MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 410/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 410         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 31 mai 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

339. - Ordin al ministrului tineretului şi sportului privind recunoaşterea oficială a practicării în România a ramurii de sport „Sport cu atelaj canin”

 

769. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind abrogarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.389/2010 pentru aprobarea Procedurii de valorificare, în regim de urgenţă, a bunurilor de consum alimentar şi a materiilor prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animale, păsări vii sau plante sau bunuri degradabile, în cazul aplicării măsurilor asigurătorii şi/sau executorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

813. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii iunie 2017

 

814. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna iunie 2017

 

1.495/C. - Ordin al ministrului justiţiei privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru ocuparea, prin concurs, a posturilor de execuţie vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din Ministerul Justiţiei, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.473/C/2007

 

2.939. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, privind procedura de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţii publice devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

40. - Ordin privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea COVI CONSTRUCT 2000 -S.R.L.

 

Rectificări la:

 - Cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 mai 2017

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI

 

ORDIN

privind recunoaşterea oficială a practicării în România a ramurii de sport „Sport cu atelaj canin”

 

Având în vedere:

- prevederile art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 884/2001;

- Ordinul nr. 812 din 18.11.2014*) privind aprobarea procedurii de recunoaştere a practicării oficiale a unei ramuri de sport în România;

- Raportul Comisiei de analiză şi verificare a cererilor de recunoaştere oficială a practicării ramurilor de sport în România nr. 4.370 din 5.04.2017 cu privire la cererea de recunoaştere oficială a practicării în România a ramurii de sport „Sport cu atelaj canin”,

în temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

Art. 1. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se recunoaşte oficial practicarea în România a ramurii de sport „Sport cu atelaj canin”.

Art. 2. - Prezentul ordin se difuzează prin Direcţia generală sport, astfel:

a) Direcţiei dezvoltarea sportului de performanţă;

b) Direcţiei dezvoltarea sportului pentru toţi - Registrul sportiv;

c) Serviciului resurse umane;

d) direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret şi a municipiului Bucureşti.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul tineretului şi sportului,

Marius-Alexandru Dunca

 

Bucureşti, 10 aprilie 2017.

Nr. 339.


*) Ordinul nr. 812/2014 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind abrogarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.389/2010 pentru aprobarea Procedurii de valorificare, în regim de urgenţă, a bunurilor de consum alimentar şi a materiilor prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animale, păsări vii sau plante sau bunuri degradabile, în cazul aplicării măsurilor asigurătorii şi/sau executorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Având în vedere prevederile art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite prezentul ordin.

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.389/2010 pentru aprobarea Procedurii de valorificare, în regim de urgenţă, a bunurilor de consum alimentar şi a materiilor prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animale, păsări vii sau plante sau bunuri degradabile, în cazul aplicării măsurilor asigurătorii şi/sau executorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 24 mai 2017.

Nr. 769.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii iunie 2017

 

În temeiul:

- art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările ulterioare, şi al Convenţiei nr. 184.575/13/2005, încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice în luna iunie 2017 se aprobă prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark, în valoare nominală totală de 5.300 milioane lei, la care se poate adăuga suma de 525 milioane tei din alocările sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul finanţelor publice

Enache Jiru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 813.

 

ANFXA Nr. 1

 

PROSPECT DE EMISIUNE

a certificatelor de trezorerie cu discont lansate în luna iunie 2017

 

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi Finanţelor Publice anunţă lansarea a două emisiuni de refinanţării datoriei publice în luna iunie 2017, Ministerul certificate de trezorerie cu discont, astfel:

 

Cod ISIN

Data licitaţiei

Data emisiunii

Data scadenţei

Nr. de zile

Valoarea emisiunii

- lei -

RO1718CTN096

08.06.2017

12.06.2017

11.06.2018

364

1.000.000.000

RO1717CTN0A8

15.06.2017

19.06.2017

18.12.2017

182

800.000.000

 

Art. 2. - Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu discont este de 5.000 lei.

Art. 3. - Metoda de vânzare este licitaţia şi va avea loc la data menţionată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va face după metoda cu preţ multiplu.

Art. 4. - Certificatele de trezorerie cu discont pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor depune oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor persoane fizice şi juridice.

Art. 5. - (1) Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.

(2) în cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 6 1 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

(3) Numărul de tranşe valorice, la rate diferite ale randamentului, nu este restricţionat.

(4) Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit astfel cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.

(5) în cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.1 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul valorii aferente fiecărei emisiuni anunţate. Oferta necompetitivă depusă de dealerul primar în contul unui singur client nu va putea depăşi valoarea calculată prin aplicarea ponderii anterior menţionate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al randamentului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

(6) Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va fi de minimum 5.000 lei.

Art. 6. - Preţul şi randamentul se vor determina utilizând următoarele formule:

P = 1 – (d x r / 360)

Y = r/P,

în care:

P = preţul titlului cu discont, exprimat cu patru zecimale;

d = număr de zile până la scadenţă;

r = rata discontului, exprimată cu două zecimale;

Y  = randamentul, exprimat cu două zecimale.

Art. 7. - (1) Ofertele de cumpărare se transmit la Banca Naţională a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei, în intervalul orar 10,00-12,00.

(2) Şedinţa de licitaţie începe după încheierea orarului de transmitere a ofertelor de cumpărare specificat la alin. (1).

Art. 8. - În funcţie de necesităţile de finanţare şi/sau de nivelul randamentului rezultat în urma licitaţiei, Ministerul Finanţelor Publice îşi rezervă dreptul ca suma împrumutată aferentă unei serii să fie majorată, micşorată sau anulată.

Art. 9. - Rezultatul licitaţiei se va stabili în aceeaşi zi la sediul Băncii Naţionale a României de către Comisia de licitaţie constituită în acest scop şi va fi dat publicităţii.

Art. 10. - Evenimentele de plată aferente certificatelor de trezorerie cu discont se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat - SaFIR.

Art. 11. - Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlurilor de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate.

Art. 12. - Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.

 

ANEXA Nr. 2

 

PROSPECT DE EMISIUNE

a obligaţiunilor de stat de tip benchmark lansate în luna iunie 2017

 

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice în luna iunie 2017, Ministerul Finanţelor Publice anunţă redeschiderea emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu scadenţa la 2, 4, 5, 7 şi 15 ani şi organizarea de sesiuni suplimentare de oferte necompetitive (SSON), astfel:

 

Cod ISIN*)

Data licitaţiei

Data SSON

Data emisiunii

Data scadenţei

Maturitate

Nr. de ani

Maturitate reziduală

Nr. de ani

Rata cuponului

%

Dobânda acumulată

- lei/titlu -

Valoarea nominală a licitaţiei de referinţă

- lei -

Valoarea nominală SSON

- lei -

RO1631DBN055

06.06.2017

07.06.2017

08.06.2017

24.09.2031

15

14,30

3,65

128,50

200.000.000

30.000.000

RO1522DBN056

08.06.2017

09.06.2017

12.06.2017

19.12.2022

7

5,52

3,50

83,90

700.000.000

105.000.000

R01620DBN017

12.06.2017

13.06.2017

14.06.2017

26.02.2020

4

2,70

2,25

33,29

600.000.000

90.000.000

RO1624DBN027

19.06.2017

20.06.2017

21.06.2017

29.04.2024

7

6,86

3,25

23,60

500.000.000

75.000.000

RO1619DBN035

22.06.2017

23.06.2017

26.06.2017

25.02.2019

2

1,67

1,35

22,38

800.000.000

120.000.000

RO1722DBN045

26.06.2017

27.06.2017

28.06.2017

08.03.2022

5

4,70

3,40

52,16

700.000.000

105.000.000


*) În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.231/2008 privind titlurile de stat ce urmează a fi tranzacţionate şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti” - S.A., aceste serii se tranzacţionează simultan pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti” - S.A.

 

Art. 2. - Valorile nominale totale ale emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark pot fi majorate prin redeschideri ulterioare ale acestora.

Art. 3. - Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat de tip benchmark emise înainte de data de 1 octombrie 2013 este de 10.000 lei; ulterior acestei date valoarea nominală individuală a noilor obligaţiuni de stat de tip benchmark este de 5.000 lei.

Art. 4. - (1) Pentru obligaţiunile de stat de tip benchmark redeschise, specificate la art. 1, dobânda (cuponul) se plăteşte

la datele specificate în prospectele de emisiune aferente, după cum urmează:

 

ISIN

Ordinul privind prospectul de emisiune aferent emisiunii iniţiale

Luna lansării

RO1631DBN055

2336/29.09.2016

Octombrie 2016

RO1522DBN056

1415/29.10.2015

Noiembrie 2015

R01620DBN017

295/29.02.2016

Martie 2016

RO1624DBN027

1169/28.07.2016

August 2016

RO1619DBN035

2336/29.09.2016

Octombrie 2016

ROI 722DBN045

356/27.02.2017

Martie 2017

 

(2) Dobânda se determină conform formulei:

D = VN* r/frecvenţa anuală a cuponului (1),

în care:

D = dobânda (cupon);

VN - valoarea nominală;

r - rata cuponului.

(3) Pentru licitaţiile de referinţă, metoda de vânzare este licitaţia şi va avea loc la datele menţionate în tabelul de la art. 1, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preţ multiplu. Cotaţia de preţ va fi exprimată sub formă procentuală, cu patru zecimale.

(4) Pentru SSON, metoda de vânzare este subscripţia şi va avea loc la datele menţionate în tabelul de la art. 1, preţul de vânzare fiind preţul mediu de adjudecare stabilit în licitaţia de referinţă.

Art. 5. - (1) La licitaţia de referinţă, obligaţiunile de stat de tip benchmark pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice.

(2) în cadrul SSON, obligaţiunile de stat de tip benchmark pot fi cumpărate exclusiv de dealerii primari, care vor transmite oferte în nume şi cont propriu.

Art. 6. - La licitaţia de referinţă:

1. Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.

2. În cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 6.3 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

3. Numărul cotaţiilor de preţ nu este restricţionat.

4. Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.

5. În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.2 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul valorii nominale totale a licitaţiei de referinţă aferente fiecărei emisiuni anunţate. Oferta necompetitivă depusă de dealerul primar în contul unui singur client nu va putea depăşi valoarea calculată prin aplicarea ponderii anterior menţionate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al preţului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

6. Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va avea o valoare minimă egală cu valoarea nominală unitară aferentă fiecărui instrument emis.

Art. 7. - Pentru SSON:

1. Ofertele de cumpărare sunt necompetitive.

2. Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse exclusiv de dealerii primari care au participat la licitaţia de referinţă cu oferte de cumpărare în nume şi în cont propriu, indiferent de rezultatul adjudecării la licitaţia de referinţă, procedura de adjudecare la SSON fiind descrisă în art. 26 alin. (2) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

3. În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.3 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

4. Valoarea minimă a ofertei necompetitive transmise în cadrul SSON va fi egală cu valoarea nominală unitară aferentă fiecărui instrument emis, plafonul maxim fiind valoarea nominală totală prevăzută la art. 1 pentru respectiva SSON,

Art. 8. - (1) Ofertele de cumpărare se transmit la Banca Naţională a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei de referinţă în intervalul orar 10,00-12,00, respectiv în ziua SSON în intervalul orar 10,00-11,00.

(2) Şedinţa de licitaţie începe după încheierea orarului de transmitere a ofertelor de cumpărare specificat la alin. (1).

Art. 9. - În funcţie de necesităţile de finanţare şi/sau de nivelul randamentului rezultat în urma licitaţiei, Ministerul Finanţelor Publice îşi rezervă dreptul ca suma împrumutată aferentă unei serii să fie majorată, micşorată sau anulată.

Art. 10. - Rezultatele licitaţiei de referinţă/SSON se vor stabili în ziua desfăşurării, la sediul Băncii Naţionale a României, de către Comisia de licitaţie constituită în acest scop şi vor fi date publicităţii.

Art. 11. - Evenimentele de plată aferente obligaţiunilor de stat de tip benchmark se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare - SaFIR.

Art. 12. - Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlurilor de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot li tranzacţionate.

Art. 13. - Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna iunie 2017

 

În temeiul:

- art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările ulterioare, şi al Convenţiei nr. 184.575/13/2005, încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice în luna iunie 2017 se aprobă prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro, în valoare nominală totală de 100.000.000 euro, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul finanţelor publice,

Enache Jiru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 814.

 

ANEXĂ

 

PROSPECT DE EMISIUNE

a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna iunie 2017

 

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi nefinanţării datoriei publice în luna iunie 2017, Ministerul Finanţelor Publice anunţă redeschiderea emisiunii de obligaţiuni de stat cil cupon denominate în euro, cu următoarele caracteristici:

 

Cod ISIN*)

Data licitaţiei

Data emisiunii

Data scadenţei

Maturitate iniţială

Nr. de ani

Maturitate reziduală

Nr. de ani

Rata cuponului

%

Dobânda acumulată

- EUR/titlu -

Valoarea nominală totală

- EUR -

R01621DBE048

27.06.2017

29.06.2017

26.02.2021

5

3,67

1,25%

21,06

100.000.000


*) În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.231/2008 privind titlurile de stat ce urmează a fi tranzacţionate şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială .Bursa de Valori Bucureşti”, această serie se poate tranzacţiona simultan pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială .Bursa de Valori Bucureşti” - S.A.

 

Art. 2. - Valoarea nominală totală a emisiunii de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia.

Art. 3. - Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro este de 5.000 euro.

Art. 4. - Dobânda (cuponul) se plăteşte conform prospectului de emisiune aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 131/2016 privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna februarie 2016, fiind determinată conform formulei:

D = VN * r/frecvenţa anuală a cuponului (1),

în care:

D = dobânda (cupon);

VN = valoarea nominală;

r = rata cuponului.

Art. 5. - Metoda de vânzare este licitaţia şi va avea loc la data menţionată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preţ multiplu. Cotaţia de preţ va fi exprimată sub formă procentuală, cu patru zecimale.

Art. 6. - Obligaţiunile de stat cu cupon denominate în euro pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice.

Art. 7. - (1) Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.

(2) în cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 6.3 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României

(3) Numărul cotaţiilor de preţ nu este restricţionat,

(4) Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.

(5) în cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.2 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul emisiunii anunţate. Oferta necompetitivă depusă de dealerul primar în contul unui singur client nu va putea depăşi valoarea calculată prin aplicarea ponderii anterior menţionate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al preţului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

(6) Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va fi de minimum 5.000 euro.

Art. 8. - (1) Ofertele de cumpărare se transmit la Banca Naţională a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei în intervalul orar 10,00-12,00.

(2) Şedinţa de licitaţie începe după încheierea orarului de transmitere a ofertelor de cumpărare specificat la alin. (1).

Art. 9. - În funcţie de necesităţile de finanţare şi/sau de nivelul randamentului rezultat în urma licitaţiei, Ministerul Finanţelor Publice îşi rezervă dreptul ca suma împrumutată aferentă unei serii să fie majorată, micşorată sau anulată.

Art. 10. - Rezultatul licitaţiei se va stabili în aceeaşi zi la sediul Băncii Naţionale a României de către Comisia de licitaţie constituită în acest scop şi va fi dat publicităţii.

Art. 11. - Plata obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro se va efectua la data emisiunii, până cel târziu la ora 15,00 - ora României, prin transferarea de către dealerul primar şi/sau de către instituţiile de credit aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari, deţinători înregistraţi, în contul în euro al Băncii Naţionale a României din sistemul TARGET2 (participant BIC: NBORROBUXXX), a sumei reprezentând costul obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro aferent tranşelor adjudecate.

Art. 12. - Răscumpărarea obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro se va efectua la data scadenţei, prin creditarea conturilor corespondente în euro ale dealerilor primari şi/sau ale instituţiilor de credit aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari, deţinători înregistraţi, comunicate oficial Băncii Naţionale a României cu cei puţin două zile lucrătoare, anterior datei scadenţei, cu suma reprezentând valoarea nominală a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro, inclusiv cuponul aferent acestora.

Art. 13. - Evenimentele de plată aferente obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat - SaFIR.

Art. 14. - Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate.

Art. 15. - Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru ocuparea, prin concurs, a posturilor de execuţie vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din Ministerul Justiţiei, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.473/C/2007

 

Având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 14/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Criminologie, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei,

în temeiul dispoziţiilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul justiţiei emite următorul ordin:

Art. I. - Regulamentul pentru ocuparea, prin concurs, a posturilor de execuţie vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din Ministerul Justiţiei, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.473/C/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 19 iunie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduc două noi litere, literele h) şi i), cu următorul cuprins:

„h) certificatul de cazier fiscal;

i) certificatul de cazier judiciar, în cazul în care candidaţii nu îşi dau consimţământul expres pentru solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către Ministerul Justiţiei.”

2. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Candidaţii vor prezenta şi originalul documentelor depuse în copie la dosarul de înscriere pentru verificarea conformităţii acestor copii cu originalul.”

3. La articolul 3, după primul alineat se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

J2)în cazul în care pentru ocuparea posturilor se solicită în anunţul de concurs cunoaşterea unei limbi străine, candidaţii susţin, anterior celorlalte două probe de concurs prevăzute la alin. (1), şi o probă de verificare a cunoştinţelor de limbă străină, eliminatorie, la alegere, dintre limbile străine indicate în anunţ.”

4. La articolul 4, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 4. - (1) Data şi locul susţinerii concursului, tematica, bibliografia, limba străină pentru care se va face testarea, numărul posturilor vacante, cerinţele generale şi specifice pentru ocuparea posturilor, prezentarea generală a posturilor, regulamentul şi probele de concurs, datele de contact, termenul-limită pentru depunerea actelor de înscriere la concurs şi cuantumul taxei de înscriere se comunică prin afişare la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina web a instituţiei, cu cel puţin 30 de zile înainte de data fixată pentru susţinerea primei probe a concursului.

(2) Data şi locul desfăşurării concursului, modul de desfăşurare a concursului, numărul de posturi vacante, probele de concurs şi indicarea sursei de unde se pot obţine informaţii suplimentare în legătură cu concursul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi în trei cotidiene centrale.”

5. La articolul 5, alineatele (2)-(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Formularul-tip pentru cererea de înscriere este pus la dispoziţia candidaţilor de către comisia de organizare a concursului, fiind publicat şi pe pagina web a Ministerului Justiţiei.

(3) în cuprinsul cererii de înscriere la concurs candidatul

specifică:

a) ordinea preferinţelor pentru posturile vacante scoase la concurs;

b) opţiunea pentru limba străină la care doreşte să susţină testarea, dintre limbile străine indicate în anunţul de concurs, după caz;

c) lista actelor depuse la dosarul de concurs.

(4) Comisia de organizare a concursului verifică dosarele candidaţilor în cei mult 5 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora, hotărând admiterea sau respingerea cererii de înscriere la concurs. Cererile de înscriere la concurs sunt respinse dacă nu sunt însoţite de actele prevăzute la art. 2 alin. (1) sau dacă din actele depuse nu rezultă îndeplinirea condiţiilor specifice pentru ocuparea postului.”

6. La articolul 5, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

„(8) Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina web a instituţiei.”

7. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - (1) Ministrul justiţiei stabileşte, prin ordin:

a) comisia de organizare a concursului;

b) comisia/comisiile de examinare a cunoştinţelor de limbă străină;

c) comisia/comisiile de examinare a cunoştinţelor teoretice;

d) comisia de interviu;

e) comisia/comisiile de soluţionare a contestaţiilor.

(2) Fiecare comisie este formată din preşedinte, membri şi secretar. Preşedinţii comisiilor prevăzute la alin. (1) stabilesc responsabilităţile şi termenele de realizare a atribuţiilor pentru fiecare membru în procesul de recrutare şi selecţie.

(3) Comisia de organizare a concursului este formată din personal din cadrul compartimentului de resurse umane.

(4) Comisiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se constituie cu cel puţin 10 zile înainte de desfăşurarea primei probe a concursului. Componenţa acestora se stabileşte ţinând seama de materiile de concurs şi, respectiv, de limbile străine pentru care au optat candidaţii.

(5) Din comisiile de examinare a cunoştinţelor de limbă străină şi de examinare a cunoştinţelor teoretice pot face parte judecători şi procurori detaşaţi în Ministerul Justiţiei, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din Ministerul Justiţiei, precum şi alţi specialişti.

(6) Din comisia de interviu pot face parte persoane cu funcţii de conducere sau alte persoane din cadrul Ministerului Justiţiei, psihologi, precum şi alţi specialişti.

(7) Comisia/Comisiile de soluţionare a contestaţiilor are/au ca preşedinte un secretar de stat din Ministerul Justiţiei, membrii comisiei/comisiilor fiind numiţi din rândul judecătorilor şi procurorilor detaşaţi în Ministerul Justiţiei, al personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din Ministerul Justiţiei sau al altor specialişti.

(8) Din comisiile prevăzute la alin. (1) nu pot face parte acele persoane care sunt soţi, rude sau afini până la gradul IV inclusiv cu oricare dintre candidaţii înscrişi la concurs.

(9) Persoanele care întrunesc condiţiile pentru a face parte din comisiile de concurs pot deţine calitatea de membru al unei singure comisii dintre comisiile menţionate la alin. (1), în cadrul aceluiaşi concurs.

(10) Fiecare membru al comisiilor prevăzute la alin. (1) semnează o declaraţie pe propria răspundere în care precizează că:

a) nu se află în niciuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (8);

b) va respecta secretul şi confidenţialitatea lucrărilor comisiei şi a variantelor de subiecte ce vor fi elaborate.

(11) Membrii comisiilor prevăzute la alin. (1), precum şi alte persoane implicate în organizarea concursului vor fi retribuite pentru munca depusă, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 257/2005 privind înfiinţarea pe lângă Ministerul Justiţiei a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările şi completările ulterioare.”

8. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) Comisia/Comisiile de examinare a cunoştinţelor de limbă străină are/au în principal următoarele atribuţii:

a) stabileşte/stabilesc subiectele şi baremul pentru etapa scrisă de verificare a cunoştinţelor de limbă străină, precum şi planul de desfăşurare a etapei orale;

b) corectează şi notează lucrările scrise de verificare a cunoştinţelor de limbă străină şi notează candidaţii la etapa orală;

c) recorectează şi stabileşte/stabilesc nota finală acordată, dacă există o diferenţă în notare mai mare de un punct între corectori;

d) transmite/transmit prin secretariatul comisiei rezultatele probei de verificare a cunoştinţelor de limbă străină comisiei de organizare a concursului, pentru a fi comunicate candidaţilor.

(2) Comisia/Comisiile de examinare a cunoştinţelor teoretice are/au în principal următoarele atribuţii:

a) stabileşte/stabilesc subiectele şi baremul pentru proba scrisă de verificare a cunoştinţelor teoretice;

b) corectează şi notează lucrările scrise de verificare a cunoştinţelor teoretice;

c) recorectează şi stabileşte/stabilesc nota finală acordată, dacă există o diferenţă în notare mai mare de un punct între corectori;

d) transmite/transmit prin secretariatul comisiei rezultatele probei scrise de verificare a cunoştinţelor teoretice comisiei de organizare a concursului, pentru a fi comunicate candidaţilor.

(3) Comisia de interviu are în principal următoarele atribuţii:

a) stabileşte planul interviului şi realizează interviul;

b) notează pentru fiecare candidat proba interviului;

c) transmite prin secretariatul comisiei rezultatele probei interviului comisiei de organizare a concursului, pentru a fi comunicate candidaţilor.

(4) Comisia/Comisiile de soluţionare a contestaţiilor are/au, după caz, în principal, următoarele atribuţii:

a) soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la rezultatul verificării dosarelor candidaţilor şi transmite/transmit prin secretariatul comisiei rezultatele contestaţiilor comisiei de organizare a concursului, pentru a fi comunicate candidaţilor;

b) soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la notarea fiecărei probe a concursului pentru care există posibilitatea contestării şi transmite/transmit prin secretariatul comisiei rezultatele contestaţiilor comisiei de organizare a concursului, pentru a fi comunicate candidaţilor.

(5) Comisia de organizare a concursului are în principal următoarele atribuţii:

a) primeşte şi verifică cererile de înscriere şi actele depuse la dosarul candidatului, conform art. 2 alin. (1), şi respinge cererile de înscriere ale candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru a putea participa la concurs;

b) îndeplineşte atribuţiile specifice în legătură cu organizarea şi desfăşurarea concursului;

c) asigură afişarea rezultatelor verificării dosarelor candidaţilor;

d) asigură afişarea rezultatelor probelor de concurs şi a rezultatelor finale ale concursului;

e) îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a concursului.

(6) Secretarul comisiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) are în principal următoarele atribuţii:

a) veghează la respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului;

b) întocmeşte, redactează şi semnează alături de membrii comisiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) întreaga documentaţie privind activitatea specifică a acestora, inclusiv procesele-verbale ale fiecărei sesiuni de lucru ale comisiilor;

c) îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a concursului.”

9. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 71, cu următorul cuprins:

„Art. 71. - (1) Proba de verificare a cunoştinţelor de limbă străină se realizează în două etape: etapa scrisă şi etapa orală. Pentru etapa scrisă, dispoziţiile art. 8 alin, (4)-(6) şi cele ale art. 9 se aplică în mod corespunzător. Etapa orală se desfăşoară în termen de 24 de ore de la susţinerea etapei scrise.

(2) Nota la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă străină este media aritmetică a notelor obţinute la cele două etape. Rezultatele probei de verificare a cunoştinţelor de limbă străină se afişează la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina web a instituţiei, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la susţinerea probei,

(3) Pentru a putea participa la proba scrisă de verificare a cunoştinţelor teoretice, candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 7 la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă străină, dar nu mai puţin de nota 5 la fiecare dintre cele două etape.

(4) Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul Sa proba de verificare a cunoştinţelor de limbă străină pot depune contestaţie la secretariatul compartimentului de resurse umane din Ministerul Justiţiei, în termen de 2 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor. Nu pot fi formulate contestaţii cu privire la notele obţinute la etapa orală.

(5) în vederea soluţionării contestaţiilor, colţurile lucrărilor se lipesc din nou. Nota obţinută în urma contestaţiei nu poate fi mai mică decât nota contestată.

(6) Contestaţiile se soluţionează de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, în termen de 3 zile lucrătoare.

(7) Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina web a instituţiei.”

10. La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Candidaţii pentru ocuparea posturilor de execuţie vacante din cadrul Institutului Naţional de Criminologie vor susţine proba scrisă de verificare a cunoştinţelor teoretice la următoarele discipline: drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept procesual penal, criminologie şi penologie. Verificarea cunoştinţelor teoretice are loc pe parcursul a trei zile consecutive. În prima zi se susţine lucrarea scrisă la drept civil şi drept procesual civil, în cea de-a două zi, lucrarea scrisă la drept penal şi drept procesual penal, iar în cea de-a treia zi, lucrarea scrisă la criminologie şi penologie.”

11. La articolul 9, alineatele (2), (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Candidaţii care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba scrisă. Se interzice candidaţilor să deţină asupra lor pe timpul desfăşurării probei orice surse de informare care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi orice mijloace de comunicare ori mijloace de transmitere de date. Încălcarea acestor dispoziţii constituie fraudă.

.........................................................................................................

(5) Pe toată durata desfăşurării probei scrise, în sălile de concurs au acces numai membrii comisiei de organizare a concursului, ai comisiei de examinare, precum şi persoanele care supraveghează desfăşurarea probei.

(6) în vederea elaborării lucrării scrise, candidaţii primesc coli de hârtie având ştampila Ministerului Justiţiei - compartimentul de resurse umane. Se poate folosi numai cerneală sau pix cu pastă de culoare albastră. La cerere, se pot pune la dispoziţie, în mod suplimentar, coli de hârtie, iar dacă este necesar, cerneală sau pixuri.”

12. La articolul 11, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

-(4) Contestaţiile se soluţionează de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, în termen de 3 zile lucrătoare.”

13. La articolul 11, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

-(5) Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina web a instituţiei.”

14. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Pentru verificarea cunoştinţelor teoretice, în cadrul interviului, tematica şi bibliografia sunt aceleaşi ca şi pentru proba scrisă de verificare a cunoştinţelor teoretice.”

15. La articolul 12, alineatele (4), (5) şi (8) se abrogă.

16. La articolul 12, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(7) Rezultatele interviului se afişează la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina web a instituţiei. Rezultatele interviului nu pot fi contestate.”

17. Titlul capitolului III se modifică şi va avea următorul cuprins:

CAPITOLUL III

Notarea probelor de concurs ş/ repartizarea candidaţilor

18. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - (1) Fiecare probă de concurs se notează cu note de la 1 la 10.

(2) Corectarea lucrărilor de verificare a cunoştinţelor de limbă străină, respectiv a lucrărilor scrise de verificare a cunoştinţelor teoretice se face pe baza baremului stabilit de membrii comisiei/comisiilor de examinare a cunoştinţelor de limbă străină, respectiv ai comisiei/comisiilor de examinare a cunoştinţelor teoretice.

(3) Baremul de corectare corespunzător probei de verificare a cunoştinţelor de limbă străină, respectiv al probei scrise de verificare a cunoştinţelor teoretice se afişează la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina web a Ministerului Justiţiei după încheierea fiecărei probe de concurs.

(4) Notele acordate la fiecare probă de concurs se trec în litere şi în cifre în borderoul de notare, care este semnat pe fiecare filă de membrii comisiei.

(5) Nota finală a fiecărei probe de concurs este media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei.

(6) Nota finală a concursului este media aritmetică a notelor obţinute la proba scrisă de verificare a cunoştinţelor teoretice şi interviu.”

19. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 14. - (1) Nota finală de promovare a concursului este de cel puţin 7.

(2) Repartizarea candidaţilor se face potrivit clasamentului rezultat în urma afişării notelor finale ale concursului şi opţiunilor exprimate de candidaţi în cererile de înscriere.”

20. După articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 141, cu următorul cuprins:

„Art. 141. - La medii egale, departajarea candidaţilor se va face avându-se în vedere nota finală la proba de verificare a cunoştinţelor teoretice,”

21. După articolul 15 se introduce un nou capitol, capitolul III1, cu următorul titlu:

„CAPITOLUL III1

Verificarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii şi a condiţiei de a fi apt din punct de vedere medical şi psihologic”

22. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 16. - (1) Verificarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii şi a condiţiei de a fi apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei se realizează după afişarea rezultatelor probelor de concurs, doar în privinţa candidaţilor declaraţi admişi la acestea.

(2) în vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, candidaţii au obligaţia de a depune la compartimentul de resurse umane, în termen de 10 zile de la data publicării rezultatelor probelor de concurs, următoarele documente:

a) caracterizarea de la ultimul Soc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învăţământ absolvită, pentru candidaţii care nu au fost anterior încadraţi în muncă, care Să cuprindă inclusiv menţiuni privind existenţa ori inexistenţa unor eventuale sancţiuni disciplinare sau administrative;

b) adeverinţe eliberate de primării şi/sau, după caz, de administraţiile financiare de la domiciliile avute în ultimii 3 ani anteriori datei susţinerii primei probe de concurs, din care să rezulte, dacă este cazul, natura şi tipul contravenţiilor comise şi sancţiunile contravenţionale aplicate în această perioadă;

c) declaraţia pe propria răspundere privind precizarea domiciliului avut în ultimii 3 ani anteriori datei susţinerii primei probe de concurs;

d) orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru verificarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii.

(3) în vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, compartimentul de resurse umane solicită relaţiile necesare de la instituţiile care deţin informaţiile prevăzute la alin. (5).

(4) Rezultatele verificării se consemnează de către comisia de organizare a concursului în cuprinsul unui raport, care se validează de către conducerea Ministerului Justiţiei.

(5) Pentru stabilirea condiţiei bunei reputaţii sunt analizate:

a) faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, amenzi administrative, inclusiv cele aplicate conform art. 91 raportat la art. 181 din Codul penal din 1968;

b) faptele pentru care, deşi s-a dispus achitarea, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală a candidaţilor, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b1) din Codul de procedură penală din 1968, nu s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1968;

c) faptele cu privire la care s-a dispus clasarea sau achitarea candidaţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare;

d) faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni de drept penal ori pentru care s-au pronunţat soluţii de renunţare la urmărirea penală sau la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei;

e) faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni disciplinare în alte profesii în ultimii 3 ani anteriori datei susţinerii primei probe de concurs;

f) faptele pentru care candidaţii au fost eliminaţi din concursurile de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, de admitere în magistratură, de ocupare a posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri sau din cele organizate pentru ocuparea posturilor vacante de grefier la instanţele judecătoreşti şi la parchetele de pe lângă acestea în ultimii 5 ani anteriori datei susţinerii primei probe de concurs.

(6) La verificarea condiţiei bunei reputaţii sunt avute în vedere următoarele criterii; tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei, forma de vinovăţie, tipul de sancţiune aplicată sau tipul soluţiei dispuse faţă de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum şi perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, administrative sau de la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, de renunţare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori a celorlalte soluţii prevăzute la alin. (5).

(7) Verificarea condiţiei de a fi apt din punct de vedere medical se realizează de către comisia medicală constituită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii.

(8) Testarea psihologică constă în susţinerea unui test scris şi a unui interviu în faţa unui psiholog din cadrul Ministerului Justiţiei sau al unităţilor subordonate acestuia. Rezultatele testării psihologice sunt concretizate într-un raport, care cuprinde profilul psihologic al fiecărui candidat, precum şi calificativul «Admis» sau «Respins».

(9) în vederea publicării rezultatelor testării psihologice, fiecărui candidat îi va fi atribuit un cod alcătuit dintr-o literă şi 4 cifre, comunicat candidatului. Calificativul acordat se aduce la cunoştinţă prin publicarea pe pagina web a Ministerului Justiţiei.

(10) Candidaţii nemulţumiţi de calificativul acordat pot formula contestaţii, în termen de 2 zile lucrătoare de la publicarea rezultatelor. Contestaţiile se soluţionează de comisia de reexaminare psihologică, formată din 3 psihologi, desemnaţi prin ordin al ministrului justiţiei. Calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv şi se publică pe pagina web a Ministerului Justiţiei.

(11) Candidaţii care nu se bucură de o bună reputaţie, precum şi cei inapţi din punct de vedere medical sau psihologic pentru exercitarea funcţiei sunt declaraţi respinşi.”

23. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18. - (1) Candidatul declarat admis la probele de concurs, care îndeplineşte condiţia bunei reputaţii şi este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei, trebuie să se prezinte la post în maximum 15 zile de la data finalizării verificărilor. În cazul în care candidatul nu poate respecta acest termen, acesta înaintează o cerere motivată, în scris, conducerii Ministerului Justiţiei, în care prezintă motivele întârzierii şi termenul la care se poate prezenta la post. Cererea se depune la secretariatul compartimentului de resurse umane.

(2) în cazul neprezentării la post la termenul prevăzut la alin. (1), precum şi în situaţia declarării candidatului ca inapt din punct de vedere medical ori psihologic sau în situaţia neîndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, verificările prevăzute la art. 16 alin. (1) se reiau pentru candidatul care ocupă poziţia următoare în clasamentul final al concursului.”

24. După articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 201, cu următorul cuprins:

„Art. 201. - Taxa de înscriere la concurs se restituie candidaţilor retraşi anterior afişării listelor finale cu rezultatele verificării dosarelor de înscriere. Cererea de restituire se depune la secretariatul compartimentului de resurse umane.”

25. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 23, cu următorul cuprins:

„Art. 23. - Dispoziţiile prezentului regulament se aplică în mod corespunzător şi pentru ocuparea posturilor de execuţie vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Institutului Naţional de Criminologie.”

26. În tot cuprinsul regulamentului denumirea „departament de resurse umane” se înlocuieşte cu denumirea „compartiment de resurse umane”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul justiţiei,

Tudorel Toader

 

Bucureşti, 26 mai 2017.

Nr. 1.495/C.

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE

 

ORDIN

privind procedura de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţii publice devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016

 

Având în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,

prevederile ari. 15 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 14 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, emite prezentul ordin.

Art. 1. - Prezentul ordin stabileşte procedura de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a instituţiilor din subordine şi a instituţiilor sub autoritate , devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016.

Art. 2. - (1) Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii, prevăzute la art. 1, se realizează eşalonat, în 5 tranşe anuale, potrivit prevederilor art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016, se va realiza astfel:

a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătesc 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătesc 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătesc 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătesc 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătesc 35% din valoarea titlului executoriu.

(3) în cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(4) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, după următoarea formulă de calcul:

A = (suma de actualizat x IPC)/100,

unde:

A - suma totală necesar a fi achitată, ca urmare a actualizării;

suma da actualizat - suma corespunzătoare unei tranşe, prin aplicarea procentului corespunzător anului în care se va efectua plata, la valoarea titlului executoriu;

IPC- indicele preţurilor de consum, astfel cum a fost stabilit de I.N.S. pentru luna la care se efectuează plata sumei, comparativ cu luna în care aceasta trebuia pusă în executare.

(5) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (2) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

(6) La sumele actualizate în condiţiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

Art. 3. - Sumele aferente drepturilor de natură salarială sunt supuse principiilor de impunere fiscală prevăzute de legislaţia în vigoare la data efectuării plăţii.

Art. 4. - Sumele prevăzute la art. 2 alin, (1), inclusiv diferenţele rezultate ca urmare a actualizării acestora la data efectuării plăţii, se suportă, în ceea ce priveşte încadrarea cheltuielilor bugetare conform clasificaţiei economice pentru personalul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi a instituţiilor din subordine sau de sub autoritatea ministerului, din titlul 10 „Cheltuieli de personal”, articolul şi alineatul de cheltuieli corespunzător, conform legii.

Art. 5. - Sumele prevăzute la art. 2 alin. (1) vor fi evidenţiate şi declarate în luna în care se efectuează plata acestora.

Art. 6. - Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Direcţia generală management financiar, resurse umane şi administrativ, va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 7. - Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 1.124/2016 privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii titlurilor executorii până la data de 31 decembrie 2016 reprezentate de hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 5 august 2016, se abrogă.

Art. 8. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

 

Bucureşti, 9 mai 2017.

Nr. 2.939.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea COVICONSTRUCT 2000 - S.R.L.

 

Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (2) lit. b), alin. (4) şi (6) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Rata de creştere a eficienţei economice stabilită pentru a treia perioadă de reglementare este prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se stabilesc venitul reglementat unitar şi venitul total unitar aferente serviciului de distribuţie a gazelor naturale realizat de Societatea COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L. pentru anul 2017, conform anexei nr. 2.

Art. 3. - Se stabileşte venitul unitar aferent activităţii de furnizare reglementată, desfăşurată de Societatea COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L. pentru anul 2017, conform anexei nr. 3.

Art. 4. - (1) Se stabilesc tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale, conform anexei nr. 4.

(2) Tarifele reglementate prevăzute la alin. (1) se aplică beneficiarilor serviciului de distribuţie a gazelor naturale din localităţile pentru care Societatea COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L. deţine licenţa de distribuţie a gazelor naturale.

(3) Tarifele reglementate prevăzute la alin. (1) nu conţin acciza pentru gazul natural şi T.V.A.

Art. 5. - (1) Se aprobă preţurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, prevăzute în anexa nr. 5.

(2) Preţurile reglementate prevăzute Sa alin. (1) se aplică clienţilor casnici ale căror locuri de consum sunt amplasate în localităţile pentru care Societatea COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L. deţine licenţa de distribuţie şi de furnizare a gazelor naturale, care optează pentru un astfel de preţ.

(3) Preţurile reglementate prevăzute la alin. (1) nu conţin acciza pentru gazul natural şi T.V.A.

Ari. 6. - Operatorul licenţiat va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestuia

Art. 7. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 99/2016 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 25 noiembrie 2016, cu modificările ulterioare.

Art. 8. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 9. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 iunie 2017.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 29 mai 2017.

Nr. 40.

 

ANEXA Nr.1

 

Rata de creştere a eficienţei economice

 

Activitatea de distribuţie a gazelor naturale

Rata de creştere a eficienţei economice

15,84%

 

ANEXA Nr. 2

 

Venitul reglementat unitar şi venitul total unitar pentru anul 2017, pentru Societatea COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L.

 

Activitatea de distribuţie a gazelor naturale

Cantitatea de energie distribuită 2017

MWh

370.491

Venit reglementat unitar

Lei/ MWh

19,80

Venit total unitar

Lei / MWh

17,00

 

ANEXA Nr. 3

 

Venitul unitar pentru anul 2017, pentru Societatea COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L.

 

Activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat

Cantitatea de energie furnizată în 2017

MWh

220.800

Venit unitar

Lei/MWh

2,26

 

ANEXA Nr. 4

 

Tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale realizat de Societatea COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L.

 

Categoria de clienţi

Lei/MWh

1. Tarife de distribuţie

B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh

17,60

B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh

17,06

B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh

16,31

B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh

15,86

 

ANEXA Nr. 5

 

Preţurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L. pentru clienţii casnici

 

Categoria de clienţi

Lei/ MWh

B. Clienţi conectaţi În sistemul de distribuţie

 

B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh

99,25

B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh

98,71

B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh

97,96

B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh

97,51

 

RECTIFICĂRI

 

La Cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2016, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - ALDE, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 mai 2017, se fac următoarele rectificări:

- La Situaţia cuantumului total al veniturilor din cotizaţii obţinute în 2016, după nr. crt. 3 se va citi: Organizaţia/Filiala judeţeană Bacău, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna ianuarie 4.190, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna februarie 1.885, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna martie 4.180, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna aprilie 15.092, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna mai 670, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iunie 880, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iulie 3.280, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna august 5.850, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna septembrie 20.720, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna octombrie 8.973, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna noiembrie 7.335, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna decembrie 1.230.

- După nr. crt. 12 se va citi: Organizaţia/Filiala judeţeană Constanţa, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna ianuarie 1.550, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna februarie 2.400, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna martie 1.630, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna aprilie 2.500, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna mai 1.650, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iunie 500, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iulie 2.550, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna august 2.600, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna septembrie 700, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna octombrie 2.430, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna noiembrie 1.250, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna decembrie 735.

- După nr. crt. 14 se va citi: Organizaţia/Filiala judeţeană Dolj, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna ianuarie 11.865, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna februarie 22.800, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna martie 11.295, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna aprilie 119.435, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna mai 24.700, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iunie 21.300, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iulie 8.990, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna august 960, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna septembrie 5.370, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna octombrie 14.810, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna noiembrie 37.350, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna decembrie 20.480.

- După nr. crt. 15 se va citi: Organizaţia/Filiala judeţeană Giurgiu, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna februarie 800, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna martie 20.200, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna aprilie 9.000.

- După nr. crt. 18 se va citi: Organizaţia/Filiala judeţeană Ialomiţa, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna decembrie 12.820.

- După Organizaţia/Filiala judeţeană Ialomiţa se introduce şi Organizaţia/Filiala judeţeană laşi, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna ianuarie 1,424, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna februarie 1.185, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna martie 6.086, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna aprilie 2.965, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna mai 651, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iunie 2.180, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iulie 2.365, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna august 1.675, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna septembrie 2.619, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna octombrie 4.165, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna noiembrie 4.196, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna decembrie 710.

- După nr. crt. 23 se va citi: Organizaţia/Filiala judeţeană Olt. la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna ianuarie 2.600, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna februarie 1.000, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna martie 1.100, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna aprilie 3.590, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna mai 0, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iunie 1.200, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iulie 900, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna august 380, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna septembrie 3.354, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna octombrie 36.920, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna noiembrie 1.610, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna decembrie 8.650.

- După nr. 26 se va citi: Organizaţia/Filiala judeţeană Suceava, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna decembrie 27.177,50.

- La nr. crt. 33 Organizaţia/Filiala judeţeană Sector 1, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna martie în loc de 1.500 se va citi 0, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna aprilie în loc de 1.000 se va citi 2.000, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna mai în loc de 2.120 se va citi 0, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iunie în loc de 500 se va citi 0, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna septembrie în loc de 0 se va citi 800, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna octombrie în loc de 0 se va citi 8.870, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna noiembrie în loc de 0 se va citi 1.670, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna decembrie în loc de 0 se va citi 300.

- La nr. crt. 37, la Organizaţia/Filiala judeţeană Sector 6, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna martie în loc de 4.200 se va citi 0, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna aprilie în loc de 5.100 se va citi 2.450, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna mai în loc de 7.800 se va citi 2.000, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iunie în loc de 9.500 se va citi 900, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna iulie în loc de 2.200 se va citi 1.800, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna august în loc de 6.400 se va citi 50, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna septembrie în loc de 1.500 se va citi 3.650, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna octombrie în loc de 2.300 se va citi 2.200, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna noiembrie în loc de 1.000 se va citi 1.950, la cuantumul total al cotizaţiilor primite în luna decembrie în loc de 2.000 se va citi 700, iar la cuantumul total în loc de 1.578.942,68 lei se va citi 2.115.333,18 lei.

- La lista membrilor de partid care au plătit în anul 2016 cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte baremul de 10 salarii minime brute pe ţară, la rândul 1, coloana „Valoarea cotizaţiei”, în loc de 18.000 lei se va citi 21.600 lei, la Cuantumul total, m loc de 91.180 lei se va citi 94.780 lei.

- La lista persoanelor fizice care au făcut în anul 2016 donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii minime se şterg rândurile de la 4-8 inclusiv şi se adaugă un rând: Organizaţia/Filiala judeţeană care a încasat donaţia Sector 6, Numele Bulimar, Prenumele Laurenţiu, Cetăţenia Română, Valoarea donaţiei 18.100, Felul donaţiei Fără obligaţii, iar la Cuantumul total în loc de 843.150 lei se va citi 708.000 lei.

- La suma totală a donaţiilor confidenţiale primite în anul 2016 se adaugă un rând: Organizaţia/Filiala judeţeană Bacău, la cuantumul total al donaţiilor primite în luna ianuarie 864, la cuantumul total al donaţiilor primite în luna martie 1.200, la cuantumul total al donaţiilor primite în luna aprilie 6.651, cuantumul total al donaţiilor primite în luna septembrie 7000, iar la Cuantumul total în loc de 16.000 lei se va citi 31.715 lei.

- La Situaţia centralizată a cuantumurilor totale ale veniturilor obţinute în anul 2016 din sursele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, se introduc 2 rânduri: Organizaţia/Filiala judeţeană Argeş, Activitatea generatoare de venit Subînchirierea spaţiilor primite conform prevederilor art. 26 alin. (1)-(3) din Legea nr. 334/2006, republicată, Sursa venitului Subînchiriere birou parlamentar Daniel Constantin, cuantum anual 20.000, Organizaţia/Filiala judeţeană Sector 1, Activitatea generatoare de venit Subînchirierea spaţiilor primite conform prevederilor art. 26 alin. (1)-(3) din Legea nr. 334/2006, republicată, Sursa venitului Subînchiriere birou parlamentar Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton, cuantum anual 5.360, la Cuantumul total în loc de 796,25 lei se va citi 26.156,25 lei.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.