MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 764/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 764         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 26 septembrie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

678. - Hotărâre pentru înfiinţarea Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară

 

680. - Hotărâre privind modificarea datelor de identificare a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi transmiterea acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în domeniul public al oraşului Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu

 

681. - Hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Ministerului Sănătăţii

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.230. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în sectoarele cadastrale 10, 11, 19, 20, 24, 27, 36, 38 şi 49 din unitatea administrativ-teritorială Dragomireşti şi în sectoarele cadastrale 15, 20, 22, 34, 42, 43, 44, 46, 48 şi 49 din unitatea administrativ-teritorială Potlogi, judeţul Dâmboviţa

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

15. - Circulară privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint şi a unei monede din alamă, pentru colecţionare, cu tema 100 de ani de când Ecaterina Teodoroiu a devenit prima femeie ofiţer combatant din Armata Română

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 463

din 27 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marínela Minea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentina Dinu în Dosarul nr. 453/312/2015 al Judecătoriei Slobozia şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 513D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 10 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 453/312/2015, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Valentina Dinu cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care procurorul a luat măsuri asigurătorii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 249 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, dreptul de proprietate privată, precum şi prevederile constituţionale referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului şi la integrarea în Uniunea Europeană. Arată, astfel, că dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală nu definesc bunurile asupra cărora pot fi luate măsurile asigurătorii şi folosesc noţiunea de „probabilitate”, care nu este predictibilă. De asemenea consideră că prevederile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală creează discriminare prin instituirea unui tratament juridic diferit pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu şi, respectiv, cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

6. Judecătoria Slobozia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că, prin reglementarea posibilităţii luării, pe o durată limitată de timp, a măsurilor asigurătorii nu se aduce atingere dreptului de proprietate, măsura constituind numai o formă de restrângere temporară a exercitării dreptului de dispoziţie asupra bunurilor, în ceea ce priveşte obiectul măsurilor asigurătorii arată că domeniul de aplicare este clar delimitat de prevederile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, printr-o normă de trimitere la legea civilă. Referitor la pretinsa lipsă de predictibilitate a sintagmei „până la concurenţa valorii probabile”, instanţa de judecată apreciază critica autoarei excepţiei ca neîntemeiată, având în vedere finalitatea măsurii asigurătorii, caracterul provizoriu al acesteia, precum şi natura intereselor protejate prin dispoziţiile de lege criticate. De asemenea consideră că dispoziţiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală nu aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, întrucât pentru persoane aflate în situaţii juridice diferite este permis un tratament diferenţiat.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens arată că, aşa cum rezultă din prevederile art. 249 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a acelor bunuri mobile sau imobile ce pot face obiectul confiscării speciale sau a confiscării extinse ori pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori la repararea pagubei produse prin infracţiune, în scopul de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea lor de la urmărire. Consideră că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, întrucât, deşi reglementează o ingerinţă în exerciţiul dreptului de proprietate, limitând prerogativa dispoziţiei materiale şi juridice asupra bunurilor indisponibilizate, această ingerinţă este necesară într-0 societate democratică, este proporţională cu scopul urmărit, se aplică nediscriminatoriu şi nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte critica adusă dispoziţiilor art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală, în sensul că ar încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, arată că aceasta nu poate fi primită, întrucât egalitatea nu înseamnă uniformitate de reglementare, iar situaţiile juridice diferite impun un tratament juridic diferit. Astfel, instituind obligativitatea luării din oficiu a măsurilor asigurătorii atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, dispoziţiile de lege criticate au în vedere tocmai situaţia specială a acestei categorii de subiecte de drept, care necesită o protecţie juridică suplimentară pentru ocrotirea drepturilor lor. În fine, apreciază că, întrucât măsurile asigurătorii au caracter preventiv, iar nu punitiv, şi nu depind de gravitatea faptei ori de stabilirea răspunderii penale, luarea lor nu anticipează soluţia pe fondul cauzei penale, astfel că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere nici prezumţiei de nevinovăţie.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 249 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:

„(5) Măsurile asigurătorii În vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora,

[...]

(7) Măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în căzui în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, ale art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 148 alin. (1)-(4) privind integrarea în Uniunea Europeană.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la principiile fundamentale privind prezumţia de nevinovăţie şi dreptul de proprietate privată - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal (paragraful 17).

14. Prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, mai sus menţionată, Curtea a constatat că sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv, astfel că nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din Codul penal, măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă (paragrafele 19 şi 24).

15. Prin instituirea sechestrului, proprietarul bunurilor pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea a observat că sechestrul asigurător poate afecta şi atributele de usus şi fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu şi predate pentru păstrare unor instituţii de specialitate [art. 252 alin. (2), (3), (4) şi (5) din Codul de procedură penală] ori atunci când au fost puse sub sigiliu şi se desemnează un custode [art. 252 alin. (9) din acelaşi cod]. Aşadar, interzicerea până la soluţionarea definitivă a cauzei a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, inculpatului ori persoanei responsabile civilmente, dar şi al terţilor proprietari ai acestor bunuri şi care nu au calitate de parte în procesul penal (paragraful 27).

16. Referitor la dreptul de proprietate, care este un drept fundamental, garantat prin Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia fiind stabilite prin lege, Curtea a statuat, prin decizia citată anterior, că acesta nu este însă un drept absolut prin natura lui, putând fi supus unor limitări rezonabile (paragraful 28).

17. În ceea ce priveşte obiectul măsurilor asigurătorii, Curtea observă că acesta este delimitat de dispoziţiile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, printr-o normă de trimitere la legea civilă. În acest sens, prin Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei autorităţi sau instituţii publice ori unei alte persoane de drept public şi nici bunurile exceptate de lege. Sechestrul se instituie asupra bunurilor mobile - titluri de valoare, obiecte de artă şi de muzeu, colecţii de valoare, obiecte din metal, sume de bani etc. - şi imobile, aşa cum reiese din dispoziţiile alin. (2) al art. 249 din Codul de procedură penală, iar prevederile alin. (3)-(5) ale aceluiaşi articol diferenţiază, în funcţie de proprietar, întinderea sechestrului. Astfel, pot fi sechestrate bunurile proprietatea suspectului sau Inculpatului pentru garantarea executării pedepsei amenzii, în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, pot fi sechestrate bunurile persoanei responsabile civilmente în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare şi pot fi sechestrate bunurile aflate în proprietatea sau posesia unei terţe persoane, în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse. Dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură penală trebuie corelate cu cele ale art. 112 şi art. 1121 din Codul penal, referitoare la confiscare, întrucât bunurile care pot fi confiscate sunt cele asupra cărora se poate institui sechestrul (paragraful 17).

18. Prin Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, mai sus citată, Curtea a reţinut, totodată, că, atunci când procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa instituie sechestrul asigurător, aceştia evaluează prejudiciul produs prin infracţiune, valoarea sechestrată fiind necesar a fi apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăţiei, dacă se apreciază că se impune această măsură. Astfel, măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune - ordonanţă sau încheiere, îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul şi valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. Aşadar, dispunerea unei măsuri asigurătorii se face pe baza analizei valorilor implicate în cauză: valoarea prejudiciului, a sumelor probabile ce ar trebui confiscate, bonitatea suspectului/inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune (paragraful 18).

19. Cu privire la condiţia necesităţii dispunerii măsurii asigurătorii, pe de o parte, trebuie avute în vedere cazurile în care instituirea măsurilor asigurătorii, aşadar şi a sechestrului, sunt obligatorii, respectiv ipoteza reglementată de art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală - persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, şi cazurile reglementate în legislaţia specială - de pildă, art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, când organele judiciare nu mai sunt ţinute să verifice condiţia de necesitate a măsurii, ea fiind impusă de lege (paragraful 19).

20. De asemenea, Curtea a reţinut că, în cazul infracţiunilor grave, este de dorit ca sechestrul să fie instituit cât mal devreme în cursul urmăririi penale, pentru a împiedica suspectul să înstrăineze bunurile sau beneficiul infracţiunii, cu mult înainte de a fi evaluată întinderea activităţii infracţionale şi a prejudiciului, organele judiciare având posibilitatea să instituie sechestrul asigurător pe toate bunurile suspectului sau inculpatului, precum şi pe bunurile altor persoane despre care se cunoaşte că provin din infracţiune. Cu toate acestea, Curtea a constatat că instituirea sechestrului nu poate împiedica suspectul sau inculpatul să îşi procure mijloacele de trai. De vreme ce, prin instituirea sechestrului, se limitează posibilitatea suspectului/ inculpatului de a-şi continua activitatea şi, implicit, de a-şi asigura mijloacele de trai, organele judiciare trebuie să aibă în vedere un nivel mediu de asigurare a mijloacelor de trai pentru suspect/inculpat şi familia sa, neavând importanţă dacă prin dispunerea măsurii asigurătorii nu mai poate să îşi asigure acelaşi nivel de existenţă, precum cel anterior instituirii măsurii (paragraful 20).

21. În continuare, prin Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, citată anterior, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală reglementează situaţiile în care nu poate fi dispus sechestrul, având în vedere titularul bunurilor sau categoria bunurilor ce urmează a fi sechestrate. Codul de procedura penală nu cuprinde însă norme care să stabilească expres categoria „bunurilor exceptate de lege” de la instituirea sechestrului, într-o atare situaţie dispoziţiile procesual penale completându-se cu dispoziţiile procesual civile referitoare la bunurile care, potrivit legii, au un regim privilegiat, neputând face obiectul unei executări silite, fiind neurmăribile. Astfel, potrivit art. 727 din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse urmăririi silite bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale şi obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel, obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor, alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă, combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă, scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea. Totodată, potrivit art. 728 din Codul de procedură civilă, bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei debitorului persoană fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile şi numai pentru obligaţii de întreţinere sau alte creanţe privilegiate asupra mobilelor. Dacă debitorul se ocupă cu agricultura, nu vor fi urmărite, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură, inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste animale şi seminţele pentru cultura pământului, în afară de cazul în care asupra acestor bunuri există un drept real de garanţie sau un privilegiu pentru garantarea creanţei (paragraful 21).

22. Curtea a reţinut, de asemenea, că dispoziţiile art. 729 din Codul de procedură civilă reglementează limitele urmăririi veniturilor băneşti, acestea fiind aplicabile, în materie penală, atât în ipoteza sechestrului propriu-zis instituit asupra sumelor de bani în materialitatea lor (cash) - bunuri mobile corporale, la care face referire art. 252 alin. (2) şi (8) din Codul de procedură penală, cât şi în ceea ce priveşte urmărirea silită a creanţelor, în ipoteza instituirii popririi asigurătorii, potrivit art. 254 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 29 alin. (1) din Codul de procedură civilă, salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, şi până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii. Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel. Cu alte cuvinte, dacă sunt mai multe sechestre penale sau acestea coexistă cu sechestrele civile, limita este de jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în conformitate cu art. 729 alin. (2) din Codul de procedură civilă. De asemenea, Curtea a observat că sunt în egală măsură aplicabile şi dispoziţiile art. 729 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum, precum şi prevederile alin. (4)-(7) ale aceluiaşi articol. Totodată, Curtea a reţinut că şi prin alte dispoziţii legale speciale anumite categorii de bunuri pot fi declarate neurmăribile (paragraful 22).

23. Aşadar, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 249 alin. (8) coroborate cu cele procesual civile precitate stabilesc, cu caracter general, limitele urmăririi bunurilor mobile sau imobile ca urmare a instituirii sechestrului, în vederea asigurării mijloacelor de existenţă ale suspectului/inculpatului (paragraful 23).

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte prin deciziile menţionate anterior, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

25. Pentru motivele arătate mai sus, Curtea nu poate reţine critica autoarei excepţiei referitoare la pretinsa lipsă de predictibilitate a sintagmei „până la concurenţa valorii probabile a acestora”, având în vedere finalitatea măsurilor asigurătorii, caracterul provizoriu al acestora, precum şi interesele protejate prin dispoziţiile de lege criticate. Astfel, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa mai sus menţionată, măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-şi efectele până la momentul pronunţării hotărârii definitive, când instanţa decide situaţia juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Pentru a avea eficienţă - în sensul împiedicării suspectului/ inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei penale -, măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, deci cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Aceasta este raţiunea pentru care organele judiciare au posibilitatea de a institui sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii. Pe de altă parte, însă, dacă, în urma administrării întregului probatoriu, se constată că această valoare - devenită, între timp, certă - este mai mică decât cea avută în vedere Iniţial, sechestrul poate fi restrâns de organul judiciar, din oficiu sau la cererea persoanei interesate.

26. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor art. 44 din Constituţie, întrucât, deşi reglementează o limitare a dreptului de proprietate privată, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale asupra bunurilor indisponibilizate - pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei - această limitare este una permisă, având în vedere că se aplică în mod nediscriminatoriu, este justificată de un Interes general, este necesară obiectivului urmărit de legiuitor şi este proporţională cu scopul propus (Decizia nr. 186 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007, Decizia nr. 230 din 14 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, şi Decizia nr. 768 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2015, paragraful 20).

27. Curtea mai observă că, în speţă, faţă de autoarea excepţiei s-a dispus instituirea sechestrului asigurător în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, această dispoziţie constituind o derogare de la regula potrivit căreia luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu, facultativă. Prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, citată anterior, Curtea a reţinut că acest din urmă fapt nu are semnificaţia stabilirii vinovăţiei înainte să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. De altfel, prezumţia de nevinovăţie constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului, iar aplicarea prezumţiei presupune că dispunerea unei măsuri asigurătorii în procesul penal nu echivalează cu existenţa vinovăţiei, care trebuie stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă (paragraful 24). Aşadar, întrucât măsurile asigurătorii au caracter preventiv, iar nu punitiv, şi nu depind de gravitatea faptei ori de stabilirea răspunderii penale, luarea lor nu anticipează soluţia pe fondul cauzei penale. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie.

28. În ceea ce priveşte critica adusă dispoziţiilor art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală, în sensul că ar încălca principiul egalităţii în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât egalitatea nu înseamnă uniformitate de reglementare, iar situaţiile juridice diferite Impun un tratament juridic diferit. Astfel, instituind obligativitatea luării din oficiu a măsurilor asigurătorii atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, dispoziţiile de lege criticate au în vedere tocmai situaţia specială a acestei categorii de subiecte de drept, care necesită o protecţie juridică suplimentară pentru ocrotirea drepturilor lor.

29. În fine, prevederile constituţionale ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică nu au legătură cu soluţionarea cauzei de faţă.

30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valentina Dinu în Dosarul nr. 453/312/2015 al Judecătoriei Slobozia şi constată că dispoziţiile art. 249 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Slobozia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru înfiinţarea Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicata, şi al art. 7 din Legea nr. 213/2016 privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se înfiinţează Comitetul consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, denumit în continuare Comitetul consultativ, organism fără personalitate juridică, care funcţionează în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E.

Art. 2. - Scopul Comitetului consultativ este de a asigura unitatea planificării strategice şi stabilirea consensuală a priorităţilor geografice şi tematice în politica de cooperare pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară a României.

Art. 3. - În vederea atingerii scopului prevăzut la ari. 2, Comitetul consultativ are următoarele atribuţii:

a) identificarea şi ierarhizarea priorităţilor naţionale, conform criteriilor stabilite, în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară;

b) emiterea avizului consultativ cu privire la Programul multianual strategic de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară elaborat de M.A.E. potrivit Legii nr. 213/2016 privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară;

c) emiterea avizului consultativ cu privire la Planul anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară elaborat de M.A.E. potrivit Legii nr. 213/2016;

d) urmărirea respectării şi implementării obiectivelor din Programul multianual strategic de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, precum şi a Planului anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, inclusiv formularea de propuneri sau observaţii, oricând consideră necesar, în vederea sprijinirii implementării acestora;

e) Stabilirea de poziţii comune ale instituţiilor ce participă la şedinţele Comitetului consultativ pe tematici specifice din domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară.

Art. 4. - Preşedinţia Comitetului consultativ este asigurată de secretarul de stat care reprezintă Ministerul Afacerilor Externe în Comitetul consultativ.

Art. 5. - (1) Activitatea Comitetului consultativ este sprijinită de un secretariat tehnic, asigurat de Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare, denumită în continuare Agenţie.

(2) Cheltuielile necesare activităţii secretariatului tehnic se asigură din bugetul Agenţiei.

Art. 6. - (1) Comitetul consultativ este compus din reprezentanţi ai următoarelor instituţii:

a) Ministerul Afacerilor Externe;

b) Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare;

c) Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene;

d) Ministerul Afacerilor interne;

e) Ministerul Educaţiei Naţionale;

f) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale;

g) Ministerul Finanţelor Publice;

h) Ministerul Justiţiei;

i) Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

(2) Instituţiile menţionate la alin. (1) desemnează câte un membru în cadrul Comitetului consultativ, din rândul persoanelor care ocupă funcţii la nivel de secretar de stat, în cazul ministerelor, şi de către directorul general al Agenţiei, cu obligaţia asigurării şi a unui membru supleant.

(3) Comitetul consultativ poate invita în cadrul şedinţelor sale reprezentanţi ai altor instituţii publice, ai societăţii civile, organizaţiilor internaţionale, mediului academic şi ai sectorului privat.

Art. 7. - (1) Comitetul consultativ se întruneşte anual în şedinţe ordinare sau, ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare, la solicitarea oricărui membru adresată secretariatului tehnic al Comitetului consultativ, asigurat de Agenţie.

(2) Comitetul consultativ îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

(3) Deciziile Comitetului consultativ se iau consensual.

Art. 8. - Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comitetului consultativ va fi elaborat sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe şi va fi adoptat în prima şedinţă a Comitetului consultativ, în maximum 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri. Regulamentul de organizare şi funcţionare este aprobat prin ordin comun al conducătorilor ministerelor reprezentate în cadrul Comitetului consultativ.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

Ministrul educaţiei naţionale,

Liviu-Marian Pop

 

Bucureşti, 21 septembrie 2017.

Nr. 678.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea datelor de identificare a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi transmiterea acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în domeniul public al oraşului Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă modificarea datelor de identificare a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, înregistrat cu numărul M.F.P. 100487, potrivit anexei nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă transmiterea imobilului prevăzut la art. 1 din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în domeniul public al oraşului Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, potrivit anexei nr. 2, declarându-se din bun de interes public naţional în bun de interes public local.

Art. 3. - Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Justiţiei îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei,

Tudorel Toader

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 21 septembrie 2017.

Nr. 680.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilului cu nr. M.F.P. 100487, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei

 

Nr. M.F.P.

Cod de clasificare

Tip bun (mobil/ imobil)

Denumirea

Descrierea tehnică

Vecinătăţi

Adresa

Anul dobândirii/ dării în folosinţă

Valoare de inventar (lei)

Situaţie juridică

Baza legală

Administrator

1

2

3

4

5

6

7

3

9

10

11

100487

8.29.09

Imobil

Judecătoria Bolintin-Vale

P

Sc = 277 mp

Sd = 277 mp

C.F. Nr. 33386-C1

N - Str. Stadionului

S - Grup Şcolar D. Bolintineanu

E - Domeniul public al localităţii

V - Domeniul public al localităţii

România,

judeţul Giurgiu,

oraşul Bolintin-Vale,

Str. Stadionului nr. 3

1981

75,973,00

Decizia nr. 103/1981, emisă de Consiliul Popular Provizoriu al Judeţului Giurgiu

Ministerul Justiţiei

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilului care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în domeniul public al Oraşului Bolintin-Vale

 

Număr M.F.P.

Caracteristicile tehnice ale bunului care se transferă

Adresă/Carte (undară

Valoarea bunului care se transferă

(lei)

Persoana juridică

de la care se transmite bunul/C.U.I.

Persoana juridică la care se transmite bunul/ C.U.I.

100487

P

Sc - 277 mp

Sd = 277 mp

România, judeţul Giurgiu,

Str. Stadionului nr. 3/

C.F. nr. 33386-C1

75.973,00 lei

Statul român,

în administrarea Ministerului Justiţiei/ C.U.1.4265841

Tribunalul Giurgiu C.U.1.4145853

Oraşul Bolintin-Vale - domeniul public

C.U.I. 5483380

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Ministerului Sănătăţii

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Sănătăţii a unui imobil trecut în proprietatea publică a statului prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului laşi nr. 373/2016, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Imobilul prevăzut la art. 1 se va prelua în scopul construirii Spitalului Regional de Urgenţă laşi în termen de 10 ani de la data comunicării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 170/2017.

Art. 3. - În cazul în care nu se respectă destinaţia imobilului prevăzuta la art. 2, aceasta revine de drept în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale de la care s-a transmis, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Art. 4. - Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de protocol încheiat între părţile interesate.

Art. 5. - Ministerul Sănătăţii, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi va opera modificările în anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 21 septembrie 2017.

Nr. 681.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunului imobil care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi se dă în administrarea Ministerului Sănătăţii

 

Nr. M.F.P.

Cod de clasificare

Adresa imobilului

Baza legală

Denumiră bun predat

Persoana juridică la care se dă în administrare imobilul

Datele de identificare ale imobilului care se dă în administrare

Valoarea de inventar

- lei -

Se atribuie nr. nou.

8.25.01

Municipiul Iaşi,

zona Moara de Vânt - podgoria Copou, lot 2,

judeţul laşi

HCL nr. 373/2016

HCL nr. 170/2017

Teren SRU Iaşi

Ministerul Sănătăţii

CUI 4266456

S. teren = 120.000 mp

CF nr. 155218

17.338.000

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în sectoarele cadastrale 10, 11, 19, 20, 24,27, 36, 38 şi 49 din unitatea administrativ-teritorială Dragomireşti şi în sectoarele cadastrale 15, 20, 22, 34, 42, 43, 44, 46, 48 şi 49 din unitatea administrativ-teritorială Potlogi, judeţul Dâmboviţa

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în sectoarele cadastrale 10, 11, 19, 20, 24, 27, 36, 38 şi 49 din unitatea administrativ-teritorială Dragomireşti şi în sectoarele cadastrale 15, 20, 22, 34, 42, 43, 44, 46, 48 şi 49 din unitatea administrativ-teritorială Potlogi, judeţul Dâmboviţa.

Art. 2 - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 11 septembrie 2017.

Nr. 1.230.

 

ANEXA Nr. 1*)

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ:DÂMBOVIŢA

UAT: DRAGOMIREŞTI

Sectoare: 10, 11, 19, 20, 24, 27, 36, 38, 49

 

 


*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

 

ANEXA Nr. 2*)

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: DÂMBOVIŢA

UAT: POTLOGI

Sectoare: 15, 20, 22, 34, 42, 43, 44, 46, 48, 49


*) Anexa nr. 2 este reprodusa în facsimil.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint şi a unei monede din alamă, pentru colecţionare, cu tema 100 de ani de când Ecaterina Teodoroiu a devenit prima femeie ofiţer combatant din Armata Română

 

Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 15 septembrie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint şi o monedă din alamă, pentru colecţionare, cu tema 100 de ani de când Ecaterina Teodoroiu a devenit prima femeie ofiţer combatant din Armata Română.

Art. 2. - Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:

 

Caracteristici tehnice

Moneda din argint

Moneda pentru colecţionare

Metal

argint

alamă Cu80Zn15Ni5

Valoare nominală

10 lei

50 bani

Titlu

999%o

-

Formă

rotundă

rotundă

Diametru

37 mm

23,75 mm

Greutate

31,103 g

6,1 g

Grosime la chenar

-

1,9 mm

Calitate

proof

proof

Cant

zimţat

inscripţionat cu „ROMANIA” de două ori, cu steluţă între cele două cuvinte

 

Aversul monedei din argint redă un detaliu al medaliei „Virtutea Militară” de război, decoraţie care i-a fost acordată eroinei Ecaterina Teodoroiu, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 Lei” şi anul de emisiune „2017”.

Aversul monedei din alamă, pentru colecţionare redă un detaliu al medaliei „Virtutea Militară” de război, decoraţie care i-a fost acordată eroinei Ecaterina Teodoroiu, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „50 BANI” şi anul de emisiune „2017”.

Reversul comun al monedelor (din argint şi din alamă) prezintă portretul Ecaterinei Teodoroiu şi inscripţia în arc de cerc „ECATERINA TEODOROIU”.

Art. 3. - Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Monedele din argint vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Art. 4. - Monedele din argint şi monedele din alamă, pentru colecţionare, cu tema 100 de ani de când Ecaterina Teodoroiu a devenit prima femeie ofiţer combatant din Armata Română au putere circulatorie pe teritoriul României.

Art. 5. - Lansarea în circuitul numismatic a monedei din argint şi a monedei din alamă, pentru colecţionare, cu tema 100 de ani de când Ecaterina Teodoroiu a devenit prima femeie ofiţer combatant din Armata Română se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, laşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 6 septembrie 2017.

Nr. 15.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 52

din 3 iulie 2017

 

Dosar nr. 501/1/2017

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă

Alina Iuliana Juca - judecător la Secţia I civilă

Creţu Dragu - judecător la Secţia I civilă

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă

Virginia Florentina Duminecă - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Liliana Vişan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Claudia Emilia Vişoiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 501/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu”.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse două rapoarte, ce au fost comunicate părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul-reclamant a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, din oficiu, prin încheierea din 6 februarie 2017, în Dosarul nr. 1.644/87/2015, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu.

2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 februarie 2017 cu nr. 501/1/2017.

3. În aceeaşi şedinţă publică, acelaşi complet a dispus sesizarea instanţei supreme, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aceeaşi chestiune de drept, în dosarele nr. 1.188/87/2015, nr. 1.461/87/2015, nr. 1.467/87/2015, nr. 3.118/87/2015, nr. 1.443/87/2015, nr. 1.305/87/2015 şi nr. 1.456/87/2015.

4. Sesizările au fost înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu numerele 560/1/2017, 561/1/2017, 562/1/2017, 563/1/2017, 564/1/2017, 566/1/2017 şi 567/1/2017. Faţă de identitatea de obiect, s-a dispus conexarea acestora la Dosarul nr. 501/1/2017.

II. Expunerea succintă a procesului

5. În dosarele în care s-au formulat sesizările, prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanţii Sindicatul SANITAS din Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, respectiv Sindicatul TESA din Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, în numele şi pentru membrii lor de sindicat, au chemat în judecată pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, solicitând obligarea acestuia la plata către membrii de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadelor în care pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de acordare a acestor tichete, până la pronunţarea hotărârii şi, în continuare, cât timp membrii de sindicat îşi vor păstra calitatea de salariaţi şi cât timp cadrul normativ va rămâne neschimbat; de asemenea, au solicitat actualizarea sumelor la data plăţii şi plata dobânzii legale.

6. Împotriva sentinţelor pronunţate de instanţa de fond părţile au declarat apel, apelurile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

7. În cursul judecării apelurilor, instanţa, din oficiu, în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării cauzelor până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a sesizării ce a format obiectul Dosarului nr. 4.296/1/2015.

8. Sesizarea a fost soluţionată prin Decizia nr. 5 din 28 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, în sensul că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie.

9. Ulterior, părţile au formulat cereri de repunere pe rol a cauzelor, solicitând continuarea judecăţii.

10. Cauzele au fost repuse pe rol la 6 februarie 2017, când Curtea, din oficiu, a invocat excepţia perimării, constatând că suspendarea cauzei a fost dispusă până la soluţionarea sesizării (28 martie 2016), moment de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată după împlinirea termenului de perimare.

11. La acest termen de judecată, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept arătată.

12. Sesizările fiind considerate admisibile, s-a dispus şi suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

13. Prin încheierile pronunţate la data de 6 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

- litigiile în legătură cu care s-a formulat sesizarea sunt în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelurilor urmează să soluţioneze cauzele în ultimă instanţă, prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, sunt definitive, iar cauzele care fac obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel, învestit să soluţioneze pricinile;

- cât priveşte admisibilitatea sesizării din perspectiva condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, curtea de apel a reţinut că procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei; în jurisprudenţa sa anterioară,1 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. De asemenea, prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, reţinându-se că este îndeplinită condiţia ca de lămurirea acestei chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece „modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează şi soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii”. Curtea învederează că excepţia perimării reprezintă un impediment procesual pentru judecarea pe fond a cauzei, având un efect peremptoriu, motiv pentru care, pentru identitate de raţiune şi având în vedere şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciază ca fiind îndeplinită şi condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept prezentate să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Această interpretare asigură atingerea scopului legii (ratio legis), respectiv asigurarea unei practici judiciare unitare;

- în opinia instanţei de trimitere, chestiunea de drept identificată prezintă şi caracter de noutate, fiind îndeplinită şi ultima condiţie, întrucât asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat prin niciunul dintre modurile prevăzute de lege, nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii şi nici al unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

 

1 Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc.

IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

14. În faţa instanţei de trimitere părţile nu şi-au exprimat punctele de vedere.

15. După comunicarea raportului, apelantul-reclamant a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a apreciat că redeschiderea judecăţii după pronunţarea unei hotărâri prealabile trebuie efectuată din oficiu, fie doar şi pentru motivul că niciuna din părţi nu a cerut suspendarea judecăţii. În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării, a opinat că problema supusă dezlegării nu constituie o chestiune de drept care să fie un impediment În soluţionarea pe fond a cauzei.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

16. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor a apreciat că dispoziţiile art. 520 alin, (4) din Codul de procedură civilă nu impun în sarcina instanţelor obligaţia de a repune cauza pe rol, din oficiu, după soluţionarea sesizării. Textul legal nu dispune în acest sens, ci doar arată momentul până la care operează suspendarea cauzei: „până la soluţionarea sesizării”.

Dacă s-ar aprecia că repunerea pe rol a cauzei este un act de procedură ce trebuie îndeplinit din oficiu, s-ar pune în mod nejustificat în sarcina instanţei obligaţia de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, or interesul, în această problemă, aparţine părţilor.

 

În lipsa unei dispoziţii exprese care să prevadă repunerea pe rol din oficiu, după soluţionarea sesizării, dispoziţiile art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ce reglementează un caz de suspendare facultativă a cauzei, sunt supuse regulilor de drept comun privind repunerea pe rol a cauzei, potrivit art. 415 din Codul de procedură civilă.

VI. Jurisprudenţa Instanţelor naţionale în materie

17. Jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti - instanţa de trimitere nu a identificat alte hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării.

18. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară - celelalte instanţe au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti. Opiniile teoretice exprimate de judecători sunt diferite. Astfel, o parte a instanţelor a apreciat că redeschiderea judecăţii este un act ce trebuie efectuat din oficiu (Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia a iv-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale ale Curţii de Apel Cluj, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Mangalia, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Craiova, Curtea de Apel laşi, în opinie majoritară. Curtea de Apel Oradea). Alte instanţe au apreciat că redeschiderea judecăţii nu se poate face decât la solicitarea părţii (Secţia a ]II-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Bistriţa, Tribunalul Specializat Cluj, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Constanţa, Tribunalul Tulcea). Există şi o a treia opinie, potrivit căreia repunerea pe rol a cauzei se face din oficiu, dacă suspendarea s-a dispus din oficiu, şi la cererea părţii, dacă suspendarea s-a dispus la cerere (Judecătoria Năsăud).

19. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

20. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege supuse interpretării în prezenta cauză.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

21. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în procedura hotărârii prealabile.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilităţii sesizării

22. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în cure de judecată;

- chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în cure de soluţionare.

23. În legătură cu aceste condiţii de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în jurisprudenţa sa, că „37. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de «chestiune de drept». În doctrină s-a arătat insă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mal fi în vigoare.” (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, s-a statuat, cu valoare de principiu, că: „33. Procedura sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării asupra unor chestiuni de drept printr-o hotărâre prealabilă reprezintă o procedură nouă, preluată din dreptul francez, introdusă în sistemul de drept român prin actualul Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, fiind reglementată în cartea a II-a «Procedura contencioasă», titlul III «Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare», cap. II, art. 519- art. 521 din Codul de procedură civilă.

34. Scopul acestei proceduri este crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare româneşti într-una predictibilă, care să răspundă aşteptărilor rezonabile ale justiţiabililor.

35. În analiza aspectelor generale de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie avute în vedere, pe lângă scopul instituirii acestui mecanism de unificare a practicii, raţiunea şi fundamentul său.

36. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esenţiale şi controversate.

37. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

24. În cazul de faţă, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile.

25. Ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 415 din Codul de procedură civilă, şi cu înţelegerea faptului că procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părţilor interpretarea unui text de lege. Procedându-se astfel, nu s-ar mai putea identifica nicio sursă de ambiguitate în cuprinsul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi nicio „dificultate a stabilirii raţiunii textelor legale a căror lămurire se solicită”.

26. În continuarea acestor aprecieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază şi că, în raportul întocmit pentru darea unui aviz solicitat Curţii de Casaţie franceze în cadrul procedurii instituite prin art. 1031-1 din Codul de procedură civilă francez, preluate şi în Codul de procedură civilă român în art. 519-521 (raport publicat în Buletinul Informativ al Curţii de Casaţie nr. 777 din 1 martie 2013), s-a arătat, cu privire la faptul că problema de drept trebuie să prezinte o dificultate serioasă, că „o problemă poate să fie nouă şi totuşi să nu reclame intervenţia curţii supreme, care nu trebuie să fie considerată un serviciu public de consultanţă juridică”, precum şi că „dificultatea «serioasă» a problemei de drept... nu-l scuteşte pe judecătorul fondului de obligaţia sa de a judeca”.

27. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al Instanţei solicitante să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative.

28. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că procedura de unificare a practicii judiciare, reglementată de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificată atât timp cât legiuitorul a stabilit, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel încât sesizarea nu este admisibilă.

29. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI l-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 1.644/87/2015, nr. 1.188/87/2015, nr. 1.461/87/2015, nr. 1.467/87/2015, nr. 3.118/87/2015, nr. 1.443/87/2015, nr. 1.305/87/2015 şi nr. 1.456/87/2015, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind „interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iulie 2017.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.