MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 755/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 755         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 21 septembrie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 455 din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.181. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în sectorul cadastral nr. 1 din unitatea administrativ-teritorială Belinţ din judeţul Timiş

 

1.182. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în sectoarele cadastrale nr. 1 şi 2 din unitatea administrativ-teritorială Topolovăţu Mare din judeţul Timiş

 

1.563. - Ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale privind condiţiile de acordare a sprijinului financiar pentru asistenţă juridică necesară apărării inspectorului social

 

2.350. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind împuternicirea persoanelor din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară de a constata contravenţiile şi a aplica sancţiunile prevăzute de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010

 

3.710/1.212/99. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, al viceprim-ministrului, ministrul mediului, şi al ministrului afacerilor interne privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea distanţelor adecvate faţă de sursele potenţiale de risc din cadrul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase în activităţile de amenajare a teritoriului şi urbanism

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărârea din 8 noiembrie 2016 în Cauza Gutău împotriva României

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 455

din 22 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind Clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Casim - S R L. din laşi în Dosarul nr. 35.553/245/2014 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi de Societatea Alura Impex - S.R.L. din comuna Sălard, judeţul Bihor, precum şi de Jasz Tiberiu Adrian şi de Jasz Judit Ilona în Dosarul nr. 13.018/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi care formează obiectele dosarelor Curţii Constituţionale nr. 721D/2016 şi nr. 1.290D/2017.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 15 iunie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi, când, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 1.290D/2017 la Dosarul nr. 721/2016, care este primul înregistrat, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată. Prin aceeaşi încheiere, Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 22 iunie 2017, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierile din 2 decembrie 2015 şi 25 ianuarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 35.553/245/2014 şi nr. 13.018/271/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, respectiv Judecătoria Oradea - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Casim - S.R.L. din Iaşi şi respectiv de Societatea Alura Impex - S.R.L. din comuna Sălard, judeţul Bihor, precum şi de Jasz Tiberiu Adrian şi de Jasz Judit Ilona, în cauze având ca obiect constatarea existenţei unor clauze abuzive.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate au un vădit caracter discriminatoriu, întrucât prin sintagma „consumator” se face referire la orice persoană fizică sau grup de persoane fizice, eliminând cu desăvârşire persoana juridică. Entităţile juridice pot avea calitatea de consumator şi, astfel, se impune ca şi acestea să facă obiectul Legii nr. 193/2000. Prin dispoziţiile de lege criticate se restrânge exerciţiul drepturilor şi libertăţilor de care ar trebui să se bucure atât persoanele fizice, cât şi cele juridice. Se arată că în cazul unei societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic care îndeplineşte funcţia de administrator, societatea se identifică cu persoana fizică, ajungându-se la confuziunea patrimoniilor.

5. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă şi Judecătoria Oradea - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Acesta arată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor poate fi invocat de o persoană juridică numai în situaţia în care, datorită unui tratament juridic diferenţiat promovat faţă de aceasta, regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii sau a autorităţilor publice, sau în situaţia în care, prin intermediul persoanei juridice, cetăţenii îşi exercită un drept constituţional. Se mai observă că dispoziţiile art. 124 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale

criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008, care au următoarea formulare: „(1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.”

11. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în faţa legii, în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi în art. 135 privind economia.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, prin raportare la critici relativ asemănătoare, Astfel, prin Decizia nr. 621 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 17 iulie 2012, Curtea a reţinut că autorul acesteia critica modalitatea de redactare a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, susţinând că definiţia noţiunii de „consumator” ar trebui să includă şi persoana juridică, atunci când aceasta este parte la încheierea unor contracte comerciale ce pot intra sub sfera actului normativ criticat. Aşadar, pretinsa neconstituţionalitate era dedusă dintr-o omisiune de reglementare, pe care însă Curtea Constituţională nu o poate complini, întrucât, potrivit art. 61 din Constituţie, „Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării”, modificarea sau completarea normelor juridice fiind atribuţii exclusive ale acestuia. În acest sens a statuat instanţa de contencios constituţional şi prin Decizia nr. 1.129 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008,

13. Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.9, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

14. În prezenta cauză, Curtea reţine că prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 24, a stabilit că sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege şi orice alte organizaţii (instituţii) legal înfiinţate. Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat. Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, în una dintre formele prevăzute de lege, iar persoanele juridice de drept public se înfiinţează prin lege sau, prin excepţie, prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale ori locale sau prin alte moduri prevăzute de lege (art. 188 şi următoarele din Codul civil). În privinţa persoanelor juridice, dispoziţiile art. 209 din Codul civil prevăd că acestea îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile prin organele lor de administrare, de la data constituirii. Organele de administrare a persoanei juridice pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 20).

15. Curtea a observat, prin aceeaşi decizie, paragrafele 26 şi 27, cu privire la aplicabilitatea drepturilor şi libertăţilor fundamentale persoanelor juridice, că, deşi art. 21 privind accesul liber la justiţie este cuprins în capitolul I - Dispoziţii comune, iar art. 24 din Legea fundamentală, privind dreptul la apărare, este cuprins în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie, este evident că garantarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare trebuie să fie acordată şi persoanelor juridice, nu numai persoanelor fizice.

16. În consecinţă, exigenţele şi garanţiile rezultate din drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin Constituţie sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor juridice, în măsura în care conţinutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul şi particularităţile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice.

17. Aşadar, având în vedere reevaluarea făcută în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional cu privire la art. 16 din Constituţie prin raportarea la persoana juridică, Curtea nu va putea reţine inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, ci va proceda prin prezenta decizie la un reviriment al jurisprudenţei sale anterioare în materie şi va analiza pe fond criticile de neconstituţionalitate formulate.

18. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, şi Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017).

19. Critica autorilor excepţiei se raportează la societăţile mici, care, în opinia lor, nu dispun de mijloacele necesare pentru o informare completă, situaţie care le pune în aceeaşi situaţie cu consumatorii persoane fizice.

20. Curtea reţine, însă, că persoanele juridice prezintă anumite particularităţi, ele fiind constituite în scopul desfăşurării unei anumite activităţi, au patrimoniu propriu, organe de conducere, drepturi şi obligaţii reglementate prin Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, şi, implicit, posibilităţi sporite de acţiune în vederea analizei cu atenţie a unor eventuale clauze abuzive. Persoanele juridice se înfiinţează pe baza unei ficţiuni juridice în virtutea căreia dobândesc personalitate juridică. Persoanele juridice nu se pot compara, însă, cu persoanele fizice, între cele două existând deosebiri fundamentale de regim juridic, cum ar fi momentul dobândirii capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu sau desfăşurarea activităţilor autorizate. În aceste condiţii, Curtea constată că încadrarea în sfera normativă a textelor legale criticate numai a persoanelor fizice nu este de natură să încalce prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii.

21. Curtea mai reţine că legiuitorul a fost determinat să adopte această soluţie juridică criticată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate pentru a respecta termenii unei directive a cărei transpunere era obligatorie. Astfel, Curtea reţine că prin Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, a observat că prevederile legale criticate din Legea nr. 193/2000 reprezintă transpunerea Directivei nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Prevederile acestei legi se aplică acelor contracte de adeziune încheiate între profesionişti şi consumatori. În art. 2 lit. b) din directiva menţionată se prevede că prin „consumator” se înţelege orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de directivă, acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale profesionale.

22. Curtea a statuat că poziţia de dezechilibru între consumator şi profesionist este de natură să justifice prevederile legale criticate şi că, în acord cu jurisprudenţa sa şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv (a se vedea Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006). Or, profesioniştii nu se află în aceeaşi situaţie cu aceea a consumatorilor.

23. În aceste condiţii, ca o consecinţă logică ce decurge din considerentele de mai sus, nu se poate constata nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21, art. 124 şi nici cele ale art. 135.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Casim - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 35.553/245/2014 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi de Societatea Alura Impex - S.R.L. din comuna Sălard, judeţul Bihor, de Jasz Tiberiu Adrian şi de Jasz Judit Ilona în Dosarul nr. 13.018/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în sectorul cadastral nr. 1 din unitatea administrativ-teritorială Belinţ din judeţul Timiş

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) lit. p) şi art. 15 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în sectorul cadastral nr. 1 din unitatea administrativ-teritorială Belinţ din judeţul Timiş ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare.

Art. 2. - (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc, pentru sectorul cadastral din unitatea administrativ-teritorială prevăzută la art. 1, cu plănui cadastral şi noile cărţi funciare.

(2) Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric.

(3) Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare, pe sectorul cadastral din unitatea administrativ-teritorială prevăzută la art. 1, îşi pierd valabilitatea.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 24 august 2017.

Nr. 1.181.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în sectoarele cadastrale nr. 1 şi 2 din unitatea administrativ-teritorială Topolovăţu Mare din judeţul Timiş

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) lit. p) şi art. 15 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în sectoarele cadastrale nr. 1 şi 2 din unitatea administrativ-teritorială Topolovăţu Mare din judeţul Timiş ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare.

Art. 2. - (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc, pentru sectoarele din unitatea administrativ-teritorială prevăzută la art. 1, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare.

(2) Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric.

(3) Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare, pe sectoarele din unitatea administrativ-teritorială prevăzută la art. 1, îşi pierd valabilitatea.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 24 august 2017.

Nr. 1.182.

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

 

ORDIN

privind condiţiile de acordare a sprijinului financiar pentru asistenţă juridică necesară apărării inspectorului social

 

Având în vedere:

- prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;

- prevederile din Hotărârea Guvernului nr. 12/2dl7 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale;

- Referatul de aprobare nr. 8.022/DIS din 29.03.2017 al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială,

în temeiul art. 17 alin (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale,

ministrul muncii şi justiţiei sociale emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Acordarea sprijinului financiar de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială prin suportarea sumelor necesare asigurării asistenţei juridice a inspectorului social pentru acţiuni în instanţă iniţiate de către instituţia controlată sau de un angajat al acesteia în legătură cu actele şi faptele îndeplinite în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu se realizează în condiţiile prezentului ordin.

(2) Sprijinul financiar prevăzut la alin. (1) este acordat pentru inspectorii sociali împotriva cărora sunt efectuate acte premergătoare sau care au calitatea de învinuit ori de pârât, pentru fapte săvârşite în exercitarea, potrivit legii, a atribuţiilor de serviciu, în vederea acoperirii cheltuielilor privind plata onorariului cabinetului de avocatură/cabinetelor asociate/ societăţilor civile.

Art. 2. - În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu - faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor prevăzute de fişa postului sau de actele normative în vigoare;

b) asistenţa juridică - consultaţii şi cereri cu caracter juridic, redactare acte juridice, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii;

c) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (denumita în continuare Agenţia) - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflată în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, are în subordine agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti şi este instituţia abilitată să analizeze cererea inspectorilor sociali, să aprobe, să acorde sau să respingă, după caz, sprijinul financiar. Inspectorii sociali sunt încadraţi atât la nivel central, cât şi la nivel judeţean şi îşi exercită atribuţiile de serviciu pe întreg teritoriul ţării.

Art. 3. - (1) Inspectorii sociali îndreptăţiţi să beneficieze de sumele prevăzute la art. 1 solicită, prin cerere scrisă, conducătorului instituţiei publice la care sunt încadraţi acordarea acestor sume.

(2) Cererea scrisă se înregistrează la secretariatul Agenţiei şi este însoţită de documentele care fac dovada că împotriva inspectorului social sunt efectuate acte premergătoare sau că acesta are calitatea de învinuit ori de pârât, pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Art. 4. - (1) în cadrul Agenţiei se constituie, prin decizia directorului general, o comisie formată din directorul general adjunct, în calitate de preşedinte, directorul direcţiei inspecţie socială şi câte un angajat din cadrul următoarelor structuri: financiare, juridice, inspecţie socială şi resurse umane, în calitate de membri, precum şi un secretar desemnat din cadrul Agenţiei.

(2) Comisia are rolul de a stabili, pe baza analizei fişei postului, a dispoziţiilor legale, a documentelor prevăzute la art. 3 alin. (2), precum şi a datelor deţinute cu privire la împrejurările comiterii faptei, dacă la data săvârşirii faptei inspectorul social se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Pentru lămurirea cauzei, comisia poate audia şi inspectorul social în cauză.

(3) în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, comisia prevăzută la alin. (1) prezintă directorului general al Agenţiei rezultatul verificărilor şi propunerile, consemnate într-un proces-verbal, pentru a hotărî, după caz:

a) aprobarea cererii;

b) respingerea cererii şi comunicarea în scris a motivelor care au stat la baza respingerii.

(4) Prin decizia directorului general al Agenţiei se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei, în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentului ordin.

Art. 5. - (1) Pentru asigurarea asistenţei juridice, Agenţia prevede în bugetul aparatului propriu, cu încadrarea în prevederile bugetare, sumele aferente cheltuielilor.

(2) în situaţia prevăzută la art. 4 alin. (3) lit. a) directorul general al Agenţiei emite, cu avizul prealabil al structurii financiare, o decizie privind acordarea sprijinului financiar prin suportarea sumelor necesare asigurării asistenţei juridice. Sprijinul financiar acordat este în cuantum de maximum 4.000 lei/inspector social/dosar complet finalizat. Contravaloarea asistenţei juridice este înmânată inspectorului social pentru plata aferentă cabinetului de avocatură/cabinetelor asociate/societăţilor civile, iar dovada achitării acesteia se va face în baza contractului/convenţiei încheiat/încheiate

(3) Termenul maxim pentru emiterea deciziei de acordare a sprijinului financiar prin suportarea sumelor necesare asigurării asistenţei juridice sau, după caz, pentru comunicarea în scris a răspunsului referitor la respingerea cererii este de 15 zile lucrătoare de la data aprobării cererii în condiţiile art. 3 alin. (2). În situaţii deosebite, la propunerea comisiei, directorul general al Agenţiei poate aproba prelungirea termenului de soluţionare a cererii, o singură dată, cu maximum 5 zile lucrătoare.

(4) Plata sprijinului financiar prin suportarea sumelor necesare asigurării asistenţei juridice se va face în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei directorului general al Agenţiei.

Art. 6. - (1) La momentul emiterii deciziei prevăzute la art. 5 alin. (2), inspectorul social completează un angajament, al cărui model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, prin care se obligă să restituie Agenţiei sprijinul financiar necesar asigurării asistenţei juridice, în cazul în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit vinovăţia sa, ori că fapta nu a fost săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

(2) în cazul nerespectării angajamentului, sprijinul financiar necesar asigurării asistenţei juridice va fi recuperat de Agenţie de la inspectorul social, potrivit dreptului comun.

Art. 7. - Contestaţiile privind respingerea acordării sprijinului financiar necesar asigurării asistenţei juridice se soluţionează în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 8. - Sprijinul financiar se restituite de către inspectorii sociali în condiţiile prevăzute de prezentul ordin.

Art. 9. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

 

Bucureşti, 11 august 2017.

Nr. 1.563.

 

ANEXĂ

 

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Agenţia .................................................

Data .......................................................

 

ANGAJAMENT

(model)

 

Subsemnatul, ................................................. (numele şi prenumele, funcţia deţinută), prin prezentul angajament mă oblig să restitui suma de , suportată de Agenţie pentru asigurarea asistenţei juridice în cauză privind fapta ................................................., în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă mi s-a stabilit vinovăţia ori că fapta nu a fost săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

 

.................................................

(numele şi prenumele)

 

Semnătura .................................................

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind împuternicirea persoanelor din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară de a constata contravenţiile şi a aplica sancţiunile prevăzute de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010

 

Având în vedere prevederile art. 69 alin. (3) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se împuternicesc persoanele din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară, aşa cum este definit de art. 3 alin. (1) din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 101/2012, să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile conform prevederilor art. 69 alin. (3) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.

Art. 2. - Direcţia generală de inspecţie economico-financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor lua măsuri pentru aplicarea şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3, - Ordinul ministrul finanţelor publice nr. 1.090/2014 privind împuternicirea persoanelor din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară de a constata contravenţiile şi a aplica sancţiunile prevăzute de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, publicat în Monitorul Oficiai al României, Partea I, nr. 658 din 8 septembrie 2014, se abrogă.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 1 septembrie 2017.

Nr. 2.350.

 

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE,

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE

MINISTERUL MEDIULUI

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Nr. 3.710 din 19 iulie 2017

Nr. 1.212 din 8 septembrie 2017

Nr. 99 din 22 august 2017

 

ORDIN

privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea distanţelor adecvate faţă de sursele potenţiale de risc din cadrul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase în

activităţile de amenajare a teritoriului şi urbanism

 

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare, prevederile art. 10 din Regulamentul general de urbanism aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism, prevederile Ordinului ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 13/N/1999 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al planului urbanistic general”, indicativ GP 038/99,

în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase, al art. 14 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative şi art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, viceprim-ministrul, ministrul mediului, şi ministrul afacerilor interne emit prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Metodologia pentru stabilirea distanţelor adecvate faţă de sursele potenţiale de risc din cadrul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase în activităţile de amenajarea teritoriului şi urbanism, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Autorităţile publice responsabile cu activităţile de amenajare a teritoriului şi urbanism, în colaborare cu autorităţile competente pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 59/2016, iau măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.

 

Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Ministrul afacerilor interne,

Graţiela Leocadia Gavrilescu

Sevil Shhaideh

Carmen Daniela Dan

 

ANEXĂ

 

METODOLOGIE

pentru stabilirea distanţelor adecvate faţă de sursele potenţiale de risc din cadrul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase în activităţile de amenajare a teritoriului şi urbanism

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Obiectivul general al prezentei metodologii pentru stabilirea distanţelor adecvate faţă de sursele potenţiale de risc din cadrul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase în activităţile de amenajare a teritoriului şi urbanism, denumită în continuare metodologie, îl reprezintă asigurarea cadrului necesar pentru prevenirea şi limitarea consecinţelor accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase asupra populaţiei, mediului natural şi construit prin stabilirea, respectiv menţinerea unor distanţe adecvate în planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism între zonele funcţionale, ariile protejate, construcţiile existente sau cele viitoare şi sursele potenţiale de risc din cadrul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016.

Art. 2. - Prezenta metodologie se aplică în elaborarea, avizarea şi aprobarea planurilor de amenajare a teritoriului şi urbanism şi în autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în concordanţă cu prevederile art. 13 din Legea nr. 59/2016, pentru următoarele situaţii:

a) construirea de noi amplasamente care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016;

b) modificări aduse unor amplasamente deja existente care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016;

c) construirea de noi obiective de investiţii dezvoltate în vecinătatea amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016, care măresc riscul sau consecinţele unui accident major.

Art. 3. - Termenii şi expresiile utilizate în prezenta metodologie sunt definite conform Legii nr. 59/2016 şi sunt prevăzuţi în anexa nr. 1 la prezenta metodologie.

Art. 4. - Pentru stabilirea distanţelor adecvate se parcurg următoarele etape:

a) determinarea şi reprezentarea grafică a zonelor de impact din jurul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016;

b) identificarea elementelor teritoriale vulnerabile din zonele de impact;

c) stabilirea compatibilităţii teritoriale în zonele de impact;

d) preluarea distanţelor adecvate în planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru zonele din jurul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 şi instituirea de reglementări specifice.

Art. 5. - La promovarea unui proiect de investiţii sau a unui plan de amenajare a teritoriului sau de urbanism, autorităţile responsabile cu amenajarea teritoriului şi urbanismul şi autorităţile competente pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 59/2016 se asigură că distanţele adecvate faţă de sursele potenţiale de risc stabilite conform prezentei metodologii sunt luate în considerare în cadrul procesului de elaborare, avizare şi aprobare a respectivelor proiecte de investiţii sau documentaţii de amenajare a teritoriului sau de urbanism.

 

CAPITOLUL II

Determinarea şi reprezentarea grafică a zonelor de impact din jurul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016

 

Art. 6. - (1) Determinarea şi reprezentarea grafică a zonelor în care se pot manifesta consecinţele unui accident major, denumite în continuare zone de impact, din jurul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 se fac de către operatorii ce exploatează sau deţin amplasamentele în cauză, în baza analizei de risc care este cuprinsă în documentaţiile specifice - Politica de prevenire a accidentelor majore, Raportul de securitate, Planul de urgenţă internă - transmise autorităţilor competente de la nivel judeţean.

(2) Zonele de impact se stabilesc în funcţie de următoarele efecte specifice asupra populaţiei:

a) mortalitate ridicată;

b) prag de mortalitate;

c) vătămări ireversibile pentru populaţia afectată;

d) vătămări reversibile pentru populaţia afectată.

(3) Valorile-prag pentru efectele specifice asupra populaţiei sunt cele stabilite în anexa nr. 2 la prezenta metodologie.

(4) Pentru determinarea zonelor de impact ale unui accident major, operatorul identifică în analiza de risc scenarii de accidente majore care să conducă la pierdere de conţinut şi consecinţe asupra omului, mediului sau proprietăţii şi calculează frecvenţele de apariţie a acestora.

(5) Frecvenţele considerate prag de siguranţă sunt:

a) IO3 evenimente/an-frecvenţa maxim admisă pentru un scenariu de accident;

b) 10-6 evenimente/an - frecvenţa minimă pentru care se iau în considerare scenarii de accident.

Art. 7. - Pentru reprezentarea grafică a zonelor de impact operatorul aplică următorul algoritm:

a) selectează toate scenariile cu efecte în afara amplasamentului identificate în analiza de risc;

b) întocmeşte un tabel care cuprinde: tipul evenimentului, substanţa periculoasă implicată, locul de manifestare a evenimentului, frecvenţa de manifestare, dimensiunea zonelor de impact;

c) transpune pe planul topocadastral vectorial al zonei în sistem naţional de proiecţie STEREO 70 la o scară cuprinsă între 1:2.000 şi 1:20.000, în funcţie de caz, zonele de impact luate în considerare la lit. b);

d) transmite harta în format electronic, în format GIS şi pe hârtie, printr-o adresă de înaintare, inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, denumite în continuare ISU, planul topocadastral vectorial cu distribuţia zonelor de impact din jurul amplasamentului, obţinut conform lit. c).

Art. 8. - (1) în vederea integrării distanţelor adecvate faţă de sursele potenţiale de risc în cadrul planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, planurile topocadastrale vectoriale cu distribuţia zonelor de impact sunt transmise, de către ISU, structurilor responsabile cu amenajarea teritoriului şi urbanismul din cadrul administraţiilor publice locale de Sa nivel judeţean şi de la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, după caz, precum şi celorlalte autorităţi competente de la nivel judeţean.

(2) Structurile responsabile cu amenajarea teritoriului şi urbanismul, organizate conform legii la nivelul administraţiei publice locale, pun la dispoziţia proiectanţilor şi elaboratorilor de documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism planurile topocadastrale vectoriale cu distribuţia zonelor de impact din jurul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016.

 

CAPITOLUL III

Identificarea elementelor teritoriale vulnerabile

 

Art. 9. - Elementele teritoriale vulnerabile se identifică în funcţie de nevoia de a asigura un nivel minim de siguranţă pentru populaţie, pentru activităţile economice, infrastructură şi mediu, ţinându-se seama de prevederile documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi de concluziile studiilor pentru protecţia mediului, definite conform legislaţiei specifice.

Art. 10. - Pentru evaluarea vulnerabilităţii din vecinătatea unui amplasament se stabilesc categorii de construcţii şi zone funcţionale în funcţie de modul de utilizare a terenurilor şi a construcţiilor, astfel:

1. tip A: - industrie şi depozitare;

2. tip B: a) zone funcţionale - industrie şi depozitare, spaţii verzi, transporturi cu excepţia aeroporturilor, autostrăzilor, drumurilor expres, gospodărie comunală, destinaţie specială, echipamente tehnice majore;

b) construcţii - amenajări sportive şi de agrement cu o capacitate mai mică de 100 de persoane, gări, noduri intermodale, staţii de transport public cu flux mai mic de (în cadrul cărora se înregistrează un număr de) 100 de persoane/oră;

3. tip C: a) zone funcţionale - rezidenţiale cu regim scăzut de înălţime (maxim P+2), zone industriale şi depozitare, spaţii verzi, transporturi, gospodărie comunală, destinaţie specială, echipamente tehnice majore;

b) construcţii - comerciale cu capacitate mai mică de 1.000 persoane, de învăţământ, de cult, de cultură, de sănătate - spitale cu capacitate mai mică 25 de paturi sau de 100 de persoane, amenajări sportive, de agrement şi turism cu capacitate mai mică de 1.000 de persoane, gări, noduri intermodale, staţii de transport public cu flux mai mic de 1.000 de persoane/oră;

4. tip D:

a) toate categoriile de zone funcţionale şi toate categoriile de construcţii;

b) zone protejate;

c) arii naturale protejate.

Art. 11. - Pentru identificarea elementelor teritoriale vulnerabile se elaborează Planul cu categoriile de construcţii şi zonele funcţionale ce cuprinde elementele prevăzute la art. 10 şi care se elaborează de către structurile de specialitate din

cadrul autorităţii administraţiei publice locale, în baza prevederilor documentaţiei de urbanism aprobate şi în baza proiectelor pentru care a fost emisă autorizaţia de construire.

 

CAPITOLUL IV

Stabilirea compatibilităţii teritoriale

 

Art. 12. - Determinarea compatibilităţii teritoriale se face prin suprapunerea planului topocadastral vectorial cu distribuţia zonelor de impact din jurul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 rezultate din scenariile luate în considerare, conform analizei de risc, cu pianul cu categoriile de construcţii şi zone funcţionale, stabilite conform art. 10, urmată de aplicarea matricei de compatibilitate specifice.

Art. 13. - (1) Pentru stabilirea compatibilităţii teritoriale în jurul amplasamentelor de tip Seveso se constituie o comisie formată din reprezentanţi ai structurilor responsabile cu amenajarea teritoriului şi urbanismul din cadrul administraţiei publice judeţene şi locale şi reprezentanţii autorităţilor competente desemnate la nivel judeţean responsabile pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 59/2016.

(2) Membrii comisiei se desemnează de către conducătorul fiecărei instituţii.

(3) Comisia constituită conform prevederilor alin. (1) este condusă de către primarul localităţii pe raza teritorială a căreia se află dispus amplasamentul în cauză care se încadrează În prevederile Legii nr. 59/2016, în calitate de preşedinte.

(4) Secretariatul comisiei este asigurat de către structura responsabilă cu amenajarea teritoriului şi urbanismul din cadrul primăriei sau consiliului judeţean, după caz, pe raza teritorială a căreia se află dispus amplasamentul în cauză care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016.

Art. 14. - Comisia se întruneşte după cum urmează:

a) pentru stabilirea compatibilităţii teritoriale pentru situaţia existentă;

b) pentru stabilirea compatibilităţii teritoriale în cazul amplasamentelor noi, la iniţierea procesului de avizare necesar obţinerii autorizaţiei de construire;

c) pentru stabilirea compatibilităţii teritoriale la modificarea dimensiunilor zonelor de impact ale amplasamentelor, ca urmare a modificării cantităţilor, tipului substanţelor, tehnologiei utilizate sau măsurilor de reducere a riscului implementate, înainte de acceptarea de către autorităţile competente a modificărilor propuse de operator.

Art. 15. - (1) Comisia are următoarele atribuţii:

a) identifică zonele de incompatibilitate teritorială pe baza informaţiilor obţinute din Planul cu categoriile de construcţii şi zonele funcţionale şi din Planul topocadastral vectorial cu zonele de impact;

b) elaborează şi actualizează Planul cu zonele de compatibilitate teritorială.

(2) Planul cu zonele de compatibilitate teritorială se transmite pe suport hârtie şi în format electronic către toate instituţiile care au reprezentanţi în cadrul comisiei, prin grija secretariatului acesteia, în termen de 15 zile de la elaborarea acestuia.

Art. 16. - Pentru stabilirea compatibilităţii teritoriale, Comisia ţine cont de următoarele:

a) pentru construcţia de amplasamente noi pentru care se solicită certificat de urbanism şi/sau autorizaţie de construire după data intrării în vigoare a prezentei metodologii, compatibilitatea teritorială se determină prin aplicarea matricei de compatibilitate teritorială fără alternativă construită conform tabelului 1 din anexa nr. 3;

b) pentru modificarea amplasamentelor existente se acceptă modificări numai dacă riscul rămâne acelaşi sau scade;

c) pentru noile obiective de investiţii dezvoltate în vecinătatea amplasamentelor construite după intrarea în vigoare a prezentei metodologii se aplică matricea de compatibilitate teritorială fără alternativă construită conform tabelului 1 din anexa nr. 3.

Art. 17. - Pentru evaluarea situaţiei existente în zonele din jurul amplasamentelor se aplică următorul algoritm:

a) se aplică matricea de compatibilitate teritoriala fără alternativă construită conform tabelului 1 din anexa nr. 3;

b) dacă prin aplicarea matricei de compatibilitate teritorială fără alternativă construită nu se întâlneşte nicio situaţie de incompatibilitate existentă, atunci noile dezvoltări se vor face în concordanţă cu această matrice;

c) dacă prin aplicarea matricei de compatibilitate teritorială fără alternativă construită se întâlneşte cel puţin o situaţie de incompatibilitate existentă, atunci noile dezvoltări se Fac în concordanţă cu matricea de compatibilitate teritorială cu alternativă construită, conform tabelului 2 din anexa nr. 3.

Art. 18. - În situaţia în care pentru amplasamentele şi dezvoltările existente în jurul acestora se determină incompatibilităţi, autorităţile competente pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 59/2016 şi autorităţile responsabile cu amenajarea teritoriului şi urbanismul iau măsuri de impunere, prin avizele, acordurile şi autorizaţiile prevăzute de lege, a unor cerinţe tehnice suplimentare pentru reducerea riscului la amplasament şi reducerea vulnerabilităţii construcţiilor din vecinătate.

 

CAPITOLUL V

Preluarea distanţelor adecvate în planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru zonele din jurul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016

 

Art. 19. - (1) Primăriile pe teritoriul administrativ al cărora se află zonele de impact din jurul amplasamentului/ amplasamentelor considerate preiau planul cu zonele de compatibilitate în cadrul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi ţin cont de acestei în emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire.

(2) Structura responsabilă cu amenajarea teritoriului şi urbanismul din cadrul administraţiei publice judeţene preia în cadrul planului de amenajare a teritoriului judeţean prevederile planurilor cu zonele de compatibilitate aferente amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016.

(3) Pentru amplasamentele noi, în cazul în care amplasarea nu este reglementată prin planul de urbanism general, se elaborează o documentaţie tip plan de urbanism zonal, ce cuprinde cel puţin întreg teritoriul ce poate fi afectat de un amplasament care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016.

 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

 

Art. 20. - (1) Comisia menţionată la art. 13 se întruneşte în termen de 365 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii pentru stabilirea compatibilităţii teritoriale în situaţia existentă.

(2) în situaţia în care zonele de impact intersectează limitele administrative ale mai multor localităţi, secretariatul transmite o notificare primăriilor acestora pentru a nominaliza reprezentanţi în cadrul comisiei.

(3) în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii autorităţile publice locale pe raza cărora există amplasamente de tip Seveso elaborează planul cu categoriile de construcţii şi zonele funcţionale.

(4) în termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii, toate autorităţile administraţiei publice locale în al căror teritoriu administrativ se regăsesc amplasamente ce se supun prevederilor Legii nr. 59/2016 îşi actualizează planul urbanistic general astfel încât să fie cuprinse distanţele adecvate stabilite în conformitate cu prezenta metodologie.

Art. 21. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta metodologie.

 

ANEXA Nr. 1

la metodologie

 

DEFINIREA TERMENILOR UTILIZAŢI

 

Jet fire (incendiu sub formă de jet) - fenomen ce apare la aprinderea gazelor/lichidelor inflamabile din fisuri în diverse recipiente sau conducte aflate sub presiune

Pool fire (incendiu de baltă) - fenomen ce apare la aprinderea lichidelor inflamabile care se acumulează în cuvele de retenţie sau pe sol, în urma eliberării accidentale din rezervoare, instalaţii, conducte etc.

BLEVE - Boiling Liquid Expanding Vapor Explosion (explozie a vaporilor unui lichid în fierbere) - un fenomen ce apare la ruperea unui rezervor în care se găseşte un lichid supraîncălzit peste punctul de fierbere la presiune atmosferică Flash fire (incendiu fulger) - un fenomen cauzat de iniţierea/aprinderea solidelor (inclusiv prafului), lichidelor sau gazelor inflamabile caracterizat de temperaturi foarte mari, durată mică, un considerabil efect de undă de şoc şi de deplasarea rapidă a frontului flăcării

UVCE - Unconfined Vapor Cloud Explosion (explozia unui nor de vapori neconfinaţi) - fenomen ce apare la explozia unui nor de vapori/gaze inflamabile şi explozive în aer

CVE - Confined Vapor Explosion (explozia vaporilor confinaţi) - fenomen ce apare la explozia gazelor/vaporilor de substanţe inflamabile/explozive în spaţii închise

Pianul topocadastral vectorial cu distribuţia zonelor de impact - documentaţia elaborată de către operatorii ce exploatează sau deţin amplasamente care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 pe suport topocadastral vectorial în sistem naţional de proiecţie STEREO 70 la o scară cuprinsă între 1:2.000 şi 1:20.000, în funcţie de caz, în cadrul căreia sunt ilustrate cele 4 zone de impact din jurul amplasamentelor - zone de mortalitate ridicată, prag de mortalitate, de vătămări ireversibile şi de vătămări reversibile

Planul cu categoriile de construcţii şi zonele funcţionale - documentaţia elaborată de către autorităţile publice locale pe raza cărora există amplasamente care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 sau unde este propusă construirea unui astfel de amplasament, elaborată pe suport topocadastral vectorial în sistem naţional de proiecţie STEREO 70 la o scară cuprinsă între 1:500 şi 1:5.000, în funcţie de caz, în cadrul căreia sunt ilustrate cele 4 tipuri de zone (A, B, C şi D) stabilite în funcţie de zonificarea funcţională şi de categoriile de construcţii Planul cu zonele de compatibilitate teritorială - documentaţia elaborată de către comisia prevăzută la art. 13 din metodologie prin suprapunerea Planului cu categoriile de construcţii şi zonele funcţionale cu Planul vectorial cu zonele de risc (documentaţii ce vor fi prezentate la aceeaşi scară grafică), care va cuprinde cele 4 tipuri de zone de impact, situaţia existentă structurată pe cele 4 tipuri de zone, care va identifica zonele de incompatibilitate în care sunt necesare măsuri de intervenţie şi care va propune o zonificare funcţională pentru zona din jurul amplasamentelor prin care se asigură cerinţele de siguranţă

Compatibilitate teritorială - stabilirea de construcţii şi zonificări funcţionale în jurul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 astfel Încât să fie respectate cerinţele de siguranţă stabilite prin metodologie, avându-se în vedere principii precum o densitate redusă a populaţiei şi a construcţiilor în zonele de risc, accesibilitatea mijloacelor de intervenţie rapidă, evacuarea rapidă a populaţiei

Incompatibilitate teritorială - situaţia în care se constată nerespectarea prevederilor metodologiei cu privire la distribuţia construcţiilor şi zonificărilor funcţionale în jurul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016

LC50 - este concentraţia, statistic determinată, a unei substanţe în aer care se estimează că omoară 50% dintre subiecţii de test când este administrat ca o singură expunere (de regulă 1 sau 4 ore)

Indicii AEGL (Acute Exposure Guideline Levels - nivel orientativ asupra expunerii acute) sunt dezvoltaţi de Environmental Protection Agency (EPA) - Agenţia pentru Protecţia Mediului a Statelor Unite ale Americii şi prezintă valori distincte ale concentraţiei pentru intervale de timp de expunere de 10, 30, 60 de minute, 4 şi 8 ore.

AEGL 3 reprezintă valoarea concentraţiei în aer a unei substanţe exprimate în ppm sau mg/m3, peste care este previzibil ca majoritatea oamenilor, incluzând indivizii susceptibili, să sufere efecte ce ameninţă viaţa sau pot provoca moartea.

AEGL 2 reprezintă valoarea concentraţiei în aer a unei substanţe exprimate în ppm sau mg/m3, peste care este previzibil ca majoritatea oamenilor, incluzând indivizii susceptibili, să sufere efecte ireversibile sau serioase, pe termen lung, ce afectează sănătatea sau capacitatea de autoevacuare.

AEGL 1 reprezintă valoarea concentraţiei din aer a unei substanţe, exprimată în ppm sau mg/m3, peste care este previzibil ca majoritatea oamenilor, incluzând indivizii susceptibili, să sufere disconfort apreciabil, iritaţii sau anume efecte asimptomatice care nu afectează simţurile. Oricum, efectele nu provoacă incapacitate, sunt trecătoare şi reversibile când expunerea încetează.

LFL (Lower Flammability Limit - limita cea mai joasă de inflamabilitate) - reprezintă concentraţia substanţei în aer la limita inferioară de inflamabilitate.

 

ANEXA Nr. 2

la metodologie

 

Valori le-prag pentru efectele specifice asupra populaţiei

 

Tipul de pericol

Scenariul

Mortalitate ridicată

Prag de mortalitate

Vătămări ireversibile

Vătămări reversibile

Dispersie toxică

Eliberare SP în aer

lc50

AEGL3

AEGL2

AEGL1

Incendiu

Fire ball

Raza fire ball

350 kJ/m2

200 kJ/m2

125 kJ/m2

Jet fire

12,5 kW/m2

7 kW/m2

5 kW/m2

3 kW/m2

Pool fire

12,5 kW/m2

7 kW/m2

5 kW/m2

3 kW/m2

Flash fire

LFL

1/2 LFL

 

 

BLEVE

Raza fire ball

350 kJ/m2

200 kJ/m2

125 kJ/m2

Explozie

UVCE

0,3-0,6 bar

0,14 bar

0,07 bar

0,03 bar

CVE

0,3 bar

0,14 bar

0,07 bar

0,03 bar

 

ANEXA Nr. 3

la metodologie

 

Matricele de compatibilitate teritorială

 

Tabelul 1 - Matrice de compatibilitate teritorială fără alternativă construită

 

Frecvenţă

(cazuri/an)

Zone de impact

Raza zonei IV - vătămări reversibile (m)

Raza zonei III - vătămări ireversibile (m)

Raza zonei II - prag de mortalitate (m)

Raza zonei I - mortalitate ridicată (m)

10-3-10-4

A

A

A

A

10-4-10-5

AB

A

A

A

10-5-10-6

ABC

AB

A

A

< 10-6

ABCD

ABC

AB

AB

 

Tabelul 2 - Matrice de compatibilitate teritorială cu alternativă construită

 

Frecvenţă

(cazuri/an)

Zone de impact

Raza zonei IV - vătămări reversibile (m)

Raza zonei III - vătămări ireversibile (m)

Raza zonei II - prag de mortalitate (m)

Raza zonei I - mortalitate ridicată (m)

10-3-10-4

AB

A

A

A

10-4-10-5

ABC

AB

A

A

10-5-10-6

ABCD

ABC

AB

A

<10-6

ABCD

ABCD

ABC

AB

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A PATRA

 

HOTĂRÂREA

din 8 noiembrie 2016

în Cauza Gutău împotriva României

 

(Cererea nr. 41.468/10)

Strasbourg

 

Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Gutău împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din:

Paulo Pinto de Albuquerque, preşedinte, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători, şi Andrea Tamietti, grefier adjunct de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 11 octombrie 2016,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 41.468/10) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Mircia Gutău (reclamantul), a sesizat Curtea la 13 iulie 2010, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La 18 decembrie 2014, capătul de cerere privind lipsa unui proces echitabil a fost comunicat Guvernului şi cererea a fost declarată inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere în conformitate cu art. 54 § 3 din Regulamentul Curţii.

4. Guvernul s-a opus examinării cererii de către un comitet. După examinarea obiecţiei Guvernului, Curtea a respins-o.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamantul s-a născut în 1957 şi este deţinut în Penitenciarul Râmnicu Vâlcea. La momentul faptelor era primarul acestui oraş.

6. Prin rechizitoriul din 27 iulie 2006, parchetul l-a trimis în judecată pe reclamant pentru luare de mită. Prin acelaşi rechizitoriu, N.D., viceprimarul oraşului, a fost trimis în judecată pentru complicitate la luare de mită. Reclamantul era acuzat că ceruse, între aprilie şi iulie 2006, o anumită sumă de bani lui C.P., un om de afaceri din Râmnicu Vâlcea, în schimbul unui certificat de urbanism care să îndeplinească criteriile dorite de acesta. N.D. a fost acuzat că ar fi primit, în urma unei înţelegeri prealabile încheiate cu reclamantul, două părţi din suma cerută lui C.P.

Rechizitoriul se întemeia pe următoarele elemente: declaraţiile lui CP., care denunţase faptele la parchet; procesul-verbal al unei operaţiuni de flagrant organizate de poliţie la data de 6 iulie 2006, în cursul căreia C.P. îi înmânase lui N.D., în toaleta unui restaurant, a două parte a sumei de bani pretinse de reclamant; mai multe mărturii şi interceptări ale unor convorbiri telefonice şi înregistrări audio şi video ale întâlnirilor lui C.P. cu reclamantul şi cu viceprimarul.

7. Prin Hotărârea din 18 iunie 2007, Tribunalul Alba a pronunţat achitarea reclamantului şi a lui N.D. sub aspectul acuzaţiei de luare de mită.

Pentru a dispune această soluţie, instanţa a reţinut după cum urmează: C.P. efectuase mai multe demersuri pentru a obţine un certificat de urbanism pentru construirea unei clădiri pe un

teren situat pe strada C. şi primise de fiecare dată certificate care nu îndeplineau cerinţele sale; cu toate că afirmase că intenţiona construirea în cele din urmă a clădirii pe un alt teren, situat pe strada S., nu formulase o cerere în acest sens către autorităţi decât după trimiterea în judecată a primarului şi a viceprimarului; în aceste circumstanţe, reclamantul nu putea fi acuzat de a fi cerut sau primit bani în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale şi, prin urmare, nu încălcase legislaţia naţională de combatere a luării de mită.

Instanţa a remarcat, de asemenea, că C.P. se prezentase în biroul reclamantului după ce înmânase a două parte din suma de bani lui N.D. la restaurant şi că, atunci când încercase să îi vorbească reclamantului despre suma astfel înmânată, acesta pronunţase cuvântul „nu”. Potrivit instanţei, dincolo de gesturile care însoţeau cuvântul, vizibile pe una din înregistrările video, negaţia exprimată de către reclamant trebuia înţeleasa ca o opoziţie a acestuia din urmă la orice înmânare de bani.

Instanţa a considerat că nu se putea să fi avut loc o înţelegere prealabilă între reclamant şi N.D. pentru a comite infracţiunea de care erau acuzaţi, întrucât reieşea din documentele aflate la dosar că, în momentul operaţiunii de flagrant, C.P. voia doar să obţină informaţii cu privire la cerinţele necesare pentru obţinerea unui certificat de urbanism pentru terenul situat în strada S. Din punctul de vedere al instanţei, orice cerere pentru terenul din strada C. nu mai avea, prin urmare, nicio importanţă.

Instanţa a reţinut, de asemenea, că declaraţiile lui C.R. nu erau credibile. În această privinţă a precizat următoarele: partea interesată negase, pe de o parte, că ar fi avut relaţii de prietenie cu N.D. În virtutea cărora cei doi şi-ar fi acordat împrumuturi şi, pe de altă parte, că ar fi fost amendat contravenţional de către primărie pentru că ar fi construit o clădire fără autorizaţie prealabilă; în mod similar, pretinsese că ceruse consiliere de la directorul societăţii comerciale la care era administrator cu privire la suma de oferit „primăriei” pentru a obţine un certificat care să răspundă dorinţelor sale; în cele din urmă, afirmase că, în iulie 2006, depusese o cerere pentru un certificat de urbanism privind terenul situat în strada S. Or, pentru instanţa de judecată, toate aceste declaraţii erau contrazise de declaraţiile mai multor martori sau de documentele din dosar.

Instanţa a considerat, de altfel, că elementele din dosar arătau voinţa lui C.R. de a se răzbuna pe reclamant. În acest sens, instanţa a reţinut că, în trecut, reclamantul refuzase să primească bani de la C.R., fapt confirmat de şeful său de cabinet.

De asemenea a constatat că, având în vedere probele aflate la dosar - mai ales declaraţiile a doi martori - N.D. se afla într-un impas financiar şi că, în opinia unuia dintre martori, urma să primească un împrumut de la C. P. Prin urmare, pentru instanţa de judecată, primirea unei sume în cadrul operaţiunii de flagrant din 6 iulie 2006 nu era un act de complicitate la luare de mită, deoarece această sumă ar fi fost înmânată lui N.D. cu titlu personal. În cele din urmă, instanţa a subliniat că N.D. nu avea nicio atribuţie profesională în emiterea de certificate de urbanism şi că niciun act de luare de mită nu putea, prin urmare, să fie reţinut în sarcina sa.

8. Prin Hotărârea din 10 decembrie 2007, în apelul parchetului, Curtea de Apel Alba Iulia a desfiinţat Sentinţa tribunalului din 18 iunie 2007 (a se vedea mai sus pct. 7), constatând că acesta nu îşi îndeplinise obligaţia de a supune dezbaterii părţilor reîncadrarea juridică a faptelor de care era acuzat N.D. în luare de mită.

Prin Decizia definitivă din 28 martie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Înalta Curte) a desfiinţat această decizie şi a retrimis cauza curţii de apel pentru o nouă examinare

9. Prin Hotărârea din 10 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanţa, instanţa la care se dispusese strămutarea cauzei între timp, a menţinut sentinţa Tribunalului Alba. În decizia sa, curtea de apel a acceptat versiunea faptelor expusă de către inculpaţi, subliniind că aceasta era confirmată de declaraţiile mai multor martori şi de documentele prezentate de autorităţile locale.

10. Parchetul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri în faţa Înaltei Curţi.

11. În şedinţa din 9 noiembrie 2009, instanţa supremă a procedat la audierea inculpaţilor, care au făcut uz de dreptul lor de a păstra tăcerea. Înalta Curte nu a administrat niciun mijloc de probă.

12. Prin Decizia din 27 ianuarie 2010, Înalta Curte a admis recursul formulat de parchet, a casat hotărârile pronunţate în primă instanţă şi în apel şi, pronunţându-se cu privire la fond, i-a condamnat pe reclamant şi pe N.D, la trei ani şi şase luni de închisoare fiecare, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită.

Înalta Curte a considerat că instanţele inferioare comiseseră „o eroare gravă de fapt”, având încredere exagerată în anumite elemente de probă şi interpretând în mod trunchiat sau ignorând alte elemente. Instanţa şi-a bazat decizia pe: a) declaraţiile date de C.P. şi de cinci martori audiaţi în cursul anchetei şi în cursul examinării cauzei în primă instanţă; b) documente transmise de către autorităţile locale; c) mai multe înregistrări audio şi video ale întâlnirilor lui C.P. cu reclamantul şi cu N.D. şi d) interceptări ale convorbirilor telefonice pe care C.P. le avusese cu aceştia.

Înalta Curte a concluzionat că:

- infracţiunile de care erau acuzaţi reclamantul şi N.D. erau comise din momentul în care C.P., la începutul demersurilor sale, înţelesese să ofere prima parte din suma de bani reclamantului în biroul acestuia din urmă: de fapt, în acel moment, reclamantul îi indicase lui C.P. să înmâneze suma respectivă lui N.D., cu care C.P. a negociat ulterior suma finală;

- absenţa unei cereri pentru un certificat de urbanism cu privire la terenul situat în strada S. nu avea nicio importanţă în cauză, în condiţiile în care eliberarea certificatului intra în atribuţiile reclamantului;

- din declaraţiile mai multor martori reieşea că prima parte a sumei de bani fusese într-adevăr predată lui N.D. şi că această sumă nu constituia un împrumut;

- înregistrările audio şi video ale întâlnirilor lui C.P. cu reclamantul şi cu N. D. arătau că existase cu adevărat o conivenţă infracţională între ultimii doi.

II. Dreptul Intern relevant

13. Prevederile relevante în speţă din Codul de procedură penală (CPP), în vigoare la momentul faptelor şi referitoare la

competenţele instanţelor de apel şi de recurs sunt prezentate în Cauza Găitănaru împotriva României (nr. 26.082/05, pct. 17-18, 26 iunie 2012).

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie

14. Reclamantul denunţă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în cadrul procedurii penale desfăşurate împotriva sa: acesta impută Înaltei Curţi că l-a condamnat penal fără administrarea nemijlocită a probelor pe baza cărora fusese achitat de instanţele de grad inferior. El invocă art. 6 § 1 din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante în speţă sunt redactate după cum urmează:

”.Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. “

A. Cu privire la admisibilitate

15. Constatând că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

1, Argumentele părţilor

16. Reclamantul susţine că, pentru a-l condamna pentru luare de mită şi pentru a anula hotărârile instanţelor inferioare, Înalta Curte a reexaminat fondul acuzaţiilor în fapt şi în drept. Reclamantul consideră că instanţa supremă a procedat în acest scop la o examinare a tuturor mijloacelor de probă administrate, inclusiv declaraţiile martorilor, care, după părerea sa, sunt probe determinante în cauză. Reclamantul reproşează Înaltei Curţi că a fost condamnat pentru luare de mită pe baza declaraţiilor martorilor pe care aceasta nu îi ascultase niciodată, precizând că fusese achitat cu privire la această acuzaţie de instanţele inferioare. Făcând referire la jurisprudenţa Găitănaru menţionată anterior, acesta consideră că prin condamnarea sa a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie. În cele din urmă, acesta reproşează Înaltei Curţi concluzia la care a ajuns referitoare la existenţa în hotărârile anterioare a unei „erori grave de fapt” (a se vedea mai sus pct. 12) şi de a nu se fi mărginit la analiza unei simple chestiuni de drept

17. Guvernul consideră în primul rând că în prezenta cauză nu sunt aplicabile concluziile la care a ajuns Curtea în cauza Găitănaru menţionată anterior. Precizând că instanţa supremă nu a procedat la o interpretare diferită a elementelor de probă, susţine că aceasta a ales să îşi întemeieze decizia pe interceptări şi pe înregistrările audio şi video, adică, potrivit acestuia, pe elemente de probă diferite de cele reţinute de instanţele inferioare. În orice caz, consideră că autorităţile naţionale, în special curţile şi tribunalele, sunt cele care au, în primul rând, competenţa de a administra şi interpreta mijloacele de probă.

18. În al doilea rând, deşi admite că era de competenţa Înaltei Curţi să asculte martorii, Guvernul afirmă că reclamantul a fost în măsură să îşi susţină cauza în faţa acestei instanţe şi că nu a solicitat o reaudiere a martorilor.

19. În cele din urmă, Guvernul arată că reclamantul s-a prevalat de dreptul la tăcere în timpul audierii sale în faţa instanţei supreme şi, în plus, că motivele de recurs ale parchetului i-au fost comunicate şi că acesta a fost în măsură să îşi prezinte argumentele în răspuns.

2. Motivarea Curţii

20. Curtea reaminteşte că admisibilitatea probelor este o chestiune ce ţine în primul rând de normele dreptului intern că, în principiu, instanţele naţionale sunt cele cărora le revine sarcina de a aprecia probele administrate de acestea (Garcia Ruiz împotriva Spaniei [MC], nr. 30.544/96, pct. 28, CED01999-1) şi că sarcina sa este, conform Convenţiei, să examineze dacă procedura, considerată în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (a se vedea, printre multe altele, Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, 9 iunie 1998, pct. 34, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-IV).

21. În plus, Curtea subliniază că, atunci când o instanţă de recurs este sesizată să soluţioneze o cauză în fapt şi în drept şi să examineze, în ansamblu, chestiunea vinovăţiei sau a nevinovăţiei, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, să decidă asupra acestor chestiuni fără ascultarea directă a declaraţiilor date în persoană fie de acuzatul care susţine că nu a comis actul de care este învinuit (a se vedea, printre alte exemple, Ekbatani împotriva Suediei, 26 mai 1988, pct. 32, seria A, nr. 134; Constantinescu împotriva României, nr. 28.871/95, pct. 55, CEDO 2000-VIII; Dondarini împotriva San Marino, nr. 50.545/99, pct. 27, 6 iulie 2004; şi Igual Coli împotriva Spaniei, nr. 37.496/04, pct. 27,10 martie2009), fie de martorii care au dat declaraţii în timpul procedurii (Găitănaru, menţionată anterior, pct. 35 şi Hogea împotriva României, nr. 31.912/04, pct. 54, 29 octombrie 2013).

22. Revenind la faptele cauzei, Curtea observă în primul rând că Înalta Curte, care a procedat la audierea în persoană a reclamantului, l-a condamnat pe acesta fără să audieze martorii care depuseseră mărturie în faţa primei instanţe şi ale căror declaraţii determinaseră această instanţă - şi instanţa de apel ulterior - să achite persoana în cauză (mai sus pct. 11).

23. În această privinţă, Curtea subliniază că a stabilit deja, în cauze similare, că, în sistemul judiciar român, competenţele instanţelor sesizate cu recurs nu se limitau doar la chestiuni de drept. Astfel, Curtea a constatat că procedura în faţa instanţei de recurseră o procedură completă care urma aceleaşi reguli ca o procedură pe fond şi că instanţa de recurs putea fie să confirme achitarea pronunţată de instanţa inferioară, fie să declare persoana în cauză vinovată, după o apreciere completă a chestiunii vinovăţiei sau nevinovăţiei acesteia, administrând, după caz, noi mijloace de probă (Dănilă împotriva României, nr. 53.897/00, pct. 38, 8 martie 2007, Găitănaru, citată anterior, pct. 30 şi Văduva împotriva României, nr. 27.781/06, pct. 43, 25 februarie 2014). În opinia Curţii, în speţă, Înalta Curte a oferit într-adevăr o nouă interpretare a probelor, stabilind că reclamantul comisese faptele imputate, ceea ce a avut drept consecinţă aplicarea unei condamnări penale.

24. Curtea observă că, în cauzele anterioare, a concluzionat că, în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură penală, dacă instanţa de recurs reţinea o cauză spre rejudecare, aceasta trebuia să se pronunţe, după caz, asupra probelor ce urmau a fi administrate în cadrul procedurii. Prin urmare, rezultă că administrarea probelor după casarea unei hotărâri era reglementată de un cadru legislativ specific (Găitănaru, citată anterior, pct. 33).

25. În această privinţă, Curtea aminteşte că a criticat anterior autorităţile române pentru lipsa administrării probelor în faţa instanţei de recurs (Flueras împotriva României, nr. 17 520/04, pct. 56-62, 9 aprilie 2013, şi Moinescu împotriva României, nr. 16.903/12, pct. 36-41,15 septembrie 2015).

26. În speţă, Curtea constată că Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia au considerat că înscrisurile aflate la dosar, inclusiv declaraţiile mai multor martori (mai sus pct. 7 şi 8), justificau achitarea reclamantului. Arată că Înalta Curte nu dispunea de nicio informaţie nouă pentru a înlocui achitarea acestuia cu o condamnare penală pentru luare de mită şi că instanţa supremă s-a întemeiat exclusiv pe documentele aflate la dosar, implicit pe declaraţiile scrise obţinute în etapa de investigare şi pe procesele-verbale întocmite de tribunal, care conţineau declaraţiile martorilor.

27. Curtea notează în continuare că Înalta Curte şi-a bazat în mod decisiv condamnarea reclamantului pentru luare de mită, între altele, pe declaraţiile martorilor, depuse la dosar în faţa instanţelor inferioare (mai sus pct. 12), şi aceasta fără a proceda la audierea martorilor în cauză. Întemeindu-se, în special, pe declaraţiile aceloraşi martori, Înalta Curte a mers mai departe decât instanţele inferioare. Fără îndoială instanţa de recurs avea competenţa să aprecieze diferitele informaţii obţinute, precum şi relevanţa celor pe care reclamantul dorea să le prezinte. Nu este însă mai puţin adevărat că reclamantul a fost considerat vinovat pe baza mărturiilor pe care primele instanţe care au soluţionat cauza le consideraseră insuficiente pentru a-l condamna. În aceste condiţii, omisiunea audierii martorilor de către instanţa supremă înainte de a-l declara vinovat pe reclamant a limitat în mod considerabil dreptul la apărare (Destrehem împotriva Franţei, nr. 56.651/00, pct. 45, 18 mai 2004; Dan împotriva Republicii Moldova, nr. 8.999/07, pct. 31-35, 5 iulie 2011, şi Lazu împotriva Republicii Moldova, nr. 46.182/08, pct. 36-44, 5 iulie 2016; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Marcos Barrios împotriva Spaniei, nr. 17.122/07, pct. 40-41,21 septembrie 2010, şi Lacadena Calero împotriva Spaniei, nr. 23.002/07, pct. 49, 22 noiembrie 2011).

28. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că respectiva condamnare a reclamantului pentru luare de mită, pronunţată fără audierea martorilor menţionaţi anterior, şi cu toate că cele două instanţe inferioare consideraseră că nu erau întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, este contrară cerinţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţie,

29. Prin urmare, această dispoziţie a fost încălcată.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

30. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o Înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

31. Reclamantul nu a formulat nicio cerere de reparaţie echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să îi acorde vreo sumă cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

în unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 8 noiembrie 2016, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.

 

PREŞEDINTE

PAULO PINTO DE ALBUQUERQUE

Grefier adjunct,

Andrea Tamietti

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.