MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 815/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 815         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 16 octombrie 2017

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

736. - Hotărâre privind actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

737. - Hotărâre privind modificarea denumirii, a datelor de identificare şi actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

649. - Decizie pentru eliberarea domnului Marius-Iulian Carabulea din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

650. - Decizie privind numirea domnului Marius-Iulian Carabulea în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 42 din 29 mai 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

940. - Ordin privind publicarea efectuării radierii din registrele general şi special Instituţii Financiare Nebancare a Societăţii ASSET LEASING IFN - S.A.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

Având în vedere art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0391 Braşov, ca urmare a reevaluării, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a schimbării unităţii de administrare, pentru anumite părţi din imobilul prevăzut la art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 5 octombrie 2017.

Nr. 736.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0391 Braşov, a cărui valoare de inventar se modifică în urma reevaluării

 

Număr M.F.P.

Cod de clasificaţie

Denumire

Persoana juridică ce administrează imobilul CUI

Adresa imobilului

Valoarea de inventar (actualizată)

lei

36.649

8.19.01

45-04

Ministerul Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0391 Braşov (CUI) 4317533

Judeţul Braşov

11.466.381,10

 

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale Imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0391 Braşov, pentru care se actualizează inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a schimbării unităţii de administrare pentru anumite părţi din acesta, în condițiile legii

 

Nr. MFP

Cod de clasificaţie

Denumirea

imobilului

Unitatea de administrare de la care s-a transmis imobilul

Unitatea de administrare a imobilului la care s-a transmis imobilul

Adresa imobilului

Caracteristici tehnice ale părţii care se transferă

Valoarea de inventar actualizată

(lei)

Nr. MFP pentru partea de imobil care îşi schimbă unitatea de administrare

36.649

(parţial)

8.19.01

45-04

Ministerul Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0391

Ministerul Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0758

Judeţul Braşov

45-04-02 „pavilion cazare efective” (C2) Sc = 891 mp Sd = 2.673 mp

2.752.124,48

Se va atribui de către MFP.

 

 

 

Braşov

(CUI) 4317533

Braşov

(CUI) 34498792

 

45-04-05 „pavilion comandament” (C5) Sc = 327 mp Sd = 654 mp

922.484,66

 

 

 

 

 

 

 

45-04-07 „punct control auto” (C7) Sc = 54 mp Sd = 54 mp

20.109,87

 

 

 

 

 

 

 

45-04-15 „depozit muniţie” (C14) Sc = 96 mp Sd = 96 mp

88.998,19

 

 

 

 

 

 

 

45-04-19 „pavilion sală sport” (C 17) Sc = 172 mp Sd = 172 mp

311.566,96

 

 

 

 

 

 

 

45-04-20 „pavilion depozit API” (C18) Sc = 88 mp Sd = 88 mp

79.668,90

 

 

 

 

 

 

 

45-04-39 „pavilion depozit A.G.CH” (C32) Sc = 175 mp Sd = 175 mp

86.805,79

 

 

 

 

 

 

 

45-04-55 „padoc câini” (C41) Sc = 44 mp Sd = 44 mp

52.310,56

 

 

 

 

 

 

 

45-04-56 „atelier reparaţii A.G.CH” (C45) Sc = 42 mp Sd = 42 mp

81.204,12

 

 

 

 

 

 

 

45-04-58 „pavilion wc exterior” (C48) Sc = 18 mp Sd = 18 mp

19.026,90

 

 

 

 

 

 

 

Platou adunare - alei interioare S = 5.903 mp

9.385,77

 

 

 

 

 

 

 

Poligon instrucţie S = 8.280 mp

134.632,80

 

 

 

 

 

 

 

Parcare auto S = 5.860 mp

3.750,40

 

 

 

 

 

 

 

Terenul aferent celor 10 construcţii şi celor 3 amenajări S = 21.950 mp CF128227

14.048 lei

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea denumirii, a datelor de identificare şi actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă modificarea denumirii, a datelor de identificare şi actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - La intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Tineretului şi Sportului îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţele cantitativ- valorice şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul tineretului şi sportului,

Marius-Alexandru Dunca

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 5 octombrie 2017.

Nr. 737.

 

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului care îşi modifică denumirea, datele de identificare şi îşi actualizează valoarea de inventar ca urmare a evaluării şi înscrierii în cartea funciară

 

Nr. M.F.P

Cod de clasificaţie

Adresa actualizată

Administratorul

Denumire

actualizată

Caracteristicile tehnice actualizate

Valoarea actualizată

(în lei)

62665

8.29.08

Ţara: România;

municipiul Bucureşti; sectorul 1; Str. General Eremia Grigorescu nr. 26

Ministerul Tineretului şi Sportului CUI: 26604620

Imobil

Teren intravilan împrejmuit cu gard din beton, gard din metal, calcan, în suprafaţă de 1.152 mp, suprafaţă construită la sol: 273 mp, clădire birouri (DS+P+2E cu o suprafaţă desfăşurată de 1.108 mp (demisol = 283 mp, parter = 273 mp, Et. 1 = 289 mp, Et. 2 = 262 mp)

CF 269330

9.919.080

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru eliberarea domnului Marius-Iulian Carabulea din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 15 lit. c), al art. 19 şi al art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Marius- Iulian Carabulea se eliberează din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 16 octombrie 2017.

Nr. 649.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Marius-Iulian Carabulea în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat

 

În temeiul art. 15 lit. b) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Marius-Iulian Carabulea se numeşte în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 16 octombrie 2017.

Nr. 650.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 42

din 29 mai 2017

 

Dosar nr. 173/1/2017

 

Judecător Iulia Cristina Tarcea - președintele Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Judecător Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Judecător Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I civilă

Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă

Aurelia Rusu - judecător la Secţia I civilă

Nicoleta Ţăndăreanu - judecător la Secţia I civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 173/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27® din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a stabili:

1. Dacă, în cazul unei acţiuni în instanţă prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor imobile care fac obiectul promisiunii bilaterale de schimb (promitenţii copermutanţi) să prezinte instanţei certificatul de atestare fiscală prevăzut de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 sau orice act din care să rezulte că, la data pronunţării hotărârii care ţine loc de act autentic de schimb, proprietarul actual al bunului are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.

2. Dacă, în cazul promisiunii bilaterale de schimb privind bunuri imobile în care imobilele nu au aceeaşi valoare (iar unul dintre copermutanţi are obligaţia de a achita o sumă de bani - sultă), trebuie ca ambii promitenţi proprietari să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează sau se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de schimb şi în cazul în care doar proprietarul din patrimoniul căruia va ieşi bunul imobil cu valoare mai mare şi în al cărui patrimoniu va intra bunul cu valoare mai mică are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale şi, respectiv, dacă în cazul promisiunii bilaterale de schimb privind bunuri imobile cu aceeaşi valoare instanţa poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de schimb chiar şi în situaţia în care promitenţii copermutanţi au obligaţii fiscale neachitate.

3. Dacă executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, reprezintă o procedură de executare silită în sensul dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 (Codul de procedură fiscală)”.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul- asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE.

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Prin încheierea din 2 noiembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 4.759/190/2014, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea „modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a stabili:

a) Dacă, în cazul unei acţiuni în instanţă prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor imobile care fac obiectul promisiunii bilaterale de schimb (promitenţii copermutanţi) să prezinte instanţei certificatul de atestare fiscală prevăzut de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 sau orice act din care să rezulte că, la data pronunţării hotărârii care ţine loc de act autentic de schimb, proprietarul actual al bunului are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.

b) Dacă, în cazul promisiunii bilaterale de schimb privind bunuri imobile în care imobilele nu au aceeaşi valoare (iar unul dintre copermutanţi are obligaţia de a achita o sumă de bani - sultă), trebuie ca ambii promitenţi proprietari să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează sau se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de schimb şi în cazul în care doar proprietarul din patrimoniul căruia va ieşi bunul imobil cu valoare mai mare şi în al cărui patrimoniu va intra bunul cu valoare mai mică are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale şi, respectiv, dacă în cazul promisiunii bilaterale de schimb privind bunuri imobile cu aceeaşi valoare, instanţa poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de schimb chiar şi în situaţia în care promitenţii copermutanţi au obligaţii fiscale neachitate.

c) Dacă executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, reprezintă o procedură de executare silită în sensul dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 (Codul de procedură fiscală)”.

2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 ianuarie 2017, sub nr. 173/1/2017.

II. Temeiul juridic al sesizării

3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

„Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

4. Articolul 159 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare

Art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare: „Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul”,

Art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare: „Prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare”.

Alte prevederi legale incidente:

5. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare

Art. 159 alin. (6):

„Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept.”

6. Codul civil din 1864

Art. 948:

„Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:

1. capacitatea de a contracta;

2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă;

3. un obiect determinat;

4. o cauză licită.”

Art. 969 alin. 1: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.”

Art. 1405: „Schimbul este un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul.”

Art. 1409: „Toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare se aplică şi la contractul de schimb.”

Art. 1073: „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.”

Art. 1077: „Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.”

7. Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare

Titlul X art. 5 alin. (2):

„în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.”

8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare

Art. 57 alin. (1):

„în cazul cererilor prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, instanţa de judecată va solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară deschisă, certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale şi dovada debitelor la zi ale cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari.”

IV. Expunerea succintă a procesului

9. În fapt, la data de 14 ianuarie 2010, reclamanţii A şi B şi pârâţii C şi D au încheiat o convenţie, pe care au intitulat-o „antecontract de vânzare cumpărare”, autentificată de Biroul Notarului Public E.

10. Prin acest act, părţile semnatare au agreat ca pârâţii să transmită în viitor reclamanţilor dreptul de proprietate asupra unui apartament, nou-construit şi nefinisat, la preţul de 24.263 euro (echivalentul a 99.963 lei), constând în suma de 17.263 euro - contravaloarea apartamentului proprietatea reclamanţilor şi diferenţa în numerar, de 7.000 euro, plătită de reclamanţi vânzătorilor, la data semnării antecontractului.

Prima acţiune a reclamanţilor

11. Prin cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 9.783/190/2011 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, reclamanţii A şi B au chemat în judecată pe pârâţii C şi D, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie validat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public E, încheiat între pârâţi, în calitate de promitenţi-vânzători și reclamanți, în calitate de promitenţi-cumpărători, să fie obligaţi pârâţii să se prezinte la notar în vederea încheierii actului autentic de vânzare, iar, în caz de refuz, să se pronunțe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare; să fie obligaţi pârâţii să le achite suma de 16.800 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de finisaj pe care pârâţii nu le-au executat conform obligaţiei asumate, dar şi cheltuielile de judecată avansate.

12. Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă a pronunţat Sentinţa civilă nr. 8.408 din 23 octombrie 2013, prin care a admis în parte cererea, a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare- cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public E, a dispus ca hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a contravalorii finisajelor şi a cheltuielilor de judecată.

13. Pârâţii au declarat recurs împotriva acestei sentinţe, iar Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 70/R din 13 martie 2014, a admis calea de atac astfel exercitată şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată, calificând convenţia încheiată între părţi ca fiind o convenţie de schimb, şi nu una de vânzare- cumpărare, în raport cu regulile de interpretare cuprinse în art. 972 şi 982 din Codul civil de la 1864.

A două acţiune a reclamanţilor

14. La 13 mai 2014, reclamanţii au formulat o nouă acţiune, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, sub nr. 4.759/190/2014, prin care au solicitat, în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public E calificat pe cale judecătorească (prin Decizia civilă nr. 70/R/2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă) ca fiind un contract de schimb, să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de „vânzare-cumpărare” faţă de refuzul expres al pârâţilor de a se prezenta la notar pentru efectuarea legală a transferului dreptului de proprietate şi, pe cale de consecinţă, să se dispună intabularea în cartea funciară a dreptului reclamanţilor asupra apartamentului din litigiu şi a terenului aferent, cu titlu de schimb.

15. Prin Sentinţa civilă nr. 8.865 din 18 decembrie 2015, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţi, reţinând, în esenţă, următoarele:

Schimbul este un contract translativ de proprietate. Aşadar, dacă imobile terenuri se transmit prin schimb, forma autentică se impune ad validitatem.

Transferul reciproc al drepturilor de proprietate nu s-a realizat în momentul încheierii antecontractului, indiferent de forma acestuia, autentică sau neautentică, ci se va realiza în viitor, în momentul încheierii contractului de schimb, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care ar urma să ţină loc de contractele schimb.

În situaţia în care este sesizată cu pronunţarea unei astfel de hotărâri, instanţa judecătorească învestită trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condiţiilor de validitate la data pronunţării hotărârii.

În acest context s-a reţinut că art. 113 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, denumită în continuare vechiul Cod de procedură fiscală, prevede o condiţie de validitate a înstrăinării, respectiv aceea ca cel ce înstrăinează să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează.

Încălcarea acestei dispoziţii se sancţionează cu nulitatea de drept, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din vechiul Cod de procedură fiscală, fiind evident că instanţa nu poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic cu privire la apartamentul din cauză, cât timp, potrivit certificatului depus la dosar, pârâţii nu au achitat toate obligaţiile fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce face obiectul antecontractului de schimb.

De observat că acest text legal nu distinge (nu face referire, de exemplu, numai la înstrăinările prin vânzare), ceea ce înseamnă că este aplicabil tuturor înstrăinărilor care vizează clădiri, terenuri şi mijloace de transport.

Izvorul raportului juridic fiscal sau contractual dintre părţi nu are nicio relevanţă cu privire la aplicabilitatea art. 113 din vechiul Cod de procedură fiscală, acest text legal nefăcând vreo diferenţă după natura raportului juridic. Această obligaţie este o garanţie pe care statul român a stabilit-o pentru a evita ca persoanele ce au obligaţii fiscale neachitate să îşi înstrăineze bunurile şi să îngreuneze recuperarea creanţelor de către autoritatea publică locală.

Aceeaşi normă legală prevede expres căror proceduri nu li se aplică acest articol, respectiv procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurii de lichidare, de unde rezultă, per a contrario, că dispoziţiile legale menţionate sunt aplicabile tuturor celorlalte proceduri, civile sau fiscale.

Obligaţiile fiscale neachitate nu sunt doar cele privitoare la bunul înstrăinat, aşa încât, dacă legiuitorul nu a distins, nu se poate restrânge sfera de aplicare a textului de lege.

În acest sens, prin Decizia nr. 1.021/2011, Curtea Constituţională a statuat că „raţiunea care a stat la baza soluţiei legislative criticate a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor”. Astfel, Curtea a reţinut că „o asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale”. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile legale care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept condiţie pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport sunt constituţionale.

16. Împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă au declarat apel reclamanţii A şi B.

Aceştia susţin că, în mod nelegal, prima instanţă a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 113 alin. (4) din vechiul Cod de procedură fiscală, arătând că pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic constituie o procedură de executare silită a unui antecontract şi sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Totodată, au precizat că toate obligaţiile fiscale neachitate de intimaţi sunt ulterioare încheierii antecontractului, astfel că aceştia din urmă nu îşi pot invoca propria culpă pentru a susţine respingerea acţiunii.

17. Intimaţii au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului.

18. În cadrul soluţionării apelului, Tribunalul a solicitat municipiului Bistriţa să comunice situaţia obligaţiilor fiscale ale intimaţilor, fiind depus astfel la dosar un înscris intitulat „Nota de plată - suma restantă”, întocmit de Direcţia economică-venituri din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa, din care rezultă că la 27 iulie 2016 pârâţii C şi D au restanţe de plată la bugetul local în cuantum de 227.010 lei, cele mai vechi obligaţii neachitate datând din luna martie 2013.

V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

19. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

a. De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, întrucât:

Potrivit art. 159alin. (5) din Legea nr. 207/2015, „pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul”.

Alineatul 6 al aceluiaşi articol prevede că actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept şi, conform alin. (7), prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare.

Cum prin acţiunea care constituie obiect al prezentului dosar se solicita constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb, iar hotărârea pe care o pronunţă instanţa, în cazul admiterii cererii, ţine loc de act autentic de înstrăinare, transferul dreptului de proprietate având loc în temeiul hotărârii judecătoreşti, constitutivă de drepturi, la pronunţarea unei astfel de hotărâri, instanţa este obligată să cerceteze dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de valabilitate pentru încheierea unui contractele schimb.

Cât timp, potrivit alin. (6) al art. 159 din Legea nr. 207/2015, sancţiunea încălcării dispoziţiilor alin. (5) este nulitatea absolută, actele fiind nule de drept, rezultă că cerinţa achitării tuturor obligaţiilor fiscale datorate de proprietarul bunului care se înstrăinează este o condiţie de fond pentru valabilitatea contractului de înstrăinare.

Având în vedere că prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 113 alin. (4) din vechiul Cod de procedură fiscală, în vigoare la data pronunţării sentinţei, care se regăsesc în prezent în art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, se aplică nu doar înstrăinării dreptului de proprietate asupra imobilelor prin contracte autentice încheiate de notarul public, ci şi în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare, acţiunea fiind respinsă întrucât proprietarii pârâţi au datorii fiscale neachitate şi promisiunea bilaterală de schimb priveşte imobile care nu au aceeaşi valoare, iar reclamanţii, prin apelul declarat, au învederat că, în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare, dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 nu sunt incidente, motivat de faptul că această procedură de înstrăinare a bunurilor imobile este una de executare silită şi se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de alin. (7) al aceluiaşi articol, soluţia asupra fondului cererii atârnă de modul în care instanţa de apel va interpreta aceste dispoziţii legale.

b. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, din consultarea jurisprudenței, s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat prin vreo altă hotărâre, cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (4) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 (în vigoare până la*31 decembrie 2015) şi, respectiv, ale art. 159 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 207/2015, în cauze având obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de schimb.

Chiar dacă prevederile cuprinse în art. 159 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 207/2015 s-au regăsit şi în art. 113 alin. (4), (5) şi (6) din vechiul Cod de procedură fiscală (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), încă din anul 2006, fiind introduse prin Ordonanţa

Guvernului nr. 35/2006, nu s-au identificat hotărâri judecătoreşti prin care să se fi statuat cu privire la validarea unei promisiuni bilaterale de schimb nici sub incidenţa dispoziţiilor fostei reglementări, nici sub incidenţa celei actuale.

c. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

VI. Punctul de vedere al completului de judecată

20. Instanţa de trimitere a reţinut că, la data pronunţării sentinţei atacate cu apel, erau în vigoare dispoziţiile art. 113 alin. (4), (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, act normativ care este în prezent abrogat, dar, începând cu 1 ianuarie 2016, respectivele prevederi au fost preluate în aceeaşi formă în noua lege în vigoare începând cu această dată, respectiv în art. 159 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 207/2015.

21. Pe lângă condiţiile generale de fond pentru valabilitatea unei convenţii, prevăzute de art. 948 din Codul civil din 1864, dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 au instituit o condiţie specială de fond de valabilitate a unei convenţii de înstrăinare pentru imobilele clădiri şi terenuri, aceea a lipsei obligaţiilor fiscale către bugetul local unde este situat imobilul, în sarcina proprietarului imobilului care se înstrăinează, iar sancţiunea încălcării acestei condiții speciale este nulitatea de drept afetului de înstrăinare, potrivit art. 159 alin. (6),

22. În conformitate cu art. 159 alin. (7), prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, al procedurii insolvenței și al procedurilor de lichidare.

23. Aşadar, doar în cazul înstrăinării imobilelor teren şi clădiri prin procedura de executare silită, prin procedura insolvenţei şi prin cea de lichidare nu se impune ca proprietarul să aibă achitate toate obligaţiile fiscale datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.

24. În speță, părţile au încheiat o promisiune de schimb cu privire la imobile construcţii şi, implicit, şi cu privire la terenul pe care acestea se află, convenţie care, la fel ca şi promisiunea de vânzare-cumpărare, nu a fost reglementată expres de Codul civil din 1864, nefiind reglementată nici posibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic.

25. Cum practica judiciară a recunoscut posibilitatea pronunţării unei asemenea hotărâri, dacă se face dovada încheierii unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, invocându-se ca fundament juridic dispoziţiile art. 1073,1077 şi cele ale art. 970 din Codul civil de la 1864, se acceptă şi posibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de schimb, în cazul unei promisiuni bilaterale de schimb.

26. Prin urmare, având în vedere că, printr-un antecontract de schimb, se asumă doar obligaţii de a face, în cazul în care convenţia nu este executată de bunăvoie, poate fi executată direct, dar atipic, prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb.

27. Reclamanţii susţin că această formă de executare a unui antecontract constituie o executare silită şi, în cazul pronunţării unei hotărâri care ţine loc de act autentic de schimb, nu sunt incidente dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.

28. În opinia completului, acţiunea în valorificarea unui antecontract de schimb (ca şi în cazul unui antecontract de vânzare-cumpărare) este o executare silită atipică, întrucât ea are loc în absența unui titlu executoriu, fiind realizată în afara procedurilor execuționale prevăzute de Codul de procedură civilă.

29. Prin antecontract, părţile se obligă nu doar la încheierea în viitor a contractului, ci şi la îndeplinirea oricăror operațiuni necesare, cum ar fi obținerea unei autorizații, îndeplinirea formalităților pentru exercitarea dreptului de preempțiune, obținerea certificatului de atestare fiscală etc.

30. Aşa fiind, executarea silită, atât a antecontractului de vânzare-cumpărare, cât şi a antecontractului de schimb, nu se încadrează în situaţia de excepţie prevăzută de art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nefiind vorba de o procedură de executare silită propriu-zisă.

31. Vânzarea imobilelor prin executare silită constituie o procedură specială, reglementată de Codul de procedură civilă, în cartea a V-a, intitulată „Despre executarea silită”, care conține reglementări privitoare la vânzarea la licitație, la formalitățile premergătoare acesteia, la actul de adjudecare şi efectele adjudecării, la eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită.

32. Dispoziţiile cărții a V-a a Codului de procedură civilă constituie dreptul comun în materia executării silite, indiferent de izvorul sau de natura obligaţiilor cuprinsă în titlul executoriu ori de calitatea pârților, astfel că acestea sunt incidente şi în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea din urmă nu cuprind dispoziţii potrivnice.

33. Vânzarea imobilelor prin executare silită se finalizează prin transmiterea proprietăţii imobilului de la debitor la adjudecatar de la data încheierii actului de adjudecare, care reprezintă titlu de proprietate şi poate fi înscris în cartea funciară. Prin intabulare, adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară.

34. Aşadar, instanţa de trimitere a apreciat că procedura executării silite, la care se referă art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, vizează cumpărarea unui imobil al debitorului la licitație publică, în general, procedura de executare silită demarată în baza unui titlu executoriu, conform Codului de procedură civilă sau fiscală, după caz, şi nu executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv de schimb.

35. Prin urmare, a considerat că dispoziţiile art. 159 alin, (5) din Legea nr. 207/2015 sunt incidente întotdeauna în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare, întrucât o asemenea hotărâre este constitutivă de drepturi, fiind actul prin care se înstrăinează imobilul din patrimoniul vânzătorului în cel al cumpărătorului, astfel că instanţa trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condiţiilor de valabilitate, atât cele generale cât şi cele speciale, cum este cea prevăzută de art. 159 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.

36. Însă, în ceea ce priveşte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de schimb, pornind de la caracterul specific al contractului de schimb, în sensul că, în acest caz, nu se realizează o transmitere a dreptului de proprietate doar din patrimoniul uneia dintre părţi, ci ambii copermutanţi, în acelaşi timp, transmit şi primesc bunuri din/în patrimoniul lor, fie de aceeaşi valoare, fie de valoare mai mare sau mai mică, văzând şi scopul pentru care a fost instituită cerinţa de valabilitate (aceea a achitării tuturor obligaţiilor fiscale de către proprietar la data transferului dreptului de proprietate), completul a apreciat că, în situaţia în care imobilele obiect al schimbului au aceeaşi valoare, dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 pot fi interpretate în sensul că o astfel de hotărâre poate fi pronunţată chiar şi dacă proprietarii actuali au Obligaţii fiscale neachitate, iar, în cazul în care bunurile imobile obiect al schimbului au valoare diferită, lipsa obligaţiilor fiscale neachitate trebuie îndeplinită doar de proprietarul din al cărui patrimoniu se transferă imobilul cu valoare mai mare şi intră bunul cu valoare mai mică.

37. În susținerea acestei opinii, completul a avut în vedere Decizia nr. 1.021/2011 prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (61) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

38. În motivarea deciziei, instanţa de contencios constituțional a reţinut că, prin Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, statuase deja că raţiunea care a stat la baza soluţiei legislative criticate a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor.

39. Astfel, Curtea a reţinut că o asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive â statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor.

40. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile legale care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept condiţie pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport sunt constituţionale şi că soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menționată îşi păstrează valabilitatea, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței sale.

41. În concluzie, condiționarea înstrăinării imobilelor de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale.

42. Această obligaţie este o garanţie pe care statul român a stabilit-o pentru a evita ca persoanele ce au obligaţii fiscale neachitate să îşi înstrăineze bunurile şi să îngreuneze recuperarea creanţelor autorităţii administraţiei publice locale.

43. Completul a reţinut că, în ceea ce priveşte validarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, la nivelul secțiilor civile ale curților de apel s-a conturat opinia în sensul că se impune ca instanţa să verifice dacă promitentul vânzător are achitate toate obligaţiile fiscale la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, în acest sens fiind şi concluziile consemnate în minuta întâlnirii profesionale trimestriale privind problemele de practică judiciară neunitară discutate de judecătorii secțiilor civile de la instanțele din circumscripția Curţii de Apel Cluj din data 15 iunie 2016, însă nu există jurisprudență în ce priveşte validarea unei promisiuni bilaterale de schimb, cele două situații nefiind perfect identice.

44. Astfel, cum prin validarea unei promisiuni bilaterale de schimb privind imobile se înstrăinează imobile din patrimoniul ambelor părţi contractante şi, în acelaşi timp, în patrimoniul fiecărui proprietar intră un alt imobil, fie de aceeaşi valoare, fie cu valoare mai mare sau mai mică, pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de schimb privind imobile nu produce aceleași efecte asupra patrimoniului proprietarului, ca şi hotărârea care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare sau de donație (când în patrimoniul proprietarului nu intră un alt imobil care să îl reîntregească sau chiar să îl mărească).

45. În cazul unui schimb, patrimoniul fiecărei părţi fie rămâne la aceeaşi valoare, atunci când bunurile obiect al schimbului sunt de aceeaşi valoare, fie va crește sau va scădea, în cazul schimbului unor bunuri de valoare diferită.

46. Patrimoniul proprietarului din care iese imobilul cu valoare mai mare şi în care intră bunul cu valoare mai mică se va diminua, astfel că, în acest caz, apare ca fiind justificată îndeplinirea de către acest proprietar a cerinței de a avea achitate toate obligaţiile fiscale, întrucât se poate aprecia că, după schimb, va fi îngreunată recuperarea creanţelor autorităţii administraţiei publice locale.

47. Patrimoniul proprietarului din care iese bunul cu valoare mai mică şi intră bunul cu valoare mai mare va crește după schimb, astfel că nu se poate reține că va fi îngreunată recuperarea creanţelor autorităţii administraţiei publice locale, ci, dimpotrivă, se creează premisa opusă, aceea a creșterii posibilităților de recuperare a creanţelor fiscale neachitate, astfel că este excesiv a pretinde ca proprietarul să aibă toate obligaţiile fiscale achitate.

48. În cazul în care schimbul priveşte bunuri de valoare egală, patrimoniul niciunui proprietar nu se modifică valoric, astfel că, nici în acest caz, nu este justificată condiționarea validării promisiunii bilaterale de schimb de achitarea tuturor obligaţiilor fiscale datorate bugetului local.

49. Prin urmare, completul a apreciat că, în cazul pronunţării unei hotărâri care ţine loc de act autentic de schimb, nu trebuie ca ambii proprietari să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, ci se impune ca doar proprietarul al cărui patrimoniu se micșorează să aibă achitate toate obligaţiile fiscale.

50. Aşa fiind, a considerat că se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de schimb şi în cazul în care doar proprietarul din patrimoniul căruia va ieşi bunul imobil cu valoare mai mare şi în al cărui patrimoniu va intra bunul cu valoare mai mică are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale, iar celălalt proprietar, în patrimoniul căruia intră bunul cu valoare mai mare, are datorii fiscale neachitate; în cazul promisiunii bilaterale de schimb privind bunuri imobile cu aceeaşi valoare, a considerat că se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de schimb chiar şi în situaţia în care ambii proprietari copermutanți au obligaţii fiscale neachitate.

VII. Punctele de vedere ale pârților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

51. Reclamanţii au susținut că dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 se aplică doar contractelor autentice încheiate de notari, nu şi în cazul pronunţării unei hotărâri care ţine loc de act autentic de înstrăinare, deoarece executarea unui antecontract prin pronunţarea unei asemenea hotărâri constituie o procedură de executare silită, fiind una dintre situaţiile de excepţie, prevăzute de art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, cărora nu li se aplică dispoziţiile art. 159 alin. (5) din acelaşi act normativ.

52. Pârâţii au apreciat că dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 sunt incidente şi în situaţia în care se pronunţă o hotărâre care ţine loc de act autentic de schimb, deoarece această modalitate de executare a antecontractului nu constituie o procedură de executare silită în sensul art. 159 alin. (7). În ceea ce priveşte promisiunea de schimb în care imobilele au aceeaşi valoare, au apreciat că s-ar putea pronunţa o hotărâre care ţine loc de act autentic de schimb şi în situaţia în care proprietarii au datorii fiscale neachitate, dar în cazul în care valoarea bunurilor nu este aceeaşi, ambii proprietari trebuie să aibă achitate toate obligaţiile fiscale.

VIII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

53. Nicio curte de apel nu a identificat hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la această chestiune de drept.

54. totuși, au fost identificate hotărâri judecătoreşti, dar într-o materie tangențială, respectiv cea a promisiunii de vânzare, nu şi a celei de schimb, asemenea situații întâlnindu-se la nivelul Curţii de Apel Bucureşti1 și al Tribunalului Bistriţa-Năsăud2.

 

1 Decizia civilă nr. 297Adin 25 noiembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 17.469/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; Sentinţa civilă nr. 8.903 din data de 29 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 13.313/303/2016, Sentinţa civilă nr. 3.14& din 16 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 14.818/303/2013 şi Sentinţa civilă nr. 6.024 din 30 iunie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 14.870/303/2015 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti (în materia pronunţării unei hotărâri care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare).

2 Decizia civilă nr. 106/A/2016 din 9 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.110/190/2015.

 

55. Curțile de apel Alba Iulia, Braşov şi Oradea şi tribunalele arondate nu au exprimat niciun punct de vedere asupra chestiunii de drept.

56. Opinia celor mai mulți judecători de la instanțele consultate a fost în sensul că în cazul unei acţiuni prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile de aceeaşi valoare sau de valori diferite şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor imobile să prezinte certificatul de atestare fiscală prevăzut de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, iar executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită în sensul dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015.

S-au exprimat astfel magistrații de la Curtea de Apel Bacău, de la Tribunalul Neamț - Secţia I civilă și de la judecătoriile Bacău, Onești, Piatra-Neamț, Târgu-Neamț (în majoritate) şi Bicaz.

Opinii similare au fost comunicate de către secțiile a III-a şi a IV-a civile ale Curții de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile arondate, judecătoriile Lehliu-Gară şi Oltenița, Tribunalul Ialomița şi judecătoriile arondate, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu şi judecătoriile arondate, Tribunalul Teleorman şi judecătoriile Roșiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle şi Zimnicea.

În acelaşi sens s-au exprimat judecătorii Curţii de Apel Cluj, ai Tribunalului Cluj, ai Tribunalului Bistriţa-Năsăud, ai Secţiei civile a Judecătoriei Bistriţa, cei ai Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Maramureș şi ai judecătoriilor Baia Mare, Sighetu Marmației (cu rezervele ce vor fi mai jos arătate) şi Vișeu de Sus, ai Judecătoriei Zalău, precum şi magistrații de la Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, tribunalele Olt, Gorj şi Mehedinți, judecătoriile Balș, Corabia, Strehaia, Târgu Cărbunești, Craiova, Filiași, Târgu Jiu şi Segarcea, dar şi cei de la Curtea de Apel Galați (în majoritate), Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Apel Suceava (mai puțin în ceea ce priveşte ultima întrebare, la care nu s-a ajuns la un punct de vedere comun), Judecătoria Odorheiu Secuiesc şi Curtea de Apel Timișoara.

Un punct de vedere diferit, potrivit căruia prezentarea certificatului de atestare fiscală prevăzut de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 nu poate să condiționeze admiterea acţiunii în constatarea valabilităţii promisiunii bilaterale de schimb de bunuri Imobile în niciunui dintre cazurile enunțate, iar o asemenea procedură se circumscrie celei la care se referă art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, a fost exprimat de magistrații Judecătoriei Moinești.

Judecătoriile Călărași şi Alexandria au susținut punctul de vedere al instanţei de trimitere, iar Judecătoria Sighetu Marmației a apreciat că, în ceea ce priveşte a două întrebare cuprinsă în sesizare, doar reclamantul trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală.

Judecătoria Calafat a apreciat că este obligatoriu ca proprietarul bunurilor imobile care fac obiectul promisiunii bilaterale de schimb să prezinte instanţei certificatul de atestare fiscală potrivit art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 sau orice alt act din care să rezulte că, la data pronunţării hotărârii care ţine loc de act autentic de schimb, proprietarul actual al bunului are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, atât în cazul în care bunurile au aceeaşi valoare, cât şi în cel în care valoarea diferă, dar a considerat că executarea promisiunii bilaterale de schimb reprezintă o procedură de executare silită în sensul dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015.

Tribunalul Prahova a apreciat că se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de schimb chiar şi în situaţia în care promitenţii copermutanţi au obligaţii fiscale neachitate.

Această problemă de drept a fost reiterată şi cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la curțile de apei organizată la Bacău în luna iunie 2016, concluzia trasă fiind cea expusă de majoritatea instanțelor.

57. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 245C/269/III-5/2017 din 2 martie 2017, a comunicat că, Sa nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării.

IX. Jurisprudența Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

58. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudența relevantă cu privire la problema de drept dedusă judecăţii.

59. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 254 alin (7) şi art. 259 alin. (61) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, statuând că acest text legal instituie Sub sancţiunea nulității absolute a actului translativ de proprietate condiția ca înstrăinarea unui teren sau a unei construcţii să nu se poată efectua până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului sau clădirii nu are stinse creanțele fiscale locale.

Raţiunea care stă la baza acestei soluții legislative este cea a creării unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului de a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi achite obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor.

O astfel de măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, prin condiționarea înstrăinării unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu se poate trage concluzia că legiuitorul a instituit o incapacitate de a vinde sau de a dona bunul, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice şi juridice, şi anume plată sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a mai statuat şi prin Decizia nr. 1.069/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, Decizia nr. 47/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, şi Decizia nr. 523/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017.

60. Nu a fost identificată jurisprudență comunitară sau a drepturilor omului cu privire la problema de drept enunţată.

X. Raportul asupra chestiunii de drept

61. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul unei acţiuni prin care se solicita constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb care vizează bunuri supuse impozitării şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite, iar, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

62. Asupra admisibilității sesizării, în doctrină, dar şi în jurisprudența Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condiţiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează:

a. existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă;

b. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

c. o chestiune de drept cu caracter de noutate;

d. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;

e. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

63. În examinarea primelor două condiții de admisibilitate, se constată că tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel împotriva unei sentinţe pronunţate în judecata unei cereri prin care se urmărește constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, va pronunţa o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, deoarece valoarea fiecărui imobil promis a se da în schimb nu depășește suma de 200.000 de lei; prin urmare, aceste cerințe de admisibilitate sunt întrunite.

64. La rândul său, condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită este îndeplinită.

Cu toate că dispoziţiile supuse interpretării sunt preluate în art. 159 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, unde se regăseau în art. 113 alin. (4) şi (6), cerinţa noutății este întrunită, deoarece criteriul vechimii nu trebuie absolutizat, relevante fiind existența şi dezvoltarea unei jurisprudențe continue în materie.

Din această perspectivă, au fost emise adrese către toate curțile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenței la nivelul instanțelor judecătoreşti situate în circumscripțiile lor teritoriale şi au comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în materia care face obiectul sesizării de faţă (a promisiunii de schimb).

Cum caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor şi întrucât asemenea dezlegări nu există, se apreciază că cerinţa noutății este întrunită.

65. Este îndeplinită şi condiția de admisibilitate care impune ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat. Deși textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislația procesual penală internă, modalitatea în care instanţa supremă să fi statuat asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, cerinţa legală este îndeplinită, întrucât problemele de drept semnalate nu au fost soluționate printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii şi nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

De asemenea, potrivit evidențelor statistice, nu au fost identificate nici decizii de speță în practica secțiilor instanţei supreme privind soluţionarea problemelor de drept semnalate.

66. În ceea ce priveşte condiția de admisibilitate care impune ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, se apreciază că legătura dintre problema de drept sesizată şi soluţionarea pe fond a căii de atac poate fi identificată, întrucât prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 113 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, în vigoare la data pronunţării sentinţei, care se regăsesc în prezent în art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, se aplică nu doar în cazul înstrăinării proprietăţii asupra imobilelor prin contracte autentice încheiate de notarul public, ci şi în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic, acţiunea fiind respinsă întrucât proprietarii pârâţi au datorii fiscale neachitate şi promisiunea bilaterală de schimb priveşte imobile care nu au aceeaşi valoare, iar reclamanţii, prin apelul declarat, au susținut că, în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare, dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 nu sunt incidente, motivat de faptul că această procedură de înstrăinare a bunurilor imobile este una de executare silită şi se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de alin. (7) al aceluiaşi articol.

Prin urmare, soluţia asupra fondului cererii atârnă de modul în care aceste dispoziţii legale vor fi dezlegate.

67. Asupra fondului sesizării, se reține că, la data pronunţării sentinţei atacate cu apel, erau în vigoare dispoziţiile art. 113 alin. (4), (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dar acest act normativ este în prezent abrogat.

68. Începând cu 1 ianuarie 2016, aceste prevederi au fost preluate în aceeaşi formă în noul act normativ în vigoare de la această dată, respectiv în art. 159 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

69. Pe lângă condiţiile generale de fond pentru validitatea unei convenţii, prevăzute de art. 948 din Codul civil de la 1864, dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 au instituit o condiţie suplimentară de fond, pentru valabilitatea înstrăinării clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport, cea a lipsei obligaţiilor fiscale către bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află bunul supus impozitării.

70. Sancţiunea încălcării acestei condiții speciale este nulitatea de drept a actului de înstrăinare, potrivit art. 159 alin. (6) din aceeaşi lege.

71. În conformitate cu art. 159 alin. (7), prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, al procedurii insolvenţei şi al procedurilor de lichidare.

72. Aşadar, doar în cazul înstrăinării bunurilor supuse impozitării prin procedura de executare silită, prin procedura insolvenţei şi prin cea de lichidare nu se impune ca proprietarul să aibă achitate toate obligaţiile fiscale datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.

73. Dintre cele trei situații de excepţie, la care se referă art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dezlege măsura în care pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de schimb poate fi încadrată în ipoteza procedurii de executare silită.

74. În condiţiile în care raționamentul titularului sesizării pare a se fundamenta pe argumentul că obligaţia de a încheia un contract de schimb poate fi executată silit prin pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic, iar art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală se referă la procedura de executare silită, fără să indice vreo distincție, se apreciază că, pentru a răspunde acestei ultime întrebări - care, în ipoteza unui răspuns afirmativ, face inutilă analiza celorlalte două -, trebuie să deceleze raţiunea instituirii normei de excepţie.

75. Executarea silită este reglementată de Codul de procedură civilă în cartea a V-a, intitulată „Despre executarea silită” care cuprinde dispoziţii generale, precum şi norme privind urmărirea silită mobiliară şi imobiliară, eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită.

76. Dintre acestea, prezintă relevanţă prevederile cap. III al titlului II din cartea a V-a a Codului, privind modalitățile în care se eliberează şi se distribuie sumele realizate prin executarea silită.

77. Astfel, în măsura în care nu există un singur creditor urmăritor, art. 865 din Codul de procedură civilă instituie ordinea de preferință în care creditorii urmează să fie îndestulați; la lit. e) sunt indicate creanțele fiscale provenind din impozite, taxe, contribuții şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale.

78. În scopul îndestulării creditorilor, art. 869 alin. (3) din Codul de procedură civilă impune executorului obligaţia de a înștiința din oficiu debitorul, creditorii urmăritori, organele fiscale locale, administratorii-sechestru, adjudecatarul şi pe titularii drepturilor şi sarcinilor stinse prin adjudecare despre fixarea termenului în care trebuie depuse titlurile de creanță.

79. După parcurgerea acestei etape, Codul de procedură civilă reglementează modalitatea în care plata sumelor obținute prin executarea silită urmează a se realiza efectiv.

80. Din cele expuse mai sus, se apreciază că legea creează un mecanism eficace pentru ca toți creditorii (inclusiv organele fiscale locale) să poată fi îndestulați în cazul executării silite, aşa încât excepţia instituită prin dispoziţiile art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este pe deplin justificată.

81. De aceea, prevederile art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, analizate în cele de mai sus, vizează numai ipoteza procedurii de executare silită reglementată de cartea a V-a a Codului de procedură civilă sau de alte legi speciale, care creează mecanismul expus anterior sau altele similare, de natură să asigure îndestularea tuturor creditorilor.

82. Instituirea acestei excepţii are şi aptitudinea de a nu bloca procedura de executare silită, în cazul în care debitorul urmărit ar evita ori ar refuza să îşi achite obligaţiile fiscale către bugetul local, în condiţiile în care executarea silită este o parte integrantă a procesului civil, care asigură preeminența dreptului şi fără de care drepturile recunoscute de instanțe ar rămâne iluzorii.

83. Raţiunea exceptării procedurii de executare silită de la cerinţa inexistenței obligaţiilor fiscale către bugetul local, impusă de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, nu se regăsește însă şi în ipoteza în care instanțele sunt sesizate de creditorul obligaţiei de a dobândi proprietatea unui bun supus impozitării cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri care ţine loc de act autentic.

84. Trebuie subliniat că, de esența executării silite, este existența unui titlu executoriu, potrivit art. 622 din Codul de procedură civilă.

85. De aceea, cererea de pronunţare a unei hotărâri care ţine loc de act autentic de schimb nu poate fi calificată ca o procedură de executare silită, pentru că, în cadrul unui proces având un atare obiect, se valorifică un drept subiectiv, în scopul obținerii unui titlu, dar nu se pune în executare un titlu.

86. Promisiunile de schimb, la fel ca şi cele de vânzare- cumpărare, nu au fost reglementate în Codul civil din 1864, după cum nici posibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic nu a fost reglementată.

87. Noul Cod civil a definit promisiunea de a contracta în art. 1279, text care, în alin. 3, reglementează şi executarea silită a unei promisiuni. Anterior intrării în vigoare â noului Cod civil, numai art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 a consacrat executarea silită a unei promisiuni asupra terenurilor.

88. Odată cu adoptarea noului Cod civil, pe lângă norma cu caracter general a art. 1279, a fost reglementată în art. 1669 executarea silită a promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, precum şi a celei bilaterale de vânzare.

89. Se cuvine subliniat că, în materia schimbului, se aplică dispoziţiile privitoare la vânzare, potrivit art. 1764 alin. (1) din Codul civil; şi în sistemul Codului civil de la 1864, aceleași dispoziţii erau aplicabile, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 1409.

90. Confirmând opiniile exprimate în doctrină, jurisprudența dezvoltată sub imperiul codurilor anterioare a recunoscut posibilitatea pronunţării unei hotărâri ce ţine loc de act autentic, dacă se face proba încheierii unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, invocându-se ca fundament juridic dispoziţiile art. 1073, 1077 şi cele ale art. 970 din Codul civil de la 1864. Pentru identitate de rațiune, a fost acceptată şi posibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de schimb, în cazul unei promisiuni de schimb.

91. Pe calea unei promisiuni, părţile îşi asumă doar obligaţii de a face, respectiv de a încheia în viitor contractul şi, eventual, de a efectua alte operațiuni necesare valabilei încheieri a contractului.

92. În cazul în care convenţia nu este executată de bunăvoie, poate fi executată direct, dar atipic, prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb.

93. Desigur că obligaţiile de a face pot fi executate silit, dar executarea în natură a unei asemenea obligaţii, prin pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic, nu este echivalentă cu executarea silită a unei obligaţii de a face cuprinsă într-un titlu executoriu. În acest din urmă caz, dispoziţiile art. 904 din Codul de procedură civilă prevăd posibilitatea creditorului de a fi autorizat de către instanţa de executare, prin încheiere executorie, să îndeplinească obligaţia de a face el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.

94. Prin urmare, pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de schimb nu poate fi calificată ca o procedură de executare silită, considerându-se util să examineze cu prioritate ultima întrebare, pentru că un răspuns afirmativ la aceasta ar fi făcut inutilă analiza primelor două aspecte cuprinse în sesizare.

95. În examinarea celorlalte două întrebări, se cuvine notat că, inspirându-se din doctrina şi din jurisprudența dezvoltată anterior, noul Cod civil a impus în art. 1279 cerinţa ca toate celelalte condiții de validitate să fie îndeplinite, pentru a putea fi pronunţată o hotărâre care să ţină loc de contract.

96. Prin urmare, instanțele trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condiţiilor de valabilitate, generale şi speciale.

97. La fel ea notarul public, care verifică aceleași condiții cu ocazia întocmirii unui act de schimb voluntar, instanțelor le revin obligaţii similare, deoarece, prin hotărârea care ţine loc de act autentic, se suplinește doar consimţământul pârților la întocmirea actului de schimb; înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, ca şi actul din care să rezulte că proprietarul actual al bunului are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrative-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează sunt însă aceleași.

98. Potrivit art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2).”

99. Schimbul a fost definit în art. 1405 din Codul civil de la 1864, ca fiind un contract „prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altui”.

100. Şi noul Cod civil a reglementat schimbul în art. 1763, definindu-l ca pe contractul „prin care fiecare dintre părţi, denumite copermutanţi, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul”.

101. După cum s-a arătat mai sus, ambele coduri cuprind norme de trimitere, potrivit cărora dispoziţiile privitoare la vânzare se aplică, în mod corespunzător, şi schimbului.

102. Mai mult, noul Cod civil prevede, în art. 1651, că dispoziţiile capitolului privind obligaţiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligaţiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligaţii în generai nu rezultă altfel.

103. În materie de schimb, efectul translativ de proprietate este reciproc, fiecare parte fiind considerată vânzător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl înstrăinează, şi cumpărător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl dobândește.

104. De aceea, atât timp cât dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală impun, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse impozitării (clădiri, terenuri şi mijloace de transport), cerinţa suplimentară a prezentării certificatului de atestare fiscală din care să rezulte achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul care se înstrăinează, iar efectul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de schimb constă în transferul proprietăţii bunurilor, se apreciază că noțiunea de „înstrăinare” utilizată de norma juridică acoperă şi situaţia unei acţiuni în validarea unei promisiuni de schimb privind asemenea bunuri.

105. O atare cerință este aplicabilă și atunci când bunurile promise sunt de valoare diferită, întrucât nu valoarea bunurilor impune prezentarea certificatului, ci operațiunea de transfer al dreptului de proprietate, în sine.

106. Interpretarea propusă de instanţa de trimitere, potrivit căreia o hotărâre judecătorească ce ţine loc de act autentic de schimb poate fi pronunţată fără îndeplinirea cerinței prevăzute de dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în situaţia în care imobilele obiectai schimbului au aceeaşi valoare, respectiv în condiţiile îndeplinirii sale doar de către  proprietarul din al cărui patrimoniu se transferă imobilul cu valoare mai mare şi intră bunul cu valoare mai mică, pornește de la o analiză trunchiată a considerentelor prezentate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (61) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

107. Instanţa de trimitere a apreciat că, în cazul unui schimb, patrimoniul fiecărei părţi fie rămâne la aceeaşi valoare, atunci când bunurile obiect al schimbului sunt de aceeaşi valoare, fie va crește sau va scădea în cazul schimbului unor bunuri de valoare diferită.

108. Este real că instanţa de contencios constituțional a reţinut că dispoziţiile examinate dau expresie obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor.

109. În considerarea acestui argument, instanţa de trimitere a considerat că, atunci când imobilul cu valoare mai mare părăsește un patrimoniu, în schimbul unui alt bun, cu valoare mai mică, patrimoniul se va diminua, aşa încât, în acest caz, apare ca fiind justificată îndeplinirea de către acest proprietar a cerinței de a avea achitate toate obligaţiile fiscale, de vreme ce se poate prezuma un grad ridicat de dificultate în recuperarea creanţelor autorităţii administraţiei publice locale. În situaţia inversă, când din patrimoniu iese bunul cu valoare mai mică şi intră bunul cu valoare mai mare. acesta va crește după schimb, astfel că instanţa de trimitere consideră că nu se poate reține că va fi îngreunată recuperarea creanţelor autorităţii administraţiei publice locale, ci, dimpotrivă, se creează premisa opusă, aceea a creșterii posibilităților de recuperare a creanţelor fiscale neachitate, astfel că este excesiv a pretinde ca proprietarul să aibă toate obligaţiile fiscale achitate. Iar dacă schimbul priveşte bunuri de valoare egale, patrimoniul niciunui proprietar nu se modifică valoric, astfel că, în acest caz, instanţa de trimitere a apreciat că nu se justifică validarea promisiunii bilaterale de schimb de achitarea tuturor obligaţiilor fiscale datorate bugetului local.

110. Acest raționament pare a ignora nu numai dispoziția expresă a art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care leagă cerinţa suplimentară pe care o instituie, de operațiunea juridică a înstrăinării dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse impozitării (clădiri, terenuri şi mijloace de transport), nu de valoarea acestora, ci şi ansamblul considerentelor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, care le preia pe cele expuse anterior, în Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, din care rezultă că raţiunea care a stat la baza soluţiei legislative în dezbatere a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, nu doar preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor.

111. Cum norma cuprinsă în art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este una de protecție a dobânditorului, se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea unitară a acestei dispoziţii, ea trebuie dezlegată în sensul că în cazul unei acţiuni prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile de aceeaşi valoare sau de valori diferite şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor imobile să prezinte certificatul de atestare fiscală prevăzut de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, iar executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită în sensul dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015.

112. Mai mult, pentru ca pârâtul să nu paralizeze eficienta acţiunii, prin refuzul de a prezenta certificatul de atestare fiscală, art. 57 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a pus în sarcina instanţei obligaţia de a solicita certificatul de atestare fiscală referitor la bun.

113. În aceeaşi ordine de idei, este util a se menționa şi că, pentru a se evita o conduită abuzivă din partea copermutantului pârât, ar trebui să se acorde copermutantului reclamant (dacă formulează un petit în acest sens), posibilitatea de a plăti el însuși obligaţiile datorate la bugetul local de către cealaltă parte, simultan cu abilitarea de a cere, în cadrul aceluiaşi proces sau pe cale separată, obligarea acesteia din urmă la suportarea unor daune-interese egale cu cuantumul obligaţiilor achitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 4.759/190/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabilește că:

în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul unei acţiuni prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb care vizează bunuri supuse impozitării şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină Joc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA ŢARC EA

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

privind publicarea efectuării radierii din registrele general şi special Instituţii Financiare Nebancare a Societăţii ASSET LEASING IFN - S.A.

 

Având în vedere solicitarea de radiere din registrele general şi special Instituţii Financiare Nebancare, formulată de către Societatea ASSET LEASING IFN - S.A., prin Scrisoarea nr. 78 din data de 4.05.2017, precum şi îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 113 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, în baza art. 28 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României şi al Hotărârii Parlamentului României nr. 27/2014 pentru numirea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,

Guvernatorul Băncii Naționale a României emite următorul ordin:

Articol unic. - Se dispune publicarea efectuării radierii din registrele general şi special Instituţii Financiare Nebancare ținute la Banca Națională a României a Societăţii ASSET LEASING IFN - S.A., cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Calea Floreasca, clădirea de birouri Skytower nr. 246C, ap. 6/310M, înregistrată la registrul comerțului cu nr. J40/6238/2003, cod unic de înregistrare 15421741, înscrisă în registrele general şi special Instituţii Financiare Nebancare cu nr. RG- PJR-41-110062, respectiv cu nr. RS-PJR-41-110055, la secțiunea k) - Activități multiple de creditare.

 

Guvernatorul Băncii Naționale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 26 septembrie 2017.

Nr. 940.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.