MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 364/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 364         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 16 mai 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 133 din 9 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

406. - Decizie privind numirea doamnei Gabriela Elena Sglimbea în funcţia de consilier la cabinet consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

407. - Decizie privind numirea domnului Teiu Păunescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

 

408. - Decizie privind numirea membrilor Comitetului de supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc

 

409. - Decizie pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 229/2013 privind stabilirea componenţei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor

 

410. - Decizie pentru modificarea Deciziei prim-ministrului nr. 270/2014 privind numirea membrilor Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 133

din 9 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marin Blidar în Dosarul nr. 1.959/83/2015 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.257D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.959/83/2015, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marin Blidar în cadrul unei cauze civile având ca obiect acţiunea pentru repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul privării nelegale de libertate.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit accesul la instanţă [s.n. civilă] persoanelor arestate nelegal pe motiv că instanţa penală a omis să constate caracterul nelegal al privării de libertate.

6. Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care exercitarea dreptului de acces la instanţă, pentru repararea prejudiciului moral şi material al persoanelor faţă de care în procesul penal au fost luate măsuri privative de libertate, este condiţionat de constatarea caracterului nelegal al privării de libertate numai în procedura penală, respectiv prin ordonanţă a procurorului, prin încheiere definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestite cu judecarea cauzei. Apreciază că este constituţională condiţionarea exercitării dreptului la repararea pagubei materiale sau a daunei morale rezultate din măsurile de privare nelegală de libertate în măsura în care caracterul nelegal poate fi constatat şi de către instanţa civilă după finalizarea definitivă a procesului penal, chiar dacă instanţa penală a omis să se pronunţe asupra legalităţii sau nelegalităţii detenţiei preventive.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la literatura de specialitate, care a reţinut, în acord cu jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că, în absenţa unei asemenea statuări a instanţei penale cu privire la legalitatea măsurii privative de libertate, această dezlegare cade în sarcina instanţei civile învestite cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe prevederile art. 504 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968.

9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere în sensul neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, exprimat în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.134D/2015 şi reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 29 martie 2016.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: „Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la principiile statului de drept şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces la justiţie şi dreptul un proces echitabil, art. 52 alin. (3) potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare şi art. 142 alin. (1) potrivit căruia Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice cu cele formulate în prezenta cauză. Astfel, prin deciziile nr. 48 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 5 mai 2016, nr. 179 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 21 aprilie 2016, şi nr. 271 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect.

15. În motivarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt similare prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, care au fost supuse controlului de constituţionalitate prin deciziile nr. 417 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, şi nr. 78 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, prin care s-a constatat că textul de lege criticat este o concretizare a principiului constituţional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituţie, conform căruia „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii [...]” şi, pe cale de consecinţă, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condiţiile legii. Prin aceleaşi decizii, Curtea a reţinut că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968 nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiţie, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege. De asemenea, Curtea a statuat că reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertăţii individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiţie al acelor persoane care nu se regăsesc în unul din cazurile enumerate în art. 504 alin, 3 din Codul de procedură penală din 1968, acestea având posibilitatea de a-şi valorifica dreptul în justiţie pe alte căi legale, dar în condiţiile legii şi urmând procedura prevăzută de lege.

16. Curtea a reţinut totodată, că, prin actualele norme procesual penale - respectiv art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, legiuitorul a condiţionat repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate de stabilirea acesteia prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestite cu judecarea cauzei, după caz. Această condiţionare dă naştere, în sarcina organelor judiciare anterior menţionate, unei obligaţii de a se pronunţa prin încheieri definitive, conform textului criticat, cu privire la caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate dispuse pe parcursul procesului penal, inclusiv în etapele anterioare celei în care se pronunţă hotărârea definitivă şi care au făcut obiectul controlului pe calea contestaţiei, sau care arii putut fi contestate, conform prevederilor art. 204-206 din Codul de procedură penală. De asemenea, aceasta presupune obligaţia instanţei de judecată, care se pronunţă prin hotărâre definitivă asupra cauzei, de a stabili caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate.

17. Curtea a constatat că atribuirea de către legiuitor a competenţei de a se pronunţa asupra legalităţii măsurilor preventive privative de libertate organelor judiciare care se pronunţă în ultimă instanţă în cauzele penale a fost realizată în exercitarea competenţei sale constituţionale prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. Totodată, Curtea a reţinut că stabilirea, prin dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, a condiţiei de admisibilitate pentru obţinerea despăgubirilor în faţa instanţei civile, este în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

18. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 5 paragraful 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor aceluiaşi art. 5, are dreptul la reparaţii, paragraful 5 al art. 5 din Convenţie fiind imediat următor celui care prevede că orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală. În aplicarea normelor europene precitate, prin Hotărârea din 12 decembrie 2002, pronunţată în Cauza N. C. împotriva Italiei, paragraful 49, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispoziţiile art. 5 paragraful 5 din Convenţie sunt aplicabile în cazul unei privări de libertate în condiţii contrare prevederilor paragrafului 1 al acestui articol. S-a arătai, de asemenea, că dreptul la reparaţii prevăzut la paragraful 5 al art. 5 din Convenţie presupune ca încălcarea dispoziţiilor unuia dintre celelalte paragrafe să fie stabilită fie de către o instanţă naţională, fie de către o instituţie prevăzută prin Convenţie. Prin aceeaşi hotărâre, paragraful 52, s-a statuat că dreptul la reparaţii, garantat prin art. 5 paragraful 5 din Convenţie, trebuie asigurat, în mod efectiv, cu un suficient grad de certitudine. De asemenea, prin Hotărârea din 27 septembrie 1990, pronunţată în Cauza Wassink împotriva Olandei, paragraful 37, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statelor contractante nu le este interzisă condiţionarea acordării unei indemnizaţii de dovada ce trebuie făcută de către cel interesat care a suferit un prejudiciu rezultat din această încălcare, întrucât în domeniul art. 5 paragraful 5 calitatea de victimă este de conceput chiar în absenţa unui prejudiciu, dar nu există obligaţia de reparare fără să existe prejudiciu material sau moral ce are a fi reparat. În acest sens, dispoziţiile art. 5 din Convenţie condiţionează acest drept la reparaţie de necesitatea stabilirii unei detenţii ilegale, din perspectiva dispoziţiilor art. 5 paragrafele 1-4, care consacră detenţia legitimă. Astfel, în Hotărârea din 3 iunie 2003, pronunţată în Cauza Pantea împotriva României. paragraful 301 şi dispozitivul hotărârii, pct. 3-6, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat atât încălcarea art. 5 paragraful 1 (arestarea fără existenţa unor raţiuni plauzibile că s-ar sustrage urmăririi penale, după comiterea unei infracţiuni) şi, deopotrivă, încălcarea dispoziţiilor art. 5 paragraful 3 (deţinerea a fost ordonată de o persoană care nu avea calitatea de „magistrat”, în sensul Convenţiei, şi că persoana nu a fost condusă „de îndată” în faţa unui asemenea magistrat), precum şi încălcarea art. 5 paragraful 4 (deoarece tribunalul nu a statuat într-un termen scurt cu privire la legalitatea deţinerii sale), dar şi a art. 5 paragraful 5 (pentru a nu fi obţinut reparaţie pentru detenţie ilegală în dreptul intern), suma acordată petentului cu titlu de despăgubiri fiind una globală, însă cu temeiuri juridice diferite, dar care se integrează dispoziţiilor art. 5 din Convenţie şi susţin protejarea dreptului la libertate şi siguranţă ca drept fundamental al omului. Curtea reţine, totodată, şi Hotărârea din 25 august 1987, pronunţată în Cauza Nolkenbockhoff împotriva Germaniei, paragraful 36, prin care s-a statuat că nicio prevedere din Convenţie nu dă acuzatului un drept la reparaţie pentru detenţie provizorie legală, nici chiar în ipoteza închiderii urmăririi penale angajate contra persoanei.

19. În aceste condiţii, având în vedere, pe de o parte, condiţionarea acordării reparaţiilor garantate prin art. 5 paragraful 5 din Convenţie de constatarea, de către o instanţă naţională, a încălcării dispoziţiilor art. 5 paragrafele 2-4 din Convenţie, iar, pe de altă parte, cerinţa de asigurare electivă cu un suficient grad de certitudine la nivel naţional a dreptului la reparaţii astfel garantat, Curtea a constatat că obligaţia organelor judiciare, prevăzute la art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, de a se pronunţa, prin hotărârile definitive pe care le pronunţă, cu privire la legalitatea măsurilor preventive privative de libertate dispuse pe parcursul procesului penal este în acord cu standardul de protecţie prevăzut la art. 5 din Convenţie. În acest sens, Curtea a constatat că dreptul la reparare a pagubei în cazul privării nelegale de libertate, prevăzut la art. 539 din Codul de procedură penală constituie o preluare, prin normele procesual penale naţionale, a dispoziţiilor art. 5 paragraful 5 din Convenţie. De asemenea, Curtea a reţinut că standardul de protecţie prevăzut prin art. 5 paragraful 5 din Convenţie este unul minim, statele membre fiind îndreptăţite să ofere, prin legislaţia internă, o protecţie juridică sporită libertăţii individuale, prin reglementarea dreptului la reparaţii şi în alte situaţii decât cele expres rezultate din norma de la art. 5 paragraful 5 din Convenţie. Curtea a reţinut, însă, ca modalitatea în care organele judiciare enumerate în cuprinsul dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală îşi îndeplinesc această obligaţie nu constituie o problemă de constituţionalitate a textului criticat, ci reprezintă un aspect ce vizează interpretarea şi aplicarea legii.

20. Cât priveşte susţinerile potrivit cărora „acţiunea în repararea prejudiciului produs prin arestarea nelegală nu se deosebeşte cu nimic de acţiunea în răspundere civilă delictuală, astfel că nu se justifică impunerea unei cerinţe suplimentare - respectiv condiţia ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fie constatată printr-un act procedural penai anterior - faţă de reglementarea de drept comun”, Curtea a constatat că procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de privare nelegală de libertate este o procedură specială, fiind cuprinsă în Codul de procedură penală. Dispunerea acestor norme procesual penale în acest act normativ are relevanţă din perspectiva stabilirii regimului juridic specific al acestei forme de răspundere a statului în raport cu regimul altor forme de răspundere juridică, de drept comun, cum ar fi răspunderea civilă delictuală, reglementată în art. 1.349 şi art. 1,357 - art. 1.380 din noul Cod civil. Aşadar, Curtea a reţinut că procedura reglementată de art. 539 din Codul de procedură penală este o procedură specială care derogă de la dreptul comun în temeiul principiului „specialia generalibus derogant”. De asemenea, Curtea a reţinut că procedura specială, reglementată în art. 539 din Codul de procedură penală, vizează exclusiv cazurile de privare nelegală de libertate, iar nu alte drepturi fundamentale ale omului, pentru a căror lezare este necesară invocarea altor temeiuri de drept, precum dispoziţiile art. 252 şi art. 253 din Codul civil sau art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează consecinţele încălcării unor drepturi personale nepatrimoniale, precum dreptul la imagine, demnitate, inclusiv dreptul la viaţă privată.

21. Cu referire la susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora „cercetarea condiţiei nelegalităţii măsurii privative de libertate ar trebui să cadă în sarcina instanţei civile învestite cu soluţionarea cererii de despăgubire”, Curtea a observat că, potrivit unora dintre instanţele naţionale, în măsura în care caracterul nelegal al măsurii privative de libertate a fost stabilit de instanţa penală, reevaluarea acestui aspect de către instanţa civilă este contrară normelor procesual penale ale art. 539. Aceleaşi instanţe naţionale apreciază, însă, că o atare evaluare a legalităţii măsurii privative de libertate ar putea fi realizată de către instanţa civilă numai dacă instanţa penală a omis sau cadrul procesual nu i-a impus să statueze asupra acestui aspect ori pentru alte motive de nelegalitate, decât cele analizate de organele judiciare în cadrul controlului legalităţii măsurilor preventive privative de libertate în cursul procesului penal, sau în măsura în care hotărârile „intermediare” prin care a fost verificată legalitatea măsurilor preventive au fost absolut nemotivate ori alte asemenea motive identificate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin raportare la prevederile art. 5 paragrafele 1-4 din Convenţie, respectiv art. 9 din Codul de procedură penală. Curtea a reţinut, însă, că aceste din urmă aspecte nu sunt veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, privesc modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege criticate. O eventuală problemă de practică neunitară a instanţelor naţionale cu privire la competenţa instanţei civile de a se pronunţa referitor la legalitatea măsurii privative de libertate nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci este de competenţa instanţei supreme, având în vedere rolul său, consacrat constituţional, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marin Blidar în Dosarul nr. 1.959/83/2015 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Gabriela Elena Sglimbea în funcţia de consilier la cabinet consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

În temeiul art. 15 lit. c), art. 19 şi al art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Gabriela Elena Sglimbea se numeşte în funcţia de consilier la cabinet consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 16 mai 2017.

Nr. 406.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Teiu Păunescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Teiu Păunescu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 16 mai 2017.

Nr. 407.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea membrilor Comitetului de supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc

 

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se numesc în calitate de membri ai Comitetului de supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc următoarele persoane:

1. Dan Iliovici, preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - membru executiv;

2. Valentin Korman, vicepreşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - membru executiv;

3. Steluţa Claudia Oncică, reprezentant al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor - membru neexecutiv;

4. Ionuţ Cosmin Stoica, reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne - membru neexecutiv;

5. Marian-Constantin Ivan, reprezentant al Consiliului Concurenţei - membru neexecutiv;

6. Marin-Marius Florea, reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - membru neexecutiv;

7. Carmen Elian, reprezentant al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - membru neexecutiv;

8. Constantin Zorilă, reprezentant al Secretariatului General al Guvernului - membru neexecutiv;

9. Ruxandra Noica, reprezentant al Secretariatului General al Guvernului - membru neexecutiv.

Art. 2. - La data prevăzută la art. 1, Decizia prim-ministrului nr. 205/2013 privind numirea membrilor Comitetului de supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 30 aprilie 2013, cu modificările ulterioare, se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 16 mai 2017.

Nr. 408.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 229/2013 privind stabilirea componenţei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor

 

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 19 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Punctul 5 din anexa „Componenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor” la Decizia prim-ministrului nr. 229/2013 privind stabilirea componenţei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 30 mai 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

„5. Alexandru-Mihai Ghigiu - secretar de stat, Secretariatul General al Guvernului”

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 16 mai 2017.

Nr. 409.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru modificarea Deciziei prim-ministrului nr. 270/2014 privind numirea membrilor Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

 

Având în vedere propunerile formulate de viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, prin adresele nr. 59.625 din 8 mai 2017 şi nr. 64.366 din 15 mai 2017, înregistrate la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/3.433 din 10 mai 2017, respectiv din 15 mai 2017,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (9) şi (10) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La articolul 1 al Deciziei prim-ministrului nr. 270/2014 privind numirea membrilor Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 1 octombrie 2014, cu modificările ulterioare, punctele 4 şi 9 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„4. Ciprian Nicolae Nica - membru, notar public - Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România;

............................................................................................

9. Constantin Mitache - membru, director general - Asociaţia Municipiilor din România.”

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti. 16 mai 2017.

Nr. 410.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.