MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 470/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 470         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 22 iunie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA

 

4. - Regulament pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 15 din 6 martie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

REGULAMENT

pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

 

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (2), art. 14 şi art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din cadrul şedinţelor din data de 24.05.2017 şi 12.06.2017,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următorul regulament:

Art. I. - Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 006 din 15 decembrie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 66, punctul 11 se abrogă.

2. La articolul 94, punctul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„12. avizează reglementările/procedurile emise de Fondul de garantare a asiguraţilor, Fondul de compensare a investitorilor, Fondul de garantare a drepturilor în sistemul de pensii private şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România;”.

3. La articolul 94, după punctul 12 se introduce un nou punct, punctul 121, cu următorul cuprins:

„121. elaborează şi propune spre aprobare Consiliului A.S.F, reglementări/proceduri privind organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a asiguraţilor, Fondului de compensare a investitorilor, Fondului de garantare a drepturilor în sistemul de pensii private şi Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, în conformitate cu prevederile legale incidente;”,

4. La articolul 94, punctele 13,14 şi 15 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„13. verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru membrii Consiliului de administraţie/Consiliului director al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, al Fondului de compensare al investitorilor şi al Fondului de garantare a drepturilor în sistemul de pensii private, după caz, şi propune avizarea/aprobarea acestora, conform prevederilor legale;

14. exercită atribuţii de supraveghere şi control asupra modului în care Fondul de garantare al asiguraţilor, Fondul de compensare al investitorilor, Fondul de garantare a drepturilor în sistemul de pensii private şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România îşi desfăşoară activitatea şi propune luarea măsurilor şi aplicarea sancţiunilor necesare, în conformitate cu prevederile legale;

15. analizează cererile şi documentaţiile necesare în vederea aprobării/autorizării a actelor/documentelor referitoare la organizarea/funcţionarea/activitatea Fondului de garantare al asiguraţilor, Fondului de compensare al investitorilor, Fondului de garantare a drepturilor în sistemul de pensii private şi Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, conform prevederilor legale;”.

5. La articolul 145, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 4, cu următorul cuprins:

„4. Direcţia supraveghere intermediari şi supravegherea regulilor de conduită.”

6. La articolul 152, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„4. analizează propunerile şi observaţiile la proiectele de reglementări transmise de asociaţiile profesionale ale asigurătorilor, precum şi ale brokerilor şi altor intermediari în asigurări referitoare la activitatea de asigurare;”.

7. La articolul 153, punctele 1, 7 şi 8 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. analizează şi formulează propuneri privind soluţionarea solicitărilor transmise de societăţile de asigurare şi/sau reasigurare, brokerii şi alţi intermediari în asigurări şi vehiculele investiţionale, cu privire la obţinerea avizului prealabil şi/sau a autorizaţiei de funcţionare, precum şi cu privire la aprobarea modificărilor documentelor sau condiţiilor în baza cărora au fost autorizate, după caz, conform prevederilor legale în vigoare;

...........................................................................................................................

7. evaluează permanent modul de îndeplinire de către acţionari, societăţi şi persoanele din conducerea acestora a condiţiilor legale în baza cărora s-a acordat autorizarea/ aprobarea;

8. analizează documentaţia privind transferul de portofoliu, fuziunea, divizarea, lichidarea în cadrul procedurii de insolvenţă şi în cadrul procedurii de lichidare voluntară a societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare şi a brokerilor şi a altor intermediari în asigurări;”,

8. La articolul 153, după punctul 8 se introduce un nou punct, punctul 81, cu următorul cuprins:

„81. realizează, împreună cu direcţiile de specialitate cu atribuţii specifice, demersurile necesare în vederea îndeplinirii de către A.S.F. a obligaţiilor care îi revin potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare;”.

9. La articolul 153, punctele 11 şi 14 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„11. verifică, în colaborare cu alte direcţii din A.S.F., nivelul de respectare a principiilor prudenţiale de către societăţile care îşi asumă angajamentul sau subscriu riscuri în alt stat membru şi transmite/primeşte notificări către/de la autorităţi competente din alte state membre, ca urmare a avizării extinderii activităţii societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare, respectiv a brokerilor şi a altor intermediari în asigurări pe teritoriul statelor membre în baza dreptului de stabilire sau în baza libertăţii de a presta servicii;

...........................................................................................................................

14. asigură actualizarea bazei de date SAR prin intermediul aplicaţiei «Bază SAR.exe», ca urmare a deciziilor emise de direcţie pentru asigurători/reasigurători, respectiv pentru brokeri şi alţi intermediari în asigurări şi a notificărilor primite de la autorităţi din Uniunea Europeană şi menţine şi actualizează Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor, respectiv Registrul brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare;”.

10. Articolul 154 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 154. - Direcţia supraveghere şi control asigură realizarea obiectivelor A.S.F. privind supravegherea activităţii şi situaţiei financiare a asigurătorilor-reasigurători lor, precum şi realizarea acţiunilor de control asupra activităţii desfăşurate de către aceştia.”

11. Articolul 157 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 157. - Direcţia supraveghere şi control are în componenţă următoarele servicii:

1. Serviciul supraveghere prudenţială I;

2. Serviciul supraveghere prudenţială II;

3. Serviciul supraveghere prudenţială III;

4. Serviciul actuariat şi managementul riscului;

5. Serviciul control societăţi de asigurare şi reasigurare.”

12. La capitolul VII secţiunea a 4-a, titlul subsecţiunii 4.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„SUBSECŢIUNEA 4.1

Serviciul supraveghere prudenţială I”

13. La articolul 158, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 158. - Atribuţiile specifice Serviciului supraveghere prudenţială I sunt:”.

14. La articolul 158, după punctul 3 se introduc două noi puncte, punctele 31 şi 32, cu următorul cuprins:

„31. analizează şi evaluează modul în care societăţile de asigurare-reasigurare respectă cerinţele referitoare la sistemul de guvernanţă;

32. analizează şi evaluează împreună cu Serviciul actuariat şi managementul riscului modul în care societăţile de asigurare-reasigurare respectă cerinţele referitoare la modalitatea de realizare a ORSA şi de utilizare a rezultatelor acesteia:”.

15. La articolul 158, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 41, cu următorul cuprins:

„41. transmite Serviciului control societăţi de asigurare şi reasigurare aspectele care necesită a fi verificate în cadrul activităţii de control în cazul în care identifică posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare;”.

16. La articolul 158, punctele 7 şi 10 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„7. realizează în colaborare cu Serviciul actuariat şi managementul riscului şi cu Direcţia strategie şi stabilitate financiară evaluări/simulări/teste de stres privind lichiditatea, solvabilitatea sau nivelul de capitalizare a societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare supravegheate şi propune măsuri şi, după caz, sancţiuni în cazul în care acestea s-ar afla în dificultate financiară;

10. participă în baza deciziei de control la efectuarea acţiunilor de control;”.

17. La articolul 158, după punctul 10 se introduce un nou punct, punctul 101, cu următorul cuprins:

„101. realizează controlul permanent al asigurătorilor-reasigurătorilor alocaţi serviciului prin realizarea acţiunilor de supraveghere stabilite în planul de supraveghere;”.

18. La articolul 158, punctele 11 şi 17 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„11. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F., alte organe şi instituţii ale statului, în cazul în care apreciază incidenţa competenţei acestora;

...........................................................................................................................

17. evaluează, în colaborare cu Serviciul actuariat şi managementul riscului gradul de adecvare a metodelor şi a practicilor dezvoltate de societăţi pentru a identifica potenţialele evenimente sau schimbări ale condiţiilor economice cu efecte nefavorabile asupra situaţiei lor financiare globale şi colaborează cu Serviciul actuariat şi managementul riscului pentru analizarea planului tranzitoriu al societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare în cazul extinderii sferei de aplicare a modelului intern la alte submodule de risc şi/sau unităţi operaţionale majore pentru un anumit modul;”.

19. La capitolul VII secţiunea a 4-a, titlul subsecţiunii 4.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„SUBSECŢIUNEA 4.2

Serviciul supraveghere prudenţială II”

20 La articolul 159, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 159 - Atribuţiile specifice Serviciului supraveghere prudenţială II sunt:”.

21. La articolul 159, după punctul 3 se introduc două noi puncte, punctele 31 şi 32f cu următorul cuprins:

„31. analizează şi evaluează modul în care societăţile de asigurare-reasigurare respectă cerinţele referitoare la sistemul de guvernanţă;

32. analizează şi evaluează împreună cu Serviciul actuariat şi managementul riscului modul în care societăţile de asigurare-reasigurare respectă cerinţele referitoare la modalitatea de realizare a ORSA şi de utilizare a rezultatelor acesteia;”.

22. La articolul 159, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 41, cu următorul cuprins:

„41. transmite Serviciului control societăţi de asigurare şi reasigurare aspectele care necesită a fi verificate în cadrul activităţii de control în cazul în care identifică posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare;”.

23. La articolul 159, punctele 7 şi 10 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„7. realizează în colaborare cu Serviciul actuariat şi managementul riscului şi cu Direcţia strategie şi stabilitate financiară evaluări/simulări/teste de stres privind lichiditatea, solvabilitatea sau nivelul de capitalizare a societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare supravegheate şi propune măsuri şi, după caz, sancţiuni în cazul în care acestea s-ar afla în dificultate financiară;

...........................................................................................................................

10. participă în baza deciziei de control la efectuarea acţiunilor de control;”.

24. La articolul 159, după punctul 10 se introduce un nou punct, punctul 101, cu următorul cuprins:

„101. realizează controlul permanent al asigurătorilor-reasigurătorilor alocaţi serviciului prin realizarea acţiunilor de supraveghere stabilite în planul de supraveghere;”.

25. La articolul 159, punctele 11 şi 17 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„11. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F, alte organe şi instituţii ale statului, în cazul în care apreciază incidenţa competenţei acestora;

17. evaluează, în colaborare cu Serviciul actuariat şi managementul riscului gradul de adecvare a metodelor şi a practicilor dezvoltate de societăţi pentru a identifica potenţialele evenimente sau schimbări ale condiţiilor economice cu efecte nefavorabile asupra situaţiei lor financiare globale şi colaborează cu Serviciul actuariat şi managementul riscului pentru analizarea planului tranzitoriu al societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare în cazul extinderii sferei de aplicare a modelului intern la alte submodule de risc şi/sau unităţi operaţionale majore pentru un anumit modul;1.

26. La capitolul VII secţiunea a 4-a, titlul subsecţiunii 4.3 se modifică şi va avea următorul cuprins;

„SUBSECŢIUNEA 4.3

Serviciul supraveghere prudenţială III”

27. La articolul 160, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins;

„Art. 160. - Atribuţiile specifice Serviciului supraveghere prudenţială III sunt;.

28. La articolul 160, după punctul 3 se introduc două noi puncte, punctele 31 şi 32, cu următorul cuprins:

„31. analizează şi evaluează modul în care societăţile de asigurare-reasigurare respectă cerinţele referitoare la sistemul de guvernanţă;

32. analizează şi evaluează împreună cu Serviciul actuariat şi managementul riscului modul în care societăţile de asigurare-reasigurare respectă cerinţele referitoare la modalitatea de realizare a ORSA şi de utilizare a rezultatelor acesteia;”.

29. La articolul 160, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 41, cu următorul cuprins:

„41. transmite Serviciului control societăţi de asigurare şi reasigurare aspectele care necesită a fi verificate în cadrul activităţii de control în cazul în care identifică posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare;”.

30. La articolul 160, punctele 7 şi 10 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„7. realizează în colaborare cu Serviciul actuariat şi managementul riscului şi cu Direcţia strategie şi stabilitate financiară evaluări/simulări/teste de stres privind lichiditatea, solvabilitatea sau nivelul de capitalizare a societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare supravegheate şi propune măsuri şi, după caz, sancţiuni în cazul în care acestea s-ar afla în dificultate financiară;

...........................................................................................................................

10. participă în baza deciziei de control la efectuarea acţiunilor de control;”.

31. La articolul 160, după punctul 10 se introduce un nou punct, punctul 101, cu următorul cuprins:

„101. realizează controlul permanent al asigurătorilor-reasigurătorilor alocaţi serviciului prin realizarea acţiunilor de supraveghere stabilite în planul de supraveghere;”.

32. La articolul 160, punctele 11 şi 17 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„11. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F., alte organe şi instituţii ale statului, în cazul în care apreciază incidenţa competenţei acestora;

...........................................................................................................................

17. evaluează, în colaborare cu Serviciul actuariat şi managementul riscului gradul de adecvare a metodelor şi a practicilor dezvoltate de societăţi pentru a identifica potenţialele evenimente sau schimbări ale condiţiilor economice cu efecte nefavorabile asupra situaţiei lor financiare globale şi colaborează cu Serviciul actuariat şi managementul riscului pentru analizarea planului tranzitoriu al societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare în cazul extinderii sferei de aplicare a modelului intern la alte submodule de risc şi/sau unităţi operaţionale majore pentru un anumit modul;”.

33. La capitolul VII secţiunea a 4-a, subsecţiunea 4.4, cuprinzând articolul 161, se abrogă.

34. La capitolul VII secţiunea a 4-a, titlul subsecţiunii 4.5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„SUBSECŢIUNEA 4.5

Serviciul actuariat şi managementul riscului”

35. La articolul 162, partea introductivă şi punctele 4 şi 14 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 162. - Atribuţiile specifice Serviciului actuariat şi managementul riscului sunt:

...........................................................................................................................

4. participă în cadrul acţiunilor de control ce presupun verificări ale produselor de asigurare practicate, a activelor şi a obligaţiilor, inclusiv a rezervelor tehnice şi a ipotezelor care stau la baza SCR şi MCR, sau altă tematică ce necesită suport actuarial;

...........................................................................................................................

14. realizează, împreună cu serviciile de supraveghere din cadrul sectorului asigurări-reasigurări şi cu Direcţia strategie şi stabilitate financiară, evaluări/simulări/teste de stres privind lichiditatea, solvabilitatea sau nivelul de capitalizare a societăţilor de asigurare-reasigurare supravegheate şi propune măsuri şi, după caz, sancţiuni în cazul în care acestea s-ar afla în dificultate financiară;”.

36. La articolul 152, după punctul 17 se introduc două noi puncte, punctele 171 şi 172, cu următorul cuprins:

„171. analizează şi evaluează modul în care societăţile de asigurare-reasigurare respectă cerinţele referitoare la sistemul de management al riscului;

172. analizează şi evaluează împreună cu serviciile de supraveghere modul în care societăţile de asigurare-reasigurare respectă cerinţele referitoare la modalitatea de realizare a ORSA şi de utilizare a rezultatelor acesteia;”.

37. La capitolul VII secţiunea a 4-a, după subsecţiunea 4.5 se introduce o nouă subsecţiune, subsecţiunea 4.6, cuprinzând articolul 1621, cu următorul cuprins:

SUBSECŢIUNEA 4.6

Serviciul control societăţi de asigurare şi reasigurare

Art. 1621. - Atribuţiile specifice Serviciului control societăţi de asigurare şi reasigurare sunt:

1. propune derularea de controale inopinate;

2. organizează desfăşurarea acţiunilor de control inopinat şi periodic conform deciziilor preşedintelui A.S.F. sau planului de control anual aprobat de Consiliul A.S.F la societăţile de asigurare-reasigurare;

3. primeşte şi analizează observaţiile la procesul-verbal de control, transmise de entitatea controlată, şi le integrează în documentul transmis spre analiză şi decizie Consiliului A.S.F.;

4. raportează vicepreşedintelui sectorului asigurări-reasigurări rezultatele acţiunilor de control desfăşurate la societăţile de asigurare-reasigurare şi propune măsuri/sancţiuni în vederea remedierii situaţiilor constatate ca urmare a controalelor efectuate;

5. Întocmeşte note cu privire la rezultatele acţiunilor de control care conţin propuneri de măsuri/sancţiuni în vederea remedierii situaţiilor constatate ca urmare a controalelor efectuate;

6. informează structurile organizatorice implicate cu privire la măsurile dispuse de preşedintele A S.R, vicepreşedintele sectorului asigurări-reasigurări şi/sau Consiliul A.S.F., ca urmare a activităţii de control specifice serviciului;

7. contribuie şi transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control şi supraveghere întocmit la nivel de direcţie;

8. transmite informaţii şi contribuie la întocmirea rapoartelor semestriale de supraveghere şi control ale direcţiei;

9. formulează propuneri cu privire la modificarea/ completarea cadrului de reglementare din domeniul activităţii societăţilor de asigurare-reasigurare;

10. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F., alte organe şi instituţii ale statului, în cazul în care apreciază incidenţa competenţei acestora;

11. colaborează cu Direcţia relaţii cu publicul, petiţii şi educaţie financiară, în vederea soluţionării cu celeritate a petiţiilor care necesită suport de specialitate;

12. asigură actualizarea bazei de date din aplicaţia «Bază SAR.exe» conform deciziilor emise de serviciu pentru societăţile de asigurare şi/sau reasigurare;

13. Îndeplineşte orice alte atribuţii cu caracter specific domeniului de activitate al sectorului asigurări-reasigurări dispuse de conducerea ierarhică.”

38. La capitolul VII, după secţiunea a 4-a se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 5-a, cuprinzând art. 1622-1627, cu următorul cuprins:

„SECŢIUNEA a 5-a

Direcţia supraveghere intermediari şi supravegherea regulilor de conduită

Art. 1622. - (1) Direcţia supraveghere intermediari şi supravegherea regulilor de conduită asigură realizarea obiectivelor A.S.F. privind supravegherea brokerilor şi a altor intermediari în asigurări, a activităţii desfăşurate de aceştia în relaţia cu clienţii şi cu asigurătorii, precum şi realizarea acţiunilor de control cu privire la funcţionarea acestora şi cu privire la activitatea desfăşurată.

(2) Direcţia supraveghere intermediari şi supravegherea regulilor de conduită asigură monitorizarea respectării regulilor de conduită ale asigurătorilor-reasigurărilor, ale brokerilor şi altor intermediari în asigurări în cadrul activităţii desfăşurate.

Art. 1623. - Obiectivele Direcţiei supraveghere intermediari şi supravegherea regulilor de conduită sunt:

1. asigurarea supravegherii modului de funcţionare a brokerilor şi a altor intermediari în asigurări şi respectarea sistemului de guvernanţă;

2. asigurarea supravegherii respectării regulilor de conduită ale societăţilor de asigurare-reasigurare şi ale brokerilor şi altor intermediari în asigurări, bazate pe identificarea, prevenirea şi administrarea riscurilor, precum şi a cerinţelor privind guvernanţa internă a produselor;

3. alinierea modului de supraveghere a riscurilor conform celor mai bune practici internaţionale;

4. asigurarea respectării regulilor de conduită şi transparenţă în relaţia cu consumatorii de produse de asigurare şi a celor mai bune practici în activitatea de vânzare/distribuţie şi în furnizarea serviciilor de consultanţă în asigurări,

Art. 1624. - Relaţiile funcţionale:

1. de subordonare faţă de vicepreşedintele sectorului asigurări-reasigurări;

2. de coordonare a serviciilor din subordine;

3. de colaborare cu celelalte structuri organizatorice din cadrul A.S.F.

Art. 1625. - Direcţia supraveghere intermediari şi supravegherea regulilor de conduită are în componenţă următoarele servicii:

1. Serviciul supraveghere intermediari şi canale alternative de distribuţie;

2. Serviciul supravegherea regulilor de conduită ale societăţilor de asigurare-reasigurare, brokerilor şi ale intermediarilor.

SUBSECŢIUNEA 5.1

Serviciul supraveghere intermediari şi canale alternative de distribuţie

Art. 1626. - Atribuţiile specifice Serviciului supraveghere intermediari şi canale alternative de distribuţie sunt:

1. verifică respectarea cerinţelor cu privire la organizarea şi funcţionarea brokerilor şi a altor intermediari în asigurări;

2. realizează analiza activităţii brokerilor de asigurare-reasigurare şi a altor intermediari în asigurări, prin analizarea şi evaluarea informaţiilor cuprinse în rapoartele şi informările periodice şi a altor documente transmise A.S.F.;

3. realizează analiza modurilor şi canalelor de distribuţie a produselor de asigurări pentru analizarea tendinţelor şi vulnerabilităţilor potenţiale ca efect al soluţiilor de distribuţie adoptate;

4. verifică respectarea cerinţelor privind formarea profesională continuă pentru personalul care activează în distribuţia produselor de asigurare;

5. analizează practicile comerciale dintre societăţile de asigurare-reasigurare şi intermediari, precum şi dintre aceştia şi asiguraţi în vederea respectării prevederilor legale incidente;

6. identifică profilele de risc şi vulnerabilităţile la nivelul brokerilor/intermediarilor în asigurări;

7. verifică şi analizează evoluţia indicatorilor privind activitatea de brokeraj în asigurare şi întocmeşte note de informare către vicepreşedintele sectorului asigurări-reasigurări/ preşedintele A.S.F./Consiliul A.S.F.;

8. organizează desfăşurarea acţiunilor de control la brokeri şi alţi intermediari, conform reglementărilor interne şi legislaţiei în vigoare, şi întocmeşte procese-verbale, respectiv note de informare către vicepreşedintele sectorului asigurări-reasigurări/ Consiliul A.S.F.;

9. propune vicepreşedintelui sectorului asigurări-reasigurări/ Consiliului A.S.F. adoptarea de măsuri preventive şi corective sau alte măsuri prevăzute de prevederile legale;

10. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F., alte organe şi instituţii ale statului, în cazul în care apreciază incidenţa competenţei acestora;

11. Întocmeşte informări către vicepreşedintele sectorului asigurări-reasigurări/Consiliul A.S.F. privind modul de implementare a măsurilor dispuse de A.S.F. brokerilor şi altor intermediari în asigurări;

12. raportează vicepreşedintelui sectorului asigurări-reasigurări/Consiliului A.S.F. rezultatele acţiunilor de control desfăşurate la brokerii şi alţi intermediari în asigurări şi propune sancţiuni/măsuri în vederea remedierii situaţiilor constatate ca urmare a controalelor efectuate;

13. Înregistrează şi ţine evidenţa măsurilor dispuse în urma activităţii desfăşurate de serviciu;

14. contribuie şi transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control şi supraveghere întocmit la nivel de direcţie;

15. transmite informaţii şi contribuie la întocmirea rapoartelor de control şi supraveghere semestriale ale direcţiei, pe grupe de entităţi supravegheate, cu identificarea profilelor de risc şi a potenţialelor vulnerabilităţi;

16. colectează date şi actualizează fişa brokerilor de asigurare-reasigurare şi a altor intermediari în asigurări privind orice informaţii referitoare la societăţile supravegheate şi/sau grupurile din care acestea fac parte, din rapoarte anuale, raportări, mass-media etc.;

17. Îndeplineşte atribuţii specifice privind identificarea, prevenirea şi reducerea impactului potenţial negativ al riscurilor operaţionale generate de utilizarea de către entităţile supravegheate a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, potrivit prevederilor legale incidente;

18. asigură actualizarea bazei de date din aplicaţia „Bază SAR.exe” conform deciziilor emise de serviciu pentru brokeri şi alţi intermediari în asigurări;

19. colaborează cu Direcţia relaţii cu publicul, petiţii şi educaţie financiară, în vederea soluţionării cu celeritate a petiţiilor care necesită suport de specialitate;

20. propune, în colaborare cu alte structuri organizatorice, limitarea, suspendarea sau încetarea activităţii la cererea

brokerilor şi a altor intermediari în asigurări după verificarea situaţiei financiare a acestora;

21. formulează propuneri cu privire la modificarea/ completarea cadrului de reglementare din domeniul asigurărilor;

22. Îndeplineşte orice alte atribuţii cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.

SUBSECŢIUNEA 5.2

Serviciu/ supravegherea regulilor de conduită ale societăţilor de asigurare-reasigurare şi ale Intermediarilor

Art. 1627. - Atribuţiile specifice Serviciului supravegherea regulilor de conduită ale societăţilor de asigurare/reasigurare şi ale intermediarilor sunt:

1. analizează şi verifică respectarea regulilor de conduită în relaţia cu clienţii, inclusiv pentru societăţile care desfăşoară activitate de asigurare-reasigurare pe baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii;

2. verifică respectarea cerinţelor de informare şi transparenţă în procesul de ofertare a produselor de asigurare;

3. analizează practicile comerciale (modele de remunerare) ale asigurătorilor în relaţia cu brokerii şi alţi intermediari în asigurări, precum şi între aceştia şi asiguraţi, potrivit prevederilor legale aplicabile;

4. propune vicepreşedintelui sectorului asigurări-reasigurări/ Consiliului A.S.F. adoptarea de măsuri preventive şi corective sau alte măsuri prevăzute de prevederile legale aplicabile;

5. sesizează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la încălcarea regulilor de conduită în cazul societăţilor care desfăşoară activitate de asigurare-reasigurare pe baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii;

6. transmite serviciilor cu atribuţii de control din cadrul sectorului asigurări-reasigurări aspectele care necesită a fi verificate în cadrul activităţii de control;

7. participă în baza deciziei de control la efectuarea acţiunilor de control;

8. asigură actualizarea bazei de date din aplicaţia «Bază SAR.exe» conform deciziilor emise la nivel de serviciu;

9. contribuie şi transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control şi supraveghere întocmit la nivel de direcţie;

10. colaborează cu Direcţia relaţii cu publicul, petiţii şi educaţie financiară, în vederea soluţionării cu celeritate a petiţiilor care necesită suport de specialitate;

11. formulează propuneri cu privire la modificarea/ completarea cadrului de reglementare din domeniul asigurărilor;

12. Îndeplineşte orice alte atribuţii cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.”

39. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.

Art. II. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

 

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Sectorul asigurări-reasigurări,

Gheorghe-Cornel Coca Constantinescu

 

Bucureşti, 13 iunie 2017.

Nr. 4.

 

ANEXĂ

(Anexă la regulament)

 

ORGANIGRAMA AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul audit intern

 

 

 

 

 

 

 

CONSILIUL A.S.F.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul comunicare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PRESEDINTE

 

 

 

 

 

 

Cancelarie Preşedinte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul conformitate şi prevenirea spălării banilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prim-vicepreşedinte

 

 

 

Vicepreşedinte instrumente şi investiţii financiare

 

 

 

Vicepreşedinte asigurări-reasigurări

 

 

 

Vicepreşedinte pensii private

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul control intern, integritate şi protecţia informaţiilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cabinet prim-vicepreşedinte

 

 

 

Cabinet vicepreşedinte

 

 

 

Cabinet vicepreşedinte

 

 

 

Cabinet vicepreşedinte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia strategie şi stabilitate financiară

 

 

 

Direcţia relaţii cu publicul, petiţii şi educaţie  financiară

 

 

 

Direcţia reglementare-autorizare

 

 

 

Direcţia reglementare-autorizare

 

 

 

Direcţia reglementare-autorizare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul supraveghere şi reglementări integrate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul monitorizare şi educaţie financiară

 

 

 

Serviciul reglementare intermediari şi instituţii de piaţă

 

 

 

Serviciul reglementare

 

 

 

Serviciul reglementare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul analiză de piaţă şi statistică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul petiţii

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul autorizare-avizare

 

 

 

Serviciul autorizare-avizare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul reglementare emitenţi şi OPC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul afaceri europene şi relaţii internaţionale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul relaţii cu publicul

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia supraveghere şi control

 

 

 

Direcţia supraveghere şi control

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul autorizare-monitorizare, intermediari şi instituţii de piaţă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia juridică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia financiar-administrativă

 

 

 

 

 

 

Serviciul supraveghere prudenţială I

 

 

 

Serviciul supraveghere şi analiză de piaţă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul reglementare

 

 

 

 

 

 

Serviciul autorizare-monitorizare OPC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul supraveghere prudenţială II

 

 

 

Serviciul de evaluare şi actuariat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul financiar-contabilitate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul avizare

 

 

 

 

 

 

Direcţia supraveghere şi control

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul supraveghere prudenţială III

 

 

 

Serviciul control pensii private

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul achiziţii, gestiuni şi arhivă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul contencios, somaţii şi recuperări

 

 

 

 

 

 

Serviciul supraveghere a conduitei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul de control societăţi de asigurare şi reasigurare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul administrativ şi logistică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia operaţiuni şi IT (COO)

 

 

 

 

 

 

Serviciul supraveghere prudenţială

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul actuariat şi managementul riscului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul  de rezoluţie a asigurătorilor şi a firmelor de investiţii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul de management al portofoliului de proiecte (PMO)

 

 

 

 

 

 

Serviciul control entităţi reglementate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia supraveghere intermediari şi supravegherea regulilor de conduită

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia emitenţi, monitorizare tranzacţii şi abuz pe piaţă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul operaţiuni şi registratură

 

 

 

Fondul de Garantare a Asiguraţilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul supraveghere intermediari şi canale alternative de distribuţie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul soluţii IT

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul clienţi şi oferte publice

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fondul de Compensare a Investitorilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul administrare IT

 

 

 

 

 

 

Serviciul transparenţă şi raportări emitenţi

 

 

 

Serviciul supravegherea regulilor de conduită ale societăţilor de asigurare-reasigurare şi ale intermediarilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fondul de Garantare a Drepturilor în Sistemul de Pensii Private

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia resurse umane

 

 

 

 

 

 

Serviciul supraveghere electronică şi monitorizare tranzacţii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul recrutare, training şi dezvoltare

 

 

 

 

 

 

Serviciul investigaţii şi abuz de piaţă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul de securitate şi sănătate la muncă şi administrarea resurselor umane

 

 

 

Institutul de Studii Financiare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA nr. 15

din 6 martie 2017

 

Dosar nr. 3.779/1/2016

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Paraschiv - judecător la Secţia I civilă

Romaniţa Ecaterina Vrînceanu - judecător la Secţia I civilă

Rodica Dorin - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă

Virginia Florentina Duminecă - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Maria Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Laura-Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cristian Daniel Oana - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Luiza Maria Păun - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 3.779/1/2016 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 620 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de aplicare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă acestea sunt aplicabile în toate cazurile condamnării unui salariat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv cu suspendarea executării pedepsei.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse opiniile specialiştilor: prof. univ. dr. Alexandru Ţidea, prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu şi asistent univ. dr. Ana-Maria Vlăsceanu, prof. univ. dr. Ion Traian Ştefănescu, prof. univ. dr. Magda Volonciu. prof. univ. dr. Raluca Dimitriu; de asemenea, a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelanta-contestatoare şi intimata au formulat, în termen legal, prin avocat, puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apei Braşov - Secţia civilă a dispus, prin încheierea din 17 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.485/62/2015, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de aplicare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), în sensul de a se stabili dacă acestea sunt aplicabile în toate cazurile condamnării unui salariat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv cu suspendarea executării pedepsei.

II. Expunerea succintă a procesului

2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu angajatorul său, anularea deciziei emise de intimată prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

3. Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea deciziei atacate privind încetarea de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate.

4. Prin Sentinţa civilă nr. 251/MAS din 24 februarie 2016, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a respins contestaţia, reţinând că suspendarea condiţionată a executării pedepsei reprezintă o măsură judiciară de individualizare a pedepsei, ce nu are ca efect modificarea calificării juridice a pedepsei aplicate, în sensul înlăturării caracterului său privativ de libertate, ci are ca efect provizoriu neexecutarea pedepsei privative de libertate pe perioada termenului de încercare. Această interpretare a fost dată prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 29 iunie 2015. Deşi aceste dezlegări au privit situaţia condamnării, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a aleşilor locali, soluţia de principiu este aplicabilă şi speţei de faţă. De aceea, prima instanţă a constatat că, în mod corect, angajatorul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii.

5. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând că, prin dezlegările date cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, instanţa de fond a ignorat toată literatura de specialitate, apreciind în mod simplist că doctrina nu constituie izvor de drept, şi a reţinut în mod greşit că hotărârea amintită, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aplicabilă în cauză, deşi viza o altă ipoteză, aceea a încetării mandatului consilierilor locali. De asemenea, au fost criticate considerentele hotărârii, ca depăşind competenţele unei instanţe civile, iar prin prisma încălcării normelor de drept material s-a invocat amestecul nepermis între două instituţii de drept.

6. Prin cererea de apel contestatoarea a solicitat şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru dezlegarea modului de aplicare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii.

7. Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, apreciind că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că în cazul dedus judecăţii nu poate fi vorba despre aplicarea de către angajator a unei pedepse complementare constând în interzicerea exercitării funcţiei deţinute anterior, ci de aplicarea întocmai a textului de lege, potrivit căruia contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

8. În şedinţa publică din 17 octombrie 2016, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

9. Sesizarea a fost considerată admisibilă prin încheierea pronunţată la această dată, prin care s-a dispus şi suspendarea judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

10. Prin încheierea pronunţată la data de 17 octombrie 2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

- de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, respectiv dacă acestea sunt aplicabile în toate cazurile condamnării unui salariat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv cu suspendarea executării pedepsei, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, acesta fiind principalul motiv de apel invocat de contestatoare;

- problema de drept este nouă şi nu a mai fost analizată până la acest moment, iar aplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii comportă interpretări diferite, fiind necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- această problemă de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierii.

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

11. Prin notele de şedinţă depuse la 3 octombrie 2016, apelanta-contestatoare a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. A susţinut că textul art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii este susceptibil de interpretări diferite, ce pot genera o practică neunitară, care este deja prefigurată pe plan doctrinar; a insistat asupra diferenţelor dintre acest text şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 393/2004), deoarece reglementează raporturi de serviciu diferite, tratate diferit de legiuitor, în sensul că, spre deosebire de Statutul aleşilor locali, unde legiuitorul nu a făcut nicio distincţie cu privire la felul de executare a pedepsei, în Codul muncii se vorbeşte explicit despre încetarea de drept a contractului individual de muncă în cazul condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate.

12. Intimata a depus, la 17 octombrie 2016, note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că asupra chestiunii de drept în discuţie instanţa supremă a statuat prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 29 iunie 2015 (Decizia nr. 18/2015), şi prin Decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2011, pronunţată de Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 12 iulie 2011 (Decizia nr. 1/2011).

13. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-contestatoare a depus, prin avocat, un punct de vedere prin care a solicitat să se dea prioritate variantei de interpretare pentru care optează judecătorii-raportori. De asemenea, intimata a depus, prin avocat, un punct de vedere potrivit căruia norma interpretată este aplicabilă în toate cazurile condamnării unui salariat, prin hotărâre judecătorească definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, chiar şi cu suspendarea executării.

V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

14. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că, în urma verificărilor efectuate, a fost identificată o singură hotărâre judecătorească prin care a fost dezlegată problema de drept în discuţie şi care a stabilit că dispoziţia legală nu face nicio distincţie privind modalitatea de executare a pedepsei închisorii.

15. Curtea de Apel Suceava a comunicat o decizie a Secţiei I civile, conform căreia, în situaţia condamnării angajatului la o pedeapsă privativă de libertate, a cărei aplicare a fost amânată pentru un termen de supraveghere de doi ani, nu poate opera încetarea de drept a contractului individual de muncă, nefiind vorba despre o executare efectivă.

16. S-au exprimat puncte de vedere în sensul că încetarea de drept a contractului de muncă nu operează în cazul condamnării unui salariat, prin hotărâre judecătorească definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei, întrucât raţiunea legii a fost aceea a imposibilităţii obiective de derulare a contractului de muncă în ipoteza în care salariatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, raţiune ce nu se regăseşte în cazul angajaţilor pentru care s-a suspendat executarea pedepsei. Doar atunci când privarea de libertate este efectivă, încetează de drept contractul individual de muncă. În punctul de vedere contrar s-a apreciat că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii sunt imperative, fiind aplicabile chiar şi în situaţia suspendării executării pedepsei, contractul individual de muncă încetând de drept, însă nimic nu opreşte angajatorul să încheie un alt contract de muncă cu persoana condamnată, în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la situaţia juridică în care se află acea persoană.

17. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

18. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii.

VII. Opiniile specialiştilor

19. În opinia majoritară s-a considerat că, În ipoteza suspendării executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere că salariatul se află în libertate şi îşi poate onora obligaţiile contractuale faţă de angajator, contractul său de muncă nu va înceta de drept decât în ipoteza în care i s-a aplicat o pedeapsă complementară sau o măsură de siguranţă care l-ar împiedica să exercite efectiv profesia.

S-a argumentat că interpretarea potrivit căreia încetarea de drept a contractului individual de muncă s-ar produce şi în cazul condamnării cu suspendare ar contraveni formulării explicite a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, îngrădind nejustificat dreptul la muncă.

Dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii sunt aplicabile numai în cazul în care salariatul este privat efectiv de libertate, adică a fost condamnat cu executarea pedepsei în închisoare; în situaţia prevăzută de text salariatul nu se află în niciuna din situaţiile vizate de lit. h) a aceluiaşi articol şi nu constituie un element perturbator în colectivul de muncă; spre deosebire de celelalte cazuri de încetare de drept a contractului individual de muncă, ce îl pun pe salariat în situaţii obiective de a nu putea să presteze munca, norma analizată în sens extins nu are în vedere o astfel de ipoteză; în legislaţia muncii, în caz de dubiu, normele de drept trebuie interpretate în favoarea salariatului.

Dacă fapta salariatului nu are niciun fel de legătură cu raportul de muncă, nu există niciun fel de raţiune ca dreptul la muncă să fie înfrânt. Intenţia legiuitorului de dreptul muncii a fost în sensul că încetarea de drept nu are legătură cu calitatea angajatului, ci cu faptul că intervine o situaţie obiectivă care face imposibilă prestarea muncii, situaţie constând în privarea de libertate a acelei persoane.

20. În opinie minoritară s-a arătat că, în condiţiile în care textul de lege nu distinge între modalităţile de individualizare a executării pedepselor, încetarea de drept a contractului individual de muncă în această ipoteză intervine nu pentru că munca nu ar mai putea fi electiv prestată, ci pentru că legiuitorul a considerat că intervine o incompatibilitate între calitatea de salariat şi cea de condamnat printr-o hotărâre definitivă în materie penală.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

21. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au optat pentru o interpretare restrânsă a textului de lege, întemeiată pe considerente istorice, logice şi de echitate juridică, potrivit căreia încetarea contractului de muncă ar surveni numai în situaţia în care condamnatul execută electiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.

IX. Înalta Curte do Casaţia şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilităţii sesizării

22. în privinţa regularităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat.

23. Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet al Curţii de Apel Braşov, învestit în ultimă instanţă cu soluţionarea unui conflict de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

24. Astfel, Curtea de Apel Braşov este legal învestită cu soluţionarea unui apel într-o cauză în care se contestă o decizie emisă de angajator, prin care se constată încetarea de drept a contractului individual de muncă, hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă fiind supusă numai apelului.

25. În ceea ce priveşte cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, este de reţinut că unul dintre motivele de apel formulate în cauză se referă la interpretarea art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, susţinându-se aplicarea restrânsă a textului de lege, respectiv numai în situaţia unei imposibilităţi efective de a executa contractul de muncă.

26. De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, care, potrivit art. 519din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Ea este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unui anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

27. Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.

28. În urma verificărilor efectuate se constată că nu s-a cristalizat o jurisprudenţa unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare. Mai mult, analiza hotărârilor pronunţate şi a punctelor de vedere exprimate oferă indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare din această perspectivă.

29. Aşa fiind, condiţia noutăţii se verifică, devenind actuală cerinţa dezlegării modului de interpretare şi de aplicare a normei de drept respective.

30. În legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dezlegat, cu efecte erga omnes, problema care constituie obiect al sesizării.

31. Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate privind declanşarea procedurii hotărârii prealabile.

Asupra fondului sesizării

32. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile:

- art. 56 din Codul muncii: „(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (...)

f) ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; (...)”.

33. Sesizarea a fost formulată într-un litigiu în care reclamanta, condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării, contestă decizia angajatorului prin care se constată încetarea de drept a contractului individual de muncă, susţinând că această măsură nu se aplică decât în situaţia în care pedeapsa se execută efectiv în regim privativ de libertate, ceea ce face imposibilă prezenţa fizică a salariatului la locul de muncă.

34. Chestiunea de drept de dezlegat priveşte întrebarea dacă acest caz de încetare de drept a contractului individual de muncă se aplică tuturor situaţiilor în care un salariat este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv în situaţia suspendării executării pedepsei.

35. Pentru a putea aprecia asupra acestei chestiuni sunt necesare lămurirea celor două sintagme menţionate în textul de lege mai sus citat - „pedeapsă privativă de libertate”, respectiv „încetarea de drept a contractului individual de muncă”, şi verificarea incidenţei Deciziei nr. 18/2015, în cadrul căreia s-a interpretat sintagma „condamnare la o pedeapsă privativă de libertate”, în timp ce în norma juridică ce formează obiectul sesizării se regăseşte sintagma „condamnare la executarea unei pedepse privative de libertate*.

36. Conceptul de pedeapsă privativă de libertate:

Potrivit dispoziţiilor art. 53 lit. a) şi b) din Codul penal, pedepsele privative de libertate sunt detenţiunea pe viaţă şi închisoarea.

Potrivit art. 60 din Codul penal (cap. II „Pedepse principale”, secţiunea a 2-a „închisoarea”): „închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile şi 30 de ani, şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor. “

37. Pe lângă pedepsele principale, Codul penal mai prevede pedepse accesorii, pedepse complementare şi măsuri de siguranţă.

Relevante în cauză sunt următoarele texte de lege:

Art. 65: „(1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea unor drepturi prevăzute de art. 66 Iii a), b), d)-o) a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. (...)

(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. (...)”

Art. 66: „(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: (...)

g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;

h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;

i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă; (...)”.

Art. 67: „(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

(2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită. (...)”

Art. 68: „(1) Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe: (...)

b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. (...)”

38. În cap. V - Individualizarea pedepselor din titlul III - Pedepsele al Codului penal sunt reglementate, alături de alte instituţii, următoarele modalităţi de individualizare a pedepselor: renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80-82), amânarea aplicării pedepsei (art. 83-90), suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91-98).

Prin urmare, pedeapsa privativă de libertate a închisorii poate fi executată efectiv în regim penitenciar, aplicarea acesteia poate fi amânată sau executarea acesteia poate fi suspendată sub supraveghere.

Spre deosebire de Codul penal al României din 1968 (art. 81 şi următoarele), actualul Cod penal nu mai cuprinde ca modalitate de individualizare a pedepsei privative de libertate şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

39. În analiza ce va urma, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va avea în vedere situaţiile de suspendare a executării pedepselor atât din vechiul, cât şi din noul Cod penal, acestea fiind similare din perspectiva calificării lor ca modalităţi de individualizare a pedepselor.

Se are în vedere că, spre deosebire de legislaţia anterioară, în situaţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pedepsele accesorii şi complementare se aplică de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Este important de reţinut şi faptul că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca modalitate de individualizare a pedepsei cu închisoarea, poate fi dispusă numai în situaţia în care pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, nu şi dacă pedeapsa aplicată este amenda.

40. În plus, prezintă relevanţă şi faptul că, potrivit art. 93 alin. (1) din Codul penal, una dintre măsurile de supraveghere instituite în sarcina condamnatului, a cărui pedeapsă cu închisoarea a fost suspendată, este şi aceea conform căreia, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să comunice schimbarea locului de muncă [lit. d)], respectiv să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă [lit. e)]. De asemenea, acesta este obligat să presteze şi b muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, împrejurare ce nu este de natură a exclude executarea celorlalte obligaţii.

41. Codul penal mai reglementează, în titlul IV, măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoana care a comis o faptă penală, chiar dacă nu i se aplică o pedeapsă, în scopul înlăturării unei stări de pericol sau al preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. În cadrul măsurilor de siguranţă, relevantă în cauză este cea prevăzută de art. 108 lit. c) din Codul penal, *interzicerea ocupării unei funcţii sau exercitării unei profesii”, aplicabilă atunci când fapta a fost săvârşită datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac pe condamnat inapt pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfăşurarea unei activităţi.

42. Potrivit Deciziei nr. 1/2011, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei este o instituţie complementară menită să întregească posibilităţile pe care legea le dă instanţei judecătoreşti pentru realizarea individualizării pedepsei. Ea fiind consecinţa unei condamnări, îşi păstrează însă caracterul de măsură coercitivă penală, caracter care constă în obligaţia impusă celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata termenului de încercare şi de a se abţine de la săvârşirea unei noi infracţiuni. În caz contrar, pedeapsa suspendată devine executabilă. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei are caracterul juridic de „mijloc de individualizare a executării pedepsei şi funcţionează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei respectare depinde stingerea executării. Principalul efect imediat (provizoriu) constă în aceea că executarea pedepsei este suspendată (adică pedeapsa, deşi definitiv aplicată, nu este pusă în executare).

43. Conceptul de încetare de drept a contractului individual de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 56 din Codul muncii, care constituie sediul materiei.

Încetarea de drept a contractului individual de muncă este definită în doctrină ca o modalitate de încetare a raportului de muncă în puterea şi prin efectul legii, independent de voinţa părţilor, atunci când a intervenit o anumită cauză (un act juridic sau un fapt juridic) stabilită expres de normele de drept, care face imposibilă, în mod permanent, producerea în continuare a efectelor contractului respectiv.

Potrivit art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept: „ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti”.

Relevante în cauză sunt şi cazurile de încetare de drept a contractului individual de muncă reglementate de art. 56 alin. (1) lit. g) şi h):

„g) de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei;

h) ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca măsură de siguranţă ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia.”

44. Nu poate fi reţinută o interpretare extinsă a textului de lege conform căreia, în condiţiile în care art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii nu creează nicio distincţie între pedepsele privative de libertate, legiuitorul ar fi instituit o prezumţie absolută a stării de incompatibilitate între calitatea de salariat şi cea de condamnat şi, prin urmare, în orice situaţie, contractul de muncă în derulare al unei persoane condamnate penal la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării acesteia, condiţionată sau sub supraveghere, încetează de drept, indiferent dacă fapta săvârşită are legătură sau nu cu profesia, munca, activitatea exercitată de persoana condamnată.

45. Potrivit naturii sale, pedeapsa închisorii se execută efectiv, iar executarea are loc într-un penitenciar. Ca atare, sintagma „executarea pedepsei închisorii”, ca regulă, se interpretează în sensul „executarea efectivă a pedepsei într-un penitenciar”. Cu acest sens este folosită de regulă această sintagmă în noul Cod penal, de exemplu, în cadrul art. 91 alin. (1), art. 96 alin. (1) lit. d), art. 96 alin. (1), art. 96 alin. (3).

Totuşi, în Codul penal anterior s-a prevăzut ca, în cadrul individualizării pedepsei, instanţa să aibă posibilitatea să dispună ca pedeapsa să se execute în alt mod decât cel care este propriu acesteia, cum era cazul reglementării privind executarea pedepsei închisorii la locul de muncă, sau chiar să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instituţii care nu se mai regăsesc în noul Cod penal.

Noul Cod penal reglementează instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, situaţie în care se prevede că „dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată” [art. 98 alin. (1) teza finală din Codul penal).

Astfel, „considerarea ca executată a pedepsei” reprezintă o ficţiune juridică. Nu înseamnă că pedeapsa a fost executată efectiv, potrivit naturii ei.

46. În acest context se pune problema dacă legiuitorul de dreptul muncii a utilizat sintagma „executare a pedepsei” conform sensului comun, restrâns, utilizat chiar în Codul penal, în accepţiunea de „executare efectivă într-un penitenciar”, având în vedere şi prevederile art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, interpretate per a contrario, sau a utilizat-o cu sensul larg, special, care ar include şi situaţiile în care, deşi pedeapsa nu este executată efectiv, este „considerată” executată.

47. Studiul doctrinei de dreptul muncii şi perspectiva istorică asupra adoptării textului de lege menţionat conduc la concluzia că legiuitorul a folosit sensul restrâns al sintagmei „executare a pedepsei”, anume acela de „executare efectivă a pedepsei potrivit naturii sale într-un penitenciar”, care ar avea drept consecinţă imposibilitatea efectivă a salariatului de a se prezenta la locul de muncă, iar nu sensul larg care ar include şi modalităţile de individualizare a pedepsei constând în suspendarea executării pedepsei, care au ca finalitate, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, „considerarea ca executată a pedepsei”.

48. Un prim argument în susţinerea acestui punct de vedere este dedus din analiza istoricului evoluţiei reglementării în materie. În acest sens se constată că, iniţial, Codul muncii adoptat prin Legea nr. 10/1972, inclusiv în forma republicată din anul 1997, nu reglementa instituţia încetării de drept a contractului de muncă. În schimb, prevedea, printre cazurile de concediere, atât tezele acoperite în prezent de lit. h) a art. 56 alin. (1) din Codul muncii [art. 130 lit. I) - instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv], cât şi situaţia neacoperită de lege lata, aceea a unei incompatibilităţi de continuare a raportului de muncă, determinată de natura faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, indiferent de forma de individualizare a pedepsei, lăsată însă de legiuitor în marja de apreciere a angajatorului [art. 130 lit. k) din Codul muncii de la 1972 - persoana încadrată în muncă este condamnată definitiv pentru o infracţiune în legătură cu munca sa, dacă condamnarea o face necorespunzătoare postului pe care îl deţine].

49. Prin Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii s-au introdus cazurile de încetare de drept a contractului de muncă, situaţie în care este exclusă orice posibilitate de apreciere a părţilor privind continuarea raportului juridic de muncă, printre acestea, la lit. g) a art. 56 alin. (1), fiind prevăzută situaţia condamnării penale cu executare la locul de muncă, de la data emiterii mandatului de executare.

50. Lit. g) a alin. (1) al art. 56 [devenită lit. f) prin republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, în temeiul Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii] a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 371/2005 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005), fiind introdusă forma actuală a textului de lege în locul unei formulări care făcea referire la încetarea de drept a contractului de muncă numai în situaţia în care se dispunea condamnarea cu executarea pedepsei la locul de muncă. În expunerea de motive a ordonanţei de urgenţă nu se face vorbire explicit de această modificare, pentru a putea utiliza metoda interpretării oficiale sau pe cea teleologică, în scopul identificării finalităţii urmărite de legiuitor la adoptarea acestei norme, prin raportare la cea pe care a înlocuit-o (care se limita la a reglementa imposibilitatea derulării unui raport de muncă în baza a două izvoare juridice diferite: contractul de muncă şi hotărârea de condamnare cu executarea pedepsei la locul de muncă). Astfel, expunerea de motive vizează flexibilizarea relaţiilor de muncă, dinamizarea pieţei muncii, armonizarea prevederilor Codului muncii cu directivele europene, însă niciunul dintre aceste scopuri nu este aplicabil modificării analizate în prezenta cauză. Expunerea de motive mai precizează că se impune revizuirea cazurilor de încetare de drept a contractului individual de muncă pentru acoperirea unor cazuri nereglementate în actuala legislaţie, modificările fiind menite a acoperi vidul legislativ pentru anumite situaţii constatate din aplicarea legii, însă între cele enumerate explicit nu se regăsesc şi cazurile prevăzute la Sit. f) sau h) a art. 56 alin. (1) din Codul muncii.

51. În doctrină, raţiunea modificării legislative a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005 a fost apreciată ca fiind aceea că legiuitorul penal a renunţat la modalitatea de executare a pedepsei la locul de muncă [însă dispoziţiile art. 867 şi următoarele - privind executarea pedepsei la locul de muncă - au fost abrogate odată cu Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu mult după modificarea art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii] şi, în plus, s-a arătat că ar fi fost neacoperită situaţia contractului salariatului care nu se mai putea prezenta fizic la locui de muncă, fiind deţinut în penitenciar.

Încă de la momentul modificării legislative, doctrina de dreptul muncii a considerat, fără echivoc, că textul de lege se aplică persoanelor aflate în penitenciar, apreciindu-se că instituţia încetării de drept intervine în orice situaţie ce face imposibilă prezenţa salariatului la locul de muncă, absenţa lui o perioadă îndelungată din unitate justificând încetarea de drept a contractului, fără să fie nevoie de vreun demers al angajatorului.

52. De asemenea, în cazul reţinerii unei interpretări extensive, nu s-ar justifica nici impunerea măsurii de supraveghere reglementate de art. 93 lit. d) din Codul penal, de a anunţa schimbarea locului de muncă, ceea ce înseamnă că legiuitorul penal permite condamnatului la o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere să deţină calitatea de salariat.

Prin urmare, având în vedere că salariatul se află în libertate şi îşi poate onora obligaţiile contractuale faţă de angajator, contractul său de muncă nu va înceta de drept decât în ipoteza în care i s-a aplicat o pedeapsă complementară, accesorie sau o măsură de siguranţă, care l-ar împiedica pe salariat să exercite efectiv profesia. Astfel, ca excepţie, contractul de muncă poate înceta de drept în situaţia în care condamnatului i se aplică şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi [art. 66 alin. (1) lit. b), c), g), h), i), k) şi m) din Codul penal] ori măsura de siguranţă prevăzută de art. 108 lit. c) cu referire la art. 111 din Codul penal.

53. Faţă de evoluţia legislativă se observă că lit. f) a alin. (1) al art. 56 din Codul muncii înlocuieşte situaţia în care era reglementată o singură formă de individualizare a pedepsei, aceea care permitea condamnatului să se întoarcă la muncă, în baza unui alt izvor juridic decât contractul de muncă, şi anume mandatul de executare a pedepsei.

Este greu de presupus că prin noua reglementare legiuitorul a intenţionat o extindere exhaustivă a instituţiei încetării de drept a contractului de muncă la toate formele de individualizare a pedepsei privative de libertate, cu atât mai mult cu cât se observă că în sintagma utilizată de legiuitor în acest caz „urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate” este folosit cuvântul executare, ceea ce, spre deosebire de dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 393/2004-„condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate”, obiect al interpretării Deciziei nr. 18/2005, presupune executarea efectivă a pedepsei într-un mediu privativ de libertate.

54. Dacă, prin absurd, s-ar interpreta sintagma „condamnare la executarea unei pedepse privative de libertate” precum sintagma „condamnare la o pedeapsă privativă de libertate”, în sensul că ar include şi situaţia persoanelor cu privire la care s-a dispus măsura de individualizare a pedepsei a suspendării executării, ar însemna, în primul rând, să nu se acorde niciun efect diferenţei de formulare folosite de legiuitor cu un scop anume.

În al doilea rând, în cazul unei astfel de interpretări s-ar ajunge şi la situaţia absurdă în care reglementarea generală în materia dreptului muncii să conţină sancţiuni mai grave decât reglementarea specială, edictată în considerarea activităţii pe care anumite categorii de angajaţi o desfăşoară, activitate de O anumită natură şi importanţă, specifică anumitor profesii, unde legiuitorul a precizat că acelor categorii de angajaţi le încetează contractul/raporturile specifice doar în cazul condamnării pentru săvârşirea unui anumit tip de infracţiuni în legătură directă cu atribuţiile acestora, care aduc atingere demnităţii sau prestigiului profesiei [de exemplu condamnare pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic, respectiv farmacist, art. 388, respectiv art. 572 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare], sau că este posibil să nu fie eliberate din funcţie dacă au fost condamnate pentru un anumit tip de infracţiuni [de exemplu, condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, dacă se apreciază că infracţiunea săvârşită nu aduce atingere prestigiului profesiei, pentru judecători/procurori, art. 65 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare],

55. Pe de altă parte, aplicarea cazului de încetare a contractului de muncă tuturor salariaţilor, fără a distinge în raport cu natura faptei săvârşite (inclusiv, de exemplu, în cazul unei infracţiuni din culpă, fără legătură cu raportul de muncă), ar putea avea efectul unei pedepse, neprevăzută de vreun text de lege din care să se deducă şi valoarea socială protejată prin instituirea unei astfel de măsuri, ce ar împiedica exercitarea dreptului la muncă al cetăţeanului care, în mod obiectiv, în lipsa acestei interdicţii, ar putea continua derularea raportului de muncă. O interpretare extinsă ar contrazice chiar scopul urmărit prin individualizarea pedepsei sub forma suspendării sub supraveghere, acela de substitut de pedeapsă, caracter reţinut şi în cuprinsul Deciziei nr. 1/2011.

56. În plus, a îndepărta persoana condamnatului de sursa principală de subzistenţă - salariul, în condiţiile în care, la individualizarea pedepsei penale, circumstanţele săvârşirii faptei şi persoana salariatului au fost avute în vedere de instanţa care a stabilit o formă de executare a pedepsei într-un alt regim decât cel penitenciar, singura având abilitatea legală de a aplica pedepsele accesorii sau complementare, presupune a nesocoti unul din scopurile urmărite prin însăşi forma de individualizare a acestei pedepse, acela al desfăşurării unei vieţi normale în societate.

57. Pe de altă parte, o încetare a raportului de muncă pentru persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de modalitatea de individualizare/executare a acestei pedepse, în considerarea unei incompatibilităţi între calitatea de salariat şi cea de condamnat, rezultată din specificul activităţii, ar corespunde, mai degrabă, unui caz de concediere din iniţiativa angajatorului, care se poate prevala de o astfel de incompatibilitate (cum este situaţia din cauza în care s-a formulat sesizarea, în care angajatorul susţine că, deşi nu s-a aplicat o pedeapsă complementară, prin natura infracţiunilor comise, salariatul este incompatibil cu activitatea desfăşurată), dacă manifestă diligenţă şi iniţiază în paralel cu cercetarea penală, în termenele de prescripţie, o procedură de cercetare disciplinară, întemeiată de lege lata, în absenţa unui caz aplicabil explicit acestei situaţii ca în reglementarea Codului muncii anterior, pe dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul muncii (în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern).

58. Este de reţinut şi faptul că instanţa de contencios constituţional, atunci când s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii măsurii suspendării contractului individual de munca în situaţiile prevăzute de art. 52 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul muncii, pe perioada cercetării disciplinare prealabile a salariatului (Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016), şi anume pentru cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului ori acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută (Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015), a observat (paragraful 26, respectiv 30 din deciziile menţionate) că dreptul la muncă este un drept complex, ce implică diferite aspecte, dintre care libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă reprezintă numai una dintre componentele acestui drept. Astfel, odată dobândit un loc de muncă, acesta trebuie să se bucure de o serie de garanţii care să îi asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituţionale ar asigura libertatea de a obţine un loc de muncă, dar nu şi garantarea păstrării acestuia, cu respectarea, evidentă, a condiţiilor şi limitelor constituţionale. Cea mai importantă garanţie pentru exercitarea dreptului la muncă o constituie stabilirea limitativă prin lege a cazurilor şi a motivelor pentru care încetarea raporturilor juridice de muncă poate avea loc din iniţiativa şi din voinţa unilaterală a angajatorului.

Acest argument, chiar dacă se referă la măsurile ce pot fi adoptate unilateral de angajator, poate prezenta relevanţă şi în cazurile impuse de legiuitor, care nu ar trebui să intervină într-un raport juridic de drept privat decât din considerente de ordine publică, pentru ocrotirea unor valori sociale importante, neputându-se considera, în lipsa unei formulări exprese, că a instituit o inaptitudine generală a condamnatului de a continua derularea raportului de muncă în fiinţă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

59. Inopozabilitatea statuărilor din Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, asupra situaţiei deduse prezentei Judecăţi

Cu ocazia dezbaterilor în faţa instanţei de trimitere s-a afirmat că o analiză a problemei de drept în prezenta cauză ar fi inutilă, întrucât a fost dezbătută şi soluţionată într-o procedură de unificare a practicii, în ceea ce priveşte mandatul consilierilor locali, sens în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 18/2015, iar acea dezlegare s-ar aplica mutatis mutandis şi situaţiei de faţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu există o similaritate a situaţiilor şi nici a argumentelor pentru care s-a ajuns la pronunţarea acelei soluţii, pentru a o putea opune, cu puterea pozitivă a autorităţii de lucru interpretat, în prezenta cauză.

60. Astfel, potrivit art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: ,,e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;”.

În interpretarea textului de lege menţionat, în coroborare cu dispoziţiile art. 57 alin. (1) şi art. 81-82 din Codul penal al României de la 1968 (suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate), s-a reţinut că suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca măsură de individualizare judiciară a pedepsei, nu are ca efect modificarea calificării juridice a pedepsei aplicate, în sensul înlăturării caracterului său privativ de libertate.

Interpretarea dispoziţiilor ce formează obiectul sesizării numai pe raţiunea imposibilităţii efective de exercitare a mandatului de către o persoană lipsită de libertate, deoarece execută pedeapsa în regim de deţinere, în penitenciar, a fost considerată a fi contrară opţiunii legiuitorului, în considerarea faptului că acesta nu a folosit o sintagmă de genul „mandatul încetează în ipoteza executării în regim de deţinere a pedepsei privative de libertate aplicate”. Textul de lege prevede că mandatul încetează în ipoteza condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, iar nu doar în ipoteza executării pedepsei privative de libertate, astfel că vizează pedeapsa aplicată, iar nu modul de executare a acesteia.

61. Se observă că textul de lege interpretat în Decizia nr. 18/2015, vizând condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, diferă faţă de cel din Codul muncii - urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate.

 

 

 

Astfel cum s-a menţionat anterior, introducerea unui cuvânt suplimentar - executarea - presupune, în interpretarea literală a sintagmei, că legiuitorul a folosit un criteriu suplimentar, mai restrâns, anume al modului de executare a pedepsei, alături de cerinţa condamnării la o pedeapsă privativă de libertate trebuind îndeplinită şi cerinţa executării respectivei pedepse, potrivit naturii sale, în regim privativ de libertate. Aceasta este distincţia pe care o face, în sens invers, şi Decizia nr. 18/2015 menţionată anterior, care a remarcat că, în cazul art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, textul de lege prevede că mandatul încetează în ipoteza condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, în general, iar nu doar în ipoteza executării pedepsei privative de libertate.

62. Este adevărat că, şi în acest caz, legiuitorul a încercat să limiteze, printr-o modificare a art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, aplicabilitatea cauzei de încetare de drept a mandatului alesului local (primar, preşedinte de consiliu judeţean, consilier local şi consilier judeţean) la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, prin care se dispune executarea pedepsei.

Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate a modificării, prin Decizia nr. 536 din 6 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 21 septembrie 2016 (Decizia nr. 536/2016), prin care, reluând statuări din jurisprudenţa anterioară 1), a apreciat, în esenţă, că valoarea socială ocrotită prin textul de lege în forma anterioară modificării este integritatea persoanei care deţine mandatul şi exercită demnitatea publică pentru care a fost aleasă şi pentru care i-a fost acordată încrederea de către alegători, raţiunea legiuitorului fiind de a apăra principiul integrităţii în exercitarea funcţiei publice.

Cauza de încetare se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului în această materie, fiind o măsură adecvată, necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit, respectiv înlăturarea posibilităţii ocupării unor funcţii sau demnităţi publice de către persoane condamnate pentru săvârşirea de infracţiuni.

Curtea Constituţională a apreciat în această situaţie că prezumţiile de nevinovăţie, de bună-credinţă şi de loialitate a acestei persoane au fost desfiinţate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare a pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredinţa de către stat exerciţiul autorităţii publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana care ocupă demnitatea publică pierde legitimitatea şi încetează de a mai fi în acord cu interesele generale ale comunităţii care i-a încredinţat mandatul.

În continuare, se precizează că, pentru toate categoriile socioprofesionale [fiind menţionate inclusiv dispoziţiile art. 56 alin. (1)lit. f) din Codul muncii], legiuitorul a prevăzut consecinţe drastice atunci când intervin condamnări la pedepse privative de libertate

63. Se observă, pe de o parte, că măsura încetării contractului individual de muncă al salariatului este menţionată, cu titlu exemplificativ, ca un argument suplimentar, în contextul unor categorii socioprofesionale determinate, ca fiind aplicabilă indiferent de forma sub care se execută pedeapsa privativă de libertate (textele ele lege invocate în Decizia nr. 536/2016 se referă la incompatibilităţi ce ţin de specificul unor profesii - pentru medici sau farmacişti infracţiuni contra vieţii, pentru funcţionarii publici şi magistraţi, în considerarea învestirii acestora cu exerciţiul autorităţii de stat), fără a se analiza constituţionalitatea acestei dispoziţii din perspectiva exercitării dreptului la muncă şi fără a se face o analiză legată de diferenţa de exprimare a legiuitorului în cadrul acestui text de lege faţă de celelalte dispoziţii speciale alături de care a fost menţionată, date fiind limitele învestirii instanţei de contencios constituţional, însă, pe de altă parte, se reţine că, spre deosebire de situaţia unui raport juridic de muncă, în cazul consilierilor locali, a fost identificată valoarea socială ocrotită prin instituirea măsurii, justificând astfel raţiunea legiuitorului care a impus o ingerinţă în exercitarea mandatului electiv considerată proporţională cu scopul urmărit.

Este adevărat că fiecare angajator are dreptul să îşi apere propria reputaţie, să îşi selecteze personalul în baza unor valori sociale şi morale, însă aceasta presupune o marjă de apreciere pe care acesta nu o are în situaţia încetării de drept a contractului. De lege lata, cum s-a menţionat anterior, acesta se poate prevala de procedura disciplinară, până la o eventuală reglementare, pentru respectiva situaţie, a unui caz distinct de concediere din iniţiativa sa.

64. În concluzie, textul de lege dedus dezlegării prin pronunţarea unei hotărâri prealabile comportă o interpretare restrânsă, întemeiată pe considerente istorice, logice şi de echitate juridică, potrivit căreia încetarea contractului de muncă survine numai în situaţia în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale. Astfel se justifică raţiunea pentru care, spre deosebire de funcţiile de demnitate publică, în materia raporturilor de muncă, legiuitorul s-a referit la executarea unei pedepse privative de libertate, şi nu doar la condamnarea la o astfel de pedeapsă.

Pentru celelalte incompatibilităţi juridice între calitatea de salariat şi fapta reţinută în persoana condamnatului se regăsesc în legislaţie alte măsuri ce pot fi aplicate: pedepsele complementare şi accesorii, măsurile de siguranţă din dreptul penal; alte temeiuri juridice pentru încetarea de drept a contractului individual de muncă: art. 56 alin. (1) lit. g) din Codul muncii [posibil a fi aplicat în cazul dispunerii pedepselor complementare referitoare la interzicerea dreptului de a deţine arme - potrivit art. 66 alin. (1) lit. h), respectiv interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule - art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal] şi art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii (interzicerea exercitării unei profesii sau a unei funcţii) sau măsura concedierii dacă fapta salariatului reprezintă şi o abatere disciplinară - art. 61 lit. a) din Codul muncii.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă în Dosarul nr. 3.485/62/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că sunt aplicabile numai în situaţia în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu

 

1) Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.192 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2008, nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, nr. 66 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 9 mai 2016, nr. 175 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2016.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.