MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 471/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 471         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 22 iunie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

127. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate privind aprobarea tarifului orar de plată a serviciilor prestate de către experţii în domeniul managementului calităţii în sănătate

 

191. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 239/2009 privind interdicţia pescuitului în timpul nopţii

 

838. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul mediului, pentru aprobarea derogării pentru specia Castor fiber

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 31 din 15 mai 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

10. - Circulară privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei şi în dolari SUA începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2017

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

2. - Lista partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la alegerile locale parţiale desfăşurate conform Hotărârii Guvernului nr. 251/2017 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru primari în unele circumscripţii electorale

 

Rectificări la:

- La Hotărârea Guvernului nr. 975/2016;

- La Ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 1.782/C/2009

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII ÎN SĂNĂTATE

 

ORDIN

privind aprobarea tarifului orar de plată a serviciilor prestate de către experţii în domeniul managementului calităţii în sănătate

 

Având în vedere:

- Referatul Serviciului juridic şi relaţii externe aprobat cu nr. 329/C.V. din 14 iunie 2017;

- prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 173 alin. (10) şi art. 174 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reformă în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele ale art. 101 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare;

- Nota de fundamentare privind calculul tarifului orar pentru plata experţilor necesari a fi utilizaţi de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate pentru îndeplinirea obiectivelor sale, aprobată cu nr. 328/C.V. din 14 iunie 2017,

în temeiul art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 15 lit. a) şi art. 19 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 629/2015 privind componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă nivelul tarifului orar de plată a serviciilor prestate de către experţii în domeniul managementului calităţii în sănătate în baza contractelor ce se încheie între Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate şi aceştia la valoarea de 72 de lei.

(2) Tariful orar prevăzut Sa alin. (1) se utilizează la calcularea onorariului prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 172/2015 privind selecţia experţilor în domeniul de activitate al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 106/2017 privind aprobarea tarifului orar de plată a activităţilor de natură intelectuală desfăşurate de către experţii în domeniul managementului calităţii în sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017.

Art. 3. - Structurile organizatorice ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate,

Vasile Cepoi

 

Bucureşti, 14 iunie 2017.

Nr. 127.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 239/2009 privind interdicţia pescuitului în timpul nopţii

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.248 din 6.06.2017 al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultura,

ţinând cont de prevederile art. 8 lit. a) şi d) şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare prevederile:

- art. 7 lit. A.d), A.e) şi A.g) din Hotărârea Guvernului nr. 545/2010 privind organizarea, structura şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, cu modificările ulterioare;

- art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 239/2009 privind interdicţia pescuitului în timpul nopţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 5 mai 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La articolul 1, alineatul (1) se modifica şi va avea următorul cuprins: „Art. 1. - (1) Se interzice pescuitul comercial pe timpul nopţii între orele 22,00 şi 6,00 al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice vii pe Dunăre şi braţele sale de la Călăraşi km 366 până la gurile de vărsare ale Dunării, în Delta Dunării şi pe lacurile de acumulare de pe râul Olt.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

 

Bucureşti, 12 iunie 2017.

Nr. 191.

MINISTERUL MEDIULUI

 

ORDIN

pentru aprobarea derogării pentru specia Castor fiber

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 107.046/AC din 4.04.2017 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând seama de Avizul Academiei Române nr. 4.200/CJ din 10.11.2016,

luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,

ţinând cont de prevederile art. 38 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative,

viceprim-ministrul, ministrul mediului, emite următorul ordin:

Art. 1. - Prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă capturarea şi eliberarea ulterioară a unui număr de 80 de exemplare din specia castor (Castor fiber) de pe cursul râurilor Olt, Mureş, Ialomiţa, Someş, Buzău, Uz, Iza, Vişeu, Târnava Mare şi Târnava Mică.

Art. 2. - (1) Derogarea se stabileşte de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 31 decembrie 2017.

(2) Recoltarea exemplarelor din specia castor prevăzute la art. 1 se va face prin capturare cu capcane tip ladă şi capcane speciale tip Bailey, cu eliberarea ulterioară a acestora.

(3) Capturarea exemplarelor din specia castor în condiţiile alin. (2) se realizează numai de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultur㠄Marin Drăcea”, denumit în continuare beneficiarul, în cadrul Programului „Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier, creşterea competitivităţii acestuia şi a calităţii vieţii”.

(4) Pentru activitatea prevăzută la alin. (3) se va solicita şi obţine autorizaţia de mediu pentru recoltare/capturare.

Art. 3. - (1) în termen de cel mult 7 zile de la data capturării beneficiarul are obligaţia să transmită agenţiei judeţene pentru protecţia mediului de pe raza administrativ-teritorială unde s-a desfăşurat acţiunea de capturare un raport asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute.

(2) Modelul raportului asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(3) Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului transmite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în maximum 30 de zile de la data aplicării derogării, un raport referitor la rezultatele acesteia în baza datelor prevăzute la alin. (1).

Art. 4. - Controlul aplicării derogării se exercită de către personalul împuternicit din cadrul subunităţilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Graţiela-Leocadia Gavrilescu

 

Bucureşti, 7 iunie 2017.

Nr. 838.

 

ANEXĂ

 

RAPORT

asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute

 

- model –

 

Solicitant .............................................................................................................

...........................................................................................................................

Specia pentru care s-a acordat derogarea

...........................................................................................................................

Numărul exemplarelor ........................................................................................

Stadiul de dezvoltare ..........................................................................................

Starea exemplarelor înainte de prelevare .............................................................

Starea exemplarelor după prelevare ...................................................................

Locul de prelevare

..........................................................................................................................

Data prelevării ...................................................................................................

Mijloace, instalaţii şi metode avute în vedere

...........................................................................................................................

...........................................................................................................................

Stocarea şi destinaţia specimenelor

...........................................................................................................................

...........................................................................................................................

MOTIVUL RECOLTĂRII/DEROGĂRII

 În interesul protejării faunei şi florei sălbatice, precum şi al conservării habitatelor naturale

 Pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor, apelor şi altor bunuri

 În interesul sănătăţii şi al securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, inclusiv de natură socială ori economică, şi pentru consecinţe benefice de importanţă fundamentală pentru mediu

 În scopuri de repopulare şi reintroducere a acestor specii, precum şi pentru operaţiuni de reproducere necesare în acest scop

 Pentru a permite, în condiţii strici controlate, într-o manieră selectivă şi într-o măsură limitată, prinderea sau deţinerea unui număr limitat şi specificat de exemplare

(Ataşaţi documentele care să justifice recoltarea exemplarelor în conformitate cu motivul derogării.)

 

Data ...........................................

Semnătura ..................................

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 31

din 15 mai 2017

 

Dosar nr. 4.152/1/2016

 

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Doina Popescu - pentru preşedintele delegat al Secţiei I civile

Rodica Dorin - pentru preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secţia I civilă

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă

Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Paraschiv - judecător la Secţia I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Virginia Florentina Duminică - judecător la Secţia a II-a civilă

Ana-Hermina Iancu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dinu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emilia Claudia Vişoiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 4.152/1/2016 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 7.839/215/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat punct de vedere de către apelanţii-reclamanţi. La dosar au fost transmise hotărârile judecătoreşti relevante, identificate de instanţele naţionale, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Dolj - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din data de 18 noiembrie 2016, în Dosarul nr. 7.839/215/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 492 din Codul civil de la 1864 (art. 577 din actualul Cod civil), în raport cu dispoziţiile art. 35 din Codul de procedură civilă, de către instanţa căreia i se cerepronunţe o hotărâre prin care să se constate dreptul de proprietate asupra unui imobil construcţie, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale şi dacă admisibilitatea (sau interesul în promovarea) unei astfel de acţiuni este condiţionată de parcurgerea (sau nu), de către reclamant, a procedurii prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de eliberarea autorizaţiei de construire.”

II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 2 aprilie 2015, cu nr. 7.839/215/2015, reclamanţii A şi B, în contradictoriu cu pârâtul municipiul Craiova, prin primar, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra construcţiei casă P+E şi anexe, precum şi asupra gardului împrejmuitor.

3. În motivarea cererii s-a arătat că reclamanţii au început să ridice construcţiile ulterior achiziţionării terenului (în perioada 2001-2003), fără a avea autorizaţie de construire, iar în prezent nu pot înscrie construcţiile în cartea funciară, întrucât nu deţin acte de proprietate pentru acestea. În drept au invocat dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864.

4. Prin Sentinţa civilă nr. 7.298 din 23 mai 2016, judecătoria a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, următoarele:

5. Reclamanţii sunt proprietarii terenului pe care au edificat construcţiile în legătură cu care au solicitat în cauză constatarea dobândirii dreptului de proprietate, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale reglementate de dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864.

6. Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză reiese că edificarea construcţiei a avut loc în anul 2001.

7. Faţă de această împrejurare, instanţa a constatat că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil de la 1864, şi nu cele ale noului Cod civil, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 57 şi 58 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (2) din actualul Cod civil, accesiunea este supusă legii în vigoare la data producerii sau săvârşirii împrejurării sau a faptei care atrage incidenţa accesiunii, iar, pentru situaţiile continue, interesează legea în vigoare la data începerii.

8. S-a mai reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada obţinerii autorizaţiei de construire pentru imobilul în litigiu.

9. Judecătoria a apreciat că, în absenţa autorizaţiei de construire, accesiunea, ca modalitate de dobândire a proprietăţii, reglementată în detaliu în cuprinsul art. 490-503 din Codul civil de la 1864, nu se regăseşte în cazul dedus judecăţii.

10. Încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 50/1991), imperative şi prohibitive, dă naştere la sancţiuni şi efecte specifice prevăzute de această lege specială, dar. În niciun caz. nu poate valida un drept de proprietate printr-o altă modalitate decât cea prevăzută de dispoziţiile exprese care reglementează dobândirea proprietăţii.

11. Analizând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale1, prima instanţă a reţinut că au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate invocate cu privire la unele dispoziţii ale Legii nr. 50/1991, iar aceste constatări au incidenţă în cauză,

12. Curtea Constituţională a reţinut diferenţa (prin efecte) între regimul legal al construcţiilor şi ocrotirea dreptului de proprietate.

13. În acest sens s-a statuat că, dacă dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege, precum şi în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative (situaţie regăsită în cazul dedus judecăţii), titularul dreptului de proprietate trebuie să suporte sancţiunile stabilite de lege, fără a putea invoca principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii.

14. În alţi termeni, dobândirea ilegală a unei proprietăţi nu poate fi convertită într-un titlu - pe nicio cale, inclusiv judecătorească - şi nici nu poate asigura beneficiarului ei garanţiile legale prevăzute pentru aceasta în reglementările interne şi internaţionale.

15. Prezumţia de proprietate instituită prin art. 492 din Codul Civil de la 1864 asupra construcţiilor edificate cu materiale proprii, în favoarea proprietarului terenului, nu este suficientă, prin ea însăşi, pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate, fără respectarea condiţiilor legale prevăzute de lege şi în absenţa bunei-credinţe a constructorului.

16. Mai mult, reclamanţii aveau la îndemână şi procedura intrării în legalitate, prin iniţierea de demersuri în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, chiar şi ulterior momentului edificării construcţiei, procedură de care, însă, nu au înţeles să uzeze.

17. Ca urmare, admiterea acţiunii ar determina încălcarea principiului imposibilităţii de invocare a propriei culpe în revendicarea unui drept, conţinut de adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, iar inexistenţa autorizaţiei de construire nu constituie doar un impediment de ordin formal, ci echivalează cu lipsirea de conţinut şi finalitate a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, întrucât, printr-o simplă manifestare unilaterală de voinţă, fără vreo justificare obiectivă şi rezonabilă, părţilor le-ar fi permis să opteze între parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 50/1991 şi sesizarea instanţei de judecată, printr-o acţiune în constatare interogatorie, fondată exclusiv pe prevederile art. 492 din Codul civil de la 1864.

18. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj - Secţia I civilă.

19. În motivarea apelului s-a arătat, în esenţă, că trimiterile efectuate de către prima instanţă la Legea nr. 50/1991 nu sunt adecvate, acţiunea fiind respinsă pe fond, cu toate că, din motivare, rezultă argumente care duc, mai degrabă, la teza inadmisibilităţii acţiunii, considerându-se că nu aveau la îndemână calea acţiunii în justiţie, câtă vreme există calea procedurii reglementate de legea specială.

20. Apelanţii-reclamanţi au arătat că acţiunea_ este admisibilă, invocând Decizia nr. 3.668 din 6 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pronunţată în Dosarul nr. 19.170/2004, şi precizând că, în interpretarea primei instanţe, prevederile art. 492 din Codul civil de la 1864 ar fi lipsite de eficienţă, iar instituţia accesiunii nu ar mai exista.

21. La termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2016, Tribunalul Dolj - Secţia l civilă, din oficiu, ca motiv de ordine publică, în raport cu motivele de apel şi considerentele sentinţei civile apelate, în temeiul art. 482 din Codul de procedură civilă raportat la art. 237 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1, art. 247 alin, (1) şi art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 479 alin. (1) teza a două din Codul de procedură civilă, a invocat şi a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 35 din Codul de procedură civilă şi ale Legii nr. 50/1991,

III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

22. Prin încheierea de sesizare din data de 18 noiembrie 2016, Tribunalul Dolj - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

23. De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 492 din Codul civil de la 1864 (art. 577 din actualul Cod civil), în raport cu dispoziţiile art. 35 din Codul de procedură civilă, de către instanţa căreia i se cere să pronunţe o hotărâre prin care să se constate dreptul de proprietate asupra unui imobil construcţie, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale şi dacă admisibilitatea (sau interesul în promovarea) unei astfel de acţiuni este condiţionată de parcurgerea (sau nu) de către reclamant a procedurii prevăzute de Legea nr. 50/1991, respectiv de eliberarea autorizaţiei de construire, depinde soluţionarea litigiului dedus judecăţii, avându-se în vedere obiectul dosarului şi temeiul de drept al acţiunii invocat de reclamanţi, respectiv dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864,

24. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

25. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

26. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat următorul punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii de către apelanţii-reclamanţi:

27. Aceştia au apreciat că, în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiei referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, această constatare este una eronată.

 

1 Decizia Curţii Constituţionale nr. 409 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005; Decizia Curţii Constituţionale nr. 220 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 6 aprilie 2006.

 

28. Chestiunea de drept decurge în speţa de faţă din interpretarea sistematica neunitară a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 şi a art. 492 din Codul civil de la 1864, în sensul că, deşi Legea nr. 50/1991 nu lasă de înţeles că lipsa autorizaţiei de construire ar constitui un impediment în recunoaşterea dreptului de proprietate, instanţele naţionale, în urma unei interpretări neunitare, fie trag o astfel de concluzie, fie consideră că recunoaşterea dreptului de proprietate ca urmare a accesiunii imobiliare artificiale este independentă de obţinerea autorizaţiei de construire.

29. Astfel, în realitate, această chestiune de drept priveşte interpretarea neunitară a Legii nr. 50/1991, iar nu aplicarea acesteia.

30. Or, din moment ce dispoziţiile Legii nr. 50/1991 nu fac vorbire în mod expres de un asemenea impediment, este evident că practica neunitară în materie este generată de interpretarea neunitară a normelor şi nu de aplicarea acestora.

31 .Apelanţii-reclamanţi au apreciat că, în condiţiile date, sunt îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

32. Au susţinut că admisibilitatea unei acţiuni prin care se cere să se pronunţe o hotărâre prin care să se constate dreptul de proprietate asupra unei construcţii, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale, nu trebuie să fie condiţionată de eliberarea autorizaţiei de construire, altminteri norma din Codul civil nu şi-ar mai găsi aplicabilitatea.

33. Fapta de a nu obţine autorizaţia de construire nu poate avea drept consecinţă imposibilitatea recunoaşterii dreptului de proprietate asupra construcţiei, ci, eventual, poate atrage răspunderea contravenţională în situaţia în care cel căruia i s-a recunoscut deja dreptul alege să îl şi exercite efectiv.

34. Lipsa autorizaţiei de construire nu poate fi în niciun caz sancţionată cu refuzul recunoaşterii dreptului de proprietate, ci încălcarea acestei obligaţii atrage răspunderea contravenţională, dar şi limitarea dreptului titularului sub aspectul atributului dispoziţiei juridice prin imposibilitatea de a înstrăina bunul.

35. Au mai arătat apelanţii-reclamanţi, cu exemple, că practica instanţelor judecătoreşti denotă, într-o proporţie covârşitoare, faptul că dispoziţiile din Codul civil nu condiţionează dobândirea proprietăţii asupra construcţiilor ridicate pe terenul propriu de obţinerea autorizaţiei de construire, care este doar un act administrativ ce atestă conformitatea construcţiei cu normele urbanistice şi cu cele privind calitatea În construcţii. Se poate pune însă în discuţie un eventual impediment în exercitarea dreptului, dar în niciun caz în dobândirea acestuia.

36. Întrucât construcţia a fost edificată în anul 2003, dar şi pentru considerentul că, în speţa de faţă, nu se încearcă eludarea dispoziţiilor legale în materie, nu se impune reţinerea unei lipse de interes a cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864.

37. Intimatul-pârât municipiul Craiova, prin primar, nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea care face obiectul prezentei sesizări.

V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

38. Completul de judecată al Tribunalului Dolj învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 7.839/215/2015 a arătat, cu titlu preliminar, că, în speţa de faţă, soluţia pronunţată de către prima instanţă este consecinţa reorientării practicii judiciare în materie, care a fost dezbătută cu ocazia întâlnirilor organizate de curţile de apel, precum şi ca urmare a punctului de vedere exprimat de Institutul Naţional al Magistraturii, în sensul că, fără a nega naşterea dreptului de proprietate ca efect al accesiunii, dispoziţiile art. 35 din Codul de procedură civilă se opun recunoaşterii unui remediu procedural, în sensul constatării judiciarea existenţei dreptului de proprietate, câtă vreme este deschisă calea unei acţiuni în realizarea dreptului.

39. Ulterior, această opinie a fost nuanţată: la întâlnirea judecătorilor de la instanţele de pe raza Curţii de Apel Craiova pe aspecte de practică neunitară, din decembrie 2015, opinia majoritară a participanţilor a fost în sensul că, în toate cazurile în care cel care a edificat construcţia asupra căreia solicită să se constate calitatea sa de proprietar, în temeiul dispoziţiilor art. 35 din Codul de procedură civilă, fără autorizaţia de construire impusă de dispoziţiile Legii nr. 50/1991, acţiunea este lipsită de interes şi pentru neîndeplinirea condiţiei ca interesul să fie legitim, în raport cu dispoziţiile art. 36 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 7/1996), cu precizarea că trebuie analizat, în raport cu fiecare speţă în parte, dacă sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acţiunii civile, în special cele privitoare la calitatea procesuală pasivă şi existenţa interesului, sub aspectul legitimităţii lui.

40. Prin urmare, s-a conturat o reorientare a practicii judiciare la nivelul Curţii de Apel Craiova, acţiunile în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială, întemeiate pe dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864, fiind astfel, respinse, fie pe fond, ca neîntemeiate, fie în temeiul unei excepţii, ca inadmisibile sau lipsite de interes, prin prisma aceloraşi consideraţii legate de aplicarea dispoziţiilor art. 35 din Codul de procedură civilă actual şi ale Legii nr. 50/1991 (practica judiciară fiind încă neunitară, sub aspectul soluţiei efective de respingere a acţiunii - pe fond, ca neîntemeiată - cum este şi soluţia în speţa dedusă judecăţii în prezenta cauză, deşi motivarea primei instanţe priveşte aspecte care ţin de inadmisibilitatea acţiunii sau prin prisma uneia dintre cele două excepţii anterior menţionate).

41. Până la reorientarea practicii judiciare, în sensul celor arătate, acţiunile în accesiune imobiliară artificială, întemeiate pe aceleaşi dispoziţii legale (mai puţin art. 35 din Codul de procedură civilă actual, fiind incidente, în cauză, dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă de la 1865), justificate de acelaşi interes (înscrierea în cartea funciară) şi de inexistenţa autorizaţiei de construire, au fost considerate admisibile şi admise, pe fond, la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Craiova.

42. Conturarea opiniei potrivit căreia acţiunile în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială fără obţinerea unei autorizaţii de construire sunt admisibile şi chiar fondate a fost determinată şi de pronunţarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a Deciziei nr. 3.668 din data de 6 mai 2005, în Dosarul nr. 19.170/2004, potrivit căreia proprietarul terenului este proprietar şi al construcţiilor edificate pe teren, conform art. 489 şi următoarele din Codul civil de la 1864, chiar dacă nu a avut autorizaţie de construire şi, pentru constatarea dreptului, este admisibilă acţiunea în constatare reglementată prin art. 111 din Codul de procedură civilă de la 1865, iar inexistenţa contractului de construire şi a procesului-verbal de predare-primire şi lipsa autorizaţiei de construire pot avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă, conform Legii nr. 50/1991, antrenând o răspundere contravenţionala, iar nu inadmisibilitatea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate.

43. Nici Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie nu a adoptat o practică unitară în materie atât timp cât, prin Decizia nr. 7.294 din 28 noiembrie 2012, pronunţată de Secţia I civilă a acestei instanţe, în Dosarul nr. 13.473/63/2011, soluţia a fost de respingere, pe fond, a unei astfel de acţiuni, în temeiul aceloraşi argumente juridice.

44. Completul de judecată al Tribunalului Dolj - Secţia I civilă a arătat că nu deţine informaţii cu privire la unificarea practicii judiciare în materie, la nivel naţional, în urma reorientării practicii.

45. Punctul de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului - titularul sesizării de faţă - este că admisibilitatea (sau interesul în promovarea) unei acţiuni prin care se cere să se pronunţe o hotărâre prin care să se constate dreptul de proprietate asupra unui imobil construcţie, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale, nu trebuie să fie condiţionată de parcurgerea de către reclamant a procedurii prevăzute de Legea nr. 50/1991, respectiv de eliberarea autorizaţiei de construire.

46. Astfel, în prezent, reorientarea practicii judiciare în materie nu are justificare decât în domeniul disciplinării calităţii în construcţii, temeiurile de drept material şi substanţial pentru care acţiunile în constatarea dreptului de proprietate în temeiul accesiunii imobiliare artificiale au fost considerate admisibile şi admise, pe fond, subzistând şi în acest moment, faţă de data pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a Deciziei nr. 3.668 din data de 6 mai 2005, în Dosarul nr. 19.170/2004, în raport cu care s-a şi format o practică relativ unitară.

47. În acest context, instanţa de trimitere a apreciat că acţiunea în constatarea dreptului de proprietate, prin accesiune imobiliară artificială, pentru un imobil construcţie, edificat fără autorizaţie de construire, întemeiată, în prezent, pe dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864 (sau art. 577 din actualul Cod civil) în raport cu dispoziţiile art. 35 din actualul Cod de procedură civilă, nu trebuie să fie justificată doar de interesul înscrierii acestuia în cartea funciară, ci de obţinerea, în realitate, a unui titlu de proprietate asupra imobilului de către persoana interesată, independent de respectarea legislaţiei în materia construcţiilor, legislaţie reglementată de dispoziţiile Legii nr. 50/1991.

48. Astfel, deţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la constatarea acestui drept de proprietate de către o persoană îi justifică, în primul rând, calitatea acesteia de proprietar, cu consecinţele juridice ce decurg din aceasta, respectiv impunerea legală a imobilului Sa organele fiscale şi achitarea impozitelor de către proprietar, aplicarea de sancţiuni contravenţionale, în cazul nerespectării legislaţiei în domeniul construcţiilor, chiar proprietarului imobilului astfel edificat, desfiinţarea construcţiei edificate fără autorizaţie în considerarea calităţii de proprietar a unei anumite persoane.

49. Cu privire la justificarea interesului promovării unei astfel de acţiuni de către reclamant, în vederea înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, instanţa de trimitere a reţinut că aceste două aspecte sunt independente şi necondiţionate unul de celălalt, având În vedere că obţinerea unui titlu de proprietate asupra unui astfel de imobil, pe cale judecătorească, nu echivalează cu înscrierea dreptului de proprietate asupra acestuia în cartea funciară, reclamantul trebuind să respecte, în mod separat, legislaţia în materia înscrierii în cartea funciară (respectiv Legea nr. 7/1996 sau dispoziţiile noului Cod civil în materie) pentru a obţine un astfel de drept.

50. De asemenea, înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra unei construcţii în cartea funciară nu îi conferă acestuia şi un titlu de proprietate asupra acestui imobil, înscrierea în cartea funciară nefiind constitutivă de drepturi reale, ci având efecte doar de opozabilitate faţă de terţi (în sistemul Legii nr. 7/1996, nefiind incidente, încă, în materie, dispoziţiile noului Cod civil, respectiv dispoziţiile art. 885 şi următoarele)

51. În acest context şi în situaţia în care reclamanţii ar uza de calea oferită de dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 7/1996 sau art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 nu ar obţine altceva decât înscrierea dreptului lor de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenul proprietatea lor, fără ca acest fapt să le confere un drept real de proprietate asupra acestor construcţii, adică exact ceea ce aceştia urmăresc prin promovarea prezentei acţiuni.

52. Astfel, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii nu urmăresc decât recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra construcţiilor, respectiv punerea în acord a situaţiei de fapt cu cea de drept. În cartea funciară se înscriu atât actele, cât şi faptele juridice referitoare la imobile. Faptul construirii şi al unei stări de fapt îndelungate este, în mod cert, generator de efecte juridice, numai că valorificarea acestui fapt generator de efecte juridice nu se poate face pe calea recunoaşterii necontencioase stabilite de lege, întrucât există art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, potrivit căruia construcţiile executate fără autorizaţie de construire nu pot fi intabulate în cartea funciară.

53. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (3)-(4) şi ale art. 28 alin. (6) din Legea nr. 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate se poate face şi în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care să înlocuiască acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă este opozabilă titularului. Neavând deschisă procedura graţioasă, reclamanţilor trebuie să li se asigure posibilitatea recunoaşterii dreptului lor, prin intermediul justiţiei, iar această hotărâre trebuie să fie opozabilă pârâtului chemat în judecată, în considerarea calităţii menţionate.

54. Sub acest aspect, instanţa de trimitere a apreciat că un asemenea capăt de cerere nu este inadmisibil, atât timp cât reclamanţii nu deţin un înscris constatator al dreptului lor de proprietate asupra construcţiilor existente, în prezent, pe teren, iar prezumţia legală instituită de art. 492 din Codul civil de la 1864, deşi operează de drept, nu poate constitui, în sine, un titlu de proprietate.

55. Din acest punct de vedere, aspectele de ordin formal legate de inexistenţa autorizaţiei de construire nu pot obstrucţiona sau limita dreptul de proprietate al reclamanţilor, după cum constatarea dreptului de proprietate al acestora nu poate avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistenţa autorizaţiei, pentru a se putea afirma că aceştia au tins, pe calea acţiunii de faţă, să eludeze prevederile art. 1 sau art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991.

56. Astfel, aspectul privind uzarea de procedura aferentă dispoziţiilor art. 492 şi următoarele din Codul civil de la 1864 pentru eludarea prevederilor art. 1 şi art. 2 ale Legii nr. 50/1991, referitor la edificarea doar autorizată a construcţiilor, nu subzistă criticii, deoarece dreptul de proprietate este constituit/transmis inclusiv asupra unor bunuri care nu îndeplinesc cerinţele legale subsumate regimului lor juridic (de exemplu, bunuri ilicite, construcţii neautorizate). Nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 va atrage răspunderea contravenţională şi consecinţele sale juridice specifice, în condiţiile acestui act normativ.

57. În acest context, autorizaţia de construire nu constituie titlu de proprietate, iar obţinerea acesteia, în condiţiile art. 37 din Legea nr. 50/1991 sau ale art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, cu modificările şi completările ulterioare (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991), nu echivalează cu realizarea dreptului de proprietate, pentru a putea fi aplicabilă teza a două a art. 35 din Codul de procedură civilă şi care să facă inadmisibilă şi lipsită de interes o acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiei în temeiul accesiunii imobiliare artificiale.

58. Nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă că autorizaţia de construire, prin ea însăşi, duce la dobândirea dreptului de proprietate. În consecinţă, proprietarul terenului care a ridicat o construcţie pe teren nu are la îndemână o altă cale pentru realizarea dreptului său, respectiv obţinerea autorizaţiei de construire sau intrarea în legalitate prin realizarea condiţiilor cerute de lege pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

59. Prin urmare, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiilor prin accesiune imobiliară artificială, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Codul de procedură civilă şi ale art. 492 din Codul civil de la 1864 (sau art. 567, art. 577 şi art. 579 din actualul Cod civil), este admisibilă şi proprietarul terenului care a ridicat o construcţie pe teren are interes în promovarea acestei acţiuni.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

60. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat următoarele răspunsuri:

61. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a identificat şi înaintat două decizii, cu menţiunea că, având în vedere numărul mic de hotărâri judecătoreşti identificate, nu se poate stabili o orientare jurisprudenţială la nivelul instanţei în această problemă de drept.

62. Prin Decizia nr. 51 din 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2.144/254/2015, s-a menţinut soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive, formulată în contradictoriu cu municipiul Mangalia. Instanţa a reţinut că pârâtul nu se află într-un raport juridic de drept civil cu reclamantul, întrucât nu a înţeles să conteste dreptul de proprietate al reclamanţilor. Împrejurarea că, după edificarea construcţiei cu materiale proprii şi pe propriul teren, reclamanţii au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 de către primar nu conferă unităţii administrativ-teritoriale calitate procesual pasivă într-o acţiune în constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra construcţiei realizate pe terenul proprietatea acestora.

63. În considerentele aceleiaşi decizii s-a mai reţinut că proprietarul construcţiei nu are un drept de opţiune între procedura de obţinere a autorizaţiei legale conform Legii nr. 50/1991 şi acţiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiei pe calea accesiunii imobiliare artificiale, acest mod de dobândire a dreptului de proprietate reglementat de Codul civil nefiind conceput ca un mijloc de eludare a Legii nr. 50/1991, care reglementează regimul şi siguranţa în construcţii.

64. Prin urmare, reclamanţii au posibilitatea să urmeze procedura Legii nr. 50/1991 pentru intrarea în legalitate cu privire la construcţia realizată pe terenul proprietatea lor. După intrarea în legalitate, prin obţinerea tuturor autorizaţiilor prevăzute de legea specială, reclamanţii au posibilitatea să intabuleze această construcţie, nefiind necesară o hotărâre judecătorească pronunţată într-o acţiune în constatare a accesiunii imobiliare artificiale.

65. Aceeaşi soluţie, de respingere a cererii reclamanţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive a unităţii administrativ-teritoriale, a fost pronunţată şi printr-o hotărâre din anul 2012 (Decizia nr. 471 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 31.700/212/2010), într-un litigiu vizând o construcţie edificată în anul 1973 fără autorizaţie de construire.

66. Prin două hotărâri pronunţate de Judecătoria Mangalia au fost admise cererile, fără vreo referire la Legea nr. 50/1991.

67. Curtea de Apel laşi a comunicat două hotărâri definitive ale judecătoriilor Bârlad şi Huşi, prin care au fost admise asemenea cereri, vizând construcţii edificate anterior anului 2001.

68. Prin cea de-a treia hotărâre (Sentinţa nr. 8.567 din 5 iulie 2016, pronunţată de Judecătoria laşi în Dosarul nr. 56/245/2015, definitivă la data de 8 martie 2017) au fost admise pretenţiile reclamanţilor vizând construcţii edificate fără autorizaţie în 2007 şi 2014.

69. În motivarea sentinţei s-a arătat că nici Codul civil anterior, nici cel actual nu condiţionează dobândirea proprietăţii asupra construcţiilor ridicate pe terenul propriu de obţinerea autorizaţiei de construire, care este doar un act administrativ emis în regim de putere publică, care atestă conformitatea construcţiei cu normele urbanistice şi privind calitatea construcţiilor.

70. Este nerelevant că reclamanţii din speţă au promovat litigiul tocmai din cauza faptului că nu au obţinut autorizaţie de construire şi, subsecvent, nu pot obţine nici intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, precum şi faptul dacă mecanismul ales de părţi este sau nu apt să conducă la eludarea normelor aplicabile în ceea ce priveşte posibilitatea obţinerii autorizaţiei de construire. Ceea ce contează, din perspectiva accesiunii imobiliare, este dacă ei au ridicat construcţiile respective.

71. S-a considerat, în acelaşi timp, că este inadmisibilă cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra construcţiilor în cartea funciară, în condiţiile în care Legea nr. 7/1996 prevede un alt mecanism pentru obţinerea înscrierii în cartea funciară a unui drept real, pe care demersul reclamanţilor de a introduce direct la instanţă cererea cu acest scop îl eludează în mod evident.

72. Curtea de Apel Craiova a înaintat răspunsurile instanţelor din circumscripţia teritorială, din cuprinsul cărora rezultă că practica judiciară la nivelul Tribunalului Dolj, relevată de cele trei hotărâri judecătoreşti înaintate, este în sensul că prezumţia de proprietate instituită prin art. 492 din Codul civil de la 1864 nu este suficientă, prin ea însăşi, să conducă la dobândirea dreptului de proprietate, fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi în absenţa bunei-credinţe a constructorului. Dobândirea ilegală a unei proprietăţi nu poate fi convertită într-un titlu - pe nicio cale, inclusiv judecătorească - şi nici nu poate asigura beneficiarului ei garanţiile legale din reglementările interne şi internaţionale.

73. Cererile reclamanţilor au fost respinse cu această motivare fie ca neîntemeiate, fie ca fiind lipsite de interes legitim.

74. Din verificările efectuate rezultă că una dintre aceste hotărâri (Sentinţa civilă nr. 715 din 11 decembrie 2015) a fost menţinută pe fond în apel (Decizia nr. 2.442 din 26 aprilie 2016 a Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă), cu o motivare asemănătoare.

75. Curtea de Apel Bacău a comunicat hotărâri pronunţate de instanţele din circumscripţia sa, relevante fiind următoarele:

76. Prin Decizia nr. 504 din 15 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.412/291/2014, s-a pronunţat o soluţie favorabilă reclamanţilor, apreciindu-se că inexistenţa autorizaţiei de construire nu este de natură să răstoarne prezumţia de proprietate asupra construcţiei edificate pe terenul proprietatea reclamanţilor (în anul 2001), deoarece o astfel de sancţiune nu este prevăzută în mod expres în Legea nr. 50/1991 şi ar lipsi de eficacitate acest mod originar de dobândire a dreptului de proprietate.

77. Prin trei hotărâri definitive ale Judecătoriei Bicaz (Sentinţa civilă nr. 527 din 1 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 149/188/2016, Sentinţa civilă nr. 501 din 23 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.564/188/2015, şi Sentinţa civilă nr. 295 din 28 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 942/188/2015) s-au admis acţiuni vizând construcţii edificate cu mult timp anterior Legii nr. 50/1991, fără vreo referire la acest act normativ.

78. Prin hotărâri ale Judecătoriei Târgu-Neamţ (Sentinţa civilă nr. 2.610 din 12 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.193/321/2011) şi Judecătoriei Moineşti (Sentinţa civilă nr. 181 din 9 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 626/260/2015), acţiunile reclamanţilor au fost admise în temeiul art. 492 din Codul civil de la 1864, fără vreo referire la Legea nr. 50/1991.

79. Din contră, hotărârile pronunţate de Judecătoria Bacău şi de Judecătoria Oneşti au fost în sensul respingerii cererilor reclamanţilor, motivat de faptul că aceştia au edificat construcţii pe terenul proprietatea lor, fără ca, în prealabil, să efectueze demersurile legale pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi fără să iniţieze calea realizării dreptului prin intrarea în legalitate potrivit art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

80. Cererile au fost respinse cu această motivare, fie ca neîntemeiate, fie ca lipsite de interes, faţă de art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, care prevede o procedură necontencioasă de intabulare, chiar în lipsa autorizaţiei de construire. Aceste soluţii au fost pronunţate şi în situaţia edificării construcţiilor cu mult timp anterior Legii nr. 50/1991

81. În acest sens au fost depuse: Sentinţa civilă nr. 197 din 18 ianuarie 2016 din Dosarul nr. 7.422/180/2015, definitivă prin neapelare, şi Sentinţa civilă nr. 2.581 din 20 aprilie 2016 din Dosarul nr. 9.917/180/2015 (aflat în apel), ambele pronunţate de Judecătoria Bacău; Sentinţa nr. 1.027 din 7 mai 2014 din Dosarul nr. 7.004/270/2013, definitivă prin neapelare, Sentinţa nr. 2.021 din 17 septembrie 2015 din Dosarul nr. 7.846/270/2014, definitivă prin perimarea apelului, şi Sentinţa nr. 374 din 5 februarie 2016 din Dosarul nr. 1.304/270/2015, definitivă prin respingerea apelului ca nefondat de Tribunalul Bacău - hotărâri pronunţate de Judecătoria Oneşti.

82. La nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş a fost identificată Sentinţa civilă nr. 3.378 din 17 iunie 2016 a Judecătoriei Târgu Mureş,pronunţată în Dosarul nr. 9.665/320/2016, prin care s-au admis pretenţiile reclamanţilor, cu motivarea c㠄fapta reclamanţilor de a nu obţine autorizaţia reglementată de Legea nr. 50/1991 nu poate avea drept consecinţă decât atragerea unei eventuale răspunderi contravenţionale pe planul raporturilor de natură administrativă, fără a le fi negată posibilitatea de a-şi realiza dreptul şi de a li se admite o acţiune în constatarea dreptului de proprietate, cu condiţia dovedirii aspectelor impuse de art. 577 din Codul civil.

83. La nivelul Curţii de Apel Bucureşti au fost identificate 46 de hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile pronunţate în perioada 2009-2016 de către Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele din circumscripţia acesteia. O parte dintre hotărâri este nerelevantă, vizând fie litigii între proprietarul terenului cu un terţ constructor, fie alte situaţii.

84.  Practica judiciară este divergentă în ceea ce priveşte admisibilitatea sau lipsa de interes în promovarea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiei în temeiul accesiunii imobiliare, în situaţia în care reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 50/1991,

85. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a pronunţat în anii 2013 şi 2014 hotărâri favorabile reclamanţilor, considerând, în esenţă, că Legea nr. 50/1991 nu reprezintă lege specială faţă de art. 492 din Codul civil de la 1864, deoarece reglementează raporturi juridice distincte, astfel încât normele nu se exclud, iar dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune nu este condiţionată de emiterea autorizaţiei de construire (Decizia nr. 1.978 din 3 decembrie 2013, în Dosarul nr. 41.244/299/2011; Decizia nr. 216 din 17 februarie 2014, în Dosarul nr. 2.997/299/2012; Decizia nr. 412/A din 9 octombrie 2014, în Dosarul nr. 12.992/3/2013*).

86. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a pronunţat în anii 2015 şi 2016 decizii de menţinere a unor sentinţe prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată pentru lipsa unui interes legitim (Decizia nr. 2.245 din 3 iunie 2016, în Dosarul nr. 61.365/299/2014 şi Decizia nr. 1.667 din 25 aprilie 2016 în Dosarul nr. 58.220/299/2015).

87. În acelaşi timp, din hotărârile înaintate rezultă că au fost pronunţate şi decizii de admitere a cererii reclamantului, prin care procedura de emitere a autorizaţiei de construire a fost socotită Ca nerelevantă, întrucât are în vedere raporturi de drept administrativ (Decizia nr. 85 din 13 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.463/299/2013; Decizia nr. 4.693 din 4 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 34.186/302/2014).

88. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a pronunţat în anii 2014 şi 2016 decizii favorabile reclamanţilor, în care s-a arătat că dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune nu este condiţionată de emiterea autorizaţiei de construire (Decizia nr. 541 din 22 iunie 2016, în Dosarul nr. 9.577/302/2012 şi Decizia nr. 395 din 13 februarie 2014 în Dosarul nr. 9.816/302/2011).

89. De asemenea a fost identificată Decizia nr. 1.711 din 27 aprilie 2016 din Dosarul nr. 21.139/302/2014, prin care a fost menţinută sentinţa de respingere a cererii pentru lipsa calităţii procesuale pasive, însă motivat de faptul că nu se poate da eficienţă cu prioritate prevederilor generale ale Codului civil în materia accesiunii imobiliare artificiale, faţă de cele speciale din materia construcţiilor şi extinderilor la acestea din Legea nr. 50/1991; s-a făcut referire la art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, dar şi la normele metodologice de aplicare a acesteia, precum şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

90. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a pronunţat Decizia nr. 1.145 din 16 aprilie 2015 în Dosarul nr. 23.876/302/2013, prin care a menţinut soluţia favorabilă reclamanţilor, motivat de faptul că aspectele de ordin formal legate de inexistenţa autorizaţiei de construire nu pot obstrucţiona sau limita dreptul de proprietate al reclamanţilor, după cum constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor nu poate avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistenţa autorizaţiei, pentru a se putea afirma că aceştia au tins să eludeze prevederile art. 2 din Legea nr. 50/1991. *

91. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a identificat două hotărâri definitive prin neapelare cu soluţii contrare (Sentinţa civilă nr. 6.478 din 9 aprilie 2015 în Dosarul nr. 45.144/299/2014 şi Sentinţa civilă nr. 2.923 din 19 februarie 2016 în Dosarul nr. 58.223/299/2014).

92. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a înaintat două hotărâri (definitive sau, după caz, irevocabile, prin neapelare) prin care au fost admise pretenţiile reclamantului, considerându-se că inexistenţa autorizaţiei de construire poate avea consecinţe doar pe planul raporturilor de natură administrativă, iar nu inadmisibilitatea acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune (Sentinţa civilă nr. 5.672 din 8 aprilie 2013 în Dosarul nr. 41.574/301/2011 şi Sentinţa civilă nr. 15.296 din 21 noiembrie 2016 în Dosarul nr. 2.177/301/2016).

93. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a comunicat hotărâri definitive prin neapelare, prin care, în contradictoriu cu municipiul Bucureşti, a admis cererile reclamanţilor în temeiul art. 492 din Codul civil de la 1864 (Sentinţa nr. 9.478 din 23 decembrie 2015 în Dosarul nr. 9.299/302/2015 şi Sentinţa nr. 3.840 din 20 mai 2015 în Dosarul nr. 23.353/302/2013). În cuprinsul celei din urmă s-a făcut referire şi la Legea nr. 50/1991, în sensul că măsura autorizării nu condiţionează naşterea dreptului de proprietate prin accesiune şi nici nu are vreo înrâurire asupra conţinutului acestuia.

94. Au fost, însă, pronunţate şi hotărâri (definitive prin neapelare) de respingere a cererii de chemare în judecată, fie ca neîntemeiată, fie ca inadmisibilă, motivat de faptul că se urmăreşte eludarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 (Sentinţa nr. 2.192 din 18 martie 2016 în Dosarul nr. 15.512/302/2015 şi Sentinţa nr. 2.832 din 15 aprilie 2015 în Dosarul nr. 18.608/302/2014).

95. Judecătoria Lehliu-Gară a comunicat o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, prin care a admis cererea, în temeiul art. 492 din Codul civil de la 1864, în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială (Sentinţa nr. 1.084 din 17 decembrie 2012 în Dosarul nr. 1.114/249/2012).

96. Judecătoria Călăraşi a pronunţat soluţii favorabile reclamanţilor, în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, exclusiv în temeiul art. 492 din Codul civil de la 1864 (Sentinţa nr. 2.897 din 22 octombrie 2014 în Dosarul nr. 5.790/202/2013; Sentinţa nr. 3.643 din 13 decembrie 2013 în Dosarul nr. 3.626/202/2013; Sentinţa nr. 1.722 din 5 septembrie 2016 în Dosarul nr. 817/202/2015).

97. Judecătoria Giurgiu a identificat o singură hotărâre, rămasă definitivă prin neapelare, prin care a admis cererea de chemare în judecată, apreciind că respectarea normelor în materie de urbanism nu are relevanţă asupra constatării dobândirii dreptului de proprietate, dar recunoaşterea acestui drept nu echivalează cu intrarea în legalitate a construcţiei (Sentinţa nr. 4.002 din 20 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.992/236/2015).

98. Judecătoria Bolintin-Vale a comunicat două hotărâri definitive prin neapelare, prin care au fost admise pretenţiile reclamanţilor, fără vreo referire la Legea nr. 50/1991 (Sentinţa nr. 245 din 19 februarie 2014 în Dosarul nr. 1.320/192/2013 şi Sentinţa nr. 768 din 2 iunie 2016 în Dosarul nr. 938/192/2014), în timp ce Judecătoria Videle a înaintat trei asemenea hotărâri (Sentinţa nr. 1.247 din 28 august 2013 în Dosarul nr. 1.519/335/2013, Sentinţa nr. 1.399 din 25 noiembrie 2015 în Dosarul nr. 1.329/335/2015 şi Sentinţa nr. 1.492 din 5 octombrie 2016 în Dosarul nr. 1.642/335/2015).

99. Din hotărârile comunicate de către Curtea de Apel Ploieşti rezultă următoarele:

100. Tribunalul Buzău a pronunţat exclusiv hotărâri de respingere a cererilor reclamanţilor, în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, motivându-se, în esenţă, că partea nu poate opta între respectarea procedurii autorizării prevăzute de Legea nr. 50/1991 şi formularea unei cereri în justiţie, o interpretare contrară lipsind de conţinut şi de finalitatea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991.

101. În funcţie de soluţia pronunţată în primă instanţă s-a constatat, după caz, şi faptul că reclamantul nu justifică un interes născut şi actual de a apela la calea justiţiei, atât timp cât dreptul de proprietate pretins nu este contestat, ba din contră, este recunoscut de către pârât, iar interesul de a obţine un înscris constatator al dreptului de proprietate nu este legitim, de vreme ce necesitatea de a promova o acţiune în justiţie s-a născut ca urmare a încălcării prevederilor legale privind disciplina în construcţii, prin neemiterea autorizaţiei de construire.

102. În acest sens au fost înaintate Decizia nr. 1.258 din 11 noiembrie 2016 (Dosar nr. 24/200/2016), Decizia nr. 897 din 16 septembrie 2016 (Dosar nr. 13.066/200/2015) şi Decizia nr. 378/25.03.2016 (Dosar nr. 29.274/200/2014).

103. Tribunalul Prahova a pronunţat o decizie prin care a respins ca neîntemeiată cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864, constatând că nu se poate pretinde recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate pe propriul teren, fără autorizaţie, deoarece s-ar încălca în acest fel legea specială din materia construcţiilor şi s-ar încuraja edificarea unor construcţii în mod abuziv (Decizia nr. 297 din 18 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.443/281/2014).

104. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a indicat Decizia nr. 3.668 din 6 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 19.170/2004, prin care s-a reţinut c㠄Aspectele de ordin formal legate de inexistenţa contractului de construcţie şi procesul-verbal de predare-primire nu pot obstrucţiona sau limita dreptul de proprietate al reclamanţilor, după cum constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor nu poate avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistenţa autorizaţiei, pentru a se putea afirma că aceştia au tins pe calea acţiunii de faţă să eludeze prevederile art. 2 din Legea nr. 50/1991, modificată prin Legea nr. 453/2001. Dimpotrivă, legitimarea calităţii lor de proprietari ai construcţiilor de pe teren ar putea, în lipsa autorizaţiei şi cu respectarea dispoziţiunilor legale, să antreneze răspunderea contravenţională a acestora pentru lipsa autorizaţiei de construcţie.”

105. Au fost indicate, de asemenea, hotărâri referitoare la dreptul de superficie reglementat prin art. 494 din Codul civil de la 1864, despre care s-a constatat că se dobândeşte chiar dacă edificarea pe teren a clădirilor s-a făcut fără autorizaţie, dar cu acordul titularului dreptului de proprietate, iar recunoaşterea acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate nu este condiţionată în speţă de existenţa unei autorizări a construcţiilor, sens în care incidenţa Legii nr. 50/1991 este lipsită de relevanţă (Decizia nr. 4.559 din 31 mai 2005 şi Decizia nr. 2.502 din 23 aprilie 2010).

106. Din contră, prin Decizia nr. 7.294 din 28 noiembrie 2012, pronunţată de Secţia I civilă a instanţei supreme în Dosarul nr. 13.473/63/2011, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, cu următoarea motivare:

Situaţia proprietarului care a construit cu materialele lui pe propriul său teren nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 492-494 din Codul civil de la 1864.

Dacă dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege, precum şi în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate trebuie să suporte sancţiunile stabilite de lege fără a putea invoca principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii.

În alţi termeni, dobândirea ilegală a unei proprietăţi nu poate fi convertită într-un titlu - pe nicio cale, inclusiv judecătorească - şi nici nu poate asigura beneficiarului ei garanţiile legale prevăzute pentru aceasta în reglementările interne şi internaţionale.

107. Celelalte instanţe au comunicat că nu au jurisprudenţă în materia indicată ori au transmis punctele de vedere teoretice ale judecătorilor.

108. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudenţă Curţii Constituţionale

109. Curtea Constituţională a pronunţat numeroase decizii în legătură cu Legea nr. 50/1991, în diferitele sale forme.

110. Cu titlu exemplificativ pot fi menţionate: Decizia Curţii Constituţionale nr. 159 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 24 martie 2006; Decizia Curţii Constituţionale nr. 639 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007; Decizia Curţii Constituţionale nr. 115 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009; Decizia Curţii Constituţionale nr. 697 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010; Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.535 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011; Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.595 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

111. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

112. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că: în aplicarea dispoziţiilor art. 35 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate înainte de 1 august 2001, de către proprietarul terenului, pe propriul teren, fără autorizaţie de construire; în aplicarea dispoziţiilor art. 35 din Codul de procedură civilă este lipsită de interes cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate după 1 august 2001 (şi până la 1 octombrie 2011), de către proprietarul terenului, pe propriul teren, fără autorizaţie de construire.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

113. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

114. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, investit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

115. Aşa cum rezultă din conţinutul normei citate, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze în curs de judecată;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze în ultimă instanţă;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

116. Analiza condiţiilor de admisibilitate relevă următoarele:

117. Primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată la Tribunalul Dolj. instanţă ce a fost învestită cu soluţionarea unui apel într-un litigiu civil ce are ca obiect cererea de constatare a dobândirii de către reclamanţi a dreptului de proprietate asupra unor construcţii edificate de aceştia, fără autorizaţie de construire, pe terenul proprietatea lor.

118. Determinarea competenţei şi a căii de atac deschise împotriva hotărârii intră în atribuţiile instanţei de trimitere, iar constatările sale pe acest aspect sunt suficiente în verificarea admisibilităţii sesizării pe temeiul art. 519 din Codul de procedura civilă.

119. Completul de judecată din cadrul Tribunalului Dolj care a adresat întrebarea s-a considerat legal învestit cu soluţionarea apelului împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Craiova şi, de asemenea, a apreciat că judecă în ultimă instanţă, hotărârea sa nefiind supusă recursului

120. Astfel, sunt incidente prevederile art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

121. În ceea ce priveşte celelalte condiţii de admisibilitate este de menţionat că, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, făcându-se referire şi la doctrină, s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a Căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţa neunitare în materie2.

 

2 De exemplu, Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016.

 

122. Aşadar, atunci când întrebarea adresată instanţei supreme face referire la texte de lege sau la conţinutul unui act normativ în vigoare, chestiunea de drept în contextul art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în circumstanţele particulare ale speţei, operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

123. Această constatare este valabilă şi pentru situaţia în care întrebarea face referire la mai multe prevederi legale.

124. Metoda de interpretare constând în coroborarea unei norme juridice cu o altă normă, fie din acelaşi act normativ, fie dintr-un alt act normativ, conduce la stabilirea înţelesului normei prin raportare la acele dispoziţii legale care pot servi acestui scop, dată fiind legătura cu norma supusă interpretării.

125. Dacă, prin sesizarea formulată, nu se urmăreşte, însă, stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie adoptată în cauză, nu se poate vorbi despre o chestiune de drept, în înţelesul art. 519 din Codul de procedură civilă.

126. În cauză, instanţa de trimitere întreabă, în esenţă, dacă autorizarea construirii, în procedura Legii nr. 50/1991, are relevanţă în aprecierea admisibilităţii cererii în constatare întemeiate pe dispoziţiile art. 492 din Codul civil de la 1864 (art. 577 din actualul Cod civil) sau a interesului în formularea acestei cereri.

127. Cu toate că sesizarea face în mod expres referire la interpretarea unei dispoziţii din Codul civil, prin raportare la procedura Legii nr. 50/1991 de emitere a autorizaţiei de construire, nu se urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al art. 492 din Codul civil de la 1864 (art. 577 din noul Cod civil), norma circumstanţiind doar situaţia juridică din cauză, anume aceea a realizării unei construcţii pe un teren chiar de către proprietarul terenului.

128. Pe de altă parte, sesizarea implică stabilirea naturii şi a efectelor civile ale autorizaţiei de construire prin prisma corelaţiei dintre Legea nr. 50/1991 şi Codul civil într-o ipoteză de fapt concretă, ceea ce înseamnă, în realitate, aprecierea condiţiilor prevăzute de art. 35 din Codul de procedură civilă pentru formularea unei cereri în constatarea existenţei unui drept, anume dacă partea are deschisă calea realizării dreptului şi existenţa unui interes care îndeplineşte exigenţele din art. 33 din Codul de procedură civilă.

129. Admisibilitatea cererii în constatare din perspectiva caracterului subsidiar presupune determinarea dreptului subiectiv, a titlului pe care acesta se întemeiază, cu eventuala interpretare şi aplicare a normei incidente, atunci când se invocă un fapt juridic complex de care legea leagă un efect achizitiv al dreptului, astfel cum este cazul accesiunii, de care se prevalează reclamanţii din cauză, precum şi stabilirea existenţei unei căi legale de realizare a dreptului respectiv.

130. Îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 33 din Codul de procedură civilă - care impun un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual - este, la rându-i, o chestiune de apreciere a situaţiei de fapt, cât timp se tinde la aprecierea relevanţei unei anumite împrejurări (absenţa autorizaţiei de construire).

131 Astfel, aspectele relevate presupun stabilirea chiar a modului de aplicare a legii la situaţia de fapt din speţă, printr-un raţionament juridic ce ar conduce la însăşi soluţionarea cauzei, operaţiune ce excedează atribuţiile completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

132. În acelaşi context este de remarcat, în acelaşi timp, din examenul jurisprudenţial (prezentat la pct. VI) că instanţele de judecată s-au confruntat de mult timp cu cereri similare celei din cauză, semnalându-se Decizia nr. 3.668 din 6 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 19.170/2004, în care s-a analizat şi relevanţa existenţei sau a inexistenţei autorizaţiei de construire în soluţionarea litigiului.

133. Soluţia din această hotărâre, prin care s-a statuat în sensul lipsei de relevanţă a actului administrativ respectiv pentru soluţionarea cererii în constatarea dreptului de proprietate, a fost îmbrăţişată de celelalte instanţe, în mod constant, până în anii 2013-^-2014 şi, într-o proporţie importantă, chiar în prezent.

 

- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul

 

134. În paralel cu această practică s-a dezvoltat şi un curent jurisprudenţial contrar, deschis de Decizia nr. 7.294 din 28 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. Î 3.473/63/2011, în considerentele căreia s-a pus accentul pe inexistenţa în patrimoniul reclamantului a unui drept de proprietate ocrotit în sensul art. 44 din Constituţia României, în absenţa respectării dispoziţiilor legale imperative, în care se încadrează şi cele referitoare la regimul legal al construcţiilor, cu consecinţa c㠄dobândirea ilegală a unei proprietăţi nu poate fi convertită într-un titlu - pe nicio cale, inclusiv judecătorească - şi nici nu poate asigura beneficiarului ei garanţiile legale prevăzute pentru aceasta în reglementările interne şi internaţionale.”

135. Practica judiciară de respingere a cererilor în constatare similare celor din speţă este pregnantă după anul 2015, prin aceste hotărâri judecătoreşti preluându-se, în esenţă, considerentele Deciziei nr. 7.294 din 28 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, chiar dacă soluţia astfel adoptată nu a fost întotdeauna aceea de respingere a cererii ca neîntemeiată, ci şi ca inadmisibilă şi/sau lipsită de un interes legitim.

136. Din anul 2005 până în prezent au intervenit, în mod evident, modificări în conţinutul Legii nr. 50/1991 şi al Legii nr. 7/1996, dar unele norme relevante în cauză, dintre cele indicate în motivarea sesizării, nu au suferit schimbări esenţiale de conţinut: de exemplu, norma ce prevede că nu se consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia a fost introdusă în Legea nr. 50/1991 prin Legea nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor (Legea nr. 453/2001), regăsindu-se în lege la data pronunţării Deciziei nr. 3.668 din 6 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 19.170/2004.

137. În schimb merită amintită evoluţia jurisprudenţială a Curţii Constituţionale, care a statuat, în interpretarea Legii nr. 50/1991, începând din anul 2009, că, în măsura în care „exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii”3.

 

3 Decizia Curţii Constituţionale nr. 697 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010.

 

138. Cu toate acestea, soluţiile divergente - de admitere şi de respingere a cererii, în cazuri similare celor din speţă - continuă să fie motivate într-un mod asemănător celor două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţionate anterior.

139. Acest fapt permite constatarea că formarea unei practici judiciare diferite nu a fost determinată de o schimbare legislativă majoră, ceea ce confirmă că, astfel cum s-a arătat anterior, chestiunea pusă în discuţie relevă aplicarea, şi nu interpretarea normelor, la situaţia de fapt din speţă.

140. Această concluzie se impune chiar în contextul unei modificări notabile a Legii nr. 50/1991, aduse prin Legea nr. 127/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, referitoare la posibilitatea intabulării construcţiilor chiar în lipsa autorizaţiei de construire, însă doar pentru construcţiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 [acest text a fost eliminat din art. 37 alin. (5) al Legii nr. 50/1991, în urma modificărilor aduse la data de 31 octombrie 2016, dar se regăseşte în continuare în art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996].

141. Condiţia esenţială a normei este aceea a unui anumit moment al edificării, respectiv anterior datei de 1 august 2001. Întrebarea adresată de instanţa de trimitere nu se referă în mod particular la o asemenea situaţie, însă nici din motivare, nici din datele speţei redate în sesizare, nu rezultă cu certitudine data edificării. Astfel, prima instanţă, făcând referire la expertiza administrată în cauză, a reţinut anul 2001 ca moment al edificării, fără să rezulte dacă anterior sau ulterior datei de referinţă. În schimb, prin punctul de vedere exprimat asupra prezentei sesizări, reclamanţii, făcând trimitere la cererea de chemare în judecată, au arătat că respectivele construcţii au fost realizate în anul 2003.

142. În aceste condiţii nu este posibil un răspuns nici măcar în limitele conturate prin art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

143. Nu în ultimul rând, merită subliniat că aprecierea atât a admisibilităţii, cât şi a cerinţelor interesului, din perspectiva inexistenţei autorizaţiei de construire, pe care o solicită instanţa de trimitere, nu permite valorificarea evaluărilor asupra aspectelor arătate anterior, cu toate că acestea sunt necesare, ci pornesc de la o premisă prestabilită, care nu poate fi cenzurată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

144. Din acest punct de vedere este pusă la îndoială însăşi utilitatea unei dezlegări care nu are în vedere toate elementele raţionamentului juridic presupus de o corectă soluţionare a cauzei.

145. În acest sens se reţine ca fiind validată finalitatea declarată a cererii de chemare în judecată din cauză, constând în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să constituie titlu de proprietate şi, deci, procurarea unui înscris constatator al dreptului, propunându-se verificarea existenţei unei căi legale de realizare a dreptului, respectiv a interesului, prin raportare doar la procedura de emitere a autorizaţiei de construire.

146. Finalitatea declarată nu poate fi infirmată fără depăşirea limitelor învestirii completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cât timp sesizarea trimite în mod explicit la autorizaţia de construire, ceea ce înseamnă o dezlegare exclusiv din perspectiva autorizării construirii.

147. Nu se poate verifica, astfel, dacă un înscris constatator al dreptului de proprietate, reprezentat de hotărârea judecătorească ce ar urma să se pronunţe în cauză, ar fi necesar doar în cazul absenţei autorizaţiei de construire, nu şi în acela al existenţei acesteia. Implicit nu este posibil a se clarifica temeiul unei eventuale distincţii în situaţii cu premisă identică - acelaşi mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcţiei - şi nici justificarea diferită a aceluiaşi demers, cât timp reclamantul pretinde lipsa de relevanţă a actului de autorizare pentru constatarea preexistenţei dreptului afirmat.

148. Nu poate fi deci verificat dacă realizarea dreptului de proprietate asupra construcţiei prin înscrierea în cartea funciară implică, în ipoteza edificării pe propriul teren, dovada acestui drept prin alt înscris decât titlul de proprietate asupra terenului, înscris în cartea funciară (unit cu dovada edificării şi cu prezumţia de proprietate desprinsă din art. 492 din Cod civil de la 1864), faţă de care autorizaţia de construire ar fi o cerinţă suplimentară distinctă.

149. Faptul că aceste aspecte nu pot fi cenzurate semnifică acceptarea de plano a existenţei unui folos practic şi a imposibilităţii realizării dreptului de proprietate în absenţa unei hotărâri judecătoreşti, aspecte care ar urma să fie evaluate doar în raport cu inexistenţa autorizaţiei de construire.

150. Chiar dacă, aparent, această constatare este lipsită de relevanţă, faţă de perspectiva diferită deschisă de sesizare, trebuie observat că verificările menţionate sunt prealabile solicitatei dezlegări, iar acceptarea premisei necenzurabile ar putea conduce la concluzia greşită că răspunsul la întrebarea adresată de instanţa de trimitere epuizează analiza admisibilităţii şi a interesului unei cereri în constatare, precum cea din cauză, dispensând instanţa de judecată, în prezentul litigiu şi în litigiile viitoare, de cercetarea existenţei unui folos practic şi de verificarea posibilităţii realizării dreptului din punctul de vedere al dovedirii dreptului de proprietate, fără legătură cu actul administrativ al autorizaţiei de construire.

151. Prin prisma considerentelor deja expuse trebuie precizat, de asemenea, că, şi în situaţia în care ar fi identificabilă o chestiune de drept ce ar putea face obiectul unei dezlegări din partea acestui complet, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a sesizării privind noutatea.

152. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „noutate” şi nici nu oferă criterii pentru conturarea caracterului de noutate, aşa încât rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie Şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

153. Pentru a se conchide asupra noutăţii chestiunii de drept este necesar a se observa scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanţelor judecătoreşti (control a posteriori).

154. Un act normativ recent adoptat sau recent intrat în vigoare are, mai degrabă, un potenţial de a conţine probleme noi de drept care ar fi susceptibile a genera practică neunitară, decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega, de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un astfel de act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni noi de drept, întrucât este posibil ca o instanţă să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare, mai recente, ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare.

155. Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, în timp ce opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

156. În consecinţă, se apreciază că importante, sub acest aspect, sunt existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe în această materie.

157. Or, în raport cu constatările anterioare rezultă că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a mâi fost anterior dedusă judecăţii pe rolul instanţelor naţionale de la toate nivelurile.

158. Astfel, instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unor cereri de chemare în judecată cu un obiect identic cauzei înregistrate pe rolul instanţei de trimitere.

159. În condiţiile arătate, orientarea jurisprudenţei spre o anumită interpretare a normelor analizate şi existenţa unei practici judiciare a instanţelor naţionale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei.

160. Instanţele naţionale, prin utilizarea mecanismului de interpretare a legilor, au procedat la interpretarea şi aplicarea normelor juridice considerate ca prezentând dificultăţi, astfel că obiectul sesizării nu îndeplineşte condiţia noutăţii.

161. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariţia unei practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, iar, după cum s-a arătat, problema de drept ce se solicită a fi dezlegată în speţă a mai fost, anterior, dedusă judecăţii, fără a se contura o practică unitară.

162. Prin urmare, existenţa deja a unei practici neunitare relevă că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nefiind una nouă, ci una care a creat deja divergenţă în jurisprudenţă.

163. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, cerinţele de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 7.839/215/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 492 din Codul civil de la 1864 (art. 577 din actualul Cod civil), în raport cu dispoziţiile art. 35 din Codul de procedură civilă, de către instanţa căreia i se cere să pronunţe o hotărâre prin care să se constate dreptul de proprietate asupra unui imobil construcţie, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale şi dacă admisibilitatea (sau interesul în promovarea) unei astfel de acţiuni este condiţionată de parcurgerea (sau nu), de către reclamant, a procedurii prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de eliberarea autorizaţiei de construire.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2017.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei şi în dolari SUA începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2017

 

În baza dispoziţiilor art. 5 şi art. 8 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în aplicarea prevederilor art. 15, 16 şi 17 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:

Articol unic. - Începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2017 rata dobânzii plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei este de 0,08% pe an, iar rata dobânzii plătite la rezervele minime obligatorii constituite în dolari SUA este de 0,07% pe an.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 16 iunie 2017.

Nr. 10.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

 

LISTA

partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la alegerile locale parţiale desfăşurate conform Hotărârii Guvernului nr. 251/2017 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru primari în unele circumscripţii electorale

 

Nr. crt.

Competitor electoral

Tip competitor

1

CARALICEA GHEORGHE

candidat independent

2

TUDOR GHEORGHE

candidat independent

3

TIMOFTE DUMITRU

candidat independent

4

ŞTEFĂNOIU LUCA

candidat independent

5

VELGEATUDOREL

candidat independent

6

SABO SIMION-DORIN

candidat independent

7

CORODAN IOAN

candidat independent

8

LUNGU MARIUS-CRIŞTINEL

candidat independent

 

Bucureşti, 21 iunie 2017.

Nr. 2.

 

RECTIFICĂRI

 

La Hotărârea Guvernului nr. 975/2016 privind alocarea unei sume din Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale produse de Inundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 23 decembrie 2016, se face următoarea rectificare:

- În anexă, la pct. 22 - judeţul Prahova, poziţia nr. 1 - Consiliul Judeţean Prahova, la coloana nr. 1, în loc de: „Consolidare şi refacere DJ100 N, 0,320 km [..,]”se va citi: „Consolidare şi refacere DJ102 N, 0,320 km

 

La Ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 1.782/C/2009 privind redobândirea cetăţeniei române de către unele persoane, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 22 iulie 2009, se face următoarea rectificare:

- la poziţia 270 din lista prevăzută în anexa nr. 1, în loc de:

„Ursu Zinaida, fiica lui Caraman Lazăr (născut la 7.11.1930 în localitatea Cărpineni) şi Elena, născută la data de 8 noiembrie 1956 în localitatea Cărpineni, Republica Moldova, cetăţean moldovean, cu domiciliul actual în Republica Moldova, localitatea Chişinău, şos. Balcani nr. 4, ap. 35 (3.141/2008);”

se va citi:

„Ursu Zinaida, fiica lui Caraman Lazar (născut la 7.11.1930 în localitatea Cărpineni) şi Elena, născută la data de 8 noiembrie 1956 în localitatea Cărpineni, Republica Moldova, cetăţean moldovean, cu domiciliul actual în Republica Moldova, localitatea Chişinău, şos. Balcani nr. 4, ap. 35 (3.141/2008);”.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.