MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 919/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 919         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 23 noiembrie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

86. - Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind un Cadru european pentru programe de ucenicie de calitate şi eficace COM(2017) 563

 

87. - Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - Rezilienţă, prevenire şi apărare: construirea unei securităţi cibernetice puternice pentru UE JOIN(2017) 450

 

88. - Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 502 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 3 lit. C (i) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.998. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 246/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) şi a ordinului de plată multiplu electronic (OPME)

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 57 din 11 septembrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

7. - Lista partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la alegerile locale parţiale desfăşurate în data de 5 noiembrie 2017

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind un Cadru european pentru programe de ucenicie de calitate şi eficace COM(2017) 563

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160 - 185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/462 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 15 noiembrie 2017, Camera Deputaţilor:

1. la act de răspunsul Uniunii la necesitatea creării unui cadru de calitate pentru stagiile de ucenicie şi salută angajamentul astfel concretizat de a asigura tinerilor cea mai bună educaţie şi formare, precum şi locuri de muncă pe întregul continent.

2. Salută importanţa acordată mobilităţii ucenicilor la angajatori din alte state membre, susţinerea de către programul Erasmus Plus a stagiilor de ucenicie, precum şi publicarea în EURES, începând din anul 2018, a contractelor de ucenicie, de interes pentru tinerii europeni şi În special pentru cei din România.

3. Semnalează nevoia de a include în oferta de locuri de muncă, disponibile pentru absolvenţii stagiilor de ucenicie, domenii care prin natura lor solicită un nivel ridicat de calificare, cum ar fi cele care deservesc industriile aerospaţiale, calculatoarele de mare capacitate şi altele asemenea, având în vedere ca un număr semnificativ de capacităţi de cercetare şi producţie din aceste domenii se realizează prin cooperare europeană

4. Semnalează faptul că, deşi tinerii reprezintă ţinta principală a politicilor europene în ceea ce priveşte stagiul, şi alte grupe de vârstă pot şi trebuie să beneficieze de cadrul recomandat, având în vedere nevoia crescută de participare la procesul de recalificare şi de învăţare continuă.

5. Consideră că doar printr-un parteneriat puternic între toţi actorii-cheie implicaţi în mod direct în planificarea, guvernanta şi punerea în aplicare a schemelor de ucenicie se va permite o punere în aplicare cu succes a noului cadru.

6. Recomandă ca politicile referitoare la sporirea impactului pozitiv al armonizării cadrului stagiilor de ucenicie din statele membre să ia în considerare, în mod preferenţial, problemele specifice zonelor rurale, ale celor aflate sub media de dezvoltare a Uniunii, a comunităţilor marginalizate şi a celor montane.

7. Recomandă fructificarea rezultatelor Alianţei europene pentru ucenicii prin includerea într-o bază de date menţinute la zi, referitoare la cadrul legal şi administrativ al uceniciilor în statele membre, accesibile cetăţenilor europeni în toate limbile Uniunii.

8. Atrage atenţia asupra faptului că stabilirea unor standarde de calitate pentru uceniciile care urmează să fie sprijinite de la bugetul Uniunii nu trebuie să se constituie într-o barieră birocratică sau formală pentru accesul la fondurile europene.

9. Consideră că ar fi indicat ca beneficiile de care se bucură întreprinderile care oferă posibilităţi de ucenicie să fie descrise şi puse la dispoziţia statelor membre, sintetizat şi într-o formă cuantificată, cu accent pe informaţiile privind avantajele pe piaţă şi cele de natură concurenţială, de interes în special pentru IMM.

10. Consideră că s-ar fi impus o minimă evaluare de impact a propunerii şi recomandă derularea unei evaluări socioeconomice la trecerea unei perioade de timp convenabile de la intrarea în vigoare a recomandării propuse.

11. Atrage atenţia că sprijinul pedagogic reprezentat de furnizarea de formatori şi mentori este dependent de evoluţiile rapide ale societăţii şi dezvoltării ştiinţifice şi de disponibilitatea resursei umane din domeniu, ceea ce poate conduce la dificultăţi suplimentare pentru pregătirea de formatori şi mentori şi propune sprijinirea statelor membre care se confruntă cu probleme în sistemele lor de educaţie.

12. Semnalează că stagiile de ucenicie prezintă şi un impact social benefic direct atât individual - reprezentat de utilitatea socială, cât şi asupra comunităţilor - reprezentat de diversificarea surselor de venit, impact care se alătură facilitării intrării tinerilor pe piaţa muncii şi a evoluţiei în carieră a adulţilor.

13. Consideră indicată monitorizarea rezultatelor recomandării asupra ratei şomajului şi a nivelului veniturilor individuale, pentru a evidenţia semnificaţia socială şi economică, precum şi a nivelului de recunoaştere a valorii adăugate pe piaţa muncii.

14. Salută implicarea cât mai multor factori interesaţi, reprezentaţi de întreprinderile, organismele intermediare - precum camerele de industrie, comerţ şi artizanat, organizaţiile profesionale şi sectoriale, furnizorii de învăţământ profesional şi tehnic, organizaţiile tinerilor şi ale părinţilor, precum şi autorităţile locale, regionale şi naţionale - şi face un apel la eforturi sporite ca o astfel de participare să se desfăşoare cât mai puţin birocratic şi în condiţiile unei cât mai prudente şi eficiente cheltuiri a impozitelor plătite de contribuabilii europeni.

15. Solicită informaţii cu privire la eficienţa cadrului european al calificărilor, sub aspectul transferului calificării ucenicilor, şi la barierele din calea comparării acestui cadru între statele membre, precum şi cu privire la planurile Comisiei Europene de a sprijini mobilitatea ucenicilor.

16. Consideră că programul Garanţia pentru tineri, în ceea ce priveşte intrarea în ucenicie sau efectuarea unui stagiu în termen de 4 luni de la intrarea în şomaj sau de la momentul în care nu mai participă la o formă de învăţământ formal, ar trebui să dobândească o dimensiune europeană, ca urmare a aplicării Cadrului european pentru programe de ucenicie de calitate şi eficace, şi recomandă analizarea oportunităţilor de interconectare a schemelor de la nivelul statelor membre.

17. Consideră că start-up-urile, activitatea liber-profesioniştilor, activităţile agricole şi cele inovative prezintă un potenţial util pentru orientarea ucenicilor spre locuri de muncă cu calificare ridicată, cu prestigiu crescut, şi recomandă încurajarea angajatorilor din aceste categorii să organizeze stagii de ucenicie, prin schimburi de experienţă la nivelul Uniunii, şi stagii realizate în mai multe state membre, acţiuni care să demonstreze valoarea adăugată de standardele stabilite prin cadrul european.

18. Consideră că Alianţa europeană pentru ucenicii are capacitatea de a stimula şi sprijini deschiderea IMM-urilor şi a angajatorilor care nu au experienţă în organizarea de stagii de ucenicie, atât pentru tineri, cât şi pentru grupurile dezavantajate şi persoanele cu dizabilităţi, şi recomandă derularea de schimburi de experienţă în acest sens între factorii interesaţi, organizaţi în reţelele alianţei din diferite state membre, cu sprijinul Comisiei Europene.

19. Atrage atenţia asupra apariţiei de noi calificări, sub influenţa dinamicii societăţii bazate pe cunoaştere, şi recomandă instituirea la nivelul Uniunii a unei platforme de semnalare operativă a acestora, astfel încât să fie facilitată aducerea la zi a nomenclatoarelor de la nivelul statelor membre şi aplicarea cadrului european de referinţă.

20. Îşi manifestă preocuparea cu privire la aplicabilitatea indicatorului referitor la rezultatele învăţării, deoarece acesta este descris prin sintagme cu un grad prea ridicat de generalitate, şi recomandă revizuirea sa în vederea sporirii capacităţii practice de orientare.

21. Îşi manifestă preocuparea cu privire la realismul indicatorului sprijin pedagogic prin care este redată activitatea de desemnare a formatorilor din interiorul întreprinderilor, care să fie însărcinaţi să coopereze îndeaproape cu furnizorii de învăţământ profesional şi tehnic şi cu profesorii, în vederea îndrumării ucenicilor şi a asigurării unui rezultat periodic şi reciproc, deoarece este recunoscută nevoia de cadre didactice pregătite superior pe plan european, ceea ce face improbabilă alocarea acestei resurse umane pentru activităţi în afara sistemelor naţionale de educaţie, cel puţin în cazul microîntreprindenlor sau în statele membre unde acest deficit de cadre didactice pregătite este semnificativ.

22. Recomandă clarificarea înţelesului indicatorului practica la locul de muncă, privind posibilităţile de a efectua o parte a Stagiilor în străinătate, în state din afara Uniunii.

23. Semnalează posibilitatea ca stagiile de ucenicie să se desfăşoare în paralel cu alte activităţi lucrative, cu timp parţial, fie în aceeaşi unitate care organizează stagiul, fie într-o alta, şi consideră că o astfel de situaţie ar trebui să conducă la măsuri suplimentare de protecţie a ucenicului şi a entităţilor cu care acesta se află în contract.

24. Consideră că acreditarea întreprinderilor şi unităţilor economice care oferă programe de ucenicie ar trebui solicitată numai în cazuri justificate obiectiv, pentru a se evita ridicarea unei bariere administrative, în special în cazul IMM.

25. Salută recomandarea de implicare a partenerilor sociali în proiectarea, guvernanţa şi punerea în aplicare a programelor de ucenicie, în concordanţă cu sistemele relaţiilor de muncă şi cu practicile din domeniul educaţiei şi formării profesionale existente pe plan naţional.

26. Salută recomandarea de a fi oferit sprijin financiar şi/sau nefinanciar, în special întreprinderilor mici şi mijlocii şi microîntreprinderilor, pe baza unor mecanisme de partajare a

costurilor între angajatori, ucenici şi autorităţi publice, astfel încât uceniciile să fie rentabile pentru întreprinderi, şi recomandă ca acest sprijin să includă utilizarea instrumentelor specifice politicii fiscale.

27. Recomandă stimularea includerii învăţării nonformale în cerinţele de admitere în programele de ucenicie, prin elaborarea unei recomandări în aceste sens, în sprijinul statelor membre cu mai puţină experienţă şi în vederea asigurării comparabilităţii pe plan european.

28. Recomandă includerea competenţelor transversale, mai ales a celor digitale, în programele aferente stagiilor de ucenicie şi face un apel pentru armonizarea acestei cerinţe între statele membre.

29. Îşi manifestă reţinerea cu privire la recomandarea ca programele de ucenicie să fie promovate prin activităţi de sensibilizare, deoarece acest lucru se realizează în mod obişnuit, şi consideră că prevederea ar dobândi o dimensiune europeană dacă ar solicita includerea aspectelor referitoare la transferabilitatea europeană în conţinutul mesajelor de sensibilizare şi la redarea în mai multe limbi ale Uniunii, fie direct de către emitent, fie prin intermediul reţelelor europene dedicate uceniciei.

30. Recomandă Comisiei Europene să analizeze posibilitatea realizării, pe termen lung, a unei armonizări voluntare între statele membre, în ceea ce priveşte organizarea unor programe de pregătire preliminare pentru cetăţenii care nu îndeplinesc în totalitate cerinţele de înscriere într-un stagiu de ucenice.

31. Recomandă ca pe viitor să fie elaborat un cadru normativ european prin care să se asigure portabilitatea la nivelul Uniunii a funcţiei de instructor din întreprindere pentru stagii de ucenicie.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 noiembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU-GABRIEL VLASE

 

Bucureşti, 21 noiembrie 2017.

Nr. 86.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - Rezilienţă, prevenire şi apărare: construirea unei securităţi cibernetice puternice pentru UE JOIN(2017) 450

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Opinia nr. 4o19/461 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 15 noiembrie 2017, Camera Deputaţilor:

1. Apreciază şi consideră benefică atitudinea Comisiei şi a celorlalte instituţii europene cu privire la măsurile necesare în domeniul securităţii cibernetice, cu atât mai mult luând în considerare magnitudinea pachetului de măsuri şi a comunicărilor propuse. Consideră că acest ritm trebuie menţinut şi dezvoltat în continuare, inclusiv prin măsuri specifice adoptate la nivel naţional de către statele membre.

2. Susţine poziţia Guvernului României, conform căreia România sprijină pachetul de propuneri în domeniul securităţii cibernetice, pe care îi consideră oportun şi necesar, în condiţiile dinamicii deosebite a ameninţărilor cibernetice şi, mai ales, a consecinţelor pe care astfel de atacuri le pot avea asupra sistemelor informatice, economiilor statelor membre, dar şi asupra stabilităţii sistemelor democratice şi a valorilor europene.

3. Subliniază interesul României privind o implicare activă în instituirea unei reţele de consolidare a capacităţii cibernetice a Uniunii, care să reunească Serviciul European de Acţiune Externă, autorităţile din domeniul cibernetic ale statelor membre, serviciile Comisiei, mediul academic şi societatea civilă, în acord cu strategia globală.

4. Subliniază poziţia României de a sprijini o abordare constructivă în negocierile asupra propunerilor legislative, dar şi în discuţiile vizând punerea în aplicare a celorlalte iniţiative ale Comisiei, dată fiind importanţa acordată de ţara noastră securităţii cibernetice, problematică de interes major la nivel naţional, inclusiv în perspectiva Preşedinţiei române a Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019.

5. Reliefează susţinerea României faţă de focalizarea demersurilor comune ale statelor membre pe cele trei dimensiuni - rezilienţă, descurajare şi apărare cibernetică, ca premisă pentru un răspuns eficient şi coordonat la nivel european faţă de ameninţările de această natură.

6. În mod particular, subliniază poziţia Guvernului României, conform căreia interesul României vizează propunerile legate de pregătirea în vederea unei reacţii rapide la atacurile cibernetice, creşterea conştientizării efectelor acestora, dezvoltarea competenţelor, implicit a educaţiei, în domeniul securităţii cibernetice, precum şi susţinerea eforturilor de îmbunătăţire a capabilităţilor în domeniu ale statelor terţe din politica de vecinătate a UE.

7. Evidenţiază eforturile României pentru sporirea nivelului de securitate cibernetică şi prin transpunerea exigenţelor Uniunii Europene în materie de securitate cibernetică, sens în care România a iniţiat transpunerea în plan naţional legislativ a prevederilor Directivei Parlamentului European şi a Consiliului privind măsuri pentru un nivel comun de securitate a reţelelor şi a sistemelor informatice în Uniunea Europeană (Directiva NIS).

8. Sprijină poziţia Guvernului României, conform căreia România susţine importanţa consolidării cooperării cu statele membre şi cu Agenţia Uniunii Europene pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor (ENISA), mai ales în contextul propunerilor de extindere a competenţelor agenţiei, în privinţa conţinutului rapoartelor situaţionale, incluzând cauzele tehnice şi impactul incidentelor de securitate cibernetică, în vederea unei mai bune cooperări tehnice şi operaţionale în situaţii de criză.

9. În ceea ce priveşte partea din regulament referitoare la cadrul de certificare a securităţii cibernetice subliniază că poziţia României este de susţinere a obiectivului principal de a atesta faptul că produsele şi serviciile în domeniul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiei, care au fost certificate în conformitate cu o astfel de schemă, respectă cerinţele specifice privind securitatea informatică. Consideră, în acest sens, că se impune o analiză aprofundată a măsurilor privind certificarea în domeniul securităţii cibernetice, în strânsă legătură cu actorii pieţei.

10. Apreciază că o atenţie particulară trebuie acordată măsurilor care trebuie adoptate la nivel naţional pentru crearea cadrului legal de identificare a autorităţii naţionale de supraveghere a certificării care să participe în Grupul european pentru certificarea de securitate cibernetică.

11. În ceea ce priveşte pilonul apărării cibernetice din prezenta comunicare atrage atenţia asupra aspectelor referitoare la controlul exporturilor tehnologiilor critice cibernetice de supraveghere, deoarece acestea ar trebui aduse la cunoştinţa Grupului de lucru pentru produse cu dublă utilizare (WPDU), pentru a evita formulări inexacte în documentul final. Consideră ca posibilă măsură la nivel european incriminarea corespunzătoare a infracţiunilor de orice fel în mediul cibernetic şi introducerea sancţiunilor penale pentru acestea atât în planul UE, cât şi la nivelul statelor membre.

12. Consideră că este necesară abordarea modului în care instrumente cibernetice au putut sau pot influenţa procesele din interiorul unui stat, inclusiv procesele democratice la nivel intern, în cadrul unei comunicări specifice care să includă o evaluare a modalităţilor prin care un actor a putut sau poate face acest lucru.

13. Apreciază iniţiativa unei reforme a Agenţiei Uniunii Europene pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor (ENISA), însă consideră necesară o consultare aprofundată a statelor membre şi instituirea unor mecanisme la nivelul Agenţiei pentru colaborarea cu instituţiile specifice din statele membre, care să cuprindă un cadru mai larg şi care să includă, dar să nu se limiteze la un schimb de informaţii permanent

14. Consideră pozitivă ideea unui schimb de informaţii prin implicarea organismelor şi agenţiilor UE, a statelor membre, precum şi a structurilor însărcinate în acest domeniu ale statelor membre, însă consideră că o abordare cuprinzătoare ar trebui să includă un schimb de informaţii şi expertiză cu mediul privat şi sectorul neguvernamental.

15. Atrage atenţia asupra necesităţii unei abordări prioritare, în continuarea demersurilor efectuate până acum, a verificării şi controlului impactului pe care relaţia Uniunii Europene sau a statelor membre cu actori terţi, deopotrivă în ceea ce priveşte relaţia comercială, îl poate avea asupra infrastructurii critice, inclusiv a cetei din domeniul cibernetic.

16. Apreciază că ar fi benefică analizarea aprofundată a dovezilor privind implicarea unor anumite state sau a altor actori în procese democratice interne ale unui alt stat, folosindu-se de mediul cibernetic şi de mijloacele puse la dispoziţie de acesta.

17. Recomandă dezvoltarea, la nivel european, a cooperării cu mediul privat activ în domeniu, atât în ceea ce priveşte marile companii prezente la nivel internaţional, cât şi întreprinderile mici şi mijlocii, cu privire la schimbul de informaţii şi expertiză, precum şi privind dezvoltarea şi aprofundarea unor mecanisme de control în mediul cibernetic a mijloacelor care pot provoca infracţiuni în mediul online, inclusiv cu privire la implicarea unor actori terţi în procesele interne ale unor state membre. În acelaşi timp, atrage atenţia asupra necesităţii respectării în toate aceste procese a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a procedeelor democratice, cu precădere a intimităţii şi vieţii private a consumatorilor.

18. Apreciază plus-valoarea pe care Directiva NIS o aduce în planul rezilienţei cibernetice la nivel european şi susţine punerea acesteia în aplicare, însă atrage atenţia asupra necesităţii unor măsuri complementare cu aceasta, care să includă crearea unor legături între statele membre şi între acestea şi instituţiile europene, cu precădere în ceea ce priveşte structurile interne sau cele europene abilitate în domeniul securităţii cibernetice.

19. la notă de opţiunea Comisiei Europene privitoare la examinarea posibilităţii de a lansa un fond de răspuns la situaţii de urgenţă legate de securitatea cibernetică şi recomandă declanşarea cât mai rapidă a procesului de consultare a statelor membre cu privire la această iniţiativă.

20. În continuarea iniţiativei Comisiei de creare a unei reţele de centre de competenţe în materie de securitate cibernetică şi a unui centru european de competenţe şi de cercetare în materie de securitate cibernetică, recomandă realizarea unei stratificări la nivelul acesteia care să cuprindă reţele aferente mediului public, privat, academic şi societăţii civile.

21. Consideră că investiţiile de orice fel în cercetare şi dezvoltare de capabilităţi în domeniul securităţii cibernetice necesită asigurări şi protecţii împotriva eventualelor scurgeri de informaţii sau utilizări ale acestora de către terţi în scopuri proprii, inclusiv în ceea ce priveşte criptarea şi recomandă detalierea unor astfel de măsuri în viziunea Comisiei.

22. Susţine eforturile Comisiei în ceea ce priveşte promovarea conştientizării şi a „igienei” cibernetice în rândul cetăţenilor, sens în care consideră benefică ideea organizării unor cursuri speciale în mediul educaţional şi a unor campanii de informare şi publicitate periodice în spaţiul public, dedicate securităţii cibernetice.

23. Recomandă instituirea unor mijloace prin care să fie studiate în amănunt atacurile cibernetice majore de până acum, ca punct de pornire în adoptarea unei conduite preventive bazate pe lecţii învăţate şi în identificarea şi aplicarea unor eventuale soluţii pentru combaterea unor astfel de atacuri.

24. Crede că pentru a putea investiga şi identifica soluţii privind accesul la „Darknet” (internetul întunecat) o posibilă cale ar putea fi identificarea şi cooptarea, după caz, a unor utilizatori care au avut sau au acces la mijloacele „Darknet” şi utilizarea experienţei acestora ca punct de pornire în investigaţii.

25. În vederea intensificării răspunsului politic consideră că ar fi necesară o campanie de conştientizare şi, eventual, perfecţionare, desfăşurată în rândul oamenilor politici din statele membre ale Uniunii Europene, cu privire la securitatea cibernetică şi la toate fenomenele adiacente.

26. Apreciază propunerea Comisiei cu privire la „intensificarea sprijinului financiar pentru proiectele naţionale şi transnaţionale care urmăresc îmbunătăţirea justiţiei penale în spaţiul cibernetic”, însă atrage atenţia asupra necesităţii unui control al acestor proiecte şi al rezultatelor lor, pentru a evita o eventuală obţinere de avantaje de către terţi implicaţi în aceste proiecte, avantaje care ar putea fi folosite în detrimentul Uniunii sau al statelor membre şi al cetăţenilor acestora.

27. Consideră prioritară îmbunătăţirea perpetuă a relaţiei dintre UE şi NATO în domeniul securităţii cibernetice şi încurajează Comisia să susţină cadrul regional ca mijloc de cooperare între statele membre în acest domeniu.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 noiembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU-GABRIEL VLASE

 

Bucureşti, 21 noiembrie 2017.

Nr. 87.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

 

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) şi art. 43 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.045 din 23 decembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- doamna deputat Chichirău Cosette-Paula, aparţinând Grupului parlamentar al USR, este desemnată în calitate de membru al Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 noiembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU-GABRIEL VLASE

 

Bucureşti, 21 noiembrie 2017.

Nr. 88.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr.  502

din 4 iulie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 3 lit. C (i) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 3 lit. C (i) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, excepţie ridicată de Societatea Tarnoki - S R L. din comuna Lupeni, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 282/96/2016/a1 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.030D/2Q16.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, doamna consilier juridic Daniela Hudelcu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece textele sunt abrogate, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, deoarece autoarea acesteia nu aduce argumente care să conducă la neconstituţionalitatea prevederilor criticate, în raport cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia. De asemenea, menţionează că argumentele prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate se regăsesc, pe larg, în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care a reţinut că, în domeniul jocurilor de noroc, statul poate adopta măsurile pe care le consideră necesare, atât pentru interesul public, cât şi pentru a asigura un control eficient asupra acestui tip de activitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea nr. 1 din 11 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 282/96/2016/a 1, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 3 lit. C (i) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Tarnoki - S.R.L. din comuna Lupeni, judeţul Harghita, într-o cauză privind soluţionarea unei cereri prin care se solicită anularea unor decizii ale Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc cu privire la taxa de viciu pentru jocurile de noroc.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin prevederile criticate s-a legiferat o taxă nouă, respectiv taxa pe viciu pentru jocurile de noroc, ceea ce nu se putea face printr-o ordonanţă de urgenţă, deoarece introducerea acestei taxe nu a reprezentat o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată. Nu există vreun motiv de urgenţă pentru adoptarea unor astfel de măsuri legislative cu privire la aplicarea taxe: pe viciu pentru aparatele de tip slot-machine. Totodată, se consideră că sarcinile fiscale astfel create pentru organizatorii jocurilor de noroc conduc la restrângerea libertăţii economice, împiedică participarea la actul de comerţ şi realizarea unui profit. Ca atare, prevederile criticate nu reprezintă o aşezare justă a sarcinilor fiscale.

8. Tribunalul Harghita - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reglementarea taxelor speciale în cazul activităţilor jocurilor de noroc constituie monopol de stat, în cadrul căruia statul are libertatea de a stabili taxele pe care le consideră necesare în asigurarea interesului general al societăţii,

9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă arată că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, s-a menţionat faptul că reglementarea a fost adoptată având în vedere necesitatea instituirii unor măsuri fiscale privind asigurarea surselor de finanţare a dezvoltării economice şi ţinând cont de faptul că taxa de autorizare percepută organizatorilor de jocuri de noroc este nemodificată din anul 2009, astfel că s-a impus modificarea nivelului de taxare a operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc. De asemenea, referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă cu privire la posibilitatea statului de a reglementa taxe şi impozite, menţionează jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, respectiv Decizia nr. 513 din 8 mai 2008.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile pct. 3 lit. C (i) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare (astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 şi prin Legea nr. 124/2015), care, în prezent, au următorul cuprins:

„3. Taxe speciale [...]

C) (i) Taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) şi pentru videoloterie (VLT): 400 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de autorizare1.

14. Dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i), la care fac referire prevederile criticate, au următorul cuprins: „(1) Jocurile de noroc se clasifică după cum urmează; [...]

e) jocurile tip slot-machine: - jocuri tradiţionale - de trei tipuri, respectiv:

(i) slot-machine dacă evenimentele sunt organizate în prezenţa fizică a participanţilor prin intermediul maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor specifice, care vor fi operate în locaţii specializate în care se poate desfăşura activitatea de jocuri de noroc, iar câştigul este nelimitat şi depinde de hazard;”.

15. Având în vedere criticile de neconstituţionalitate formulate (atât extrinseci, cât şi intrinseci), precum şi evoluţia legislativă în materie, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate atât dispoziţiile pct. 3 lit. C (i) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 30 decembrie 2014, prin care a fost introdusă taxa pe viciu.

16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 53 alin. (1) şi (2) cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 115 alin. (4) referitor la condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea acesteia formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi intrinsecă, cu privire la instituirea taxei pe viciu, iar soluţia legislativă criticată în prezenta cauză a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 72 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 28 iunie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

18. Din evaluarea dinamicii legislative, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, care constituie actul normativ principal în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc, a suferit diferite modificări legislative. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 a fost modificată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 30 decembrie 2014. Prin art. I pct. 47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 s-au adus modificări şi completări punctului 4 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, anexă care se referă la „taxe speciale”, respectiv prin art. I pct. 47 (cu referire la pct. 4 lit. C din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009) s-a legiferat taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine (400 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de licenţă). Totodată, în virtutea prevederilor constituţionale privind cursul procesului legislativ al unei ordonanţe de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 124/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 9 iunie 2015, care a reglementat mai multe aspecte, printre care şi adoptarea unei noi anexe cuprinzând taxele percepute în activitatea jocurilor de noroc, prevăzându-se la punctul 3 - Taxe speciale [ ..] C) (i) că „Taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) şi pentru videoloterie (VLT): 400 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de autorizare”.

19. De asemenea, atât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014, cât şi prin art. II din Legea nr. 124/2015 s-a prevăzut o situaţie tranzitorie pentru operatorii jocurilor de noroc licenţiaţi la momentul intrării în vigoare a acestei legi, respectiv operatorii economici care deţin licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, valabilă la data intrării în vigoare a acestei legi, şi nu doresc continuarea activităţii în noile condiţii pot desfăşura această activitate până la data expirării autorizaţiilor, cu respectarea prevederilor art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi a unor anumite condiţii prevăzute de lege; de la data intrării în vigoare a acestei legi, operatorii jocului tip slot-machine, astfel cum este definit la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) şi (iii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a achita taxa de viciu în tranşe trimestriale, odată cu plata autorizaţiei.

20. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie referitor la condiţiile în care se pot adopta ordonanţe de urgenţă, din dinamica legislativă prezentată mai sus, precum şi din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate Curtea constată că aceasta vizează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014, deoarece prin aceasta a fost introdusă în legislaţie taxa pe viciu. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 a fost adoptată având în vedere Scrisoarea de punere în întârziere - încălcarea nr. 2013/4216 a Comisiei Europene, „prin care se atrage atenţia asupra anumitor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, care par să ridice probleme de compatibilitate cu principiile fundamentale ale libertăţii de a presta servicii, reglementate de articolul 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”, şi în care se formulează „obiecţii cu privire la lipsa de coerenţă a cadrului juridic românesc privind jocurile de noroc”, astfel că, prin această ordonanţă de urgenţă, se propun reglementări legislative care să evite încălcarea prevederilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, dar, în acelaşi timp, să servească intereselor consacrate prin monopolul de stat în domeniul jocurilor de noroc. Totodată, având în vedere necesitatea instituirii unor măsuri fiscale privind asigurarea surselor de finanţare a dezvoltării economice şi ţinând cont de faptul că taxa de autorizare percepută organizatorilor de jocuri de noroc este nemodificată din anul 2009, se impune modificarea nivelului de taxare a operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc.

21. Din cele mai sus prezentate, Curtea, prin Decizia nr. 72 din 28 februarie 2017, precitată, a reţinut că ordonanţa de urgenţă criticată a fost adoptată în contextul în care Comisia Europeană a adresat o „scrisoare de punere în întârziere - încălcarea nr. 2013/4216 a Comisiei Europene”, prin care „se atrage atenţia asupra anumitor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, care par să ridice probleme de compatibilitate cu principiile fundamentale ale libertăţii de a presta servicii, reglementate de articolul 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”, iar prin ordonanţa de urgenţă se propun reglementări legislative care să evite încălcarea prevederilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. De asemenea, Curtea observă că, astfel cum reiese atât din nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, cât şi din expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, acest act normativ propune „reglementări legislative care să stopeze procedura de infringement pornită împotriva României pentru încălcarea prevederilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (procedură aflată în ultima fază, urmând, în caz de neconformare conform angajamentului, sesizarea Curţii Europene de Justiţie), dar, în acelaşi timp, să servească intereselor statului în vederea întăririi securităţii sociale şi a ordinii de drept, precum şi a punerii în aplicare a dispoziţiilor aplicabile monopolului de stat în domeniul jocurilor de noroc”.

22. Astfel, Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 72 din 28 februarie 2017, precitată, a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin, (4) din Constituţie, autorităţile statului român s-au angajat să garanteze ducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, din reglementările comunitare cu caracter obligatoriu şi din actul de aderare. În acest sens, Guvernul este abilitat din punct de vedere constituţional ca, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să garanteze îndeplinirea obligaţiilor României faţă de Uniunea Europeană. Astfel, folosirea ordonanţelor de urgenţă pentru punerea de acord a legislaţiei naţionale cu cea europeană în situaţia în care este iminentă declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie este pe deplin constituţională. În aceste condiţii. Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 802 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, a constatat că o atare situaţie este considerată ca fiind una extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, astfel încât ordonanţa de urgenţă criticată respectă exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie.

23. În continuare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 1.344 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, a reţinut că trebuie luată în considerare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul libertăţii de a presta servicii, prevăzute de art. 49 CE. Astfel, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd împotriva Stichting de Nationale Sporttotalisator, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi-a reconfirmat jurisprudenţa potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acţiune. Totodată, Curtea a fixat criteriile pe care instanţele naţionale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naţionale de a limita dependenţa de jocurile de noroc şi de a preveni frauda în domeniu, instanţa europeană a decis că obiectivul principal urmărit de reglementarea naţională trebuie să fie lupta împotriva criminalităţii, mai precis protecţia consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârşite de operatori. Curtea a precizat că o legislaţie naţională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenţei de jocurile de noroc şi pentru a preveni frauda, este, în principiu, compatibilă cu dreptul comunitar.

24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, Curtea a observat că aceasta este neîntemeiată, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale menţionate, întrucât cetăţenii au îndatorirea fundamentală de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. Existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi operatorii economici, astfel cum sunt prevăzute de Legea fundamentală.

25. Prin instituirea unor taxe şi impozite nu sunt afectate prevederile cu privire la accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate, deoarece textele de lege criticate impun chiar asemenea cerinţe legale. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice. Prin urmare, statul, în temeiul art. 135 din Legea fundamentală, are obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul are competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora.

26. În acest context, Curtea reiterează faptul că statul, în concreto, Guvernul, acţionând în calitate de legiuitor delegat, dar şi Parlamentul au o marjă largă de apreciere în ceea ce priveşte reglementarea jocurilor de noroc, iar impunerea unor taxe, precum este cea criticată în speţa de faţă, se circumscrie acestor statuări, mai ales că organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc pe teritoriul României constituie monopol de stat (a se vedea art. 1 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 77/2009).

27. Cu privire la susţinerea potrivit căreia prevederile criticate instituie o discriminare, prin prisma aşezării juste a sarcinilor fiscale, ca urmare a faptului că nu cad sub incidenţa acestora şi ceilalţi organizatori de alt tip de jocuri, Curtea a observat că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, nu este cazul în privinţa reglementărilor criticate în speţa de faţă, deoarece acestea nu trebuie privite în mod izolat, ci trebuie avută în vedere întreaga legislaţie în materia jocurilor de noroc, respectiv atât aspectele particulare ale fiecărui tip de joc de noroc, cât şi aspectele generale,

28. Faţă de cele prezentate, precum şi faţă de considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa şi reiterate, spre exemplu, prin Decizia nr. 45 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 27 mai 2015, paragraful 18, potrivit cărora fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni, Curtea constată că prevederile criticate îndeplinesc cerinţele constituţionale cuprinse în prevederile invocate în susţinerea excepţiei.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

30. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 53 din Constituţie, se observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat încălcarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

31 Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Tarnoki - S.R.L. din comuna Lupeni, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 282/96/2016/a1 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile pct. 3 lit. C (i)din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 246/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) şi a ordinului de plată multiplu electronic (OPME)

 

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - Normele metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) şi a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 246/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 10 martie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 61 alineatul (5), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

,,a1) în rubrica «Nr. Document» se înscrie un număr unic atribuit de plătitor documentului electronic, care nu poate fi repetat pe parcursul celor 24 de ore ale zilei completate în rubrica «Data Document»“.

2. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 15 noiembrie 2017.

Nr. 2.998.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 2 la normele metodologice)

 

 

ORDIN DE PLATĂ MULTIPLU ELECTRONIC (OPME)

 

Data Document

 

Nr. Document

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total Document

 

LEI

, adică

 

Nr. Înregistrări

 

 

 

 

 

 

 

 

Denumire Plătitor

 

CIF Plătitor

 

 

Adresă Plătitor

 

 

Plătitor

Beneficiar

 

NR. OP

Cod IBAN Plătitor

Denumire Trezorerie

Denumire Beneficiar

CIF Beneficiar

Cod IBAN Beneficiar

Denumire Bancă/Trezorerie

Suma

Nr. de evidenţă a plăţii

Reprezentând

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

...............................................................................................................................

 

Semnătura plătitorului

 

 

 

Validare şi generare XML

 

Export XML

 

Import XML

 

ATENŢIE!!! Debitarea contului se va realiza în funcţie de data şi ora la care se depune documentul şi se primeşte prima notificare din partea sistemului prin care se confirmă corectitudinea formală a documentului.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 57

din 11 septembrie 2017

 

Dosar nr. 1.087/1/2017

 

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului

Viorica Trestianu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mariana Constantinescu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Maria Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Veronica Năstasie - judecător la Secţia de contencios administrativ şt fiscal

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emilia Claudia Vişoiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Ana-Hermina Iancu - judecător la Secţia de contencios administrativ şt fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27* alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul Î.C.C.J.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 15.643/193/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„- Dacă dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală sau se aplică şi în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu cu cercetarea unei fapte care mai întâi este urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie;

- în situaţia în care prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt incidente şi în cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, dacă sunt aplicabile şi în acest caz prevederile art. 13 alin. (3) teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001”.

Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că, la solicitarea instanţei supreme, instanţele de judecată au comunicat hotărâri şi/sau puncte de vedere referitoare la problemele de drept supuse dezlegării, din analiza cărora rezultă că există o singură orientare jurisprudenţială cu privire la aspectele puse în discuţie; se arată, de asemenea, că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, actul fiind comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţilor, care nu şi-au exprimat punctul de vedere; la dosar a fost ataşat şi punctul de vedere al unei persoane fizice, care nu are calitatea de parte în dosarul de fond, în care a fost formulată sesizarea,

în urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 13 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15,643/193/2015, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Dacă dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), se aplică doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală sau se aplică şi în cazul îi care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu cu cercetarea unei fapte care mai întâi este urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie;

- în situaţia în care prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt incidente şi în cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, dacă sunt aplicabile şi în acest caz prevederile art. 13 alin. (3) teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001”.

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

2. Prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din data de 29.10.2015 întocmit de I.P.J. B., petentul a fost sancţionat contravenţional cu sancţiunea principală a amenzii în valoare totală de 2.000 de lei şi cu sancţiunea complementară a confiscării sumei de 52.585 lei, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 1 lit. a) şi e) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată (Legea nr. 12/1990).

3. S-a reţinut că în perioada 13.03-8.07.2013 petentul a efectuat activităţi ilegale de schimb valutar în piaţa centrală a municipiului B., fără a fi autorizat pentru efectuarea acestora şi fără a exista documente legale referitoare la provenienţă sumelor de bani în lei şi valută utilizate în activităţile de schimb valutar, aspecte rezultate din Ordonanţa din 27.08.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

4. Prin plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie sus-menţionat, la data de 11.11.2015, petentul a solicitat Judecătoriei Botoşani, în contradictoriu cu emitentul actului contestat, să constate intervenită prescripţia răspunderii contravenţionale, să dispună anularea procesului-verbal şi să înlăture sancţiunile contravenţionale aplicate, iar în subsidiar să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie cu privire la sancţiunea complementară a confiscării şi să înlăture această sancţiune.

5. În motivarea plângerii, petentul a susţinut că a operat prescripţia răspunderii contravenţionale, faţă de faptul că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit la data de 29.10.2015, deci la mai mult de 2 ani de la momentul epuizării contravenţiei.

6. Prin Sentinţa nr. 4.186 din 31 mai 2016, Judecătoria Botoşani a respins excepţia prescripţiei răspunderii contravenţionale, precum şi plângerea contravenţională, ca nefondată.

7. Instanţa de fond a reţinut că petentul a fost cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare (Legea nr. 241/2005), şi art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 656/2002), şi camătă, prevăzută de art. 351 din Codul penal. Prin Ordonanţa din 27.08.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani s-a dispus clasarea cauzei faţă de petent pentru săvârşirea infracţiunilor, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare (Legea nr. 255/2013), art. 181 din Codul penal din 1969 şi art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală.

8. De asemenea, la pct. 5 din cuprinsul ordonanţei s-a dispus ca lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie - Serviciul de investigare a criminalităţii economice să dispună măsurile legale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, referitoare la aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi a măsurii complementare a confiscării, în ceea ce priveşte sumele de bani în lei şi în diferite valute, identificate şi ridicate de la domiciliul suspecţilor şi inculpaţilor, care au făcut obiectul Ordonanţei din 19.07.2013, respectiv în cazul petentul ui, inculpat în dosarul penal, suma de 52.585 lei. Ca urmare, la data de 29.10.2015 a fost întocmit de către autoritatea intimată procesul-verbal prin care potentului i-a fost confiscată suma de 52.585 lei.

9. Instanţa de fond a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care derogă de la dispoziţiile art. 13 din acelaşi act normativ, conform principiului specialia generalibus derogant; pe cale de consecinţă, procesul-verbal putea fi întocmit în termen de 6 luni de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea, în speţă intimatul. Or, din raportul agentului constatator rezultă că Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani s-a primit la sediul intimatului la data de 1.09.2015, dată de la care a început să curgă termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, astfel încât, având în vedere data întocmirii procesului-verbal - 29.10.2015, nu este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale.

10. Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, atât sub aspectul condiţiilor de fond, cât şi al condiţiilor de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, şi că din probele administrate în cauză rezultă că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiilor pentru care a fost sancţionat.

11. Împotriva hotărârii primei instanţe petentul a formulat apel, întemeiat pe dispoziţiile art. 480 alin. (2) din Codul de procedură civilă, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii plângerii contravenţionale şi anulării sancţiunilor contravenţionale dispuse prin actul contestat.

12. În motivare s-au reiterat argumentele invocate în faţa primei instanţe, potrivit cărora a operat prescripţia răspunderii contravenţionale, reglementată de dispoziţiile art. 13 alin. (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, iar sancţiunea este nelegală, fiind luată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990. A mai precizat apelantul că nu s-a probat că sumele de bani care au fost confiscate fuseseră dobândite prin efectuarea unor activităţi de schimb valutar şi nici dacă organul constatator ar fi reuşit să facă această dovadă nu ar fi fost suficient, întrucât actul normativ face distincţie între „bunuri”, pe de o parte, şi „sumele de bani”, pe de altă parte, impunând, în cazul bunurilor, dubla cerinţă ca acestea să aparţină contravenientului şi să fi servit sau să fi fost destinate a servi la săvârşirea contravenţiei, iar în cazul sumelor de bani cerinţa ca acestea să fi fost dobândite prin săvârşirea contravenţiei,

III. Dispoziţiile normative supuse interpretării

13. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001:

„Art. 13. - (1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

(2) în cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

(3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel,

(4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

(....)

Art. 30. - (1) Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent.

(2) în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.

(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea.”

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

A. În opinia apelantului, din însuşi modul de redactare a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 rezultă intenţia legiuitorului de a nu da eficienţă termenului general de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, respectiv de a comuta momentul de la care începe să curgă acest termen - de la data săvârşirii contravenţiei la data sesizării organului în drept să aplice legea; nu există însă nicio limitare cu privire la aplicarea în continuare a termenului de 1 an, prevăzut de art. 13 alin. (3) din actul normativ în discuţie.

14. Din modalitatea de redactare a art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reiese stabilirea unei reguli cu caracter general [termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii, prevăzut în alin. (1)], a unei excepţii de la această regulă [situaţia reglementată de alin. (2), când fapta a fost iniţial urmărită ca infracţiune, timp în care termenul „general” de 6 luni, stabilit în alin. (1), este suspendat], precum şi a unei alte situaţii cu caracter excepţional, reglementată ca o „supra regulă”, asemănătoare cu prescripţia specială a răspunderii penale [termenul de 1 an, reglementat de alin, (3) al art. 13],

15. Apelantul a apreciat că principiul specialia generalibus derogant, invocat de prima instanţă în motivarea hotărârii, nu are aplicabilitate în cauză, întrucât nu se compară o reglementare cu caracter general cu una cu caracter special, ci două reglementări cu caracter special [art. 30 alin. (3) şi art. 13 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001], ambele cu caracter derogatoriu de la norma generală, de drept comun, reglementată de art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

B. Intimatul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în raport cu acestea procesul-verbal de contravenţie contestat fiind întocmit în termen.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

16. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: chestiunea de drept este ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a apelului şi este nouă, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nefiind, deja, lămurită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de hotărâre preliminară, noţiunea de „soluţionare pe fond” trebuind înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

17. S-a arătat, de asemenea, că chestiunea de drept este una veritabilă, vizând, în esenţă, problema raportului dintre două dispoziţii legale aparent contradictorii, respectiv dacă, în cazul unor contravenţii care au fost iniţial cercetate ca infracţiuni, cum este speţa de faţă, au aplicabilitate dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care prescriu aplicarea sancţiunii contravenţionale în termen de un an de la data săvârşirii/constatării faptei, sau cele ale art. 30 alin. (3) din acelaşi act normativ, care stabilesc un termen de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii, care curge de la data sesizării organului constatator, fără a stabili alte derogări.

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

18. În opinia instanţei de trimitere, prevederile art. 13 alin. (3) teza a două din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt derogatorii de la cele ale art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ, care reprezintă norma generală, şi se aplică în cazurile în care organul de urmărire penală este sesizat cu cercetarea unei fapte care, mai întâi, este urmărită ca infracţiune, stabilindu-se, ulterior, de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie, astfel încât se prescrie aplicarea sancţiunii contravenţionale în termen de un an de la data săvârşirii faptei; în cazul de faţă, fiind vorba despre o contravenţie continuă, termenul de un an curge, potrivit art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, de la data epuizării ei; „sesizarea” la care fac referire dispoziţiile legale fiind sesizarea adresată organului de urmărire penală, prin plângere sau denunţ, ori autosesizarea acestuia din oficiu.

19. Această reglementare are în vedere, aşadar, ipoteza în care acţiunea de constatare a faptei contravenţionale şi încheiere a procesului-verbal de contravenţie porneşte de la organul de cercetare sau urmărire penală, indiferent dacă acesta se sesizează din oficiu sau este sesizat de o altă persoană, cu excepţia sesizării organului constatator al contravenţiei. Pentru această ultimă variantă, sunt prevăzute dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care stabilesc un termen de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii, care curge de la data sesizării organului constatator de către organul de urmărire penală, aceste prevederi aplicându-se doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală şi, ulterior, se stabileşte de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie, iar acesta, la rândul său, trimite actul de sesizare înapoi la organul în drept să constate contravenţia, pentru ca acesta să încheie procesul-verbal.

20. Deci ipoteza prevăzută de art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 porneşte de la acţiunea organului competent să aplice sancţiunea contravenţională, aşa cum prevede art. 30 alin. (1) din acelaşi act normativ, şi se încheie tot la acţiunea acestuia,

21. Concluzionează instanţa de trimitere că dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se aplică doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală, nu şi în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu cu cercetarea unei fapte, care mai întâi este urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror că ar putea constitui contravenţie, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. (3) teza a două din acelaşi act normativ.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

22. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, această categorie de litigii nefiind de competenţa instanţei supreme.

23. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au comunicat hotărâri şi/sau puncte de vedere referitoare la problemele de drept supuse dezlegării, din analiza cărora rezultă că există o singură orientare jurisprudenţială, în sensul recunoaşterii aplicabilităţii dispoziţiilor art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cu privire atât în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea a sesizat organul de cercetare penală, cât şi în cazul în care acesta din urmă s-a sesizat din oficiu, pentru o faptă care iniţial este urmărită ca infracţiune şi ulterior se constată că ar putea constitui contravenţie, precum şi a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) teza finală din acelaşi act normativ, ambelor ipoteze de lucru.

24. S-a susţinut că dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu fac nicio distincţie, aplicându-se în toate cazurile în care, în etapa de urmărire penală sau în cursul judecăţii, se stabileşte caracterul contravenţional al faptei; ca rezultat al interpretării logice, art. 30 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se aplică în toate cazurile, indiferent de modalitatea de sesizare şi de începere a procesului penal.

25. S-a arătat că aceeaşi concluzie se desprinde şi din interpretarea gramaticală a textului alin. (2) al art. 30 din actul normativ în discuţie, în urma individualizării condiţiilor de sesizare a organului constatator; astfel, sesizarea priveşte o faptă urmărită ca infracţiune - acest aspect privind atât urmărirea penală, dar numai aceea in personam, cât şi exerciţiul acţiunii penale, respectiv judecata în primă instanţă sau în căile de atac -, dar faţă de care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată reapreciază gradul de pericol social, considerând că fapta constatată lezează valorile sociale intrate în sfera de aplicare a art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

26. Totodată, textul legal în discuţie impune ca, împreună cu copia actului de procedură penală (rezoluţie, ordonanţă sau hotărâre judecătorească pronunţată în materie penală), organul constatator să primească şi o copie a actului de sesizare sau de constatare a săvârşirii contravenţiei; există o reglementare alternativă a actului ce se înaintează organului constatator, iar dacă se insistă doar asupra actului de sesizare, trebuie reţinut că, potrivit art. 288, coroborat cu art. 292 din Codul de procedură penală, act de sesizare este şi procesul-verbal de sesizare din oficiu.

27. În acest sens s-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat opinia, următoarele instanţe: Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 2,786 din 14.12.2016), Tribunalul Olt, Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 181 din 25 ianuarie 2017), Tribunalul Argeş, Tribunalul Prahova, Tribunalul Suceava, Judecătoriile Şimleu Silvaniei, Zalău (pct. 1), Slatina, Caracal, Balş, laşi, Rădăuţi, Suceava, Botoşani (Sentinţa nr. 8.176 din 8.11.2016), Săveni, Topliţa (pct. 1), Gherla (Sentinţa nr. 1.153 din 24.11.2015, definitivă prin neapelare); Topliţa, Odorheiu Secuiesc (pct. 2)

28. Opinii izolate, nesusţinute de o practică judiciară în acest sens, au exprimat:

- Judecătoria Odorheiu Secuiesc, cu privire la prima întrebare din sesizare, apreciind că dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt incidente doar în cazul în care o persoană împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală şi, respectiv,

- Judecătoria Zalău, cu privire la cea de-a două întrebare, apreciind că dispoziţiile art. 13 alin. (3) teza II din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu sunt aplicabile şi în cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, întrucât aplicarea sancţiunii ar depinde de durata de soluţionare a cauzei de către procuror.

VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

29. Prin Adresa nr. 1.175/0/1979/111-5 din 30.05.2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării.

VIII. Raportul asupra chestiunilor de drept

30. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

31. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi problemele de drept a căror dezlegare se solicită, constată următoarele:

32. Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

33. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

34. De asemenea, conform prevederilor art. 520 alin. (1) din acelaşi cod, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.”

35. Din textele legale citate rezultă că atât art. 519, cât şi art. 520 alin. (1) teza a două din Codul de procedură civilă condiţionează admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe.

36. Aceste cerinţe sunt, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, următoarele:

- existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă:

- cauza care face obiectul judecăţii pe fond să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să aibă caracter de noutate, asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

37. Procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării, se constată că prima condiţie de admisibilitate este îndeplinită, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel împotriva unei sentinţe pronunţate de judecătorie asupra plângerii contravenţionale, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

38. Obiectul litigiului principal este plângerea contravenţională prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie, pe motiv că a intervenit prescripţia răspunderii contravenţionale, în condiţiile în care procesul-verbal de constatare a fost întocmit la data de 29.10.2015, la mai mult de 2 ani de la epuizarea contravenţiei. În baza Ordonanţei din data de 27.08.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, prin care s-a dispus ca Inspectoratul de Poliţie - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice să dispună măsurile legale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, referitoare la aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi a măsurilor complementare a confiscării.

39. Prin urmare, tribunalul care a formulat sesizarea judecă pricina în ultimă instanţă, fiind îndeplinită şi cea de-a două condiţie de admisibilitate a sesizării.

40. Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, raportat la obiectul cauzei, respectiv „anularea procesului-verbal de contravenţie, ca urmare a prescripţiei răspunderii contravenţionale”.

41. Nu este însă îndeplinită condiţia vizând noutatea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, aspect cu privire la care se impun mai multe observaţii.

42. Astfel, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa 1 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este atributul acesteia, ca instanţă sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să stabilească, în raport cu toate circumstanţele cauzei, dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă, în lipsa unei definiţii legale a „noutăţii” chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia.

43. Dispoziţiile legale supuse interpretării sunt cele prevăzute la art. 30 alin. (2) şi (3) şi art. 13 alin. (3) teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, citate mai sus.

44. Criteriul vechimii nu trebuie absolutizat şi, fără a-l raporta exclusiv la data adoptării actului normativ în discuţie, se apreciază că ceea ce trebuie avut în vedere sunt existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în materie. Aşadar, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, condiţia noutăţii se pierde.

45. Condiţia noutăţii trebuie privită în contextul legiferării instituţiei procesuale a hotărârii prealabile, astfel că, dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară, intervenită în jurisprudenţa instanţelor de judecată, hotărârea preliminară are rolul de a preîntâmpina apariţia unei astfel de practici.

46. Or, examinarea^ datelor comunicate de instanţele de judecată, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arată că, în perioada care a trecut de la adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, practica majoritară este constantă, în sensul interpretării că dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) şi art. 13 alin. (3) teza finală din acest act normativ se aplică atât în cazul în care persoana împuternicită apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune şi sesizează organul de urmărire penală competent, cât şi în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi, ulterior, s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ar putea constitui contravenţie, când organul în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun, este sesizat de îndată de către organul de cercetare penală.

47. Opiniile izolate, prezentate la pct. 28, nu sunt susţinute de practică judiciară.

48. Prin urmare, existenţa unei practici judiciare constante relevă faptul că cerinţa noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită, în condiţiile în care, în urma unei interpretări adecvate, chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor de judecată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate nu pot constitui temei pentru declanşarea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

49. Problemele de drept a căror dezlegare se solicită au fost clarificate în practica judiciară constantă, instanţele naţionale, în majoritatea covârşitoare, aplicând de o bună perioadă de timp normele de drept în discuţie, în aceeaşi interpretare şi pentru aceleaşi argumente.

50. Deşi nu se menţionează expres ca o condiţie de admisibilitate, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept veritabilă, care necesită a fi lămurită, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege; or, în condiţiile în care problemele de drept supuse dezlegării şi-au clarificat înţelesul în practica judiciară majoritară constantă, nu mai poate fi vorba de o problemă de drept veritabilă, iar scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins.

51. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 15.643/193/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„- dacă dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală sau se aplică şi în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu cu cercetarea unei fapte care mai întâi este urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie;

- în situaţia în care prevederile art. 30 alin (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt incidente şi în cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, dacă sunt aplicabile şi În acest caz prevederile art. 13 alin. (3) teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

IONEL BARBĂ

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu


1 Decizia nr. 1 din 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9.04.2014; Decizia nr. 3 din 14.04.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16.06.2014; Decizia nr. 4 din 14.04.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16.06.2014; Decizia nr. 6 din 23.06.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22.09.2014; Decizia nr. 13 din 8.06.2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13.07.2015, şi Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1.10.2015.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

 

LISTA

partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la alegerile locale parţiale desfăşurate în data de 5 noiembrie 2017

 

Nr. crt.

Competitor electoral

Tip competitor

1

PARTIDUL UNIUNEA SALVAŢI ROMÂNIA

partid politic

2

PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ

partid politic

3

PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN

partid politic

4

PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN DEMOCRAT

partid politic

5

VLADU-DINU DAN

candidat independent

6

GAIDUR IOAN

candidat independent

7

CĂLUŞER VELU-ADRIAN

candidat independent

8

CRISTOI EDUARD-CLAUDIU

candidat independent

 

Bucureşti, 22 noiembrie 2017.

Nr. 7.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.