MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 395/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 395         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 25 mai 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 87 din 28 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

429. - Decizie privind numirea doamnei Carmen-Delia Şotângă în funcţia de consilier la cabinet consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

430. - Decizie pentru revocarea, la cerere, a domnului Petru Armean din calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

 

431. - Decizie pentru numirea domnului Mihail Doruş în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene

 

432. - Decizie privind numirea doamnei Andreea-Maria Arcan-Apostol în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

 

433. - Decizie privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia regională antifraudă fiscală 3 Alexandria - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 87

din 28 februarie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Biroul Individual Notarial Nicolae Cauţinuc în Dosarul nr. 17.633/212/2016 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă - Camera de Consiliu. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.408D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi amânată sau anulată, întrucât protecţia dreptului recunoscut prin actul jurisdicţional ar deveni iluzoriu. Obligaţia informării executorului judecătoresc potrivit dispoziţiilor legale criticate are rolul de a descuraja debitorul în intenţiile sale de a sustrage elemente din patrimoniu de la procedura execuţională.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.633/212/2016, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă - Camera de Consiliu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Biroul Individual Notarial Nicolae Cauţinuc, reclamant într-o cauză având ca obiect cererea de reexaminare formulată împotriva unei încheieri a instanţei judecătoreşti prin care i s-a aplicat o amendă judiciară, în temeiul art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul legal criticat este susceptibil de a genera nenumărate şi imprevizibile abuzuri. Astfel, sintagmele „orice alte persoane fizice sau persoane juridice”, „de îndată”, „apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite”, sau „chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel”, prin imprecizia şi impredictibilitatea interpretării lor, pot conduce la o aplicare defectuoasă a legii, putând crea prejudicii unor persoane care au un rol incidental în executarea silită, deoarece aprecierea executorului judecătoresc nu poate fi cenzurată de nicio instanţă. Formularea cea mai criticabilă, sub aspectul constituţionalităţii ei, este sintagma „chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel”, nefiind clar la care anume legi speciale s-ar referi şi nici ce prevederi din aceste legi ar avea în vedere. O posibilă interpretare a sintagmei este că aceasta să se refere doar la obligativitatea comunicării radului numeric personal al persoanei supuse executării silite, cu alte cuvinte la dezlegarea operatorilor de date cu caracter personal de obligaţia de a păstra secretul codului numeric personal al persoanei supuse executării silite, obligaţie prevăzută în legi speciale. Chiar şi sintagma „în copie” referitoare la documentele ce trebuie comunicate executorului judecătoresc a cunoscut interpretarea abuzivă de a fi echivalentă cu expresia „în copie legalizată”.

6. Faţă de formulările neclare, imprecise şi susceptibile de interpretări diverse a dispoziţiilor legale în cauză, autorul excepţiei consideră că acestea nu corespund standardelor de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii, prevăzut în art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în art. 1 alin. (5) din Constituţie.

7. Mai mult, în opinia autorului, dispoziţiile art. 660 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt criticabile din perspectiva respectării Legii fundamentale, subordonând practic executorului judecătoresc, în faza executării silite a unui proces, alte categorii de profesionişti ai dreptului, cum ar fi avocaţii, consilierii juridici sau notarii publici. Astfel, toate cele trei categorii de jurişti menţionate au ca principal călăuzitor al profesiei lor obligaţia de a păstra secretul profesional, principiu care pare a fi înfrânt în mod categoric în textul legal criticat, prin sintagma finală „chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.” Consideră ca această sintagmă este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând subiecţilor să înţeleagă dacă prevederile legale privind obligaţia de a păstra secretul profesional ce revine avocaţilor, consilierilor juridici sau notarilor publici mai subzistă în faza executării silite a unui proces, sau aceştia sunt total derobaţi de obligaţia de confidenţialitate şi trebuie să dea tot concursul executorului judecătoresc în executarea silită a propriilor clienţi. În raport cu Codul de procedură civilă, atât Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cât şi Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, precum şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 pot fi considerate drept legi speciale. Prin legile în cauză se materializează unele drepturi constituţionale ale cetăţenilor, astfel că aceste legi speciale nu sunt mai puţin importante decât legea generală (Codul de procedură civilă) în ocrotirea şi garantarea unor drepturi şi aplicarea unor principii juridice.

8. În ce priveşte dreptul la un proces echitabil (inclusiv în faza executării silite), acesta este recunoscut de Codul de procedură civilă la art. 6 alin. (2), dar pare a fi contrazis de dispoziţiile art. 660 alin, (2) din acelaşi cod, care stabileşte obligativitatea oricăror persoane fizice sau persoane juridice de a comunica, de îndată, în copie, documentele, precum şi, în scris, datele şi informaţiile apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite, prin aceste persoane putându-se înţelege inclusiv apărătorii legali ai debitorului executat silit, avocaţi sau consilieri juridici.

9. De asemenea, dacă, potrivit art. 317 alin. (1) din Codul de procedură civilă, printre persoanele scutite de a depune mărturie sunt: „slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii, moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea activităţii lor”, astfel că în faza de judecată â cauzei operează obligativitatea păstrării secretului profesional, conform art. 660 alin. (2) din acelaşi cod, în faza de executare silită, această obligaţie dispare.

10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine că sintagma „chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel” din finalul art. 660 alin. (2) teza întâi poate fi interpretată în sensul că notarul ar fi obligat nu numai să-i comunice executorului judecătoresc în copie documentele solicitate, dar şi să procedeze la legalizarea acestora fără a respecta cerinţele legii privind legalizarea de copii. Aceasta, deoarece cerinţa confruntării copiei cu originalul este prevăzută doar într-o lege specială, care nu se mai aplică, potrivit sintagmei criticate, copia legalizată fiind un document apreciat de executorul judecătoresc ca necesar executării silite. Or, dacă nu se mai aplică în acest caz legea specială, înseamnă că nu se mai aplică legea, în general. Consideră că prin simplul fapt că pot genera asemenea interpretări abuzive, art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

11. În opinia Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă - Camera de Consiliu, excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât în interpretarea şi aplicarea art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa constantă că articolul indicat protejează şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat de drept, ce respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi. Executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, amânată sau anulată în mod excesiv, căci astfel s-ar ajunge la o protecţie iluzorie a drepturilor creditorului, ceea ce, în accepţiunea Convenţiei, nu poate fi primit (cauzele Pini&Bertani şi Manera&Atripaldi împotriva României; Ruianu împotriva României).

12. Deşi art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede sintagma „chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel”, faza execuţională este similară fazei de judecată, caracterizată mai ales de celeritate, astfel încât prin dispoziţia cuprinsă în art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu se asigură decât punerea în executare silită a unui titlu executoriu într-un termen cât se poate de rezonabil şi de urgent.

13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Guvernul a trimis punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/5.291/2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.207 din 13 septembrie 2016, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că art. 660 din Codul de procedură civilă reglementează detaliat obligaţia tuturor persoanelor, fizice sau juridice, inclusiv a autorităţilor, de a furniza informaţii necesare executării silite. Obligaţia este stabilită imperativ, ea fiind imaginată de legiuitor ca fiind o importantă premisă a promptitudinii şi caracterului efectiv al executării silite. Persoanele şi instituţiile avute în vedere la art. 660 alin. (2) sunt obligate să răspundă de îndată executorului judecătoresc, chiar dacă răspunsul este în sensul că nu deţin date şi informaţii. În lipsa unui răspuns, executorul judecătoresc sau partea interesată va putea sesiza instanţa de executare pentru a lua măsurile prevăzute de lege, respectiv amenda judiciară şi despăgubiri pentru amânarea executării. Modul în care este reglementată obligaţia terţilor de a da informaţii la cererea executorului judecătoresc denotă intenţia legiuitorului de a crea toate condiţiile pentru a asigura aducerea la îndeplinire a celor prevăzute în titlul executoriu. Mijloacele de informare puse la dispoziţia executorului judecătoresc descurajează eventualele încercări ale debitorilor de a ascunde sau sustrage de la executare elemente de patrimoniu care ar putea fi urmărite silit. Astfel, normele criticate au rolul de a asigura punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, fără de care s-ar ajunge doar la o protecţie iluzorie a dreptului creditorului, şi nu afectează dispoziţiile constituţionale vizând statul de drept, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi garantarea dreptului de proprietate.

15. Avocatul Poporului a trimis punctul său de vedere prin Adresa nr. 15.138 din 7 octombrie 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 9.305 din 11 octombrie 2016, prin care susţine constituţionalitatea dispoziţiilor criticate. Arată că Codul de procedură civilă pune la dispoziţia executorului judecătoresc mai multe mijloace procedurale, menite să asigure executarea în mod prompt şi efectiv a hotărârilor judecătoreşti, precum şi de a obţine sancţionarea debitorului, prin instanţa de executare. Astfel, promptitudinea şi efectivitatea înţelese ca opţiune fără alternative a oricărui stat care respectă preeminenţa dreptului sunt expresia accesului la justiţie. Solvabilitatea limitată a debitorului şi tendinţa generalizată a acestuia de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din titlurile executorii stimulează rolul activ al executorului judecătoresc în realizarea drepturilor creditorilor, prin urmărirea silită a bunurilor mobile ce nu sunt supuse unui regim de circulaţie de drept comun. Chiar şi aşa, debitorul are acces la o instanţă de judecată, prin posibilitatea contestării actelor de executare făcute cu încălcarea legii, pentru prevenirea oricărui abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor, controlul judecătoresc al începerii executării silite constituind o asemenea garanţie, adecvată şi eficientă, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate în această procedură, în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat în jurisprudenţa sa că „dreptul la un tribunal garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe, a oricărei instanţe, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces» în sensul art. 6” (cauzele SC Ruxandra Trading împotriva României, 2007, Homsby împotriva Greciei, 1997),

16. În plus, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 44 din Constituţie, întrucât dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, iar art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu face altceva decât să stabilească cele mai adecvate mijloace pentru a se asigura executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat ce respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect. În plus, verificând respectarea condiţiilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare, dispoziţiile de lege criticate nu îl împiedică pe cel interesat să se folosească de mijloacele legale care constituie garanţii ale dreptului la apărare.

17. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctul [or de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(2) De asemenea, la cererea executorului judecătoresc, instituţiile publice, instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau persoane juridice sunt obligate să îi comunice, de îndată, în copie, documentele, precum şi, în scris, datele şi informaţiile apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite, inclusiv codul numeric personal al persoanei supuse executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

Tot astfel, organele fiscale sunt obligate să comunice, în aceleaşi condiţii, datele şi informaţiile pe care ie administrează potrivit legii. La cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, instanţa de executare poate lua măsurile prevăzute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) şi la art. 189.”

20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi obligaţia de respectare a legii şi a Constituţiei, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil (inclusiv în faza executării silite), art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare şi în ari 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în lumina principiului legalităţii şi a principiului bunei-credinţe, legiuitorul stabileşte că subiecţii de drept trebuie să aibă o conduită conformă cu cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu şi să execute de bunăvoie obligaţiile care le revin. În situaţia neexecutării benevole de către debitor a obligaţiei sale, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite realizării dreptului recunoscut creditorului, prin titlul său executoriu. Într-o atare împrejurare, obligaţia se duce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, la cererea creditorului, dacă prin lege nu se dispune altfel, ca expresie a aplicabilităţii principiului disponibilităţii în materia executării silite.

22. Codul de procedură civilă şi Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti consacră regula potrivit căreia executarea silită a oricărui titlu executoriu se realizează de către executorul judecătoresc căruia i se conferă un rol activ în tot cursul executării, drept consecinţă a faptului că acesta exercită un serviciu public, a cărui normală desfăşurare trebuie garantată Chiar de către stat, în virtutea obligaţiei pozitive reglementate, în mod expres, în art. 626 din Codul de procedură civilă. Aşadar, impunerea realizării întocmai a dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu se duce la îndeplinire cu concursul organului de executare, respectiv al executorului judecătoresc, acesta fiind autoritatea învestită de stat cu puterea de a impune debitorului urmărit sau unor terţe persoane care deţin bunurile acestuia obligaţia de a executa dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu.

23. Dispoziţiile înscrise în Legea nr. 188/2000 reglementează organizarea şi exercitarea profesiei de executor judecătoresc stipulând, în cuprinsul art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a), că executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public constând în executarea silită a dispoziţiilor civile din titlurile executorii, precum şi îndeplinirea altor atribuţii date prin lege în competenţa lor. Totodată, art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ stipulează că actele îndeplinite de executorii judecătoreşti, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestora, precum şi numărul de înregistrare şi data, sunt acte de autoritate publică şi au forţa probantă prevăzuta de lege. Din interpretarea sistematică a normelor menţionate rezultă că profesia de executor judecătoresc are un statut special, care implică exercitarea autorităţii statului în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti şi alte titluri executorii, scop în care legiuitorul a conferit autoritatea necesară actelor înfăptuite de către acesta, în cadrul competenţelor sale, calificându-le ca acte de autoritate publică, cu forţa probantă corespunzătoare unor asemenea acte, în măsura în care sunt datate şi înregistrate şi poartă ştampila şi semnătura executorului judecătoresc.

24. Pe de altă parte, executorul judecătoresc, deşi învestit prin lege să îndeplinească un serviciu de interes public - ducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevăzute de titlul executoriu -, serviciu pentru care a fost învestit de către o autoritate publică (potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000, se află sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei), îl reprezintă pe creditor în derularea raportului execuţional care s-a născut între creditor şi debitor şi acţionează în interesul unei bune administrări a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia pentru ducerea la îndeplinire, prin intermediul mijloacelor juridice prevăzute de lege, a dispoziţiilor civile din titlurile executorii (a se vedea Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007).

25. Astfel cum s-a subliniat şi în Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, executorul judecătoresc nu face parte din autoritatea judecătorească, acesta nu dispune de imperiu - atribut care caracterizează numai judecătorul - pentru a da o hotărâre în baza căreia se dispune declanşarea executării silite, respectiv încheierea de încuviinţare a executării silite, şi nu beneficiază de atributele de imparţialitate şi de independenţă specifice numai instanţelor judecătoreşti (a se vedea şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 mai 1998, pronunţată în Cauza Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Kleyn şi alţii împotriva Olandei, paragraful 190 sau Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragrafele 93-99).

26. Relativ la activitatea desfăşurată de executorii judecătoreşti, Curtea Constituţională (Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, precitată), a statuat că, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, activitatea executorilor judecătoreşti constituie „un element esenţial al statului de drept”, iar, întrucât aceştia nu deţin forţa publică coercitivă, „statului îi revine obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiţi, în special prin asigurarea concursului efectiv al altor autorităţi care pot impune prin forţă executarea atunci când este cazul, măsuri în lipsa cărora garanţiile de care beneficiază justiţiabilul în faţa instanţelor îşi pierd raţiunea de a fi” (Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunţată în Cauza Pini şi Bertani/Manera şi Atripaldi împotriva României). Sub acest aspect, subliniind importanţa executării silite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu şi lipsit de eficienţă practică dacă ordinea juridică internă a statului, care respectă preeminenţa dreptului, ar permite ca o hotărâre judecătorească sau un alt înscris care constituie titlu executoriu să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, indiferent cărei jurisdicţii ar aparţine, trebuie deci considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 (a se vedea în acest Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei). Or, este bine cunoscut că, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti, instanţa legată cu soluţionarea cauzei, prin rezolvarea acesteia, se dezînvesteşte. În aceste condiţii, chiar dacă executarea hotărârii este circumscrisă noţiunii de „proces”, nimic nu susţine teza potrivit căreia această activitate trebuie îndeplinită tot de instanţa care a soluţionat litigiul, cu atât mai mult cu cât punerea în aplicare a hotărârii aparţine sferei administrative a procesului civil. Statul, în calitate de depozitar al forţei publice, este chemat să reglementeze cadrul legal care să asigure dreptul la executarea hotărârii judecătoreşti, drept circumscris accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.

27. În considerarea obligaţiei pozitive de reglementare, legiuitorul a adoptat, printre altele, prevederile art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care consacră în sarcina instituţiilor publice, instituţiilor de credit şi a oricăror alte persoane fizice sau persoane juridice obligaţia de a comunica, de îndată, în copie, documentele, precum şi, în scris, datele şi informaţiile apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. De asemenea, organele fiscale sunt obligate să comunice, în aceleaşi condiţii, datele şi informaţiile pe care le administrează potrivit legii. Astfel, în virtutea rolului activ, executorul judecătoresc este îndreptăţit să emită o adresă prin care să solicite terţilor furnizarea tuturor informaţiilor necesare executării silite a dispoziţiilor civile din titlurile executorii. Obligaţia reglementată de art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă ia naştere din momentul comunicării către destinatar a cererii executorului judecătoresc. În cererea formulată de executor trebuie ca, pe lângă datele legate de identificarea debitorului, să se precizeze ce fel de date şi informaţii sunt necesare executării silite. Astfel, spre exemplu, executorul judecătoresc, pentru a efectua acte de executare, poate solicita informaţii privind bunurile pe care le deţine debitorul, înmatriculate sau înregistrate în registrele publice, informaţii privind conturile şi depozitele pe care debitorul le are deschise la o instituţie bancară sau are nevoie de copii ale anumitor documente, precum titlul de proprietate sau contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil care trebuie înscris în cartea funciară, conform art. 829 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

28. În legătură cu datele şi informaţiile primite, potrivit art. 660 alin. (4) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc are mai multe obligaţii: să asigure secretul informaţiilor primite, dacă legea nu prevede altfel, să nu utilizeze informaţiile decât în scopul pentru care au fost cerute, să nu divulge informaţiile către terţe persoane şi să nu utilizeze informaţiile pentru crearea unei baze de date personale.

29. În cazul în care unul dintre terţii menţionaţi de text nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută de lege, executorul judecătoresc sau partea interesată poate solicita instanţei de executare aplicarea unei amenzi potrivit art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) din Codul de procedură civilă sau poate solicita despăgubiri în condiţiile art. 189 din acelaşi cod. Instanţa de executare va analiza necesitatea documentelor, informaţiilor sau datelor solicitate în procedura executării silite şi se va pronunţa asupra cererii prin care se solicită aplicarea de amenzi sau despăgubiri printr-o încheiere executorie, împotriva căreia se va putea face numai cerere de reexaminare, în condiţiile art. 191 din Codul de procedură civilă. Mijloacele de informare puse la dispoziţia executorului judecătoresc descurajează eventualele încercări ale debitorilor de a ascunde sau sustrage de la executare elemente de patrimoniu care ar putea fi urmărite silit, dispoziţia legală criticată având ca scop prevenirea situaţiilor în care terţii care deţin documente apreciate de către executorul judecătoresc ca fiind utile cauzei refuză să le transmită acestuia, prevalându-se de secretul profesional.

30. Întrucât obligaţia menţionată există „chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel”, Curtea constată că dispoziţiile contrare din legile speciale sunt abrogate expres şi indirect, în privinţa executorilor judecătoreşti, în baza art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cu alte cuvinte, în cazul în care norma cu caracter special nu prevede expres obligaţia comunicării datelor solicitate de executorul judecătoresc (cum este cazul, spre exemplu, a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, potrivit cărora „Informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii:[...]

 f) la solicitarea executorului judecătoresc, în scopul realizării executării silite, pentru existenţa conturilor debitorilor urmăriţi1), norma cu caracter general în materia executării silite cuprinsă în Codul de procedură civilă înlătură normele cu conţinut diferit din legile speciale. Părţile unui raport juridic/profesioniştii sunt ţinute în continuare să respecte obligaţiile calificate drept secret profesional, însă în măsura în care aceste informaţii sunt necesare punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, furnizarea lor către organul abilitat de lege să efectueze această operaţiune este obligatorie. Secretul profesional nu poate fi invocat în opoziţie cu o autoritate învestită de stat cu puterea de a executa dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu, autoritate care este ţinută la rândul său de respectarea normelor legale referitoare la secretul profesional şi la folosirea datelor obţinute exclusiv în scopul prevăzut de lege.

31. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 660 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă din perspectiva subordonării altor categorii de profesionişti ai dreptului, cum ar fi avocaţii, consilierii juridici sau notarii publici, executorului judecătoresc, în faza executării silite a procesului civil, Curtea reţine că aceasta este lipsită de temei legal. Astfel, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 666 din Codul de procedură civilă, instanţele judecătoreşti urmează să aplice în mod direct art. 21 alin. (3), art. 124 şi art. *126 alin. (1) din Constituţie, devenind, astfel, competente să încuviinţeze executarea silită. Mai mult, neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de lege de către terţii menţionaţi de norma criticată este constatată tot de instanţa judecătorească sesizată de executorul judecătoresc sau de partea interesată în scopul aplicării unei amenzi. Cu acest prilej, instanţa face o analiză a motivelor care au stat la baza solicitării informaţiilor, datelor sau documentelor şi, dacă apreciază că acestea sunt necesare realizării executării silite, dispune plata unei despăgubiri sau amendarea terţului care nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege. Încheierea pronunţată are caracter executoriu, iar împotriva ei se va putea face numai cerere de reexaminare, în condiţiile art. 191 din Codul de procedură civilă,

32. În această lumină, Curtea constată că dispoziţiile criticate asigură suficiente garanţii dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi, implicit, dreptului de proprietate privată a cărui încălcare nu numai că nu poate fi reţinută, ci, dimpotrivă, cunoaşte o valorizare efectivă pe calea unei proceduri execuţionale întemeiate pe norme riguroase şi eficiente. Pentru aceleaşi argumente, Curtea reţine că nici critica raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a textului de lege, nu este întemeiată, din analiza acestuia rezultând fără echivoc că norma cu caracter general în materia executării silite cuprinsă în Codul de procedură civilă înlătură de la aplicare orice normă cu conţinut diferit din legile speciale.

33. În ceea ce priveşte criticile referitoare lipsa de claritate a normei, care ar crea, în opinia autorului excepţiei, obligaţia notarului de a comunica executorului judecătoresc nu numai copii ale documentelor solicitate, dar şi legalizarea acestora, în afara cadrului legal în materie, Curtea apreciază că acestea vizează aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea normei de către organele abilitate, respectiv de către instanţa judecătorească, singura competentă să se pronunţe cu privire la aceste chestiuni.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Biroul Individual Notarial Nicolae Cauţinuc în Dosarul nr. 17.633/212/2016 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă - Camera de Consiliu şi constată că dispoziţiile art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Carmen-Delia Şotângă în funcţia de consilier la cabinet consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

În temeiul art. 15 lit. c), art. 19 şi al art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Carmen-Delia Şotângă se numeşte în funcţia de consilier la cabinet consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 25 mai 2017.

Nr. 429.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru revocarea, la cerere, a domnului Petru Armean din calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

 

Având în vedere propunerea Ministerului Sănătăţii formulată prin Adresa nr. FB 4.300 din 17 mai 2017, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/3.647 din 18 mai 2017, şi Cererea domnului Petru Armean, înregistrată la Cabinetul ministrului sănătăţii cu nr. FB 4.300 din 10 mai 2017,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 286 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Petru Armean se revocă, la cerere, din calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 25 mai 2017.

Nr. 430.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Mihail Doruş în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihail Doruş se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 25 mai 2017.

Nr. 431.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Andreea-Maria Arcan-Apostol în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

 

Având în vedere propunerea viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, formulată prin Adresa nr. 69.909 din data de 23 mai 2017, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/3.760 din data de 23 mai 2017,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Andreea-Maria Arcan-Apostol se numeşte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 25 mai 2017.

Nr. 432.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia regională antifraudă fiscală 3 Alexandria - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

 

Având în vedere Adresa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. APRS 2.065 din 24 mai 2017, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/3.770 din 24 mai 2017,

în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, şi al art. 16 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Bogdan Nicolae Istrate se eliberează din funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia regională antifraudă fiscală 3 Alexandria - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 2. - Începând cu data prevăzută la art. 1, atribuţiile inspectorului general adjunct antifraudă la Direcţia regională antifraudă fiscală 3 Alexandria se exercită de către domnul Teodor-Alexandru Georgescu, inspector general adjunct antifraudă la Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în condiţiile legii.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 25 mai 2017.

Nr. 433.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.