MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 824/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 824         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 18 octombrie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 435 din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

 

Decizia nr. 520 din 6 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) din Codul penal

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

654. - Decizie privind numirea doamnei Sevil Shhaideh în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 435

din 22 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe roi se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Adrian Dragomirescu în Dosarul nr. 6.020/63/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.158 D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei a depus o cerere de judecată în lipsă, iar statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată.

4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.238D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dorin Eugen Ioan Cupeţiu în Dosarul nr. 3.370/97/2013 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală.

5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Florin Viorel Oprea a depus o cerere de judecată în lipsă, partea Dorin Şionei a transmis că nu doreşte să fie prezentă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, iar Societatea Comercială „Ads Cons Build” - S.R.L. din Hunedoara a trimis o înştiinţare prin care arată că a fost radiată din Registrul Comerţului.

7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.238 D/2016 la Dosarul nr. 1.158 D/2016. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.238 D/2016 la Dosarul nr. 1.158 D/2016, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat, în repetate rânduri, cu privire la previzibilitatea sintagmelor „acte contabile* şi „alte documente legale*. Este indicată, în acest sens, Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016. Cu privire la sintagma „mijloace de stocare a datelor” cuprinsă în art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 şi criticată în

Dosarul nr. 1.238 D/2016, se susţine că aceasta nu are legătură cu prezenta cauză, întrucât în sarcina autorului excepţiei a fost reţinută fapta de distrugere sau alterare a unor documente contabile.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierile din 9 şi 16 iunie 2016, pronunţate în dosarele nr. 6.020/63/2013 şi nr. 3.370/97/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Hunedoara - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi, respectiv, art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Adrian Dragomirescu şi Dorin Eugen Ioan Cupeţiu în cauze având ca obiect soluţionarea unor cauze penale referitoare la stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii, printre altele, â unor infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie obligă Parlamentul la reglementarea numai prin lege, conform dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, a infracţiunilor, cu respectarea exigenţelor normei constituţionale de la art. 1 alin. (5) care prevede standardul calităţii legii. În acest context, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 79 din 27 ianuarie 2011, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 şi Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015. Este invocată, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000, 9 noiembrie 2006, 25 ianuarie 2007, 24 mai 2007, 20 ianuarie 2009 şi 10 aprilie 2012 pronunţate în cauzele Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Rotam împotriva României, paragraful 52, Leempoel & S. A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59, Sissanis împotriva României, paragraful 66, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 36, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91, şi Sud Fondi Srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, prin care instanţa europeană a statuat cu privire la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, în general, şi ale legii penale, în special. Prin raportare la considerentele anterior menţionate, se susţine că sintagmele „acte contabile “, „alte documente legale şi „alte mijloace de stocare a datelor”, din cuprinsul textelor criticate, nu sunt definite în legislaţia în vigoare, motiv pentru care prevederile art. 9 alin. (1)lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 nu îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, cu încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate. Se arată că, pentru acest motiv, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală nu poate fi determinat cu exactitate, destinatarii legii penale neputând să îşi adapteze conduita conform cerinţelor normei de incriminare criticate. Se mai susţine că sintagmă „alte documente legalele permis o interpretare exagerată, prin includerea în sfera sa a unor documente legale care nu sunt prevăzute la art. 143 din Codul fiscal, cum sunt scrisorile de trăsură, ca documente de transport, şi nu de livrare. Se susţine că prevederile Codului fiscal arată exact care sunt documentele ce trebuie întocmite pentru evidenţierea şi plata T.V.A., respectiv registrele jurnal de vânzări şi de cumpărări, decontul de T.V.A., declaraţia 394 pentru evidenţierea obligaţiilor de plată, dar că în niciun caz nu sunt prevăzute în această categorie scrisorile de trăsură, avizele de expediere şi facturile, chiar dacă acestea din urmă stau la baza întocmirii registrelor de vânzări şi cumpărări, a decontului şi a declaraţiei 394. Se arată, de asemenea, că textul criticat încalcă principiul legalităţii incriminării, prin faptul că acesta se impune a fi coroborat cu prevederi legale din cuprinsul unor acte normative infralegale. Se menţionează că, într-adevăr, dispoziţiile Codului fiscal fac trimitere la ordine ale ministrului economiei, iar prin art. 10 din Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.421/2007 se precizează documentele necesare scutirii de plata T.V.A. În cazul livrărilor intracomunitare, dar că acest ordin nu are caracter de lege. În fine, se susţine că un alt motiv pentru care textele criticate contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate este acela că, din coroborarea dispoziţiilor legale şi infralegale din domeniul fiscal, nu se poate deduce cu exactitate care sunt persoanele ce pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor de evaziune fiscală reglementate prin textele criticate.

11. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că Legea nr. 241/2005 este o lege organică, fiind adoptată de Parlament conform dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h), art. 75 şi art. 76 din Constituţie, aspect ce este în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.439 din 5 noiembrie 2009. Se susţine că textul criticat oferă suficiente elemente pentru ca persoana căreia îi sunt adresate să poată înţelege care sunt faptele incriminate de legiuitor, motiv pentru care acestea nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie şi nici dispoziţiilor art. 7 din Convenţie.

12. Tribunalul Hunedoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât presupun impunerea unor măsuri diferite în cazul unor persoane care se află în situaţii diferite, aspect apreciat nu doar de către instanţa de judecată, ci şi conform unor criterii legale. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 241/2005 definesc noţiunea de „documente legale”, iar prevederile art. 2 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevăd obligaţia efectuării unor operaţiuni contabile pe care le enumeră în mod expres. Se susţine că, din interpretarea normelor anterior menţionate, rezultă că sensul sintagmelor criticate este acela de documente întocmite conform Legii nr. 82/1991. Se susţine, totodată, că este evident că enumerarea din cuprinsul normei de incriminare a operaţiunilor contabile avute în vedere este una exemplificativă, întrucât actele contabile fac parte din categoria generică a documentelor legale. Se face trimitere, totodată, la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4 din 21 ianuarie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la încadrarea juridică a faptei de efectuare a unor înregistrări inexacte sau de a omite înregistrările în contabilitate, respectiv la raportul dintre infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 şi aceea de fals intelectual prevăzută la art. 43 din Legea nr. 82/1991. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 871 din 10 decembrie 2015.

15. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că îşi menţine punctele de vedere care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 199 din 7 aprilie 2016 şi nr. 259 din 5 mai 2016.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarele cauzelor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b)-d)din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conţinut: „(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale; (...)

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;”.

19. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) cu privire la legalitatea incriminării şi prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la legalitatea incriminării.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016 şi Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

21. Prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi cu respectarea cerinţelor de calitate a acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a reţinut că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totala şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii.

22. În acest context, prin Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011 şi Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, referitor la dispoziţiile de lege criticate, în ceea ce priveşte sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale”, Curtea a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute, burtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru Stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, s-a constatat că aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări, şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie în înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. S-a reţinut, totodată, că necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin neînregistrarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora.

23. Totodată, prin Decizia nr. 259 din 5 mal 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, Curtea a reţinut că sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale”din cuprinsul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) fit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt clar definite de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa mai sus analizată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior referite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

25. Cu privire la sintagma „alte mijloace de stocare a datelor” din cuprinsul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, din interpretarea literară a normei criticate, Curtea reţine, pe de o parte, că aceasta se referă la mijloace de stocare a datelor contabile, iar, pe de altă parte, că ea exprimă faptul că enumerarea prevăzută prin textul criticat nu este una exhaustivă. Astfel, prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 sancţionează penal faptele de alterare, distragere sau ascundere de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Prin urmare, obiectul material al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma reglementată prin textul criticat, poate consta în acte contabile, în memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau în alte mijloace de stocare a datelor. Cum sintagma „alte mijloace de stocare a datelor”  nu beneficiază de o definiţie legală, în sensul legii penale, Curtea constată că legiuitorul a înţeles să atribuie expresiei anterior menţionate sensul uzual al termenilor, în sfera înţelesului său intrând orie» mijloc pe care pot fi stocate date de natură financiar-contabilă, în formă fizică sau electronică.

26. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că sensul expresiei „alte mijloace de stocare a datelor” poate fi determinat cu uşurinţă de către destinatarii legii penale, prin simpla interpretare gramaticală a prevederii legale analizate. Astfel, atât organele judiciare, chemate să aplice legea penală, cât şi persoanele cu o pregătire profesională de bază, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul financiar-contabil, apelând, eventual, la interpretarea dată de către un profesionist, pot stabili dacă faptele pe care le săvârşesc pot fi plasate în sfera de incriminare a normei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, putându-şi adapta actele şi, respectiv, conduita la exigenţele textului criticat.

27. În ceea ce priveşte critica referitoare la subiectul activai infracţiunii de evaziune fiscală, acesta poate fi orice persoană, aspect ce rezultă din modalitatea de reglementare a acestei infracţiuni şi din interpretarea sa în ansamblul dispoziţiilor legale referitoare la activităţile din domeniul fiscal.

28. Pentru aceste motive şi având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, Curtea reţine că prevederile art. 9 alin, (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 respectă standardul de calitate a legii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi, prin urmare, principiul legalităţii incriminării, reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi la art. 7 din Convenţie [a se vedea, cu privire la aplicarea art. 1 aţin, (5) din Constituţie în materia incriminării, Decizia nr. 82 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016, paragrafele 15-17, şi Decizia nr. 321 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 18 iulie 2016, paragraful 17].

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Dragomirescu în Dosarul nr. 6.020/63/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Dorin Eugen Ioan Cupeţiu în Dosarul nr. 3.370/97/2013 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 520

din 6 Iulie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) teza a două din Codul penal, excepţie ridicată de Costel Calistru în Dosarul nr. 128/39/2016/a9 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.335D/2016.

2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, consilier juridic Daniela Hudelcu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc autorul excepţiei şi celelalte părţi faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care depune note scrise şi solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege criticate sunt clare, predictibile şi previzibile.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată Că Sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, din cuprinsul normelor criticate, a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, aplicabile în prezenta cauză fiind considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 2 februarie 2017, paragrafele 33-38.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 128/39/2016/a9, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şt sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) teza a două din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Costel Calistru într-o cauză penală în care inculpatul, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, a fost trimis în judecată, printre altele, pentru complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii, pentru altul, de foloase necuvenite, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000. La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2016, inculpatul, autor al excepţiei, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 304 din Codul penal.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât sintagma „informaţii care nu sunt destinate publicităţii” este suficient de previzibilă, destinatarul normei penale nefiind în măsură să determine care sunt informaţiile a căror divulgare constituie infracţiune. Precizează că informaţiile ce nu sunt destinate publicităţii constituie o cerinţă esenţială a textului incriminator, care condiţionează existenţa laturii obiective a infracţiunii. Susţine că, întrucât textele delege criticate nu clarifică în niciun fel sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii”, rămâne în sarcina judecătorului să realizeze acest lucru, pe cale jurisprudenţială, în afara legii, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. Totodată, în condiţiile în care dispoziţiile unei legi sunt imprevizibile, lipsite de claritate şi de previzibilitate, dreptul la apărare rămâne un drept formal, lipsit de orice conţinut. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile de calitate a legii.

7. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În motivare, instanţa are în vedere faptul că legea nu poate reglementa toate situaţiile în care anumite informaţii nu pot fi destinate publicităţii, însă trebuie avut în vedere că aceste dispoziţii se coroborează cu cele din legile speciale, care pot reglementa astfel de situaţii. Apreciază că legea a fost redactată într-un mod suficient de clar şi de precis, astfel încât orice persoană să îi poată anticipa efectele şi să îşi regleze conduita în mod corespunzător. În ceea ce priveşte accesibilitatea, consideră că autorul excepţiei nu poate invoca faptul că nu a avut acces la textele de lege invocate, condiţia fiind realizată prin publicarea acestora în Monitorul Oficial.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Observă că sintagma „informaţii care nu sunt destinate publicităţii” nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale. Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce şi reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, consideră că acestea nu au incidenţă în cauză, prevederile criticate fiind norme de drept material, iar nu de drept procedural.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) teza a două din Codul penal. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) din Codul penal, cu următorul conţinut:

- Art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000: „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: [...]

b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.”;

- Art. 304 alin. (1) şi alin. (2) din Codul penal: „(1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. “

14. Autorul susţine că normele criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la valorile supreme într-un stat de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor În cadrul democraţiei constituţionale şi principiul legalităţii, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, cât şi prevederilor art. 7 paragraful 1 referitor la principiul legalităţii incriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în varianta normativă prevăzută de alin. (1) al art. 304 din Codul penal, care incriminează divulgarea, fără drept, a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii „de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu”, subiectul activ nemijlocit al infracţiunii este calificat, autor fiind numai un funcţionar, respectiv o persoană care desfăşoară o activitate profesională care îi permite să intre în posesia unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii. Aşadar, autorul infracţiunii trebuie să cunoască informaţiile datorită atribuţiilor de serviciu. Or, Curtea constată că, în prezentă speţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost trimis în judecată, printre altele, pentru complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii, pentru altul, de foloase necuvenite, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând 1h aceea că, în calitate de intermediar, l-a avertizat telefonic pe inculpatul Costică Ţîncu, administrator al unei societăţi comerciale cu acelaşi domeniu de activitate - exploatare aparate jocuri de noroc - cu privire la controlul ce urma să aibă loc într-o anumită dată, din partea funcţionarilor Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord Est Suceava, la unul dintre punctele sale de lucru, informaţii pe care le-a aflat de la inculpatul Ioan Teodorescu, inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, cu scopul de a-şi acoperi din timp eventuale nereguli. Aşadar, autorul excepţiei, subiect activ nemijlocit al infracţiunii, este o persoană care are cunoştinţă de unele informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii dintr-o altă sursă, iar nu în virtutea unor atribuţii de serviciu, fiindu-i astfel opozabilă varianta normativă a alin. (2) al art. 304 din Codul penal.

16. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 304 alin. (1) din Codul penal, raportat la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei”, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului ţa se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Aşadar, având în vedere condiţia reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (1) din Codul penal ca inadmisibilă.

17. Cât priveşte dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, fiind pronunţată Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile examinate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Astfel, în paragrafele 33-38 ale deciziei precitate, Curtea a reţinut cu privire la critica referitoare la neclaritatea sintagmei „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii”, cuprinsă în art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, că aceasta are în vedere toate acele informaţii nepublice care pot fi de două categorii, şi anume informaţii clasificate care intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, tir. 248 din 12 aprilie 2002, şi informaţii confidenţiale pentru care există obligativitatea păstrării acestui caracter.

18. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 15 lit. c) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, legiuitorul a stabilit două clase de secretizare, respectiv secrete de stat şi secrete de serviciu, acestea din urmă vizând informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat. În acord cu art. 7 din Legea nr. 182/2002, accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi lit. e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, inclusiv pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte. În ceea ce priveşte informaţiile secrete de serviciu, Curtea a constatat că legiuitorul a atribuit conducătorului persoanei juridice competenţa de a le stabili, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului, sens în care neglijenţa în păstrarea lor atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate. Totodată,

conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt obligaţi să stabilească şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competenţelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului (a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002, Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 5 august 2002, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 13 decembrie 2002). Mai mult, potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 182/2002, măsurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate să garanteze că informaţiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, să le cunoască. În acest sens, potrivit art. 26 şi art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, transmiterea informaţiilor clasificate către alţi utilizatori se va efectua numai dacă aceştia deţin certificate de securitate sau autorizaţii de acces corespunzător nivelului de secretizare, iar accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare a informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, se aplică în mod corespunzător şi informaţiilor secrete de serviciu în ceea ce priveşte clasificarea, declasificarea şi măsurile minime de protecţie (a se vedea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 781/2002).

19. Cu privire la informaţiile confidenţiale, Curtea a constatat, ţinând seama de natura şi diversitatea informaţiilor confidenţiale ce pot fi deţinute de subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, că legiuitorul nu avea cum să prevadă în textul criticat toată paleta de informaţii, motiv pentru care identificarea ori individualizarea lor se va face în funcţie de domeniul specific prevăzut în legile speciale, regulamente ori convenţii sau angajamente ale subiectului activ. Prin urmare, în sfera informaţiilor confidenţiale intră acele informaţii care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulaţie, unor limitări şi îngrădiri legale, impuse de interese sociale superioare. Aceasta nu înseamnă că orice diseminare de informaţii confidenţiale intră în sfera de aplicare a textului legal criticat, întrucât cerinţa esenţială instituită de legiuitor pentru existenţa infracţiunii nu este aceea a nerespectării unei clauze de confidenţialitate ori a unor norme legale, regulamentare, statutare etc., ci aceea ca permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţiile nedestinate publicităţii ori folosirea, în orice mod, direct sau indirect de astfel de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate să fie realizată în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

20. Cât priveşte critica referitoare la afectarea dreptului la un proces echitabil, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 sunt norme penale care nu produc consecinţe în echitatea procedurii.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

22. De asemenea, observând considerentele Deciziei nr. 50 din 2 februarie 2017, Curtea constată că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă, cât priveşte criticile autorului excepţiei referitoare la lipsa de claritate a sintagmei „informaţii care nu sunt destinate publicităţii” din cuprinsul art. 304 alin. (2) din Codul penal.

23. Totodată, Curtea reţine că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, invocat de către autor, presupune existenţa unui control reciproc între puterile statului, sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuţiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept şi democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului (a se vedea Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea J, nr. 773 din 2 noiembrie 2011). Or, interpretarea şi aplicarea textelor de lege invocate ca temei de drept, realizată de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cauze penale, corespunde atribuţiilor constituţionale ale acesteia. Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, în activitatea de înfăptuire a justiţiei, judecătorii se supun numai legii, a cărei interpretare se realizează în mod necesar în procesul soluţionării cauzelor, întrucât interpretarea este o fază indispensabilă aplicării legii. În aceste condiţii, Curtea reţine că prin interpretarea şi aplicarea de către instanţă a textelor de lege criticate nu se realizează un transfer de competenţă din sfera puterii legislative în sfera puterii judecătoreşti. De asemenea, Curtea constată că prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare nu sunt aplicabile în cauza de faţă, toate acestea fiind, în esenţă, drepturi procedurale, în vreme ce obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţii de drept penal substanţial.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Costel Calistru în Dosarul nr. 128/39/2016/a9 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iulie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Sevil Shhaideh în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului

 

Având în vedere propunerea viceprim-ministrului, în temeiul art. 3 alin. (5), art. 15 lit. c) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Sevil Shhaideh se numeşte în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 18 octombrie 2017.

Nr. 654.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.