MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 168/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 168         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 8 martie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 717 din 6 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal

 

Decizia nr. 790 din 15 decembrie 2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice” raportat la art. 292 alin. (1) din Codul penal

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 4 din 30 ianuarie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA

 

5. - Decizie pentru stabilirea procedurii de consultare a dosarelor disciplinare aflate pe rolul şi în arhiva Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor din România

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 717

din 6 decembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.196/62/2015, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 153 D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită conexarea Dosarului nr. 368 D/2016 la Dosarul nr. 153 D/2016.

4. Curtea respinge cererea de conexare, reţinând că dosarele mai sus menţionate cuprind critici de neconstituţionalitate diferite.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că noţiunea de „subiect pasiv” este definită în teoria generală a dreptului, că, din consideraţiile pe care instanţa le formulează, rezultă că aceasta nu are dubii cu privire la înţelesul noţiunii analizate şi că sintagma „subiect pasiv” a fost întotdeauna definită ca reprezentând persoana care este titulara valorii sociale ocrotite. Se conchide că nu este vorba despre o critică de neconstituţionalitate, ci despre o dificultate în a identifica subiectul pasiv al infracţiunilor care fac obiectul cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 21 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.196/62/2015, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu, într-o cauză având ca obiect, printre altele, stabilirea vinovăţiei unuia dintre inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi complicitate la luare de mită.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat este ambiguu şi, prin urmare, lipsit de previzibilitate, întrucât Codul penal nu defineşte noţiunea de subiect pasiv. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal definesc infracţiunea continuată ca fiind o infracţiune săvârşită la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, definiţie ce trebuie coroborată cu prevederile art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform cărora condiţia unităţii subiectului pasiv al infracţiunii continuate este îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic. Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate se deduce că, atunci când actele materiale săvârşite sunt îndreptate împotriva unor subiecţi pasivi diferiţi, suntem în prezenţa unui concurs real sau formal de infracţiuni. Se observă că subiectul pasiv principal al tuturor infracţiunilor este, în mod generic, statul, iar subiect pasiv secundar este persoana căreia îi este lezat un drept, prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. De asemenea este subliniat faptul că subiectul pasiv secundar al unei infracţiuni nu trebuie confundat cu persoana prejudiciată, aceasta din urmă putând fi diferită şi având la dispoziţie mijloace juridice specifice de realizare a intereselor sale procesuale. Se face trimitere la doctrină, respectiv la clasificarea subiectului pasiv al infracţiunii în subiect pasiv general şi subiect pasiv special. Se arată, totodată, că sintagmele „subiect pasiv” şi „acelaşi subiect pasiv”, din cuprinsul textului criticat, nu sunt definite în cuprinsul Codului penal sau în cuprinsul altui act normativ în vigoare şi că acestea sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, ambiguitate ce afectează principiul securităţii raporturilor juridice, prima condiţie ce asigură aplicabilitatea dreptului fiind suficienta sa definire. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 26 aprilie 1979 şi 4 mai 2000, pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit şi Rotaru împotriva României, prin care instanţa europeană a subliniat necesitatea asigurării standardului de calitate a legii, ca premisă a respectării principiului legalităţii incriminării. Se conchide că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiul legalităţii incriminării, fiind, prin urmare, contrar normelor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că previzibilitatea normelor juridice presupune ca destinatarii acestora să aibă reprezentarea aspectelor în funcţie de care sunt obligaţi să îşi modeleze conduita şi că, deşi normele penale nu definesc noţiunea de „subiect pasiv”, aceasta nu ridică probleme de înţelegere sau de interpretare. Se observă că doctrina este unitară în stabilirea aspectului că subiectul pasiv al unei infracţiuni este persoana fizică sau persoana juridică titulară a valorii sociale ocrotite şi care este vătămată sau periclitată prin infracţiune, sintagma criticată nefiind de natură a produce dificultăţi de interpretare. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 92 din 3 martie 2015, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 146 din 12 martie 2015, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 şi 9 noiembrie 2006, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, Wirigrove împotriva Regatului Unit, Rotaru împotriva României, Leempoel & S. A. Ed. Cine Revue împotriva Belgiei.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că săvârşirea infracţiunilor continuate de pericol poate fi reţinută în cazul întrunirii condiţiilor referitoare la unicitatea subiectului pasiv şi la existenţa unei singure rezoluţii infracţionale, în cazul lor singurul subiect pasiv fiind statul, întrucât acestea se consumă în momentul creării stării de pericol social, în timp ce reţinerea săvârşirii infracţiunilor continuate de rezultat este condiţionată de unicitatea subiectului pasiv, prevăzută prin dispoziţiile legale criticate. Se susţine că persoanele care săvârşesc infracţiuni din prima categorie anterior arătată se află în aceeaşi situaţie juridică cu cele care săvârşesc infracţiuni din cea de-a două categorie, dar că această situaţie nu echivalează cu lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a textului criticat. Se mai arată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului şi că sensul sintagmei „subiect pasiv” rezultă, fără dubiu, din interpretarea teleologică a acestora.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.”.

14. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 20, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi ale art. 21 alin. (3), cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la legalitatea pedepsei.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

16. Prin decizia anterior menţionată, Curtea a constatat că textul criticat adaugă la definiţia similară consacrată prin art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969 condiţia săvârşirii infracţiunii împotriva aceluiaşi subiect pasiv. Prin urmare, potrivit actualei reglementări, infracţiunea continuată constă în săvârşirea, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, de acţiuni sau inacţiuni, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, fiind, astfel, caracterizată prin unitate de subiect activ, unitate sub aspectul laturii subiective şi, aşa cum s-a arătat anterior, unitate de subiect pasiv. Din acest ultim punct de vedere, Curtea a subliniat faptul că, potrivit art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane sau când infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic.

17. Având în vedere considerentele anterior arătate, Curtea a constatat că, indiferent de existenţa unui subiect pasiv secundar sau de unicitatea acestuia, persoanele care săvârşesc aceeaşi infracţiune, în formă continuată, conform dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, se află în situaţii similare, atâta vreme cât infracţiunile săvârşite sunt caracterizate prin existenţa unui subiect pasiv principal unic, şi vor beneficia de acelaşi regim juridic sancţionator

18. De asemenea, Curtea a reţinut că, şi în contextul actualei reglementări, care prevede unicitatea subiectului pasiv, infracţiunile de pericol pot fi reţinute în formă continuată, atunci când sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv unitatea subiectului activ şi existenţa unei singure rezoluţii infracţionale. În acest caz, subiectul pasiv al infracţiunii este statul, această categorie de infracţiuni consumându-se prin crearea stării de pericol social. Prin urmare, persoanele care săvârşesc astfel de infracţiuni continuate se află în situaţii juridice similare cu cele care săvârşesc infracţiuni continuate de rezultat, caracterizate prin existenţa subiectului pasiv principal unic sau prin existenţa unui subiect pasiv principal unic şi a unui subiect pasiv secundar, urmând a li se aplica acelaşi regim sancţionator.

19. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că textul criticat nu este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, aşa cum susţine autorul excepţiei, acesta respectând cerinţele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie

20. Având în vedere aceleaşi motive, Curtea a reţinut că textul criticat nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu generează situaţii juridice diferite în funcţie de existenţa sau inexistenţa unui subiect pasiv secundar sau de identitatea subiectului pasiv principal, această ultimă calitate putând fi întrunită de către stat, în cazul săvârşirii unor infracţiuni continuate de pericol. În acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că discriminarea presupune reglementarea unui tratament juridic diferit în privinţa unor persoane care se află în situaţii juridice similare, aspect care nu poate fi constatat însă în prezenta cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015).

21. Aşa fiind, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) conform cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

22. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, care se încadrează în politica penală promovată de acesta, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor (a se vedea Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015).

23. Analizând ofticile formulate în prezenta cauză, Curtea constată că atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 837 din 8 decembrie 2015 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

24. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015, Curtea constată că, întrucât prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textul criticat a prevederilor art. 7 din Convenţie referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepsei, aşa cum acestea sunt interpretate prin prisma exigenţelor art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală.

25. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât garanţiile prevăzute de acestea sunt asigurate, în cadrul procesului penal, prin norme de drept procesual, iar textul criticat este o normă de drept penal substanţial.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Tribunalul Braşov - Secţia penală în

Dosarul nr. 4.196/62/2015 şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu ofticile formulate

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 790

din 15 decembrie 2016

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice” raportat la art. 292 alin. (1) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe ral se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 raportat la art. 292 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Dragoliv Service - S.R.L. din Sascut, judeţul Bacău, în Dosarul nr. 18.532/180/2014/a9 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 364D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă consilierul juridic al autoarei excepţiei, cu împuternicire de reprezentare juridică depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea E.On Distribuţie România - S A. din Bacău a depus la dosar note scrise prin care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, iar, în subsidiar, respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise aflate la dosarul cauzei. În final depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că sintagma criticată, „ori în cadrul oricărei persoane juridice” din cuprinsul art. 308 alin. (1) din Codul penal, nu are legătură cu obiectul cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie. Reţine, în acest sens, că, din încheierea de sesizare a instanţei de control constituţional, rezultă că autoarea este trimisă în judecată, printre altele, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă cu reţinerea art. 308 din Codul penal, întrucât a cumpărat influenţă de la inculpatul Chiţescu Bogdan, în condiţiile în care acesta deţinea funcţia de director al Departamentului de Investigaţii Antifraudă din cadrul E.On, pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra membrilor Comisiei de analiză în vederea diminuării prejudiciului la plata căruia a fost obligată autoarea excepţiei, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de furt de energie electrică. Aşa încât, având în vedere că persoana de la care se cumpăra influenţă era funcţionar al E.On - această companie fiind activă pe piaţa din România prin preluarea pachetului de acţiuni de la Electrica Moldova - S.A. - persoana de la care s-a cumpărat influenţă este funcţionar public asimilat, în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal, desfăşurându-şi activitatea în cadrul unei instituţii care furnizează un serviciu public şi este supusă unei supravegheri a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. Invocă soluţia şi considerentele Deciziei Curţii nr. 489 din 30 iunie 2016. Pe fondul excepţiei, în măsura în care s-ar trece peste motivul de inadmisibilitate anterior precizat, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi, în acest sens, susţine aplicabilitatea în cauză a soluţiei şi considerentelor Deciziei Curţii nr. 461 din 28 iunie 2016, apreciind, totodată, că nu este incidenţă Decizia Curţii nr. 603 din 6 octombrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia penală nr. 311 din 15 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 18.532/180/2014/a9, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 raportat la art. 292 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Dragoliv Service - S.R.L. din Sascut, judeţul Bacău, în apelul declarat de autoare împotriva încheierii penale din 3 martie 2016 a Tribunalului Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 18.532/180/2014, prin care, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de autoare, ca neavând legătură cu cauza.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea susţine că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice”din cuprinsul art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 292 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale privind dreptul la muncă, libertatea economică şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 prin care s-a constatat că sintagma ,,ori în cadrul oricărei persoane juridice, din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 301 din Codul penal, este neconstituţională, neaplicarea soluţiei şi considerentelor acestei decizii şi în cauza de faţă aducând atingere dispoziţiilor art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Arată că, potrivit art. 308 alin. (1) din Codul penal, dispoziţiile art. 289-292, art. 295, art. 297-301 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. Apreciază că, raportat la art. 292 din Codul penal, pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de cumpărare de influenţă orice persoană fizică, funcţionarii publici şi funcţionarii privaţi prevăzuţi la art. 308 alin. (1) din Codul penal, iar subiectul pasiv principal, instituţia publică sau orice altă persoană juridică în al cărei serviciu se găseşte funcţionarul public ori persoana prevăzută în art. 308 alin. (1) din Codul penal pentru a cărei influenţare făptuitorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, iar, în secundar, cei menţionaţi mai sus, în ale căror atribuţii de serviciu intră efectuarea unui act pentru care este real interesată persoana căreia i se promite intervenţia şi asupra căreia fapta aruncă suspiciune. Arată că obiectul juridic special al faptei de cumpărare de influenţă îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea unităţilor publice sau private şi care exclud orice încercare de a crea suspiciune în legătură cu corectitudinea funcţionarului public sau a persoanei care exercită o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. Şi în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă, ca şi în cazul infracţiunii de conflict de interese, valoarea socială ocrotită este una care vizează în mod explicit mediul privat, ipoteză în care statul nu trebuie să aibă interesul de a incrimina cumpărarea de influenţă, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în acest caz nu are caracter public, Susţine că, similar faptei de conflict de interese, argumentele Curţii Constituţionale dezvoltate în Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, în susţinerea soluţiei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice” din cuprinsul art. 308 alin. (1) din Codul penal cu raportare la art. 301 din Codul penal, subzistă şi în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a aceleiaşi sintagme din cadrul art. 308 alin. (1) din Codul penal cu raportare la art. 292 din Codul penal, astfel că invocă considerentele din decizia precitată, potrivit cărora „prin dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, sancţionând penal fapte ce contravin unor interese pur private, legiuitorul le-a calificat pe acestea din urmă ca având caracter public, ceea ce a dus la o limitare disproporţionată a dreptului la muncă şi a libertăţii economice ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în mediul privat, în aceste condiţii, protecţia penală astfel reglementată, deşi adecvată sub aspectul finalităţii, aceea a protejării unor valori sociale chiar şi private, nu este necesară şi nu respectă un raport just de proporţionalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată şi interesul individual al persoanelor”, „dacă faptele persoanelor din mediul privat sunt cauzatoare de prejudicii, împotriva acestora poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere, care nu implică forţa de constrângere a statului prin mijloace de drept penal”. Susţine că, prin aplicarea Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015 raportat doar la art. 301 alin. (1) din Codul penal privind infracţiunea de conflict de interese, se naşte discriminarea în faţa legii în aplicarea dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, întrucât în cazul subiectului activ al infracţiunii de cumpărare de influenţă decizia precitată nu se aplică şi, potrivit art. 308 alin. (1) din Codul penal, acesta urmează să fie condamnat penal pentru săvârşirea faptei potrivit art. 308 alin. (2) din Codul penal, prin reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o treime. Aşadar, consideră că aplicarea sintagmei neconstituţionale „ori în cadrul oricărei persoane juridice, doar în ceea ce priveşte art. 301 din Codul penal, încalcă voinţa legiuitorului care a gândit această sintagmă nediscriminatoriu, astfel că neaplicarea aceloraşi considerente ale Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015, raportat la art. 292 din Codul penal, când fapta este săvârşită de către sau în legătură cu o persoană care exercită o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, creează un tratament diferit şi nejustificat privind drepturile şi interesele fundamentale, dând naştere unei discriminări directe pentru cazul când sintagma se aplică faptelor de conflict de interese, însă nu şi celor de cumpărare de influenţă săvârşite de funcţionarii privaţi din cadrul oricărei persoane juridice şi, de asemenea, unei discriminări indirecte, produse la nivel de efect când sintagma nu se aplică faptelor săvârşite în legătură cu funcţionarii privaţi din cadrul oricărei persoane juridice.

7. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Apreciază că drepturile la muncă şi la libertate economică nu au un caracter absolut, valorile supreme ocrotite de Constituţie, potrivit art. 1 alin. (3), fiind reglementate „în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989”. Aceste valori supreme sunt reglementate şi recunoscute la nivel european, într-o „societate democratică” şi constau în securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii, a sănătăţii şi a moralei publice, protecţia drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Arată că într-un sens asemănător sunt şi dispoziţiile art. 4 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cărora statele părţi nu vor putea supune drepturile din acest Pact decât unor limite stabilite de lege, care să fie compatibile cu aceste drepturi şi „exclusiv în vederea promovării bunăstării generale într-o societate democratică”. În consecinţă, instanţa apreciază că apărarea ordinii publice împotriva infracţiunilor de corupţie se justifică şi în situaţia în care subiectul pasiv al acestora îl constituie o persoană juridică, alta decât cea stabilită prin prevederile art. 175 din Codul penal.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere sie Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate Invocate,

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autoarei, notele scrise ale părţii E.On Distribuţie România - S.A. din Bacău, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 308 raportat la art. 292 din Codul penal. Din motivarea autoarei excepţiei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „ort în cadrul oricărei persoane juridice,, raportat la art. 292 alin. (1) din Codul penal. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 292 alin, (1): „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.*,

- Art. 308 alin. (1): „Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297- 301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

12. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice” raportat la art. 292 alin. (1) din Codul penal, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă, art. 45 privind libertatea economică şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei formulează critici cu privire la prevederile art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice” raportat la infracţiunea de cumpărare de influenţă reglementată în art. 292 alin. (1) din Codul penal. În esenţă, în opinia autoarei excepţiei, norma penală criticată creează o extindere nejustificată a sferei de aplicare a infracţiunii de cumpărare de influenţă în domeniul privat, de natură a aduce atingere libertăţii economice şi dreptului la muncă, iar neaplicarea soluţiei şi considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 şi în cauza de faţă este contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

14. Curtea urmează a stabili „legătura cu soluţionarea cauzei” a dispoziţiilor legale criticate, raportat la obiectul cauzei în cadrul căreia excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel, Curtea reţine că, potrivit înscrisurilor aflate la Dosarul Curţii nr. 364D/2016, respectiv Decizia penală nr. 311 din 15 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie, în Dosarul nr. 18.532/180/2014/a9, şi care constituie actul de sesizare a Curţii Constituţionale, şi încheierea din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia penală, în Dosarul nr. 18.532/180/2014, autoarea excepţiei, Societatea Comercială Dragoliv Service - S.R.L din Sascut, judeţul Bacău, a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică, prevăzută de art. 228 alin, (1) şi (3) din Codul penal, executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, şi cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 292 alin. (1) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Totodată, Curtea reţine că, potrivit înscrisului intitulat «apel împotriva încheierii din 3 martie 2016 prin care s-a respins sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 raportat la art. 292 din Codul penal”, pag. 2, care emană de la Societatea Comercială Dragoliv Service - S.R.L. din Sascut, judeţul Bacău - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate - infracţiunea de cumpărare de influenţă a constat „în aceea, aşa după cum se precizează prin rechizitoriul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul penal nr. 10 953/P/2013 cu care a fost sesizată instanţa de judecată, că am promis bani direct inculpatului Chiţescu Bogdan Marius care avea influenţă asupra membrilor Comisiei de reanaliză de la laşi ce a analizat cazul de fraudă având ca obiect subscrisa, S.C. Dragoliv Service - S.R.L., în sensul că îi va determina pe aceştia să admită contestaţia formulată şi să diminueze prejudiciul calculat iniţial de către Comisia de analiză din cadrul E-On Bacău, activitate care a fost dusă cu succes la bun sfârşit aşa cum reiese din hotărârea comisiei indicate.” Aşadar, Curtea reţine că, cumpărătorul de influenţă, Societatea Comercială Dragoliv Service - S.R.L. - autor al excepţiei de neconstituţionalitate - subiect activ al infracţiunii, a promis bani vânzătorului de influenţă, Chiţescu Bogdan Marius, pentru a-i determina pe membrii Comisiei de reanaliză din cadrul E.On laşi să admită contestaţia formulată şi să diminueze prejudiciul calculat iniţial de către Comisia de analiză din cadrul E-On Bacău.

15. În aceste condiţii, Curtea reţine că subiectul pasiv secundar al infracţiunii  de cumpărare de influenţă, pentru săvârşirea căreia autoarea excepţiei a fost trimisă în judecată, sunt membrii Comisiei de reanaliză din cadrul E.On laşi, având calitatea de funcţionari în cadrul unei companii al cărei obiect de activitate constă în prestarea unui serviciu de interes public - activitate de interes general în domeniul energiei electrice -, fiind autorizată şi monitorizată de o autoritate publică, respectiv de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în condiţiile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012.

16. Curtea reţine că art. 175 alin. (2) din Codul penal asimilează funcţionarului public şi persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acesteia cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Aşadar, pentru ca o persoană să facă parte din această categorie este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două cerinţe obligatorii, respectiv să exercite un serviciu de interes public şi să fie învestită cu îndeplinirea serviciului public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice. Analiza îndeplinirii primei cerinţe, care vizează sfera atribuţiilor persoanei, se face ţinând seama de definiţia dată serviciului de interes public în doctrina de drept administrativ. Altfel spus, trebuie observat dacă, prin realizarea serviciului, se urmăreşte satisfacerea unor nevoi de interes general şi dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică. Curtea reţine că noţiunea de „serviciu public” desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii. Cu referire la cea de-a două condiţie, care priveşte relaţia persoanei ce realizează serviciul public cu autorităţile publice, aceasta este îndeplinită, alternativ, dacă învestirea pentru îndeplinirea serviciului s-a făcut de către o autoritate publică ori dacă activitatea persoanei este supusă controlului sau supravegherii unei autorităţi publice, indiferent de modalitatea de învestire. Prin învestirea pentru realizarea unui serviciu public se înţelege fie acordarea de către o autoritate a calităţii din care derivă obligaţia de a realiza respectivul serviciu, fie încredinţarea realizării serviciului de interes public printr-o decizie a autorităţii.

17. În context, Curtea reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014, a stabilit că „sunt incluşi (...) [s.n. În categoria funcţionarilor publici asimilaţi, potrivit art. 175 alin. (2) din Codul penal] particularii care primesc gestiunea unui serviciu public naţional sau local, economic sau sociocultural, devenind, astfel, de utilitate publică. Este vorba despre subiecţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ: societăţi comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifică, în interesul colectivităţii, naţionale sau locale, după caz, bunurile şi serviciile publice.”

18. În aceste condiţii, având în vedere că subiectul pasiv secundar din prezenta cauză îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei persoane juridice care prestează, în interesul colectivităţii, naţionale sau locale, un serviciu public, sub supravegherea, monitorizarea unei autorităţi publice, Curtea constată că acesta poate fi încadrat în sfera funcţionarilor publici asimilaţi, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, iar nu „în cadrul oricărei persoane juridice”, din această perspectivă dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „în cadrul oricărei persoane juridice” raportat la art. 292 alin. (1) din Codul penal nefiind incidente în cauza în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată. Prin urmare, neîndeplinirea condiţiei prevăzute în alin, (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, determină respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice” raportat la infracţiunea de cumpărare de influenţă reglementată în art. 292 alin. (1) din Codul penal.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice” raportat la art. 292 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Dragoliv Service - S.R.L. din Sascut, judeţul Bacău, în Dosarul nr. 18.532/180/2014/a9 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 4 din 30 ianuarie 2017

 

Dosar nr. 3.478/1/2016

 

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului

Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Trestianu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Laura Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mariana Constantinescu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Marta Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul dosarului este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 23.520/271/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă, în sensul dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), poliţistul poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în urma informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se află poliţistul, sau doar ca urmare a verificării în mod nemijlocit a înregistrării aparatului radar.”

Magistratul-asistent prezintă referatul cu privire la obiectul sesizării, arătând că instanţele au comunicat jurisprudenţă şi puncte de vedere referitoare la problema de drept supusă dezlegării, iar la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor; potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, raportul a fost comunicat părţilor, care şi-au exprimat punctul de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 17 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 23,520/271/2014, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la chestiunea de drept sus-menţionată.

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

2. Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş, la data de 30 aprilie 2015, cu nr. 23,520/271/2014, prin declinare de la Judecătoria Oradea, petentul C.H.O., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie, a solicitat instanţei, în principal, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmit la data de 31 octombrie 2014, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment şi restituirea sumei achitate cu titlu de amendă.

3. În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 31 octombrie 2014, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în interes de serviciu, pe direcţia Caransebeş - Orşova şi pa raza localităţii Mehadia, la km 386 + 200 m, pe DN6, a fost înregistrat circulând cu viteza de 121 km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h. Petentul a susţinut că, din cauza timpului şi a urgenţei, nu a observat dacă limita de viteză era de 50 km/h sau 70 km/h şi a arătat că a achitat jumătate din cuantumul amenzii contravenţionale în termen de 48 de ore; totodată a solicitat ca intimatul să depună înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.

4. Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 147 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a acesteia, reţinându-se în sarcina sa că la data de 31 octombrie 2014, ora 13,48, aflându-se la volanul autoturismului, a fost surprins de aparatul radar circulând pe DN6+km 386+200 m, cu viteza de 121 km/h pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h şi neavând asupra sa în momentul controlului asigurarea obligatorie RCA. Intimata a depus la dosar planşe foto, raportul agentului constatator, atestatul operatorului radar.

5. Prin Sentinţa civilă nr. 1.103 din 16 septembrie 2015, Judecătoria Caransebeş a respins plângerea contravenţională formulată de petent şi a menţinut procesul-verbal de contravenţie, reţinând că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 16 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acelaşi act normativ, neexistând motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu.

6. Referitor la temeinicia actului contestat, prima instanţă a reţinut că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba contrară, beneficiind de prezumţia de veridicitate.

7. Instanţa de judecată a reţinut că fapta a fost constatată cu mijloace tehnice certificate, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii făcându-se direct de către agentul constatator, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, constatarea contravenţiei putându-se face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic; în speţă, constatarea contravenţiei săvârşite de către petent s-a făcut cu ajutorul aparatului radar, măsurătorile şi înregistrările au fost efectuate conform dispoziţiilor legale ale pct. 4.2 din NML 021-05, de către operatorul radar, iar procesul-verbal a fost întocmit conform art. 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002.

8. Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă a formulat apel petentul, solicitând anularea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel şi admiterea plângerii, cu consecinţa anulării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

9. În motivare, petentul a arătat, în esenţă, că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de normele interne şi europene privind dreptul la apărare şi că judecata în fond s-a desfăşurat prin încălcarea principiilor contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din Codul de procedură civilă, şi rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 din acelaşi cod. În acest sens a arătat că întâmpinarea i-a fost comunicată fără a-i fi comunicate şi actele depuse de intimat în probaţiune, deşi procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare menţionează, în mod nereal, că acestea au fost depuse la cutia poştală.

10. În ceea ce priveşte soluţionarea plângerii contravenţionale a arătat că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 16 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi că face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept.

11. Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca temeinică şi legală, susţinând că procesul-verbal de contravenţie a fost în mod temeinic întocmit, fiind cuprinse toate menţiunile obligatorii, iar agentul constatator a respectat dispoziţiile legale şi a întocmit actul sancţionator în conformitate cu acestea, făcând aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Intimatul a depus la dosar înregistrarea aparatului radar şi buletinul de verificare metrologică.

12. După comunicarea înscrisurilor şi suportului care conţine înregistrarea faptei contravenţionale, apelantul a depus la dosar note scrise, prin care a învederat că autoturismul pe care era montat aparatul radar care a efectuat înregistrarea, neinscripţionat cu însemnele poliţiei, se afla în alt loc decât echipajul de poliţie care l-a oprit şi i-a aplicat amenda. Ulterior, apelantul a formulat concluzii scrise, prin care a arătat că, potrivit Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravenţiei se face fie direct (art. 180), fie cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic (art. 181), iar în procedura constatării prin mijloace tehnice se prevede că agentul constatator care a prelucrat înregistrarea va încheia procesul-verbal de contravenţie; potrivit art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, procesul-verbal trebuie să cuprindă numele şi prenumele agentului constatator, lipsa acestora atrăgând sancţiunea nulităţii absolute a actului, conform art. 17 din acelaşi act normativ.

13. A arătat apelantul că, în cauză, persoana care a încheiat procesul-verbal de contravenţie nu este agentul care a constatat contravenţia, fapta fiind constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat de către un alt agent, aflat la câţiva kilometri distanţă, împrejurare ce rezultă din raportul încheiat la data de 23 decembrie 2014, de către persoana care a întocmit procesul-verbal, unde arată că i s-a comunicat prin intermediul mijloacelor radio din dotare că autoturismul apelantului a fost înregistrat şi filmat circulând cu viteza de 121 km/h; deşi persoana care a întocmit procesul-verbal de contravenţie nu este persoana care a constatat contravenţia, în cuprinsul actului de sancţionare nu este identificat agentul care a făcut constatarea.

14. Apelantul a susţinut că actul a fost emis într-o procedură nepermisă şi nereglementată de lege, fiind întocmit de către un agent, care i-a aplicat o sancţiune pentru o faptă constatată de un alt agent, respectiv operatorul radar, contrar dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001, conform cărora agentul constatator şi numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul-verbal.

III. Dispoziţiile legale supuse interpretării

15. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002:

„Art. 109. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră.

(2) Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.

(4) Forma şi conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei se stabilesc prin regulament.

(5) Contravenientul, cu excepţia persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

(6) Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

(7) în cazul prevăzut la alin. (6), agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară.

(8) Amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale.

(9) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel.”

16. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001;

„Art. 15. - (1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.

(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.

(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

(...)

Art. 21 - (1) în cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.

(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.

(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

17. Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002:

„Art. 180, - (1) în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora şi locul unde este încheiat; gradul profesional, numele şi prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa contravenientului, numărul şi seria actului de identitate ori, în cazul cetăţenilor străini, al persoanelor fără cetăţenie sau al cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent; descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; numărul punctelor-amendă aplicate şi valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator şi unitatea de poliţie la care se depune plângerea.

(2) în cazul în care contravenientul refuză sau nu poate să semneze procesul-verbal, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de un martor asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal şi semnătura martorului.

(3) Atunci când contravenientul a fost sancţionat cu amendă, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată, în care se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.

(4) în situaţia în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se fac menţiuni cu privire la denumirea, sediul, codul unic de înregistrare ale acesteia, precum şi numele, prenumele, numărul şi seria actului de identitate, codul numeric personal şi domiciliul ori reşedinţa persoanei care o reprezintă.

(5) în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.

(6) în cazul în care pentru fapta săvârşită se dispune ca măsură tehnico-administrativă reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei agentul constatator eliberează şi o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1B.

(7) Atunci când permisul de conducere se retrage pentru că titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, se eliberează dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

(8) în situaţia în care, prin acelaşi proces-verbal de constatare a contravenţiei, se dispun mai multe măsuri tehnico-administrative, agentul constatator eliberează pentru fiecare document sau set de plăcuţe câte o dovadă înlocuitoare.

(9) Pentru vehiculele implicate în accidente de circulaţie din care au rezultat pagube materiale, poliţia rutieră eliberează proprietarilor sau deţinătorilor acestora autorizaţie de reparaţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1C, cu excepţia situaţiei în care s-a încheiat o constatare amiabilă de accident a cărei validitate a fost atestată de societatea de asigurări abilitată, în condiţiile legii, caz în care reparaţiile pot fi efectuate în baza actului de atestare.

Art. 181. - (1) în situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul.

(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenţiei sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului.”

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

18. Apelantul a apreciat că întocmirea procesului-verbal de contravenţie şi aplicare a sancţiunii trebuia efectuat de către operatorul radar, singura persoană care are dreptul să constate săvârşirea faptei.

19.  Intimatul nu a formulat un punct de vedere.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

20. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă şi asupra ei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei alte sesizări, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, opinia judecătorilor cauzei este divergentă.

21. Într-o opinie se consideră că depăşirea vitezei legale nu poate fi constatată cu oprirea în trafic a conducătorului auto, în cazul cinemometrelor folosite în regim staţionar, cum este cazul de faţă, decât de un echipaj format din cel puţin doi agenţi (unul fiind operatorul radar, celălalt fiind agentul care opreşte vehiculul în trafic). Împrejurarea că procesul-verbal este întocmit şi semnat de către cel care opreşte în trafic contravenientul, şi nu de operatorul radar, nu este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal, Nu este obligatoriu ca agentul care încheie procesul-verbal să constate personal fapta, însă în cazul în care fapta nu este constatată personal, procesul-verbal nu se bucură de prezumţia de veridicitate. În această situaţie, procesul-verbal trebuie să fie susţinut de probe suficiente, care să demonstreze existenţa faptei şi vinovăţia contravenientului. Depăşirea vitezei legale nu poate fi, în niciun caz, constatată personal de către agentul rutier. Aceasta se poate constata numai prin intermediul aparatelor radar omologate şi verificate metrologic.

22. În altă opinie se consideră că procesul-verbal de constatare a contravenţiilor rutiere nu poate fi întocmit exclusiv în baza unor informaţii furnizate de altă persoană, ci în baza unor constatări personale, indiferent de mijloacele folosite (propriile simţuri sau înregistrarea aparatului radar), ale celui ce-l întocmeşte. Atât legea specială - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi legea generală - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 prevăd că agentul constatator, şi numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul-verbal, astfel încât trebuie trasă concluzia că în timpul procedurii administrative de constatare şi de întocmire a procesului-verbal intervine un singur agent - cei care constată săvârşirea faptei şi care semnează actul (art. 15 şi următoarele),

23. În sprijinul acestei opinii se susţine că trebuie avut în vedere şi că agentul care întocmeşte actul trebuie să descrie în cuprinsul acestuia fapta exact aşa cum a constatat-o, cum a perceput-o cu propriile simţuri, şi nu în baza constatărilor altei persoane, ce pot fi comunicate de către acea persoană ori recepţionate eronat; un argument în plus este şi faptul că întocmirea procesului-verbal de contravenţie trebuie precedată de administrarea de către agentul constatator a unor probe. Or, nu se poate susţine că simpla comunicare a numărului vehiculului şi a vitezei cu care a fost înregistrat acesta de către aparatul radar poate suplini obligaţia agentului constatator de a cerceta atât existenţa faptei, cât şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită.

VI. Jurisprudenţa Instanţelor naţionale şi opiniile exprimate de acestea

24. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. XXII din 19 martie 20071, pronunţată în recursul în interesul legii, în legătură cu aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deşi nu priveşte în mod direct dispoziţiile legale supuse interpretării prin sesizarea ce face obiectul analizei de faţă, poate prezenta relevanţă pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie, prin considerentele pe care le conţine, după cum se va arăta în cele ce urmează.


1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 5 decembrie 2007.

25. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, majoritatea curţilor de apel au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă referitoare la problema de drept în discuţie şi nici cauze aflate pe rol, în care să se pună această problemă de drept, dată fiind natura litigiilor supuse analizei, care nu sunt de competenţa curţilor de apel.

26. Au fost transmise, însă, jurisprudenţă şi puncte de vedere/opinii ale judecătoriilor şi tribunalelor, din examinarea cărora se desprind următoarele orientări;

A) Intr-o primă orientare, majoritară, s-a considerat că încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei poate fi efectuată şi de către un alt poliţist rutier decât cel care a constatat în mod nemijlocit săvârşirea faptei contravenţionale, însă condiţia impusă de textul de lege este ca fapta să fi fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic care să fie certificat sau omologat şi verificat metrologic.

27. În acest sens s-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat opinia următoarele instanţe; Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă (Sentinţa nr. 18.288 din 12 octombrie 2015) ; Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă (sentinţa nr. 11.835 din 28 octombrie 2016); Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă (Sentinţa nr. 7.364 din 23 septembrie 2011); Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti  Secţia civilă (Sentinţa nr. 5.704 din 23 iunie 2016); Judecătoria Alba Iulia (Sentinţa nr. 1.207/2016); Judecătoria Săveni (sentinţele nr. 464 din 30 martie 2016 şi nr. 661 din 18 aprilie 2016) ; Tribunalul Călăraşi -- Secţia civilă (Decizia nr. 446 din 19 aprilie 2016); Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 1.193 din 26 mai 2016 şi nr. 590 din 16 martie 2016); Tribunalul Tulcea - Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 123 din 18 februarie 2016); Tribunalul Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.182 din 16 octombrie 2015); Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 735 din 3 noiembrie 2015); Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă (Decizia nr. 1.333/A/2016); Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 430 din 17 februarie 2016 şi nr. 149 din 19 ianuarie 2016); Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal; Judecătoriile Tecuci. Lieşti, Făurei, Suceava, Dorohoi, Botoşani, Brăila, Galaţi.

28. S-a reţinut, în sprijinul acestei orientări, că întocmirea procesului-verbal de către un agent de poliţie în baza înregistrării efectuate de un alt agent-operator radar şi împărţirea activităţilor între membrii aceluiaşi echipaj de poliţie rutieră corespund literei şi spiritului dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, având în vedere împrejurarea că viteza de deplasare a unui autoturism nu poate fi percepută în mod direct de către o persoană, prin propriile-i simţuri, ci poate fi constatată doar în temeiul măsurătorilor efectuate cu un aparat radar certificat şi verificat metrologic. Este fără relevanţă, aşadar, că un poliţist operează dispozitivul radar (amplasat pe un vehicul de poliţie) şi un altul întocmeşte procesul-verbal de contravenţie, întrucât situaţia este identică oricărui caz în care constatarea se realizează prin mijloace tehnice şi sancţiunea este aplicată ulterior de către un agent al statului, împuternicit în acest sens, după observarea înregistrării şi a determinării persoanei care a încălcat norma de conduită.

B) Într-o altă orientare s-a apreciat că atât legea specială - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi legea generală - Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stipulează că numai agentul constatator, şi numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul-verbal, şi aceasta fără nicio excepţie, astfel încât trebuie trasă concluzia că în timpul procedurii administrative de constatare şi de întocmire a procesului-verbal intervine un singur agent - cel ce constată, care şi semnează actul (art. 15 şi următoarele); se apreciază, în cadrul acestei orientări, că interpretarea în acest sens a dispoziţiilor legale în discuţie este corectă, având în vedere că cel ce întocmeşte actul trebuie să descrie în act fapta, exact aşa cum a constatat-o, cum a perceput-o cu propriile simţuri, şi nu în baza constatărilor altei persoane, ce pot li comunicate de către acea persoană ori recepţionate eronat.

29. În acest sens s-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat opinia, următoarele instanţe: Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă (Decizia nr. 347 din 16 martie 2016); Judecătoria Fălticeni (Sentinţa nr. 1.709 din 12 octombrie 2016); Judecătoriile Balş, Corabia şi Gura Humorului.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

30. Cu referire la chestiunea de drept ce constituie obiectul sesizării au fost identificate următoarele considerente relevante în jurisprudenţa Curţii Constituţionale:

31. „în ceea ce priveşte critica potrivit căreia prevederile art. 109 alin, (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt lipsite de previzibilitate, prin Decizia nr. 1.067 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, referitor la aceleaşi critici de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 79 din ordonanţa de urgenţă analizată, Curtea a reţinut, sub acest aspect, că, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militam - Pidhorni împotriva României, paragraful 36, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, «din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibil». Prin urmare, Curtea a reţinut prin aceeaşi decizie că textele de lege criticate conţin, pentru raţiunile mai sus expuse, o serie de astfel de exprimări generale, revenind instanţelor de judecată sarcina de a decide cu privire la corecta lor interpretare şi aplicare în cauzele deduse judecăţii. (...) Considerentele deciziei anterior enunţate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul de faţă, dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 caracterizându-se prin generalitate, şi nu prin lipsă de precizie sau previzibilitate (...) Aşadar, revine instanţelor judecătoreşti sarcina de a stabili dacă agenţii constatatori au competenţa de a încheia procese-verbale de constatare şi sancţionare â unor contravenţii, săvârşite anterior momentului constatării, într-un loc în care organul constatator nu a fost prezent.”2


2 Decizia nr. 853 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 10 decembrie 2012.

 

32. „Alin. (2) al art. 109 din ordonanţa de urgenţă criticată (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - n.r.) prevede că se poate face constatarea contravenţiilor şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Revine instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, aşadar şi de a examina probele care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, obţinute cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, la care face referire autorul prezentei excepţii în motivarea acesteia. Faptul că, potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancţiuni contravenţionale se aplică de către poliţistul rutier dă expresie competenţei acestui reprezentant al autorităţii publice, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, şi nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat. (...) în plus, măsurile dispuse de reprezentanţii poliţiei rutiere sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti, prin posibilitatea persoanei contraveniente de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie, plângere care, potrivit art. 118 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, suspendă executarea acestor măsuri de la data înregistrării plângerii contravenţionale până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.”3


3 Decizia nr. 84 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012.

 

33. De asemenea, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa de contencios constituţional a statuat că aceste dispoziţii legale „nu interzic accesul persoanelor nemulţumite de modul de constatare a contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare de a face plângere la instanţa de judecată ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul procesului” 4, iar „procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. (...) instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.”5


4 Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, şi Decizia nr. 99 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 26 februarie 2009.

5 Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009.

 

VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

34.  în jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate hotărâri cu relevanţă directă în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; hotărârile instanţelor europene care, prin considerentele lor, au fost considerate ca fiind relevante, în mod incidental, cu privire la problema de drept analizată au fost menţionate, la locul potrivit, în cuprinsul prezentei decizii.

IX. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

35. Prin Adresa nr. 2.129/0/4.111/111-5/2016 din 7 decembrie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

X. Raportul asupra chestiunii de drept

36. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, se apreciază că, faţă de dispoziţiile art. 519 din acelaşi cod, sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

37. Pe fondul problemei supuse dezbaterii, prin raport se propune soluţia potrivit căreia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier.

XI. Înalta Curte

38. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

A. Asupra admisibilităţii

39. Raportat la dispoziţiile cuprinse în art. 519 din Codul de procedura civilă, doctrina şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au identificat următoarele condiţii care, întrunite cumulativ, conduc la trecerea unei sesizări de filtru de admisibilitate, respectiv:

- existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- problema de drept să prezinte caracterul de noutate, să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

40. Din examinarea cauzei deduse judecăţii se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate enunţate anterior, întrucât problema ce face obiectul sesizării vizează o normă de drept care a primit dezlegări jurisprudenţiale diferite şi este necesară pentru soluţionarea fondului cauzei pendinte, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii.

41. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării se impun câteva clarificări.

42. În lipsa unei definiţii a „noutăţii” chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sesizate cu pronunţarea unei hotărâri prealabile să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

43. Astfel, data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care reprezintă sediul materiei privind conducerea pe drumurile publice şi a activităţilor legate de circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, coroborată cu anul intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, relevă că problema supusă analizei nu este una nouă.

44. Fără a absolutiza însă criteriul vechimii şi fără a-l raporta în mod exclusiv la data adoptării actului normativ supus dezbaterii se apreciază că ceea ce este important în legătură cu criteriul noutăţii este existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în această materie.

45. Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, dar, în acest din urmă caz, doar dacă o instanţă este chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

46. În acest context trebuie notat că examinarea hotărârilor depuse la dosarul cauzei relevă existenţa unei jurisprudenţe neunitare în această materie, problema de drept fiind de dată recentă, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nefiind lămurită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de hotărâre preliminară.

47. Drept urmare, faţă de cele arătate, se apreciază că sesizarea este admisibilă cu privire la problema de drept formulată.

B Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

48. Sesizarea a fost formulată într-o plângere contravenţională în care se solicită anularea procesul ui-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat de către un alt agent decât cel care a constatat contravenţia, pe baza informaţiilor comunicate de către operatorul radar.

49. Instanţa de trimitere întreabă dacă, în sensul dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, poliţistul poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în urma informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul sau doar ca urmare a verificării în mod nemijlocit a înregistrării aparatului radar.

50. Potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2011, „contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori”.

51. De asemenea, potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei”.

52. Referitor la constatarea contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, conform art. 180 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în cazul în care se constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. iar potrivit art. 181 alin. (1) din acelaşi regulament, „în situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul”.

53. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale precitate, constatarea contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice se poate face în două modalităţi, respectiv: fie direct, de către poliţistul rutier (sau în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră), caz în care fapta contravenţională este percepută ex propriis sensibus de către agentul constatator care, potrivit art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, încheie procesul-verbal potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 A; fie cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, situaţie în care conform dispoziţiilor art. 181 din acelaşi regulament, încheie un proces-verbal de contravenţie potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D.

54. Analizând aspectele specifice contravenţiei referitoare la depăşirea vitezei-limită legale de deplasare a autovehiculului pe drumurile publice, se observă că, prin natura sa, aceasta se constată doar prin mijloace tehnice.

55. Divergenţele jurisprudenţiale, în sensul arătat la secţiunea VI din prezenta decizie, au pornit de la dezlegarea chestiunii valabilităţii constatării făcute de un agent prin intermediul unor mijloace tehnice, caz în care agentul constatator nu ia cunoştinţă prin propriile simţuri de fapta săvârşită, ci printr-un mijloc de comunicare electronic, eventual chiar după o perioadă de timp de la data săvârşirii faptei.

56. Ca urmare a analizării conţinutului textelor legale mai sus enunţate se apreciază că posibilitatea constatării săvârşirii contravenţiei rutiere prin intermediul mijloacelor tehnice de către un agent constatator la un moment ulterior săvârşirii contravenţiei este legală.

57. Un argument în susţinerea acestei interpretări se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, a reţinut că dispoziţia legală criticată se caracterizează prin generalitate, şi nu prin lipsă de precizie sau previzibilitate, revenind instanţelor judecătoreşti sarcina de a stabili dacă agenţii constatatori au competenţa de a încheia procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii, săvârşite anterior momentului constatării, într-un loc în care agentul constatator nu a fost prezent (Decizia Curţii Constituţionale nr. 853 din 18 octombrie 2012).

58. În analiza constituţionalităţii aceluiaşi text legal, instanţa de contencios constituţional a reţinut că aplicarea sancţiunilor contravenţionale de către poliţistul rutier contravenţiilor constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic dă expresie competenţei acestui reprezentant al autorităţii publice, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, Totodată, Curtea Constituţională a subliniat faptul că măsurile dispuse în condiţiile art. 109 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti cărora le revine obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului şi de a examina probele care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, obţinute cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic (Decizia Curţii Constituţionale nr. 84 din 7 februarie 2012).

59. Rolul activ al instanţelor de judecată în privinţa interpretării normelor rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

60. Astfel, în cauzele conexate Dragotoniu şi Militaru - Pidhomi împotriva României, în care a fost pronunţată Hotărârea din 24 mai 20076 (paragrafele 36, 37), Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, numeroase legi folosind formule mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent şi previzibil.


6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010.

 

61. În acest context se cuvine a fi menţionat că legislaţia contravenţională reglementează natura juridică a procesului-verbal de contravenţie, în sensul de act administrativ individual şi de procedură contravenţională, însă nu cuprinde reglementări cu privire la valoarea probatorie, care este lăsată la aprecierea judecătorului.

62. Acest aspect a născut importante dispute doctrinare, dar şi jurisprudenţiale, având în vedere că dreptul contravenţional este încadrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în noţiunea de drept penal, în timp ce regimul juridic naţional aplicabil contravenţiilor este completat prin dispoziţiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenţie judecăţii.

63. Astfel, în Cauza Ioan Pop contra României (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că amenda aplicată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzaţiilor în materie penală, calificare ce impune pentru instanţă obligaţia de a asigura în proces funcţionarea efectivă a tuturor garanţiilor impuse de art. 6 din C.E.D.O., îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul de apărare, precum şi prezumţia de nevinovăţie care, fără a avea o valoare absolută, este în strânsă legătură cu prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.

64. Aşadar, Curtea Europeană nu înlătură prezumţia de legalitate a procesului-verbal din procedura contravenţională, reţinând în Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunţată în Cauza Salabiaku contra Franţei (Cererea nr. 10.519/83), că prezumţiile sunt permise de Convenţie, dar acestea nu trebuie să depăşească limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea mizei şi prezervând dreptul la apărare.

65. În acelaşi sens, în Cauza Haiducu şi alţii contra României (Cererea nr. 7.034/07, decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012), Curtea Europeană a precizat că prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibilă sancţionarea încălcărilor legislaţiei în materia circulaţiei rutiere.

66. Aşadar, procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorităţii administrative învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumţie de autenticitate şi veridicitate, care este însă relativă şi poate fi răsturnată prin probe, de contravenient (Cauza Anghel împotriva României - Cererea nr. 28.183/03, Hotărârea din 4 octombrie 2007, rămasă definitivă la 31 martie 2008).

67. Spre deosebire de procesul-verbal întocmit de agentul constatator pe baza constatărilor personale, care se bucură de prezumţia de autenticitate şi veridicitate, procesul-verbal întocmit cu ajutorul unui probatoriu tehnic nu beneficiază de această prezumţie, sarcina probei revenind în totalitate emitentului procesului-verbal, care are obligaţia să pună la dispoziţia instanţei de control contravenţional înregistrările şi toate înscrisurile întocmite în baza lor.

68. Prin urmare, încheierea procesului-verbal în situaţia în care fapta contravenţională a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic nu constituie o cauză de nulitate a procesului-verbal.

69. Această concluzie se impune şi în raport cu considerentele Deciziei nr. XXII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că „situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - n.r.”).

70. Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că, în raport cu acest caracter imperativ limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

71. Or, în cazul contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în al căror conţinut constitutiv se află un element care nu poate fi perceput şi stabilit în mod direct de către agentul constatator, ci numai prin intermediul unor mijloace tehnice obiective care redau fapta săvârşită, persoana contravenientă este apărată de eventualele erori în constatare ale agentului constatator, dat fiind că în cadrul plângerii contravenţionale este obligatorie depunerea la dosarul cauzei a înregistrărilor respective.

72. În acest sens se impune a se preciza că, potrivit art. 6 pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, dispozitivul destinat măsurării vitezei constituie mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, iar conform pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/20057, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/20098, „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia”.


7 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.102 şi 1.102 bis din 7 decembrie 2005.

8 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 6 august 2009.

 

73. Prin umflare, în cazul faptelor contravenţionale stabilite cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, sarcina probei temeiniciei procesului-verbal de contravenţie este pusă în sarcina organului din care face parte agentul constatator, care trebuie să dovedească împrejurarea că situaţia de fapt consemnată în cuprinsul acestuia corespunde adevărului. În lipsa acestor probe nu este răsturnată prezumţia de nevinovăţie a contravenientului.

74. Referitor la încheierea procesului-verbal de contravenţie de către un agent constatator, pe baza informaţiilor comunicate prin staţia de emisie-recepţie de către operatorul radar, faţă de considerentele Deciziei în interesul legii nr. XXII/2007, susmenţionată, nici acest aspect nu poate constitui un motiv de nulitate a actului sancţionator.

75. Aparenta scindare a constatării şi sancţionării contravenţiilor privind circulaţia pe drumurile publice nu este de natură a afecta legalitatea procesului-verbal, în condiţiile îi care contravenţiile de această natură sunt constatate, în majoritatea cazurilor, pe drumuri de mare viteză, iar un agent constatator unic nu ar putea opri în siguranţă autovehiculul identificat ca circulând cu viteză peste limita legală.

76. Prin urmare, în limitele sesizării instanţei de trimitere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază şi urmează să constate că, în sensul dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se află poliţistul rutier.

77. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii,

DECIDE:

Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Tribunalul Caraş-Severin prin încheierea din 17 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 23.520/271/2014 şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2017.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Ionel Barbă

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu

 

 

ACTE ALE COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA

 

COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA

 

DECIZIE

pentru stabilirea procedurii de consultare a dosarelor disciplinare aflate pe rolul şi în arhiva Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor din România

 

În temeiul art. 414,439,460 şi 463 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România decide:

Art. 1. - (1) Părţile din dosarul disciplinar, succesorii, precum şi reprezentanţii legali sau împuterniciţii acestora au dreptul de a consulta actele aflate în dosar.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot obţine copii după documentele aflate în dosarul disciplinar prin efectuarea de copii contra cost de către Colegiul Medicilor din România sau prin fotografierea înscrisurilor, prin mijloacele proprii ale solicitanţilor.

Art. 2. - (1) în vederea consultării dosarului disciplinar şi eliberării de copii după înscrisurile aflate în dosar, inclusiv fotografierea acestora, solicitantul va depune o cerere la care va anexa copia actului de identitate şi dovada calităţii de succesor, reprezentant legal sau împuternicit, după caz.

(2) Dovada mandatului de reprezentare se face prin împuternicire avocaţială sau procură notarială.

Art. 3. - (1) Cererile privind consultarea dosarului disciplinar, eliberarea copiilor, inclusiv privind fotografierea acestora, se aprobă, atât pentru dosarele în curs de soluţionare, cât şi pentru dosarele deja soluţionate, de directorul administrativ al Colegiului Medicilor din România sau, în lipsa acestuia, de persoana mandatată în acest scop.

(2) Cererile se aprobă pe baza confirmării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1 şi 2 de către Departamentul de jurisdicţie profesională sau de secretariatul Comisiei superioare de disciplină.

(3) în cazul eliberării de copii după înscrisurile aflate în dosar, în cerere se vor indica filele ce urmează a fi copiate, precum şi numărul total al acestora.

Art. 4. - (1) Consultarea şi, respectiv, fotografierea înscrisurilor din dosar se fac la sediul Colegiului Medicilor din România, în prezenţa unei persoane desemnate de directorul administrativ ca urmare a aprobării cererii.

(2) Este strict interzisă scoaterea dosarelor disciplinare, în original, din incinta sediului Colegiului Medicilor din România.

Art. 5. - (1) Efectuarea copiilor se realizează de Departamentul de jurisdicţie profesională sau de secretariatul Comisiei superioare de disciplină, numai după ce solicitantul va face dovada achitării contravalorii acestora.

(2) Termenul de eliberare a copiilor este de cel mult 3 zile.

Art. 6. - Tariful aferent executării copiilor după înscrisurile aflate în dosarul disciplinar este de 0,10 lei/pagină.

Art. 7. - Colegiile teritoriale pot adopta reglementări asemănătoare în vederea stabilirii procedurii de consultare a dosarelor disciplinare aflate în curs de soluţionare sau soluţionate definitiv.

Art. 8. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Colegiului Medicilor din România,

Gheorghe Borcean

 

Bucureşti, 24 februarie 2017.

Nr. 5.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.