MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 468/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 468         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 22 iunie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată

 

Decizia nr. 264 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în cazul în care convieţuiesc” din cuprinsul dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

165. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea Ghidului solicitantului aferent măsurii 1.21 „Eficienţă energetică şi atenuarea schimbărilor climatice - înlocuirea sau modernizarea motoarelor principale sau auxiliare” din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020

 

409/4.020/737/703. - Ordin al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, al ministrului educaţiei naţionale, al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator

 

1.618/C. - Ordin al ministrului justiţiei pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013

 

4.060. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 4.106/2016  privind componenţa nominală a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 225

din 4 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, excepţie ridicată de Dumitru Rebegea în Dosarul nr. 5.864/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 662D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 21 martie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi a reprezentantului Uniunii Naţionale a Barourilor din Bucureşti, avocat Constantin Voicescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 4 aprilie 2017, pentru a permite depunerea înscrisurilor considerate relevante în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, atât de către autorul excepţiei, cât şi de către reprezentantul UNBR, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin încheierea din 28 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.864/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Rebegea cu ocazia soluţionării acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ, şi anume Decizia nr. 108 din 3 septembrie 2013 a Baroului Dâmboviţa.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că norma cuprinsă în art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, are un caracter neclar în ceea ce priveşte enumerarea faptelor prevăzute de legea penală pentru care s-a dispus condamnarea avocatului prin hotărâre definitivă şi care îl fac să fie nedemn pentru exercitarea profesiei. Apreciază astfel că textul este confuz şi poate fi interpretat în mod arbitrar, deoarece nu precizează, în concret, care sunt faptele prevăzute de legea penală care îl fac nedemn pe avocat.

5. De asemenea, apreciază că şi art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, trebuia formulat cu claritate şi precizie, astfel încât destinatarii săi să îşi poate conforma conduita socială, adică să cunoască în mod clar acele infracţiuni care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat, prin precizarea faptului că trebuie să fie comise în legătură cu exercitarea profesiei de avocat sau fără legătură cu această profesie.

6. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei arată că aceste dispoziţii garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ceea ce înseamnă că norma juridică cuprinsă într-o lege se va aplica în aceeaşi manieră oricărui cetăţean aflat în aceeaşi situaţie juridică. O astfel de posibilitate însă este exclusă atunci când legea este lipsită de claritate, previzibilitate şi accesibilitate. În fine, arată că profesia de avocat este o profesie liberală, iar alegerea şi exercitarea ei sunt garantate oricărei persoane care întruneşte condiţiile necesare pentru a accede în această profesie şi apoi pentru a o practica. În lipsa unor norme clare şi precise cu privire la cazurile de încetare a calităţii de avocat, pe care acesta trebuie să le cunoască astfel încât să îşi ordoneze conduita, decizia de încetare a calităţii de avocat este abuzivă, arbitrară şi încalcă dreptul la exercitarea profesiei, garantat de art. 41 alin. (1) din Constituţie.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textele legale criticate nu îngrădesc dreptul la muncă conform pregătirii profesionale sau alegerea liberă a profesiei, ci doar stabilesc cazurile de încetare a acestei calităţi, şi anume atunci când avocatul a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care aduce atingere prestigiului profesiei.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenţă, în punctul de vedere exprimat, arată că textele invocate a fi neconstituţionale nu contravin normelor de referinţă din Legea fundamentală, întrucât, prin această reglementare legală, legiuitorul a dorit să creeze un cadru asigurător pentru ca profesia de avocat să fie exercitată cu conştiinciozitate, cu demnitate, cinste şi răspundere şi să fie efectivă în protecţia libertăţilor, a drepturilor şi a intereselor legitime ale oamenilor care ajung în raporturi conflictuale şi pe care trebuie să le rezolve justiţia. Arată, totodată, că prevederi similare celor contestate în prezenta cauză se regăsesc şi în alte legi ce reglementează organizarea unor profesii implicate direct în actul de justiţie ori cu caracter juridic (judecător, procuror, notar).

10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, astfel încât nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, invocă Decizia nr. 629 din 12 mai 2011, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 şi a statuat că „dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul de a munci conform pregătirii profesionale de notar sau alegerea liberă a profesiei de notar public, ci stabilesc un caz de încetare a acestei calităţi, şi anume atunci când notarul public a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei”. De asemenea, faptul că legiuitorul nu cuantifică gravitatea faptei şi nici nu defineşte situaţiile în care se aduce atingere profesiei, lăsând o marjă largă de posibilităţi şi de aprecieri, nu poate conduce la neconstituţionalitatea normei de lege criticate atât timp cât instanţa de judecată este competentă să aprecieze aplicarea legii la cazul dedus judecăţii. Avocatul Poporului apreciază că, mutatis mutandis, aceeaşi motivare poate fi reţinută şi în ceea ce priveşte art. 14 lit. a) şi art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi cele ale reprezentantului Uniunii Naţionale a Barourilor din Bucureşti, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următorul cuprins:

- Art. 14: „Este nedemn de a fi avocat:

a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;”;

- Art. 27: „Calitatea de avocat încetează:

d) dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.”

14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, precum şi celor ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin prevederile legale criticate din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, legiuitorul reglementează, pe de o parte, cazurile de nedemnitate în exercitarea profesiei de avocat, iar pe de altă parte, stabileşte situaţiile în care încetează calitatea de avocat.

16. În jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 629 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2017, Curtea a statuat că „reglementarea din materia nedemnităţii avocatului este una normală, dând garanţia că persoanele care exercită această onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiţie. Legiuitorul a înţeles să pună sub incidenţa acestei sancţiuni maxime - excluderea din profesie - doar săvârşirea de infracţiuni intenţionate, excluzând pe cele din culpă, în considerarea faptului că, dacă nu există intenţie din partea avocatului, nu se poate spune că acestuia îi sunt afectate probitatea şi corectitudinea. Potrivit legii, cazurile de nedemnitate sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, cât şi pe întreaga durată a exercitării acesteia”.

17. Curtea reţine astfel că neîndeplinirea condiţiilor referitoare la integritate, probitate şi corectitudine în exercitarea profesiei de avocat poate avea drept consecinţă însăşi pierderea calităţii de avocat. Cu alte cuvinte, stabilirea stării de nedemnitate a avocatului are consecinţe grave asupra carierei profesionale a acestuia.

18. Curtea constată că prin art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995. republicată, criticat în speţă, este reglementat unul dintre cazurile de nedemnitate a avocatului, şi anume acela că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei. Curtea observă că acest prim caz de nedemnitate presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: condamnarea, în mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea (legea nu face deosebire între condamnarea la închisoare cu executare sau cu suspendare); infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fi fost săvârşită cu intenţie; infracţiunea să aducă atingere prestigiului profesiei.

19. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, prin conţinutul său normativ, acest text de lege nu este formulat cu suficientă claritate şi precizie, astfel încât destinatarii săi să îşi poate conforma conduita socială, mai precis să cunoască cu exactitate care sunt acele infracţiuni de natură a aduce atingere prestigiului profesiei de avocat.

20. Raportat la critica astfel formulată, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată şi constată că, din cauza redactării imprecise a acestui text de lege [art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată], determinarea infracţiunilor care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat reprezintă o problemă lăsată la aprecierea suverană a structurilor profesionale competente să stabilească asupra cazului de nedemnitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată. Aşa fiind, Curtea observă că, în prezent, legea nu stabileşte sfera infracţiunilor care afectează/nu afectează prestigiul profesiei de avocat, constatarea stării de nedemnitate în care se află avocatul şi, implicit, încetarea calităţii sale profesionale realizându-se, de la caz la caz, de către structura profesională competentă. Mai mult, decizia adoptată nu este întemeiată pe criterii obiective, rezonabile şi concrete, ci pe aprecieri subiective, care pot varia de la o structură profesională teritorială la alta.

21. Faptul că dispoziţiile legale criticate nu stipulează care sunt acele infracţiuni intenţionate pentru a căror săvârşire şi, implicit, condamnare avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză conduce la împrejurarea ca un aspect esenţial, care este de natură să influenţeze gravitatea sancţiunilor disciplinare aplicate, să nu fie prevăzut în mod explicit prin lege, ci lăsat la aprecierea subiectivă a structurilor profesionale competente. Or, normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât persoana vizată nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea corectă a derulării procedurii disciplinare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014).

22. În acest context, în jurisprudenţa sa (exemplu fiind Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014), Curtea a reţinut că o trăsătură esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii, iar una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat.

23. Raportat la cele mai sus menţionate, Curtea constată că legiuitorul are competenţa de a reglementa atât condiţiile pentru exercitarea unor profesii, cât şi de a stabili cazurile de încetare a acestora. În exercitarea actului de legiferare însă, aşa cum a reţinut Curtea şi prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, legiuitorului îi revine obligaţia ca, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de O atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii.

24. În ceea ce priveşte art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, Curtea constată că legiuitorul nu prevede în mod expres şi limitativ care sunt acele infracţiuni intenţionate pentru a căror săvârşi re şi, implicit, condamnare, avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză. Această împrejurare este de natură a da naştere abuzurilor şi arbitrarului, având în vedere spectrul larg al infracţiunilor intenţionate prevăzute de Codul penal şi legile speciale. Din această perspectivă, Curtea reţine totodată că pot exista situaţii în care, pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni intenţionate, să poată fi adoptate soluţii diferite pronunţate de către structurile competente ale profesiei de avocat cu privire la decizia menţinerii sau excluderii din profesia de avocat.

25. Aşa fiind, Curtea constată că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei* de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituţională şi contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate şi precizie, având în vedere că nu se precizează în mod clar acele infracţiuni intenţionate care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat. Prin urmare, necircumstanţierea expresă a infracţiunilor a căror săvârşire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a sancţiunii excluderii din profesie, în funcţie de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” de avocat din cadrul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, creează astfel premisa aplicării acesteia în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.

26. Prin urmare, Curtea consideră că revine legiuitorului sarcina de a conferi normei legale criticate un conţinut normativ edificator şi de a stabili un cadru legislativ coerent şi lipsit de echivoc cu privire la condiţiile concrete în care intervine încetarea calităţii de avocat, prin excluderea din profesie, ca urmare a incidenţei cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată.

27. Referitor la critica privind art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, autorul excepţiei susţine că acest text de lege este neconstituţional din cauza caracterului său neclar în ceea ce priveşte faptele prevăzute de legea penală pentru care s-a dispus condamnarea avocatului prin hotărâre definitivă şi care îl fac nedemn de a fi avocat în continuare. În acest context, Curtea apreciază că art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, fiind o normă de trimitere, trebuie privit din prisma efectelor declarării ca neconstituţională a sintagmei „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) al aceluiaşi act normativ. Astfel, prin conţinutul său normativ, art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, nu conţine niciun viciu de neconstituţionalitate, ci doar reglementează una din situaţiile în care încetează calitatea de avocat.

28. De altfel, în jurisprudenţa sa în materie, exemplu fiind Decizia nr. 472 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, sau Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, Curtea a statuat că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar cei care doresc să practice această profesie sunt datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. De asemenea, Curtea a reţinut că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată, inclusiv, prin aplicarea unor măsuri coercitive. Aşa fiind, Curtea a subliniat că instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatoare faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute de aceasta nu este grevată de niciun viciu de neconstituţionalitate.

29. Curtea a reţinut, totodată, că sancţiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat reflectă principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat, reprezentând o garanţie a moralităţii şi probităţii profesionale pentru membrii baroului. Din această perspectivă, legislaţia referitoare la organizarea profesiei de avocat este guvernată de anumite principii şi reguli care asigură o bună, normală şi legală desfăşurare a activităţii de avocat, acesta fiind obligat să se abţină de la comiterea unor fapte antisociale care ar arunca asupra sa o lumină negativă.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Rebegea în Dosarul nr. 5.864/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituţională.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 264

din 27 aprilie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în cazul în care convieţuiesc” din cuprinsul dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violentei în familie

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, excepţie ridicată de Lavinia-Florica Feşiu în Dosarul nr. 25.900/325/2015 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 395D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.

3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 16 din Constituţie. Dimpotrivă, legiuitorul a inclus în sfera persoanelor care pot solicita emiterea unui ordin de protecţie, în afară de soţi, şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, cu condiţia ca aceştia să convieţuiască. În lipsa acestei condiţii suplimentare nu este posibilă stabilirea naturii relaţiilor dintre părţi. Convieţuirea persoanelor implicate în actul de violenţă trebuie să fie actuală, la momentul solicitării ordinului de protecţie, altfel nemaifiind justificată solicitarea acestei proceduri, ceea ce nu împiedică victima să se adreseze pentru protecţia drepturilor sale pe alte căi instanţelor judecătoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 374/A din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 25.900/325/2015, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta-apelantă Lavinia-Florica Feşiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului împotriva unei sentinţe civile pronunţate de judecătoria Timişoara, sentinţă prin care instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a un iii ordin de protecţie formulată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece a considerat că în speţă nu a fost îndeplinită condiţia convieţuirii, părţile întrerupând convieţuirea în luna iulie 2015, cererea fiind formulată de reclamantă la data de 22 octombrie 2015.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că prevederile de lege criticate, prin modalitatea de reglementare a condiţiilor de admisibilitate privind emiterea unui ordin de protecţie, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în faţa legii. În acest sens arată că, deşi prin lege, s-a dorit stabilirea unei protecţii acordate şi persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, se observă că, de fapt, prin sintagma „în cazul în care convieţuiesc” se stabileşte o condiţie greu de îndeplinit de victimele violenţei în familie, şi anume aceea potrivit căreia o atare cerere poate fi admisibilă doar dacă victima locuieşte cu agresorul la data formulării cererii. Or, o astfel de cerinţă ar contraveni chiar scopului pentru care a fost adoptată legea, acela al ocrotirii victimelor violenţei în familie. Pentru a se îndeplini această condiţie şi pentru a se putea obţine un ordin de protecţie, victima ar trebui să se mute înapoi cu agresorul, să se asigure că poate proba acest lucru, să formuleze cererea de emitere a ordinului de protecţie şi apoi, dacă mai poate, să părăsească domiciliul comun.

6. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că se observă existenţa unei diferenţieri între categoriile de persoane ce pot solicita emiterea unui ordin de protecţie, în baza prevederilor Legii nr. 217/2003. Astfel, dacă în ceea ce priveşte soţul/soţia sau fostul soţ/fosta soţie nu se impune nicio condiţie suplimentară pentru ca aceştia să fie consideraţi membri de familie, în accepţiunea dată de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 217/2003, în ceea ce priveşte situaţia concubinilor, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, aceştia pot fi consideraţi membri de familie, doar „în cazul în care convieţuiesc”. Această diferenţiere reprezintă de fapt o discriminare şi o nerespectare a drepturilor constituţionale ale cetăţenilor. O interpretare a sintagmei „în cazul în care convieţuiesc”, aptă să fie aplicată în cursul unei cereri de emitere a unui ordin de protecţie, ar însemna dovedirea doar a faptului convieţuirii, pe baza probatoriului administrat, astfel încât să poată fi emis ordinul de protecţie. O astfel de interpretare a fost dată de către unele instanţe judecătoreşti, însă, o interpretare gramaticală a sintagmei menţionate conduce la concluzia necesităţii convieţuirii la momentul introducerii cererii, astfel că majoritatea instanţelor, cum este şi cazul de faţă, în situaţia în care victima nu mai locuieşte cu agresorul la data introducerii cererii, constată inadmisibilitatea cererii formulate.

7. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în acest sens arată că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, întrucât, chiar dacă nu ar putea uza de prevederile prezentei legi, victimele violenţei au alte mijloace legale pentru protecţia şi apărarea drepturilor lor şi nici nu se poate considera că ar exista vreo discriminare între situaţia soţilor şi cea a persoanelor între care s-au stabilit relaţii asemănătoare celor de familie, prin aceea ca s-ar impune ca cei din urmă să convieţuiască pentru a putea beneficia de protecţia legii, pentru că, în absenţa unui alt criteriu sau reglementări legale, nu s-ar putea stabili altfel natura relaţiilor existente între părţi, respectiv dacă au sau nu calitatea de concubini.

8. Potrivit prevederilor art.30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, distincţia între persoanele căsătorite şi persoanele între care s-au stabilit relaţii asemănătoare celor de familie (concubinaj) nefiind de natură a crea discriminare în aplicarea prevederilor legale, ci, din contră, menţinerea ambelor categorii de persoane în sfera celor ce pot solicita emiterea ordinului de protecţie are menirea de a garanta aplicarea fără discriminare a dispoziţiilor în cazul relaţiilor de cuplu, fie că este vorba de soţi, fie că vorbim de concubini, importantă fiind convieţuirea celor două persoane, agresor şi victimă, la momentul violenţelor reclamate. Existenţa condiţiei de admisibilitate între faptul convieţuirii şi momentul introducerii cererii de chemare în judecată (care având în vedere urgenţa emiterii ordinului de protecţie implică trecerea unui timp cât mâi scurt între momentul agresiunii şi cel al introducerii cererii de către victimă) îşi găseşte raţiunea în faptul că prin încetarea convieţuirii şi trecerea unui interval de timp îndelungat de la exercitarea violenţelor nu se mai justifică aplicarea dispoziţiilor din legea specială, privind combaterea violenţei în familie, urmând a se folosi calea dreptului comun. Convieţuirea persoanelor implicate în actul de violenţă trebuie să fie actuală la momentul solicitării ordinului de protecţie, în caz contrar nefiind justificată emiterea de urgenţă a acestuia, victima având acces la alte căi legale de obţinere a unor reparaţii ori de încetare a violenţelor exercitate.

10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece nu se formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, în realitate, se solicită modificarea dispoziţiilor de lege criticate, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege: [...]

c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc f. Din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autoarea acesteia critică doar sintagma „în cazul în care convieţuiesc”, astfel încât Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie această sintagmă din cuprinsul dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003.

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în faţa legii.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că scopul Legii nr. 217/2003, astfel cum este prevăzut la art. 1 alin. (1) din aceasta, îl reprezintă ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, ceea ce constituie un obiectiv de interes naţional. Prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, iar, potrivit art. 1 alin. (3) din lege, statul român elaborează şi implementează politici şi programe destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie, precum şi protecţiei victimelor violenţei în familie. În vederea realizării acestui scop, Legea nr. 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 13 martie 2012, a introdus în Legea nr. 217/2003 cap. VII „Ordinul de protecţie”, care, ulterior republicării Legii nr. 217/2003, a devenit cap. IV (art. 23-35). Raţiunea introducerii reglementării privind ordinul de protecţie este, aşa cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 25/2012, crearea unui instrument juridic civil eficient pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, similar cu cele utilizate în alte legislaţii din Uniunea Europeană, deoarece, în legislaţia din România, exista doar protecţie penală împotriva violenţei în familie şi care se exercita în condiţii foarte restrictive. Potrivit art. 3 din Legea nr. 217/2003, „violenţa în familie” reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată (cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare), manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Un ordin de protecţie se poate emite dacă se comite un act de violenţă (care, potrivit art. 4 din lege, poate fi: violenţă verbală, violenţă psihologică, violenţă fizică, violenţa sexuală, violenţă economică, violenţă socială, violenţă spirituală), de natură să pună în pericol viaţa, integritatea sau libertatea victimei, de către un membru al familiei. Art. 5 din lege defineşte noţiunea de „membru de familie”, aceasta cuprinzând: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale. Curtea observă astfel că legea română oferă protecţie împotriva violenţei în familie şi persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, cu condiţia ca aceştia să convieţuiască.

16. Analizând jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, Curtea reţine că practica acestora referitoare la interpretarea art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003, în ceea ce priveşte condiţia convieţuirii cerută persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, este neunitară.

17. Majoritatea instanţelor judecătoreşti consideră că, pentru a se putea emite un ordin de protecţie, alături de îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege, trebuie ca persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii să convieţuiască la momentul depunerii cererii de emitere a ordinului de protecţie. Astfel, în cauza de faţă, Judecătoria Timişoara, prin Sentinţa civilă nr. 12.266 din 10 noiembrie 2015, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a unui ordin de protecţie formulată de reclamantă împotriva pârâtului, deoarece a considerat că în speţă nu a fost îndeplinită condiţia convieţuirii, părţile întrerupând convieţuirea în luna iulie 2015, cererea fiind formulată de reclamantă la data de 22 octombrie 2015. În acelaşi sens sunt, de exemplu, Sentinţa civilă nr. 969 din 11 noiembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Mizil, Sentinţa civilă nr. 336 din 23 ianuarie 2014, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, sau Decizia civilă nr. 374/A din 22 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia I civilă.

18. Alte instanţe judecătoreşti consideră că, pentru a se putea emite un ordin de protecţie, alături de îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege, trebuie ca persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii să fi convieţuit, dar nu neapărat la momentul depunerii cererii de emitere a ordinului de protecţie. Astfel, Tribunalul Prahova, prin Decizia civilă nr. 151 din 13 ianuarie 2015, a reţinut că sintagma „în cazul în care convieţuiesc” nu trebuie interpretată în sensul că legiuitorul a instituit cerinţa ca victima să convieţuiască cu agresorul la data solicitării ordinului de protecţie, o asemenea condiţie fiind greu de îndeplinit în condiţiile în care, între cele două părţi, există relaţii tensionate, conflictuale care determină de cele mai multe ori victima să îşi părăsească locuinţa. Legiuitorul a stabilit în art. 5 lit. c) faptul că protecţia conferită de lege se extinde şi asupra celor care s-au aflat la un moment dat într-o relaţie de concubinaj, indiferent dacă la data solicitării ordinului de protecţie mai convieţuiau sau nu, sintagma arătată în precedent fiind destinată sa definească în mod clar categoria de persoane ce intră sub incidenţa art. 5 lit. c), respectiv a concubinilor, O altă interpretare ar fi de natură să excludă din sfera de protecţie a legii o categorie importantă de persoane, deşi relaţiile pe care acestea le-au stabilit au natura unor relaţii de familie. Judecătoria Constanţa, prin Sentinţa civilă nr. 13.940 din 9 iunie 2016, a reţinut că, din art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 se desprind două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ: între părţi să se fi dezvoltat o relaţie asemănătoare celei de tipul părinte-copil şi părţile convieţuiesc (nu neapărat şi la data sesizării instanţei).

19. În sfârşit, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, care a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003, excepţie ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 925D/2017, a aplicat direct, în temeiul art. 20 din Constituţie, prevederile Convenţiei de la Istanbul, ratificată de România prin Legea nr. 30/2016, considerând că este îndeplinită condiţia convieţuirii, deoarece art. 3 lit. b) din această Convenţie prevede că „violenţa domestică” înseamnă toate acţiunile de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică, care se produc în mediul familial sau domestic ori între foştii sau actualii soţi sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărţit acelaşi domiciliu cu victima.

20. Curtea constată că, întrucât scopul instituirii ordinului de protecţie îi reprezintă protejarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, sunt valabile considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională, în Decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014, prin care a stabilit că, potrivit formulărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la viaţă, statuat în art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezintă „regele drepturilor”, un drept ce consacră una dintre valorile fundamentale ale statelor democratice care alcătuiesc Consiliul Europei, numărându-se printre prevederile primordiale ale Convenţiei. Mai mult, Curtea de la Strasbourg acordă preeminenţă, în jurisprudenţa sa, articolului 2, având în vedere faptul că dreptul la viaţă se bucură de un statut special printre dispoziţiile Convenţiei pe care aceasta le consideră primordiale. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că dreptul la viaţă constituie un atribut inalienabil al persoanei şi reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, întrucât este un drept fără de care exercitarea celorlalte drepturi şi libertăţi garantate de Constituţie şi de instrumentele internaţionale de protecţie a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie, fapt ce determină caracterul axiologic al acestui drept, care cuprinde atât un drept subiectiv, cât şi o funcţie obiectivă, aceea de principiu călăuzitor al activităţii statului, acesta din urmă având obligaţia de a proteja dreptul fundamental la viaţă al persoanei.

21. Având în vedere acestea, Curtea reţine că cerinţa convieţuirii impusă de prevederile art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, pentru a se putea emite un ordin de protecţie, este nerezonabilă, întrucât poate determina inadmisibilitatea cererii de emitere a ordinului de protecţie, chiar dacă s-ar constata exercitarea unui act de violenţă, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihică sau libertatea victimei şi chiar dacă aceasta ar demonstra în faţa instanţei că între părţi s-au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii. Astfel, această condiţionare impusă de textul de lege criticat contravine însuşi scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 25/2012, şi anume crearea unui instrument juridic civil eficient pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie - ordinul de protecţie, prin care instanţa poate să dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsurile - obligaţii sau interdicţii prevăzute la art. 23 din lege, în scopul protejării vieţii, integrităţii fizice sau psihice ori libertăţii victimei.

22. Astfel, în cazul persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, condiţia convieţuirii, prevăzută de textul de lege criticat, aduce atingere dreptului la viaţă şi dreptului la integritate fizică şi psihică a persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, persoană care nu poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie. Având în vedere acestea, Curtea constată că sintagma „în cazul în care convieţuiesc” din cuprinsul prevederilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 contravine dispoziţiilor art. 22 din Constituţie, privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică a persoanei.

23. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 9 iunie 2009, pronunţată în Cauza Opuz împotriva Turciei, a statuat că statele trebuie să ia măsuri preventive pentru ocrotirea dreptul la viaţă al cetăţenilor (paragrafele 128-130) şi că statele au obligaţia pozitivă de a stabili şi a aplica eficient un sistem de pedepsire a tuturor formelor de violenţă domestică şi de a oferi suficiente garanţii pentru victime (paragraful 145). De asemenea, prin Hotărârea din 2 martie 2017, pronunţată în Cauza Talpis împotriva Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că printre obligaţiile pozitive care incumbă autorităţilor - în anumite cazuri, în virtutea art. 2 sau art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar, în alte cazuri, în virtutea art. 8 sau a art. 8 coroborat cu art. 3 din Convenţie - se regăseşte şi obligaţia acestora de a adopta şi a aplica un cadru juridic adaptat care să ofere protecţie împotriva actelor de violenţă (paragraful 100). În speţă, instanţa de contencios al drepturilor omului a stabilit că, deşi statul avea obligaţia pozitivă de a aplica preventiv măsuri de ordin practic pentru protejarea individului a cărui viaţă este ameninţată, prin neluarea unor măsuri prompte cu privire la plângerea depusă de reclamantă, autorităţile naţionale au lipsit plângerea de orice efect, eşuând în respectarea obligaţiei de a proteja dreptul la viaţă (paragrafele 123-125).

24. Totodată, Curtea constată că, în cazul persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, impunerea convieţuirii victimei violenţei cu agresorul, ca una din cerinţele necesare pentru emiterea ordinului de protecţie, contravine şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 26, în componentele referitoare la viaţa intimă şi viaţa privată. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Constituţie, autorităţile publice au obligaţia constituţională de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată a persoanei. Or, condiţionarea, prin dispoziţiile de lege criticate, a emiterii ordinului de protecţie de convieţuirea victimei cu agresorul, indiferent de felul cum această condiţie a fost interpretată de instanţele judecătoreşti, echivalează cu încălcarea obligaţiei autorităţilor publice de a ocroti viaţa intimă şi privată a cetăţenilor. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 13 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza Hajduova împotriva Slovaciei, paragraful 46, a reţinut că noţiunea de „viaţă privată” include dreptul persoanei la integritate fizică şi psihică şi că statele membre au obligaţia de a proteja integritatea fizică şi psihică a cetăţenilor săi, Instanţa de contencios al drepturilor omului a amintit că vulnerabilitatea particulară a victimelor violenţei domestice şi necesitatea implicării active a statelor în protejarea acestora au fost prevăzute printr-o serie de instrumente internaţionale, care au fost enumerate în Hotărârea din 9 iunie 2009, pronunţată în Cauza Opuz împotriva Turciei, paragrafele 72-82.

25. Pentru toate aceste argumente, Curea reţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, ca text de referinţă invocat de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece această dispoziţie constituţională priveşte valorile supreme ale statului de drept, fiind o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale Legii fundamentale, (a se vedea în acest sens Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragraful 18).

26. În continuare, Curtea constată că prin Legea nr. 30/2016, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 224 din 25 martie 2016, România a ratificat Convenţia din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul. În preambulul acesteia se menţionează că aceasta a fost adoptată „luând în considerare volumul în creştere al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care stabileşte standarde importante în domeniul violenţei împotriva femeilor, având în vedere Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (1966), Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (1966), Convenţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW 1979) şi protocolul său opţional (1999), precum şi Recomandarea generală nr. 19 a Comitetului CEDAW privind violenţa împotriva femeilor, Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (1989) şi protocoalele sale opţionale (2000) şi Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi (2006), având în vedere Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (2002), reamintind principiile de bază ale legislaţiei umanitare internaţionale şi, în special, Convenţia de la Geneva (IV) referitoare la protecţia persoanelor civile în timp de război (1949) şi protocoalele adiţionale I şi II (1977) la aceasta, condamnând toate formele de violenţă împotriva femeilor şi violenţa domestică. Scopurile Convenţiei sunt, potrivit art. 1, acelea: „a) de a proteja femeile împotriva tuturor formelor de violenţă şi de a preveni, de a urmări în justiţie şi de a elimina violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică; b) de a contribui la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor şi de a promova egalitatea substanţială între femei şi bărbaţi, inclusiv prin împuternicirea femeilor; c) de a proiecta un cadru cuprinzător, politici şi măsuri pentru protecţia şi asistenţa tuturor victimelor violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice; d) de a promova cooperarea internaţională în vederea eliminării violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice; e) de furniza sprijin şi asistenţă organizaţiilor şi agenţiilor guvernamentale de aplicare a legii pentru a coopera în mod eficient în vederea adoptării unei abordări integrate pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

2. În vederea asigurării implementării efective a dispoziţiilor sale de către părţi, prezenta convenţie stabileşte un mecanism de monitorizare specific.” Potrivit art. 3 (Definiţii) lit. b) din Convenţie, „violenţa domestică” înseamnă toate acţiunile de violenţă fizica, sexuală, psihologică sau economică, care se produc în mediul familial sau domestic ori între foştii sau actualii soţi sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărţit acelaşi domiciliu cu victima, iar potrivit lit. e) „victimă” înseamnă orice persoană fizică care este supusă comportamentului specificat la punctele a) şi b). În conformitate cu art. 18 - Obligaţii generale (care face parte din cap. IV Protecţie şi sprijin) „1. Părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a proteja toate victimele de orice acte de violenţă ulterioare. 2. Părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare, în conformitate cu legislaţia internă, pentru a asigura faptul că există mecanisme adecvate pentru a prevedea o cooperare eficace între toate agenţiile relevante ale statului, inclusiv sistemul judiciar; procurori, agenţiile guvernamentale de aplicare a legii, autorităţile locale şi regionale, precum şi organizaţiile neguvernamentale şi alte organizaţii şi entităţi relevante în domeniul protejării şi sprijinirii victimelor şi martorilor tuturor formelor de violenţă, acoperite de sfera de aplicare a prezentei convenţii, inclusiv prin trimiterea către servicii generale şi specializate de sprijin, enunţate la articolele 20 şi 22 ale prezentei convenţii.”

27. Curtea reţine că art. 20 alin. (2) din Constituţie stabileşte că, în caz de neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Astfel, această normă constituţională instituie prioritatea de aplicare a reglementărilor internaţionale faţă de legile interne contrare. Or, Convenţia din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ratificată de România prin Legea nr. 30/2016, reprezintă un veritabil tratat privind drepturile omului, iar art. 3 lit. b) din aceasta prevede că „violenţa domestică” înseamnă toate acţiunile de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică, care se produc în mediul familial sau domestic ori între foştii sau actualii soţi sau parteneri, „indiferent dacă agresorul împarte sau a împărţit acelaşi domiciliu cu victima”. Prin urmare, Curtea constată că cerinţa convieţuirii - impusă de prevederile art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, pentru a se putea emite un ordin de protecţie -, constituie o neconcordanţă, în accepţiunea art. 20 alin. (2) din Constituţie, între legea internă şi un tratat privitor la drepturile fundamentale ale omului. Întrucât legea internă nu conţine dispoziţii mai favorabile, dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie consacră prioritatea reglementării internaţionale, în speţă, a Convenţiei din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ratificată de România prin Legea nr. 30/2016.

28. În concluzie, sintagma „în cazul în care convieţuiesc”din cuprinsul prevederilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi ale art. 26 referitoare la viaţa intimă şi privată.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lavinia-Florica Feşiu în Dosarul nr. 25.900/325/2015 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că sintagma „în cazul în care convieţuiesc” din cuprinsul art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,

Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea Ghidului solicitantului aferent măsurii 1.21 „Eficienţă energetică şi atenuarea schimbărilor climatice - înlocuirea sau modernizarea motoarelor principale sau auxiliare” din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020

 

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale pescuit - Autoritatea de management pentru POPAM nr. 309.804 din 9.05.2017,

în temeiul prevederilor:

- Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2,328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului;

- Regulamentului nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului nr. 1.605/2002 al Consiliului;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 56/2016;

- Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operaţiunile finanţate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorităţii de management, în cadrul Programului operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se aprobă Ghidul solicitantului aferent măsurii 1.21 „Eficienţă energetică şi atenuarea schimbărilor climatice - înlocuirea sau modernizarea motoarelor principale sau auxiliare” din Programul operaţional pentru pescuitei afaceri maritime 2014-2020, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

 

Bucureşti, 18 mai 2017.

Nr. 165.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL COMUNICAŢIILOR ŞI SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Nr. 409 din 11 mai 2017

Nr. 4.020 din 6 iunie 2017

Nr. 737 din 24 mai 2017

Nr. 703 din 16 mai 2017

 

ORDIN

privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator

 

Având în vedere prevederile:

- Hotărârii Guvernului nr. 36/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;

- Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale;

- Hotărârii Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale;

- Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, ministrul educaţiei naţionale, ministrul muncii şi justiţiei sociale şi ministrul finanţelor publice emit prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Angajaţii operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202,6209), beneficiază de scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) posturile pe care sunt angajaţi corespund listei cuprinzând ocupaţiile menţionate în anexă:

b) postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidenţiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: direcţie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare:

c) deţin o diplomă acordată după finalizarea unei forme de învăţământ superior de lungă durată sau deţin o diplomă acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditata, şi prestează efectiv una dintre activităţile prevăzute în anexă;

d) angajatorul a realizat în anul fiscal precedent şi a înregistrat distinct în balanţele analitice venituri din activitatea de creare de programe pentru calculator destinată comercializării;

e) veniturile anuale prevăzute la lit. d) au o valoare de cel puţin echivalentul în lei a 10.000 euro (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Naţională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru flecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.

(2) Societăţile care se înfiinţează în cursul anului fiscal, în vederea beneficierii de facilitatea fiscală prevăzută la alin. (1). sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. d), pentru anul înfiinţării şi pentru anul fiscal următor.

(3) Societăţile care au făcut în cursul anului obiectul unei reorganizări potrivit legii, în vederea beneficierii de facilitatea fiscală prevăzută la alin. (1), sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. d) pentru anul în care s-a produs operaţiunea de reorganizare.

(4) De prevederile alin. (1) beneficiază cetăţenii români şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene ale căror diplome sunt echivalate, prin structurile de specialitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale, cu diploma acordată după finalizarea unei

forme de învăţământ superior de lungă durată sau cu diploma acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă.

Art. 2, - Activitatea de creare de programe pentru calculator, în sensul prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă prestarea efectivă a uneia dintre activităţile de creare de programe pentru calculator corespunzătoare ocupaţiilor specifice menţionate în anexă.

Art. 3. - (1) Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, conform ocupaţiilor specifice prevăzute în anexă, sunt:

a) actul constitutiv, în cazul operatorilor economici;

b) organigrama angajatorului;

c) fişa postului:

d) copia cu menţiunea „conform cu originalul” a diplomei acordate după finalizarea studiilor în învăţământul universitar de lungă durată, însoţită de copia cu menţiunea „conform cu originalul” a foii matricole sau, după caz, a suplimentului la diplomă, respectiv copia cu menţiunea „conform cu originalul” a diplomei acordate după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, însoţită de copia cu menţiunea „conform cu originalul” a suplimentului la diplomă, respectiv copia legalizată a atestatului de echivalare a diplomei, eliberat prin structurile Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene;

e) copia cu menţiunea „conform cu originalul” a contractului individual de muncă;

f) statul de plată întocmit separat pentru angajaţii care beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

g) comanda internă, aprobată de organul de conducere abilitat al angajatorului, care atestă solicitarea iniţierii procesului de creare de programe pentru calculator;

h) balanţa analitică în care să fie reflectate distinct veniturile din activitatea de creare de programe pentru calculator.

(2) Dosarul cuprinzând documentele justificative se va păstra la sediul angajatorului în vederea controlului. În situaţia în care angajatorul păstrează documentele justificative în format electronic, acestea vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat, furnizat de un furnizor de servicii acreditat.

(3) Angajatorul va întocmi separat statul de plată pentru angajaţii care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.

(4) încadrarea unei persoane în categoriile de activităţi sau de ocupaţii, în scopul beneficierii de scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, constituie responsabilitatea angajatorului.

Art. 4. - Scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică lunar numai pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, obţinute din desfăşurarea unei activităţi de creare de programe pentru calculator, în baza unui contract individual de muncă, indiferent de momentul angajării persoanei care beneficiază de scutire, şi fără a fi condiţionată de contribuţia acesteia la realizarea plafonului minim de venit prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. e).

Art. 5. - (1) Anexa se actualizează periodic, în conformitate cu modificările şi completările Clasificării ocupaţiilor din România.

(2) Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 6. - Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice.

Art.7. - (1) Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii în care intră în vigoare ordinul.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului ministrului comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională, al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice nr. 872/5.932/2.284/2.903/2016 privind încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 9 ianuarie 2017.

Art. 8. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,

Ministrul educaţiei naţionale,

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Ministrul finanţelor publice,

Augustin Jianu

Pavel Năstase

Adrian Marius Rîndunică,

Viorel Ştefan

 

 

secretar de stat

 

 

ANEXĂ

 

LISTA

cuprinzând ocupaţiile specifice activităţilor de creaţie de programe pentru calculator

 

Nr. crt.

Ocupaţia

Descrierea activităţii

1.

Administrator baze de date

Activităţi de furnizare a expertizei de specialitate şi a asistenţei practice în managementul sistemelor de baze de date şi în utilizarea datelor informatice pentru a răspunde cerinţelor sistemului informatic în orice moment al ciclului de viaţă, în conformitate cu criteriile de calitate definite

2.

Analist

Activităţi de realizare a analizei în vederea definirii specificaţiilor pentru construirea efectivă a sistemelor informatice, susceptibile să răspundă cerinţelor utilizatorilor

3.

Inginer de sistem în informatică

Activităţi care combină aptitudinile analitice şi de proiectare cu cunoştinţe adecvate de tehnologie software şi hardware, în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării şi modificării sistemelor informatice ce conţin software ca principală componentă

4.

Inginer de sistem software

Activităţi de adaptare şi/sau de armonizare a soluţiilor hardware, software şi a sistemelor de operare, precum şi a aplicaţiilor existente ori proiectate la necesităţile reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea îndeplinirii cerinţelor privind satisfacerea gradului de solicitare (timpul de răspuns)

5.

Manager de proiect informatic

Activităţi de coordonare a sistemelor de dezvoltare specifice aplicaţiilor informatice majore, inclusiv coordonarea personalului şi urmărirea cerinţelor proiectelor (informaţii/date necesare, programare, analiză). Managerii de proiect dezvoltă, planifică, analizează, estimează şi stabilesc priorităţile aferente componentelor ce urmează să fie realizate, precum şi fazele şi termenele de execuţie a proiectelor.

6.

Programator

Activităţi de realizare a programelor pentru calculator, conform unor specificaţi predefinite, şi asamblarea lor în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea asigurării conformităţii cu specificaţiile

7.

Proiectant de sisteme informatice

Activităţi care combină aptitudinile analitice şi de proiectare bazate pe cunoştinţe de specialitate cu cunoştinţe în utilizarea instrumentelor software sau a limbajelor de programare, în vederea producerii şi implementării unor soluţii funcţionale care să corespundă cerinţelor predefinite ori unor necesităţi organizaţionale

8.

Programator de sistem informatic

Activităţi care combină aptitudinile analitice şi de proiectare cu cunoştinţe adecvate de tehnologie software şi hardware, în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării şi modificării sistemelor informatice ce conţin software ca principală componentă

 

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013

 

Având în vedere dispoziţiile Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în considerare Adresa nr. 2.724 din 10.05.2017 a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, prin care a fost transmisă Ministerului Justiţiei Hotărârea nr. 31 din 9.05.2017 a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, referitoare la propunerea de modificare şi de completare a Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, şi a Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a concursului de admitere în funcţia de notar public, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.494/C/2014 cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat, a concursului de admitere în funcţia de notar public şi a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale,

în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul justiţiei emite următorul ordin:

Art. I. - Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 1 august 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează;

1. La articolul 5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) Poate deveni notar stagiar persoana care îndeplineşte următoarele condiţii, dovedite cu următoarele documente:

a) are cetăţenia română, a unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene şi are domiciliul ori, după caz, reşedinţa obişnuită în România, dovadă care se face cu acte eliberate de autorităţile române competente;

b) are capacitatea de exerciţiu deplină, dovadă care se face printr-o declaraţie pe propria răspundere a persoanei, din care să rezulte că nu a pierdut şi nu i-a fost restrânsă capacitatea de exerciţiu al drepturilor civile, în condiţiile legii;

c) este licenţiat în drept, dovadă care se face cu diploma de licenţă obţinută în România ori, în cazul obţinerii în altă ţară, echivalată sau recunoscută de autorităţile române;

d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni, dovadă care se face cu certificatul de cazier judiciar sau echivalentul acestuia eliberat de autoritatea competentă din statul ori, după caz, statele al cărui/căror cetăţean este;

e) se bucură de o bună reputaţie, dovedită cu scrisoare de recomandare, de regulă, de la angajator, organizaţia profesională, universităţi, instituţii sau altele asemenea, precum şi cu certificat de cazier fiscal ori echivalentul acestuia eliberat de autoritatea competentă din statul ori, după caz, statele al cărui/căror cetăţean este;

f) cunoaşte limba română, dovadă ce se face prin atestatul de cunoaştere a limbii române. Cunoaşterea limbii române se prezumă la persoanele cu cetăţenie română;

g) este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei, dovadă care se face cu certificatul medical şi avizul psihologic emise de către unităţi sanitare şi cabinete psihologice acreditate potrivit legii şi cu care Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, denumită în continuare Uniunea, sau Camerele Notarilor Publici, denumite în continuare Camere, au încheiat protocoale de colaborare;

h) promovează examenul sau concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar organizat de Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR, dovadă care se face prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare Consiliul Uniunii, de validare a rezultatelor examenului sau concursului.”

2. La articolul 5, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) în toate cazurile în care, potrivit legii, există obligaţia îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. g) din lege, competenţa de a efectua examinarea medicală şi de a elibera avizul psihologic aparţine, după caz, unităţilor sanitare şi cabinetelor psihologice, acreditate potrivit legii, şi cu care Uniunea şi/sau Camerele au încheiat protocoale de colaborare.”

3. La articolul 6, alineatele (1), (2), (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 6. - (1) INR organizează, de regulă anual, într-0 zi lucrătoare, examenul sau concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, pe posturile aprobate de Consiliul Uniunii, după consultarea Colegiilor directoare ale Camerelor. Data examenului sau concursului se stabileşte de către preşedintele Uniunii, prin dispoziţie.

(2) Examenul sau concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar se validează de către Consiliul Uniunii, în condiţiile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii.

(3) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului sau a examenului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, componenţa, numirea membrilor comisiilor, numărul şi modul de constituire a acestora se stabilesc prin regulamentul de organizare şi de desfăşurare a examenului sau concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar.

.................................................................................................................

(5) Tematica şi bibliografia de examen sau de concurs, aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii şi avizate de către ministrul justiţiei, se publică pe pagina de internet a Uniunii, a INR şi a fiecărei Camere, cu cel puţin 90 de zile înainte de data desfăşurării examenului sau concursului.”

4. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Consiliul Uniunii invalidează examenul sau concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar numai în cazul nerespectării procedurilor prevăzute de lege, de prezentul regulament sau de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii. În cazul invalidării examenului sau concursului, INR organizează fără plata taxei de participare un nou concurs ori examen numai pentru candidaţii care au fost admişi să participe la concursul invalidat.”

5. La articolul 6, alineatul (4) se abrogă.

6. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - Consiliul Uniunii aprobă numărul de posturi destinate examenului sau concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, după consultarea Colegiilor directoare ale Camerelor.”

7. La articolul 9, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 9. - (1) După promovarea examenului sau a concursului, notarul stagiar va încheia contractul de pregătire cu INR. În contractul de pregătire se vor cuprinde:

a) perioada legală de desfăşurare a stagiului;

b) condiţiile de desfăşurare a acestuia;

c) cuantumul şi modalitatea de plată a cheltuielilor de pregătire profesională. Contractele de pregătire se încheie în termen de 20 de zile lucrătoare de la validarea de către Consiliul Uniunii a examenului sau concursului.”

8. La articolul 9 alineatul (3), literele e) şi f) se abrogă.

9. La articolul 9 alineatul (3), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:

„g) în situaţia în care, În perioada de stagiu, se constată că notarul stagiar nu mai îndeplineşte oricare dintre condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-e) şi g). În cazul neîndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d), dispoziţiile art. 40 alin. (3) din lege se aplică în mod corespunzător.”

10. La articolul 9, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

„(31) Calitatea de notar stagiar încetează de drept la data numirii în funcţia de notar public, prin ordin al ministrului justiţiei.”

11. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) în cazul în care se respinge cererea de înscriere la examen, la solicitarea notarului stagiar, Consiliul director al INR aprobă prelungirea contractului de pregătire încheiat cu notarul stagiar cu încă un an, pe cheltuiala acestuia din urmă, caz în care notarul stagiar efectuează 6 luni pregătire teoretică şi 6 luni pregătire practică.”

12. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 16. - Notarii stagiari susţin examenul de definitivat numai pe posturile destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat, din circumscripţia Camerei pentru care au susţinut examenul de dobândire a calităţii de notar stagiar.”

13. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 17. - Pentru examenul de definitivat. Colegiile directoare ale Camerelor propun un număr de posturi egal cu numărul notarilor stagiari din cadrul acelei Camere care au finalizat stagiul de pregătire.”

14. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18. - În cazul în care în urma desfăşurării examenului de definitivat nu se ocupă toate posturile prevăzute în ordinul de actualizare pentru examenul de definitivat, Colegiul director al Camerei le va reporta pentru următoarea actualizare a posturilor vacante cu această destinaţie.”

15. La articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 19. - (1) în termen de cel mult 15 zile de la validarea rezultatelor examenului de definitivat, Colegiul director al Camerei îi convoacă pe candidaţii admişi şi procedează la repartizarea acestora. Candidaţii îşi exprimă opţiunea în scris, în ordinea mediilor obţinute, în faţa Colegiului director al Camerei, pentru unul dintre posturile vacante de notar public existente la nivelul Camerei pentru care au susţinut examenul sau concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar şi în limita locurilor cuprinse în ordinul privind actualizarea posturilor destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat.”

16. La articolul 52, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Comisia de examinare, constituită în vederea elaborării subiectelor şi notării lucrărilor, este formată din 3 membri: 2 notari publici, dintre care unul este preşedintele Comisiei, şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei.”

17. Articolul 84 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 84. - (1) în cazul prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. i) din lege, suspendarea se dispune prin ordin al ministrului justiţiei, pe baza unei expertize medicale efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală sau de serviciile medico-legale de la nivel judeţean, prin care se constată că notarul public suferă de o boală psihică ce îl împiedică să îşi exercite funcţia în mod corespunzător.

(2) La solicitarea Colegiului director al Camerei în care notarul public îşi desfăşoară activitatea, Biroul executiv al Consiliului Uniunii dispune, prin decizie, prezentarea notarului public la unităţile sanitare menţionate la alin. (1), pentru efectuarea controlului medical. Notarul public faţă de care s-a dispus efectuarea controlului medical are obligaţia de a se prezenta la unitatea sanitară la data la care a fost convocat de aceasta.

(3) Câte un exemplar al expertizei medicale se transmite Camerei şi notarului public.

(4) Raportul de expertiză emis conform alin. (1) poate fi contestat, în termen de 5 zile, de către Colegiul director al Camerei sau de către notarul public interesat la entitatea superioară abilitată să soluţioneze contestaţiile. Aceasta soluţionează contestaţia în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Dispoziţiile alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

(5) După efectuarea expertizei medicale şi, după caz, după soluţionarea contestaţiei, Colegiul director al Camerei înaintează Biroului executiv al Consiliului Uniunii propunerea privind măsurile ce se impun a fi luate, însoţită de actele medicale menţionate.

(6) Colegiul director al Camerei, pe baza concluziilor unei noi expertize efectuate de unitatea sanitară prevăzută la alin. (1), poate propune încetarea suspendării, prelungirea suspendării sau, dacă boala este ireversibilă, încetarea calităţii de notar public, potrivit legii. Dispoziţiile alin. (2) şi (7) se aplică în mod corespunzător.

(7) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se pronunţă asupra propunerii Colegiului director al Camerei prin decizie şi, după caz, aceasta se comunică Ministerului Justiţiei, împreună cu actele prevăzute la alin. (5), în vederea emiterii ordinului de suspendare sau încetare a calităţii, după caz.”

18. La articolul 160, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,h) informaţii de interes general cu privire la organizarea examenelor şi concursurilor de notar stagiar sau notar public, precum şi a concursurilor de schimbări de sedii;”.

Art. II. - Serviciul profesii juridice conexe şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul justiţiei,

Tudorel Toader

 

Bucureşti, 13 iunie 2017.

Nr. 1.618/C.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 4.106/2016 privind componenţa nominală a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

 

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 9 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3.482/2016, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexele nr. 2 şi 3 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 4.106/2016 privind componenţa nominală a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 16 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 2, numărul curent 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„8.

Brînzănescu Vasile

Institutul de Matematică «Simion Stoilow» din Bucureşti”

 

2. La anexa nr. 2, numărul curent 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„14.

Codrea Vlad

Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca”

 

3. La anexa nr. 2, numărul curent 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„39.

Sava Florin Alin

Universitatea de Vest din Timişoara”

 

4. La anexa nr. 3, la punctul 1 „Matematică”, numărul curent 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„1.

Brînzănescu Vasile - preşedinte

Institutul de Matematică «Simion Stoilow» din Bucureşti”

 

5. La anexa nr. 3, la punctul 1 „Matematică”, numărul curent 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„13.

Chiţescu Ion

Universitatea din Piteşti”

 

6. La anexa nr. 3, la punctul 3 „Fizică”, numărul curent 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„18.

Leontie Liviu

Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi”

 

7. La anexa nr. 3, la punctul 5 „Ştiinţele pământului”, numărul curent 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„1.

Codrea Vlad - preşedinte

Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca”

 

8. La anexa nr. 3, la punctul 5 „Ştiinţele pământului”, numărul curent 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„19.

Creţan Remus

Universitatea de Vest din Timişoara”

 

9. La anexa nr. 3, la punctul 28 „Psihologie, ştiinţe ale educaţiei, educaţie fizică şi sport”, numărul curent 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„1.

Sava Florin Alin - preşedinte

Universitatea de Vest din Timişoara”

 

10 La anexa nr. 3, la punctul 28 „Psihologie, ştiinţe ale educaţiei, educaţie fizică şi sport”, numărul curent 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„5.

Ciolan Lucian Ion

Universitatea din Bucureşti”

 

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Pavel Năstase

 

Bucureşti, 14 iunie 2017.

Nr. 4.060.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.