MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 854/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 854         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 30 octombrie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

73. - Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind o nouă agendă a UE pentru învățământul superior COM(2017)247

 

DECRETE

 

954. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

955. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

956. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

957. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

958. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 151 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

77. - Ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare

 

778. - Hotărâre privind numirea unui consul general

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.240. - Ordin al ministrului sănătăţii privind aprobarea criteriilor specifice pentru prioritizarea investiţiilor privind consolidarea infrastructurii ambulatoriilor eligibile în cadrul axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, prioritatea de investiţii 8.1 - Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de comunităţi, obiectivul specific 8.1 „Creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate” din Programul operaţional regional 2014-2020, operaţiunea A - Ambulatorii

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind o nouă agendă a UE pentru învăţământul superior COM(2017) 247

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/385 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 18 octombrie 2017, Camera Deputaţilor:

1. Salută obiectivul de consolidare a colaborării dintre învăţământul superior, cercetare şi mediul de afaceri.

2. Consideră că necorelarea între competenţele de care are nevoie Europa şi competenţele pe care le deţine reflectă şi o eficienţă redusă a mecanismelor socioeconomice prin care cererea de competenţe induce modificări ale calificărilor oferite de unităţile de învăţământ superior, în condiţiile unei lumi aflate în schimbare rapidă.

3. Subliniază că obiectivul declarat al sprijinirii unor sisteme de învăţământ superior eficace şi eficiente implică asigurarea competiţiei dintre unităţile de învăţământ superior, în condiţiile păstrării unei stabilităţi pe piaţă a acestora.

4. Subliniază că este necesară o mai mare flexibilitate a programelor de studii şi creşterea autonomiei unităţilor de învăţământ superior în alegerea acestora şi a parcursurilor educaţionale individualizate, astfel încât să fie asigurat răspunsul prompt la cererile de piaţă pentru competenţe.

5. Consideră că, deşi cercetarea este necesară pentru o cuplare eficientă a educației universitare la viața economică, aceasta poate să se desfăşoare în paralel cu procesul de învăţământ în alte instituţii sau chiar să fie înlocuită cu stagiile de pregătire în unităţi economice, fără legătură cu cercetarea, mai ales dacă universităţile aleg o orientare preponderent vocaţională.

6. Îşi manifestă rezerva cu privire la relevanţa muncii studenţilor ca voluntari şi în folosul comunităţii, considerând că o astfel de opţiune este dependentă de mulţi factori în afara controlului unităţilor de învăţământ, fiind obiectiv dependentă de preferinţele personale, şi trebuie să rămână la alegerea exclusivă a studenţilor.

7. Consideră că pentru a se asigura că resursele disponibile sunt utilizate în scopul de a investi în mod strategic în învățământul superior este necesară promovarea diversităţii modurilor de finanţare a unităţilor de învăţământ terţiar, precum şi a modalităţilor prin care studenţii îşi finanţează studiile.

8. Subliniază că sunt necesare eforturi la nivelul Uniunii pentru a evita adâncirea polarizării învăţământului superior între statele membre - care, în mod tradiţional, beneficiază de o infrastructură educaţională solidă şi de un nivel de cunoaştere mai ridicat - şi celelalte state membre, în care există riscul de a favoriza exodul creierelor între regiuni, cu consecinţe negative asupra obiectivelor de convergenţă ale Uniunii pe termen mediu şi lung.

9. Subliniază că atingerea ţintelor de procentaj al absolvenţilor de învăţământ superior ar trebui să se subsumeze obiectivelor calitative, pentru a nu influenţa negativ calitatea educaţiei.

10. Salută diversificarea gamei de cursuri disponibile, inclusiv studii care durează 2 ani, precum şi a opţiunii pentru dezvoltarea profesională continuă, considerând că diversificarea cursurilor, în special a celor de durată mai mică de 2 ani, ajută învăţământul superior să răspundă mai bine cererii de noi cunoştinţe apărute, ca rezultat al modificărilor rapide în structura economiilor Europei şi implicit a profilurilor locurilor de muncă.

11. Subliniază că instituţiile de învăţământ superior garantează şi contribuie la inovare, acest lucru fiind posibil dacă spiritul inovator este încurajat încă din învăţământul primar, recomandând astfel monitorizarea eforturilor de sprijinire pe întregul parcurs educativ.

12. Salută abordarea Comisiei Europene în procesul de pregătire a următorului buget multianual al Uniunii de a analiza, împreună cu statele membre, viitorul obiectivelor comune ale Uniunii în domeniul educaţiei, cercetării şi inovării şi consideră că urmărirea consolidării cooperării în aceste domenii trebuie să ţină seama de imperativul reducerii disparităţilor dintre statele membre, prin intensificarea sprijinului european, financiar şi cu expertiză.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 octombrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

FLORIN IORDACHE

 

Bucureşti, 24 octombrie 2017.

Nr. 73.

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.009/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 noiembrie 2017, doamna Violeta Stîngă, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANN1S

 

Bucureşti, 27 octombrie 2017.

Nr. 954.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.011/2017,

 

Preşedintele României decretează;

 

Articol unic. - Domnul Gheorghe Demşorean, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 27 octombrie 2017.

Nr. 955.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.006/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Victor-Florin Homescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 27 octombrie 2017.

Nr. 956.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 999/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Constantin Cergă, procuror şef Secţie judiciară la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 27 octombrie 2017.

Nr. 957.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIE

 

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.007/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Dima Niţă, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 27 octombrie 2017.

Nr. 958.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 384

din 6 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 151 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 151 din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ioana Veronica Trumpp, Filip Tudor Florian, Mircea Preda Struţeanu şi Matei Ioan Florian în Dosarul nr. 43.612/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 953D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate domnul avocat Bogdan Timofti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar note scrise prin care arată că textul de lege criticat este constituţional.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând cele expuse pe larg în motivarea formulată în faţa instanţei de judecată şi aflată la dosarul cauzei. Depune, totodată, şi note scrise în susţinerea acestei solicitări.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor Legii nr. 165/2013, constatând conformitatea cu dispoziţiile Legii fundamentale. Consideră că nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 9 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 43.612/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 151 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru Analizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ioana Veronica Trumpp, Filip Tudor Florian, Mircea Preda Struţeanu şi Matei Ioan Florian într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de autorii excepţiei împotriva deciziei de validare parţială emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care, în ceea ce priveşte un imobil teren revendicat, a fost validată o dispoziţie conţinând propunerea de acordare de despăgubiri emisă de primarul municipiului Ploieşti numai cu privire la o suprafaţă de 1.000 mp, fiind invalidată dispoziţia pentru restul de 5.000 mp cu motivarea că nu au fost depuse documente care să stabilească dacă suprafaţa de 5.000 mp de teren se încadrează În suprafaţa maximă de teren prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013.

7. În motivarea excepţiei de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că revocarea, printr-un act ulterior al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, a deciziei primarului municipiului Ploieşti care a stabilit îndreptăţirea lor la despăgubiri pentru imobilul notificat, desfiinţându-se astfel drepturi definitive recunoscute iniţial, încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, ca element fundamental al supremaţiei dreptului, precum şi art. 15 alin. (1) din Constituţie din care autorii excepţiei deduc faptul că drepturile câştigate în virtutea legii rămân câştigate, precizând că acest aspect reiese din utilizarea verbului „beneficiază”din cuprinsul textului menţionat din Legea fundamentală. Aceştia arată că întrucât acest text este intitulat „Universalitatea” înseamnă drepturile dobândite prin lege se aplică tuturor cetăţenilor, inclusiv lor.

8. Autorii excepţiei consideră, totodată, că, de vreme ce Legea nr. 165/2013 nu produce efecte pentru trecut, nu poate produce efecte nici asupra lor, decât în ce priveşte modalitatea de acordare a despăgubirilor, acesta fiind singurul aspect nesoluţionat la momentul intrării în vigoare a legii. Or, prin invalidarea unei decizii definitive anterioare cu privire la întinderea dreptului de proprietate, în temeiul textului de lege criticat, se încalcă nu numai principiul universalităţii drepturilor consacrate prin lege, ci şi principiul neretroactivităţii legii.

9. Arată că verificarea, pe calea unui control ex post al deciziilor Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, nu poate constitui un argument valabil în susţinerea constituţionalităţii dispoziţiilor art. 151 din Legea nr. 165/2013, deoarece, pe de o parte, controlul ex post se va face pe baza aceleiaşi legi, care instituie regimul discriminatoriu, instanţele de drept comun având doar competenţa de a aplica legea, iar nu de a-i verifica constituţionalitatea, iar, pe de altă parte, pentru că procedura administrativă avea caracter obligatoriu şi definitiv conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, dispoziţia entităţii notificate având deplină putere şi recunoaştere, prin necontestare. În caz contrar, s-ar crea artificial o nouă discriminare între cei cărora li s-au restituit în natură imobilele revendicate şi ale căror dispoziţii s-au consolidat în titluri de proprietate şi au devenit definitive prin necontestare şi cei cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate şi dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii, dar ale căror dispoziţii, deşi necontestate, nu sunt definitive, ceea ce contravine atât scopului Legii nr. 10/2001, cât şi Constituţiei.

10. Se susţine că se încalcă şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, precizează că art. 151 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevede că pentru suprafeţele care excedează limitelor prevăzute la alin. (1), Comisia Naţională invalidează deciziile entităţilor învestite de lege, cu excepţia celor emise în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive prin care instanţele au stabilit existenţa şi întinderea dreptului. Consideră că astfel se stabileşte un regim discriminatoriu între cetăţeni, în faţa aceleiaşi instituţii publice, în funcţie de deţinerea sau nu a unei hotărâri judecătoreşti, cu privire la existenţa şi întinderea dreptului. Se susţine că discriminarea constă în faptul că, deşi aflaţi în situaţii egale şi urmărind acelaşi scop - obţinerea de măsuri reparatorii pentru imobile confiscate abuziv de către regimul comunist-cetăţenii români sunt supuşi unui tratament diferit de către aceeaşi autoritate publică, respectiv Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Astfel, cei cărora li s-a respins notificarea sau care au fost nemulţumiţi de rezultatul acesteia şi au contestat-o în instanţă îşi păstrează drepturile irevocabile/definitive obţinute pe calea judiciară, facultativă, pe când cei care s-au declarat mulţumiţi sau cărora li s-au recunoscut drepturile încă din faza administrativă, obligatorie, deşi aceste drepturi sunt consacrate prin decizii pe care Legea nr. 10/2001 le consideră definitive şi pe care nu aveau niciun motiv sau interes să le conteste, se văd puşi în situaţia de a-şi vedea aceste drepturi invalidate. Apreciază că soluţia este absurdă şi profund nelegală, deoarece creează celor care şi-au îndeplinit obligaţiile legale de probă încă din faza administrativă o situaţie mai grea decât celor cărora entitățile notificate le-au refuzat într-un fel sau altul măsurile reparatorii.

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că raţiunea pentru care a fost adoptată soluţia legislativă criticată a constat în accelerarea procedurilor de restituire a proprietăţii şi limitarea în mod rezonabil a măsurilor de despăgubire acordate.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Guvernul precizează că, după apariţia Legii nr. 165/2013, la nivelul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor s-a constatat existenţa unui blocaj în soluţionarea unor dosare de despăgubire constituite în temeiul legislaţiei aplicabile restituirii proprietăţilor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Astfel, titularii unor dosare de despăgubire nu deţineau documente care să ateste categoria de folosinţă a terenurilor solicitate, la data preluării abuzive, respectiv dacă acestea aveau categoria de folosinţă - agricol sau curţi/construcţii. În aceste condiţii, deşi în dosar se făcea dovada dreptului de proprietate şi a întinderii acestuia, Comisia nu putea emite o decizie de validare. Imposibilitatea propunerii şi, în consecinţă, a emiterii unei decizii în aceste dosare, putea conduce la o blocare a activităţii de soluţionare a dosarelor de către Comisie, care, în final, avea ca potenţial efect nerespectarea termenelor de soluţionare a dosarelor, stabilite prin Legea nr. 165/2013. Arată că, la stabilirea suprafeţei menţionate în textul de lege criticat a stat rezultatul centralizării unui număr de 2.000 de dosare în care s-au solicitat documente în vederea stabilirii categoriei de folosinţă a terenurilor la momentul preluării abuzive, în aproximativ 80% dintre acestea propunerile vizând acordarea de despăgubiri pentru suprafeţe mai mici sau egale cu cele menţionate în art. 151 din Legea nr. 165/2013. Ca atare, consideră că soluţiile instituite de legiuitor prin textul criticat nu contravin nici principiului neretroactivităţii legii, nici celui al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităților publice. Arată că nu există riscul creării unei inegalităţi între cei ale căror dosare au fost deja soluţionate şi cei ale căror dosare nu au fost soluţionate şi cărora li se aplică prevederile art. 151, deoarece în cazul dosarelor deja soluţionate au existat documente necesare stabilirii categoriei de folosinţă.

14. Avocatul Poporului apreciază că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate. În acest sens, arată că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu sunt retroactive, întrucât nu se aplică unor raporturi juridice finalizate în temeiul actelor normative anterioare. Este firesc ca un act normativ nou să refuze supravieţuirea unor dispoziţii din legislaţia anterioară, pe care le-a înlăturat din fondul activ legislativ, tocmai pentru a reglementa în timpul următor intrării acestuia în vigoare. Reaminteşte cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în sensul că respectarea principiului egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

16. În temeiul art. 47 alin, (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, prin Adresa nr. 3,747 din 24 martie 2017, judecătorul-raportor a solicitat Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, informaţii punctuale referitoare la documentele pe care, potrivit art. 151 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor le consideră necesare pentru stabilirea categoriei de folosinţă a terenurilor care fac obiectul cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe de o parte şi, pe de altă parte, cu privire la procedura prin care se stabileşte dacă suprafeţele ce excedează limitelor prevăzute la art. 151 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 (de 1.000 mp, respectiv 3.000 mp) se încadrează în suprafaţa maximă de 50 ha prevăzută la art. 15 din aceeaşi lege, în situaţia în care acest lucru nu rezultă din documentele deja existente la dosarul de despăgubire. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a răspuns solicitării de informaţii prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.085 din 30 martie 2017, precizând, în esenţă că, în ce priveşte categoria de folosinţă, aceasta se poate stabili pe baza actelor de proprietate, a proceselor-verbale de evaluare încheiate la momentul trecerii imobilelor în proprietatea statului, a rolului fiscal sau din coroborarea mai multor înscrisuri, exemplificând, în acest sens, prin prezentarea unor situaţii concrete. Referitor la a două problemă pentru care s-au solicitat clarificări, menţionează că, în situaţia în care persoanele îndreptăţite sau entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor nu deţin documente din care să reiasă suprafaţa totală de teren reconstituită după autor în baza legilor fondului funciar, pe teritoriul României, pentru a se putea verifica dacă a fost respectată limita suprafeţei de teren agricol care se poate retroceda după un singur autor - respectiv 50 ha, potrivit art. 10 din Legea nr. 18/1991 şi art. 15 din Legea nr. 165/2013 - persoanele care se consideră îndreptăţite au posibilitatea legală de a depune o declaraţie pe propria răspundere, autentificată, prin care să arate, dacă este cazul, toate terenurile primite pe teritoriul României după autorul pentru care s-a întocmit dosarul.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 151 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2015 privind modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 29 iunie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 103/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 24 mai 2016, care au următorul conţinut:

- Art. 151: (1) în situaţia în care, după solicitarea documentelor necesare stabilirii categoriei de folosinţă a terenurilor care fac obiectul cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dosarele de despăgubire nu se completează cu informaţiile solicitate, se prezumă următoarele:

a) în cazul terenurilor situate la data preluării abuzive În intravilanul localităţilor de tip urban şi pe care existau construcţii, o suprafaţă de până la 1.000 mp avea categoria de folosinţă curţi şi construcţii;

b) în cazul terenurilor situate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor de tip rural şi pe care existau construcţii, o suprafaţă de până la 3.000 mp avea categoria de folosinţă curţi şi construcţii.

(2) Pentru suprafeţele care exced limitelor prevăzute la alin. (1) şi pentru care, pe baza documentelor existente, nu se poate stabili dacă se încadrează în suprafaţa maximă prevăzută la art. 15, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională invalidează deciziile entităţilor învestite de lege, cu excepţia celor emise în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive prin care instanţele au stabilit existenţa şi întinderea dreptului. “

19. Art. 15, la care face referire textul de lege criticat, stabileşte că cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001 , se soluţionează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar

20. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse În art. 15, care consacră principiul universalităţii şi pe cel al neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1), care statuează cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, şi în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată într-o cau2ă având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de autorii excepţiei împotriva deciziei de validare parţială prin care, în ceea ce priveşte un imobil teren revendicat, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a validat numai cu privire la o suprafaţă de 1.000 mp o dispoziţie prin care primarul municipiului Ploieşti a constatat dreptul petiţionarilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un imobil trecut în mod abuziv în proprietatea statului, compus din 6.000 mp teren şi 617 mp construcţii, fiind invalidată dispoziţia pentru restul de 5.000 mp, cu motivarea că nu au fost depuse documente care să stabilească dacă suprafaţa de 5.000 mp de teren se încadrează în suprafața maximă de teren prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013.

22. Curtea observă că dispoziţiile art. 151 din Legea nr. 165/2013 au fost introduse în corpul Legii nr. 165/2013 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2015, iar rațiunea pentru care a fost promovată soluţia legislativă supusă controlului de constituţionalitate se desprinde din nota de fundamentare a acesteia, şi anume „apariţia unui blocaj în soluţionarea dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care este cauzat de imposibilitatea stabilirii categoriei de folosinţă a unor terenuri care fac obiectul acestora, situaţie extraordinară care poate conduce la nerespectarea termenelor legale de soluţionare a dosarelor de despăgubire”. Pentru a înţelege cauzele apariţiei acestui blocaj de care face vorbire nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, Curtea apreciază că trebuie coroborate prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cucele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, pentru ca, ulterior, concluzia desprinsă urmând să fie raportată la prevederile Legii nr. 165/2013 referitoare la mecanismul de restituire a bunurilor imobile care fac obiectul de reglementare a acestei legi.

23. Astfel, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (3) şi ale art. 9 din Legea nr. 18/1991, reglementează reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice în echivalent arabil [mai exact terenuri cu destinaţie agricolă] în limita a 50 ha de proprietar deposedat. Prin proprietar deposedat se înţelege persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării [art. 3 alin. (5) din Legea nr. 1/2000], Prin urmare, reconstituirea dreptului de proprietate privată se realizează asupra terenurilor cu destinaţie agricolă [aflate în categoria terenurilor cu destinaţia agricolă], indiferent că sunt situate în intra- sau extravilanul localităţilor.

24. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în naturii sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă

25. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 clarifică relaţia dintre măsurile de restituire reglementate de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 10/2001, stabilind că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000. În schimb, Legea nr. 10/2001 nu reglementează nicio limitare sub aspectul suprafeţei în privinţa restituirii imobilelor care intră sub incidenţa sa, instituind, aşadar, o restitutio în integrum.

26. În aceste condiţii de drept substanţial, prevederile art. 21, 32, 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013 reglementează procedura de restituire a bunurilor imobile la nivelul entităţilor învestite de lege, stabilindu-se, totodată, termene concrete în care aceasta trebuie finalizată. În vederea soluţionării notificărilor depuse, precum şi a încadrării în termenul de soluţionare a acestora, au fost operate, în privinţa imobilelor terenuri, două modificări legislative subsumate ârt. 15 şi 151 din Legea nr. 165/2013. În continuare, Curtea va analiza dacă aceste dispoziţii legale - strâns legate între ele, intercondiţionându-se în mod reciproc, art. 151 având şi o notă de trimitere la art. 15 - respectă prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie.

27. Astfel, Curtea reţine că textul art. 15 din Legea nr. 165/2013 reglementează limita care trebuie respectată pentru soluţionarea cererilor de restituire vizând terenuri intravilane agricole rezultată din coroborarea dintre Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, limită care se subsumează cotei de 50 ha, stabilită de aceste acte normative.

28. Prin urmare, art. 15 din Legea nr. 165/2013 stabileşte relaţia dintre cele două legi de restituire, precizând că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, indiferent că sunt în intra- sau extravilanul localităţilor, nu trebuie să depăşească 50 ha/proprietar deposedat. Prin urmare, noua reglementare, continuând linia firească trasată de legile reparatorii de restituire, nu permite depăşirea cotei maxime stabilite de lege prin alternanţa dintre măsurile reparatorii cuprinse în cele două legi. O viziune contrară ar duce la caracterul iluzoriu al cotei de 50 ha - condiţie de ordine publică în domeniul restituirilor - pentru că, în realitate, aceasta ar privi numai terenurile extravilane agricole, iar cele intravilane agricole ar urma să se restituie fără nicio limită. În acest fel ar fi schimbat criteriul avut în vedere de legiuitor atunci când a adoptat Legea nr. 18/1991, în sensul că acesta s-ar circumscrie caracterului intra-/extravilan în determinarea limitei de 50 ha [a locului unde se află terenul aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale de bază], când, în realitate, legea se referă la criteriul categoriei de folosinţă a terenurilor.

29. De asemenea, sintagma „agricole la data preluării abuzive subliniază faptul că, dacă, ulterior preluării, categoria de folosinţă a acestor terenuri a fost schimbată, nu înseamnă că ele intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi că ar putea fi restituite indiferent de suprafaţă în temeiul acestei legi, ci faptul că legea aplicabilă este Legea nr. 18/1991, cu respectarea cotei de 50 ha. O atare reglementare este firească din moment ce legile reparatorii vizează, de principiu, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel cum aceasta exista la data preluării.

30. Prin urmare, din această perspectivă, Curtea constată că art. 15 din Legea nr. 165/2013 are caracter explicativ, fără a aduce vreun element novatoriu în privinţa substanţei măsurilor de restituire sau a procedurii de restituire.

31. Curtea va analiza în continuare dacă art. 151 din lege modifică viziunea legiuitorului cu privire la restituire sau reglementează măsuri tehnico-administrative pentru finalizarea procesului de restituire. În vederea efectuării acestui demers, Curtea observă, mai întâi, că art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale şi poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

32. Prin urmare, Curtea reţine că entitatea învestită de lege, analizând documentaţia depusă, este obligată să solicite completarea dosarului, în măsura în care constată lipsa unor înscrisuri necesare, în cazul de faţă, în ce priveşte determinarea categoriei de folosinţă a terenurilor. În acest scop, sunt avute în vedere actele de proprietate, procesele-verbale de evaluare încheiate la momentul trecerii imobilelor în proprietatea statului, rolul fiscal sau înscrierile de carte funciară. Prin urmare, notificarea depusă trebuie în sine, prin documentele anexate, să demonstreze, pe de o parte, dreptul de proprietate privată al autorului acesteia, precum şi întinderea acestuia şi, pe de altă parte, categoria de folosinţă â terenului pentru a putea fi încadrat fie în agricol, fie în curţi-construcţii.

33. În cazul în care persoană nu completează dosarul de restituire cu documente care să dovedească categoria de folosinţă în cazul terenurilor situate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor de tip urban/rural şi pe care existau construcţii, legiuitorul a considerat că o suprafaţă de până la 1.000/3.000 mp are categoria de folosinţă curţi şi construcţii, restul fiind considerat teren din categoriile de folosinţă agricole [art. 151 alin. (1) din Legea nr. 165/2013]. O asemenea reglementare legală instituie o prezumţie legală simplă în sensul că terenul în cauză este considerat ca făcând parte din categoria curţi şi construcţii în limita a 1.000/3.000 mp, iar restul suprafeţei ca fiind teren aparţinând categoriei de folosinţă agricole.

34. În continuare, Curtea observă că, pentru suprafeţele care excedează limitei de 1.000/3.000 mp, considerate agricole, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul a instituit o altă prezumţie legală simplă, în virtutea căreia, neputându-se stabili, în lipsa actelor doveditoare, dacă aceste suprafeţe depăşesc cota de 50 ha ce poate fi restituită, a considerat că ele excedează acestei limite [art. 151 alin. (2) din Legea nr. 165/2013].

35. Prin urmare, Curtea constată că, reglementând cela două prezumţii legale simple, legiuitorul a conferit statului [entităţii învestite de lege] un mijloc de probă în sensul art. 250 din Codul de procedură civilă, care are drept obiect dovedirea, pe de o parte, a categoriei de folosinţă a terenului, iar, pe de altă parte, depăşirea cotei de 50 ha de teren arabil ce pot fi restituite pentru fiecare proprietar deposedat.

36. Prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut [art. 327 din Codul de procedură civilă] a cărui existenţă apare ca fiind probabilă. Potrivit art. 328 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta.

37. În speţa de faţă, Curtea constată că prezumţia legală simplă a fost stabilită în sensul considerării terenurilor intravilane ca făcând parte din categoria de folosinţă curţi şi construcţii în limita a 1.000/3.000 mp, avându-se în vedere un criteriu statistic, respectiv: „în urma identificării şi a centralizării suprafeţelor din aproximativ 2.000 de dosare, în care s-au solicitat documente în vederea stabilirii categoriei de folosinţă a terenurilor la momentul preluării abuzive, în aproximativ 80% dintre acestea, propunerile vizează acordarea de despăgubiri pentru suprafeţe mai mici sau egale cu cele menţionate în cuprinsului ordonanţei de urgenţă [a se vedea nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2015], Prin urmare, rezultă că făptui cunoscut este existenţa unui drept de proprietate asupra terenului din intravilanul localităţii pe care există construcţii, iar faptul necunoscut este categoria de folosinţă a terenului respectiv, pentru că în funcţie de încadrarea acestuia la curți-construcţii/agricol, regimul său juridic este diferit. Legiuitorul a folosit, în reglementarea prezumţiei legale, criteriul statistic antereferit, stabilind, în acest mod, categoria de folosinţă a terenului. Prin aplicarea prezumţiei, restituirea terenurilor din categoria de folosinţă curţi-construcţii are loc într-un cuantum de 1.000/3.000 mp, restul fiind considerat teren agricol.

38. Curtea reţine că legiuitorul are îndreptăţirea constituţională întemeiată pe art. 1 alin. (3) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie de a reglementa prezumții în ceea ce priveşte probarea unor acte/fapte juridice în domeniul restituirii bunurilor, chiar dacă, sub aspectul sarcinii probei, avantajează statul, şi nu persoana îndreptăţită la restituire. Dimpotrivă, dacă prezumţia ar fi fost stabilită în sensul că întreaga suprafaţă solicitată în intravilan ar fi fost considerată curţi-construcţii, s-ar fi ajuns, pe de o parte, la eludarea prevederilor Legii nr. 10/2001, în sensul că terenurile ce urmau a fi retrocedate nu mai făceau obiectul Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 1/2000, deşi ţineau de obiectul de reglementare al acestor legi, iar, pe de altă parte, ar fi încurajat persoanele să depună dosare incomplete cu privire la categoria de folosinţă pentru a intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001, care nu prevedea nicio limită ca suprafaţă de restituit. Astfel, s-ar fi ajuns la situaţia paradoxală ca un dosar incomplet sub aspectul categoriei de folosinţă să aibă aptitudinea să atragă măsuri de restituire mai favorabile [in integrum], pe când un dosar complet ar fi dezavantajat persoana îndreptăţită [in integrum] conform Legii nr. 10/2001 şi până la 50 ha conform legilor fondului funciar]. De asemenea, se constată că prezumţia nu normează întinderea terenului din categoriile de folosinţă agricole, ci pe cel din categoria curți-construcţii, având în vedere că aceste terenuri sunt, în principal, în intravilanul localităţilor.

39. Dreptul persoanei îndreptăţite de a i se restitui terenul cu privire la care s-a dovedit dreptul său de proprietate la data preluării lui se subsumează noţiunii de „bun”, iar acesta este garantat şi sub aspectul valorii sale în condiţiile dovedirii categoriei de folosinţă [ştiut fiind faptul că, în cazul măsurilor compensatorii prin puncte, valoarea unui teren agricol este sau poate fi mai mic decât a unui teren intravilan cu categoria de folosinţă curţi-construcţii], în cazul în care nu au fost furnizate dovezi în acest sens, urmează a fi aplicată prezumţia analizată, însă, această prezumţie legală simplă poate fi combătută, astfel cum s-a arătat, prin probă contrară, în condiţiile în care persoana îndreptăţită furnizează mijlocul de probă necesar. Se mai constată că, la fel ca pentru orice cerere depusă, sarcina probei revine solicitantului.

40. Totodată, Curtea constată că răsturnarea prezumţiei, ca exigenţă de drept constituţional, nu trebuie să implice mijloace mai oneroase în sarcina persoanei îndreptăţite, care să se apropie de o probatio diabolica, decât dacă aceasta ar fi fost impusă în sarcina statului, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca art. 44 alin. (1) din Constituţie. În lipsa prezumţiei menţionate, persoana îndreptăţită prin cererea formulată ar fi putut beneficia de restituirea în integrum a terenurilor din intravilanul localităţii sub titlul de curţi-construcţii, iar statului i-ar fi revenit sarcina administrativă să demonstreze pentru fiecare caz în parte categoria de folosinţă pe baza unor acte care de multe ori conţin inexactităţi sau nici măcar nu s-au încheiat sub autoritatea unui organ al său şi, prin urmare, nu se află în posesia sa. De aceea, în multe situaţii s-ar fi asistat Sa o veritabilă probatio diabolica în sarcina statului. În schimb, prin efectul prezumţiei analizate, fiecare persoană îndreptăţită în parte îşi poate dovedi categoria de folosinţă a terenului prin diversele acte pe care le deţine. Mai mult, standardul combaterii acestei prezumţii este unul foarte coborât din moment ce simplele menţiuni din actele de vânzare- cumpărare referitoare la existenţa unei case pe terenul respectiv sunt suficiente pentru a răsturna prezumţia stabilită. Prin urmare, reglementarea unei asemenea prezumţii nu este de natură a încălca art. 44 alin. (1) din Constituţie.

41. Cu privire la cea de-a două prezumţie reglementată prin art. 151 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că aceasta este o consecinţă firească a art. 9 alin. (5) lit. c) şi art. 10 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora, la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate se depune o declaraţie în care se va menţiona, pe propria răspundere, suprafaţa totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau prin constituire, de familie, potrivit prezentei legi, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localităţi sau de la mai mulţi autori. Acelaşi text prevede că persoanele fizice şi persoanele juridice cărora li s-a reconstituit sau li s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, potrivit Legii nr. 18/1991, precum şi persoanele juridice care au în patrimoniu sau în administrare terenuri agricole ori deţin în orice mod asemenea terenuri au obligaţia de a da secretarului consiliului local o declaraţie în care vor menţiona suprafaţa de teren agricol atribuită sau, respectiv, deţinută efectiv, în una sau mai multe localităţi, iar pentru persoanele fizice, şi de la mai mulţi autori. Persoanele fizice vor face declaraţia pe propria răspundere, iar persoanele juridice, prin reprezentanţii lor. Prin urmare, Curtea reţine că raţiunea acestei declaraţii avea în vedere faptul că prin cererea depusă să nu se depăşească limita de 50 ha prevăzută de lege.

42. În contextul prevederilor art. 151 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, criticate în cauza de faţă, Curtea constată că, în lipsa acestei declaraţii pe propria răspundere, entitatea prevăzută de lege nu cunoaşte dacă prin cererea depusă suprafaţa de teren agricol solicitată depăşeşte sau nu limita de 50 de ha. Prin urmare, legiuitorul a instituit prezumţia depăşirii limitei antereferite. Justificarea avută în vedere ţine de un criteriu funcţional, respectiv „pentru restul de 4,000 de dosare [din 6.000 analizate - sn], Secretariatul Comisiei Naţionale nu a putut înainta o propunere de decizie, deoarece, deşi documentele din dosare au confirmat existenţa dreptului de proprietate, nu s-a putut stabili şi respectarea limitei de 50 de ha” [a se vedea nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2015], Practic, legiuitorul a reglementat această prezumţie ţinând cont de faptul că persoana îndreptăţită nu a furnizat niciun mijloc de probă pentru a demonstra respectarea cerinţei imperative a Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, sarcină care îi incumba.

43. De asemenea, Curtea observă că nu se putea reglementa o prezumţie contrară, şi anume că nu se depăşesc cele 50 ha prin restituirea suprafeţelor care excedează limitelor de 1.000/3.000 mp, după caz, pentru că, pe de o parte, s-ar fi produs situaţii discriminatorii faţă de persoanele care au depus cereri în baza legilor fondului funciar care depăşeau 50 ha şi faţă de care suprafaţa restituită a fost astfel limitată şi, pe de altă parte, s-ar fi încurajat nerespectarea legii pentru că, în acest fel, prin Legea nr. 10/2001, se evitau dispoziţiile imperative ale legii fondului funciar în materia restituirii, creându-se şi încurajându-se frauda la lege,

44. În lipsa prezumţiei analizate, ar fi trebuit efectuate verificări la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale de bază [comune/oraşe], sarcină care s-ar fi dovedit excesivă din punct de vedere administrativ şi, de multe ori, fără finalitate, constituindu-se într-o probatio diabolica.

45. Astfel, legiuitorul a reglementat prezumţia antereferită, pe de o parte, pentru a evita o sarcină administrativă disproporţionată şi pentru a responsabiliza şi a obliga persoanele să respecte legea atunci când depun documente în susţinerea cererilor lor, iar, pe de altă parte, pentru a se respecta cerinţele imperative din legile de restituire în domeniul fondului funciar sub aspectul limitei maxime,

46. Prin urmare, această prezumţie, departe de a constitui o ingerinţă în dreptul de proprietate privată - în condiţiile îi care persoana îndreptăţită deţine un bun - reprezintă o aplicare a art. 1 alin. (3) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie, în sensul că persoana poate deţine un bun în limita a 50 ha de teren, condiţie imperativă de ordine publică prestabilită şi cuprinsă în materia restituirii reglementate în legile de fond funciar.

47. Curtea reţine, totodată, că, în lipsa declaraţiei pe proprie răspundere mai sus amintită, prevăzută de art. 10 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor va emite o decizie de invalidare pentru ceea ce excedează suprafeţelor asupra cărora poartă prezumţia din prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate.

În litigiul în cadrul căruia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de judecată urmează să analizeze dacă şi în ce măsură Comisia Naţională a făcut aplicarea corectă a textelor de lege incidente în speţă. În virtutea plenitudinii sale de competenţă, în cazul în care va constata nelegalitatea şi netemeinicia deciziei de validare parţială contestată, instanţa o va anula şi va hotărî cu privire la calitatea de proprietar a persoanei care se consideră îndreptăţită, stabilind totodată şi cu privire la întinderea dreptului şi modul de despăgubire a persoanelor îndreptăţite.

48. În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate potrivit cărora prin invalidarea, în temeiul art. 151 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei primarului municipiului Ploieşti prin care a stabilit îndreptăţirea lor la despăgubiri pentru imobilul notificat, desfiinţându-se astfel drepturi definitive recunoscute iniţial, se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, ca element fundamental al supremaţiei dreptului, Curtea reaminteşte cele statuate în considerentele Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, prin care a constatat că posibilitatea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a invalida decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut (paragraful 46). Sub acest aspect, Curtea a reţinut, în esenţă, că această invalidare este rezultatul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită, al cărei scop îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi, aşa cum au existat, în unele cazuri, sub imperiul Legii nr. 10/2001. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just (paragraful 47).

49. De asemenea, Curtea a observat că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 -, persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte (paragraful 48).

50. În plus, Curtea a observat (paragraful 49) că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, putând dispune, potrivit ârt. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.

51. Din această perspectivă, nu se poate reţine nici critica formulată de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate în sensul că existenţa unui control ex post al deciziilor Comisiei Naţionale nu ar constitui un argument convingător în înlăturarea susţinerii potrivit căreia s-ar crea un regim juridic discriminatoriu între cei ale căror dispoziţii s-au consolidat în titluri de proprietate şi au devenit definitive prin necontestare şi cei cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate şi dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii, dar ale căror dispoziţii, deşi necontestate, nu sunt definitive. Sub acest aspect, este de observat că cele două categorii de persoane sunt esenţialmente deosebite, supunându-se unor reglementări legale distincte, astfel că nu pot constitui termenii unei comparaţii prin prisma căreia să fie analizată pretinsa nesocotire a principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice. Astfel cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, de exemplu, paragraful 19 din Decizia nr. 224 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016), inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum. Aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996).

52. Posibilitatea persoanelor care se consideră îndreptăţite la obţinerea de măsuri compensatorii de a supune deciziile emise de Comisia Naţională controlului unei instanţe judecătoreşti reprezintă o garanţie pentru satisfacerea intereselor legitime ale acestora, operaţiunea de verificare a legalităţii deciziei de invalidare, totală sau parţială, fiind transferată de la autoritatea administrativă la instanţa judecătorească, respectiv secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii. În condiţiile îndeplinirii exigenţelor constituţionale şi convenţionale ce caracterizează un proces echitabil, instanţa are competenţa de a se pronunţa, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, atât asupra existenţei, cât şi asupra întinderii dreptului de proprietate şi va dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. Prin urmare, existenţa unui control judecătoresc al deciziilor emise de Comisia Naţională, exercitat de o instanţă care se bucură de plenitudine de jurisdicţie, astfel cum sunt instanţele civile, reprezintă concretizarea în plan legislativ a recomandărilor formulate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu şi alții împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată, însă, statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.

53. De altfel, în ce priveşte posibilitatea invalidării deciziilor entităţilor învestite, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, că este conformă normelor constituţionale atât timp cât nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

54. Curtea observă că prevederile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, introduse în cuprinsul legii ulterior pronunţării Deciziei nr. 686 din 26 noiembrie 2014, au asimilat soluţia legislativă constituţională dedusă din dispozitivul deciziei menţionate, în sensul că pot fi invalidate doar acele decizii care sunt exclusiv rezultatul verificărilor efectuate de autorităţile administrative, iar nu cele care au fost emise de acestea ca urmare a obligaţiei instituite în sarcina lor printr-o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă prin care s-a statuat cu privire la titularul dreptului de proprietate privată şi asupra întinderii acestuia. Aşadar, formula redacţională criticată de autorii excepţiei, potrivit căreia Comisia Naţională invalidează deciziile entităţilor învestite de lege, cu excepţia celor emise în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive prin care instanţele au stabilit existenţa şi întinderea dreptului, este în deplin acord cu cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia menţionată.

55. În ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Cetățenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”, Curtea constată că nu poate fi reţinută. Din textul constituţional invocat, autorii excepţiei deduc faptul că drepturile recunoscute în virtutea legii rămân câştigate, cu referire la anularea, printr-o decizie a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor prin care s-a stabilit îndreptăţirea lor la despăgubiri doar pentru o parte din imobilul revendicat, desfiinţându-se astfel drepturi definitive, recunoscute iniţial prin actul emis de entitatea învestită cu soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv primarul Municipiului Ploieşti. Curtea reţine că art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală ridică la rang de principiu constituţional posibilitatea tuturor cetăţenilor români de a se bucura de totalitatea drepturilor pe care Constituţia şi legile ţării le recunosc, această posibilitate având, însă, un caracter abstract, dobândirea fiecărui drept şi exerciţiul acestuia fiind circumscrise unor condiţii specifice fiecărui tip de relaţie socială reglementată legal. Textul constituţional conţine, implicit, această condiţionalitate, doar interpretarea sa sistematică, integrată ansamblului normativ, conferindu-i valenţele unei norme cu aplicabilitate efectivă. Aşadar, principiul universalităţii drepturilor consacră în mod generic vocaţia oricărui cetăţean român de a beneficia de orice drept, dar această aptitudine teoretică va putea fi valorificată în mod concret doar în limitele şi cu respectarea exigenţelor impuse de legile în vigoare. Prin urmare, critica de neconstituționalitate raportată la încălcarea principiului universalităţii nu poate fi reţinută, referirea la acesta neputând fi făcută decât corelativ cu un set normativ care să particularizeze persoanele care pot avea calitatea de titulari ai anumitor drepturi, să reglementeze modalitatea de dobândire a acestora şi să configureze modul de exercitare al respectivelor drepturi.

56. În fine, Curtea reţine că, din interpretarea dispoziţiilor art. 151 din Legea nr. 165/2013, rezultă că persoana interesată are obligaţia de a depune documentele care să îi probeze pretenţiile, din care să rezulte categoria de folosinţă - agricol sau curţi şi construcţii - pe care o avea la data preluării abuzive terenul care în prezent este situat în intravilanul localităţii şi care, ca atare, face obiectul cererii formulate potrivit Legii nr. 10/2001. Acest text se corelează cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 165/2013, prin care a fost introdus, în favoarea persoanelor care se consideră îndreptăţite, beneficiul unui termen de 90 de zile, prelungit mai apoi la 120 de zile, în care acestea pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege, termenul urmând să înceapă să curgă de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii safe. Legiuitorul român a prevăzut, totodată, posibilitatea prelungirii suplimentare a acestuia cu încă 60 de zile, în situaţia în care persoana interesată solicită acest lucru ca urmare a efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii. Art. 32 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 stabileşte în sarcina instituţiilor deţinătoare obligaţia de a elibera actele doveditoare solicitate, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, sub sancţiunea aplicării amenzii contravenţionale de la 10.000 lei la 100.000 lei, în temeiul art. 36 lit. h) coroborat cu art. 37 din acelaşi act normativ. Aşadar, legiuitorul a reglementat un mecanism care vine în sprijinul persoanei care se consideră îndreptăţită, oferindu-i un nou termen în care să completeze dosarul de despăgubire cu documentaţia necesară determinării acesteia într-o manieră corectă. Nevalorificarea acestui avantaj de către persoana care se consideră îndreptăţită atrage aplicarea prezumţiei referitoare la categoria de folosinţă cuprinse în textul de lege criticat. Un astfel de mecanism normativ are ca finalitate evitarea stagnării dosarelor de despăgubire în etapa administrativă de soluţionare a acestora, înscriindu-se în linia recomandărilor exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alții împotriva României, mai sus citată, în scopul accelerării procedurii de despăgubire.

57. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Veronica Trumpp, Filip Tudor Florian, Mircea Preda Struţeanu şi Matei Ioan Florian în Dosarul nr. 43.612/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 151 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

privind înființarea Centrului National pentru Informaţii Financiare

 

Având în vedere creșterea frecvenţei evenimentelor negative generate de atacurile informatice care pot genera pierderi importante sistemului financiar-fiscal,

întrucât în astfel de situaţii de urgenţă instituţiile vizate trebuie să aplice măsuri de răspuns coerente, unitare în cadrul aceluiaşi sistem şi cu celeritate,

având în vedere importanţa informaţiilor gestionate la nivelul sistemului finanţelor publice pentru stabilitatea sistemului financiar-fiscal,

luând în considerare beneficiul public generat de implementarea unui sistem unic de management al problematicii din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor de la nivelul sistemului finanţelor publice gestionat de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate,

întrucât neluarea unor măsuri în regim de urgenţă poate conduce în orice moment la apariţia unui incident de securitate cu consecinţa pierderii masive de date,

îh considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

îh temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. 1. - În cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice se înfiinţează Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, structură fără personalitate juridică organizată la nivel de direcţie generală, prin reorganizarea Direcţiei generale a tehnologiei informaţiei şi preluarea activităţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, precum şi a numărului de posturi şi personalului aferent acestei activităţi de la aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi de la Comisia Naţională de Prognoză.

Art. 2. - (1) încadrarea personalului care se preia în condiţiile art. 1 se realizează în termenele şi cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.

(2) Personalul care se preia beneficiază de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 3. - (1) Achiziţiile de echipamente, bunuri şi servicii din domeniul tehnologie: informaţiei şi comunicaţiilor se realizează centralizat de către Ministerul Finanţelor Publice pentru toate instituţiile prevăzute la art. 1, cu excepţia echipamentelor pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, finanţate în baza Acordului de împrumut (Proiectul de modernizare a administraţiei fiscale) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 8 mai 2013, ratificat prin Legea nr. 212/2013, cu modificările ulterioare, pentru care achiziţia se efectuează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

(2) Echipamentele, bunurile şi serviciile prevăzute la alin. (1) se pun la dispoziţia instituţiilor prevăzute la art. 1 cu titlu gratuit, pe baza unor criterii de utilizare eficientă a funcţiilor sistemului informatic, agreate de Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare şi a instituţiilor beneficiare.

Art. 4. - (1) Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare asigură, cu titlu gratuit, serviciile de specialitate în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile prevăzute la art. 1, inclusiv suportul de specialitate pentru implementarea proiectului derulat în baza acordului de împrumut ratificat prin Legea nr. 212/2013, cu modificările ulterioare. Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare poate asigura, cu titlu gratuit, pentru alte entităţi publice, anumite servicii din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, în domeniul finanţelor publice, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2) Instituţiile prevăzute la art. 1 au obligaţia de a asigura cu titlu gratuit condiţiile tehnice necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor de către personalul Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare.

Art. 5. - (1) Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare coordonează în mod direct activitatea din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

(2) întocmirea fişelor de post, stabilirea indicatorilor de performanță, precum şi evaluarea activităților personalului cu atribuţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice se realizează pe baza unei metodologii unitare, elaborată cu respectarea cadrului normativ în vigoare, aprobată prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Art. 6. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice supune spre aprobare Guvernului hotărârea de modificare a actelor normative de organizare şi funcţionare a Ministerului Finanţelor Publice şi a instituţiilor subordonate.

Art. 7. - în bugetul Ministerului Finanţelor Publice, începând cu anul 2018, se pot cuprinde programe bugetare pentru dezvoltarea, modernizarea şi mentenanţa sistemelor informatice care deservesc instituţiile prevăzute la art. 1.

Art. 8. - (1) în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 6, Ministerul Finanţelor Publice preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Comisia Naţională de Prognoză, pe bază de protocol de predare- preluare, numărul de posturi şi personalul, patrimoniul, arhiva şi creditele bugetare corespunzătoare activității preluate, în condiţiile aprobate prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 6, cu excepţia sumelor necesare achiziţiei echipamentelor pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, finanţate în baza acordului de împrumut ratificat prin Legea nr. 212/2013, cu modificările ulterioare, pentru care achiziţia se va efectua şi se va reflecta în bugetul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2) Pentru litigiile aferente domeniului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată, Ministerul Finanţelor Publice se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile instituţiilor prevăzute la art. 1 şi dobândeşte calitatea procesuală a acestora începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 6.

(3) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc acţiunile, proiectele, programele şi actele juridice în care Ministerul Finanţelor Publice se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile instituţiilor prevăzute la art. 1, decurgând din: acte normative şi administrative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi din orice alte acte care produc efecte juridice, care sunt în legătură cu activitatea din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

(4) Instituţiile prevăzute la art. 1 îşi desfăşoară atribuţiile în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor până la data intrării în vigoare a protocoalelor prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 6.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Misa

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul comunicațiilor şi societății informaționale,

Lucian Şova

 

Bucureşti, 26 octombrie 2017.

Nr. 77.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind numirea unui consul general

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul Românei adoptă prezenta hotărâre

 

Articol unic. - Domnul Florin Vodița se numeşte consul general, şef al Consulatului General al României la Salzburg, Republica Austria.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleșcanu

 

Bucureşti, 26 octombrie 2017.

Nr. 778.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind aprobarea criteriilor specifice pentru prioritizarea investiţiilor privind consolidarea infrastructurii ambulatoriilor eligibile în cadrul axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, prioritatea de investiţii 8.1 - Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de comunităţi, obiectivul specific 8.1 „Creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate” din Programul operaţional regional 2014-2020, operaţiunea A - Ambulatorii

 

Văzând Referatul de aprobare nr. F.B. 10.887/2017 al Direcţiei generale asistenţă medicală şi sănătate publică din Ministerul Sănătății,

în vederea îndeplinirii obiectivului strategic 7.2. Îmbunătăţirea infrastructurii serviciilor de sănătate oferite în regim ambulatoriu prin asistenţă medicală comunitară, medicină de familie şi ambulatoriul de specialitate din Strategia naţională de sănătate 2014-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2014,

luând în considerare prevederile axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, prioritatea de investiţii 8.1 - Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de comunităţi, obiectivul specific 8.1 „Creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate” din cadrul Programului operaţional regional 2014-2020, aprobat de către Comisia Europeană,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) şi art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă criteriile specifice pentru prioritizarea investiţiilor privind consolidarea infrastructurii ambulatoriilor eligibile în cadrul axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, prioritatea de investiţii 8.1 - Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile În ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de comunităţi, obiectivul specific 8.1 „Creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate” din Programul operaţional regional 2014-2020, operaţiunea A- Ambulatorii, prevăzute în anexa care face parte integrată din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătății,

Florian-Dorel Bodog

 

Bucureşti, 25 octombrie 2017.

Nr. 1.240.

 

ANEXĂ

 

CRITERIILE SPECIFICE

pentru prioritizarea investiţiilor privind consolidarea infrastructurii ambulatoriilor eligibile în cadrul axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, prioritatea de investiţii 8.1 - Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de comunităţi, obiectivul specific 8.1 „Creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate” din Programul operaţional regional 2014-2020, operațiunea A- Ambulatorii

 

1. Ambulatoriul este situat într-un judeţ menţionat ca deficitar/prioritar în planurile regionale de servicii de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate, cu modificările ulterioare.

2. Ambulatoriul va rezulta din raţionalizarea sau reorganizarea unui spital municipal/orăşenesc/comunal sau prin raţionalizarea numărului de paturi de spitalizare continuă şi trecerea unor servicii de specialitate în regim ambulatoriu:

a) DA;

b) NU.

3. Judeţul unde este amplasat ambulatoriul are un număr redus de servicii ambulatorii contractate cu casa de asigurări de sănătate judeţeană/a municipiului Bucureşti/100.000 locuitori1:

a) judeţe care sunt peste media naţională, în primul sfert;

b) judeţe care sunt peste media naţională, în al doilea sfert;

c) judeţe care sunt sub media naţională, în al treilea sfert;

d) judeţe care sunt sub media naţională, în al patrulea sfert.

4. Ambulatoriul este unicul furnizor public de servicii medicale nespitalicești din localitate:

a) DA;

b) NU.

5. Unitatea sanitară de care aparţine ambulatoriul:

a) ambulatoriul aparţine unui spital regional/spital care îndeplineşte rolul de spital regional/spital care face parte din cadrul unităţilor funcţionale regionale de urgenţă;

b) ambulatoriul aparţine unui spital judeţean de urgenţă;

c) ambulatoriul aparţine unui spital local, respectiv: spital municipal/spital orăşenesc/spital comunal.

6. Unitatea sanitară de care aparţine ambulatoriul este un spital de specialitate, respectiv psihiatrie/pediatrie:

a) DA;

b) NU.

7. Ambulatoriul a beneficiat de finanţare în cadrul Programului operaţional regional (POR):

a) ambulatoriul a beneficiat de finanţare în cadrul POR 2007-2013 şi solicită finanţare în cadrul POR 2014--2020 pentru acelaşi tip de activităţi (reabilitare/modernizare/extindere/ dotare);

b) ambulatoriul a beneficiat de finanţare în cadrul POR 2007- 2013 şi solicită finanţare în cadrul POR 2014-2020 pentru alt tip de activităţi (reabilitare/modernizare/extindere/dotare);

c) ambulatoriul nu a beneficiat de finanţare în cadrul POR 2007-2013.


1 Se va lua în considerare accesul la servicii ambulatorii de specialitate, măsurat prin indicatorul „rata anuală a serviciilor ambulatorii rambursate de Casa Naţională de Asigurări de sănătate la 100.000 de locuitori”.

Datele/Intervalele vor fi menţionate în clar în urma furnizării acestora de către Ministerul Sănătăţii Ministerului Dezvoltării Regionale. Administraţiei Publicaşi Fondurilor Europene.

 

RECTIFICĂRI

 

La Cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2015, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Naţional Liberal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 3 mai 2016, se face următoarea rectificare:

- la pct. 2 „Lista membrilor de partid care au plătit în anul 2015 cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară”, după nr. crt. 11 se va citi:

 

„12

CĂLĂRAŞI

ILIUŢĂ VASILE

română

11.200

16.02.2015

16.03.2015

01.04.2015

19.05.2015

18.06.2015

25.06.2015

17.08.2015

15.09.2015

12.10.2015

10.11.2015

15.12.2015

13

CONSTANŢA

BOROIANU ROBERT AUREL

română

10.800

28.10.2015

07.03.2015

12.03.2015

22.04.2015

23.04.2015

28.05.2015”

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.