MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 213/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 213         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 29 martie 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

24. - Lege privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă

 

315. - Decret pentru promulgarea Legii privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă

 

29. - Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

 

323. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

29. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

TITLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic aplicabil operaţiunilor de piaţă având ca obiect instrumente financiare admise sau care urmează să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau tranzacţionate pe un sistem multilateral de tranzacţionare sau pe un sistem organizat de tranzacţionare supravegheat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., precum şi emitenţilor de astfel de instrumente financiare, ofertelor publice de valori mobiliare şi operaţiunilor privind abuzul pe piaţă.

(2) Prezenta lege se aplică activităţilor emitenţilor şi operaţiunilor prevăzute la alin. (1), desfăşurate pe teritoriul României, precum şi unor situaţii expres prevăzute în cuprinsul prezentei legi şi al reglementărilor emise în aplicarea acesteia, în care activităţile şi operaţiunile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară pe teritoriul altui stat.

(3) A.S.F. este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentei legi, prin exercitarea prerogativelor stabilite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică instrumentelor pieţei monetare şi valutare care sunt reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României, denumită în continuare B.N.R., titlurilor de stat care sunt emise de Ministerul Finanţelor Publice, denumit în continuare M.F.P., precum şi instrumentelor financiare derivate având ca activ suport astfel de instrumente, rata dobânzii sau cursul de schimb, cu respectarea prevederilor art. 109-112.

(5) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul administrării datoriei publice, incluzând operaţiunile de contractare a datoriei publice şi de administrare a riscurilor aferente portofoliului de datorie, în care sunt implicate M.F.P., B.N.R., ministerele de finanţe, agenţiile de administrare a datoriei publice şi băncile centrale ale statelor membre şi alte entităţi naţionale din statele membre, cu funcţii similare acestora şi alte entităţi naţionale din statele membre, precum şi alte entităţi publice.

Art. 2. - (1) în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. acţionar - orice persoană fizică sau entitate legală care se supune dreptului public sau privat, care deţine, direct sau indirect:

a) acţiuni ale emitentului, în nume propriu şi pe seama sa;

b) acţiuni ale emitentului, în nume propriu, dar pe seama altei persoane fizice sau entităţi legale;

c) certificate de depozit reprezentând valori mobiliare, caz în care titularul certificatului de depozit este considerat deţinătorul acţiunilor reprezentate de certificat;

2. acţionar semnificativ - persoana sau grupul de persoane care acţionează în mod concertat şi care deţine direct sau indirect o participaţie de cel puţin 10% din capitalul social al unei societăţi sau din drepturile de vot;

3. acord formai-o convenţie obligatorie încheiată în temeiul legislaţiei aplicabile;

4. cale electronică - mijloacele electronice de prelucrare, inclusiv compresia digitală, stocare şi transmitere a datelor prin cablu, unde radio, tehnologie optică sau orice alt mijloc electromagnetic;

5. certificat de emisii - un certificat de emisii de gaze cu efect de seră astfel cum este definit la art. 3 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare;

6. contract spot pe mărfuri - un contract astfel cum este definit la art. 3 alin. (1) pct. 15 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piaţă (regulamentul privind abuzul de piaţă) şi de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE şi 2004/72/CE ale Comisiei, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 596/2014;

7. entitate legală - persoană juridică, precum şi orice entitate fără personalitate juridică, înregistrată conform legii;

8. ESMA - Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe, instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2Q09/77/CE a Comisiei, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010;

9. filială - societate controlată de o societate mamă, inclusiv orice filială a societăţii-mamă care le conduce;

10. firmă de investiţii-orice persoană juridică al cărei obiect principal de activitate constă în furnizarea unuia sau mai multor servicii de investiţii în beneficiul unor terţe părţi şi/sau în exercitarea uneia sau mai multor activităţi de investiţii cu titlu profesional, inclusiv o societate de servicii de investiţii financiară autorizată de A.S.F.;

11. formator de piaţă - o persoană care este disponibilă în mod continuu pe pieţele financiare pentru a tranzacţiona pe cont propriu vânzând şi cumpărând instrumente financiare prin angajarea capitalurilor proprii, la preţuri fixate de aceasta;

12. grup - o societate-mamă şi toate filialele acesteia;

13. indice de referinţă - orice valoare de referinţă astfel cum este prevăzută la art. 3 alin. (1) pct. 29 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014;

14. informaţie reglementată - orice informaţie pe care emitentul sau orice altă persoană care a solicitat, fără consimţământul acestuia, admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, este obligat/obligată să o comunice în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia;

15. informaţii esenţiale - informaţii fundamentale şi structurate în mod corespunzător care trebuie furnizate investitorilor pentru a le permite să înţeleagă natura şi riscurile aferente emitentului, garantului şi valorilor mobiliare care le sunt oferite sau care sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi, fără a aduce atingere prevederilor art. 17 alin. (4) lit. b), să decidă care sunt ofertele de valori mobiliare pe care să le ia în considerare. Cu privire la ofertă şi la valorile mobiliare în cauză, informaţiile esenţiale includ următoarele elemente:

a) o scurtă descriere a riscurilor asociate emitentului şi eventualilor garanţi şi a principalelor caracteristici ale acestora, inclusiv activele, pasivele şi situaţia financiară;

b) o descriere succintă a riscurilor asociate şi a caracteristicilor esenţiale ale investiţiei în valorile mobiliare în cauză, inclusiv orice drepturi aferente acestor valori mobiliare;

c) condiţiile generale ale ofertei, inclusiv cheltuielile estimate percepute investitorului de emitent sau de ofertant;

d) detalii privind admiterea la tranzacţionare;

e) motive ale ofertei şi destinaţia prevăzută a veniturilor rezultate în urma ofertei;

16. instituţie de credit - entitate definită conform prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

17. instrumente financiare:

a) valori mobiliare;

b) instrumente ale pieţei monetare;

c) titluri de participare la organismele de plasament colectiv;

d) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rate şi orice alte contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilităţii, certificate de emisii ori alte instrumente derivate, indici financiari sau indicatori financiari, care pot fi decontate fizic ori în fonduri băneşti;

e) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward şi orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care trebuie decontate în fonduri băneşti sau pot fi decontate în fonduri băneşti la cererea uneia dintre părţi, altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere;

f) opţiuni, contracte futures, swap-uri şi alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care pot fi decontate fizic, cu condiţia Să fie tranzacţionate pe o piaţă reglementată, în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare sau unui sistem organizat de tranzacţionare, cu excepţia produselor energetice angro tranzacţionate pe un sistem organizat de tranzacţionare care trebuie decontate fizic;

g) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward şi orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri, care pot fi decontate fizic, neincluse în categoria celor prevăzute la lit. f) şi neavând scopuri comerciale, care au caracteristicile altor instrumente financiare derivate;

h) instrumente derivate pentru transferul riscului de credit;

i) contracte financiare pentru diferenţe;

j) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rate şi orice alte contracte derivate în legătură cu variabile climatice, navlu sau rate ale inflaţiei ori alţi indicatori economici oficiali, care trebuie decontate în fonduri băneşti sau pot fi astfel decontate la cererea uneia dintre părţi, altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere, precum şi orice alte contracte derivate în legătură cu active, drepturi, obligaţii, indici sau indicatori, neincluse în prezenta definiţie, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ţinându-se seama, printre altele, dacă sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, pe un sistem organizat de tranzacţionare sau pe un sistem multilateral de tranzacţionare;

k) certificatele de emisii astfel cum sunt definite la pct. 5;

18. instrumente financiare derivate - instrumentele definite la pct. 17 lit. d)--j);

19. instrumente ale pieţei monetare - categoriile de instrumente care se tranzacţionează în mod obişnuit pe piaţa monetară, precum certificatele de trezorerie, certificatele de depozit şi efectele de comerţ, cu excepţia instrumentelor de plată;

20. intermediari-societăţi de servicii de investiţii financiare autorizate de A.S.F., instituţii de credit autorizate de B.N.R., în conformitate cu legislaţia bancară aplicabilă, precum şi entităţi de natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii şi activităţi de investiţii;

21. investitori calificaţi - persoanele care, potrivit reglementărilor A.S.F.:

a) se încadrează în categoria de clienţi profesionali;

b) sunt tratate, la cerere, drept clienţi profesionali sau sunt recunoscute drept contrapărţi eligibile, cu excepţia cazului în care au solicitat să nu fie tratate drept clienţi profesionali. Firmele de investiţii şi instituţiile de credit informează emitentul, la cerere, cu privire la clasificarea lor, fără a aduce atingere legislaţiei relevante privind protecţia datelor;

22. loc de tranzacţionare - o piaţă reglementată, un sistem multilateral de tranzacţionare sau un sistem organizat de tranzacţionare;

23. ofertă publică de valori mobiliare - comunicarea adresată unor persoane, făcută sub orice formă şi prin orice mijloace, care prezintă informaţii suficiente despre termenii ofertei şi despre valorile mobiliare oferite, astfel încât să permită investitorului să adopte o decizie cu privire la cumpărarea sau subscrierea respectivelor valori mobiliare. Această definiţie se aplică, de asemenea, şi în situaţia plasamentului de valori mobiliare prin intermediari financiari;

24. ofertă publică de preluare - o ofertă publică obligatorie sau voluntară, cu excepţia unei oferte făcute de însăşi societatea în cauză, adresată deţinătorilor de valori mobiliare ale unei societăţi, pentru achiziţionarea tuturor acestor valori mobiliare sau a unei părţi dintre ele, care survine în urma sau are ca scop dobândirea a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societăţii, în conformitate cu legislaţia aplicabilă;

25. ofertant sau persoana care iniţiază o ofertă - persoana fizică sau entitatea legală ce oferă valori mobiliare publicului sau se oferă să cumpere valori mobiliare;

26. organism de plasament colectiv altul decât cel de tip închis - fondurile deschise şi societăţile de investiţii:

a) care au drept obiect plasamentul colectiv al fondurilor provenite de la public şi a căror funcţionare se supune principiului repartizării riscurilor şi

b) ale căror titluri de participare sunt, la cererea deţinătorilor acestora, răscumpărate sau rambursate, direct sau indirect, pe baza activelor acestor organisme;

27. părţi implicate în ofertă - ofertantul, membrii organelor de conducere ale ofertantului, atunci când acesta este o societate, societatea obiect al preluării, deţinătorii de valori mobiliare la societatea obiect al preluării şi membrii organelor de conducere ale societăţii obiect al preluării, precum şi persoanele care acţionează în mod concertat cu aceştia;

28. persoană - persoană fizică sau entitate legală;

29. persoană controlată - orice persoană juridică:

a) în care o persoană fizică sau o entitate legală deţine majoritatea drepturilor de vot sau

b) în care o persoană fizică sau o entitate legală are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administraţie, de conducere sau de supraveghere, fiind, în acelaşi timp, acţionar sau asociat al persoanei în cauză sau

c) în care o persoană fizică sau o entitate legală este acţionar sau asociat şi controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alţi acţionari sau asociaţi ai persoanei în cauză, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor sau

d) asupra căreia o persoană fizică sau entitate legală are puterea de a exercita sau exercită efectiv o influenţă dominantă sau un control;

30. persoane care acţionează în mod concertat - persoanele fizice sau entităţile legale care cooperează pe baza unui acord formal sau tacit, verbal sau scris, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent;

31. piaţă reglementată - un sistem multilateral, operat şi/sau administrat de un operator de piaţă, care reuneşte sau facilitează reunirea, în cadrul sistemului şi în conformitate cu normele sale nediscreţionare, a unor interese multiple de vânzare şi cumpărare de instrumente financiare ale unor terţe părţi, într-un mod care conduce la încheierea de contracte cu instrumente financiare admise la tranzacţionare pe baza normelor şi/sau a sistemelor sale şi care este autorizat şi funcţionează în mod regulat;

32. practici de piaţă acceptate - anumite practici comerciale care sunt acceptate de autorităţile competente ale unui stat membru în conformitate cu prevederile art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014;

33. produs energetic angro - un produs energetic angro astfel cum este definit la art. 2 pct. 4 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie;

34. program de ofertă - un plan care ar permite emiterea, în mod continuu sau repetat în decursul unei perioade de timp determinate, a valorilor mobiliare de tip şi/sau clase similare, altele decât cele de tipul titlurilor de capital;

35. program de răscumpărare - tranzacţii cu acţiuni proprii desfăşurate în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă în materie;

36. sistem multilateral de tranzacţionare, denumit în continuare SMT - un sistem multilateral operat de o firmă de investiţii sau de un operator de piaţă care reuneşte, în cadrul sistemului şi în conformitate cu normele sale nediscreţionare, interese multiple de vânzare şi cumpărare de instrumente financiare ale unor terţe părţi, într-un mod care conduce la încheierea de contracte;

37. sistem organizat de tranzacţionare, denumit în continuare SOT - un sistem multilateral care nu este o piaţă reglementată sau un SMT şi în cadrul căruia pot interacţiona multiple interese de vânzare şi cumpărare de obligaţiuni, produse financiare structurate definite conform art. 2 alin. (1) pct. 28 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, certificate de emisii şi instrumente financiare derivate ale unor terţe părţi, într-un mod care conduce la încheierea de contracte;

38. societate de administrare a investiţiilor - societate al cărei obiect de activitate îl constituie în principal administrarea organismelor de plasament colectiv;

39. societate obiect al preluării - societate ale cărei valori mobiliare fac obiectul unei oferte publice de preluare;

40. societate-mamă - societate care controlează una sau mai multe filiale;

41. stabilizare - măsură astfel cum este definită la art. 3 alin. (2) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014;

42. state membre - statele membre ale Uniunii Europene şi celelalte state aparţinând Spaţiului Economic European;

43. titluri de capital - acţiuni şi alte valori mobiliare asimilabile acţiunilor, precum şi orice alt tip de valori mobiliare, conferind dreptul de a le dobândi ca urmare a conversiei lor sau a exercitării drepturilor conferite de ele, în măsura în care valorile din a două categorie sunt emise de acelaşi emitent sau de către o societate care aparţine grupului din care face parte respectivul emitent;

44. titluri, altele decât cele de tipul titlurilor de capital-toate valorile mobiliare care nu sunt titluri de capital;

45. titluri de datorie - obligaţiuni sau alte forme de datorie securitizate negociabile, cu excepţia valorilor mobiliare echivalente cu acţiuni sau care, după conversia lor sau după exercitarea drepturilor pe care le conferă, conduc la apariţia unui drept de achiziţionare a acţiunilor sau valorilor mobiliare echivalente cu acţiuni;

46. titluri ale unui organism de plasament colectiv - titluri emise de acel organism de plasament colectiv reprezentând drepturi ale deţinătorilor unor astfel de titluri asupra activelor respectivului organism de plasament colectiv;

47. tranzacţionare algoritmică - înseamnă tranzacţionarea de instrumente financiare pe baza unui algoritm computerizat care stabileşte în mod automat, cu intervenţie umană minimă sau fără intervenţie umană, unii parametri individuali ai ordinelor, precum iniţierea ordinului, momentul iniţierii, preţul sau cantitatea ordinului sau modul în care ordinul să fie gestionat după trimiterea lui, şi nu include sistemele utilizate exclusiv în scopul direcţionării ordinelor către unul sau mai multe locuri de tranzacţionare, al procesării ordinelor care nu implică stabilirea unor parametri de tranzacţionare, al confirmării ordinelor sau al procesării posttranzacţionare a tranzacţiilor executate;

48. tranzacţionare de înaltă frecvenţă - o tehnică de tranzacţionare algoritmică caracterizată prin:

a) o infrastructură menită să minimizeze perioadele de latenţă ale reţelei sau de alte tipuri, care dispune de cel puţin una dintre următoarele dotări aferente introducerii algoritmice a ordinelor; colocare, hosting de proximitate sau acces electronic direct de mare viteză;

b) determinarea prin sistem a iniţierii, generării, direcţionării sau executării ordinelor fără intervenţie umană pentru tranzacţiile sau ordinele individuale; şi

c) rate intrazilnice ridicate de mesaje constituind ordine, cotaţii sau anulări;

49. Tratatul - Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 326 din 26 octombrie 2012;

50. valori mobiliare - clasele de instrumente financiare care pot fi negociate pe piaţa de capital, cu excepţia instrumentelor de plată ca, de exemplu:

a) acţiuni emise de societăţi şi alte titluri de valoare echivalente acţiunilor emise de societăţi, precum şi certificatele de depozit având ca suport acţiuni;

b) obligaţiuni şi alte titluri de datorie securitizate, inclusiv certificatele de depozit având ca suport astfel de titluri;

c) orice alte titluri de valoare care conferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde asemenea valori mobiliare sau care conduc la o decontare în numerar, stabilită în raport cu valori mobiliare, monede, rate ale dobânzii sau rentabilităţii, mărfuri sau alţi indici ori unităţi de măsură;

51. valori mobiliare cu drept de vot multiplu - valori mobiliare incluse într-o categorie separată şi distinctă şi care conferă, fiecare, mai mult de un vot;

52. valori mobiliare emise în mod continuu sau repetat - titluri de datorie ale aceluiaşi emitent, emise în mod continuu, sau valori mobiliare de un singur tip şi/sau categorie care au făcut obiectul a cel puţin două emisiuni distincte.

(2) în aplicarea prevederilor alin. (1) pct. 30, până la proba contrară, sunt prezumate că acţionează în mod concertat:

a) persoanele controlate cu persoana/persoanele care exercită controlul şi persoanele controlate unele cu celelalte;

b) societatea-mamă împreună cu filialele sale, oricare dintre filialele aceleiaşi societăţi-mamă între ele, precum şi o persoană juridică împreună cu o persoană fizică sau altă persoană juridică care se află într-o relaţie similară celei dintre o societate-mamă şi o filială. Orice filială a unei filiale este considerată o filială a societăţi i-mamă;

c) o societate cu membrii consiliului său de administraţie/de supraveghere, cu persoanele care au atribuţii de conducere sau control în cadrul acesteia şi cu persoanele controlate, precum şi aceste persoane între ele;

d) organismele de plasament colectiv cu societatea de administrare a investiţiilor şi cu societatea-mamă a societăţii de administrare a investiţiilor, precum şi organismele de plasament colectiv administrate de aceeaşi societate de administrare între ele;

e) fondurile de pensii cu societatea de administrare a acestor fonduri şi cu societatea-mamă a societăţii de administrare a acestor fonduri, precum şi aceste entităţi între ele;

f) următoarele persoane;

1. persoane care în derularea unor operaţiuni economice utilizează resurse financiare având aceeaşi sursă sau care provin de la entităţi diferite care se află într-o relaţie de control, în înţelesul prezentei litere, noţiunile aceeaşi sursă şi entităţi diferite care se află într-o relaţie de control nu includ instituţiile de credit sau alte instituţii ce desfăşoară o activitate de creditare cu titlu profesional, în condiţiile stabilite de lege;

2. persoane care în derularea unor operaţiuni economice direcţionează beneficiile astfel obţinute către acelaşi destinatar sau către destinatari care sunt persoane aflate sub acelaşi control;

3. persoane juridice ale căror structuri de proprietate, conducere sau administrare au preponderent aceeaşi componenţă;

4. persoane care au adoptat sau adoptă o politică investiţională similară, prin achiziţia de instrumente financiare emise de aceleaşi persoane juridice sau de persoane aflate într-o relaţie de control cu aceleaşi persoane juridice;

5. persoane care pentru exercitarea drepturilor de vot conferite de instrumentele financiare deţinute au desemnat sau desemnează ca mandatar, respectiv mandatari, aceeaşi persoană sau persoane care sunt persoane controlate, precum şi aceste persoane cu mandatarul/mandatarii în cauză, în condiţiile în care respectivele persoane nu dau instrucţiuni specifice de vot mandatarului/mandatarilor în cauză;

6. persoane care s-au asociat în orice formă juridică recunoscută de lege, iar scopul sau obiectivul asocierii constă în operaţiuni aflate în legătură cu unul sau mai mulţi emitenţi;

7. persoane care deţin în acelaşi timp acţiuni/părţi sociale la una sau mai multe persoane juridice în legătură cu care exercită împreună controlul şi desfăşoară o politică comună;

8. persoane care au derulat sau derulează împreună, inclusiv prin intermediul persoanelor controlate, o serie de operaţiuni economice, cu sau fără legătură cu piaţa de capital;

g) soţii, rudele şi afinii până la gradul al doilea ale persoanelor fizice prevăzute la lit. a)-c) şi f) cu respectivele persoane fizice, precum şi aceste persoane între ele;

h) soţii, rudele şi afinii până la gradul al doilea ale unei persoane fizice, alta decât cea prevăzută la lit. g) cu respectiva persoană fizică, precum şi aceste persoane între ele.

(3) Cooperarea dintre acţionari în cazul oricăreia dintre activităţile enumerate mai jos nu conduce, prin ea însăşi, la concluzia că acţionarii acţionează în mod concertat:

a) discuţii între respectivii acţionari cu privire la posibilele aspecte care trebuie abordate cu consiliul de administrare/de supraveghere/conducerea societăţii;

b) prezentarea unor puncte de vedere consiliului de administrare/de supraveghere/conducerii societăţii cu privire la politicile, practicile şi anumite acţiuni ale societăţii pe care aceasta ar putea să le aibă în vedere;

c) exercitarea drepturilor legale ale acţionarilor, altele decât cele referitoare la numirea membrilor consiliului de administraţie/de supraveghere:

(i) de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale;

(ii) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale; sau

(iii) de a convoca o adunare generală, alta decât adunarea generală ordinară care trebuie întrunită, conform legii, minimum o dată pe an;

d) acordul de a vota în aceiaşi mod cu privire la o anumită hotărâre a adunării generale a acţionarilor, cu excepţia celei privind numirea consiliului de administraţie/de supraveghere, cu scopul de a, spre exemplu:

A. aprobă sau respinge:

(i) o propunere cu privire la remunerarea membrilor consiliului de administraţie/de supraveghere;

(ii) o achiziţie sau cesiune de active;

(iii) o reducere de capital social şi/sau o răscumpărare de acţiuni;

(iv) o majorare de capital;

(v) distribuirea dividendelor;

(vi) numirea, înlocuirea sau remuneraţia auditorilor;

(vii) numirea unui investigator special;

(viii) situaţiile financiare ale societăţii; sau

(ix) politica societăţii în raport cu mediul sau orice alt aspect referitor la responsabilitatea socială sau conformitatea cu standardele recunoscute sau coduri de conduită; sau

B. respinge o tranzacţie cu persoanele controlate.

(4) în cazul în care acţionarii se angajează într-una dintre activităţile prevăzute la alin. (3) care este, de fapt, cooperare cu scopul de a exercita o politică comună asupra societăţii, acţionarii sunt consideraţi persoane care acţionează în mod concertat.

(5) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) pct. 29, drepturile deţinătorului privind votul, numirea şi revocarea sunt echivalente cu drepturile oricărei alte persoane controlate de acţionar şi cele ale oricărei persoane fizice sau entităţi legale care acţionează, chiar în nume propriu, pentru acţionar sau pentru orice altă persoană controlată de acesta.

(6) în cazul sistemului dualist de administrare, trimiterile la consiliul de administraţie din prezenta lege se referă la directorat.

(7) A.S.F. poate emite, din oficiu sau la cererea unei părţi interesate, acte administrative care să cuprindă aprecieri motivate în legătură cu calificarea unei persoane, instituţii, situaţii, informaţii, operaţiuni, acte juridice ori instrumente negociabile cu privire la includerea în, sau excluderea din sfera termenilor şi expresiilor cu semnificaţia prevăzută la alin. (1).

(8) A.S.F. Îşi exercită atribuţiile şi competenţele ce îi revin în conformitate cu prevederile prezentei legi în oricare din următoarele moduri:

a) direct;

b) în colaborare cu alte autorităţi sau entităţi ale pieţei;

c) sub responsabilitatea sa, prin delegare către alte autorităţi sau alte entităţi ale pieţei;

d) prin sesizarea autorităţilor judiciare competente.

(9) în vederea aplicării prevederilor prezentei legi, A.S.F. are următoarele atribuţii şi competenţe:

a) să verifice modul de îndeplinire a atribuţiilor şi obligaţiilor legale ale administratorilor sau, după caz, ale membrilor consiliului de administraţie, directorilor, directorilor generali, directorilor executivi, membrilor consiliului de supraveghere sau membrilor directoratului ori reprezentantului legal, precum şi ale altor persoane în legătură cu operaţiuni ale emitenţilor reglementate de prezenta lege;

b) să solicite consiliului de administraţie al emitenţilor întrunirea membrilor acestuia sau, după caz, convocarea adunării generale a acţionarilor, stabilind problemele ce trebuie înscrise pe ordinea de zi;

c) să solicite tribunalului competent să dispună convocarea de adunări generale ale acţionarilor, în cazul în care consiliul de administraţie nu dă curs solicitării făcute conform lit. b). Instanţa va soluţiona aceste cereri de urgenţă şi cu precădere;

d) să audieze orice persoană şi să solicite informaţii în legătură cu activităţile desfăşurate de aceasta pe piaţa de capital şi/sau în legătură cu solicitări de asistenţă formulate de autorităţi similare A S. F., pe baza acordurilor internaţionale la care A.S.F. este parte;

e) să sigileze orice încăpere care aparţine persoanelor ce desfăşoară activităţi sau care efectuează operaţiuni în legătură cu piaţa de capital în care se află documente sau alte evidenţe legate de activitatea acestora, pe durata investigaţiei şi în măsura în care aceasta se impune;

f) să dispună măsurile necesare astfel încât persoanele ce desfăşoară activităţi sau care efectuează operaţiuni în legătură cu piaţa de capital şi cu instrumentele financiare să se încadreze în prevederile prezentei legi, ale reglementărilor A.S.F. şi ale celorlalte acte normative privind piaţa de capital;

g) să solicite încetarea oricărei activităţi care este contrară prevederilor prezentei legi, reglementărilor A.S.F. şi celorlalte acte normative privind piaţa de capital;

h) să solicite informaţii auditorilor entităţilor care desfăşoară activităţi sau care efectuează operaţiuni în legătură cu piaţa de capital şi cu instrumentele financiare;

i) să sesizeze organele judiciare competente;

j) să solicite emitenţilor şi acelor persoane care desfăşoară activităţi sau efectuează operaţiuni în legătură cu piaţa de capital şi cu instrumentele financiare să permită efectuarea de verificări de către auditori sau de către experţi, la cererea motivată a acestora;

k) să solicite şi să fie în drept să primească de la instituţiile de credit autorizate de către B.N.R. informaţii necesare investigaţiilor pe care le desfăşoară, precum şi pentru a răspunde solicitărilor de asistenţă primite, pe baza acordurilor internaţionale la care aceasta este parte.

 

TITLUL II

Oferta publică

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 3. - Prezentul titlu stabileşte cadrul juridic aplicabil în cazul iniţierii şi derulării ofertelor publice de vânzare şi ofertelor publice de cumpărare de valori mobiliare.

Art. 4. - Termenul şi expresia utilizate în prezentul titlu semnifică după cum urmează:

a) emitent - entitate legală care emite sau intenţionează emiterea de valori mobiliare;

b) stat membru de origine:

(i) pentru orice emisiuni de valori mobiliare care nu sunt menţionate la pct. (ii), statul membru în care emitentul are sediul social;

(ii) pentru orice emisiune de titluri, altele decât cele de capital, a căror valoare nominală unitară este cel puţin egală cu 1.000 de auro, iar pentru orice emisiune de titluri altele decât cele de capital care conferă dreptul de a achiziţiona orice titlu transferabil sau de a primi o valoare în numerar, ca urmare a conversiei acestor titluri sau a exercitării drepturilor conferite de acestea, atât timp cât emitentul titlurilor altele decât cele de capital nu este emitentul titlurilor conexe sau o societate care aparţine grupului acestui din urmă emitent, statul membru în care emitentul are sediul social, acela în care valorile mobiliare respective au fost sau vor fi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau acela în care valorile mobiliare sunt oferite public conform alegerii emitentului, ofertantului sau persoanei care solicită admiterea la tranzacţionare, după caz. Acelaşi sistem este aplicabil pentru emisiunea de titluri altele decât cele de capital, într-o monedă alta decât euro, cu condiţia ca valoarea nominală minimă să fie aproape echivalentă cu 1.000 de euro;

(iii) pentru toate emisiunile de valori mobiliare care nu sunt prevăzute la pct. (ii), ai căror emitenţi au sediul social într-o ţară terţă, statul membru în care valorile mobiliare au fost oferite publicului prima dată după data de 26 noiembrie 2013 sau statul primei cereri de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, conform alegerii emitentului, a ofertantului sau a persoanei care solicită admiterea la tranzacţionare, după caz, sub rezerva unei alegeri ulterioare din partea emitenţilor care au sediul social într-un stat terţ, în următoarele situaţii:

1. atunci când statul membru de origine nu a fost stabilit prin alegerea acestora; sau

2. în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) lit. b) pct. (iii).

Art. 5. - (1) Prevederile prezentului titlu nu se aplică în cazul vânzării sau pentru admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a:

a) titlurilor de participare emise de organismele de plasament colectiv de alt tip decât închis;

b) valorilor mobiliare altele decât titlurile de capital, emise de un stat membru sau de una dintre autorităţile regionale sau locale ale unui stat membru, de organizaţiile publice internaţionale la care aderă unul sau mai multe state membre, de Banca Centrală Europeană sau de băncile centrale ale statelor membre;

c) participaţiilor la capitalul băncilor centrale ale statelor membre;

d) valorilor mobiliare garantate necondiţionat şi irevocabil de un stat membru sau de o autoritate regională sau locală a unui stat membru;

e) valorilor mobiliare emise de asociaţii înregistrate conform legii sau de organisme fără scop lucrativ, recunoscute de un stat membru, în vederea obţinerii mijloacelor necesare realizării obiectivelor lor fără scop lucrativ;

f) valorilor mobiliare altele decât titlurile de capital, emise în mod continuu sau repetat de instituţiile de credit, atât timp cât aceste valori mobiliare:

(i) nu sunt subordonate, convertibile sau cu valoare de schimb;

(ii) nu conferă dreptul de a subscrie sau de a dobândi alte tipuri de valori mobiliare şi nu aparţin unui instrument derivat;

(iii) materializează recepţionarea de depozite rambursabile;

(iv) sunt reglementate de un sistem de garantare a depozitelor în conformitate cu prevederile Directivei 94/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor;

g) participaţiilor nefungibile, al căror scop principal este acela de a da titularului dreptul de a ocupa un apartament sau o altă formă de proprietate imobiliară sau o parte a acestora, în cazul în care părţile nu pot fi vândute fără renunţarea la dreptul care revine acestora;

h) valorilor mobiliare obiect al unei oferte în cazul în care valoarea totală a ofertei în Uniunea Europeană este mai mică de 5.000. 000 de euro, care se calculează pe o perioadă de 12 luni;

i) titlurilor de credit numite „bostadsobligationer” emise în mod repetat de instituţii de credit din Suedia, a căror activitate principală priveşte creditul ipotecar, atât timp cât:

(i) „bostadsobligationer” emise aparţin aceleiaşi serii;

(ii) „bostadsobligationer” sunt emise continuu în timpul unei perioade determinate;

(iii) modalităţile şi condiţiile prevăzute de „bostadsobligationer” nu sunt modificate pe parcursul emisiunii;

(iv) sumele colectate în urma emisiunii respectivelor „bostadsobligationer” sunt plasate, în conformitate cu statutul emitentului, în active capabile să reglementeze angajamentele care decurg din aceste titluri;

j) valorilor mobiliare, altele decât titlurile de capital, emise în mod continuu sau repetat de instituţiile de credit, în cazul în care valoarea totală a ofertei în Uniunea Europeană este mai mică de 75.000. 000 de euro, care se calculează pe o perioadă de douăsprezece luni, atât timp cât aceste valori mobiliare:

(i) nu sunt subordonate, convertibile sau cu valoare de schimb;

(ii) nu conferă dreptul de a subscrie la sau de a dobândi alte tipuri de valori mobiliare şi nu aparţin unui instrument derivat.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) lit. b), d), h), i) şi j), un emitent, un ofertant sau o persoană care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, poate realiza un prospect în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în cazul în care valorile mobiliare sunt oferite public sau admise la tranzacţionare

(3) Prevederile prezentului titlu nu se aplică în cazul ofertelor publice de instrumente ale pieţei monetare cu maturitate mai mică de 12 luni.

Art. 6. - (1) Orice persoană care intenţionează să facă o ofertă publică înaintează A.S.F. o cerere de aprobare a prospectului, în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului de ofertă, însoţit de un anunţ, în cazul ofertei publice de cumpărare, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.

(2) După aprobarea prospectului/documentului de ofertă, acesta trebuie să fie disponibil publicului, cel mai târziu la data iniţierii derulării ofertei publice.

Art. 7. - (1) Oferta publică derulată fără aprobarea prospectului/documentului de ofertă ori cu nerespectarea condiţiilor stabilite prin decizia de aprobare este nulă de drept şi atrage pentru cei în culpă aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.

(2) Ofertantul este obligat faţă de investitorii de bună-credinţă la restituirea plăţilor şi la daune-interese decurgând din nulitatea tranzacţiilor încheiate pe baza unei astfel de oferte.

Art. 8. - (1) Anunţul de ofertă publică poate fi lansat după emiterea deciziei de aprobare a documentului de ofertă de către A.S.F. şi trebuie publicat potrivit reglementărilor emise de A.S.F.

(2) Anunţul de ofertă publică conţine informaţii privind modalităţile prin care documentul de ofertă este disponibil publicului.

(3) Prospectul/documentul de ofertă se consideră a fi disponibil publicului, în una din următoarele situaţii:

a) este publicat în unul sau mai multe ziare tipărite sau on-line, potrivit reglementărilor europene aplicabile referitoare la conţinutul şi publicarea prospectelor, precum şi la difuzarea comunicatelor cu caracter publicitar;

b) poate fi obţinut de un potenţial investitor în mod gratuit, pe suport hârtie, la sediile ofertantului şi intermediarului respectivei oferte, sau la sediul operatorului pieţei reglementate pe care sunt admise la tranzacţionare respectivele valori mobiliare;

c) este publicat în format electronic pe website-ul ofertantului sau, după caz, al intermediarului ofertei;

d) este publicat în format electronic pe website-ul operatorului de piaţă pe care se intenţionează admiterea la tranzacţionare a respectivelor valori mobiliare;

e) este publicat în format electronic pe website-ul A.S.F., în situaţia în care aceasta a decis să ofere acest serviciu.

(4) Ofertantul sau persoanele responsabile cu realizarea prospectului, care publică prospectul potrivit modalităţilor prevăzute la alin. (3) lit. a) sau b), au obligaţia să publice prospectul şi în format electronic potrivit prevederilor alin. (3) lit. c).

(5) Dacă prospectul/documentul de ofertă a fost făcut disponibil publicului în format electronic, o copie pe suport hârtie trebuie furnizată, la cererea oricărui investitor, în mod gratuit, de către emitent, ofertant sau intermediarul ofertei.

Art. 9. - (1) Oferta publică de cumpărare devine obligatorie la data la care sunt publicate anunţul şi documentul de ofertă, iar în cazul ofertei publice de vânzare de valori mobiliare de la data la care este publicat prospectul, potrivit reglementărilor emise de A.S.F.

(2) Prospectul sau documentul de ofertă trebuie să fie disponibil publicului ulterior aprobării acestuia de către A.S.F., în forma şi având conţinutul în care a fost aprobat.

Art. 10. - (1) Perioada de derulare a ofertei este cea prevăzută în prospect, în cazul ofertelor publice de vânzare de valori mobiliare sau în anunţul şi documentul de ofertă, în cazul ofertelor publice de cumpărare de valori mobiliare, dar nu poate depăşi termenele stabilite prin reglementările emise de A.S.F. La expirarea perioadei de derulare, oferta publică devine caducă.

(2) Oferta publică poate fi închisă anticipat în conformitate cu prevederile reglementărilor A.S.F. şi ale prospectului, respectiv ale documentului de ofertă.

Art. 11. - (1) Orice comunicat cu caracter publicitar care se referă la o ofertă publică de valori mobiliare sau la admiterea unor valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată se realizează cu respectarea prevederilor prezentului articol. Prevederile alin. (2)-(5) nu se aplică în cazul în care oferta publică de valori mobiliare nu se află sub incidenţa obligativităţii de publicare a unui prospect.

(2) Comunicatele cu caracter publicitar anunţă că un prospect/document de ofertă a fost sau va fi publicat şi indică locul şi data din/de la care investitorii pot sau vor putea procura respectivul prospect/document de ofertă.

(3) Difuzarea comunicatelor cu caracter publicitar, anterior emiterii deciziei de aprobare a documentului de ofertă/prospectului, este interzisă.

(4) Informaţiile furnizate în cadrul comunicatelor cu caracter publicitar trebuie să fie corecte, complete şi precise. De asemenea, informaţiile trebuie să fie în concordanţă cu cele precizate în cadrul prospectului/documentului de ofertă, în cazul în care respectivul prospect/document de ofertă a fost deja publicat sau în concordanţă cu informaţiile care trebuie să figureze în acesta, în cazul în care respectivul prospect/document de ofertă se publică ulterior.

(5) Orice informaţie difuzată oral sau în scris, inclusiv în format electronic, în ceea ce priveşte oferta publică sau admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, chiar dacă aceasta nu are caracter publicitar, trebuie să fie în concordanţă cu informaţiile prevăzute în prospectul/documentul de ofertă.

(6) Orice formă de publicitate care incită la acceptarea ofertei publice, făcută cu prezentarea ofertei ca beneficiind de avantaje sau de alte calităţi decurgând din decizia A.S.F. de aprobare a documentului de ofertă/prospectului, constituie publicitate înşelătoare, conform Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, republicată, care viciază tranzacţiile probate ca fiind motivate de o asemenea prezentare.

(7) În cazul în care publicarea unui prospect nu este obligatorie în sensul prezentei legi, informaţiile importante furnizate de către un emitent sau un ofertant şi adresate investitorilor calificaţi sau categoriilor speciale de investitori, inclusiv cele difuzate cu ocazia reuniunilor care au legătură cu ofertele de valori mobiliare, se comunică tuturor investitorilor calificaţi sau categoriilor speciale de investitori cărora această ofertă li se adresează în exclusivitate. În cazul în care publicarea prospectului este obligatorie, aceste informaţii figurează în prospect sau într-un amendament la prospect, în conformitate cu prevederile art. 12.

(8) A.S.F. verifică dacă desfăşurarea activităţilor publicitare privind oferta publică sau admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată de valori mobiliare este conformă cu prevederile alin. (2)-(5) şi (7).

Art. 12. - (1) Orice fapt nou semnificativ sau orice eroare materială ori inexactitate privind informaţiile cuprinse în prospect, care este de natură să influenţeze evaluarea valorilor mobiliare şi survine sau este constatată între momentul aprobării prospectului şi cel al închiderii ofertei publice ori, după caz, al începerii tranzacţionării pe o piaţă reglementată, se menţionează într-un amendament la prospect.

(2) Amendamentul prevăzut la alin. (1) este aprobat de A.S.F. în termen de 7 zile lucrătoare de la data depunerii acestuia cu respectarea aceleiaşi proceduri aplicabile în cazul aprobării prospectului şi este adus la cunoştinţa publicului în aceleaşi condiţii în care prospectul a fost adus la cunoştinţa publicului.

(3) Rezumatul şi orice eventuală traducere a acestuia sunt modificate şi/sau completate, dacă este necesar, în concordanţă cu noile informaţii din cadrul amendamentului.

Art. 13. - (1) Fără a aduce atingere competenţelor prevăzute la art. 2 alin. (9), care se aplică în mod corespunzător, A.S.F. poate, în situaţia în care este solicitată cu privire la aprobarea unui prospect/document de ofertă:

a) să solicite emitentului, ofertantului sau persoanei care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată să insereze informaţii suplimentare în prospectul/documentul de ofertă în cazul în care protecţia investitorilor o cere;

b) să solicite emitentului, ofertantului sau altor persoane implicate în ofertă, persoanei care solicită admiterea pe o piaţă reglementată şi persoanelor care îi controlează sau sunt controlate de aceştia, să furnizeze informaţii şi documente;

c) să solicite auditorilor şi conducerii emitentului, a ofertantului sau a persoanei care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, precum şi intermediarilor ce intermediază efectuarea ofertei publice sau solicitarea admiterii la tranzacţionare, să furnizeze informaţii;

d) să dispună suspendarea derulării unei oferte sau admiterea la tranzacţionare, pe o perioadă de cel mult 10 zile lucrătoare consecutive, atunci când aceasta are indicii temeinice privind încălcarea prevederilor prezentului titlu şi a reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acestuia;

e) să dispună interzicerea sau suspendarea difuzării comunicatelor cu caracter publicitar aferente unei oferte publice, pe o perioadă de cel mult 10 zile lucrătoare consecutive, atunci când aceasta are indicii temeinice privind încălcarea prevederilor prezentului titlu şi a reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acestuia;

f) să interzică o ofertă publică prin:

(i) revocarea aprobării prospectului/documentului de ofertă, dacă constată că derularea ofertei publice se face cu încălcarea prevederilor prezentei legi, ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia, precum şi în următoarele situaţii:

1. dacă apreciază că circumstanţe ulterioare deciziei de aprobare determină modificări fundamentale ale elementelor şi datelor care au motivat-o;

2. când ofertantul informează A.S.F. că retractează oferta, înainte de lansarea anunţului de ofertă;

(ii) anularea aprobării prospectului/documentului de ofertă, dacă aceasta a fost obţinută pe baza unor informaţii false ori care au indus în eroare;

g) să dispună suspendarea în orice moment sau să solicite pieţelor reglementate să suspende tranzacţionarea pe o piaţă reglementată pe o perioadă de cel mult 10 zile lucrătoare consecutive atunci când aceasta are indicii temeinice privind încălcarea prevederilor prezentului titlu şi a reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acestuia;

h) să interzică tranzacţionarea pe o piaţă reglementată, dacă există indicii temeinice privind încălcarea prevederilor prezentului titlu şi a reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acestuia;

i) să facă public faptul că un emitent nu îşi respectă obligaţiile asumate.

(2) Odată ce valorile mobiliare au fost admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, A.S.F. poate de asemenea:

a) să solicite emitentului dezvăluirea tuturor informaţiilor importante care pot să influenţeze evaluarea valorilor mobiliare admise la tranzacţionare pe piaţă reglementată, pentru a garanta protecţia investitorilor sau buna funcţionare a pieţei;

b) să suspende sau să solicite pieţei reglementate să suspende tranzacţionarea valorilor mobiliare în cazul în care, în opinia sa, situaţia emitentului este de aşa natură încât tranzacţionarea ar prejudicia interesele investitorilor;

c) să se asigure că emitenţii ale căror valori mobiliare se tranzacţionează pe o piaţă reglementată furnizează informaţii echivalente tuturor investitorilor şi aplică un tratament echivalent tuturor deţinătorilor valorilor mobiliare care se află într-o situaţie similară, în toate statele membre în care aceste valori fac obiectul unei oferte publice sau sunt admise la tranzacţionare;

d) să efectueze inspecţii la faţa locului pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia internă, pentru a asigura respectarea dispoziţiilor prezentului titlu. A.S.F. poate exercita această prerogativă adresându-se autorităţii judiciare competente şi/sau în colaborare cu alte autorităţi competente potrivit legii.

Art. 14. - (1) Suspendarea ofertei publice opreşte curgerea perioadei de derulare a acesteia. La ridicarea sau la încetarea suspendării, derularea ofertei publice va fi reluată.

(2) Revocarea deciziei de aprobare a prospectului/documentului de ofertă, pe timpul derulării ofertei publice, lipseşte de efecte subscrierile efectuate până la momentul revocării.

(3) Anularea deciziei de aprobare a prospectului/ documentului de ofertă lipseşte de efecte tranzacţiile încheiate până la data anulării, dând loc la restituirea titlurilor, respectiv a fondurilor primite de ofertanţi, voluntar sau pe baza unei hotărâri judecătoreşti, precum şi la posibilitatea investitorilor de a solicita daune interese.

Art. 15. - (1) Sunt responsabili pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la realitatea, exactitatea şi acurateţea informaţiilor din prospectul/documentul de ofertă şi din anunţ, în funcţie de rolul şi responsabilităţile conferite de lege şi/sau convenţional, după caz, următorii:

a) emitentul:

b) membrii consiliului de administraţie al emitentului;

c) ofertantul, în cazul în care este diferit de emitent;

d) membrii consiliului de administraţie al ofertantului;

e) fondatorii, în caz de subscripţie publică;

f) persoana care solicită admiterea la tranzacţionare, în cazul în care este diferită de emitent sau de ofertant;

g) auditorul financiar care a certificat situaţiile financiare, ale căror informaţii au fost preluate în prospect şi doar cu privire la informaţiile respective;

h) intermediarul ofertei sau, după caz, membrul sindicatului de intermediere responsabil;

i) orice altă persoană, inclusiv intermediarii ofertei, care a acceptat în prospect răspunderea pentru orice informaţie, studiu sau evaluare inserată sau menţionată în prospect. În acest caz, persoana respectivă este responsabilă doar cu privire la realitatea, exactitatea şi acurateţea informaţiei, studiului sau evaluării indicate în mod expres de aceasta şi doar în măsura în care informaţia, studiul sau evaluarea a fost inclusă în prospect în forma şi în contextul expres agreate de persoana responsabilă

(2) Sunt răspunzătoare, indiferent de culpă, şi răspund solidar următoarele persoane:

a) emitentul, dacă oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) este responsabilă;

b) ofertantul, dacă oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) este responsabilă

(3) Prevederile acestui articol nu vor fi interpretate în sensul în care o persoană este responsabilă pentru realitatea, exactitatea şi acurateţea informaţiilor din prospect/document de ofertă şi anunţ, exclusiv pe baza faptului că au acordat asistenţă într-o capacitate profesională în cursul procesului de redactare a prospectului/documentului de ofertă.

(4) Dreptul la despăgubire trebuie exercitat în termen de 6 luni de la data cunoaşterii deficienţei prospectului/documentului de ofertă, dar nu mai târziu de un an de la închiderea ofertei publice.

 

CAPITOLUL II

Oferta publică de vânzare

 

Art. 16. - (1) Nicio ofertă publică de vânzare nu poate fi făcută fără publicarea unui prospect aprobat de A.S.F.

(2) Oferta publică de vânzare este făcută printr-un intermediar sau printr-un sindicat de intermediere.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), întocmirea şi publicarea unui prospect nu sunt obligatorii în următoarele cazuri:

a) pentru următoarele tipuri de ofertă:

1. o ofertă de valori mobiliare adresate exclusiv investitorilor calificaţi; şi/sau

2. o ofertă de valori mobiliare adresată unui număr mai mic de 150 de persoane fizice sau juridice, altele decât investitori calificaţi, pe stat membru; şi/sau

3. o ofertă de valori mobiliare adresată investitorilor care achiziţionează fiecare valori mobiliare în valoare de cel puţin echivalentul în lei a 100.000 de euro, pentru fiecare ofertă distinctă; şi/sau

4. o ofertă de valori mobiliare a căror valoare nominală unitară este de cel puţin echivalentul în lei a 100.000 de euro; şi/sau

5. o ofertă de valori mobiliare a cărei valoare totală în Uniunea Europeană este mai mică decât echivalentul în lei a 100.000 de euro, care se calculează pe o perioadă de 12 luni;

b) pentru următoarele tipuri de valori mobiliare:

1. acţiuni emise pentru substituirea altor acţiuni, de aceeaşi clasă, deja emise, dacă această nouă emisiune de acţiuni nu implică o majorare a capitalului social;

2. valori mobiliare oferite în schimbul altor valori mobiliare care fac obiectul unei oferte publice de cumpărare/preluare realizată prin schimb, cu condiţia să fie disponibil un document ce va avea conţinutul prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 809/2004 al Comisiei din 29 aprilie 2004 de punere în aplicare a Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte informaţiile conţinute în prospectele, structura prospectelor, includerea de informaţii prin trimiteri, publicarea prospectelor şi difuzarea comunicatelor cu caracter publicitar, în funcţie de tipul de emitent şi de valori mobiliare oferite la schimb;

3. valori mobiliare oferite, atribuite sau care urmează să fie atribuite, cu ocazia unei fuziuni ori a unei divizări, cu condiţia să fie disponibil un document care va avea conţinutul prevăzut în reglementările emise de A.S.F.;

4. dividendele plătite acţionarilor existenţi sub formă de acţiuni din aceeaşi clasă, precum cele care dau drept la aceste dividende, cu condiţia să fie disponibil un document ce va avea conţinutul stabilit prin reglementări emise de A.S.F.;

5. valorile mobiliare oferite, atribuite sau care urmează să fie atribuite foştilor sau actualilor membri ai conducerii ori angajaţi sau celor actuali de către angajatorul lor ori de către societatea-mamă sau o filială, cu condiţia ca societatea să îşi aibă sediul central ori sediul social în Uniunea Europeană şi să fie disponibil un document ce va avea conţinutul prevăzut în reglementări emise de A.S.F.

(4) Orice revânzare ulterioară a valorilor mobiliare, care au făcut anterior obiectul unui tip de ofertă prevăzut la alin. (3) lit. a), este considerată o operaţiune distinctă, dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 23 urmând a fi aplicate în vederea stabilirii măsurii în care respectiva operaţiune de revânzare este o ofertă publică

Art. 17. - (1) Prospectul de ofertă conţine informaţiile care, potrivit caracteristicilor emitentului şi valorilor mobiliare oferite publicului, sunt necesare investitorilor, pentru a realiza o evaluare în cunoştinţă de cauză privind: situaţia activelor şi pasivelor, situaţia financiară, profitul sau pierderea, perspectivele emitentului şi ale entităţii care garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de emitent, dacă este cazul, precum şi a drepturilor aferente respectivelor valori mobiliare.

(2) Prospectul de ofertă este valabil 12 luni după aprobarea sa de către A.S.F., putând fi folosit în cazul mai multor emisiuni de valori mobiliare, în acest interval, cu condiţia actualizării acestuia conform prevederilor art. 12.

(3) Prospectul cuprinde şi un rezumat prin care se prezintă, într-un mod concis şi într-un limbaj nontehnic, informaţii esenţiale în limba în care s-a întocmit iniţial prospectul. Forma şi conţinutul rezumatului prospectului furnizează, împreună cu prospectul, informaţii corespunzătoare privind elementele esenţiale ale valorilor mobiliare în cauză pentru a ajuta investitorii să decidă dacă să investească în astfel de valori mobiliare.

(4) Rezumatul este întocmit într-un format stabilit prin reglementările emise de A.S.F. pentru a facilita comparabilitatea cu rezumatele aferente unor valori mobiliare similare şi cuprinde informaţii esenţiale privind valorile mobiliare în cauză pentru a ajuta investitorii să decidă dacă să investească în astfel de valori mobiliare. Rezumatul trebuie să conţină şi o avertizare a potenţialilor investitori, cu privire la faptul că:

a) trebuie citit ca o introducere la prospect;

b) orice decizie de investire în valorile mobiliare respective trebuie să se fundamenteze pe informaţiile cuprinse în prospect, considerat de către investitor în integralitatea lui;

c) înainte de începerea procedurii judiciare, având ca obiect informaţiile cuprinse într-un prospect, reclamantul va trebui să suporte costurile aferente traducerii prospectului în limba română;

d) răspunderea civilă revine persoanelor care au întocmit rezumatul, inclusiv traducerea acestuia, precum şi persoanelor care notifică cu privire la oferte publice transfrontaliere, dar numai în cazul în care conţinutul rezumatului induce în eroare, este inexact sau contradictoriu în raport cu alte părţi ale prospectului.

(5) în cazul în care prospectul se referă la admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a unor titluri, altele decât cele de capital, cu o valoare nominală care reprezintă cel puţin echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro, nu este obligatorie furnizarea unui rezumat, cu excepţia cazului în care un stat membru solicită acest lucru, în conformitate cu legislaţia aplicabilă a respectivului stat membru. În cazul în care admiterea se realizează pe o piaţă reglementată din România, se redactează un rezumat în limba română.

(6) Prevederile privind subscripţia publică din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 31/1990, nu sunt aplicabile în cazul unei oferte publice de vânzare desfăşurate ca urmare a majorării capitalului social al emitentului.

Art. 18. - (1) Prospectul poate fi întocmit într-o formă unică sau având următoarele componente:

a) fişa de prezentare a emitentului, conţinând informaţiile referitoare la acesta;

b) nota privind caracteristicile valorilor mobiliare oferite sau propuse a fi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;

c) rezumatul prospectului.

(2) Fişa de prezentare a emitentului aprobată de A.S.F. este valabilă o perioadă de cel mult 12 luni. Fişa de prezentare, actualizată potrivit prevederilor art. 12 sau alin. (4), împreună cu nota privind valorile mobiliare şi cu rezumatul sunt considerate ca fiind un prospect valabil.

(3) Un emitent care are deja aprobată de către A.S.F. fişa de prezentare poate întocmi şi transmite spre aprobare numai documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), în situaţia în care intenţionează lansarea unei oferte publice sau de admitere a respectivelor valori la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

(4) în situaţia prevăzută la alin. (3), nota privind caracteristicele valorilor mobiliare oferite sau propuse a fi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată conţine şi informaţiile care ar trebui în mod normal să figureze în fişa de prezentare a emitentului, în cazul în care apare o schimbare semnificativă sau un fapt nou care ar putea afecta evaluarea investitorilor după aprobarea ultimei versiuni actualizate a fişei de prezentare, cu excepţia cazului în care aceste informaţii sunt furnizate într-un amendament potrivit prevederilor art. 12. Nota privind caracteristicile valorilor mobiliare şi rezumatul sunt prezentate separat spre aprobare A.S.F.

Art. 19. - (1) în cadrul prospectului pot fi introduse informaţii prin trimitere la unul sau mai multe documente publicate anterior ori simultan şi aprobate de A.S.F. sau depuse la A.S.F., potrivit prevederilor cap. I şi prezentului capitol din prezentul titlu, precum şi cap. II, cap. III secţiunea 1 ale titlului III. Aceste informaţii sunt cele mai recente informaţii de care dispune emitentul.

(2) în situaţia în care, în cadrul prospectului, sunt introduse informaţii potrivit prevederilor alin. (1), este întocmit un tabel de corespondenţă pentru a da posibilitatea investitorilor să identifice aceste informaţii.

(3) Rezumatul prospectului nu poate cuprinde informaţii prin trimitere la alte documente potrivit prevederilor alin. (1).

Art. 20. - Prospectul conţine informaţii privind emitentul şi valorile mobiliare care se oferă public sau se admit la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Conţinutul minim al informaţiilor pe care trebuie să le cuprindă prospectul, forma de prezentare a acestora, în funcţie de tipul de valori mobiliare care fac obiectul ofertei şi documentele ce trebuie să însoţească prospectul, condiţiile în care pot fi emise valori mobiliare în cadrul unui program de ofertă sunt stabilite prin reglementările europene aplicabile referitoare la conţinutul şi publicarea prospectelor, precum şi la difuzarea comunicatelor cu caracter publicitar sau, după caz, prin reglementări ale A.S.F.

Art. 21. - (1) A.S.F. se pronunţă în privinţa aprobării prospectului de ofertă, în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi extins la 20 de zile lucrătoare, dacă valorile mobiliare sunt emise de un emitent care solicită pentru prima dată admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau care nu a mai oferit public valori mobiliare.

(3) în cazul în care A.S.F. nu se pronunţă asupra prospectului în termenele stabilite la alin. (1) şi (2), aceasta nu se consideră ca o aprobare tacită a prospectului.

(4) Orice cerere de informaţii suplimentare sau de modificare a celor prezentate iniţial în cadrul prospectului, iniţiată de către A.S.F. sau de către ofertant, întrerupe aceste termene, care încep să curgă din nou de la data furnizării respectivei informaţii sau modificări.

Art. 22. - (1) în situaţia în care preţul final de ofertă şi numărul valorilor mobiliare oferite publicului nu pot fi incluse în cadrul prospectului, la data aprobării acestuia, prospectul conţine:

a) criteriile şi/sau condiţiile pe baza cărora preţul final de ofertă şi numărul valorilor mobiliare oferite publicului vor fi determinate sau, în cazul preţului, valoarea maximă a acestuia; sau

b) posibilitatea retragerii subscrierilor realizate în cel puţin două zile lucrătoare de la data când preţul final şi numărul valorilor mobiliare oferite au fost înregistrate la A.S.F. şi aduse la cunoştinţa publicului, conform prevederilor art. 8 alin. (3).

(2) în cazul în care prospectul se referă la o ofertă publică de valori mobiliare, investitorii care şi-au exprimat voinţa de a subscrie valori mobiliare anterior publicării unui amendament la prospectul de ofertă au dreptul de a-şi retrage subscrierile efectuate, în termen de două zile lucrătoare după publicarea respectivului amendament, cu condiţia ca noul factor, eroare sau inexactitate prevăzută la art. 12 să fi apărut înaintea închiderii ofertei publice şi a transferului valorilor mobiliare. Această perioadă poate fi extinsă de emitent sau de ofertant, potrivit reglementărilor A.S.F. Data finală până la care se poate exercita dreptul de retragere trebuie precizată în cadrul amendamentului.

(3) Dreptul investitorilor de a retrage subscrierile se exercită în condiţiile şi în limitele menţionate în prospect, ofertantul având posibilitatea de a stabili că subscrierile pot fi retrase numai în situaţiile menţionate la alin. (1) şi/sau la alin. (2), după caz.

Art. 23. - Activităţile de solicitare a intenţiei de investiţie în scopul evaluării succesului unei viitoare oferte pot fi efectuate numai în condiţiile stabilite în reglementările emise de A.S.F.

Art. 24. - A.S.F. emite reglementări cu privire la ofertele publice transfrontaliere, în concordanţă cu legislaţia europeană aplicabilă.

 

CAPITOLUL III

Oferta publică de cumpărare

 

Art. 25. - (1) Oferta publică de cumpărare reprezintă oferta unei persoane de a cumpăra valori mobiliare, adresată tuturor deţinătorilor acestora, difuzată prin mijloace de informare în masă sau comunicată pe alte căi, dar sub condiţia posibilităţii egale de receptare din partea deţinătorilor respectivelor valori mobiliare.

(2) Oferta publică de cumpărare este făcută printr-un intermediar autorizat să presteze servicii şi activităţi de investiţii.

(3) Preţul oferit în cadrul ofertelor de cumpărare este stabilit în conformitate cu reglementările A.S.F.

Art. 26. - (1) A.S.F. se va pronunţa cu privire la aprobarea documentului de ofertă, în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.

(2) în cazul în care A.S.F. nu se pronunţă asupra documentului de ofertă în termenul stabilit la alin. (1), aceasta nu se consideră ca o aprobare tacită a documentului.

(3) Orice cerere de informaţii suplimentare sau de modificare a celor prezentate iniţial în cadrul documentului de ofertă, iniţiată de către A.S.F. sau de către ofertant, întrerupe acest termen, care va începe să curgă din nou de la data furnizării respectivei informaţii sau a modificării.

Art. 27. - (1) Oferta publică de cumpărare se desfăşoară în condiţii care să asigure egalitate de tratament pentru toţi investitorii.

(2) Conţinutul minim de informaţii pe care trebuie să-l cuprindă documentul de ofertă este stabilit prin reglementările A.S.F.

 

CAPITOLUL IV

Oferta publică de preluare

 

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

 

Art. 28. - Prevederile secţiunilor a 2-a şi a 4-a sunt aplicabile emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

Art. 29. - Prevederile secţiunilor a 2-a şi a 4-a nu sunt aplicabile:

a) în cazul ofertelor publice de cumpărare a valorilor mobiliare emise de organisme de plasament colectiv. Sunt asimilate operaţiunilor de răscumpărare/rambursare realizate de aceste organisme la cererea deţinătorilor de titluri de participare şi acţiunile lor întreprinse pentru a se asigura că nu există diferenţe semnificative între valoarea unitară a activului net şi valoarea de piaţă a titlurilor de participare emise de respectivele organisme;

b) ofertelor publice de cumpărare a valorilor mobiliare emise de băncile centrale ale statelor membre;

c) în cazul utilizării instrumentelor, competenţelor şi mecanismelor de rezoluţie a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Oferta publică de preluare voluntară

 

Art. 30. - (1) Oferta publică de preluare voluntară este oferta publică de cumpărare, adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare, pentru toate deţinerile acestora, lansată de o persoană care nu are această obligaţie, în vederea dobândirii a mai mult de 33% din drepturile de vot.

(2) Persoana care intenţionează să deruleze o ofertă publică de preluare voluntară transmite A.S.F. un anunţ preliminar, în vederea aprobării acestuia. Conţinutul minim de informaţii pe care trebuie să le cuprindă anunţul preliminar este stabilit prin reglementările A.S.F.

(3) După aprobarea de către A.S.F., anunţul preliminar este transmis societăţii, obiect al preluării, pieţei reglementate pe care se tranzacţionează valorile mobiliare respective şi este publicat în cel puţin un cotidian central şi unul local din raza administrativ-teritorială a emitentului.

Art. 31. - (1) Consiliul de administraţie al societăţii obiect al preluării transmite A.S.F., ofertantului şi pieţei reglementate pe care se tranzacţionează respectivele valori mobiliare, în termen de 5 zile de (a primirea anunţului preliminar de ofertă, un document cuprinzând opinia sa cu privire la ofertă şi la motivele pe care se întemeiază aceasta, inclusiv punctul de vedere cu privire la repercusiunile desfăşurării ofertei asupra intereselor societăţii şi asupra locurilor de muncă, precum şi cu privire la planurile strategice ale ofertantului pentru societate şi consecinţele lor probabile asupra condiţiilor de ocupare a forţei de muncă şi asupra locaţiei sediilor în care îşi desfăşoară activitatea societatea.

(2) Consiliul de administraţie poate să convoace adunarea generală extraordinară, în vederea informării acţionarilor cu privire la poziţia consiliului de administraţie în ceea ce priveşte respectiva ofertă. În cazul în care cererea privind convocarea este formulată de un acţionar semnificativ, convocarea adunării generale este obligatorie, convocatorul urmând a fi publicat în termen de 5 zile de la data înregistrării cererii. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, adunarea generală se va ţine în termen de 5 zile de la publicarea convocării într-un ziar de difuzare naţională.

(3) De la momentul recepţionării anunţului preliminar şi până la închiderea ofertei, consiliul de administraţie al societăţii obiect ai preluării, nu mai poate încheia niciun act şi nu mai poate lua nicio măsură care să afecteze situaţia patrimonială sau obiectivele ofertei de preluare, cu excepţia actelor de administrare curentă.

(4) Pentru respectarea prevederilor alin. (3) sunt considerate a afecta situaţia patrimonială, operaţiunile incluzând, dar fără a se limita la acestea, majorări de capital social sau emisiuni de valori mobiliare care dau drept de subscripţie ori conversie în acţiuni, grevarea sau transferul unor active reprezentând cel puţin 1/3 din activul net conform ultimei situaţii financiare anuale a societăţii.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pot fi efectuate operaţiuni ce pot afecta situaţia patrimonială a societăţii obiect al preluării sau obiectivele ofertei de preluare inclusiv cele derivate din decizii adoptate anterior perioadei menţionate la alin. (3) şi neimplementate/parţial implementate, numai cu aprobarea expresă a adunării generale extraordinare a acţionarilor, convocată special ulterior anunţului preliminar.

(6) Prevederile alin. (2) referitoare la convocarea şi desfăşurarea adunării generale a acţionarilor sunt aplicabile şi în cazul adunării generale extraordinare a acţionarilor menţionate la alin. (5).

(7) Consiliul de administraţie informează A.S.F. şi piaţa reglementată asupra tuturor operaţiunilor efectuate de către membrii consiliului de administraţie şi ai conducerii executive cu privire la respectivele valori mobiliare.

(8) Ofertantul este răspunzător de toate pagubele cauzate societăţii, obiect al ofertei de preluare, dacă se probează că această a fost lansată exclusiv în scopul punerii societăţii în situaţia neluării unora dintre măsurile prevăzute la alin. (4) sau al derulării acelor operaţiuni, aprobate expres de adunarea generală extraordinară, convocată special ulterior anunţului.

(9) Pentru aplicarea prevederilor alin. (3), în cazul sistemului dualist de administrare, trimiterile la consiliul de administraţie se referă la directorat şi la consiliul de supraveghere.

Art. 32. - (1) Publicarea anunţului preliminar obligă ofertantul să depună la A.S.F., în termen de 30 de zile, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare, în termeni care să nu conducă la condiţii mai puţin avantajoase pentru cei cărora le este adresată, faţă de cele precizate în anunţul preliminar.

(2) A.S.F. se pronunţă cu privire la aprobarea documentului de ofertă, în termenul prevăzut la art. 26.

(3) Preţul oferit în cadrul ofertelor publice de preluare voluntară este stabilit în conformitate cu reglementările A.S.F.

Art. 33. - Ofertantul sau persoanele cu care acţionează în mod concertat nu mai pot lansa, timp de un an de la închiderea ofertei de preluare precedente, o altă ofertă publică de preluare vizând acelaşi emitent.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Oferte publice concurente

 

Art. 34. - Orice persoană poate lansa o contraofertă, având ca obiect aceleaşi valori mobiliare, în următoarele condiţii:

a) să aibă ca obiect cel puţin aceeaşi cantitate de valori mobiliare sau să vizeze atingerea cel puţin aceleiaşi participării la capitalul social;

b) să ofere un preţ cu cel puţin 5% mai mare decât cel din prima ofertă.

Art. 35. - (1) Lansarea contraofertei se face, prin depunerea la A.S.F. a documentaţiei necesare, într-un termen de 10 zile lucrătoare de la data la care prima ofertă a devenit publică.

(2) A.S.F. se pronunţă în privinţa acestor oferte, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1).

(3) Prin decizia de aprobare a contraofertelor, A.S.F. stabileşte o singură dată acelaşi termen de închidere pentru toate ofertele, precum şi o dată-limită până la care se pot depune spre autorizare amendamentele privind majorarea preţului în cadrul ofertelor concurente.

Art. 36. - Termenul unic de închidere a ofertelor concurente nu poate depăşi 60 de zile lucrătoare de la data începerii derulării primei oferte

 

SECŢIUNEA a 4-a

Ofertele publice de preluare obligatorii

 

Art. 37. - (1)0 persoană care, ca urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine valori mobiliare emise de un emitent care, adăugate la deţinerile sale anterioare sau ale persoanelor cu care acţionează concertat îi conferă acestuia, direct sau indirect, mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare, la un preţ echitabil şi având ca obiect toate deţinerile acestora, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de două luni de la momentul atingerii respectivei deţineri.

(2) Până la derularea ofertei publice menţionate la alin. (1), drepturile de vot aferente valorilor mobiliare depăşind pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului sunt suspendate, iar respectivul acţionar şi persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat nu mai pot achiziţiona, prin alte operaţiuni, acţiuni ale aceluiaşi emitent.

(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică persoanelor care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, au dobândit poziţia de deţinător a peste 33% din drepturile de vot, cu respectarea prevederilor legale incidente la momentul dobândirii.

Art. 38. - (1) Preţul în oferta publică de preluare obligatorie este cel puţin egal cu cel mai mare preţ plătit de ofertant sau de persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat în perioada de 12 luni anterioară datei de depunere la A.S.F. a documentaţiei de ofertă.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care ofertantul sau persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat nu au achiziţionat acţiuni ale societăţii obiect al preluării în perioada de 12 luni anterioară datei de depunere la A.S.F. a documentaţiei de ofertă sau dacă A.S.F., din oficiu sau ca urmare a unei sesizări în acest sens, apreciază motivat că operaţiunile prin care s-au achiziţionat acţiuni sunt de natură să influenţeze corectitudinea modului de stabilire a preţului.

(3) Potrivit prevederilor alin. (2) şi în situaţia în care sunt respectate termenele prevăzute la art. 37 alin. (1), respectiv art. 39 alin. (4) privind depunerea la A.S.F. a documentaţiei de ofertă, preţul oferit în cadrul ofertei publice de preluare este cel puţin egal cu cel mai mare preţ dintre următoarele valori determinate de către un evaluator autorizat, potrivit legii, şi desemnat de ofertant:

a) preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare datei de depunere la A.S.F. a documentaţiei de ofertă;

b) valoarea activului net al societăţii, împărţit la numărul de acţiuni aflat în circulaţie, conform ultimei situaţii financiare auditate;

c) valoarea acţiunilor rezultate dintr-o expertiză efectuată potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

(4) în situaţia în care nu se respectă termenele prevăzute la art. 37 alin. (1) sau, după caz, la art. 39 alin. (4) şi ofertantul sau persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat nu au achiziţionat acţiuni ale societăţii obiect al preluării în perioada de 12 luni anterioară datei de depunere la A.S.F. a documentaţiei de ofertă sau în situaţia în care A.S.F., din oficiu sau ca urmare a unei sesizări în acest sens, apreciază motivat că operaţiunile prin care s-au achiziţionat acţiuni sunt de natură să influenţeze corectitudinea modului de stabilire a preţului, preţul oferit în cadrul ofertei publice de preluare obligatorii este cel puţin egal cu cel mai mare preţ dintre următoarele valori determinate de către un evaluator autorizat, potrivit legii, şi desemnat de ofertant, după cum urmează:

a) preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare datei de depunere la A.S.F, a documentaţiei de ofertă;

b) preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare datei la care a fost atinsă poziţia reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot;

c) cel mai mare preţ plătit de ofertant sau de persoanele cu care acţionează în mod concertat în ultimele 12 luni anterioare datei la care a fost atinsă poziţia reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot;

d) valoarea activului net al societăţii, împărţit la numărul de acţiuni aflat în circulaţie, conform ultimei situaţii financiare anterioare datei de depunere la A.S.F. a documentaţiei de ofertă;

e) valoarea activului net al societăţii, împărţit la numărul de acţiuni aflat în circulaţie, conform ultimei situaţii financiare auditate anterioare datei la care a fost atinsă poziţia reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot;

f) valoarea acţiunilor rezultate dintr-o expertiză efectuată potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

(5) în situaţia în care nu sunt aplicabile prevederile alin. (2) şi nu sunt respectate termenele prevăzute la art. 37 alin. (1) sau, după caz, la art. 39 alin. (4), preţul oferit în cadrul ofertei publice de preluare obligatorii este cel puţin egal cu cel mai mare preţ dintre următoarele valori:

a) cel mai mare preţ plătit de ofertant sau de persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat în perioada de 12 luni anterioară datei de depunere la A.S.F. a documentaţiei de ofertă;

b) cel mai mare preţ plătit de ofertant sau de persoanele cu care acţionează în mod concertat în ultimele 12 luni anterioare datei la care a fost atinsă poziţia reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot;

c) preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare datei de depunere la A.S.F. a documentaţiei de ofertă;

d) preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare datei la care a fost atinsă poziţia reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot.

(6) în situaţia în care A.S.F., din oficiu sau ca urmare a unei sesizări în acest sens, apreciază motivat că preţul stabilit de către un evaluator autorizat, potrivit legii, nu este de natură să conducă la stabilirea unui preţ echitabil în cadrul ofertei publice de preluare obligatorii, A.S.F. poate solicita refacerea evaluării.

(7) Raportul de evaluare prin care este determinat preţul în cadrul ofertelor publice de preluare obligatorii este pus la dispoziţia acţionarilor societăţii obiect al preluării, în aceleaşi condiţii ca şi documentul de ofertă.

Art. 39. - (1) Prevederile art. 37 nu se aplică în cazul în care poziţia reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului a fost dobândită ca urmare a unei tranzacţii exceptate.

(2) în înţelesul prezentei legi, „tranzacţie exceptat㔠reprezintă dobândirea respectivei poziţii:

a) în cadrul procesului de privatizare;

b) prin achiziţionarea de acţiuni de la M.F.P. sau de la alte entităţi abilitate legal, în cadrul procedurii executării creanţelor bugetare;

c) în urma transferurilor de acţiuni realizate între societatea-mamă şi filialele sale sau între filialele aceleiaşi societăţi-mamă;

d) în urma unei oferte publice de preluare voluntară adresată tuturor deţinătorilor respectivelor valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora

(3) în cazul în care dobândirea poziţiei reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se realizează în mod neintenţionat, deţinătorul unei asemenea poziţii are una dintre următoarele obligaţii alternative:

a) să deruleze o ofertă publică, în condiţiile şi la preţul prevăzut la art. 37 şi 38;

b) să înstrăineze un număr de acţiuni, corespunzător pierderii poziţiei dobândite fără intenţie.

(4) Executarea uneia dintre obligaţiile prevăzute la alin. (3) se face în termen de 3 luni de la dobândirea respectivei poziţii.

(5) Dobândirea poziţiei reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se consideră neintenţionată, dacă s-a realizat ca efect al unor operaţiuni precum:

a) reducerea capitalului, prin răscumpărarea de către societate a acţiunilor proprii, urmată de anularea acestora;

b) depăşirea pragului, ca rezultat al exercitării dreptului de preferinţă, subscriere sau conversie a drepturilor atribuite iniţial, precum şi al convertirii acţiunilor preferenţiale în acţiuni ordinare;

c) fuziunea/divizarea sau succesiunea.

 

SECŢIUNEA a 5-a

Eliminarea restricţiilor

 

Art. 40. - (1) Emitenţii care au sediul social pe teritoriul României pot decide în adunarea generală a acţionarilor să aplice următoarele prevederi, care devin incidente în cazul în care o ofertă de preluare a respectivei societăţi este făcută publică şi care trebuie să fie respectate fără a se aduce atingere altor drepturi şi obligaţii prevăzute de legislaţia naţională ce implementează prevederile legislaţiei europene, după cum urmează:

a) restricţiile cu privire la transferul valorilor mobiliare prevăzute în cadrul actelor constitutive ale societăţii obiect al preluării nu se aplică în raport cu ofertantul în timpul perioadei de subscriere din cadrul ofertei;

b) restricţiile cu privire la transferul valorilor mobiliare prevăzute în cadrul aranjamentelor contractuale dintre societatea obiect al preluării şi deţinătorii valorilor mobiliare emise de acesta sau dintre deţinătorii acestor valori mobiliare, încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi, nu se aplică în raport cu ofertantul în timpul perioadei de subscriere din cadrul ofertei;

c) restricţiile cu privire la drepturile de vot prevăzute în cadrul actelor constitutive ale societăţii obiect al preluării nu au efect în cadrul adunării generale a acţionarilor care decide cu privire la orice măsuri defensive în conformitate gu prevederile art. 31 alin. (5);

d) restricţiile cu privire la drepturile de vot prevăzute în cadrul aranjamentelor contractuale dintre societatea obiect al preluării şi deţinătorii valorilor sale mobiliare sau dintre deţinătorii valorilor mobiliare ale societăţii obiect al preluării, încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi, nu au efect la adunarea generală a acţionarilor care decide cu privire la orice măsuri defensive în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (5);

e) valorile mobiliare cu vot multiplu au doar un drept de vot fiecare în cadrul adunării generale a acţionarilor care decide cu privire la orice măsuri defensive în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (5);

f) în cazul în care, în urma unei oferte de preluare, ofertantul deţine 75% sau mai mult din numărul total de acţiuni cu drept de vot, nu se aplică nicio restricţie cu privire la transferul valorilor mobiliare sau cu privire la drepturile de vot prevăzute la lit. a)-e) şi nici orice alte drepturi extraordinare ale acţionarilor în ceea ce priveşte numirea sau înlocuirea membrilor consiliului de administraţie prevăzute în actele constitutive ale societăţii obiect al preluării; valorile mobiliare cu vot multiplu au doar un drept de vot fiecare la prima adunare generală a acţionarilor, convocată de către ofertant după închiderea ofertei de preluare, în vederea modificării actelor constitutive sau pentru a înlocui sau numi membrii consiliului de administraţie. În acest sens, ofertantul are dreptul de a convoca în termen scurt o adunare generală a acţionarilor, cu condiţia ca această adunare să se ţină cu minimum două săptămâni după publicarea convocatorului;

g) în situaţia în care drepturile sunt restricţionate în conformitate cu decizia adunării generale a acţionarilor cu privire la aplicarea lit. a)-f), este dată o compensare echitabilă pentru orice pierdere suferită de deţinătorii respectivelor drepturi. Termenii pentru determinarea unei asemenea compensaţii şi modalităţile pentru plata acesteia se prezintă în cadrul documentului de ofertă;

h) prevederile de la lit. c)-f) nu se aplică valorilor mobiliare pentru care restricţionarea drepturilor de vot este compensată prin avantaje pecuniare specifice.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică nici în situaţia în care statele membre deţin valori mobiliare în societatea obiect al preluării, care conferă statelor membre drepturi speciale care sunt compatibile cu Tratatul, nici drepturilor speciale prevăzute în legislaţia naţională care sunt compatibile cu Tratatul.

Art. 41. - (1) Decizia prevăzută la art. 40 alin. (1) este adoptată în adunarea generală a acţionarilor, în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă în cazul modificărilor actelor constitutive. Decizia trebuie comunicată A.S.F. şi tuturor autorităţilor de supraveghere din statele membre în care valorile mobiliare ale societăţii obiect al preluării sunt admise la tranzacţionare pe pieţe reglementate sau unde o asemenea admitere este solicitată.

(2) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor poate decide ulterior neaplicarea măsurilor decise potrivit art. 40 alin. (1).

 

SECŢIUNEA a 6-a

Retragerea acţionarilor dintr-o societate

 

Art. 42. - (1) Ca urmare a derulării unei oferte publice de cumpărare adresate tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora, ofertantul are dreptul să solicite acţionarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să îi vândă respectivele acţiuni, la un preţ echitabil, în situaţia în care acesta se află în una din următoarele situaţii:

a) deţine acţiuni reprezentând cel puţin 95% din numărul total de acţiuni din capitalul social care conferă drept de vot şi cel puţin 95% din drepturile de vot ce pot fi efectiv exercitate;

b) a achiziţionat, în cadrul ofertei publice de cumpărare adresate tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora, acţiuni reprezentând cel puţin 90% din numărul total de acţiuni din capitalul social care conferă drept de vot şi cel puţin 90% din drepturile de vot vizate în cadrul ofertei.

(2) Ofertantul poate să îşi exercite dreptul prevăzut la alin. (1) în termen de 3 luni de la data închiderii ofertei publice.

(3) în situaţia în care societatea a emis mai multe clase de acţiuni, prevederile alin. (1) se aplică separat pentru fiecare clasă.

(4) Preţul oferit în cadrul unei oferte publice de cumpărare/preluare voluntare, în care ofertantul a achiziţionat prin subscrierile din cadrul ofertei acţiuni reprezentând cel puţin 90% din numărul total de acţiuni din capitalul social care conferă drept de vot vizate în ofertă, se consideră a fi un preţ echitabil, în cazul unei oferte publice de preluare obligatorii, preţul oferit în cadrul ofertei se consideră a fi preţ echitabil.

(5) în cazul unei oferte publice de cumpărare/preluare voluntare care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la alin. (4), preţul se determină de un evaluator autorizat, conform legii, potrivit standardelor internaţionale de evaluare,

(6) în situaţia în care A.S.F., din oficiu sau ca urmare a unei sesizări în acest sens, apreciază motivat că preţul stabilit de Către un evaluator autorizat, potrivit legii, conform prevederilor alin. (4), nu este de natură să conducă la stabilirea unui preţ echitabil, aceasta poate solicita refacerea evaluării.

(7) Preţul stabilit potrivit prevederilor alin. (4) sau (5) se aduce la cunoştinţa publicului prin intermediul pieţei pe care se tranzacţionează, prin publicare în Buletinul A.S.F., pe website-ul A.S.F. şi în două ziare financiare de circulaţie naţională, în termen de 5 zile de la întocmirea raportului,

(8) Ca urmare a finalizării procedurii de exercitare a dreptului prevăzut la alin. (1), valorile mobiliare care au făcut obiectul ofertei publice de preluare sunt retrase de la tranzacţionare.

Art. 43. - (1) Ca urmare a unei oferte publice de cumpărare adresate tuturor deţinătorilor şi pentru toate deţinerile acestora, un acţionar minoritar are dreptul să îi solicite ofertantului care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 42 alin. (1) să îi cumpere acţiunile la un preţ echitabil, conform prevederilor art. 42 alin. (4) şi (5).

(2) în situaţia în care societatea a emis mai multe clase de acţiuni, prevederile alin. (1) se aplică separat, pentru fiecare clasă.

(3) Preţul este determinat în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (4) şi (5). În situaţia în care este necesară numirea unui evaluator independent, costurile aferente sunt suportate de către respectivul acţionar minoritar.

Art. 44. - A.S.F. emite reglementări privind aplicarea prevederilor prezentei secţiuni.

 

TITLUL III

Emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 45. - (1) Prevederile prezentului titlu stabilesc cadrul juridic aplicabil în cazul admiterii valorilor mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, precum şi cel al obligaţiilor de raportare şi transparenţă ale emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

(2) Prevederile prezentului titlu nu sunt aplicabile în cazul titlurilor de participare emise de organismele de plasament colectiv, altele decât cele de tip închis.

(3) Termenul şi expresiile utilizate în prezentul titlu au următoarele semnificaţii:

a) emitent - persoană juridică sau altă entitate legală reglementată de dreptul public sau privat, inclusiv un stat, ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. În cazul certificatelor de depozit admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, emitent înseamnă emitentul valorilor mobiliare reprezentate care pot fi admise sau nu la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;

b) stat membru de origine:

(i) în cazul unui emitent de titluri de datorie cu o valoare nominală unitară mai mică de 1.000 de euro sau a unui emitent de acţiuni:

1. în cazul în care emitentul are sediul social în Uniunea Europeană, statul membru în care acesta are sediul social;

2. în cazul în care emitentul este înregistrat într-un stat terţ, statul membru ales de emitent din rândul statelor membre în care valorile sale mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Alegerea statului membru de origine rămâne valabilă, cu excepţia cazului în care emitentul a ales şi a comunicat alegerea unui nou stat membru de origine în temeiul pct. (iii). Definiţia statului membru de origine se aplică titlurilor de datorie emise într-o altă monedă decât euro, cu condiţia ca valoarea nominală unitară să fie, la data emisiunii, mai mică de 1.000 de euro, cu excepţia cazului în care este echivalentă cu 1.000 de euro;

(ii) pentru orice emitent care nu intră sub incidenţa pct. (i), statul membru ales de emitent dintre statul membru în care îşi are sediul social, după caz, şi statele membre în care valorile sale mobiliare surit admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Emitentul nu poate alege decât un singur stat membru ca stat membru de origine. Alegerea rămâne valabilă pentru o perioadă de cel puţin trei ani, cu excepţia cazului în care valorile sale mobiliare nu mai sunt admise la tranzacţionare pe nicio piaţă reglementată din Uniunea Europeană sau a cazului în care emitentul se încadrează la pct. (i) sau (iii) în timpul perioadei de 3 ani;

(iii) pentru un emitent ale cărui valori mobiliare nu mai sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată în statul său membru de origine, astfel cum este definit la pct. 2 al pct. (i) sau la pct. (ii), dar sunt în schimb admise la tranzacţionare în unul sau mai multe alte state membre, noul stat membru de origine pe care emitentul îl poate alege dintre statele membre în care valorile sale mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi, după caz, statul membru în care emitentul îşi are sediul social.

Un emitent comunică în conformitate cu reglementările A.S.F. statul său membru de origine, stabilit potrivit prevederilor pct. (i), (ii) şi (iii), autorităţii competente a statului membru în care îşi are sediul social, după caz, autorităţii competente a statului membru de origine şi autorităţilor competente ale tuturor statelor membre gazdă.

În cazul în care emitentul nu îşi comunică statul membru de origine, astfel cum este definit la pct. (i) pct. 2 sau la pct. (ii), într-un termen de 3 luni de la data la care valorile mobiliare ale emitentului sunt admise la tranzacţionare pentru prima dată pe o piaţă reglementată, statul membru de origine este statul membru unde valorile mobiliare ale emitentului sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. În cazul în care valorile mobiliare ale emitentului sunt admise la tranzacţionare pe pieţe reglementate care sunt situate sau care funcţionează în mai mult de un stat membru, respectivele state membre sunt statele membre de origine ale emitentului până la luarea unei decizii ulterioare de către emitent cu privire la un stat membru de origine unic şi comunicarea acestuia.

Pentru un emitent ale cărui valori mobiliare sunt deja admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi a cărui alegere a unui stat membru de origine, astfel cum se prevede la pct. 2 al pct. (i) sau la pct. (ii), nu a fost comunicată înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, perioada de 3 luni începe de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Un emitent care şi-a ales statul membru de origine, astfel cum se prevede la pct. 2 al pct. (i) sau la pct. (ii) sau (iii) şi a comunicat alegerea respectivă autorităţilor competente ale Statului membru de origine înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi este scutit de cerinţa prevăzută la pct. 2 al pct. (i), cu excepţia cazului în care emitentul respectiv îşi alege un alt stat membru de origine după data intrării în vigoare a prezentei legi;

c) stat membru gazdă - statul membru pe teritoriul căruia valorile mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, dacă este diferit de statul membru de origine.

Art. 46. - (1) Emitenţii sunt obligaţi să se înregistreze la A.S.F. şi să ridice certificatul emis ce atestă înregistrarea valorilor mobiliare, să încheie contracte de servicii de registru cu depozitarul central pe baza cărora sunt efectuate operaţiuni de depozitare şi registru şi să respecte cerinţele de raportare Stabilite prin prezenta lege şi reglementările A.S.F., precum şi cele ale pieţelor reglementate pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise de aceştia.

(2) Emitentul de acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată asigură tratamentul egal pentru toţi deţinătorii de acţiuni de acelaşi tip şi clasă/care se află într-o situaţie identică.

(3) Deţinătorii de valori mobiliare îşi exercită drepturile conferite de acestea cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi ale emitentului, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate.

(4) Sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al emitentului, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora.

(5) Prevederile art. 47, 48, 61-97, ale art. 99 alin. (4), precum şi ale art. 100 nu se aplică în cazul instrumentelor pieţei monetare cu o maturitate mai mică de 12 luni.

 

CAPITOLUL II

Admiterea şi retragerea de la tranzacţionare pe o piaţă reglementată

 

Art. 47. - (1) Admiterea la tranzacţionare a unor valori mobiliare pe o piaţă reglementată se realizează după publicarea unui prospect aprobat de A.S.F.

(2) Prevederile cap. I şi cap. II ale titlului II se aplică în mod corespunzător şi în cazul prospectului întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare.

(3) Obligaţia de a întocmi şi publica un prospect nu se aplică în cazul admiterii la tranzacţionare a următoarelor valori mobiliare:

a) acţiuni reprezentând, într-o perioadă de 12 luni, mai puţin de 10% din numărul de acţiuni de aceeaşi clasă deja admise la tranzacţionare pe aceeaşi piaţă reglementată;

b) acţiuni emise pentru substituirea altor acţiuni, de aceeaşi clasă, deja admise la tranzacţionare pe aceeaşi piaţă reglementată, dacă această nouă emisiune de acţiuni nu implică o majorare a capitalului social;

c) valori mobiliare oferite în legătură cu o ofertă publică de cumpărare/preluare realizată prin schimb, cu condiţia să fie disponibil un document ce va avea conţinutul prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 809/2004, în funcţie de tipul de emitent şi de valori mobiliare oferite la schimb;

d) valorile mobiliare oferite, atribuite sau care urmează să fie atribuite, în legătură cu o fuziune sau divizare, cu condiţia să fie disponibil un document ce conţine cel puţin informaţiile prevăzute în reglementările A.S.F.;

e) acţiuni oferite, atribuite sau care urmează să fie atribuite fără o contraprestaţie în bani acţionarilor existenţi, precum şi acţiuni emise în căzui în care dividendele sunt plătite prin emiterea de acţiuni de aceeaşi clasă cu acţiunile pentru care se plătesc dividendele, cu condiţia ca respectivele acţiuni să fie de aceeaşi clasă cu acţiunile deja admise la tranzacţionare pe aceeaşi piaţă reglementată şi să fie disponibil un document ce conţine cel puţin informaţiile stabilite de A.S.F. prin reglementări;

f) valori mobiliare oferite, atribuite sau care urmează să fie atribuite actualilor ori foştilor membri ai conducerii sau actualilor ori foştilor angajaţi de către angajator sau de către societatea-mamă ori o filială, cu condiţia ca respectivele valori mobiliare să fie de aceeaşi clasă cu valorile mobiliare deja admise la tranzacţionare pe aceeaşi piaţă reglementată şi să fie făcut disponibil un document ce conţine cel puţin informaţiile stabilite de A.S.F. prin reglementări;

g) acţiuni rezultate din conversia sau schimbul altor valori mobiliare ori din exercitarea drepturilor conferite de alte valori mobiliare, cu condiţia ca respectivele acţiuni să fie de aceeaşi clasă cu acţiunile deja admise la tranzacţionare pe aceeaşi piaţă reglementată;

h) valori mobiliare deja admise la tranzacţionare pe altă piaţă reglementată, în următoarele condiţii cumulative:

1. respectivele valori mobiliare sau valori mobiliare de aceeaşi clasă au fost admise la tranzacţionare pe acea piaţă reglementată de mai mult de 18 luni;

2. prospectul pe baza căruia s-a realizat admiterea la tranzacţionare pentru prima dată a valorilor mobiliare a fost publicat în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (3);

3. pentru valorile mobiliare admise pentru prima dată la tranzacţionare, prospectul întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare a fost aprobat în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă;

4. societatea şi-a îndeplinit obligaţiile de raportare ce îi revin ca urmare a faptului că valorile mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe respectiva piaţă reglementată;

5. persoana care solicită admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România întocmeşte un document sintetizat disponibil publicului în limba română, cu excepţia cazului în care A.S.F. Îşi dă acordul cu privire la întocmirea documentului într-o limbă de largă circulaţie în domeniul financiar internaţional, ce conţine cel puţin informaţiile prevăzute la pct. 7;

6. documentul precizat la pct. 5 este disponibil publicului din România, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (3) şi (4);

7. documentul precizat la pct. 5 conţine informaţiile pe care trebuie să le cuprindă rezumatul unui prospect de ofertă publică, precum şi acelea referitoare la locul unde poate fi obţinut cel mai recent prospect şi unde sunt disponibile raportările financiare publicate de către emitent în virtutea obligaţiilor sale de raportare.

Art. 48. - (1) Odată cu depunerea la A.S.F. a cererii de aprobare a prospectului în vederea admiterii la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, persoana care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată transmite prospectul şi la operatorul pieţei reglementate, împreună cu cererea provizorie de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi toate celelalte documente solicitate potrivit reglementărilor emise de operatorul pieţei reglementate.

(2) Cererea finală de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată este înaintată către operatorul pieţei reglementate după emiterea deciziei de aprobare a prospectului de admitere la tranzacţionare de către A.S.F.

(3) Valorile mobiliare ale unui emitent nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, dacă în urma analizării situaţiei respectivului emitent A.S.F. apreciază că aceasta ar prejudicia interesele investitorilor.

Art. 49. - (1) Pentru ca acţiunile unei societăţi să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) societatea să fie înfiinţată şi să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

b) societatea să aibă o capitalizare anticipată, de cel puţin echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 de euro sau, în măsura în care valoarea capitalizării nu se poate anticipa, să aibă capitalul şi rezervele, incluzând profitul sau pierderea din ultimul exerciţiu financiar, de cel puţin echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 de euro, calculat potrivit cursului de referinţă comunicat de B.N.R., la data cererii privind admiterea la tranzacţionare;

c) societatea să fi funcţionat în ultimii 3 ani anterior solicitării de admitere la tranzacţionare şi să fi întocmit şi comunicat situaţiile financiare pentru aceeaşi perioadă, în conformitate cu prevederile legale.

(2) Condiţia prevăzută la alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul admiterii la tranzacţionare a unor emisiuni suplimentare de acţiuni, din aceeaşi clasă ca şi cele deja admise.

Art. 50. - Cu aprobarea A.S.F., pe piaţa reglementată se pot admite la tranzacţionare şi societăţi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b) şi c), în condiţiile în care aceasta apreciază că:

a) va exista o piaţă adecvată pentru respectivele acţiuni;

b) emitentul este capabil să îndeplinească cerinţele de informare continuă şi periodică ce derivă din admiterea la tranzacţionare, iar investitorii dispun de informaţiile necesare pentru â putea evalua în cunoştinţă de cauză societatea şi acţiunile pentru care se solicită admiterea la tranzacţionare.

Art. 51. - Acţiunile care fac obiectul admiterii la tranzacţionare trebuie să fie liber negociabile şi integral plătite.

Art. 52. - În situaţia unei emisiuni de acţiuni adresate publicului, care precede admiterea la tranzacţionare, admiterea poate avea loc numai după încheierea perioadei de subscriere.

Art. 53. - (1) Pentru ca acţiunile unei societăţi să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, trebuie să existe un număr suficient de acţiuni distribuit publicului.

(2) Se consideră că s-a distribuit publicului un număr suficient de acţiuni, în următoarele situaţii:

a)  acţiunile pentru care s-a solicitat admiterea la tranzacţionare sunt distribuite publicului într-o proporţie de cel puţin 25% din capitalul subscris, reprezentat de această clasă de acţiuni;

b) este asigurată funcţionarea normală a pieţei, cu un procent mai mic de acţiuni decât cel prevăzut la lit. â), datorită numărului mare de acţiuni existente în circulaţie şi a dispersiei acestora în rândul publicului.

(3) Condiţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică dacă acţiunile sunt distribuite publicului prin intermediul tranzacţiilor realizate pe respectiva piaţă reglementată. În acest caz, admiterea la tranzacţionare se va realiza dacă A.S.F. consideră că un număr suficient de acţiuni va fi distribuit publicului, prin respectiva piaţă reglementată, într-un interval scurt de timp.

Art. 54. - În situaţia în care solicitarea privind admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată se realizează pentru un pachet suplimentar de acţiuni, de aceeaşi clasă ca şi cele deja admise, A.S.F, poate evalua dacă sunt distribuite publicului un număr suficient de acţiuni, în raport cu toate acţiunile emise, nu numai în raport cu acest pachet suplimentar.

Art. 55. - Solicitarea de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată trebuie să acopere toate acţiunile de aceeaşi clasă care au fost deja emise,

Art. 56. -(1) Pentru ca titlurile de datorie emise de societăţi, autorităţi publice şi organisme internaţionale să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, este necesar ca emitentul să fie înfiinţat şi să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(2) Titlurile de datorie care fac obiectul admiterii la tranzacţionare trebuie să fie liber negociabile şi integral plătite.

(3) în situaţia unei emisiuni de titluri de datorie adresată publicului, care precede admiterea la tranzacţionare, admiterea poate avea loc numai după încheierea perioadei de subscriere.

(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul emisiunilor continue de titluri de datorie, atunci când data de închidere a perioadei de subscriere nu este determinată.

Art. 57. - Solicitarea de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată trebuie să acopere toate titlurile de datorie de aceeaşi clasă care au fost deja emise.

Art. 58. - (1) Valoarea minimă a împrumutului nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei a 200.000 de euro, Această prevedere nu se aplică în cazul emisiunilor continue, dacă suma împrumutului nu este determinată.

(2) Cu aprobarea A.S.F. se pot admite pe o piaţă reglementată titluri de datorie pentru care nu este îndeplinită condiţia prevăzută la alin. (1), dacă se apreciază că pentru respectivele titluri de datorie va exista o piaţă ordonată.

Art. 59. - (1) Titlurile de datorie convertibile pot fi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, numai dacă valorile mobiliare în care pot fi convertite sunt listate la rândul lor pe o piaţă reglementată.

(2) Prin excepţie, titlurile de datorie convertibile pot fi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată fără a fi îndeplinită condiţia de la alin. (1), dacă A.S.F, apreciază că investitorii au la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a-şi forma o opinie cu privire la valoarea acţiunilor, obiect al conversiei.

Art. 60. - Valorile mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sunt retrase de la tranzacţionare în următoarele cazuri:

a) ca umflare a finalizării procedurii de retragere a acţionarilor dintr-o societate, iniţiată în conformitate cu prevederile art. 42;

b) ca urmare a deciziei A.S.F. în condiţiile în care se consideră că, datorită unor circumstanţe speciale, nu se mai poate menţine o piaţă ordonată pentru respectivele valori mobiliare;

c) ca urmare a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor de retragere de la tranzacţionare, cu îndeplinirea condiţiilor stabilite prin reglementările A.S.F.;

d) dacă sunt îndeplinite condiţiile stabilite, în acest sens, în reglementările specifice pieţei reglementate respective, aprobate de A.S.F.

 

CAPITOLUL III

Informarea periodica

 

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

 

Art. 61. - (1) Emitenţii întocmesc, pun la dispoziţia publicului şi transmit A.S.F. şi operatorului de piaţă rapoarte trimestriale, semestriale şi anuale.

(2) Rapoartele sunt puse la dispoziţia publicului, în scris, sau în orice alt mod aprobat de A.S.F. Emitentul publică un comunicat de presă cel puţin într-un cotidian de circulaţie naţională, prin care investitorii sunt informaţi cu privire la disponibilitatea acestor rapoarte care sunt transmise spre publicare în termen de 5 zile de la data aprobării.

(3) Raportarea include orice informaţie semnificativă, pentru ca investitorii să facă o evaluare fundamentată privind activitatea societăţii, a profitului sau pierderii şi indică orice factor special care a influenţat aceste activităţi. Situaţia financiară este prezentată comparativ cu situaţia financiară existentă în aceeaşi perioadă a anului financiar precedent. A.S.F. emite reglementări privind conţinutul acestor rapoarte.

(4) Dacă emitentul întocmeşte atât situaţii financiare individuale, cât şi consolidate, acestea sunt puse la dispoziţia publicului.

Art. 62. - Membrii organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului sunt obligaţi să prezinte deţinătorilor de valori mobiliare situaţii financiare exacte şi informaţii reale privind condiţiile economice ale emitentului.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Raportul anual

 

Art. 63. - (1) Emitentul publică un raport financiar anual cel târziu la 4 luni după sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar şi asigură disponibilitatea publică a acestuia pentru cel puţin 10 ani.

(2) Raportul financiar anual este compus din:

a) situaţiile financiare anuale auditate;

b) raportul consiliului de administraţie;

c) declaraţia persoanelor responsabile din cadrul emitentului, ale căror nume şi funcţii vor fi precizate explicit, din care să reiasă că, după cunoştinţele lor, situaţia financiar-contabilă anuală care a fost întocmită în conformitate cu standardele contabile aplicabile oferă o imagine corectă şi conformă cu realitatea activelor, obligaţiilor, poziţiei financiare, contului de profit şi pierdere ale emitentului sau ale filialelor acestuia incluse în procesul de consolidare a situaţiilor financiare şi că raportul prevăzut la lit. b) cuprinde o analiză corectă a dezvoltării şi performanţelor emitentului, precum şi o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini specifice activităţii desfăşurate;

d) raportul integral al auditorului financiar.

(3) în cazul în care emitentul întocmeşte conturi consolidate, situaţiile financiare auditate, prevăzute la alin. (2) lit. a), cuprind aceste conturi consolidate întocmite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate, precum şi conturile anuale ale societăţii-mamă, întocmite în conformitate cu reglementările naţionale ale statului membru în care societatea-mamă este înregistrată.

În situaţia în care emitentul nu este obligat să întocmească conturi consolidate, situaţiile financiare auditate conţin situaţiile financiare individuale ale emitentului.

(4) Situaţiile financiare, inclusiv cele consolidate, ale emitenţilor sunt auditate de auditori financiari, în conformitate cu reglementările privind activitatea de audit financiar.

Art. 64. - (1) Emitenţii activi în industria extractivă sau de exploatare a pădurilor primare întocmesc anual, în conformitate cu reglementările naţionale aplicabile, un raport privind plăţile efectuate către guvern. Raportul se face public cel târziu la 6 luni după sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar şi rămâne la dispoziţia publicului pentru cel puţin 10 ani. Plăţile efectuate către guverne se raportează la nivel consolidat.

(2) Prin emitent activ în industria extractivă se înţelege un emitent care desfăşoară orice activitate ce implică explorarea, prospectarea, descoperirea, exploatarea şi extracţia zăcămintelor de minerale, petrol, gaze naturale şi altele, în cadrul activităţilor economice enumerate în secţiunea B diviziunile 05-08 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităţilor economice NACE a două revizuire şi de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum şi a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice.

(3) Prin emitent activ în sectorul exploatării pădurilor primare se înţelege un emitent care desfăşoară activităţi prevăzute în secţiunea A diviziunea 02, grupa 02.2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1893/2006, în legătură cu pădurile primare.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Raportul semestrial

 

Art. 65. - (1) Emitentul de acţiuni sau de titluri de datorie publică un raport financiar semestrial pentru primele 6 luni ale fiecărui exerciţiu financiar, cât mai curând posibil după încheierea perioadei relevante, dar cel târziu la 3 luni după încheierea acesteia. Emitentul se asigură că raportul financiar semestrial rămâne la dispoziţia publicului cel puţin 10 ani.

(2) Raportul financiar semestrial este compus din:

a) raportarea contabilă semestrială;

b) raportul consiliului de administraţie;

c) declaraţia persoanelor responsabile din cadrul emitentului, ale căror nume şi funcţii vor fi precizate explicit, din care să reiasă că, după cunoştinţele lor, situaţia financiar-contabilă semestrială care a fost întocmită în conformitate cu standardele contabile aplicabile oferă o imagine corectă şi conformă cu realitatea activelor, obligaţiilor, poziţiei financiare, contului de profit şi pierdere ale emitentului sau ale filialelor acestuia incluse în procesul de consolidare a situaţiilor financiare şi că raportul prevăzut la lit. b) prezintă în mod corect şi complet informaţiile despre emitent;

d) raportul integral al auditorului financiar, în cazul în care situaţiile financiare au fost auditate. Dacă situaţiile financiare nu au fost auditate sau revizuite de auditorul financiar, emitentul precizează expres acest lucru în raportul semestrial.

Art. 66. - (1) în cazul în care emitentul este obligat să întocmească conturi consolidate, raportarea contabilă semestrială este întocmită în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate aplicabile raportărilor financiare interimare adoptate potrivit procedurii prevăzute la art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002.

(2) în cazul în care emitentul nu este obligat să întocmească conturi consolidate, raportarea contabilă semestrială cuprinde bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere simplificate, precum şi notele explicative anexate acestora. La întocmirea bilanţului contabil şi contului de profit şi pierdere simplificate, emitentul respectă aceleaşi principii, ca şi în cazul întocmirii rapoartelor financiare anuale.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Raportul trimestrial

 

Art. 67. - (1) Emitentul de acţiuni întocmeşte un raport trimestrial pentru primul şi cel de al treilea trimestru al anului, care va fi publicat în termen de 45 de zile de la încheierea perioadei de raportare. Acesta include:

a) contul de profit şi pierdere întocmit conform reglementărilor aplicabile, precum şi indicatori economico-financiari menţionaţi în reglementări emise de A.S.F. Situaţiile financiare vor fi însoţite de raportul auditorului financiar în cazul în care ele au fost auditate. În cazul în care informaţiile financiare nu au fost auditate, emitentul va preciza expres acest lucru în raportul trimestrial;

b) opţional, raportul consiliului de administraţie/directoratului, în formatul descris în reglementări emise de A.S.F.

(2) Rapoartele trimestriale rămân disponibile publicului cel puţin 5 ani.

Art. 68. - (1) Prevederile art. 63-67 nu se aplică în cazul următorilor emitenţi:

a) un stat, o autoritate regională sau focală a unui stat, un organism public internaţional din care face parte cel puţin un stat membru, Banca Centrală Europeană, Fondul European de Stabilitate Financiară, denumit în continuare FESF, creat prin Acordul-cadru privind FESF şi oricare alt mecanism instituit cu obiectivul de a menţine stabilitatea financiară a uniunii monetare europene prin furnizarea de asistenţă financiară temporară statelor membre a căror monedă este euro şi băncilor centrale naţionale ale statelor membre, indiferent dacă emit sau nu acţiuni sau alte valori mobiliare; şi

b) entităţi care emit exclusiv titluri de datorie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cu valoarea nominală unitară cel puţin egală cu 100.000 de euro sau, pentru titlurile de datorie exprimate în altă monedă decât euro, cu valoarea nominală unitară echivalentă cu cel puţin 100.000 de euro la data emisiunii.

(2) Prevederile art. 63-67 nu se aplică nici în cazul emitenţilor care emit exclusiv titluri de datorie a căror valoare nominală este de cel puţin 50.000 de euro sau, în cazul titlurilor de datorie exprimate într-o altă monedă decât euro, cu o valoare nominală, la data emisiunii, echivalentă cu cel puţin 50.000 de euro, care au fost deja admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniunea Europeană înainte de 31 decembrie 2010, atât timp cât aceste titluri de datorie sunt în circulaţie.

 

CAPITOLUL IV

Informarea continuă

 

SECŢIUNEA 1

Raportarea deţinerilor majore

 

Art. 69. - (1) în cazul în care un acţionar dobândeşte sau înstrăinează acţiuni ale unui emitent, care sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi cărora le sunt anexate drepturi de vot, acţionarul este obligat să notifice emitentului procentul de drepturi de vot pe care le deţine în urma achiziţiei sau cesiunii în cauză, atunci când procentul respectiv atinge, depăşeşte sau scade sub unul din pragurile de 5%, 10%, 15%, 20%, 25%, 33%, 50% şi 75%. Drepturile de vot se calculează pe baza ansamblului acţiunilor la care sunt anexate drepturi de vot, chiar dacă exercitarea acestora este suspendată. Această informaţie este, de asemenea, furnizată pentru ansamblul acţiunilor care aparţin aceleiaşi categorii şi cărora le sunt anexate drepturi de vot.

(2) Acţionarii sunt obligaţi să notifice emitentului procentul de drepturi de vot, în cazul în care acesta atinge pragurile prevăzute la alin. (1) sau sunt inferioare sau superioare acestora, ca urmare a unor evenimente prin care se modifică repartizarea drepturilor de vot, pe baza informaţiilor divulgate în conformitate cu alin. (4). În cazul în care emitentul are sediul social într-o ţară terţă, notificarea se face pentru evenimentele echivalente.

(3) Prevederile prezentului articol nu se aplică:

a) acţiunilor cumpărate exclusiv pentru compensare sau decontare, în cadrul ciclului obişnuit de decontare pe termen scurt, nici în cazul custozilor care deţin acţiuni în calitatea de custode, cu condiţia ca aceşti custozi să nu îşi poată exercita dreptul de vot ataşat acestor acţiuni, decât dacă au primit această instrucţiune în scris sau pe cale electronică;

b) achiziţionării sau cesiunii unei deţineri majore, care atinge sau depăşeşte pragul de 5%, de către un formator de piaţă care acţionează în această calitate, decât în cazul în care acesta îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

1. este autorizat să funcţioneze ca formator de piaţă în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă şi

2. nu intervine în administrarea emitentului în cauză şi nu exercită nicio influenţă pentru a determina emitentul să achiziţioneze aceste acţiuni sau să susţină preţul acestora;

c) drepturilor de vot incluse în portofoliul de tranzacţionare, în sensul art. 4 alin. (1) pct. 86 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă:

1. drepturile de vot deţinute în portofoliul de tranzacţionare nu depăşesc 5%; şi

2. drepturile de vot aferente acţiunilor deţinute în portofoliul de tranzacţionare nu sunt exercitate sau utilizate în alt mod pentru a interveni în administrarea emitentului;

d) drepturilor de vot aferente acţiunilor dobândite în scopuri de stabilizare în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 596/2014 şi cu Regulamentul delegat (UE) 2016/1052 al Comisiei din 8 martie 2016 de completare a Regulamentului (UE) 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru condiţiile aplicabile programelor de răscumpărare şi măsurilor de stabilizare, cu condiţia ca drepturile de vot aferente acţiunilor respective să nu fie exercitate sau utilizate în alt mod în scopul de a interveni în gestiunea emitentului.

(4) în vederea calculării pragurilor prevăzute la alin. (1), emitentul face public numărul total al acţiunilor emise şi al drepturilor de vot asociate acestora la sfârşitul fiecărei luni calendaristice, dacă în cursul acesteia a avut loc o majorare sau o micşorare a capitalului social sau a numărului drepturilor de vot.

(5) Emitenţii nu pot stabili alte praguri în actele lor constitutive decât cele prevăzute la alin. (1).

Art. 70. - În vederea realizării notificării prevăzute la art. 69 alin. (1), drepturile de vot deţinute de o persoană se calculează cu luarea în considerare a următoarelor:

a) drepturile de vot deţinute de un terţ cu care persoana în cauză a încheiat un acord prin care cei doi se obligă să adopte o politică comună de durată în ceea ce priveşte managementul respectivului emitent, prin exercitarea concertată a drepturilor de vot deţinute;

b) drepturile de vot deţinute de un terţ în conformitate cu un acord încheiat cu persoana în cauză, care prevede transferul temporar, cu titlu oneros, a respectivelor drepturi de vot;

c) drepturile de vot aferente acţiunilor constituite ca garanţie în favoarea respectivei persoane, cu condiţia ca aceasta să controleze drepturile de vot şi să-şi declare intenţia de a le exercita;

d) drepturile de vot aferente acţiunilor al căror uzufruct este deţinut de respectiva persoană;

e) drepturile de vot deţinute sau care pot fi exercitate în conformitate cu lit. a)-d) de o persoană controlată de respectiva persoană;

f) drepturile de vot aferente acţiunilor aflate în posesia respectivei persoane, pe care aceasta, în lipsa unor instrucţiuni specifice de la acţionari, poate să le exercite fără restricţii;

g) drepturile de vot deţinute de un terţ în nume propriu, dar în contul respectivei persoane;

h) drepturile de vot exercitate de respectiva persoană în calitate de mandatar pe care aceasta, în lipsa unor instrucţiuni specifice de la acţionari, poate să le exercite cum doreşte;

i) drepturile de vot deţinute de un terţ, altul decât cel prevăzut la lit. a) şi e), care acţionează în mod concertat cu respectiva persoană.

Art. 71. - (1) Prevederile art. 69 şi art. 70 lit. c) nu se aplică în cazul acţiunilor oferite membrilor Sistemului European al Băncilor Centrale, denumit în continuare SEBC, sau de către aceştia, în exerciţiul funcţiilor lor de autorităţi monetare, şi nici acţiunilor furnizate membrilor SEBC sau de către aceştia, în cadrul unei garanţii, a unui acord de răscumpărare sau a unui acord similar privind lichidităţile acordate în scopul politicii monetare sau în cadrul unui sistem de plată.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în cazul tranzacţiilor care se referă la o perioadă scurtă şi care nu presupun exercitarea drepturilor de vot anexate acestor acţiuni.

Art. 72. - (1) Notificarea solicitată în conformitate cu prevederile art. 69 cuprinde următoarele informaţii:

a) situaţia rezultată în urma operaţiunii, în termeni de drepturi de vot;

b) lanţul persoanelor controlate prin intermediul cărora se deţin efectiv drepturi de vot, dacă este cazul;

c) data atingerii sau depăşirii pragului;

d) identitatea acţionarului, chiar dacă acesta nu este abilitat să îşi exercite drepturile de vot în condiţiile prevăzute Sa art. 70, şi a persoanei abilitate să îşi exercite drepturile de vot pe seama acestui deţinător.

(2) Notificarea către emitent se efectuează în format fizic sau prin e-mail, cu semnătură electronică extinsă încorporată, la adresa indicată de emitent, în limba română sau într-o limbă de largă circulaţie în domeniul financiar internaţional, în mod prompt, dar nu mai târziu de 4 zile de tranzacţionare de la data la care acţionarul sau persoana menţionată la art. 70:

a) află despre achiziţionare sau cesiune sau despre posibilitatea de exercitare a drepturilor de vot sau la care ar fi trebuit să afle despre acestea, date fiind circumstanţele, indiferent de data la care produce efecte achiziţionarea, cesiunea sau posibilitatea de exercitare a drepturilor de vot; sau

b) este informat/informată în legătură cu evenimentul menţionat la art. 69 alin. (2).

(3) 0 societate este exonerată de obligaţia de a efectua notificarea prevăzută în conformitate cu prevederile alin. (1), în cazul în care aceasta este efectuată de societatea-mamă sau, în cazul în care societatea-mamă este ea însăşi o persoană controlată, de societatea-mamă a acesteia.

(4) Societatea-mamă a unei societăţi de administrare a investiţiilor nu are obligaţia de a reuni participaţiile organismelor de plasament colectiv administrate de societatea de administrare a investiţiilor cu condiţia ca societatea de administrare a investiţiilor să îşi exercite drepturile de vot independent de societatea-mamă.

Cu toate acestea, prevederile art. 69 şi 70 se aplică în cazul în care societatea-mamă sau o altă persoană controlată de societatea-mamă a investit în deţineri administrate de societatea de administrare a investiţiilor respectivă şi aceasta din urmă nu poate exercita în mod discreţionar drepturile de vot anexate acestor participaţii sau nu le poate exercita decât în conformitate cu instrucţiunile directe sau indirecte ale societăţii-mamă sau ale unei alte persoane controlate de societatea-mamă.

(5) Societatea-mamă a unei firme de investiţii nu are obligaţia de a reuni deţinerile aflate sub incidenţa prevederilor art. 69 şi 70 cu deţinerile incluse în portofoliile individuale administrate de firma de investiţii pe bază discreţionară, în măsura în care:

a) firma de investiţii este autorizată să furnizeze astfel de servicii de administrare de portofolii individuale pe bază discreţionară;

b) aceasta nu îşi poate exercita drepturile de vot anexate acţiunilor respective, decât dacă a primit instrucţiuni scrise sau pe cale electronică, sau garantează, prin instituirea unor mecanisme adecvate, că serviciile de administrare a portofoliilor individuale sunt efectuate independent de orice alt serviciu;

c) firma de investiţii îşi exercită drepturile de vot independent de societatea-mamă.

Cu toate acestea, prevederile art. 69 şi 70 se aplică în cazul în care societatea-mamă sau o altă persoană controlată de societatea-mamă a investit în deţinerile administrate de această firmă de investiţii, iar aceasta nu îşi poate exercita cum doreşte drepturile de vot anexate acestor deţineri sau nu le poate exercita decât în conformitate cu instrucţiunile directa sau indirecte ale societăţii-mamă sau ale unei alte persoane controlate de societatea-mamă.

(6) în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea notificării efectuate în conformitate cu alin. (1), emitentul publică în totalitate informaţia conţinută în notificare.

Art. 73. - (1) Obligaţiile în materie de notificare prevăzute la art. 69 se aplică inclusiv în cazul unei persoane care deţine, direct sau indirect:

a) instrumente financiare care, la scadenţă, conferă titularului, în temeiul unui acord formal, fie dreptul necondiţionat de a dobândi, fie posibilitatea de a exercita dreptul de a dobândi acţiuni având încorporate drepturi de vot şi deja emise ale unui emitent ale cărui acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;

b) instrumente financiare care nu sunt incluse la lit. a), dar care sunt corelate cu acţiunile menţionate la această literă şi au efect economic similar instrumentelor financiare menţionate la litera respectivă, indiferent dacă acestea conferă sau nu dreptul la o decontare fizică.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) cuprinde defalcarea în funcţie de tipul de instrumente financiare deţinute în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a) şi de instrumente financiare deţinute în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b), făcând distincţia între instrumentele financiare care conferă dreptul la o decontare fizică şi cele care conferă dreptul la o decontare în numerar.

(3) Numărul drepturilor de vot se calculează pe baza întregii valori noţionale a acţiunilor suport ale instrumentului financiar, cu excepţia cazului în care instrumentul financiar prevede exclusiv o decontare în numerar, situaţie în care numărul de drepturi de vot se calculează conform reglementărilor secundare emise de A.S.F. în acest scop, deţinătorul trebuie să agrege şi să notifice toate instrumentele financiare legate de acelaşi emitent. Numai poziţiile lungi sunt luate în considerare pentru calcularea drepturilor de vot acestea neputând fi compensate cu poziţii scurte legate de acelaşi emitent.

În înţelesul prezentului alineat poziţiile lungi în raport cu drepturile de vot asupra unui emitent sunt acele poziţii pe instrumentele financiare legate de emitent cărora le corespund drepturi de vot sau pe instrumente financiare derivate al căror obiect include drepturi de vot asupra emitentului activului suport şi care conferă drepturi de vot deţinătorului respectivului instrument financiar.

Poziţiile scurte în raport cu drepturile de vot asupra unui emitent sunt acele poziţii pe instrumentele financiare legate de emitent cărora le corespund drepturi de vot sau pe instrumentele financiare derivate al căror obiect include drepturi de vot asupra emitentului activului suport şi care restrâng drepturile de vot ale deţinătorului respectivului instrument financiar.

(4) în sensul alin. (1), următoarele instrumente sunt considerate instrumente financiare, cu condiţia ca acestea să satisfacă oricare dintre condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b):

a) valorile mobiliare;

b) opţiunile;

c) contractele futures;

d) swap-urile;

e) contractele forward pe rate;

f) contractele pe diferenţe; şi

g) orice alte contracte sau acorduri cu efecte economice similare care ar putea fi decontate fizic sau în numerar,

(5) Derogările prevăzute la art. 69 alin. (3) şi art. 72 alin. (3),

(4) şi (5) se aplică mutatis mutandis cerinţelor de notificare în temeiul prezentului articol.

Art. 74. - (1) Cerinţele de notificare prevăzute la art. 69, 70 şi 73 se aplică, de asemenea, unei persoane, atunci când numărul drepturilor de vot deţinute direct sau indirect de o astfel de persoană în temeiul prevederilor art. 69 şi 70, agregat cu numărul de drepturi de vot în legătură cu instrumentele financiare deţinute direct sau indirect în temeiul prevederilor art. 73, atinge, depăşeşte sau scade sub pragurile stabilite la art. 69 alin. (1).

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) include o defalcare a numărului de drepturi de vot aferente acţiunilor deţinute în conformitate cu prevederile art. 69 şi 70 şi de drepturi de vot în legătură cu instrumente financiare în sensul prevederilor art. 73.

(3) Drepturile de vot aferente instrumentelor financiare care au fost deja notificate în conformitate cu prevederile art. 73 se notifică din nou în cazul în care persoana a dobândit acţiunile Cărora le sunt ataşate drepturile de vot, iar această dobândire are ca rezultat un număr total de drepturi de vot aferente acţiunilor emise de către acelaşi emitent care atinge sau depăşeşte pragurile prevăzute la art. 69 alin. (1).

Art. 75. - (1) Când un emitent de acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată dobândeşte sau înstrăinează, direct sau indirect, propriile acţiuni, acesta face public procentul acţiunilor proprii deţinute, cât de curând posibil, dar nu mai târziu de 4 zile lucrătoare de la respectiva dobândire sau înstrăinare, dacă acest procent atinge, depăşeşte sau scade sub pragurile de 5% sau 10% din totalul drepturilor de vot. Acest procent este stabilit pe baza numărului total de acţiuni la care sunt ataşate drepturi de vot.

(2) Dispoziţiile art. 73 se aplică în mod corespunzător în cazul obligaţiilor de publicare prevăzute la acest articol.

Art. 76. - (1) Emitentul de acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată publică fără întârziere orice modificare a drepturilor anexate diferitelor categorii de acţiuni, inclusiv drepturile anexate instrumentelor derivate emise de emitent şi care permit accesul la acţiunile acestuia.

(2) Emitentul de valori mobiliare altele decât acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată publică fără întârziere orice modificare a drepturilor deţinătorilor de valori mobiliare, altele decât acţiuni inclusiv orice modificare a termenilor şi condiţiilor privind aceste valori mobiliare care ar putea afecta indirect aceste drepturi, în special, ca urmare a unei modificări a condiţiilor de împrumut sau a ratei dobânzii.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Informaţii pentru deţinătorii de valori mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată

 

Art. 77. - (1) Emitentul de acţiuni se asigură că toate mijloacele şi informaţiile necesare pentru a permite acţionarilor să îşi exercite drepturile sunt disponibile în statul membru de origine, iar integritatea datelor este păstrată. Acţionarii nu pot fi împiedicaţi să îşi exercite drepturile prin împuternicire, cu respectarea legislaţiei incidente în care emitentul îşi are sediul social. Emitentul îndeplineşte în special următoarele:

a) furnizează informaţii privind locul, data şi ora, precum şi ordinea de zi a adunărilor generale, numărul total de acţiuni şi de drepturi de vot şi dreptul deţinătorilor de a participa la adunări;

b) pune la dispoziţia fiecărei persoane abilitate să voteze în cadrul unei adunări generale a acţionarilor un formular de împuternicire, pe suport hârtie sau, după caz, pe cale electronică, împreună cu convocatorul adunării sau, la cerere, după convocarea unei adunări;

c) desemnează ca agent de plată o instituţie financiară prin care acţionarii să îşi poată exercita drepturile financiare;

d) publică informări privind alocarea şi plata dividendelor şi emiterea de noi acţiuni, inclusiv informaţii privind orice operaţiuni de distribuire, subscriere, anulare sau conversie.

(2) Emitenţii pot utiliza calea electronică pentru transmiterea de informaţii acţionarilor, în măsura în care această decizie este luată în cadrul adunării generale şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în reglementările A.S.F.

Art. 78. - (1) Emitentul de titluri de datorie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată asigură tratamentul egal pentru toţi deţinătorii de titluri de datorie de acelaşi rang în ceea ce priveşte toate drepturile de vot anexate acestor titluri.

(2) Emitentul se asigură că toate mijloacele şi toate informaţiile necesare pentru a permite deţinătorilor de titluri de datorie să îşi exercite drepturile sunt disponibile public în statul membru de origine, iar integritatea datelor este păstrată. Deţinătorii de titluri de datorie nu sunt împiedicaţi să îşi exercite drepturile prin împuternicire, în condiţiile prevăzute de legislaţia statului în care emitentul are sediul social. Emitentul îndeplineşte în special următoarele:

a) publică informări privind locul, ora şi ordinea de zi a adunărilor deţinătorilor de titluri de datorie, plata dobânzilor, exercitarea unor eventuale drepturi de conversie, de schimb, de subscriere sau de anulare şi rambursare, precum şi dreptul deţinătorilor de a participa la adunare;

b) pune la dispoziţia fiecărei persoane abilitate să voteze în cadrul unei adunări a deţinătorilor de titluri de datorie un formular de împuternicire specială, pe suport hârtie sau, după caz, pe cale electronică, împreună cu convocatorul adunării sau, la cerere, după convocarea unei adunări; şi

c) desemnează ca agent de plată o instituţie financiară prin care deţinătorii de titluri de datorie îşi pot exercita drepturile financiare.

(3) în cazul în care numai deţinătorii de titluri de datorie a căror valoare nominală unitară atinge cel puţin 100.000 de euro sau în cazul titlurilor de datorie emise în altă monedă decât euro, a căror valoare nominală unitară este echivalentă, la data emisiunii, cu cel puţin 100.000 de euro, sunt invitaţi să participe la o adunare generală, emitentul poate alege orice stat membru în care să aibă loc adunarea, cu condiţia ca toate mijloacele şi informaţiile necesare pentru exercitarea drepturilor de către deţinători să fie disponibile în acest stat membru.

(4) Alegerea menţionată la alin. (3) se aplică şi deţinătorilor de titluri de datorie, cu valoarea nominală unitară cel puţin egală cu 50.000 de euro sau, pentru titlurile de datorie emise în altă monedă decât euro, cu valoarea nominală unitară echivalentă cu cel puţin 50.000 de euro la data emisiunii, care au fost deja admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniunea Europeană înainte de 31 decembrie 2010, atât timp cât aceste titluri de datorie nu sunt scadente, cu condiţia ca toate mijloacele şi informaţiile necesare pentru exercitarea drepturilor de către deţinători să fie disponibile în statul membru ales de emitent.

(5) Emitenţii pot utiliza calea electronică pentru transmiterea informaţiilor către deţinătorii de titluri de datorie, cu condiţia ca această decizie să fie luată în adunarea generală şi să fie îndeplinite condiţiile stabilite în acest sens prin reglementările A.S.F.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Obligaţii generale de informare

 

Art. 79. - Atunci când emitentul sau orice persoană care a solicitat, fără consimţământul acestuia, admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, face publice informaţii reglementate în conformitate cu obligaţiile instituite prin prezenta lege, acesta/aceasta transmite, în acelaşi timp, informaţiile la operatorul de piaţă şi la A.S.F. care poate decide publicarea acestor informaţii pe website-ul său.

Art. 80. - (1) Informaţiile care trebuie notificate emitentului în conformitate cu prevederile art. 69, 70, 72 şi 73 se transmit în acelaşi timp la A.S.F,

(2) A.S.F. emite reglementări privind limba în care sunt făcute publice informaţiile reglementate în conformitate cu obligaţiile instituite prin prezenta lege.

Art. 81. - (1) Emitentul sau persoana care a solicitat admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, fără consimţământul emitentului publică informaţiile reglementate ce trebuie făcute publice în conformitate cu obligaţiile instituite prin prezenta lege astfel încât să poată fi accesibile rapid şi în mod nediscriminatoriu şi le face disponibile în vederea stocării în cadrul unui mecanism oficial de stocare.

(2) Mecanismul oficial de stocare menţionat la alin. (1) respectă standarde minime de securitate privind autenticitatea sursei informaţiilor, privind înregistrarea datei (momentului) la care sunt transmise rapoartele, precum şi privind uşurinţa de accesare de către utilizatorii finali.

(3) Accesul la mecanismul oficial de stocare menţionat la alin. (1)şi interconectarea cu mecanisme oficiale de stocare din alte state membre se realizează prin intermediul unui portal web care funcţionează ca punct de acces electronic european.

Art. 82. - (1) Administratorii emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sunt obligaţi să raporteze, de îndată, orice act juridic încheiat de către emitent cu administratorii, angajaţii, acţionarii care deţin controlul, precum şi cu persoanele cu care aceştia acţionează concertat, a cărui valoare cumulată reprezintă cel puţin echivalentul în lei a 50.000 de euro.

(2) în cazul în care societatea încheie acte juridice, cu persoanele menţionate la alin. (1), sunt respectate interesele acesteia, în raport cu ofertele de acelaşi tip existente pe piaţă.

(3) Rapoartele prevăzute la alin. (1) menţionează, într-un capitol special, actele juridice încheiate sau amendamentele la acestea şi vor preciza următoarele elemente: părţile care au încheiat actul juridic, data încheierii şi natura actului, descrierea obiectului acestuia, valoarea totală a actului juridic, datoriile reciproce, garanţiile constituite, termenele şi modalităţile de plată.

(4) Rapoartele menţionează şi orice alte informaţii necesare pentru determinarea efectelor actelor juridice respective asupra situaţiei financiare a societăţii.

Art. 83. - A.S.F. emite reglementări în aplicarea prevederilor prezentului capitol.

 

CAPITOLUL V

Dispoziţii speciale privind evenimentele corporative ale emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată

 

Art. 84. - (1) Membrii consiliului de administraţie al emitenţilor ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată pot fi aleşi prin metoda votului cumulativ. La cererea unui acţionar semnificativ, alegerea pe baza acestei metode se face în mod obligatoriu.

(2) în cazul în care alegerea prin metoda votului cumulativ nu este aplicată ca urmare a cererii formulate de un acţionar semnificativ, acesta are dreptul de a solicita în instanţă convocarea de îndată a unei adunări generale a acţionarilor.

(3) Administrarea unui emitent la care se aplică metoda votului cumulativ se realizează de către un consiliu de administraţie format din cel puţin 5 membri. Nicio prevedere a actelor constitutive ale emitenţilor ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată nu poate anula, modifica sau restrânge dreptul acţionarilor de a solicita şi obţine aplicarea metodei votului cumulativ în condiţiile prezentei legi şi ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia. Orice prevedere din actul constitutiv care are ca scop sau ca efect restrângerea dreptului acţionarilor de a cere, în condiţiile legii, aplicarea metodei votului cumulativ pentru numirea administratorilor, sunt considerate nescrise.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul alegerii membrilor consiliului de supraveghere, în situaţia în care emitentul este administrat în sistem dualist.

(5) A.S.F. emite reglementări privind aplicarea metodei votului cumulativ.

Art. 85. - (1) Orice majorare a capitalului social este hotărâtă de adunarea generală extraordinară a acţionarilor.

(2) Actul constitutiv sau hotărârea adunării generale extraordinare pot autoriza majorarea capitalului social până la un nivel maxim. În limitele nivelului fixat, consiliul de administraţie poate decide, în urma delegării de atribuţii, majorarea capitalului social. Această competenţă se acordă administratorilor pe o durată de maximum 3 ani şi poate fi reînnoită de către adunarea generală pentru o perioadă care, pentru fiecare reînnoire, nu poate depăşi 3 ani.

(3) Hotărârile luate de consiliul de administraţie al unui emitent, în exerciţiul atribuţiilor delegate de adunarea generală extraordinară a acţionarilor, au acelaşi regim ca şi hotărârile adunării generale a acţionarilor, în ceea ce priveşte publicitatea acestora şi posibilitatea de contestare în instanţă.

(4) Tarifele percepute acţionarilor care solicită eliberarea unor copii ale documentelor emise în aplicarea alin. (3) nu depăşesc costurile necesare multiplicării.

Art. 86. - (1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, data la care are loc identificarea acţionarilor care urmează a beneficia de dividende sau de alte drepturi şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adunării generale a acţionarilor va fi stabilită de aceasta din urmă. Această dată va fi ulterioară cu cel puţin 10 zile lucrătoare datei adunării generale a acţionarilor.

(2) Odată cu fixarea dividendelor, adunarea generală a acţionarilor stabileşte şi data în care acestea se vor plăti acţionarilor. Această dată nu va fi stabilită mai târziu de 6 luni de la data adunării generale a acţionarilor de stabilire a dividendelor.

(3) în cazul în care adunarea generală a acţionarilor nu stabileşte data plăţii dividendelor, potrivit alin. (2), acestea se plătesc în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale a acţionarilor de stabilire a dividendelor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dată de la împlinirea căreia societatea este de drept în întârziere.

(4) Hotărârea adunării generale de fixare a dividendului se depune în termen de 15 zile la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru a fi menţionată în registru şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Hotărârea constituie titlu executoriu, în temeiul căruia acţionarii pot începe executarea silită împotriva societăţii, potrivit legii.

(5) Emitenţii efectuează plata dividendelor şi a oricăror altor sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare prin intermediul depozitarului central al valorilor mobiliare respective, precum şi al participanţilor la sistemul acestora.

Art. 87. - (1) în cazul majorării de capital social prin aport în numerar, ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor de a subscrie noile acţiuni trebuie să fie hotărâtă în adunarea generală extraordinară a acţionarilor, la care participă acţionari reprezentând cel puţin 85% din capitalul social subscris, şi cu votul acţionarilor care deţin cel puţin 3/4 din drepturile de vot. În urma ridicării dreptului de preferinţă al acţionarilor de a subscrie noile acţiuni, acestea vor fi oferite spre subscriere publicului cu respectarea dispoziţiilor privind ofertele publice de vânzare din cadrul titlului II şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.

(2) Majorarea de capital social prin aport în natură este aprobată de adunarea generală extraordinară a acţionarilor, la care participă acţionari reprezentând cel puţin 85% din capitalul social subscris, şi cu votul acţionarilor care să reprezinte cel puţin 3/4 din drepturile de vot. Aporturile în natură pot consta numai în bunuri noi şi performante necesare realizării obiectului de activitate al societăţii emitente.

(3) Evaluarea aportului în natură se face de către experţi independenţi, în conformitate cu prevederile art. 215 din Legea nr. 31/1990.

(4) Numărul de acţiuni ce revine ca urmare a aportului în natură se determină ca raport între valoarea aportului, stabilită în conformitate cu prevederile alin. (3), şi cea mai mare valoare dintre preţul de piaţă al unei acţiuni, valoarea pe acţiune calculată pe baza activului net contabil sau valoarea nominală a acţiunii.

(5) În cazul ridicării dreptului de preferinţă, în conformitate cu prevederile alin. (1), numărul de acţiuni se stabileşte după criteriul enunţat la alin. (4).

Art. 88. - (1) Majorarea capitalului social prin conversia unor datorii certe, lichide şi exigibile este asimilată operaţiunii de majorare de capital social cu aport în numerar, fiind efectuată cu acordarea dreptului de preferinţă tuturor acţionarilor emitentului şi în condiţiile stabilite prin prezentul articol.

(2) în vederea acordării dreptului de preferinţă, adunarea generală extraordinară a acţionarilor hotărăşte majorarea capitalului social cu suma rezultată prin conversia datoriei certe, lichide şi exigibile, precum şi cu o sumă suplimentară reprezentând aport în numerar al celorlalţi acţionari, care pot subscrie acţiuni proporţional cu cota deţinută de aceştia la data de înregistrare stabilită de adunarea generală a acţionarilor.

(3) Cvorumul de şedinţă pentru adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social prin conversia datoriilor certe, lichide şi exigibile, cu acordarea dreptului de preferinţă, este cel prevăzut de Legea nr. 31/1990.

(4) Ridicarea dreptului de preferinţă în situaţia majorării capitalului social prin conversia datoriilor certe, lichide şi exigibile se realizează cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 87 alin. (1).

Art. 89. - (1) Hotărârile adunării generale, contrare legii sau actului constitutiv, care au drept efect modificarea capitalului social pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.

(2) Acţiunile în anulare menţionate la alin. (1) se soluţionează de urgenţă şi cu precădere de către tribunale, în camera de consiliu, într-un termen de 30 de zile de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

(3) Hotărârile date de tribunal pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.

(4) Recursul se va soluţiona de urgenţă de către curţile de apel în termen de 30 de zile de la data înregistrării dosarului pe rolul instanţei de recurs.

Art. 90. - (1) Actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garanţie a unor active din categoria activelor imobilizate ale emitentului, a căror valoare depăşeşte, individual sau cumulat, pe durata unui exerciţiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai puţin creanţele, sunt încheiate de către administratorii sau directorii emitentului numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor.

(2) închirierile de active corporale, pentru o perioadă mai mare de un an, a căror valoare individuală sau cumulată faţă de acelaşi cocontractant sau persoane implicate ori care acţionează în mod concertat depăşeşte 20% din valoarea totalului activelor imobilizate, mai puţin creanţele la data încheierii actului juridic, precum şi asocierile pe o perioadă mai mare de un an, depăşind aceeaşi valoare, se aprobă în prealabil de adunarea generală extraordinară a acţionarilor,

(3) în cazul nerespectării prevederilor alin. (1) şi (2), oricare dintre acţionari poate solicita instanţei judecătoreşti anularea actului juridic încheiat şi urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societăţii.

(4) În cazul unui eveniment corporativ în cadrul căruia, în urma aplicării algoritmului specific evenimentului respectiv, rezultă fracţiuni de instrumente financiare, rotunjirea rezultatelor se va realiza la întregul inferior.

Art. 91. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990, preţul plătit de un emitent acţionarului care îşi exercită dreptul de a se retrage din societate este stabilit de un evaluator independent înregistrat la A.S.F. şi în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.

(2) Emitentul are obligaţia achitării contravalorii acţiunilor deţinute de acţionarii care şi-au exercitat dreptul de retragere din societate în termen de 4 luni de la depunerea cererii privind retragerea.

Art. 92. - (1) Consiliul de administraţie sau directoratul, după caz, convoacă adunarea generală în termenul prevăzut la art. 117 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) nu este aplicabil pentru a două sau pentru următoarea convocare a adunării generale determinată de neîntrunirea cvorumului necesar pentru adunarea convocată pentru prima dată, cu condiţia ca:

a) prevederile prezentului articol să fi fost respectate cu ocazia primei convocări;

b) pe ordinea de zi să nu se fi adăugat niciun punct nou; şi

c) să treacă cel puţin 10 zile între convocarea finală şi data adunării generale.

(3) Unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social are/au dreptul:

a) de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală; şi

b) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele induse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale.

(4) Drepturile prevăzute la alin. (3) pot fi exercitate numai în scris, propunerile formulate urmând a fi transmise prin servicii de curierat sau prin mijloace electronice.

(5) Acţionarii îşi pot exercita drepturile prevăzute la alin. (3) în termen de 15 zile de la data publicării convocării.

(6) în cazurile în care exercitarea dreptului prevăzut la alin. (3) lit. a) determină modificarea ordinii de zi a adunării generale comunicate deja acţionarilor, societatea face disponibilă o ordine de zi revizuită, folosind aceeaşi procedură ca şi cea utilizată pentru ordinea de zi anterioară, înainte de data de referinţă a adunării generale a acţionarilor, aşa cum este definită aceasta prin reglementările A.S.F., precum şi cu respectarea termenului prevăzut la art. 1171 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, astfel încât să permită celorlalţi acţionari să desemneze un reprezentant sau, dacă este cazul, să voteze prin corespondenţă.

(7) Accesul acţionarilor îndreptăţiţi să participe, la data de referinţă, la adunarea generală a acţionarilor este permis prin simpla probă a identităţii acestora, făcută, în cazul acţionarilor persoane fizice, cu actul de identitate al acestora sau, în cazul persoanelor juridice, al reprezentantului legal, iar în cazul entităţilor legale şi al acţionarilor persoane fizice reprezentate, cu împuternicirea dată persoanei care le reprezintă, cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie.

(8) Data de referinţa se stabileşte de către emitent şi nu poate să fie anterioară cu mai mult de 30 de zile datei adunării generale căreia i se aplică.

(9) împiedicarea accesului unui acţionar ce îndeplineşte condiţiile legii de a participa la adunarea generală a acţionarilor dă dreptul oricărei persoane interesate să ceară în justiţie anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor.

(10) Reprezentarea acţionarilor în adunarea generală a acţionarilor se poate face şi prin alte persoane decât acţionarii, pe baza linei împuterniciri speciale sau generale.

(11) în cazul în care un acţionar este reprezentat de o instituţie de credit care prestează servicii de custodie, aceasta va putea vota în adunarea generală a acţionarilor pe baza instrucţiunilor de vot primite prin mijloace electronice de comunicare, fără a mai fi necesară întocmirea unei împuterniciri speciale sau generale de către acţionar. Custodele votează în adunarea generală a acţionarilor exclusiv în conformitate şi în limita instrucţiunilor primite de la clienţii săi având calitatea de acţionari la data de referinţă.

(12) împuternicirea specială poate fi acordată oricărei persoane pentru reprezentare într-o singură adunare generală şi conţine instrucţiuni specifice de vot din partea acţionarului, cu precizarea clară a opţiunii de vot pentru fiecare punct înscris pe ordinea de zi a adunării generale. În această situaţie, prevederile art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile. În situaţia discutării în cadrul adunării generale a acţionarilor, în conformitate cu prevederile legale, a unor puncte neincluse pe ordinea de zi publicată, împuternicitul poate vota pe marginea acestora conform interesului acţionarului reprezentat.

(13) Acţionarul poate acorda o împuternicire valabilă pentru o perioadă care nu va depăşi 3 ani, permiţând reprezentantului său a vota în toate aspectele aflate în dezbaterea adunărilor generale ale acţionarilor a unuia sau mai multor emitenţi identificaţi în împuternicire, în mod individual sau printr-o formulare generică referitoare la o anumită categorie de emitenţi, inclusiv în ceea ce priveşte acte de dispoziţie, cu condiţia ca împuternicirea să fie acordată de către acţionar, în calitate de client, unui intermediar definit conform prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 20 sau unui avocat.

(14) împuternicirile, înainte de prima lor utilizare, se depun la societate cu 48 de ore înainte de adunarea generală sau în termenul prevăzut de actul constitutiv al emitentului, în copie, cuprinzând menţiunea conformităţii cu originalul sub semnătura reprezentantului. Copii ale împuternicirilor sunt reţinute de societate, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al adunării generale.

(15) Acţionarii nu pot fi reprezentaţi în adunarea generală a acţionarilor pe baza unei împuterniciri indicate la alin. (13) de către o persoană care se află într-o situaţie de conflict de interese ce poate apărea în special în unul dintre următoarele cazuri:

a) este un acţionar majoritar al emitentului sau o altă persoană, controlată de respectivul acţionar;

b) este membru al unui organ de administrare, de conducere sau de supraveghere al emitentului, al unui acţionar majoritar sau al unei persoane controlate, conform prevederilor lit. a);

c) este un angajat sau un auditor al societăţii ori al unui acţionar majoritar sau al unei entităţi controlate, conform prevederilor lit. a);

d) este soţul, ruda sau afinul până la gradul al patrulea inclusiv al uneia dintre persoanele fizice prevăzute la lit. a)-c).

(16) împuternicitul nu poate fi substituit de o altă persoană decât în cazul în care acest drept i-a fost conferit în mod expres de către acţionar în împuternicire. În condiţiile în care persoana împuternicită este o persoană juridică, aceasta poate să îşi exercite mandatul primit prin intermediul oricărei persoane ce face parte din organul său de administrare sau conducere sau dintre angajaţii săi. Prevederile prezentului alineat nu afectează dreptul acţionarului de a desemna prin împuternicire unul sau mai mulţi împuterniciţi supleanţi, care să îi asigure reprezentarea în adunarea generală, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F. în aplicarea prezentelor dispoziţii.

(17) Emitenţii pot permite acţionarilor lor orice formă de participare la adunarea generală prin mijloace electronice de transmisie a datelor.

(18) Acţionarii pot să îşi desemneze şi să îşi revoce reprezentantul prin mijloace electronice de transmisie a datelor.

(19) Emitenţii au obligaţia să întocmească proceduri care să dea acţionarilor posibilitatea de a vota în adunarea generală, atât prin participarea în mod personal sau prin reprezentant în adunarea generală, cât şi prin reprezentare, respectiv prin corespondenţă. În cazul în care pe ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor se află rezoluţii care necesită votul secret, votul acţionarilor participanţi în mod personal sau prin reprezentant, precum şi al celor care votează prin corespondenţă va fi exprimat prin mijloace care nu permit deconspirarea acestuia decât membrilor secretariatului însărcinat cu numărarea voturilor secrete exprimate şi numai în momentul în care sunt cunoscute şi celelalte voturi exprimate în secret de acţionarii prezenţi sau de reprezentanţii acţionarilor care participă la şedinţă. În cazul votului prin reprezentant, dezvăluirea votului faţă de acesta, înainte de adunarea generală, nu reprezintă o încălcare a cerinţei privind caracterul secret al votului.

(20) în situaţia în care acţionarul care şi-a exprimat votul prin corespondenţă participă personal sau prin reprezentant la adunarea generală, votul prin corespondenţă exprimat pentru acea adunare generală este anulat. În acest caz este luat în considerare doar votul exprimat personal sau prin reprezentant.

(21) Dacă persoana care reprezintă acţionarul prin participare personală la adunarea generală este alta decât cea care a exprimat votul prin corespondenţă, atunci pentru valabilitatea votului său aceasta prezintă la adunare o revocare scrisă a votului prin corespondenţă, semnată de acţionar sau de reprezentantul care a exprimat votul prin corespondenţă. Acest lucru nu este necesar dacă acţionarul sau reprezentantul legal al acestuia este prezent la adunarea generală.

(22) Cu cel puţin 30 de zile înainte de data adunării generale a acţionarilor, societatea pune la dispoziţia acţionarilor documentele sau informaţiile vizând problemele înscrise pe ordinea de zi, pe website-ul propriu, inclusiv situaţiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administraţie, respectiv raportul directoratului şi cel al consiliului de supraveghere, precum şi propunerea cu privire la distribuirea de dividende.

(23) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul sunt obligaţi să convoace adunarea generală la cererea acţionarilor precizaţi la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în situaţia în care cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţia adunării, astfel încât adunarea să fie ţinută, la prima sau la a două convocare, în termen de 60 de zile de la data cererii.

(24) Prezentul articol şi reglementările A.S.F. emise în aplicarea acestuia nu se aplică în cazul utilizării instrumentelor, competenţelor şi mecanismelor de rezoluţie prevăzute de legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.

(25) în sensul prevederilor legislaţiei privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, adunarea generală poate, cu o majoritate de două treimi din voturile valabil exprimate, decide sau modifica statutul pentru a prevedea că o convocare a adunării generale, pentru a se decide cu privire la o majorare de capital, se face într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la alin. (1), cu condiţia ca între data convocării şi data adunării generale să fie cel puţin 10 zile calendaristice, să fie îndeplinite condiţiile referitoare la măsurile de intervenţie timpurie sau la desemnarea administratorului temporar prevăzute de legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, iar majorarea de capital să fie necesară pentru a evita condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie prevăzute de legislaţia privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.

(26) în sensul alin. (25), obligaţia de a stabili un singur termen-limită pentru exercitarea drepturilor acţionarilor de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale sau de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse pentru a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale, potrivit prevederilor alin. (5), obligaţia de a asigura la timp disponibilitatea unei ordini de zi revizuite potrivit prevederilor alin. (6), precum şi obligaţia ca toţi emitenţii să stabilească o singură dată de referinţă potrivit prevederilor reglementărilor A.S.F. nu se aplică

(27) A.S.F. va emite reglementări în aplicarea prevederilor prezentului capitol.

 

CAPITOLUL VI

Auditorii financiari

 

Art. 93. - Situaţiile financiar-contabile şi cele privind operaţiunile emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sunt elaborate în conformitate cu cerinţele specifice stabilite de M.F.P. şi sunt auditate de auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România.

Art. 94. - (1) Auditorul financiar:

a) întocmeşte un raport de audit financiar, în conformitate cu standardele de audit emise de Camera Auditorilor Financiari din România;

b) întocmeşte, în termen de 30 de zile, pe baza informaţiilor prezentate de administratori, rapoarte suplimentare, în conformitate cu standardele de audit financiar şi cu cadrul de raportare definit prin standardele internaţionale de contabilitate şi prin reglementările A.S.F., referitoare la operaţiunile reclamate de acţionarii reprezentând cel puţin 5% din totalul drepturilor de vot. Administratorii sunt obligaţi să furnizeze auditorilor toate informaţiile solicitate. Raportul suplimentar este făcut public pe website-ul A.S.F.;

c) furnizează servicii suplimentare, în condiţiile respectării principiului independenţei.

(2) Dacă administratorii şi auditorii prevăzuţi la alin. (1) lit. b) nu dau curs solicitării în termenul prevăzut sau dacă raportul publicat nu cuprinde informaţiile din cadrul de raportare, acţionarii se vor putea adresa instanţei din raza teritorială unde îşi are sediul societatea, în vederea numirii unui alt auditor financiar sau expert pentru reluarea procedurii de întocmire şi prezentare a unui raport suplimentar, urmând ca raportul să fie înaintat instanţei şi comunicat părţilor, iar opinia auditorului financiar sau a expertului să fie publicată în Buletinul A.S.F.

Art. 95. - (1) Auditorii financiari sunt obligaţi să raporteze A.S.F., fără să vină în contradicţie cu prevederile din Codul privind conduita etică şi profesională şi Standardele de audit financiar, în termen de 10 zile, orice fapt sau act în legătură cu activitatea emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, de care au luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor lor specifice şi care:

a) constituie o încălcare semnificativă a actelor normative ce reglementează condiţiile de funcţionare a emitentului auditat;

b) este de natură să afecteze continuitatea activităţii emitentului auditat;

c) poate conduce la o opinie de audit cu rezerve, imposibilitatea exprimării unei opinii sau a unei opinii contrare.

(2) Auditorii financiari sunt obligaţi să raporteze, de îndată, A.S.F. orice fapt sau act, din cele prevăzute la alin. (1), de care au luat la cunoştinţă pe parcursul efectuării auditului, în legătură cu o persoană controlată de emitent.

(3) La solicitarea scrisă a A.S.F. auditorii financiari au obligaţia:

a) să înainteze A.S.F. orice raport sau document ce a fost adus la cunoştinţa emitentului auditat;

b) să înainteze A.S.F. o declaraţie care să indice motivele de încetare a contractului de audit, indiferent de natura acestora;

c) să înainteze A.S.F. orice raport sau document cuprinzând observaţiile care au fost aduse la cunoştinţa conducerii emitentului auditat.

Art. 96. - A.S.F. are obligaţia să asigure confidenţialitatea informaţiilor primite, în conformitate cu prevederile art. 95, cu excepţia celor care sunt de natură penală.

Art. 97. - Pentru deficienţele semnificative constatate în activitatea profesională desfăşurată de un auditor financiar, în legătură cu emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată A.S.F. sesizează Camera Auditorilor Financiari din România şi solicită adoptarea măsurilor corespunzătoare, potrivit reglementărilor în vigoare.

 

CAPITOLUL VII

Atribuţii şi competenţe ale A.S.F.

 

Art. 98. - (1) Fără a aduce atingere competenţelor prevăzute la art. 2 alin. (9), care se aplică corespunzător, A.S.F. are, în scopul exercitării atribuţiilor ce îi revin în vederea aplicării prevederilor prezentului titlu, următoarele competenţe:

a) să solicite din partea auditorilor, emitenţilor, deţinătorilor de acţiuni sau alte instrumente financiare sau a persoanelor menţionate la art. 70 sau art. 73, precum şi din partea persoanelor care îi controlează sau care sunt controlate de aceştia furnizarea de informaţii şi documente;

b) să solicite ca emitentul să facă publice informaţiile prevăzute la lit. a) prin modalităţile şi în termenele considerate necesare de către A.S.F. în cazul în care emitentul sau persoanele care îl controlează sau care sunt controlate de acesta nu publică informaţiile, A.S.F. poate, după audierea emitentului, să publice din proprie iniţiativă informaţiile respective;

c) să solicite din partea conducerii emitenţilor şi a conducerii deţinătorilor de acţiuni sau alte instrumente financiare sau din partea persoanelor menţionate la art. 70 sau art. 73 să notifice informaţiile impuse de prezenta lege sau de reglementările A.S.F. şi, după caz, să furnizeze informaţii şi documente suplimentare;

d) să suspende sau să solicite pieţei reglementate în cauză suspendarea tranzacţionării instrumentelor financiare pentru o perioadă de cel mult 10 zile, în cazul în care aceasta are motive întemeiate să considere că emitentul nu a respectat dispoziţiile prezentului titlu sau ale reglementărilor A.S.F. sau dacă consideră că situaţia emitentului este de aşa natură încât tranzacţionarea ar fi în detrimentul investitorilor;

e) să interzică tranzacţionarea pe o piaţă reglementată în cazul în care constată că nu au fost respectate dispoziţiile prezentului titlu sau ale reglementărilor A.S.F. sau în cazul în care A.S.F. prezumă, pe baza unor motive întemeiate, că dispoziţiile prezentului titlu au fost încălcate;

f) să ia măsuri astfel încât emitentul să facă publice informaţiile la timp în vederea garantării unui acces optim şi egal al publicului din toate statele membre în care se tranzacţionează valorile mobiliare sau să ia măsuri adecvate, în cazul în care situaţia se prezintă altfel;

g) să facă public faptul că un emitent sau un deţinător de acţiuni sau alte instrumente financiare sau una dintre persoanele menţionate la art. 70 sau 73 nu se conformează obligaţiilor care îi revin;

h) să verif ce dacă obligaţiile de raportare şi transmitere de informaţii prevăzute de prezentul titlu sunt îndeplinite cu respectarea formatelor şi a condiţiilor stabilite prin lege şi să ia măsurile necesare, în cazul în care constată existenţa unor nereguli; şi

i) să efectueze inspecţii la faţa locului în teritoriu, la sediul entităţilor reglementate sau supravegheate şi/sau, în cooperare cu alte autorităţi, la sediul altor entităţi ce intră sub incidenţa prevederilor prezentei legi, cu respectarea legislaţiei naţionale aplicabile, în scopul de a verifica respectarea dispoziţiilor prezentului titlu şi a reglementărilor emise în aplicarea acestuia;

j) să decidă ca valorile mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată să fie retrase de la tranzacţionare, în condiţiile în care consideră că, datorită unor circumstanţe speciale, nu se mai poate menţine o piaţă ordonată pentru respectivele valori mobiliare.

(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin (1), A.S.F este învestită cu toate puterile de investigare necesare pentru exercitarea competenţelor sale.

(3) Comunicarea către A.S.F., de către un auditor a oricăror informaţii şi/sau documente ca urmare a solicitărilor formulate în acest sens de A.S.F. conform alin. (1) lit. a) nu constituie o încălcare a vreunei restricţii referitoare la dezvăluirea de informaţii impusă printr-un contract sau printr-un act cu putere de lege sau act administrativ şi nu angajează responsabilitatea auditorului respectiv.

Art. 99. - (1) Obligaţia privind secretul profesional se aplică în cazul tuturor persoanelor care lucrează sau au lucrat pentru A.S.F. şi pentru entităţile cărora A.S.F. le-a delegat, eventual, anumite sarcini. Informaţiile supuse regimului privind secretul profesional nu pot fi comunicate niciunei persoane sau autorităţi, decât în conformitate cu legislaţia naţională şi actele administrative aplicabile.

(2) A.S.F. cooperează cu autorităţile competente ale celorlalte state membre atunci când este necesar pentru îndeplinirea funcţiilor şi exercitarea prerogativelor care îi sunt conferite prin prezentul titlu şi le oferă asistenţă.

(3) în exercitarea competenţelor sale de sancţionare şi de investigare, A.S.F. cooperează cu autorităţile competente ale celorlalte state membre pentru a se asigura că sancţiunile sau măsurile dispuse produc rezultatele dorite şi pentru a-şi coordona eforturile atunci când se ocupă de cazuri transfrontaliere.

(4) A.S.F. poate sesiza ESMA cu privire la situaţiile în care o cerere de cooperare a fost respinsă sau nu i s-â dat curs în termen rezonabil şi cooperează cu aceasta în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010, fumizându-i toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin ESMA în temeiul acestui regulament.

(5) Prevederile alin. (1) nu împiedică schimbul de informaţii confidenţiale între A.S.F. şi alte autorităţi competente. Informaţiile astfel schimbate sunt reglementate de secretul profesional, obligaţie care incumbă persoanelor angajate sau anterior angajate de autorităţile competente care primesc informaţiile.

(6) A.S.F. poate încheia acorduri de cooperare privind schimbul de informaţii cu autorităţile sau organismele competente din ţările terţe, abilitate de propria lor legislaţie să ducă la îndeplinire orice sarcină similară cu cele prevăzute de dispoziţiile legale referitoare la competenţele A.S.F. privind supravegherea respectării obligaţiilor de transparenţă ale emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Acest schimb de informaţii se supune unor garanţii de secret profesional cel puţin echivalente cu cele prevăzute de prezentul articol şi este destinat executării prerogativelor de supraveghere ale autorităţilor sau organismelor respective, în cazul în care provin din alt stat membru, informaţiile nu pot fi comunicate fără acordul expres al autorităţilor competente care le-au comunicat şi, după caz, exclusiv în scopul pentru care şi-au dat acordul.

Art. 100. - (1) în căzui în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă atunci când România este stat membru gazdă pentru un emitent ale cărui valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, constată că emitentul sau un deţinător de acţiuni ori alte instrumente financiare sau persoana menţionată la art. 71 a comis nereguli sau şi-a încălcat obligaţiile, aceasta aduce la cunoştinţă aceste constatări autorităţii competente a statului membru de origine şi ESMA.

(2) în cazul în care, în ciuda măsurilor luate de autoritatea competentă a statului membru de origine sau dacă aceste măsuri se dovedesc inadecvate, emitentul sau deţinătorul de valori mobiliare continuă să nu îşi respecte obligaţiile ce îi revin, A.S.F., în calitate de autoritate competentă atunci când România este stat membru gazdă, după informarea autorităţii competente a statului membru de origine, ia toate măsurile necesare pentru protejarea investitorilor, în conformitate cu prevederile legale privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în legătură cu emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, informând în acest sens, în cel mai scurt timp, Comisia Europeană şi ESMA,

 

TITLUL IV

Emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare sau sunt tranzacţionate în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare sau sistem organizat de tranzacţionare

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 101. - (1) Prevederile prezentului titlu stabilesc cadrul juridic aplicabil emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare sau sunt tranzacţionate, cu acordul lor, în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare sau în cadrul unui sistem organizat de tranzacţionare, precum şi obligaţiile de raportare şi transparenţă ale acestor emitenţi.

(2) Prevederile prezentului titlu nu sunt aplicabile în cazul titlurilor de participare emise de organismele de plasament colectiv, altele decât cele de tip închis.

Art. 102. - În înţelesul prezentului titlu, prin emitent se înţelege o persoană juridică sau altă entitate legală reglementată de dreptul public sau privat, inclusiv un stat, ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare sau sunt tranzacţionate, cu acordul său, în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare sau în cadrul unui sistem organizat de tranzacţionare.

 

CAPITOLUL II

Admiterea, înscrierea şi retragerea valorilor mobiliare de la tranzacţionarea pe un sistem multilateral de tranzacţionare sau sistem organizat de tranzacţionare

 

Art. 103. - Admiterea sau, după caz, înscrierea la tranzacţionare a valorilor mobiliare în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare sau în cadrul unui sistem organizat de tranzacţionare se face în conformitate cu reglementările proprii ale operatorului de sistem care administrează respectivul sistem multilateral de tranzacţionare sau sistem organizat de tranzacţionare, aprobate de A.S.F.

Art. 104. - Condiţiile de retragere a valorilor mobiliare de la tranzacţionarea pe un sistem multilateral de tranzacţionare sau sistem organizat de tranzacţionare se stabilesc prin reglementări ale A.S.F. şi sunt specificate în cadrul reglementărilor proprii ale operatorului de sistem care administrează respectivul sistem multilateral de tranzacţionare sau sistem organizat de tranzacţionare.

 

CAPITOLUL III

Informarea periodică şi continuă

 

Art. 105. - Emitenţii sunt obligaţi să se înregistreze la A.S.F. şi să ridice certificatul emis ce atestă înregistrarea valorilor mobiliare, să respecte cerinţele de raportare stabilite prin reglementările A.S.F., precum şi cele ale operatorului sistemelor de tranzacţionare pe care se tranzacţionează valorile mobiliare emise de aceştia.

Art. 106. - Prevederile art. 46 alin. (2)-(4), art. 62, art. 69- 76, art. 77 alin. (1), art. 78 alin. (1) şi (2), art. 85-98 şi art. 99 alin. (1)-(3), (5) şi (6) se aplică în mod corespunzător şi în cazul emitenţilor ale căror valori mobiliare se tranzacţionează în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare sau sistem organizat de tranzacţionare, cu respectarea prevederilor art. 46 alin. (5).

Art. 107. - A.S.F. emite reglementări în aplicarea prevederilor prezentului titlu referitoare la obligaţiile de transparenţă şi raportare ale emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe un sistem multilateral de tranzacţionare sau pe un sistem organizat de tranzacţionare.

 

TITLUL V

Abuzul pe piaţă

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 108. - (1) Prezentul titlu stabileşte cadrul legal al utilizării abuzive a informaţiilor privilegiate, al divulgării neautorizate a informaţiilor privilegiate şi al manipulării pieţei, precum şi măsuri pentru prevenirea abuzului pe piaţă.

(2) A.S.F. informează Comisia Europeană atunci când are loc, prin modificarea legislaţiei naţionale, extinderea competenţelor în privinţa infracţiunilor prevăzute la art. 134 alin. (2)-(5), a tentativei prevăzute la art. 135 alin. (1), precum şi a instigării şi complicităţii la faptele prevăzute la art. 134 alin. (2), (4) şi (5) care au fost săvârşite în afara României, în cazul în care:

a) autorul infracţiunii îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul României; sau

b) infracţiunea a fost săvârşită în beneficiul unei persoane juridice având sediul pe teritoriul României.

(3) în înţelesul prezentului titlu prin emitent se înţelege o entitate legală de drept privat sau public care emite sau intenţionează să emită instrumente financiare, emitentul fiind, în cazul certificatelor de depozit având ca suport instrumente financiare, emitentul instrumentului financiar suport.

Art. 109. - Prevederile prezentului titlu se aplică:

a) instrumentelor financiare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau pentru care s-a depus o cerere de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;

b) instrumentelor financiare tranzacţionate în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare (SMT), admise la tranzacţionare în cadrul unui SMT sau pentru care s-a depus o cerere de admitere la tranzacţionare în cadrul unui SMT;

c) instrumentelor financiare tranzacţionate în cadrul unui sistem organizat de tranzacţionare (SOT)\

d) instrumentelor financiare necuprinse la lit. a), b) sau c), al căror preţ sau valoare depinde de preţul sau valoarea unui instrument financiar menţionat la aceste litere sau are un efect asupra acestora şi care poate include, dar nu se limitează la swap-uri pe riscul de credit şi contracte pentru diferenţă;

e) comportamentelor sau tranzacţiilor, inclusiv oferte, legate de licitarea pe o platformă de licitaţie autorizată ca o piaţă reglementată a certificatelor de emisii sau a altor produse licitate pe baza acestora, inclusiv atunci când produsele licitate nu sunt instrumente financiare, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1.031/2010 al Comisiei din 12 noiembrie 2010 privind calendarul, administrarea şi alte aspecte ale licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii. Fără a aduce atingere dispoziţiilor specifice referitoare la ofertele depuse în contextul unei licitaţii, dispoziţiile din prezentul titlu referitoare la ordinele de tranzacţionare se aplică şi acestor oferte.

Art. 110. - (1) Prevederile art. 120 se aplică, de asemenea:

a) contractelor spot pe mărfuri care nu sunt produse energetice angro, atunci când tranzacţia, ordinul sau comportamentul are, este probabil să aibă sau se intenţionează să aibă un efect asupra preţului sau valorii unui instrument financiar, menţionat la art. 109;

b) tipurilor de instrumente financiare, inclusiv contractelor derivate sau instrumentelor financiare derivate pentru transferul riscului de credit, atunci când tranzacţia, ordinul, oferta sau comportamentul are sau poate avea un efect asupra preţului sau valorii contractului spot pe mărfuri, în cazul în care preţul sau valoarea depinde de preţul sau valoarea respectivelor instrumente financiare;

c) comportamentului în ceea ce priveşte indicii de referinţă.

(2) Prevederile prezentului titlu se aplică oricărei tranzacţii, ordin sau comportament care are legătură cu orice instrument financiar prevăzute la alin. (1) şi la art. 109, indiferent dacă tranzacţia, ordinul sau comportamentul respectiv se desfăşoară sau nu într-un loc de tranzacţionare.

Art. 111. - Interdicţiile prevăzute în acest titlu nu se aplică în cazul:

a) tranzacţiilor cu acţiuni proprii efectuate în cadrul programelor de răscumpărare, în cazul în care respectivele tranzacţii se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1), (2) şi (3) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014;

b) tranzacţiilor cu valori mobiliare sau cu instrumente asociate menţionate la art. 3 alin. (2) lit. a) şi b) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 pentru stabilizarea valorilor mobiliare, în cazul în care respectivele tranzacţii se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi (5) din regulamentul respectiv;

c) tranzacţiilor, ordinelor sau comportamentelor desfăşurate în vederea aplicării politicii monetare, a cursului de schimb sau a datoriei publice în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, ordinelor de tranzacţii sau comportamentelor desfăşurate în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din acelaşi regulament, activităţilor desfăşurate în cadrul politicii Uniunii Europene în domeniul climei, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din regulamentul menţionat sau activităţilor desfăşurate în cadrul politicii agricole comune sau al politicii comune în domeniul pescuitului a Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din acelaşi regulament.

Art. 112. - Interdicţiile prevăzute în prezentul titlu nu se aplică tranzacţiilor desfăşurate în contextul politicii monetare şi a cursului de schimb sau celor aferente datoriei publice, exercitate de: autorităţi competente din România, celelalte state membre, Banca Centrală Europeană sau o bancă centrală naţională, un minister, o agenţie ori o societate vehicul cu scop special pentru un stat membru sau mai multe state membre ori o persoană care acţionează în numele acestuia/acesteia, iar în cazul unui stat membru care este un stat federal, un membru care face parte din federaţie,

Art. 113. - (1) A.S.F. este autoritatea competentă care asigură aplicarea prevederilor prezentului titlu.

(2) AS.F. deleagă către B.N.R. competenţele privind supravegherea abuzului pe piaţă referitoare la instrumentele pieţei monetare şi valutare care sunt reglementate şi supravegheate de B.N.R., precum şi la indicii publicaţi de B.N.R.

 

CAPITOLUL II

Informaţiile privilegiate

 

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

 

Art. 114. - (1) Prin informaţie privilegiată se înţelege o informaţie cu caracter precis care nu a fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi făcută publică, ar putea influenţa semnificativ preţul acelor instrumente financiare sau preţul instrumentelor financiare derivate conexe.

(2) Atunci când se referă la instrumente financiare derivate pe mărfuri, informaţia privilegiată înseamnă informaţia cu caracter precis care nu a fost făcută publică şi care se referă direct sau indirect la unul sau mai multe astfel de instrumente financiare derivate sau care se referă direct la contractul spot pe mărfuri conex şi care, în cazul în care ar fi făcută publică, ar putea influenţa semnificativ preţul unor astfel de instrumente financiare derivate sau al contractelor spot pe mărfuri conexe, şi în cazul în care aceasta este o informaţie care este aşteptată în mod rezonabil să fie divulgată sau pentru care există obligativitatea de divulgare în conformitate cu legislaţia europeană sau naţională aplicabilă, norme de piaţă, contracte, practici sau uzanţe privind pieţele instrumentelor derivate pe mărfuri sau pieţele spot relevante.

(3) Atunci când se referă la certificatele de emisii sau produsele licitate pe baza acestora, informaţia privilegiată înseamnă informaţia cu caracter precis, care nu a fost făcută publică, care se referă direct sau indirect la unul sau mai multe astfel de instrumente şi care, în cazul în care ar fi făcută publică, ar putea influenţa semnificativ preţul unor astfel de instrumente sau preţul instrumentelor financiare derivate conexe.

(4) Pentru persoanele răspunzătoare de executarea ordinelor privind tranzacţionarea instrumentelor financiare, informaţia privilegiată înseamnă, totodată, informaţia cu caracter precis, transmisă de un client, în legătură cu ordinele sale care nu au fost încă executate, referitoare în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, informaţie care, dacă ar fi făcută publică, ar putea avea efecte semnificative asupra preţului respectivelor instrumente financiare, asupra preţului contractelor spot pe mărfuri conexe sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate conexe.

(5) Prin informaţie cu caracter precis se înţelege acea informaţie care indică un set de circumstanţe care există sau despre care se poate estima în mod rezonabil că vor exista, sau un eveniment care s-a produs sau se poate estima în mod rezonabil că se va produce şi pe baza căreia, datorită naturii specifice a acesteia, se poate trage o concluzie cu privire la efectul pe care îl pot avea respectivele circumstanţe sau respectivul eveniment asupra preţului instrumentelor financiare, asupra preţului instrumentelor financiare derivate conexe, asupra preţului contractelor spot pe mărfuri conexe sau asupra preţului produselor licitate pe baza certificatelor de emisii. În acest context, în cazul unui proces prelungit menit să producă sau care are ca rezultat anumite circumstanţe sau un anumit eveniment, aceste circumstanţe viitoare sau acel eveniment viitor, precum şi etapele intermediare ale acelui proces menit să producă sau să aibă drept rezultat circumstanţele viitoare sau evenimentul în cauză, pot fi privite ca informaţii precise.

(6) O etapă intermediară a unui proces prelungit este considerată informaţie privilegiată dacă, în sine, satisface criteriile aferente informaţiilor privilegiate menţionate în prezentul articol.

(7) Prin informaţie care, „dacă ar fi transmisă public, ar putea influenţa semnificativ preţul acelor instrumente financiare sau preţul instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură, al contractelor spot pe mărfuri conexe sau al produselor licitate pe baza certificatelor de emisii” se înţelege acea informaţie pe care un investitor rezonabil o poate folosi în fundamentarea deciziilor sale de investiţie.

Art. 115. - În cazul participanţilor la piaţa certificatelor de emisii cu un nivel agregat al emisiilor sau o putere termică nominală egală sau mai mică decât pragul fixat în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, se consideră că informaţiile legate de operaţiunile lor fizice nu au un efect semnificativ asupra preţului certificatelor de emisii, al produselor licitate pe baza acestora sau al instrumentelor financiare derivate.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate

 

Art. 116. - (1) Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate are loc atunci când o persoană deţine informaţii privilegiate şi utilizează aceste informaţii pentru a achiziţiona sau a ceda instrumente financiare la care se referă informaţiile respective, în nume propriu sau în numele unui terţ, direct sau indirect.

(2) Prezentul articol se aplică oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate ca urmare a faptului că persoana respectivă:

a) este administrator, membră a consiliului de administraţie, director, director general, membră a consiliului de supraveghere, membră a directoratului ori reprezentantul legal, sau, după caz, este membră în organele administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului sau ale participantului pe piaţa certificatelor de emisii;

b) deţine o parte din capitalul emitentului sau al participantului pe piaţa certificatelor de emisii;

c) are acces la informaţii prin natura postului ocupat, a profesiei sau a sarcinilor profesionale; sau

d) a obţinut informaţiile, în mod direct sau indirect, în urma săvârşirii unei infracţiuni.

(3) Prezentul articol se aplică, de asemenea, oricărei persoane care a obţinut informaţii privilegiate în alte împrejurări decât cele menţionate la alin. (2), în cazul în care persoana respectivă ştie sau ar trebui să ştie că sunt informaţii privilegiate.

(4) Utilizarea informaţiilor privilegiate prin anularea sau modificarea unui ordin privind un instrument financiar la care se referă informaţiile, în cazul în care acel ordin a fost emis înainte ca persoana în cauză să cunoască informaţiile privilegiate, se consideră de asemenea ca fiind utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate.

(5) Utilizarea recomandărilor sau acţionarea pe baza îndemnurilor prevăzute la art. 117 alin. (1) devine utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate în cazul în care persoana care utilizează recomandarea sau urmează îndemnul ştie că se bazează pe informaţii privilegiate.

(6) în cazul licitaţiilor pentru certificate de emisii sau alte produse licitate pe baza acestora care sunt organizate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1031/2010, utilizarea informaţiilor privilegiate menţionată la alin. (4) cuprinde şi prezentarea, modificarea sau retragerea unei oferte de către o persoană în nume propriu sau în numele unui terţ.

(7) în sensul prezentului articol, faptul că o persoană deţine sau a deţinut informaţii privilegiate nu se consideră că persoana respectivă a utilizat informaţiile respective şi că ar fi implicată astfel în utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate printr-un act de achiziţionare sau înstrăinare, atunci când comportamentul său este calificat drept comportament legitim în conformitate cu prevederile art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

Art. 117. - (1) Recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate are loc în cazul în care persoana deţine informaţii privilegiate şi:

a) pe baza informaţiilor respective, recomandă unei alte persoane să achiziţioneze sau să înstrăineze instrumentele financiare la care se referă informaţiile sau determină persoana respectivă să realizeze o astfel de achiziţie sau înstrăinare; sau

b) pe baza informaţiilor respective, recomandă unei alte persoane să anuleze sau să modifice un ordin privind un instrument financiar la care se referă informaţiile respective sau convinge persoana respectivă să realizeze anularea sau modificarea respectivă.

(2) Prevederile art. 116 alin. (2), (3) şi (7) se aplică în mod corespunzător.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate

 

Art. 118. - (1) în sensul prezentului titlu, divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate are loc în cazul în care o persoană deţine informaţii privilegiate şi divulgă informaţiile respective unei alte persoane, cu excepţia cazului în care divulgarea se face prin exercitarea normală a postului ocupat, profesiei sau sarcinilor profesionale, inclusiv în cazul în care divulgarea este calificată drept sondare a pieţei, efectuată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1)-(8) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

(2) Prezentul articol se aplică oricărei persoane în situaţiile sau circumstanţele menţionate la art. 116 alin. (2) şi (3).

Art. 119. - În sensul prezentului titlu, transmiterea recomandărilor sau îndemnurilor prevăzute la art. 117 alin. (1) devine divulgare ilegală a informaţiilor privilegiate în temeiul prezentului articol în cazul în care persoana care transmite recomandarea sau îndemnul ştie sau ar trebui să ştie că acestea se bazează pe informaţii privilegiate.

 

CAPITOLUL III

Manipularea pieţei

 

Art. 120. - (1) în sensul prezentului titlu, manipularea pieţei reprezintă următoarele tipuri de activităţi:

a) efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin de tranzacţionare sau orice alt comportament care oferă sau este probabil să ofere indicaţii false sau înşelătoare cu privire la oferta, cererea sau preţul unui instrument financiar, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii sau care fixează ori este probabil să fixeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii la un nivel anormal sau artificial, cu excepţia cazului în care motivele pentru care persoana care a participat la tranzacţii sau a plasat ordinele de tranzacţionare a acţionat astfel sunt conform dispoziţiilor legale aplicabile şi respectivele tranzacţii sau ordine de tranzacţionare sunt în conformitate cu practicile de piaţă acceptate la locul de tranzacţionare în cauză, în măsura în care acestea au fost aprobate conform prevederilor art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014;

b) efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament care influenţează sau este probabil să influenţeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii, prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înşelăciune sau artificiu;

c) diseminarea de informaţii prin mijloace de comunicare în masă, inclusiv pe Internet sau prin orice alte mijloace, care dă sau este probabil să dea semnale false sau înşelătoare referitoare la oferta, cererea sau preţul unui instrument financiar, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii sau care fixează preţul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii la un nivel anormal sau artificial, inclusiv diseminarea de zvonuri, atunci când persoanele care au realizat diseminarea obţin, pentru sine sau pentru altă persoană, foloase sau beneficii ca urmare a diseminării informaţiilor în cauză şi cu condiţia ca aceste persoane să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că acestea sunt false sau înşelătoare; sau

d) transmiterea de informaţii false sau înşelătoare sau furnizarea de date de intrare false sau înşelătoare sau orice alt comportament care manipulează calcularea unui indice de referinţă, cu condiţia ca persoana care a realizat transmiterea sau furnizarea respectivelor informaţii sau date să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că acestea sunt false sau înşelătoare.

(2) în sensul prevederilor alin. (1), următoarele situaţii sunt considerate operaţiuni de manipulare a pieţei:

a) conduita unei persoane sau a unor persoane, care acţionează În colaborare pentru a-şi asigura o poziţie dominantă asupra cererii sau ofertei aferente unui anumit instrument financiar, contract spot pe mărfuri sau produs licitat pe baza unor certificate de emisii, care are sau este probabil să aibă ca efect fixarea, directă sau indirectă, a preţului de vânzare sau cumpărare ori crearea altor condiţii incorecte de tranzacţionare;

b) cumpărarea sau vânzarea de instrumente financiare la momentul deschiderii sau închiderii pieţei, care are sau este probabil să aibă efectul inducerii în eroare a investitorilor care acţionează pe baza preţurilor afişate, inclusiv a preţurilor de deschidere şi de închidere;

c) plasarea de ordine într-un loc de tranzacţionare, inclusiv anularea sau modificarea acestora, prin orice mijloace de tranzacţionare disponibile, inclusiv mijloace electronice precum strategii de tranzacţionare algoritmică şi de înaltă frecvenţă şi care are unul din efectele menţionate la lit. a) sau b) prin:

(i) întreruperea sau amânarea funcţionării sistemului de tranzacţionare din respectivul loc de tranzacţionare sau prin crearea condiţiilor pentru a se produce aceste efecte;

(ii) producerea de dificultăţi pentru alte persoane de a identifica ordinele reale din sistemul de tranzacţionare din respectivul loc de tranzacţionare sau fiind probabil să genereze astfel de efecte, inclusiv prin introducerea de ordine care are ca efect supraîncărcarea sau destabilizarea registrului de ordine; sau

(iii) crearea sau probabilitatea să creeze un semnal fals sau înşelător cu privire la oferta, cererea sau preţul unui instrument financiar, în particular prin introducerea de ordine cu scopul de a iniţia sau accentua o anumită tendinţă;

d) beneficierea de accesul regulat sau ocazional la mijloacele media, electronice sau tradiţionale, prin exprimarea unei opinii în legătură cu un instrument financiar, un contract spot pe mărfuri sau un produs licitat având la bază certificate de emisii sau indirect, în legătură cu emitentul acestuia, în condiţiile în care instrumentul financiar, contractul spot pe mărfuri sau produsul licitat, având la bază certificate de emisii, era deja deţinut şi s-a profitat ulterior de impactul opiniilor exprimate cu privire la acel instrument financiar, contract spot pe mărfuri sau produs licitat având la bază certificate de emisii, fără a fi făcut în acelaşi timp public acel conflict de interese, într-o manieră corectă şi eficientă;

e) cumpărarea sau vânzarea de certificate de emisii sau instrumente derivate conexe pe piaţa secundară, anterior licitaţiei desfăşurate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1031/2010, având ca efect fixarea preţului de licitaţie pentru produsele licitate la un nivel anormal sau artificial sau inducerea în eroare a persoanelor participante la licitaţii.

Art.121. - Practicile de piaţă acceptate se referă la practicile utilizate în cadrul uneia sau a mai multor pieţe şi care sunt agreate de A.S.F,, în conformitate cu procedurile europene.

 

CAPITOLUL IV

Obligaţii de informare

 

Art. 122. - (1) Un emitent face publice, de îndată ce este posibil, informaţiile privilegiate care se referă în mod direct la emitentul respectiv.

(2) Un participant la piaţa certificatelor de emisii face publice în mod eficient şi rapid informaţiile privilegiate privind certificatele de emisii pe care le deţine referitor la activitatea sa comercială.

(3) îndeplinirea obligaţiilor menţionate la alin. (1) şi (2) se realizează cu respectarea prevederilor incidente ale Regulamentului (UE) nr. 596/2014.

Art. 123. - A.S.F. emite reglementări în aplicarea prevederilor prezentului capitol.

 

CAPITOLUL V

Competenţele A.S.F.

 

Art. 124. - A.S.F. este autoritatea competentă în conformitate cu prevederile art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

Art. 125. - (1) Fără a aduce atingere competenţelor prevăzute la art. 2 alin. (9), care se aplică în mod corespunzător, A.S.F. are, în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce-i revin, competenţele prevăzute la art. 23 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 exercitate în conformitate cu prevederile acestui regulament.

(2) A.S.F. exercită competenţa prevăzută la art. 23 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, adresându-se autorităţii judiciare competente şi/sau în cooperare cu alte autorităţi.

 

TITLUL VI

Răspunderi şi sancţiuni

 

CAPITOLUL I

Răspunderea contravenţională

 

Art. 126. - (1) Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, faptele săvârşite de către:

a) entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de A.S.F., emitenţii de valori mobiliare şi/sau de către membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului, angajaţii entităţii autorizate, reglementate şi supravegheate sau ai emitenţilor de valori mobiliare, persoanele fizice sau juridice care exercită de jure sau de facto funcţii de conducere ori exercită cu titlu profesional activităţi reglementate de prezenta lege, ofertanţii şi/sau persoanele cu care acţionează în mod concertat, persoana care solicită admiterea la tranzacţionare a unui emitent, persoanele însărcinate cu realizarea prospectului, deţinătorii de instrumente financiare şi/sau persoanele cu care acţionează în mod concertat, organele administraţiei publice centrale şi locale, organismele internaţionale, după caz, în legătură cu;

1. Încălcarea prevederilor privind ofertele publice şi operaţiunile de retragere a acţionarilor dintr-o societate prevăzute la art. 6 alin. (2), art. 7 alin. (2), art. 8 alin. (1), (4) şi

(5), art. 9, art. 10, art. 11 alin. (1)-(3), art. 12, art. 16 alin. (1)şi (2), art. 17, art. 18 alin. (2) şi (4), art. 19 alin. (1) teza a II-a, art. 20, art. 23, art. 25 alin. (2), art. 27 alin. (1), art. 30 alin. (2) si (3), art. 31 alin. (1)-(3). (6) şi (7). art. 32 alin. (1), art. 33, art. 38 alin. (7), art. 40, art. 41 şi art. 42 alin. (7);

2. Încălcarea prevederilor privind admiterea, respectiv retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare prevăzute la art. 47 alin. (1), art. 48, art. 51, art. 52, art. 53 alin. (1), art. 55, art. 56 alin. (1)-(3), art. 57, art. 58, art. 59 alin. (1) şi art. 60;

3. Încălcarea obligaţiilor de raportare, de realizare a operaţiunilor şi de respectare a conduitei şi condiţiilor prevăzute la art. 46 alin. (1) şi (4), art. 62, art. 77-79, art. 80 alin. (1), art. 81, art. 82, art. 84 alin. (1), (3) şi (4), art. 85, art. 86 alin. (3), art. 87 alin. (3), art. 90 alin. (1), (2) şi (4), art. 91 şi art. 92 alin. (1), (6M8), (19), (20), (22) şi (23);

4. desfăşurarea unei oferte publice fără aprobarea A.S.F. a prospectului/documentului de ofertă, precum şi desfăşurarea fără aprobarea A.S.F. a oricăror activităţi sau operaţiuni pentru care prezenta lege impune aprobarea;

5. nerespectarea condiţiilor stabilite prin decizia A.S.F. de aprobare a prospectului/documentului de ofertă, a unor amendamente la acesta, precum şi a anunţului/anunţului preliminar sau materialelor publicitare aferente unei oferte publice;

6. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 39 alin. (3) Şi (4);

7. nerespectarea prevederilor privind admiterea, înscrierea şi retragerea valorilor mobiliare de la tranzacţionarea în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare sau în cadrul unui sistem organizat de tranzacţionare, respectiv a prevederilor privind obligaţiile de raportare, de realizare a operaţiunilor şi de respectare a conduitei şi a condiţiilor prevăzute la art. 103-105;

b) emitent în legătură cu nerespectarea obligaţiei de publicare, respectiv de transmitere în termenul stabilit a rapoartelor, respectiv a informaţiilor ce trebuie incluse în rapoartele prevăzute la art. 61-67, art. 72 alin. (6), art. 75 şi art. 76;

c) persoana fizică sau entitatea legală în legătură cu nerespectarea obligaţiei de notificare, în termenul stabilit, a achiziţionării sau cedării unei deţineri importante, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) şi (2), art. 70, art. 72-74;

d) emitent în legătură cu nerespectarea prevederilor art. 69 alin. (5).

(2) Constituie de asemenea contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte:

a) nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare şi control sau a altor măsuri adoptate de A.S.F.;

b) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 37 alin. (1) referitoare la iniţierea, în termenul prevăzut de lege, a unei oferte publice de preluare obligatorie;

c) nerespectarea prevederilor privind interdicţia de a achiziţiona acţiuni prevăzută la art. 37 alin. (2);

d)  nerespectarea prevederilor referitoare la modul de întocmire a situaţiilor financiar-contabile şi la auditarea acestora, prevăzute la art. 93;

e) împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de către lege A.S.F., precum şi refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuţiilor care îi revin conform legii.

Art. 127. - (1) în cazul constatării contravenţiilor prevăzute la art. 126 pot fi aplicate următoarele sancţiuni şi măsuri administrative:

a) o declaraţie publică în care se indică persoana fizică sau entitatea legală responsabilă şi natura încălcării;

b) un ordin prin care i se solicită persoanei fizice sau entităţii legale responsabile să înceteze comportamentul care constituie o încălcare şi să nu îl repete;

c) amendă cuprinsă, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, între următoarele limite:

1. În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 4 şi 5 şi lit. d) şt alin. (2) lit. c) şi e):

(i) pentru persoanele fizice: amendă de la 5.000 lei până la cea mai mare valoare dintre 4.500.000 lei sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite;

(ii) pentru entităţile legale: amendă de la 10.000 iei până la cea mai mare valoare dintre 20.000.000 de lei sau 5% din cifra de afaceri anuală totală, conform ultimelor situaţii financiare anuale disponibile aprobate de organul de administrare sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care acestea pot fi stabilite;

2. În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 1-3 şi 7 şi la alin. (2) lit. a) şi d):

(i) pentru persoanele fizice: amendă de la 10.000 lei până la cea mai mare valoare dintre 9.000.000 lei sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite;

(ii) pentru entităţile legale: amendă de la 15.000 lei până la cea mai mare valoare dintre 45.000.000 lei sau 5% din cifra de afaceri anuală totală conform ultimelor situaţii financiare anuale disponibile aprobate de organul de administrare sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite;

3. În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. b) şi c):

(i) pentru persoanele fizice: amendă de la 10.000 lei până la cea mai mare valoare dintre 9.000.000 lei sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care acestea pot fi stabilite;

(ii) pentru entităţile legale: amendă de la 15.000 lei până la cea mai mare valoare dintre 45.000.000 lei sau 5% din cifra de afaceri anuală totală, conform ultimelor situaţii financiare anuale disponibile aprobate de organul de administrare sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite;

4. În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 126 alin. (2) lit. b):

(i) pentru persoanele fizice:

1. amendă de la 1.000 lei până la cea mai mare valoare dintre 2.000.000 lei sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite, dacă termenul legal de lansare a ofertei a fost depăşit cu cel mult 30 de zile;

2. amendă de la 25.001 lei până la cea mai mare valoare dintre 4.500.000 lei sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite, dacă termenul legal de lansare a ofertei a fost depăşit cu cei mult 60 de zile;

3. amendă de la 50.001 lei până la cea mai mare valoare dintre 4.500.000 lei sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite, dacă termenul legal de lansare a ofertei a fost depăşit cu mai mult de 60 de zile;

(ii) pentru entităţile legale:

1. amendă de la 10.000 lei până la cea mai mare valoare dintre 4.000.000 lei sau 1% din cifra de afaceri anuală totală conform ultimelor situaţii financiare anuale disponibile aprobate de organul de administrare sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite, dacă termenul legal de lansare a ofertei a fost depăşit cu cel mult 30 de zile;

2. amendă de la 25.000 iei până la cea mai mare valoare dintre 8.000.000 lei sau 5% din cifra de afaceri anuală totală conform ultimelor situaţii financiare anuale disponibile aprobate de organul de administrare sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite, dacă termenul legal de lansare a ofertei a fost depăşit cu cel mult 60 de zile;

3. amendă de la 50.000 lei până la cea mai mare valoare dintre 8.000.000 lei sau 10% din cifra de afaceri anuală totală, conform ultimelor situaţii financiare anuale disponibile aprobate de organul de administrare sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite, dacă termenul legal de lansare a ofertei a fost depăşit cu mai mult de 60 de zile.

(2) Săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 6 se sancţionează potrivit dispoziţiilor alin. (1) lit. c) pct. 4 care se aplică în mod corespunzător.

Art. 128. - În cazul în care entitatea legală prevăzută la art. 127 este o societate-mamă sau o filială a unei societăţi-mamă care trebuie să întocmească conturi consolidate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, cifra de afaceri totală relevantă este cifra de afaceri totală anuală sau tipul de venit corespunzător reglementărilor contabile aplicabile, în conformitate cu ultimele conturi anuale consolidate disponibile, aprobate de organul de administrare al societăţii-mamă.

Art. 129. - Fără a aduce atingere competenţelor A.S.F. stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin prezenta lege, precum şi posibilităţii de impunere de către organele abilitate, în cazurile aplicabile, a unor sancţiuni penale, A.S.F. poate dispune, cu titlu de măsură administrativă, suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acţiunilor în cazul constatării contravenţiei prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. c) referitoare la nerespectarea obligaţiei de notificare în cazul depăşirii pragului de 33% din drepturile de vot ale emitentului.

Art. 130. - (1) A.S.F. publică toate deciziile privind sancţiunile şi măsurile impuse în conformitate cu prevederile art. 126-129, fără întârzieri nejustificate, inclusiv cel puţin informaţiile privind tipul şi natura încălcării şi identitatea persoanelor fizice sau a entităţilor legale responsabile de încălcare. Prin excepţie, A.S.F. poate amâna publicarea unei decizii sau poate publica decizia în mod anonim în oricare dintre circumstanţele următoare:

a) atunci când, în cazul în care sancţiunea este impusă unei persoane fizice, se constată, în urma unei evaluări anterioare obligatorii a proporţionalităţii publicării datelor cu caracter personal, că aceasta este disproporţionată;

b) atunci când publicarea ar periclita grav stabilitatea sistemului financiar sau o anchetă oficială în curs;

c) atunci când publicarea ar cauza, în măsura în care se poate stabili acest lucru, prejudicii disproporţionate şi grave instituţiilor sau persoanelor fizice implicate.

(2) în cazul introducerii unei căi de atac împotriva deciziei publicate conform alin. (1), A.S.F. este obligată fie să publice această informaţie în momentul publicării respectivei decizii, fie să modifice textul publicat în cazul în care calea de atac este înaintată după publicarea iniţială.

Art. 131. - (1) A.S.F. stabileşte tipul şi nivelul sancţiunilor sau măsurilor administrative aplicate în conformitate cu prevederile art. 126-129, cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor relevante, inclusiv, după caz, a următoarelor:

a) gravitatea şi durata încălcării;

b) gradul de responsabilitate al persoanei fizice sau al entităţii legale responsabile;

c) capacitatea financiară a persoanei fizice sau a entităţii legale responsabile, astfel cum este indicată de cifra de afaceri totală a entităţii legale responsabile, de venitul anual al persoanei fizice responsabile, în măsura în care acestea pot fi identificate, sau de alţi indicatori relevanţi;

d) valoarea beneficiului obţinut sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau entitatea legală responsabilă, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

e) pierderile suferite de terţi ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

f) măsura în care persoana fizică sau entitatea legală responsabilă cooperează cu A.S.F.;

g) încălcările anterioare săvârşite de persoana fizică sau entitatea legală responsabilă.

(2) Prelucrarea datelor cu caracter personal colectate în cadrul sau în scopul exercitării competenţelor de supraveghere şi de investigare în temeiul prezentei legi se desfăşoară în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă şi cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date.

Art. 132. - (1) A.S.F. aplică sancţiuni contravenţionale şi măsuri administrative adecvate persoanelor ce săvârşesc încălcările prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

(2) Limitele amenzilor stabilite prin prezentul articol derogă de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

(3) în cazul încălcărilor prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, A.S.F. poate aplica următoarele sancţiuni contravenţionale şi măsuri administrative:

a) sancţiunile şi măsurile prevăzute la art. 30 alin. (2) lit. a)-h) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014. Interdicţia temporară prevăzută la art. 30 alin. (2) lit. e) şi g) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 poate fi dispusă pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile şi 5 ani. Limitele sancţiunii prevăzute la art. 30 alin. (2) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 sunt cuprinse între o dată până Ea de trei ori valoarea profiturilor obţinute sau a pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în cazul în care acestea pot fi stabilite;

b) pentru persoanele fizice, amenzi după cum urmează:

(i) amendă de la 10.000 iei până la 22.000.000 lei pentru încălcări ale prevederilor art. 14 şi 15 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, când faptele sunt săvârşite fără forma de vinovăţie cerută de lege pentru a fi calificate ca infracţiuni;

(ii) amendă de la 3.000 lei până la 4.500.000 lei pentru încălcări ale prevederilor art. 16 şi 17 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014; şi

(iii) amendă de la 1.000 lei până la 2.200.000 lei pentru încălcări ale prevederilor art. 18, 19 şi 20 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014; şi

c) pentru persoanele juridice, amenzi după cum urmează:

(i) amendă de la 20.000 lei până la 66.000.000 lei sau 15% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice potrivit ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de organul de conducere pentru încălcări ale prevederilor art. 14 şi 15 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, când faptele sunt săvârşite fără forma de vinovăţie cerută de lege pentru a fi calificate ca infracţiuni;

(ii) amendă de la 10.000 lei până la 11.000.000 lei sau 2% din cifra de afaceri anuală totală potrivit ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de organul de conducere, pentru încălcări ale prevederilor art. 16 şi 17 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014; şi

(iii) amendă de la 7.000 lei până la 4,500.000 lei pentru încălcări ale prevederilor art. 18, 19 şi 20 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

(4) în cazul încălcărilor prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, A.S.F. poate aplica următoarele sancţiuni contravenţionale şi măsuri administrative:

a) sancţiunile şi măsurile prevăzute la art. 30 alin. (2) lit. a),

c)-e) şi g) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014; dispoziţiile alin. (3) lit. a) teza a II-a se aplică în mod corespunzător;

b) pentru persoanele fizice, avertisment sau amendă de la 1.000 lei până la 2.000.000 lei;

c) pentru persoanele juridice, avertisment sau amendă de la 7.000 lei până la 4.000.000 lei.

(5) în cazul aplicării sancţiunilor prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. (i) şi (ii) prevederile art. 30 alin. (2) ultimul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 se aplică în mod corespunzător.

(6) în luarea unei decizii cu privire la tipul şi nivelul sancţiunilor contravenţionale şi a măsurilor administrative aplicate potrivit prezentului articol, A.S.F. ţine cont de toate circumstanţele relevante, în conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

(7) A.S.F. publică orice decizie prin care se impune o sancţiune contravenţională sau măsură administrativă aplicată potrivit prezentului articol, în conformitate cu prevederile art. 34 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

Art. 133. - (1) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute de prezentul capitol se constată de către A.S.F. prin intermediul personalului specializat împuternicit să exercite atribuţii privind supravegherea, investigarea şi controlul respectării dispoziţiilor legale şi ale reglementărilor aplicabile pieţei de capital. Dacă în cadrul exercitării atribuţiilor de supraveghere, investigare şi control al respectării dispoziţiilor legale şi reglementărilor aplicabile pieţei de capital, se constată nerespectarea uneia dintre dispoziţiile legale a căror încălcare este prevăzută drept contravenţie la art. 126, persoanei în cauză i se acordă un termen de 5 zile de la data comunicării celor constatate, în care să formuleze obiecţiuni cu privire la încălcarea săvârşită.

(2) La primirea actelor de verificare rezultate în urma activităţii de autorizare, supraveghere sau control, potrivit cărora se constată săvârşirea uneia din contravenţiile prevăzute de prezentul capitol, prin derogare de la prevederile art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, A.S.F. dispune, prin decizie individuală, aplicarea sancţiunilor corespunzătoare.

(3) Decizia de sancţionare prevăzută la alin. (2) trebuie să cuprindă următoarele elemente: datele de identificare a contravenientului, data săvârşirii faptei, descrierea faptei contravenţionale şi a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, sancţiunea principală şi eventualele sancţiuni complementare şi măsuri administrative aplicate, termenul şi modalitatea de piaţă a amenzii şi termenul de exercitare a căii de atac.

(4) Prin derogare de la prevederile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei. În cazul contravenţiilor continue, termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data constatării faptei sau de la data încetării ultimului act ori fapt săvârşit, dacă acest moment intervine anterior constatării.

(5) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (4).

(6) Prin derogare de la dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii operează dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de 4 ani de la data săvârşirii, respectiv a constatării faptei.

(7) Decizia de sancţionare prevăzută la alin. (2), precum şi celelalte acte administrative adoptate de A.S.F. conform prevederilor prezentei legi pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(8) Dispoziţiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.

 

CAPITOLUL II

Răspunderea penală

 

Art. 134. - (1) Prezentarea cu intenţie de către membrul consiliului de administraţie, administratorul, directorul, directorul general, membrul consiliului de supraveghere, membrul directoratului ori reprezentantul legal, sau, după caz, de către membrii organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului către deţinătorii de valori mobiliare de situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale emitentului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate, astfel cum este prevăzută la art. 116 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

(3) Recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate prevăzută la art. 117 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

(4) Divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate prevăzută la art. 118 şi 119 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

(5) Manipularea pieţei, astfel cum este prevăzută la art. 120 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Art. 135. - (1) Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 134 alin. (2) şi (5) se pedepseşte.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 137 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 134 alin. (2)-(5), persoanele juridice sunt sancţionate cu amendă de la 167 lei pe zi amendă până la 275.000 lei pe zi amendă.

(3) Prevederile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică îl mod corespunzător şi în cazul executării pedepsei amenzii.

Art. 136. - Punerea în executare a pedepsei amenzii prevăzute la art. 135 alin. (2) se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

 

CAPITOLUL III

Mecanisme de raportare a încălcărilor în conformitate cu prevederile art. 32 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014

 

Art. 137. - Prezentul capitol prevede norme care detaliază procedurile prevăzute la art. 32 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, inclusiv:

a) modalităţile de raportare şi cele referitoare la activităţile desfăşurate, inclusiv în legătură cu măsurile adoptate ca urmare a raportărilor;

b) măsurile de protecţie a persoanelor care lucrează cu contract de muncă şi măsurile privind protecţia datelor personale.

Art. 138. - În sensul prezentului capitol, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) persoana care efectuează raportarea - o persoană care raportează o încălcare efectivă sau potenţială a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 către A.S.F.;

b) persoana subiect ai raportării - o persoană care este acuzată, de către persoana care efectuează raportarea, că a comis sau că intenţionează să comită o încălcare a Regulamentului (UE) nr. 596/2014;

c) raportare privind o încălcare - o raportare prezentată A.S.F. de persoana care efectuează raportarea cu privire la o încălcare efectivă sau potenţială a Regulamentului (UE) nr. 596/2014.

Art. 139. - (1) A.S.F. are angajaţi specializaţi pentru gestionarea raportărilor privind încălcările care sunt instruiţi în acest sens.

(2) Angajaţii specializaţi au următoarele atribuţii:

a) oferă oricărei persoane interesate informaţii privind procedurile de raportare a încălcărilor;

b) primesc raportări privind încălcările şi desfăşoară activităţi, inclusiv în legătură cu adoptarea de măsuri, ca urmare a acestor încălcări;

c) ţin legătura cu persoana care efectuează raportarea în cazul în care aceasta s-a identificat

Art. 140. - (1) A.S.F. publică pe website-ul propriu, într-o secţiune separată, uşor de identificat şi de accesat, informaţiile referitoare la primirea raportărilor privind încălcările prevăzute la alin. (2).

(2) Informaţiile menţionate la alin. (1) includ toate elementele următoare:

a) canalele de comunicare pentru primirea raportărilor privind încălcările şi activităţile desfăşurate, inclusiv în legătură cu măsurile adoptate ca urmare a acestor încălcări şi pentru contactarea angajaţilor specializaţi în conformitate cu prevederile art. 142 alin (1), inclusiv:

1. numerele de telefon, precizându-se dacă. atunci când se utilizează aceste linii telefonice, conversaţiile sunt înregistrate sau neînregistrate:

2. adresele poştale şi electronice specifice, care sunt sigure şi asigură confidenţialitatea, pentru contactarea angajaţilor specializaţi;

b) procedurile aplicabile raportărilor privind încălcările menţionate la art. 141;

c) regimul de confidenţialitate aplicabil raportărilor privind încălcările, în conformitate cu procedurile aplicabile raportărilor privind încălcările menţionate la art. 141;

d) procedurile de protecţie a persoanelor care lucrează în temeiul unui contract de muncă;

e) o declaraţie în care se explică în mod clar că persoanele care pun informaţii la dispoziţia A.S.F. în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 596/2014 nu sunt considerate vinovate de încălcarea niciunei restricţii privind divulgarea de informaţii impusă prin contract sau lege, regulamente sau acte administrative şi nu au nicio răspundere de vreun fel cu privire la divulgarea respectivă.

(3) A.S.F. poate publica pe website-ul propriu informaţii mai detaliate decât cele prevăzute la alin. (2) cu privire la primirea raportărilor privind încălcările şi desfăşurarea activităţilor, inclusiv în legătură cu măsurile adoptate ca urmare a acestor încălcări.

Art. 141. - (1) Procedurile aplicabile raportărilor privind încălcările menţionate la art. 140 alin. (2) lit. b) indică în mod clar toate informaţiile următoare:

a) faptul că raportările privind încălcările pot fi transmise şi anonim;

b) modul în care A.S.F. poate solicita persoanei care efectuează raportarea să clarifice informaţiile raportate sau să furnizeze informaţii suplimentare de care dispune respectiva persoană;

c) tipul, conţinutul şi calendarul răspunsului cu privire la rezultatul raportării privind încălcarea la care persoana care efectuează raportarea se poate aştepta după raportare;

d) regimul de confidenţialitate aplicabil raportărilor privind încălcările, inclusiv o descriere detaliată a circumstanţelor în care datele confidenţiale ale persoanei care efectuează raportarea pot fi divulgate potrivit prevederilor art. 27-29 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

(2) Descrierea detaliată menţionată la alin. (1) lit. d) asigură faptul că persoana care efectuează raportarea este informată cu privire la cazurile excepţionale în care confidenţialitatea datelor ar putea să nu fie garantată, inclusiv cu privire la cazurile în care dezvăluirea datelor este o obligaţie necesară şi proporţională impusă de legislaţia Uniunii Europene sau de legislaţia naţională în contextul investigaţiilor sau al procedurilor judiciare ulterioare ori pentru a proteja libertăţile altor persoane, inclusiv dreptul la apărare al persoanei subiect al raportării, fiind în fiecare caz supusă unor garanţii adecvate prevăzute în aceste legislaţii.

Art. 142. - (1) A.S.F. stabileşte canale de comunicare independente şi autonome, care sunt sigure şi asigură confidenţialitatea, pentru primirea raportărilor privind încălcările şi pentru activităţile desfăşurate, inclusiv a măsurilor adoptate urmare a acestor încălcări, denumite în continuare canale de comunicare dedicate.

(2) Canalele de comunicare dedicate sunt considerate independente şi autonome, în condiţiile în care acestea îndeplinesc toate criteriile următoare:

a) sunt separate de canalele de comunicare generale ale A.S.F., inclusiv de cele prin care A S.F. comunică pe pian intern şi cu părţi terţe în cadrul activităţii sale obişnuite;

b) sunt concepute, stabilite şi utilizate într-un mod care garantează caracterul complet, integritatea şi confidenţialitatea informaţiilor şi împiedică accesul angajaţilor neautorizaţi ai A.S.F.;

o) permit stocarea durabilă a informaţiilor, în conformitate cu prevederile art. 143, pentru a permite investigaţii suplimentare.

(3) Canalele de comunicare dedicate permit raportarea încălcărilor efective sau potenţiale cel puţin în toate modurile următoare:

a) raportarea scrisă a încălcărilor, în format electronic sau pe suport de hârtie;

b) raportarea orală a încălcărilor prin intermediul liniilor telefonice, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată;

c) întâlnirea cu angajaţii specializaţi ai A.S.F,

(4) A.S.F. furnizează informaţiile menţionate la art. 140 alin. (2) persoanei care efectuează raportarea înainte de a primi raportarea privind încălcarea sau, cel târziu, în momentul primirii acesteia.

(5) A.S.F. se asigură că o raportare privind o încălcare primită prin alte mijloace decât prin canalele de comunicare dedicate menţionate în prezentul articol este transmisă imediat, fără modificare, angajaţilor specializaţi ai A.S.F., utilizând canalele de comunicare dedicate.

Art. 143. - (1) A.S.F. păstrează evidenţa fiecărei raportări privind o încălcare primită.

(2) A.S.F. confirmă fără întârziere primirea raportărilor scrise privind încălcări la adresa poştală sau electronică indicată de persoana care efectuează raportarea, cu excepţia cazului în care persoana care efectuează raportarea solicită în mod explicit să nu i se trimită o confirmare de primire sau A.S.F. consideră, în mod rezonabil, că trimiterea unei confirmări de primire a unei raportări scrise ar pune în pericol protecţia identităţii persoanei care efectuează raportarea.

(3) în cazul în care pentru raportarea încălcărilor se utilizează o linie telefonică înregistrată, A.S.F. are dreptul de a documenta raportarea orală sub forma:

a) unei înregistrări audio a convorbirii într-o formă durabilă şi accesibilă; sau

b) unei transcrieri complete şi exacte a convorbirii, pregătite de angajaţii specializaţi ai A.S.F. în cazurile în care persoana care efectuează raportarea şi-a dezvăluit identitatea, A.S.F. Îi oferă posibilitatea de a verifica, a rectifica şi a-şi exprima acordul cu privire la transcrierea convorbirii, prin semnarea acesteia.

(4) în cazul în care pentru raportarea încălcărilor se utilizează o linie telefonică neînregistrată, A.S.F. are dreptul de a documenta raportarea orală sub forma unui proces-verbal exact al convorbirii, întocmit de angajaţii specializaţi ai A.S.F. în cazurile în care persoana care efectuează raportarea şi-a dezvăluit identitatea, A.S.F. Îi oferă posibilitatea de a verifica, a rectifica şi a-şi exprima acordul cu privire la procesul-verbal al convorbirii, prin semnarea acestuia.

(5) în cazul în care o persoană solicită o întâlnire cu angajaţii specializaţi ai A.S.F, pentru raportarea unei încălcări în conformitate cu prevederile art. 142 alin. (3) fit. c), A.S.F. se asigură ea se păstrează o evidenţă completă şi exactă a întâlnirii într-o formă durabilă şi accesibilă. A.S.F. are dreptul de a documenta evidenţa întâlnirii sub forma:

a) unei înregistrări audio a convorbirii într-o formă durabilă şi accesibilă; sau

b) unui proces-verbal exact al întâlnirii, întocmit de angajaţii specializaţi ai A.S.F. în cazurile în care persoana care efectuează raportarea şi-a dezvăluit identitatea. A.S.F, îi oferă posibilitatea de a verifica, a rectifica şi a-şi exprima acordul cu privire la procesul-verbal al întâlnirii, prin semnarea acestuia.

Art. 144. - (1) Instituirea unor proceduri care să asigure un schimb de informaţii şi o cooperare eficace între A.S.F. şi orice altă autoritate relevantă implicată în protejarea persoanelor care lucrează în temeiul unui contract de muncă şi care raportează încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 596/2014 către A.S.F. sau care sunt acuzate de astfel de încălcări împotriva represaliilor, a discriminării sau a altor tipuri de tratament incorect, care se produc din cauza sau în legătură cu raportarea încălcărilor Regulamentului (UE) nr. 596/2014, se face pe baza unor protocoale bilaterale încheiate între A.S.F. şi respectivele autorităţi.

(2) Procedurile prevăzute la alin. (1) asigură cel puţin următoarele:

a) persoanele care efectuează raportarea au acces la informaţii şi consiliere complete referitoare la căile de acţiune şi procedurile disponibile prevăzute în dreptul intern pentru a le proteja împotriva tratamentelor incorecte, inclusiv la procedurile de solicitare a despăgubirilor băneşti;

b) persoanele care efectuează raportarea beneficiază de asistenţă efectivă din partea A.S.F. în faţa oricărei autorităţi relevante implicate în protejarea lor împotriva tratamentelor incorecte, inclusiv prin certificarea, în conflictele de muncă, a situaţiei de denunţător a persoanei care raportează.

Art. 145. - (1) A.S.F. păstrează evidenţele menţionate la art. 143 într-o bază de date confidenţială şi sigură.

(2) Accesul la baza de date menţionată la alin. (1) este supus unor restricţii care să asigure faptul că datele stocate în aceasta sunt disponibile doar angajaţilor A.S.F. care au nevoie de acces la datele respective pentru a-şi îndeplini obligaţiile profesionale.

Art. 146. - (1) A.S.F. adoptă proceduri adecvate pentru transmiterea datelor cu caracter personal ale persoanei care efectuează raportarea şi ale persoanei subiect al raportării în interiorul şi în exteriorul autorităţii competente.

(2) Transmiterea datelor legate de raportarea unei încălcări în interiorul sau în exteriorul A.S.F. se face fără a se dezvălui, direct sau indirect, identitatea persoanei care efectuează raportarea ori a persoanei subiect al raportării sau fără a se face orice alte referiri la circumstanţe care ar permite deducerea identităţii persoanei care efectuează raportarea sau a persoanei subiect al raportării, cu excepţia cazului în care o astfel de transmitere este conformă cu regimul de confidenţialitate menţionat la art. 141 alin. (1) lit. d).

Art. 147. - (1) în cazul în care identitatea persoanelor subiect al raportării nu este cunoscută public, identitatea acestora este protejată cel puţin în acelaşi mod ca şi în cazul persoanelor în curs de investigare de către A.S. F.

(2) Procedurile prevăzute la art. 145 se aplică şi pentru protejarea identităţii persoanelor subiect al raportării.

Art. 148. - A.S.F. revizuieşte procedurile referitoare la primirea raportărilor privind încălcările şi activităţile desfăşurate, inclusiv măsurile adoptate ca urmare a acestor încălcări la intervale regulate şi cel puţin o dată la 2 ani. La revizuirea acestor proceduri, A.S.F. ţine cont de experienţa proprie, precum şi de cea a altor autorităţi competente prevăzute la art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 şi îşi adaptează procedurile în consecinţă, precum şi în funcţie de evoluţiile pieţei şi de evoluţiile tehnologice.

Art. 149. - (1) A.S.F. emite reglementări privind mecanismele de raportare a încălcărilor prevederilor Regulamentului (UE) nr. 596/2014.

(2) Prelucrările de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei legi de către autorităţi se realizează cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

 

TITLUL VII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

Art. 150. - (1) Prevederile prezentei legi referitoare la abuzul pe piaţă care fac trimitere la SOT-uri, certificate de emisii sau produse licitate pe baza acestora se aplică SOT-urilor, certificatelor de emisii sau produselor licitate pe baza acestora, începând cu data de 3 ianuarie 2018.

(2) Prevederile art. 101-107 referitoare la SOT-uri se aplică de la data de 3 ianuarie 2018.

Art. 151. - A.S.F. emite reglementările în aplicarea prezentei legi în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a acesteia.

Art. 152. - Termenii şi expresiile utilizate în cuprinsul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, a căror definiţie se abrogă conform prevederilor art. 155 alin. (1), au înţelesul prevăzut la art. 2 alin. (1).

Art. 153. - Rapoartele financiare anuale prevăzute de prezenta lege vor fi întocmite într-un format de raportare electronic unic ulterior emiterii de către ESMA a unor standarde tehnice de reglementare în acest sens, dar nu mai devreme de data de 1 ianuarie 2020.

Art. 154. - La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după alineatul (31) se introduce un nou alineat, alineatul (32), cu următorul cuprins:

„(32) A.S.F. este autoritatea competentă în sensul:

a) art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

b) art. 4 pct. 8 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informaţii esenţiale referitoare la produsele de investiţii individuale structurate şi bazate pe asigurări (PRIIP), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 352 din 9 decembrie 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014

2. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 37 se introduce un nou punct, punctul 38, cu următorul cuprins:

„38. produs de investiţii individuale structurat şi bazat pe asigurări sau PRIIP - produsul definit la art. 4 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014.”

3. La articolul 272 alineatul (1) la litera b), punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„2. nerespectarea prevederilor privind reglementările emise de operatorii de piaţă prevăzute la art. 134 alin. (1) şi (2) şi la art. 141;”.

4. După articolul 272 se introduc două noi articole, articolele 2721 şi 2722, cu următorul cuprins:

„Art. 2721. - (1) Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, faptele săvârşite de către depozitarul central, persoanele fizice responsabile având calitatea de membri ai consiliilor de administraţie, directori sau, după caz, membri ai consiliului de supraveghere şi membri ai directoratului, respectiv reprezentant al compartimentului de control intern al acestuia, administrator de risc în legătură cu:

a) obţinerea autorizaţiilor prevăzute la art. 16 şi 54 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 prin declaraţii false sau prin orice alt mijloc ilicit, astfel cum se prevede la art. 20 alin. (1) lit. b) şi la art. 57 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

b) nedeţinerea de către depozitarul central a capitalului necesar, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

c) nerespectarea de către depozitarul central a cerinţelor organizatorice, prevăzute la art. 26-30 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

d) nerespectarea de către depozitarul central a normelor de conduită, prevăzute la art. 32-35 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

e) nerespectarea de către depozitarul central a cerinţelor aplicabile serviciilor specifice depozitarului central, prevăzute la art. 37-41 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

f) nerespectarea de către depozitarul central a cerinţelor prudenţiale, prevăzute la art. 43-47 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

g) nerespectarea de către depozitarul central a cerinţelor aplicabile conexiunilor dintre depozitarii centrali prevăzute la art. 48 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

h) refuzul abuziv al depozitarului central de a acorda diverse tipuri de acces, cu încălcarea prevederilor art. 49-53 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

i) nerespectarea de către instituţiile de credit desemnate a cerinţelor prudenţiale specifice legate de riscurile de credit prevăzute la art. 59 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

j) nerespectarea de către instituţiile de credit desemnate a cerinţelor prudenţiale specifice legate de riscurile de lichiditate, prevăzute la art. 59 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, A.S.F., în calitate de autoritate competentă pentru depozitarul central, poate aplica sancţiuni şi/sau dispune măsuri administrative în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 pentru încălcările prevăzute la alin. (1):

a) o declaraţie publică în care se indică persoana responsabilă de încălcare şi natura încălcării, în conformitate cu art. 62 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

b) o decizie prin care se solicită persoanei responsabile de încălcare să pună capăt respectivului comportament şi să se abţină de la repetarea acestuia;

c) retragerea autorizaţiilor acordate în temeiul art. 16 sau 54 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, în conformitate cu art. 20 sau 57 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, după caz;

d) sancţionarea oricărui membru al organului de conducere al depozitarului central sau a oricărei alte persoane fizice considerate responsabile prin interzicerea temporară sau, în cazul unor încălcări grave repetate, interzicerea permanentă a exercitării unor funcţii de conducere în cadrul depozitarului central;

e) amenzi în cuantum de până la două ori cuantumul profitului obţinut ca rezultat al unei încălcări, atunci când cuantumul respectiv poate fi stabilit;

f) în cazul persoanelor fizice, amenzi de la 1.000 lei până la 22,150.000 lei;

g) în cazul unei persoane juridice, amenzi de la 10.000 lei până la 88.600.000 lei sau de până la 10% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice, conform ultimelor conturi disponibile aprobate de organul de conducere; în cazul în care persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă care trebuie să întocmească conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală aplicabilă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul de venit corespunzător, conform prevederilor legale relevante, pe baza ultimei situaţii disponibile a conturilor consolidate, aprobate de organul de conducere al societăţii-mamă principale.

(3) Raportarea către A.S.F. a încălcărilor potenţiale sau reale ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.

(4) A.S.F. instituie, pentru raportarea încălcărilor stabilite la alin. (3), mecanisme eficace care includ cel puţin următoarele:

a) proceduri specifice de primire şi investigare a rapoartelor privind încălcările potenţiale sau reale şi măsurile luate ca reacţie la acestea, inclusiv stabilirea de canale de comunicare sigure pentru asemenea rapoarte;

b) protecţie adecvată pentru angajaţii entităţilor care raportează încălcări potenţiale sau reale comise în cadrul entităţii, cel puţin împotriva represaliilor, discriminării sau altor tipuri de tratament inechitabil;

c) protecţia datelor cu caracter personal ale persoanei care raportează încălcările potenţiale sau reale, precum şi ale persoanei fizice suspectate că este responsabilă de o încălcare, în conformitate cu principiile stabilite în Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;

d) protecţia identităţii atât a persoanei care raportează încălcările, cât şi a persoanei fizice suspectate că este responsabilă de încălcare, în toate etapele procedurilor, cu excepţia cazului în care legislaţia naţională impune dezvăluirea identităţii sale, în contextul unor anchete sau al unor proceduri judiciare ulterioare.

(5) Depozitarul central şi participanţii la sistemul depozitarului central trebuie să deţină proceduri adecvate privind raportarea de către angajaţi a încălcărilor reale sau potenţiale, la nivel intern, prin intermediul unui canal specific, independent şi autonom.

Art. 2722. - (1) Constituie contravenţii nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7, art. 8 alin. (1)-(3), art. 9, art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (1), (3) şi (4), precum şi ale art. 14 şi art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la alin. (1), A.S.F. poate aplica sancţiuni şi/sau dispune măsuri administrative, după cum urmează:

a) interzicerea tranzacţionării unui PRIIP;

b) suspendarea tranzacţionării unui PRIIP;

c) un avertisment public care indică persoana responsabilă şi natura încălcării;

d) interzicerea furnizării unui document cu informaţii esenţiale care nu respectă cerinţele prevăzute la art. 6-8 sau 10, după caz, din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 şi prin care se impune publicarea unei noi versiuni a unui document cu informaţii esenţiale;

e) amendă:

(i) în cuantum de la 10.000 lei până la 22.450.000 lei sau până la 3% din cifra de afaceri anuală totală a respectivei entităţi, conform ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de organul de conducere sau până la dublul profiturilor obţinute sau ai pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele juridice;

(ii) în cuantum de la 1.000 lei până la 3.150.000 lei sau dublul profiturilor obţinute sau al pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele fizice.

(3) în cazul în care entitatea menţionată la alin. (2) lit. e) pct. (i) este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă, care are obligaţia de a întocmi conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, astfel cum reiese din ultimele conturi consolidate disponibile aprobate de organul statutar al societăţii-mamă principale.”

5. La articolul 273 alineatul (1), părţile introductive ale literelor a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. a)-f), lit. h), i), lit. j) pct. 1-9 şi 11-17, lit. k) pct. 2 şi 3 şi la alin. (2) lit. e), h), i), k) şi l):

............................................................................................................................

b) în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. j) pct. 10, lit. k) pct. 1 şi alin. (2) lit. a), b), f) şi j):”.

6. Articolul 2731 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2731. - Desfăşurarea fără autorizaţie a oricăror activităţi sau operaţiuni pentru care prezenta lege şi Regulamentul (UE) nr. 909/2014 cer autorizarea constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale, cu excepţia activităţilor şi serviciilor de investiţii prevăzute la art. 5 alin. (1) desfăşurate de S.S.I.F. şi instituţiile de credit, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 273 alin. (1) lit. a).”

Art. 155. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, art. 2 alin. (1) pct. 1,4,6,61,9,91, 10.11,12,13,14,15,17,18, 19, 21, 23, 25, 26, 27, 33, 34 şi 36, art. 146 alin. (51), titlul V „Operaţiuni pe piaţă”, cuprinzând art. 173-208, titlul VI „Emitenţii”, cuprinzând art. 209-2431, titlul VII „Abuzul pe piaţă”, cuprinzând art. 244-257, art. 262 şi art. 272 alin. (1) lit. g), art. 272 alin. (2) lit. c) şi d), art. 273 alin. (1) lit. c), art. 2732 şi art. 279 lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

(2) Reglementările privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă emise de A.S.F. până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân în vigoare până la adoptarea noilor reglementări emise în temeiul acesteia, cu excepţia dispoziţiilor contrare.

(3) La data prevăzută la art. 69 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014, cu modificările ulterioare, prevederile art. 146 alin (2), art. 148, art. 151 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare se abrogă,

Art. 156. - Prevederile art. 154 pct. 4 intră în vigoare la data prevăzută la art. 69 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.

 

*

Prezenta lege transpune prevederi din următoarele acte ale Uniunii Europene, după cum urmează:

1. art. 11, 18. 42, 43 alin. (1), (2), (4) şi (6), art. 44. 45, 46 alin. (1), art. 47, art. 48 alin. (1)-(3) şi (5), art. 49 alin. (1), art. 52, 53, art. 54 alin. (1), art. 55, 56. art. 58 alin. (1), (2) şi (4), art. 59, 60, 61 şi 62 din Directiva 2001/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 mai 2001 privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori şi informaţiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), seria L, nr. 184 din 6 iulie 2001;

2. art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. b)-e), h), i), k), m)şi s), art. 3 alin. (1), (2) paragrafele 1 şi 2, art. 4 alin. (1) lit. a)-e) şi alin. (2), art. 5 alin. (1), (2) paragrafele 1-3 şi alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi (4), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (2) paragrafele 1 şi 2, alin. (3) şi (4), art. 14 alin. (1 >-(3) şi (7), art. 15 alin. (1)-(3), (5) şi (6), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 17 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), (3) lit. a)-i) şi alin. (4) lit. a)-d) şi anexa nr. 1 din Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare şi de modificare a Directivei 2001/34/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 345 din 31 decembrie 2003;

3. art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a)-c), f) şi g) şi alin. (2), art. 4 alin. (5) ultima teză, art. 5 alin. (1)-(3) şi (4) paragrafele 1 şi 2, art. 6 alin. (1)-(3) şi (5), art. 7 alin. (1), art. 8, 9 alin. (2) paragraful 2, alin. (3), (4), (5) paragraful 1 şi alin. (6), art. 11 alin. (2)-(7), art. 12 alin. (2), art. 13 lit. a)-c), art. 16 alin. (2), (3) paragraful 2, alin. (4) şi (5) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 142 din 30 aprilie 2004;

4. art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), b), d), e), f), g), h), j), k),

l), m), o), p), q) şi alin. (2), art. 4 alin. (1)-(4), art. 5 alin. (1)-(3) si (5), art. 6, 8 alin. (1) şi (4), art. 9 alin. (1), (2), (4), (6) şi (6a), art. 10, 11, art. 12alin. (1)-(6), art. 13 alin. (1), (1a) paragraful 1, alin. (1b) şi (4), art. 13a, art. 14 alin. (1), art. 15, 16, art. 17 alin. (1)-(3), art. 18 alin. (1)-(4), art. 19 alin. (1) şi

(3), art. 20, art. 21 alin. (1) teza 1 şi alin. (2), art. 21a alin. (2) şi

(3), art. 24 alin. (1), (4), (4a), (4b) şi (6), art. 25,26,28a, art. 28b alin. (1) şi (2), art. 28c şi 29 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de modificare a Directivei 2001/34/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 390 din 31 decembrie 2004;

5. art. 5 alin. (1) paragraful 3, art. 6 alin. (1) paragrafele 1 şi 3, alin. (2)-(4), art. 7 alin. (3) teza 3 şi alin. (4), art. 8 alin. (1) prima teză, art. 10 alin. (3) paragraful 2, art. 11 alin. (1) prima teză şi art. 12 prima teză din Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul societăţilor comerciale cotate la bursă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 184 din 14 iulie 2007;

6. Directiva 2013/50/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, a Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare şi a Directivei 2007/14/CE a Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziţii ale Directivei 2004/109/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 294 din 6 noiembrie 2013;

7. Directiva 2014/57/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind sancţiunile penale pentru abuzul pe piaţă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 173 din 12 iunie 2014;

8. Directiva de punere în aplicare (UE) 2015/2.392 a Comisiei din 17 decembrie 2015 privind Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte raportarea către autorităţile competente a încălcărilor efective sau potenţiale ale acestui regulament, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 332 din 18 decembrie 2015.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE-LIVIU DRAGNEA

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 21 martie 2017.

Nr. 24.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 20 martie 2017.

Nr. 315.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 30 iunie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, prin exercitarea competenţelor şi prerogativelor stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare.”

2. La articolul 3 alineatul (1), după punctul 26 se introduc patru noi puncte, punctele 27-30, cu următorul cuprins:

„27. organ de conducere - organul cu putere finală de decizie într-o societate de administrare a investiţiilor, societate de investiţii sau depozitar, stabilit potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care supraveghează şi monitorizează procesul decizional de conducere. În cazul în care entităţile menţionate anterior sunt administrate în sistem unitar, organul de conducere este reprezentat de către consiliul de administraţie şi de directori, iar în cazul în care acestea sunt administrate în sistem dualist, organul de conducere este reprezentat de către consiliul de supraveghere şi de directorat conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

28. organul de conducere în cadrul funcţiei sale de supraveghere - organul de conducere care îşi îndeplineşte rolul de supraveghere şi monitorizare a procesului decizional de conducere şi care este reprezentat de consiliul de administraţie, în cadrul sistemului unitar de administrare, şi de consiliul de supraveghere, în cadrul sistemului dualist de administrare;

29. conducere superioară - persoanele fizice care exercită funcţii de conducere efectivă în cadrul unei societăţi de administrare a investiţiilor, depozitar, sau societate de investiţii şi care sunt responsabile şi răspunzătoare faţă de organul de conducere pentru activitatea de conducere curentă a entităţilor respective. Conducerea superioară este reprezentată de directori, în cadrul sistemului unitar de administrare, şi de către directorat, în cadrul sistemului dualist de administrare;

30. instrumente financiare:

a) valori mobiliare;

b) instrumente ale pieţei monetare;

c) titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv;

d) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rate şi orice alte contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau ale randamentului/rentabilităţii, certificate de emisii sau alte

instrumente derivate, indici financiari sau indicatori financiari care pot fi decontate prin livrare fizică sau în fonduri băneşti;

e) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward şi orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care trebuie decontate în fonduri băneşti sau pot fi decontate în fonduri băneşti la cererea uneia dintre părţi, excluzând cazul de neplată sau alt incident care conduce la reziliere;

f) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward şi orice alt contract derivat referitor la mărfuri care poate fi decontat prin livrare fizică, cu condiţia să fie tranzacţionat pe o piaţă reglementată, în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare, denumit în continuare SMT, sau unui sistem organizat de tranzacţionare, denumit în continuare SOT, cu excepţia produselor energetice angro tranzacţionate pe un SOT care trebuie decontate prin livrare fizică;

g) opţiuni, contracte futures, contracte swap, contracte forward şi orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care pot fi decontate prin livrare fizică, neincluse în categoria celor prevăzute la lit. f), şi neavând scopuri comerciale, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate;

h) instrumente derivate pentru transferul riscului de credit;

i) contracte financiare pentru diferenţe;

j) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rate şi orice alt contract derivat referitor la variabile climatice, la taxe de navlu sau la rate ale inflaţiei sau alţi indicatori statistici oficiali care trebuie decontat în numerar sau poate fi decontat în numerar la cererea uneia dintre părţi, excluzând cazul de neplată sau alt incident care conduce la reziliere, precum şi orice alt contract derivat în legătură cu active, drepturi, obligaţii, indici şi indicatori, neincluse în prezenta definiţie, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate, cu luarea în considerare, în special, a tranzacţionării sale pe o piaţă reglementată, în cadrul unui SMT sau al unui SOT;

k) certificate de emisii aşa cum sunt acestea definite la art. 3 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare.”

3. La articolul 5, alineatele (2)-(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Pe lângă administrarea O.P.C.V.M. prevăzută la alin. (1), S.A.I. poate administra şi alte organisme de plasament colectiv care nu sunt reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă şi pentru care S.A.I. face obiectul unei supravegheri prudenţiale, dar ale căror titluri de participare nu pot fi comercializate în alte state membre în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Prin excepţie de la alin. (1), S.A.I. poate desfăşura, suplimentar activităţii de administrare a O.P.C.V.M., şi următoarele activităţi:

a) administrarea portofoliilor individuale de investiţii, inclusiv a celor deţinute de către fondurile de pensii,  pe bază discreţionară, conform mandatelor date de investitori, în cazul în care aceste portofolii includ unul sau mai multe instrumente financiare;

b) servicii conexe:

(i) consultanţa de investiţii privind unul sau mai multe instrumente financiare;

(ii) activitatea de păstrare şi administrare legată de titlurile de participare ale organismelor de plasament colectiv.

(4) S.A.I. poate fi autorizată să desfăşoare activităţile prevăzute la alin. (3) numai în situaţia în care este autorizată în prealabil să desfăşoare activităţile menţionate la alin. (1) şi poate fi autorizată să desfăşoare activităţile prevăzute la alin. (3) lit. b) numai în situaţia în care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (3) lit. a).”

4. La articolul 18, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) S.A.I., societăţile de investiţii şi depozitarii O.P.C.V.M. trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină proceduri efective şi transparente privind raportarea de către angajaţii acestor entităţi a încălcărilor prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin intermediul unui canal specific, independent şi autonom.

5. După articolul 34 se introduc două noi articole, articolele 341 şi 342, cu următorul cuprins:

Art. 341. - (1) S.A.I. instituie şi aplică politici şi practici de remunerare care să promoveze şi să fie compatibile cu o administrare solidă şi eficace a riscurilor şi care să nu încurajeze asumarea unor riscuri incompatibile cu profilurile de risc menţionate în documentele de constituire ale O.P.C.V.M.-urilor pe care acestea le administrează şi care să nu afecteze îndeplinirea obligaţiei S.A.I. de a acţiona în interesul deţinătorilor de titluri de participare ale O.P.C.V.M.-urilor administrate.

(2) Politicile şi practicile de remunerare menţionează componentele fixe şi variabile ale remuneraţiilor şi beneficiile discreţionare de tipul pensiilor.

(3) Politicile şi practicile de remunerare se aplică acelor categorii de personal ale căror activităţi profesionale au un impact important asupra profilului de risc al S.A.I. sau al

O.P.C.V.M.-urilor pe care ie administrează acestea, inclusiv personalului din conducerea superioară, persoanelor responsabile cu administrarea riscurilor, celor cu funcţii de control, precum şi oricăror angajaţi care primesc o remuneraţie totală care se încadrează în treapta de remunerare a personalului din conducerea superioară şi a persoanelor responsabile cu administrarea riscurilor.

(4) A.S.F. emite reglementări cu privire la politicile şi practicile de remunerare aplicate persoanelor prevăzute la alin. (3), cu luarea în considerare a orientărilor şi recomandărilor elaborate de ESMA.

Art. 342. - (ţ) La stabilirea şi aplicarea politicilor de remunerare prevăzute la art. 34 L S.A.I. respectă următoarele principii, într-un mod şi într-o măsură adecvată în raport cu dimensiunea lor, cu organizarea lor internă, precum şi cu natura, amploarea şi complexitatea activităţilor lor:

a) politica de remunerare este compatibilă cu administrarea solidă şi eficace a riscurilor şi promovează acest tip de administrare, fără a încuraja asumarea de riscuri care nu este conformă cu profilul de risc, regulile fondurilor sau, după caz, în actele constitutive ale societăţilor de investiţii pe care S.A.I. le administrează;

b) politica de remunerare este conformă cu strategia de afaceri, obiectivele, valorile şi interesele S.A.I. şi ale

O.P.C.V.M.-urilor pe care le administrează, precum şi ale deţinătorilor de titluri de participare ale acestor O.P.C.V.M.-uri şi cuprinde măsuri pentru evitarea conflictelor de interese;

c) politica de remunerare este adoptată de organul de conducere al S.A.I. În cadrul funcţiei sale de supraveghere, iar acest organ adoptă şi evaluează cel puţin anual principiile generale ale politicii de remunerare şi supraveghează punerea în aplicare a acestora;

d) sarcinile prevăzute la lit. c) sunt puse în aplicare doar de către membrii neexecutivi ai organului de conducere al S.A.I., respectiv membrii neexecutivi ai consiliului de administraţie, în cazul conducerii în sistem unitar, sau membrii consiliului de supraveghere, în cazul conducerii în sistem dualist, care au experienţă în administrarea riscurilor şi în remunerare;

e) punerea în aplicare a politicii de remunerare face obiectul, cel puţin anual, al unei evaluări interne centrale şi independente privind conformitatea cu politicile şi procedurile de remunerare adoptate de organul de conducere al SAI. În cadrul funcţiei sale de supraveghere;

f) membrii personalului care deţin funcţii de control sunt recompensaţi în funcţie de realizarea obiectivelor legate de funcţiile lor, independent de rezultatele sectoarelor de activitate pe care le controlează;

g) remunerarea persoanelor care coordonează activitatea de administrare a riscurilor şi de asigurare a conformităţii/controlului intern este direct supravegheată de comitetul de remunerare, în cazul în care există un astfel de comitet;

h) atunci când remuneraţia depinde de performanţă, cuantumul total al acesteia se calculează în funcţie de o evaluare în care se combină performanţele individuale şi cele ale unităţii operaţionale în cauză ale S.A.I, sau ale respectivului O.P.C.V.M., precum şi riscurile acestora şi rezultatele globale ale S.A.I. atunci când se evaluează performanţa individuală, cu luarea în considerare a unor criterii financiare/cantitative şi nefinanciare/calitative;

i) evaluarea performanţei se realizează într-un cadru multianual adecvat perioadei de deţinere recomandate investitorilor O.P.C.V.M.-urilor administrate de S.A.I., pentru a garanta că procesul de evaluare se bazează pe performanţele pe termen lung ale O.P.C.V.M.-urilor şi pe riscurile aferente investiţiilor acestora şi că plata efectivă a componentelor remuneraţiei care depind de performanţe se efectuează pe aceeaşi perioadă;

j) remuneraţia variabilă garantată este excepţională, intervenind numai în contextul angajării de personal nou şi este limitată la primul an de angajare;

k) componenta fixă şi cea variabilă a remuneraţiei totale sunt echilibrate în mod corespunzător, Iar componenta fixă reprezintă o proporţie suficient de mare din remuneraţia totală pentru a permite aplicarea unei politici flexibile privind componentele variabile ale remuneraţiei, care să includă posibilitatea de a nu plăti nicio componentă variabilă a remuneraţiei;

l) plăţile aferente încetării anticipate a unui contract reflectă performanţele obţinute în decursul perioadei de angajare/mandat şi sunt acordate astfel încât să nu recompenseze performanţe probabile sau eşecuri;

m) măsurarea performanţei utilizată în calculul componentelor variabile ale remuneraţiei sau al unor ansambluri de componente variabile ale remuneraţiei cuprinde un mecanism cuprinzător de adaptare care include toate tipurile pertinente de riscuri prezente sau viitoare;

n) în funcţie de structura juridică a O.P.C.V.M.-ului şi de regulile fondului sau, după caz, de actul constitutiv al societăţii de investiţii, un procent semnificativ, care nu poate fi mai mic de 50%, din orice componentă variabilă a remuneraţiei constă în titluri de participare ale O.P.C.V.M.-ului în cauză sau în alte instrumente echivalente ce atestă dreptul de proprietate asupra respectivelor titluri sau asupra beneficiilor aferente unor astfel de deţineri, cu excepţia cazului în care activele O.P.C.V.M.-urilor administrate reprezintă mai puţin de 50% din portofoliul total administrat de S.A.I., inclusiv conturi individuale, minimul de 50% neaplicându-se în acest caz;

o) instrumentele prevăzute la lit. n) fac obiectul unei politici adecvate de reţinere, menite să armonizeze stimulentele cu interesele S.A.I., ale O.P.C.V.M.-ului administrat şi ale deţinătorilor de titluri de participare în O.P.C.V.M.-ul respectiv. Prevederile lit. n) se aplică atât procentului din componenta variabilă a remuneraţiei care este amânat în conformitate cu lit. p), cât şi procentului din componenta variabilă a remuneraţiei care nu este amânat;

p) cu respectarea condiţiilor prevăzute la lit. n) şi o), cel puţin 40% din componenta variabilă a remuneraţiei se amână pe o perioadă corespunzătoare din punctul de vedere al perioadei de deţinere recomandate deţinătorilor de titluri de participare ale O.P.C.V.M.-ului respectiv, această perioadă fiind adecvată naturii riscurilor asumate de O.P.C.V.M.-ul în cauză;

q) perioada prevăzută la lit. p) este de cel puţin 3 ani, remuneraţia datorată în cadrul unor măsuri de amânare neputându-se acorda mai repede decât pe bază proporţională, în cazul unei componente a remuneraţiei variabile în sumă deosebit de mare, cel puţin 60% din sumă fiind amânată;

r) remuneraţia variabilă, inclusiv partea amânată, se plăteşte sau se acordă numai dacă este sustenabilă în funcţie de situaţia financiară a S.A.I. şi dacă este justificată de performanţa unităţii operaţionale a S.A.I., a O.P.C.V.M.-ului şi a persoanei în cauză;

s) remuneraţia variabilă totală se reduce în mod semnificativ în cazul în care se înregistrează o performanţă slabă sau negativă a S.A.I. sau a O.P.C.V.M.-ului vizat, ţinându-se seama atât de remuneraţiile curente, cât şi de reducerile privind plata sumelor câştigate anterior, inclusiv prin aplicarea principiului „malus” sau prin mecanisme de recuperare;

ş) politica de pensii este compatibilă cu strategia de afaceri, obiectivele, valorile şi interesele pe termen lung ale S.A.I. şi ale O.P.C.V.M.-ului administrat;

t) în cazul în care angajatul încetează, din proprie voinţă, raporturile contractuale cu S.A.I. Înainte de a se pensiona, beneficiile discreţionare de tipul pensiilor se reţin de S.A.I. timp de 5 ani sub forma instrumentelor prevăzute la lit. n). În cazul în care un angajat ajunge la vârsta de pensionare, beneficiile discreţionare de tipul pensiilor sunt plătite angajatului în cauză sub forma instrumentelor prevăzute la lit. n), sub rezerva unei perioade de reţinere de 5 ani;

ţ) personalul S.A.I. declară pe propria răspundere că nu utilizează strategii de acoperire personală sau asigurări legate de remunerare sau de răspundere pentru a submina efectele alinierii riscurilor prevăzute în contractele lor de remunerare;

u) remuneraţia variabilă nu este plătită prin intermediul unor instrumente sau metode care să faciliteze evitarea respectării cerinţelor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) La solicitarea ESMA, A.S.F. transmite acesteia informaţii privind politicile şi practicile de remunerare prevăzute la art. 34L

(3) Principiile prevăzute la alin. (1) se aplică prestaţiilor de orice tip plătite de către S.A.I., tuturor sumelor plătite în mod direct de către O.P.C.V.M.-ul însuşi, inclusiv comisioanelor de performanţă, precum şi tuturor transferurilor de unităţi de fond sau acţiuni ale O.P.C.V.M.-ului, făcute în beneficiul respectivelor categorii de personal, inclusiv al personalului din conducerea superioară, al persoanelor responsabile cu administrarea riscurilor, al celor cu funcţii de control şi al oricărui angajat care beneficiază de o remuneraţie totală care se încadrează în aceeaşi categorie de remunerare ca şi conducerea superioară şi persoanele responsabile cu administrarea riscurilor, ale căror activităţi profesionale au un impact semnificativ asupra profilului lor de risc sau asupra profilului de risc al O.P.C.V.M.-urilor pe care le administrează.

(4) S.A.I. semnificative din punctul de vedere al dimensiunii lor sau al dimensiunii O.P.C.V.M.-urilor pe care le administrează, definite conform reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, al organizării lor interne şi al naturii, amplorii şi complexităţii activităţilor lor, numesc obligatoriu un comitet de remunerare. Comitetul de remunerare analizează de o manieră independentă politicile şi practicile de remunerare, precum şi stimulentele oferite de S.Â.I., în vederea administrării riscurilor.

(5) Comitetul de remunerare este responsabil cu deciziile privind remunerarea, inclusiv cu deciziile care au implicaţii asupra riscurilor şi asupra administrării riscurilor S.A.I. sau ale O.P.C.V.M.-urilor în cauză, ce trebuie adoptate de organul de conducere în cadrul funcţiei sale de supraveghere.

(6) Comitetul de remunerare este format din membri ai organului de conducere care nu deţin funcţii executive în cadrul S.A.I. În cauză. Unul dintre membrii organului de conducere deţine funcţia de preşedinte al comitetului de remunerare.

(7) La elaborarea deciziilor sale, comitetul de remunerare ţine seama de interesul pe termen lung al deţinătorilor de titluri de participare ale O.P.C.V.M. şi al altor părţi interesate, precum şi de interesul public.”

6. Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 52. - (1) Activele unui O.P.C.V.M. autorizat de A.S.F. sunt încredinţate spre păstrare în condiţii de siguranţă, în baza unui contract scris, unui singur depozitar.

(2) Contractul menţionat la alin. (1) reglementează, printre altele, fluxul de informaţii considerate necesare pentru a permite depozitarului să îşi exercite funcţiile pentru O.P.C.V.M.-urile pentru care a fost numit depozitar, astfel cum se prevede în prezenta ordonanţă de urgenţă, în reglementările emise de A.S.F. în aplicarea acesteia şi în Regulamentul delegat (UE) 2016/438 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte obligaţiile depozitarilor, denumit în continuare Regulamentul delegat (UE) 2016/438.

(3) Depozitarul trebuie:

a) să se asigure că vânzarea, emiterea, răscumpărarea sau anularea titlurilor de participare sunt efectuate de către S.A.I. sau o altă entitate, în numele O.P.C.V.M., potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, reglementărilor A.S.F. şi regulilor fondului sau, după caz, actului constitutiv al societăţii de investiţii;

b) să se asigure că valoarea titlurilor de participare este calculată potrivit regulilor fondului sau, după caz, actului constitutiv al societăţii de investiţii şi prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

c) să îndeplinească instrucţiunile S.A.I. sau ale societăţilor de investiţii, cu excepţia cazului în care acestea sunt contrare legislaţiei în vigoare ori regulilor fondului sau, după caz, actului constitutiv al societăţii de investiţii;

d) să se asigure că, în tranzacţiile având ca obiect activele O.P.C.V.M., orice sumă este achitată în termenul stabilit;

e) să se asigure că veniturile O.P.C.V.M. sunt administrate şi calculate potrivit legislaţiei în vigoare, reglementărilor A.S.F. şi regulilor fondului sau, după caz, actului constitutiv al societăţii de investiţii.

(4) Depozitarul se asigură că fluxurile de numerar ale

O.P.C.V.M.-ului sunt monitorizate în mod corespunzător şi, în special, că au fost încasate toate plăţile efectuate de către sau în numele investitorilor la subscrierea de titluri de participare ale

O.P.C.V.M.-ului şi că tot numerarul O.P.C.V.M.-ului a fost înregistrat în conturi de numerar care:

a) sunt deschise în numele O.P.C.V.M.-ului sau al S.A.I. care acţionează în numele O.P.C.V.M.-ului sau al depozitarului care acţionează în numele O.P.C.V.M.- ului;

b) sunt deschise la o bancă centrală, o instituţie de credit autorizată conform legislaţiei comunitare sau o bancă autorizată într-un stat terţ şi sunt administrate în conformitate cu principiile prevăzute în reglementările emise de A.S.F. privind obligaţia păstrării în siguranţă a drepturilor clienţilor în legătură cu instrumentele financiare şi fondurile aparţinând acestora.

(5) în cazul în care conturile de numerar sunt deschise în numele depozitarului care acţionează în numele O.P.C.V.M.-ului, în aceste conturi nu se înregistrează numerarul entităţii prevăzute la alin. (4) lit. b) şi nici numerarul propriu al depozitarului.

(6) Activele O.P.C.V.M.-ului se încredinţează depozitarului pentru păstrare în siguranţă, după cum urmează:

a) pentru instrumentele financiare care pot fi păstrate în custodie, depozitarul:

1. păstrează în custodie toate instrumentele financiare care pot fi înregistrate într-un cont de instrumente financiare deschis în registrele proprii şi toate instrumentele financiare care pot fi livrate fizic;

2. se asigură că toate instrumentele financiare care pot fi înregistrate într-un cont de instrumente financiare deschis în registrele proprii sunt înregistrate în conturi separate, deschise în numele O.P.C.V.M.-ului sau al S.A.I, care acţionează în numele O.P.C.V.M.-ului, astfel încât să poată fi identificate clar în orice moment ca aparţinând O.P.C.V.M.-ului;

b) pentru alte active, depozitarul:

1. verifică dreptul de proprietate al O.P.C.V.M.-ului sau al S.A.I. care acţionează în numele O.P.C.V.M.-ului asupra activelor respective, analizând dacă O.P.C.V.M.-ul sau S.A.I. care acţionează în numele O.P.C.V.M.-ului este titularul dreptului de proprietate, pe baza informaţiilor sau a documentelor furnizate de O.P.C.V.M. sau de societatea de administrare şi, dacă sunt disponibile, a dovezilor externe;

2. ţine o evidenţă a activelor pentru care are convingerea că

O.P.C.V.M.-ul sau S.A.I, care acţionează în numele O.P.C.V.M.- ului este titularul dreptului de proprietate şi actualizează această evidenţă.

(7) Depozitarul prezintă cel puţin lunar S.A.I. sau societăţii de investiţii un inventar cuprinzător al tuturor activelor

O.P.C.V.M.-ului,

(8) Activele păstrate în custodie de către depozitar nu sunt reutilizate pe cont propriu de către depozitar sau de către un terţ căruia i s-a delegat funcţia de custodie. Reutilizarea include toate tranzacţiile cu active păstrate în custodie, printre care, fără a se limita la acestea, transferuri, gajări, vânzări şi împrumuturi.

(9) Activele păstrate în custodie de către depozitar pot fi reutilizate numai dacă;

a) reutilizarea activelor este executată în numele O.P.C.V.M.- ului;

b) depozitarul execută instrucţiunile S.A.I. În numele O.P.C.V.M.-ului;

c) reutilizarea se face în beneficiul O.P.C.V.M.-ului şi în interesul deţinătorilor de titluri de participare; şi

d) tranzacţia este acoperită de garanţii de înaltă calitate şi lichide primite de O.P.C.V.M. În cadrul unui acord de transfer de proprietate. Valoarea de piaţă a garanţiilor în orice moment se ridică la cel puţin valoarea de piaţă a activelor reutilizate, plus o primă.

(10) în cazul insolvenţei unui depozitar şi/sau a unei entităţi terţe situate într-un stat membru căreia i s-a delegat custodia de active ale O.P.C.V.M.-ului, activele O.P.C.V.M.-ului păstrate în custodie la respectivul depozitar/entitate terţă nu pot fi utilizate pentru a fi distribuite între creditorii acestui depozitar şi/sau entităţi terţe, nu pot face obiectul procedurilor de executare silită declanşate de către creditorii depozitarului, nu pot fi puse sub sechestru sau poprite de către aceştia.

(11) Depozitarul are sediul social sau este stabilit în statul membru de origine al O.P.C.V.M.”

7. După articolul 52 se introduce un nou articol, articolul 521, cu următorul cuprins:

„Art. 521. - (1) Depozitarul nu poate delega unor entităţi terţe funcţiile prevăzute la art. 52 alin. (3)-(5).

(2) Depozitarul poate delega unor entităţi terţe funcţiile prevăzute la art. 52 alin. (6), dar numai cu condiţia ca:

a) sarcinile să nu fie delegate cu intenţia de eludare a obligaţiilor depozitarului;

b) depozitarul să poată demonstra S.A.I., societăţii de investiţii, deţinătorilor de titluri de participare ale O.P.C.V.M. ale căror active sunt păstrate în condiţii de siguranţă sau A.S.F., după caz, existenţa unui motiv obiectiv pentru delegare;

c) depozitarul să acţioneze cu competenţa, grija şi diligenţa necesare atunci când selectează şi numeşte o entitate terţă căreia intenţionează să îi delege o parte dintre sarcinile sale şi să dea dovadă în continuare de competenţa, grija şi diligenţa necesare când verifică periodic şi supraveghează permanent entitatea terţă căreia i-a delegat o parte dintre sarcinile sale şi măsurile luate de entitatea terţă în legătură cu sarcinile care i-au fost delegate,

(3) Funcţiile de păstrare în condiţii de siguranţă a activelor O.P.C.V.M. aflate în custodie sau a altor active pot fi delegate de depozitar unei entităţi terţe doar dacă pe întreaga perioadă a executării sarcinilor care i s-au delegat aceasta:

a) dispune de structuri şi cunoştinţe de specialitate adecvate şi proporţionale cu natura şi complexitatea activelor O.P.C.V.M.- ului sau ale S.A.I. care acţionează în numele O.P.C.V.M.-ului care i-au fost încredinţate;

b) în ceea ce priveşte sarcinile de custodie prevăzute la art. 52 alin. (6) lit. a), fac obiectul:

1. unor reglementări prudenţiale eficace, inclusiv al unor cerinţe minime de capital, precum şi al supravegherii în jurisdicţia în cauză;

2. unui audit extern periodic pentru a garanta că instrumentele financiare sunt în posesia sa;

c) separă activele clienţilor depozitarului de propriile sale active şi de activele depozitarului, astfel încât să poată fi identificate clar în orice moment ca aparţinând clienţilor unui anumit depozitar;

d) ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că, în caz de insolvenţă a terţului, activele O.P.C.V.M.-ului păstrate în custodie de entitatea terţă nu pot fi utilizate pentru a fi distribuite între creditorii acesteia, nu pot face obiectul procedurilor de executare silită declanşate de către creditorii entităţii terţe, nu pot fi puse sub sechestru sau poprite de către aceştia; şi

e) respectă prevederile art. 52 alin. (2), (6), (8) şi (9) şi art. 55.

(4) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3) lit. b) pct. 1, în cazul în care legislaţia statului terţ impune păstrarea în custodie a anumitor instrumente financiare de către o entitate locală şi nicio entitate locală nu îndeplineşte cerinţele privind delegarea prevăzute la litera respectivă, depozitarul îşi poate delega funcţiile unei astfel de entităţi locale numai în măsura în care se prevede în dreptul statului terţ şi numai atât timp cât nu există entităţi locale care să îndeplinească cerinţele delegării, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii:

a) deţinătorii de titluri de participare ale O.P.C.V.M.-ului în cauză sunt informaţi corespunzător, înainte de a face investiţia, că o astfel de delegare este impusă de constrângerile juridice din legislaţia statului terţ, în legătură cu circumstanţele care justifică delegarea şi cu riscurile implicate de aceasta;

b) societatea de investiţii sau societatea de administrare care acţionează în numele O.P.C.V.M.-ului a dat instrucţiuni depozitarului să delege custodia acestor instrumente financiare unei astfel de entităţi locale.

(5) Entitatea terţă poate subdelega, la rândul său, aceste funcţii, cu condiţia îndeplinirii aceloraşi cerinţe. În astfel de cazuri, art. 54 alin. (4) se aplică în mod corespunzător părţilor relevante.

(6) în sensul prezentului articol, prestarea de servicii prevăzută de Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare, de către sistemele de decontare a titlurilor de valoare, desemnate în sensul respectivei legi, sau prestarea de servicii similare de către sistemele de decontare a titlurilor de valoare din state terţe nu este considerată o delegare a funcţiilor de custodie.”

8. Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 53. - (1) Activitatea de depozitare a activelor unui O.P.C.V.M. autorizat de A.S.F. poate fi desfăşurată de:

a) Banca Naţională a României;

b) o instituţie de credit din România, autorizată de Banca Naţională a României, potrivit legislaţiei aplicabile instituţiilor de credit, sau o sucursală din România a unei instituţii de credit, autorizată într-un alt stat membru în conformitate cu Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE, avizată de A.S.F. pentru activitatea de depozitare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia; sau

c) de o altă persoană juridică, avizată de A.S.F. să efectueze activităţi de depozitare a activelor O.P.C.V.M. În conformitate cu reglementările emise de A.S.F. în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi care face obiectul unor cerinţe privind adecvarea capitalului, care nu sunt inferioare cerinţelor calculate, în funcţie de abordarea selectată, în conformitate cu articolul 315 sau cu articolul 317 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, şi care deţine fonduri proprii cel puţin egale cu valoarea capitalului iniţial prevăzut la art. 7 alin. (8) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Persoana juridică prevăzută la alin. (1) lit. c) face obiectul autorizării, reglementării şi supravegherii A.S.F. şi îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe minime:

a) dispune de infrastructura necesară pentru a păstra în custodie instrumente financiare care pot fi înregistrate într-un cont de instrumente financiare deschis în registrele depozitarului;

b) instituie politici şi proceduri pentru a asigura conformitatea entităţii cu obligaţiile care îi revin în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv respectarea acestor obligaţii de către persoanele cu funcţii de conducere şi de către angajaţii săi;

c) dispune de proceduri contabile şi administrative adecvate şi riguroase, de mecanisme de control intern, de proceduri eficace de evaluare a riscurilor şi de mecanisme eficace de control şi de protecţie pentru sistemele informatice;

d) menţine şi pune în aplicare mecanisme organizatorice şi administrative în vederea luării tuturor măsurilor de prevenire a conflictelor de interese;

e) ia măsuri astfel încât să fie păstrate evidenţe ale tuturor serviciilor, activităţilor şi tranzacţiilor pe care le desfăşoară, evidenţe care să fie suficiente pentru a permite A.S.F. să îşi îndeplinească sarcinile de supraveghere şi să se achite de acţiunile de asigurare a respectării aplicării dispoziţiilor relevante prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;

f) ia măsuri pentru a asigura continuitatea şi buna desfăşurare a activităţilor funcţiilor sale de depozitar prin utilizarea de sisteme, resurse şi proceduri adecvate;

g) toţi membrii organului de conducere şi ai conducerii superioare respectă în permanenţă condiţiile de bună reputaţie stabilite de către A.S.F. şi posedă suficiente cunoştinţe, competenţe şi experienţă;

h) organul de conducere posedă în ansamblu cunoştinţele, competenţa şi experienţa adecvate pentru a putea înţelege activităţile depozitarului, inclusiv principalele riscuri;

i) toţi membrii organului de conducere şi ai conducerii superioare acţionează cu onestitate şi integritate.”

9. Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 54. - (1) Depozitarul răspunde faţă de O.P.C.V.M. şi faţă de deţinătorii de titluri de participare ale O.P.C.V.M.-ului pentru pierderea instrumentelor financiare păstrate în custodie în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (6) lit. a), indiferent dacă pierderea se datorează depozitarului sau unei terţe entităţi căreia i s-a delegat custodia.

(2) în cazul pierderii unui instrument financiar păstrat în custodie de către depozitar, acesta restituie un instrument financiar de acelaşi tip sau de o valoare corespunzătoare

O.P.C.V.M.-ului sau S.A.I. care acţionează în numele

O.P.C.V.M.-ului. fără întârzieri nejustificate. Depozitarul este exonerat de răspundere dacă poate dovedi că pierderea a intervenit ca rezultat ai unui eveniment exterior în afara controlului rezonabil, ale cărui consecinţe ar fi fost inevitabile în ciuda tuturor eforturilor rezonabile de contracarare.

(3) Depozitarul unui O.P.C.V.M. este răspunzător faţă de acesta şi faţă de investitorii O.P.C.V.M.-ului pentru orice alte pierderi suferite de aceştia ca urmare a faptului că depozitarul, din neglijenţă sau cu intenţie, nu şi-a îndeplinit în mod adecvat obligaţiile care îi revin în conformitate cu prezenta ordonanţă de urgenţă şi reglementările emise de A.S.F. în aplicarea acesteia.

(4) Răspunderea depozitarului prevăzută la alin. (1)-(3) nu poate fi înlăturată sau limitată prin contract de faptul că acesta a delegat activităţile menţionate la art. 521.

(5) Orice contract încheiat cu încălcarea prevederilor alin. (4) este nul.

(6) Deţinătorii de titluri de participare emise de O.P.C.V.M. pot invoca răspunderea depozitarului în mod direct sau indirect, prin intermediul S.A.I. sau al societăţii de investiţii, cu condiţia ca aceasta să nu ducă la o dublă reparare a prejudiciului sau la un tratament inegal al deţinătorilor de titluri.”

10. Articolul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 55. - (1) Un depozitar al activelor O.P.C.V.M. nu poate îndeplini în acelaşi timp funcţia de S.A.I. sau de societate de investiţii.

(2) În exercitarea funcţiilor care le revin, S.A.I. şi depozitarul, respectiv societatea de investiţii şi depozitarul, acţionează în mod onest, corect, profesional, independent şi exclusiv în interesul O.P.C.V.M.-urilor şi al investitorilor acestora.

(3) Depozitarul nu desfăşoară activităţi cu privire la O.P.C.V.M. sau la S.A.I. care acţionează în numele O.P.C.V.M.- ului care ar putea crea conflicte de interese între O.P.C.V.M., investitorii O.P.C.V.M.-ului, societatea de administrare şi depozitarul însuşi; în cazul în care sunt identificate eventuale conflicte de interese depozitarul îşi exercită distinct sarcinile de depozitar de celelalte sarcini care ar putea genera conflicte de interese, acestea fiind separate din punct de vedere funcţional şi ierarhic. Eventualele conflicte de interese sunt Identificate, gestionate, monitorizate şi comunicate în mod corespunzător A.S.F. şi investitorilor O.P.C.V.M.-ului de către personalul de decizie din cadrul departamentului/serviciului care desfăşoară operaţiuni legate de activitatea de depozitare.”

11 . Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 56. - (1) Regulile fondului deschis de investiţii definesc condiţiile de înlocuire a S.A.I. şi a depozitarului şi prevăd norme care asigură protecţia deţinătorilor de titluri de participare în cazul unei astfel de înlocuiri, în conformitate cu reglementările A.S.F.

(2) Actul constitutiv al societăţii de investiţii defineşte condiţiile de înlocuire a SAI. şi a depozitarului şi prevede norme care asigură protecţia acţionarilor în cazul unei astfel de înlocuiri, în conformitate cu reglementările A.S.F.U

12. După articolul 56 se introduce un nou articol, articolul 561, cu următorul cuprins:

Art. 561. - (1) Depozitarul pune la dispoziţia A.S.F., la cerere, toate informaţiile pe care le-a obţinut în cadrul îndeplinirii sarcinilor sale şi care pot fi necesare A.S.F. pentru îndeplinirea prerogativelor sale.

(2) în cazul O.P.C.V.M. autorizate de A.S.F., dar administrate de societăţi de administrare a investiţiilor din alte state membre în baza art. 63 alin. (2), A.S.F. transmite fără întârziere informaţiile primite autorităţilor competente ale societăţii de administrare.”

13. La articolul 58, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 58. - Depozitarul şi S.A.I. includ în contractul scris prevăzut la art. 52 alin. (1) următoarele clauze legate de serviciile prestate şi de procedurile care trebuie urmate de părţile contractului, cu luarea în considerare a prevederilor actelor delegate ale Comisiei Europene şi a reglementărilor A.S.F.:”.

14. La articolul 59 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 59. - (1) Depozitarul şi S.A.I. includ în contractul scris prevăzut la art. 52 alin. (1) următoarele clauze legate de schimbul de informaţii şi obligaţiile în materie de confidenţialitate şi de spălare a banilor, cu luarea în considerare a prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/438 şi a reglementărilor A.S.F.:”.

15. La articolul 60, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 60. - În cazul în care depozitarul sau S.A.I. intenţionează să desemneze terţe părţi pentru îndeplinirea sarcinilor lor, acestea includ în contractul scris prevăzut la art. 52 alin. (1) următoarele clauze, cu luarea în considerare a prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/438 şi a reglementărilor A.S.F.:”.

16. La articolul 61, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 61. - Depozitarul şi S.A.I. includ în contractul scris prevăzut la art. 52 alin. (1) următoarele clauze legate de modificarea şi de rezilierea contractului, cu luarea în considerare a prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/438 şi a reglementărilor A.S.F.:”.

17. Articolul 62 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 62. - (1) Cu luarea în considerare a prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/438 şi a reglementărilor A.S.F., depozitarul şi S.A.I includ în contractul scris prevăzut la art. 52 alin. (1) o menţiune cu privire la faptul că legislaţia aplicabilă contractului este legislaţia statului membru de origine al O.P.C.V.M.

(2) în situaţiile în care părţile contractului prevăzut la art. 52 alin. (1) convin să recurgă la transmiterea electronică a tuturor sau a unei părţi a informaţiilor pe care le schimbă, contractul conţine, cu luarea în considerare a prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/438 şi a reglementărilor A.S.F., prevederi pentru păstrarea unei evidenţe a acestor informaţii.

(3) Contractul prevăzut la art. 52 alin. (1) poate să acopere mai mult de un O.P.C.V.M. administrat de S.A.I. În această situaţie, contractul trebuie să enumere O.P.C.V.M.-urile acoperite.

(4) Clauzele privind modalităţile şi procedurile menţionate la art. 58 lit. c) şi d) pot fi incluse fie în contractul prevăzut la art. 52 alin. (1), fie într-un contract scris separat.”

18. La articolul 75, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 75. - (1) în cazurile în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu menţionează expres contrariul, societăţile de investiţii autoadministrate respectă corespunzător prevederile acesteia aplicabile S.A.I., la care se face referire la art. 6, art. 9 alin. (1) lit. b), c), e)-g), alin. (2) şi (3), art. 12, art. 33 şi art. 52-561, precum şi condiţiile stabilite prin reglementările A.S.F.”

19. Articolul 76 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 76. - Prevederile secţiunilor a 2-a, a 3-a şi a 6-a ale cap. II, precum şi prevederile art. 34 alin. (1) şi (2), art. 341, 342 şi 36-43 se aplică în mod corespunzător şi societăţilor de investiţii autoadministrate, potrivit reglementărilor A.S.F.”

20. La articolul 84, alineatele (1) şi (11) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 84. - (1) S.A.I. şi societatea de investiţii autoadministrate trebuie să utilizeze un sistem de administrare a riscului, în conformitate cu reglementările A.S.F. şi cu respectarea orientărilor emise de ESMA, care să le permită:

a) să monitorizeze şi să cuantifice, în orice moment, riscul asociat poziţiilor şi influenţa acestora la profilul de risc general al portofoliului O.P.C.V.M. În acest sens, S.A.I. şi societatea de investiţii autoadministrate nu trebuie să se bazeze în mod exclusiv sau automat pe ratinguri de credit emise de agenţiile de rating de credit definite la art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 1.060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit, pentru a evalua bonitatea activelor O.P.C.V.M.;

b) să asigure o evaluare corectă şi independentă a valorii instrumentelor financiare derivate, negociate în afara pieţelor reglementate.

................................................................................................................................

(11) Luând în considerare natura, amploarea şi complexitatea activităţilor O.P.C.V.M., A.S.F, monitorizează caracterul adecvat al proceselor de evaluare a riscului de credit de către societăţile de administrare, respectiv societăţile de investiţii autoadministrate, evaluează utilizarea referirilor la ratingurile de credit, astfel cum sunt menţionate la alin. (1), în cadrul politicilor de investiţii ale respectivelor O.P.C.V.M. şi, atunci când este cazul, încurajează atenuarea impactului acestor referiri, în vederea reducerii dependenţei exclusive şi automate pe astfel de ratinguri de credit.”

21. La articolul 92, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

„(41) De asemenea, raportul anual conţine:

a) valoarea totală a remuneraţiei aferente exerciţiului financiar, defalcată pe remuneraţii fixe şi remuneraţii variabile plătite de S.A.I. sau de societatea de investiţii personalului lor, numărul beneficiarilor şi, dacă este cazul, orice sumă plătită direct din contul O.P.C.V.M., inclusiv orice comisioane de performanţă;

b) valoarea totală a remuneraţiei defalcate pe categorii de angajaţi sau alţi membri ai personalului prevăzuţi la art. 341 alin. (3);

c) o descriere a modalităţii de calcul al remuneraţiei şi al beneficiilor;

d) rezultatul evaluărilor prevăzute la art. 342 alin. (1) lit. c)-e), inclusiv orice nereguli constatate;

e) modificări substanţiale ale politicii de remunerare adoptate.”

22. La articolul 93, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 93. - (1) Prospectul trebuie să conţină informaţiile necesare pentru ca investitorii să poată aprecia în deplină cunoştinţă de cauză investiţia care le este propusă şi, în special, riscurile pe care aceasta le implică. Prospectul trebuie să includă o descriere clară şi uşor de înţeles a profilului de risc al fondului, indiferent de instrumentele în care acesta investeşte. Prospectul trebuie să includă informaţii detaliate privind politica de remunerare actualizată, conţinând inclusiv, dar fără a se limita la o descriere a modalităţii de calcul al remuneraţiei şi al beneficiilor, identitatea persoanelor responsabile pentru atribuirea remuneraţiei şi a beneficiilor, inclusiv alcătuirea comitetului de remunerare, în cazul în care acest comitet există. Informaţiile detaliate privind politica de remunerare sunt disponibile public prin intermediul site-ului web al S.A.I. sau al societăţii de investiţii autoadministrate şi sunt livrate gratuit pe suport hârtie, la cererea oricărei părţi interesate.”

23. La articolul 98 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) identificarea O.P.C.V.M.-ului şi a autorităţii competente a O.P.C.V.M.-ului;”.

24. La articolul 98, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:

„(51) Informaţiile-cheie destinate investitorilor includ, de asemenea, o declaraţie conţinând informaţiile prevăzute la art. 93 alin. (1).”

25. La articolul 168 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) contractul scris încheiat cu depozitarul, prevăzut la art. 52 alin. (1);”.

26. La articolul 180 alineatul (5), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

„d) respectarea solicitării de cooperare este de natură să afecteze negativ derularea propriei investigaţii de către A.S.F., propriilor activităţi de control al aplicării legislaţiei sau, după caz, o anchetă penală.”

27. La articolul 187, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

.(3) în cazul prelucrării datelor cu caracter personal efectuate pe teritoriul României în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, A.S.F. aplică prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare,”

28. După capitolul VI se introduce un nou capitol, capitolul VI1 „Prerogativele Autorităţii de Supraveghere Financiară”, cuprinzând articolele 1931 şi 1932, cu următorul cuprins:

„CAPITOLUL VI1

Prerogativele Autorităţii de Supraveghere Financiară

Art. 1931. - A.S.F. îşi exercită competenţele de supraveghere şi control referitoare la activitatea O.P.C.V.M,, a S.A.I., a societăţilor de investiţii autoadministrate şi a depozitarilor activelor O.P.C.V.M. Aceste competenţe se exercită în oricare dintre următoarele moduri:

a) în mod direct;

b) în colaborare cu alte autorităţi;

c) sub responsabilitatea lor, prin delegare către entităţi cărora li s-au delegat sarcini;

d) prin sesizarea autorităţilor judiciare competente.

Art. 1932. - În aplicarea prevederilor art. 1931, A.S.F. are următoarele competenţe:

a) de a avea acces la orice documente deţinute de persoanele fizice sau juridice cărora le este incidenţă prezenta ordonanţă de urgenţă, indiferent de forma acestora, şi de a primi copii ale acestora;

b) de a solicita oricărei persoane căreia îi este incidenţă prezenta ordonanţă de urgenţă să prezinte informaţii şi, în cazul în care este necesar, să procedeze la audierea acesteia;

c) de a efectua controale la sediul persoanelor juridice cărora le este incidenţă prezenta ordonanţă de urgenţă iar, în cazul persoanelor fizice, cu sprijinul instituţiilor/autorităţilor/organelor competente pentru exercitarea acestui drept;

d) de a solicita persoanelor fizice sau juridice cărora le sunt incidente prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă încetarea oricărei practici contrare dispoziţiilor adoptate în temeiul acestui act normativ şi de a se abţine de la repetarea acestuia;

e) de a sesiza autorităţilor judiciare competente în vederea dispunerii unor măsuri asigurătorii, precum indisponibilizarea sau punerea sub sechestru a activelor O.P.C.V.M., subiecţi ai prezentei ordonanţe de urgenţă;

f) de a dispune interzicerea temporară a exercitării activităţii profesionale de către persoanele juridice şi/sau fizice subiecţi ai prezentei ordonanţe de urgenţă;

g) de a adopta, în limitele competenţelor sale legale, măsuri pentru a se asigura că persoanele fizice şi juridice subiecţi ai prezentei ordonanţe de urgenţă respectă prevederile legale aplicabile în acest sens;

h) de a solicita S.A.I. sau societăţilor de investiţii autoadministrate suspendarea emiterii sau răscumpărării titlurilor de participare în interesul deţinătorilor de astfel de titluri sau în interes public;

i) de a suspenda sau de a retrage autorizaţia acordată unui O.P.C.V.M., unei S.A.I. sau avizul acordat unui depozitar O.P.C.V.M.;

j) de a sesiza organele abilitate în domeniul urmăririi penale;

k) să solicite informaţii auditorilor persoanelor juridice care desfăşoară activităţi în legătură cu activităţile reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă.”

29. La articolul 195, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

,,a1) obţinerea de către o S.A.I. sau o societate de investiţii autoadministrată a autorizaţiei prin declaraţii false, astfel cum este prevăzut la ari, 11 lit. c);”,

30. La articolul 195, litera l) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,l) nerespectarea prevederilor art. 150, 151 alin. (1), art. 152 alin. (1), art. 153 alin. (5H). art. 154 alin. (2), (3) şi (5), art. 158 alin. (1), (9)-(11), art. 174 alin. (2) şi art. 176 referitoare la operaţiunile transfrontaliere;

31. Articolul 196 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 196. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare O.G. nr. 2/2001, săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 195 se sancţionează după cum urmează:

a) în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 195 lit. a)-m) şi lit. p):

(i) cu avertisment sau amendă de la 1.000 de lei la 22.098.000 de lei, pentru persoanele fizice;

(ii) cu avertisment sau amendă de la 10.000 de lei până la 22.098.000 de lei sau 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, pentru persoanele juridice;

b) în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 195 lit. n) şi o):

(i) cu amendă de la 10.000 de lei la 22.098.000 de lei, pentru persoanele fizice;

(ii) cu amendă de la 50.000 de lei până la 22.098.000 de lei sau 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, pentru persoanele juridice.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 195, A.S.F. poate majora cuantumul amenzilor până la de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcarea prezentei ordonanţe de urgenţă, în cazul în care beneficiul depăşeşte suma de 22.098.000 de lei.

(3) în cazul în care cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancţionării nu este disponibilă la data sancţionării, este luată în considerare cea aferentă anului financiar în care persoana juridică a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referinţă. Prin an de referinţă se înţelege anul anterior sancţionării.

(4) în cazul în care persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă, care are obligaţia de a întocmi conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii Europene în materie de contabilitate, astfel cum reiese din ultimele conturi consolidate disponibile aprobate de organul statutar al societăţii-mamă principale.

(5) Pe lângă sancţiunile contravenţionale principale, prevăzute la alin. (1)-(4), A.S.F. poate dispune şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale complementare pentru persoanele juridice şi/sau fizice subiecţi ai prezentei ordonanţe de urgenţă. Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:

1. suspendarea autorizaţiei;

2. retragerea autorizaţiei;

3. interzicerea pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile şi 5 ani a dreptului de a ocupa o funcţie, de a desfăşura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(6) A.S.F. face publică fără întârziere pe site-ul propriu orice măsură sau sancţiune impusă pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia, împotriva căreia nu mai există căi de atac în faţa A.S.F. şi după ce persoana căreia i s-a impus sancţiunea sau măsura a fost informată cu privire la decizia respectivă. Publicarea cuprinde cel puţin informaţii privind tipul şi natura încălcării, precum şi identitatea persoanelor responsabile. Această obligaţie nu se aplică în cazul deciziei A.S.F. de derulare a unui control privind respectivele încălcări.

(7) în cazul în care publicarea identităţii persoanelor juridice sau a datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice este considerată de către A.S.F. ca fiind excesivă, ca urmare a unei evaluări efectuate de la caz la caz cu privire la proporţionalitatea publicării unor astfel de informaţii, sau în cazul în care publicarea pune în pericol stabilitatea pieţelor financiare sau o investigaţie în curs, A.S.F. poate adopta cel puţin una dintre următoarele măsuri:

a) amânarea publicării actului individual de impunere a sancţiunii sau a măsurii până când motivele nepublicării încetează să fie valabile;

b) publicarea actului individual de impunere a sancţiunii sau a măsurii fără a indica identitatea persoanelor juridice sau datele cu caracter personal ale persoanelor fizice, cu condiţia ca această publicare să asigure o protecţie eficace a datelor cu caracter personal în cauză;

c) nepublicarea actului individual de impunere a unei sancţiuni sau măsuri, în cazul în care opţiunile prevăzute la lit. a) şi b) sunt considerate insuficiente pentru a se asigura:

1. că nu este pusă în pericol stabilitatea pieţelor financiare;

2. că este garantată proporţionalitatea publicării unor astfel de decizii în cazurile în care măsurile respective sunt considerate a fi de natură minoră.

În cazul unei decizii de publicare a sancţiunii sau a măsurii fără a indica identitatea persoanelor juridice sau datele cu caracter personal ale persoanelor fizice, A.S.F. poate amâna publicarea datelor relevante pentru o perioadă rezonabilă, în cazul în care se preconizează că în cursul perioadei respective motivele care au stat la baza acestei publicări vor înceta să fie valabile.

(8) A.S.F. informează ESMA cu privire la toate sancţiunile administrative impuse, dar nepublicate, în conformitate cu alin. (7) lit. c), inclusiv orice cale de atac exercitată împotriva acestora şi rezultatul acesteia.

(9) în cazul în care decizia de a impune o sancţiune sau de a institui o măsură face obiectul unei căi de atac în faţa autorităţilor judiciare sau a altor autorităţi relevante, A.S.F. publică imediat pe site-ul propriu aceste informaţii şi orice informaţii ulterioare cu privire la rezultatul acestei căi de atac. De asemenea, A.S.F. publică orice decizie de anulare a unei decizii anterioare de a impune o sancţiune sau o măsură.

(10) Informaţiile publicate în temeiul prezentului articol sunt menţinute pe site-ul A.S.F. pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la publicare. Datele cu caracter personal conţinute în informaţiile publicate se păstrează pe site-ul A.S.F. numai pe perioadă necesară, în conformitate cu legislaţia aplicabilă privind protecţia datelor cu caracter personal.”

32. Articolul 199 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 199. - (1) La individualizarea sancţiunii se ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului, în funcţie de:

a) gravitatea şi durata încălcării;

b) gradul de vinovăţie a contravenientului;

c) capacitatea financiară a contravenientului, indicată, de exemplu, de cifra de afaceri totală a persoanei juridice sau de venitul anual al persoanei fizice;

d) valoarea profiturilor obţinute sau a pierderilor evitate de către contravenient, pagubele suferite de alte persoane şi, după caz, pagubele aduse funcţionării pieţei financiare sau economiei în ansamblu, în măsura în care acestea se pot determina;

e) gradul de cooperare a contravenientului cu A.S.F.;

f) încălcările anterioare comise de contravenient;

g) eventualele măsuri luate de către contravenient, ulterior săvârşirii faptei, pentru a limita pagubele, pentru acoperirea prejudiciului sau pentru desistarea săvârşirii faptei.

(2) în exercitarea competenţelor sale de a impune sancţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, A.S.F. cooperează cu autorităţile competente din alte state membre pentru a se asigura că sancţiunile administrative şi competenţele de supraveghere şi de control produc rezultatele urmărite de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(3) A.S.F. Îşi coordonează acţiunile împreună cu autorităţile competente din alte state membre pentru a evita eventuale repetări şi suprapuneri în exercitarea competenţelor de supraveghere şi de control şi în aplicarea de sancţiuni şi măsuri administrative în cazurile transfrontaliere, în conformitate cu art. 179 şi 180.”

33. După articolul 200 se introduc două noi articole, articolele 2001 şi 2002, cu următorul cuprins:

„Art. 2001. - (1) Raportarea către A.S.F. a încălcărilor, posibile sau certe, ale prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.

(2) A.S.F. stabileşte canale de comunicare independente şi autonome, care sunt sigure şi asigură confidenţialitatea, pentru primirea raportărilor privind încălcările prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, denumite în continuare metode de comunicare securizate.

(3) Metodele de comunicare securizate sunt considerate independente şi autonome, în condiţiile în care acestea îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

a) sunt separate de canalele de comunicare generale ale A.S.F., inclusiv de cele prin care A.S.F. comunică pe plan intern şi cu părţi terţe în cadrul activităţii sale obişnuite;

b) sunt concepute, stabilite şi utilizate într-un mod care garantează caracterul complet, integritatea şi confidenţialitatea informaţiilor şi împiedică accesul angajaţilor neautorizaţi ai A.S.F.;

c) permit stocarea durabilă a informaţiilor, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F., pentru a permite investigaţii suplimentare. A.S.F. păstrează evidenţele prevăzute în prezenta literă într-o bază de date confidenţială şi sigură.

(4) Metodele de comunicare securizate permit raportarea încălcărilor posibile sau certe cel puţin în următoarele moduri:

a) raportarea scrisă a încălcărilor, în format electronic sau pe suport hârtie;

b) raportarea orală a încălcărilor prin intermediul liniilor telefonice, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată;

c) întâlnirea cu angajaţi specializaţi ai A.S.F., dacă este cazul.

(5) A.S.F. se asigură că o raportare privind o încălcare primită prin alte mijloace decât prin metodele de comunicare securizate prevăzute în prezentul articol este transmisă imediat, fără modificare, angajaţilor specializaţi ai A.S.F., utilizând metodele de comunicare securizate.

(6) Procesul de gestionare de către A.S.F. a raportărilor transmise de persoanele ce reclamă încălcări ale prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se realizează conform alin. (2)-(5) şi a reglementărilor emise de A.S.F., cu asigurarea:

a) întocmirii de proceduri specifice pentru primirea raportărilor privind încălcările şi luarea de măsuri ulterioare;

b) unui nivel adecvat de protecţie a acelor angajaţi ai S.A.I., societăţilor de investiţii sau din cadrul depozitarilor O.P.C.V.M. care raportează încălcările comise în cadrul respectivelor entităţi, cel puţin referitor la acte de răzbunare, de discriminare şi a altor tipuri de tratament injust:

c) protecţiei datelor cu caracter personal atât cu privire la persoana care raportează încălcări la prezenta ordonanţă de urgenţă, cât şi cu privire la persoana fizică suspectată că s-ar fi făcut vinovată de o încălcare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

d) confidenţialităţii În ceea ce priveşte persoana care raportează o încălcare, cu excepţia cazului în care legislaţia naţională impune dezvăluirea identităţii sale, în contextul unor anchete sau al unor proceduri judiciare ulterioare.

(7) Raportarea de către angajaţii din cadrul S.A.I., din cadrul societăţilor de investiţii sau din cadrul depozitarilor, prevăzută la alin. (1)-(5), nu se consideră drept încălcare a vreunei restricţii privind divulgarea de informaţii impuse prin contract sau prin orice act cu putere de lege sau act administrativ şi nu atrage răspunderea persoanei care notifică în legătură cu acea raportare.

Art. 2002. - (1) A.S.F, furnizează anual ESMA informaţii agregate cu privire la toate sancţiunile şi măsurile aplicate în conformitate cu art. 194-200, până la data de 31 ianuarie a anului calendaristic următor.

(2) în cazul în care a informat publicul cu privire la sancţiunile aplicate pentru nerespectarea prezentei ordonanţe de urgenţă, A.S.F. raportează simultan sancţiunile sau măsurile respective către ESMA.1

34. La articolul 202, alineatul (1) se abrogă.

35. La articolul 202, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Prevederile art. 15, 34, art. 52 alin. (3) lit. b)-d) şi art. 105 alin. (2) se vor aplica corespunzător şi A.O.P.C.”

36. La articolul 33 alineatul (2) litera c), articolul 82 litera d) punctul 1 şi articolul 178 alineatul (1) litera d), sintagmele „a încheiat un acord de cooperare”, „există încheiat un acord de cooperare” şi „existenţa unui acord de cooperare” se înlocuiesc, în ordinea enumerării, cu următoarele sintagme: „se află în relaţii de cooperare”, „există relaţii de cooperare”, „existenţa unor relaţii de cooperare”.

37. La menţiunea privind transpunerea actelor Uniunii Europene, după punctul 9 se introduce un nou punct, punctul 10, cu următorul cuprins:

„10. Directiva 2014/91 /UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 iulie 2014 de modificare  a Directivei 2009/65/CE de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în ceea ce priveşte funcţiile de depozitar, politicile de remunerare şi sancţiunile.”

Art. II. - Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. III. - A.S.F. emite reglementări în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, cu luarea în considerare a prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/438 şi a orientărilor emise de ESMA, cu privire la aplicarea Directivei 2014/91/UE, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. IV. - (1) S.A.I., O.P.C V.M. şi depozitarii O P.C.V.M. ce funcţionează la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligaţi ca în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a reglementărilor prevăzute la art. III:

a) să îşi adapteze documentele de constituire şi funcţionare, precum şi activitatea, la prevederile prezentei legi;

b) să solicite autorizarea/avizarea modificărilor necesare ale documentelor menţionate la lit. a) şi să depună cererile şi documentaţia în acest sens.

(2) S.A.I., O.P.C V.M. şi depozitarii O.P.C.V.M. care sunt în curs de autorizare la data intrării în vigoare a prezentei legi se autorizează conform prevederilor prezentului act normativ.

Art. V. - După intrarea în vigoare a prezentei legi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 30 iunie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE-LIVIU DRAG NEA

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 24 martie 2017.

Nr. 29.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 24 martie 2017.

Nr. 323.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 399 din 19 ianuarie 2017, întocmit de către Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 2 şi 24 din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,

ţinând cont de prevederile art. 63 şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor maximale aferente acestora,

în baza art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I.- În anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 30 octombrie 2009, cu modificările ulterioare, nota de subsol****) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„****) în cazul efectivelor de păsări de reproducţie specia Gallus gallus salmonelozele produse de serotipurile Salmonella Enteritis, Salmonella Typhimurium, Salmonella Infantis, Salmonella Hadar şi Salmonella Vircow.”

Art. II. - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutele veterinare centrale şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Geronimo Răducu Brănescu

 

Bucureşti, 7 martie 2017.

Nr. 29.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.