MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 348/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 348         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 11 mai 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

98. - Lege pentru ratificarea Protocolului semnat la Bucureşti, la 4 iulie 2016, de modificare a Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996

 

Protocol de modificare a Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996

 

451. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului semnat la Bucureşti, la 4 iulie 2016, de modificare a Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

36. - Hotărâre privind adoptarea avizului motivat referitor la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind piaţa internă a energiei electrice (reformare) COM (2016) 861

 

37. - Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 53 din 2 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală

 

Opinie concurentă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

298. - Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Regiei Autonome „Rasirom", aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informaţii

 

300. - Hotărâre pentru aprobarea Acordului de cooperare în domeniul arhivistic dintre Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă din Ucraina, semnat la 11 octombrie 2016 la Iaşi

 

Acord de cooperare în domeniul arhivistic între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă din Ucraina

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

670. - Ordin al ministrului finanţelor publice pentru modificarea şi completarea art. 2 din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi din titlurile de plată emise în condiţiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 90/2017

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru ratificarea Protocolului semnat la Bucureşti, la 4 iulie 2016, de modificare a Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se ratifică Protocolul semnat la Bucureşti, la 4 iulie 2016, de modificare a Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996 şi ratificată prin Legea nr. 26/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 18 martie 1997.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DEPUTAŢILOR, PETRU-GABRIEL VLASE

NICULAE BĂDĂLĂU

 

Bucureşti, 9 mai 2017.

Nr. 98.

 

PROTOCOL

de modificare a Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996

 

România şi Republica Uzbekistan,

dorind să modifice Convenţia dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996 (denumită în continuare „Convenţia*),

au convenit următoarele:

 

ARTICOLUL I

 

Paragraful 3 al articolului 2 „Impozite vizate” din Convenţie este eliminat şi înlocuit cu următoarele:

„3. Impozitele existente asupra cărora se aplică Convenţia sunt, în special:

a) în cazul Republicii Uzbekistan:

(i) impozitul pe profitul entităţilor;

(ii) impozitul pe venitul persoanelor fizice;

(iii) impozitul pe proprietate;

(denumite, în continuare, «impozit uzbec»);

b) în cazul României:

(i) impozitul pe venit;

(ii) impozitul pe profit;

(denumite, în continuare, «impozit român»).”

 

ARTICOLUL II

 

1. Literele b) şi c) ale paragrafului 1 al articolului 3 „Definiţii generale” din Convenţie sunt eliminate şi înlocuite cu următoarele:

„b) termenul «Uzbekistan» înseamnă Republica Uzbekistan; folosit în sens geografic, acesta înseamnă teritoriul Republicii Uzbekistan, inclusiv apele teritoriale şi spaţiul aerian asupra cărora Republica Uzbekistan poate exercita drepturi suverane şi jurisdicţie, inclusiv drepturi de folosire a subsolului şi a resurselor naturale, în baza legislaţiei Republicii Uzbekistan şi în conformitate cu dreptul internaţional;

c) termenul «România» înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială şi spaţiul aerian de deasupra acestora, asupra cărora România îşi exercită suveranitatea, precum şi zona contiguă, platoul continental şi zona economică exclusivă asupra cărora România exercită drepturi suverane şi jurisdicţie, în conformitate cu legislaţia sa şi cu normele şi principiile dreptului internaţional;”.

2. Litera j) a paragrafului 1 al articolului 3 „Definiţii generale” din Convenţie este eliminată şi înlocuită cu următoarele:

„j) expresia «autoritate competentă» înseamnă;

(i) în cazul Republicii Uzbekistan, preşedintele Comitetului de Stat pentru Impozite sau reprezentantul său autorizat;

(ii) în cazul României, ministrul finanţelor publice sau reprezentantul său autorizat;”.

 

ARTICOLUL III

 

Textul articolului 27 „Schimb de informaţii” din Convenţie este eliminat şi înlocuit cu următoarele:

 

„ARTICOLUL 27

Schimbul de informaţii

 

1. Autorităţile competente ale statelor contractante vor schimba astfel de informaţii care se consideră că sunt relevante pentru aplicarea prevederilor prezentei Convenţii sau pentru

administrarea ori aplicarea legislaţiilor interne privitoare la impozitele de orice fel şi natură percepute în numele statelor contractante sau al autorităţilor locale sau unităţilor administrativ-teritoriale ale acestora, în măsura în care impozitarea la care se referă nu este contrară Convenţiei. Schimbul de informaţii nu este limitat de articolele 1 şi 2.

2. Orice informaţie obţinută în baza paragrafului 1 de un stat contractant va fi tratată ca fiind secretă în acelaşi mod ca şi informaţia obţinută în baza legislaţiei interne a acelui stat şi va fi dezvăluită numai persoanelor sau autorităţilor (inclusiv instanţelor judecătoreşti şi organelor administrative) însărcinate cu stabilirea, încasarea, aplicarea, urmărirea sau soluţionarea contestaţiilor cu privire la impozitele care fac obiectul paragrafului 1 sau cu supravegherea acţiunilor menţionate anterior. Asemenea persoane sau autorităţi vor folosi informaţia numai în astfel de scopuri. Acestea pot dezvălui informaţia în procedurile judecătoreşti sau în deciziile judiciare.

3. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu vor fi interpretate în niciun caz ca impunând unui stat contractant obligaţia:

a) de a lua măsuri administrative contrare legislaţiei şi practicii administrative a acelui sau a celuilalt stat contractant;

b) de a furniza informaţii care nu pot fi obţinute pe baza legislaţiei sau în cadrul practicii administrative obişnuite a acelui sau a celuilalt stat contractant;

c) de a furniza informaţii care ar dezvălui un secret comercial, de afaceri, industrial sau profesional ori un procedeu de fabricaţie sau informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice (ordre public).

4. Dacă un stat contractant solicită informaţii în conformitate cu prezentul articol, celălalt stat contractant va utiliza măsurile sale de culegere a informaţiilor pentru a obţine informaţiile solicitate, chiar dacă celălalt stat nu are nevoie de astfel de informaţii pentru scopurile sale fiscale. Obligaţia prevăzută în propoziţia anterioară este supusă limitărilor prevăzute de paragraful 3, însă aceste limitări nu vor fi interpretate în niciun caz ca permiţând unui stat contractant să refuze furnizarea de informaţii doar pentru faptul că acesta nu are niciun interes naţional faţă de informaţiile respective.

5. Prevederile paragrafului 3 nu vor fi interpretate în niciun caz ca permiţând unui stat contractant să refuze furnizarea de informaţii doar pentru faptul informaţiile sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de un împuternicit sau de o persoană care acţionează ca agent sau în calitate fiduciară sau pentru că acestea se referă la drepturile de proprietate deţinute în cadrul unei persoane.”

 

ARTICOLUL IV

 

Articolul 27A se adaugă la Convenţie şi va avea următorul cuprins:

 

„ARTICOLUL 27A

Asistenţă în colectarea impozitelor

 

1. Statele contractante îşi vor acorda reciproc asistenţă în colectarea creanţelor fiscale. Această asistenţă nu este limitată de articolele 1 şi 2. Autorităţile competente ale statelor contractante pot stabili de comun acord modul de aplicare a prezentului articol.

2. Expresia «creanţă fiscală» folosită în prezentul articol înseamnă o sumă datorată în legătură cu impozite de orice fel şi natură percepute în numele statelor contractante sau al autorităţilor locale sau unităţilor administrativ-teritoriale ale acestora, în măsura în care impozitarea la care se referă nu este contrară prezentei Convenţii sau oricărui altui instrument la care sunt parte statele contractante, precum şi dobânzile, penalităţile administrative şi cheltuielile de colectare sau cele privind măsurile asigurătorii legate de o astfel de sumă.

3. Când o creanţă fiscală a unui stat contractant este executorie în baza legislaţiei acelui stat şi este datorată de o persoană care nu poate la momentul respectiv să împiedice colectarea sa în baza legislaţiei acelui stat, acea creanţă fiscală va fi acceptată în scopul colectării, la solicitarea autorităţii competente a acelui stat, de către autoritatea competentă a celuilalt stat contractant. Creanţa fiscală respectivă va fi colectată de către celălalt stat în conformitate cu prevederile legislaţiei sale aplicabile în cazul executării silite şi colectării propriilor sale impozite, ca şi când creanţa fiscală ar fi o creanţă fiscală a celuilalt stat.

4. Când o creanţă fiscală a unui stat contractant este o creanţă în legătură cu care acel stat poate să ia măsuri asigurătorii, în baza legislaţiei sale, în vederea asigurării colectării acesteia, acea creanţă fiscală va fi acceptată în scopul luării măsurilor asigurătorii, la solicitarea autorităţii competente a acelui stat, de către autoritatea competentă a celuilalt stat contractant. Celălalt stat va lua măsurile asigurătorii cu privire la creanţa fiscală respectivă în conformitate cu prevederile legislaţiei sale, ca şi când creanţa fiscală ar fi o creanţă fiscală a celuilalt stat, chiar dacă la momentul când aceste măsuri sunt aplicate creanţa fiscală nu este executorie în primul stat menţionat sau este datorată de o persoană care are dreptul să împiedice colectarea sa

5. Prin derogare de la prevederile paragrafelor 3 şi 4, o creanţă fiscală acceptată de un stat contractant în scopul paragrafului 3 sau 4 nu va fi supusă în acel stat termenului de prescripţie sau acordării oricărei priorităţi aplicabile unei creanţe fiscale în baza legislaţiei acelui stat pe considerente legate de natura acesteia. În plus, o creanţă fiscală acceptată de un stat contractant în scopul paragrafului 3 sau 4 nu va avea în acel stat nicio prioritate aplicabilă acelei creanţe fiscale în baza legislaţiei celuilalt stat contractant.

6. Procedurile legate de existenţa, valabilitatea sau suma unei creanţe fiscale a unui stat contractant nu vor fi aduse în atenţia instanţelor judecătoreşti sau organelor administrative ale celuilalt stat contractant,

7. Când, în orice moment după ce a fost făcută o solicitare de către un stat contractant în baza paragrafului 3 sau 4 şi înainte ca celălalt stat contractant să colecteze şi să transmită respectiva creanţă fiscală primului stat menţionat, respectiva creanţă fiscală încetează să fie:

a) în cazul unei solicitări făcute în baza paragrafului 3, o creanţă fiscală a primului stat menţionat care este executorie în baza legislaţiei acelui stat şi este datorată de o persoana care nu poate la momentul respectiv să împiedice colectarea sa în baza legislaţiei acelui stat; sau

b) în cazul unei solicitări făcute în baza paragrafului 4, o creanţă fiscală a primului stat menţionat în legătură cu care acel stat poate să ia măsuri asigurătorii, în baza legislaţiei sale, în vederea asigurării colectării acesteia, autoritatea competentă a primului stat menţionat va informa cu promptitudine autoritatea competentă a celuilalt stat în legătură cu acest fapt şi, în funcţie de opţiunea celuilalt stat, primul stat menţionat fie îşi va suspenda, fie îşi va retrage solicitarea.

8. Prevederile prezentului articol nu vor fi interpretate în niciun caz ca impunând unui stat contractant obligaţia:

a) de a lua măsuri administrative contrare legislaţiei şi practicii administrative a acelui sau a celuilalt stat contractant;

b) de a lua măsuri care arii contrare ordinii publice (ordre public);

c) să asigure asistenţă în cazul în care celălalt stat contractant nu a luat toate măsurile rezonabile de colectare sau asigurătorii, după caz, disponibile în baza legislaţiei sau practicii administrative a acestuia;

d) să asigure asistenţă în acele cazuri în care povara administrativă pentru acel stat este în mod evident disproporţionată în raport cu beneficiul ce va fi obţinut de celălalt stat contractant.”

 

ARTICOLUL V

 

Articolul 28Ase adaugă la Convenţie şi va avea următorul cuprins:

 

„ARTICOLUL 28A

Modificări

 

Prezenta convenţie poate fi modificată de comun acord de către statele contractante prin protocoale separate care vor face parte integrantă din prezenta convenţie.”

 

ARTICOLUL VI

 

Ambele state contractante îşi vor notifica reciproc, pe cale diplomatică, îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului protocol. Prezentul protocol va intra în vigoare la data ultimei notificări şi va produce efecte în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care acesta a intrat în vigoare.

 

ARTICOLUL VII

 

Prezentul protocol va face parte integrantă din convenţie şi va rămâne în vigoare până la încetarea valabilităţii convenţiei.

 

Drept care, subsemnaţii, autorizaţi în mod corespunzător în acest scop, au semnat prezentul protocol.

 

Semnat la Bucureşti, la 4 iulie 2016, în două exemplare originale, în limbile română, uzbecă şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

 

Pentru România,

Pentru Republica Uzbekistan,

Gabriel Biriş,

Botir Parpiev,

secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice

preşedintele Comitetului de Stat pentru Impozitare

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului semnat la Bucureşti, la 4 iulie 2016, de modificare a Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Protocolului semnat la Bucureşti, la 4 iulie 2016, de modificare a Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 3 mai 2017.

Nr. 451.

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind adoptarea avizului motivat referitor la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind piaţa internă a energiei electrice (reformare) COM (2016) 861

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160 -185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Avizul motivat nr. 4c-19/170 adoptat de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 3 mai 2017, Camera Deputaţilor:

1. Constată că sunt îndeplinite condiţiile stabilite prin tratate ca propunerea să facă obiectul controlului parlamentar al subsidiarităţii: are caracter legislativ şi aparţine categoriei competenţelor care nu sunt exclusive Uniunii Europene, în sensul art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (2)TUE şi, respectiv, art. 2 alin. (6)TFUE.

2. Constată că aspectele transnaţionale sunt evidente, ceea ce ar justifica o acţiune la nivelul Uniunii pentru realizarea obiectivelor, dacă intervenţia normativă propusă ar fi în acord cu tratatele Uniunii.

3. Consideră că stabilirea centrelor operaţionale regionale prevăzută de articolul 32 al propunerii, ca structuri decizionale ce combină operatorii de transport naţionali, nu prezintă valoare adăugată faţă de mecanismul actual de cooperare între operatorii naţionali, mecanism ce nu implică transferul puterii de decizie. Acest mecanism s-a dovedit eficient şi în situaţii de criză a furnizării de energie, astfel încât modificarea sa prin stabilirea unor centre decizionale regionale nu apare ca justificată.

4. Consideră că introducerea dreptului centrelor operaţionale regionale de a emite acte cu putere obligatorie este incompatibilă cu responsabilităţile statelor membre în ceea ce priveşte securitatea în aprovizionarea cu energie, iar împărţirea responsabilităţilor între operatorii naţionali şi cei regionali induce un risc de conflict normativ şi chiar unul de neînţelegere la nivelul politicilor, cu efecte asupra funcţionării operative a sistemelor naţionale de electricitate, fără ca prin acest drept nou-introdus să se genereze un avans în convergenţa pieţei unice a energiei.

5. Subliniază că stabilirea „relevanţei transfrontaliere” drept condiţie pentru exercitarea puterii decizionale a Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) prezintă riscul de a antrena discreţionar un transfer permanent al drepturilor de reglementare de la nivel naţional, deoarece orice neînţelegere dintre agenţiile de reglementare ale statelor membre vecine ar putea fi prezentată de către acestea ca o problemă transfrontalieră, în temeiul cadrului normativ al pieţei unice.

6. Consideră că obligaţia introdusă prin propunerea de regulament pentru autorităţile de reglementare naţionale de a înainta spre aprobare propunerile de cooperare regională Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) reprezintă o încălcare directă a principiului subsidiarităţii.

7. Solicită clarificarea modului de stabilire a zonelor de ofertare, pentru a respecta atribuţiile convenite ale Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), deoarece propunerea de regulament transferă la nivelul Uniunii puterea de decizie de la statele membre în ceea ce priveşte alocarea capacităţilor şi gestionarea congestiilor, deşi decizia are un caracter preponderent tehnic şi introduce în plus dreptul ACER de aprobare a metodologiei şi ipotezelor utilizate în reconfigurare, precum şi a configuraţiilor alternative ale zonelor de ofertare, drept ce ar trebui convenit în prealabil de către statele membre.

8. Remarcă faptul că dreptul conferit Comisiei Europene de a stabili şi alte responsabilităţi Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (articolul 14 din propunere) Include stabilirea de puteri de decizie suplimentare, acţiune ce excedează rolului Comisiei Europene stabilit prin tratate, fiind un atribut conferit în exclusivitate mecanismului legislativ al statelor membre.

9. Consideră că există un grad prea mare de detaliere a normelor propuse, iar categoriile de documente administrative introduse prin regulament, anume deciziile şi recomandările „centrelor operaţionale regionale” şi aprobările emise de Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), pot lipsi de eficienţă deciziile autorităţilor de reglementare ale statelor membre.

10. Menţionează că liberalizarea pieţei de energie şi menţinerea derogării pentru aplicarea tarifelor reglementate doar pentru combaterea sărăciei energetice şi protejarea consumatorilor casnici vulnerabili nu ar trebui să afecteze dreptul statelor membre de a-şi proteja consumatorii şi de a asigura competitivitatea entităţilor economice, caracteristicile variind de la un stat la altul.

11. Atrage atenţia asupra dificultăţilor de asigurare a coerenţei şi coordonării autorităţilor naţionale în cadrul mecanismului de decizie introdus prin propunere; acesta nu face decât să creeze mai multe centre decizionale cu orizonturi de analiză diferite şi mecanisme de transfer al puterii de decizie discreţionare sau excesive, o multitudine de condiţii de circumstanţiere şi un grad ridicat de birocratizare, aspecte ce sunt de natură să afecteze puterea de decizie a statelor membre, fără ca prin aceasta să fie obţinută o valoare adăugată a intervenţiei propuse prin regulament la nivelul Uniunii.

12. Consideră că, întrucât propunerea de regulament transferă nejustificat unor organisme ale Uniunii puteri de decizie a căror exercitare apare ca fiind mai eficientă la nivelul statelor membre, iar sub aspectul atingerii obiectivelor declarate nu are suficientă valoare adăugată, se încălcă principiul subsidiarităţii şi se impune emiterea unui aviz motivat.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 mai 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU-GABRIEL VLASE

 

Bucureşti, 9 mai 2017.

Nr. 36.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 74 se abrogă.

2. La articolul 76, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 76. - (1) în vederea audierii, Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice şi care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă parlamentară.”

3. La articolul 76, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (11)-(13), cu următorul cuprins:

„(11) În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorităţii sau instituţiei unde desfăşoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare şi funcţionare a instituţiei respective, sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.

(12) Comisia parlamentară poate invita orice altă persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei şi care acceptă să fie audiată. Persoana invitată poate răspunde şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate, sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă.

(13) Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute utile activităţii comisiei poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.”

4. La articolul 76, alineatul (2) se abrogă.

Art. II. - Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 9 mai 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU-GABRIEL VLASE

 

Bucureşti, 9 mai 2017.

Nr. 37.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 53

din 2 februarie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Gabriel Ungureanu în Dosarul nr. 708/86/2016/a 1.1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 248D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei doamna avocat Silvia Tudor din cadrul Baroului Suceava, cu delegaţie la dosar de substituire a domnului avocat Andrei Tudor din cadrul aceluiaşi barou şi lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei şi partea Ionuţ Andy Frumosu au depus cereri prin care solicită judecata în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat Silvia Tudor care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, prevederile art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în măsura în care termenul „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia” se interpretează că nu este un termen imperativ, iar nerespectarea acestuia nu atrage sancţiunea prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedura penală. Susţine că argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 sunt valabile şi în prezenta cauză.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, potrivit căreia s-a statuat că nu există o jurisprudenţă constantă a instanţelor de judecată care să considere că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este unul de recomandare. Mai consideră că termenul trebuie calculat pe zile pline, iar acest lucru rezultă din chiar Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015.

6. De altfel, din particularităţile cauzei rezultă că excepţia este, de asemenea, inadmisibilă, întrucât rechizitoriul a fost înaintat instanţei la data de 15 februarie 2016, măsura arestării preventive expirând la data de 19 februarie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin încheierea nr. 15 din 24 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 708/86/2016/a1.1, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Gabriel Ungureanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva încheierii din 17 februarie 2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava. Prin această din urmă încheiere s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive faţă de inculpat şi a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu/control judiciar.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care termenul „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia” se interpretează că nu este un termen imperativ, peremptoriu, iar nerespectarea sa nu ar atrage sancţiunea prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Astfel, instanţa de contencios constituţional este competentă să confere „textului criticat interpretarea care îl face compatibil cu Legea fundamentală şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale” (a se vedea Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015).

9. În practica judiciară, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală nu sunt compatibile cu dispoziţiile constituţionale invocate. Astfel, în cauză, rechizitoriul a fost înaintat judecătorului de cameră preliminară la data de 15 februarie 2016, cu încălcarea termenului prevăzut de textul criticat, în condiţiile în care arestarea preventivă expira la data de 19 februarie 2016. Termenul de 5 zile prevăzut în art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind un termen procesual căruia i se aplică, în ce priveşte modalitatea de calcul, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală, arii fost respectat numai în situaţia în care măsura arestării preventive ar fi expirat la data de 21 februarie 2016.

10. Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 că sintagma „înainte de expirarea duratei arestării preventive” are caracter imperativ, iar termenul procesual care include această sintagmă este un termen peremptoriu.

11. Aşadar, în cazurile în care rechizitoriul cu propunerea de menţinere a arestării preventive, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară cu mai puţin de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii se încalcă dreptul la apărare, care trebuie să fie unul concret şi efectiv.

12. Ca atare, autorul excepţiei apreciază că, în vederea respectării dispoziţiilor art. 124 din Constituţie, judecătorul are obligaţia de a interpreta textul de lege criticat în sensul dat de Curtea Constituţională sintagmei „înainte de expirarea duratei arestării preventive”, adică să ţină seama că acesta este un termen peremptoriu.

13. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât prin Decizia nr. 336/2015 nu s-a stabilit în mod expres că sintagma „înainte de expirarea duratei arestării preventive” are, în toate ipostazele din Codul de procedură penală, un caracter imperativ, respectiva decizie referindu-se doar la situaţia prevăzută de art. 235 din Codul de procedură penală, ce vizează prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt similare cu prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 şi că argumentele avute în vedere de instanţa de contencios constituţional în decizia precitată pot fi aplicate tale quale şi în cauza de faţă.

16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că „termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive” este un termen de recomandare, iar nu termen imperativ. În acest sens se face trimitere la argumentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015.

17. De asemenea, dispoziţiile art. 207 alin, (4) din Codul de procedură penală sunt suficient de dare, predictibile şi neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia,

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului legal al autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) şi (4) cu denumirea marginală Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

- Art. 207 alin. (1) şi (4): „(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.[...]

(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat

21. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 124 alin. (1) şi (3) referitor la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la supunerea judecătorilor numai legii.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că trimiterea la instanţa competentă,de către procuror, k rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanşează procedura de cameră preliminară, în cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanţei, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligaţia ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), şi să decidă daca se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menţinută, în acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportate la aii. 286 alin. (2) lit. e)teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, şi propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanţei, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie, însă, confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive (paragraful 14 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

23. De asemenea, Curtea a reţinut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanţei competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşadar, dispoziţiile de lege menţionate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar şi suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât şi pentru judecătorul de cameră preliminară (paragraful 15 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

24. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). În ceea ce priveşte natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968) şi consecinţele nerespectării acestuia, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul în ceea ce priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei (paragraful 48 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Curtea a concluzionat că „nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi «cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental Sa apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen” (paragraful 49 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015).

25. Prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, mai sus citată, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 - când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată, aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, practică judiciară care a dat textului valenţe neconstituţionale -, în cazul termenului stabilit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, este inadmisibilă (paragraful 19 din decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

26. În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, şi nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016.

27. Distinct de cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, menţionată anterior, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise şi previzibile, îndeplinind condiţiile referitoare la calitatea legii, şi că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016).

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

29. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul excepţiei nu a motivat în ce constă contrarietatea reclamată, argumentele acestuia vizând numai termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Or, ţinând seama de exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale potrivit căruia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”, Curtea urmează a respinge şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, ca inadmisibilă.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Gabriel Ungureanu în Dosarul nr. 708/86/2016/a1.1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 2 februarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

OPINIE CONCURENTA

 

1. Considerăm că soluţia adoptată, cu unanimitate de voturi, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 2 februarie 2017 - aceea de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală-trebuia motivată în sensul că, din perspectiva interesului procesual al invocării acestei excepţii, nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respectat în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Astfel, în Dosarul nr. 708/86/2016/a1 al Tribunalului Suceava, rechizitoriul a fost emis la data de 15 februarie 2016, în timp ce măsura preventivă expira la data de 19 februarie 2016. Prin urmare, procurorul a respectat termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că acest termen are o natură juridică mixtă - substanţială şi procedurală - şi se calculează pe zile pline, iar nu pe zile libere.

2. Cu privire la termenul stabilit de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a reţinut, pe de o parte, că acesta este - ca şi termenul prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală - un termen peremptoriu (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, paragraful 28, şi Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 17), iar, pe de altă parte, că nerespectarea lui este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 18).

3. Jurisprudenţa mai sus menţionată a Curţii Constituţionale se referă, aşadar, numai la caracterul obligatoriu/peremptoriu al termenului prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedura penală, iar nu şi la modul de calcul al acestui termen.

4. Art. 160 din Codul de procedură din 1968 avea următorul cuprins: „Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanţei competente cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării.” Majoritatea instanţelor de judecată au considerat că termenul prevăzut de art. 160 din Codul de procedură penală din 1968 era un termen de recomandare, astfel că nu s-a pus problema modului exact de calcul al acestuia. În mod similar, în literatura de specialitate discuţiile s-au purtat doar asupra caracterului peremptoriu sau de recomandare al termenului de 5 zile instituit de art. 160 din vechiul Cod de procedură penală, motiv pentru care nici doctrina nu s-a pronunţat cu privire la natura juridică a acestui termen, respectiv dacă este procedural sau substanţial.

5. În cazul în care termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din noul Cod de procedură penală este considerat a fi unul substanţial, el se calculează pe zile pline, neavând relevanţă faptul că expiră într-o zi lucrătoare sau într-una nelucrătoare, conform dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură penală cu privire la calculul termenelor în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi.

6. În schimb, în cazul în care s-ar interpreta că acest termen este unul pur procedural, el s-ar calcula pe zile libere, ceea ce ar însemna că înaintarea rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, ar trebui efectuată de către procuror cu 7 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar, în cazul în care termenul procedural s-ar împlini într-o zi nelucrătoare, el s-ar proroga până în prima zi lucrătoare care urmează, depunerea rechizitoriului impunându-se a fi făcută cu 8 sau 9 ori chiar cu mai multe zile înainte de expirarea măsurii, atunci când sunt sărbători legale sau zile declarate nelucrătoare, potrivit art. 269 din Codul de procedură penală referitor la calculul termenelor procedurale.

7. Observăm, pe de o parte, că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive, unde se discută, în general, despre termene substanţiale. Pe de altă parte, termenul în discuţie vizează un act procesual, şi anume trimiterea la instanţa competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, act procesual care declanşează procedura de cameră preliminară, iar în astfel de cazuri este vorba, în general, despre termene procedurale, întrucât termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală împrumută caracteristici atât de la termenele procedurale, cât şi de la termenele substanţiale, apreciem că el are o natură juridică mixtă.

8. Doctrina a reţinut că deosebirea dintre termenele procedurale şi cele substanţiale este determinată de interesul protejat, adică de raţiunea avută în vedere la instituirea lor, în sensul că termenele procedurale protejează interese pur procedurale, fiind necesare pentru sistematizarea şi disciplinarea activităţilor procesuale, în timp ce termenele substanţiale proteguiesc interese extraprocesuale şi vizează situaţiile care atrag restrângerea ori îngrădirea unor drepturi sau interese, aşa cum este cazul termenelor care privesc măsurile preventive şi măsurile asigurătorii.

9. Cu privire la raţiunea instituirii termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală (ratio legis), considerăm că legiuitorul a urmărit, pe de o parte, ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), care este un interes procedural, iar, pe de altă parte, protejarea libertăţii fizice (de mişcare) a inculpatului şi a drepturilor sale fundamentale privind libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică - ce pot fi afectate prin luarea unei măsuri preventive, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20, şi Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016, paragrafele 13, 15, 19 şi 26) - care reprezintă interese extraprocesuale. Astfel, termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive tocmai pentru a asigura mai multe garanţii inculpatului atunci când este pusă în discuţie privarea sa de libertate sau limitarea libertăţii individuale şi a drepturilor fundamentale arătate mai sus. De fapt, scopul ultim al termenului analizat este protejarea libertăţii Inculpatului şi a celorlalte drepturi fundamentale menţionate anterior - în cazul în care faţă de el s-a dispus o măsură preventivă în cursul urmării penale -, iar dreptul la apărare este doar un mijloc prin care se asigură această protecţie.

10. Este adevărat că sancţiunea decăderii - pe care Curtea Constituţională a reţinut-o, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, mai sus citată, paragraful 18, ca fiind incidenţă în cazul nerespectării termenului instituit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - este specifică termenelor procedurale, având în vedere că art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că ea intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege pentru exercitarea „unui drept procesual Apreciem însă că, prin instituirea termenului analizat, legiuitorul nu s-a îngrijit numai de ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive şi de desfăşurarea cu celeritate a procesului penal, ci, mai ales, a urmărit să asigure inculpatului mijloace eficiente în scopul protejării libertăţii acestuia, precum şi a celorlalte drepturi fundamentale amintite mai sus. Raţiunea legii fiind aceea de a proteja, prin instituirea acestui termen, în primul rând, drepturi extraprocesuale - şi anume cele privind libertatea individuală, libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică - termenul ar trebui să fie considerat substanţial, iar nu procedural, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o atare calificare. În acest sens, potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia.

11. Astfel, apreciem că termenul de 5 zile instituit de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi considerat unul pur procedural, ci mai degrabă unul substanţial sau, cel puţin, cu o natură juridică mixtă, care are un regim juridic diferit faţă de termenele procedurale şi se calculează pe zile pline.

12. Având în vedere modul de calcul al termenului de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezultă că, în speţă, acest termen a fost respectat, întrucât rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei la 15 februarie 2016, în timp ce măsura preventivă expira la 19 februarie 2016.

13. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, adică pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20).

14. Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii cu soluţionarea cauzei.

 

Judecător,

dr. Livia Doina Stanciu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Regiei Autonome „Rasirom”, aflată sub autoritatea Serviciului Român de informaţii

 

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Regiei Autonome „Rasirom”, aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informaţii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Directorul Serviciului Român de Informaţii,

Eduard Raul Hellvig

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 5 mai 2017.

Nr. 298.

 

ANEXĂ

 

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII

Regia Autonomă „Rasirom”

Bucureşti, str. Pinul Alb nr. 3, sectorul 2

Cod unic de înregistrare RO7061781

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2017

 

 

 

- mii lei -

 

INDICATORI

 

Nr. rd.

 

Propuneri an curent 2017

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6)

1

35378

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

35313

 

 

 

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

 

 

 

 

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

 

 

2

 

Venituri financiare

5

65

 

3

 

Venituri extraordinare

6

 

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21)

7

33625

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

33515

 

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

26829

 

 

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

81

 

 

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

6723

 

 

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd.13+Rd.14)

12

5064

 

 

 

C1

ch. cu salariile

13

4234

 

 

 

C2

bonusuri

14

830

 

 

 

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

44

 

 

 

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

44

 

 

 

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

360

 

 

 

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

1255

 

 

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

-118

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

110

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

 

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

1753

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

286

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

1465

 

1

 

Rezerve legale

25

 

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

 

 

4

 

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

1465

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

154

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

809

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

809

 

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 

 

 

c)

- dividende cuvenite altor acţionari

34

 

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

655

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

4358

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

37

4358

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

4133

 

 

b)

cheltuieli cu salariile

39

171

 

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

54

 

 

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

41

 

 

 

e)

alte cheltuieli

42

 

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

1882

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

 

 

 

 

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

1882

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 

 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

108

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

108

 

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială

50

3647

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000

51

3267

 

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

327

 

6

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/persoana)

53

 

 

7

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

54

950

 

8

 

Plăţi restante

55

 

 

9

 

Creanţe restante

56

318

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Acordului de cooperare în domeniul arhivistic dintre Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă din Ucraina, semnat la 11 octombrie 2016 la Iaşi

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Acordul de cooperare în domeniul arhivistic dintre Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă din Ucraina, semnat la 11 octombrie 2016 la Iaşi.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul afacerilor interne,

Maria-Cristina Manda,

subsecretar de stat

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 5 mai 2017.

Nr. 300.

 

ACORD

do cooperare în domeniul arhivistic între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă din Ucraina

 

Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale, şi Serviciul de Stat de Arhivă din Ucraina, denumite în continuare părţi contractante, animate de dorinţa de consolidare şi dezvoltare a relaţiilor de colaborare reciproc avantajoasă, au convenit cele ce urmează:

 

ARTICOLUL 1

 

Părţile contractante promovează schimbul de experienţă în domeniile de activitate ale Arhivelor, cu respectarea legislaţiilor statelor părţilor contractante. În acest scop, ele convin să realizeze stagii de documentare a arhiviştilor. Stabilirea temei şi a perioadei fiecărui stagiu de documentare se va face cu cel puţin două luni înainte. Partea contractantă primitoare asigură costurile de cazare şi masă, iar partea contractantă trimiţătoare, costurile de transport internaţional.

 

ARTICOLUL 2

 

În scopul îmbogăţirii bazei documentar-ştiinţifice, părţile contractante fac schimb de ediţii de documente, ghiduri, îndrumătoare şi altă literatură de specialitate.

 

ARTICOLUL 3

 

Părţile contractante promovează folosirea materialului de arhivă de către cercetătorii şi solicitanţii din statul fiecăreia, în conformitate cu legislaţia naţională a părţilor contractante.

 

ARTICOLUL 4

 

În vederea completării fondurilor şi colecţiilor de arhivă aflate în administrarea lor, părţile contractante se sprijină reciproc în depistarea de documente referitoare la istoria statului celeilalte părţi contractante sau la relaţiile dintre statele lor, în conformitate CU legislaţiile statelor părţilor contractante.

Părţile contractante fac schimb de copii ale documentelor depistate, în condiţii reciproc avantajoase şi în conformitate cu legislaţia naţională a părţilor contractante.

 

ARTICOLUL 5

 

Părţile contractante facilitează realizarea şi eliberarea de copii de pe documentele aflate în administrarea lor, necesare soluţionării cererilor cetăţenilor din statul celeilalte părţi contractante, în condiţiile respectării legislaţiilor statelor părţilor contractante.

 

ARTICOLUL 6

 

Părţile contractante studiază posibilitatea editării în comun a unor publicaţii de documente referitoare la istoria relaţiilor dintre cele două state, precum şi a organizării de expoziţii documentare privind istoria relaţiilor dintre statele lor.

 

ARTICOLUL 7

 

Colaborarea în cadrul prezentului acord nu exclude şi alte forme de contacte profesionale, ca de exemplu: conferinţe, prelegeri, seminare, expoziţii realizate de comun acord.

 

ARTICOLUL 8

 

Prezentul acord se încheie pe o durată de 3 ani şi se prelungeşte în mod automat cu încă 3 ani, dacă niciuna dintre părţile contractante nu va notifica, în scris, celeilalte părţi contractante, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, denunţarea acordului. Denunţarea produce efecte de la data primirii notificării.

Prezentul acord intră în vigoare la data primirii ultimei notificări, prin care părţile contractante îşi comunică reciproc îndeplinirea procedurilor legale interne, necesare intrării în vigoare a acestuia.

Orice modificare sau completare a prezentului acord se realizează prin consimţământul părţilor contractante şi intră în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul 2.

La data intrării în vigoare a prezentului acord, îşi încetează valabilitatea Acordul de colaborare interdepartamentală în domeniul arhivistic între Direcţia Generală a Arhivelor Statului din cadrul Ministerului de Interne al României şi Direcţia Generală a Arhivelor Statului de pe lângă Cabinetul de Miniştri al Ucrainei, semnat la Kiev în anul 1995.

Semnat la Iaşi, la 11 octombrie 2016, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, engleză şi ucraineană, toate textele fiind egal autentice.

În cazul unor diferende de interpretare va prevala textul în limba engleză.

 

Pentru

Pentru

Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Arhivele Naţionale,

Serviciul de Stat de Arhivă din Ucraina,

Ioan Drăgan,

Baranova Tetiana Ivanivna,

director

director

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea art. 2 din Procedura de plata a sumelor din titlurile de plata emise în condiţiile art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi din titlurile de plată emise în condiţiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris Ea 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 90/2017

 

În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - Art. 2 din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi din titlurile de plată emise în condiţiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 90/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Banca emite electronic în mod individual recipise de consemnare specială pentru fiecare titlu de plată în parte.”

2. Partea Introductivă a alineatului (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(6) Persoana fizică sau juridică indicată în dispoziţiile de consemnare speciale sau împuterniciţii/reprezentanţii legali ai acestora se prezintă la orice unitate a băncii şi solicită retragerea în numerar/virament a sumelor consemnate, pe baza următoarelor acte:”.

3. La alineatul (6), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) procura specială autentificată, prezentată în situaţia în care titlul de plată este emis pe numele mai multor beneficiari, din care să rezulte numărul şi valoarea titlului de plată şi, după caz, menţiunea că procura este valabilă şi pentru titlurile de plată ce vor fi emise în baza deciziei/titlului de despăgubire; certificatul de moştenitor, dacă este cazul, din care să rezulte numărul şi valoarea deciziei/titlului de despăgubire; alte documente legale, după caz. Toate documentele trebuie prezentate în original şi copie; copiile se reţin de către bancă;”.

4. La alineatul (6), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

,,e) erata, în original, document emis de ANRP (în cazul titlurilor de plată în cuprinsul cărora s-a constatat existenţa unei erori materiale privind datele de identificare ale beneficiarului - nume, dar şi numărul actului administrativ care a stat la baza emiterii titlului de plată); se reţine la Bancă şi va însoţi titlul de plată în cauză;”.

5. Alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(8) Banca solicită lunar, până la data de 15 a lunii următoare, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor îndreptarea erorilor materiale constatate în luna anterioară, în cazul în care se află în imposibilitatea efectuării plăţii din următoarele cauze:

a) codul numeric personal sau codul de identificare fiscală al beneficiarului nu corespunde cu numele beneficiarului transmis;

b) numele şi prenumele beneficiarilor au fost redactate greşit;

c) numărul actului administrativ care a stat la baza emiterii titlului de plată a fost redactat greşit;

d) orice altă neconcordanţă care împiedică efectuarea plăţii.”

6. Alineatul (9) se modifică va avea următorul cuprins:

(9) în cazul erorilor materiale din codul numeric personal sau codul de identificare fiscală al beneficiarilor, ANRP solicită Ministerului Finanţelor Publice, prin adresă scrisă însoţită de documente justificative şi confirmarea Băncii că titlul nu a fost lichidat, anularea plăţii titlului de plată prin retragerea sumei de la bancă şi restituirea titlului de plată, în vederea retipăririi acestuia.”

7. După alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (91), cu următorul cuprins:

(91) în cazul în care ANRP primeşte o declaraţie notarială din care rezultă faptul că beneficiarul titlului de plată a pierdut titlul de plată, aceasta poate proceda la retipărirea titlului de plată pe numele aceluiaşi beneficiar/aceloraşi beneficiari şi cu acelaşi cuantum. ANRP retipăreşte titlul de plată doar după confirmarea Băncii că titlul de plată declarat pierdut nu a fost lichidat, iar suma consemnată aferentă titlului de plată a fost blocată de către aceasta. ANRP va transmite:

a) Ministerului Finanţelor Publice o adresă de înştiinţare din care rezultă faptul că beneficiarul a pierdut titlul de plată, precum şi faptul că în locul titlului de plată declarat pierdut s-a emis un alt titlu de plată, însoţită de copie conform cu originalul a declaraţiei notariale a acestuia şi titlul de plată retipărit;

b) Băncii o adresă de înştiinţare din care rezultă faptul că beneficiarul a pierdut titlul de plată, însoţită de o copie conform cu originalul a declaraţiei notariale a beneficiarului, precum şi faptul că în locul titlului de plată declarat pierdut s-a emis un alt titlu de plată căruia i se va atribui numărul de recipisă aferent titlului de plată declarat pierdut;

c) beneficiarului titlul de plată retipărit (ce îl înlocuieşte pe cel pierdut) însoţit de o adresă prin care îi comunică faptul că numărul recipisei de consemnare specială rămâne neschimbat.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 5 mai 2017.

Nr. 670.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.