MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 404/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 404         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 30 mai 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

117. - Lege privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului

 

500. - Decret pentru promulgarea Legii privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 70 din 28 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule

 

Decizia nr. 102 din 7 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin (2)--(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

377. - Hotărâre privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României, în lei, la fondul fiduciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru acoperirea cheltuielilor de participare a delegaţiilor insulelor mici în curs de dezvoltare la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite la nivel înalt privind sprijinirea implementării Obiectivului de dezvoltare durabilă 14: conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi resurselor marine pentru dezvoltare durabilă, care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii, în perioada 5-9 iunie 2017

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

437. - Decizie privind numirea doamnei Doina Ofelia Melinte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale Anti-Doping

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.904. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind aprobarea Metodologiei de monitorizare specială a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - (1) Se înfiinţează Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, denumit în continuare Institut, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică.

(2) Institutul funcţionează ca centru de excelenţă recunoscut de World Academy of Art. and Science.

(3) Sediul Institutului este în Bucureşti.

Art. 2. - (1) Institutul are ca obiect de activitate extinderea cercetărilor ştiinţifice asupra culturilor şi civilizaţiilor din spaţiul istoric al Levantului - Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Balcani, Caucaz - leagănul religiilor abrahamice, al ştiinţelor, artei, culturii şi democraţiei; protejarea arealelor geologice, biologice, geografice şi arheologice reprezentative pentru patrimoniul cultural universal, de către comunităţile universitare în colaborare cu comunităţile locale, prin extinderea în această regiune a reţelelor de geoparcuri recunoscute de UNESCO; promovarea dialogului dintre popoarele din spaţiul istoric al Levantului în vederea creării unei culturi a păcii prin dialog între mediul academic, liderii religioşi şi tânăra generaţie.

(2) Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, Institutul colaborează cu Academia Română, cu organizaţii interguvernamentale, instituţii guvernamentale, instituţii de învăţământ superior, uniuni de creaţie, precum şi cu asociaţii şi organizaţii ale societăţii civile care au preocupări în domeniul culturii şi civilizaţiei Levantului.

Art. 3. - Pentru realizarea obiectului de activitate Institutul are, în principal, următoarele atribuţii:

a) efectuează studii şi cercetări, în ţară şi în străinătate, pentru aprofundarea premiselor obiectului de activitate;

b) dezvoltă relaţii de colaborare şi de comunicare cu persoane şi instituţii din ţară şi din străinătate;

c) finanţează editarea, reeditarea şi publicarea, pe orice tip de suport, de cărţi, studii, articole, colecţii de documente scrise, fotografice şi audiovizuale;

d) organizează reuniuni şi colocvii naţionale şi internaţionale;

e) activează ca membru în organizaţii internaţionale;

f) încheie acorduri de parteneriat cu alte instituţii din ţară şi străinătate;

g) prezintă poziţii, studii, puncte de vedere în cadrul forurilor internaţionale sau regionale.

Art. 4. - (1) Conducerea Institutului este asigurată de un Consiliu ştiinţific, format din maximum 25 de membri, după cum urmează: membri români ai Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă; 5 personalităţi academice străine din rândul membrilor World Academy of Art. and Science, desemnate de Board of Trustee al World Academy of Arts and Science; preşedintele Academiei Române; rectorul Universităţii din Bucureşti; rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, ca membri de drept, precum şi alte personalităţi academice desemnate de preşedintele Consiliului ştiinţific.

(2) Consiliul ştiinţific este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte aleşi dintre membrii acestuia.

(3) Consiliul ştiinţific are următoarele atribuţii:

a) aprobă structura organizatorică, atribuţiile personalului şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului, la propunerea preşedintelui;

b) validează concursul pentru ocuparea funcţiei de director general;

c) încheie, cu directorul general, contractul de management;

d) decide cu privire la realizarea sau participarea la realizarea unor programe şi proiecte cu finanţare internă sau internaţională, precum şi cu privire la participarea la activităţi de evaluare executate la cererea unor instituţii din România sau din străinătate; decide cu privire la organizarea unor activităţi finanţate integrai din venituri proprii;

e) poate aproba un număr suplimentar numărului de posturi, pentru o perioadă determinată, pe proiecte/programe derulate de Institut conform legislaţiei în vigoare. În acest caz, finanţarea posturilor suplimentare se face din proiectul sau programul pentru care se face angajarea;

f) aprobă execuţia bugetară, la propunerea Colegiului director.

(4) Activitatea Consiliului ştiinţific este organizată de secretariatul acestuia.

Art. 5. - (1) Conducerea executivă a Institutului este asigurată de Colegiul director şi de directorul general.

(2) Din Colegiul director fac parte preşedintele Consiliului ştiinţific, vicepreşedintele Consiliului ştiinţific, directorul general, directorul ştiinţific şi secretarul general.

(3) Directorul general al Institutului este încadrat şi salarizat conform legii.

(4) Colegiul director are următoarele atribuţii:

a) propune spre aprobare Consiliului ştiinţific organigrama Institutului;

b) întocmeşte şi propune spre aprobare Consiliului ştiinţific proiectul de buget şi raportul privind execuţia bugetară;

c) avizează bilanţul anual;

d) avizează numirea/eliberarea în/din funcţie a personalului Institutului;

e) orice alte atribuţii date în sarcina acestuia de către Consiliul ştiinţific.

(5) Directorul general are următoarele atribuţii:

a) organizează şi conduce întreaga activitate a Institutului, potrivit deciziilor Colegiului director şi ale Consiliului ştiinţific;

b) este ordonator de credite, în condiţiile legii;

c) asigură gestionarea fondurilor băneşti şi a patrimoniului Institutului, potrivit legii şi deciziilor Colegiului director şi ale Consiliului ştiinţific;

d) aprobă bilanţul anual, ulterior avizării de către Colegiul director;

e) numeşte şi destituie, potrivit legii, personalul Institutului, cu avizul Colegiului director;

f) orice alte atribuţii date în sarcina acestuia de către Consiliul ştiinţific şi Colegiul director.

Art. 6. - (1) Numărul maxim de posturi salarizate ale Institutului este 36.

(2) Personalul Institutului este salarizat conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar, în sistem contractual.

Art. 7. - (1) Cheltuielile curente şi de capital ale Institutului se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului României.

(2) Veniturile proprii se obţin din activităţi realizate direct de Institut, după cum urmează:

a) proiecte de studii şi cercetări, finanţate sau cofinanţate, în condiţiile legii, inclusiv din fonduri europene;

b) editarea şi vânzarea de cărţi, publicaţii, lucrări şi studii de specialitate;

c) studii, proiecte, prestări de servicii, consultanţă etc.;

d) exploatarea bunurilor pe care le are în proprietate sau în administrare, în condiţiile legii;

e) alte activităţi specifice realizate de Institut, inclusiv prin încheierea de contracte cu persoane fizice sau juridice.

(3) Veniturile proprii se pot obţine şi din sponsorizări şi/sau donaţii, în condiţiile legii.

Art. 8. - Institutul se înfiinţează la data intrării în vigoare a legii, la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmând ca finanţarea cheltuielilor să se asigure de la bugetul de stat.

Art. 9. - Se autorizează Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” să asigure spaţiul şi mijloacele necesare organizării şi funcţionării Institutului, în condiţiile legii.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU TĂRICEANU

 

Bucureşti, 26 mai 2017.

Nr. 117.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 26 mai 2017.

Nr. 500.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 46

din 31 ianuarie 2017

referitoare la excepţia da neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civila, excepţie ridicată de Vlad-Ciprian Bozeşan în Dosarul nr. 1.186/1/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.010D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.018D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Alexandru Maghiar în Dosarul nr. 205/35/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.

4. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care face precizări cu privire la aceasta; totodată, apreciază că Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nu interzice invocarea direct în faţa Curţii a unor excepţii de neconstituţionalitate, drept pentru care invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesii reglementate în România, precum şi a art. 149 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Mai arată că membrii Curţii Constituţionale se pot afla într-un conflict de interese, având în vedere că a formulat o cerere prealabilă de Chemare în judecată a Curţii Constituţionale.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate arată că lasă la aprecierea Curţii conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.018D/2016 la Dosarul nr. 1.010D/2016, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.010D/2016, care arată că, potrivit Constituţiei, tratatele internaţionale fac parte din dreptul intern, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa a statuat că orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată. În continuare prezintă aspecte legate de fondul cauzei şi susţine că ar dori să ştie motivele instanţei de judecată pentru care nu este necesară strămutarea cauzei sale.

8. În continuare, având cuvântul, autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.018D/2016 susţine, în esenţă, că prin nemotivarea hotărârilor pronunţate asupra strămutării se încalcă dreptul la apărare, dreptul la informaţie, precum şi dreptul la o instanţă imparţială. Astfel, arată că nu are cum să aprecieze asupra imparţialităţii instanţei care se pronunţă asupra strămutării, întrucât hotărârea nu este motivată.

9. Răspunzând la întrebarea Preşedintelui cu privire la cererea de extindere a excepţiei de neconstituţionalitate şi cu privire la alte texte legale, arată că, potrivit art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care există o lege care guvernează un anumit litigiu, atunci aceasta trebuie aplicată, în cauza de faţă fiind vorba despre Legea contenciosului administrativ. Astfel, dacă cererea de strămutare se judecă potrivit Codului de procedură civilă, hotărârea pronunţată ar trebui motivată potrivit Legii contenciosului administrativ.

10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.010D/2016, având cuvântul, face o completare la cele susţinute şi arată că strămutarea nu este o chestiune pur administrativă, ci produce efecte chiar asupra soluţionării pe fond a cauzelor a căror strămutare se doreşte. Prin urmare, apreciază că prin nemotivarea hotărârii pronunţate asupra strămutării se încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât nu are posibilitatea să conteste sau să ia la cunoştinţă de motivele pentru care cauza a fost sau nu strămutată,

11. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibila, a cererii de extindere a excepţiei de neconstituţionalitate, iar pe fondul cauzei pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

12. Prin Sentinţa civilă nr. 40/F^. din 23 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.186/1/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad-Ciprian Bozeşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare.

13. Prin încheierea din 25 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 205/35/2016, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele Judiciare de timbru, excepţie ridicată de Alexandru Maghiar într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă cererea de strămutare.

14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că nu pot exista hotărâri judecătoreşti care să nu fie motivate, iar în privinţa caracterului definitiv al hotărârii se apreciază că trebuie să fie asigurată o cale de atac atunci când au fost încălcate drepturile justiţiabililor. Totodată, se apreciază că prevederile art. 144 alin. (2j din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor constituţionale, întrucât autorităţile şi instituţiile publice au, potrivit art. 31 din Constituţie, obligaţia de a asigură informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Se mai apreciază că lipsa motivării unei hotărâri este contrară noţiunii de imparţialitate, deoarece justiţiabilul nu are cum aprecia obiectivitatea hotărârii unei instanţe şi legitimitatea demersului său.

15. În ceea ce priveşte plata taxei judiciare de timbru, se apreciază că aceasta reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituţie. În acest sens, arată că acţiunile în justiţie pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fără scop patrimonial personal sunt de interes public, iar condiţionarea îndeplinirii actului de justiţie de plata taxei judiciare de timbru reprezintă, practic, o îngrădire a accesului liber la justiţie.

16. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 11 septembrie 1996, prin care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, similare din punctul de vedere al conţinutului cu dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă, apreciind că soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

17. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile art. 144 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi art. 31 şi nu îngrădesc accesul liber la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

19. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care menţionează deciziile prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra soluţiei legislative cuprinse în Codul de procedură civilă din 1865 referitoare la hotărârea pronunţată asupra strămutării (spre exemplu Decizia nr. 79 din 8 februarie 2007 sau Decizia nr. 65 din 11 februarie 2014), arătând că soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Totodată, menţionează că împotriva hotărârii pronunţate asupra strămutării poate fi exercitată contestaţia în anulare, pentru motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau, după caz, revizuirea în condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă.

20. Referitor la dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, apreciază că sunt constituţionale, menţionând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la taxele judiciare de timbru (spre exemplu, Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012 sau Decizia nr. 792 din 17 noiembrie 2015).

21. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât prin conţinutul reglementării lor nu aduc atingere sub niciun aspect dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Hotărârea pronunţată asupra strămutării este rezultatul unui act de administrare a justiţiei, iar nu de soluţionare în fond a unei cauze civile. Caracterul definitiv al hotărârii înseamnă că aceasta este susceptibilă de a fi atacată prin căile extraordinare de retractare. De asemenea, arată că dispoziţiile art. 31 din Constituţie nu sunt aplicabile cererii de strămutare.

22. Referitor la art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, arată că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului.

23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

24. Cu privire la modul în care instanţa judecătorească, în Dosarul nr. 1.010D/2016, a ales să sesizeze instanţa constituţională, Curtea observă că, în cauza de faţă, instanţa a procedat la „sesizarea Curţii Constituţionale” prin considerentele deciziei civile, şi nu prin dispozitivul acesteia, dar, având în vedere că în considerentele acesteia se menţionează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi se ataşează înscrisul prin care a fost formulată excepţia, se constată că, în mod implicit, instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională. Această interpretare se impune pentru a nu se ajunge la sancţionarea părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate prin refuzul Curţii de a controla norma legală criticată pentru motive care nu îi sunt imputabile.

25. În situaţii similare, Curtea Constituţională a avut aceeaşi abordare. Astfel, în Decizia nr. 226 din 15 aprilie 2014, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 3 iunie2014, paragraful 9, cu privire la modul în care instanţa judecătoreasă a ales să sesizeze instanţa constituţională, Curtea a observat că instanţa a procedat la „sesizarea Curţii Constituţionale” prin considerentele deciziei civile, şi nu prin dispozitivul acesteia. Or, dispozitivul este partea cea mai importantă, esenţială, a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare şi împotriva lui se exercită căile de atac. Prin dispozitiv sunt soluţionate toate cererile părţilor, indiferent dacă sunt cereri principale, accesorii sau incidentale. Întrucât excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul a solicitat instanţei judecătoreşti sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate, instanţa, exercitându-şi competenţa prevăzută de lege, ar fi trebuit să constate admisibilitatea excepţiei în cadrul considerentelor hotărârii ş[ să dispună sesizarea Curţii, prin dispozitivul aceleiaşi hotărâri. Într-adevăr,în speţă, instanţa de judecată în mod eronat a sesizat Curtea Constituţională prin considerente şi nu prin dispozitivul deciziei civile. O atare eroare nu a fost considerată ca fiind opozabilă Curţii Constituţionale, pentru că, în caz contrar, aceasta s-ar fi răsfrânt asupra autorilor excepţiei de neconstituţionalitate în mod negativ. În consecinţă, Curtea s-a considerat legal sesizată (în acest sens, a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005).

26. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, şi ale art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.”;

- Art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013: „Pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxa de 100 lei.

28. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

29. Se mai invocă prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Se menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunţată în Cauza Albina împotriva României, paragrafele 36-37. Mai este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 967 din 20 noiembrie 201 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012.

30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de nepărtinire şi obiectivitate în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implica judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, cu citarea părţilor, dând expresie în acest fel principiului contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 617 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017, paragraful 14, cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora „Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare

31. Referitor la critica privind faptul că hotărârea pronunţată asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă, Curtea reţine că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege “, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili mijloacele prin care se asigură o bună administrare a justiţiei, prin instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil şi într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (în acest sens, a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite.

32. Astfel, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii este definitivă, în considerarea faptului că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili.

33. De altfel, Curtea observă că hotărârea pronunţată asupra strămutării este susceptibilă de a fi atacată prin căile extraordinare de retractare, respectiv poate fi formulată contestaţia în anulare, pentru motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) ori, după caz, revizuirea, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă, fiind astfel constituite garanţii suplimentare pentru realizarea accesului la justiţie.

34.  în continuare Curtea reţine, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994). Or, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât soluţia legislativă diferită referitoare la motivarea hotărârii asupra strămutării nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

35. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) privind dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, Curtea reţine că dreptul constituţional la informaţie nu se referă la necesitatea motivării hotărârilor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 65 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 29 aprilie 2014).

36. Referitor la invocarea dispoziţiilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine ca prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil nu sunt incidente în cauză, având în vedere că aceste dispoziţii convenţionale se referă la apărarea unor drepturi cu caracter civil prevăzute de Convenţie, nefiind aplicabile procedurii de judecare a cererii de strămutare a cauzei, iar art. 13 consacră dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Sintagma „recurs efectiv” din denumirea art. 13 nu are semnificaţia unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci se referă la dreptul persoanei de a recurge, prin cerere, la o instanţă judecătorească, în vederea soluţionării cauzei sale.

37. Cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că în hotărârea menţionată a fost constatată încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie întrucât instanţa română de recurs nu a răspuns suficient argumentelor pârtii prin hotărârea judecătorească pronunţată în calea de atac prin care s-a soluţionat fondul litigiului, respectiv o acţiune în despăgubire.

38. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea constată că raportarea acestor prevederi cuprinse într-un act având aceeaşi forţă juridică ca şi tratatele constitutive ale Uniunii Europene trebuie să se facă la dispoziţiile art. 148 din Constituţie, iar nu la cele cuprinse în ari. 20 din Legea fundamentală, care se referă la tratatele internaţionale privind drepturile omului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 206 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 17 aprilie 2012). Plecând de la această premisă, Curtea reţine că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, spre exemplu Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunţată în cauza C-279/09 - DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH împotriva Bundesrepublik Deutschland, paragraful 35, s-a statuat că, potrivit art. 52 alin. (3) din Cartă, în măsura în care aceasta conţine drepturi ce corespund celor garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de această convenţie. Potrivit explicaţiei aferente acestei dispoziţii, înţelesul şi întinderea drepturilor garantate sunt stabilite nu numai prin textul Convenţiei, ci şi, în special, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Art. 52 alin. (3) teza a două din Cartă prevede că prima teză a aceluiaşi alineat nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecţie mai largă. Aşadar, în ceea ce priveşte conţinutul dreptului la o cale de atac efectivă şi la un proces echitabil prevăzut de art. 47 din Cartă, Curtea de la Luxemburg a reţinut prin Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunţată în cauza C-311/11 - Ştefano Melloni împotriva Ministerio Fiscal, paragraful 50, că acesta corespunde conţinutului pe care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului îl recunoaşte drepturilor garantate de art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea hotărârile Curţii Europene a Dreptului Omului din 14 iunie 2001,1 martie 2006 şi 24 aprilie 2012, pronunţate în cauzele Medenica împotriva Elveţiei, paragrafele 56-59, Sejdovic împotriva Italiei, paragrafele 84, 86 şi 98, şi Haralampiev împotriva Bulgariei, paragrafele 32 şi 33).

39.  De altfel, Curtea reţine că acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 21 martie 2011). În consecinţă, cu privire la speţa de faţă, şi având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor 6mului şi cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi faptul că, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituţie, standardul naţional de protecţie în materia strămutării este superior celui oferit de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea, cu referire la art. 47 din Cartă, reţine că nu are niciun motiv să se îndepărteze de la cele constatate în paragrafele 30-32.

40. În fine, Curtea reţine că prin Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, invocată ca argument în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor din Codul de procedură civilă din 1865 potrivit cărora judecătoriile judecau în primă şi ultimă instanţă procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv. Astfel, referitor la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate asupra fondului cauzei, Curtea a sancţionat faptul că a fost eliminată orice cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului de către judecătorii, în cauze al căror obiect îl constituie obligarea la plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv, ceea ce echivalează cu imposibilitatea examinării cauzei de către o instanţă de control judiciar, la un grad superior de jurisdicţie, sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate de prima instanţă.

41. În continuare, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea observă că acestea impun reclamantului obligaţia de a achita o taxă de timbru în cuantum fix pentru acţiunile care privesc contestaţia în anulare. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 faţă de art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie prin impunerea unor taxe judiciare de timbru, accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind, astfel, justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Astfel, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de înfăptuirea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii, iar impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, fiind, aşadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe ori impozite sau, dimpotrivă, să instituie asemenea taxe astfel cum este cea criticată în prezenta cauză; în acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit paragraful 57 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 28 aprilie 2016).

42, Aşadar, având în vedere că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale Curtea constată că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

43. Cu privire la extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la alte dispoziţii legale, realizată prin notele de şedinţă, comunicate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 1.018D/2016, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, fiind legal sesizată de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. În aceste condiţii, Curtea constată că extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate direct în faţa instanţei de control constituţional nu poate fi reţinută.

44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vlad-Ciprian Bozeşan în Dosarul nr. 1.186/1/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi de Alexandru Maghiar în Dosarul nr. 205/35/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 26 alin. (1 j din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 31 ianuarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEÂNU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 70

din 28 februarie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de Lazăr Lungu în Dosarul nr. 31.620/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.434D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, pentru motivele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia nr. 4.272 din 21 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 31.620/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepţia a fost invocată într-o cauză având ca obiect recursul împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat obligarea autorităţilor la restituirea sumei reprezentând timbru de mediu.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, deoarece, la momentul primei înmatriculări în România a autovehiculului achiziţionat, reglementările legale în vigoare nu prevedeau obligaţia achitării unei astfel de taxe, aceasta intervenind ulterior. Ceea ce legiuitorul nu a luat în calcul este faptul că autoturismul a fost scutit iniţial de plata acestei taxe, iar nu proprietarul. Se arată că textul de lege criticat aduce atingere şi dispoziţiilor art. 44 din Legea fundamentală, deoarece, prin instituirea unui timbru de mediu, s-a îngrădit posibilitatea persoanelor de a achiziţiona un autovehicul.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru motivele care au stat la baza Deciziei nr. 645 din 11 noiembrie 2014.

7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, deoarece acesta se aplică numai de la momentul intrării sale în vigoare, pentru viitor. Norma supusă controlului instituie pentru viitor o taxă şi nu modifică retroactiv normele ce trebuiau respectate la momentul primei înregistrări, neafectând cadrul legal în vigoare la acel moment. Nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate a textului de lege criticat prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Constituţie. Mai mult, dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului conform dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992. să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, având următorul cuprins: Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: (.,.)

c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

12. Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 a fost abrogată începând cu data de 1 februarie 2017, prin art. XII din Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017. Având în vedere că textul de lege criticat continuă să îşi producă efectele juridice în cauză, acesta va fi supus controlului de constituţionalitate, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii şi în art. 44 referitor la dreptul de proprietate.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra unor critici similare prin Decizia nr. 162 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 27 mai 2015, Decizia nr. 127 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 9 iunie 2016, Decizia nr. 565 din 15 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 29 octombrie 2015, Decizia nr. 209 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 22 iunie 2016, şi Decizia nr. 118 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015.

15. Curtea a reţinut că timbrul de mediu vizează constituirea fondului de mediu cu o destinaţie clar stabilită, fiind o taxă parafiscală, şi se plăteşte o singură dată. Totodată, potrivit art. 35 alin. (2) din Constituţie, statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos, iar conform art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se utilizează de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului, în aceste condiţii, Curtea a constatat că măsurile luate de legiuitor au avut în vedere îndeplinirea obligaţiei prevăzute de chiar textul Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 17 martie 2015, paragraful 24).

16. Referitor la opţiunea legiuitorului de a alege ca moment de referinţă pentru plata timbrului de mediu înscrierea/reintroducerea în parcul naţional sau transcrierea dreptului de proprietate, evenimente ulterioare intrării în vigoare a legii, Curtea a reţinut că aceasta este în concordanţă cu principiul activităţii legii, potrivit căruia orice act normativ acţionează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice născute după acest moment (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 127 din 10 martie 2016, paragraful 20). Din această perspectivă, nu se aduce atingere dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 565 din 15 septembrie 2015, paragraful 17, şi Decizia nr. 209 din 12 aprilie 2016, paragraful 23).

17. Totodată, Curtea constată că este lipsită de temei critica de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 formulată în raport cu art. 44 din Constituţie, având în vedere că, potrivit alin. (1) şi (7) ale normei constituţionale invocate, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege şi că dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 118 din 10 martie 2015, paragraful 20).

18. Distinct de cele anterior menţionate, Curtea observă Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 9 iunie 2016 în Cauza C-586/14 Vasile Budişan împotriva Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj în care s-a reţinut că art. 110 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene „trebuie interpretat în sensul că: [...] se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii

19. Curtea reţine că nu au relevanţă constituţională cerinţele rezultate din această hotărâre, ele ţinând de obligaţia legislativului de a edicta norme în sensul hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În realizarea acestei obligaţii, Parlamentul a adoptat Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017, care, prin art. XII dispune abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, începând cu data de 1 februarie 2017.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lazăr Lungu în Dosarul nr. 31.620/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 102

din 7 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iulian Teodor Bălan în Dosarul nr. 8.669/99/2015/a3 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 479D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Dan Bamboi a depus o cerere de judecată în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că inculpatul nu ia cunoştinţă de dosar pentru prima dată în faza de cameră preliminară, ci participă activ la procesul penal încă din faza de urmărire penală, etapă în care beneficiază de o serie de drepturi fundamentale, garantate atât prin Constituţie, cât şi prin Codul de procedură penală, spre exemplu, prin art. 83 din codul anterior menţionat, în consecinţă, faptul că autorul excepţiei nu înţelege să îşi exercite aceste drepturi în faza de urmărire penală, ci aşteaptă în acest scop procedura camerei preliminare reprezintă o chestiune subiectivă care nu poate sta la baza invocării unei critici de neconstituţionalitate obiective. Cu privire la critica de neconstituţionalitate care are în vedere ipoteza particulară în care inculpatul nu cunoaşte apărătorul din oficiu care i-a fost desemnat, avocat care nu ia legătura cu el, se susţine că şi aceasta este o abordare subiectivă a autorului excepţiei, diligenţa inculpatului neputând fi suplinită de organul de urmărire penală. Se arată că, de altfel, legiuitorul a prevăzut în mod expres ipotezele în care desemnarea unui apărător din oficiu este obligatorie, iar faptul că inculpatul nu participă în mod efectiv, alături de apărător, la realizarea apărării nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât orice apărător este obligat să asigure o apărare efectivă, potrivit documentelor existente la dosar. Referitor la critica de neconstituţionalitate ce vizează persoanele cărora le sunt comunicate modificările rechizitoriului după constatarea existenţei unor neregularităţi ale actelor de sesizare, se susţine că dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, fiind invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 631 din 8 octombrie 2015, paragraful 20, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiate, critici de neconstituţionalitate similare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 31 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.669/99/2015/a3, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iulian Teodor Bălan într-o cauză având ca obiect, printre altele, stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută la art. 367 alin. (1)-(3) din Codul penal şi a infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prevăzută la art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că procedura de cameră preliminară creează o inegalitate de tratament juridic între apărare şi acuzare, sub aspectul asigurării egalităţii de arme între cele două părţi. Se susţine că, atât în faza urmăririi penale, cât şi în cea a camerei preliminare, organele judiciare deţin o poziţie dominantă, conferită prin normele procesual penale. Se arată că organele judiciare au posibilitatea de a efectua acte de urmărire penală pe o perioadă nelimitată de timp, în timp ce, în etapa camerei preliminare, inculpatul are la dispoziţie 20 de zile pentru a putea studia dosarul şi a verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, interval de timp care este insuficient în cazul dosarelor complexe, cu rechizitorii ample, a căror studiere necesită un interval de timp mult mai lung. Se mai susţine că, în condiţiile în care inculpatul nu are posibilitatea de a cunoaşte persoana apărătorului desemnat de instanţă pentru asigurarea apărării şi nu ia legătură cu acesta, se ajunge la imposibilitatea efectuării unei apărări reale şi eficiente. Se mai arată că, întrucât copia rechizitoriului se comunică doar inculpatului, nu şi apărătorului desemnat din oficiu, în condiţiile necomunicării acestuia inculpatului, din motive obiective, asigurarea apărării se realizează, în camera preliminară, strict formal. Se susţine, totodată, că limitarea la etapa camerei preliminare a dreptului inculpatului de a invoca nelegalitatea actelor de urmărire penală este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil. Se arată, totodată, că modificările aduse actului de sesizare a instanţei trebuie comunicate inculpatului în vederea verificării legalităţii acestuia pentru a putea formula eventuale cereri sau excepţii.

7. Tribunalul Iaşi - Secţia penală susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că instituirea şi modul de reglementare a camerei preliminare înlătură posibilitatea de a verifica, în mod continuu, pe parcursul judecăţii, atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac, legalitatea rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală sau de restituire a cauzei la procuror, aspecte de natură a prelungi excesiv durata procesului penal şi de a spori starea de incertitudine juridică a părţilor. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile legale ce reglementează procedura camerei preliminare asigură garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, în acord cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Se arată că autorul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci propune completarea textelor criticate în sensul dorit de el, fiind dată ca exemplu critica referitoare la lipsa comunicării copiei după rechizitoriu apărătorului inculpatului.

10. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctele de vedere reţinute în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 35 din 9 februarie 2016, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 663 din 11 noiembrie 2014.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7) şi art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins:

- Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.”;

- Art. 343: „Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă.”;

- Art. 344 alin. (1)-(3): „(1) După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.

(2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(3) în cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

- Art. 345 alin. (2) şi (3): (2) în cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.

(3) în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

- Art. 346 alin. (2)-(6): „(2) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.

(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;

b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.

(4) în toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

(6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.;

- Art. 347 alin. (2): „(2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.”

- Art. 348: „(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

(2) în cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207.”

14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevederile art. 344 alin. (2) şi (3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2) şi art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost modificate prin dispoziţiile Legii nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, fiind, totodată, introduse în cuprinsul art. 346 din Codul de procedură penală, două noi alienate, alin. (41) şi (42). Întrucât în prezenta cauză îşi produc efectele textele criticate în forma anterioară modificărilor menţionate, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 342, art. 343, art. 344alin, (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, în forma lor anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 75/2016.

15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7) şi art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea pronunţând, În acest sens, numeroase decizii, printre care Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

17. Cu privire la dispoziţiile legale criticate, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 24, şi Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, paragrafele 27-29, Curtea a statuat că acestea sunt constituţionale. Cu acel prilej s-a arătat că ele nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali.

18. De asemenea, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 64, Curtea a constatat că, având în vedere prevederile art. 345 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, nu poate fi reţinută critica referitoare la afectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la o procedură orală, fiind firesc ca încheierea prin care se constată neregularităţi ale actului de sesizare, prin care s-au sancţionat, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori prin care s-au exclus probe administrate, să fie comunicată procurorului, doar acesta din urmă putând fi în măsură să remedieze aceste neajunsuri.

19. Referitor la dispoziţiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, tot prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 65, Curtea a reţinut că acestea reglementează contestaţia cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute de art. 346 alin. (3) şi (5) din acelaşi cod. Curtea a constatat că aceste dispoziţii nu impietează asupra drepturilor procesuale ale procurorului şi inculpatului, astfel încât, în raport cu aceste critici, excepţia apare ca fiind neîntemeiată.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21. Distinct de cele reţinute de Curtea Constituţională prin jurisprudenţa anterior menţionată, referitor la critica autorului excepţiei cu privire la reglementarea disproporţionată a termenelor pe care le are la dispoziţie inculpatul pentru a-şi pregăti apărarea, eventual prin angajarea unui apărător, prin raportare la timpul pe care îl au organele judiciare pentru soluţionarea cauzei, reţinem că organele judiciare şi inculpatul se află în situaţii juridice diferite, date de rolul diferit pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, organele judiciare fiind cele chemate să restabilească starea de legalitate, prin stabilirea adevărului în cauzele deduse judecăţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 688 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 februarie 2017, paragraful 26). Or, această diferenţă constituie un criteriu obiectiv şi raţional de stabilire de către legiuitor a unui regim juridic diferit al participanţilor la procesul penal anterior menţionaţi. Pentru acest motiv nu poate fi reţinută încălcarea, prin textele criticate, a principiului egalităţii în drepturi. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a statuat, de nenumărate ori, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile art. 16 din Constituţie obligă la asigurarea unui regim juridic egal unor persoane aflate în situaţii similare, şi nu obligă la reglementarea aceluiaşi regim juridic în cazul unor subiecte de drept aflate în situaţii, în esenţă, diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 573 din 3 mat 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragrafele 55-57).

22. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine că termenul de cel puţin 20 de zile prevăzut de către legiuitor, la art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, spre a fi determinat de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termen în care inculpatul îşi poate pregăti apărarea, constituie o garanţie a drepturilor fundamentale anterior referite, şi nu o încălcare a lor.

23. Referitor la critica autorului excepţiei cu privire la lipsa reglementării obligaţiei de a-i fi comunicate inculpatului modificările aduse actului de sesizare a instanţei, conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (7) din Codul de procedură penală, inculpatul, prin apărătorul său, ales sau desemnat din oficiu, are dreptul să consulte actele dosarului, pe toată durata desfăşurării procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, aspect ce constituie o altă garanţie a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

24. Cu privire la limitarea la etapa camerei preliminare a dreptului inculpatului de a invoca nelegalitatea actelor de urmărire penală, limitare de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, prin Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, paragraful 26, Curtea a reţinut că, pe de-o parte, probele, odată ce au fost excluse, nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, iar pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară este suveran asupra stabilirii legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Astfel, actele pe care acesta le îndeplineşte au o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului propriu-zis. Odată începută judecata, judecătorul fondului nu mai poate aprecia asupra probelor excluse, dar nici asupra legalităţii administrării probelor ce au rămas câştigate procesului, aşa încât, după rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia inculpatul să poată ridica cereri ori excepţii referitoare la aspecte deja analizate în camera preliminară. De asemenea, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragraful 19, Curtea a constatat că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunţe asupra unor dispoziţii secvenţiale ale instituţiei camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare”, care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată”, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal” (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). Curtea a reţinut, totodată, că, în prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îl revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale a instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25 şi 27).

25, în ceea ce priveşte aspectele referitoare la comunicarea dintre inculpat şi avocatul desemnat din oficiu, invocate de autorul excepţiei, constatăm că acestea nu vizează constituţionalitatea textelor criticate, ci, mai degrabă aplicarea lor. Or, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată”.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Teodor Bălan în Dosarul nr. 8.669/99/2015/a3 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României, în lei, la fondul fiduciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru acoperirea cheltuielilor de participare a delegaţiilor insulelor mici în curs de dezvoltare la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite la nivel înalt privind sprijinirea implementării Obiectivului de dezvoltare durabilă 14: conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi resurselor marine pentru dezvoltare durabilă, care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii, în perioada 5-9 iunie 2017

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă plata contribuţiei voluntare a României, în lei, la fondul fiduciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în sumă totală de 10 mii $, pentru acoperirea cheltuielilor de participare a delegaţiilor insulelor mici în curs de dezvoltare la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite la nivel înalt privind sprijinirea implementării Obiectivului de dezvoltare durabilă 14: conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, marilor şi resurselor marine pentru dezvoltare durabilă, care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii, în perioada 5-9 iunie 2017.

Art. 2. - Plata sumei reprezentând echivalentul în lei a 10 mii S, la cursul de schimb leu/dolar în vigoare la data efectuării plăţii, se suportă din bugetul Ministerului Apelor şi Pădurilor pe anul 2017, capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare “, titlul 55 „Alte transferuri”, alineatul 55 02.01 „Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale”.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul apelor şi pădurilor,

Adriana Petcu

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 25 mai 2017,

Nr. 377.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Doina Ofelia Melinte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale Anti-Doping

 

În temeiul art. 15 lit. a) şi art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (1) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data de 7 iunie 2017, doamna Doina Ofelia Melinte se numeşte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale Anti-Doping pe o perioadă de 5 ani.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 437.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind aprobarea Metodologiei de monitorizare specială a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

 

În baza prevederilor art. 216, alin. (2) lit. c) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.418/2006 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referinţă şi a listei indicatorilor de performanţă a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Metodologia de monitorizare specială a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Monitorizarea specială a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu se realizează începând cu data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea î, până la data de 30 septembrie 2018.

Art. 3. - În vederea aplicării prevederilor art. 2 se va numi, prin ordin de serviciu, comisia de monitorizare specială a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.

Art. 4. - Direcţia generală învăţământ universitar va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Pavel Năstase

 

Bucureşti, 17 mai 2017.

Nr. 3.904.

 

ANEXĂ

 

METODOLOGIE

de monitorizare specială a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

 

Art. 1. - Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, instituţie de învăţământ superior, care face parte din sistemul naţional de învăţământ, înfiinţată în conformitate cu prevederile legale, conform Hotărârii Guvernului României nr. 288/1992, este monitorizată până la data de 30 septembrie 2018, începând cu data publicării prezentei metodologii în Monitorul Oficial al României, Partea I

Art. 2. - (1) Monitorizarea specială se referă la întreaga activitate desfăşurată de către Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu şi vizează asigurarea respectării standardelor legale de calitate specifice învăţământului superior, privind întreaga activitate didactică, de cercetare ştiinţifică, financiară, administrativă, de finalizare a studiilor, de eliberare a actelor de studii.

(2) în procesul de monitorizare a activităţii, Ministerul Educaţiei Naţionale colaborează atât cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior (ARACIS), cât şi cu alte instituţii de învăţământ superior acreditate, precum şi, după caz, cu alte organisme specializate ale statului.

Art. 3. - (1) Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu elaborează un plan de măsuri în vederea asigurării respectării reglementărilor privind organizarea şi funcţionarea învăţământului superior, managementul universitar, managementul financiar, etica universitară şi asigurarea calităţii în învăţământul superior.

(2) Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu va revizui Carta universitară pentru conformitate cu prevederile legii şi cu recomandările consemnate în Raportul de control nr. 473/475 din 24.04.2017, întocmit în urma activităţii de control a Ministerului Educaţiei Naţionale, desfăşurată în perioadele 22 - 24 martie 2017 şi 4 - 7 aprilie 2017.

(3) Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu va adopta Carta universitară, revizuită, numai după rezoluţia pozitivă a Ministerului Educaţiei Naţionale privind avizul de legalitate asupra Cartei universitare.

(4) Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, pe perioada monitorizării, are obligaţia de a prezenta semestrial Ministerului Educaţiei Naţionale rapoarte de progres privind îndeplinirea planului de măsuri asumat, menţionat la alin. (1).

(5) Aceste rapoarte vor conţine informaţii referitoare la remedierea deficienţelor consemnate în Raportul de control nr. 473/475 din 24.04.2017, întocmit în urma activităţii de control a Ministerului Educaţiei Naţionale, desfăşurată în perioadele 22-24 martie 2017 şi 4-7 aprilie 2017, cu privire la:

a) Contractul de management;

b) Planul strategic de dezvoltare instituţională şi planurile operaţionale;

c) Carta universitară;

d) regulamentele proprii instituţionale (regulament propriu de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare, regulament propriu de organizare şi desfăşurare a programelor postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională şi a programelor postuniversitare de perfecţionare, regulament propriu de organizare a admiterii în programele de studii oferite, regulament propriu de organizare a examenelor de finalizare, regulament propriu de stabilire a normei didactice, metodologia proprie de concurs pentru angajarea personalului didactic şi de cercetare, metodologia proprie privind sancţionarea personalului cu performanţe profesionale slabe, alte regulamente proprii şi metodologii proprii care decurg din aplicarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Misiunea de audit intern pentru activitatea economico-financiară a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, pe perioada 1 ianuarie 2014-31 martie 2017;

f) Misiunea de audit intern pentru gestionarea şi administrarea propriu-zisă a patrimoniului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu,, pe perioada 1 ianuarie 2012-31 martie 2017;

g) contractele de studii completate cu clauzele aferente situaţiilor speciale (studenţi înmatriculaţi la buget care renunţă la studii în timpul anului universitar, trecerea studenţilor de la locuri nebugetate pe locuri bugetate etc.);

h) Codul de asigurare a calităţii;

i) Codul de etică şi deontologie profesională;

j) Codul universitar al drepturilor şi obligaţiilor studentului;

k) evidenţa studenţilor înmatriculaţi (pe locuri bugetate, separat de locuri nebugetate) pe specializări, forme de învăţământ şi locaţii geografice;

l) alte aspecte din activitatea instituţiei, referitoare la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 124 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu are obligaţia ca, pe toată durata desfăşurării activităţii de monitorizare specială, să pună la dispoziţia Comisiei de monitorizare specială toate documentele, datele şi informaţiile solicitate de Comisia de monitorizare specială, constituită în acest sens.

Art. 5. - În situaţia în care pe perioada monitorizării se constată neîndeplinirea planului de măsuri asumat, se vor avea în vedere următoarele măsuri:

1. Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu nu poate organiza examene de admitere în anul I la specializările/programele de studii universitare.

2. Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu nu poate organiza examene de finalizare a studiilor universitare. Aceste examene vor fi organizate de către instituţii de învăţământ superior de stat care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, pe baza unui protocol.

3. Alte măsuri prevăzute de lege.

Art. 6. - (1) Comisia de monitorizare specială se va deplasa la instituţie ori de câte ori este nevoie, pentru a verifica conformitatea şi realitatea celor precizate de către universitate în rapoartele de progres transmise şi va întocmi rapoarte ce vor prezenta stadiul îndeplinirii planului de măsuri elaborat de către Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, referitor la problematica menţionată în art. 3 alin. (1) şi (4), precum şi alte aspecte semnalate la faţa locului.

(2) Comisia de monitorizare specială va solicita universităţii informaţii în legătură cu evaluarea instituţională a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, realizată de către ARACIS sau altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în învăţământul Superior (EQAR).

(3) în funcţie de rezultatele monitorizării speciale şi de propunerile formulate de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în învăţământul Superior (EQAR), ori la propunerea formulată de către comisia de monitorizare specială vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.