MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 751/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 751         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 20 septembrie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

68. - Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 386 din 6 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Decizia nr. 387 din 6 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

Decizia nr. 388 din 6 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 51 din 3 iulie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

827. - Ordin privind publicarea efectuării radierii din Registrul general Instituţii Financiare Nebancare a Societăţii EASY CREDIT 2 ALL IFN - S.A.

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

 

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) şi art. 43 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.045 din 23 decembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- doamna deputat Gilia Claudia, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, este desemnată în calitate de membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării;

- domnul deputat Popescu Pavel, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, trece de la Comisia pentru sănătate şi familie la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, în calitate de membru.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 septembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU GABRIEL VLASE

 

Bucureşti, 19 septembrie 2017.

Nr. 68.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 386

din 6 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Gheorghe Ciolompea în Dosarul nr. 28.121/3/2014* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 998D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, Gheorghe Ciolompea. Lipseşte partea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.119D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Nicu Crăcea în Dosarul nr. 28.122/3/2014* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, Nicu Crăcea. Lipseşte partea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne. Procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorii excepţiei, Gheorghe Ciolompea şi Nicu Crăcea, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.119D/2016 la Dosarul nr. 998D/2016, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate Nicu Crăcea, care solicită, în esenţă, admiterea acesteia, deoarece textul de lege criticat încalcă art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie. De asemenea, susţine că dispoziţiile capitolului IV din Legea nr. 329/2009, care interziceau cumulul pensiei cu salariul, sunt neconstituţionale. În final, solicită Curţii Constituţionale reconsiderarea jurisprudenţei sale referitoare la posibilitatea cumulului pensiei cu salariul, sens în care susţine că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi-a reconsiderat jurisprudenţa în materie.

6. Având cuvântul, autorul excepţiei Gheorghe Ciolompea lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece ceea ce se critică este aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, iar, în subsidiar, de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin încheierile din 25 aprilie 2016 şi din 12 mai 2016, pronunţate în dosarele nr. 28.121/3/2014* şi nr. 28.122/3/2014*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelanţii-reclamanţi Gheorghe Ciolompea şi Nicu Crăcea în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii împotriva deciziilor de suspendare a plăţii pensiei în temeiul Legii nr. 329/2009, repunerea în drepturile de pensie şi exonerarea de la plata sumelor imputate.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că, după pensionare, au lucrat ca salariaţi în diferite societăţi sau instituţii, cumulând pensia cu salariul, conform legislaţiei anterioare Legii nr. 329/2009, Restrângerea de drepturi operată prin Legea nr. 329/2009, care interzicea cumulul pensiei cu salariul, a fost temporară. La adoptarea Legii nr.. 263/2010, prin art. 118 alin. (1) lit. a) s-a reinstituit posibilitatea cumulării pensiei cu alte venituri pentru care asigurarea este obligatorie (cazul salariului) pentru toţi pensionarii pentru limită de vârstă. Prin art. 196 lit. a)-s) din Legea nr. 263/2010, s-a menţionat un număr de acte normative abrogate prin intrarea în vigoare a noii legi, la care se adaugă şi lit. ş): „orice alte dispoziţii contrare prezentei legi”. Din perspectiva cerinţelor de claritate şi predictibilitate ale unei legi, este inexplicabil pentru care motiv enumerarea premergătoare lit. ş) din art. 196 al Legii nr. 263/2010 a omis o reglementare atât de importantă şi de controversată cum era Legea nr. 329/2009, care era în vizibilă contradicţie cu dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. a) din lege. Ulterior, legiuitorul a abrogat expres art. 17-26 din Legea nr. 329/2009 prin Legea nr. 134/2014. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorii excepţiei susţin că statul de drept înseamnă, înainte de orice, preeminenţa legii, astfel cum se arată în preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ceea ce exclude paralelismul reglementărilor. Or, prin situaţia legislativă creată, normele de lege criticate au creat cadrul unui regim legal dublu în aceeaşi perioadă, respectiv pentru persoane cărora să li se aplice permisiunea prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 (persoane care pot cumula pensia cu salariul) şi persoane cărora să nu li se aplice aceleaşi prevederi (persoane care nu pot cumula pensia cu salariul). Acest regim legal contradictoriu s-a accentuat prin adoptarea Legii nr. 134/2014, prin aceea că primelor două categorii de subiecţi care întrunesc aceleaşi condiţii, dar au posibilităţi contrare a cumula sau a nu cumula, li se adaugă alte două situaţii discriminatorii: subiecţii cărora li s-ar aplica dispoziţiile art. 17-26 din Legea nr. 329/2009 şi în intervalul de după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi persoane care beneficiază (după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2014) de efectele abrogării explicite a art. 17-26 din Legea nr. 329/2009. Referitor la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorii excepţiei susţin că, prin art. 179 din Legea nr. 263/2010, s-a creat posibilitatea de a se considera că sumele încasate drept pensie în perioada dintre Legile nr. 329/2009 şi nr. 263/2010 pot fi considerate necuvenite. Or, în realitate, operase o abrogare tacită, dar care, neobservabilă, permitea o aplicare retroactivă a dispoziţiilor art. 178-181 din Legea nr. 263/2010, nu sub aspectul executării debitelor, ci sub aspectul aprecierii sumelor încasate ca fiind necuvenite, deşi noua lege nu le mai considera astfel. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 din Constituţie, autorii excepţiei susţin că, prin Hotărârea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Cauza Gyula Fabian şi alţii împotriva Ungariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-o speţă similară, a decis că interdicţia de a cumula pensia cu salariul reprezintă o încălcare a art. 14 din Convenţie, privind interzicerea discriminării şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la această convenţie, privind protecţia proprietăţii private. În final, cu privire la art. 53 din Constituţie, autorii excepţiei susţin că, la data adoptării Legii nr. 263/2010, se recunoaşte oficial că a fost depăşită criza economică mondială, aşadar, măsurile care dictaseră restrângerea vremelnică de drepturi creată prin Legea nr. 329/2009 nu se mai justificau, în egală măsură, nu se justifică nici lacuna sau ambiguitatea art. 196 din Legea nr. 263/2010 în ceea ce priveşte necuprinderea în enumerarea abrogărilor exprese a dispoziţiilor art. 17-26 din Legea nr. 329/2009.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, faptul că legiuitorul nu a înţeles să abroge expres prevederile Legii nr. 329/2009 referitoare la interzicerea cumulului pensiei cu salariul, prin Legea nr. 263/2010, ci le-a abrogat expres prin Legea nr. 134/2014, nu contravine principiilor şi dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. De asemenea, invocă şi prevederile art. 67 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul, în Dosarul nr. 998D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece faptul că legiuitorul nu a abrogat expres dispoziţiile Legii nr. 329/2009 prin art. 196 din Legea nr. 263/2010 nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, iar criticile autorului excepţiei vizează aspecte de aplicare a legii ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. În Dosarul nr. 1.119D/2016, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. j) este inadmisibilă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 27 martie 2012, iar excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii ale art. 196 din Legea nr. 263/2010 este neîntemeiată.

13. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 1.119D/2016, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la cerinţele de previzibilitate a normelor de lege. Nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prin faptul că abrogarea cu caracter general (cea criticată) a fost urmată de o abrogare expresă a textelor de lege de care este interesat direct autorul.

Cât priveşte art. 53 din Constituţie, apreciază că acesta se referă la restrângerea drepturilor fundamentale; or, cumulul pensiei cu salariul nu este un drept fundamental.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 196 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, CU modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

c) art. 29 şi 52 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, cu modificările ulterioare;

d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular: publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

f) art. 68, art. 687 alin. (2) şi art. 682-684 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

g) art. 49-51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor; republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008;

h) art. 74-77, 80, 81 şi 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009;

i) art. 43-52 şi 54 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007;

j) art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea f, nr. 282 din 29 aprilie 2009;

k) art. 127 alin. (3) şi art. 130 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare;

l) art. 9, ari. 12-15, ari. 16 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 95/2008 privind Statutul personalului aeronautic tehnic nenavigant din aviaţia civilă din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 18 aprilie 2008;

m) Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006;

n) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

o) Legea nr. 263/2008 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008, cu modificările ulterioare;

p) Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 897 din 1 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

q) Hotărârea Guvernului nr. 751/2004 privind criteriile şi procentele de majorare a pensiei de serviciu a membrilor personalului diplomatic şi consular pentru contribuţiile la pensia suplimentară achitate în valută, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 mai 2004;

r) prevederile referitoare la pensii cuprinse la art. 11 alin. 1 şi 2, art. 21 alin. 3 şi art. 24 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările şi completările ulterioare;

s) prevederile referitoare la pensii cuprinse la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

ş) orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.”

17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acord uri lor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, beneficiarii dreptului la pensie aparţinând sistemului public de pensii pot cumula pensia netă cu veniturile salariale, „dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie”. Potrivit art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, „în sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii pentru Urnită de vârstă;”. Dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 329/2009, din care făcea parte şi art. 17, au fost abrogate prin Legea nr. 134/2014 pentru abrogarea unor prevederi din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014.

19. Autorii excepţiei susţin că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, s-a reinstituit posibilitatea cumulării pensiei cu alte venituri pentru toţi pensionarii pentru limită de vârstă şi că legiuitorul a omis, din enumerarea prevăzută de art. 196 din Legea nr. 263/2010, abrogarea art. 17 din Legea nr. 329/2009. Or, având în vedere evoluţia legislativă în materie, Curtea constată că o astfel de susţinere nu poate fi primită, din moment ce dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 329/2009, din care făcea parte şi art. 17, au fost abrogate expres prin Legea nr. 134/2014, neputându-se susţine că acestea ar fi fost abrogate implicit prin art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010. De altfel, aşa cum rezultă din Expunerea de motive a Legii nr. 329/2009, iniţiatorii precizează că iniţiativa legislativă propune abrogarea cap. IV din Legea nr. 329/2009, în conţinutul căruia se regăsesc prevederi ce interzic cumulul pensiei cu salariul, atunci când cuantumul pensiei este mai mare decât nivelul salariului mediu brut pe economie. Dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 reprezintă noime cu caracter general ce se regăsesc în reglementarea generală a sistemului public de pensii publice. Or, dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 329/2009, reglementate pe fondul crizei economico-financiare a ţării, reprezentau dispoziţii speciale ce permiteau cumulul pensiei cu salariul, dar numai în situaţia în care pensia nu depăşea nivelul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 329/2009 şi-au încetat aplicabilitatea la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.

20. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorii excepţiei arată că, în condiţiile în care, prin art. 17 din Legea nr. 263/2010, s-a creat posibilitatea ca sumele încasate în perioada dintre Legea nr. 329/2009 şi Legea nr. 263/2010 să poată fi considerate necuvenite, „operase o abrogare tacită, dar care, neobservabilă, permitea o aplicare retroactivă a dispoziţiilor art. 178-181 din Legea nr. 263/2010, nu sub aspectul executării debitelor, ci sub aspectul aprecierii sumelor încasate ca fiind necuvenite, deşi noua lege nu le mai considera astfel”. Or, ţinând cont de aceste susţineri, Curtea observă că autorii excepţiei consideră, în realitate, că dispoziţiile art. 178-181 din Legea nr. 263/2010 retroactivează, însă obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 196 din Legea nr. 263/2010. Aşadar, Curtea nu poate primi această critică.

21. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 20 din Constituţie, Curtea reţine că, prin Hotărârea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Cauza Gyula Fabian împotriva Ungariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 14 din Convenţie, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza discriminărilor sub aspectul interzicerii cumulului pensiei cu salariul în sistemul public din Ungaria, deoarece legea care interzicea cumulul pensiei cu salariul în sistemul public excepta de la aplicarea ei funcţionarii din ministere şi primarii. De altfel, prin Decizia din 20 martie 2012, pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (paragrafele 17-25), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim, respectă justul echilibru dintre interesele generale ale comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum şi faptul că, în domeniul social, statul dispune de o marjă largă de apreciere. În ceea ce priveşte diferenţa de tratament fundamentată pe cuantumul venitului lunar, Curtea a considerat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale din România, cuantumul prevăzut era previzibil şi rezonabil şi a fost stabilit de legiuitor în raport cu situaţia de criză economică în care se găsea statul, care a acţionat în cadrul marjei sale de apreciere în domeniul deciziilor bugetare, fără a încălca principiul proporţionalităţii.

22. În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. De altfel, cumulul pensiei cu salariul nu este un drept fundamental.

23. Având în vedere acestea, cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţia constituţională invocată priveşte valorile supreme ale statului de drept, fiind o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale Legii fundamentale (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragraful 18).

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Ciolompea în Dosarul nr. 28.121/3/2014* şi de Nicu Crăcea în Dosarul nr. 28.122/3/2014* ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 196 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României. Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 387

din 6 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Valerică Florin Dediu în Dosarul nr. 8.209/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.044D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.045-1.052D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Florin Arhire, de Maria Magdalena Dima, de Luminiţa Genoveva Anca, de Camelia Giginica Popa, de Monica Roxana Visarion, de Eugenia Lavinia Necula, de Maria Ene şi de Tatiana Ceobanu în dosarele nr. 8.210/105/2015, nr. 8.211/105/2015, nr. 8.214/105/2015, nr. 8.217/105/2015, nr. 8.335/105/2015, nr. 8.344/105/2015, nr. 8.338/105/2015 şi nr. 8.341/105/2015 ale Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.045-^-1.052D/2016 la Dosarul nr. 1.044D/2016, care a fost primul înregistrat.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţă Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

6. Prin încheierile din 17 mai 2016, pronunţate în dosarele nr. 8.209/105/2015-8.211/105/2015, nr. 8.214/105/2015, nr. 8.217/105/2015 şi nr. 8.338/105/2015 şi prin încheierile din 24 mai 2016, pronunţate în dosarele nr. 8.335/105/2015, nr. 8.344/105/2015 şi nr. 8.341/105/2015, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a „dispoziţiilor art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (55) şi art. 1 alin. (510) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie”. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Valerică Florin Dediu, Florin Arhire, Maria Magdalena Dima, Luminiţa Genoveva Anca, Camelia Giginica Popa, Monica Roxana Visarion, Eugenia Lavinia Necula, Maria Ene şi Tatiana Ceobanu, în cauze având ca obiect calculul unor drepturi salariale.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, deoarece creează o diferenţă flagrantă între modalitatea de salarizare a unor categorii de personal cu aceleaşi atribuţii în cadrul funcţiilor pe care le îndeplinesc. Astfel, prin Legea nr. 293/2015 s-a stabilit că beneficiază de majorarea salarială de 25% şi personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică. Textul rămâne neconstituţional, deoarece majorarea salarială de 25% pentru personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică se aplică la nivelul lunii iunie 2015. Aşadar, se creează din nou discrepanţe între salariile angajaţilor cu aceleaşi funcţii, aceleaşi atribuţii din cadrul diferitelor structuri ale sistemului public sanitar, dat fiind că, pentru unii, majorarea de 25% operează raportat la salariul avut în cursul lunii septembrie 2015, comparativ cu luna iulie 2015, salariile fiind mai mari pentru aceştia. Pentru personalul din direcţiile de sănătate publică, majorarea se aplică însă la nivelul lunii iunie 2015, deşi şi acestor angajaţi li s-a operat în cursul lunii iulie 2015 asimilarea cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, ca atare, baza de calcul este diferită, creând discriminări.

8. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat punctul de vedere în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că pentru personalul din direcţiile de sănătate publică, deşi este tratat diferit faţă de alte categorii de personal din sistemul public sanitar, situaţia nu poate fi asimilată unei măsuri disproporţionate în raport cu scopul urmărit, păstrând un just echilibru între interesul general al colectivităţii şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale omului. Referitor la art. 16 din Constituţie, instanţa apreciază că diferenţele salariale invocate se referă la categorii de angajaţi care nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la principiul egalităţii în faţa legii.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, cererile depuse la dosare de partea Direcţia de Sănătate Publică Prahova prin care solicită judecarea în lipsă, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 884 din 25 noiembrie 2015. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: „Pentru personalul direcţiilor de sănătate publică prevederile alin. (55) se aplică la cuantumul brut al salariilor de bază aferente lunii iunie 2015.” Dispoziţiile art. 1 alin. (55), la care textul de lege criticat face referire, au următorul conţinut: „începând cu data de 1 decembrie 2015, prin excepţie de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.”

15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin art. 1 alin. (55) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, s-a acordat, începând cu data de 1 decembrie 2015, o majorare salarială de 25%, faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015, pentru personalul din sistemul public sanitar, precum şi pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii. Potrivit art. 1 alin. (510) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, modificat prin Legea nr. 293/2015, „Beneficiază de prevederile alin. (55) şi (5S) personalul din reţeaua de medicină şcolară şi universitară, preşcolară şi antepreşcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi personalul altor unităţi sanitare şi medico-sociale publice.” Potrivit dispoziţiei de lege criticate - art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdusă prin Legea nr. 293/2015, pentru personalul direcţiilor de sănătate publică, majorarea salarială de 25% se acordă la cuantumul brut al salariilor de bază aferente lunii iunie 2015. În forma sa iniţială, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 excludea de la majorarea de 25% personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică.

17. Curtea constată că legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a acorda majorări ale salariului de bază al personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează, evident cu respectarea prevederilor şi principiilor din Constituţie. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).

18. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, privind principiul egalităţii, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că acesta „presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice” (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Curtea a mai reţinut că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări1din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau a alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/ categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat.

19. Analizând dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 293/2015, cu privire la majorarea salarială de 25%, Curtea reţine că există o diferenţă de reglementare privind această majorare de 25%, aplicabilă, pe de o parte, faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015, pentru personalul din sistemul public sanitar, personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii, personalul din reţeaua de medicină şcolară şi universitară, preşcolară şi antepreşcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi personalul altor unităţi sanitare şi medico-sociale publice, iar, pe de altă parte, aplicabilă faţă de cuantumul brut al salariilor de bază aferente lunii iunie 2015, pentru personalul direcţiilor de sănătate publică. Însă, aplicând considerentele de principiu stabilite de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, referitoare la principiul egalităţii în drepturi, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu prevăd discriminări sau privilegii care să constea în excluderea de la un drept sau în acordarea unui avantaj nejustificat, nefiind de natură să contravină art. 16 din Constituţie.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valerică Florin Dediu, de Florin Arhire, de Maria Magdalena Dima, de Luminiţa Genoveva Anca, de Camelia Giginica Popa, de Monica Roxana Visarion, de Eugenia Lavinia Necula, de Maria Ene şi de Tatiana Ceobanu în dosarele nr. 8.209/105/2015-8.211/105/2015, nr. 8.214/105/2015, nr. 8.217/105/2015, nr. 8.335/105/2015, nr. 8.344/105/2015, nr. 8.338/105/2015, şi nr. 8,341/105/2015 ale Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 388

din 6 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Mana Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României şi ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, excepţie ridicată de Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa în Dosarul nr. 7.084/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.094D/2016.

2. La apelul nominal răspunde Dan Tanasă, preşedinte al Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Dan Tanasă, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 13 din Constituţie, potrivit cărora, în România, limba oficială este limba română. Astfel, publicarea Monitorului Oficial în limba maghiară este neconstituţională. Dacă s-ar admite că aceasta ar fi constituţională, atunci celelalte minorităţi din România ar fi discriminate. Statul român este obligat să publice Monitorul Oficial în limba română, iar limba oficială de stat şi imnul naţional reprezintă elemente ale suveranităţii statului. Aşadar, publicarea Monitorului Oficial în limba maghiară ar fi constituţională doar dacă limba maghiară ar avea statut de limbă oficială a ţării. Depune concluzii scrise în acest sens,

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 13 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 10 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.084/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României şi ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa, în cadrul acţiunii de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a pârâţilor Guvernul României, prim-ministrul Guvernului României, Secretariatul General al Guvernului României şi secretarul general al Guvernului României „să oprească/înceteze editarea Monitorului Oficial al României, Partea I, în limba maghiară”.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile art. 21 din Legea nr. 202/1998, republicată în temeiul art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012, contravin dispoziţiilor art. 13 din Constituţie, deoarece singura limbă oficială în România este limba română, iar publicaţia Monitorul Oficial este publicaţia oficială a statului român. Prin urmare, „publicaţia Monitorul Oficial al României nu poate fi editată de către Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului României în nicio altă limbă, în cazul de faţă, în cea maghiară, decât cea oficială, limba română, care este singura limbă oficială în România”. Astfel, este de domeniul evidenţei faptul că prevederile art. 21 din Legea nr. 202/1998, republicată, încalcă prevederile art. 13 din Constituţie, deoarece limba maghiară nu a fost vreodată şi nu este o limbă oficială în România. Autoarea excepţiei precizează că „acest articol de lege era prevăzut încă de la apariţia iniţială a Legii nr. 202/1998, fiind art. 18”. În final, autoarea excepţiei susţine că Guvernul României, în calitate de putere executivă a statului român, nu poate încălca Constituţia prin faptul editării acestei publicaţii într-o altă limbă decât în cea oficială, care este numai limba română, şi, prin urmare, nu se poate justifica legal alocarea de fonduri din bugetul de stat în vederea publicării Monitorului Oficial şi în limba maghiară.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu prevede publicarea exclusiv în limba maghiară a publicaţiei respective, ci, în primul rând, în limba română, publicarea în cea de-a două limbă fiind o posibilitate subsecventă.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile depuse la dosar de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013, şi ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012. Se constată că, în realitate, autoarea excepţiei critică art. II pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 21 din Legea nr. 202/1998: „Monitorul Oficial al României, Partea \, se editează, în traducere, şi în limba maghiară. Pentru Partea I în limba maghiară, cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului.

- Art. II pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012: „Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2009, se modifică după cum urmează: [...] 9. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

«Art. 21. - Monitorul Oficial al României, Partea I, se editează, în traducere, şi în limba maghiară. Pentru Partea I în limba maghiară, cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului.»“

13. Curtea observă că art. II pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 modifică art. 21 din Legea nr. 202/1998, astfel cum aceasta a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2009, care avea următorul conţinut: „Monitorul Oficial al României Partea I, se editează, în traducere, şi în limba maghiară. Pentru Partea I în limba maghiară, cheltuielile de publicare se suportă de către Camera Deputaţilor.” Având în vedere că, prin art. II pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012, nu se schimbă soluţia legislativă cuprinsă în art. 21 din Legea nr. 202/1998, precum şi faptul că autoarea excepţiei critică soluţia legislativă potrivit căreia Monitorul Oficial al României, Partea I, se editează, în traducere, şi în limba maghiară, Curtea constată că obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013. Potrivit art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.” De altfel, aşa cum susţine şi autoarea excepţiei, chiar şi în forma iniţială a Legii nr. 202/1998, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 423 din 10 noiembrie 1998, art. 18 prevedea că „Monitorul Oficial al României, Partea I, se editează, în traducere, şi în limba maghiară

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 13 din Constituţie, potrivit cărora, în România, limba oficială este limba română.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată prin însăşi acţiunea de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a pârâţilor Guvernul României, prim-ministrul Guvernului României, Secretariatul General al Guvernului României şi secretarul general al Guvernului României „să oprească/înceteze editarea Monitorului Oficial al României, Partea I, în limba maghiară”, cerere întemeiată de reclamantă pe art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi prin care a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate. Instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate, făcând însă aplicarea art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, reţinând că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă tocmai cauza acţiunii judiciare promovate de reclamantă şi suspendând cauza până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului

16. Cu privire la diferenţa de conţinut normativ dintre art. 8 şi 9 din Legea nr. 554/2004, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 10 august 2015, paragrafele 19-21, Curtea a reţinut că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, iar art. 9 din aceeaşi lege reprezintă o procedură specială care completează cadrul general, ţinând cont atât de specificul acţiunii, cât şi de exigenţele privind termenul rezonabil în cadrul unui proces echitabil. În temeiul art. 8 din lege, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca, pe parcursul procedurii desfăşurate în faţa instanţei de contencios administrativ, excepţia de neconstituţionalitate, atunci când din datele cauzei şi dezbaterile în faţa instanţei reiese faptul că vătămarea îşi are temeiul, de fapt, în prevederile actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, deci inclusiv în baza prevederilor unei ordonanţe a Guvernului. Potrivit art. 9 din lege, reclamantul poate promova o acţiune care are ca obiect repararea unei vătămări produse de o ordonanţă a Guvernului, ca act administrativ normativ, vătămarea provenind, într-o atare situaţie, din însăşi conformarea cu măsurile dispuse prin actul Guvernului. De asemenea, art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 îşi poate găsi aplicarea şi în situaţia emiterii sau refuzului emiterii unui act administrativ individual subsecvent, dar numai în condiţiile în care sursa vătămării o reprezintă în mod efectiv ordonanţa Guvernului transpusă în acel act. Curtea constată că aceasta este raţiunea pentru care legea obligă reclamantul să formuleze odată cu acţiunea principală excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile ordonanţei Guvernului. Art. 9 din lege reprezintă expresia prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (6) teza a două potrivit cărora „Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale”.

17. Prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 8 mai 2017, paragraful 34, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă norma cu caracter special, care evidenţiază raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanţei simple sau de urgenţă a Guvernului, care atrage competenţa instanţei de contencios administrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act, şi calitatea sa de act normativ de reglementare primară, care atrage competenţa Curţii Constituţionale sub aspectul controlului de constituţionalitate în raport cu Legea fundamentală. Curtea a mai reţinut, la paragraful 36, că, în temeiul art. 8 din lege, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca oricând pe parcursul procedurii desfăşurate în faţa instanţei de contencios administrativ excepţia de neconstituţionalitate a oricăror dispoziţii din legi sau ordonanţe ale Guvernului care au legătură cu soluţionarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deci inclusiv cele în baza cărora au fost emise actele administrative, într-o atare situaţie, instanţa va sesiza Curtea Constituţională, fără a suspenda cauza, litigiul continuând se judece şi, eventual, să primească o soluţie definitivă. În cazul în care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, care poate fi inclusiv o ordonanţă simplă sau de urgenţă a Guvernului, după soluţionarea definitivă a cauzei, decizia Curţii Constituţionale poate constitui temei al revizuirii, remediu procesual prevăzut de art. 509 din Codul de procedură civilă. La paragraful 40, Curtea, analizând conţinutul normativ al art. 9 din Legea nr. 554/2004, a reţinut că alin. (1) prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, de a introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ. Obiectul acţiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege şi poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative. Acţiunea principală va fi însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei Guvernului. Potrivit alin. (2), instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.

18. Ţinând cont de această jurisprudenţă care statuează caracterul special al dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii în temeiul cărora instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate în prezenta cauză, Curtea constată că, în cadrul acţiunii de contencios administrativ întemeiate pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 („Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului1), se poate invoca doar o excepţie de neconstituţionalitate ce vizează o ordonanţă a Guvernului (simplă sau de urgenţă) sau dispoziţii din aceasta. Or, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, în realitate, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, deoarece, chiar dacă, în mod formal, autoarea excepţiei a indicat şi prevederile art. II pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012, aceasta a criticat soluţia legislativă potrivit căreia Monitorul Oficial al României, Partea I, se editează, în traducere, şi în limba maghiară, soluţie legislativă cuprinsă deja în Legea nr. 202/1998. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, excepţie ridicată de Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa în Dosarul nr. 7.084/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 51

din 3 iulie 2017

 

Dosar nr. 487/1/2017

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă

Alina Iuliana Juca - judecător la Secţia I civilă

Creţu Dragu - judecător la Secţia I civilă

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă

Virginia Florentina Duminecă - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a Civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 487/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la titularul unei acţiuni în constatare a nulităţii absolute, în condiţiile art. III alin. (1) din acelaşi act normativ (primar; prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi alte persoane care justifică un interes legitim), în raport cu dispoziţiile art. 5 lit. l) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 32 lit. d) şi art. 33 din Codul de procedură civilă, în sensul de a stabili dacă cerinţa «interesului legitim» prevăzută de art. Hi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă şi primarului, în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, în formularea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. Hi alin. (1) din acelaşi act normativ

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul-reclamant primarul comunei Muşeteşti, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Muşeteşti, şi intimata-pârâtă Comisia Judeţeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor au depus, în termen legal, puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Gorj - Secţia I civilă a dispus, din oficiu, prin încheierea din 25 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 2.058/318/2016, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. HI alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 169/1997), referitoare la titularul unei acţiuni în constatare a nulităţii absolute, în condiţiile art. III alin. (1) din acelaşi act normativ (primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi alte persoane care justifică un interes legitim), în raport cu dispoziţiile art. 5 lit. I) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor (Regulamentul), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 890/2005) şi art. 32 lit. d) şi art. 33 din Codul de procedură civilă, în sensul de a stabili dacă cerinţa «interesului legitim» prevăzută de art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997. este aplicabilă şi primarului, în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, în formularea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. III alin. (1) din acelaşi act normativ”.

II. Expunerea succintă a procesului

2. Prin Cererea înregistrată cu nr. 2.058/318/2016 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, reclamantul primarul comunei Muşeteşti, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Muşeteşti, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A şi Comisia Judeţeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. xxxx din 18 aprilie 2001, eliberat în favoarea pârâtului A. Motivul de nulitate invocat de către reclamant a fost acela că titularul dreptului de proprietate, pârâtul A, nu este persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate, în sensul că nu a probat deţinerea terenului anterior preluării terenurilor de către statul român, acţiunea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997.

3. Prin Sentinţa civilă nr. 4.042 din 19 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a respins acţiunea, cu motivarea că lipseşte interesul reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care acesta nu a probat că pentru suprafaţa de teren din titlul de proprietate contestat s-a declanşat procedura prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), în ceea ce priveşte o terţă persoană (terenul a fost solicitat în condiţiile Legii nr. 18/1991 sau există o hotărâre de validare a dreptului de proprietate în favoarea altei persoane).

4. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, criticând soluţia prin reiterarea susţinerilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la faptul că titularul actului de proprietate contestat nu este persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în sensul prevăzut de Legea nr. 18/1991.

5. În şedinţa publică din 25 ianuarie 2017, din oficiu, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept deduse judecăţii.

6. Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, instanţa a constatat admisibilă sesizarea şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus şi suspendarea judecăţii.

III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

7. Prin încheierea pronunţată la data de 25 ianuarie 2017, Tribunalul Gorj - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

- de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 raportat la prevederile art. 5 lit. l) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 şi art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât tribunalul urmează să se pronunţe în ultimă instanţă asupra litigiului dedus judecăţii, iar pentru soluţionarea acestui litigiu în fond este necesară lămurirea chestiunii de drept vizând interesul primarului, în calitatea sa de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, de a promova o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 şi având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate, eliberat în favoarea unei persoane care nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991;

- această problemă de drept, de dezlegarea căreia depinde soluţionarea pe fond a litigiului, este nouă deoarece^ prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre;

- problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierii.

IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

8. Pârâtul A, prin apărător, a expus oral, în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2017, poziţia sa în raport cu problema de drept pusă în discuţie, arătând că, şi în situaţia în care acţiunea, întemeiată pe dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997, este formulată de primar, în condiţiile art. III alin. (2) din acelaşi act normativ, acesta este ţinut să probeze interesul său în promovarea acţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 32 lit. d) şi art. 33 din Codul de procedură civilă.

9. După comunicarea raportului, apelantul-reclamant primarul comunei Muşeteşti, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Muşeteşti, şi intimata-pârâtă Comisia Judeţeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor au depus, în termen legal, puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii, apreciind că primarul, prefectul şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sunt asimilaţi organizaţiilor, instituţiilor sau autorităţilor prevăzute de art. 37 din Codul de procedură civilă, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

V. Punctul do vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

10. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în

Dosarul nr. 2.058/318/2016 al Tribunalului Gorj - Secţia 1 civilă a apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 şi potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, acte emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), şi ale Legii nr. 169/1997.

11. Astfel, dispoziţiile art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 stabilesc sancţiunea nulităţii absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor legislaţiei fondului funciar, menţionându-se, cu titlu exemplificativ, la lit. a), o serie de asemenea acte. În acest context urmează a fi interpretată dispoziţia art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, potrivit căreia această nulitate poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, în sensul de a stabili dacă sintagma „interes legitim” vizează toţi titularii dreptului la acţiune menţionaţi în art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, respectiv dacă primarul, prefectul şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sunt ţinuţi de dovedirea interesului, în condiţiile art. 32 şi 33 din Codul de procedură civilă, în promovarea acţiunii civile prevăzute de art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.

12. În acelaşi scop urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 5 lit. I) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, conform cărora comisiile locale au în competenţă identificarea terenurilor atribuite nelegal şi sesizarea primarului. În calitate de titular al acţiunii, în vederea constatării nulităţii absolute a acestor acte, pentru cazurile prevăzute de art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.

13. Astfel, într-o primă opinie (opinia instanţei de fond şi a intimatului-pârât A), atât primarul, ca entitate căreia legea îi atribuite calitatea procesuală activă în cadrul unei asemenea acţiuni, cât şi o terţă persoană trebuie să justifice un interes legitim pentru a putea promova o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, interesul fiind o componentă a dreptului la acţiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din Codul de procedură civilă. Faptul că legea îi atribuie acestuia calitate procesuală activă nu exonerează titularul cererii de a proba îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 32 din Codul de procedură civilă, printre care existenţa interesului în forma şi condiţiile prevăzute de art. 33 din Codul de procedură civilă, primarul, ca titular al unei asemenea acţiuni, având aceeaşi poziţie procesuală ca orice altă persoană care ar promova o acţiune similară.

În această opinie, interesul, în coordonatele prevăzute de art. 33 din Codul de procedură civilă, trebuie interpretat prin prisma prevederilor speciale ale Legii nr. 18/1991, în sensul că desfiinţarea actului eliberat în procedura acestei legi poate fi solicitată numai în situaţia în care suprafaţa de teren în discuţie face obiectul unei alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, aflată în curs de soluţionare, în lipsa unui litigiu în procedura Legii nr. 18/1991 asupra terenului din actul de proprietate contestat neexistând interesul primarului de a promova o asemenea acţiune civilă.

14. Într-o altă interpretare, în condiţiile în care art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 atribuie primarului calitate procesuală activă pentru promovarea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. III alin. (1) din lege, dar şi oricăror altor persoane care justifică un interes legitim, fiind menţionate, practic, două categorii de titulari ai cererii de chemare în judecată (o categorie alcătuită din primar, prefect şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, iar cealaltă categorie a oricăror „altor persoane care justifică un interes legitim”), există o diferenţiere de regim juridic între cele două categorii de persoane. Această diferenţiere rezultă atât din calitatea celor din prima categorie, de reprezentanţi ai autorităţilor publice, cu atribuţii în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul legislaţiei funciare, dar şi prin menţionarea separată şi nominală a acestora în cuprinsul textului art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997

Diferenţa de regim juridic, în cazul primarului, este confirmată de dispoziţia specială a art. 5 lit. I) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, care enumera printre atribuţiile comisiilor locale de fond funciar şi pe aceea de identificare a actelor eliberate nelegal şi sesizarea primarului, în vederea promovării acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997.

Astfel, în această interpretare, cele trei entităţi reprezentate de primar, prefect şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu sunt ţinute, în promovarea cererii de chemare în judecată, de dovedirea interesului legitim, acest interes fiind subînţeles, în condiţiile în care îndeplinesc atribuţii specifice în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, iar calitatea procesuală activă atribuită de lege presupune şi existenţa interesului legitim în a acţiona; în situaţia dată este suficientă indicarea cauzei acţiunii ca fiind încălcarea legislaţiei fondului funciar cu ocazia eliberării actului de proprietate a cărui nulitate o solicită, în condiţiile art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997

15. În cazul de faţă se pune problema de a stabili dacă, în interpretarea dispoziţiilor legale enunţate anterior, simpla menţionare în cuprinsul cererii de chemare în judecată (al cărei titular este primarul, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Muşeteşti) a faptului că titlul de proprietate contestat a fost eliberat fără ca titularul dreptului de proprietate să formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi să facă dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la reconstituire, în sensul prevăzut de legislaţia fondului funciar, este suficientă pentru analizarea pe fond a cererii de chemare în judecată, în sensul verificării respectării procedurii Legii nr. 18/1991, cu ocazia eliberării titlului de proprietate contestat sau, şi în această situaţie, este necesar, cu prioritate, ca titularul cererii (primarul) să justifice un interes legitim, în sensul prevăzut de art. 32 şi 33 din Codul de procedură civilă.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

16. Jurisprudenţa Curţii de Apel Craiova - instanţa de trimitere nu a identificat jurisprudenţă relevantă în materia ce face obiectul sesizării.

17. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară: Cele mai multe curţi de apel au comunicat lipsa jurisprudenţei în materie, în rest, se constată caracterul neunitar al jurisprudenţei. Astfel, dacă unele instanţe au apreciat că primarul, în calitate de titular recunoscut de lege al acţiunii reglementate de art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, nu este ţinut a justifica interesul în formularea unei asemenea acţiuni, prezumându-se că acţionează în apărarea unui interes general (Judecătoria Buhuşi, Judecătoria Constanţa, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă, Tribunalul Argeş - Secţia civilă, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă), alte instanţe au reţinut că primarul, în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, trebuie să justifice un interes legitim, alături de celelalte condiţii de exercitare a acţiunii civile (Tribunalul Braşov, Judecătoria Făgăraş).

Opiniile teoretice exprimate de judecătorii instanţelor care nu au avut pe rol asemenea cauze prefigurează apariţia unei practici neunitare.

18. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. S-a constatat însă că s-a verificat jurisprudenţa în problema de drept privind „admisibilitatea acţiunilor având ca obiect desfiinţarea titlurilor de proprietate, formulate de terţe persoane, în temeiul art. III din Legea nr. 169/1997”, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru declararea recursului în interesul legii, întrucât s-a constatat caracterul majoritar unitar al practicii judiciare, în sensul că terţii justifică un interes legitim, conform art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, acţiunile având ca obiect nulitatea absolută a actelor de proprietate prevăzute în alin. (1) fiind considerate admisibile.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

19. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. Ml alin. (1) şi (2) din Legea nr. 169/1997, respingând excepţiile formulate.

Astfel, Curtea a stabilit că dispoziţiile legale criticate prevăd că sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, printre altele, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate emise, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, în favoarea persoanelor îndreptăţite la asemenea reconstituiri sau constituiri. Aceste dispoziţii nu aduc nicio noutate din punct de vedere legislativ; ele nu fac decât să precizeze încă o dată sancţiunea nulităţii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea unor norme legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, el fiind desfiinţat de la data încheierii, asemenea acte nu au putut să constituie temeiuri ale dobândirii valabile a dreptului de proprietate. În consecinţă, prevederile art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, care constată o nulitate preexistentă, nu contravin principiului neretroactivităţii prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituţie.1

Curtea a mai reţinut că, potrivit regimului juridic al sancţiunii nulităţii absolute, orice persoană care justifică un interes o poate invoca. Calitate procesuală activă în vederea promovării unei astfel de acţiuni în justiţie au atât persoanele care justifică un interes legitim, cât şi persoanele care au atribuţii cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Astfel, primarul sau prefectul, ca reprezentanţi legitimi ai autorităţilor comunale, orăşeneşti, municipale şi, respectiv, judeţene, că şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor veghează la respectarea legalităţii emiterii actelor de către comisiile locale de fond funciar. În acelaşi timp, prevederea expresă care include între titularii dreptului la acţiune în constatarea nulităţii şi primarul, prefectul sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor constituie expresia garantării liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, aşa cum acestea sunt consacrate constituţional. 2

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

20. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că, în cazul cererii formulate de primar, în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cerinţa „interesului legitim”, prevăzută de art. III alin. (2) din acelaşi act normativ, este prezumată.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele;

Asupra admisibilităţii sesizării

21. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, Instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv; existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

22. Toate aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză.

23. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, tribunalul învestit cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată ai tribunalului învestit să soluţioneze cauza.

24. Deşi legiuitorul nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept” folosită în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, în interpretarea acestei noţiuni, doctrina afirmă că norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare,

25. Examinând sesizarea pendinte, punctele de vedere şi argumentele exprimate de instanţele din ţară, care prefigurează existenţa unei practici neunitare cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

26. Asupra acestei chestiuni de drept, de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat (în recurs în interesul legii sau în recurs în casaţie) şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Asupra fondului sesizării

27. Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, orice cerere poate fi formulată numai dacă titularul acesteia justifică un interes. Întrucât legea nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, în doctrină s-a arătat că prin interes trebuie înţeles folosul practic, imediat, pe care o parte îl are pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.

28. Este indiscutabil că atunci când folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare aparţine celui care recurge la forma procesuală, condiţia interesului este satisfăcută.

29. Sunt însă situaţii în care cererea nu este promovată de titularul dreptului, ci de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi cărora legea le recunoaşte în mod expres posibilitatea de a porni acţiunea civilă, conferindu-le în acest fel legitimare procesuală activă.

30. Astfel, art. 37 din Codul de procedură civilă prevede că, în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv de lege, se pot introduce cereri sau formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

31. Prin urmare, legitimarea procesuală legală activă a fost recunoscută altor persoane sau organe decât titularul dreptului fie atunci când titularul dreptului se află în situaţii speciale, fie când există necesitatea ocrotirii unui interes de grup ori general, în toate aceste cazuri, calitatea procesuală şi interesul nu sunt întrunite, ambele, în persoana celui care acţionează, iar art. 37 din Codul de procedură civilă prevede, cât se poate de clar, că acela care acţionează nu trebuie să justifice un interes personal.

32. Norma juridică ce face obiectul prezentei sesizări - art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 - reprezintă o aplicare a prevederilor art. 37 din Codul de procedură civilă, un caz în care legiuitorul a recunoscut primarului, prefectului şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor legitimare procesuală activă în promovarea unei cereri având ca obiect nulitatea actelor indicate în alineatul 1 al aceluiaşi articol, emise în materia fondului funciar. Chestiunea de drept dedusă judecăţii este aceea a interpretării dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, în sensul de a stabili dacă cererile promovate de subiectele de drept indicate anterior trebuie sau nu să îndeplinească cerinţa „interesului legitim” menţionată în cuprinsul aceleiaşi norme.

33. Interesul legitim menţionat în alineatul 2 al art. III din Legea nr. 169/1997, drept condiţie de exerciţiu a acţiunii civile având ca obiect nulitatea actelor indicate în art. III alin. (1) al aceleiaşi legi, trebuie analizat numai atunci când cererea este formulată de alte persoane, nu şi atunci când titularul acesteia este primarul, prefectul sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

34. Argumentele vizează:

(i) scopul reglementării;

(ii) interpretarea gramaticală a normei analizate.

35. (i) Aşa cum rezultă din conţinutul său, art. 37 din Codul de procedură civilă permite ca, în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv de lege, cererile să fie introduse şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care acţionează în scopul ocrotirii unui interes general.

Legitimarea procesuală pe care legiuitorul i-o recunoaşte primarului în anumite materii reprezintă tocmai o aplicare a normei prevăzute de art. 37 din Codul de procedură civilă, deoarece atribuţia prevăzută în sarcina acestuia de art. 61 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 215/2001), de a asigura „(..J respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea În aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local are ca justificare ocrotirea unui interes general.

O astfel de materie este cea a fondului funciar unde, prin art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, legiuitorul a reglementat calitatea procesuală a primarului în cererile având ca obiect nulitatea absolută a actelor indicate în cuprinsul alineatului 1 al aceluiaşi articol.

Conform art. 5 lit. I) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, una dintre atribuţiile principale ale comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale este aceea de a „identifica terenurile atribuite ilegal” şi de a „sesiza primarul, care înaintează sub semnătură acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare”.

Legitimarea procesuală conferită de legiuitor primarului în astfel de cereri în constatarea nulităţii absolute a actelor indicate în art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 este justificată de interesul intrării în legalitate a respectivelor acte emise în baza Legii nr. 18/1991, a rezolvării, pe cât posibil, a tuturor cererilor formulate în această materie, de necesitatea ocrotirii intereselor persoanelor ale căror drepturi la reconstituire au fost încălcate şi în privinţa cărora autorităţile se află în imposibilitatea de a le soluţiona favorabil cererile.

Prin urmare, norma analizată conferă primarului legitimare procesuală activă în cererile având ca obiect nulitatea anumitor acte, expres prevăzute de lege, emise în materia fondului funciar, tocmai ca urmare a scopului urmărit prin promovarea unor astfel de cereri, şi care este acela al ocrotirii unui interes general.

Or, în mod unanim, în doctrină se admite că cerinţa interesului este îndeplinită şi atunci când, în condiţiile art. 37 din Codul de procedură civilă, cererea nu este promovată de titularul dreptului, ci de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi cărora legea le recunoaşte în mod expres posibilitatea de a porni acţiunea civilă, conferindu-le astfel legitimare procesuală activă, dat fiind scopul ocrotirii interesului general pe care astfel de cereri îl urmăresc.

În consecinţă, cât timp norma analizată - art. III din Legea nr. 169/1997 - conferă primarului legitimare procesuală în anumite cereri, promovate în scopul ocrotirii unor interese generale, reprezentând o aplicare în materia fondului funciar a prevederilor art. 37 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, condiţia interesului nu trebuie analizată separat, ea fiind subînţeleasă prin voinţa legiuitorului.

În sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost exprimata şi opinia în sensul că primarul poate solicita desfiinţarea actului eliberat în procedura Legii nr. 18/1991, numai în situaţia în care suprafaţa de teren în discuţie face obiectul unei alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate aflată în curs de soluţionare, deoarece în lipsa unui litigiu asupra terenului din actul de proprietate contestat nu ar exista interesul primarului de a promova o asemenea acţiune civilă.

Opinia menţionată, care se bazează pe distincţia dintre interesul direct şi cel indirect, nu poate fi primită pentru mai multe argumente:

a) Pentru considerentele anterior expuse, norma analizată reprezintă, sub aspectul supus dezbaterii, o aplicare în materia fondului funciar a dispoziţiilor art. 37 din Codul de procedură civilă. Or, textul menţionat prevede în mod expres că, în cazurile în care legea recunoaşte unor persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi dreptul de a acţiona în justiţie în scopul ocrotirii unui interes general, cel care acţionează nu trebuie să justifice un interes personal, fără să distingă între interesul personal direct şi cel indirect. În baza regulii de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, distincţia propusă între interesul personal direct şi cel indirect (şi care, în opinia analizată ar trebui să existe în persoana unui terţ care a formulat o cerere de reconstituire cu privire la terenul ce face obiectul actului contestat de primar) nu poate fi primită.

b) Dacă acţiunea în nulitate formulată de primar ar fi condiţionată de existenţa unei cereri de reconstituire cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren cuprinsă în actul a cărui anulare se cere, nu s-ar mai justifica atribuţia stabilită în sarcina comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale prin art. 5 lit. I) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, de a „identifica terenurile atribuite ilegal”.

c) Dacă s-ar admite interpretarea propusă în opinia analizată, nu s-ar mat putea susţine că, prin recunoaşterea legitimării procesuale active a primarului În acţiunea în nulitate a actelor indicate în alineatul 1 al art. III din Legea nr. 169/1997, legiuitorul a urmărit ocrotirea unui interes general, ci s-ar restrâng© verificarea interesului la îndeplinirea acestei condiţii în favoarea unei singure persoane, respectiv a titularului unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate. Or, tocmai ocrotirea unui interes generai a reprezentat raţiunea pentru care legiuitorul, în mod excepţional, a permis declanşarea procedurilor judiciare şi altor persoane decât titularului dreptului.

36. (ii) Astfel cum este formulat, textul de lege analizat menţionează două categorii de subiecte de drept cărora le conferă legitimare procesuală activă: prima categorie este formată din primar, prefect şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, iar cealaltă categorie cuprinde orice „alte persoane care justifică un interes legitim”, Conjuncţia „şi” din cuprinsul normei dovedeşte intenţia legiuitorului de a delimita cele două categorii de subiecte de drept şi de a reglementa un regim juridic diferit între cele două categorii de titulari ai cererii de chemare în judecată. Regimul juridic diferit este justificat de faptul că prima categorie cuprinde exclusiv reprezentanţi ai autorităţilor publice cu atribuţii în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în materia fondului funciar.

Cum numai subiectele de drept din prima categoria sunt indicate nominal - primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - pe când în cea de-a două categorie sunt cuprinse orice „alte persoane”, iar condiţia interesului legitim este menţionată în mod expres numai după indicarea acestei ultime categorii, rezultă că interesul reprezintă o condiţie de exerciţiu numai pentru acţiunea în nulitate promovată de o altă persoană decât primarul, prefectul sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca, pentru orice titular al cererii, interesul să fie o condiţie de exerciţiu pentru acţiunea în nulitatea actelor indicate în alineatul 1 al art. III din Legea nr. 169/1997, nu armai fi delimitat două categorii de subiecte de drept ce pot fi titularii unei astfel de cereri, ci ar fi stabilit că ea poate fi promovată de orice persoană care justifică un interes. Prin urmare, condiţia interesului legitim diferenţiază cele două categorii de subiecte de drept, ea urmând a fi analizată numai în cazul cererilor formulate de alte persoane decât primarul, prefectul sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în privinţa acestora din urmă cerinţa interesului fiind prezumată.

37. Pentru toate aceste considerente,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.058/318/2016 şl, în consecinţă, stabileşte că: în cazul cererii formulate de primar, în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, cerinţa „interesului legitim”, prevăzută de art. III alin. (2) din acelaşi act normativ, este prezumată.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iulie 2017.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu

 

1 Decizia Curţii Constituţionale nr. 328 din 11 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 7 noiembrie 2003; Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 27 februarie 2003; Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.563 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2010; Decizia Curţii Constituţionale nr. 700 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 8 octombrie 2007 etc.

2 Decizia Curţii Constituţionale nr. 6 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011; Decizia Curţii Constituţionale nr. 984 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008; Decizia Curţii Constituţionala nr. 624 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 17 august 2011; Decizia Curţii Constituţionale nr. 676 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017 etc.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

privind publicarea efectuării radierii din Registrul general Instituţii Financiare Nebancare a Societăţii EASY CREDIT 2 ALL IFN - S.A.

 

Având în vedere solicitarea de radiere din Registrul general Instituţii Financiare Nebancare, formulată de către Societatea EASY CREDIT 2 ALL IFN - S.A. prin scrisorile înregistrate la Banca Naţională a României cu nr. 14.608 din 28.06.2017, respectiv cu nr. 15.712 din 13.07.2017, precum şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 113 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, în baza art. 28 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al Hotărârii Parlamentului României nr. 27/2014 pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Guvernatorul Băncii Naţionale a României emite următorul ordin:

Articol unic. - Se dispune publicarea efectuării radierii din Registrul general Instituţii Financiare Nebancare ţinut la Banca Naţională a României a Societăţii EASY CREDIT 2 ALL IFN - S.A., cu sediul în Constanţa, Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 82, birourile nr. 1 şi nr. 2, bl. LE 31, parter, judeţul Constanţa, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J13/565/2016, cod unic de înregistrare 35767759, înscrisă în Registrul general cu nr. RG-PJR-14-110309, la secţiunea k) -,Activităţi multiple de creditare”.

 

Guvernatorul Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 31 august 2017.

Nr. 827.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.