MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 909/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 909         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 21 noiembrie 2017

 

SUMAR

 

DECRETE

 

1.006. - Decret privind conferirea unor decoraţii

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 407 din 13 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare În domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 9 alin. (1) teza a două şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

Decizia nr. 444 din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Decizia nr. 445 din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.421. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru modificarea Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.212/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 10 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bacău

 

1.786/5.384. - Ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea unor decoraţii

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi art. 6 lit. Aşi B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale Pentru Merit, aprobată prin Legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,

având în vedere propunerea directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,

cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de apreciere pentru profesionalismul dovedit în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, persoanelor prevăzute în anexa nr. 1*) la prezentul decret.

Art. 2. - Se conferă Medalia Naţională Pentru Merit clasa I, cu însemn pentru militari, persoanei prevăzute în anexa nr. 2*) la prezentul decret.

Art. 3. - Se conferă Medalia Naţională Pentru Merit clasa a II-a, cu însemn pentru militari, persoanelor prevăzute în anexa nr. 3*) la prezentul decret.

Art. 4. - Se conferă Medalia Naţională Pentru Merit clasa a III-a, cu însemn pentru militari, persoanelor prevăzute în anexa nr. 4*) la prezentul decret.

 

preşedintele româniei

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

 

Bucureşti, 17 noiembrie 2017.

Nr. 1.006.


*) Anexele nr. 1-4 conţin informaţii clasificate şi urmează regimul Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 407

din 13 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 9 alin. (1) teza a două şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu -- judecător

Simona~Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1)teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în Dosarul nr. 3.857/30/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.133D/2016.

2. La apelul nominal, se prezintă autorul excepţiei, prin avocat Georgescu Ioan, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarele nr. 2.283D/2016, 2.319D/2016, 2.532D/2016, 2.533D/2016, 2.534D/2016, 2.535D/2016, 2.577D/2016, 2.578D/2016, 2.637D/2016, 2.667D/2016, 2.675D/2016, 2.745D/2016, 2.746D/2016. 3.254D/2016, 3.255D/2016, 3.519D/2016, 11D/2017, 49D/2017, 62D/2017, 81D/2017, 82D/2017, 138D/2017, 252D/2017 şi 288D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de reprezentant al membrilor săi, în dosarele nr. 44.366/3/2015, 44.220/3/2015, 44.227/3/CAF/2015, 44.318/3/2015, 44.325/3/CAF/2015, 44.373/3/2015, 44.164/3/2015, 44.199/3/2015, 44.297/3/2015, 44.201/3/2015. 44.186/3/2015, 44.161/3/2015, 44.295/3/2015, 44.197/3/2015, 44.247/3/2015, 44.224/3/2015, 44.176/3/2015. 44.190/3/2015, 44.158/3/2015, 44.242/3/2015, 44.315/3/2015, 44.376/3/2015, 44.245/3/2015 şi 44.319/3/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.133D/2016, 2.283D/2016, 2.319D/2016, 2.532D/2016, 2.533D/2016, 2.534D/2016, 2.535D/2016, 2.577D/2016, 2.578D/2016, 2.637D/2016, 2.667D/2016, 2.675D/2016, 2 745D/2016, 2.746D/2016, 3.254D/2016, 3.255D/2016, 3.519D/2016, 11 D/2017, 49D/2017, 62D/2017, 81 D/2017, 82D/2017, 138D/2017, 252D/2017 şi 288D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentatul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne nu se opune conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.283D/2016, 2.319D/2016, 2.532D/2016, 2.533D/2016, 2.534D/2016, 2.535D/2016, 2.577D/2016, 2.578D/2016, 2.637D/2016, 2.667D/2016, 2.675D/2016, 2.745D/2016, 2.746D/2016, 3.254D/2016,3.255D/2016,3.519D/2016,11 D/2017,49D/2017, 62D/2017, 81 D/2017, 82D/2017, 138D/2017, 252D/2017 şi 288D/2017 la Dosarul nr. 1.133D/2016, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că sintagma „timp liber corespunzător” din conţinutul textelor de lege criticate este neclară, neexistând o certitudine asupra modului de calcul şi de acordare a timpului liber pentru munca efectuată în afara orelor de program.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că dispoziţiile legale sunt suficient de clare pentru a putea calcula timpul liber acordat pentru munca prestată în afara programului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin încheierea din 7 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.857/30/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul Cheltuielilor publice. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în cadrul unui litigiu privind funcţionari publici.

9. Prin Decizia civilă nr. 4.375 din 28 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.366/3/2015, Decizia civilă nr. 4.373 din 28 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.220/3/2015, încheierea din 17 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.227/3/CAF/2015, Decizia civilă nr. 4,679 din 12 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.318/3/2015, încheierea din 17 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.325/3/CAF/2015, Decizia civilă nr. 4.681 din 12 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.373/3/2015, Decizia civilă nr. 4.374 din 28 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.297/3/2015, Decizia civilă nr. 5.593 din 23 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.224/3/2015, Decizia civilă nr. 5.592 din 23 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.190/3/2015 şi Decizia civilă nr. 5.591 din 23 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.158/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, pct. 2 din Legea nr. 283/2011, art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în calitate de reprezentant al membrilor Taloi Tonz Leonard, Sorin Sârbu, Laurenţiu Coică, Petru Ovidiu Tanasa, Nicolaie Bodorin, Felix Petre Fuior, Cătălin Valentin Saracin, Andrei Toader, Gabriel Neacşu şi Nicolae Mares, în cadrul unor litigii privind funcţionari publici.

10. Prin Decizia civilă nr. 4.659 din 10 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.164/3/2015, Decizia civilă nr. 4.660 din 10 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.199/3/2015, Decizia civilă nr. 4.658 din 10 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.161/3/2015, Decizia civilă nr. 4.661 din 10 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.295/3/2015, Decizia civilă nr. 6.044 din 15 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.176/3/2015, încheierea din 1 noiembrie*2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.242/3/2015, încheierea din 1 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.315/3/2015, Decizia civilă nr. 5.384 din 10 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.376/3/2015 şi Decizia civilă nr. 6.101 din 16 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.245/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, pct. 2 din Legea nr. 283/2011, art. 9 alin. (1)teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în calitate de reprezentant al membrilor Gheorghe Zecheru, Cosmin Ştefan Nicolae, George Marcu, Spînu Valerică, Marius Cătălin Ivan, Viviana Oniche, Marius Păduraru, Sorin-Dan Stoicescu şi Dumitru Diaconu, cu prilejul soluţionării unor litigii privind funcţionari publici.

11. Prin încheierea din 24 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.201/3/2015, încheierea din 24 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44,186/3/2015, Decizia civilă nr. 5.002 din 27 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.197/3/2015, şi Decizia civilă nr. 5.003 din 27 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44,247/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 şi art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne 1h calitate de reprezentant al membrilor Daniel Stan, Marius Luizescu, Daniel Manuel Achim şi Iulian George Anghel, cu prilejul soluţionării unor litigii privind funcţionari publici.

12. Prin Decizia civilă nr. 5.100 din 31 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.319/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în calitate de reprezentant al membrului Mihaela Trofin.

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că textele de lege criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, arată că sintagma „timp liber corespunzător” din conţinutul acestor texte de lege este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând înţelegerea modului de calcul al normei de muncă lunare pentru persoanele care prestează munca în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale sau alte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru. Conform art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie. Necesitatea respectării acestor condiţii a fost subliniată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

14. De asemenea, autorii excepţiei arată că, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi nu poate fi restrâns decât prin lege şi numai pentru cazurile determinate, or, în cazul textelor de lege criticate, restrângerea unor drepturi ori neacordarea unor sporuri s-a făcut prin ordonanţe de urgenţă.

15. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată, în esenţă, că sistemul de salarizare a personalului bugetar este atributul exclusiv al legiuitorului, care se bucură de o largă marjă de apreciere şi reglementare în privinţa politicilor salariale vizând personalul bugetar. Împrejurarea că legiuitorul a optat pentru compensarea muncii suplimentare realizate cu repaus săptămânal ori în cele de sărbători legale exclusiv prin acordarea de timp liber corespunzător în anumiţi ani, neprevăzând posibilitatea introducerii unui spor salarial pentru timpul de muncă suplimentar efectuat, se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, fără a intra în coliziune cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie. Totodată, arată că normele de lege criticate sunt edictate în termeni clari, precişi, răspunzând cerinţelor de precizie şi predictibilitate, din moment ce prevăd expres perioada de timp cât norma legală este aplicabilă. De asemenea, consideră că aceste norme de lege sunt neechivoce sub aspectul conţinutului lor, întrucât statuează asupra unui mod explicit de compensare a muncii suplimentare.

16. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată şi invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 422 din 24 octombrie 2013.

17. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1902, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

18. Guvernul, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 422 din 24 octombrie 2013 şi nr. 612 din 6 octombrie 2015, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

19. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că art. 53 din Constituţie nu poate avea o existenţă de sine stătătoare, ci trebuie coroborat/corelat cu un alt text constituţional care să reglementeze un drept sau o libertate fundamentală. Un asemenea raţionament are la bază chiar conţinutul normativ al art. 53, care vorbeşte despre restrângerea exerciţiului unui drept sau libertăţi, ce trebuie în mod expres specificat în excepţia de neconstituţionalitate. Or, în cauza de faţă, Curtea nu poate extinde critica autorului excepţiei şi să se raporteze şi la un drept sau o libertate fundamentală, al cărui exerciţiu să fi fost în mod neconstituţional restrâns. În caz contrar, s-ar substitui acestuia, ceea ce este inadmisibil. Cât priveşte art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.

20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, dispoziţiile art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 19 iunie 2014, şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea t, nr. 925 din 18 decembrie 2014. Analizând textele de lege invocate şi critica formulată de autorii excepţiei, Curtea reţine că, în realitate, autorii excepţiei critică art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, articol introdus prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011, art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. De asemenea. Curtea constată că, în mod eronat, autorii excepţiei indică dispoziţiile art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014, având în vedere, în realitate, dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, articol introdus prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014. Totodată, Curtea observă că autorii excepţiei au în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 în forma anterioară modificării acestora prin Legea nr. 183/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 956 din 29 decembrie 2014. Prin urmare, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl vor constitui dispoziţiile art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 alin. (1) teza a două şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.103/2013, precum şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţii care au următoarea redactare:

- Art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: „(1)în anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

- Art. 9 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: „În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. “,

- Art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: „Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).”;

- Art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. În cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

23. Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate şi-au încetat aplicarea anterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea acestora.

24. Autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, invocă dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care se referă la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia invocă, în esenţă, două aspecte de neconstituţionalitate. Astfel, susţin că dispoziţiile de lege criticate au un conţinut neclar şi, în acelaşi timp, sunt contrare prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât restrâng exerciţiul dreptului la muncă, fără respectarea condiţiilor cerute de Legea fundamentală.

26. Analizând dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că prevederile acestora, care stabilesc compensarea muncii prestate în afara programului normal de lucru prin „timp liber corespunzător”, nu reprezintă o reglementare cu caracter de noutate în materia muncii. Astfel, înseşi prevederile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, prevăd, ca regulă, compensarea muncii suplimentare „prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia” şi, numai în subsidiar, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1)în luna următoare, art. 123 alin. (1) prevede că „munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia”. Raţiunea acestei reglementări este aceea de a asigura, în primul rând, refacerea psihică şi fizică a organismului salariatului în urma unui volum de muncă suplimentar, astfel încât să se creeze un echilibru între timpul de muncă şi timpul de odihnă şi, doar în măsura în care acest lucru nu este posibil, recompensarea bănească prin acordarea unui spor.

27. Dispoziţiile de lege criticate stabilesc, în esenţă, că, în anii 2012, 2014 şi 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. Aceasta a reprezentat o opţiune a legiuitorului determinată de disponibilităţile financiare limitate de care a dispus statul în acei ani. Curtea, prin Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013, şi Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l„ nr. 790 din 30 octombrie 2014, paragraful 24, a reţinut că „nu există obligaţia constituţională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”. De asemenea, nici Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 nu prevede compensarea bănească a muncii suplimentare şi a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ci compensare cu timp liber corespunzător. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că acordarea de timp liber corespunzător, ca formă exclusivă de compensare a muncii suplimentare în anumiţi ani, nu reprezintă o restrângere a dreptului la muncă şi astfel nu poate fi reţinută critica raportată la art. 53 din Constituţie.

28. Cât priveşte caracterul clar şi previzibil al normelor de lege criticate, Curtea constată că interpretarea termenului „corespunzător” este facilitată de o abordare sistematică a reglementării în materie. Astfel, în art. 122 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii stabileşte corespondenţa dintre numărul de ore prestate peste programul normal de lucru şi salariul cuvenit pentru orele libere acordate în compensarea muncii suplimentare. În acest context, termenul „corespunzător”. are semnificaţia de „potrivit cu”, sau, mai precis, de „echivalent cu”. Cu aceeaşi semnificaţie, Codul muncii foloseşte termenul „corespunzător şi în alte articole, aşa cum este art. 19, în care se referă la acordarea de „despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligaţiei de informare”, art. 24, privind „daune-interese corespunzătoare prejudiciului” acordate angajatorului ca urmare a nerespectării clauzei de neconcurenţă, sau art. 52 alin. (3) care se referă la reducerea timpului de muncă „cu reducerea corespunzătoare a salariului”.

29. Această interpretare a sintagmei „timp liber corespunzător” se regăseşte şi în actele normative date în aplicarea textelor de lege supuse analizei de constituţionalitate, în acest sens, Curtea aminteşte art. 3 alin. (2) din Ordinul viceprim-ministrului, ministrului afacerilor interne, nr. 101/2014 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi activităţile pentru care se acordă acest drept, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 1 iulie 2014, art. 4 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrului afacerilor interne, nr. 4/2015 privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2015, art. 6 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 821/C/2015 privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 12 martie 2015. În toate aceste acte normative se prevede, în mod expres, că, pentru compensarea muncii suplimentare, se acordă acelaşi „număr de ore libere cu numărul de ore lucrate”.

30. Acordarea orelor libere se face în concordanţă cu prevederile legale referitoare la durata normală a timpului de lucru, indiferent de modul în care se face repartizarea programului de muncă, astfel încât, prin cumularea orelor lucrate în regim normal şi suplimentar, să nu fie depăşită această durată.

31. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că dispoziţiile de lege criticate au un conţinut clar, predictibil, iar aspectele invocate de autorii excepţiei nu relevă decât probleme de aplicare a legii, asupra cărora însă instanţa de contencios constituţional nu este competentă să se pronunţe,

32. În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care se referă la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, Curtea apreciază că acestea, prin conţinutul lor, nu au incidenţă în cauză. De altfel, autorii excepţiei nici nu motivează modul în care textele de lege criticate ar aduce atingere acestor prevederi convenţionale.

33. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în Dosarul nr. 3.857/30/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarele nr. 44.366/3/2015, 44.220/3/2015, 44.227/3/CAF/2015, 44.318/3/2015, 44.325/3/CAE/2015, 44.373/3/2015, 44.164/3/2015, 44.199/3/2015, 44.297/3/2015, 44.201/3/2015,44.186/3/2015,44.161/3/2015, 44.295/3/2015, 44.197/3/2015, 44.247/3/2015, 44.224/3/2015. 44.176/3/2015, 44.190/3/2015, 44.158/3/2015, 44.242/3/2015, 44.315/3/2015, 44.376/3/2015, 44.245/3/2015 şi 44.319/3/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. II art. 7 alin. (1) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 9 alin. (1) teza a două şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 444

din 22 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop .- magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Daniel Alen Moisin în Dosarul nr. 6.321/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.429 D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că reglementarea dispoziţiilor legale criticate este justificată de necesitatea îndeplinirii scopului educativ al pedepsei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa penală nr. 1.422 din 14 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.321/197/2016, Judecătoria Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată Daniel Alen Moisin într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva hotărârii judecătorului de supraveghere, prin care a fost respinsă cererea autorului excepţiei de acordare a dreptului la vizită intimă, prevăzut la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 254/2013.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c), d), e), f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituţionale întrucât condiţionează exercitarea dreptului la vizită intimă de îndeplinirea unor condiţii, prevăzute la art. 69 alin. (1) din actul normativ analizat. Se susţine că, astfel, legiuitorul a lăsat la aprecierea administraţiei penitenciarului acordarea dreptului anterior menţionat, cu încălcarea, în acest fel, a prevederilor constituţionale referitoare la viaţa intimă, familială şi privată. Se arată că dreptul prevăzut la art. 69 din Legea nr. 254/2013 ar trebui acordat în mod necondiţionat, în vederea menţinerii relaţiilor de familie şi a celor similare acesteia.

6. Judecătoria Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiata. Se arată că textele criticate nu încalcă dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la soluţia şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 460 din 16 iunie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că dreptul la vizită intimă nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiţionări, potrivit finalităţii avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării acestora, precum şi faptul că limitările criticate de autorul excepţiei au un scop legitim, reprezentând o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul individual şi cel colectiv, condiţionarea criticată fiind, totodată, proporţională cu scopul legitim urmărit, acela al asigurării efectului educativ al aplicării pedepselor penale.

9. Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi îşi menţine punctul de vedere care a fost reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 230 din 7 aprilie 2015.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „(1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate Într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate; [...]

c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;

d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din penitenciar;

e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată;

f) participă activ la programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă.

(2) Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soţul sau soţia.

(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi anterior datei primirii în penitenciar.

(4) Dovada existenţei relaţiei de parteneriat se face prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar.

(5) Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime între persoane condamnate, în condiţiile prezentului articol

13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 26 referitoare la viaţa intimă, familială şi privată.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c)--f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 460 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate analizată.

15. Prin Decizia nr. 460 din 16 iunie 2015, Curtea, operând trimiteri substanţiale la Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, a statuat că legiuitorul, potrivit atribuţiilor sale constituţionale, prevăzute la art. 61 alin, (1) din Constituţie, şi în marja de apreciere conferită de către acestea, are dreptul de a restricţiona vizitele intime pentru persoanele aflate în locuri de detenţie, dar reglementarea diferită a acestui drept pentru persoane care se află în situaţii juridice similare este discriminatorie, dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea analizată. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunţată în Cauza Vamas împotriva Lituaniei, că, deşi privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale vieţii sale private şi de familie, este esenţial dreptul persoanei în cauză de a menţine legătura cu membrii apropiaţi ai familiei sale (paragraful 108). De asemenea, instanţa europeană a remarcat că mai mult de jumătate din statele membre ale Consiliului Europei au prevăzut în legislaţia internă dreptul deţinuţilor la vizite conjugale, cu limitări şi restricţii specifice, dar că prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu trebuie interpretate în sensul că ele obligă statele semnatare să reglementeze acest fel de vizite. S-a arătat că acesta este un aspect cu privire la care statele părţi au o largă marjă de apreciere, având libertatea de a stabili singure măsurile ce trebuie luate pentru implementarea dispoziţiilor Convenţiei, în raport cu nevoile şi resursele comunităţii sau ale individului (paragraful 109).

16. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că dreptul la vizită intimă nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiţionări, potrivit finalităţii avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării acestora.

17. Astfel, condiţionarea acordării dreptului la vizită intimă de îndeplinirea condiţiilor prevăzute prin textele legale criticate este justificată de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor, nefiind de natură a încălca dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut la art. 26 din Constituţie, şi nici dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, prevăzute la art. 22 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 34 din Legea fundamentală, precum şt în art. 2 şi art. 3 din Convenţie. În acest sens, Curtea a reţinut că aceasta are un scop legitim, fiind o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul individual şi cel colectiv. Prin urmare, condiţionarea criticată este proporţională cu scopul legitim urmărit, acela al asigurării efectului educativ al aplicării pedepselor penale.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa anterior analizată, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 460 din 16 iunie 2015 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Alen Moisin în Dosarul nr. 6.321/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 445

din 22 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, excepţie ridicată de Cosmin Andrei lor în Dosarul nr. 28.111/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.537D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită, Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la diferite dispoziţii legale care prevăd obligativitatea dispunerii măsurilor asigurătorii, fiind dată, drept exemplu, Decizia nr. 320 din 17 mai 2016. Se arată că, în general, infracţiunile în cazul cărora este prevăzută obligaţia dispunerii măsurilor asigurătorii sunt infracţiuni care presupun săvârşirea unor acte de fraudă, adică de ascundere, într-un fel sau altul, a unor bunuri, aceasta fiind o altă raţiune, alături de cea referitoare Ia importanţa valorilor sociale ocrotite, reţinută de Curtea Constituţională în jurisprudenţa anterior menţionată, pentru care legiuitorul a reglementat, în sarcina organelor judiciare, obligaţia criticată de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 28.111/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru Instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, excepţie ridicată de Cosmin Andrei Ion într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de autorul excepţiei împotriva unei ordonanţe prin care a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor sale mobile şi imobile.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că aplicarea măsurilor asigurătorii, fără o minimă analiză a cauzei de către Ministerul Public şi fără ca procurorul să demonstreze necesitatea aplicării lor, este de natură a înfrânge prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau a posesorului bunurilor. Se susţine, totodată, că, prin prisma efectelor pe care măsurile asigurătorii le au asupra bunurilor supuse indisponibilizării, respectiv limitarea exercitării dreptului de proprietate asupra acestora, obligativitatea dispunerii măsurilor asigurătorii, conform textelor criticate, încalcă prevederile art. 44 alin. (1) şi alin. (8) din Constituţie, dar şi pe cele ale art. 53 din Legea fundamentală, întrucât reglementează o limitare ce nu îndeplineşte exigenţele prevăzute prin norma constituţională anterior menţionată. Este invocată, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 18 mai 2010, pronunţată în Cauza El Morabit împotriva Olandei. Se susţine caracterul de sancţiune penală a obligaţiei instituita prin dispoziţiile legale criticate, aplicabilă în cursul urmăririi penale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie. Se mai arată că textele criticate creează discriminare între persoanele care săvârşesc infracţiuni reglementate prin Legea nr. 241/2005 şi Legea nr. 656/2002 şi persoanele care săvârşesc alte infracţiuni împotriva patrimoniului, cărora nu le sunt sechestrate bunurile, ex lege, motiv pentru care dispoziţiile legale analizate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenţie. Este invocată, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Sejdić şi Finei împotriva Bosniei şi Herzegovinei, paragraful 53.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată Că reglementarea situaţiilor în care dispunerea măsurilor asigurătorii este obligatorie are în vedere particularităţile anumitor infracţiuni, importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a respectivelor infracţiuni şi pericolul social crescut al faptelor incriminate. Se mai susţine că indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse sechestrului, până la dovedirea vinovăţiei în materie penală. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 207 din 31 martie 2015, paragraful 19. Se susţine, totodată, că textele criticate nu împiedică titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor de a se apăra, chiar şi pe parcursul acestei proceduri necontencioase. Se arată, de asemenea, că instituirea măsurilor asigurătorii nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului bunurilor sechestrate, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia, printr-o hotărâre definitivă.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Sunt invocate soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 10 din 14 ianuarie 2016 şi se susţine, de asemenea, că art. 11 din Legea nr. 241/2005 nu încalcă normele constituţionale invocate de autorul excepţiei.

9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că legiuitorul, conform dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptelor incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru respectivele fapte. În aceste condiţii, se arată că măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a prevederilor art. 44 din Constituţie, se arată că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, putând face obiectul unor limitări, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, exigenţe care sunt respectate în prezenta cauză. Se susţine, totodată, că prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului bunurilor care fac obiectul sechestrului asigurător subzistă până la soluţionarea definitivă a cauzei penale. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 629 din 8 octombrie 2015 şi nr. 320 din 17 mai 2016.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005 şi ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, care au următorul cuprins:

- Art. 11 din Legea nr. 241/2005: „în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. “

- Art. 32 din Legea nr. 656/2002: „în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie

13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin, (11) cu privire la prezumţia de nevinovăţie, art. 44 alin. (1) şi (8) privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, ale art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie referitor la protecţia proprietăţii şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenţie cu privire la interzicerea generală a discriminării.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 18 august 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

15. Prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, paragrafele 18-24, Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penai, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragraful 14). Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că măsura asiguratorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune (ordonanţă sau încheiere), îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul şi valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. De asemenea, pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, paragraful 15).

16. Totodată, Curtea a constatat că dispunerea măsurilor asigurătorii şi instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) şi sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă, Codul de procedură penală şi legile speciale prevăd excepţii referitoare atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât şi la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor şi tipul bunurilor. Cu privire la cea dintâi categorie de excepţii, dispoziţiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală instituie obligativitatea instituirii sechestrului în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, indiferent dacă aceasta are sau nu desemnat uri reprezentant legal şi indiferent dacă acesta înţelege să formuleze o cerere de sechestru.

17. Curtea a mai constatat că următoarele cazuri de instituire obligatorie a sechestrului asigurător: la art. 32 din Legea nr. 656/2002, conform căruia luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism; la art. 11 din Legea nr. 241/2005, care prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în situaţia săvârşirii unei infracţiuni prevăzute de această lege; şi la art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 (fin 18 mai 2000.

18. Analizând obiectul legilor anterior enumerate, precum şi particularităţile infracţiunilor în cazul cărora este prevăzuta excepţia luării obligatorii a măsurilor asigurătorii, Curtea a reţinut că reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate.

19. În fine, Curtea a constatat că norma juridică, a cărei neconstituţionalitate este invocată, obligă organele judiciare la luarea măsurilor asigurătorii în cazul unor infracţiuni ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari şi al căror pericol social este, de asemenea, foarte ridicat. Aşa fiind, şi prejudiciile provocate prin săvârşirea infracţiunilor constau în sume însemnate de bani. În aceste condiţii, textul criticat are rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parţiale sau totale a pagubelor provocate, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii având rolul de a împiedica sustragerea, ascunderea sau înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul lor Aşa fiind, Curtea a reţinut că, prin prisma particularităţilor infracţiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată,

20. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a accesului liber la justiţie, Curtea, făcând trimitere la Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragraful 30, a observat că indisponibilizarea bunurilor prin luarea măsurilor asigurătorii nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială.

21. De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a stabilit, cu privire la respectarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

22. Tot prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, anterior citată, referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale referitoare la proprietatea privată, a statuat că, până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, neputând fi, astfel, reţinută încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi alin. (8) din Constituţie şi nici cele ale art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa anterior invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor nr. 320 din 17 mai 2016 şi nr. 10 din 14 ianuarie 2016 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

24. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016 şi Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, Curtea constată că persoanele care săvârşesc infracţiuni dintre cele reglementate prin Legea nr. 241/2005 şi cele care săvârşesc alte categorii de infracţiuni, pentru care legea nu prevede obligativitatea dispunerii măsurilor asigurătorii, se află în situaţii juridice diferite, motiv pentru care nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări sub aspectul regimului juridic diferit al luării acestor măsuri. Aşa fiind, nu poate fi reţinută încălcarea, prin textul criticat,a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenţie.

25. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, a prevederilor art. 13 din Convenţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât nu vizează dreptul persoanei ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate, de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale.

26. Având în vedere că prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005 sunt similare dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 656/2002, considerentele mai sus enunţate sunt valabile, în mod corespunzător, şi în privinţa prevederilor art. 32 din Legea nr. 656/2002.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cosmin Andrei Ion în Dosarul nr. 28.111/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.212/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 10 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bacău

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.212/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 10 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bacău, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 11 octombrie 2016, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 1, nr. crt. 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Judeţul

Sectoarele cadastrale în care încep lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor

„5

Onceşti

Bacău

9, 10, 11”

 

2. Anexa nr. 6 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 6 noiembrie 2017.

Nr. 1.421.

 

ANEXĂ*)

(Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 1.212/2016)

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică Sectoarele nr. 9,10,11 – UAT - Onceşti, judeţul Racau

 


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

Nr. 1.786 din 9 octombrie 2017

Nr. 5.384 din 2 noiembrie 2017

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011

 

În baza:

- art. 14 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepţia generală a informatizării în România;

- art. 9 şi 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupaţiilor din România - nivel grupă de bază, conform Clasificării Internaţionale Standard a Ocupaţiilor - ISCO 08, republicată;

- Ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 270/273/2002 privind aprobarea Procedurii de actualizare a nomenclatorului Clasificarea ocupaţiilor din România,

în temeiul art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul muncii şi justiţiei sociale şi preşedintele Institutului Naţional de Statistică emit următorul ordin:

Art. I. - Clasificarea ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 8 august 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează cu noile ocupaţii practicate în cadrul economiei naţionale, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,

Lia-Olguţa Vasilescu

Tudorel Andrei

 

ANEXĂ

 

LISTA

ocupaţiilor practicate în cadrul economiei naţionale care modifică şi completează Clasificarea ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere)

 

Nr. crt.

Denumire ocupaţie

Cod COR

1.

bonă

531104

2.

bonitor la animalele de fermă

213236

3.

catehet

341309

4.

consilier eparhial

263643

5.

consilier patriarhal

263641

6.

dascăl

341308

7.

depanator telefoane mobile inteligente/tablete

742216

8.

diacon

341306

9.

eclesiarh

263648

10.

egumen/egumenă

341304

11.

episcop-vicar

263638

12.

episcop-vicar patriarhal

263637

13.

inspector eparhial

263645

14.

inspector general bisericesc

263642

15.

inspector patriarhal

263644

16.

îngrijitor grupă învăţământ preşcolar

531204

17.

manager destinaţie turistică

143919

18.

ombudsman

243223

19.

paracliser

341302

20.

preot

341305

21.

prezentator TV

343524

22.

responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal

242231

23.

secretar Cancelaria Patriarhală

263646

24.

secretar eparhial

263647

25.

vicar-admirustrativ eparhia)

263640

26.

vicar-administrativ patriarhal

263639

 

- Se mută ocupaţia „cântăreţ bisericesc” din grupa de bază 2636 „Specialişti în religie” în grupa de bază 3413 „Specialişti în domeniul religiei şi asimilaţi” şi va avea codul 341307.

- Se mută ocupaţia „călugăriţă” de la codul 341302 la codul 341301 în aceeaşi grupă de bază 3413 „Specialişti în domeniul religiei şi asimilaţi”, unde se va regăsi ocupaţia „călugăr/călugăriţă” la codul 341301, iar la codul 341302 rămas liber se introduce o nouă ocupaţie „paracliser”.

- Ocupaţia „agent poliţie comunitară” se redenumeşte „poliţist local” şi va avea acelaşi cod 541201.

 

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.