MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 320/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 320         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 4 mai 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 29 din 19 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 33 din 19 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Codul penal

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

266. - Hotărâre privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara - S.A. pentru anul 2017

 

267. - Hotărâre pentru aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului pentru perioada 2017-2019

 

270. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.515/2002 privind înfiinţarea pe lângă Ministerul Finanţelor Publice a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 865/2006 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Finanţelor Publice a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii

 

275. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Ghidului carierei militare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2011

 

281. - Hotărâre privind recunoaşterea Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Protecţie şi Pază ca fiind de utilitate publică

 

Rectificări la:

 - Hotărârea Guvernului nr. 49/2017

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 6

din 17 ianuarie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător Varga Attila - Judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Jăniţa Ioniţă în Dosarul nr. 41.444/245/2014/a3 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 321D/2016.

2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 608 din 6 octombrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 12 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 41.444/245/2014/a3, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Jăniţa Ioniţă cu ocazia soluţionării unei cereri de reexaminare ajutor public judiciar.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că instanţa de fond i-a îngrădit dreptul de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la informare, prevăzut de art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, deoarece prin citaţia transmisă i s-a pus în vedere obligaţia de a achita taxa de timbru aferentă cererii de repunere în termen, precum şi cea aferentă cererii reconvenţionale, fără a se insera însă şi posibilitatea de formulare a cererii de ajutor public judiciar, în termen de 5 zile de la comunicare, aşa cum prevede textul de lege criticat.

6. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată apreciind-o ca fiind o „falsă” excepţie întrucât, din motivarea efectuată, reiese că autoarea excepţiei acesteia nu consideră că dispoziţiile reglementate prin art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 ar fi contrare Constituţiei, ci faptul că instanţa de fond, prin măsurile aplicate, i-a îngrădit drepturile consacrate prin art. 21 şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Arată, astfel, că autoarea critică, de fapt, modalitatea în care instanţa de judecată a aplicat în speţă prevederile art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, fără a indica însă motivele pentru care acest text legal ar fi neconstituţional. În acest context, Guvernul face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 608 din 6 octombrie 2015, prin care s-a reţinut că, atunci când „critica nu vizează un viciu de neconstituţionalitate intrinsec al normei juridice examinate, ci priveşte, în realitate, aspecte legate de procesul concret de interpretare şi aplicare a acesteia de către instanţa de judecată”, asemenea „operaţiuni de interpretare şi aplicare a textului de lege criticat la diferitele circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu în parte nu pot fi atribuite competenţei de control a Curţii Constituţionale”,

9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este inadmisibilă, având în vedere faptul că autoarea acesteia nu critică, în sine, conţinutul normativ al textului legal, ci modalitatea în care instanţa de judecată a procedat la aplicarea acestor prevederi legale în cauza concretă dedusă judecăţii.

10 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, „Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru

13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi celor ale art. 148 alin. (2), care prevăd că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Invocă, în acest sens, şi încălcarea dispoziţiilor art. 20, art. 21 şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea acesteia nu critică, în sine, conţinutul normativ al art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, ci modalitatea în care instanţa de judecată a procedat la aplicarea acestor prevederi legale în cauza concretă dedusă judecăţii. Aşa fiind, Curtea reţine că această critică nu vizează un viciu de neconstituţionalitate intrinsec al normei juridice examinate, ci priveşte, în realitate, aspecte legate de procesul concret de interpretare şi aplicare a acesteia de către instanţa de judecată.

15. Prin urmare, întrucât se ridică o problemă de interpretare şi aplicare a textului de lege criticat, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei”, alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că instanţa constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]”. Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege, în acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Jăniţa Ioniţă în Dosarul nr. 41.444/245/2014/a3 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 29

din 19 ianuarie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cecilia Jabre şi Amer Jabre în Dosarul nr. 2.604/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 180D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece aceasta nu a fost invocată în cadrul unei proceduri privitoare la o plângere împotriva soluţiei procurorului, ci în cadrul unei plângeri formulate împotriva actelor procurorului. Aşadar, textul legal contestat nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea nr. 102/CP din 19 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.604/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor aii. 340 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cecilia Jabre şi Amer Jabre într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva ordonanţei din 14 iulie 2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 705/P/2014 şi a ordonanţei din 25 septembrie 2015 dispusă de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 112/11-2/2015, prin care au fost respinse cererile formulate de autorii excepţiei, de distrugere a înregistrărilor audiovideo obţinute cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului în Dosarul nr. 705/P/2015.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie. Astfel, dispoziţiile art. 340 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care exclud posibilitatea de a introduce plângere la instanţa de judecată şi împotriva soluţiei de respingere, în condiţiile art. 339 din Codul de procedură penală, a plângerii formulate împotriva actelor şi măsurilor procurorului. Capacitatea actelor şi măsurilor de urmărire penală de a vătăma interesele legitime ale unor persoane este recunoscută chiar de legiuitor în art. 336 alin. (1) şi art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală care prevăd dreptul oricărei persoane de a formula plângere împotriva acestor acte şi măsuri, fie la procurorul care supraveghează urmărirea penală, fie la prim-procurorul parchetului, după caz. Cu alte cuvinte, legiuitorul a acceptat posibilitatea vătămării unor drepturi şi interese legitime ale unei persoane printr-un act sau o măsură de urmărire penală, dar îi neagă dreptul de acces la justiţie, sau, cel puţin, îl trece sub tăcere. Or, această excludere a controlului judecătoresc a unei categorii de acte şi măsuri ale procurorului contravine prevederilor constituţionale mai sus menţionate.

6. Chiar dacă s-ar admite că dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut şi că poate cunoaşte anumite limitări, este necesar ca respectivele limitări să fie conforme, pe de o parte cu art. 53 din Constituţie, iar pe de altă parte cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Mai exact, se impune ca ingerinţa constând în negarea/nerecunoaşterea dreptului de acces la justiţie, în privinţa actelor şi măsurilor procurorului să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, să fie proporţională atât cu scopul urmărit (adecvată şi necesară), cât şi cu efectele produse. Or, în cauză, susţin autorii excepţiei, niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită.

7. Astfel, legea procesual penală nu neagă expres dreptul de acces la justiţie, dar sugerează inexistenţa acestui drept şi îndeamnă organele judiciare la o astfel de interpretare, prin reglementarea expresă doar a posibilităţii de a contesta în instanţă soluţiile de clasare. Ca atare, legea procesual penală nu este clară, ci, dimpotrivă, ambiguă şi echivocă, evitând să precizeze expres dacă un astfel de drept există sau nu. Ambiguitatea este cu atât mai mare cu cât în articolele anterioare - art. 336 alin. (1) şi art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală - se prevede posibilitatea de a contesta la procuror actele şi măsurile de urmărire penală. Dimpotrivă, având în vedere această posibilitate, rezultă că legea recunoaşte existenţa interesului de a contesta aceste măsuri. Eliminarea/nerecunoaşterea dreptului de acces la justiţie în privinţa actelor şi măsurilor procurorului nu este proporţională cu scopul urmărit, neputându-se verifica nici condiţia adecvării (adică a aptitudinii acestei măsuri de a atinge scopul urmărit) şi nici condiţia necesităţii (adică a demonstrării faptului că fără această ingerinţă, scopul nu putea fi atins în alt fel, precum şi a demonstrării faptului că forma ingerinţei era cea mai mică formă posibilă pentru atingerea scopului).

8. Tribunalul Ilfov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, pentru considerentele expuse detaliat de către petenţi în cuprinsul plângerii formulate, pe care şi le însuşeşte în întregime.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că autorii excepţiei urmăresc, practic, completarea textelor legale, soluţia legislativă nemulţumindu-i din perspectiva unor omisiuni referitoare la norme a căror existenţă ar fi dorit-o. Aşa fiind, ţinând seama de exigenţele art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

11. Avocatul Poporului apreciază că îşi menţine opinia exprimată cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 663 din 11 noiembrie 2014, potrivit căreia dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, cât priveşte procedura camerei preliminare, aceasta are în vedere soluţionarea aspectelor ce ţin în mod special de legalitatea trimiterii în judecată şi a administrării probelor, asigurându-se premisele soluţionării cu celeritate a cauzei în fond care sunt strâns şi exclusiv legate de asigurarea caracterului echitabil al procedurii.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 340 alin. (1) şi (2) cu denumirea marginală Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală âu fost modificate prin art. II pct. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării lor prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Prin urmare, prevederile de lege criticate au următorul conţinut:

„(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

(2) Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.*

15. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin ordonanţa din 4 august 2014, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (fapta nu există) s-a dispus clasarea cauzei în Dosarul penal nr. 705/P/2014. Ulterior, la data de 23 martie 2015, faţă de împrejurarea că suspiciunile iniţiale legate de săvârşirea unei presupuse infracţiuni de omor nu s-au confirmat, petenţii Cecilia Jabre şi Amer Jabre au solicitat distrugerea suportului optic pe care erau stocate imaginile surprinse cu ocazia cercetării la faţa locului. În susţinerea acestei cereri s-a arătat că au fost prelucrate date cu caracter personal, fără acord, şi că formulează cererea de distrugere, în temeiul dreptului la opoziţie prevăzut de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia „Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulară, ca date care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare. În caz de opoziţie justificată prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.”Totodată, s-a mai arătat că nu a fost justificat transferul acestor înregistrări audio către alte instituţii publice, în speţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

17. Prin ordonanţa procurorului din 14 iulie 2015 s-a dispus respingerea cererii, comunicându-se petenţilor că filmarea reprezintă un mijloc de probă ce a fost realizată în cadrul cercetării la faţa locului, în condiţiile art. 192 şi 195 din Codul de procedură penală şi că, fiind administrată în cadrul unui proces penal, proba se arhivează conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014. Totodată, s-a mai arătat de către procuror prin ordonanţa emisă că, în cauză era aplicabilă situaţia de excepţie la dreptul de opoziţie prevăzut de art. 15 din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume erau incidente prevederile art. 16 raportat la art. 2 alin. (5) din aceeaşi lege, în sensul că prelucrările şi transferurile de date cu caracter personal au fost realizate în cadrul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi al altor activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal, în limitele şi cu restricţiile stabilite de lege.

18. Această soluţie a fost validată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov cu prilejul pronunţării ordonanţei din Dosarul nr. 112/11-2/2015 din data de 25 septembrie 2015.

19. La data de 11 august 2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. 2.068/93/2015, plângerea formulată de petenţii Cecilia Jabre şi Amer Jabre împotriva ordonanţei procurorului din data de 14 iulie 2015 pronunţată în Dosarul penal nr. 705/P/2014.

20. Prin încheierea penală nr. 93 din 12 octombrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 2.068/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secţia penală, în temeiul art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată împotriva ordonanţei procurorului din data de 14 iulie 2015 şi a menţinut ordonanţa dată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 112/11-2/2015.

21. La data de 20 octombrie 2015 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 2.604/93/2015 o nouă plângere formulată de către autorii excepţiei atât împotriva aceleiaşi ordonanţe din 14 iulie 2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 705/P/2014, cât şi a ordonanţei din 25 septembrie 2015 dispusă de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 112/11-2/2015 prin care au fost respinse cererile formulate de petenţii Cecilia Jabre şi Amer Jabre de distrugere a înregistrărilor audiovideo obţinute cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului în Dosarul nr. 705/P/2015. Cu acest prilej, petenţii au invocat, totodată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin, (1) şi (2) din Codul de procedură penală.

22. În cadrul acestui din urmă dosar, prin încheierea nr. 102/CP din 19 noiembrie 2015, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate, deoarece cauza avea ca obiect plângerea formulată împotriva ordonanţei din 14 iulie 2015, plângere ce a fost deja soluţionată prin încheierea penală nr. 93 din 12 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.068/93/2015, tribunalul constatând că cererea are acelaşi obiect, priveşte aceiaşi petenţi şi este întemeiată pe aceleaşi motive de fapt şi de drept, astfel că, în conformitate cu principiul unicităţii căilor de atac, sancţiunea care intervine este inadmisibilitatea.

23. Ţinând seama de aceste împrejurări, Curtea constată că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cadrul unei noi plângeri, identice cu cea introdusă la data de 11 august 2015, conferă acesteia valenţele unei acţiuni principale în faţa instanţei de judecată de drept comun. Or, în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care partea care le ridică, instanţa de judecată din oficiu sau procurorul urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. În aceeaşi ordine conceptuală, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007).

24. Deşi în jurisprudenţa sa Curtea a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia, Curtea constată că, în cazul de faţă, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, autorii trebuind să o invoce cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 2.068/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată împotriva ordonanţei procurorului din data de 14 iulie 2015 şi prin care a fost menţinută ordonanţa dată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 112/11-2/2015 (a se vedea Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011 şi Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016).

25. De asemenea, ţinând seama de criticile potrivit cărora este afectat dreptul la un proces echitabil prin aceea că autorii excepţiei nu au posibilitatea de a supune cenzurii unui judecător condiţiile şi consecinţele unor acţiuni de natură a afecta dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, Curtea constată că, dimpotrivă, aceştia ar fi putut pretinde o eventuală încălcare a dreptului mai sus menţionat şi o reparare a sa, atât pe cale penală, uzând de dispoziţiile aii. 226 din Codul penal referitoare la Violarea vieţii private, cât şi pe cale civilă, în cadrul unei acţiuni în răspundere civilă delictuală. În acest sens, se poate observa că, potrivit art. 18 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate care le-au fost încălcate, putându-se adresa instanţei competente din raza teritorială în care domiciliază, cererea de chemare în judecată fiind scutită de taxă de timbru. O situaţie similară a fost dezlegată identic de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 2 februarie 2016 în Cauza Corneliu Bîrsan şi Gabriela Bîrsan împotriva României. Astfel, în acea cauză reclamanţii au susţinut că percheziţia şi interceptările efectuate împotrivă lor au constituit o încălcare a art. 8 din Convenţie, deoarece, în pofida imunităţii de care se bucurau în conformitate cu art. 51 al Convenţiei, aceste măsuri nu au fost „prevăzute de lege” în sensul celui de-al doilea paragraf al art. 8. Curtea de la Strasbourg a reţinut că, de vreme ce instanţele interne au stabilit că percheziţia şi interceptările în discuţie au fost ilegale, atunci ingerinţa în exercitarea dreptului consacrat de art. 8 din Convenţie este evidentă. Prin urmare, în aceste condiţii, reclamanţii ar fi trebuit să epuizeze căile de recurs interne şi să pună instanţele naţionale în poziţia nu doar de a recunoaşte încălcarea dreptului lor, ci şi de â-l repara, sesizând instanţa civilă cu o acţiune în răspundere delictuală, cadru în care ar fi putut ridica problema încălcării art. 8. De aceea Curtea de la Strasbourg a statuat că cererea este inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de atac interne.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin, (1) şi (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cecilia Jabre şi Amer Jabre în Dosarul nr. 2.604/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 33

din 19 ianuarie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Elena Dumitru în Dosarul nr. 91/54/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 252D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Costinel Cristian Militaru a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că, în mare parte, criticile autorului vizează interpretarea şi aplicarea legii şi că, deşi situaţia de fapt relevată nu se încadrează în ipoteza normei penale, partea nemulţumită poate uza de căile civile pentru protejarea dreptului său la viaţă privată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 18 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 91/54/2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Elena Dumitru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva ordonanţei procurorului de clasare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 226 alin. (1) din Codul penal.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma „încăpere” nu se înţelege că aceasta face parte şi dintr-o construcţie ce aparţine proprietăţii publice ori în care se desfăşoară activitatea unei instituţii sau autorităţi publice.

7. Astfel, activităţile curente presupun deplasarea individului în spaţii şi locuri publice, iar a considera că această alegere reprezintă o opţiune în sensul acceptării unei expuneri, ar conduce la concluzia forţată că o persoană va putea să păstreze intimitatea activităţilor sale zilnice numai dacă ar rămâne în permanenţă în securitatea unui spaţiu privat. Prin urmare, dreptul la viaţă privată ar suferi o restrângere nejustificată dacă el ar putea fi exercitat numai în limitele spaţiilor private. În acest sens, face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, prin Hotărârea din 25 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Von Vondel împotriva Olandei, paragraful 48, şi Hotărârea din 25 iunie 1997, pronunţată în Cauza Halford împotriva Regatului Unit, paragraful 42, prin care s-a statuat că interacţiunea unei persoane cu terţii, chiar într-un context public, poate fi inclusă în noţiunea de viaţă privată.

8. Din acest punct de vedere dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt discriminatorii prin raportare la prevederile art. 16 alin, (1) din Constituţie, deoarece, fără o justificare rezonabilă, presupun un tratament diferit unor persoane aflate în situaţii juridice similare. Aceasta deoarece situaţia juridică similară este reprezentată de desfăşurarea de către o persoană a unei activităţi private într-o încăpere dintr-o construcţie, iar tratamentul diferit constă în tragerea la răspundere penală a autorului dacă persoana vătămată desfăşoară o activitate privată într-o încăpere dintr-o construcţie proprietate privată, respectiv, netragerea la răspundere penală a autorului dacă persoana vătămată desfăşoară o activitate privată într-o încăpere dintr-o construcţie ce aparţine proprietăţii publice ori în care se desfăşoară activitatea unei instituţii sau autorităţi publice.

9. Art. 26 din Constituţia României nu distinge şi nu exclude de la ocrotire (apărare) viaţa privată a unei persoane în funcţie de criteriul „locului sau locaţiei” în sensul în care, dacă viaţa privată se desfăşoară într-o încăpere amplasată într-o construcţie ce aparţine proprietăţii publice ori în care se desfăşoară activitatea unei instituţii sau autorităţi publice, atunci ea nu este ocrotită şi apărată.

10. Aşadar, ocrotirea efectivă a vieţii private trebuie făcută prin lege, iar procedurile şi măsurile prin care se pun în aplicare dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie trebuie realizate de cei care au această obligaţie, adică Ministerul Public - ca autoritate şi nu de către persoana vătămată.

11. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, lipsa unei sancţiuni penale pentru fapta ce a avut ca rezultat o violare a vieţii intime a persoanei comisă în alt spaţiu decât cele enumerate la art. 226 din Codul penal, nu trebuie să fie asimilată şi identificată cu lipsa unei protecţii din partea statului şi un blocaj în ceea ce priveşte protejarea vieţii intime a persoanei vătămate, ci este necesar ca aceasta să fie interpretată prin raportare la dispoziţiile cuprinse în Codul civil.

14. Deşi dreptul la viaţă intimă este protejat prin Constituţie, aceasta nu stabileşte mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea diferitelor valori sociale, lăsându-le la libera apreciere a legiuitorului.

15. În acest context, noul Cod civil statuează cu privire la dreptul oricărei persoane la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege (art. 58), detaliind, subsecvent dreptul la libera exprimare, dreptul la viaţă privată, dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine şi limitele în care se pot exercita aceste drepturi (art. 70-76). De asemenea, prin noul Cod civil a fost introdus un mecanism eficient de protecţie a valorii sociale în discuţie şi de reparare a prejudiciilor cauzate acesteia (a se vedea art. 252-257). Codul civil reglementează condiţiile răspunderii pentru fapta proprie. Astfel, potrivit art. 1.357 şi următoarele, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Acţiunile pentru acordarea de despăgubiri pentru daune morale şi materiale în situaţia prezentată se timbrează în prezent la valoare, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

16. Pentru situaţia în care valoarea taxei judiciare de timbru este prea mare, reclamanţii (prin ipoteză persoanele vătămate) pot beneficia de ajutor public judiciar. Instituţia ajutorului public judiciar face ca, la finalul procesului, parte din taxa de timbru neachitată de reclamant să fie plătită de partea căzută în pretenţii.

17. În condiţiile în care incriminarea unei fapte trebuie să fie determinată de gradul de pericol social generic a) acesteia, care este evaluat de legiuitor în mod abstract, luându-se în considerare o multitudine de factori - privind importanţa valorii sociale ocrotite, gravitatea lezării posibile, starea şi dinamica manifestărilor infracţionale vizate, împrejurările în care se pot săvârşi astfel de fapte - şi în contextul în care răspunderea penală este cea mai gravă dintre formele de răspundere juridică şi trebuie să intervină, numai dacă celelalte forme de răspundere juridică nu sunt suficiente pentru a asigura protecţia corespunzătoare a valorilor sociale pe care legiuitorul urmăreşte să le ocrotească, Guvernul apreciază că reglementările actuale sunt suficiente pentru ocrotirea eficientă a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată a persoanei,

18. De asemenea, în ce priveşte raportarea la art. 16 din Constituţie, Guvernul arată că textul criticat cuprinzând incriminarea unei fapte al cărei subiect activ sau pasiv nu este în niciun fel circumstanţial nu instituie tratamente discriminatorii pentru anumite categorii de persoane, aplicându-se în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.

19. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, literatura de specialitate a reţinut în mod constant că noţiunea de locuinţă, încăpere, dependinţă are semnificaţia prevăzută de art. 224 referitor la Violarea de domiciliu din Codul penal şi anume: prin locuinţă se înţelege orice loc destinat efectiv şi actual uzului domestic al uneia sau mai multor persoane. Nu interesează dacă locul este închis sau parţial închis, stabil sau mobil, dacă este destinat special acestui scop ori nu este destinat, dacă reprezintă o locuinţă permanentă sau trecătoare.

20. Încăperea este o parte dintr-o construcţie destinată să fie folosită drept locuinţă şi care este utilizată ca atare în mod electiv (de pildă o cameră dintr-o casă în care o persoană îşi desfăşoară viaţa), iar prin dependinţe se înţelege locurile care, direct sau indirect, sunt în relaţie de dependenţă faţă de locuinţă; ele constituie o prelungire, un accesoriu al locuinţei, deoarece întregesc folosirea acesteia (de exemplu bucătăria, cămara, pivniţa, magazia, boxa de la subsol, camerele de la bale, spălătoriile, vestiarele, culoarele, camerele de trecere, cămările de alimente, grajdurile, şoproanele, chioşcurile, pavilioanele etc.).

21. În considerarea argumentelor de mai sus, Avocatul Poporului apreciază că prin sintagma „încăpere”, legiuitorul a avut în vedere o parte dintr-o construcţie destinată efectiv uzului domestic al unei sau mai multor persoane, ceea ce exclude interpretarea atribuită noţiunii de autoarea excepţiei, potrivit căreia fapta incriminată ar putea fi săvârşită şi într-o instituţie publică sau într-un spaţiu care ar aparţine domeniului public.

22. Aşa fiind, textul legal criticat nu este de natură să aducă atingere dreptului la viaţă intimă, familială şi privată şi nici să instituie discriminări pe considerente arbitrare, raţiunea reglementării art. 226 din Codul penal fiind aceea de a realiza un just echilibru între dreptul la viaţă privată, ocrotit de legea penală în ceea ce priveşte spaţiile cu destinaţie de locuinţă şi dreptul la libera exprimare, prin care presa îşi poate exercita rolul său într-o societate democratică.

23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 226 alin. (1) referitor la Violarea vieţii private din Codul penal, care au următorul conţinut: „(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de Imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.”

26. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 26 alin. (1) referitor ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, precum şi dispoziţiile art. 8 paragraful 1 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate dispun cu privire la protecţia penală a vieţii intime, familiale şi private prin incriminarea faptei de violare a vieţii private a unei persoane aflate „într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta”. Noua infracţiune nu are corespondent în Codul penal din 1969 şi, analizând Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, Curtea constată că legiuitorul, în acord cu art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, după ce a regrupat infracţiunile ce aduc atingere domiciliului, vieţii private şi corespondenţei, a instituit noi infracţiuni „menite să acopere lin vid de reglementare şi să ofere uri răspuns la noile forme de lezare sau periclitare a valorilor sociale” care formează obiectul cap. IX - titlul I al părţii speciale a Codului penal. Practic, reglementarea criticată a fost impusă de necesitatea de a realiza un just echilibru între Dreptul la viaţă intimă, familială şi privată consacrat de art. 26 din Constituţie şi Dreptul la libera exprimare consacrat de art. 30 din Legea fundamentală.

28. Astfel, protecţia vieţii private prin normele dreptului penal este în acord cu prevederile art. 26 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”, precum şi cu prevederile art. 8 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale”.

29. Potrivit dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Codul penal, atingerea adusă vieţii private poate fi realizată prin acţiuni alternative exhaustive - fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio - a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private. Pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca oricare dintre acţiunile prevăzute în textul de incriminare să fie săvârşite, fără drept, într-un domiciliu în sens penal. Această noţiune se identifică cu acel spaţiu unde subiectul pasiv locuieşte, fără să fie necesar să aibă în mod formal (legal) domiciliul în acel loc. Poate fi vorba de un spaţiu ocupat temporar, inclusiv o cameră la hotel sau la cămin, Locuinţa este acel spaţiu în care trăieşte efectiv o persoană, chiar dacă este vorba de un loc destinat în mod obişnuit altui scop. Reprezintă locuinţă chiar şi adăpostul temporar sau mobil. Încăpere înseamnă acel spaţiu delimitat, destinat locuirii, cum ar fi camera de apartament dintr-un apartament locuit de mai multe persoane. Dependinţele sunt prelungiri ale spaţiului locuit, acele entităţi aflate în relaţie de dependenţă faţa de locuinţa propriu-zisă.

30. Aşa fiind, autorul excepţiei critică aceste dispoziţii, întrucât nu asigură aceeaşi protecţie dreptului fundamental şi atunci când violarea vieţii intime, familiale şi private se realizează în spaţii extranee conceptului de locuinţă, încăpere sau dependinţă ţinând de aceasta, respectiv în spaţii aparţinând proprietăţii publice ori în care îşi desfăşoară activitatea instituţii sau autorităţi publice.

31. Curtea constată că prin reglementarea contestată statul nu neagă dreptul persoanei la viaţă intimă, familială şi privată, ci oferă o protecţie sporită faptelor antisociale care aduc atingere acestui drept, atunci când se comit într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta. Împrejurarea că, în încăperile publice, dreptul fundamental de referinţă nu beneficiază de protecţia legii penale, nu echivalează cu afectarea dreptului la viaţă privată, deoarece, ceea ce prevalează în protejarea drepturilor constă în adoptarea de către stat a unor măsuri legislative corespunzătoare. Or, în aceste situaţii, partea lezată are deschisă calea unei acţiuni civile în justiţie. Astfel, prin normele substanţiale de drept civil din cartea I intitulată Despre persoane, legiuitorul român a acordat o deosebită atenţie drepturilor personalităţii reglementând în art. 71 cu privire la dreptul la viaţă privată, în art. 73 cu privire la dreptul la propria imagine, în art. 74 cu privire la atingeri aduse vieţii private şi în art. 257 cu privire la apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice. De aceea, în acord cu art. 1.357 din Codul civil referitor la răspunderea pentru fapta proprie, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, urmând să răspundă pentru cea mai uşoară culpă.

32. Prin urmare, incriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. Noţiunea de marjă de apreciere se fundamentează pe ideea că fiecare societate are dreptul să exercite o anumită discreţie cu privire la stabilirea unui echilibru între drepturile persoanelor şi interesele naţionale, precum şi în soluţionarea conflictelor care decurg din existenţa diverselor valori sociale şi convingeri morale. Astfel, statul are libertatea de a proteja anumite valori sociale prin reglementarea unor sancţiuni de drept penal, iar recurgerea la asemenea mijloace reprezintă, în sine, o intervenţie ultima ratio atunci când celelalte mijloace specifice altor ramuri de drept nu asigură o protecţie juridică eficientă (a se vedea Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 66-68). Or, în cauza de faţă, prin reglementarea protecţiei penale a faptelor de violare a vieţii intime săvârşite în spaţiul privat, legiuitorul s-a plasat în interiorul acestei marje, întrucât nicio dispoziţie constituţională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referinţă care să determine, în mod automat, incriminarea în sensul dorit de autor. Astfel, în acest context legiuitorul are îndreptăţirea de a plasa protecţia constituţională a valorii care nu intră sub incidenţa penalului, în sfera răspunderii civile delictuale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 16).

33. De altfel, protejarea vieţii private trebuie pusă în balanţă cu libertatea de exprimare garantată în art. 10 referitor la Libertatea de exprimare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reprezintă unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice în care presa joacă un rol esenţial. Cu toate acestea, deşi are obligaţia de a comunica informaţii şi idei cu privire la probleme de ordin general, exercitarea libertăţii de exprimare, şi cu precădere de către presă, nu trebuie să depăşească anumite limite, mai ales în ce priveşte protejarea reputaţiei şi a drepturilor altor persoane. În acest sens, prin Hotărârea din 7 februarie 2012, pronunţată în Cauza Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2), paragrafele 95,99,108-113, 124 şi 126, instanţa de la Strasbourg, a amintit că „noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, precum numele, fotografia, integritatea fizică şi morală ale acesteia; garanţia oferită la art. 8 din convenţie este destinată, în esenţă, pentru a asigura dezvoltarea, fără ingerinţe externe, a personalităţii fiecărui individ în raport cu semenii săi. Aşadar, există o zonă de interacţiune între individ şi terţi care, chiar şi într-un context public, poate ţine de viaţa privată. Prin urmare, publicarea unei fotografii interferează cu viaţa privată a unei persoane, chiar dacă aceasta este o persoană publică. Totodată, cu privire la pretinsa insuficienţă a protecţiei acordate de instanţele Interne vieţii private s-a arătat că „limita dintre obligaţiile pozitive şi negative ale statului în raport cu art. 8 nu se pretează unei definiţii precise, dar principiile aplicabile sunt comparabile. În special, în ambele cazuri, trebuie să se ţină seama de echilibrul just care trebuie păstrat între interesele concurente aflate în joc”, respectiv punerea în balanţă a dreptului la libertatea de exprimare şi a dreptului la respectarea vieţii private. Aşa fiind, relevante din această perspectivă, sunt criteriile referitoare la contribuţia la o dezbatere de interes general, la notorietatea persoanei vizate şi obiectul unui reportaj şi/sau al fotografiei (în această privinţă, este necesar să se facă distincţie între persoanele de drept privat şi persoanele care acţionează într-un context public, în calitate de personalităţi politice sau persoane publice; [...] în vreme ce o persoană de drept privat necunoscută publicului poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest lucru nu este valabil şi pentru persoanele publice), la comportamentul anterior al persoanei în cauză, la conţinutul, forma şi repercusiunile publicării şi la circumstanţele în care au fost realizate fotografiile. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că punerea în balanţă a drepturilor divergente trebuie să se circumscrie unei contribuţii de interes general a exercitării libertăţii de exprimare, întrucât funcţiei presei de diseminare a informaţiilor şi ideilor privind toate problemele de interes general i se adaugă dreptul publicului de a le primi, contribuind astfel la formarea unei opinii publice.

34. Or, aşa cum s-a arătat, statul a instituit măsurile de protecţie civilă mai sus enunţate, sens în care partea ce reclamă încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată poate să formuleze o acţiune civilă în justiţie.

35. De asemenea, în ceea ce priveşte încălcarea, prin textele criticate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, în prezenta cauză, persoanele la care se face referire nu se găsesc în situaţii identice (viaţa intimă a unora a fost lezată în spaţiul privat, iar a altora în spaţiul public) astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 590 din 7 august 2014, paragraful 30).

36. Aşa fiind, Curtea constată că textele criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele marjei de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie.

37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Dumitru în Dosarul nr. 91/54/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara - S.A. pentru anul 2017

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 3 şi 4 din Decizia 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive şi al Deciziei Comisiei Europene nr. C (2016) 7719/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara - S.A. pentru anul 2017, potrivit Deciziei 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 336 din 21 decembrie 2010.

Art. 2. - (1) Ajutorul de stat în sumă totală de 198.830 mii lei pentru anul 2017, suportat integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă potrivit Deciziei Comisiei Europene nr. C (2016) 7719/final, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 127/1 din 21 aprilie 2017 astfel:

a) pentru produsul huilă energetică livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitivă, ajutorul de stat în sumă de 132.226 mii lei se va acorda sub forma unui grant direct, pentru o cantitate maximă livrată de 290.800 tone şi o putere calorifică minimă de 3.200 kcal/kg, ajutorul de stat per Gcal fiind de 130,27 lei;

b) pentru unităţile intrate în proces de închidere definitivă se acordă ajutor de stat pentru suportarea de cheltuieli excepţionale în sumă de 66.604 mii lei, cheltuieli care nu sunt legate de producţia curentă.

(2) Justificarea pentru acordarea ajutorului de stat prevăzut la alin. (1) lit. a) se face la închiderea exerciţiului financiar 2017 ca diferenţă între cheltuielile de producţie şi veniturile realizate în mărimi absolute cu încadrarea în ajutorul de stat, iar justificarea acordării ajutorului de stat prevăzut la alin. (1) lit. b) se face în baza decontului justificativ după modelul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. - (1) Ministerul Energiei monitorizează nivelul de acordare a ajutorului de stat, astfel încât preţul cărbunelui livrat de unităţile producătoare de cărbune care beneficiază de ajutor să nu fie mai mic decât preţul cărbunelui de o calitate similară provenit din terţe state.

(2) Nerespectarea de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A. a condiţiilor prevăzute prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2016) 7719/final va conduce la restituirea la bugetul de stat a ajutorului acordat în mod necuvenit, în termen de 6 luni de la încheierea anului carbonifer pentru care s-a finanţat respectivul ajutor de stat.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul energiei,

Toma-Florin Petcu

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 27 aprilie 2017.

Nr. 266.

 

ANEXĂ

 

MODEL

MINISTERUL ENERGIEI

 

Complexul Energetic Hunedoara - S.A.

 

 

Aprob:

 

 

 

Ordonator principal de credite,

 

......................................................

 

DECONT

privind cheltuielile excepţionale care urmează să fie acordate de la bugetul de stat în luna anul 2017

 

Nr. crt.

Specificaţie

U.M

Cheltuieli aferente anului precedent şi care se regularizează în anul curent

Realizări în anul curent cumulate de la începutul anului până la ................

Cheltuieli preliminate pentru luna în curs

Total sumă solicitată în luna ................

Sumă alocată pe perioada precedentă

Sumă reprezentând diferenţă de acordat

0

1

2

3

4

5

6=4+5

7

8=6-7

1.

TOTAL CHELTUIELI CU PLĂŢI COMPENSATORII

mii lei

 

 

 

 

 

 

Număr de persoane concediate

pers.

 

 

 

 

 

 

Cheltuieli cu salariile compensatorii/persoană

mii lei /pers.

 

 

 

 

 

 

2.

TOTAL CHELTUIELI RECONVERSIE PROFESIONALĂ

 

 

 

 

 

 

 

Număr de salariaţi participanţi

pers.

 

 

 

 

 

 

Cheltuială/persoană

mii lei /pers.

 

 

 

 

 

 

3.

TOTAL CHELTUIELI CĂRBUNE ŞI ENERGIE conform pct.46 din Decizia Comisiei Europene C (2016)7719 final.

mii lei

 

 

 

 

 

 

Cantitatea unei raţii de cărbune

Kg

 

 

 

 

 

 

Nr. raţii, din care:

Nr.

 

 

 

 

 

 

- 2 raţii

Nr.

 

 

 

 

 

 

- 3 raţii

Nr.

 

 

 

 

 

 

Calitatea cărbunelui alocat

Gcal/t.

 

 

 

 

 

 

Cost mediu al cărbunelui /persoană

mii lei

 

 

 

 

 

 

Nr. persoane care beneficiază de cărbune

pers.

 

 

 

 

 

 

Total alocaţie cărbune

mii lei

 

 

 

 

 

 

Consum energie perioadă

KW/h

 

 

 

 

 

 

Nr. persoane care beneficiază

pers.

 

 

 

 

 

 

Diferenţe de tarif.

Lei/KW

 

 

 

 

 

 

Total cheltuieli cu consumul casnic de energie

mii lei

 

 

 

 

 

 

Comisioane bancare pentru cărbune şi energie

mii lei

 

 

 

 

 

 

4.

TOTAL CHELTUIELI ÎNCHIDERE UNITĂŢII, din care:

mii lei

 

 

 

 

 

 

4.1

Finalizarea lucrărilor miniere subterane, în care:

mii lei

 

 

 

 

 

 

4.2

Asamblarea/dezafectarea utilajelor şi echipamentelor şi închideri mine în condiţii de siguranţă

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.

TOTAL CHELTUIELI CU REABILITAREA INCINTELOR FOSTELOR EXPLOATĂRI MINIERE,din care:

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.1

Curăţarea(evacuarea) şantierului

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.2

împrejmuire (îngrădiri) şi drenaj

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.3

Lucrări de pământ(rambleu şi debleu)

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.4

Tratarea (închiderea) puţurilor şi a lucrărilor miniere (legături cu suprafaţa)

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.5

Pavaje(lucrări de drumuri)

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.6

Betoane diverse

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.7

Monitorizarea pe perioada de execuţie

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.8

Diverse şi neprevăzute

mii lei

 

 

 

 

 

 

5.9

Alte cheltuieli( proiectare şi asistenţă tehnică şi consultanţă; organizare de şantier;comisioane;taxe;cote legale;probe tehnologice;teste ;etc.)

mii lei

 

 

 

 

 

 

6.

TOTAL CHELTUIELI CU RECULTIVAREA SOLURILOR DE SUPRAFAŢĂ din care:

mii lei

 

 

 

 

 

 

6.1

Curăţarea(evacuarea) şantierului

mii iei

 

 

 

 

 

 

6.2

Lucrări de pământ(rambleu şi debleu)

mii lei

 

 

 

 

 

 

6.3

Pavaje(lucrări de drumuri)

mii lei

 

 

 

 

 

 

6.4

Betoane diverse

mii lei

 

 

 

 

 

 

6.5

Diverse şi neprevăzute

mii lei

 

 

 

 

 

 

6.6

Monitorizarea factorilor de mediu pe perioada de execuţie

mii lei

 

 

 

 

 

 

6.7

Monitorizarea factorilor de mediu pe perioada de garanţie

mii lei

 

 

 

 

 

 

 

TOTAL GENERAL

mii lei

 

 

 

 

 

 

 

NOTĂ:

Punctele 4, 5 şi 6 se vor detalia pe fiecare proiect executat.

Certificăm pe propria răspundere realitatea şi exactitatea datelor înscrise în decont.

 

Director general,

Director general adjunct,

Director financiar

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului pentru perioada 2017-2019

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 34 alin, (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. “ Se aprobă programul de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului pentru perioada 2017-2019, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Fondurile necesare pentru finanţarea programului de interes naţional, prevăzut la art. 1, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, în limita fondurilor bugetare aprobate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie,

Art. 3. - (1) Finanţarea programului de interes naţional prevăzut la art. 1 se face exclusiv în baza selecţiei publice a proiectelor înaintate de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului aflate în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, individual sau în parteneriat cu furnizori privaţi de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii.

(2) Evaluarea şi selecţia proiectelor se realizează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

(3) Metodologia de evaluare, selectare şi de finanţare a proiectelor prevăzute la alin. (1) se aprobă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Proiectele trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute în ghidul solicitantului, specific programului de interes naţional şi aprobat prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie,

Art. 4. - (1) Monitorizarea implementării proiectelor finanţate în cadrul programului de interes naţional se asigură de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

(2) Metodologia privind monitorizarea implementării proiectelor finanţate în cadrul programului de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului se aprobă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 27 aprilie 2017.

Nr. 267.

 

ANEXĂ

 

PROGRAM DE INTERES NAŢIONAL

în domeniul protecţiei drepturilor copilului pentru perioada 2017-2019

 

Denumire program „Servicii specializate pentru copilul cu tulburări de comportament” - PIN

Scop: Identificarea timpurie a acţiunilor sau comportamentelor deviante ale copiilor şi oferirea unei protecţii adecvate copiilor cu tulburări de comportament

Obiectiv: Crearea de servicii specializate destinate protecţiei copiilor care au tulburări de comportament, în vederea prevenirii şi combaterii acţiunilor sau comportamentelor deviante ale copiilor şi a reintegrării şcolare, familiale ori sociale a copiilor

Rezultate estimate:

- cel puţin 8 servicii de tip rezidenţial destinate copilului cu tulburări de comportament înfiinţate, câte unul în fiecare regiune;

- cel puţin 8 centre de zi destinate copilului cu tulburări de comportament înfiinţate, câte unul în fiecare regiune.

Perioada de derulare: programul se derulează în perioada 2017-2019. Proiectele vor avea o durată de maximum 24 de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2019, din care cel puţin 3 luni vor fi destinate funcţionării serviciilor nou-create.

Serviciile nou-înfiinţate vor fi distribuite teritorial, astfel încât să asigure o dezvoltare echilibrată a tuturor zonelor din regiune şi să reducă decalajele existente în acest moment.

Buget: bugetul total este de 14.430 mii lei, din care:

a) 2.000 mii lei pentru anul 2017;

b) 8.000 mii lei pentru anul 2018;

c) 4.430 mii lei pentru anul 2019.

Aplicant principal eligibil: direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului

Parteneri: organisme private acreditate în condiţiile legii, care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al protecţiei speciale a acestuia

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.515/2002 privind înfiinţarea pe lângă Ministerul Finanţelor Publice a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 865/2006 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Finanţelor Publice a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Articolul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.515/2002 privind înfiinţarea pe lângă Ministerul Finanţelor Publice a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 28 decembrie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

„d) publicitate şi reclamă.”

2. Alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Cheltuielile curente şi de capital ce se efectuează pentru realizarea activităţii se finanţează integral din veniturile proprii prevăzute la alin. (2).”

Art. II. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 865/2006 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Finanţelor Publice a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 10 iulie 2006, se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 27 aprilie 2017.

Nr. 270.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Ghidului carierei militare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2011

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Ghidul carierei militare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2011, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - Normele privind organizarea şi funcţionarea sistemului de ierarhizare şi selecţie a cadrelor militare în vederea evoluţiei în carieră se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.”

2. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - Căpitanii în activitate pot fi promovaţi în funcţii care nu necesită exclusiv specializare interarme/master de conducere interarme şi/sau înaintaţi în gradul de maior/ locotenent-comandor, pe baza hotărârilor comisiilor de selecţie, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii legale:

a) au împlinit stagiul minim în grad:

b) au fost evaluaţi prin aprecierile de serviciu cu calificativele prevăzute de lege;

c) sunt absolvenţi cu diplomă de studii universitare de master similare ciclului II Bologna sau ai studiilor universitare de licenţă cu durata de cel puţin 4 ani, cu diplomă de licenţă, obţinută până la absolvirea primei promoţii de studii universitare de licenţă similare ciclului l Bologna;

d) sunt absolvenţi ai cursului de stat major/similar.”

3. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

- Art. 14. - Maiorii/Locotenent-comandorii în activitate care au împlinit stagiul minim în grad, au fost evaluaţi prin aprecierile de serviciu cu calificativele prevăzute de lege şi sunt absolvenţi ai cursului postuniversitar de perfecţionare a pregătirii/similar pentru locotenent-colonei/căpitan-comandori pot fi promovaţi în funcţii şi/sau înaintaţi în gradul de locotenent-colonel/căpitan-comandor, pe baza hotărârilor comisiilor de selecţie.”

4. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 15. - (1) Căpitanii în activitate aflaţi în ultimii 2 ani de stagiu minim în grad, maiorii/locotenent-comandorii, locotenent-coloneii/căpitan-comandorii, precum şi coloneii/comandorii pot participa prin concurs la programul de studii universitare de master de conducere interarme, iar după absolvire pot fi menţinuţi sau promovaţi în funcţii corespunzătoare.

(2) Pentru a participa la concurs în vederea admiterii la studii universitare de master de conducere interarme, ofiţerii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să fie absolvenţi ai studiilor universitare militare cu diplomă de licenţă şi să îndeplinească celelalte condiţii, care se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale pentru fiecare formă de organizare a acestor studii.

(3) Maiorii/Locotenent-comandorii şi locotenent-coloneii/ căpitan-comandorii în activitate care au absolvit studii/cursuri interarme/master de conducere interarme sunt exceptaţi de la obligativitatea absolvirii cursului prevăzut de prezentul ghid pentru înaintarea în gradul următor.”

5. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 161, cu următorul cuprins:

„Art. 161. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 12-16, înaintarea în gradele de căpitan, maior/locotenent-comandor şi locotenent-colonel/căpitan-comandor a ofiţerilor confirmaţi în specialităţi militare corespunzătoare serviciilor specializate, astfel cum sunt stabilite prin nomenclatorul armelor, serviciilor şi specialităţilor militare prevăzut la art. 83 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, nu este condiţionată de absolvirea cursurilor de carieră.

(2) Locotenent-coloneii/căpitan-comandorii în activitate confirmaţi în specialităţile militare prevăzute la alin. (1), care îndeplinesc condiţiile legale de stagiu minim în grad, au fost evaluaţi prin aprecierile de serviciu cu calificativele prevăzute de lege şi au absolvit cursul postuniversitar de conducere a serviciilor specializate pot fi promovaţi/numiţi în funcţii şi/sau înaintaţi în gradul de colonel/comandor, pe baza hotărârilor comisiilor de selecţie.”

Art. II. - (1) Ofiţerii în activitate care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri ocupă funcţii prevăzute cu nivel de studii superior în raport cu nivelul studiilor absolvite se menţin în funcţiile respective pe o perioadă de cel mult 5 ani, calculată de la aceeaşi dată.

(2) Căpitanii în activitate care până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri nu au absolvit studiile prevăzute de art. 13 din Ghidul carierei militare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2011, cu completările ulterioare, pot fi promovaţi în funcţii prevăzute cu gradul de maior/locotenent-comandor şi cu studii universitare de master, pe o perioadă de cel mult 5 ani. calculată de la aceeaşi dată.

(3) Menţinerea în funcţii a ofiţerilor prevăzuţi la alin. (1) şi promovarea în funcţii a celor prevăzuţi la alin. (2) se realizează prin fişe-anexe la statele de organizare, care stabilesc diminuarea temporară doar a prevederilor de studii ale funcţiilor respective.

(4) în termen de cel mult 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, ofiţerii prevăzuţi la alin, (1) şi (2) sunt obligaţi să absolve studiile necesare încadrării funcţiilor în care sunt menţinuţi, respectiv promovaţi.

(5) La expirarea termenului de 5 ani, ofiţerii care nu respectă obligaţia prevăzută la alin. (4) se pun la dispoziţie, în condiţiile legii.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul apărării naţionale,

Nicolae Nasta,

secretar de stat

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

 

Bucureşti, 27 aprilie 2017.

Nr. 275.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind recunoaşterea Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Protecţie şi Pază ca fiind de utilitate publică

 

Văzând actul Serviciului de Protecţie şi Pază prin care se constată îndeplinirea de către Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Protecţie şi Pază a condiţiilor legale pentru recunoaşterea statutului de utilitate publică,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 39 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se recunoaşte Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Protecţie şi Pază, persoană juridică română de drept privat, fără scop lucrativ, cu sediul în Bucureşti, str. Lacul Plopului nr. 10, bl. V7, sc. 1, et. 4, ap. 18, sectorul 5, înscrisă în Registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor aflat în păstrare la grefa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti cu nr. 18/26.04.2001 - Partea I A - Secţiunea 1, ca fiind de utilitate publică.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,

Lucian Silvan Pahonţu

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 27 aprilie 2017.

Nr. 281.

 

RECTIFICĂRI

 

La art. I pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 49/2017 privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 13 februarie 2017, se face următoarea rectificare:

- la litera c), poziţia 107 din tabel, în loc de: „Enzalutamidum **Ω se va citi: „Enzalutamidum **1Ω”.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.