MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 393/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 393         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 25 mai 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 98 din 7 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 128 din 9 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată

 

Decizia nr. 129 din 9 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

339. - Hotărâre privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Argeş, Covasna, Constanţa, Alba, Vrancea, Vaslui, Arad, Prahova, Timiş, Gorj, Tulcea, Galaţi, Buzău şi municipiul Bucureşti

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

36. - Ordin privind completarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 98

din 7 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Diana Manea în Dosarul nr. 900/39/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 39D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită,

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Consiliul Judeţean Suceava a depus concluzii scrise prin care arată că excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă din perspectiva susţinerilor autoarei acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 17 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 900/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Diana Manea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece strămutarea cauzei în cadrul aceleiaşi curţi de apel nu este suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă. În continuare, se arată că, pe de o parte, instanţa chemată să judece cererea de strămutare este chiar instanţa din care face parte persoana a cărei calitate reprezintă motivul cererii de strămutare, preşedintele curţii de apel, care se află în relaţii de prietenie cu familia primarului unei comune din circumscripţia judecătoriei de unde a fost strămutată cauza (funcţia de director al uneia dintre părţile pârâte în cauză fiind deţinută de soţia primarului) şi, pe de altă parte, magistratul învestit cu soluţionarea cauzei la judecătoria unde a fost strămutată cauza este subordonat faţă de preşedintele curţii de apel.

7. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se mai menţionează că dispoziţiile legale criticate nu au fost declarate neconstituţionale sub aspectul criticilor autoarei acesteia.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şt Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Normele privitoare la competenţa şi procedura de judecată a cererilor de strămutare şi instanţele la care urmează a fi strămutate pricinile nu sunt de natură să aducă atingere dispoziţiilor Legii fundamentale, din perspectiva criticilor formulate de autoarea excepţiei.

10. Avocatul Poporului menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 558 din 16 octombrie 2014, prin care instanţa constituţională a reţinut că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care urmează să judece cauza. Mai arată că, din perspectiva susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză, excepţia este inadmisibilă.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992. reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 142 alin. (1) teza întâi: „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine haltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare

- Art. 145 alin. (1) teza întâi: „în caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta judecarea cauzei la una dintre instanţele judecătoreşti de aceiaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea.”

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) privind caracterul unic. imparţial şi egal al justiţiei.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedura care privesc buna administrare a justiţiei, competenţa şi procedura de judecată a cererilor de strămutare şi instanţele la care urmează a fi strămutate pricinile, edictate de legiuitor în temeiul mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată.

16. În continuare, Curtea reţine că prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, şi Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi, respectiv la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului.

17. În prezenta cauză Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate nu vizează ipotezele avute în vedere în deciziile amintite, ci priveşte motivul de bănuială legitimă generat de relaţiile de prietenie dintre preşedintele curţii de apel şi familia primarului unei comune din circumscripţia judecătoriei de unde a fost strămutată cauza (funcţia de director al uneia dintre părţile pârâte în cauză fiind deţinută de soţia primarului) pe de o parte, şi, pe de altă parte, subordonarea faţă de preşedintele curţii de apel a magistratului învestit cu soluţionarea cauzei la judecătoria unde a fost strămutată cauza, iar excepţia de neconstituţionalitate este motivată prin invocarea motivelor de bănuială legitimă pe care autoarea excepţiei le are faţă de magistratul chemat să soluţioneze fondul cauzei sale şi prin nemulţumirea faţă de modul în care instanţele judecătoreşti din circumscripţia curţii de apel au soluţionat cererile sale, apreciind că imparţialitatea magistraţilor aflaţi în circumscripţia curţii de apel este grav afectată, soluţionarea justă a cauzei neputându-se realiza decât la o instanţă aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel.

18. Or, având în vedere că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural referitor la instanţa sesizată cu judecarea pricinii care are drept finalitate înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independenţa sau imparţialitatea acesteia, Curtea reţine că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate pot constitui, eventual, motive pe care se întemeiază o cerere de strămutare Aşadar, pretinsa neconstituţionalitate a textelor de lege criticate este motivată din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speţa aflată pe rolul instanţei de judecată, generate de motivele de bănuială legitimă ale autoarei excepţiei faţă de magistraţii din circumscripţia curţii de apel. Întrucât analiza aspectelor de fapt revine instanţei de judecată care este chemată să se pronunţe faţă de materialul probator administrat în cauză, dacă şi în ce măsură motivele invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate întrunesc condiţiile impuse de lege pentru a determina strămutarea cauzei, Curtea reţine că aprecierea asupra modului de interpretare şi aplicare a legii la speţa dedusă judecăţii aparţine instanţelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea. Prin urmare, asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată”, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă.

19, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1)teza întâi şi art. 145 alin. (1)teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Diana Manea în Dosarul nr. 900/39/2015 al Curţii de Apei Suceava - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 128

din 9 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată, excepţie ridicată de Robert Stelli în Dosarul nr. 1.059/242/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 759D/2016.

2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 16 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.059/242/2014, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată. Excepţia a fost ridicată de Robert Stelli în soluţionarea apelului declarat de acesta împotriva Sentinţei civile nr. 219 din 18 martie 2015 pronunţate de Judecătoria Huedin în Dosarul nr. 1.059/242/2014, prin care a fost respinsă plângerea formulată de autor în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PA nr. 1315687, întocmit la data de 9 octombrie 2014, prin care s-a reţinui în sarcina autorului excepţiei săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 182/2000, prin expunerea la vânzare a mai multor tablouri fără autorizaţia Ministerului Culturii pentru a desfăşura comerţ cu bunurile culturale mobile, fiind aplicată sancţiunea avertismentului şi sancţiunea complementară a confiscării, dispusă în baza art. 4 [după republicare, art. 3] din Legea nr. 12/1990, a unui număr de 89 de tablouri.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că măsura confiscării, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 12/1990, este excesivă şi neproporţională, textul de lege fiind redactat cu încălcarea cerinţelor de previzibilitate şi claritate, modul de redactare a acestora lăsând loc unor interpretări excesive şi abuzive, apreciind, totodată, că bunurile proprietate privată, atât a persoanelor fizice, cât şi a operatorilor economici, nu pot fi confiscate în mod obligatoriu, fără a se stabili criterii obiective şi proporţionale care să justifice necesitatea confiscării.

6. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că, potrivit art. 44 alin. (9) din Constituţie, „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”. Reţine că ingerinţa statului în exercitarea dreptului de proprietate are loc doar în situaţia săvârşirii contravenţiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990 şi este justificată de necesitatea protejării populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite. În consecinţă, apreciază că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 44 şi art. 53 şi nici prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că textul criticat dă expresie dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza finală, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, respectiv celor ale art. 44 alin. (9), care stabilesc că „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”. Arată că organele constatatoare şi instanţa de judecată trebuie să aibă o marjă de apreciere în virtutea căreia să poată stabili dacă în cazul săvârşirii unei contravenţii se impune o asemenea măsură complementară, iar, în soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie, proporţionalitatea sancţiunii va fi supusă controlului judecătoresc.

9. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere cu privire la soluţia legislativă consacrată anterior ultimei republicări a Legii nr. 12/1990, menţinută în textul de lege criticat în prezenta cauză, în sensul constituţionalităţii acesteia, punct de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 191 din 27 aprilie 2004, nr. 262 din 6 martie 2008 şi nr. 135 din 5 februarie 2009.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea  Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, care au următorul conţinut: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă.*

13. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1),

(2), (8) şi (9) privind garantarea dreptului de proprietate privată, conţinutul şi limitele acestui drept, interdicţia de confiscare a averii dobândite licit, respectiv confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, în condiţiile legii, şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 raportat la prevederile art. 1 referitor la protecţia proprietăţii, din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, act normativ preconstituţional, a fost adoptată la data de 6 august 1990 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990. Soluţia legislativă criticată în prezenta cauză a fost, iniţial, prevăzută de dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 12/1990. Prin Legea nr. 42/1991 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 12/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1991, de asemenea act normativ preconstituţional, dispoziţiile art. 3 alin. (3) au fost modificate şi reunite în cadrul art. 4 din lege, iar, după republicarea Legii nr. 12/1990 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, acestea se regăseau în art. 6 din lege. Urmare a unei noi republicări a Legii nr. 12/1990 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009, soluţia legislativă criticată se regăsea în art. 4 din lege, modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, având, sub aspectul soluţiei legislative, configurarea normativă acum în vigoare. Urmare a republicării actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, în prezent, soluţia legislativă, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, se regăseşte la art. 3 din Legea nr. 12/1990, criticat în prezenta cauză, având următorul conţinut: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă.

15. Curtea constată că întregul act normativ a fost receptat în noua ordine constituţională instaurată ca urmare a intrării în vigoare a Constituţiei din 1991, o atare concluzie fiind justificată de activitatea legislativă ce a privit Legea nr. 12/1990 după data de 8 decembrie 1991, respectiv intervenţiile legislative aduse prin numeroase acte normative modificatoare şi republicările acesteia, precum şi din aplicarea continuă a actului normativ de către autorităţile publice.

16. Cât priveşte art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în vigoare, criticat în prezenta cauză, soluţia legislativă pe care o cuprinde a produs efecte încă din 8 august 1990, legea prevăzând, în mod similar, în toate formele sale, că bunurile care fac obiectul contravenţiilor, mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea contravenţiilor, dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, ca şi sumele de bani şi lucrurile dobândite, în mod vădit, prin săvârşirea contravenţiei, aşadar bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă.

17. Curtea reţine că această soluţie legislativă a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin numeroase decizii (a se vedea Decizia nr. 429 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 76 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 9 martie 2004, Decizia nr. 148 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, Decizia nr. 225 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, Decizia nr. 262 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.407 din 30 mai 2008, Decizia nr. 135 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Decizia nr. 433 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010), Curtea Constituţională reţinând că măsura confiscării cu privire la mărfurile şi produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea activităţilor comerciale ilicite prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum şi a sumelor de bani şi a lucrurilor dobândite prin săvârşirea respectivelor contravenţii reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispoziţiile art. 44 alin. (9) din Constituţie, potrivit cărora; „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.” Soluţia legislativă criticată nu instituie o prezumţie de dobândire ilicită a bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată, deoarece presupune existenţa dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor şi încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură subsidiară dobândirii ilegale şi se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârşirea contravenţiei.

18. Totodată, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât sunt consecinţa unor încălcări ale legii (în acest sens, Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003, precum şi Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005).

19 în ceea ce priveşte critica potrivit căreia prin dispoziţiile de lege contestate s-ar încălca prevederile art. 1 referitoare la protecţia proprietăţii din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că instanţa de la Strasbourg, deşi a recunoscut că o anumită măsură de confiscare a unor bunuri*reprezintă o privare de proprietate, a reţinut că aceasta nu intră sub incidenţa celei de-a două fraze din paragraful 1 al art. 1 din primul Protocol, ci ţine de paragraful 2, care reglementează folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, în speţă, confiscarea efectuată a avut drept scop să prevină ca reclamantul să folosească bunurile confiscate la săvârşirea altor infracţiuni (Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunţată în Cauza Raimondo împotriva Italiei).

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robert Stelli în Dosarul nr. 1.059/242/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 129

din 9 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, excepţie ridicată de Societatea Comercială Thermax Quality - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 20.356/211/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 770D/2016.

2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a comunicat concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 375 din 17 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 20.356/211/2014, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Thermax Quality - S.R.L din Cluj-Napoca în soluţionarea apelului declarat de aceasta împotriva Sentinţei civile nr. 893 din 28 ianuarie 2015 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca, în Dosarul nr. 20.356/211/2014, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de autoare în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DGAF nr. 0024957, întocmit la data de 3 septembrie 2014, prin care s-au aplicat autoarei excepţiei amenzile contravenţionale de 2.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 41 pct. 2 lit. c) şi art. 42 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, şi de 20.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, sancţionate de art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, întrucât aceasta nu a respectat reglementările emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate şi a efectuat comerţ cu ridicata cu mărfuri din categoria materialelor de construcţii fără a avea activat codul CAEN corespunzător acestei activităţi, în perioada noiembrie 2013-iulie 2014, în valoare de 836.400 lei, sumă care, de altfel, a fost confiscată.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea susţine, în esenţă, că textul de lege criticat nu are o redactare suficient de precisă şi clară, nefiind previzibil pentru destinatarul normei, întrucât sintagma „fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege* nu permite acestuia să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă, totodată, textul criticat nefăcând o trimitere la un act normativ de rang egal care s-ar afla în conexiune cu acesta. În aceste condiţii, apreciază că petentul nu se bucură de garanţia constituţională instituită de principiul legalităţii, nefiind pus la adăpost de arbitrariul organelor de constatare sau al instanţelor de judecată, în concret, judecătorul fiind constrâns să stabilească, pe cale jurisprudenţială, în afara legii, care sunt condiţiile privind desfăşurarea de activităţi economice, prin aceasta fiind încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie.

7. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 232 din 5 iulie 2001, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 şi, de asemenea, reţine că actul normativ precitat a fost modificat, completat şi republicat în nenumărate rânduri, ultima republicare având loc în anul 2014, astfel că legea corespunde întocmai prevederilor Constituţiei şi directivelor europene, fiind modificată în sensul acestora din urmă.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că, în ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 942 din 13 noiembrie 2012, în considerentele căreia s-a constatat că acestea au în vedere actele normative referitoare la efectuarea actelor şi faptelor de comerţ, prevăzând consecinţele încălcării legislaţiei în materie, a cărei respectare constituie o obligaţie preexistentă acestei reglementări. Raportat (a cele constatate de instanţa de contencios constituţional în decizia precitată, Guvernul apreciază că nu se poate reţine nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Constituţie şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că dispoziţiile art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile scrise comunicate la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2j, ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitateîl constituie dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1*990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, care au următorul conţinut: „Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;”.

13. Autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin atât dispoziţiilor «instituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei puterilor în stat şi alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 23 alin. (12), potrivit căruia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”, art. 124 alin. (1) privind înfăptuirea justiţiei, cât şi prevederilor art. 6-„Dreptul la un proces echitabil”şi art. 7 – „Nicio pedeapsă fără lege” din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Legea nr. 12/1990, act normativ preconstituţional, a fost adoptată la data de 6 august 1990 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990. Soluţia legislativă criticată prevăzută de dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 avea, la data intrării în vigoare a legii, următorul conţinut: „Constituie activităţi comerciale ilicite şi au ca efect aplicarea, faţă de cei care le-au săvârşit, a măsurilor prevăzute în prezenta lege, următoarele: a) efectuarea de acte de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale sau cu încălcarea de către comercianţi a obiectului activităţii lor comerciale, stabilit în condiţiile legii;”. Prin Legea nr. 42/1991 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1991, de asemenea act normativ preconstituţional, dispoziţiile art. 1 lit. a) au fost modificate, având următorul cuprins: „Constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit, următoarele fapte: a) efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi. fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;”. Curtea observă că această din urmă formă s-a menţinut şi după republicările legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, respectiv nr. 291 din 5 mai 2009. Ulterior republicării din 2009, art. 1 lit. a) a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, în sensul că .,Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;”. În urma republicării actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, s-a menţinut soluţia legislativă, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012. Curtea constată că întregul act normativ a fost receptat în noua ordine constituţională instaurată ca urmare a intrării în vigoare a Constituţiei din 1991, o atare concluzie fiind justificată de activitatea legislativă ce a privit Legea nr. 12/1990 după data de 8 decembrie 1991, respectiv intervenţiile legislative aduse prin numeroase acte normative modificatoare şi republicările acesteia, precum şi din aplicarea continuă a actului normativ de către autorităţile publice.

15. Cât priveşte dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, în forma anterioară modificării acestui text prin Legea nr. 187/2012, acestea au făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin numeroase decizii Curtea Constituţională respingând excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect (a se vedea deciziile nr. 429 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, nr. 262 din 6 martie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 30 mai 2008, nr. 800 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 30 iulie 2008, nr. 1.117 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 18 noiembrie 2008, nr. 179 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009, şi nr. 942 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial ăl României, Partea I, nr. 52 din 23 ianuarie 2013).

16. Prin deciziile nr. 1.117 din 16 octombrie 2008 şi nr. 942 din 13 noiembrie 2012, precitate, Curtea, analizând critici similare celor invocate în prezenta cauză, a constatat că se aduce în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a textului de lege criticat, respectiv aceea privind sensul noţiunii de „lege” utilizate în cuprinsul său. S-a reţinut că autorul excepţiei încearcă să convertească această problemă, care intră în competenţa instanţelor judecătoreşti, într-o critică de neconstituţionalitate, susţinând că textul legal nu este suficient de previzibil, deoarece nu precizează care este categoria de acte normative a cărei încălcare a înţeles legiuitorul să o sancţioneze - respectiv încălcarea legilor, în sens restrâns, sau a oricărui act normativ. S-a constatat că aceste critici nu pot fi primite, întrucât art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 este suficient de clar şi previzibil, formularea pentru care a optat legiuitorul, în ansamblul general al actului normativ, a cărui adoptare a avut ca scop asigurarea protecţiei populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, nelăsând loc vreunui dubiu cu privire la conduita pe care trebuie să o aibă persoanele care desfăşoară o activitate comercială.

17. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 au în vedere actele normative referitoare la efectuarea actelor şi faptelor de comerţ, prevăzând consecinţele încălcării legislaţiei în materie, a cărei respectare constituie o obligaţie preexistentă acestei reglementări şi, pentru acest motiv, nu a reţinut încălcarea cerinţelor de previzibilitate a normei juridice criticate.

18. În plus, Curtea a observat că legiuitorul a acordat posibilitatea de a se contesta procesul-verbal de constatare a contravenţiei şt de aplicare a sancţiunii, prin formularea unei plângeri în condiţiile art. 31 şi următoarelor din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin aceasta contravenientul, partea vătămată ori altă persoană căreia îi aparţin bunurile confiscate, alta decât contravenientul, beneficiind de toate garanţiile care caracterizează un proces echitabil. Astfel, s-a reţinut că alin. (1) al art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stabileşte, fără distincţii, că instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţă, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării [egalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţă prevăd că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu apel, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie, motivele de apel putând fi susţinute şi oral în faţa instanţei.

19. De asemenea, Curtea a reţinut că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere Împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire şi la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.

20. Curtea a observat, totodată, că instanţa de la Strasbourg, în Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 67, a statuat că, deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţională mai degrabă decât pe cale penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală. Instanţa constituţională a reţinut că o asemenea poziţie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

21. Curtea a reţinut, totodată, că acela care a formulat o plângere contravenţională nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecata, în exercitarea rolului său activ, obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, contravenţiile fiind calificate, de principiu, drept „acuzaţii în materie penală” în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi intrând sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 şi 27 septembrie 2011, pronunţate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Ştefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini diagnostics s.r.l. împotriva Italiei, paragraful 58, a reţinut că încredinţarea către autorităţile administrative a sarcinii de a constata şi de a sancţiona contravenţiile nu este incompatibilă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi trebuie subliniat că este obligatoriu ca partea sancţionată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunţa asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie. Or, Curtea a constatat că o atare obligaţie este respectată prin dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

23. Distinct faţă de cele reţinute de Curte în jurisprudenţa precitată, cu privire la critica referitoare la lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, în concret a sintagmei „fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege”, Curtea reţine că instanţa de la Strasbourg a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îi acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109).

24. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. Împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Se observă că cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu principiul clarităţii şi previzibilităţii legii au fost înglobate de instanţa de contencios constituţional în propria jurisprudenţă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016).

25. În ceea ce priveşte conceptul de „lege”, Curtea a reţinut în Decizia nr. 146 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, şi Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, că acesta are mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce operează între criteriul formal sau organic şi cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 61 afin (1) teza a două din Constituţie, conform cărora „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării. “, cu prevederile art. 76, 77 şi 78, potrivit cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Preşedintele României şi intră în vigoare la trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în conţinutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate. În ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, Curtea a reţinut că, elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercită o competenţă prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând, sub acest aspect, criteriul material. În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formă, cât şi prin conţinut, legea în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material. Astfel, Curtea a reţinut că ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, sub aspect material, conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu a legii. Mai mult, Curtea a observat că, potrivit art. 115 alin. (3) din Legea fundamentală, „Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative iar, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, ordonanţele de urgenţă „cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege (...)”

26. Curtea a reţinut că, deşi legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor şi a ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. În concluzie, Curtea a statuat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul normei este obligat să o respecte.

27. În aceste condiţii, Curtea constată că, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în reglementarea art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, cu respectarea obligaţiei ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile, alcătuirea unei liste exhaustive a actelor normative referitoare la efectuarea actelor şi faptelor de comerţ nefiind necesară interpretării şi aplicării textului de lege atacat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Thermax Quality - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 20.356/211/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de munca şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Argeş, Covasna, Constanţa, Alba, Vrancea, Vaslui, Arad, Prahova, Timiş, Gorj, Tulcea, Galaţi, Buzău

şi municipiul Bucureşti

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatării unor suprafeţe de teren în minus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru şi intabularea în cartea funciară.

Art. 2. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatării unor suprafeţe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru şi intabularea în cartea funciară.

Art. 3, - Se aprobă actualizarea adreselor unde sunt plasate bunurile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a adăugării cărţilor funciare aferente după intabulare.

Art. 4. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, la care se modifică valorile de inventar ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6. - Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 18 mai 2017.

Nr. 339.


*) Anexele nr. 1-4 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind completarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013

 

Având în vedere prevederile art. 99 lit. e), I) şi m) şi ale art. 130 alin. (2) lit. e) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 10 alin. (1) lit. o) pct. 2 şi lit. q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. I. - Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 şi 171 bis din 29 martie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 6 alineatul (2), după definiţia „An gazier” se introduce o nouă definiţie, cu următorul cuprins:

„Capacitate incrementală - o posibilă creştere viitoare, prin intermediul unor proceduri bazate pe piaţă, a capacităţii tehnice existente sau o eventuală capacitate nou-creată acolo unde în prezent nu există niciuna, care poate fi oferită pe baza unor investiţii în infrastructura fizică de transport şi care poate fi alocată ulterior, sub rezerva obţinerii de rezultate pozitive la testul economic, în punctele existente de intrare/ieşire în/din SNT sau prin crearea unor noi puncte de intrare/ieşire în/din SNF

2. La articolul 6 alineatul (2), după definiţia „Portofoliu de clienţi ai UR” se introduce o nouă definiţie, cu următorul cuprins:

„Prag minim de capacitate - nivelul minim agregat al angajamentelor obligatorii pentru contractarea de capacitate incrementală exprimate de către toţi solicitanţii, potenţiali utilizatori ai reţelei, în cadrul unui proces de capacitate incrementală, care asigură viabilitatea economică a proiectului de capacitate incrementală”

3. La articolul 6 alineatul (2), după definiţia „Procedură de corelare” se introduce o nouă definiţie, cu următorul cuprins:

„Proces de capacitate incrementală - un proces deschis şi transparent de evaluare a cererii de pe piaţă pentru capacitate incrementală, care include o etapă neangajantă, în care solicitanţii, potenţiali utilizatori ai reţelei, îşi exprimă şi îşi cuantifică cererea pentru această capacitate, şi o etapă angajantă, în care operatorul de transport şi de sistem cere solicitanţilor, potenţiali utilizatori ai reţelei, angajamente obligatorii pentru contractarea de capacitate incrementală”

4. La articolul 6 alineatul (2), după definiţia „Program de transport” se introduce o nouă definiţie, cu următorul cuprins:

„Proiect de capacitate incrementată - un proiect de investiţii care vizează creşterea capacităţii tehnice a unui punct existent de intrare/ieşire în/din SNT sau crearea unui nou punct de intrare/ieşire în/din SNT, în baza alocării de capacitate realizate în cadrul unui proces de capacitate incrementală”

5. La articolul 6 alineatul (2), după definiţia „Sistem adiacent” se introduce o nouă definiţie, cu următorul cuprins:

Test economic - un test aplicat pentru a evalua viabilitatea economică a proiectelor de capacitate incrementală1

6. După articolul 43 se introduce o nouă secţiune, secţiunea „Desfăşurarea proceselor de capacitate incrementală”, cuprinzând un nou articol, articolul 431, cu următorul cuprins:

„Desfăşurarea proceselor de capacitate incrementală

Art. 431. - (1) Desfăşurarea proceselor de capacitate incrementală în punctele de interconectare a SNT cu sistemele de transport al gazelor naturale din statele membre ale UE învecinate României iniţiate după data de 1 august 2017 se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2017/459 al Comisiei din 16 martie 2017 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 984/2013.

(2) Desfăşurarea proceselor de capacitate incrementală în punctele de intrare/ieşire în/din SNT, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se realizează în conformitate cu prevederile procedurilor specifice elaborate de către OTS şi avizate de către AC, cu respectarea următoarelor principii:

a) OTS are obligaţia de a iniţia un proces de capacitate incrementală la primirea unei cereri pentru capacitatea incrementală avută în vedere a fi creată prin intermediul unor proiecte induse în planurile de investiţii şi de dezvoltare a SNT pentru următorii 10 ani;

b) cererile pentru capacitate incrementală formulate de către potenţialii utilizatori al reţelei pot fi transmise oricând în cursul unui an gazier;

c) cererea pentru capacitate incrementală transmisă de către un potenţial utilizator al reţelei poate fi condiţionată de alocarea unui nivel minim de capacitate pentru un anumit număr de ani şi/sau de o eventuală decizie finală de investiţie a acestuia în legătură cu proiectul care a determinat transmiterea cererii;

d) OTS tratează în mod egal cererile pentru capacitate incrementală, indiferent dacă acestea sunt condiţionate sau nu;

e) capacitatea incrementală este alocată fiecărui potenţial utilizator al reţelei la nivelul solicitat, în situaţia în care totalul capacităţii solicitate de către toţi potenţialii utilizatori ai reţelei pentru fiecare an al perioadei pentru care este oferită capacitatea incrementală este mai mic decât sau egal cu nivelul capacităţii incrementale oferite în cadrul procesului de capacitate incrementală;

f) în situaţia în care, pentru cel puţin un an din perioada pentru care este oferită capacitatea incrementală, totalul capacităţii solicitate de către toţi potenţialii utilizatori ai reţelei depăşeşte nivelul capacităţii oferite în cadrul procesului de capacitate incrementală, aceasta este alocată potenţialilor utilizatori ai reţelei în ordinea descrescătoare a contravalorii angajamentelor obligatorii pentru contractarea de capacitate exprimate de către fiecare dintre aceştia, la nivelul solicitat sau la nivelul minim de capacitate solicitat, după caz, în limita nivelului de capacitate oferit în cadrul procesului de capacitate incrementală;

g) procesul de capacitate incrementală se finalizează cu succes în situaţia în care nivelul capacităţii incrementale alocate este cel puţin egal cu pragul minim de capacitate;

h) capacitatea incrementală alocată unui potenţial utilizator al reţelei în cadrul unui proces de capacitate incrementală este rezervată de către acesta prin semnarea unui contract de transport cu OTS, în conformitate cu Contractul-cadru de transport al gazelor naturale încheiat în urma procedurii privind rezervarea de capacitate incrementală în Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, prevăzut în anexa nr. 11.”

7. După anexa nr. 1 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 11 „Contract-cadru de transport al gazelor naturale încheiat în urma procedurii privind rezervarea de capacitate incrementală în Sistemul naţional de transport al gazelor naturale”, cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” - S.A. Mediaş şi utilizatorii reţelei vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 17 mai 2017.

Nr. 36.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 11 la Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale)

 

CONTRACT-CADRU

de transport al gazelor naturale încheiat în urma procedurii privind rezervarea de capacitate incrementală în Sistemul naţional de transport al gazelor naturale

 

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” - S.A., cu sediul în Mediaş, piaţa Constantin I. Motaş nr. 1, judeţul Sibiu, tel. 0269-803333,0269-839031, e-mail cabinet@transgaz.ro, număr de ordine J32/301/2000, cod de înregistrare fiscală ROI3068733, cont virament IBAN RO 09 RNCB 0231 0195 2531 0001, deschis la B.C.R. Mediaş, În calitate de prestator al serviciului de transport, denumită În continuare operatorul de transport şi de sistem sau OTS, pe de o parte,

şi

Utilizatorul reţelei, denumit în continuare UR, ...........................................

[Se completează cu datele de identificare ale UR ], în calitate de beneficiar al serviciului de transport, pe de altă parte,

denumite individual partea şi împreună părţile, au convenit încheierea prezentului contract de transport al gazelor naturale, în urma derulării procesului de capacitate incrementală având ca obiect alocarea de capacitate incrementală în punctul de ..............................................

[Se completează, după caz, cu „intrare în” sau cu „ieşire din”.]

Sistemul naţional de transport al gazelor naturale din România (SNT) .............................................

[Se completează cu denumirea punctului.].

 

CAPITOLUL I

Terminologie; legislaţie şi alte documente aplicabile

 

Art. 1. - (1) în sensul prezentului contract de transport al gazelor naturale, denumit în continuare contract, următorii termeni se definesc după cum urmează:

- data confirmării-data de ............................................. [Se completează cu data confirmării prevăzută în documentaţia aferentă procesului de capacitate incrementală.], până la care UR are dreptul de a rezilia unilateral contractul, în conformitate cu art. 8 lit. e);

- data de începere - data de ............................................. [Se completează cu data de începere prevăzută în documentaţia aferentă procesului de capacitate incrementală.], de la care OTS va asigura toate condiţiile de utilizare efectivă a capacităţii incrementale alocate UR.

(2) Termenii utilizaţi în contract sunt definiţi în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul reţelei.

(3) Prevederile prezentului contract sunt completate cu dispoziţiile din Codul civil, din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, din reglementările Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), inclusiv cu prevederile din Codul reţelei.

 

CAPITOLUL II

Obiectul contractului

 

Art. 2. - (1) Obiectul prezentului contract îl constituie rezervarea de capacitate de transport şi prestarea serviciilor ferme de transport al gazelor naturale în punctul de .............................................

[Se completează, după caz, cu „intrare în” sau cu „ieşire din”.]

SNT ............................................. [Se completează cu denumirea punctului.]

începând cu data de ............................................. [Se completează cu data de începere prevăzută în documentaţia aferentă procesului de capacitate incrementală.].

(2) în situaţia în care punctul menţionat la alin. (1) este un punct de ieşire din SNT, obiectul contractului prevăzut la alin. (1) se completează cu ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de OTS pentru sau în legătură cu transportul prin SNT al cantităţilor de gaze naturale, exprimate în unităţi de energie, până la respectivul punct de ieşire din SNT.

(3) Capacitatea de transport rezervată are următoarele caracteristici:

- datele de identificare ale punctului (longitudine/latitudine):

- localitatea/unitatea administrativă:

- tipul de punct [intrare/ieşire]:

- capacitatea de transport rezervată, exprimată în MWh/zi: .............................................

[Se completează cu capacitatea de transport rezervată în fiecare an al perioadei prevăzute la art. 3 din contract.].

(4) în cazul în care, în conformitate cu procedura specifică de desfăşurare a procesului de capacitate incrementală, OTS oferă UR capacitate incrementală adiţională, iar UR acceptă, atunci capacitatea de transport rezervată prevăzută la art. 2 alin. (3) va fi modificată în mod corespunzător prin încheierea unui act adiţional la prezentul contract.

 

CAPITOLUL III

Durata contractului

 

Art. 3. - Prezentul contract se încheie pentru perioada cuprinsă între ............................................. [Se completează cu data de începere.] şi ............................................. [Se completează cu ultima zi a ultimului an gazier pentru care capacitatea incrementală a fost alocată UR, dar nu mai mult de 40 de ani.] şi produce efecte de la data semnării lui de către ambele părţi.

 

CAPITOLUL IV

Măsurarea gazelor naturale la punctele de intrare/ieşire în/din SNT

 

Art. 4. - (1) Măsurarea cantităţilor de gaze naturale şi determinarea cantităţilor de energie intrate În/ieşite din SNT se fac în conformitate cu reglementările în vigoare.

(2) Gazele naturale vehiculate în temeiul prezentului contract trebuie să respecte condiţiile minime de calitate prevăzute în reglementările în vigoare.

 

CAPITOLUL V

Tarife aplicabile. Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată

 

Art. 5. - (1) UR va plăti OTS contravaloarea capacităţii de transport rezervate, stabilită în baza tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la data prestării serviciului de transport. În situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2), UR va plăti suplimentar OTS. după caz, tariful volumetric aplicabil la data prestării serviciului de transport pentru cantitatea de gaze naturale transportată, aşa cum a fost aceasta stabilită în baza alocărilor finale.

(2) După caz, UR va plăti suplimentar OTS şi alte tarife prevăzute de Codul reţelei. Plata contravalorii facturilor emise în cursul executării prezentului contract se realizează în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării facturii. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare.

(3) Facturarea contravalorii serviciilor ferme de transport al gazelor naturale prestate se realizează în lei, în baza capacităţii de transport rezervate, a numărului de zile din perioada de facturare şi a cantităţilor de gaze naturale stabilite în baza alocărilor finale, în conformitate cu prevederile Codului reţelei.

(4) Modalitatea de plată, precum şi desemnarea băncilor agreate pentru derularea operaţiunilor bancare se stabilesc de comun acord, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

(5) Orice sumă care se plăteşte în temeiul prezentului contract se consideră încasată în momentul în care contul creditorului plăţii este creditat cu suma corespunzătoare.

 

CAPITOLUL VI

Drepturile şi obligaţiile OTS

 

Art. 6. - OTS are următoarele drepturi:

a) să încaseze contravaloarea serviciilor prestate şi a majorărilor de întârziere;

b) să execute garanţia/garanţiile financiară/e depusă/e de UR conform cap. VIII „Garanţii” din prezentul contract în caz de neplată la scadenţă a facturilor emise;

c) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor de transport cu un preaviz de 3 zile calendaristice, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată la termenele şi în condiţiile prevăzute în prezentul contract;

d) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile cap. VIII „Garanţii”;

e) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile Codului reţelei, cu notificarea UR cu cel puţin 3 zile calendaristice anterior limitării/întreruperii;

f) să refuze preluarea în SNT a gazelor naturale care nu respectă condiţiile minime de calitate prevăzute în legislaţia specifică;

g) să factureze, cu respectarea dispoziţiilor şi tarifelor prevăzute în Codul reţelei, contravaloarea dezechilibrelor cu

titlul „Deficit” înregistrate de către UR, inclusiv eventualele majorări de întârziere;

h) să factureze UR contravaloarea serviciilor de transport prestate în conformitate cu obiectul prezentului contract, cu respectarea tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul în care poate fi utilizată capacitatea rezervată şi, după caz, a tarifului volumetric aplicabil pentru perioada în care poate fi utilizată capacitatea rezervată, pentru cantitatea de gaze naturale transportată, inclusiv eventualele majorări de întârziere;

i) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă neplanificate, cu notificarea UR în maximum 6 ore;

j) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă planificate;

k) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în legislaţia în vigoare sau în prezentul contract.

Art. 7. - OTS are următoarele obligaţii:

a) să notifice UR, în termen de 10 zile calendaristice de la data încheierii ultimei etape prevăzute de procedura specifică de desfăşurare a procesului de capacitate incrementală, cu privire la finalizarea acestui proces cu sau fără succes;

b) să asigure toate condiţiile de utilizare efectivă a capacităţii incrementale rezervate de către UR începând cu data de începere şi să asigure prestarea serviciilor de transport conform prezentului contract în perioada prevăzută la art. 3, în situaţia în care a fost întrunit pragul minim de capacitate prevăzut în documentaţia ce a stat la baza alocării de capacitate incrementală, după parcurgerea ultimei etape prevăzute de procedura specifică de desfăşurare a procesului de capacitate incrementală;

c) să anunţe UR în legătură cu eventualele limitări sau, după caz, întreruperi în prestarea serviciilor de transport în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de plată;

d) să reia prestarea serviciilor de transport în termen de 24 de ore de la data îndeplinirii obligaţiilor de plată ale UR;

e) să permită accesul UR la datele/documentele care au Stat la baza emiterii facturii, în situaţia în care acesta contestă factura emisă;

f) să preia, să transporte şi să predea UR cantităţile confirmate, exprimate în unităţi de energie, în conformitate cu prevederile Codului reţelei şi cu respectarea condiţiilor de calitate prevăzute în prezentul contract, în perioada precizată la art. 3;

g) să răspundă şi să soluţioneze sesizările UR referitoare la prestarea serviciilor de transport, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;

h) să plătească integral şi la termen facturile emise de UR, reprezentând contravaloarea dezechilibrelor cu titlul „Excedent” înregistrate de UR;

i) să plătească UR tariful pentru neasigurarea capacităţii de transport ferme rezervate, în perioada prevăzută la art. 3, în conformitate cu prevederile Codului reţelei şi ale prezentului contract;

j) să iniţieze modificarea şi/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării circumstanţelor, în conformitate cu art. 20 alin. (2);

k) să informeze, în scris, trimestrial, UR cu privire la stadiul tuturor activităţilor şi lucrărilor specifice proiectului de capacitate incrementală aferent punctului de intrare/ieşire în/din SNT prevăzut la art. 2 alin. (1);

l) să informeze UR cu privire la orice întârziere a implementării proiectului de capacitate incrementală aferent punctului de intrare/ieşire în/din SNT prevăzut la art. 2 alin. (1) care ar conduce la decalarea datei de începere prevăzute la art. 3 şi să notifice UR cu privire la noua dată de începere (data de începere amânată), în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data la care OTS a luat cunoştinţă de respectiva întârziere;

m) să îndeplinească toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în legislaţia În vigoare sau în prezentul contract.

 

CAPITOLUL VII

Drepturile şi obligaţiile UR

 

Art. 8. - UR are următoarele drepturi:

a) în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2), să refuze preluarea la punctul de ieşire din SNT a gazelor naturale care nu respectă condiţiile de calitate prevăzute în legislaţia specifică;

b) să conteste facturile emise de OTS şi să solicite acestuia accesul la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii;

c) să factureze, cu respectarea dispoziţiilor şi tarifelor prevăzute în Codul reţelei, contravaloarea dezechilibrelor cu titlul „Excedent” înregistrate, inclusiv eventualele majorări de întârziere;

d) să solicite OTS să modifice prezentul contract în condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (2);

e) să înceteze unilateral contractul, în orice moment înainte de data Confirmării, cu respectarea obligaţiei prevăzute la art. 9 lit. b), după caz;

f) să informeze OTS cu privire la încetarea contractului, cu efect imediat, fără alte obligaţii şi fără intervenţia instanţelor de judecată sau alte formalităţi, în cazul în care data de începere prevăzuta la art. 3 este decalată cu 12 luni sau mat mult, prin transmiterea unei notificări scrise către OTS într-un termen de 90 de zile calendaristice de la data ultimei notificări transmise de către OTS în conformitate cu prevederile art. 7 lit. I), sau, dacă nicio notificare nu este transmisă, într-un termen de 90 de zile calendaristice de la data la care UR a luat cunoştinţă de faptul că întârzierea este de 12 luni sau mai mult;

g) să notifice OTS prelungirea perioadei contractuale în mod corespunzător, în cazul în care data de începere prevăzută la art. 3 este decalată cu mai puţin de 12 luni în total sau în cazul în care UR nu şi-a exercitat dreptul prevăzut la lit. f), prin transmiterea unei notificări scrise către OTS într-un termen de 90 de zile calendaristice de la data ultimei notificări transmise de către OTS în conformitate cu prevederile art. 7 lit. I);

h) să perceapă penalităţi de întârziere în conformitate cu prevederile art. 16;

i) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în legislaţia în vigoare sau în prezentul contract.

Art. 9. - UR are următoarele obligaţii:

a) să plătească integral şi la termen facturile emise de OTS în concordanţă cu prevederile prezentului contract;

b) să plătească OTS, în situaţia în care, ca efect al exercitării de către UR a dreptului prevăzut la art. 8 lit. e), procesul de capacitate incrementală se finalizează fără succes, o despăgubire a cărei contravaloare maximă este stabilită în documentaţia aferentă procesului de capacitate incrementală şi care poate fi redusă în conformitate cu prevederile procedurii specifice de desfăşurare a procesului de capacitate incrementală;

c) să accepte limitarea/întreruperea serviciului de transport în condiţiile prevăzute de prezentul contract;

d) să constituie întocmai garanţiile prevăzute la capitolul VIII „Garanţii”;

e) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în legislaţia în vigoare sau în prezentul contract.

 

CAPITOLUL VIII

Garanţii

 

Art. 10. - UR are obligaţia de a constitui în favoarea OTS:

a) o garanţie financiară aferentă obligaţiei UR prevăzute la art. 9 lit. b);

b) o garanţie financiară pentru prestarea serviciilor de transport.

Art. 11. - (1) UR poate fi exceptat de la obligaţia de a constitui garanţia financiară prevăzută la art. 10 lit. b) dacă:

a) UR face dovada că are un rating de creditare, emis de una dintre agenţiile de rating agreate de OTS, cel puţin la acelaşi nivel cu cel acordat OTS, valabil pe perioada derulării prezentului contract; sau

b) plăteşte în avans contravaloarea serviciilor de transport.

(2) în situaţia în care, pe durata prezentului contract, nivelul de rating acordat UR se modifică În sensul scăderii sub nivelul de rating al OTS, precum şi în situaţia în care se schimbă agenţia emitentă a ratingului în raport cu prevederile alin. (1) lit. a), UR este obligat să notifice acest lucru OTS, în termen de 3 zile calendaristice de la producerea modificării/schimbării.

Art. 12. - (1) Garanţiile financiare prevăzute la art. 10 sunt prezentate de către UR sub formă de:

a) scrisoare de garanţie bancară în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emiterii garanţiei; şi/sau

b) cont garantat (depozit colateral) în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emiterii garanţiei; şi/sau

c) cont escrow în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emiterii garanţiei.

(2) OTS acceptă scrisoarea de garanţie bancară eliberată de către o bancă care are rating emis de una dintre agenţiile de rating agreate de OTS, cel puţin la nivel de „investment grade”. Echivalenţa dintre nivelurile de rating acordate de agenţii este publicată pe pagina de internet a OTS.

(3) Nivelul garanţiei financiare prevăzută la art. 10 lit. a) este de ............................................. [Se completează cu suma maximă stabilită în documentaţia aferentă procesului de capacitate incrementală.].

(4) Garanţia financiară prevăzută la art. 10 lit. a) se constituie în termen de 30 de zile calendaristice de la data semnării prezentului contract şi îşi încetează valabilitatea în cea de-a 20- a zi calendaristică ce urmează datei confirmării.

(5) Garanţia financiară prevăzută la art. 10 lit. a) poate fi executată de către OTS până la concurenţa sumei determinate în conformitate cu prevederile procedurii specifice de desfăşurare a procesului de capacitate incrementală. Partea neexecutată a garanţiei se va restitui de către OTS în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării.

(6) Nivelul garanţiei financiare prevăzute la art. 10 lit. b) va fi egal cu de două ori valoarea medie estimată a facturii lunare pentru serviciile de transport.

(7) în cazul în care nivelul garanţiei financiare prevăzute la art. 10 lit. b):

a) scade sub nivelul prevăzut la alin. (6), UR este obligat să suplimenteze nivelul garanţiei financiare în mod corespunzător;

b) se situează peste nivelul precizat la alin. (6), OTS este obligat să restituie UR diferenţa dintre nivelul efectiv al garanţiei şi cel prevăzut la alin. (6).

(8) Ajustarea nivelului garanţiei se face în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data la care s-a înregistrat diminuarea/majorarea faţă de nivelul stabilit conform alin. (6).

(9) Garanţia financiară constituită conform alin. (6) este valabilă începând cu ziua bancară precedentă datei de început a prestării serviciului de transport şi îşi încetează valabilitatea în a 60-a zi calendaristică de la încetarea contractului.

Art. 13. - (1) în situaţia în care UR face dovada bonităţii conform art. 11 alin. (1) lit. a), OTS poate cere, în cazurile justificate menţionate la alin. (2), constituirea unei garanţii financiare în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6).

(2) Pentru serviciile de transport este considerat caz justificat situaţia în care UR este în întârziere la plată pentru o sumă de cel puţin 10% din valoarea ultimei facturi sau din valoarea obligaţiilor de plată parţiale, după ce a fost primită de la OTS o notificare în acest sens.

Art. 14. - (1) OTS poate executa garanţiile prevăzute în prezentul capitol dacă UR nu îşi îndeplineşte integral sau parţial obligaţiile contractuale sau le îndeplineşte cu întârziere,

(2) Cu cel puţin 5 zile calendaristice anterior executării oricărei garanţii, OTS are obligaţia de a notifica în scris UR, precizând obligaţiile care nu au fost respectate.

(3) În situaţia executării parţiale sau totale a garanţiei financiare prevăzute la art. 10 lit. b), UR are obligaţia de a reconstitui această garanţie în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (7) lit. a).

 

CAPITOLUL IX

Clauza de confidenţialitate

 

Art. 15. - (1) Părţile sunt obligate să păstreze confidenţialitatea datelor, documentelor şi a informaţiilor obţinute din derularea prezentului contract.

(2) Sunt exceptate de 3a prevederile alin. (1) următoarele date, documente şi informaţii care:

a) au fost cunoscute părţii contractante înainte ca ele să fi fost primite de la cealaltă parte contractantă; sau

b) au fost dezvăluite după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvăluire;

c) fac obiectul unei obligaţii legale privind dezvăluirea; sau

d) sunt dezvăluite către un operator economic afiliat; în această situaţie partea care dezvăluie operatorului economic afiliat rămâne răspunzătoare pentru prejudiciile pe care le-ar putea suferi cealaltă parte ca urmare a divulgării informaţiilor de către operatorul economic afiliat; operatorul economic afiliat beneficiază de toate excepţiile stabilite în acest articol.

(3) Prevederile prezentului articol produc efecte pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor contractuale.

(4) Nerespectarea obligaţiilor care decurg din alin. (1)-(3) atrage răspunderea părţii culpabile, stabilită în conformitate cu prevederile legale.

 

CAPITOLUL X

Răspundere contractuală

 

Art. 16. - (1) Neîndeplinirea obligaţiei de plată a facturilor în termenul prevăzut la art. 5 alin. (2) atrage executarea garanţiei constituite în acest sens şi plata de majorări de întârziere, calculate asupra valorii neachitate, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei şi până la achitarea integrală.

(2) în cazul în care OTS nu respectă obligaţia prevăzută la art. 7 lit. b) de a asigura, la data de începere prevăzută la art. 3, toate condiţiile de utilizare efectivă a capacităţii incrementale rezervate de către UR, acesta va plăti UR, lunar, o penalitate de întârziere. Această penalitate va fi egală cu tariful de rezervare de capacitate pentru servicii de transport ferme pe termen lung aplicabil în luna respectivă înmulţit cu capacitatea de transport rezervată pe zi şi cu numărul de zile din acea lună în care capacitatea de transport rezervată nu a fost asigurată.

(3) OTS va fi scutit de plata penalităţilor pentru primele ............. luni [Se completează cu numărul de luni.] de la data de începere prevăzută la art. 3, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

(i) OTS notifică UR cu privire la noua dată de începere (data de începere amânată), în conformitate cu prevederile art. 7 lit. I), cu cel puţin 12 luni înainte de data de începere prevăzută la art. 3; şi

(ii) capacitatea de transport rezervată devine efectiv şi integral disponibilă în termen de luni [Se completează cu numărul de luni.] de la data de începere prevăzută la art. 3.

(4) Dacă disponibilitatea capacităţii de transport rezervate este întârziată peste perioada de ............. luni [Se completează cu numărul de luni prevăzut la alin. (3).], OTS va plăti retroactiv, în luna următoare acestei perioade, toate penalităţile lunare calculate în conformitate cu prevederile alin. (2).

(5) Numărul de luni prevăzut la alin. (3) poate fi cel mult egal cu numărul întreg rezultat prin aplicarea unui procent de 10% la numărul de luni al perioadei cuprinse între data confirmării şi data de începere prevăzută la art. 3.

Art. 17. - (1) Ca efect al neîndeplinirii, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale ale UR exigibile ulterior datei de începere, OTS are dreptul de a solicita, în raport cu prejudiciul înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

(2) Neîndeplinirea, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale ale OTS exigibile ulterior datei de începere conferă dreptul UR de a solicita, în raport cu prejudiciul înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

(3) Debitorul obligaţiei este de drept în întârziere prin simpla împlinire a termenelor stabilite pentru executarea obligaţiilor contractuale, cu excepţia cazurilor anume stipulate în prezentul contract.

 

CAPITOLUL XI

Forţa majoră

 

Art. 18. - (1) Forţa majoră este acel eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil care exonerează părţile de răspundere, în condiţiile art. 1.351 din Codul civil.

(2) Partea care invocă forţa majoră are obligaţia să o aducă la cunoştinţa celeilalte părţi, în scris, prin notificare în maximum 5 zile calendaristice de la apariţie, iar dovada forţei majore seva comunica în maximum 30 de zile calendaristice de la apariţie.

(3) în situaţia în care forţa majoră nu încetează în termen de 12 luni de la data intervenirii cazului de forţă majoră, fiecare parte are dreptul să înceteze de plin drept prezentul contract, fără ca vreuna din ele să aibă dreptul de a pretinde daune-interese.

(4) Cazul fortuit nu înlătură răspunderea contractuală.

 

CAPITOLUL XII

Încetarea contractului

 

Art. 19. - (1) Prezentul contract încetează:

a) prin ajungerea la termen, conform prevederilor art. 3;

b) de plin drept, în baza notificării transmise de către OTS în conformitate cu prevederile art. 7 lit. a), în situaţia în care procesul de capacitate incrementală nu s-a finalizat cu succes;

c) prin acordul părţilor;

d) prin denunţare unilaterală, în caz de faliment al partenerului contractual, în baza unei notificări prealabile;

e) prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 18;

f) prin denunţare unilaterală de către UR, în condiţiile art. 8 lit. e) şi f);

g) prin denunţare unilaterală de către UR, în situaţia în care OTS pierde dreptul de a desfăşura activitatea de operare a SNT;

h) prin reziliere unilaterală, în condiţiile art. 1.552 din Codul civil.

(2) încetarea prezentului contract nu are niciun efect asupra obligaţiilor contractuale născute în mod valabil pe parcursul derulării prezentului contract, indiferent de momentul scadenţei acestora.

 

CAPITOLUL XIII

Notificări

 

Art. 20. - (1) OTS şi UR sunt obligaţi ca pe parcursul derulării prezentului contract să îşi notifice reciproc, în scris, la sediul UR indicat de acesta, respectiv la adresa indicată pe pagina de internet a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale „Transgaz” - S.A., orice modificare a circumstanţelor.

(2) în sensul prezentului contract, prin modificare de circumstanţe se înţelege intrarea în vigoare, modificarea sau abrogarea unui act normativ al cărui obiect de reglementare vizează, în tot sau în parte, termenii şi condiţiile specifice aferente prezentului contract. Modificări legislative ulterioare semnării acestui contract nu vor putea conduce la modificarea prevederilor referitoare la obiectul şi durata acestuia.

(3) Termenul de notificare este de maximum 3 zile calendaristice de la data producerii modificării de circumstanţe, dacă prin prezentul contract nu se prevede alt termen.

(4) Notificările între OTS şi UR se pot face şi prin fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.

(5) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.

 

CAPITOLUL XIV

Legea contractului şi soluţionarea litigiilor

 

Art. 21. - (1) Prezentul contract este guvernat de legea română.

(2) OTS şi UR convin ca toate neînţelegerile privind valabilitatea, interpretarea, executarea şi încetarea prezentului contract să fie soluţionate pe cale amiabilă. În cazul în care nu se reuşeşte soluţionarea pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de pe teritoriul României.

 

CAPITOLUL XV

Cesionarea contractului

 

Art. 22. - (1) Niciuna dintre părţi nu va putea ceda unui terţ, în niciun mod, în tot sau în parte, drepturile şi/sau obligaţiile sale decurgând din prezentul contract decât cu acordul dat în mod expres, în scris, de către cealaltă parte, acord care nu poate fi refuzat nemotivat.

(2) Notificarea intenţiei de cesionare se înaintează celorlalte părţi cu minimum 30 de zile calendaristice înaintea datei de cesionare planificate.

(3) Părţile notificate au obligaţia de a răspunde motivat în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data înregistrării notificării.

(4) în situaţia în care partea notificată în condiţiile alin. (2) nu răspunde sau, după caz, răspunde nemotivat, intenţia de cesionare se consideră:

a) neacceptată, în situaţia cesionării prezentului contract, conform legislaţiei în vigoare;

b) acceptată, în situaţia cesiunilor de creanţă/de datorie.

(5) Cedarea către un operator economic afiliat a drepturilor şi/sau a obligaţiilor UR decurgând din prezentul contract fără acordul expres al OTS exprimat în scris este permisă numai dacă respectivul operator economic afiliat constituie în favoarea OTS, într-un termen de maximum 10 zile calendaristice de la data notificării cesionării, garanţii financiare la nivelul celor constituite de către UR.

(6) în orice caz, OTS poate solicita cesionarea prezentului contract doar dacă cesionarul este sau devine operator licenţiat al SNT sau al unui sistem de transport gaze care include punctul de intrare/ieşire prevăzut la art. 2 alin. (1).

(7) în situaţia în care OTS pierde dreptul de a desfăşura activitatea de operare a SNT, acesta întreprinde toate demersurile în vederea cesionării prezentului contract către noul operator al SNT sau către operatorul acelui sistem de transport al gazelor naturale care include punctul de intrare/ieşire prevăzut la art. 2 alin. (1).

 

CAPITOLUL XVI

Clauze finale

 

Art. 23. - Prezentul contract se încheie în limba română.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.