MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 345/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 345         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 19 aprilie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

 

Decizia nr. 758 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 857 din 14 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1), art. 281 alin. (1) lit. b) şi art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

214. - Hotărâre pentru trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unei construcţii aflate în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Arad, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, şi modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

215. - Hotărâre privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Braşov, Cluj, Dolj, Buzău, Covasna, Caraş-Severin Arad, Maramureş, Sălaj, Gorj, Constanţa, Satu Mare Vrancea şi municipiul Bucureşti

 

216. - Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar a imobilului 2988, aflat în domeniul public al statului, şi pentru transmiterea acestuia din domeniul public a statului şi din administrarea Ministerului Apărări Naţionale în domeniul public al comunei Onceşti judeţul Maramureş

 

221. - Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţie publice de subprefect al judeţului Braşov de către domnul Băncilă Ciprian-Marius

 

Rectificări la:

 - Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009;

 - Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 713

din 9 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Adrian Valentin Moise în Dosarul nr. 1 794/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.265D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate în acest sens arată că Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a fost adoptat în limitele şi în executarea normelor primare cuprinse în legea organică a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.122 din 17 iunie 2016, astfel cum a fost completată prin Sentinţa civilă nr. 2.476 din 2 septembrie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 1.794/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Adrian Valentin Moise într-o cauză în contencios administrativ privind soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012 pentru adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale în ansamblul său şi, în special, a dispoziţiilor care reglementează statutul magistraţilor-asistenţi, precum şi anularea răspunsului emis de Curtea Constituţională prin prim-magistratul-asistent.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 sunt considerate a fi contrare Legii fundamentale deoarece Parlamentul şi-a delegat neconstituţional puterea exclusivă de a legifera, prin lege organică, în sfera relaţiilor care privesc organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Se mai arată că se încalcă art. 148 din Constituţie prin raportare la principiul democraţiei participative cu sediul în art. 10 alin. 3 şi art. 11 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în măsura în care textele criticate se interpretează în sensul în care Curtea Constituţională este scutită de obligaţia de a informa şi consulta cetăţenii şi asociaţiile legal constituite, în procedura de elaborare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.

6. Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale în măsura în care se înţelege că, după ce o instanţă de judecată a hotărât că o dispoziţie legală criticată are legătură cu soluţionarea cauzei şi sesizează, pe cale de consecinţă, Curtea Constituţională, cu soluţionarea excepţiei, aceasta ar putea să o respingă ca inadmisibilă, deoarece textul legal criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 nu se referă la obiectul de reglementare al art. 148 din Constituţie.

8. Mai arată că Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii Constituţionale reprezintă un act normativ ele forţă juridică inferioară legii, astfel că delegarea atribuţiilor de emitere a acestuia către organul administrativ care îl va executa reprezintă doar forma de aplicare a atribuţiilor legale de punere în executare a legii de către organele administrative, care au posibilitatea legala de a emite inclusiv acte administrative cu caracter normativ, iar nu numai cu caracter individual, nu orice act conţinând dispoziţii normative intrând în competenţa de legiferare a Parlamentului.

9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 instanţa arată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează modul concret de interpretare şi aplicare a prevederilor procedurale din Legea nr. 47/1992 şi de Codul de procedură civilă de către instanţa constituţională.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că, în conformitate cu mandatul constituţional conferit de art. 146 lit. d) şi lit. I) din Legea fundamentală, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevăd că instanţa constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Totodată, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv Decizia nr. 335 din 28 iunie 2005, Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005 şi Decizia nr. 329 din 18 aprilie 2006,

12. Referitor la dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, arată că Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a fost adoptat în temeiul, în limitele şi în executarea normelor primare cuprinse în legea de organizare şi funcţionare a instanţei constituţionale.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. burtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2j, ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Cartea I, nr. &07 din 3 decembrie 2010, care au următorul cuprins:

- Art. 29 alin. (1): „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei Pi orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

- Art. 75 alin. (3): „în termen de 3 zile de la constituire, Curtea îşi alege preşedintele, iar Pi termen de 10 zile adoptă regulamentul de organizare şi funcţionare.

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. t), potrivit căruia „Prin lege organică se reglementează [...] celelalte domenii pentru care Pi Constituţie se prevede adoptarea de legi organice., art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) şi (6) referitoare la realizarea justiţiei prin instanţele judecătoreşti şi la controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, art. 146 lit. I), potrivit căruia „Curtea Constituţională [...] îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. Din notele scrise depuse la dosarul cauzei, Curtea reţine că sunt invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin legea sa organică de organizare şi funcţionare, legiuitorul a detaliat dispoziţiile constituţionale şi a reglementat o serie de reguli procedurale de punere în practică a atribuţiilor sale. Astfel, Curtea Constituţională, instituţie fundamentală a statului, are drept scop garantarea supremaţiei Constituţiei şi a principiilor statului de drept şi al separaţiei şi echilibrului puterilor, ceea ce presupune, printre altele, rolul Curţii, în limitele Legii fundamentale, de a asigura conformitatea legislaţiei cu normele şi principiile constituţionale. În calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, independentă, Curtea se supune numai Constituţiei şi legii sale organice, fiind singura în drept să hotărască, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, asupra competenţei sale, care nu poate fi contestată de nicio autoritate publică. Mai mult, legiuitorul organic, în vederea asigurării independenţei Curţii, a instituit o serie de reguli privind organizarea şi desfăşurarea activităţii sale, sens în care a reglementat şi obligaţia primei curţi legal constituite de a adopta regulamentul de organizare şi funcţionare. Totodată, legiuitorul, prin art. 50 al Legii nr. 47/1992, a statuat că Plenul Curţii Constituţionale, alcătuit din judecătorii acesteia, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, putând lua orice măsură necesară pentru buna desfăşurare a activităţii instanţei constituţionale.

18. Aşadar, dispoziţiile privitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt cuprinse în Legea fundamentală, fiind transpuse, cu respectarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. t) şi art. 142 alin. (5) din Constituţie, la nivel infraconstituţional prin Legea nr. 47/1992, iar Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012 pentru adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial ăl României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2012, a fost adoptată, în temeiul, în limitele şi în executarea dispoziţiilor cuprinse în legea organică a Curţii, în vederea stabilirii organizării şi funcţionării acesteia, a atribuţiilor şi regulilor de procedură specifice activităţii sale, precum şi a regulilor de procedură ce privesc răspunderea disciplinară. De altfel, Curtea învederează faptul că art. 3 din Regulament statuează cu privire la faptul că dispoziţiile acestuia se interpretează şi se aplică în conformitate cu prevederile Legii nr. 47/1992, ale Legii nr. 124/2000 privind structura personalului Curţii Constituţionale, ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale celorlalte dispoziţii legale aplicabile, după caz, judecătorilor şi personalului Curţii Constituţionale.

19. Prin urmare, Curtea reţine că legea se caracterizează printr-un anumit nivel de generalitate, abstractizare şi conceptualizare, Parlamentul având plenitudinea de competenţă în privinţa alegerii şi adoptării soluţiilor legislative corespunzătoare, în considerarea acestor aspecte. Însă, reglementarea de detaliu, care dezvoltă prevederile legale cu respectarea cadrului şi limitelor acestora, ţine de sfera actelor cu caracter infralegal, astfel cum este şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.

20. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 lit. I) din Constituţie, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât se referă la alte atribuţii privind controlul de conformitate cu Legea fundamentală, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă. Dacă voinţa legiuitorului constituant ar fi fost aceea de a conferi Curţii Constituţionale atribuţii de altă natură decât controlul de conformitate cu Legea fundamentală, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă, această voinţă ar fi trebuit să se materializeze într-o normă expresă, care să precizeze natura acestor competenţe. Or, din interpretarea sistematică a prevederilor Constituţiei, în ansamblul lor, precum şi a dispoziţiilor art. 146, care cuprinde un singur alineat în care sunt enumerate atribuţiile Curţii Constituţionale, rezultă că legiuitorul constituant nu a reglementat atribuţii cu natură juridică diferită, competenţa materială a instanţei constituţionale limitându-se exclusiv la controlul de constituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).

21. În continuare, referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, teza privind legătura cu soluţionarea cauzei, Curtea reţine că acestea sunt considerate ca fiind neconstituţionale întrucât consacră competenţa Curţii de a respinge, ca inadmisibilă, o excepţie de neconstituţionalitate pe motiv că textul criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, chiar dacă, în prealabil, instanţa judecătorească a quo a stabilit îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

22. În acest sens, Curtea reţine că prima teză a art. 146 lit. d) din Constituţie, privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, reglementează un control a posteriori, concret, de constituţionalitate, ce presupune sine qua non existenţa unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce excepţia de neconstituţionalitate a unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013 şt Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 21). Mai mult, dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de o persoană care nu a fost parte în litigiu, iar soluţia pronunţată prin decizia Curţii nu va produce niciun efect cu privire la o cerere ab initio inadmisibilă, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură CU soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 101 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 26 aprilie 2017, paragraful 16). Determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorita caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012).

23. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr.47/1992 „legătura cu soluţionarea cauzei* presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 43& din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 4fj5 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

24. Prin urmare, Curtea a reţinut că, odată sesizată, are sarcina de a controla constituţionalitatea actelor de reglementare primară, fără a condiţiona acest control de eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislaţiei a actului criticat pentru neconstituţionalitate, drept care „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 43, şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).

25. În ceea ce priveşte interesul în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, neavând un interes real, personal în promovarea acesteia, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane. Totodată, excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală nu au legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015).

26. Ca atare, Curtea reţine că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se face în faţa instanţelor judecătoreşti, cu condiţia existenţei, aşadar, a unui proces pendinte. Instanţa de judecată se pronunţa doar asupra admisibilităţii excepţiilor de neconstituţionalitate, cu obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condiţiile legii, având rolul unui filtru al excepţiei de neconstituţionalitate invocate de părţi. Instituind imposibilitatea sesizării Curţii Constituţionale direct de către părţi, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri şi tergiversarea cauzelor deduse judecăţii, în deplin acord cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 519 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 12 august 2015, paragrafele 20 şi 21, şi Decizia nr. 243 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 2 iulie 2013).

27. Curtea observă că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa de judecată sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Instanţele de judecată au rolul de partener al Curţii, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanţei constituţionale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate. În situaţia în care instanţa de judecată constată că excepţia este admisibilă, va dispune sesizarea Curţii Constituţionale, care, în aceste condiţii, îşi va exprima opinia cu privire la contrarietatea dintre textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii şi textul de referinţă pretins încălcat. Atunci când excepţia este inadmisibilă, instanţa de judecată o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională, partea având, în această situaţie, posibilitatea formulării recursului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

28. Având în vedere criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acceptarea acestora echivalează cu stabilirea unei competenţe exclusive în sarcina instanţei de judecată de a verifica admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate prin prisma legăturii cu soluţionarea cauzelor a textelor legale criticate. Or, excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât, atât instanţei a quo, cât şi celei a quem le revine competenţa de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituţionalitate. Dacă, în privinţa instanţei a quo, verificarea condiţiilor de admisibilitate ţine de îndeplinirea condiţiilor legale necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, pentru instanţa a quem această verificare are semnificaţia întrunirii condiţiilor necesare declanşării controlului de constituţionalitate, respectiv a cercetării prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepţii de neconstituţionalitate prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformităţii normei legale cu Constituţia se plasează în cadrul controlului concret de constituţionalitate.

29. În consecinţă, Curtea reţine că, sub aspectul verificării condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire specială asupra tezei referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei, este vorba de o competenţă partajată între instanţele judecătoreşti şi instanţa constituţională, astfel că exercitarea de către instanţele judecătoreşti a unui prim filtru cu privire la aceasta nu exclude competenţa Curţii Constituţionale de a verifica, la rândul ei, aceste condiţii.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Valentin Moise în Dosarul nr. 1.794/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 758

din 23 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ludovic Murvai în Dosarul nr. 9.516/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.098D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2017, în prezenţa reprezentantului legal al autorului excepţiei, domnul avocat Mircea Ursuţa din cadrul Baroului Bihor şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ocazie cu care Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, potrivit art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea succesiva a pronunţării pentru data de 9 noiembrie 2017 şi 23 noiembrie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 4 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.516/271/2016, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ludovic Murvai în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (î) şi art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece obligă persoana vătămată la plata cheltuielilor judiciare în caz de împăcare. Astfel, se poate ajunge ca aceasta să plătească cu titlu de cheltuieli judiciare o sumă mai mare decât însuşi obiectul acelui proces, fără a avea nicio culpă în declanşarea şi continuarea procedurilor respective, întrucât în cauză a operat principiul oficialităţii. În acest mod, apreciază autorul excepţiei, se dispune în mod indirect o măsură de trecere în proprietatea publică a unui bun proprietate privată, pe bază de discriminare. Arată că în cauză a suferit o pagubă de 680 lei, pe care a recuperat-o prin intermediul mijloacelor legale puse la dispoziţie, dar urmează să plătească pentru acest serviciu oferit o sumă mai mare decât prejudiciul suferit.

5. În concluzie, soluţia legală de obligare a persoanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare, în caz de împăcare, fără a exista o culpă a acesteia (împăcarea în scopul recuperării prejudiciului nu poate fi considerată o culpă procesuală) este contrară dreptului la un proces echitabil, precum şi dispoziţiilor constituţionale care garantează proprietatea privată.

6. Judecătoria Oradea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Cheltuielile judiciare ocazionate de procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli. Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în acord cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, în considerarea unor situaţii deosebite, poate institui reguli speciale de procedură. Persoana vătămată se poate împăca cu inculpatul, condiţiile împăcării putând fi impuse de aceasta, întrucât legea nu limitează suma pe care o poate pretinde pentru a se împăca cu inculpatul.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea Constituţională, pronunţându-se asupra soluţiei legislative anterioare, similară cu cea criticată în cauza de faţă, a statuat că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli.

9. Prevederile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie.

10. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată prin instituirea plăţii unor taxe judiciare, în jurisprudenţa instanţei europene s-a reţinut că, atunci când cuantumul acestor taxe este foarte ridicat, de natură a atrage imposibilitatea pentru parte a le plăti, această împrejurare constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul de acces la instanţă, făcând ca acest drept, esenţial pentru asigurarea principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, să nu mai fie real şi efectiv, ci doar teoretic şi iluzoriu. Totodată, nivelul acestor taxe, în lumina circumstanţelor speciale ale cauzei, incluzând posibilitatea reclamantului de a le plăti, precum şi faza procedurală în care aceste restricţii sunt impuse sunt factori care trebuie luaţi în calcul pentru a stabili dacă o persoană s-a putut bucura de dreptul de acces şi a beneficiat de o judecată din partea unei instanţe. Aceste argumente sunt, în opinia Guvernului, valabile şi în cazul cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu atât mai mult cu cât, în speţă, cuantumul cheltuielilor nu este unul excesiv, care să pună în pericol mijloacele de existenţă ale autorului.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, documentele depuse, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate TI constituie dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) cu denumirea marginală Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează: [...]

2. În caz de încetare a procesului penal de către: [...]

d) inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare.”

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (4) referitor la garantarea dreptului de proprietate privată şi la interzicerea naţionalizării sau a oricăror alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii organice.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate dispun cu privire la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în caz de împăcare şi care vor fi suportate de către inculpat şi persoana vătămată.

16. Autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea că, deşi cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta penală se ridică la suma de 400 tei, a fost obligat la plata unor sume cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 400 lei în Dosarul nr. 16.391/271/2015 privindu-i pe inculpaţii Nicolae Ciobotaru şi Szabo Aurel şi în cuantum de 200 de lei în Dosarul disjuns nr. 9.516/271/2016 vizându-l pe inculpatul Oros Marcel Codin.

17. Drept urmare, apreciază că prevederile legale criticate afectează dreptul de proprietate privată, precum şi dreptul la un proces echitabil, întrucât obligă persoana vătămată la plata cheltuielilor de judecată, în caz de împăcare, fără a exista vreo culpă a acesteia, cu atât mai mult cu cât procesul penal a fost iniţiat în virtutea principiului oficialităţii.

18. Cu privire la aceste critici, Curtea, examinând dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură penală în integralitatea lor, constată că, în procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoanei la plata cheltuielilor judiciare către stat, numai În măsura în care are o culpă procesuală.

19. Totodată, nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea lor, neputându-se aprecia că aceasta are semnificaţia afectării dreptului de proprietate privată prin naţionalizare sau prin trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor, aşa cum susţine autorul excepţiei. Faptul că, în caz de împăcare, în procesul penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de inculpat şi persoana vătămată, nu împiedică părţile interesate să se adreseze justiţiei şi să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil, reglementat de dispoziţiile constituţionale ale art. 21.

20. De asemenea, prin Decizia nr. 87 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2016, paragraful 18, Curtea a statuat că, în calculul cheltuielilor judiciare, instanţele judecătoreşti determină cheltuielile avansate de stat şi cele făcute de părţi şi de alţi subiecţi procesuali. Din prima categorie fac parte cheltuieli precum cele necesare efectuării actelor de procedură sau de probaţiune dispuse de organele judiciare şi cheltuielile pentru conservarea obiectelor ridicate sau sechestrate în cursul procesului. În cea de-a două categorie se încadrează cheltuielile făcute de părţi şi de ceilalţi subiecţi procesuali în cursul procesului, din proprie iniţiativă, cum sunt angajarea unui apărător, depunerea de cereri şi memorii şi administrarea de mijloace de probă pentru susţinerea acţiunii civile, sau pe baza dispoziţiilor instanţei, cum sunt deplasarea la sediul organului judiciar pentru audiere sau nerealizarea unui câştig licit. Prin urmare, aceste două categorii de cheltuieli însumează subcategorii determinate de particularităţile fiecărei cauze penale. Valoarea acestora este atestată prin documente justificative sau este determinată numeric pe baza unor criterii legale, cum sunt ordinele şi normele metodologice de stabilire a onorariilor cuvenite experţilor sau interpreţilor.

21. Aşa fiind, Curtea constată că, în ce priveşte cheltuielile judiciare propriu-zise, acestea pot fi împărţite în două mari categorii: cheltuieli avansate de stat şi cheltuieli făcute de părţi sau de alţi subiecţi procesuali.

22. În procesul penal, obligaţia suportării cheltuielilor judiciare are caracter complex, teoria culpei procesuale uzitată în procesul civil fiind completată cu cea derivând din accesorialitatea cheltuielilor judiciare faţă de răspunderea penală sau, după caz, răspunderea civilă constatată.

23. Obligaţia inculpatului aflat în culpă infracţională de a suporta cheltuielile judiciare este principală şi integrală, întrucât săvârşirea unei infracţiuni atrage inevitabil desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă, incluzând şi eventualele cheltuieli determinate de persoana vătămată sau partea civilă. Culpa infracţională nu exclude culpa procesuală, în situaţiile în care cheltuielile au fost provocate de o cerere accesorie fondului procesului, respinsă ca neîntemeiată.

24. Celelalte părţi au o obligaţie subsidiară şi limitată de a suporta cheltuielile judiciare, de principiu, culpa lor fiind una procesuală. Obligaţia este subsidiară, întrucât intervine numai când cheltuiala respectivă nu este suportată de inculpat şi limitată numai la cheltuielile provocate din culpa procesuală a părţii. Această soluţie este valabilă întotdeauna în cazul în care părţile nu se înţeleg şi nu se interpun în niciun fel în deturnarea procesului penal de la scopul său.

25. În cazul în care părţile se înţeleg într-una din formele puse la dispoziţie de lege asupra pretenţiilor civile, această înţelegere se răsfrânge şi asupra modului de suportare a cheltuielilor judiciare, conform principiului accesonum sequitur principale. Astfel, cheltuielile judiciare vor fi suportate după cum urmează:

- persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b)];

- partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. c)];

- inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare [art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d)].

26. De asemenea, procesul penal este guvernat, de regulă, de principiul oficialităţii şi, în cazul infracţiunilor având o intensitate redusă a valorii sociale ocrotite, de cel al disponibilităţii. În cazul infracţiunilor guvernate de principiul oficialităţii, legiuitorul, în funcţie de valoarea socială ocrotită de legea penală, precum şi de modalitatea de săvârşire faptei, a instituit posibilităţi de stingere a acţiunii penale şi civile prin voinţa părţilor, sens în care a făcut acest lucru în cazul infracţiunii de furt [art. 231 alin. (2) din Codul penal], de violenţă în familie [art. 199 alin. (2) din Codul penal], de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor [art. 243 alin. (3)], de înşelăciune [art. 244 alin. (3) din Codul penai], de înşelăciune privind asigurările [art. 245 alin. (3) din Codul penal] şi de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti [art. 287 alin. (3) din Codul penal]. Or, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia persoana vătămată/partea civilă nu are nicio culpă procesuală, de vreme ce procesul a fost guvernat de principiul oficialităţii şi că aceasta nu ar trebui, în caz de împăcare, să fie obligată alături de inculpat la plata cheltuielilor judiciare, deoarece dispoziţiile legale criticate, respectiv art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală au o aplicabilitate subsidiară prevederilor consacrate de art. 81 alin. (2) din acelaşi cod, potrivit cărora „Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor”, calitate în care, evident, nu va fi obligată la plata vreunei cheltuieli. Prin urmare, persoana vătămată, neînţelegând să se prevaleze de aceste prevederi, a consimţit prin conduita sa procesuală la continuarea din oficiu a acţiunii penale în scopul alăturării la aceasta a acţiunii sale civile. Acest fapt are semnificaţia unei asumări a anumitor cheltuieli judiciare avansate de stat, pentru că o persoană vătămată poate deveni parte civilă numai dacă, prin propria sa voinţă, până la începerea cercetării judecătoreşti, a exercitat acţiunea civilă în procesul penal, în condiţiile art. 19, 20 şi 84 din Codul de procedură penală.

27. De altfel, Curtea constată că şi conduita persoanei vătămate generează cheltuieli din partea statului şi, de vreme ce împăcarea se face potrivit art. 159 alin. (3) din Codul penal, până la Citirea actului de sesizare, cheltuielile generate până la împăcare trebuie suportate de cei care prin conduita lor au dat o anumita amploare şi întindere în timp procesului penal. Depunerea declaraţiei de împăcare într-o fază avansată a procedurii judiciare duce la o întindere în timp a procesului penal, statul fiind cel care suportă în consecinţă cheltuielile făcute până la acel moment. Acestea puteau fi însă limitate dacă împăcarea ar fi intervenit la un moment cât mai apropiat de cel al începerii urmării penale.

28. În plus, Curtea reaminteşte că şi sub tărâmul vechilor reglementări penale şi procesual penale, inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare, erau obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, chiar dacă acţiunea penală era pusă în mişcare din oficiu [a se vedea art. 192 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968], existând infracţiuni pentru care acţiunea penală, deşi era pusă în mişcare exclusiv din oficiu, împăcarea părţilor înlătura răspunderea penală (a se vedea vătămarea corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2,4 şi 6, seducţia prevăzută de art. 199 alin. 2 şi tulburarea de posesie prevăzută de art. 220 alin. 4, toate din Codul penal din 1969).

29. Subsidiar, Curtea mai constată că persoana vătămată, achiesând la împăcare, prin voinţa sa, a împiedicat statul să finalizeze acţiunea penală pornită din oficiu, autorul infracţiunii neputând fi tras la răspundere penală şi nici obligat la plata integrală a cheltuielilor judiciare avansate de stat. Totodată, nu trebuie ignorat nici faptul că într-un proces penal sunt prezente două categorii de interese, şi anume cel al statului obligat să apere valorile sociale ocrotite de legea penală şi cel al părţilor/persoanelor implicate. Cât priveşte interesul acestora din urmă, în caz de împăcare, interesele sunt concurente, şi anume ale inculpatului de a nu fi tras la răspundere penală, pe de o parte, şi ale persoanei vătămate de a-şi recupera mai repede prejudiciul cauzat, pe de altă parte. De aceea, Curtea apreciază că este normal ca fiecare dintre aceştia din urmă să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

30. În sfârşit, dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. Or, soluţia legislativă potrivit căreia, în caz de împăcare, cheltuielile judiciare vor fi suportate de inculpat şi persoana vătămată, este justificată şi de împrejurarea că împăcarea iasă o incertitudine în ceea ce priveşte culpa procesuală a ambelor părţi, precum şi o incertitudine asupra culpei infracţionale a inculpatului

31. De aceea, instanţa de judecată, fiind în prezenţa unor incertitudini, nu poate obliga inculpatul la plata tuturor cheltuielilor judiciare, deoarece o parte dintre acestea au fost făcute din culpa procesuală a persoanei vătămate cu care s-a împăcat,

32. Totodată, împăcarea părţilor constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale, fiind o convenţie intervenită între părţi, prin care ele se înţeleg să nu mai continue procesul penal şi are ca urmare stingerea efectelor de fond ale acestuia

33. Potrivit legii civile, la care art. 193 din Codul de procedură penală din 1968 şi art. 276 alin. (6) din actualul Cod de procedură penală fac trimitere, această înţelegere poate purta şi asupra plăţii cheltuielilor judiciare suportate de părţi; însă, în lipsa unui asemenea acord, fiecare parte va suporta propriile sale cheltuieli.

34. Prin urmare, chiar dacă, odată cu declaraţia de împăcare, persoana vătămată a pretins cheltuieli judiciare, acestea nu-i pot fi acordate, atâta vreme cât inculpatul nu a consimţit la plata lor. Nu se poate susţine că obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către persoana vătămată ar rezulta implicit din împăcarea intervenită, deoarece această înţelegere de stingere a procesului penal precede şi împiedică elucidarea problemei dacă inculpatul este sau nu vinovat de săvârşirea infracţiunii imputate şi, ca atare, nu există temeiuri pentru ca, în sarcina lui, să se stabilească vreo obligaţie referitoare la plata cheltuielilor judiciare făcute de persoana vătămată.

35. Cât priveşte critica autorului fundamentată pe dispoziţiile art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.

36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ludovic Murvai în Dosarul nr. 9.516/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 857

din 14 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1), art. 281 alin. (1) lit. b) şi art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1), art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Bivolaru în Dosarul nr. 7.932/118/2013*/a1.1 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală. Excepţia formează Obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 812D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la sancţionarea normelor de competenţă materială de către organele de urmărire penală, şi ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii. În ceea ce priveşte interesul personal al procurorului în cazul invocării nulităţii relative de către acesta, arată că doctrina şi practica au încercat o definire a acestuia. Cu toate acestea, în cauza dedusă controlului nu poate fi vorba de o nulitate relativă, ci de o nulitate absolută, determinată de nerespectarea competenţei materiale de către organele de urmărire penală, prin urmare dispoziţiile legale ce reglementează nulitatea relativă nu îşi găsesc aplicarea în cauză, neavând legătură cu aceasta. În continuare, reprezentantul Ministerului Public arată că autorul excepţiei nu aduce critici concrete în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii, astfel că excepţia este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 28 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.932/118/2013*/a1.1, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1), art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Bivolaru, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), art. 131 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) sunt încălcate, deoarece, potrivit Codului de procedură penală, încălcarea competenţei materiale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este sancţionată cu nulitatea relativă, iar nu cu nulitatea absolută. În continuare susţine că este „de neacceptat prevederea de la art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căreia procurorul are dreptul să invoce o nulitate relativă dacă are un interes propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate. Resorturile filosofice şi juridice ale acestei reglementări rămân oculte. Procurorul nu poate avea niciodată un interes propriu în procesul penal, pentru simplul motiv că el este un mandatar legal al statului, care este titularul acţiunii penale. Procurorul nu deţine acţiunea penală, el doar o exercită în numele statului. S-ar putea, însă, să ne aflăm în prezenţa unei reglementări marcate de sinceritate involuntară”. Pe cale de consecinţă, autorul excepţiei apreciază că textele atacate sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd sancţiunea nulităţii absolute pentru încălcarea competenţei materiale exclusive de efectuare a urmăririi penale.

6. Tribunalul Constanţa - Secţia penală susţine că ipotezele care constituie cazuri de nulitate absolută sunt numai cele cuprinse în art. 281 din Codul de procedură penală, enumerarea fiind limitativă. Încălcarea prevederilor referitoare la asistarea de către avocat, atunci când este obligatorie, atrage sancţiunea nulităţii absolute nu numai când se referă la suspect sau inculpat, ci şi atunci când este vorba de celelalte părţi. Legiuitorul a omis, însă, să includă aici şi persoana vătămată, care, chiar dacă nu mai este parte în proces, este subiect procesual principal, alături de suspect, şi ar trebui să beneficieze de aceleaşi garanţii ca şi părţile în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la apărare. Altfel, există o încălcare a principiului egalităţii de arme şi de şanse,

7. Spre deosebire de reglementarea anterioară, invocarea nulităţilor absolute nu se mai poate face, nediferenţiat, pe parcursul întregului proces penal. Astfel, încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la prezenţa suspectului sau a inculpatului sau la asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, când sunt obligatorii, în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, se poate face numai până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Raţiunea unei astfel de dispoziţii este generată de rolul fazei procesuale a camerei preliminare, care trebuie să examineze tocmai neregularităţile de procedură ivite înaintea fazei de judecată, pentru ca aceasta din urmă să dobândească celeritatea impusă de cerinţa soluţionării cauzei Intr-un termen rezonabil. Astfel, instanţa apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât procedura de judecată şi competenţa instanţelor de judecată sunt prevăzute de lege, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că noul Cod de procedură penală aduce unele modificări în conţinutul dispoziţiilor ce reglementează regimul nulităţilor, printre care: stabilirea expresă a principiului că actele ulterioare celui declarat nul, care au o legătură directă cu acesta, sunt la rândul lor lovite de nulitate, scoaterea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, efectuarea anchetei sociale pentru minori, competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală etc. Nulitatea absolută poate fi definită ca fiind acea nulitate constatată la cerere sau din oficiu în orice stare a procesului penal sau în anumite cazuri expres prevăzute până la încheierea unei anumite etape procesuale şi care determină întotdeauna anularea actelor procesuale şi procedurale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de lege. Cazurile de nulitate absolută sunt cele cuprinse în art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, enumerarea fiind limitativă, astfel cum rezultă din formularea articolului menţionat şi nu e de natură a încălca prevederile constituţionale invocate.

10. În continuare, Guvernul arată că nulitatea relativă este definită în cadrul alin. (1) şi nu poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, decât atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate. Normele criticate nu sunt de natură a aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece reglementarea normelor privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege.

11. Avocatul Poporului, invocând Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate, în prezenta cauză, a devenit inadmisibilă.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, susţinerile autorului excepţiei se referă la încălcarea competenţei materiale a organului de urmărire penală, astfel că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie circumscris art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 280 alin. (1), art. 281 alin. (1) lit. b) şi art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:

- Art. 280 alin. (1): „încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod.

- Art. 281 alin. (1): „Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: (...)

b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

- Art. 282 alin. (1) şi alin. (2): (1) încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcatei*

15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege, art. 131 alin. (2) referitor la rolul Ministerului Public şi art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul excepţiei s-a limitat în motivarea acesteia la trimiterea la dispoziţiile constituţionale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“. În consecinţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, nefiind motivată.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.

18. Cu acel prilej. Curtea a observat că, deşi există modificări ale normelor ce guvernează urmărirea penală şi implicit a competenţei de realizare a acesteia, aceste modificări nu au determinat o diminuare a importanţei acestei faze procesuale şi nici a rolului pe care organul de urmărire penală îl ocupă în cadrul procesului penal, astfel încât să se desprindă o justificare rezonabilă a eliminării din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

19. Curtea a constatat că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile/ competenţele autorităţilor sunt definite prin lege. Principiul legalităţii presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenţă, în acest sens, dispoziţiile art. 58 din Codul de procedură penală reglementează instituţia verificării competenţei de către organul de urmărire penală, care este dator să îşi verifice competenţa imediat după sesizare, iar în cazul în care constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, fie să dispună de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă, fie să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent.

20. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte legiuitorul, principiul legalităţii - componentă a statului de drept - îl obligă pe acesta să reglementeze în mod clar competenţa organelor judiciare. În acest sens, Curtea a statuat că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului (Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, paragraful 17). Cu toate acestea, Curtea a apreciat că sarcina legiuitorului nu poate fi considerată îndeplinită doar prin adoptarea unor reglementări relative la competenta organelor judiciare. Având în vedere importanţa regulilor de competenţă în materia penală, legiuitorului îi incumbă obligaţia de a adopta prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, prin reglementarea unor sancţiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislaţiei poate fi obstrucţionată prin absenţa unor sancţiuni corespunzătoare, precum şi printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancţiunilor relevante.

21. Astfel, deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, Curtea apreciază că aceasta trebuie să fie incidenţă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competenţă, Curtea a observat că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia. Aceasta este şi explicaţia pentru care încălcarea dispoziţiilor legale privind această competenţă se sancţiona în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută,

22. Or, eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancţiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenţei sale materiale şi după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă pe care le-a adoptat.

23. Totodată, Curtea a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, şi, implicit, determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut, sub sancţiunea nulităţii absolute, nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situaţie, prezumată iuris et de iure.

24. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

25. Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi reţinând că Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 a fost publicată la data de 17 iulie 2017, iar încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentul dosar este din 28 februarie 2017, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă, urmând să o respingă în consecinţă.

26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că „nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum, însă, nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca. În ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să dovedească vătămarea pretinsă” (Decizia nr. 113 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 14 martie 2005; Decizia nr. 403 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 3 august 2005).

27. Totodată, Curtea a reţinut că nulitatea relativă este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalităţii şi rezultă din încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta se caracterizează prin faptul că intervine atunci când prin încălcarea dispoziţiilor legale s-a produs o vătămare a drepturilor participanţilor la procesul penal (procuror, părţi şi subiecţii procesuali principali), că aceasta trebuie invocată într-o anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzut de lege, că aceasta se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu îşi exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege şi prin faptul că subiecţii procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum şi un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale pretins încălcate. Aşadar, cazurile în care poate 11 invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziţii procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută (Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 19 şi 20).

28. În ceea ce priveşte subiecţii ce pot invoca nulitatea relativă, Curtea observă că dispoziţia procesual penală menţionează pe procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată. Aceşti subiecţi pot invoca nulitatea unui act doar în măsura în care dispoziţia legală încălcată proteja un drept procesual propriu al acestora.

29. În ceea ce priveşte interesul procesual propriu al procurorului, Curtea reţine că legiuitorul nu a avut în vedere un interes personal al acestuia, ci interesul circumscris prevederilor constituţionale şi legale privind rolul Ministerului Public. Astfel, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar, în cuprinsul titlului III, capitolul I, art. 62-69 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, sunt consacrate atribuţiile Ministerului Public. Totodată, Codul de procedură penală reglementează desfăşurarea procesului penal şi a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală, stabilind competenţele şi rolul procurorului.

30. Aşa fiind, Curtea constată că interesul procesual propriu al procurorului este determinat de interesul general în considerarea căruia acesta acţionează în fiecare caz şi circumscris prevederilor constituţionale şi legale care stau la baza configurării rolului Ministerului Public.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Bivolaru în Dosarul nr. 7.932/118/2013*/a1.1 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unei construcţii aflate în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Arad, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, şi modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se actualizează descrierea tehnică a bunului imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Arad, potrivit anexei nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a construcţiei din compunerea bunului imobil prevăzut la art. 1, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, potrivit anexei nr. 2.

Art. 3. - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera în mod corespunzător datele din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 12 aprilie 2018.

Nr. 214.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a bunului imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Arad pentru care se actualizează descrierea tehnică

 

Nr. crt.

Nr. M.F.P.

Codul de clasificare

Administratorul bunului Codul unic de înregistrare

Denumirea bunului

Descrierea tehnică

Adresa

0

1

2

3

4

5

6

1

27561

8.29.08

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Arad

CUI 20715212

Sediu Sucursala Arad

Sc = 418 mp; S+P+1 S teren = 1.312 mp

CF nr. 317429 Arad

Judeţul Arad, MRJ Arad;

str. Petru Rareş nr. 3

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a construcţiei din compunerea unui bun imobil care trece din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării

 

Nr. M.F.P. Codul de clasificare

Administratorul bunului Codul unic de înregistrare

Descrierea tehnică a bunului Nr. carte funciară

Descrierea tehnică a părţii bunului care se scade din inventar

Descrierea tehnică a părţii bunului care rămâne în inventar

Valoarea de inventar a bunului

Valoarea de inventar a părţi bunului care se scade din inventar

Valoarea de inventar a părţii bunului care rămâne în inventar

27561

(parţial)

8.29.08

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură -Centrul Judeţean Arad

CUI 20715212

Sc = 418 mp;

S + P+1

S teren = 1.312 mp

CF nr. 317429Arad

Sc = 418 mp S + P+1

S teren = 1.312 mp

252.049 lei

74.297 lei

177.752 lei

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniu] public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Braşov, Cluj, Dolj, Buzău, Covasna, Caraş-Severin, Arad, Maramureş, Sălaj, Gorj, Constanţa, Satu Mare, Vrancea şi municipiul Bucureşti

 

Având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorii de inventar a unui imobil din domeniul public al statului aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestuia conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatării unei suprafeţe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru şi înscriere în cartea funciară.

Art. 2. - Se aprobă actualizarea adreselor poştale ale imobilelor aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a înscrierii acestora în cartea funciară.

Art. 3. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale imobilelor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, la care se modifică valorile de inventar ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

p. Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 12 aprilie 2018.

Nr. 215.


*) Anexele nr. 1-3 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind actualizarea valorii de inventar a imobilului 2988, aflat în domeniul public al statului, şi pentru transmiterea acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al comunei Onceşti, judeţul Maramureş

 

Având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorii de inventar şi descrierea tehnică a imobilului 2988, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziţia cu nr. M.F.P. 106712, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - (1) Se aprobă transmiterea imobilului 2988, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al comunei Onceşti, judeţul Maramureş, precum şi declararea acestuia din bunde interes public naţional în bun de interes public local.

(2) După preluare, imobilul transmis potrivit alin. (1) se utilizează pentru crearea unei zone de agrement public care presupune realizarea unor facilităţi dedicate - de camping, cabane turistice, picnic, sport în aer liber, echitaţie, într-un termen de 5 ani de la preluarea imobilului, conform Hotărârii Consiliului Local al Comunei Onceşti nr. 38/2017, modificată prin Hotărârea nr. 49/2017.

Art. 3.-în cazul în care nu se respectă destinaţia imobilului şi termenul prevăzute la art. 2 alin. (2), acesta revine în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 4 - Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 5. - Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi de cadastru şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

p. Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 12 aprilie 2018.

Nr. 216.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului 2988 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, la care se actualizează valoarea de inventar, conform art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nr. M.F.P.

Codul de clasificare

Denumirea bunului din domeniul public al statului

Adresa

Elementele-cadru de descriere tehnică, Carte funciară/ Nr. cadastral

Valoarea bunului imobil înscrisa în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

(lei)

Valoarea de inventar actualizata a bunului imobil ca urmare a reevaluării (lei)

Administratorul

bunului/CUI

106712

8.19.01

Imobil 2988

Judeţul Maramureş,

comuna Onceşti

Teren*

C.F. nr. 50067 Nr. cad. 50067

3.539.469

6.291.111,91

Ministerul Apărării Naţionale CUI-4183229


* Conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, instituţiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale şi care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului 2988 care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al comunei Onceşti, judeţul Maramureş, şi se declară din bun de interes public naţional în bun de interes public local

 

Nr. M.F.P.

Codul de clasificare

Denumirea bunului

Adresa

Elementele-cadru de descriere tehnică,

Cartea funciară/ Nr. cadastral

Valoarea de inventar

(în lei)

Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI

Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI

106712

8.19.01

Imobil 2988

Judeţul Maramureş,

Comuna Onceşti

Teren

Suprafaţa terenului - 8,4822 ha

C.F. nr. 50067 Nr. cad. 50067

6.291.111,91

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale CUI -4183229

Comuna Onceşti, judeţul

Maramureş, domeniul public CUI -4240847

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Braşov de către domnul Băncilă Ciprian-Marius

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Braşov de către domnul Băncilă Ciprian-Marius.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 18 aprilie 2018.

Nr. 221

 

RECTIFICĂRI

 

În cuprinsul Legii nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 şi 399 bis din 7 iunie 2011, se face următoarea rectificare:

- la anexa nr. 3.31, la nota de subsol în loc de: „**) Suprafaţă înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. MF 101721 şi transferată de la...” se va citi: „**) Suprafaţă înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. MF 157994 şi transferată de la...”.

 

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 30 martie 2018, se face următoarea rectificare:

- la art. II alin. (2), în loc de: „... potrivit prevederilor art. I pct. 28...”se va citi: „... potrivit prevederilor art. I pct. 29...”.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.