MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 297/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 297         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 3 aprilie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) raportat la art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 12 din 18 ianuarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

216. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 36 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dolj

 

251/3.333. - Ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale pentru completarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală

 

3.329. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind stabilirea cuantumului burselor pentru studenţii doctoranzi înmatriculaţi la studii universitare de doctorat finanţate de la bugetul de stat cu bursă, la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior de stat

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 787

din 5 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) raportat la art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) raportate la art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea HYPER B & F prin ACSIS SOLV IPURL în Dosarul nr. 4.738/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.553D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată ca partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 18 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.738/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) raportate la art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală Excepţia a fost invocată de Societatea HYPER B & F prin ACSIS SOLV IPURL într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia invocă, în esenţă, incoerenţa legislativă ce rezultă din antinomia existentă între Codul de procedură civilă şi Codul de procedură fiscală, precum şi faptul că suspiciunile privind săvârşirea unei fapte penale ale organelor fiscale se constituie în impedimente reale şi efective pentru accesul la justiţie în materie fiscală. În acest context, apreciază că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) raportate la cele ale art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală încalcă dreptul de a obţine soluţionarea fondului problemei de drept fiscal în faţa instanţelor de contencios administrativ specializate în această materie, iar limitarea exercitării dreptului de a obţine soluţionarea contestaţiei fiscale la sesizarea organelor penale nu respectă condiţiile impuse de art. 53 din Constituţie. În opinia autoarei excepţiei, contribuabilul nu îşi poate exercita dreptul la apărare în mod efectiv, întrucât, având în vedere faptul că soluţionarea unor probleme fiscale trec pe tărâmul penalului, aceasta nu este realizată de către organele specializate în acest sens.

7. Apreciază că reglementarea cuprinsă în art. 214 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 impune organelor fiscale soluţia organelor penale, iar calea de atac împotriva deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative nu prezintă garanţia analizării fondului problemei fiscale Ca atare, imposibilitatea probării aspectelor ce ţin de fondul fiscal, de problema sumelor stabilite de către organele fiscale, şi aplicarea principiului penalul ţine loc civilului şi în materie fiscală, încalcă dreptul contribuabilului la apărare. Mai mult, întârzierea soluţionării fiscalului duce la încălcarea drepturilor contribuabililor privind dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil.

8. Autoarea excepţiei susţine că efectele hotărârii penale lasă fără obiect contestaţia administrativă suspendată. Astfel, conform art. 214 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, opozabilitatea hotărârii penale va lăsa fără obiect contestaţia administrativă suspendată cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. Transferul problemei fiscale pe tărâm penal duce la imposibilitatea utilizării căilor stabilite de către contenciosul administrativ fiscal, pierzându-se, astfel, posibilitatea de a ataca fondul problemei fiscale, iar prin aceasta se încalcă dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare. Acţiunea în contencios administrativ are ca obiect stabilirea creanţei statului, pe când acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Or, transferul stabilirii creanţei statului într-o procedură prin care se soluţionează aspecte penale, privează contribuabilul de posibilitatea utilizării dublului grad de jurisdicţie. Consideră, aşadar, că organele fiscale sunt singurele competente să soluţioneze o neînţelegere fiscală, pentru ca ulterior, în faţa instanţelor de contencios administrativ, să poată fi folosită proba cu expertiza de specialitate şi demonstrate toate elementele ce ţin de verificarea efectivă a modului în care contribuabilul a înţeles că trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile fiscale.

9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind, în acest sens, deciziile nr. 189 din 2 martie 2010 sau nr. 56 din 12 februarie 2013. Totodată, instanţa de judecată apreciază că accesul la justiţie este asigurat, în condiţiile în care, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative poate fi atacată de către contribuabil la instanţa de contencios administrativ, aşa cum, de altfel, s-a întâmplat şi în cauza de faţă.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11 . Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în această materie a Curţii Constituţionale.

12. Avocatul Poporului învederează faptul că şi-a mai exprimat punctul de vedere cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a textelor legale criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în sensul constituţionalităţii acestora, punct de vedere pe care îl menţine şi în prezenta cauză.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de

judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) raportate la cele ale art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins normativ:

- Art. 108: Sesizarea organelor de urmărire penală

„(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.

(2) în situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.”;

- Art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4): Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

„(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă;[... ]

(4) Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statui s-a constituit parte civilă

16. Curtea precizează faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, soluţia legislativă criticată fiind preluată, parţial, în cuprinsul art. 277 din Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea este competentă să analizeze prevederile legale criticate, dat fiind faptul că acestea continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecăţii.

17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 referitoare la libertatea individuală, precum şi celor ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, sau Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008, prii care Curtea a statuat în sensul constituţionalităţii reglementării criticate şi a subliniat că textul criticat din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate,

19. Astfel, în jurisprudenţa sa în această materie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 205 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziţia pronunţată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acţiune în instanţă al contribuabilului nu este abolit, fiind chiar reconfirmat şi de art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ fiscal.

20. Art. 214 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se referă, aşadar, la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului „penalul ţine în loc civilul”, procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată până la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

21. Prin Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, şi Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006, Curtea a statuat că, în materie fiscală, prevederile art. 214 din Codul de procedură fiscală reprezintă o reglementare similară celei cuprinse în art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă (în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001 şi prin Legea nr. 219/2005), potrivit căreia instanţa putea suspenda judecata „când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”. În acest sens, Curtea a reţinut că „întâietatea rezolvării acţiunii penale este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală [...]”. Totodată, s-a arătat că nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora „hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”. Pentru identitate de raţiune, cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea şi în materie fiscală în ceea ce priveşte suspendarea facultativă a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale, şi anume atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

22. Cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, se referă, aşadar, la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului „penalul ţine în loc civilul” procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfăşurării procedurii administrative (în acest sens, s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). Prin urmare, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 21 şi 53 din Legea fundamentală.

23. În ceea ce priveşte posibilitatea organului de soluţionare a contestaţiei de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, Curtea a constatat că aceasta nu înfrânge dispoziţiile constituţionale care consacră prezumţia de nevinovăţie. Adoptarea măsurii suspendării este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie suspendarea procedurii administrative nu numai că se impune, dar constituie tocmai expresia aplicării prezumţiei de nevinovăţie a persoanei contestatoare, care îşi poate valorifica toate drepturile garantate constituţional, în cadrul unui proces în faţa instanţelor de judecată.

24. De altfel, în legătură cu invocarea încălcării art. 23 din Constituţie, Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie cu privire la care statuează acest text constituţional este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ. Prezumţia de nevinovăţie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală consacră prezumţia de nevinovăţie, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituţionale, făcându-se referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare”, ci şi din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor cu privire la „libertatea individuală” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.368 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011).

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, apreciem că cele statuate prin deciziile invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea HYPER B & F prin ACSIS SOLV IPURL în Dosarul nr. 4.738/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) raportate la art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 12

din 18 ianuarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 27.920/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.932D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.997D/2017 şi nr. 2.225D/2017, având ca obiect excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţii ale Legii nr. 77/2016, excepţii ridicate de Societatea Bancpost - S A. în Dosarul nr. 33.682/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi în Dosarul nr. 41.327/299/2016* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea lor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.997D/2017 şi nr. 2.225D/2017 la Dosarul nr. 1.932D/2017, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanţa constituţională s-a pronunţat, în prealabil, asupra unor critici similare celor formulate în prezentele dosare şi, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluţiile adoptate de Curte, se impune menţinerea jurisprudenţei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 4 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 27.920/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.932D/2017.

8. Prin încheierea din 29 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 33.682/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5) şi ale art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1997D/2017.

9. Prin încheierea din 19 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 41.327/299/2016*, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5) şi ale art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.225D/2017.

10. Excepţiile au fost invocate de Societatea Bancpost - S.A., în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor referitoare la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că se încalcă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât i se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietare în patrimoniul său. Se mai arată că legiuitorul modifică destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus, Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părţi sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia. Art. 3 din Legea nr. 77/2016 dispune că dispoziţiile sale derogă de la Codul civil, fără a se indica expres textul/articolul de la care se derogă. În sfârşit, întrucât regimul juridic general al proprietăţii trebuie să fie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, şi dispoziţiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii nr. 77/2016.

12. Cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, arată că, întrucât modalitatea de rambursare, prin plata ratelor creditului, este un element asupra căruia părţile contractului cad de acord, obligatoriu şi definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezintă o situaţie juridică consumată la momentul încheierii contractului. De aceea, nu se poate susţine că părţile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. Autorii arată că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 sunt neconstituţionale, întrucât acestea sunt aplicabile contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor, chiar dacă, la data încheierii contractului, legislaţia nu prevedea ca modalitate alternativă de stingere a obligaţiei darea în plată. Din acest motiv, o intervenţie ulterioară a legiuitorului, în sensul obligării creditorului de a accepta darea în plată a imobilului ce face obiectul garanţiei, înşală aşteptarea legitimă a creditorului de la momentul încheierii contractului şi este, ca atare, retroactivă.

13. Din perspectiva dreptului fundamental de proprietate, se susţine că acesta este în mod evident limitat, întrucât statul intervine în acordul de voinţă deja exprimat cu privire la stingerea împrumutului. Prin dispoziţiile criticate, este afectat dreptul de proprietate al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate ca urmare a aplicării Legii nr. 77/2016. Or, autorii excepţiei arată că deţin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanţei nu este compensată de o prealabilă şi dreaptă despăgubire, iar această pierdere nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii

14. Autorii excepţiei mai arată că scopul urmărit de legiuitor - degrevarea de datorii a unei categorii limitate de debitori din contractele de credit bancar - nu constă în satisfacerea unui interes general. Se susţine că legea criticată nu respectă condiţia referitoare la necesitatea restrângerii exerciţiului dreptului de proprietate, întrucât legiuitorul avea la dispoziţie instituţia juridică a impreviziunii, mai puţin restrictivă în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de proprietate privată. Cu referire la încălcarea principiului proporţionalităţii, autorii susţin că nu există o justificare raţională pentru stabilirea unui tratament juridic identic pentru situaţii diferite, cu efectul instituirii unei poveri excesive asupra creditorului. Tratamentul juridic al debitorilor care se pot prevala de dispoziţiile legii criticate este identic, atâta vreme cât aceasta nu stabileşte criterii de diferenţiere a debitorilor care se află în imposibilitate de plată, de cei care nu se află în această situaţie. Consecinţa unei asemenea omisiuni este că banca este obligată să suporte, în mod nejustificat, atingerile aduse dreptului său de proprietate generate de liberarea de datorie inclusiv a debitorilor care nu se află în imposibilitate efectivă de plată.

15. Deşi accesul liber la o activitate economică şi la libera iniţiativă este garantat prin Constituţie, dispoziţiile legale criticate limitează această garanţie sub două aspecte. Operaţiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activităţile principale ale autorilor excepţiei, sunt limitate sub aspectul operaţiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele şi executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forţată a creditorului într-un vehicul imobiliar, deşi nu a exprimat liber o astfel de iniţiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfăşurarea activităţilor comerciale privitoare la imobile, iar prin transferul forţat al proprietăţii asupra imobilelor va fi obligată să desfăşoare această activitate neprevizionată.

16. Autorii excepţiei mai susţin că prevederile legale contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 21 şi art. 53, întrucât instituţiei de credit îi este îngrădit dreptul la un proces echitabil şi nu i se asigură accesul liber la justiţie, având în vedere că îi este limitat în mod nejustificat dreptul de a contesta aspectele legate de starea curentă a bunului dat în plată, a culpei debitorului în diminuarea imobilului ipotecat sau a stării de necesitate învederată de debitor pentru parcurgerea procedurii de dare în plată.

17. În fine, se mai arată că, potrivit domeniului de reglementare a legii, aceasta se aplică şi în cazul contractelor de credit de consum referitoare la bunuri imobile rezidenţiale care intră în sfera de reglementare a Directivei 2014/17/UE. Potrivit art. 23 din Directiva 2014/17/UE, statele membre pot să reglementeze un cadru legal care să asigure cel puţin dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiţii specificate sau să fie în vigoare alte aranjamente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar. Cu toate acestea, în art. 23 alin. (5) din Directiva 2014/17/UE se prevede în mod dar că astfel de reglementări nu pot fi aplicate cu efect retroactiv. În acelaşi sens dispune şi art. 43 din Directivă, dispoziţiile fiind clare în sensul stabilirii aplicării lor doar pentru viitor, neputând fi aplicate cu efect retroactiv, ci doar contractelor de credit încheiate după data de 21 martie 2016. Din această perspectivă, este evidentă contradicţia dintre reglementarea europeană şi cea naţională.

18. Pentru toate argumentele expuse, autorii excepţiei susţin încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 24, art. 44 alin. (2), art. 45, art. 53, art. 135, art. 136 alin. (5) şi ale art. 148 din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţionai la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.

19. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

20. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

21 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă arată că, în ceea ce priveşte contractele încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, instanţa consideră că există aparenţa încălcării principiului fundamental al neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, de la care nu se poate deroga prin acte normative cu o forţă juridică inferioară normelor constituţionale. De asemenea, instanţa consideră că modalitatea în care a fost reglementată operaţiunea de „dare în plată” afectează dreptul de proprietate privată al unor persoane juridice de drept privat, garantat de art. 44 alin. (2) din Constituţie, întrucât creditorii sunt obligaţi să renunţe la dreptul de creanţă în schimbul unor bunuri imobile având o valoare mai mică decât cea a creanţei rămase de executat, fără să primească nicio contraprestaţie pentru creanţa rămasă de executat, în cazul în care executarea silită a bunului imobil a fost finalizată anterior intrării în vigoare a legii. Instanţa apreciază ca aceste restrângeri ale dreptului de proprietate al creditorilor nu pot fi justificate, din perspectiva art. 53 din Constituţie, de necesitatea protejării drepturilor consumatorului, întrucât se aduce atingere însuşi dreptului de proprietate, fără ca legiuitorul să prevadă plata unor compensaţii către creditori pentru drepturile de creanţă de care sunt lipsiţi.

22. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

23. Guvernul a formulat punctul său de vedere, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.932D/2017 şi nr. 2.225D/2017, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, ca neîntemeiate, respectiv inadmisibile, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, şi anume Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016.

24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins:

- Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.

- Art. 4 alin. (1): „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinit,r în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

- Art. 5 alin. (1) şi (3): (1) în vederea aplicării prezentei legi. consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.[..]

(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia”;

- Art. 7: (1) în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.

(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.

(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(5) în situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.

(6) în termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public Indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată/1;

- Art. 8 alin. (1) şi (5): (1) în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege. debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. [...]

(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.”;

- Art. 10: „(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.

- Art. 11: „în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată. “

27. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 21 referitor la liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) care consacră dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 referitor la condiţiile pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, art. 135 referitor la economie, art. 136 alin. (5) privind proprietatea privată şi în art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.

28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte o parte dintre dispoziţiile legale criticate, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[...r, precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale

29. Astfel, Curtea constată că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste dispoziţii legale ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

30. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, faptul că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat că prevederile menţionate în prealabil sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum şi faptul că decizia precitată a fost pronunţată anterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca inadmisibilă

31. Soluţia respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate este valabilă şi în condiţiile în care, în prezentele cauze, aceste dispoziţii sunt criticate şi din perspectiva altor standarde constituţionale decât cele prin raportare la care Curtea a reţinut neconstituţionalitatea lor, dar avute în vedere de instanţa constituţională în considerentele Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 45, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. b) referitor la economie şi în art. 148 din Constituţie. Curtea a reţinut conformitatea dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 cu normele fundamentale mai sus menţionate, precum şi lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Plecând de la această constatare şi în urma examinării criticilor formulate de autoarele excepţiei din perspectiva acestor dispoziţii constituţionale, apreciem că se impune menţinerea soluţiei pronunţată în prealabil. De altfel, jurisprudenţa ulterioară a Curţii a confirmat această soluţie, amintim Decizia nr. 696 din 24 noiembrie 2016 sau Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017.

32. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.”[paragraful 115].

33. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalităţii, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat”. Cu referire la criticile autoarelor excepţiei, Curtea reţine că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct.

34. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin, (2) lit. b) din Constituţie, Curtea reţine, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor “[paragraful 16]

35. Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea constată că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016.

36. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi â Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauză.

37. În fine, referitor la prevederile art. 11 teza întâi prin raportare la celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (3) şi art. 10, Curtea reţine că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis. În plus, reiterează cele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate”.

38. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 77/2016, în interpretarea obligatorie dată acestora prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, permit menţinerea suspendării plăţilor către creditori numai în măsura în care, în cazul fiecărui contract de credit în parte, sunt îndeplinite criterii obiective, respectiv condiţiile existenţei impreviziunii, şi care vor fi evaluate în condiţii de independenţă şi imparţialitate de către instanţele de judecată, în acest fel, creditorii beneficiază de suficiente garanţii că dreptul lor de proprietate nu poate fi atins, în substanţa sa, prin reglementarea, în favoarea debitorilor, a prerogativei prevăzute de art. 5 alin. (1), coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 (a se vedea Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 43). De asemenea, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie (Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragraful 49).

39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (I) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1), precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S A. În Dosarul nr. 27.920/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 33.682/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi în Dosarul nr. 41.327/299/2016* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi constată că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 36 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dolj

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 36 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dolj, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Afumaţi - sectoarele cadastrale nr. 17, 33, 35, 41, 43, 44 şi 48;

b) unitatea administrativ-teritorială Argetoaia - sectoarele cadastrale nr. 6, 9, 10, 11, 21, 22, 23, 24, 25, 36, 38 şi 43;

c) unitatea administrativ-teritorială Băileşti - sectoarele cadastrale nr. 11, 12, 15, 17, 42 şi 43;

d) unitatea administrativ-teritorială Brabova - sectoarele cadastrale nr. 10, 12, 13 şi 29;

e) unitatea administrativ-teritorială Breasta - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 5, 6, 17, 19, 23, 24, 25, 31, 33, 35, 36, 38. 39, 42, 44, 45 şi 46;

f) unitatea administrativ-teritorială Calopăr - sectoarele cadastrale nr. 3, 20 şi 21;

g) unitatea administrativ-teritorială Caraula - sectoarele cadastrale nr. 2, 4, 10, 25, 26, 32, 33 şi 38;

h) unitatea administrativ-teritorială Catane - sectoarele cadastrale nr. 3, 5, 16, 18 şi 20;

i) unitatea administrativ-teritorială Cârna - sectoarele cadastrale nr. 11 şi 13;

j) unitatea administrativ-teritorială Celaru - sectoarele cadastrale nr. 7, 8, 21, 22 şi 23;

k) unitatea administrativ-teritorială Cerăt - sectoarele cadastrale nr. 5, 6, 12 şi 13;

l) unitatea administrativ-teritorială Cernăteşti - sectoarele cadastrale nr. 5, 9, 30, 37, 39, 51, 65 şi 66;

m) unitatea administrativ-teritorială Ciupercenii Noi - sectoarele cadastrale nr. 41, 43, 44 şi 47;

n) unitatea administrativ-teritorială Galiciuica - sectoarele cadastrale nr. 5, 11, 13 şi 17 ;

o) unitatea administrativ-teritorială Giubega - sectoarele cadastrale nr. 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 20 şi 24;

p) unitatea administrativ-teritorială Giurgiţa - sectorul cadastral nr. 12;

q) unitatea administrativ-teritorială Goieşti - sectoarele cadastrale nr. 1, 9, 11, 17, 29, 36, 46, 47, 72 şi 77;

r) unitatea administrativ-teritorială Greceşti - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 5, 6, 11, 37, 38, 39 şi 41;

s) unitatea administrativ-teritorială Izvoare - sectoarele cadastrale nr. 15, 18, 27, 28, 29, 30, 48, 53, 54 şi 55;

t) unitatea administrativ-teritorială Leu - sectoarele cadastrale nr. 15 şi 16;

u) unitatea administrativ-teritorială Lipovu - sectoarele cadastrale nr. 2, 6, 7, 8, 18, 20, 24, 25, 31, 36, 46, 47, 54, 62, 69, 70, 71, 72, 73, 76, 77, 78, 79, 80 şi 81;

v) unitatea administrativ-teritorială Măceşu de Sus - sectoarele cadastrale nr. 6, 7, 8, 9,12. 17, 18, 19 şi 20;

w) unitatea administrativ-teritorială Mârşani - sectoarele cadastrale nr. 5,  6, 8, 10, 27, 31, 32 şi 33;

x) unitatea administrativ-teritorială Melineşti - sectoarele cadastrale nr. 48, 49, 51, 52, 55, 58, 70, 83, 84, 100, 101, 102, 103 şi 104;

y) unitatea administrativ-teritorială Murgaşi - sectoarele cadastrale nr. 6, 9, 19, 21, 24, 25, 30, 35, 39, 45, 50, 53, 55, 65 şi 66;

z) unitatea administrativ-teritorială Orodel - sectoarele cadastrale nr. 13,  21, 23, 27, 28, 29, 33, 36, 37, 47, 50 şi 60;

aa) unitatea administrativ-teritorială Perişor - sectoarele cadastrale nr. 2, 8, 14 şi 16;

bb) unitatea administrativ-teritorială Pleniţa - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 6, 7, 8, 26, 27, 28, 29, 31, 32 şi 34;

cc) unitatea administrativ-teritorială Pleşoi - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 19, 21, 28, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40 şi 41;

dd) unitatea administrativ-teritorială Poiana Mare - sectoarele cadastrale nr. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10 şi 11;

ee) unitatea administrativ-teritorială Predeşti - sectoarele cadastrale nr. 9, 19, 20, 25, 30, 34, 36, 38, 43 şi 44;

ff) unitatea administrativ-teritorială Rojişte - sectoarele cadastrale nr. 16, 17, 18, 19, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33 şi 38;

gg) unitatea administrativ-teritorială Seaca de Câmp - sectoarele cadastrale nr. 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 25, 33, 34, 35, 39 şi 40;

hh) unitatea administrativ-teritorială Şimnicu de Sus - sectoarele cadastrale nr. 3, 4, 5, 6, 8, 9, 12, 16, 30, 35, 53, 55, 57, 58, 62 şi 79;

ii) unitatea administrativ-teritorială Vârvoru de Jos - sectorul cadastral nr. 40;

jj) unitatea administrativ-teritorială Verbiţa - sectoarele cadastrale nr. 8, 12, 16, 17, 18, 21, 22, 23 şi 27.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-36*) la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-36 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Vasile Marcel Grigore

 

Bucureşti, 6 martie 2018.

Nr. 216.


*) Anexele nr. 1-36 sunt reproduse în facsimil.

 

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: DOLJ

UAT: AFUMAŢI

Sectoare: 17, 33, 35, 41, 43, 44, 48

ANEXA Nr. 36

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: DOLJ

UAT: VERBIŢA

Sector.: 8, 12, 16, 17, 18, 21, 22, 23, 27

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea ghidului pentru gestionarea siguranţei şi protecţiei sănătăţii navigatorilor la bordul navelor care arborează pavilion român, conform prevederilor Convenţiei privind munca în sectorul maritim (MLC 2006)

 

Având în vedere Referatul Direcţiei transport naval nr. 40.318/2.197 din 6.12.2017 pentru aprobarea ghidului pentru gestionarea siguranţei şi protecţiei sănătăţii navigatorilor la bordul navelor, conform prevederilor Convenţiei privind munca în sectorul maritim (MLC 2006),

ţinând seamă de prevederile Regulii 4.3 din Convenţia privind munca în sectorul maritim (MLC 2006), la care România a aderat prin Legea nr. 214/2015 pentru ratificarea Convenţiei privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), adoptată la 23 februarie 2006 la Geneva, la cea de-a 94-a sesiune a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi a Amendamentelor din 2014 la Convenţia privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), aprobate în cadrul celei de-a 103-a sesiuni a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 11 iunie 2014,

în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă ghidul pentru gestionarea siguranţei şi protecţiei sănătăţii navigatorilor la bordul navelor care arborează pavilion român, conform prevederilor Convenţiei privind munca în sectorul maritim (MLC 2006), prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea i.

 

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

 

Bucureşti, 19 martie 2018.

Nr. 333.

 

ANEXĂ

 

GHID

pentru gestionarea siguranţei şi protecţiei sănătăţii navigatorilor la bordul navelor care arborează pavilion român, conform prevederilor Convenţiei privind munca în sectorul maritim (MLC 2006)

 

1. Scop şi obiective

Scopul prezentului ghid este de aducere la cunoştinţa navigatorilor, armatorilor sau persoanelor desemnate cu răspunderi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la bordul navelor a aspectelor tratate de Convenţia privind munca în sectorul maritim (MLC 2006), denumită în continuare Convenţia MLC 2006 cu privire la:

- prevenirea accidentelor şi bolilor sau efectelor nocive asupra sănătăţii navigatorilor, care rezultă din munca şi activitatea la bordul navei sau în port;

- faptul că responsabilitatea pentru siguranţa şi sănătatea în muncă este înţeleasă şi rămâne o prioritate pentru toţi cei implicaţi în transportul maritim (autorităţi, armatori, navigatori);

- promovarea consultării şi cooperării între autorităţi, organizaţii de armatori şi organizaţii de navigatori, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii şi siguranţei muncii la bord;

- reprezentarea corespunzătoare a echipajului în problemele legate de securitatea şi sănătatea în muncă la bord.

Autoritatea competentă naţională responsabilă cu gestionarea siguranţei şi securităţii în muncă la bordul navelor este Ministerul Transporturilor (MT), care, prin Autoritatea Navală Română (ANR), urmăreşte respectarea legislaţiei interne şi internaţionale specifice din domeniul maritim.

Siguranţa şi sănătatea în muncă, denumită în continuare SSM, este centrată pe managementul riscului prin aplicarea măsurilor de prevenţie şi protecţie. Mediul naval cuprinde factori fizici, ergonomici, chimici, biologici, psihologici şi/sau sociali, care pot conduce la accident de muncă, vătămare sau boală. Domeniul naval este relativ periculos şi cu puţine date înregistrate în ceea ce priveşte accidentele de muncă.

Navigatorii trebuie să fie sănătoşi din punct de vedere psihic şi fizic pentru a-şi putea desfăşura activitatea în mod productiv şi sigur. Mulţi armatori (angajatori) recunosc importanţa îmbunătăţirii siguranţei pe navă, lucru care duce la menţinerea personalului experimentat, dar şi la atragerea de noi candidaţi în sectorul maritim. Astfel, normele de protecţie a muncii nu trebuie privite drept costuri economice, ci investiţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Convenţia MLC 2006, „al patrulea pilon”, împreună cu SOLAS, STCW şi MARPOL, reprezintă un angajament de lungă durată pentru respectarea drepturilor muncitorilor din domeniu, incluzând navigatorii, la condiţii de muncă şi viaţă decente,

 

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Nr. 251 din 23 februarie 2018

Nr. 3.333 din 14 martie 2018

 

ORDIN

pentru completarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală

 

Văzând Referatul de aprobare nr. S.P. 1.123 din 23.02.2018 al Centrului de resurse umane în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,

având în vedere prevederile art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei naţionale emit următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 şi 671 bis din 1 octombrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. Se introduc curriculumurile de pregătire în rezidenţiat pentru următoarele specialităţi a căror durată de pregătire a fost majorată: alergologie şi imunologie clinică, boii infecţioase, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, dermatovenerologie, epidemiologie, expertiza medicală a capacităţii de muncă, igienă, medicină fizică şi de reabilitare, neonatologie şi otorinolaringologie, conform anexei nr. 1 la prezentul ordin.

2. Se introduc curriculumurile de pregătire în rezidenţiat revizuite pentru următoarele specialităţi: chirurgie cardiovasculară, genetică medicală, geriatrie şi gerontologie, medicină sportivă, medicină legală, neurochirurgie, pediatrie, reumatologie şi urologie, conform anexei nr. 2 la prezentul ordin.

3. Se introduc curriculumurile de pregătire în rezidenţiat nou-înfiinţate pentru următoarele specialităţi: cardiologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, conform anexei nr. 3 la prezentul ordin.

Art. II. - (1) Medici rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi continuă pregătirea conform duratei de pregătire şi curriculei în vigoare la data începerii pregătirii prin rezidenţiat.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), rezidenţii din seria noiembrie 2016, respectiv noiembrie 2017, confirmaţi în specialităţile prevăzute la art. I, continuă pregătirea conform curriculumurilor cuprinse în anexele nr. 1, 2 şi 3 din prezentul ordin.

(3) Stagiile efectuate de rezidenţii din seria noiembrie 2016, respectiv noiembrie 2017, confirmaţi în specialităţile prevăzute la art. I, efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2017, identice ca durată şi conţinut cu modulele prevăzute în curriculumurile cuprinse în anexele nr. 1,2 şi 3 din prezentul ordin, se recunosc ca stagii de pregătire.

Art. III. - Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. IV. - Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei Naţionale vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. V. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Ministrul educaţiei naţionale,

Sorina Pintea

Valentin Popa

 


*) Anexele 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind stabilirea cuantumului burselor pentru studenţii doctoranzi înmatriculaţi la studii universitare de doctorat finanţate de la bugetul de stat cu bursă, la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior de stat

 

În temeiul art. 160, 164, art. 174 alin. (3), art. 193 alin. (7), art. 216, art. 219 alin. (2) şi al art. 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 23, 37, 40, 53 şi 54 din Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se acordă burse doctorale pentru studenţii doctoranzi înmatriculaţi la studii universitare de doctorat finanţate de la bugetul de stat cu bursă, la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior de stat.

(2) în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fondul pentru alocarea burselor doctorale din bugetul alocat Ministerului Educaţiei Naţionale se constituie în funcţie de numărul de studenţi doctoranzi, cetăţeni români sau cetăţeni ai celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene înmatriculaţi în baza cifrei de şcolarizare, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.

(3) Bursa doctorală se acordă pe toată durata anului universitar (12 luni).

(4) începând cu luna martie 2018, cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse doctorale/lună/pe toată durata anului universitar (12 luni)/student-doctorand este diferenţiat pe ani de studii după cum urmează:

a) 1.550 lei pentru studenţii doctoranzi înmatriculaţi în anii I şi II de studii;

b) 1.800 lei pentru studenţii doctoranzi înmatriculaţi în anul III de studii;

c) 1.800 lei pentru studenţii doctoranzi înmatriculaţi în anul IV de studii doar pentru domeniile medicină, medicină dentară, farmacie şi medicină veterinară.

Art. 2. - Instituţiile de învăţământ superior de stat îşi asumă răspunderea privind repartizarea fondului alocat pentru acordarea burselor prevăzute la art. 1.

Art. 3. - Direcţia generală învăţământ universitar şi Direcţia generală economică din Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional pentru Finanţarea învăţământului Superior şi instituţiile de învăţământ superior de stat vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

 

Bucureşti, 14 martie 2018.

Nr. 3.329.

 

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.