MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 939/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 939         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 28 noiembrie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

 

96. - Hotărâre pentru aprobarea Cartei albe a apărării

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.444. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în unitatea administrativ-teritorială Dumeşti din judeţul laşi şi în unitatea administrativ-teritorială Suliţa din judeţul Botoşani

 

1.887. - Ordin al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informaţiilor statistice de comerţ intra-UE cu bunuri în anul 2018

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 67 din 2 octombrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

Decizia nr. 74 din 16 octombrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

23. - Circulară privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din tombac cuprat dedicate împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti

 

ACTE ALE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Cartei albe a apărării

 

În temeiul prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 203/2015 privind planificarea apărării,

 

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Carta albă a apărării, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună din 20 noiembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

PETRU-GABRIEL VLASE

NICULAE BĂDĂLĂU

 

Bucureşti, 20 noiembrie 2017.

Nr. 96.

 

ANEXĂ

 

CARTA ALBĂ A APĂRĂRII

 

Cuprins

 

Cuvânt-înainte

 

Introducere

Premise

Repere de conţinut

CAPITOLUL 1

Evaluarea mediului de securitate

Mediul internaţional de securitate Riscuri şi ameninţări

CAPITOLUL 2

Obiectivele politicii de apărare

Dezvoltarea capabilităţilor de apărare robuste Creşterea credibilităţii strategice în cadrul NATO şi al UE

Consolidarea parteneriatelor strategice, în mod deosebit a Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii Dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în plan bilateral, regional şi în cadrul organizaţiilor internaţionale Sprijinirea altor autorităţi publice în gestionarea situaţiilor de urgentă CAPITOLUL 3

Misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României

Misiunile Armatei României

Nivelul de ambiţie

Cerinţe specifice

CAPITOLUL 4

Principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor de apărare

CAPITOLUL 5

Politicile privind managementul Integrat al resurselor de apărare

Planificarea apărării

Managementul resurselor umane

Managementul resurselor financiare

Managementul achiziţiilor pentru apărare

Managementul activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI)

Managementul infrastructurii de apărare

CAPITOLUL 6

Resursele financiare

Consideraţii finale

 

Cuvânt-înainte

 

În actualul context de securitate, extrem de dinamic şi complicat, în care ne confruntăm cu o combinaţie de riscuri şi ameninţări tot mai complexe - anexarea Crimeei, intensificarea instabilităţii şi acutizarea fenomenului terorist în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, potenţialul Statului Islamic de a afecta inclusiv statele europene, criza umanitară generată de afluxul masiv de refugiaţi în Europa - apărarea a devenit din ce în ce mai importantă în ecuaţia de securitate naţională.

Actualul Guvern consideră apărarea un domeniu prioritar, iar implementarea unei politici de apărare coerente reprezintă una dintre dimensiunile-cheie ale actului de guvernare.

Astfel, Programul de Guvernare 2017-2020 reprezintă un pilon important al construcţiei priorităţilor la nivelul politicii de apărare stabilind coordonatele fundamentale ale acesteia, şi anume: continuitate strategică în cadrul NATO şi UE, creşterea capacităţii operaţionale a forţelor armate, implementarea unui management optim al resurselor de apărare, pregătirea profesională şi calitatea vieţii personalului militar, revitalizarea industriei naţionale de apărare, pregătirea populaţiei şi teritoriului şi gestionarea interinstituţională a crizelor de tip militar sau de securitate.

Carta Albă a Apărării 2017 transpune în mod integrat şi unitar viziunea Guvernului asupra apărării naţionale în corelare cu obiectivele stabilite în Strategia naţională de apărare a ţarii.

Coerenţa şi credibilitatea sunt caracteristici-cheie, cu o semnificaţie aparte, de care Armata României dă dovadă în mod constant. Este foarte important ca eforturile pe palierul de apărare şi securitate să fie îndreptate către o reconfigurare a forţelor proprii dublată de o planificare adaptată a achiziţiilor şi înzestrării, cu precădere spre promovarea intereselor strategice naţionale la nivel NATO şi UE, precum şi în direcţia asigurării stabilităţii regionale în vecinătatea estică a Alianţei.

Resursa umană este una dintre cele mai preţioase resurse ale Armatei. De aceea, creşterea calităţii vieţii personalului militar şi civil trebuie să se regăsească în priorităţile Cartei albe. La aceasta vor contribui din plin şi rezultatele obţinute prin aplicarea noilor reglementări privind condiţiile de salarizare a personalului bugetar.

Am convingerea că, prin adoptarea acestui document, va fi atinsă o coerenţă sporită a efortului naţional de asigurare a securităţii şi apărării, în conformitate cu aşteptările poporului român şi cu tendinţele specifice contextului internaţional şi regional,

În plus, am înţeles de la bun început că pentru o coerenţă şi credibilitate reală este necesară o finanţare pe măsură. De aceea, conform angajamentului politic asumat la nivel naţional, începând cu anul 2017 şi pentru următorii zece ani;, bugetul apărării va beneficia de un procent de 2% din PIB.

Acesta este în fapt angajamentul ferm al Guvernului României pentru realizarea obiectivelor politicii de apărare şi pentru succesul modernizării şi consolidării Forţelor Armate române.

 

PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI

MIHAI TUDOSE

 

Evenimentele imprevizibile şi complexe ale mediului de securitate necesită identificarea şi implementarea unor soluţii adecvate. Carta albă a apărării 2017 (CA17) se înscrie în această logică, fiind expresia preocupărilor Ministerului Apărării Naţionale faţă de provocările de securitate şl, totodată, principalul documentai politicii şi planificării în domeniul apărării.

Dinamica riscurilor şi ameninţărilor actuale obligă, poate mai mult ca niciodată, la continuarea procesului de consolidare a capacităţii de apărare, la o transformare, modernizare şi dotare corespunzătoare a Armatei României şi, nu în ultimul rând, la creşterea interoperabilităţii cu forţele aliate şi partenere în vederea asigurării celui mai bun răspuns în situaţii de criză.

În acest sens, un sistem militar eficace, adaptat noii arhitecturi de securitate, trebuie să fie în măsură să facă faţă evoluţiilor complexe din mediul de securitate, atât celor din proximitatea imediată, cât şi celor de la nivel global. În ultimii ani, ţara noastră a dovedit că poate să fie un furnizor de securitate, iar acest lucru ne obligă în continuare la eforturi şi demersuri pe măsura celor deja realizate.

Bineînţeles că aceste eforturi trebuie sa fie sprijinite cu resurse adecvate. Actualul Guvern a înţeles provocările momentului şi a făcut din apărare un domeniu prioritar al bugetului pe anul în curs. După o perioadă de subfinanţare critică a sectorului de apărare până în anul 2012, cu un trend uşor ascendent începând cu anul 2013, actualul buget asigură baza necesară accelerării modernizării organismului militar.

Resursa umană reprezintă o problematică aparte şi merită tratată ca atare. Fără oameni bine pregătiţi şi dedicaţi misiunii de apărare a ţării, niciun efort nu poate să conducă la rezultate pe măsură. De altfel, nu de puţine ori am primit aprecieri din partea partenerilor noştri referitoare la curajul şi profesionalismul dovedit de militarii noştri în teatrele de operaţii.

Echipamentele, tehnica şi, implicit, programele strategice de înzestrare sunt deopotrivă esenţiale. Recent, Parlamentul României a transmis Ministerului Apărării Naţionale aprobarea prealabilă pentru demararea unui număr de opt programe de înzestrare fapt care va duce gradul de înzestrare a forţelor noastre armate la un nivel superior.

Provocările geostrategice şi responsabilităţile care revin României în urma angajamentelor internaţionale asumate fac din forţele armate un vector important pentru asigurarea securităţii naţionale, iar CA 17 îi asigură acestui vector direcţia, amplitudinea şi suportul necesar.

 

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE

MIHAI-VIOREL FIFOR

 

Introducere

 

Premise

Carta Albă a apărării este elaborată de Ministerul Apărării Naţionale (MapN) pentru îndeplinirea prevederilor Strategiei naţionale de apărare a ţării şi implementarea obiectivelor de apărare stabilite de Programul de Guvernare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 203/2015 privind planificarea apărării.

Carta albă a apărării 2017 (CA17) a fost elaborată astfel, pentru reflectarea prevederilor Programului de Guvernare 2017-2020, aprobat de Parlamentul României ca urmare a acordării încrederii actualului Guvern (Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului). De asemenea, CA17 are ca bază fundamentală de construcţie Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019, aprobată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 33/2015.

Conceptual, Carta Albă defineşte politica de apărare a României pe un orizont de timp de patru ani, conţinând, totodată, prevederi pe termen mediu şi lung. Este, în acest sens, principalul document de planificare la nivel departamental. Pe baza acesteia se elaborează Strategia militară şi se fundamentează priorităţile în formularea propunerilor de buget ale ministerului.

Repere de conţinut

La elaborarea prezentului document s-au avut în vedere de asemenea Conceptul strategic al NATO 2010, Strategia globală de politică externă şi de securitate a Uniunii Europene (EUGS), Planul de implementare al EUGS pe dimensiunea de securitate şi apărare (2016), precum şi deciziile adoptate la summiturile NATO din Ţara Galilor (2014), Varşovia (2016), Consiliul European din decembrie 2016, reuniunea şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles (2017), respectiv la reuniunile ministeriale subsecvente.

Structura şi conţinutul CA17 urmează cu fidelitate cerinţele legale, stabilind în capitole distincte obiectivele politicii de apărare pentru perioada 2017-2020, măsurile şi acţiunile pentru îndeplinirea acestora, misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României, principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor, politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare.

Ca element adiţional, în primul capitol, CA17 prezintă în sinteză evaluarea mediului de securitate, riscurile şi ameninţările care au relevanţă pentru domeniul apărării.

Documentul a preluat o serie de elemente din Carta anterioară 1 ca fiind încă valabile şi aplicabile în contextul actual. Programul de guvernare 2017-2020, care a generat elaborarea CA17, continuă linia generală a abordării problematicii apărării, respectiv se înscrie pe aceleaşi coordonate majore, precum apartenenţa la NATO, UE şi alte organizaţii, parteneriatele strategice, inclusiv cu SUA, capabilităţile de apărare şi angajarea în operaţii şi misiuni, înzestrarea şi resursele de orice natură.

La nivelul resurselor trebuie subliniat că actuala Cartă Albă este primul document de acest tip care are ca determinant principal o alocare bugetară adecvată - 2% din PIB, fapt ce constituie o premisă esenţială pentru implementarea corespunzătoare a obiectivelor politicii de apărare în integralitatea acestora.

 

1 Carta albă a apărării - România, 2015, aprobată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 12/2016.

 

CAPITOLUL 1

Evaluarea mediului de securitate

 

La nivel global, mediul de securitate se află într-o continuă transformare, care se reflectă în accentuarea interdependenţelor în relaţiile internaţionale şi dificultatea delimitării riscurilor şi ameninţărilor clasice de cele asimetrice şi hibride.

Predictibilitatea redusă a evoluţiilor crizelor regionale şi nerespectarea principiilor de drept internaţional de către unii actori statali sau nonstatali complică situaţia regională de securitate şi determină creşterea riscurilor şi ameninţărilor.

 

Mediul internaţional de securitate

Dinamica accentuată a mediului global de securitate generează dificultăţi pentru delimitarea clară între riscurile şi ameninţările de tip clasic şi cele asimetrice sau hibride, iar accentuarea caracterului de interdependenţă, instabilitate şi impredictibilitate la nivelul sistemului de relaţii internaţionale sunt caracteristici care definesc paradigma actuală a securităţii şi apărării.

Evoluţiile din mediul global de securitate vor fi dominate în continuare de tendinţe complexe printre care se numără: reconfigurarea relaţiilor geostrategice regionale şi globale; reafirmarea forţei militare ca factor de putere în politica internaţională; dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi utilizarea acesteia ca instrument de influenţă a valorilor politice şi sociale; resurgenţa naţionalismului şi extremismului; fragmentarea etnico-religioasă şi radicalizarea ideologică, cu implicaţii în apariţia unor mişcări separatiste şi amplificarea fenomenului terorist; creşterea riscului nerespectării tratatelor şi acordurilor internaţionale; amplificarea fluxurilor de imigranţi către statele Uniunii Europene; accentuarea dezechilibrelor economice regionale; adaptarea infrastructurii critice la nevoile actuale.

În ceea ce priveşte anticiparea şi prevenirea problemelor de securitate la nivel global, un rol important trebuie să fie asumat de către organizaţiile internaţionale prin intensificarea eforturilor, concretizate atât în demersuri de consultare, cât şi în decizii, în vederea rezolvării unor crize regionale. Acţiunile de încălcare a regimului internaţional al tratatelor şi înţelegerilor în domeniul înarmării, reconfigurarea dispozitivelor militare prin dislocarea temporară sau permanentă de forţe şi capabilităţi militare, precum şi executarea unor exerciţii militare de amploare nenotificate conduc la slăbirea încrederii şi securităţii în plan regional şi internaţional şi pot genera reconfigurări semnificative la nivelul relaţiilor internaţionale.

Conflictele şi crizele regionale din Europa de Est, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii tind să se interconecteze şi pot genera efecte cumulative care impun adaptarea strategiilor de securitate şi apărare la nivelul statelor şi organizaţiilor regionale şi internaţionale. Postura agresivă a unor actori statali sau nonstatali şi strategiile acestora în domeniul relaţiilor internaţionale generează impredictibilitatea evoluţiilor din mediul politic şi dezechilibre sociale la nivel regional şi global.

Pe fondul dificultăţilor economico-financiare, crizele de securitate din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii eu condus la agravarea problemelor sociale, generând amplificarea fluxurilor de imigranţi către statele membre ale Uniunii Europene. Fenomenul migraţionist constituie un potenţator al celui terorist, care facilitează inclusiv activităţile de crimă organizată transfrontalieră, în special traficul ilegal de arme, traficul de droguri şi persoane, precum şi proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor şi materialelor nucleare.

În contextul perpetuării unor crize de securitate în regiuni precum Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, Alianţa Nord-Atlantică se confruntă în continuare cu o serie de provocări, fără precedent în ultimele două decenii, pentru gestionarea cărora parcurge un proces continuu de adaptare şi de consolidare a posturii de descurajare şi apărare.

Federaţia Rusă continuă demersurile pentru consolidarea statutului de mare putere la nivel regional şi chiar global, cu implicaţii asupra parcursului european şi euroatlantic al unor state precum Ucraina, Republica Moldova şi Georgia.

În Regiunea Extinsă a Mării Negre, acţiunile de încălcare a normelor de drept internaţional, prin punerea în discuţie a ordinii internaţionale, conservarea conflictelor îngheţate, anexarea ilegală â Peninsulei Crimeea şi intensificarea prezenţei militare au readus în atenţia Alianţei Nord-Atlantice consolidarea misiunii sale fundamentale - apărarea colectivă şi validitatea aranjamentelor de securitate încheiate cu Federaţia Rusă la sfârşitul secolului XX.

Regiunea Balcanilor de Vest este marcată de o tendinţă de perpetuare a instabilităţii, în pofida dezideratelor de integrare europeană. Menţinerea, la nivel regional, a unui anumit potenţial de destabilizare, cu rădăcini etnico-religioase şi istorice, favorizează emergenţa extremismului, pe fondul posibilei întoarceri a luptătorilor străini care activează în cadrul unor organizaţii teroriste În Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.

România, în calitatea sa de stat membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene, trebuie să continue intensificarea eforturilor naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate, în coerenţă cu ceilalţi aliaţi şi parteneri, şi respectarea angajamentelor internaţionale pentru creşterea credibilităţii şi a profilului regional, menţinându-şi statutul de furnizor de securitate.

Riscuri şi ameninţări

Principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale, cu impact asupra domeniului apărării, se înscriu deopotrivă în spectrul convenţional şi neconvenţional.

O agresiune convenţională la adresa României are o probabilitate redusă. Pe de altă parte, dislocarea, în proximitatea României, a unor structuri militare înzestrate cu sisteme de armamente şi mijloace de luptă moderne, inclusiv cu capabilităţi antiacces/interdicţie zonală (A2/AD2) de către unele state care nu sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice, precum şi intensificarea exerciţiilor militare de amploare nenotificate constituie elemente cu impact de îngrijorare pentru apărarea naţională şi regională. Potenţialul operaţional şi impredictibilitatea acţională a acestor capabilităţi reprezintă factori de risc la adresa securităţii României şi aliaţilor săi.

Menţinerea conflictelor îngheţate în Regiunea Extinsă a Mării Negre şi posibilitatea apariţiei de noi astfel de conflicte în proximitatea României au potenţialul de a genera efecte negative la nivel regional. Totodată, existenţa şi perpetuarea tensiunilor interetnice şi a dezechilibrelor regionale sau locale în zonele de proximitate şi de interes ale României pot conduce la declanşarea unor conflicte.

În prezent, România nu se confruntă cu o ameninţare teroristă directă, iminentă şi explicită. Cu toate acestea, apropierea geografică de zonele în care fenomenul terorist se manifestă pregnant şi tranzitarea teritoriului naţional de către grupuri de refugiaţi provenite cu precădere din zonele de conflict pot constitui factori favorizanţi pentru eventuale acţiuni de tip terorist, cu înalt grad de impredictibilitate.

De asemenea, contingentele naţionale care participă la misiuni în afara teritoriului României sunt expuse riscurilor şi ameninţărilor generate de acţiunile organizaţiilor şi grupărilor extremist-teroriste.

Radicalismul cu origini în zona Orientului Mijlociu şi Nordul Africii şi conexiunile cu activităţile de crimă organizată de pe continentul european se vor amplifica odată cu reîntoarcerea „luptătorilor europeni” către statele de origine/rezidenţă.

În strânsă conexiune cu mijloacele şi formele de manifestare ale terorismului, criminalitatea transfrontalieră induce riscul traficării de armament şi muniţii.

Proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, precum şi a mijloacelor letale neconvenţionale va reprezenta în continuare un factor extern de risc.

Dezvoltarea potenţialului de utilizare a mijloacelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare, ca instrument de descurajare şi mijloc de promovare a intereselor politice sau ideologice, rămâne o preocupare importantă a unor actori statali şi nonstatali. Combinaţia dintre armele de distrugere în masă şi vectorii purtători de muniţii clasice este estimată drept unul dintre cele mai importante riscuri la adresa securităţii euroatlantice.

Atacurile cibernetice reprezintă ameninţări cu un caracter global, dificil de identificat şi de contracarat. Acestea înregistrează o amplificare fără precedent având un caracter continuu, disimulat, cu mare impact mediatic şi cu efecte majore imediate, bazate pe costuri minime.

Simultan şi pentru amplificarea rezultatelor se pot derula acţiuni specifice în scopul exfiltrării de date şi informaţii, terorismului cibernetic, sabotajului misiunilor sau acţiuni de război informaţional.

 

2 Anti Acces/Anea Denial.

 

CAPITOLUL 2

Obiectivele politicii de apărare

 

Politica de apărare reprezintă un ansamblu coerent şi coordonat de obiective, măsuri şi acţiuni care vizează realizarea obiectivelor naţionale de securitate şi a obligaţiilor asumate pe plan internaţional în domeniul apărării, prin utilizarea tuturor instrumentelor de natură politică, diplomatică şi militară mobilizate de Ministerul Apărării Naţionale pentru realizarea acestora.

Scopul fundamental al politicii de apărare este asigurarea deciziilor şi acţiunilor în domeniul apărării care să permită garantarea suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a României. În acest sens este necesară operaţionalizarea prevederilor circumscrise domeniului apărării, stabilite prin Strategia naţională de apărare a ţării, şi a obiectivelor, priorităţilor şi direcţiilor de acţiune din Programul de Guvernare.

 

Obiectivele politicii de apărare pentru perioada 2017-2020:

- dezvoltarea capabilităţilor de apărare robuste;

- creşterea credibilităţii strategice în cadrul NATO şi UE;

- consolidarea parteneri aţelor strategice, în mod deosebit cu Statele Unite ale Americii;

- dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în plan bilateral, regional şi în cadrul organizaţiilor internaţionale;

- sprijinirea altor autorităţi publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

 

Ca urmare, în formularea obiectivelor politicii de apărare s-a urmărit conturarea în manieră sintetică, dar cuprinzătoare, a aspectelor ce ţin de modernizarea/şi adaptarea Armatei României şi, implicit, de dezvoltarea rezilienţei şi a capacităţii de răspuns la riscurile şi provocările actualului context de securitate; de oportunităţile date de poziţia geostrategică pentru afirmarea României ca pilon regional de stabilitate şi, implicit, de profilare distinctă a statutului de partener strategic pentru NATO, UE şi în special pentru SUA; şi, nu în ultimul rând, de principiul dialogului şi promovarea securităţii prin cooperare bilaterală şi schimb de informaţii în domeniul militar, precum şi de implementarea unei abordări interinstituţionale în domeniul apărării.

Dezvoltarea capabilităţilor de apărare robuste

Dezvoltarea unor capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate deopotrivă descurajării unei agresiuni împotriva României şi articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate, inclusiv în spectrul neconvenţional, hibrid, reprezintă condiţia esenţială pentru îndeplinirea celorlalte obiective ale politicii de apărare.

De asemenea, îndeplinirea angajamentelor asumate ca urmare a calităţii de stat membru NATO şi UE a României reprezintă un reper important în dezvoltarea capabilităţilor de apărare.

Procesul de dezvoltare a capabilităţilor militare va urmări utilizarea în mod eficient a resurselor disponibile prin stabilirea priorităţilor, atât în privinţa capabilităţilor ce se pot realiza prin eforturi naţionale, cât şi a celor dezvoltate în comun cu alte state membre sau aliate în format multinaţional (NATO, UE sau alte formate de cooperare regionale).

În scopul realizării graduale a capabilităţilor asumate se are în vedere asigurarea condiţiilor pentru implementarea Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă 3.

Scopul Programului vizează dezvoltarea capabilităţilor necesare Armatei României pentru a promova şi proteja interesele naţionale în faţa riscurilor şi ameninţărilor curente, aflate în dezvoltare şi a celor viitoare, îndeplinirea angajamentelor în planul securităţii şi apărării, asumate de ţara noastră în cadrul NATO şi UE, precum şi faţă de alte organisme internaţionale, prin dezvoltarea unei structuri de forţe modernă, dotată adecvat, dislocabilă, interoperabilă, cu capacitate de autosusţinere şi de protecţie multidimensională, cu un sistem de comandă şi control flexibil şi eficient.

Detalii privind principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor sunt prevăzute în capitolul 4.

Creşterea credibilităţii strategice în cadrul NATO şi al UE

Acest obiectiv vizează atât consolidarea profilului ţării noastre în NATO, prin contribuţii operaţionale şi conceptuale - direcţie prevăzută în Strategia naţională de apărare a ţării -, cât şi continuitate strategică în cadrul NATO şi UE - prevăzută în Programul de Guvernare ca măsură distinctă.

În ceea ce priveşte NATO se vor avea în vedere următoarele direcţii de acţiune:

- participarea activă la consultările formale şi informale în cadrul grupurilor de lucru sau reuniunilor de nivel înalt (miniştrii apărării/externe, şefi de state şi de guverne) şi promovarea pragmatică, flexibilă şi consecventă a intereselor şi obiectivelor naţionale în raport cu problematicile de pe agenda NATO;

- asigurarea completă şi coerentă a contribuţiei naţionale la implementarea Planului de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale (Readiness Action Plan/RAP), respectiv pregătirea şi punerea la dispoziţia Alianţei a contribuţiei naţionale la Forţa consolidată de răspuns a NATO (Enhanced NATO Response Force/eNRF);

- continuarea şi, după caz, intensificarea acţiunilor pentru operaţionalizarea şi, ulterior, pentru asigurarea funcţionării optime a structurilor aliate de comandă-control 4 de pe teritoriul statului român, precum şi a celorlalte iniţiative din cadrul prezenţei înaintate aliate pe flancul estic 5, concomitent cu evidenţierea importanţei acestor structuri în cadru aliat şi cu promovarea coerenţei măsurilor adoptate pentru întărirea posturii de descurajare şi apărare pe acest flanc;

- creşterea profilului strategic al Mării Negre în context aliat, în principal prin intensificarea cooperării specifice cu statele membre NATO, având ca obiectiv principal asigurarea prezenţei navale aliate vizibile în acest bazin maritim şi evidenţierea importanţei regiunii pentru securitatea euroatlantică;

- continuarea participării la operaţiile şi misiunile aliate - efortul operaţional se va concentra pe teatrul de operaţii din Afganistan, context în care vom sprijini toate demersurile aliate necesare pentru asigurarea succesului implicării NATO în această ţară. În egală măsură vom rămâne angajaţi în eforturile NATO de stabilizare a Balcanilor de Vest. Totodată, vom urmări reconfigurarea şi adaptarea participării noastre cu forţe şi capabilităţi pentru a contribui adecvat, în raport cu interesele naţionale, la efortul colectiv de gestionare a ameninţărilor la adresa securităţii euroatlantice, inclusiv în lupta împotriva terorismului, conform deciziilor adoptate de NATO la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din 25 mai 2017;

- respectarea angajamentelor României în calitate de stat membru NATO prin realizarea capabilităţilor asumate prin procesul aliat de planificare a apărării, concomitent cu identificarea celor mai potrivite modalităţi de a contribui la diminuarea deficitelor de capabilităţi identificate în cadrul acestui proces;

- continuarea participării la iniţiativele de dezvoltare a capabilităţilor în cadru multinaţional („Smart Defence” şi „Framework Nation Concept”). De asemenea vom avea permanent în vedere optimizarea participării noastre la aceste iniţiative, prin identificarea şi angajarea în noi proiecte care răspund intereselor naţionale;

- continuarea şi creşterea contribuţiilor naţionale la evaluările de securitate aliate, onorarea obligaţiilor financiare ce derivă din statutul României de membru NATO şi optimizarea contribuţiilor naţionale la capabilităţile majore ale Alianţei 6;

 

3 Actualizat şi aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în luna martie 2017.

4 Comandamentul Diviziei multinaţionale pentru Sud-Estul Europei - Multinational Division South-East Headquarter/MND SE HQ, Unitatea de integrare a forţelor NATO - NATO Forces Integration Unit/NFIU, Modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil - Deployable Communication and Information Module/DCIM, Brigada Multinaţională/MNBde.

5 O structură de nivel companie - contribuţie Grupul de luptă SUA dislocat în Polonia; Cadrul de instruire intensificată la nivel întrunit - Combined Joint Enhanced Training/CJET; Iniţiativa regională de instruire aeriană integrată - Combined Air Training/CAT; cadrul formal privind prezenţa aliată 1h Marea Neagră - NATO COMBINED MARITIME FRAMEWORK/NCMF şi funcţia regională de coordonare maritimă - REGIONAL MARITIME COORDINATION FUNCTION/RMCF; adaptarea programului de operaţii (Schedule of Operation - SOO) pentru maximizarea angajării Forţelor Navale Permanente ale NATO (SNF) în Marea Neagră; utilizarea bazelor aeriene/aerodromurilor din BGR şi ROU de către detaşamente de aeronave de patrulare maritimă (MPAs).

6 Capabilitatea aliată de supraveghere terestră - Allied Ground Surveillance/AGS, Capabilitatea de transport aerian strategic - Strategic Airlift Capability/SAC, Flota aeriană de supraveghere şi avertizare timpurie - NATO Airborne Early Warning/NAEW.

 

- continuarea participării la exerciţii şi activităţi de instruire în comun - participarea activă la Iniţiativa forţelor interoperabile (Connected Forces Initiative/CFI) şi la exerciţiile înscrise în Programul militar de instruire şi exerciţii (Military Training & Exercise Program/MTEP). Identificarea exerciţiilor naţionale care pot fi conectate cu cele planificate la nivel NATO şi desfăşurarea în comun a acestora;

- consolidarea contribuţiei în cadrul parteneriatelor NATO prin concentrarea efortului pe îndeplinirea angajamentului asumat prin Iniţiativa de consolidare a capacităţilor pentru apărare (Defence Capacity Building/DCB) pentru Republica Moldova şi Georgia, urmărindu-se identificarea unui nivel de ambiţie privind dezvoltarea capabilităţilor pentru angajarea consistentă în acest domeniu;

- intensificarea eforturilor la nivel naţional şi aliat pentru asigurarea infrastructurii în vederea realizării condiţiilor pentru prepoziţionarea echipamentelor militare ale aliaţilor;

- contribuţia la analiza funcţională a Structurii de comandă NATO (NCS) şi încadrarea cu personal competent a tuturor posturilor alocate României în cadrul structurilor de comandă şi de forţe a NATO, precum şi identificarea şi asumarea unor funcţii-cheie de vizibilitate în cadrul structurilor de conducere ale NATO (Secretariatul internaţional, Statul Major Militar Internaţional, Comandamentele supreme aliate - ACO şi ACT);

La nivelul UE, noile provocări în materie de securitate şi apărare (criza ucraineană, criza migraţiei, amplificarea fenomenului terorist), Brexit-ul, iniţiativa franco-germană din iunie 2016 au declanşat o accentuare a dezbaterilor privind viitorul Politicii de securitate şi apărare comună (PSAC). Astfel, procesul de consolidare a rolului Uniunii în domeniul securităţii şi apărării a dobândit o consistenţă sporită începând cu 2016, ca urmare a prezentării de către înaltul Reprezentant al UE, Frederica Mogherini, a Strategiei globale de politică externă şi de securitate (EUGS) şi a Planului de implementare pe dimensiunea de securitate şi apărare.

România susţine consolidarea rolului UE de actor global pe scena internaţională de securitate, cu o implicare mai eficientă în gestionarea crizelor din vecinătatea imediată (estică şi Sudică), concomitent cu asigurarea complementarităţii cu NATO, evitării duplicărilor şi abordării conjugate a celor două organizaţii în managementul crizelor internaţionale.

În acest context se va urmări dezvoltarea unui profil activ al României, inclusiv în perspectiva asumării Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, atât prin participarea activă la procesul de luare a deciziilor în cadrul Politicii de securitate şi apărare comună (PSAC) şi la procesul de dezvoltare a capabilităţilor în formatele de cooperare multinaţională oferite de Agenţia Europeană de Apărare, cât şi prin contribuţia la operaţiile şi misiunile desfăşurate sub egida UE.

Direcţiile de acţiune pe această dimensiune vor viza:

- consolidarea poziţiei României în cadrul mecanismelor decizionale cu impact asupra Politicii de securitate şi apărare comună/PSAC prin promovarea şi susţinerea punctelor de vedere naţionale cu privire la problematicile generate de noul context geopolitic şi de dinamica situaţiei de securitate la nivel regional, european şi global:

- asigurarea contribuţiei cu forţe şi capabilităţi militare şi civile la operaţiile şi misiunile UE, printr-o echilibrare a efortului naţional, conform intereselor strategice ale României şi în funcţie şi de alte angajamente asumate în plan internaţional;

- contribuţia eficientă la consolidarea PSAC, în perspectiva deţinerii de către România a Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, inclusiv prin sprijinirea implementării Strategiei Globale a UE pe dimensiunea de securitate şi apărare şi atingerii nivelului de ambiţie al Uniunii pe scena globală de securitate, în ceea ce priveşte capacitatea de a răspunde rapid şi eficace la întreg spectrul de ameninţări şi situaţii de criză;

- participarea şi angajamentul României la consolidarea cooperării la nivel european în materie de securitate şi apărare, în deplină coordonare şi coerenţă cu procesul de dezvoltare a capabilităţilor existent la nivelul NATO;

- optimizarea participării la iniţiativele derulate de Agenţia Europeană de Apărare în domeniul capabilităţilor;

- continuarea şi adaptarea participării la răspunsul rapid al UE la crize, inclusiv prin optimizarea condiţiilor de întrebuinţare a Grupurilor Tactice de Luptă (EUBGs);

- sprijinirea operaţionalizării PESCO (cooperarea structurată permanentă) de o manieră pragmatică, inclusivă şi orientată spre obţinerea unor rezultate concrete, în vederea îndeplinirii obiectivului trasat de şefii de stat şi de guvern în decembrie 2016 de asumare a unei responsabilităţi mai mari a statelor europene în asigurarea securităţii propriilor cetăţeni;

- promovarea consolidării legăturii transatlantice cu relevanţă accentuată în actualul context strategic, prin susţinerea implementării Declaraţiei comune UE-NATO de la Varşovia.

Consolidarea parteneriatelor strategico, în mod deosebit a Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii

Parteneriatele strategice constituie fundamentul construirii unor relaţii solide şi cuprinzătoare cu statele cu care avem interese comune în domeniul securităţii şi apărării 7.

Ministerul Apărării Naţionale va continua să contribuie, prin acţiuni specifice, la dezvoltarea relaţiilor privilegiate de cooperare în cadrul parteneriatelor strategice, pe următoarele direcţii de acţiune:

- Aprofundarea Parteneriatului strategic România-SUA pentru secolul XXI, extinderea cooperării şi consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării, în scopul promovării României ca vector de stabilitate şi securitate în sud-estul Europei.

Parteneriatul asigură cadrul de manifestare a relaţiilor excelente dintre armatele celor două ţări. Consolidarea cooperării cu SUA în domeniul apărării se va axa pe:

- intensificarea cooperării la nivel politico-militar în plan bilateral şi în cadrul NATO [cu accent pe dialogul desfăşurat în cadrul Grupului de lucru la nivel înalt/HLDG, Comitetului mixt româno-american, Comitetului executiv româno-american, precum şi Grupului de lucru pentru discuţii de stat major (BST8)];

- continuarea sprijinirii forţelor SUA pentru desfăşurarea activităţilor pe teritoriul României în baza Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite ale Americii staţionate pe teritoriul României (DCA9 ); un accent deosebit va fi acordat Iniţiativei de reasigurare europeană (ERI 10) şi Operaţiei Atlantic Resolve;

- îndeplinirea obligaţiilor asumate în baza prevederilor Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România (BMDA11);

- intensificarea planificării şi derulării de activităţi comune în colaborare cu Comandamentul Forţelor Armate ale SUA în Europa (EUCOM), inclusiv cu participarea partenerilor din zonele de interes strategic ale României;

- continuarea procesului de dezvoltare a cadrului juridic pentru implementarea acordurilor bilaterale, în principal prin încheierea unor aranjamente de implementare (AI);

- implementarea la nivel naţional a măsurilor agreate cu partenerul american, sub coordonarea Comitetului interministerial 12.

 

7 În prezent, România are parteneriate strategice şi relaţii speciale cu o dimensiune de apărare substanţială cu: Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Italia şi Spania.

8 Bilateral Staff Talks.

9 Defence Cooperation Agreement, semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005 şi ratificat prin Legea nr. 268/2006.

10 European Reassurance Initiative.

11 Balistic Missile Defence Agreement, semnat la Washington la 13 septembrie 2011 şi ratificat prin Legea nr. 290/2011.

12 Hotărârea Guvernului nr. 565/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005, ratificat prin Legea nr. 268/2006, cu completările ulterioare.

 

- Dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de cooperare în domeniul apărării în cadrul celorlalte parteneriate strategice, în vederea implementării componentei militare şi de securitate, pe baza intereselor convergente în cadrul NATO, UE şi în Vecinătatea Estică.

În cadrul parteneriatului strategic cu Franţa se va acorda o atenţie deosebită proiectelor de cooperare bilaterală cuprinse în capitolul apărare şi securitate al Foii de parcurs. Se va urmări organizarea de acţiuni de cooperare în scopul realizării interoperabilităţii forţelor la nivelul categoriilor de forţe, dezvoltarea cooperării în materie de formare prin schimburi reciproce de stagiari, permanentizarea şi dezvoltarea parteneriatului dintre instituţiile de învăţământ, explorarea posibilităţilor de cooperare în principalele proiecte asociate procesului de dezvoltare a capabilităţilor militare la nivelul categoriilor de forţe ale Armatei României, precum şi încurajarea cooperării în materie de armamente prin implementarea de parteneriate industriale.

Parteneriatul cu Germania presupune deja o cooperare excelentă în domeniul apărării, iar dialogul politic la nivel înalt este substanţial. Edificatoare este implicarea majoră a ţării noastre în implementarea Conceptului naţiunii-cadru (FNC 13), precum şi buna cooperare între militarii români şi germani, la nivelul teatrelor de operaţii din Afganistan şi Kosovo. Se va urmări utilizarea tuturor oportunităţilor de cooperare în domenii precum informaţii pentru apărare, pregătirea forţelor şi exerciţii în comun, instruirea personalului şi cooperarea între Forţele pentru Operaţii Speciale şi domeniul tehnico-militar şi al industriei de apărare.

 

13 Framework Nation Concept - Germania şi-a asumat rolul de conducere a unui grup de state într-un proces complex de dezvoltare a capabilităţi lor, care în final va contribui la consolidarea forţelor şi mijloacelor puse la dispoziţia Alianţei, pentru a-şi îndeplini misiunile şi operaţiile.

 

Intensificarea parteneriatului strategic cu Polonia, aflat deja într-un stadiu avansat de dezvoltare, pe baza intereselor convergente ale celor două state în cadrul NATO, UE şi în Vecinătatea Estică. Acest parteneriat rămâne una din direcţiile prioritare de cooperare pentru Armata României. Se va urmări amplificarea dialogului politico-militar şi a relaţiilor, respectiv cooperarea militară directă (inclusiv la nivel de categorii de forţe şi instituţii militare de învăţământ), în vederea implementării cu succes a proiectelor comune.

Dezvoltarea parteneriatului strategic cu Turcia va avea în vedere implementarea componentei militare şi de securitate a Planului de acţiuni pentru implementarea Declaraţiei comune, cu accent pe intensificarea dialogului politico-militar, atât în cadrul NATO, cât şi în plan bilateral, având în vedere statutul de ţări riverane Mării Negre, în procesul de stabilizare a situaţiei de securitate în această zonă. De asemenea se va urmări continuarea cooperării în domeniul instruirii forţelor, prin desfăşurarea de exerciţii comune, al schimburilor de cădeţi şi personal didactic din instituţiile militare de învăţământ.

Intensificarea eforturilor de consolidare a relaţiilor de cooperare în cadrul parteneri aţelor cu Marea Britanie, Italia şi Spania va urmări consolidarea dialogului politico-militar la nivel înalt, identificarea şi fructificarea oportunităţilor de dezvoltare de capabilităţi multinaţionale, precum şi aprofundarea cooperării practice în domenii de interes comun (educaţie şi instruire, logistică, tehnico-militar).

Relaţia de parteneriat cu Marea Britanie urmează un trend ascendent, un pilon major al acesteia revenind contribuţiei acestei ţări la eforturile de implementare a deciziilor aliate privind măsurile de asigurare de pe flancul estic, respectiv în cadrul prezenţei aliate înaintate adaptate. 13

Dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în plan bilateral, regional şi în cadrul organizaţiilor internaţionala

Dezvoltarea cooperării bilaterale, atât cu partenerii strategici şi ceilalţi aliaţi din cadrul NATO/UE, cât şi cu statele vecine şi din zonele de interes strategic pentru ţara noastră contribuie la consolidarea credibilităţii Armatei României şi susţinerea intereselor naţionale de securitate.

Continuarea participării active la iniţiativele de cooperare regională şi dezvoltarea cadrului juridic al cooperării internaţionale în domeniul apărării potenţează procesul de consolidare a profilului României de stat promotor al stabilităţii regionale. O contribuţie importantă la creşterea profilului României în plan regional o are gestionarea eficace a aspectelor politico-militare aferente tratatelor, iniţiativelor şi regimurilor pe linia neproliferării armelor de distrugere în masă şi controlului armamentelor.

De asemenea, continuarea participării la misiunile şi operaţiile desfăşurate sub egida NATO, UE, ONU şi OSCE va contribui la concretizarea angajamentelor naţionale în cadrul acestor organizaţii şi la creşterea profilului strategic al României, ca actor relevant pe scena de securitate internaţională.

Obiectivele cooperării internaţionale în domeniul apărării se circumscriu îndeplinirii obiectivelor generale de politică externă ale României.

Relaţiile de cooperare bilaterale şi regionale în domeniul apărării, precum şi în cadrul organizaţiilor internaţionale sunt abordate gradual, în limita resurselor alocate, principalele direcţii de acţiune pentru perioada 2017-2020 fiind următoarele:

- dinamizarea şi consolidarea cooperării bilaterale cu statele membre NATO şi UE;

- întărirea relaţiilor cu statele vecine, din zonele de interes strategic pentru România - Regiunea Extinsă a Mării Negre şi Balcanii de Vest şi de pe flancul estic al NATO şi UE;

- consolidarea durabilă a relaţiei bilaterale cu Republica Moldova, prin susţinerea fermă şi fără echivoc a parcursului său european, prin implicarea activă şi constantă în cadrul organizaţiilor internaţionale pentru respectarea deplină a angajamentelor asumate;

- intensificarea cooperării cu partenerii cu care sunt dezvoltate programe comune de interes strategic;

- dezvoltarea cooperării regionale în domeniul apărării, prin continuarea participării la proiectele dezvoltate în cadrul Procesului reuniunilor miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), la exerciţiile şi activităţile de pregătire din cadrul Batalionului Multinaţional de Geniu („TISA”) şi Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii;

- asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre, prin continuarea participării la misiunile aferente Operaţiei Black Sea Harmony;

- oferirea de sprijin şi asistenţă pentru implementarea parteneriatelor NATO cu statele din regiune;

- revizuirea cadrului juridic al cooperării internaţionale cu aliaţii şi partenerii importanţi din NATO şi UE, în sensul reflectării statutului României de membru al celor două organizaţii şi încheierea de acorduri militare internaţionale care să contribuie la implementarea priorităţilor în domeniul apărării şi sporirea securităţii şi stabilităţii regionale;

- implementarea măsurilor prevăzute de tratatele internaţionale în vigoare în domeniul controlului armamentelor şi verificării;

- participarea la procesele de revizuire şi adaptare a cadrului juridic referitor la regimul de control al armamentelor convenţionale (TCFE), modernizarea Documentului de la Viena 2011 şi implementarea prevederilor Tratatului privind Cerul Deschis;

- continuarea cooperării în vederea implementării prevederilor diferitelor regimuri de neproliferare şi control al exporturilor;

- participarea la activităţile de negociere a documentelor internaţionale aferente comerţului cu arme convenţionale, muniţiilor cu submuniţii şi a altor iniţiative relevante din domeniul controlului armamentelor.

Sprijinirea altor autorităţi publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă

Participarea la procesul de limitare şi înlăturare a consecinţelor urgenţelor civile se fundamentează pe nevoia de coordonare şi cooperare interinstituţională şi se desfăşoară conform cadrului juridic14 ce reglementează conduita specifică în astfel de situaţii.

 

14 Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 104/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Capabilităţile Ministerului Apărării Naţionale, în situaţii de urgenţă, vor acţiona în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale/centrale în conformitate ou planurile de acţiune pe tipuri de risc încheiate la nivel central şi local, potrivit funcţiilor de sprijin stabilite prin legislaţia în vigoare, executând în principal misiuni de căutare şi salvare, de protecţie a populaţiei, de transport pe cale aeriană, terestră, maritimă sau fluvială a persoanelor evacuate, precum şi de asistenţă medicală de urgenţă şi în fază spitalicească.

Sprijinul acordat persoanelor sinistrate şi autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale se poate concretiza şi sub formă de ajutoare umanitare sau prestări de servicii în conformitate cu prevederile legale.

Măsurile şi acţiunile în domeniu vor viza:

- consolidarea relaţiilor şi a modului de cooperare cu structurile de intervenţie specializate, la nivel central şi local, inclusiv organizaţiile neguvernamentale;

- participarea cu capabilităţi de intervenţie la limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau accidentelor tehnologice;

- participarea la acţiuni de sprijinire a populaţiei afectate de calamităţi (transport resurse pentru intervenţie şi materiale de primă necesitate, cazare, acordare de asistenţă medicală, facilitare acces în zone izolate sau greu accesibile şi distribuirea ajutoarelor umanitare) în cooperare cu autorităţilor publice responsabile cu rol principal.

O abordare interinstituţională integrată a problematicii managementului urgenţelor civile presupune valorificarea oportunităţilor de cooperare cu structuri de specialitate constituite la nivelul NATO, UE şi al iniţiativelor regionale.

Pe acest palier se înscrie cooperarea, în cadrul NATO, cu Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz de Dezastre (EADRCC), în cadrul UE, prin Mecanismului de Protecţie Civilă, respectiv contribuţia Armatei României cu capabilităţi în cadrul pachetului de forte pus la dispoziţie pentru participarea la misiuni de înlăturare a efectelor situaţiilor de urgenţă, în afara teritoriului ţării, în cadrul Capacităţii Europene de Răspuns la Urgenţă - ansamblul voluntar, în perioada 2016-2020.

Armata României va continua să contribuie, de asemenea, şi la demersurile naţionale, gestionate de Ministerul Afacerilor Interne, pentru implementarea cerinţelor de asigurare a rezilienţei în domeniul civil prin participarea activă la elaborarea analizelor de risc, precum şi prin furnizarea datelor/informaţiilor şi a expertizei umane necesare.

 

CAPITOLUL 3

Misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României

 

Misiunile Armatei României

Armata României este componenta de bază a forţelor armate ale Sistemului naţional de apărare, care asigură, pe timp de pace şi la război, integrarea într-o concepţie unitară a activităţilor tuturor forţelor participante la acţiunile de apărare a ţării.

Subordonată exclusiv voinţei poporului român, Armata României are misiunea fundamentală de a garanta suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională prin angajarea, conform legii, a resurselor puse la dispoziţie şi armonizarea contribuţiilor tuturor instituţiilor, autorităţilor publice şi operatorilor economici cu responsabilităţi în domeniul apărării şi prin asigurarea coerenţei şi complementarităţii efortului naţional cu cel al statelor membre ale NATO şi UE, precum şi cu cel al statelor semnatare ale parteneriatelor strategice şi iniţiativelor regionale la care România este parte.

 

Misiunile generale ale Armatei României:

- contribuţia la securitatea României pe timp de pace;

- apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României;

- participarea la apărarea aliaţilor şi partenerilor săi, în cadrul NATO şi UE;

- promovarea stabilităţii regionale şi globale, inclusiv prin utilizarea diplomaţiei apărării;

- sprijinirea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în situaţii de urgenţă, pentru acordarea de asistenţă populaţiei şi pentru managementul consecinţelor dezastrelor şi a accidentelor tehnologice.

 

Nivelul de ambiţie

Pentru îndeplinirea misiunilor stabilite Armata României trebuie să fie în măsură;

- să desfăşoare prin efort propriu sau, după caz, să contribuie la acţiuni şi măsuri, integrate interinstituţional la nivel naţional sau în context aliat, pentru descurajarea unei potenţiale agresiuni la adresa independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului român, precum şi pentru contracararea acţiunilor/ameninţărilor neconvenţionale şi/sau hibride;

- să planifice şi să desfăşoare o operaţie strategică de apărare pe teritoriul naţional, de tip întrunit, până la dislocarea forţelor principale aliate în baza articolului 5 al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice;

- să faciliteze dislocarea rapidă şi să asigure intrarea în luptă, pe teritoriul României sau în vecinătatea acestuia, a forţelor aliate, iar, după preluarea responsabilităţii operaţionale privind apărarea comună de către autorităţile NATO, să participe decisiv la operaţia de apărare a ţării şi restabilire a integrităţii teritoriale a statului român;

- să asigure, în conformitate cu angajamente asumate de statui român şi cu cerinţele operaţionale aliate, o grupare operaţională de forţe terestre de nivel maxim divizie, sprijinită corespunzător de forţe aeriene şi forţe navale, ca şi contribuţie la îndeplinirea nivelului de ambiţie al NATO şi UE 15.

 

15 Conform principiilor convenite („a single set of forces”), România asigură acelaşi pachet de forţe pentru ambele organizaţii ca şi contribuţie la eforturile colective de apărare.

 

Din forţele şi capabilităţile necesare îndeplinirii nivelului de ambiţie vor fi generate şi contribuţiile operaţionale la operaţiile/misiunile desfăşurate sub egida organismelor internaţionale (ONU, OSCE, NATO, UE) sau alte iniţiative regionale, precum şi cele pentru sprijinirea autorităţilor civile în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Pentru asigurarea eficacităţii şi flexibilităţii angajării capabilităţilor Armatei României avem în vedere indicatorii dislocabilitate şi sustenabilitate, la nivelurile procentuale aprobate prin consensul aliaţilor, astfel:

- 50% din forţele terestre trebuie să fie dislocabile, iar 10% să fie sustenabile pe o perioadă mai mare de doi ani;

-40% din forţele aeriene trebuie să fie dislocabile, iar 8% să fie sustenabile;

- 80% din forţele navale trebuie să fie dislocabile, iar 28% să fie sustenabile.

Pe termen scurt, Armata României trebuie să fie capabilă să menţină un nivel ridicat de reacţie pentru apărarea naţională, să dezvolte capabilităţile necesare participării la apărarea colectivă a aliaţilor în cadrul NATO şi la asistenţa reciprocă a partenerilor în cadrul UE, să contribuie la misiuni şi operaţii sub egida organizaţiilor internaţionale cu vocaţie în domeniul securităţii şi apărării, precum şi la sprijinirea autorităţilor publice în situaţii de urgenţă, pentru acordarea de asistenţă populaţiei României în caz de dezastre.

Pe termen mediu, Armata României va deveni o structură modernă de forţe, capabilă să facă faţă ameninţărilor impredictibile, pentru a respinge o agresiune declanşată prin surprindere şi să constituie garantul suveranităţii şi independenţei naţionale. Armata României va contribui la menţinerea credibilităţii Alianţei, ca parte a sistemului de apărare colectivă a NATO, precum şi la securitatea regională şi internaţională.

Cerinţe specifice

Pentru îndeplinirea misiunilor stabilite şi a nivelului de ambiţie, Armata României trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe specifice:

a) aibă o structură de forţe cu capacitate de reacţie adecvata, în concordanţă cu planurile elaborate la nivel naţional şi la nivelul Alianţei.

Capacitatea de reacţie este condiţionată, în mod deosebit, de:

- existenţa unor structuri consolidate pentru cercetare, supraveghere şi avertizare timpurie, recunoaştere, reacţie imediată şi angajare în acţiuni militare de intensitate redusă;

- nivelul stării de operativitate a pachetului de forţe luptătoare;

- gradul de înzestrare cu echipamente care utilizează tehnologii avansate a structurilor din pachetul de forţe de sprijin de luptă;

- gradul de disponibilitate a sprijinului logistic necesar forţelor;

- robusteţea capabilităţilor de apărare aeriană integrată;

- menţinerea unui nivel ridicat de operativitate pentru structurile din pachetul de forţe destinat pentru cercetare, supraveghere, recunoaştere şi avertizare timpurie şi asigurării capacităţii de reacţie imediată şi pentru cele puse la dispoziţia NATO/UE, ca parte componentă a forţei consolidate de răspuns a NATO (eNRF) şi EUBG;

- perfecţionarea instruirii comandamentelor marilor unităţi şi unităţilor operaţionalizate, prin utilizarea sistemelor de modelare-simulare;

- dezvoltarea capabilităţilor de protecţie a forţei;

- capacitatea de optimizare a managementului traficului aerian, sub aspectul complementarităţii componentelor militară şi civilă;

- capacitatea de integrare a tuturor senzorilor civili şi militari în SCCAN/NATINAMDS, atât pe plan intern, cât şi la nivel internaţional;

- nivelul tehnologic al capabilităţilor din domeniul navigaţiei aeriene (radare de dirijare la apropiere şi aterizare - RDAAM, sisteme meteo, sisteme TACAN/PALS etc.).

b) să fie înzestrată cu echipamente performante, compatibile şi interoperabile cu cele din dotarea armatelor statelor membre NATO şi UE.

Nivelul de performanţă, compatibilitate şi interoperabilitate al echipamentelor este condiţionat, în mod deosebit, de:

- planificarea înzestrării structurilor, în concordanţă cu ameninţările, nevoile misiunii şi evoluţia tehnologică;

- fructificarea inteligentă a potenţialului de modernizare ingenioasă a sistemelor de armamente şi echipamente militare existente în înzestrare;

- derularea programelor curente privind modernizarea unor echipamente militare existente;

- optimizarea procesului de achiziţie a echipamentelor militare;

- iniţierea unor programe noi, pentru realizarea capabilităţilor angajate faţă de NATO şi UE, în concordanţă cu resursele alocate.

c) să folosească un proces de decizie performant, să deţină sisteme de comandă-control adecvate, precum şi suficiente capabilităţi întrunite de răspuns.

Performanţa procesului de decizie şi suficienţa capabilităţilor întrunite de răspuns sunt condiţionate, în mod deosebit, de:

- deţinerea unui sistem naţional de conducere, capabil Să susţină planificarea interinstituţională şi implementarea coordonată a măsurilor şi executarea integrată a activităţilor de apărare a ţării;

- capacitatea sistemului militar de comandă şi control de a genera şi susţine superioritatea relativă a ciclului informaţional şi de decizie;

- capacitatea de integrare completă a informaţiilor obţinute prin mijloace proprii;

- înzestrarea cu sisteme de comunicaţii şi informatică performante, compatibile cu cele din ţările membre ale NATO şi ale UE;

- nivelul de consolidare, operaţionalizare şi integrare a structurilor de comandă-control aferente categoriilor de forţe ale armatei şi comandamentelor de armă, atât la nivel întrunit, cât şi la nivel interinstituţional şi la nivelul NATO/UE;

- capacitatea de interconectare a unor componente ale sistemului de comunicaţii şi informatic propriu Armatei României cu sistemele de comunicaţii şi informatică pe care le utilizează celelalte instituţii din Sistemul Naţional de Securitate în cadrul Sistemului de comunicaţii şi informatic al Forţelor Armate (SCIFA);

- nivelul tehnologic al Sistemului de comandă şi control aerian naţional (SCCAN), precum şi integrarea acestuia în Sistemul integrat NATO de apărare antiaeriană şi antirachetă (NATINAMDS 16), sub aspectul standardelor operaţionale, procedurale şi tehnice;


16 NATO Integrated Air and Missile Defence System.

 

- nivelul tehnologic al sistemelor criptografice şi de protecţie a informaţiilor şi îndeplinirea standardelor NATO şi UE;

- asigurarea serviciilor de avertizare timpurie, prin difuzarea centralizată a mesajelor sau alarmarea personalului privind situaţia operativă, în toate locurile de dispunere;

- deţinerea capabilităţilor în măsură să garanteze apărare cibernetică;

- performanţa proceselor pentru asigurarea informaţională a sistemelor de comunicaţii şi informatică;

- nivelul capacităţii de luptă, supleţea, modularitatea, mobilitatea, dislocabilitatea, sustenabilitatea şi interoperabilitatea unităţilor de sprijin al luptei din compunerea structurii de forţe a Armatei României.

d) să deţină un sistem logistic integrat, eficient, adaptat la configuraţia şi misiunile Armatei României.

Existenţa unui sistem logistic integrat este condiţionată, în mod deosebit, de:

- optimizarea organizării şi dotării structurilor de sprijin logistic, pentru a fi capabile să asigure un răspuns adecvat şi oportun la nevoile de sprijin logistic ale structurilor luptătoare/de sprijin de luptă;

- calitatea pregătirii personalului de logistică;

- un sistem informaţional eficient, capabil să coordoneze acordarea sprijinului ţării gazdă pentru operaţii multinaţionale desfăşurate pe teritoriul naţional;

- eficienţa sistemului de asigurare a suportului logistic integrat pentru echipamentele militare esenţiale;

- asigurarea în condiţii de eficienţă a serviciilor de campanie;

- existenţa şi performanţele capabilităţilor şi facilităţilor de transport tactic şi strategic;

- dezvoltarea de capabilităţi logistice standard, în acord cu cerinţele operaţionale specifice ale NATO;

- participarea la iniţiativele multinaţionale, iniţiate sub egida NATO/UE, de dezvoltare a unităţilor logistice integrate specializate;

- realizarea capabilităţilor NATO pe teritoriul României prin Programul NATO de investiţii în securitate/NSIP.

e) identifice capabilităţile de intervenţie în situaţii de urgenţă adecvate pentru sprijinirea administraţiei publice centrale şi locale şi participării la răspuns interinstituţional adecvat în situaţii de urgenţă.

Utilizarea eficientă şi eficace a capabilităţilor de intervenţie în situaţii de urgenţă este condiţionată, în mod deosebit, de:

- identificarea şi armonizarea interinstituţională a unor măsuri coerente privind participarea la intervenţii în zonele cu risc ridicat de producere a unor situaţii de urgenţă;

- modul de aplicare a măsurilor şi acţiunilor prevăzute În planurile de cooperare pe tipuri de risc încheiate cu celelalte instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice în domeniul situaţiilor de urgenţă, la nivel central şi local.

f) dispună de capabilităţi în măsură să prevină surprinderea strategică, din perspectiva obţinerii, integrării şi prelucrării de informaţii şi furnizarea de produse finite (intelligence) către autorităţile decizionale naţionale, aliate şi partenere.

Performanţa sistemului de prevenire a surprinderii strategice este condiţionată, în mod deosebit, de:

- nivelul tehnologic şi capacitatea capabilităţilor de informaţii pentru asigurarea de informaţii acţionabile, oportune şi viabile;

- flexibilitatea, modularitatea, rezilienţa sistemului de informaţii pentru apărare şi interoperabilitatea acestuia cu sistemele similare ale NATO şi UE;

- nivelul capacităţii de obţinere, verificare, procesare şi valorificare a datelor şi informaţiilor referitoare la riscurile şi ameninţările externe şi interne, militare şi nemilitare;

- nivelul capacităţii de identificare a vulnerabilităţilor şi riscurilor, prevenire şi contracarare a ameninţărilor specifice spaţiului cibernetic;

- nivelul tehnologic al sistemelor criptografice pentru protecţia informaţiilor clasificate şi interoperabilitatea cu sistemele similare ale NATO şi UE.

g) să dispună de capabilităţi moderne în domeniul medical militar.

Performanţa capabilităţilor din domeniul medical militar este condiţionată, în mod deosebit, de:

- funcţionalitatea serviciului medical militar de urgenţă şi corelarea acestuia cu celelalte componente ale sistemului naţional medical de urgenţă;

- nivelul de eficacitate a sistemului medical militar, în raport cu obiectivele din domeniu ale Armatei României;

- nivelul capabilităţilor din domeniul asistenţei medicale operaţionale;

- calitatea asistenţei medicale gratuite asigurate personalului MApN, precum şi pentru celelalte categorii de personal, conform cadrului normativ în vigoare;

h) să dispună de un sistem intern de cercetare-dezvoltare-inovare cu structură adecvată sub aspect calitativ şi operaţional.

Performanţa capabilităţilor sistemului intern ele cercetare-dezvoltare-inovare este condiţionată, în mod deosebit, de:

- valoarea şi calitatea suportului ştiinţific şi tehnologic, specifice angajamentelor asumate şi misiunilor încredinţate Armatei României;

- nivelul colaborării şi cooperării între structurile MApN cu atribuţii în cercetare-dezvoltare-inovare şi cele din industria naţională de apărare;

- valoarea şt calitatea infrastructurii de cercetare a centrelor de cercetare/excelenţă, pe domeniile de interes militar şi nivelul şi calitatea implicării acestora în proiectele/programele de cooperare multinaţionale ale UE sau ale NATO.

i) să aibă un nivel optim de standardizare în domeniul conceptelor, doctrinelor, procedurilor şi proiectelor tehnice pentru echipamente.

Nivelul optim al standardizării în domeniul conceptelor, doctrinelor, procedurilor şi proiectelor tehnice este condiţionat, în mod deosebit, de:

- existenţa unui cadru legislativ armonizat, cu incidenţă asupra structurilor de comandă şi de forţe naţionale şi aliate;

- funcţionalitatea politicilor şi directivelor NATO din domeniul interoperabilităţii şi standardizării;

- eficacitatea procesului de planificare a apărării, desfăşurat prin implementarea documentelor NATO de standardizare.

j) să dispună de un cadru conceptual, organizaţional şi acţionai adecvat prevenirii şi contracarării ameninţărilor cibernetice.

Funcţionalitatea cadrului conceptual, organizaţional şi acţionai privind prevenirea şi contracararea ameninţărilor cibernetice este condiţionată, în mod deosebit, de:

- nivelul implementării doctrinelor, politicilor, ghidurilor şi standardelor de apărare cibernetică;

- capacitatea de identificare şi evaluare a ameninţărilor de natură cibernetică;

- capacitatea de contracarare a agresiunilor la adresa infrastructurilor cibernetice ale MApN;

- nivelul de operativitate a capabilităţilor de apărare cibernetică, pe niveluri de competenţă, responsabilităţi, expertiză şi misiuni;

- amploarea şi profunzimea cooperării specifice domeniului, la nivel naţional şi internaţional.

 

CAPITOLUL 4

Principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor de apărare 17

 


17 Prin capabilitate se înţelege abilitatea de a executa acţiuni în scopul îndeplinirii unor obiective.

 

Prin Legea nr. 203/2015 privind planificarea apărării s-a aliniat procesul de planificare a apărării din Armata României cu procesele similare din cadrul NATO şi UE.

 

În consecinţă, capabilităţile Armatei României se dezvoltă în următoarele domenii: comandă, control şi comunicaţii, angajare, informaţii, proiecţia forţei, protecţie şi susţinere.

Constituirea, dezvoltarea şi menţinerea capabilităţilor se realizează având în vedere cerinţele şi acţiunile cuprinzând elemente de: doctrină, organizare,  pregătire, comandă, echipamente, personal, infrastructură şi interoperabilitate (DOTLMPFI).

 

Procesul de dezvoltare a capabilităţilor are în vedere dezvoltarea unor forţe modeme, dotate adecvat, dislocabile, interoperabile, cu capacitate de autosusţinere şi de protecţie multidimensională, cu un sistem de comandă şi control flexibil şi eficient. Procesul este unul sistemic şi interdisciplinar, ce se derulează pe termen mediu şi lung, prin utilizarea eficientă a resurselor disponibile.

Stabilirea capabilităţilor de apărare necesare îndeplinirii misiunilor şi sarcinilor încredinţate s-a realizat prin desfăşurarea la nivelul Ministerului Apărării Naţionale a analizei strategice a apărării. În urma analizei a fost elaborat Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă.

Capabilităţile necesare îndeplinirii întregului spectru de sarcini şi misiuni specifice asumate la nivel naţional şi pe plan internaţional trebuie să asigure:

- pe timp de pace: supravegherea şi avertizarea timpurie; reacţia imediată şi angajarea în acţiuni militare de intensitate redusă; participarea la combaterea terorismului; sprijinirea autorităţilor civile;

- în perioada de preconflict: evitarea surprinderii; menţinerea integrităţii spaţiului aerian al României (integrat în NATINAMDS); exercitarea controlului asupra apelor teritoriale; implementarea măsurilor de răspuns la criză; executarea de acţiuni de descurajare;

- în situaţie de conflict: apărarea strategică şi respingerea agresiunii.

În funcţie de domeniile de acţiune, Armata României dezvoltă următoarele capabilităţi:

1. comandă, control şi comunicaţii de nivel strategic, operativ şi tactic, centre de comunicaţii şt informatică şi unităţi de sprijin în domeniul comunicaţiilor şi informaticii/CIS ale structurii de forţe;

2. angajare: mari unităţi şi unităţi mecanizate, de infanterie, tancuri, vânători de munte, artilerie, forţe speciale, aviaţie de luptă, elicoptere de luptă, nave de luptă la mare şi fluviu, infanterie marină, poliţie militară şi operaţii psihologice;

3. informaţii: mari unităţi şi unităţi de informaţii militare, supraveghere şi cercetare;

4. proiecţia forţei: mari unităţi şi unităţi de transport aerian tactic, de nave de sprijin şi de transport terestru;

5. protecţie: mari unităţi şi unităţi de rachete sol-aer, de apărare antiaeriană, de geniu de luptă, de CBRN, EOD, minare/deminare şi pentru protecţia demnitarilor militari români şi străini pe teritoriul naţional;

6. susţinere: mari unităţi şi unităţi de logistică operaţională şi de susţinere.

Armata României îşi va concentra eforturile în următoarele direcţii de acţiune:

- dezvoltarea capacităţii de luptă necesare pentru îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor specifice la nivel naţional şi în plan internaţional;

- implementarea Concepţiei privind conducerea structurii de forţe a Armatei României, prin dezvoltarea unui sistem de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, supraveghere şi recunoaştere (C4ISR) şi a capabilităţilor de apărare cibernetică;

- îmbunătăţirea nivelului de interoperabilitate interinstituţională şi eficientizarea utilizării capabilităţilor la nivel naţional pentru asigurarea coerenţei şi complementarităţii pe timpul îndeplinirii misiunilor şi sarcinilor specifice;

- asigurarea, împreună cu celelalte instituţii cu responsabilităţi în domeniul apărării, a unei forţe întrunite, necesare contracarării eficiente a acţiunilor specifice atât războiului tradiţional, cât şi celui neconvenţional şi hibrid;

- modernizarea echipamentelor militare, concomitent cu dotarea structurii de forţe cu echipamente noi;

- finalizarea operaţionalizării elementelor de comandă şi control din structura de forţe NATO dislocate pe teritoriul naţional;

- continuarea dezvoltării capabilităţilor în cadrul multinaţional asigurat de NATO şi UE;

- realizarea/menţinerea unui nivel ridicat al pregătirii pentru mobilizare;

- perfecţionarea procesului de planificare, organizare, desfăşurare şi evaluare a instrucţiei structurilor şi/sau a personalului, în cadru naţional şi/sau multinaţional;

- continuarea procesului de completare a stocurilor operative şi strategice;

- dezvoltarea capabilităţilor necesare contracarării ameninţărilor de tip asimetric sau a abordărilor ostile de tip hibrid;

- dezvoltarea graduală de capabilităţi militare cu accent pe cele critice, configurate atât pentru apărarea naţională, cât şi pentru cea colectivă;

- realizarea unor capabilităţi logistice şi medicale care să asigure suportul forţelor pentru o perioadă îndelungată în situaţia unui conflict;

- dezvoltarea capabilităţilor de apărare cibernetică ale Armatei României şi integrarea acestora în sistemul naţional de apărare cibernetică;

- respectarea angajamentelor internaţionale asumate;

- realizarea concordanţei dintre misiune şi structura organizatorică a forţelor;

- adaptarea structurii de comandă-control a Armatei României;

- dezvoltarea capacităţii de acţiune integrată la nivelul Sistemului Naţional de Securitate (SNS);

- menţinerea unui nivel ridicat de operativitate pentru structurile din pachetul de forţe destinat asigurării capacităţii de reacţie imediată şi pentru cele puse la dispoziţia NATO şi UE;

- operaţionalizarea şi consolidarea structurilor destinate executării acţiunilor de luptă pe teritoriul naţional, prin reacţie imediată şi descurajare, şi a forţelor nominalizate pentru acţiune în cadrul iniţiativei Forţa consolidată de răspuns a NATO şi în cadrul EUBG;

- participarea la iniţiativele şi programele NATO şi UE de dezvoltare şi utilizare în comun a capabilităţilor, cu accent pe realizarea capabilităţilor critice identificate;

- dezvoltarea sistemului strategic de comunicaţii pentru comanda şi controlul forţelor şi asigurarea infrastructurii şi serviciilor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei necesare fluxurilor informaţionale;

- dezvoltarea şi integrarea capabilităţilor de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, supraveghere şi cercetare de niveluri tactic, operativ şi strategic, precum şi interconectarea acestora cu sistemele specifice SNS şi NATO;

- creşterea gradului de protecţie, a capacităţii de dislocare, a mobilităţii tactice, flexibilităţii, modularităţii şi nivelului de interoperabilitate a forţelor naţionale cu cele ale aliaţilor;

- dezvoltarea sistemului logistic integrat pentru susţinerea forţelor naţionale pe timpul executării misiunilor pe teritoriul naţional şi în teatrele de operaţii, precum şi asigurarea sprijinului naţiunii-gazdă pentru acţiunile forţelor statelor aliate şi partenere;

- implementarea conceptelor din domeniul transformării, dezvoltate şi validate la nivelul NATO şi UE, prin adaptarea acestora la realităţile şi cerinţele Armatei României;

- creşterea gradului de operaţionalizare a structurilor de informaţii şi pentru operaţii speciale pentru a fi în măsură să protejeze şi să promoveze interesele fundamentale ale României şi cetăţenilor români oriunde este nevoie pe timp de pace, criză şi război.

 

CAPITOLUL 5

Politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare

 

Resursele alocate apărării naţionale definesc într-un mod calitativ politica de apărare a României, indicând imperativele eficienţei şi eficacităţii ce trebuie avute în vedere în implementarea obiectivelor stabilite.

 

Eficienţa managementului integrat al resurselor pentru apărare reprezintă o condiţie esenţială în vederea îndeplinirii de către Armata României a misiunilor care îi revin. Un corolar evident al acesteia îl reprezintă asigurarea resurselor la un nivel corespunzător.

Componentele managementului integrat al resurselor pentru apărare sunt:

- managementul resurselor umane;

- managementul resurselor financiare;

- managementul achiziţiilor pentru apărare;

- managementul sistemului de cercetare-dezvoltare şi inovare;

- managementul infrastructurii de apărare.

 

Evoluţiile economice din ultimii ani şi dificultăţile financiare la nivel european au evidenţiat necesitatea unei regândiri a modului de alocare a resurselor, dar mai ales de utilizare a lor, eficienţa fiind criteriul principal. La nivel naţional, aliat şi al UE a fost subliniată oportunitatea dezvoltării unor abordări multinaţionale în domeniul apărării („Smart Defence”, „Connected Forces initiative”, „Framework Nation Concept”, respectiv „Pooling and Sharing”), care presupun adoptarea de soluţii inovatoare în gestionarea optimă a resurselor, prin prioritizarea investiţiilor şi finanţarea multinaţională a capabilităţilor de interes comun, toate având că obiectiv creşterea securităţii statelor membre.

Obiectivul general al managementului integrat al resurselor pentru apărare îl constituie optimizarea procesului de planificare, alocare şi utilizare a resurselor Ministerului Apărării Naţionale.

Pentru implementarea acestui obiectiv, pe un orizont scurt şi mediu de timp, sunt vizate următoarele aspecte:

- îmbunătăţirea capabilităţii de reacţie a sistemului de planificare a apărării, pentru a furniza variante, opţiuni şi soluţii care să sprijine procesul decizional, la apariţia unor solicitări suplimentare sau a unor constrângeri bugetare;

- optimizarea Sistemului de planificare, programare, bugetare şi evaluare în Ministerul Apărării Naţionale şi corelarea cu sistemul de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale;

- îmbunătăţirea procesului de planificare a activităţilor, în special prin realizarea unei mai bune corelări cu resursele la dispoziţie, şi a celui de estimare a necesarului de resurse;

- îmbunătăţirea sistemului de evidenţă şi alocare a resurselor, cu accent pe cele materiale şi financiare;

- asigurarea unei proporţii echilibrate între cheltuielile destinate asigurării de bunuri şi servicii şi personalului astfel încât să se asigure un echilibru corect, conform modelelor din spaţiul NATO;

- continuarea dezvoltării capabilităţilor în cadrul multinaţional asigurat de NATO şi UE prin utilizarea iniţiativelor multinaţionale în domeniul apărării („Framework Nation Concept”, „Smart Defence”, „Connected Forces Iniţiative”, respectiv Pooling and Sharing”);

- adoptarea de programe de înzestrare comune mai multor categorii de forţe şi dezvoltarea acelor capabilităţi care au capabilitatea dual-use (civil şi militar).

Managementul integrat al resurselor pentru apărare se realizează inclusiv prin menţinerea unei legături active cu celelalte structuri din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau cu responsabilităţi/sarcini privind apărarea naţională, atât pentru elaborarea/aplicarea planurilor operaţionale şi de întrebuinţare a forţelor, cât şi pentru constituirea capabilităţilor nonmilitare şi a capacităţilor de producţie.

Planificarea apărării

Planificarea apărării, ca atribut şi componentă esenţială a politicii de apărare, este procesul care stă la ba2a transformării şi modernizării în domeniul apărării şi include totalitatea programelor, acţiunilor şi măsurilor iniţiate de România pentru identificarea, dezvoltarea şi pregătirea capabilităţilor militare şi nonmilitare necesare executării misiunilor şi implementării obiectivelor în domeniul apărării, pentru:

- îndeplinirea obligaţiilor ce derivă din Constituţia României, republicată, şi legislaţia în domeniu;

- îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în asigurarea securităţii şi apărării colective în cadrul NATO;

- asigurarea participării României la Politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene;

- respectarea angajamentelor în contextul cooperării militare internaţionale în domeniul apărării cu alte state şi al îndeplinirii obligaţiilor asumate prin participarea la activitatea altor organizaţii internaţionale sau în alte situaţii reglementate de dreptul internaţional, în condiţiile legii.

Planificarea apărării şi managementul resurselor pentru apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale se realizează într-o abordare modernă, integrată şi multianuală. Esenţa acestui tip de management îl reprezintă conceptul de planificare integrată a apărării, care desemnează coordonarea procesului de dezvoltare şi menţinere a capabilităţilor militare în scopul îndeplinirii obiectivelor politicii de apărare şi de alocare a resurselor financiare. Pentru atingerea obiectivelor politicii de apărare, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale se stabilesc obiective specifice şi priorităţi aferente domeniilor planificării apărării, care surit armonizate în cadrul procesului de planificare integrată a apărării.

Planificarea apărării se realizează prin integrarea coerentă a obiectivelor şi acţiunilor specifice următoarelor domenii: planificare forţe; planificare armamente; comandă, control, comunicaţii; logistică; urgenţe civile; resurse; apărare aeriană; management al traficului aerian; informaţii pentru apărare; medical; cercetare-dezvoltare; standardizare şi apărare cibernetică.

În cadrul acestui proces, un rol important este deţinut de Sistemul de planificare, programare, bugetare şi evaluare (SPPBE), care reprezintă un instrument de management robust şi eficient, în măsură să asigure atât elaborarea şi implementarea politicii de apărare, cât şi o auditare eficientă privind îndeplinirea obiectivelor acesteia, execuţia programelor majore şi utilizarea resurselor alocate Ministerului Apărării Naţionale. Deciziile privind planificarea şi alocarea resurselor pentru apărare, inclusiv Directiva de planificare a apărării, sunt aprobate în cadrul Consiliului de planificare a apărării din Ministerul Apărării Naţionale.

Managementul resurselor umane

O resursă umană de calitate şi suficientă reprezintă o condiţie primordială pentru realizarea performanţei sistemului militar. Pentru aceasta este necesară o abordare integrată a tuturor activităţilor de planificare, recrutare, selecţie, formare, promovare, dezvoltare şi gestiune a carierei personalului militar şi civil, care constituie corpul profesioniştilor în domeniul apărării şi contribuie la succesul misiunilor încredinţate Ministerului Apărării Naţionale.

Implicit, adaptarea Armatei României la realităţile noului context al mediului de securitate trebuie să vizeze optimizarea întregului sistem de management al resurselor de apărare.

Se au în vedere următoarele priorităţi: creşterea atractivităţii profesiei militare, managementul carierei personalului şi transformarea învăţământului militar.

Creşterea atractivităţii profesiei militare

Prin politicile din domeniul managementului resurselor umane, care urmăresc constant asigurarea condiţiilor necesare furnizării candidaţilor apţi pentru serviciul militar, în numărul necesar şi la standardele de calitate stabilite, Armata României beneficiază de resurse umane capabile să îndeplinească misiunile şi obiectivele asumate.

Promovarea profesiei militare, pentru atragerea şi reţinerea unei resurse umane corespunzătoare cantitativ şi calitativ, reprezintă un domeniu strategic, cu impact puternic atât asupra capacităţii de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate, cât şi al pregătirii populaţiei şi teritoriului pentru apărare.

Diminuarea actuală a atractivităţii carierei militare în raport cu ofertele educaţionale şi profesionale naţionale, precum şi cu schimbările produse în mărimea şi compoziţia structurii de forţe, nivelul aptitudinal şi atitudinal necesar atingerii standardelor de performanţă specifice misiunilor şi operaţiilor îndeplinite de Armata României impune adoptarea unor modalităţi eficiente de atragere a tinerilor către domeniul militar, precum şi colaborarea cu mediul civil şi comunităţile locale.

Promovarea profesiei militare se desfăşoară pe baza unei strategii proprii, prin implicarea mijloacelor mass-media şi structurilor de relaţii cu publicul.

În acest sens, se vor adopta măsurile care includ tehnici din marketingul modern: mixul promoţional - folosirea simultană a contactului direct cu candidaţii, publicităţii comerciale şi activităţii de informare şi relaţii publice din cadrul Armatei României -, mesajele promoţionale orientate, respectiv folosirea simbolurilor şi identităţilor specifice domeniului militar.

De asemenea va fi valorificat şi feedbackul furnizat de implementarea sistemului de recrutare, formare, pregătire şi utilizare a rezervei voluntare.

Ca urmare, eforturile din acest domeniu se vor concentra pe următoarele direcţii:

- utilizarea spaţiului virtual ca mediu predilect de promovare, în special pentru transmiterea mesajelor şi comunicarea cu potenţialii candidaţi, prin intermediul unui site de recrutare atractiv şi a reţelelor de socializare;

- desfăşurarea de campanii anuale integrate, care vor îmbina contactarea directă, personală a potenţialilor candidaţi cu publicitatea şi relaţiile publice;

- dezvoltarea mesajelor şi acţiunilor destinate să oprească perimarea valorilor promovate de armată în societate.

Managementul carierei personalului

Necesitatea creşterii performanţei organizaţionale, determinată de cerinţa ca forţele armate să fie capabile să răspundă prompt oricărei provocări a mediului de securitate actual complex şi volatil, face ca managementul carierei să devină unul dintre vectorii determinanţi ai dezvoltării competenţei profesionale a personalului Armatei României.

Evoluţia în cariera militară este indisolubil legată de pregătirea, experienţa şi potenţialul de dezvoltare profesională ale fiecărui militar.

În acest context, dinamica proceselor asociate managementului carierei - ca management al performanţei bazat pe competenţe - impune focalizarea eforturilor pe următoarele direcţii de acţiune:

1. Realizarea cadrului structural-organizatoric care să creeze un mediu concurenţial şi motivant pentru dezvoltarea carierei militare prin:

- reorganizarea structurilor militare, redefinirea funcţiilor şi constituirea entităţilor organizatorice în mod stratificat, în acord cu principiile eficacităţii şi eficienţei;

- planificarea riguroasă a asigurării cu resurse umane, pe baza prognozei necesarului de competenţe profesionale pe termen scurt, mediu şi lung, utilizând standardele asociate ocupaţiilor militare;

- implementarea unor principii şi reguli eficiente de planificare organizaţională a carierei individuale, în acord cu necesarul cantitativ şi calitativ de resurse umane.

2. Optimizarea subsistemului metodologic al managementului carierei, în sensul:

- corelării acesteia cu planurile periodice de asigurare cu resurse umane;

- creşterii predictibilităţii şi transparenţei evoluţiei în carieră, prin implementarea unui sistem eficient de selecţie pentru promovare, bazată pe meritocraţie;

- asigurării unui nivel optim al mobilităţii profesionale.

Transformarea învăţământului militar

Transformarea învăţământului militar este axată pe schimbarea paradigmei de pregătire, prin direcţionarea resurselor către formarea şi dezvoltarea profesională a liderilor, luptătorilor şi specialiştilor capabili să acţioneze la schimbările continue din mediul operaţional, înzestraţi cu competenţele profesionale necesare cerinţelor viitoarelor structuri ale Armatei României.

Învăţământul militar trebuie să asigure o abordare integrată a proceselor de pregătire şi educaţie, să contribuie decisiv la atragerea şi reţinerea resurselor umane cu potenţial ridicat pentru profesia militară, respectiv la integrarea eficientă acestora.

În acest domeniu există următoarele direcţii de acţiune:

- corelarea deplină a obiectivelor învăţământului şi programelor de studii cu cerinţele beneficiarilor;

- identificarea competenţelor necesare absolvenţilor pentru îndeplinirea la standardele cerute de beneficiar a atribuţiilor funcţiilor pe care vor fi încadraţi, proiectarea şi acreditarea programelor de formare iniţială şi continuă a personalului militar, în concordanţă cu managementul resurselor umane;

- modernizarea sistemului de învăţământ militar, prin crearea de module/profile noi de pregătire, în acord cu: evoluţiile fenomenului militar, dinamica mediului de securitate, cerinţele structurilor şi nevoile misiunii;

- eficientizarea formării ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor, prin reorganizarea reţelei instituţiilor şi unităţilor de învăţământ militar şi realizarea managementului integrat şi unitar al acestora;

- extinderea şi consolidarea relaţiilor de cooperare cu instituţii de învăţământ militar din statele membre ale NATO şi UE, în vederea şcolarizării în instituţiile acestora a personalului propriu care este/urmează să fie încadrat în unităţile puse la dispoziţia NATO/UE, precum şi cu cele aferente instruirii personalului destinat exploatării noilor sisteme de armament/echipamente achiziţionate prin programele de înzestrare.

Creşterea calităţii vieţii personalului

Principalele obiective vizează:

- îmbunătăţirea cadrului legal privind salarizarea personalului armatei, în cadrul sistemului unic de salarizare a personalului bugetar, în funcţie de realităţile socioeconomice naţionale şi având ca referinţă practicile din armatele altor state membre NATO;

- asigurarea condiţiilor de locuit pentru personalul armatei care îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu, prin îmbunătăţirea cadrului legal şi instituţional privind acordarea compensaţiei lunare pentru chirie;

- modernizarea sistemului medical propriu armatei, atât prin creşterea calităţii actului medical, cât şi prin realizarea unei componente esenţiale pentru calitatea vieţii personalului armatei şi familiilor acestuia, precum şi a pensionarilor militari;

- modificarea şi completarea cadrului legal şi procedural care reglementează problematica veteranilor, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare, astfel încât să se realizeze armonizarea necesară cu legislaţia naţională conexă, respectiv cu practicile/tendinţele din armatele altor state membre NATO;

- eficientizarea dialogului social, în scopul realizării unui mecanism de comunicare mai eficientă cu personalul armatei;

- realizarea şi implementarea unui sistem integrat de management al problemelor sociale cu care se confruntă personalul armatei şi familiile acestuia, cu accent pe problematica veteranilor, răniţilor/invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare;

- dezvoltarea de parteneriate avantajoase cu entităţi guvernamentale şi nonguvernamentale care pot contribui la realizarea unor proiecte sociale de interes pentru Ministerul Apărării Naţionale, prin utilizarea de fonduri externe sau a altor resurse Care nu grevează bugetul instituţiei militare.

Managementul resurselor financiare

Managementul resurselor financiare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale vizează asigurarea finanţării acţiunilor şi măsurilor concrete cuprinse în programele majore potrivit prevederilor Legii nr. 203/2015 privind planificarea apărării.

Acesta se realizează în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în domeniu, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, legile anuale ale bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi cu alte acte normative specifice, urmărindu-se adaptarea sistemului financiar militar la cerinţele de funcţionare a sistemului financiar public.

Totodată, în relaţia cu NATO, UE şi alte organisme internaţionale, managementul resurselor financiare are în vedere regulile financiare generale ale acestor organizaţii, precum şi regulile financiare specifice agenţiilor, programelor sau altor formate de cooperare care funcţionează pe baza unor memorandumuri sau acorduri convenite în comun.

Managementul achiziţiilor pentru apărare

Managementul achiziţiilor pentru apărare are scopul de a asigura utilizarea eficientă a fondurilor publice alocate pentru achiziţiile de produse, servicii şi lucrări necesare armatei, într-un cadru concurenţial, pe baza criteriilor economice de atribuire a unui contract de achiziţie publică şi a principiilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Obiectivul general al managementului achiziţiilor pentru apărare îl constituie achiziţionarea, în corelare cu resursele pentru apărare alocate, a sistemelor de armamente şi echipamentelor militare care înglobează tehnologii moderne adecvate în scopul satisfacerii, în conformitate cu cerinţele fiecărei etape, a nevoilor categoriilor de forţe ale armatei şi asigurării interoperabilităţii cu forţele NATO şi UE.

Realizarea acestui obiectiv presupune:

- perfecţionarea Sistemului integrat de management al achiziţiilor pentru apărare;

- armonizarea permanentă a politicilor de achiziţii pentru apărare prin programele anuale pentru achiziţii publice cu planificarea apărării şi cu resursele puse la dispoziţie prin bugetele alocate în acest sens;

- asigurarea unei proporţii echilibrate între cheltuielile destinate înzestrării şi cele destinate asigurării de bunuri şi servicii şi personalului astfel încât să se atingă un echilibru corect, conform modelelor din spaţiul NATO;

- respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice în domeniul apărării şi securităţii, în conformitate cu dispoziţiile aplicabile la nivel naţional şi european în vigoare;

- perfecţionarea modului de aplicare a reglementărilor din domeniul achiziţiilor pentru apărare;

- intensificarea colaborării, implicării şi stimulării operatorilor economici din industria de apărare, în a realiza produse de tehnică militară necesare înzestrării, la nivelul cerinţelor Armatei României şi al standardelor NATO şi UE, precum şi dezvoltarea capabilităţii acestora de a realiza mentenanţa tehnicii, instruirea personalului şi de formare a instructorilor;

- planificarea investiţiilor în domeniul înzestrării în conformitate cu misiunile Armatei României în cadrul NATO şi UE şi cu nevoile de securitate internă;

- participarea la proiecte le/programe le NATO şi UE pentru realizarea în comun de sisteme de arme şi echipamente militare;

- participarea la proiectele din cadrul iniţiativelor „Smart Defence” la nivel NATO, „Pooling and Sharing” în cadrul UE;

- coordonarea investiţiilor realizate prin efort propriu cu cele acordate de către Guvernul SUA şi cu cele din cadrul Programului NATO de investiţii în securitate (NSIP);

- realizarea de achiziţii prin agenţiile specializate NATO;

- adoptarea de programe de înzestrare comune mai multor categorii de forţe şi dezvoltarea capabilităţilor dual-use;

- perfecţionarea continuă a personalului cu responsabilităţi în domeniul achiziţiilor;

- menţinerea şi dezvoltarea potenţialului de cercetare, expertiză şi consultanţă tehnică şi tehnologică în domeniul militar şi dezvoltarea capabilităţilor de testare şi evaluare ale Ministerului Apărării Naţionale;

- realizarea controlului specific pentru importurile şi exporturile de produse speciale;

- standardizarea şi optimizarea procesului de supraveghere a calităţii la furnizorii de echipamente şi tehnică militară, precum şi asigurarea compatibilităţii echipamentelor şi armamentului din dotare cu cele din înzestrarea armatelor statelor membre NATO.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, în Ministerul Apărării Naţionale este implementat Sistemul integrat de achiziţii pentru apărare, un instrument modem de monitorizare a programelor de achiziţii, similar celor din ţările membre NATO, cu ajutorul căruia se identifică şi se stabilesc atât nevoile şi cerinţele de noi arme, cât şi priorităţile privind necesarul de resurse şi se coordonează şi controlează procesul de achiziţii.

Managementul activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI)

Domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării contribuie la înzestrarea cu sisteme de armament performante, prin implicarea în realizarea programelor esenţiale de înzestrare în cooperare cu parteneri strategici interni sau externi şi prin transferul de tehnologii de vârf către industria naţională de apărare.

Cercetarea-dezvoltarea şi inovarea în domeniul apărării asigură suportul ştiinţific şi tehnologic necesar îndeplinirii misiunilor încredinţate Armatei României, prin dezvoltarea şi valorificarea potenţialului ştiinţific şi tehnologic propriu, urmărind gestionarea eficientă a resurselor alocate şi atragerea de resurse din mediul civil, intern şi internaţional. Cercetarea ştiinţifică şi tehnologică se realizează de către instituţiile specializate ale MApN, instituţiile militare de învăţământ superior şi alte structuri nominalizate prin norme şi instrucţiuni.

Obiectivele cercetării-dezvoltării şi inovării în domeniul apărării urmăresc:

- creşterea performanţei prin: realizarea obiectivelor şi priorităţilor de dezvoltare a capabilităţilor operaţionale pentru categoriile de forţe; menţinerea şi dezvoltarea competenţei ştiinţifice şi tehnologice naţionale în domeniul apărării; refacerea şi consolidarea legăturilor instituţionale între entităţile de cercetare-industrializare-beneficiar;

- asigurarea resurselor proprii prin: creşterea alocaţiilor pentru cercetarea ştiinţifică în cadrul programelor majore ale MApN; dezvoltarea infrastructurii CDI, inclusiv prin accesarea fondurilor structurale: dezvoltarea resursei umane implicate în activitatea de cercetare şi îmbunătăţirea atractivităţii pentru tinerii specialişti;

- implicarea industriei naţionale de apărare în parteneriatele de tip public-privat pe dimensiunea de cercetare-dezvoltare-inovare pentru crearea de noi tehnologii cu dublă utilizare;

- implicarea în realizarea programelor şi proiectelor multinaţionale din domeniul cercetării-dezvoltării pentru apărare, prin participarea în consorţii multinaţionale pentru atragerea de fonduri pe baza contractelor atribuite în regim competiţional de programele UE;

- asigurarea contribuţiei naţionale la realizarea obiectivelor stabilite de NATO şi de Agenţia Europeană de Apărare (EDA) în domeniul capabilităţilor pe termen lung, al apărării împotriva terorismului, al detecţiei şi avertizării timpurii a ameninţărilor, prin implicarea în programele şi iniţiativele comune coordonate de NATO sau EDA;

- cooptarea sectorului privat în activităţile CDI prin atragerea comunităţii ştiinţifice din mediul civil privat şi guvernamental la realizarea proiectelor CDI de interes pentru MApN, finanţate din bugetul propriu.

Managementul infrastructurii de apărare

În conformitate cu eforturile depuse pentru îndeplinirea obiectivelor din domeniul infrastructurii de apărare se urmăreşte păstrarea integrităţii şi dezvoltarea patrimoniului imobiliar al armatei care să fie în măsură să contribuie la asigurarea facilităţilor necesare pentru îndeplinirea misiunilor specifice.

În acest sens au fost intensificate eforturile pentru adaptarea cadrului legislativ domeniului construcţiilor în concordanţă cu respectarea cerinţelor esenţiale privind calitatea în construcţii şi cu asigurarea resurselor necesare îndeplinirii obiectivelor.

Cu o atenţie sporită este tratată activitatea ce vizează reglementările referitoare la circulaţia terenurilor în scopul asigurării păstrării integralităţii patrimoniului imobiliar aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Obiectivele privind infrastructura imobiliară pentru apărare

Se au în vedere următoarele:

- optimizarea politicilor de dezvoltare a infrastructurii imobiliare în concordanţă cu nevoile reale ale utilizatorilor infrastructurii imobiliare prin stabilirea priorităţilor necesare;

- îmbunătăţirea capacităţii de anticipare a nevoilor de facilităţi imobiliare printr-o mai bună colectare a informaţiilor despre starea şi nevoile de reabilitare a construcţiilor din cazărmile ministerului;

- crearea cadrului metodologic, organizaţional şi informaţional pentru participarea la apelurile de proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile;

- modernizarea/reconfigurarea infrastructurii militare (instrucţie şi cartiruire) în funcţie de potenţialele scenarii ale unei agresiuni militare convenţionale, inclusiv cu luarea în considerare a operaţionalizării structurilor aliate de comandă şi control constituite pe teritoriul naţional, respectiv a necesităţilor legate de asigurarea host nation support pentru eventuale forţe NATO dislocate în România în situaţia unei agresiuni militare.

Optimizarea politicii de dezvoltare referitoare la infrastructura imobiliară a Ministerului Apărării Naţionale impune obligativitatea respectării unui minim de cerinţe privind menţinerea stabilităţii cadrului legislativ aplicabil în domeniul investiţiilor imobiliare finanţate din fonduri publice, orice perturbare a acestuia la nivel naţional ducând la modificări în cascadă, cu efecte negative asupra respectării termenelor de realizare a obiectivelor imobiliare.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, priorităţile pe termen scurt şi mediu vizează:

- corelarea infrastructurii militare cu misiunile şi structura de forţe revizuită, dezvoltarea capabilităţilor militare, precum şi cu cerinţele privind poziţionarea/dispunerea echilibrată a forţelor pe teritoriul naţional;

- dezafectarea infrastructurii şi relocarea, acolo unde este posibil, a forţelor în alte locaţii şi utilizarea în comun a aceloraşi facilităţi, având ca scop reducerea numărului de imobile în folosinţă;

- adaptarea cadrului legislativ naţional în domeniul realizării obiectivelor de investiţii imobiliare ale Ministerului Apărării Naţionale la prevederile cadrului administrativ şi juridic al NATO, astfel încât derularea proiectelor din cadrul programului NSIP să fie executate cu celeritate;

- reducerea cheltuielilor de funcţionare a cazărmilor prin identificarea, testarea şi aplicarea de soluţii alternative;

- crearea cadrului legislativ necesar, astfel încât Ministerul Apărării Naţionale să poată beneficia, prin programele operaţionale regionale/sectoriale, de fonduri europene pentru reabilitarea unor imobile aflate în administrare.

Pe termen lung, activitatea se va concentra pe:

- realizarea obiectivelor de investiţie imobiliară prin parteneriate public-public şi public-privat.

O importanţă deosebită se va acorda implementării proiectelor imobiliare în infrastructura ce derivă din Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, precum şi a celor care asigură prepoziţionarea echipamentelor militare ale aliaţilor pe teritoriul naţional.

 

CAPITOLUL 6

Resursele financiare

 

O politică de apărare pentru a fi coerentă şi credibilă trebuie să fie acompaniată de resursele financiare necesare. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede alocarea a 2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru bugetul MApN.

 

Alocarea eficientă a resurselor financiare reprezintă cheia dezvoltării viitoarelor capabilităţi necesare transformării Armatei României într-o structură modernă.

Planificarea şi programarea resurselor financiare pentru apărare vizează îndeplinirea obiectivele politicii de apărare stabilite prin prezentul document şi se realizează practic prin intermediul programelor majore ale Ministerului Apărării Naţionale.

 

Această alocare bugetară corespunde pe deplin cu decizia NATO privind resursele pentru apărare adoptată în 2014 la Summitul din Ţara Galilor - „The Wales Summit Pledge on Defence Investment” 18 şi dovedeşte că România implementează corespunzător această decizie.

 

18 Angajamentul statelor membre de a atinge obiectivul de 2% din produsul intern brut alocat cheltuielilor pentru apărare în decursul a 10 ani (până în 2024), cu diferenţele specifice fiecărui grup de aliaţi (cei care au deja acest nivel de finanţare îl vor menţine, iar ceilalţi 11 vor creşte gradual, în funcţie de creşterea economică naţională). În plus, documentul prevede angajamentul de alocare a 20% din bugetul apărării pentru achiziţia de echipamente majore şi activităţi de cercetare-dezvoltare, precum şi pentru îmbunătăţirea rezultatelor individuale privind nivelul de dislocabilitate şi sustenabilitate a propriilor forţe.

 

Bugetul pentru anul 2017 (16,322 mld. lei, reprezentând 2,00% din PIB credite bugetare) asigură un teren solid pentru accelerarea modernizării Armatei României. Astfel, cheltuielile destinate achiziţiei de echipamente majore reprezintă 46,61% din bugetul total (7,608 mld. lei), procent cu mult peste valoarea de 20% din bugetul apărării recomandată prin The Wales Summit Defence Pledge.

Totodată, alocarea bugetară dovedeşte coerenţa, validitatea şi, mai ales, realizarea practică a acordului politic naţional semnat pe data de 13 ianuarie 2015 de către partidele parlamentare privind alocarea în anul 2017 a unui prag minimal de 2% din produsul intern brut pentru bugetul apărării şi menţinerea acestui nivel pentru următorii 10 ani.

Acordul este esenţial prin prisma asigurării predictibilităţii politicii de înzestrare a Armatei României cu tehnică modernă de luptă, precum şi pentru dezvoltarea unor proiecte de cooperare între industria naţională de apărare şi companii de profil din alte state.

Alocarea resurselor pentru transformarea, modernizarea şi înzestrarea capabilităţilor/structurilor Armatei României se va realiza în ordinea de prioritate prevăzută în Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă, inclusiv în ceea ce priveşte constituirea/completarea stocurilor.

Pentru modernizarea înzestrării, prin achiziţii noi, modernizări şi/sau reparaţii capitale alocarea resurselor financiare se va face ţinând cont de următoarele grupe de echipamente militare:

- maşini de luptă pe roţi şi şenile - transportoare blindate pentru trupe, tancuri, maşini de luptă ale infanteriei şi derivate ale acestora;

- Sisteme de artilerie terestră - aruncătoare proiectile reactive, obuziere calibru 155 mm şi 105 mm autopropulsate şi muniţia aferentă;

- sisteme C4ISR - sisteme integrate de comunicaţii şi informatică, puncte de comandă tip divizie şi brigadă, echipamente specifice pentru echipe de control aerian tactic, sistem comunicaţii prin satelit, echipamente pentru securizarea reţelelor, stocuri strategice de echipamente IT, programe informatice etc.;

- armament şi echipamente individuale şi de grup - sisteme de detecţie şi echipamente de protecţie individuală şi colectivă CBRN, armament individual tip NATO şi echipamente specifice, inclusiv pentru forţele speciale, sisteme de rachete antitanc portabile, sistem de luptă individual avansat (SLIA);

- echipamente de geniu şi de contracarare a dispozitivelor explozive;

- autoturisme de teren blindate şi neblindate;

- platforme de transport multifuncţionale;

- aeronave de luptă şi transport, inclusiv echipamentele de comunicaţii şi localizare specifice;

- sisteme de apărare antiaeriană cu baza la sol - sistem de rachete sol-aer cu bătaie scurtă, medie şi mare, sisteme de ţinte aeriene pentru trageri sol-aer şi navă-aer, module dislocabile radio-releu;

- nave de luptă - fregate tip T22R, turbine, torpile antisubmarin, capabilităţi pentru misiuni antipiraterie, corveta multifuncţională, nave purtătoare de rachete, vânător de mine, nave fluviale, puitor şi dragor de mine, ambarcaţiuni asalt şi alte platforme navale;

- nave de sprijin - nava sprijin pentru operaţii cu forţe speciale, remorcher maritim de port şi radă, remorcher fluvial şi navă de sprijin logistic;

- sisteme fixe şi mobile de cercetare, supraveghere şi contramăsuri electronice - aparatură optică şi optoelectronică, echipamente ISTAR, radare, sistem de război electronic terestru mobil pentru Forţele Aeriene, sistem SCOMAR, echipamente de cercetare şi prelucrare date CBRN, echipamente de supraveghere a situaţiei maritime, sistem hidro-meteo etc.;

- alte bunuri materiale în sprijinul funcţionării structurilor, inclusiv sisteme integrate de securizare a obiectivelor militare, echipamente achiziţionate prin programe specifice cu SUA, facilitate medicală ROL 2 uşor manevrabilă şi containere de securitate.

 

Resursele financiare necesare a fi alocate în perioada 2017-2026, în baza acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru apărare

- mii lei -

 

Cod indicator

Denumire indicator

2017

2018

2019

2020

2021

1

TOTAL MApN:

16.322.232

17.560.000

18,920.000

20.321.290

21.294.000

2

Valoare estimată PIB

815.200.000

878.000.000

946.000.000

1.014.000.000

1.064.700.000

3

PROCENT DIN PIB

2,00%

2,00%

2,00%

2,00%

2,00%

 

Cod indicator

Denumire indicator

2022

2023

2024

2025

2026

1

TOTAL MApN:

22.145.760

23.031.590

23.952.854

24.910.968

25.907.407

2

Valoare estimată PIB

1.107.288.000

1.151.579.520

1.197.642.701

1.245.548.409

1.295.370.345

3

PROCENT DIN PIB

2,00%

2,00%

2,00%

2,00%

2,00%

 

Consideraţii finale

În actualul context geopolitic, securitatea şi, în mod implicit, apărarea excedează competenţelor şi posibilităţilor unui singur stat. În cazul României, apartenenţa la sistemul de valori euroatlantic, respectiv calitatea de membru al NATO şi UE şi parteneriatul strategic cu SUA, asigură garanţiile necesare de securitate - cele mai puternice din întreaga sa istorie - bazate pe principiile solidarităţii şi indivizibilităţii aliate, respectiv pe robusteţea relaţiei transatlantice.

Carta albă a apărării prezintă perspectiva Ministerului Apărării Naţionale cu privire la consolidarea capacităţii operaţionale a Armatei României şi dezvoltarea capabilităţilor necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate.

O linie majoră a implementării direcţiilor de acţiune ale politicii de apărare, în baza Acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru apărare, se referă la alocarea de către Guvern în anul 2017 a 2% din produsul intern brut pentru apărare, în conformitate cu deciziile aliate adoptate la Summitul NATO din 2014 din Ţara Galilor şi potenţate de deciziile privind partajarea echitabilă a sarcinilor adoptate la reuniunea şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles, mai 2017.

Pentru determinarea nivelului de îndeplinire a obiectivelor politicii de apărare, precum şi pentru evaluarea validităţii şi actualităţii prevederilor Cartei Albe, la doi ani de la aprobarea acesteia, se desfăşoară analiza strategică a apărării, iar în baza concluziilor, dacă situaţia o impune, se iniţiază procesul de revizuire a Cartei albe.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în unitatea administrativ-teritorială Dumeşti din judeţul laşi şi în unitatea administrativ-teritorială Suliţa din judeţul Botoşani

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în unitatea administrativ-teritorială Dumeşti din judeţul laşi şi în unitatea administrativ-teritorială Suliţa din judeţul Botoşani, lucrări ce se desfăşoară în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară - etapa I.

(2) Lucrările de înregistrare sistematică cuprind întreg teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Dumeşti din judeţul laşi şi al unităţii administrativ-teritoriale Suliţa din judeţul Botoşani.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 10 noiembrie 2017.

Nr. 1.444.

 

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

 

ORDIN

privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informaţiilor statistice de comerţ intra-UE cu bunuri în anul 2018

 

Potrivit prevederilor Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri,

în temeiul prevederilor Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere Nota de fundamentare nr. 54.169/2017 a Direcţiei statisticii comerţului exterior din cadrul Institutului Naţional de Statistică şi Procedura operaţională „Avizarea actelor cu caracter juridic” - P.O. - 1.0.0.4.02, Ed. II, Rev. 0, aprobată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.399/2017*),

preşedintele Institutului Naţional de Statistică emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă următoarele praguri valorice Intrastat pentru anul 2018: 900.000 lei pentru expedieri intra-UE de bunuri şi, respectiv, 900.000 lei pentru introduceri intra-UE de bunuri.

Art. 2. - Operatorii economici care în cursul anului 2017 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene, a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri, expedieri şi, respectiv, introduceri de bunuri, depăşeşte valoarea pragurilor Intrastat stabilite, trebuie să completeze şi să transmită la Institutul Naţional de Statistică declaraţii statistice Intrastat începând cu luna ianuarie 2018

Art. 3. - În cursul anului 2018 pot deveni furnizori de date Intrastat şi alţi operatori economici, care realizează schimburi intra-UE de bunuri, a căror valoare cumulată de la începutul anului depăşeşte pragurile Intrastat pentru anul 2018. Aceşti operatori economici trebuie să completeze şi să transmită declaraţii statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2018 a expedierilor şi/sau a introducerilor intra-UE de bunuri depăşeşte pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri, expedieri şi, respectiv, introduceri de bunuri.

Art. 4. - Prezentul ordin va fi pus în aplicare de către direcţia de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Statistică.

Art. 5. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.302/2016 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informaţiilor statistice de comerţ intracomunitar cu bunuri în anul 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.005 din 14 decembrie 2016.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele institutului Naţional de Statistică,

Tudorel Andrei

 

Bucureşti, 16 noiembrie 2017.

Nr. 1.887.


*) Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.399/2017 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 67

din 2 octombrie 2017

 

Dosar nr. 1.166/1/2017

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Rodica Susanu - judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă

Ruxandra Monica Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Luiza Maria Păun - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.166/1/2017 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi,  magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.663/305/2013*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus de către intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, punct de vedere formulat în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE.

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Covasna - Secţia civilă a dispus, prin încheierea din data de 30 martie 2017, în Dosarul nr. 3.663/305/2013*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „1. Dacă în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) Ut. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat anumite drepturi salariate, în raport cu alţi angajaţi cărora le-au fost acordate aceleaşi drepturi salariate prin hotărâri judecătoreşti identice;

2. Dacă în aplicarea art. 2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală întemeiată pe discriminare este ţinută să analizeze exclusiv dacă hotărârile judecătoreşti irevocabile comparate sunt identice şi să stabilească dacă pentru unii dintre angajaţi au fost executate, iar pentru alţii s-a refuzai executarea ori este obligată sau are posibilitatea ca, pentru a stabili dacă tratamentul diferenţiat este justificat obiectiv de un scop legitim şi dacă metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare, să analizeze legalitatea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile pentru alţi angajaţi decât reclamanţii, prin raportare la elementele concrete ale titlurilor executorii (cum ar fi caracterul lichid, determinat sau determinabil al creanţelor stabilite de instanţe sau alte coordonate ce definesc posibilitatea efectivă de executare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile);

3. Care sunt reperele şi criteriile pe care instanţa le poate avea în vedere - în cadrul procesual fixat conform celor de mai sus - pentru a stabili dacă tratamentul diferenţiat intră în sfera de reglementare a noţiunilor de Justificare obiectivă” şi „scop legitimşi, respectiv, pentru a califica metodele folosite drept „adecvate şi necesare” în sensul vizat de art. 2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.”

II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

2. Prin acţiunea formulată la data de 13 august 2013 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe cu nr. 3.663/305/2013 reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Covasna şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună următoarele:

- să se constate că, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată), reclamanţii sunt supuşi unui tratament discriminatoriu ca urmare a refuzului pârâţilor de a achita sumele aferente suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare;

- să fie obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri, sumele reprezentând echivalentul celor descrise, calculate prin aplicarea procentului de câte 25% la salariul de bază pentru fiecare din cele două suplimente neacordate, actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data de 1 ianuarie 2004 şi până la achitarea integrală a despăgubirilor;

- obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce şi să cuprindă în buget fondurile necesare achitării către reclamanţi a despăgubirilor pretinse;

- completarea carnetelor de muncă ale reclamanţilor prin menţionarea beneficiului suplimentului postului şi al suplimentului corespunzător treptei de salarizare în cuantum de câte 25% din salariul de bază.

3. În motivare s-a arătat, în esenţă, că reclamanţii, funcţionari publici în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Covasna, au fost trataţi în mod discriminatoriu de către angajator prin raportare la alţi funcţionari publici, colegi ai acestora aflaţi în situaţii identice sau comparabile, pe considerentul că celor din urmă le-au fost achitate anumite drepturi salariale, iar reclamanţilor nu le-au fost acordate aceste drepturi, deşi prestează aceeaşi muncă şi cu toate că atât reclamanţii, cât şi cei din urmă beneficiază de hotărâri judecătoreşti identice prin care le-au fost acordate aceste drepturi.

4. Prin Sentinţa civilă nr. 443 din 14 februarie 2014, Judecătoria Sfântu Gheorghe a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, sentinţa fiind anulată în apel prin Decizia nr. 25/A din 28 ianuarie 2015 a Tribunalului Covasna, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, reţinându-se în decizia de trimitere că litisconsorţiul procesual activ dedus judecăţii cuprinde trei tipuri de reclamanţi, situaţia fiecărui grup procesual trebuind a se bucura de o analiză particulară, respectiv: există reclamanţi care deţin hotărâri judecătoreşti de recunoaştere şi acordare a celor două suplimente fără cuantificarea procentului sau fără arătarea modului de determinare a cuantumului sporurilor (hotărâri de obligare la plata sporurilor în sine, marea majoritatea hotărârilor depuse la dosar), există reclamanţi cărora numai le-a fost constatat dreptul la un salariu compus din suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, fără cuantificarea sporurilor, cât şi reclamanţi care nu deţin niciun fel de hotărâre judecătorească de recunoaştere, acordare sau constatare a sporurilor necuantificate pentru că acţiunile le-au fost respinse sau pentru că nu s-au adresat vreodată instanţei, fiecare dintre aceste categorii de reclamanţi invocând hotărâri judecătoreşti diverse, dintre care cele mai multe nu au fost prezentate primei instanţe, ci se găsesc în dosarul format în apel.

5. În al doilea ciclu procesual, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentinţa civilă nr. 1.146 din 7 iunie 2016 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, reţinându-se aplicabilitatea principiilor enunţate în cadrul Deciziei nr. 2/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fără a se face vreo distincţie între cele trei categorii de reclamanţi.

6. Împotriva acestei din urmă sentinţe au declarat apel reclamanţii, cauza urmând a fi soluţionată în ultimă instanţă în apel de către Tribunalul Covasna în complet de divergenţă.

7. Rezumând, instanţa de trimitere a arătat că premisa de fapt a cauzei este aceea că atât reclamanţii, cât şi colegii acestora beneficiază de sentinţe irevocabile al căror dispozitiv este identic prin care le-au fost acordate suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare fără cuantificarea sumelor, iar pentru o parte dintre funcţionari angajatorul a plătit sumele din sentinţe, în vreme ce pentru reclamanţi s-a invocat lipsa caracterului lichid al creanţei, fiind refuzată executarea.

III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

8. Prin încheierea de sesizare din data de 30 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.663/305/2013*, Tribunalul Covasna - Secţia civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

9. De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, depinde soluţionarea pe fond a pricinii, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată vizează repararea prejudiciului cauzat prin discriminare, premisa acţiunii fiind aceea că angajatorul a aplicat un tratament diferit angajaţilor săi care beneficiază de hotărâri judecătoreşti identice, executând aceste sentinţe pentru o parte dintre angajaţi, în vreme ce pentru reclamanţi a refuzat să le execute.

10. Prin urmare, problema de drept ce se impune a fi lămurită este aceea dacă, în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat anumite drepturi salariale, în raport cu alţi angajaţi cărora le-au fost acordate aceleaşi drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti identice.

11. Într-o altă formulare s-a arătat că se impune a se stabili dacă punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi care beneficiază de hotărâri judecătoreşti identice, dar pentru care s-a refuzat punerea în executarea a acestora.

12. Totodată, de lămurirea modului de interpretare a art. 2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, depinde soluţionarea pe fond a pricinii întrucât în speţa dedusă judecăţii angajatorul a invocat un scop legitim pentru refuzul de a executa hotărârile judecătoreşti de care se prevalează reclamanţii, şi anume faptul că respectivele hotărâri nu sunt apte a fi puse în executare deoarece nu dau naştere unor creanţe lichide, lipsind din titluri orice criteriu de determinare a sumelor.

13. În acest context, având în vedere că discriminarea invocată de reclamanţi are ca premisă punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti irevocabile care, la rândul lor, nu cuprind creanţe lichide (ca premisă sunt identice cu cele refuzate a fi executate), se impune a se stabili dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 2 alin, (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală întemeiată pe discriminare este ţinută să analizeze exclusiv dacă hotărârile judecătoreşti irevocabile comparate sunt identice şi să stabilească dacă pentru unii dintre angajaţi au fost executate, iar pentru alţii s-a refuzat executarea ori este obligată sau are posibilitatea să analizeze legalitatea executării anterioare a hotărârilor judecătoreşti pentru alţi angajaţi decât reclamanţii, prin raportare la elementele concrete ale titlurilor executorii (cum ar fi caracterul lichid, determinat sau determinabil al creanţelor stabilite de instanţe sau alte coordonate ce definesc posibilitatea efectivă de executare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile).

14. Într-o altă formulare se pune problema a se lămuri dacă norma de mai sus permite instanţei învestite cu acţiunea în răspundere civilă delictuală pentru repararea prejudiciului cauzat prin discriminare ca, pentru a stabili dacă tratamentul diferenţiat este justificat obiectiv de un scop legitim şi dacă metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare, să analizeze caracterul legal sau nelegal al punerii în executare de către angajator a unor titluri executorii constând în hotărâri judecătoreşti irevocabile.

15. Raportat la cele menţionate se impune a se stabili care sunt reperele şi criteriile pe care instanţa le poate avea în vedere - în cadrul procesual fixat conform celor de mai sus - pentru a stabili dacă tratamentul diferenţiat intră în sfera de reglementare a noţiunilor de „justificare obiectivă” şi „scop legitim” şi, respectiv, pentru a califica metodele folosite drept „adecvate şi necesare”, în sensul vizat de ari 2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată.

16. Instanţa de trimitere a apreciat că problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre

17. În acest sens, reţinându-se analiza problemei de drept în cadrul procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă are întotdeauna ca punct de plecare datele concrete ale speţei a cărei soluţionare pe fond depinde de această dezlegare, s-a apreciat relevant faptul că pronunţarea Deciziei nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia discriminării a avut în vedere o altă situaţie de fapt, în condiţiile în care în cauza respectivă tratamentul diferenţiat avea ca premisă faptul că o parte dintre angajaţi beneficiau de hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care le erau acordate anumite drepturi salariale, în vreme ce reclamanţii nu beneficiau de hotărâri judecătoreşti de acordare a respectivelor drepturi, or, în cauza de faţă, premisa este aceea că toţi angajaţii beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care le sunt acordate aceleaşi drepturi, în exact aceeaşi modalitate.

18. S-a mai arătat că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

19. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat în scris punct de vedere de către intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, prin care s-a apreciat, în consonanţă cu argumentele prezentate în cuprinsul raportului, că demersul instanţei de trimitere este inadmisibil în contextul pronunţării Deciziei nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Deciziei nr. 1/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

20. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, majoritatea instanţelor naţionale au comunicat că nu au identificat practică judiciară în această materie (la nivelul Curţii de Apei Bacău, Curţii de Apel Cluj, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Ploieşti, Curţii de Apel Suceava, Curţii de Apel Târgu Mureş, Curţii de Apel Timişoara şi Curţii de Apel Alba Iulia).

21. La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Oradea, Curţii de Apel Piteşti şi al Curţii de Apel Craiova nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă, fiind exprimate doar puncte de vedere teoretice ale judecătorilor.

22. Curtea de Apel laşi a identificat o singură cauză în care a fost invocată şi dezbătută această chestiune, respectiv Sentinţa nr. 2.406 din 4 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul laşi - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.331/99/2015, prin care s-a respins acţiunea reclamanţilor, soluţie menţinută prin respingerea apelului prin Decizia nr. 297 din 15 martie 2016 a Curţii de Apel laşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

23. Curtea de Apel Constanţa a arătat că, în afară de Dosarul nr. 2.886/113/2013, soluţionat prin Decizia nr. 177/CM din 11 martie 2015, în care Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a pronunţat Decizia nr. 2/2015, nu au fost identificate alte cauze în care să se fi pus chestiunea de drept indicată. De asemenea a fost indicată şi Decizia nr. 1/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 8.276/197/2014.

24. Curtea de Apel Braşov a identificat Decizia nr. 389/R din 10 mai 2016, definitivă, pronunţată de Secţia contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe în Dosarul nr. 1.775/62/2015, prin care s-a reţinut că nu există discriminare.

25. Tribunalul Braşov a comunicat că a identificat practică judiciară neunitară la nivelul acestei instanţe, sens în care a depus următoarele hotărâri:

- Decizia nr. 372/R din 22 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă în Dosarul nr. 14.271/197/2011, prin care s-a admis acţiunea, însă reclamanţii aveau hotărâri prin care li s-a respins irevocabil solicitarea de acordare a suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25%, reţinându-se ideea de „situaţie similară”, astfel că speţa este diferită;

- Decizia nr. 1.232/R din 15 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.650/197/2011, prin care s-a respins acţiunea în mod irevocabil.

26. Tribunalul Covasna a transmis o serie de hotărâri judecătoreşti cu privire la discriminare, după cum urmează:

- Decizia nr. 91/R din 5 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă în Dosarul nr. 3.329/305/2011, şi Decizia nr. 254/A din 27 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă în Dosarul nr. 3.010/305/2013, prin care reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul salarial;

- Decizia nr. 190/A din 3 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă în Dosarul nr. 607/119/2014, pronunţată în contestaţie în anulare, soluţia fiind de respingere;

- Decizia nr. 47/A din 4 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.450/305/2013, şi Decizia nr. 488/R din 15 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă în Dosarul nr. 171/248/2013, care vizează situaţia din cauza în care s-a formulat prezenta sesizare, soluţiile fiind de admitere a acţiunii în temeiul discriminării;

- Sentinţa civilă nr. 1.028 din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă în Dosarul nr. 4.564/305/2015, care se referă la reclamanţi care nu deţin un titlu pentru drepturile salariale;

- Decizia nr. 249/R din 9 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins în mod definitiv acţiunea reclamanţilor, speţa fiind similară cu cea în care s-a formulat prezenta sesizare.

27. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.176/C/1977/111-5/2017 din 30 mai 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VI. Jurisprudenţă Curţii Constituţionale

28. Prin deciziile nr. 818 din 3 iulie 2008, nr. 819 din 3 iulie 2008, nr. 820 din 3 iulie 2008 şi nr. 821 din 3 iulie 2008, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

29. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, s-a constatat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

30. Analizând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele hotărâri relevante:

- Decizia nr. 2/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 13/1/2014/HP/C, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, prin care s-a admis în parte sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.886/113/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că, în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi;

- Decizia nr. 1/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 3.899/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 25 martie 2016, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 8.276/197/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă diferenţa de tratament din partea unui angajator, manifestată cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti, ce constituie titluri executorii de care beneficiază mai mulţi angajaţi, în sensul că pentru unii angajaţi, beneficiari ai titlurilor executorii menţionate, acestea au fost puse în executare voluntar, iar pentru alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie, s-a refuzat executarea, deşi toate hotărârile judecătoreşti ce constituie titluri executorii vizează aceleaşi drepturi salariale, respectiv sporuri acordate pe baza aceloraşi temeiuri de drept, în toate cazurile necuantificate, această diferenţă de tratament poate fi interpretată ca fiind o discriminare în sensul art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.*

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

31. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

32. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

33. Procedura sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, privită ca mecanism procedural nou şi ca parte a reformării sistemului procesual civil, are drept scop uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, aşa încât, spre deosebire de recursul în interesul legii care are menirea de a înlătura o practică neunitară intervenită deja în rândul instanţelor judecătoreşti, ea are semnificaţia unui remediu a priori care urmăreşte să preîntâmpine practica judiciară neunitară.

34. În vederea atingerii scopului menţionat, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, conturând cadrul legal al acestei instituţii.

35. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casape şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casape şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţii de Casape şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată

36. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor

37. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ. Odată declanşat mecanismul de unificare jurisprudenţială urmează a fi avute în vedere şi condiţiile formale pe care trebuie să le îndeplinească încheierea de sesizare.

38. Condiţiile de admisibilitate pot fi identificate după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

39. În speţă, sesizarea formulată de Tribunalul Covasna nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate, nefiind îndeplinite condiţiile existenţei şi noutăţii unei chestiuni de drept reale, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. De altfel, asupra unei sesizări asemănătoare, prin care s-a urmărit pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune implicând un anumit comportament manifestat de un angajator în raporturile cu angajaţii săi, comportament decurgând din neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-au stabilit în favoarea angajaţilor drepturi salariale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a mai pronunţat, în sensul că, prin Decizia nr. 1/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 25 martie 2016, a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 8.276/197/2014 prin care se urmărea dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă diferenţa de tratament din partea unui angajator, manifestată cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti, ce constituie titluri executorii de care beneficiază mai mulţi angajaţi, în sensul că pentru unii angajaţi, beneficiari ai titlurilor executorii menţionate, acestea au fost puse în executare voluntar, iar pentru alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie, s-a refuzat executarea, deşi toate hotărârile judecătoreşti ce constituie titluri executorii vizează aceleaşi drepturi salariale, respectiv sporuri acordate pe baza aceloraşi temeiuri de drept, în toate cazurile necuantificate, această diferenţă de tratament poate fi interpretată ca fiind o discriminare în sensul art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată”.

40. În motivarea deciziei amintite, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a subliniat că întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează lămurirea unei chestiuni de drept punctuale, concrete, ci pretinde o interpretare abstractă, cu un ridicat grad de generalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată.

41. Într-un atare context se reţine că doar primele trei condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, tribunalul învestit cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să o soluţioneze.

42. Cu referire la condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reţine că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”.

43. În încercarea de a clarifica conţinutul acestei noţiuni, în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma „problemă de drept” trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

44. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

45. În acelaşi timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa şi, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

46. Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a două din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ţinut în primul rând să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică.

47. Pe de altă parte, cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.

48. În cazul prezentei sesizări, după ce se indică, în principal, faptul că de modul de interpretare şi aplicare al dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, depinde soluţionarea pe fond a pricinii - întrucât obiectul cererii de chemare în judecată vizează repararea prejudiciului cauzat prin discriminare, premisa acţiunii fiind aceea că angajatorul a aplicat un tratament diferit angajaţilor săi care beneficiază de hotărâri judecătoreşti identice, executând aceste sentinţe pentru o parte dintre angajaţii săi, în vreme ce pentru reclamanţi a refuzat să le execute -, se prezintă în concret motivul, raţiunea pentru care autorul sesizării a apelat la mecanismul de unificare jurisprudenţială, şi anume, de a se stabili pe această cale dacă punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariile reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi care beneficiază de hotărâri judecătoreşti identice, dar pentru care s-a refuzat punerea în executare a acestora.

49. În niciun moment prin încheierea de sesizare nu se indică raportul de cauzalitate între tratamentul diferenţiat decurgând din conduita angajatorului şi criteriul de discriminare care s-ar putea desprinde din conţinutul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, şi nici nu se pretinde de către instanţa de trimitere că ar urmări să obţină lămurirea unui text de lege lacunar, incomplet sau discutabil care reglementează existenţa discriminării.

50. În doctrină s-a arătat însă că, în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se cere trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text de lege, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică.

51. Aşadar, ceea ce ar fi trebuit să constituie raţionamentul logico-juridic clar explicitat de instanţa de sesizare în cuprinsul motivării hotărârii sale judecătoreşti, care să confere părţilor dovada că soluţia din dosar este una fundamentată în raport cu înlănţuirea logică a faptelor şi a regulilor de drept, a îmbrăcat forma unei întrebări generice adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având ca finalitate rezolvarea unei chestiuni de drept cu valoare de principiu, de a se stabili dacă un anumit comportament, manifestat de către angajator în raporturile cu angajaţii săi - angajator care, de la caz la caz, apreciază dacă să pună în executare drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, după cum în dispozitivul acestora sunt cuantificate sau nu sumele decurgând din drepturile salariale recunoscute angajaţilor săi -, poate fi considerat discriminare.

52. Cu privire la acest aspect, al necesităţii indicării textului de lege lacunar sau controversat, care ar necesita preventiv o rezolvare de principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a mai pronunţat, aşa cum s-a arătat, în chiar contextul unor sesizări ce puneau în discuţie diferenţa de tratament la care recurgea un angajator cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti reprezentând titluri executorii pentru angajaţii săi, hotărâri vizând aceleaşi drepturi salariale, respectiv, în contextul unor sesizări privind tratamentul discriminatoriu.

53. Astfel, prin Decizia nr. 2/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 13/1/2014/HP/C, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, s-a stabilit că, în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi, iar prin Decizia nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 25 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a subliniat importanţa şi necesitatea identificării de către instanţa de trimitere a acelor norme legale neclare sau primitoare de mai multe înţelesuri (cu referire la cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată), care s-ar aplica în cauză, şi a acelui criteriu protejat, presupus a fi fost încălcat prin fapta angajatorului, arătând că numai prin indicarea lor se poate justifica demersul procesual în vederea interpretării adecvate a textului de lege şi se poate verifica legătura sesizării formulate cu soluţionarea pe fond a cauzei.

54. În condiţiile în care nu se arată în ce fel norma legală este neclară sau primitoare de mai multe înţelesuri, care, de altfel, se impun a fi arătate în sesizare, orice demers, din partea completului învestit cu soluţionarea sesizării, de identificare a unui criteriu de discriminare şi de aplicare a acestuia la situaţia de fapt dedusă judecăţii presupune o depăşire a limitelor învestirii prin efectuarea de verificări suplimentare ale situaţiei de fapt, adăugând valenţe noi în analiza sesizării, ceea ce legea nu permite, întrucât ar determina o judecată efectivă a cauzei, şi nu un proces de interpretare a unui act normativ.

55. Rezultă că, faţă de modul în care este definită noţiunea de discriminare prin raportare la noţiunea de „criteriu protejat”, atât în dreptul Uniunii Europene, cât şi în dreptul intern, sesizarea apare ca inadmisibilă, întrucât în speţa în care a fost formulată nu a fost invocat, identificat şi prezentat acel criteriu protejat care ar fi determinat tratamentul mai puţin favorabil, considerat discriminatoriu, iar acest criteriu nu poate fi nici dedus din actul de sesizare al instanţei de trimitere.

56. Prin urmare, prima întrebare a Tribunalului Covasna, prin gradul ei de generalitate, şi în raport cu finalitatea urmărită de autorul sesizării, nu poate fi apreciată ca întrunind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

57. Nu în ultimul rând, se mai observă că din încheierea de sesizare lipseşte total argumentarea sesizării instanţei supreme sub aspectul îndeplinirii condiţiei noutăţii chestiunii de drept, instanţa de trimitere limitându-se să afirme că problema de drept este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre. O asemenea abordare din partea autorului sesizării nesocoteşte întreg mecanismul procedural de uniformizare a jurisprudenţei şi de asigurare a predictibilităţii acesteia, arătând încă o dată prin aceasta că scopul sesizării nu l-a constituit lămurirea vreunui text de lege dintr-o reglementare nouă şi nici preîntâmpinarea practicii neunitare din perspectiva unor norme legale devenite actuale în urma unor situaţii litigioase contemporane.

58. Sub forma unei a două întrebări, instanţa de trimitere urmăreşte să afle dacă în temeiul art. 2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, este îndreptăţită să analizeze caracterul legal sau nelegal al punerii în executare de către angajator a unor titluri executorii constând în hotărâri judecătoreşti irevocabile (spre exemplu: să analizeze caracterul lichid, determinat sau determinabil al creanţelor stabilite de instanţe sau alte coordonate ce definesc posibilitatea efectivă de executare a unei hotărâri judecătoreşti).

59. Din această perspectivă se constată că prin întrebarea de mai sus nu se urmăreşte lămurirea unei chestiuni de drept punctuale, concrete, ci o rezolvare cu caracter particulara speţei deduse judecăţii, cu nesocotirea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

60. Nicăieri nu se arată în ce ar consta faptul discriminării şi în ce context legal ar putea instanţa supremă să îl îndrume pe autorul sesizării pentru ca hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa să capete forţa de convingere dorită.

61. Pe aceeaşi linie a îndrumărilor cu caracter particular solicitate de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea de sesizare se doreşte a se „impune” care sunt reperele şi criteriile pe care instanţa de trimitere le poate avea în vedere - în cadrul procesual fixat conform celor de mai sus - pentru a stabili dacă tratamentul diferenţiat intră în sfera de reglementare a noţiunilor de „justificare obiectivă” şi „scop legitim” şi, respectiv, pentru a califica metodele folosite drept „adecvate şi necesare”, în sensul vizat de art. 2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată.

62. Aşadar, în contextul generic, ipotetic, dacă un anumit comportament, manifestat de către un angajator în raporturile cu angajaţii săi, poate fi considerat discriminare, după cum apare sau nu ca justificată reţinerea acestuia de a pune în executare, în mod voluntar, de la caz la caz, hotărâri judecătoreşti reprezentând titluri executorii pentru angajaţii săi, hotărâri vizând aceleaşi drepturi salariate, instanţa de trimitere urmăreşte trasarea de principiu a unor repere şi criterii care Să se subscrie cerinţelor legiuitorului din art. 2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată.

63. De această dată nu se mai pretinde că se urmăreşte lămurirea de principiu a unei probleme de drept, ci se solicită expres circumstanţierea de către instanţa supremă a criteriilor care dezavantajează anumite persoane, tot într-un mod abstract, ipotetic, sub pretextul verificării de către autorul sesizării a justeţei tratamentului diferenţiat la care a recurs angajatorul în speţa dedusă judecăţii.

64. Cu toate că respectarea, interpretarea şi aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, iar un tratament diferit în scopul respectării, interpretării şi aplicării corecte a legii reprezintă o metodă „adecvată şi necesară”, cum se arată în doctrina de specialitate, instanţa supremă nu îşi poate depăşi limitele de competenţă şi nu poate trasa, cum consideră autorul sesizării, repere şi criterii pentru o mai bună soluţionare a speţei.

65. Cum nicio întrebare adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a ţinut seama de necesitatea întrunirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.663/305/2013*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2017.

 

p. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitral

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr.74

din 16 octombrie 2017

 

Dosar nr. 1.365/1/2017

 

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Doina Popescu - pentru preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă

Creţu Dragu - judecător la Secţia I civilă

Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcâ - judecător la Secţia I civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Paulina Lucia Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Virginia Florentina Duminecă - judecător la Secţia a II-a civilă

Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă

Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dinu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1,365/1/2017 la care a fost conexat Dosarul nr. 1.387/1/2017 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.526/111/2016 şi Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.161/109/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depuse de către părţi puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularii şi obiectul sesizărilor

1. Prin încheierea de şedinţă din 10 aprilie 2017, dată în Dosarul nr. 1.526/111/2016, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), şi a prevederilor art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015), în sensul de a se stabili „dacă perioada în care asiguratul a fost elev al unul ciclu profesional în cadrul Şcolii Militare de Muzică, absolvit după gimnaziu, se asimilează stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, respectiv dacă constituie vechime în serviciu pentru o persoană din sistemul de apărare naţională”.

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 9 mai 2017 cu nr. 1.365/1/2017.

2. La data de 10 mai 2017 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Dosarul nr. 1.387/1/2017, ce a fost conexat la primul dosar, respectiv nr. 1.365/1/2017.

Această a două sesizare a fost formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, care prin încheierea din 12 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.161/109/2016, a solicitat dezlegarea chestiunii de drept vizând modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, precum şi a dispoziţiilor art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015, raportat la Decretul nr. 198/1953 privind reorganizarea Şcolii Militare de Muzică (Decretul nr. 198/1953), respectiv „dacă perioada în care o persoană a urmat ciclul de învăţământ profesional de muzică militară din cadrul Şcolii Militare de Muzică constituie perioadă în care a fost elev al unei şcoli militare pentru formarea cadrelor militare sau, dimpotrivă, poate fi echivalată liceului militari.

II. Expunerea succintă a celor două procese în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept menţionată

3. Obiectul învestirii instanţei în Dosarul nr. 1.526/111/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă II constituie contestaţia înregistrată la data de 7 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, prin care contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, să se dispună obligarea intimatei la revizuirea drepturilor sale de pensie prin luarea în calcul la stabilirea pensiei a perioadei anilor 1973-1976, cât a fost elev al Şcolii Militare de Muzică.

4. Prin Sentinţa civilă nr. 705/L.M. din 24 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a respins contestaţia, prima instanţă reţinând că intimata a valorificat în calculul pensiei doar perioada 25 septembrie 1976-11 septembrie 1978, în care contestatorul a urmat cursurile şcolii de formare a subofiţerilor, fără a valorifica şi perioada cât a urmat ciclul profesional la Şcoala Militară de Muzică, cu motivarea că în această perioadă a fost elev al unei şcoli profesionale militare şi aceasta nu se încadrează în perioadele contributive prevăzute la art. 49 din Legea nr. 263/2010.

5. S-a reţinut că, prin Decretul nr. 198 din 28 aprilie 1953, Şcoala Militară de Muzică a fost reorganizată cu 3 cicluri de învăţământ, astfel: ciclul de învăţământ profesional de muzică militară cu durata de 3 ani; ciclul de formare a subofiţerilor de muzică militară cu durata de 2 ani; ciclul de formare a ofiţerilor dirijori cu durata de 3 ani.

6. Totodată, la art. 5 din acest act normativ a fost prevăzută modalitatea de recrutare pentru ciclul profesional, adică studii de cel puţin 7 clase, vârsta de cel puţin 15 ani şi cel mult 17 ani. În urma acestei reorganizări, Şcoala Militară de Muzică a fost scoasă din reţeaua ministerului de resort, astfel că şcoala profesională cu durata de 3 ani nu mai era echivalentă nici măcar cu clasele a IX-a şi a X-a de liceu.

7. În fişa de pensie a contestatorului este trecută calitatea de elev la Şcoala Militară de Subofiţeri în perioada 25 septembrie 1976-11 septembrie 1978 şi, ulterior, de cadru militar permanent până la data de 15 septembrie 1998, iar perioada anilor 1973-1976, cât a urmat ciclul profesional la Şcoala Militară de Muzică, nu este încadrată nici de angajator în categoria de vechime în specialitate, această perioadă fiind echivalentă cu perioada de studii liceale care, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 şi Legii nr. 223/2015, nu se valorifică la calculul drepturilor de pensie.

8. Dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015 nu se referă la studii liceale sau echivalente acestora, or, şcoala profesională este echivalentul studiilor liceale, şi nu echivalentul şcolilor militare la care se referă textul de lege, pentru că acesta are în vedere situaţia studiilor postliceale efectuate prin şcoli de subofiţeri, aşa cum a efectuat şi contestatorul în perioada 25 septembrie 1976-11 septembrie 1978, sau universitare.

9. Or, în speţă, contestatorul avea doar vârsta de 15 ani la nivelul anului 1973, având în vedere data de naştere a acestuia, 19 octombrie 1958, vârstă la care putea urma doar cursuri liceale sau corespondente acestui nivel, respectiv şcoală profesională, studii care, potrivit dispoziţiilor legale mai sus invocate, au fost excluse de legiuitor de la valorificare la calculul drepturilor de pensie.

10. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul, susţinând că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii. Astfel, Legea nr. 263/2010 statuează prin art. 17 alin. (2) raportat la art. 49 alin. (1) lit. g) că perioada în care asiguratul a fost elev al unei şcoli militare, cu excepţia liceului militar, constituie stagiu de cotizare, fiind exclusă de la valorificare ca stagiu de cotizare asimilat doar perioada liceului militar. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge. Textul de lege impune, ca singură condiţie, ca asiguratul să fi fost elev al unei şcoli militare, fără a face distincţie între natura cursurilor desfăşurate la acea şcoală militară, respectiv între ciclurile de învăţământ în care este organizată şcoala militară, în speţă, Şcoala Militară de Muzică, iar nu o şcoală profesională, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.

11. Apelantul a mai arătat că, abia prin Hotărârea Guvernului nr. 1.016/1990 privind înfiinţarea, în cadrul Şcolii Militare de Muzică, a ciclului liceal (Hotărârea Guvernului nr. 1.016/1990), s-a stabilit că, începând cu anul şcolar 1990-1991, ciclul profesional din Şcoala Militară de Muzică din subordinea Ministerului Apărării Naţionale se transformă în ciclu liceal cu durată completă (clasele IX-XII), pentru care şcoala este autorizată să elibereze acte de studii liceale în profilul muzică.

12. S-a arătat că, atât timp cât ciclul profesional (iar nu şcoală profesională) a fost efectuat de apelantul-contestator în cadrul aceleiaşi şcoli militare, instanţa de fond trebuia să constate că perioada anilor 1973-1976, în care a fost elev în cadrul Şcolii Militare de Muzică, se include în ipoteza art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 care se referă la „elev al unei şcoli militare”, excepţiile fiind de strictă interpretare şi aplicare. Potrivit normei analizate, nu constituie stagiu asimilat perioada liceului militar şi, prin urmare, excepţia nu poate fi extinsă pe cale de interpretare şi ia formele echivalente liceului militar.

13. În Dosarul nr. 1161/109/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă, din încheierea de sesizare rezultă că, pe rolul instanţei, în calea de atac a apelului, se află cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, privitor la reţinerea ca fiind perioadă asimilată stagiului de cotizare a perioadei în care apelantul a fost elev al Şcolii Militare de Muzică (1972- 1975). Acesta a invocat, în drept, dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, prevederi similare regăsindu-se şi în art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015.

14. Apelul a fost declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.592 din 26 octombrie 2016 a Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, care a respins acţiunea reclamantului cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 198/1953, cursurile ciclului profesional al Şcolii Militare de Muzică nu urmăresc formarea de cadre militare, astfel că perioada respectivă nu constituie stagiu de cotizare şi nici vechime în serviciu.

15. Prin întâmpinarea formulată în apel, intimata-pârâtă a invocat lipsa unei perioade asimilate, rezultată din faptul că reclamantul a fost elevul unei şcoli profesionale militare ce nu se încadrează în cadrul instituţiilor militare de învăţământ şi/sau şcolilor militare.

16. S-a reţinut ca având relevanţă în cauză modalitatea în care poate fi încadrată Şcoala Militară de Muzică, respectiv dacă este o instituţie militară de învăţământ/şcoală militară sau este asimilată liceului militar/învăţământului liceal.

III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor

17. Curtea de Ape/ Oradea - Secţia I civilă a constatat admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, având în vedere următoarele considerente:

18. De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 şi a prevederilor art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, în speţă, se solicită revizuirea drepturilor de pensie ale contestatorului, prin luarea în calcul la stabilirea pensiei a perioadei anilor 1973-1976, în care acesta a fost elev - ciclul profesional în cadrul Şcolii Militare de Muzică.

19. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel cum rezultă din consultarea portalului instanţei supreme.

20. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării, motivat de faptul că de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, precum şi a dispoziţiilor art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât în cauză se pune în discuţie modalitatea de interpretare a sintagmelor „cu excepţia liceului militar”, „cu excepţia învăţământului liceal” cuprinse în prevederile legale de mai sus, raportat la Decretul nr. 198/1953. Apelantul-reclamant a apreciat că în aceste sintagme nu este cuprinsă şi Şcoala Militară de Muzică, organizată potrivit decretului menţionat, ci aceasta este o şcoală militară/instituţie militară de învăţământ; intimata-pârâtă a apreciat în sens contrar.

21. S-a arătat că problema de drept enunţată este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; cauzele de această natură nu ajung pe rolul instanţei supreme, fiind soluţionate definitiv în faţa curţilor de apel, iar problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data sesizării.

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

22. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate de către părţi următoarele puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii:

23. Apelanţii-contestatori din cele două cauze, prin avocat, au formulat un punct de vedere comun prin care au susţinut că ciclul profesional de muzică militară, ca formă de învăţământ militar, este echivalentul Şcolii Militare de Muzică. Au mai arătat că Şcoala Militară de Muzică urmată în perioada 1972-1975 are calitatea de şcoală militară din sistemul de apărare naţională, conform dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, neavând relevanţă dacă este sau nu de nivel superior studiilor liceale. Prin urmare, perioada în care reclamanţii au fost elevi în cadrul Şcolii Militare de Muzică se include în ipoteza prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, care se referă la „elev al unei şcoli militare”, iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare Potrivit normei analizate, nu constituie stagiu asimilat perioada liceului militar şi, prin urmare, excepţia nu poate fi extinsă pe cale de interpretare şi la formele echivalente liceului militar,

24. Prin punctul de vedere formulat de intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, prin consilier juridic, s-a achiesat la constatările din raportul comunicat, apreciindu-se că perioada în care asiguratul a fost elev al unui ciclu profesional în cadrul Şcolii Militare de Muzică, absolvit după gimnaziu, nu se asimilează stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi, ca atare, nu reprezintă vechime în serviciu pentru o persoană din sistemul de apărare naţională.

V. Punctele de vedere ale titularilor sesizărilor

25. În opinia completului de judecată al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, textul art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretat în sensul că exclude de la valorificare, ca stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, orice formă de studii de nivel liceal, adică perioada liceului militar, dar şi perioada de învăţământ profesional care se desfăşura, ca şi liceul, după absolvirea gimnaziului şi care reprezintă, ca şi liceul, o formă de învăţământ intermediară între gimnaziu şi învăţământul superior.

26. Legiuitorul a inclus în categoria perioadelor asimilate numai acele perioade în care asiguratul a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

27. Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Decretul nr. 468/1957 pentru reglementarea îndeplinirii serviciului militar, republicat

(Decretul nr. 468/1957), „Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot fi admişi în şcolile militare sau în instituţiile militare de învăţământ superior. Cei admişi sunt consideraţi încorporaţi. Elevii liceelor militare, la absolvirea liceului militar, se consideră încorporaţi în şcolile militare la care au fost, repartizaţi de către Ministerul Forţelor Armate.

28. De asemenea, conform art. 56 alin. (1) din Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România, cu modificările ulterioare (Legea nr. 14/1972), .Absolvenţii liceelor militare, după ce au reuşit la examenul de bacalaureat sau la examenul de admitere în şcolile militare, sunt consideraţi încorporaţi la şcolile militare la care au fost repartizaţi de către Ministerul Apărării Naţionale în art. 57 din aceeaşi lege se prevăd următoarele: „Condiţiile de admitere în instituţiile militare de învăţământ se stabilesc de către Ministerul Apărării Naţionale, în măsura în care nu sunt prevăzute prin alte acte normative. La concursul de admitere se pot prezenta tinerii care au împlinit cel puţin 18 ani. Cei admişi sunt consideraţi încorporaţi.

29. Rezultă aşadar că la şcolile militare puteau fi înscrişi doar tinerii care au împlinit vârsta de cel puţin 18 ani, fiind vorba despre învăţământul pentru formarea cadrelor militare în activitate, în cadrul căruia persoana în cauză îndeplinea serviciul militar obligatoriu în calitate de elev al şcolii militare.

30. În consecinţă, numai perioada în care asiguratul a fost elev al unei şcoli militare de nivel superior studiilor liceale constituie stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în accepţiunea art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010.

31. Norma nu poate fi interpretată în sensul că legiuitorul ar fi exclus liceul militarea perioadă asimilată, dar ar fi inclus, pe de altă parte, perioada învăţământului profesional în cadrul Şcolii Militare de Muzică. Ciclul profesional al acestei şcoli a fost urmat de reclamant după gimnaziu, între vârsta de 15 şi 18 ani. Absolvirea ciclului profesional reprezenta o condiţie a admiterii în ciclul de subofiţeri, iar nu învăţământ pentru formarea cadrelor militare.

32. Textul de lege nu se referă la studii liceale sau echivalente ale acestora, or, şcoala profesională este echivalentul studiilor liceale, iar nu echivalentul şcolilor militare vizate de lege, care are în vedere doar situaţia studiilor postliceale efectuate prin şcoli de subofiţeri sau a studiilor superioare.

33. Dacă s-ar admite argumentul în sensul că perioada între vârsta de 15 şi 18 ani în care asiguratul a urmat cursurile unui ciclu profesional ar constitui stagiu asimilat ar însemna ca textul de lege să permită pentru elevii care urmează liceul militar să se afle într-o situaţie discriminatorie faţă de cei care în aceeaşi perioadă de vârstă au efectuat şcoli profesionale militare, or, categoric, textul de lege nu a avut în vedere o asemenea situaţie, ci doar pe aceea în sensul în care şcoala militară valorificată ca stagiu asimilat este cea urmată după liceu sau după şcoala profesională, respectiv după împlinirea vârstei de 18 ani.

34. De aceea, sintagma „cu excepţia liceului militar” din finalul art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretată în sensul că ciclurile profesionale militare echivalente liceului, adică echivalente claselor IX-XII, nu pot fi asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, deoarece legea exceptează liceul militar şi, prin urmare, şi şcolile profesionale echivalente acestuia.

35. Totodată, în art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015 se păstrează aceeaşi idee a neincluderii în vechimea în serviciu a acestei perioade în care asiguratul a fost elev al unui ciclu profesional urmat după gimnaziu, între vârsta de 15 şi 18 ani. Vechimea în serviciu care se ia în considerare la stabilirea pensiei de serviciu, în accepţiunea Legii nr. 223/2015, este perioada în care o persoană din sistemul de apărare naţională a fost elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ din sistemul de apărare pentru formarea cadrelor militare, cu excepţia învăţământului liceal.

36. Or, la instituţiile militare de învăţământ pentru formarea cadrelor militare puteau fi înscrişi doar tinerii care au împlinit vârsta de cel puţin 18 ani, întrucât în cadrul acestor unităţi persoana în cauză îndeplinea serviciul militar obligatoriu în calitate de elev al şcolii militare.

37. Prin punctul de vedere al completului de judecată al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în acord cu practica judiciară a acestei curţi de apel, s-a apreciat că Şcoala Militară de Muzică poate fi asimilată, potrivit legislaţiei pensiilor, unui învăţământ liceal, ceea ce face să nu se poată reţine, ca perioadă asimilată stagiului de cotizare, perioada în care apelantul a fost elev al Şcolii Militare de Muzică (1972-1975).

38. Pentru această perioadă apelantul a fost considerat elev şi nu a primit o soldă sau alte venituri din partea statului român, iar la momentul înscrierii la unitatea de învăţământ acesta avea numai 15 ani.

39. Conform Decretului nr. 198/1953, Şcoala Militară de Muzică era organizată pe trei cicluri de pregătire, dintre care primul era profesional, de muzică militară, al doilea era de subofiţeri şi al treilea de ofiţeri.

40. S-a reţinut şi că, prin prevederile art. 5 din Decretul nr. 198/1953, s-a dispus ca recrutarea de elevi pentru ciclul profesional să se facă dintre candidaţii cu vârsta de cel puţin 15 ani împliniţi şi de cel mult 17 ani. Astfel, se puteau înscrie la această unitate şcolară numai minorii.

41. Mai mult decât atât, în acelaşi act normativ se arată că numai după înscrierea în ciclul de sergenţi muzicali se acordă calitatea de militari în termen, rezultând că nu şi anterior, pentru ciclul profesional (art. 8).

42. Potrivit art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare: „Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege.”

43. La rândul său, Legea nr. 263/2010 stabileşte, prin art. 17 alin. (2) raportat la art. 49 alin. (1) lit. g), că perioada în care asiguratul a fost elev al unei şcoli militare din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, cu excepţia liceului militar, constituie stagiu de cotizare potrivit acestei legi.

44. Aceeaşi cerinţă pentru reţinerea vechimii în serviciu, aceea ca beneficiarul să fi fost elev al unei instituţii militare de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru formarea cadrelor militare, se regăseşte şi în noua lege privind pensiile militare de stat, respectiv Legea nr. 223/2015, la art. 3 lit. e) pct. 3, confirmând concepţia legiuitorului în materie.

45. Completul de judecată de la Curtea de Apel Piteşti a apreciat că din prevederile Decretului nr. 198/1953 reiese că respectivele cursuri ale ciclului profesional al Şcolii Militare de Muzică nu urmăresc formarea de cadre militare, elevul neprimind grad militar la terminarea acestor cursuri.

46. În consecinţă, s-a apreciat că perioada în care reclamantul a urmat cursurile ciclului profesional al Şcolii Militare de Muzică nu constituie stagiu de cotizare în condiţiile Legii nr. 263/2010, aplicabile până la data de 1 ianuarie 2016, şi nici vechime în serviciu conform Legii nr. 223/2015, în vigoare după data menţionată.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

47. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au înaintat hotărârile judecătoreşti identificate şi care prezintă relevanţă, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de către judecători, rezultând faptul că nu s-a cristalizat o practică judiciară unitară cu privire la chestiunea de drept în discuţie.

48. Astfel. Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că perioada în care asiguratul a fost elev al unui ciclu profesional în cadrul Şcolii Militare de Muzică, absolvit după gimnaziu, nu se asimilează stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, respectiv nu constituie vechime în serviciu pentru o persoană din sistemul de apărare naţională. În această opinie s-a considerat că intenţia legiuitorului a fost de a include în categoria perioadelor asimilate doar acele perioade în care asiguratul a urmat o şcoală militară de nivel superior studiilor liceale, în condiţiile în care acestea din urmă au fost excluse.

49. Într-o a două orientare jurisprudenţială s-a reţinut că, din contră, dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015 trebuie interpretate în sensul că perioada în care asiguratul a fost elev al unui ciclu profesional în cadrul Şcolii Militare de Muzică, absolvit după gimnaziu, se asimilează stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, fiind o şcoală militară.

50. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.307 din 27 iulie 2017, a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

51. Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale cu privire la chestiunea de drept în discuţie.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

52. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, S-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

53. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 şi a prevederilor art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015, perioada în care asiguratul a fost elev al unui ciclu profesional absolvit după gimnaziu, în cadrul Şcolii Militare de Muzică, astfel cum era reglementată prin Decretul nr. 198/1953, nu se asimilează stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, respectiv nu constituie vechime în serviciu pentru o persoană din sistemul de apărare naţională.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

54. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

55. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiţii de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ şi care pot fi enunţate astfel:

- existenţa unei cauze în curs de judecată, aflate în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

56. Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de două complete din cadrul Curţii de Apel Oradea şi al Curţii de Apel Piteşti, învestite cu soluţionarea în ultimă instanţă a unui conflict de asigurări sociale, potrivit dispoziţiilor art. 152 şi 155 din Legea nr. 263/2010, respectiv ari. 100-104 din Legea nr. 223/2015, coroborate cu art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

57. Astfel, instanţele de trimitere sunt legal învestite cu soluţionarea apelului în cauze în care se solicită revizuirea drepturilor de pensie militară cu luarea în considerare a perioadei în care titularul acestor drepturi a fost elev al ciclului profesional al Şcolii Militare de Muzică.

58. Este îndeplinită şi cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, întrucât de încadrarea acestui tip de studii în categoriile utilizate de legislaţia ce reglementează drepturile de pensie depinde recunoaşterea perioadei de studii ca fiind stagiu asimilat, respectiv vechime în serviciu şi, implicit, stabilirea cuantumului pensiei cuvenite.

59. Problema prezintă caracter de noutate dată fiind jurisprudenţa relativ recentă depusă la dosarul cauzei din care rezultă o interpretare diferită a textelor de lege incidente, cu consecinţa recunoaşterii sau nu a respectivei perioade de studii în calculul drepturilor de pensie, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii generalizării unei practici neunitare.

60. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a Statuat asupra acestei probleme de drept, materia nefiind în domeniul său de competenţă materială, şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

61. În consecinţă, se reţine că cele două sesizări conexate îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege privind declanşarea procedurii hotărârii prealabile.

62. Pe fondul sesizărilor se reţine că ambele instanţe de trimitere solicită a se interpreta dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, care se referă la stagiul asimilat, şi prevederile art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, care definesc vechimea în serviciu.

63. Astfel, referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a adresat întrebarea „dacă perioada în care asiguratul a fost elev al unui ciclu profesional în cadrul Şcolii Militare de Muzică, absolvit după gimnaziu, se asimilează stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, respectiv dacă constituie vechime în serviciu pentru o persoană din sistemul de apărare naţională”. Simultan, în interpretarea aceloraşi texte de lege, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a formulat întrebarea în sensul „dacă perioada în care o persoană a urmat ciclul de învăţământ profesional de muzică militară din cadrul Şcolii Militare de Muzică constituie perioadă în care a fost elev al unei şcoli militare pentru formarea cadrelor militare sau, dimpotrivă, poate fi echivalată liceului militari.

64. În acest context, cu titlu prealabil, se constată că, aparent şi formal, cele două sesizări cuprind întrebări cu un conţinut diferit. În esenţă însă finalitatea ambelor întrebări este aceeaşi, slujind soluţionării unor cereri cu obiect identic, iar răspunsul la cea de-a două întrebare nu va constitui decât o etapă în argumentarea soluţiei privitoare la întrebarea adresată de Curtea de Apel Oradea, care are un conţinut ceva mai extins. Pentru a nu fragmenta artificial argumentele şi a oferi o cursivitate logică expunerii acestora, cele două întrebări vor fi analizate unitar.

65. Cu aceste precizări, se constată în continuare că este corectă opinia potrivit căreia perioada în care asiguratul a fost elev al unui ciclu profesional absolvit după gimnaziu, în cadrul Şcolii Militare de Muzică, astfel cum era organizată prin Decretul nr. 198/1953, nu se asimilează stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, respectiv nu constituie vechime în serviciu pentru o persoană din sistemul de apărare naţională, dar nici nu poate fi echivalată liceului militar.

66. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, constituie stagiu asimilat perioada în care asiguratul a fost „elev al unei şcoli militare (...), cu excepţia liceului militar”

67. Aceeaşi perioadă poate fi valorificată ca vechime în serviciu de către o persoană din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, respectiv de militarii cu vocaţie la pensia militară de stat reglementată de Legea nr. 223/2015. Potrivit acestei legi, constituie vechime în serviciu perioada în care această persoană „a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru formarea cadrelor militare/poliţiştilor/funcţionarilor publici cu statut special, cu excepţia învăţământului liceal” [art. 3 lit. e) pct. 3 din lege].

68. Problema de drept care se impune a fi dezlegată cu prioritate este dacă un elev al ciclului profesional al Şcolii Militare de Muzică, astfel cum aceasta a fost organizată prin Decretul nr. 198/1953, poate fi considerat elev al unei şcoli militare în sensul prevăzut de textele de lege menţionate sau, dimpotrivă, ca urmând cursuri de nivel liceal.

69. Pentru lămurirea acestui aspect este necesar a se porni de la noţiunea de şcoală militară.

70. Este de remarcat faptul că, potrivit dispoziţiilor ce au reglementat îndeplinirea serviciului militar pe perioada în litigiu (în speţele în care s-au formulat sesizările, perioada în litigiu este 1972-1976), cadrele militare permanente se compun din subofiţeri, maiştri militari şi ofiţeri, în activitate (art. 29 din Decretul nr. 468/1357, respectiv art. 61 din Legea nr. 14/1972). De asemenea, potrivit art. 26 din Decretul nr. 468/1957, respectiv art. 56-57 din Legea nr. 14/1972, tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot fi admişi în şcolile militare, respectiv se pot prezenta la concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ.

71. Este evident că, potrivit legislaţiei menţionate, una dintre condiţiile necesare pentru a accede într-o instituţie militară de învăţământ care asigura o pregătire militară finalizată cu acordarea calităţii de cadru militar şi a unui grad corespunzător acestei pregătiri era împlinirea vârstei de 18 ani, şcolile militare fiind destinate formării de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri.

72. Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 198/1953, Şcoala Militară de Muzică era organizată în trei cicluri de pregătire: ciclul profesional de muzică militară, ciclul de sergenţi muzicali şi ciclul de ofiţeri dirijori.

73. Ciclul profesional de muzică militară pregătea muzicanţi executanţi şi se adresa persoanelor absolvente a 7 clase elementare, cu aptitudini muzicale şi vârsta cuprinsă între 15 şi

17 ani, iar programa de învăţământ era aceea a şcolilor profesionale. Baza de recrutare pentru ciclul sergenţilor muzicanţi era constituită din absolvenţii ciclului anterior care împliniseră

18 ani sau militarii în termen cu pregătire muzicală echivalentă, acceptaţi în urma susţinerii unui examen de admitere.

74. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate rezultă că ciclul profesional de muzică militară este corespondentul unei şcoli profesionale, ce putea fi urmată după ciclul gimnazial, ca variantă de studii alternativă şi corespondentă, ca nivel, liceului. În aceste condiţii, chiar dacă, formal, acest ciclu şcolar este inclus într-o unitate de învăţământ ce purta denumirea de Şcoală Militară de Muzică, nu poate fi calificat ca formă de învăţământ militar în sensul legii, nici echivalentă liceului militar, darnici echivalentă unei şcoli militare.

75. Aceasta întrucât, potrivit reglementărilor legale menţionate anterior, şcolile militare se adresează absolvenţilor de liceu sau şcoli profesionale, sunt destinate pregătirii cadrelor militare permanente, au o programă stabilită de Ministerul Apărării Naţionale, iar absolvenţii acestora devin militari activi deţinători ai gradelor militare.

76. Criteriile enunţate sunt îndeplinite doar de ciclurile de sergenţi muzicali şi de ofiţeri dirijori din cadrul Şcolii Militare de Muzică. De altfel, în speţele în care s-au formulat prezentele sesizări, ciclul şcolii de subofiţeri a fost valorificat ca vechime în serviciu pentru beneficiarii pensiilor militare.

77. Prin urmare, durata ciclului profesional nu poate dobândi valenţele unui stagiu valorificabil la stabilirea drepturilor de pensie, nefiind echivalentul unei şcoli militare. În soluţionarea problemei de drept este important a se distinge între formele de învăţământ, în funcţie de conţinutul ciclului de învăţământ, şi de a se verifica îndeplinirea criteriilor ce caracterizează o şcoală destinată formării cadrelor militare, prin raportare la reglementările specifice domeniului apărării naţionale, fără ca analiza să se limiteze la aspectul formal al denumirii acestei instituţii.

78. Ciclul de învăţământ profesional, deşi se află la acelaşi nivel, este distinct şi de cel liceal, din punctul de vedere al formei de învăţământ. În ceea ce priveşte învăţământul profesional de muzică militară din cadrul Şcolii Militare de Muzică, acesta a fost transformat în ciclu liceal în mod expres prin Hotărârea Guvernului nr. 1.016/1990, astfel că, până la această dată, nu se poate vorbi de echivalarea studiilor profesionale cu cele liceale.

79. Deşi acest aspect nu are legătură directă cu stabilirea drepturilor de pensie, întrucât perioada studiilor liceale nu reprezintă stagiu, întrebarea adresată de Curtea de Apel Piteşti urmăreşte identificarea unui argument care să justifice de ce un astfel de ciclu de şcoală profesională nu poate fi valorificat, deşi nu este exclus expres de lege, precum liceul, din categoria perioadelor asimilate stagiului contributiv sau vechimii în serviciu.

80. Din acest punct de vedere se poate aprecia că, în identificarea stagiului/vechimii asimilate, se aplică norma pozitivă, respectiv se verifică dacă a fost urmată o şcoală militară, referirea din textele de lege analizate, cu titlu de excepţie, la învăţământul liceal militar fiind de natură a exclude de la asimilare un nivel de studii, cel „liceal”, aflat între ciclurile gimnaziale şi postliceale (nivel în care sunt cuprinse şi şcolile profesionale), şi nu o anumită formă de învăţământ, „liceul”. Prin urmare, nu se poate considera că a fost inclusă în perioada de stagiu asimilat, respectiv de vechime în serviciu perioada în care au fost urmate cursurile unor instituţii de învăţământ de acelaşi nivel cu cele exceptate, doar pentru că nu au fost indicate în mod formal.

81. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.526/111/2016 şi Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.161/109/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 3 lit. e) pot, 3 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, perioada în care asiguratul a fost elev al unui ciclu profesional absolvit după gimnaziu, în cadrul Şcolii Militare de Muzică, astfel cum era reglementată prin Decretul nr. 198/1953 privind reorganizarea Şcolii Militare de Muzică, nu se asimilează stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, respectiv nu constituie vechime în serviciu pentru o persoană din sistemul de apărare naţională.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2017.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din tombac cuprat dedicate împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti

 

Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 20 noiembrie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat dedicată împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti.

Art. 2. - Caracteristicile monedei sunt următoarele:

 

Valoare nominală

1 leu

Metal

tombac cuprat

Titlu

-

Formă

rotundă

Diametru

37 mm

Greutate

23,5 g

Calitate

proof

Cant

zimţat

 

Aversul monedei prezintă un instantaneu bucureştean de epocă, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „1 Leu” şi anul de emisiune „2017”.

Reversul monedei redă o imagine de epocă a gării Filaret, inscripţiile „INTRODUCEREA ILUMINATULUI PUBLIC CU PETROL LAMPANT  IN BUCUREŞTI” şi „160 ANI”.

Art. 3. - Monedele din tombac cuprat, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Art. 4. - Monedele din tombac cuprat dedicate împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti au putere circulatorie pe teritoriul României.

Art. 5. - Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din tombac cuprat se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, laşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 17 noiembrie 2017.

Nr. 23.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.