MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 727/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 727         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 7 septembrie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său

 

Decizia nr. 481 din 27 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

608. - Decizie privind eliberarea domnului Aurelian-Felix Rache din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

609. - Decizie privind numirea domnului Aurelian-Felix Rache în funcţia de consilier de stat la Departamentul pentru strategii guvernamentale din cadrul aparatului de lucru al Guvernului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

911/4.758. - Ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală

 

1.295. - Ordin al ministrului transporturilor pentru aprobarea Normelor tehnice privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 475

din 27 Iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. II pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Octavian Calancea în Dosarul nr. 2.215/86/2016 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.211D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate nefiind altceva decât o reflectare a prevederilor constituţionale ale art. 132 referitor la Statutul procurorilor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea nr. 154 din 27 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.215/86/2016, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. II pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Octavian Calancea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de confirmare a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, trebuie întrunite, cumulativ, mai multe condiţii referitoare la existenţa unei situaţii extraordinare, la imposibilitatea amânării reglementării şi la motivarea urgenţei. Or, din analiza notei de fundamentare şi preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 nu reies, într-o manieră cuantificabilă, elemente de fapt obiective ale situaţiei extraordinare, întrucât situaţia indicată în nota de fundamentare este, pe de o parte, una obişnuită, ce a rezultat ca urmare a intervenirii în timp a unor decizii ale Curţii Constituţionale - decizii care nu au privit şi dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală referitoare la redeschiderea urmăririi penale -, precum şi directive ale Parlamentului European - directive, care, de asemenea, nu privesc instituţia confirmării de către judecător a redeschiderii urmăririi penale, iar, pe de altă parte, reprezintă expresia unei opţiuni specifice a Guvernului de adoptare a unor măsuri în domeniul ce face obiectul ordonanţei de urgenţă.

6. De asemenea se remarcă faptul că nu se specifică interesul public ce este lezat ca urmare a neadoptării ordonanţei de urgenţă cu raportare la instituţia confirmării de către judecător a redeschiderii urmăririi penale, context care duce la concluzia că aceste măsuri nu sunt necesare şi oportune şi nu este iminentă afectarea gravă a interesului public.

7. Aşadar, situaţia avută în vedere de Guvern nu poate fi calificată ca fiind una extraordinară şi nimic nu împiedica legiuitorul delegat să urmeze procedura de adoptare prevăzută de art. 75 şi 76 din Constituţie.

8. De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului ori drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Legea fundamentală. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat că verbul „a afecta” are un sens juridic sub diferite nuanţe cum ar fi „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, “ a leza” sau „a avea consecinţe negative” (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008). Or, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, sens în care nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Aşa fiind, deşi anterior emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, redeschiderea urmăririi penale era supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în prezent, această redeschidere nu mai este supusă confirmării dacă înainte de comunicarea soluţiei de Retrimitere în judecată procurorul ierarhic superior infirmă soluţia astfel pronunţată. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate suprimă o materializare a dreptului la liberul acces la justiţie al persoanei în privinţa căreia s-a dispus redeschiderea (a se vedea Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015), având ca justificare un raţionament discriminatoriu şi nejuridic, respectiv dacă soluţia de netrimitere în judecată nu a fost comunicată, în condiţiile în care, potrivit art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. De aceea, stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei, este în contradicţie şi cu principiul egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, în situaţii juridice egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit (a se vedea Decizia nr. 387 din 27 mai 2015 şi Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994).

9. Nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. În acest sens, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept/beneficiu, iar remediul constituţional specific îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012 şi Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014).

10. În cauza de faţă este aplicabilă teza referitoare la interzicerea discriminării din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că textul criticat consacră o excludere a confirmării redeschiderii urmăririi penale de către judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile în care, înainte de comunicarea soluţiei de netrimitere în judecată, procurorul ierarhic superior infirmă soluţia de netrimitere în judecată.

11. Tribunalul Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate reprezintă expresia principiului constituţional care guvernează activitatea procurorilor, respectiv cea a controlului ierarhic statuat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Aşa fiind, prevederile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, introduse prin art. II pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, conferă posibilitatea procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia de netrimitere în judecată de a infirma soluţia dispusă, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii confirmării de către judecătorul de cameră preliminară, în cazul în care soluţia nu a fost comunicată.

12. Câtă vreme soluţia de netrimitere în judecată anterior momentului comunicării sale nu produce niciun efect, atunci nu poate fi primită nici susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia, într-o astfel de ipoteză, i-ar fi încălcate o serie de drepturi. Comparativ, se poate analiza situaţia întocmirii unui rechizitoriu care, până la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior, nu produce niciun efect.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, făcând trimitere la argumentele care au justificat emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 din perspectiva Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016 referitoare la instituţia renunţării la urmărirea penală, Guvernul apreciază că ordonanţa criticată nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6).

15. De asemenea, Guvernul susţine că modificarea art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală privind redeschiderea urmăririi penale a reprezentat o corelare cu modificările aduse art. 318 din Codul de procedură penală referitoare la instituţia renunţării la urmărirea penală. Această soluţie legislativă nu este de natură a afecta prevederile constituţionale invocate şi conferă procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia de netrimitere în judecată posibilitatea de a infirma soluţia dispusă, fără a mai fi necesară confirmarea acesteia de către judecătorul de cameră preliminară în cazul în care ordonanţa care cuprinde soluţia nu a fost comunicată.

16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, în aplicarea principiului controlului ierarhic instituit de art. 132 din Constituţie în privinţa procurorilor, soluţiile dispuse de procuror sunt supuse controlului privind legalitatea şi temeinicia, de către procurorul ierarhic superior. Sub acest aspect, art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale.

17. Art. 335 alin. (4) din acelaşi act normativ prevede, ca regulă, că redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, ceea ce dă expresie principiului accesului liber la justiţie, proclamat de art. 21 din Constituţie. Dacă, însă, soluţia clasării şi a redeschiderii urmăririi penale nu a fost comunicată încă, neproducând, deci, efecte în plan juridic, art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală dispune că soluţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.

18. Se apreciază că o asemenea soluţie legislativă nu este de natură să înfrângă accesul liber la justiţie şi nici nu creează o situaţie discriminatorie, raţiunea legiuitorului fiind, fără îndoială, aceea de consacra posibilitatea acoperirii unui „viciu” procedural şi de a degreva instanţele de judecată de soluţionarea unor cereri care nu justifica un interes. De vreme ce soluţia clasării dispusă de procuror a fost infirmată de procurorul ierarhic superior înainte ca aceasta să fie comunicată, persoana în cauză neavând cunoştinţă despre adoptarea unei asemenea soluţii, nu s-ar putea susţine că textul legal aduce atingere accesului liber la justiţie.

19. De altfel, în procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară nu verifică aspecte ce ţin de fondul cauzei şi nici nu stabileşte vinovăţia suspectului sau inculpatului, întrucât art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală nu reglementează dreptul la un examen judiciar de o asemenea întindere încât să permită judecătorului de cameră preliminară să statueze asupra tuturor aspectelor cauzei Controlul se va întinde doar asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale. Or, în situaţia consacrată de art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, ordonanţa de clasare a fost infirmată de procurorul ierarhic superior înainte ca aceasta sa fie comunicată şi să producă efecte juridice.

20. Întrucât nu este antamat fondul cauzei, ci se realizează doar un control al legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale, Avocatul Poporului apreciază că nu sunt aplicabile garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil în materie penală instituite prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, în jurisprudenţa instanţei europene de contencios al drepturilor omului se reţine că garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie nu se aplică în procedurile anterioare redeschiderii unei cauze penale, cum este şi procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale (Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, Hotărârea din 25 mai 1999, pronunţată în Cauza Dankevich împotriva Ucrainei, şi Hotărârea din 6 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Sonnieitner împotriva Austriei).

21. În plus, s-a mai arătat că redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv, fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire. În situaţia în care, în urma efectuării urmăririi penale astfel reluate, suspectul sau, după caz, inculpatul este trimis în judecată, acesta va beneficia de judecarea cauzei sale conform procedurii de cameră preliminară, prevăzute la art. 342-348 din Codul de procedură penal.

22. Astfel, art. 335 din Codul de procedură penală se completează cu dispoziţiile din capitolul VI din Codul de procedură penală, referitoare la reluarea urmăririi penale, precum şi cu cele din capitolul VII din acelaşi cod, referitoare la plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală.

23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Avocatul Poporului constată că se justifică situaţia extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, prin numărul mare de texte declarate neconstituţionale şi care nu au fost puse în acord cu Legea fundamentală.

24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3. 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

- Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate TI constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 335 alin. (6) cu denumirea marginală Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale din Codul de procedură penală, precum şi prevederile art. II pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere natura criticilor de constituţionalitate intrinseci şi extrinseci, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, în ansamblul său. Prevederile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală au următorul conţinut: „(6) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia infirmă soluţia de netrimitere în judecată şi dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanţei care cuprinde această soluţie, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.”

26. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la delegarea legislativă.

27. Examinând pe fond excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instituţia redeschiderii urmăririi penale constituie, în acord cu art. 332 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penală un caz de reluare a urmăririi penale, sens în care, legiuitorul a prevăzut, în art. 335 din acelaşi cod, cazurile şi condiţiile în care urmărirea penală poate fi redeschisă. Astfel, aşa cum rezultă din însăşi denumirea instituţiei, ea vizează situaţia în care urmărirea penală a fost finalizată, fie printr-o ordonanţă de clasare, fie printr-una de renunţare la urmărirea penală - a se vedea art. 335 alin. (3) din cod. Redeschiderea se dispune atât de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia dacă, ulterior, constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, cât şi de către însuşi procurorul care a dispus soluţia, dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea ori dacă constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite conform art. 318 alin. (6). De asemenea, potrivit art. 335 alin. (5), redeschiderea urmăririi penale are loc şi atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluţiei de clasare şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, sens în care dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală.

28. Potrivit art. 327 din Codul de procedură penală, cauzele penale pot fi rezolvate fie prin emiterea rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată, fie printr-o ordonanţă prin care se clasează sau se renunţă la urmărire. În ce priveşte ordonanţele de renunţare la urmărire, legiuitorul a prevăzut separat această procedură, în art. 318 din Codul de procedură penală.

29. Cu privire la soluţiile de clasare, Curtea constată că, potrivit art. 316 din Codul de procedură penală, ordonanţa pronunţată se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate. Dacă ordonanţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept, se comunică şi o copie a referatului organului de cercetare penală, iar în cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul înştiinţează, prin adresă, administraţia locului de deţinere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului. De asemenea, soluţia clasării se mai poate dispune şi prin rechizitoriu, sens în care, potrivit art. 328 alin. (3) din Codul de procedură penală „Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi suspecţi şi inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 327.”

30. Ca regulă generală, redeschiderea urmăririi penale este, sub sancţiunea nulităţii, supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, iar judecătorul hotărăşte, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau, după caz, a inculpatului şi cu participarea procurorului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. O astfel de abordare a fost desprinsă din necesitatea punerii de acord a instituţiei cu exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârilor din 22 mai 1998, 3 iunie 2003 şi 4 august 2005, în cauzele Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Pantea împotriva României, paragraful 236, şi Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care S-a constatat că procurorii români, care acţionează în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu răspund cerinţelor de independenţă faţă de executiv. Totodată, prin hotărârea pronunţată în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, instanţa europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanţe naţionale, care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. De asemenea, Curtea a constatat că lipsurile care apar în realizarea anchetelor iniţiale nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu trebuie să îi pună pe aceştia în situaţii defavorabile. Astfel, procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale reprezintă un remediu împotriva puterii discreţionare a procurorului de a reactiva procesul penal.

31. Redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale, conform dispoziţiilor art. 285 şi următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 335 alin. (1) din acelaşi cod prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale, dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător.

Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire. Totodată, Curtea a mai arătat că, dacă ultimele două potenţiale soluţii nu schimbă situaţia juridică a persoanei în privinţa căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluţia de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătoreşti. Dar, în oricare dintre cele trei situaţii juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluţia de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzaţie în materie penală (a se vedea Decizia nr. 423 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 19 octombrie 2016, paragrafele 22 şi 23).

32. Prin urmare, procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale astfel reglementată constituie o garanţie procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanţilor la procesul penal, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie (a se vedea Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015, paragraful 17). Ca urmare a instituirii acestor garanţii, atât persoana în privinţa căreia este formulată o acuzaţie în materie penală, cât şi ceilalţi participanţi la procesul penal au dreptul de a-şi apăra interesele procesuale, în mod echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, instituite prin lege, care va hotărî asupra legalităţii şi temeiniciei acuzaţiei penale formulate.

33. De altfel, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragrafele 30, 32, 33, Curtea, analizând conţinutul normativ al instituţiei referitoare la renunţarea la urmărirea penală a statuat că, în maniera prevăzută la acea dată la art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a realizat un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalităţii, specific sistemului de drept continental, existent în România, şi aplicarea principiului oportunităţii, specific sistemului de drept anglo-saxon, dând prevalenţă acestuia din urmă, în detrimentul celui dintâi, prin reglementarea printre atribuţiile procurorului a unor acte specifice puterii judecătoreşti. În acelaşi sens, Curtea a constatat că şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei, reglementat la art. 478-488 din Codul de procedură penală, care, la fel ca renunţarea la urmărirea penală, constituie tot o formă de justiţie negociată, având la bază principiul oportunităţii, poate fi încheiat tot cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, potrivit art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, însă, spre deosebire de renunţarea la urmărirea penală, acesta, pe de o parte, este supus controlului instanţei de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, iar, pe de altă parte, presupune întotdeauna aplicarea unei pedepse, chiar dacă executarea acesteia este individualizată, conform prevederilor art. 80-106 din Codul penal. Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat că renunţarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului şi încuviinţării instanţei de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuţii ce aparţin sferei competenţelor instanţelor judecătoreşti, reglementată la art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

34. Aşa fiind, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula potrivit căreia ordonanţele de redeschidere trebuie supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară.

Astfel, „Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia infirmă soluţia de netrimitere în judecată şi dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanţei care cuprinde această soluţie, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară

35. O astfel de soluţie îşi găseşte justificare în dispoziţiile constituţionale ale art. 132 referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, potrivit cărora, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic*. Dintre aceste trei principii pe care se întemeiază activitatea procurorilor, principiul imparţialităţii, aplicabil şi judecătorilor prin natura activităţii de jurisdicţie exercitate de aceştia, decurge din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecătorească şi din rolul Ministerului Public, stabilit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie, de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii.

36. Principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile numai în conformitate cu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. De altfel, acest principiu este reflectat în art. 2 din Codul de procedură penală referitor la Legalitatea procesului penal şi potrivit căruia „Procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.” Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora.

37. Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic.

38. Aşa fiind, în virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituţie, controlul ierarhic în activitatea procurorilor presupune, eo ipso, atât posibilitatea efectuării actelor şi lucrărilor de către însuşi procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa, cât şi posibilitatea verificării, sub aspectul legalităţii, a tuturor actelor şi soluţiilor adoptate de procuror, care pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. Ca urmare, dispoziţia legală ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă atât o dezvoltare a principiului consacrat de art. 132 din Constituţie, cât şi o garanţie a respectării sale prin eficientizarea activităţii de urmărire penală, constituind, deopotrivă, o regulă de procedură, pe care legiuitorul are libertatea să o adopte, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie.

39. Astfel, potrivit art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. În acest sens, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege, şi poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei. De asemenea, soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. De aceea, având în vedere art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 140 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.632/C/2014 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 şi 623 bis din 26 august 2014, iar în art. 18 alin. (3) lit. e) şi art. 26 alin. (3) lit. d) din regulamentul mai sus menţionat procurorul-şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică şi procurorul-şef al Secţiei judiciare analizează legalitatea şi temeinicia soluţiilor adoptate sau propuse de către procurorii din subordine. Corelativ, în acord cu art. 30 lit. e), art. 79 lit. g) şi art. 80 lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.643/C/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 mai 2015, procurorii şefi de secţie, procurorii şefi ai serviciului teritorial şi procurorii şefi ai birourilor teritoriale, pe lângă alte atribuţii, verifică/examinează temeinicia şi legalitatea soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurorii din subordine.

40. În consecinţă, în acord cu art. 304 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la Infirmarea actelor procesuale sau procedurale, procurorul ierarhic superior, când constată că un act sau o măsură procesuală (deci inclusiv o ordonanţă de clasare) al/a procurorului ierarhic inferior nu este dat/dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiat/ neîntemeiată, îl/o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate. De altfel, o soluţie de clasare nu este comunicată persoanelor interesate de îndată, ci numai după analiza legalităţii şi temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior, sens în care, dacă apreciază că soluţia este corectă, acesta din urmă va semna şi adresa de înaintare persoanelor interesate a unei copii de pe ordonanţă menţionând că, în conformitate cu art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării, însă, în cazul în care apreciază că soluţia de clasare este nelegală şi netemeinică, o infirmă motivat, nemaifiind necesară, în acest caz, comunicarea mai sus menţionată. De altfel, potrivit art. 316 din Codul de procedură penală, ordonanţa de clasare este comunicată persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate.

41. Prin urmare, teza posibilităţii infirmării, vizează infirmarea din oficiu a unei ordonanţe de clasare şi se realizează în concret în cadrul atribuţiei de verificare a legalităţii şi temeiniciei unei asemenea soluţii. De aceea, dacă, procurorul ierarhic superior constată necesitatea infirmării soluţiei, pronunţă o ordonanţă al cărei efect imediat constă în necomunicarea ordonanţei de clasare către persoanele interesate sau către administraţia locului de deţinere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului. Prin urmare, fiind infirmată şi necomunicată, ordonanţa de clasare nu există şi, deci, nu produce niciun efect cu privire la drepturile procesuale ale persoanelor interesate şi, cu precădere, cu privire la dreptul acestora de a se adresa cu plângere judecătorului de cameră preliminară.

42. Un astfel de drept nu a fost însă suprimat, ci numai prorogat până la pronunţarea unei noi soluţii în cauză, fie de clasare ori renunţare la urmărirea penală, fie de trimitere în judecată, situaţii în care persoana interesată se poate adresa judecătorului de cameră preliminară, după comunicare, în termenul stabilit în art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmând ca, în situaţia emiterii unui rechizitoriu, toate aspectele relevate să fie supuse judecătorului de cameră preliminară în procedura de filtru prevăzută de art. 342 şi următoarele din acelaşi cod.

43. În plus, este posibil ca, după infirmare, procurorul să pronunţe tot o soluţie de clasare, care ulterior să fie din nou infirmată de către procurorul ierarhic superior. Dacă infirmarea intervine ca urmare a unei plângeri formulate după comunicarea soluţiei, atunci o asemenea ordonanţă va fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Dacă însă infirmarea intervine din oficiu, anterior comunicării soluţiei de clasare, vor fi deplin aplicabile dispoziţiile legale criticate care, aşa cum s-a arătat, dau expresie principiului subordonării ierarhice fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiţie, întrucât dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, îl dezvoltă prin aceea că au menirea de a garanta soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin eficientizarea activităţii de urmărire penală.

44. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, fără privilegii sau fără discriminări, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificată, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 3B6 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, instanţa de contencios constituţional a reţinut că nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). ^

45. În acest context, Curtea constată că situaţia juridică a părţilor şi a subiecţilor procesuali principali cărora nu li s-a comunicat ordonanţa de clasare, fiind infirmată, din oficiu, în cadrul procedurii de verificare a legalităţii şi temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior nu este identică cu cea a celor cărora li s-a comunicat soluţia de clasare şi care, după comunicare, a fost infirmată la plângerea persoanei interesate. Faptul că o ordonanţă de infirmare a unei ordonanţe de clasare necomunicate nu mai este supusă confirmării judecătorului de către judecătorul de cameră preliminară nu constituie, aşa cum susţine autorul excepţiei, o discriminare ce implică excluderea de la un drept/beneficiu, deoarece persoanele cărora li s-a comunicat ordonanţa de clasare nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cele cărora nu li s-a comunicat un act considerat nelegal sau netemeinic de către procurorul ierarhic superior. Aşa fiind, toate persoanele aflate în ipoteza normei criticate beneficiază de acelaşi tratament, neputându-se aprecia că acestea se află într-o situaţie juridică identică cu cele cărora li s-a comunicat ordonanţa de clasare, întrucât acestora din urmă li s-a deschis, odată cu comunicarea, calea procedurilor de contestare la procurorul ierarhic superior ori la judecătorul de cameră preliminară, situaţie care se constituie prin ea însăşi un criteriu obiectiv şi raţional ce justifică deosebirea de tratament. De aceea, nu poate fi primită critica potrivit căreia persoanele ce intră sub incidenţa normei criticate sunt discriminate în raport cu celelalte, întrucât accesul la justiţie al acestora nu a fost suprimat, ci numai prorogat până la pronunţarea unei soluţii în acord cu art. 327 din Codul de procedură penală.

46. În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la respectarea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează procedura delegării legislative, Curtea constată că prevederile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Curtea reţine că, potrivii preambulului ordonanţei de urgenţă şi notei de fundamentare, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă criticată având În vedere împrejurarea că, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală, Curtea Constituţională a admis un număr semnificativ de excepţii de neconstituţionalitate, existând peste 20 de decizii care impun de urgenţă intervenţia legiuitorului delegat asupra unor instituţii, precum participarea procurorului sau a unor părţi în procesul penal la unele etape procedurale, procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, necesitatea reglementării unor căi de atac, clarificarea unor competenţe ale judecătorului de cameră preliminară, principiul oportunităţii exercitării acţiunii penale, instituţia renunţării la urmărirea penală şi altele. Aşa fiind, observând numărul relativ mare de texte declarate neconstituţionale şi care nu au fost puse în acord cu Legea fundamentală, deşi termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie a expirat ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudenţă cu privire la normele procesual penale aplicabile, de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, făcând referire specială la iminenta împlinire a termenului de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016 privind art. 318 din Codul de procedură penală, ceea ce va declanşa, în absenţa unei intervenţii legislative, o lipsire de efecte a textelor declarate neconstituţionale, determinând imposibilitatea pentru procuror de a mai renunţa la urmărirea penală, ceea ce va determina o aglomerare a instanţelor de judecată cu acele cauze penale care ar fi putut fi soluţionate fără a se începe urmărirea penală şi fără ca acţiunea penală să fie exercitată, constatând, totodată, existenţa mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu consecinţa aplicării unor sancţiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat şi îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern, legiuitorul delegat a arătat că acestea constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată.

47. Împrejurarea că Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 se referă la instituţia renunţării la urmărirea penală nu constituie un fine de neprimire din perspectiva necesităţii reglementării referitoare la instituţia similară a redeschiderii urmăririi penale, ambele fiind soluţii de netrimitere în judecată care trebuie să urmeze acelaşi regim juridic cu deosebirile punctuale specifice fiecărei instituţii.

48. Aşa fiind, din analiza motivelor invocate de Guvern rezultă că situaţia extraordinară a fost determinată, pe de o parte, de existenţa deciziilor de admitere pronunţate de către Curtea Constituţională, iar, pe de altă parte, de necesitatea prevenirii afectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ce s-ar putea datora unor interpretări deficitare ori prevenirii unor proceduri de infringement.

49. În aceste condiţii, Curtea constată că adoptarea reglementării criticate a fost determinată de o situaţie care nu suporta amânare, fiind astfel justificată urgenţa reglementării, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie,

50 De asemenea, din perspectiva condiţionării interdicţiei de a adopta ordonanţe de urgenţă de existenţa unor consecinţe negative asupra drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 şi cu precădere dispoziţiile art. I pct. 87, prin care a fost introdus alin. (6) al art. 335 din Codul de procedură penală, nu afectează, aşa cum s-a arătat, accesul liber la justiţie ori egalitatea cetăţenilor în faţa legii, actul normativ criticat nefiind adoptat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin (6).

51. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Octavian Calancea în Dosarul nr. 2.215/86/2016 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 481

din 27 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepţie ridicată de Marian Viorel Gheorghe, Dorin Cosmin Marinescu şi Alexandru Răzvan Marinescu în Dosarul nr. 602/221/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.290D/2016.

2. La apelul nominal se prezentă personal Cosmin Dorin Marinescu, precum şi, pentru toţi autorii excepţiei, doamna avocat Ioan Viorica Mateş din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat, care menţionează că depune concluzii scrise şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în esenţă, susţine că dispoziţiile legale criticate nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, întrucât Legea nr. 194/2011 nu conţine o listă-anexă în care să fie enumerate substanţele psihoactive. În acest sens, face trimitere la Decizia 2005/387/JAI a Consiliului din 10 mai 2005 privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 17 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 602/221/2013, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepţie ridicată de Marian Viorel Gheorghe, Dorin Cosmin Marinescu şi Alexandru Răzvan Marinescu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în apel în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt discriminatorii prin raportare la conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 42 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (1), art. 43, art. 48 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi consideră că este inechitabil ca o persoană care deţine o autorizaţie valabil emisă de către Ministerul Sănătăţii în condiţiile art. 7 din Legea nr. 339/2005 şi care efectuează operaţiuni ilegale cu astfel de substanţe să fie sancţionată contravenţional, în timp ce, sub imperiul Legii nr. 194/2011, efectuarea aceloraşi operaţiuni este sancţionată penal.

7. Totodată, se mai susţine că prevederile legale criticate încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării legii, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece modul în care sunt definite „produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive” este lipsit de claritate şi precizie, iar susceptibilitatea de a avea efecte psihoactive poate fi prezumată prin „aprecieri rezonabile”. În susţinerea neclarităţii prevederilor legale criticate se mai face trimitere la dispoziţiile art. 3 din Decizia 2005/387/JAI din 10 mai 2005 privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive a Consiliului Uniunii Europene care definesc ce se înţelege prin „substanţă psihoactivă nouă”, „stupefiant nou” şi „drog psihotrop nou”.

8. În acest sens, se arată că, potrivit art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „Prin substanţe psihoactive se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii”, iar, potrivit art. 249 alin. (2) fit. b) din aceeaşi lege, în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege privind substanţe psihoactive, în condiţiile prevăzute la art. 241. Cu toate acestea, nici până în prezent nu a fost adoptată o lege care să cuprindă o listă anexă în care să fie enumerate substanţele psihoactive, astfel cum este prevăzut în legătură cu substanţele stupefiante sau psihotrope. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României).

9. Tribunalul Alba - Secţia penală opinează că prevederile legale contestate, în absenţa stabilirii prin lege a substanţelor psihoactive sau a trimiterii exprese la o dispoziţie legală europeană cu acelaşi conţinut, pot crea premisele unei susceptibilităţi a calităţii actului normativ în sensul clarităţii şi previzibilităţii.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 134 din 7 martie 2013.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 588 din 1 octombrie 2015.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului ales al autorilor excepţiei, concluziile scrise depuse de acesta, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din data de 26 februarie 2014, care au următorul conţinut:

- Art. 3 alin. (3) şi (4); „(3) Se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte, dacă nu este folosit sau nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs.

(4) La aprecierea caracterului rezonabil se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele criterii:

a) lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului;

b) caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării acestora;

c) consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului;

d) prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.”

- Art. 16 alin. (1): „(1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.”

16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) şi (12) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi la principiul legalităţii pedepsei şi art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia toate persoanele sunt egale în faţa legii.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 16 din Legea nr. 194/2011 dispun cu privire la fapta persoanei care. fără a deţine autorizaţie, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Prin urmare, caracterul prohibit avut în vedere de legiuitor constă, în acord cu art. 2 lit. b) din lege, în operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare - depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare. Aceste substanţe se pot găsi, în acord cu art. 1 din lege, în preparate, substanţe, plante, ciuperci sau combinaţii ale acestora, motiv pentru care s-a impus instituirea unor măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului acestora, în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative care le pot genera. De aceea orice operaţiuni cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive sunt interzise până la obţinerea autorizării de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.). Prin urmare, potrivit art. 9 din lege, dacă în urma evaluării se constată că produsul pentru care se solicită autorizarea este substitut, A.N.S.V.S.A. va comunica solicitantului refuzul de eliberare a autorizaţiei şi va notifica Ministerului Sănătăţii efectuarea demersurilor necesare pentru înscrierea substitutului în unul dintre tabelele din anexa la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.095 din 5 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, A.N.S.V.S.A. ţine şi actualizează un registru special în care se înscriu operaţiunile şi produsele pentru care se emite autorizaţie, precum şi operatorii autorizaţi, datele din registru făcându-se publice prin afişare pe pagina de internet a instituţiei (a se vedea Decizia nr. 134 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013).

18. În plus, prin aceeaşi decizie, Curtea, interpretând sistematic Legea nr. 194/2011, a statuat că aceasta întruneşte exigenţele de claritate şi previzibilitate, întrucât conţinutul său este clar, inteligibil şi lipsit de generalizări excesive. Totodată, şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune aceste exigenţe, motiv pentru care potrivit art. 8 alin. (4), art. 25 şi art. 36 alin. (1) şi alin. (4) teza finală: „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce.[...] Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor”; „în cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite “; „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie.”; „Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.”

19. Or, legea criticată este suficient de clară, stabilind, în art. 3 alin. (3) şi (4), că, la aprecierea rezonabilă a caracterului de produs susceptibil de a avea efecte psihoactive, se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului, caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării acestora, consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului, şi prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.

20. De aceea, instanţa de contencios constituţional a statuat Că autorii excepţiei, deşi au comercializat substanţe ale căror regim juridic, conţinut, caracteristici, compoziţie chimică nu le erau cunoscute, pornesc, în absenţa oricăror elemente certe, de la premisa că acestea nu puteau fi substitut în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011. Acest raţionament contrazice tocmai faptele comise, pentru că, dacă nu se cunosc caracteristicile unui produs, nu au cum să fie evidente beneficiile sau cel puţin raţiunile pentru care este pus în vânzare. Este adevărat că substanţe precum alcoolul, cafeaua, nicotină, ceaiul negru sau ciocolata pot fi apreciate ab initio ca fiind susceptibile de stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică, dar, fiecare în parte are un regim juridic bine definit, care le-a scos din categoria substanţelor ce pot fi catalogate drept substitut în sensul Legii nr. 194/2011.

21. De asemenea, Curtea Constituţională a mai reţinut că, în ce priveşte accesibilitatea şi previzibilitatea unei legi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite individului să-şi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat”.

22. Noţiunea de „lege” utilizată în materie penală de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale înglobează dreptul de origine legislativă, precum şi jurisprudenţială şi implică unele condiţii calitative, între altele cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, şi Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51).

23. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea a reamintit că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune (a se vedea, între altele, Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, paragraful 37), Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35).

24. Deoarece, până în prezent, nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 134 din 7 martie 2013 îşi păstrează, mutatis mutandis, valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv asupra dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 194/2011.

25. Prin urmare, dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 îndeplinesc condiţia clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, nelăsând loc de arbitrariu ori echivoc, iar susţinerea autorilor excepţiei potrivit căreia, neavând studii de specialitate în domeniu, nu aveau cum să cunoască efectul produselor cu care au efectuat operaţiuni, nu poate fi primită, deoarece, dacă nu se cunosc caracteristicile unui produs, nu au cum să fie evidente beneficiile sau cel puţin raţiunile pentru care este pus în vânzare.

26. Referitor la critica formulată din perspectiva încălcării art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, Curtea constată că o astfel de vătămare constituţională este contrasă din compararea dispoziţiilor contestate cu prevederi din Legea nr. 339/2005. Asemenea critici nu pot fi reţinute, deoarece Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.

27. De altfel, nu poate fi reţinută nicio contradicţie între textele de lege criticate şi dreptul fundamental invocat, întrucât aceste texte, dimpotrivă, dau expresie principiului egalităţii în faţa legii, prin asigurarea unui tratament juridic identic tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei. Împrejurarea că potrivit Legii nr. 339/2005 nerespectarea dispoziţiilor privitoare la cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor spontane sau cultivate, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope se sancţionează numai cu contravenţie, nu înseamnă că fapta prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 are acelaşi grad de pericol social. Dimpotrivă, Legea nr. 194/2011 are în vedere cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive care duc la stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică.

28. În sfârşit, dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei nu sunt incidente în cauză.

29. Curtea mai constată că, aşa cum rezultă şi din expunerea de motive a Legii nr. 194/2011, aceasta s-a impus ca urmare a unui fenomen care se amplifica exponenţial legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic „plante etnobotanice” şi care, sub aspectul denumirii comerciale manipulatoare, induc o percepţie pozitivă din partea societăţii şi ascund, în realitate, substanţe echivalente sau similare drogurilor de risc şi de mare risc. Iniţial au apărut site-uri de vânzare on-line şi, ulterior, „magazine de vise”, care promovau amestecuri de plante sugestiv ambalate, ce aveau inscripţionate frunze de canabis, garantând o „satisfacţie” ilegală într-un cadru legal. Eforturile depuse pentru combaterea acestui fenomen au fost zădărnicite de uşurinţa cu care se poate modifica formula chimică a substanţelor nocive, astfel încât, la scurt timp după modificarea cadrului legislativ, au apărut pe piaţă alte substanţe cu o structură chimică diferită, care nu sunt introduse sub control şi care pot fi comercializate liber, identificarea lor fiind deosebit de dificilă. Cu toate că listele au fost actualizate în cursul anului 2010 de două ori, apariţia de noi substanţe pe piaţă a făcut ca măsurile întreprinse de către autorităţi să fie eficiente doar parţial. Comercianţii specializaţi continuau să îşi desfăşoare activitatea cu astfel de substanţe, oferind spre vânzare în permanenţă produse noi, potenţial extrem de periculoase pentru sănătatea persoanelor.

30. De aceea, a devenit evidentă necesitatea adoptării Legii nr. 194/2011, întrucât simpla elaborare a unor liste cu aceste noi substanţe psihoactive (care devin cu uşurinţă desuete din cauza rapidităţii cu care se pot crea noi substanţe) nu este suficientă pentru combaterea acestui fenomen şi, prin urmare, au fost necesare eforturi conjugate ale tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice locale, care să abordeze diferitele faţete ale acestei probleme extrem de complicate.

31. Prin urmare, aşa cum s-a arătat, Legea nr. 194/2011, definind în art. 2 lit. e) înţelesul noţiunii de „efecte psihoactive”, a instituit în art. 3 criterii concrete pentru aprecierea caracterului rezonabil de produs susceptibil de a avea efecte psihoactive, sens în care, dispoziţiile art. 16 din lege incriminând fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie, eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive sau despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive sunt suficient declare, în aşa fel încât să permită destinatarilor săi adoptarea unui comportament corespunzător, iar împrejurarea că nu există încă o anexă care să cuprindă o listă exhaustivă a substanţelor ce intră sub incidenţa legii nu este de natură a conduce la concluzia imprevizibilităţii normelor contestate.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Viorel Gheorghe, Dorin Cosmin Marinescu şi Alexandru Răzvan Marinescu în Dosarul nr. 602/221/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului Aurelian-Felix Rache din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

Având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 15 lit. c) şi art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Aurelian-Felix Rache se eliberează din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 7 septembrie 2017.

Nr. 608.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Aurelian-Felix Rache în funcţia de consilier de stat la Departamentul pentru strategii guvernamentale din cadrul aparatului de lucru al Guvernului

 

În temeiul art. 15 lit. c) şi art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 596/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru strategii guvernamentale şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 21/2017 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Aurelian-Felix Rache este numit în funcţia de consilier de stat la Departamentul pentru strategii guvernamentale din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 7 septembrie 2017.

Nr. 609.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Nr. 911 din 4 august 2017

Nr. 4.758 din 24 august 2017

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală

 

Văzând Referatul de aprobare al Centrului de Resurse Umane în Sănătate Publică nr. FB 7.637 din 2.08.2017, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar şi farmaceutic uman, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei naţionale emit următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 şi 671 bis din 1 octombrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 1 „Regulament de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală”, articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) în fiecare unitate sanitară acreditată pentru învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar sau farmaceutic uman activitatea de coordonare a programului de rezidenţiat dintr-o anumită specialitate se realizează de către un coordonator/director de program, după caz, cu cel mai înalt grad didactic în specialitatea respectivă, care răspunde de buna desfăşurare şi de calitatea pregătirii rezidenţilor.

(2) Coordonatorul de program trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să fie şef de disciplină, şef de departament, şef de laborator sau farmacist-şef, certificat în specialitatea programului;

b) să fie cadru didactic universitar (profesor, conferenţiar sau şef de lucrări).

(3) Pentru programul de rezidenţiat în specialitatea medicină de familie sunt nominalizaţi coordonatori de program cadre didactice universitare (profesor, conferenţiar, şefi de lucrări) în specialitatea medicină de familie, medicină internă sau pediatrie.

(4) Nominalizarea coordonatorilor de program se face de către instituţiile de învăţământ superior din domeniul sănătate acreditate şi cu avizul colegiilor profesionale.”

2. În tot cuprinsul ordinului, sintagma „Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti” se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Sănătăţii”.

Art. II. - Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică şi celelalte direcţii din Ministerul Sănătăţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Ministrul educaţiei naţionale,

Florian-Dorel Bodog

Liviu-Marian Pop

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor tehnice privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice

 

În temeiul prevederilor art. VII din Legea nr. 198/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele tehnice privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 46/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 bis din 6 aprilie 1998, se abrogă.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Alexandru-Răzvan Cuc

 

Bucureşti, 30 august 2017.

Nr. 1.295.

 

ANEXĂ

 

NORME TEHNICE

privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice

 

CAPITOLUL I

Generalităţi

 

1.1. Prezentele norme au fost elaborate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

1.2. Normele stabilesc criteriile de clasificare tehnică a drumurilor, în funcţie de traficul actual şi de perspectivă.

Clasele tehnice servesc pentru clasificarea reţelei de drumuri publice actuale în vederea planificării şi proiectării lucrărilor de modernizare şi îmbunătăţire a condiţiilor de circulaţie, precum şi pentru lucrările de construcţii noi.

1.3. Prevederile prezentelor norme tehnice nu se aplică:

- străzilor;

- drumurilor închise circulaţiei publice;

- drumurilor private.

1.4. Clasificarea tehnică se realizează independent de încadrarea în categoriile funcţionale şi administrative.

 

CAPITOLUL II

Clasificarea tehnică a drumurilor

 

2.1. Clasificarea tehnică după intensitatea traficului se realizează în cinci clase, conform prescripţiilor din tabelul nr. 1.

Clasificarea tehnică a reţelei actuale se realizează pe baza intensităţii traficului rezultate pe baza studiilor de trafic făcute prin prelucrarea anchetelor origine-destinaţie şi/sau din datele ultimului recensământ de circulaţie.

Pentru planificarea şi proiectarea lucrărilor de modernizare, îmbunătăţire a condiţiilor de circulaţie, precum şi pentru construcţiile noi de drumuri, clasificarea tehnică se realizează după intensitatea traficului de perspectivă. Perioada de perspectivă recomandată este de 15 ani.

2.2. Traficul de perspectivă pentru clasificarea tehnică a drumului public se estimează pe baza datelor de trafic obţinute din recensămintele efectuate pe acel drum, completate, după caz, cu anchete tip origine-destinaţie, ţinând cont de datele specifice de dezvoltare socioeconomică a ţării şi/sau a zonei traversate de drum. Pentru estimarea traficului de perspectivă fie se aplică coeficienţii de evoluţie a traficului, fie se utilizează un model de trafic.

 

Tabelul nr. 1

 

Caracteristicile traficului

Clasa tehnică a drumului public

Denumirea intensităţii traficului

Intensitatea medie zilnică anuală

Intensitatea orară de calcul

Tipul dramului recomandat

Exprimată în număr de vehicule

Etalon

(autoturisme)

Efective

(fizice)

Etalon

(autoturisme)

Efective

(fizice)

0

1

2

3

4

5

6

I

Foarte intens

>21.000

> 16.000

>3.000

>2.200

Autostrăzi sau drumuri expres

II

Intens

11.001-21.000

8.001-16.000

1.401-3.000

1.001-2.200

Drumuri expres sau drumuri cu patru benzi de circulaţie

III

Mediu

4.501-11.000

3.501-8.000

550-1.400

400-1.000

Drumuri cu două benzi de circulaţie

IV

Redus

1.000-4.500

750-3.500

100-550

75-400

V

Foarte redus

< 1.000

<750

<100

<75

Drumuri cu două benzi de circulaţie sau drumuri cu o bandă de circulaţie şi platforme de  încrucişare

 

Observaţii:

- Intensitatea orară de calcul reprezintă debitul orar corespunzător celei de-a 50-a ore de vârf, determinat pe curba de debite orare clasate, rezultate din măsurătorile continue de debite orare pe durata unui an.

- Limitele din tabel pentru vehiculele efective sunt stabilite în ipoteza unui trafic de perspectivă, având vehicule grele până la 30%.

- Clasa tehnică se stabileşte în funcţie de încadrarea caracteristicilor traficului în coloanele 2-5. În cazul în care rezultă clase tehnice diferite, clasa tehnică a sectorului de drum/drumului se stabileşte ca fiind clasa tehnică cea mai defavorabilă.

- Pentru clasele tehnice I şi II se vor avea în vedere, în afara aspectelor strict tehnice, şi aspectele privind protecţia mediului, conservarea patrimoniului, politica de dezvoltare generală a teritoriului, eliminarea disfuncţionalităţilor existente pentru realizarea unei interconectări şi interoperabilităţi cu reţelele magistrale europene şi rentabilitatea economică.

- Pentru drumurile care se încadrează în clasa tehnică V, având în vedere şi categoria lor funcţională în cadrul reţelei de drumuri, se poate prevedea o singură bandă de circulaţie, cu condiţia asigurării unor platforme de încrucişare la o distanţă care să asigure vizibilitatea la întâlnirea cu vehiculele din sens opus, distanţa recomandată fiind de 250-300 m.

 

2.3. Vehiculul de calcul al intensităţii traficului rutier este vehiculul-etalon autoturism.

Echivalarea numărului de vehicule fizice în vehicule-etalon (autoturism) se efectuează prin multiplicarea numărului vehiculelor fizice de diferite categorii recenzate, cu coeficienţi de echivalare, în conformitate cu reglementările în vigoare.

2.4. Vitezele de proiectare minime pentru diferitele clase tehnice ale drumurilor publice vor fi cele prevăzute în tabelul nr. 2.

 

Tabelul nr. 2

Vitezele de proiectare pentru diferite clase tehnice ale drumurilor publice

 

Clasa tehnică a drumurilor publice

Viteza de proiectare, în km/h, în regiunile de

Şes

Deal

Munte

I

140

120

100

II

120

100

80

III

100

80

60

IV

80

60

50

V

60

50

40

 

Tabelul nr. 3

Vitezele de proiectare reduse pentru diferite clase tehnice ale drumurilor publice

 

Clasa tehnică a drumurilor publice

Viteza de proiectare, în km/h, în regiunile de

Şes

Deal

Munte

I

120

100

80

II

100

80

60

III

80

60

50

IV

60

60

40

V

50

40

30

 

NOTE:

1. Viteza de proiectare este viteza care se alege la construcţia unui drum nou, la modernizarea, consolidarea sau reabilitarea unui drum existent, în vederea determinării caracteristicilor geometrice care să permită fiecărui vehicul să poată circula cu viteza respectivă, în siguranţă.

2. Viteza de proiectare redusă este viteza care poate fi redusă în cazuri excepţionale pe sectoare de drum cu lungime limitată, în condiţii grele de desfăşurare a traseului şi/sau, acolo unde condiţiile de mediu adiacente drumului o impun, în vederea neafectării resurselor istorice şi estetice şi pentru evitarea unor lucrări costisitoare, pe baza unui calcul tehnico-economic.

3. Încadrarea drumurilor publice la clase tehnice se stabileşte prin norme tehnice, aprobate prin ordin al ministrului transporturilor.

2.5. Vitezele de proiectare, atât pentru construcţiile noi, cât şi pentru modernizarea, consolidarea sau reabilitarea drumurilor, se stabilesc cu aprobarea administratorului drumului, pe baza unui studiu tehnico-economic.

 

CAPITOLUL III

Dispoziţii finale

 

3.1. Încadrarea drumurilor în clase tehnice se realizează pentru drumurile existente de către unităţile care le administrează, iar pentru drumurile noi, de către unităţile care le vor administra după darea lor în exploatare.

Încadrarea drumurilor în clase tehnice va fi revizuită periodic, cu ocazia prelucrării datelor rezultate în urma recensămintelor circulaţiei, avându-se în vedere şi realizările obţinute pe baza planificărilor anterioare, precum şi evoluţia importanţei şi a funcţiei drumurilor în ansamblul reţelei şi în strategia de dezvoltare a acesteia.

3.2. Încadrarea drumului în clase tehnice se va realiza pe sectoare cât mai lungi, cu caracteristici uniforme.

Sectorul de încadrare nu trebuie să fie mai scurt decât distanţa dintre două localităţi urbane sau dintre două intersecţii cu drumuri de aceeaşi clasă sau de clasă tehnică superioară.

Intensitatea traficului ce serveşte la încadrare este cea care caracterizează cel puţin 60% din lungimea sectorului de încadrare.

3.3. Pentru intrările în oraşe, precum şi alte sectoare scurte cu trafic intens sau foarte intens se va ţine seama de caracteristicile traficului de perspectivă, propunându-se numărul de benzi de circulaţie suplimentare necesare şi soluţiile de fluidizare a traficului pe baza unui studiu tehnico-economic.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.