MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 370/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 370         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 18 mai 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 150 din 14 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii” din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.967/2016. - Ordin al ministrului culturii privind clasarea în Lista monumentelor istorice a vilei „Alice”, str. Piatra Arsă nr. 4, Sinaia, judeţul Prahova, categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B

 

4.071/2016. - Ordin al ministrului culturii privind clasarea în Lista monumentelor istorice a Conacului Moruzi, satul Târgşoru Vechi, comuna Târgşoru Vechi, judeţul Prahova, categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B

 

4.075/2016. - Ordin al ministrului culturii privind clasarea în Lista monumentelor istorice a Sinagogii cultului mozaic ortodox, str. Nicolae Bălcescu nr. 9, localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita, categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 18 din 20 martie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 150

din 14 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii” din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii” din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului, excepţie ridicată de Florin Ciornea în Dosarul nr. 7.091/221/2015 al Judecătoriei Deva şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 250D/2016.

2. La apelul nominal, se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textul de lege criticat face trimitere la două acte normative menţionate expres, acestea prevăzând informaţiile care trebuie declarate. Mai arată că prevederile de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 49 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 3 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.091/221/2015, Judecătoria Deva a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii” din Legea nr. 126/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatorul Florin Ciornea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, din cauza modului defectuos de redactare a normei juridice cuprinse în art. III din Legea nr. 126/2014, respectiv a impreciziei şi a imprevizibilităţii sintagmei „sau nedeclararea unor informaţii”, i-a fost refuzat dreptul legal la amnistiere (anularea debitelor puse în sarcina sa), drept prevăzut de art. II din Legea nr. 126/2014. Atâta vreme cât Legea nr. 126/2014 nu defineşte în niciun fel care sunt, în mod concret, acele informaţii avute în vedere de legiuitor la redactarea normei juridice criticate, se deschide calea unor veritabile abuzuri de drept din partea autorităţilor statului îndrituite să aplice această lege, în sensul nerecunoaşterii beneficiului amnistiei, cu consecinţa vătămării grave a drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor aflaţi în situaţii juridice similare cu a sa. Invocă, în acest sens, dispoziţiile art. 36 referitoare la stilul actelor normative, ale art. 37 privind unitatea terminologică şi ale art. 38 privind exprimarea conţinutului normativ din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

6. De asemenea, susţine că principiul securităţii, care se desprinde din conţinutul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impune tuturor statelor semnatare să ia toate măsurile necesare în vederea respectării principiilor previzibilităţii şi predictibilităţii normelor juridice naţionale, iar o eventuală nerespectare a acestor principii poate fi sancţionată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin obligarea statelor vinovate la plata de despăgubiri materiale şi morale.

7. Autorul excepţiei mai arată că, potrivit art. 49 din Constituţie, copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, iar formele de protecţie socială a copiilor se stabilesc prin lege. În acest sens, arată că, odată ce, potrivit legii, s-au acordat indemnizaţii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani pentru persoana îndreptăţită, orice eventuală obligare la restituirea acestei indemnizaţii nu se poate face decât în condiţiile legii, cu luarea în considerare şi a interesului superior la copilului, dar şi a respectării noţiunii de „bun” în sensul dreptului de proprietate al persoanei vizate de respectiva restituire, drept prevăzut şi recunoscut ca atare, inclusiv de Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.

8. Judecătoria Deva şi-a exprimat opinia în sensul că art. 49 din Constituţie conturează un drept fundamental cetăţenesc, respectiv dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă. Acestui drept îi corespunde obligaţia statului de a asigura copiilor şi tinerilor condiţiile necesare dezvoltării armonioase a aptitudinilor lor fizice şi intelectuale. Astfel, textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 49.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece argumentele invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate pun în evidenţă anumite lacune ale legii şi aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, nefiind de natură să aducă atingere principiului constituţional care prevede că statul are obligaţia să ia măsuri de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent şi nici cel căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind imprecizia şi imprevizibilitatea sintagmei „nedeclararea unor informaţii”, apreciază că dispoziţiile de lege criticate întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, astfel încât destinatarii normei juridice să aibă posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la ansamblul normativ din care fac parte. În acest context, menţionează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, precizează la art. 8 documentele şi informaţiile care trebuie declarate primăriei comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, fiind stabilit şi termenul în care această obligaţie trebuie îndeplinită. Astfel cum Curtea Constituţională a statuat în mai multe rânduri, interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. Iii alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii” din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014, potrivit cărora: „Debitele cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenţie de către acesta a unor documente despre care cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor art. II.”

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” şi ale art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că împotriva reclamantului - autor al excepţiei de neconstituţionalitate a fost demarată procedura de executare silită pentru recuperarea unor debite constând în indemnizaţie creştere copil. Reclamantul a formulat contestaţie la executare şi, în cadrul soluţionării acesteia, a solicitat să se ia act de amnistia fiscală, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 126/2014, care prevede că debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina persoanelor cu drepturi de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, se scutesc de la plată. Ca apărare, pretinzând nedeclararea unor informaţii de către contestator pe perioada cât a beneficiat de plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara a invocat aplicarea prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 126/2014, iar contestatorul Florin Ciornea a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a acestora.

17. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind imprecizia şi imprevizibilitatea sintagmei „nedeclararea unor informaţii”, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a stabilit că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat: astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

18. Aplicând aceste considerente la speţă, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate instituie o cauză de neaplicare a amnistiei fiscale pentru debitele cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenţie de către acesta a unor documente despre care cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii. Or, este evident că sintagma „nedeclararea unor informaţii” se referă la acele informaţii care trebuiau declarate potrivit celor două acte normative menţionate expres în textul de lege criticat, şi anume: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului. Astfel, art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 prevede documentele care trebuie depuse pentru acordarea drepturilor reprezentând indemnizaţie şi stimulent, iar, potrivit art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, „Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.” Pentru neîndeplinirea obligaţiei de a declara informaţiile prevăzute de lege, debitele constituite din culpa persoanei care nu a declarat informaţiile respective nu pot face obiectul scutirii de plată. Aşadar, textul este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist-să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat, astfel încât se respectă cerinţele privind calitatea legii.

19. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, Curtea constată că, prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, a stabilit că, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „odată ce Statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (...)”. (Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunţată în Cauza Beian împotriva României). Având în vedere aceste considerente, cât şi faptul că textul de lege criticat este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate să prevadă consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat, nu se poate reţine încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice.

20. Cât priveşte critica referitoare la faptul că textul de lege criticat nu cuprinde informaţiile concrete la care se referă sintagma „nedeclararea unor informaţii”, Curtea reţine că această critică ţine de interpretarea legilor, care este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Aşadar, informaţiile concrete la care se referă sintagma „nedeclararea unor informaţii” din textul de lege criticat sunt stabilite de instanţa de judecată, în cadrul operaţiunii de interpretare şi aplicare a legii la cazul dedus judecăţii.

21. Referitor la critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 49 din Constituţie, potrivit căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, iar formele de protecţie socială a copiilor se stabilesc prin lege, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, textul de lege criticat instituie o cauză de neaplicare a amnistiei fiscale pentru debitele cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenţie de către acesta a unor documente despre care cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii. Or, formele de protecţie socială a copiilor se stabilesc în condiţiile legii şi, odată ce s-au acordat indemnizaţii pentru creşterea copilului prin folosirea cu intenţie a unor documente despre care se cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii, obligarea la restituirea acestei indemnizaţii nu se poate face decât în condiţiile legii.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Ciornea în Dosarul nr. 7.091/221/2015 al Judecătoriei Deva şi constată că dispoziţiile art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii” din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Deva şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice a vilei „Alice”, str. Piatra Arsă nr. 4, Sinaia, judeţul Prahova, categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B

 

Având în vedere Referatul C.M. nr. 6.098 din 17.08.2016 de aprobare a proiectului de ordin al ministrului culturii de clasare în Lista monumentelor istorice, categoria II - arhitectură, monument, grupa valorică B a vilei „Alice”, str. Piatra Arsă nr. 4, Sinaia, judeţul Prahova,

în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare

şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulteriore, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se clasează ca monument istoric vila „Alice”, str. Piatra Arsă nr. 4, Sinaia, judeţul Prahova, în categoria II - arhitectură, categoria m - monument grupa valorică B, cu codul în Lista monumentelor istorice PH-II-m-B-21125.

(2) Zona de protecţie a monumentului istoric este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Corina Şuteu

 

Bucureşti, 25 noiembrie 2016.

Nr. 3.967.

 

ANEXĂ

 

Zona de protecţie vila „Alice”, str. Piatra Arsă nr. 4, Sinaia, judeţul Prahova

Coordonate puncte de contur: coordonate stereo 70

 

Nord (X)

Est (Y)

542128,469

428563,635

542158,727

428561,271

542158,254

428557,331

542161,879

428552,761

542166,607

426551,658

542164,716

428543,305

542148,011

428524,393

542170,705

428509,737

542169,601

428508,476

542166,450

428484,521

542169,444

428478,217

542162,667

428474,120

542162,693

428467,842

542151,557

428468,262

542126,341

428467,422

542102,386

428462,799

542096,923

428463,429

542087,257

428465,531

542082,424

428469,733

542043,760

428485,493

542033,674

428489,906

542035,355

428493,898

542042,079

428505,665

542049,854

428517,012

542061,831

428532,982

542059,940

428535,924

542062,882

428539,707

542100,285

428556,307

542110,371

428559,669

542114,423

428563,169

 

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice a Conacului Moruzi, satul Târgşoru Vechi, comuna Târgşoru Vechi, judeţul Prahova, categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B

 

Având în vedere Referatul C.M. nr. 6.095 din 17.08.2016 de aprobare a proiectului de ordin al ministrului culturii de clasare în Lista monumentelor istorice, categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B a Conacului Moruzi, satul Târgşoru Vechi, comuna Târgşoru Vechi, judeţul Prahova,

în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2 260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se clasează ca monument istoric Conacul Moruzi, satul Târgşoru Vechi, comuna Târgşoru Vechi, judeţul Prahova, în categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B, cu codul în Lista monumentelor istorice PH-ll-m-B-21126.

(2) Zona de protecţie a monumentului istoric este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Corina Şuteu

 

Bucureşti, 27 decembrie 2016.

Nr. 4.071.

 

ANEXĂ

 

 

Zona de protecţie Conacul Moruzi, satul Târgşoru Vechi, comuna Târgşoru Vechi, judeţul Prahova

Coordonate stereo 70

 

Nord (Y)

Est (X)

572838,445

377210,217

572873,102

377232,808

572898,127

377234,564

572898,127

377238,870

572900,302

377240,291

572902,788

377240,513

572903,188

377234,919

572916,018

377235,896

572919,368

377234,407

572921,160

377229,418

572923,545

377224,684

572926,485

377220,274

572929,940

377216,263

572933,856

377212,681

572938,177

377209,610

572942,838

377207,086

572947,771

377205,146

572952,903

377203,818

572960,340

377201,152

572904,915

377187,542

572871,521

377183,753

572842,476

377180,947

 

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice a Sinagogii cultului mozaic ortodox, str. Nicolae Bălcescu nr. 9, localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita, categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B

 

Având în vedere Referatul nr. 3.838 din 8 august 2016 de aprobare a proiectului de ordin al ministrului culturii de clasare în Lista monumentelor istorice, categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B a Sinagogii cultului mozaic ortodox, str. Nicolae Bălcescu nr. 9, localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita,

în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se clasează ca monument istoric Sinagoga cultului mozaic ortodox, str. Nicolae Bălcescu nr. 9, localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita, în categoria II - arhitectură, categoria m - monument, grupa valorică B, cu codul în Lista monumentelor istorice HR-II-m-B-21127.

(2) Zona de protecţie a monumentului istoric este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Corina Şuteu

 

Bucureşti, 27 decembrie 2016.

Nr. 4.075.

 

ANEXĂ

 

Zona de protecţie Sinagogă cult mozaic ortodox, str. Nicolae Bălcescu nr. 9, localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita

Coordonate puncte de contur:

 

Nr. crt.

Coordonate stereo 70

Nord (Y)

Coordonate stereo 70

Est (X)

1.

545.642

580.684

2.

545.674

580.681

3.

545.682

580.680

4.

545.688

580.695

5.

545.758

580.695

6.

545.758

580.702

7.

545.779

580.702

8.

545.779

580.686

9.

545.830

580.686

10.

545.830

580.637

11.

545.853

580.632

12.

545.847

580.551

13.

545.861

580.542

14.

545.868

580.508

15.

545.827

580.505

16.

545.821

580.493

17.

545.806

580.482

18.

545.809

580.468

19.

545.767

580.465

20.

545.769

580.451

21.

545.728

580.443

22.

545.727

580.463

23.

545.682

580.456

24.

545.682

580.466

25.

545.643

580.529

26.

545.631

580.525

27.

545.622

580.573

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 18

din 20 martie 2017

 

Dosar nr. 3.946/1/2016

 

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Aurelia Rusu - judecător la Secţia I civilă

Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă

Raluca Moglan - judecător la Secţia I civilă

Romaniţa Ecaterina Vrînceanu - judecător la Secţia I civilă

Simona Gina Pietreanu - judecător la Secţia I civilă

Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Dorin - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu  - judecător la Secţia a II-a civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 3.946/1/2016 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările ulterioare, respectiv dacă „pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a Asociaţiei de proprietari, raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăţi sau la numărul de membri ai condominiului”.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Prin încheierea din data de 25 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 37.978/299/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile care să stabilească dacă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că, pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari, trebuie făcută „prin raportare la numărul de proprietăţi sau la numărul de membri ai condominiului”.

2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 decembrie 2016, sub nr. 3.946/1/2016.

II. Temeiul juridic al sesizării

3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

„Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

4. Art. 24 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 230/2007):

„(1) Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri as asociaţiei de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal.

(2) Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată şi reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări.

(3) La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora.

(4) Hotărârile adunării generale a asociaţiei de proprietari sunt obligatorii şi pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenţi la adunarea generală, precum şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari.”

IV. Expunerea succintă a procesului

5. Prin Acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 37.978/299/2014, reclamanţii A, B, C, D şi E au formulat, în contradictoriu cu pârâţii F, G, H şi Asociaţia de proprietari, contestaţie împotriva procesului-verbal al Adunării generale a Asociaţiei de proprietari din data de 8 iulie 2014.

6. În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâta F a convocat Adunarea generală a Asociaţiei de proprietari pentru data de 8 iulie 2014, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, ordinea de zi fiind: 1) alegerea unui nou comitet executiv, a unui nou preşedinte, precum şi a celorlalte organe ale asociaţiei de proprietari şi 2) diverse probleme privind administrarea imobilului.

7. Ca urmare a acestei convocări, la data de 8 iulie 2014, la Adunarea generală au fost prezenţi trei membri din totalul de opt, nefiind îndeplinit cvorumul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 şi de art. 14 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţilor de proprietari, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.588 din 19 decembrie 2007 (denumite în continuare Normele metodologice).

8. La data de 16 iulie 2014 s-a întrunit Adunarea generală reconvocată, fiind prezenţi fizic şi cu împuternicire un număr de cinci membri. Adunarea generală reconvocată a respins, în unanimitate, propunerile de pe ordinea de zi, fiind puse în discuţie diverse aspecte legate de administrarea blocului.

9. Faţă de această situaţie de fapt, reclamanţii au apreciat că procesul-verbal din 8 iulie 2014 a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 şi ale art. 14 alin. (5) din Normele metodologice, întrucât numărul de trei membri prezenţi la Adunarea generală nu reprezintă jumătate plus unu din totalul membrilor asociaţiei. Mai mult, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 8 din Statutul Asociaţiei, modificat prin încheierea pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 51.766/299/2011, prin care s-a stabilit că fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot. indiferent de numărul de proprietăţi sau spaţii cu altă destinaţie deţinute în imobil.

10. Prin Sentinţa civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 37.978/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat procesul-verbal al Adunării generale din data de 8 iulie 2014 al Asociaţiei de proprietari, reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 şi ale art. 14 alin. (5) din Normele metodologice, pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri, ambele texte legale vorbesc despre numărul de membri, nu despre numărul de proprietăţi.

11. Totodată, s-a reţinut că, potrivit cap. VIII din Statutul Asociaţiei de proprietari, astfel cum a fost modificat prin Procesul-verbal din data de 14 septembrie 2011 ^ aprobat de instanţa de judecată (aşa cum reiese din cuprinsul încheierii din data de 22 mai 2012), fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot, indiferent de numărul de proprietăţi deţinute în imobil.

12. Faţă de aceste aspecte, prima instanţa a apreciat că hotărârea Adunării generale din data de 8 iulie 2014 a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 230/2007 şi ale art. 14 alin. (5) din Normele metodologice, nefiind întrunit cvorumul necesar luării hotărârilor, întrucât la această adunare generală au participat doar trei persoane din totalul de opt, aşadar mai puţin de jumătate plus unu; au fost înlăturate susţinerile formulate de pârâta F conform cărora acesteia îi revin nouă voturi, corespunzător celor nouă proprietăţi deţinute, având în vedere că textele de lege prevăd expres sintagma de „proprietari membri”. Or, pârâta, în ciuda faptului că deţine mai multe spaţii în imobil, are dreptul la un singur vot, în calitate de membru, proprietar al mai multor spaţii. Acest aspect este confirmat şi de prevederile statutului care prevede că fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot, indiferent de numărul de proprietăţi deţinute în imobil.

13. A precizat această instanţă că, de altfel, acest aspect a fost stabilit cu putere de lucru judecat pentru părţile din prezentul dosar, în cadrul Dosarului nr. 33.086/299/2014, prin încheierea din data de 21 iulie 2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului, la data de 24 septembrie 2014.

14. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta F, iar, în dezvoltarea motivelor de apel, â susţinut că instanţa de judecată a făcut în mod eronat aplicarea în litigiul pendinte a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, precum şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Normele metodologice.

15. Apelanta-pârâtă a susţinut că instanţa de judecată trebuia să coroboreze prevederile sus-menţionate cu cele ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, care prevăd că: „fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa”. Cum textul de lege menţionat se referă la câte o proprietate identificată prin act de proprietate separat, având deci şi număr diferit în cartea funciară, apelanta-pârâtă a considerat că, în calitate de proprietar al mai multor spaţii cu destinaţia de locuinţă, respectiv cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, are dreptul la un vot pentru fiecare proprietate în parte.

16. Aceasta a făcut referire şi la noţiunea de proprietar al spaţiului, definită în art. 3 lit. f) din Legea nr. 230/2007 ca fiind: „persoana fizică sau juridică de drept public sau de drept privat care are în proprietate acel spaţiu, respectiv apartament, într-un condominiu.”

17. A conchis apelanta-pârâtă că, din interpretarea coroborată a art. 25 alin. (1) lit. a din Legea nr. 230/2007 cu art. 3 lit. f) din acelaşi act normativ, fiecare apartament dă dreptul la un vot în adunarea generală, astfel că a fost respectat cvorumul necesar adoptării hotărârii în Adunarea generală din data de 8 iulie 2014 a Asociaţiei de proprietari, hotărârea fiind adoptată cu un număr de unsprezece voturi din cele nouăsprezece existente.

18. În cadrul soluţionării acestei căi de atac, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a admis cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării apelului până la pronunţarea acestei hotărâri prealabile.

V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

19. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă şi este vorba despre o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a apelului declarat de apelanta-pârâtă în condiţiile în care, prin Sentinţa civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a anulat procesul-verbal al Adunării generale al Asociaţiei de proprietari din data de 8 iulie 2014, cu argumentul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 230/2007 şi ale art. 14 alin. (5) din Normele metodologice şi că textele de lege mai sus menţionate prevăd, în mod expres, sintagma de proprietari membri, iar pârâta-apelantă, în ciuda faptului că deţine mai multe spaţii în imobil, are dreptul la un singur vot în calitate de membru, proprietar al mai multor spaţii.

20. Tribunalul a reţinut că în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 se face referire la majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, iar în art. 25 alin. (1) lit. a) nu se face referire la proprietatea individuală a unui proprietar în sensul prevăzut de art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007, ci doar la „proprietatea sa”, ceea ce ar însemna că este vorba de toate proprietăţile deţinute de un membru al condominiului.

21. Astfel, în art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007 se arată că termenul „proprietatea individuală” are semnificaţie de apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, parte dintr-o clădire, destinată locuirii sau altor activităţi, care împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună constituie o unitate de proprietate imobiliară; cu excepţia unor situaţii pentru care există alte prevederi exprese în actul normativ anterior menţionat sau în acordul de asociere, dreptul de proprietate asupra unei proprietăţi individuale dintr-un condominiu trebuie considerat în acelaşi mod ca şi dreptul de proprietate asupra altor bunuri imobile. În art. 3 lit. f) este definită noţiunea de proprietar al spaţiului, respectiv al apartamentului, ca fiind persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care are în proprietate acel spaţiu, respectiv apartament, într-un condominiu, iar în art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 230/2007 se arată că fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa, nu pentru fiecare din proprietăţile sale individuale. Cum expresia proprietatea sa individuală apare şi în alte paragrafe de lege, legiuitorul ar fi scris „proprietatea sa individuală” dacă s-ar fi referit la un singur apartament sau spaţiu.

22. Totuşi, sintagma „majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari (jumătate plus unu)” din art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 nu este suficient de clară şi este susceptibilă de interpretări, astfel că este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la faptul dacă dispoziţiile art. 24 alin, (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari raportarea trebuie făcută „la numărul de proprietăţi sau la numărul de membri ai condominiului”.

23. Tribunalul a reţinut, de asemenea, că această chestiune de drept ridicată, a cărei dezlegare se solicită, este nouă şi nu a primit o interpretare adecvată, concretizată într-o practică judiciară consacrată. În plus, asupra acestei chestiuni de drept, care nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat

VI. Punctul de vedere al completului de judecată

24. Deşi a constatat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi a admis cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea chestiunii de drept referitoare la făptui dacă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăţi sau la numărul de membri ai condominiului, instanţa de trimitere nu a formulat în mod distinct un punct de vedere.

VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

25. Prin notele scrise depuse la data de 11 octombrie 2016, apelanta-pârâtă F a susţinut că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăţi, nu la numărul de membri.

Aceasta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că soluţionarea pe fond a apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 8.793 din 12 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, depinde de lămurirea acestei chestiuni de drept, care este nouă, nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat.

Apelanta-pârâtă a solicitat ca dezlegarea în drept să privească prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 prin coroborare cu cele ale art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, care prevăd că: „Fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa”.

În opinia acesteia, art. 25 alin. (1), menţionat, se referă la câte o proprietate identificată prin act de proprietate separat, având număr diferit în cartea funciară. În acest sens a făcut referire şi la noţiunea de proprietar al spaţiului, astfel cum aceasta este definită în art. 3 lit. f) din Legea nr. 230/2007.

A susţinut apelanta-pârâtă că, pe cale de consecinţă, din interpretarea coroborată a art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 230/2007 cu dispoziţiile art. 3 lit. f) din acelaşi act normativ, fiecare apartament deţinut îi dă dreptul la un vot în adunarea generală.

În susţinerea cererii de sesizare, s-a apreciat că sintagma „proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari” din textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 este imprecisă şi poate genera neclarităţi în aplicarea textului legal mai sus menţionat, considerându-se că legiuitorul a dorit, prin raportare la textele de lege mai sus indicate, ca fiecărui proprietar să i se confere „dreptul la voturi egale cu numărul de proprietăţi individuale” pe care le deţine într-un condominiu.

A conchis apelanta-pârâtă că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că acelor membri ai asociaţiei de proprietari care sunt titulari ai mai multor drepturi de proprietate trebuie să li se asigure posibilitatea legală de a-şi apăra fiecare drept de proprietate, în mod distinct, exprimat prin câte un vot distinct aferent fiecărei proprietăţi.

26. Intimaţii-reclamanţi C, D şi E, precum şi intimaţii-pârâţi G, H şi Asociaţia de proprietari nu şi-au exprimat poziţia faţă de chestiunea^ de drept pentru a cărei dezlegare s-a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar intimaţii-reclamanţi A şi B au solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.

VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

27. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au comunicat un număr de şaisprezece hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 230/2007 (având ca obiect cereri de acordare personalitate juridică, modificare acte constitutive şi anulare hotărâri ale adunărilor generale ale asociaţiilor de proprietari) curţile de apel Braşov, Bucureşti, Cluj şi Ploieşti.

28. Hotărârile judecătoreşti care pot fi reţinute ca fiind relevante în materie în sensul că analizează dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 ori pe cele ale art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ relevă o practică judiciară unitară în sensul că la constituirea asociaţiei de proprietari se are în vedere numărul de proprietari ai apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din condominiu, iar, la verificarea cvorumului necesar pentru întrunirea adunării generale a asociaţiei de proprietari, se are în vedere numărul proprietarilor sus-menţionaţi care au calitatea de membri ai asociaţiei de proprietari.

29. Instanţele naţionale au comunicat, însă, puncte de vedere teoretice, atât în sensul în care a fost identificată practică judiciară, cât şi în sensul că la întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari, raportarea trebuie făcută la „numărul de proprietăţi”.

30. Deşi nu se precizează în mod expres, iar formularea utilizată de instanţa de trimitere este deficitară sub acest aspect, pe cale de deducţie logică se poate considera că s-a avut în vedere numărul de proprietăţi pe care fiecare membru al asociaţiei de proprietari le deţine în condominiu.

31. În argumentarea opiniei conform căreia la verificarea cvorumului necesar pentru întrunirea adunării generale a asociaţiei de proprietari se are în vedere numărul proprietarilor sus-menţionaţi care au calitatea de membri ai asociaţiei de proprietari s-a arătat, în esenţă, că potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 230/2007, adunarea generală este alcătuită din toţi proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari, iar hotărârile adoptate în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 24 sunt obligatorii, atât pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenţi la adunarea generală, cât şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari.

Distincţia dintre proprietarii membri ai asociaţiei şi ceilalţi proprietari ai unui condominiu apare în definiţia legală dată asociaţiei de proprietari - forma de asociere autonomă şi nonprofit a majorităţii proprietarilor unui condominiu - în capitolul II al legii care reglementează modalităţile de înfiinţare a asociaţiei (acord scris jumătate plus unu din numărul proprietarilor) şi cu prilejul reglementării oferite de art. 7 şi 8 din Legea nr. 230/2007 referitoare la înscrierea ulterioară a unui membru în asociaţie.

Art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretat în sensul că aprecierea cu privire la întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari trebuie făcută prin raportare la numărul membrilor asociaţiei de proprietari, astfel cum se arată expres în text. Numărul membrilor asociaţiei de proprietari este reprezentat de numărul de proprietari ai cel puţin unui spaţiu/apartament din condominiul respectiv, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. f) şi h) şi art. 1 din Legea nr. 230/2007.

Indiferent de numărul spaţiilor sau apartamentelor deţinute în proprietate de o anume persoană fizică sau juridică, aceasta nu poate avea decât calitatea de proprietar (la singular) în respectivul condominiu. La fel, o persoană fizică sau juridică poate avea doar calitatea de membru (la singular) al asociaţiei de proprietari.

Un argument suplimentar este faptul că la întocmirea acordului de asociere se consfinţeşte decizia proprietarilor de a se asocia, ceea ce înseamnă că numărul membrilor este egal cu numărul proprietarilor de spaţii sau apartamente din condominiu care au întocmit acordul de asociere sau au aderat ulterior la asociaţie.

Prin urmare, pentru ca adunarea generală să fie legal constituită în vederea adoptării unei hotărâri, este necesar să fie prezenţi jumătate plus unu din proprietarii membri ai asociaţiei, fiind fără relevanţă împrejurarea că vreunul dintre aceştia ar deţine mai multe proprietăţi în condominiu.

În completarea acestor argumente, unele instanţe au arătat că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 face referire la majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, iar în art. 25 alin. (1) lit. a) nu se face referire la „proprietatea individuală” a unui proprietar în sensul art. 3 lit. b), ci doar la „proprietatea sa”, concluzia care se desprinde fiind aceea că este vorba despre toate proprietăţile deţinute de un membru al condominiului; dacă legiuitorul ar fi dorit să atribuie unui proprietar câte un vot pentru fiecare dintre proprietăţile sale individuale, ar fi inserat sintagma „proprietate individuală” în art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 230/2007, având în vedere că această sintagmă apare şi în alte paragrafe din lege [spre exemplu, în art. 14 şi art. 56 alin. (1) lit. c)J.

Ţinând seama de faptul că textele de lege mai sus menţionate prevăd în mod expres sintagma „majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei” şi în eventualitatea în care un membru al condominiului ar deţine mai multe spaţii într-un imobil, acesta va avea dreptul la un singur vot în calitate de membru al asociaţiei, iar nu voturi distincte, aferente fiecărei proprietăţi individuale.

Altfel spus, dacă o persoană este proprietarul mai multor apartamente din cadrul aceluiaşi condominiu, aceasta va avea un singur drept de vot la adunarea generală a asociaţiei de proprietari. Interpretarea contrară ar însemna că dreptul de vot trebuie corelat inclusiv cu întinderea sau ponderea dreptului de proprietate în ansamblul condominiului, ceea ce legiuitorul nu a urmărit. Atunci când a dorit instituirea unei corelări de genul celei menţionate anterior, legiuitorul a prevăzut-o expres.

În art. 25 din lege se prevede că: „Pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociaţiei de proprietari, se vor avea în vedere următoarele: a) fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa; b) pentru hotărârile cu privire la stabilirea fondurilor de investiţii pentru consolidare, reabilitare şi modernizare, votul fiecărui proprietar are o pondere egală cu cota-parte din proprietatea comună; c) proprietarul poate fi reprezentat în adunarea generală de către un membru al familiei sau de către un alt reprezentant care are o împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarul în numele căruia votează;

d) un membru al asociaţiei de proprietari poate reprezenta unul sau mai mulţi membri absenţi, dacă prezintă împuternicire semnată de către proprietarii în numele cărora votează; e) în cazul unui vot paritar, votul preşedintelui asociaţiei de proprietari este decisiv.”

Întrucât legea face distincţii bazate pe ponderea proprietăţii în condominiu doar în cazul hotărârilor adoptate în domeniile prevăzute la lit. b) a art. 25, s-a apreciat că regula este aceea că fiecare proprietar membru (chiar dacă acesta are mai multe proprietăţi în condominiu) are dreptul la un vot, ponderea acestuia fiind egală.

32. Instanţele care au opinat în sensul că, la întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari, raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăţi, analizează întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari prin coroborarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) cu cele ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

Astfel, s-a arătat că pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari, raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăţi, deoarece, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007: „pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociaţiei de proprietari, se vor avea în vedere următoarele: fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa”, iar, potrivit art. 3 lit. f) din acelaşi act normativ, prin proprietar al spaţiului, respectiv al apartamentului se înţelege: „persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care are în proprietate acel spaţiu, respectiv apartament, într-un condominiu”. Or, din interpretarea acestor dispoziţii legale se desprinde ideea că fiecare proprietar, persoană fizică sau juridică, are dreptul la tot atâtea voturi câte proprietăţi deţine în condominiu. De asemenea, s-a considerat că un mod contrar de interpretare a dispoziţiilor legale ar conduce la încălcarea dreptului proprietarului care deţine mai multe apartamente de a-şi apăra fiecare drept individual de proprietate.

33. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat, cu Adresa nr. 2.446/C/4489/III - 5/2016, că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept care face obiectul sesizării Tribunalului Bucureşti,

IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

34. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la problema de drept care face obiectul prezentei sesizări, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.117 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, şi Decizia nr. 427 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 18 august 2014, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 230/2007. Aceste decizii nu conţin elemente relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie.

X. Raportul asupra chestiunii de drept

35. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a apreciat că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 se interpretează în sensul că întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari trebuie făcută prin raportare la numărul proprietarilor apartamentelor sau spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din condominiu care sunt membri ai asociaţiei de proprietari, indiferent de numărul de „proprietăţi individuale” în sensul art. 3 lit. b) din acelaşi act normativ, deţinute de aceştia.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

36. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, instituite de art. 519 din Codul de procedură civili.

37. Potrivit dispoziţiilor precizate, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

38. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ. În doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; şi

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

39. Se apreciază că, distinct de aceste condiţii, este necesar a se verifica, cu prioritate, dacă procesul în legătură cu care s-a solicitat pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este guvernat, din perspectiva legii procesuale, de dispoziţiile Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010. În acest sens se reţine că, prin Decizia nr. 8 din 7 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 2 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în condiţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, este admisibilă numai în procesele începute după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

40. Faţă de data înregistrării pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a cererii de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 37.978/299/2014 (20 august 2014), se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este îndeplinită condiţia premisă privitoare la legea procesuală aplicabilă.

41. Primele trei condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, iar tribunalul, care este învestit cu judecarea apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

42. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării care,potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate, în doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată.

43. Examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că practica judiciară identificată este unitară, însă se observă numărul extrem de redus al hotărârilor judecătoreşti comunicate de instanţele naţionale. Trebuie subliniat faptul că instanţele judecătoreşti au exprimat, de principiu, opinii diferite, divergenţele de opinie având însă la bază o corelare a dispoziţiilor legale ce se solicită a fi interpretate cu cele art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, care, în speţă, nu se justifică.

44. Prin urmare, condiţia noutăţii este îndeplinită.

45. Textul art. 519 din Codul de procedură civilă mai prevede condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sau ca această problemă să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. În legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dezlegat problema care constituie obiectul sesizării.

46. Cu referire la condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reţine că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”.

47. În încercarea de a clarifica conţinutul acestei noţiuni, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma „problemă de drept” trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

48. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

49. În acelaşi timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa şi, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

50. Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Această

cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a I l-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ţinut în primul rând să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică.

51. Pe de altă parte, cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia care va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.

52. În privinţa admisibilităţii sesizării, Tribunalul Bucureşti a argumentat că este vorba despre o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a apelului declarat de apelanta-pârâtă în condiţiile în care, prin Sentinţa civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a anulat procesul-verbal al Adunării generale a Asociaţiei de proprietari din data de 8 iulie 2014, cu motivarea că nu au fost respectate dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 230/2007 şi ale art. 14 alin. (5) din Normele metodologice şi că textele de lege mai sus menţionate prevăd în mod expres sintagma de proprietari membri, iar pârâta-apelantă, în ciuda faptului că deţine mai multe spaţii în imobil, are dreptul la un singur vot în calitate de membru, proprietar al mai multor spaţii.

53. Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 37.978/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a solicitat anularea procesului-verbal întocmit la data de 8 iulie 2014 în Adunarea generală a Asociaţiei de proprietari constituite în prezenţa pârâţilor F, G şi H, ca fiind întocmit cu încălcarea prevederilor legale în materia asociaţiilor de proprietari şi, respectiv, a prevederilor statutului asociaţiei de proprietari.

54. În motivarea acţiunii s-a arătat, în esenţă, că unul dintre proprietari, membru al asociaţiei, care deţine dreptul de proprietate asupra mai multor „proprietăţi individuale” din condominiu în sensul art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007, a convocat Adunarea generală a Asociaţiei de proprietari pentru data de 8 iulie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, ordinea de zi fiind alegerea unui nou comitet executiv, a unui nou preşedinte, precum şi a celorlalte organe ale asociaţiei de proprietari, dar şi diverse probleme privind administrarea imobilului.

55. Ca urmare a acestei convocări, la adunarea generală din data de 8 iulie 2014 au fost prezenţi trei proprietari membri ai asociaţiei, din totalul de opt, care au încheiat în mod nelegal şi nestatutar procesul-verbal a cărui anulare se solicită.

56. Anularea procesului-verbal a fost solicitată exclusiv din perspectiva neîndeplinirii cvorumului prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 şi de art. 14 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi pentru constituirea cadrului legal în care adunarea generală a asociaţiei de proprietari poate adopta hotărâri.

57. Prin Sentinţa civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat procesul-verbal contestat, reţinând că hotărârea Adunării generale a Asociaţiei de proprietari din data de 8 iulie 2014 a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 230/2007 şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Normele metodologice, şi aceasta deoarece nu a fost întrunit cvorumul necesar adoptării hotărârilor.

58. Astfel, la această adunare generală au participat doar trei persoane din totalul de opt, aşadar mai puţin de jumătate plus unu, conform art. 24 din Legea nr. 230/2007.

59. Au fost înlăturate apărările pârâtei F, care a susţinut că îi revin nouă voturi, corespunzător celor nouă proprietăţi deţinute, cu motivarea că textele de lege prevăd expres sintagma de proprietari membri. Or, pârâta, în ciuda faptului că deţine mai multe spaţii în imobil, are dreptul la un singur vot, în calitate de membru al asociaţiei, proprietar al mai multor spaţii.

60. A reţinut Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti că un alt argument pentru care aceste apărări nu pot fi primite este acela că, potrivit cap. VIII din Statutul Asociaţiei de proprietari, astfel cum a fost modificat prin procesul-verbal din data de 14 septembrie 2011, aprobat de instanţa de judecată (aşa cum reiese din cuprinsul încheierii din data de 22 mai 2012), fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot, indiferent de numărul de proprietăţi deţinute în imobil.

61. Prin motivele de apel s-au formulat critici prin care s-a susţinut că instanţa de judecată a făcut în mod eronat aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, precum şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

62. Apelanta-pârâtă a susţinut că instanţa de judecată trebuia să coroboreze prevederile sus-menţionate cu cele ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, care prevăd că: „fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa”. Cum textul de lege menţionat se referă la câte o proprietate identificată prin act de proprietate separat, având deci şi număr diferit în cartea funciară, apelanta-pârâtă a considerat că, în calitate de proprietar al mai multor spaţii cu destinaţia de locuinţă, respectiv cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, are dreptul la un vot pentru fiecare proprietate în parte.

63. Aceasta a făcut referire şi la noţiunea de proprietar al spaţiului, definită în art. 3 lit. f) din Legea nr. 230/2007 ca fiind: „persoana fizică sau juridică de drept public sau de drept privat care are în proprietate acel spaţiu, respectiv apartament, într-un condominiu.”

64. Este de menţionat că nu s-a combătut prin motivele de apel motivarea primei instanţe în ceea priveşte efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al încheierii din data de 21 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 33.086/299/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului, la data de 24 septembrie 2014, sub aspectul numărului de voturi pe care îl poate exprima un membru al asociaţiei de proprietari (respectiv un vot, indiferent de numărul de proprietăţi deţinute în condominiu).

65. Sub aspectul chestiunii de drept a cărei dezlegare de principiu s-a solicitat, se reţine că întrebarea instanţei de trimitere vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

66. Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, domeniul de aplicare al Legii nr. 230/2007, soluţia pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi motivele de apel, se poate aprecia că există o legătură între dispoziţiile legale ce se cer a fi interpretate [art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007] şi soluţionarea pe fond a cauzei.

67. Limitele sesizării nu pot fi extinse şi la interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, care prevăd că: „fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa”.

68. Astfel, se observă că în Dosarul nr. 37.978/299/2014, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, problema de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei este interpretarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, contestaţia fiind motivată de neîndeplinirea cvorumului necesar pentru adoptarea de hotărâri de către adunarea generală.

69. Ţinând seama că dezlegarea în drept a chestiunii prealabile pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o poate pronunţa este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate (inclusiv aceea privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei), prin raportare la obiectul cererii deduse judecăţii [contestaţie împotriva procesului-verbal al adunării generale pentru neîndeplinirea cvorumului prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 şi de art. 14 alin. (5) din Normele metodologice], interpretarea prevederilor art. 25 alin. (1) lit. a) excedează limitelor învestirii, deoarece analiza modului în care se dă eficienţă voturilor exprimate de către proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari prezenţi la adunarea generală este subsecventă verificării cvorumului necesar pentru adoptarea de hotărâri în adunarea generală, la prima convocare.

70. Nu prezintă nicio relevanţă în speţă interpretarea art. 25 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ care, prin ipoteză, ar implica existenţa unei adunări generale legal constituite. În plus, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, „potrivit cap. VIII din Statutul Asociaţiei de proprietari, astfel cum a fost modificat prin Procesul-verbal din data de 14 septembrie 2011 şi aprobat de instanţa de judecată, astfel cum reiese din cuprinsul încheierii din data de 22 mai 2012, fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot, indiferent de numărul de proprietăţi deţinute în imobil”.

71. De altfel, se constată că ipoteza diferită a celor două norme - art. 24 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 230/2007 - a fost reţinută şi de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, care, soluţionând prin Decizia nr. 1.285 din 24 septembrie 2014 (pronunţată în Dosarul nr. 33.086/299/2014), apelul declarat împotriva încheierii date în Camera de consiliu la data de 21 iulie 2014 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (în dosarul cu acelaşi număr), prin care a fost respinsă cererea de înregistrare în Registrul persoanelor juridice aflat la grefa acestei instanţe a modificărilor intervenite cu privire la actele constitutive ale asociaţiei prin procesul-verbal al Adunării generale al Asociaţiei de proprietari din data de 8 iulie 2014, a respins calea de atac argumentând că „cvorumul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 230/2007 este unul de prezenţă, iar nu unul pentru adoptarea hotărârii, la care se referă art. 25 alin. (2) din Legea nr. 230/2007. În privinţa prezentei, dispoziţia legală nu face nicio referire la calculul cvorumului în funcţie de proprietate, aşa cum se face în conţinutul art. 25 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 230/2007. Apelanta invocă un calcul al cvorumului care să ţină seama de numărul de apartamente aflate în proprietatea membrilor asociaţiei, dar în cauză se pune în discuţie prezenţa membrilor asociaţiei, care nu este statutară, faţă de numărul membrilor - opt şi numărul celor prezenţi - trei”.

72. Or, cu referire la această hotărâre judecătorească, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, care face obiectul controlului judiciar în dosarul instanţei de trimitere, a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care nu a făcut obiectul criticilor în apel.

73. Prin urmare, limitele sesizării nu pot fi extinse la interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 prin coroborare cu cele ale art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, deoarece soluţionarea fondului cauzei, în Dosarul nr. 37.978/299/2014, depinde exclusiv de interpretarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

74. Aşadar, chestiunea de drept privitoare la interpretarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 nu îndeplineşte, în sesizarea de faţă, condiţia de admisibilitate care impune că de dezlegarea acesteia să depindă soluţionarea în fond a cauzei.

75. Examinând în continuare admisibilitatea sesizării, Înalta Curte reţine că interpretarea chestiunii de drept care vizează dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate potrivit căreia chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de o dificultate reală de interpretare care ar putea izvorî din posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

76. Astfel, prin încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Bucureşti, cu prilejul argumentării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, a menţionat că: „Totuşi, sintagma «majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari (jumătate plus unu)» din art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 nu este suficient de clară şi este susceptibilă de interpretări, astfel că este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la faptul dacă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari trebuie făcută prin raportare la numărul de proprietăţi sau la numărul de membri ai condominiului.”

77. Distinct de împrejurarea că susţinerea instanţei de trimitere, prin care s-a sugerat că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 nu sunt suficient de clare şi sunt susceptibile de interpretări, este pur enunţiativă, este de subliniat şi faptul că, în formularea sesizării, Tribunalul Bucureşti a procedat la înlocuirea sintagmei „proprietari, membri ai asociaţiei de proprietari” cu „număr de proprietăţi”, respectiv „număr de membri ai condominiului”.

78. Or, în condiţiile reglementate de Legea nr. 230/2007, niciuna dintre aceste două expresii nu este suficient de bine definită.

79. Astfel, expresia „număr de proprietăţi” nu ar putea constitui un element de referinţă, în sine. Ea ar putea fi luată în considerare pentru analiză ca fiind numărul bunurilor cu caracter principal din condominiu în sensul art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007, deţinute în proprietate de un membru al asociaţiei de proprietari.

80. În schimb, nu se poate aprecia ce a înţeles instanţa de trimitere prin expresia „număr de membri ai condominiului”. În măsura în care s-ar aprecia că în această modalitate tribunalul a înţeles să definească numărul de proprietari din condominiu, este de menţionat că din cuprinsul Legii nr. 230/2007 rezultă cu evidenţă că într-un condominiu în care este constituită asociaţia de proprietari pot exista proprietari care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari. Prin urmare, expresia „număr de membri ai condominiului” nu poate fi asimilată cu cea de „număr de proprietari, membri ai asociaţiei de proprietari”, utilizată în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

81. Sub un alt aspect, problema de drept care face obiectul sesizării, conform celor deja expuse, respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, nu îndeplineşte cerinţa esenţială de a prezenta o dificultate reală de interpretare.

82. Astfel, procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esenţiale şi controversate, cu caracter de noutate.

83. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

84. În cazul analizat, titularul sesizării solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă cu privire la dezlegarea chestiunii vizând îndeplinirea cvorumului necesar pentru adoptarea unei hotărâri a adunării generale a asociaţiei de proprietari în ipoteza în care unii dintre membrii asociaţiei deţin în proprietate (în condominiul în care asociaţia este constituită) mai multe bunuri cu caracter principal definite de art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007 drept „proprietăţi individuale”.

85. Nu s-a pus în discuţie ipoteza în care bunurile definite de art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007 fac obiectul unui drept de proprietate comună.

86. Examinarea datelor comunicate de către curţile de apel arată că practica judiciară care a fost identificată în materie este unitară, instanţele naţionale apreciind că la constituirea asociaţiei de proprietari se are în vedere numărul de proprietari ai apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din condominiu, iar, la verificarea cvorumului necesar pentru întrunirea adunării generale a asociaţiei de proprietari, se are în vedere numărul proprietarilor sus-menţionaţi care au calitatea de membri ai asociaţiei de proprietari, independent de numărul de „proprietăţi individuale” deţinute de aceştia.

87. Aspectele sesizate nu vizează interpretarea unor dispoziţii legale care să comporte o reală dificultate, ci doar realizarea unui raţionament judiciar, prin aplicarea unei norme în raport cu scopul şi conţinutul acesteia.

88. În plus, relaţionarea textelor de lege în discuţie, care a fost expusă de instanţa de trimitere cu prilejul examinării condiţiilor de admisibilitate a sesizării, conduce la concluzia că nu este vorba de identificarea unei chestiuni de drept care să comporte o reală dificultate de interpretare, ipoteza normei fiind explicită.

89. Astfel, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, situat în capitolul IV intitulat „Organizarea şi funcţionarea asociaţiei de proprietari”, prevede că: „Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal.”

90. În mod corespunzător, în art. 14 alin. (5) teza I din Normele metodologice se prevede că: „Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal.”

91. Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 230/2007, acest act normativ reglementează aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi modul de administrare şi de exploatare a clădirilor de locuinţe aflate în proprietatea a cel puţin 3 persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, inclusiv în cazul celor care au în structura lor şi spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă.

92. Art. 2 din acelaşi act normativ prevede că: „în condiţiile art. 1, datorită stării de indiviziune forţată, proprietarii au obligaţia să ia măsuri cu privire la drepturile şi obligaţiile comune ce le revin tuturor asupra proprietăţii comune. În acest scop, proprietarii se pot asocia în asociaţii de proprietari cu personalitate juridică.”

93. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, asociaţia de proprietari se înfiinţează prin acordul scris a cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, din cadrul unei clădiri.

94. Proprietarii care nu au fost prezenţi la adunarea generală de constituire se pot înscrie în asociaţie printr-o cerere formulată în scris, fără alte formalităţi (art. 7 din lege).

95. Conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 230/2007: „Adunarea generală este alcătuită din toţi proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari.”

96. Dispoziţia legală a cărei interpretare a ocazionat prezenta sesizare, privitoare la cvorumul necesar pentru adoptarea de hotărâri de către adunarea generală a asociaţiei de proprietari la prima convocare, impune cerinţa prezenţei, în persoană sau prin reprezentant legal, a majorităţii proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, respectiv jumătate plus unu din numărul acestora.

97. Niciuna dintre dispoziţiile legale evocate nu conţine vreo trimitere la întinderea dreptului de proprietate asupra bunurilor principale (locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă), interpretarea coroborată a acestora conducând în mod logic la concluzia că poate avea calitatea de membru al asociaţiei de proprietari persoana care deţine un drept de proprietate asupra unei „proprietăţi individuale”, astfel cum aceasta este definită în art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007.

98. Este de subliniat faptul că, în vreme ce art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 reglementează numărul minim de proprietari membri ai asociaţiei de proprietari care trebuie să fie prezenţi sau reprezentaţi pentru legala întrunire a adunării generale (număr care, în jurisprudenţă, a fost denumit cvorum de prezenţă), art. 25 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, care suscită interpretări diferite la nivel teoretic, are o ipoteză diferită, şi anume priveşte numărul de voturi care poate fi exprimat de fiecare proprietar, membru al asociaţiei, pentru adoptarea de hotărâri, după întrunirea condiţiilor de cvorum.

99. Faţă de considerentele expuse, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretat în sensul că cvorumul necesar pentru legala întrunire a adunării generale a asociaţiei de proprietari se determină în funcţie de numărul proprietarilor membri ai asociaţiei, persoane fizice sau juridice care deţin un drept de proprietate asupra a cel puţin un apartament ori spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din condominiu.

100. Calitatea de membru a persoanei juridice nu poate fi multiplicată în funcţie de numărul de proprietăţi pe care fiecare proprietar membru ie deţine în condominiu, această calitate fiind asociată cu persoana care îndeplineşte condiţiile pentru a fi membru al asociaţiei de proprietari, iar nu cu bunurile deţinute de aceasta.

101. Sub un alt aspect, sintagma „membri ai condominiului” reţinută de instanţa de trimitere nu este echivalentă celei utilizate în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 - „proprietari membri ai asociaţiei de proprietari”.

102. Aşa cum s-a arătat deja, pentru înfiinţarea asociaţiei de proprietari este suficient acordul scris a jumătate plus unu din numărul proprietarilor apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, din cadrul unei clădiri, fiind necesar să existe minimum trei proprietari diferiţi.

103. Ceilalţi proprietari se pot înscrie ulterior în asociaţie sau pot opta să nu devină membri. Art. 24 alin, (4) din Legea nr. 230/2007 prevede expres că hotărârile adunării generale a asociaţiei de proprietari sunt obligatorii şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari.

104. Prin urmare, cvorumul necesar potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 nu poate fi determinat în funcţie de proprietarii care deţin locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie în condominiu, dar nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari.

105. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat decât în scopul rezolvării de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel încât sesizarea nu este admisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 37.978/299/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea chestiunii de drept ce vizează interpretarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, respectiv dacă, pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociaţiei de proprietari, raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăţi sau la numărul de membri ai condominiului.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2017.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.