MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 349/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 349         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 20 aprilie 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

91. - Lege privind Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri

 

346. - Decret pentru promulgarea Legii privind Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri

 

ACTE ALE SENATULUI

 

5. - Decizie privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 23-24 aprilie 2018

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

225. - Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Societăţii de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

 

227. - Hotărâre privind contribuţia voluntară a României cu suma de 100.000 de dolari SUA la reconstituirea resurselor financiare ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) pentru anul 2018

 

228. - Hotărâre pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, precum şi pentru stabilirea cuantumului pe unitatea de măsură aferent acestora pentru anul de cerere 2017

 

229. - Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Compania Naţională „Poşta Română” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

526/878. - Ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora

 

582. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea Listei cu gradatorii autorizaţi

 

4.513. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, privind completarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 3.293/2016 pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - (1) Se instituie următoarele distincţii naţionale:

a) Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului”;

b) Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”.

(2) Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului” se acordă instituţiilor militare şi civile, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, unităţilor administrativ-teritoriale, organizaţiilor neguvernamentale, precum şi persoanelor fizice care, prin activitatea desfăşurată, păstrează într-o măsură deosebită memoria faptelor de arme şi a sacrificiului uman consemnat în Războiul pentru întregirea Neamului, contribuie la protejarea mormintelor şi a operelor comemorative de război şi la studierea istoriei Războiului pentru întregirea Neamului.

(3) Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” se acordă persoanelor fizice sau juridice, instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvemamentale, autorităţilor administraţiei publice locale sau unităţilor administrativ-teritoriale care păstrează, cultivă, dezvoltă şi prezintă într-o măsură deosebită memoria evenimentelor şi personalităţilor care au contribuit la făurirea unităţii naţionale şi a statului modern român sau, prin activitate ori carieră, la apărarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire din 1918.

(4) Distincţiile naţionale prevăzute la alin. (1) se conferă, prin decret, de către Preşedintele României, la propunerea motivată a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, a prim-ministrului, a preşedintelui Academiei Române sau a Departamentului cultură, culte şi Centenar din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

(5) Sumele necesare confecţionării însemnelor, casetelor, brevetelor şi etuiurilor necesare conferirii acestor medalii se vor asigura din bugetul Administraţiei Prezidenţiale.

(6) în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba, prin hotărâre, descrierea distincţiilor naţionale prevăzute la alin. (1), procedurile de înaintare a propunerilor, criteriile de acordare a distincţiilor, precum şi cazurile de retragere.

Art. 2. - (1) Se instituie Medalia Parlamentară „România Centenară”, distincţie parlamentară care se va conferi, prin hotărâre, de către Parlamentul României, parlamentelor sau altor instituţii ale statelor care au sprijinit eforturile de realizare a statului naţional unitar român modern şi parlamentelor sau altor instituţii ale statelor partenere care au sprijinit şi susţin eforturile României de integrare euroatlantică.

(2) Medalia Parlamentară „România Centenară” se acordă de către Parlamentul României, la propunerea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

(3) în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor înainta plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului propunerile de acordare a Medaliei Parlamentare „România Centenară”.

(4) Sumele necesare confecţionării însemnelor, casetelor, brevetelor şi etuiurilor necesare conferirii acestor medalii, precum şi sumele necesare organizării ceremoniilor de acordare a Medaliei Parlamentare „România Centenară” se vor asigura din bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

(5) în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba prin hotărâre descrierea distincţiei prevăzute la alin. (1), procedurile de înaintare a propunerilor, criteriile de acordare a distincţiei, precum şi cazurile de retragere.

Art. 3. - (1) Se instituie Distincţia Parlamentară „100 de ani recunoştinţă”, care se va conferi, prin hotărâre, de către Parlamentul României, parlamentelor sau altor instituţii militare ori civile ale statelor care au sprijinit România în Războiul pentru întregirea Neamului.

(2) Distincţia Parlamentară „100 de ani recunoştinţă” se acordă de către Parlamentul României, la propunerea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

(3) în termen de 5 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor înainta plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului propunerile de acordare a Distincţiei Parlamentare „100 de ani recunoştinţă”.

(4) Sumele necesare confecţionării însemnelor, casetelor, brevetelor şi etuiurilor necesare conferirii acestor distincţii, precum şi sumele necesare organizării ceremoniilor de acordare a Distincţiei Naţionale „100 de ani recunoştinţă” se vor asigura din bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

(5) în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba, prin hotărâre, descrierea distincţiei prevăzute la alin. (1), procedurile de înaintare a propunerilor, criteriile de acordare a distincţiei, precum şi cazurile de retragere.

Art. 4. - (1) Se instituie următoarele Medalii de onoare:

a) Medalia de onoare „Loc al Războiului pentru întregirea Neamului”;

b) Medalia de onoare „Loc al Marii Uniri”.

(2) Medalia de onoare „Loc al Războiului pentru întregirea Neamului” se acordă localităţilor sau locurilor de bătălie ale Războiului pentru întregirea Neamului.

(3) Medalia de onoare „Loc al Marii Uniri” se acordă localităţilor, locurilor publice sau imobilelor în care s-au desfăşurat evenimente semnificative legate de Marea Unire din 1918.

(4) Medaliile de onoare prevăzute la alin. (1) se acordă, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea motivată a Academiei Române, a instituţiilor de învăţământ superior, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale sau a Departamentului cultură, culte şi Centenar din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

(5) Medaliile prevăzute la alin. (1) vor fi afişate sub formă de panou sau plachetă, la intrarea în localitate ori, după caz, în locurile publice sau pe imobilele respective şi vor avea forma, dimensiunile şi grafica stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(6) Sumele necesare confecţionării panourilor şi plachetelor prevăzute la alin. (5) vor fi suportate din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale pe teritoriul cărora se găsesc locurile publice cărora li se acordă medaliile prevăzute la alin. (1).

(7) în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba, prin hotărâre, descrierea medaliilor prevăzute la alin. (1), procedurile de înaintare a propunerilor, criteriile de acordare a medaliilor, precum şi cazurile de retragere.

Art. 5. - Pentru perioada 2019-2020, în urma consultării şi pe baza propunerilor venite de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din partea altor instituţii, companii de stat, regii autonome, culte religioase legal recunoscute, organizaţii neguvernamentale şi creatori independenţi, Guvernul României va elabora anual, până la data de 30 noiembrie a anului anterior, Programul naţional de aniversare a Centenarului, aferent anului următor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 6. - (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări, ceremonii şi activităţi legate de Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului şi al Marii Uniri. Activităţile din Programul naţional de aniversare a Centenarului vor fi finanţate din bugetele autorităţilor publice şi instituţiilor organizatoare.

(2) Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va selecta activităţile incluse în Programul naţional de aniversare a Centenarului, pe baza criteriilor stabilite de acesta, privind relevanţa şi încadrarea bugetară a activităţilor propuse.

Art. 7. - (1) în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se va constitui o Comisie specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată Centenarului.

(2) Comisia specială se va constitui şi îşi va desfăşura activitatea prin hotărâre a Parlamentului României, în conformitate cu art. 4 alin (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 19 aprilie 2018.

Nr. 91.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 18 aprilie 2018.

Nr. 346.

 

ACTE ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

DECIZIE

privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 23-24 aprilie 2018

 

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat,

 

preşedintele Senatului decide:

 

Articol unic. - În perioada 23-24 aprilie 2018, conducerea Senatului va fi asigurată de domnul senator Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al Senatului.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 19 aprilie 2018.

Nr. 5.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Societăţii de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

 

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Societăţii de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Adrian Marius Rândunică,

secretar de stat

 

Bucureşti, 18 aprilie 2018.

Nr. 225.

 

ANEXĂ

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

Societatea „METROREX” - S.A.

Sediul/Adresa: bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, Bucureşti

Cod unic de înregistrare 13863739

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2018

 

 

 

- mii lei -

 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri an curent 2018

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd. 1 = Rd. 2 + Rd. 5 + Rd. 6)

1

1.739.158,98

 

1

 

Venituri totala din exploatare, din care:

2

1.738.998,98

 

 

 

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

360.319,00

 

 

 

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

 

 

2

 

Venituri financiare

S

1.200,00

 

3

 

Venituri extraordinare

6

 

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7 = Rd. 8 + Rd. 20 + Rd.21)

7

1.833.562,96

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

1,832.690,96

 

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

291.269,82

 

 

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

3.309.63

 

 

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

468.737,65

 

 

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd. 13 + Rd. 14)

12

427.403,65

 

 

 

C1

ch. cu salariile

13

393.670,98

 

 

 

C2

bonusuri

14

33.732,67

 

 

 

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

15

 

 

 

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

 

 

 

 

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

652.81

 

 

 

C5

Cheltuieli cu contribuţiile datorate de angajator

18

40.465,79

 

 

 

alte cheltuieli de exploatare

19

1.069.373,87

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

372.00

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

 

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

-95.364

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

 

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

 

 

1

 

Rezerve legale

25

 

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

 

 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

 

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit În limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

 

 

3

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

 

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

 

 

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 

 

 

c)

- dividende cuvenite altor acţionari

34

 

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 ce repartizează la alte rezerve şi constituie curcă oro orie de finanţare

35

 

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

 

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

37

 

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

 

 

 

SI

cheltuieli cu salariile

39

 

 

 

0

cheltuieli privind prestările de servicii

40

 

 

 

m

cheltuieli cu reclama si publicitate

41

 

 

 

a

alte cheltuieli

42

 

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

1.052.631,00

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

1.025.590,00

 

 

 

 

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

1.052.631,00

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 

 

1

 

Nr. da personal prognozat la finele anului

48

4.560

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

4.560

 

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială *)

50

7.451,03

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat **)

51

5.408,85

 

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd. 2 / Rd. 49)

52

380,92

 

6

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

301,90

 

7

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/ persoană)

54

 

 

8

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1) x 1000

55

1.054,86

 

9

 

Plăţi restante

56

0

 

10

 

Creanţe restante

57

4.300,00

 

*) Rd-50 = Rd.154 din Anexa de fundamentare nr. 2

**) Rd.51 = Rd. 155 din Anexa de fundamentare nr.2

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind contribuţia voluntară a României cu suma de 100.000 de dolari SUA la reconstituirea resurselor financiare ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) pentru anul 2018

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 secţiunea 3 din Acordul privind crearea Fondului Internaţional de Dezvoltare Agricolă (FIDA), încheiat la Roma la 13 iunie 1976, ratificat prin Decretul nr. 390/1977,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă contribuţia voluntară a României cu suma de 100.000 de dolari SUA, reprezentând echivalentul în lei, la reconstituirea resurselor financiare ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) pentru anul 2018.

(2) Echivalentul în lei al sumei de 100.000 de dolari SUA se calculează pe baza cursului de schimb valutar în vigoare la data plăţii.

(3) Suma prevăzută la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi este prevăzută la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare”, titlul 55 „Alte transferuri”, art. 55.02 „Transferuri curente în străinătate”, alin. 55.02.01 „Contribuţii şi cotizaţii la organismele internaţionale”.

Art. 2. - Suma prevăzută la art. 1 se plăteşte de la bugetul de stat, în două tranşe de câte 50.000 de dolari SUA, în anii 2018 şi 2019, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

 

Bucureşti, 18 aprilie 2018.

Nr. 227.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, precum şi pentru stabilirea cuantumului pe unitatea de măsură aferent acestora pentru anul de cerere 2017

 

Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de modificare a anexei X la regulamentul menţionat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1.272 al Comisiei din 14 iulie 2017 de stabilire, pentru anul 2017, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 25 alin, (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă plafonul maxim de 79.161,650 mii euro, în echivalent 364.088,177 mii lei, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2018, şi plafoanele fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru culturile prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 219/2015 privind stabilirea sectoarelor, culturilor şi speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în perioada 2015-2020

(2) Plafoanele aferente fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal notificate Comisiei Europene sunt;

a) 31.602,000 mii euro pentru soia;

b) 12.911 r250 mii euro pentru lucerna;

c) 400,000 mii euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe şi fasole boabe;

d) 179,760 mii euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;

e) 4.699,000 mii euro pentru orez;

f) 823,200 mii euro pentru sămânţă de cartof;

g) 126,880 mii euro pentru hamei;

h) 18.166,000 mii euro pentru sfeclă de zahăr;

i) 1.420,000 mii euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;

j) 52,000 mii euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;

k) 3.441,56 mi: euro pentru legume cultivate în sere şi solare: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă;

l) 480,000 mii euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre;

m) 4 .860,000 mii euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

(3) Plafoanele notificate aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal prevăzute la alin. (2) se modifică, prin mecanismul de transfer de fonduri între măsurile de sprijin în scopul finanţării mai multor măsuri de sprijin pentru anul de cerere 2017, potrivit prevederilor art. 53a din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de modificare a anexei X la regulamentul menţionat, denumit în continuare Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014.

(4) Măsurile de sprijin cuplat implicate în transferul de fonduri sunt:

a) măsuri de la care se transferă fonduri: lucerna, castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp şi cartof timpuriu pentru industrializare;

b) măsuri care beneficiază de fonduri transferate: sfeclă de zahăr, tomate pentru industrializare cultivate în câmp şi legume cultivate în sere şi solare: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă.

(5) Se aprobă următoarele plafoane aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetai, inclusiv cele rezultate în urma transferului de fonduri efectuat potrivit prevederilor art. 53a din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014:

a) 31.602,000 mii euro pentru soia;

b) 11.873,070 mii euro pentru lucerna;

c) 400,000 mii euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe şi fasole boabe;

d) 179,760 mii euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;

e) 4.699,000 mii euro pentru orez;

f) 823,200 mii euro pentru sămânţă de cartof;

g) 126,880 mii euro pentru hamei;

h) 20.666,910 mii euro pentru sfeclă de zahăr;

i) 2.067,066 mii euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;

j) 23,410 mii euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;

k) 4.479,740 mii euro pentru legume cultivate în sere şi solare: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă;

l) 480,000 mii euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre;

m) 1.740,614 mii euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

(6) Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor prevăzute la alin. (5) la suprafeţele eligibile pentru anul 2017.

Art. 2. - Plăţile pentru schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal se acordă potrivit prevederilor art. 24 şi 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în

perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - Plăţile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 30 septembrie 2017.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Victor Negrescu

 

Bucureşti, 18 aprilie 2018.

Nr. 228.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Compania Naţională „Poşta Română” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Compania Naţională „Poşta Română” - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,

Petru Bogdan Cojocaru

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Adrian Marius Rândunică,

secretar de stat

 

Bucureşti, 18 aprilie 2018.

Nr. 229.

 

ANEXĂ

MINISTERUL COMUNICAŢIILOR SI SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE

C. N. „POŞTA ROMÂNĂ” - S.A.

Bd. Dacia nr. 140, sectorul 2, 020065, Bucureşti

Cod fiscal RO 427410

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2018

 

 

 

 

 

 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2018

0

1

2

3

4

 

 

 

 

 

 

 

- mii lei –

 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2018

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd. 1 = Rd. 2 + Rd. 5 + Rd. 6)

1

1.195.900

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

1.187.300

 

 

 

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

0

 

 

 

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

1.897

 

2

 

Venituri financiara

5

8.600

 

3

 

Venituri extraordinare

6

0

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd. 7 = Rd. 8 + Rd. 20 + Rd. 21)

7

1,188.900

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

3

1.163.180

 

 

A,

Cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

259.205

 

 

B.

Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

23-597

 

 

c.

Cheltuieli cu personalul, din care:

11

829.256

 

 

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd. 13 + Rd. 14)

12

782.829

 

 

 

C1

Cheltuieli cu salariile

13

718.683

 

 

 

C2

Bonusuri

14

64.146

 

 

 

C3

Alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

10.927

 

 

 

 

cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

10.279

 

 

 

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

1.280

 

 

 

C5

Cheltuieli cu contribuţiile datorate de angajator

18

34.220

 

 

D.

Alte cheltuieli de exploatare

19

51.122

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

25.720

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

0

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

7.000

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

3.692

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

3.308

 

1

 

Rezerve legale

25

0

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

0

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

3.308

 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

0

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

0

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29.

30

0

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit, în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

0

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

0

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

0

 

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33 a

0

 

 

a)

- dividende cuvenite altor acţionari

34

0

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerva şi constituie sursă propria de finanţare

35

0

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

1.897

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

37

1.897

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

265

 

 

b)

cheltuieli cu salariile

39

1.040

 

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

6

 

 

d)

cheltuieli cu reclamă şi publicitate

41

0

 

 

e)

alte cheltuieli

42

586

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

40.668

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

0

 

 

 

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

0

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

40.668

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

*

 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

24.980

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

23.157

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială *)

50

2.806

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat **)

51

2.346

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

51

6

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

51

7

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/ persoană)

54

-

8

 

Cheltuieli totale la 1.000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

55

994,1

9

 

Plăţi restante

56

109.531

10

 

Creanţe restante

57

71.350

 

NOTĂ:

*) Rd.50 = Rd.154 din Anexa de fundamentare nr. 2.

**) Rd.51 = Rd.155 din Anexa de fundamentare nr. 2.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Nr. 526 din 20 aprilie 2018

Nr. 878 din 18 aprilie 2018

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora

 

Văzând Referatul de aprobare nr. SP 4.018/2018 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 1.483 din 18 aprilie 2018 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

având în vedere:

- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) şi art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2018 pentru încredinţarea către Compania Naţională „Unifarm” - S.A. a serviciului de interes economic general în vederea realizării activităţii de aprovizionare cu medicamente necesare asigurării activităţii de prevenire a deceselor şi agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane şi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018;

- Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin;

Art. I. - Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 şi 951 bis din 29 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Preţul de decontare prevăzut la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2018 pentru încredinţarea către Compania Naţională «Unifarm» - S.A. a serviciului de interes economic general în vederea realizării activităţii de aprovizionare cu medicamente necesare asigurării activităţii de prevenire a deceselor şi agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane şi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru medicamentele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) din actul normativ mai sus menţionat, se stabileşte potrivit art. 3 din anexa nr. 1, în baza preţului aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.”

2. La articolul 2, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:

,,(12) Se aprobă Lista denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor prevăzute la art. 1 alin. (3) prevăzută în anexa nr. 4.”

3. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Listele prevăzute la alin. (1), (11) şi (12) se actualizează trimestrial sau ori de câte ori este nevoie.”

4. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.”

5. După anexa nr. 3 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 4, al cărei cuprins este prevăzut În anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu 20 aprilie 2018.

 

Ministrul sănătăţii,

p. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Sorina Pintea

Răzvan Teohari Vulcănescu

 

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 4 la Ordinul 1.60&87&2014)

 

SECŢIUNEA C2 - Lista denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2018 pentru încredinţarea către Compania Naţională „Unifarm” - S.A. a serviciului de interes economic

general în vederea realizării activităţii de aprovizionare cu medicamente necesare asigurării activităţii de prevenire a deceselor şi agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane şi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, corespunzătoare denumirilor comune internaţionale cuprinse în secţiunea C2 a sublistei C din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, elaborată în temeiul Ordinului ministrului sănătăţii

şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014, cu modificările şi completările ulterioare, valabilă începând cu 20 aprilie 2018

 

Nr. crt.

Cod

CIM

Grupa

farmaceutică

Denumire

generică

Denumire

comercială

Forma farmaceutică

Concentrare/

U.T.

Firma

Ţara

Ambalaj

Prescripţie

Cant./

ambalaj

Preţ cu ridicata maximal de decontare /U.T.

Preţ de decontare /U.T.

Contribuţie maximă asigurat/ U.T. - farmacii comunitare

P1: Programul Naţional de Boli Transmisibile

A) Subprogramul de Tratament şi Monitorizare A Persoanelor cu Infecţie HIV/SIDA şi Tratamentul Postexpunere

1

W64293002

J06BA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x1 flacon din sticla x 100 ml soluţie perfuzabilă

S

1

1.443,140000

0,000000

0,000000

2

W64293001

JD6BA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x 1 flacon din sticla x 50 ml soluţie perfuzabilă

S

1

721,570000

0,000000

0,000000

P6: Programul Naţional de Diagnostic şi Tratament Pentru Boli Rare şi Sepsis Sever

P6.5: Boli Neurologice Degenerative/ Inflamator-Imune

PB.5.1: Tratamentul Medicamentos Al Bolnavilor Cu Boli Neurologice Inflamator-Imune

1

W64293002

J06BA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x 1 flacon din sticlă x 100 ml soluţie perfuzabilă

S

1

1443,140000

0,000000

0,000000

2

W64293001

J06BA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x 1 flacon din sticlă x 50 ml soluţie perfuzabilă

S

1

721,570000

0,000000

0,000000

P6: Programul Naţional de Diagnostic şi Tratament Pentru Boli Rare şi Sepsis Sever

P6.15: Sindrom de imunodeficienţă primară

 

W64293002

J06BA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x1 flacon din sticla x 100 ml soluţie perfuzabilă

S

1

1443,140000

0,000000

0,000000

 

W64293001

J0EBA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x1 flacon din sticla x 50 ml soluţie perfuzabilă

S

1

721,570000

0,000000

0,000000

P9: Program Naţional de Transplant de Organe. Ţesuturi şi Celule de Origine Umana

P9.1: Transplant Medular

1

W64293002

J06BA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x 1 flacon din sticlă x 100 ml soluţie perfuzabilă

S

1

1.443,140000

0,000000

0,000000

2

W64293001

J06BA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x 1 flacon din sticlă x 50 ml soluţie perfuzabilă

S

1

721,570000

0,000000

0,000000

P9: Program Naţional de Transplant de Organe, Ţesuturi şi Celule de Origine Umana

P9.4: Transplant Renal Combinat Rinichi şi Pancreas

1

W64293002

JD6BA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x1 flacon din sticla x 100 ml soluţie perfuzabilă

S

1

1.443,140000

0,000000

0,000000

2

W64293001

J06BA02

Imunoglobulină normala pt. adm. intravasculară **

Octagam

50 mg/ml

Sol. perf.

50 mg/ml

Octapharma (IP) LTD.

Marea

Britanie

Cutie x1 flacon din sticla x 50 ml soluţie perfuzabilă

S

1

721,570000

0,000000

0,000000

 

NOTĂ:

Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**) se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea Listei cu gradatorii autorizaţi

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 241.183 din 18.04.2018 al Direcţiei generale politici agricole, văzând Lista cu gradatori autorizaţi propuşi de Comisia naţională de gradare a seminţelor de consum, aprobată prin procesul-verbal al şedinţei Consiliului extins al Comisiei naţionale de gradare a seminţelor de consum, din data de 28 septembrie 2017,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2002 privind instituirea Sistemului naţional de gradare a seminţelor de consum, cu completările ulterioare, şi al art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Lista cu gradatorii autorizaţi, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

 

Bucureşti, 19 aprilie 2018.

Nr. 582.

 

ANEXĂ

 

Listă cu gradatori autorizaţi

 

Nr. crt.

Nume

Prenume

CNP

Judeţ

1

Faur

George-Paul

1630508011098

Alba

2

Horopciuc

Andreea-Ruth

2880301204967

Arad

3

Gligor

Ioan-Adrian

1780610020039

Arad

4

Boldi

Janos

1750923057076

Bihor

5

Klozik

Zsolt-Ştefan

1810531055055

Bihor

6

Grosu

Vasile

1691004092232

Brăila

7

Toma

Tatiana-Lavinia

2940527090024

Brăila

8

Bejan

Adrian

1840929510047

Bucureşti

9

Neagu

Cleopatra

2770725173197

Bucureşti

10

Bîlbîe

Cristina-Mariana

2910328100147

Buzău

11

Buzăeanu

Georgian-Dorin

1891002105023

Buzău

12

Buzoianu

Niculina

2640510514356

Călăraşi

13

Chirică

Cătălin-Nicolae

1940416511609

Călăraşi

14

Gae

Alina-Maria

2870713511611

Călăraşi

15

Iliciu

Nicoleta

2621014514353

Călăraşi

16

Mărunţelu

Dumitru

1820911510019

Călăraşi

17

Olteanu

Ilenuţa

2700104072622

Călăraşi

18

Răduţă

Gheorghe

1710513510031

Călăraşi

19

Tănase

Cătălin-Adrian

1921129511606

Călăraşi

20

Gărduş

Alexandra-Valeria

2881031124963

Cluj

21

Constantin

Anişoara

2600208075087

Constanţa

22

Cruceru-Ciobanu

Elefterie-Costel

1730610162158

Dolj

23

Iordache

Mihaela-Ecaterina

2930121161695

Dolj

24

Mitricoiu

Ionel-Florin

1950823161885

Dolj

25

Răduţ

Ionelia-Marinela

2790214162147

Dolj

26

Rotaru

Nicuşor

1890301161692

Dolj

27

Apostu

Mariana

2740922170348

Galaţi

28

Căpran

Aurelia

2780201520011

Giurgiu

29

Ţone

Adrian

1931024520047

Giurgiu

30

Marc

Laurenţiu-Nicuşor

1920704226201

Hunedoara

31

Barbu

Elisabeta

2800525237757

Ialomiţa

32

Chiriţescu

Mihai

1920924212713

Ialomiţa

33

Gavrilă

Gabriela

2890424210319

Ialomiţa

34

Ghenof

Costin Alin

1930820212725

Ialomiţa

35

Grigore

Viorica

2560118214608

Ialomiţa

36

Ispas

Mariana-Mădălina

2921218420022

Ialomiţa

37

Muşat

Alina

2860710212726

Ialomiţa

38

Niculae

Eugen-Jean

1880524210013

Ialomiţa

39

Pietriş

Marian

1910215211184

Ialomiţa

40

Tudor

Serafima

2541012214602

Ialomiţa

41

Vasile

Silvia

2890227212727

Ialomiţa

42

Cara

Larisa

2840610330799

Iaşi

43

Popa

Ioan-Cristian

1740605221211

Iaşi

44

Biro

Barna

1680814260012

Mureş

45

Demeter

Emoke-Bianka

2890804260011

Mureş

46

Urban

Rudolf

1691213264428

Mureş

47

Popa

Mihai-Petre

1890331282227

Olt

48

Popa

Iustian-Florinel

1830308282204

Olt

49

Militaru

Minodora-Florentina

2681104284374

Olt

50

Apatie

Liliana-Nicoleta

2831128350074

Timiş

51

Borşoş

Cristian

1820802352315

Timiş

52

Braşoveanu

Nicolae-Vasile

1651231200016

Timiş

53

Cerbu

Anilena-Aida

2750808250604

Timiş

54

Cojocariu

Costică Ionuţ

1870107350089

Timiş

55

Hess

Gabriel

1831119350029

Timiş

56

Nedelcu

Octavian-Ioan

1870303352291

Timiş

57

Olaru-Caia

Ionela-Andreea

2910304351572

Timiş

58

Pătruică Bărdaş

Constantin

1590323354849

Timiş

59

Petruş

Florin-Mirel

1890515351997

Timiş

60

Radu

Alin

1820515282200

Timiş

61

Chiriţoiu

Mihaela

2711129373461

Vaslui

62

Anton

Costel-Marius

1880326394451

Vrancea

63

Boem

Ovidiu-Florin

1890926394441

Vrancea

 

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

 

ORDIN

privind completarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 3.293/2016 pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate

 

În conformitate cu art. 247 alin. (31) lit. b) şi al art. 342 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere Avizul Ministerului Finanţelor Publice nr. 736.721 din 28.12.2017,

în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 3.293/2016 pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1072 din 30 decembrie 2016, se completează după cum urmează:

- După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 81, cu următorul cuprins:

„Art. 81. - (1) Vânzarea la licitaţie prin mijloace electronice se desfăşoară conform regulilor prevăzute la art. 7 şi 8, care se aplică în mod corespunzător, cu excepţia cazurilor când în cuprinsul prezentei secţiuni se prevede altfel.

(2) Toate informaţiile privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei prin mijloace electronice se publică pe pagina de internet a OFL. Anunţul de licitaţie prin care se programează licitaţia prin mijloace electronice se publică pe pagina de internet a OFL cu cel puţin 10 zile înainte de data licitaţiei. Vizualizarea publicaţiilor privind organizarea licitaţiei, participarea la licitaţie, respectiv licitaţia propriu-zisă sunt gratuite.

(3) în cazul în care din motive tehnice aplicaţia informatică prin intermediul căreia se realizează licitaţia nu este disponibilă pentru un interval de până la o oră, durata licitaţiei se prelungeşte cu 24 de ore.

(4) în cazul în care din motive tehnice aplicaţia informatică prin intermediul căreia se realizează licitaţia nu este disponibilă pentru un interval mai mare de o oră, licitaţia se anulează şi se reprogramează în termen de cel mult 7 zile de la remedierea defecţiunii tehnice, preţul de pornire fiind cel iniţial.

(5) Toate informaţiile şi comunicatele privind motivele tehnice care fac inaccesibilă desfăşurarea licitaţiei se publică în cel mai scurt timp pe pagina de internet a OFL.

(6) Participarea la licitaţie, fie personal, fie prin reprezentant, este condiţionată de înregistrarea la OFL, cu cei puţin 24 de ore înainte de data organizării licitaţiei, unde, pe baza unei cereri şi a datelor de identificare, se atribuie un cod unic şi o parolă. Solicitarea înregistrării participării la licitaţie se depune la OFL doar în zilele lucrătoare, precum şi în intervalul orar în care OFL are program de lucru cu publicul şi este condiţionată de prezentarea dovezii de depunere a garanţiei de participare.

(7) Sunt admise la licitaţie ofertele care ating cel puţin preţul de pornire, sosite până la termenul comunicat în anunţ.

(8) Licitaţia este câştigată de participantul care oferă preţul cel mai mare. În caz de egalitate a ofertelor se adjudecă în favoarea ofertei înregistrată prima în sistemul informatic.

(9) Adjudecatarul este anunţat pe cale electronică de OFL, imediat după terminarea licitaţiei.”

Art. II. - Autorităţile administraţiei publice locale şi organele fiscale locale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

 

Bucureşti, 12 aprilie 2018.

Nr. 4.513.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.