MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 328/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 328         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 13 aprilie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 704 din 9 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 708 din 9 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 813-863 din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

207. - Hotărâre privind stabilirea zilei de 30 aprilie 2018 ca zi liberă

 

208. - Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidarea şi modernizarea stadionului Giuleşti «Valentin Stănescu»“, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” - S.A.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

173. - Decizie privind acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului domnului Herman Berkovits

 

174. - Decizie privind desemnarea unor reprezentanţi în Comisia Naţională de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro

 

175. - Decizie privind înlocuirea unui reprezentant al Guvernului din calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă

 

176. - Decizie pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 427/2017 privind aprobarea criteriilor de selecţie a membrilor Consiliului de coordonare care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Administraţie

 

177. - Decizie privind numirea domnului Marius Sorin Bozgan în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie

 

178. - Decizie privind numirea domnului Vajda Zsombor în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Electorale Permanente

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEI

 

Decizia nr. 26 din 23 noiembrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

Rectificări la:

 - Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 704

din 9 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicoleta Daniela Dumitrache şi Adrian-Ştefan-Mădălin Dumitrache în Dosarul nr. 102.415/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 642D/2016.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Adrian Luţu din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Arată că, deşi Curtea a mai analizat în precedent dispoziţiile legale criticate, constatând constituţionalitatea acestora, legea nu interzice invocarea unei noi excepţii de neconstituţionalitate având acelaşi obiect. Astfel, se susţine, în esenţă, că spre deosebire de vechea reglementare procesual civilă, noul Cod de procedură civilă nu se mal raportează la atitudinea de pasivitate a creditorului, ci o condiţionează de întocmirea şi comunicarea de către executorul judecătoresc a unei adrese către acesta, perimarea intervenind în cazul în care creditorul nu răspunde solicitării executorului judecătoresc. Mai arată că această condiţionare nu se regăseşte la instituţia perimării cererilor adresate instanţelor judecătoreşti, ci numai în cadrul procedurii executării silite

4. Se mai susţine că instituţia perimării reprezintă o sancţiune cu privire la atitudinea creditorului, însă perimarea nu intervine în lipsa acţiunii executorului judecătoresc. Este adevărat că debitorul are obligaţia de plată a datoriei, însă legea îi pune la îndemână instituţia perimării, care, dacă este invocată şi admisă, este eliberatorie şi reprezintă un mijloc de apărare. Prin posibilitatea prelungirii la nesfârşit a executării silite se încalcă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin nerespectarea termenului rezonabil în care trebuie soluţionată o cauză, neputându-se justifica teoria obligaţiei de plată, întrucât există dreptul invocării perimării, dacă ea există.

5. Prin urmare, apreciază că, potrivit noului Cod de procedură civilă, instituţia perimării va opera doar în mod excepţional, cu atât mai mult cu cât executorul judecătoresc acţionează ca un mandatar al creditorului, iar executarea silită porneşte la cererea acestuia.

6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 416 din 16 iunie 2016, reţinând faptul că acestea dau expresie rolului activ al executorului judecătoresc, iar intervenirea perimării executării silite este circumstanţiată la atitudinea creditorului care, neîndeplinindu-şi obligaţiile solicitate în scris de executorul judecătoresc, lasă executarea în nelucrare timp de 6 luni. Curtea a mai statuat că ceea ce primează este executarea obligaţiei, şi nu stingerea acesteia prin perimare.

7. Nu poate fi reţinută nici invocarea pretinsei inegalităţi de tratament faţă de debitorii a căror executare a pornit sub vechea procedură, întrucât aceasta este rezultatul unor regimuri juridice diferite aplicabile în virtutea principiului tempus regit actum.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

8. Prin încheierea din 8 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 102.415/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin, (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicoleta Daniela Dumitrache şi Adrian-Ştefan-Mădălin Dumitrache într-o cauză privind soluţionarea unei contestaţii la executare prin care s-a solicitat constatarea perimării executării silite.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, perimarea operează doar atunci când executorul judecătoresc solicită creditorului să facă un act necesar executării, iar creditorul nu se conformează, situaţie în care executarea silită se poate prelungi până la nesfârşit. Or, în acest fel se încalcă egalitatea în drepturi, în primul rând, prin lăsarea la latitudinea creditorului şi a executorului judecătoresc, care, în realitate, acţionează ca un mandatar al creditorului, a dreptului de a face sau nu acte de executare silită, fără să intervină nicio sancţiune, şi, în al doilea rând, prin faptul că se stabileşte un privilegiu în favoarea creditorului în raport cu debitorul. Se mai arată că există un tratament distinct şi între debitorii faţă de care s-a început executarea silită pe vechea reglementare procesual civilă şi debitorii faţă de care a început executarea potrivit noului Cod de procedură civilă.

10. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 697 alin^ (1) din Codul de procedură civilă, care are următorul cuprins: „în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept”

16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea În drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 14 pct. 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 26 referitor la egalitatea în drepturi din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai analizat dispoziţiile legale criticate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 416 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 2 noiembrie 2016, Curtea a reţinut că dispoziţia legală criticată reglementează perimarea executării silite în cazul în care se reţine culpa creditorului care, deşi i s-a solicitat în scris de către executorul judecătoresc, a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără să îndeplinească actul sau demersul necesar executării silite solicitat de executor. Termenul în care operează perimarea este tot de 6 luni, la fel ca în reglementarea cuprinsă în art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, însă, potrivit art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta nu mai curge de la data ultimului act de executare efectuat, ci de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite. Vechea lege procesual civilă nu prevedea cerinţa ca actul sau demersul să fie solicitat în scris de către executorul judecătoresc.

18. Curtea a mai statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, raţiunea avută în vedere la edictarea normei criticate fiind aceea de a-l determina pe creditor să depună toate diligenţele necesare pentru valorificarea drepturilor dobândite prin titlul executoriu obţinut. Stabilirea noilor condiţii în care intervine perimarea executării silite este în concordanţă cu obligaţia pozitivă a statului, ce rezultă din dispoziţiile art. 626 din Codul de procedură civilă, de a asigura în mod prompt şi efectiv executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, dar şi cu rolul activ al executorului judecătoresc în cadrul executării silite consacrat în mod expres prin art. 627 din Codul de procedură civilă. Executorii judecătoreşti sunt învestiţi cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, iar activitatea acestora se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc foloseşte toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

19. Curtea a mai reţinut că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligaţia sa stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu, potrivit art. 622 din Codul de procedură civilă. În caz contrar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. În situaţia declanşării procedurii, debitorul, de regulă, nu are un interes în finalizarea executării silite în contra sa, singura parte interesată în executare fiind creditorul.

20. Aşadar, Curtea a reţinut că, prin reglementarea legală criticată, intervenţia perimării executării silite este circumstanţiată la atitudinea creditorului, care, prin neîndeplinirea obligaţiilor solicitate în scris de către executorul judecătoresc, lasă executarea silită în nelucrare timp de şase luni. Termenul de perimare începe să curgă din momentul formulării solicitării de către executorul judecătoresc.

21. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia legiuitorul a lăsat la aprecierea executorului judecătoresc prerogativa de a determina incidenţa instituţiei perimării şi a efectelor acesteia, în cadrul executărilor silite pe care le efectuează, Curtea a constatat că dispoziţia [egală criticată dă expresie rolului activai executorului judecătoresc. Dacă executorul judecătoresc are obligaţia de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură şi părţile din această procedură trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege. În privinţa creditorului, Curtea a reţinut că, potrivit art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, acesta are obligaţia să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie şi mijloacele necesare în acest scop, iar în privinţa debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu, în concluzie, perimarea operează ca o sancţiune pentru inactivitatea sau neglijenţa creditorului care a fost încunoştinţat, în scris, de obligaţiile sale de către executorul judecătoresc.

22. De altfel, odată ce a fost legal sesizat, executorul judecătoresc trebuie să îndeplinească actele de executare în ordinea şi la termenele stabilite de lege. În acest sens, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, prevede, la art. 56, că executorul judecătoresc trebuie să îşi motiveze refuzul de a îndeplini atribuţiile prevăzute de lege, dacă părţile stăruie în îndeplinirea acestora. În cazul refuzului nejustificat, partea interesată poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc, care se va judeca cu citarea părţilor. Executorul judecătoresc va fi obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase definitivă. Legea nr. 188/2000 mai prevede că întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor atrage răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc.

23. Aşadar, partea interesată în executarea obligaţiei este creditorul, debitorul fiind interesat, mai degrabă, în stingerea procedurii de executare prin intervenţia perimării. Deci, ceea ce primează este executarea obligaţiei, şi nu intervenirea perimării executării silite, dat fiind faptul că procesul civil a fost finalizat, iar creditorul a apelat la procedura executării silite pentru recuperarea creanţei sale. Măsura legislativă criticată vine în susţinerea realizării obligaţiei de executare, reprezentând, totodată, o sancţiune a creditorului pentru lipsa de diligenţă, dar şi o măsură de constrângere a debitorului care nu şi-a executat de bunăvoie obligaţia. Aşadar, condiţionarea intervenirii perimării executării silite limitează libertatea de acţiune a debitorului. Creditorul are deschisă posibilitatea realizării efective a obligaţiilor care incumbă în sarcina debitorului, realizându-şi creanţa în dauna voinţei acestuia, însă cu respectarea obligaţiilor legale.

24. Referitor la invocarea pretinsei încălcări a principiului egalităţii în drepturi şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea a reţinut că reglementarea legală criticată se aplică în mod egal pentru toate părţile care au aceeaşi poziţie procesuală, în realizarea aceloraşi categorii de drepturi, astfel încât nu poate reţine încălcarea art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii, considerentele şi dispozitivul deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

26. Totodată, Curtea reţine că normele legale criticate nu afectează garanţiile specifice de care instanţele judecătoreşti se bucură în temeiul textului constituţional al art. 124 care reglementează cu privire la caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei şi reprezintă obligaţia judecătorilor de a asigura un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicoleta Daniela Dumitrache şi Adrian-Ştefan-Mădălin Dumitrache în Dosarul nr. 102.415/299/2015 al Judecătorie] Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 708

din 9 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 813-863 din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 813 şi următoarele din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Bortiş în Dosarul nr. 213/238/2016/a1 al Judecătoriei Gurahonţ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 788D/2016.

2. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi asistat de doamna avocat Amalia Dragoş din Baroul Arad, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Supune atenţiei Curţii Constituţionale aspecte legate de fondul cauzei în care, considerând că se află în faţa unei confiscări speciale, întrucât terenurile dobândite în mod licit fac obiectul executării silite imobiliare, a apreciat că se impune ridicarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. În continuare arată, în esenţă, că executarea silită imobiliară, astfel cum este reglementată de art. 813 şi următoarele din Codul de procedură civilă, încalcă atât dispoziţiile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi art. 44 alin. (8) din Constituţie care prevede că averea dobândită licit nu poate fi confiscată.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (8), având în vedere că potrivit jurisprudenţei Curţii, respectiv Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, acestea devin aplicabile doar în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau contravenţii. În continuare, arată că dispoziţiile legale criticate reglementează obiectul urmăririi imobiliare, ca formă a executării silite, iar Codul de procedură civilă a venit cu modificări importante în sensul protejării dreptului de proprietate, printre care instituirea pragului de 10.000 lei sub care nu pot fi urmărite bunurile imobile decât în măsura în care debitorul nu are alte bunuri mobile urmăribile sau acestea nu pot fi valorificate.

5. În replică, având cuvântul, autorul excepţiei de neconstituţionalitate prezintă aspecte de fapt cu privire la situaţia sa personală, precum şi cu privire la modul de dobândire a terenurilor. De asemenea, îşi manifestă nemulţumirea faţă de modul de judecare a cauzei sale, având în vedere că documentele pe care le deţine nu sunt luate în considerare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 4 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 213/238/2016/a1, Judecătoria Gurahonţ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 813 şi următoarele din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Bortiş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate instituie o procedura în care bunurile imobile dobândite licit pot fi vândute forţat, fără ca proprietarul de bună-credinţă să poată face ceva. Or, această procedură, deşi reglementată cu scopul de a veni În sprijinul creditorilor pentru recuperarea unor creanţe, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (8).

8. Judecătoria Gurahonţ apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acestea nu se referă la confiscarea imobilelor, ci la executarea lor silită ca urmare a neîndeplinirii de bună voie a obligaţiilor stabilite prin hotărârea instanţei sau prin alt titlu executoriu de către proprietarii imobilelor.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului şi ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 813 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Curtea

reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 813-863 cuprinse în cap. II - Urmărirea imobiliară din titlul II - Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului al cărţii a V-a - Despre executare silită din Codul de procedură civilă.

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (8) potrivit căruia Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă>. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în susţinerea acesteia, a fost invocat şi art. 44 alin. (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate statuează cu privire la bunurile imobile ce pot fi urmărite în procedura urmăririi silite. La această procedură se recurge în situaţia în care debitorul obligaţiei de plată nu îşi execută de bunăvoie prestaţia la care este obligat printr-o hotărâre a instanţei sau printr-un alt titlu executoriu. Prin executarea silită a unei obligaţii de plată rezultate dintr-un titlu executoriu emis conform legii se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului, această procedură fiind în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, dându-le expresie într-o manieră specifică, dar indubitabilă. Astfel, prin dispoziţiile legale criticate se permite executarea silită şi, implicit, lipsirea de proprietate în cazurile prevăzute de lege.

17. Legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate, în acest sens, legiuitorul trebuie să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 694 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, paragraful 30),

18. În prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca procedura instituită prin normele legale criticate permite deposedarea de bunurile imobile dobândite licit, prin executare silită imobiliară, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie. Referitor la această critică, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (8) teza întâi din Constituţie, „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată”, ceea ce presupune, per a contrario, că poate fi confiscată averea dobândită în mod ilicit. Însă măsura confiscării unor bunuri constituie o excepţie de la principiul constituţional consfinţit de art. 44 alin. (8) din Constituţie, fiind reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, adică în situaţii constatate, în condiţiile legii, ca reprezentând fapte cu un anumit grad de pericol social (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008). Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie nu sunt aplicabile în cauză, valorificarea bunurilor imobile prin executare silită nu pune în discuţie caracterul de bun dobândit licit de către debitor şi nici nu se referă la confiscarea imobilelor, ci este consecinţa neîndeplinirii de bunăvoie a unei obligaţii stabilite într-un titlu executoriu. Astfel, creditorul care are o creanţă stabilită printr-un titlu executoriu asupra debitorului încearcă să o valorifice din suma obţinută în urma vânzării bunurilor imobile ale debitorului, fără a se aduce în discuţie aspecte ce ţin de prezumţia de liceitate a dobândirii bunurilor imobile.

19. În continuare, Curtea apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin exigenţelor prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât reglementează mijloace procesuale puse la îndemâna creditorului pentru apărarea şi valorificarea dreptului său de proprietate privată prin punerea în executare a unui titlu executoriu încuviinţat de instanţă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în hotărârile din 4 septembrie 2002 şi 3 aprilie 2012, pronunţate în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 40, respectiv Cauza Kotov împotriva Rusiei, paragraful 90, că imposibilitatea ca un reclamant să obţină executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în favoarea sa constituie o ingerinţă în dreptul la exercitarea paşnică a posesiunilor, astfel cum este prevăzut în prima teză a primului paragraf al articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Obligaţiile pozitive pe care le impune acest articol în cauzele care implică litigii între persoanele fizice sau societăţi solicită statelor să se asigure că procedurile prevăzute în legislaţie pentru executarea hotărârilor judecătoreşti şi pentru procedurile de faliment sunt respectate. De asemenea, instanţa de la Strasbourg a mai statuat în Hotărârea din 3 februarie 2005 pronunţată în Cauza Fociac împotriva României, paragraful 70, că, în cazul în care debitorul este o persoană privată, statul trebuie sa acţioneze cu sârguinţă pentru a asista un creditor în executarea unei hotărâri judecătoreşti.

20. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reglementează cadrul normativ al urmăririi silite imobiliare în vederea asigurării punerii în executare, în condiţii corespunzătoare, a titlurilor executorii, care, potrivit art. 632 din Codul de procedură civilă, sunt hotărârile executorii prevăzute la art. 633 din acelaşi cod, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. Mai mult, procedura criticată are ca finalitate asigurarea condiţiilor optime pentru executarea hotărârilor judecătoreşti, precum în cauză, unde titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească. Prin urmare, scopul urmărit de legiuitor este unul legitim.

21. Curtea reţine că normele criticate se constituie într-o măsură adecvată şi necesară pentru îndeplinirea scopului legitim urmărit, fiind, pe de o parte, apte, în mod obiectiv, să ducă la îndeplinirea acestuia, iar, pe de altă parte, având în vedere ansamblul de instrumente puse la îndemâna creditorului pentru valorificarea titlului său executoriu, stabilesc o procedură eficientă şi indispensabilă, din punct de vedere normativ, pentru executarea titlului executoriu.

22. De asemenea, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate respectă justul echilibru ce trebuie să caracterizeze interesele concurente ale debitorului şi creditorului. Urmărirea silită «mobiliară se dispune după încuviinţarea executării silite de către instanţă cu privire la un titlu executoriu şi asigură valorificarea drepturilor de creanţă după încuviinţarea urmăririi silite imobiliare de către executorul judecătoresc, astfel încât Curtea constată că există un ansamblu întreg de proceduri ce trebuie parcurse pentru a se ajunge la urmărirea silită imobiliară; mai mult, textele criticate asigură protejarea debitorului prin instituirea pragului de 10.000 lei sub care nu pot fi urmărite bunurile imobile [art. 813 alin. (5) din Codul de procedură civilă]. Toate aceste aspecte garantează debitorului că urmărirea silită imobiliară nu va fi dispusă în orice condiţii, astfel încât nu va fi supus unei proceduri arbitrare sau abuzive. Pe de altă parte, textele legale criticate, aplicabile în procedura executării silite, dau substanţă interesului creditorului pentru executarea titlului executoriu şi satisfacerea creanţei sale, în condiţiile anterior prescrise, întrucât ceea ce primează este executarea obligaţiei. Ca atare, Curtea reţine că textele criticate respectă justul raport de proporţionalitate între interesele concurente ale debitorului şi cele ale creditorului.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Bortiş în Dosarul nr. 213/238/2016/a1 al Judecătoriei Gurahonţ şi constată că dispoziţiile art. 813-863 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Gurahonţ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind stabilirea zilei de 30 aprilie 2018 ca zi liberă

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Pentru salariaţii din sectorul bugetar, ziua de 30 aprilie 2018 se stabileşte ca zi liberă.

(2) Pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 5 mai 2018 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 11 mai 2018, potrivit planificărilor stabilite.

(3) Pentru munca prestată potrivit alin. (2) nu se acordă timp liber corespunzător.

Art. 2. - Prevederile art. 1 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Art. 3. - Prevederile art. 1 nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 30 aprilie 2018 şi nici participanţilor în aceste procese,

Art. 4. - (1) Operaţiunile de încasări prin virament transmise prin sistemul electronic de plăţi unităţilor Trezoreriei Statului în data de 27 aprilie 2018 se înregistrează în contabilitatea acestor unităţi cu aceeaşi dată.

(2) Operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit aferente datei de 30 aprilie 2018 se înregistrează în contabilitatea structurilor cu atribuţii în domeniul decontării din centrala Ministerului Finanţelor Publice în data de 30 aprilie 2018, iar în contabilitatea unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului în următoarea zi lucrătoare.

(3) Eventualele retururi la încasare aferente operaţiunilor înregistrate potrivit alin. (1) se întocmesc de unităţile Trezoreriei Statului cu data de 30 aprilie 2018.

(4) în ziua de 30 aprilie 2018, prin centrala Ministerului Finanţelor Publice se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi, operaţiuni de plăţi privind serviciul datoriei publice, precum şi eventualele operaţiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de Resurse Proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

(5) Prin ordin al ministrului finanţelor publice poate fi stabilită şi desfăşurarea altor operaţiuni prin Trezoreria Statului.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 12 aprilie 2018,

Nr. 207.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidarea şi modernizarea stadionului Giuleşti «Valentin Stănescu»“, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” - S.A.

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidarea şi modernizarea stadionului Giuleşti «Valentin Stănescu», situat în municipiul Bucureşti, calea Giuleşti nr. 18, sectorul 6, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” - S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi bugetul Clubului Sportiv Rapid Bucureşti, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează;

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 12 aprilie 2018.

Nr. 208.

 

ANEXĂ

 

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiţii „Consolidarea şi modernizarea stadionului Giuleşti «Valentin Stănescu»“

 

Titular:

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Beneficiar:

Compania Naţională de Investiţii „CNI”- SA pe perioada realizării investiţiei; Ministerul Transporturilor (M.T.) prin Clubul Sportiv Rapid Bucureşti, după realizarea investiţiei

Amplasament:

calea Giuleşti nr. 18, sectorul 6, Bucureşti

 

Indicatorii tehnico-economici:

 

 

 

 

 

Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA

 

 

mii lei

121.131

 

(preţuri la data de 12.03.2018,1 euro = 4,6616 lei),

 

 

 

 

 

din care C+M

 

 

mii lei

92.279

 

Valoare totală finanţată prin „CNI”- S.A.

 

 

mii lei

120.086

 

Din care C+M

 

 

mii lei

91.279

 

Valoarea finanţată prin M.T.

 

 

mii lei

1.045

 

Din care C+M

 

 

mii lei

1.000

 

Eşalonarea investiţiei:

Anul I

INV

mii lei

49.000

 

 

 

C+M

mii lei

37.000

 

 

Anul II

INV

mii lei

72.131

 

 

 

C+M

mii lei

55.279

 

Capacităţi:

 

 

 

 

 

- Capacitate totală spectatori

 

 

nr.

14.000

 

- Suprafaţă desfăşurată

 

 

mp

40.491

 

- Durata de realizare a investiţiei:

 

 

luni

21

 

 

Factori de risc

Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare.

Finanţarea investiţiei

Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi bugetul Clubului Sportiv Rapid Bucureşti, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului domnului Herman Berkovits

 

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - Se acordă calitatea de consilier onorific al prim-ministrului domnului Herman Berkovits.

Art. 2. - Activitatea domnului Herman Berkovits este neremunerată.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 13 aprilie 2018.

Nr. 173.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind desemnarea unor reprezentanţi în Comisia Naţională de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro

 

Având în vedere cererea Comisiei Naţionale de Prognoză, formulată prin Adresa nr. 422 din data de 10 aprilie 2018, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/1.943 din data de 11 aprilie 2018,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 alin. (2) lit. a) şi j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro,

prim-ministrul emite prezenta decizie.

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se desemnează următorii reprezentanţi în Comisia Naţională de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, după cum urmează:

1. academician Aurel Iancu, membru al Consiliului de Programare Economică;

2. doctor Leonard Cazan, membru al Consiliului de Programare Economică;

3. profesor universitar doctor Aura Socol, expert independent - Academia de Studii Economice din Bucureşti;

4. profesor universitar doctor Dan Armeanu, expert independent - Academia de Studii Economice din Bucureşti;

5. profesor universitar doctor Gabriela Drăgan, expert independent - Academia de Studii Economice din Bucureşti, director general al Institutului European din România;

6. Laurian Lungu, expert independent - managing partner, Macroanalitica;

7. profesor universitar doctor Luminiţa Chivu, expert independent - director general al Institutului Naţional de Cercetări Economice;

8. profesor universitar doctor Nicolae Istudor, rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti;

9. profesor universitar doctor Mihaela Onofrei, rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;

10. profesor universitar doctor Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universităţii de Vest din Timişoara;

11. profesor universitar doctor Daniel Dăianu, expert independent - membru al Academiei Române.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 13 aprilie 2018.

Nr. 174.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind înlocuirea unui reprezentant al Guvernului din calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă

 

Având în vedere Adresa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr. 2.697/DM din 18 ianuarie 2018, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/324 din 19 ianuarie 2018, prin care se propune numirea unui reprezentant al Guvernului în calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, completată prin Adresa nr. 413/LOV din 9 februarie 2018 şi Adresa nr. 2.967/LOV din 13 martie 2018,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (1) lit. a) şi al art. 14 alin. (2) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Dan Alexandru Groza, consilier al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, se numeşte în calitatea de membru ăl Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, reprezentant al Guvernului, în locul domnului Liviu Narcis Pîrvu, pentru durata rămasă a mandatului.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 13 aprilie 2018.

Nr. 175.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministru lui nr. 427/2017 privind aprobarea criteriilor de selecţie a membrilor Consiliului de coordonare care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Administraţie

 

Având în vedere Adresa nr. 36.080/MDRAP/2018, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/5.843/A.I.L. din 29.03.2018,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Anexa „Criteriile de selecţie a membrilor Consiliului de coordonare care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Administraţie” la Decizia prim-ministrului nr. 427/2017 privind aprobarea criteriilor de selecţie a membrilor Consiliului de coordonare care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Administraţie, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 23 mai 2017, se modifică după cum urmează:

1. La secţiunea I punctul 2, litera a) va avea următorul cuprins:

„a)curriculum vitae semnat, informat Europass, al persoanei nominalizate din care să rezulte experienţa în formare profesională sau în managementul funcţiei publice; .

2. La secţiunea a II-a litera B punctul 1, litera a) va avea următorul cuprins:

„a)curriculum vitae semnat, informat Europass, al persoanei nominalizate din care să rezulte experienţa în formare profesională sau în managementul funcţiei publice;

3. La secţiunea a II-a litera B punctul 4, literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:

*a) experienţă în domeniul formării profesionale sau managementul funcţiei publice (sub 3 ani - 0 puncte, între 3 ani şi 4 ani-1 punct, între 5 ani şi 6 ani-2 puncte, între 7 ani şi 8 ani - 3 puncte, între 9 ani şi 10 ani - 4 puncte, peste 10 ani - 5 puncte);

b) expertiză în domeniul formării profesionale sau managementul funcţiei publice, dovedită prin articole, cărţi publicate, cursuri derulate în calitate de formator/lector/profesor (1 articol sau 1 curs - 1 punct, 3 articole sau 2 cursuri - 2 puncte, 4 articole sau 1 carte sau 3 cursuri - 3 puncte, 5 articole sau 2 cărţi sau 4 cursuri - 4 puncte, peste 6 articole sau 3 cărţi sau 5 cursuri - 5 puncte).”

4. La secţiunea a II-a litera B, punctul 6 va avea următorul cuprins:

„6. În cazul în care două sau mai multe candidaturi obţin acelaşi punctaj va fi selectată candidatura care a obţinut punctajul cel mai mare la criteriul «experienţă în domeniul formării profesionale sau managementul funcţiei publice».”

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 13 aprilie 2018.

Nr. 176.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Marius Sorin Bozgan în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie

 

Având în vedere Adresa Ministerului Justiţiei nr. 32.435 din 11 aprilie 2018, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/2.243 din 13 aprilie 2018,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, cu modificările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Marius Sorin Bozgan se numeşte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie pentru un mandat cu durata de 4 ani.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 13 aprilie 2018.

Nr. 177.

 

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Vajda Zsombor în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Electorale Permanente

 

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 101 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Vajda Zsombor se numeşte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Electorale Permanente pentru un mandat de 8 ani.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 13 aprilie 2018.

Nr. 178.

 

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

 

DECIZIA Nr. 26

din 23 noiembrie 2017

 

Dosar nr. 1.998/1/2017

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Dan Andrei Enescu - judecător la Secţia penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală

Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală

Rodica Cosma - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală

Aurel Gbeorghe Ilie - judecător la Secţia penală

 

Pe rol se află pronunţarea în cauza având ca obiect sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin încheierea din 23 iunie 2017, în Dosarul nr. 219/98/2017 şi de Tribunalul Braşov - Secţia penală, prin încheierea din 20 iunie 2017, în Dosarul nr. 4.313/197/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor probleme de drept: „în interpretarea art. 4 din Codul penal, dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016 [prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii»], fiind dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situaţia în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă”, respectiv „dacă, în conţinutul sintagmei «lege de dezincriminare» sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul în speţa al art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv art. 297 din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare)”

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 12 octombrie 2017, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţarea la datele de 17 octombrie 2017,25 octombrie 2017, 14 noiembrie 2017 şi pentru astăzi, 23 noiembrie 2017, când, în aceeaşi compunere, a decis următoarele:

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularii şi obiectul sesizării

a) Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin încheierea din 23 iunie 2017, dată în Dosarul nr. 219/98/2017, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea art. 4 din Codul penal, dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016 [prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii»], fiind dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situaţia în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă”.

b) Prin încheierea din 20 iunie 2017, Tribunalul Braşov - Secţia penală a dispus, în Dosarul nr. 4.313/197/2017, sesizarea Înaltei Curţi, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând dezlegarea cu valoare de principiu a următoarei probleme de drept: „dacă, în conţinutul sintagmei «lege de dezincriminare» sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul în speţă al art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv art. 297 din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.”

II. Punctul de vedere al instanţelor care au formulat sesizările

1. Cu privire la admisibilitatea sesizărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

a) Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât a fost învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea Dosarului nr. 219/98/2017 privind contestaţia formulată împotriva hotărârii de respingere ca nefondată a contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală şi soluţionarea cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile, în condiţiile în care contestatoarea a fost condamnată definitiv, la data de 13 aprilie 2012, la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 2481 din Codul penal din 1969 raportat la art. 248 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, având în vedere că, în calitate de contabil-şef, şi-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu, prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, iar prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituţională, referindu-se la dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, a constatat că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”, este conformă cu legea fundamentală numai în măsura în care prin aceasta se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

De asemenea, Curtea de Apel a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs.

b) Tribunalul Braşov - Secţia penală a constatat că sesizarea instanţei supreme este admisibilă, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât a fost învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 4.313/197/2017, în ultimă instanţă [adică cu contestaţia formulată împotriva hotărârii de respingere ca nefondată a contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală], iar soluţionarea cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile, în condiţiile în care contestatorul a fost condamnat definitiv, la data de 8 iulie 2015, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 297 din Codul penal, art. 175 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal (art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 2481 din Codul penal din 1969 şi art. 248 din Codul penal din 1969), constând în îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor trasate printr-o dispoziţie a directorului general ce completa fişa postului şi, ulterior, instanţa de contencios constituţional statuând, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv art. 297 alin. (1) din Codul penal, a constatat că sintagma „îndeplineşte un mod defectuos” este conformă cu legea fundamentală numai în măsura în care prin aceasta se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

Totodată, Tribunalul a constatat că instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs.

2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizărilor

a) Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, făcând trimitere la cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 6 din 2017, precum şi la deciziile nr. 110 din 4 aprilie 2017 şi nr. 179 din 26 aprilie 2017, pronunţate de Secţia penală din cadrul instanţei supreme, a constatat că Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale prin care a fost dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte un act prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege produce efecte şi în cazul hotărârilor penale definitive, pe calea contestaţiei prevăzute de art. 595 din Codul de procedură penală.

b) Tribunalul Braşov - Secţia penală a arătat că sintagma „lege de dezincriminare” cuprinde toate situaţiile care privesc atât dezincriminarea expresă, cât şi cea tacită, întrucât ambele reprezintă voinţa legiuitorului, inclusiv în ipoteza în care, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu s-a intervenit pozitiv în vederea punerii legislaţiei în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa a concluzionat că sunt incidente dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile de la publicarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, o interpretare contrară conducând la o situaţie discriminatorie între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, dar care au fost trimise în judecată în mod separat.

III. Dispoziţiile legale suspuse interpretării

1. Codul penal

Art. 4 Aplicarea legii penale de dezincriminare

.Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”

2. Codul de procedură penală

Art. 595 Intervenirea unei legi penale noi

„(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.”

Art. 598 Contestaţia la executare

„(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: (...)

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.”

3. Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

„Art. 3. - (1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţia în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

(2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.”

IV. Opiniile instanţelor judecătoreşti

Curţile de Apel Bacău, Cluj, Constanţa, laşi, Piteşti şi Târgu Mureş nu au identificat hotărâri judecătoreşti prin care să se fi dezlegat problema de drept care face obiectul întrebărilor prealabile.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Cluj, Constanţa, Târgu Mureş, Tribunalul Cluj şi instanţele arondate, Tribunalul Maramureş şi judecătoriile Baia Mare, Măcin, Oneşti şi Moineşti au exprimat punctul de vedere conform căruia în conţinutul sintagmei „lege de dezincriminare” trebuie avute în vedere şi „situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative”, sens în care s-a făcut referire şi la Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în timp ce Curtea de Apel Piteşti şi Judecătoria Paşcani au arătat că asemenea ipoteze nu intră în sfera de cuprindere a acestei sintagme.

S-a mai arătat că dispoziţiile art. 4 din Codul penai sunt incidente şi în cazul faptelor comise de funcţionari publici faţă de care au intervenit hotărâri definitive de condamnare, dacă s-a reţinut că aceştia „nu au îndeplinit un act sau l-au îndeplinit prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege”, având în vedere că prin decizia instanţei de contencios constituţionale au fost dezincriminate asemenea fapte.

La nivelul curţilor de Apel Alba Iulia, Braşov, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Oradea, Ploieşti, Piteşti, Suceava şi Timişoara şi al tribunalelor arondate au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în legătură cu chestiunea de drept care formează obiectul celor două sesizări, acestea fiind înaintate Înaltei Curţi.

S-a transmis de către curţile de apel Alba Iulia, Braşov, Bucureşti - Secţia I penală, Craiova, Timişoara, Suceava, Piteşti, precum şi de către tribunalele Hunedoara, Sibiu, Bucureşti, Prahova, Timiş, Satu Mare că judecătorii au opinat în sensul că în conţinutul sintagmei „lege de dezincriminare” nu trebuie avută în vedere Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, întrucât, pentru a fi în prezenţa unei dezincriminări conform art. 4 din Codul penal, este obligatoriu ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să intervină o lege care să nu mai prevadă ca infracţiune fapta pentru care s-a dispus soluţia de condamnare, în condiţiile în care hotărârea instanţei de contencios constituţional este o decizie de interpretare prin intermediul căreia nu s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor care au făcut obiectul verificării conformităţii cu legea fundamentală.

De asemenea, s-a mai arătat că este inadmisibilă contestaţia la executare prin care se solicită reanalizarea pe fond a cauzelor în care s-au pronunţat hotărâri de condamnare definitive pentru a se constata dacă faptele imputate contestatorilor vizează încălcări ale unor dispoziţii din legi sau ale unui act normativ inferior.

În sens contrar, curţile de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi Galaţi, tribunalele Braşov, Dolj, Covasna, Caraş-Severin, Prahova şi Arad şi judecătoriile Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Câmpina, Mizil, Craiova, Odorheiu Secuiesc şi Reşiţa au arătat că în conţinutul sintagmei „lege de dezincriminare” intră şi decizia instanţei de contencios constituţional în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit în termenul legai pentru a pune în acord norma de incriminare a infracţiunii de abuz în serviciu cu cele statuate de Curtea Constituţională.

Adoptarea acestei opinii se întemeiază pe concluzia că Decizia Curţii Constituţionale echivalează cu o lege de dezincriminare, cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei art. 4 din Codul penal, mijlocul procesual prin care se poate constata acest lucru fiind contestaţia reglementată de art. 595 din Codul de procedură penală.

V. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

a) Prin Adresa cu nr. 1.817/C/1.950/111-5/2017, s-a arătat că sintagma „lege” folosită în cuprinsul art. 4 din Codul penal trebuie interpretată în sens larg, prin includerea în sfera sa de aplicare şi a deciziilor instanţei de contencios constituţional care prin conţinut şi efecte produc consecinţe similare legilor de dezincriminare şi, ca atare, în cazul hotărârilor de condamnare rămase definitive, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală constituie mijlocul procesual prin intermediul căruia poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei hotărâri de admitere prin care Curtea Constituţională a constatat neconformitatea unei normei de incriminare cu legea fundamentală.

b) Prin Adresa nr. 1.880/C/2.052/111-5/2017, s-a comunicat opinia conform căreia „(...) conţinutul sintagmei lege de dezincriminare din cuprinsul art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală cu referire la art. 4 din Codul penal include şi deciziile Curţii Constituţionale prin care, admiţându-se o excepţie de neconstituţionalitate, se restrânge sfera de incidenţă a unei dispoziţii de incriminare, cum este cazul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016”.

VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Prin Decizia nr. 18 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016, s-a stabilit că „în interpretarea dispoziţiilor art. 2801 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza în care infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părţilor sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni”, reţinându-se, în esenţă, că „atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei”.

De asemenea, prin Decizia nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017, s-a statuat că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale”, întrucât „neconstituţionalitatea sintagmei - raporturi comerciale - din art. 301 alin. (1) din Codul penal, (. ..), are ca efect restrângerea conduitelor incriminate prin textul de lege, cu consecinţa excluderii din sfera ilicitului penal a variantei normative menţionate”, având în vedere că „dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârşirii faptei, atât în cazul în care priveşte toate variantele de incriminare, cât şi în cazul în care priveşte o anumită variantă de incriminare”.

În cuprinsul Deciziei nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea, s-a reţinut că „din lectura încheierii prin care a fost învestită Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii, s-a observat că nu există probleme de interpretare a textului legal din partea completului Curţii de Apel, acesta explicând problema de drept şi apreciind, totodată, că este competent şi în măsură să acorde o interpretare în acord cu practica constantă şi doctrina în materie”.

Prin Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015, s-a respins ca inadmisibilă sesizarea, întrucât „instanţa de trimitere nu solicită interpretarea unor dispoziţii legale în abstracto, ci analiza întrunirii elementelor constitutive ale unei infracţiuni într-o cauză concretă”.

VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală

În considerentele Deciziei nr. 110/A din 4 aprilie 2017, s-a reţinut că „după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală constituie un mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma de incriminare. În consecinţă, incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 - în sensul verificării existenţei ori a inexistenţei încălcării unei legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă - poate fi examinată în procedura reglementată în dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală”.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 525 din 18 mai 2017, s-a arătat că „Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale nu este una de dezincriminare, ci de interpretare pe viitor a textului incriminator pentru fapte de abuz în serviciu” şi, prin raportare la prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, „această decizie de interpretare nu poate fi considerată o lege penală mai favorabilă care să fie aplicată retroactiv”.

VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 20106, prin care s-a decis că „dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii».

[...] dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlament - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie -, sau Guvern - prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin, (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii».

[...] analiza existenţei infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal astfel cum acestea au fost reconfigurate prin prezenta decizie, dispoziţia respectivă fiind o normă incompletă.”

IX. Opiniile specialiştilor consultaţi

Prin Adresa din 22 august 2017, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, făcând trimitere la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, a arătat că acestea au putere de lege, motiv pentru care, în dreptul penal substanţial, pot crea situaţii tranzitorii, în care se pune problema legii penale mai favorabile sau a dezincriminării şi, ca atare, principiile şi dispoziţiile din Codul penal care guvernează aceste instituţii se aplică la fel ca în cazul existenţei unei legi mai blânde sau a unei legi de dezincriminare.

De asemenea, s-a mai opinat că în conţinutul sintagmei lege de dezincriminare sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit după declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul art. 246 din Codul penal din 1968, respectiv al art. 297 din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a exprimat punctul de vedere potrivit căruia „în conţinutul sintagmei lege de dezincriminare prevăzută de art. 4 din Codul penal nu poate fi inclusă o decizie interpretativă a Curţii Constituţionale, chiar dacă, prin interpretarea restrictivă impusă, nu mai sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii, motiv pentru care este inadmisibilă invocarea pe calea contestaţiei la executare a dezincriminării faptei, decizia de interpretare având efecte doar pentru viitor conform art. 147 alin. (4) din Constituţie”.

Prin Adresa nr. 475 din 25 iulie 2017, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informare juridică a instanţei supreme a precizat că „în interpretarea art. 1 din Codul penal, art. 4 din Codul penal şi art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală sunt incidente în cazul dezincriminării, indiferent dacă dezincriminarea se realizează prin abrogarea normei de incriminare sau prin modificarea normei de incriminare, în sensul restrângerii sferei de aplicare a acesteia ori prin constatarea neconstituţionalităţii unei variante de incriminare sau prin admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate, care are ca efect reconfigurarea normei de incriminare, în sensul restrângerii sferei de aplicare a acesteia”.

X. Raportul asupra chestiunilor de drept

În cuprinsul raportului s-a concluzionat că declararea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare are ca efect dezincriminarea variantei vizate de instanţa de contencios constituţional şi, ca atare, devin incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal în ceea ce priveşte hotărârile definitive de condamnare pentru fapte ce au fost scoase, retroactiv, din sfera ilicitului penal, prin decizii de admitere ale Curţii Constituţionale.

În aceste condiţii, s-a constatat că mijlocul procedural prin care se dă eficienţă dispoziţiilor art. 4 din Codul penal este cel prevăzut de art. 595 din Codul de procedură penală.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce se solicită, reţine următoarele:

Legiuitorul, reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor categorii de instanţe, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia nu s-a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să se adreseze Înaltei Curţi pentru a obţine rezolvarea de principiu a respectivei probleme de drept.

Drept urmare, pentru ca o asemenea sesizare să fie admisibilă trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume să existe o cauză în curs de judecată aflată în ultimul grad de jurisdicţie, pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acesteia să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul învestirii, problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În speţă este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în ultimul grad de jurisdicţie, atât Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, cât şi Tribunalul Braşov - Secţia penală, fiind învestite în dosarele nr. 219/98/2017, respectiv nr. 4.313/197/2017, cu soluţionarea contestaţiilor declarate de contestatorii condamnaţi împotriva sentinţelor penale pronunţate, în primă instanţă, de către instanţele ierarhic inferioare.

Totodată, problema de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs (adresele nr. 1.817/C/1.950/111-5/2017 şi nr. 1.880/C/2.052/111-5/2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

În ceea ce priveşte existenţa unei probleme de drept de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a contestaţiilor la executare ce fac obiectul dosarelor înregistrate pe rolul celor două instanţe se observă că această cerinţă nu este îndeplinită, motiv pentru care sesizările adresate Înaltei Curţi sunt inadmisibile.

Astfel, este de menţionat că, prin Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - recunoscând dreptul suveran al instanţelor de a aprecia asupra sesizării cu o întrebare prealabilă, întrucât aceasta se impune atunci când se constată că, la procesul deliberativ, există o greutate în interpretarea normelor de drept - a respins ca inadmisibilă sesizarea, având în vedere că „din lectura încheierii prin care a fost învestită Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii, s-a observat că nu există probleme de interpretare a textului legal din partea completului Curţii de Apel, în condiţiile în care a explicat problema de drept, apreciind, totodată, că este competent şi în măsură să acorde o interpretarea în acord cu practica constantă şi doctrina în materie”.

În prezenta cauză, din modul de formulare a întrebărilor, dar şi din argumentele prezentate în susţinerea propriilor puncte de vedere, inclusiv prin indicarea jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv deciziile nr. 18 din 27 septembrie 2016 şi nr. 6 din 28 februarie 2017, rezultă că instanţele de trimitere nu au avut în realitate dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor de drept penal substanţial şi procesual invocate, precum şi de identificare a efectelor ce decurg din Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, care să necesite intervenţia instanţei supreme, în condiţiile procedurii reglementate de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.

În acest context, se constată că, atât Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Tribunalul Braşov au urmărit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o confirmare a soluţiilor ce se prefigurează în cauzele cu care au fost învestite, şi nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile obligatorii, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru toate instanţele.

Or, procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată, printre altele, aşa cum s-a arătat anterior, de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei.

Astfel, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea, în abstracto, a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei, în acest sens exprimându-se Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 14 din 12 mai 2015.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, se vor respinge ca inadmisibile sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 219/98/2017 şi de Tribunalul Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.313/197/2017.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 219/98/2017 şi de Tribunalul Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.313/197/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: „în interpretarea art. 4 din Codul penal, dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016 [prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii»], fiind dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situaţia în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă”, respectiv: „dacă, în conţinutul sintagmei «lege de dezincriminare» sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul în speţă al art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv art. 297 din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare.”

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Andreea Daniela Cavaropol

 

RECTIFICĂRI

 

În cuprinsul Legii nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, se face următoarea rectificare:

- la art. I pct. 2312 (cu referire la textul propus), în loc de: „... al Agenţiei Naţionale pentru Reformă Fiscală şi...” se va citi: „... al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi...”

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.