MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 354/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 354         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 24 aprilie 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

95. - Lege privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului

 

354. - Decret pentru promulgarea Legii privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 743 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa

 

Decizia nr. 56 din 13 februarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

223. - Hotărâre pentru modificarea unor acte normative privind aplicarea unor documente de cooperare bilaterală în domeniul regimului frontierei de stat

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

590. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea modelului de contract de vânzare a cerealelor

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

 

LEGE

privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - (1) începând cu anul 2018, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, se asigură fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2017, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariate personalului din învăţământ.

(2) Plata sumelor rămase restante, prevăzute prin hotărârile judecătoreşti prevăzute la alin. (1). se va realiza astfel:

a) în anul 2018 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2019 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2020 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2021 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2022 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

(3) în vederea calculării şi plăţii sumelor reprezentând daunele-interese moratorii prevăzute la alin. (1), Ministerul Educaţiei Naţionale aprobă metodologia de calcul al acestora, prin ordin al ministrului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ.

(4) Fondurile aprobate pentru plata daunelor-interese moratorii se repartizează de către Ministerul Educaţiei Naţionale inspectoratelor şcolare, în vederea repartizării pe unităţi de învăţământ.

(5) Sumele reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, acordate prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii după data de 1 ianuarie 2018, se achită de la bugetul de stat, eşalonat în 5 ani de la data titlului executoriu. Prevederile alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 2. - Pentru instituţiile de învăţământ superior de stat, plata diferenţelor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti, plata daunelor-interese moratorii şi a sumelor prevăzute de Legea nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011 se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Art. 3. - Costurile salariale directe din contractele de cercetare ştiinţifică, inclusiv cele derulate prin Academia Română, din contractele finanţate din fonduri europene sunt aceleaşi cu cele din contractele de finanţare încheiate din fonduri bugetare. Plafoanele în baza cărora se calculează costurile salariale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 4. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 205 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă - licenţă, maşter, doctorat - în instituţiile de învăţământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern.

(2) Instituţiile de învăţământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitimaţiilor de student pentru gratuitate la transport, precum şi asupra eliberării adeverinţelor care să ateste calitatea de student.

Art. 5. - Participarea la conferinţe ştiinţifice, workshopuri, congrese şi expoziţii a cadrelor didactice şi cercetătorilor ştiinţifici este exceptată de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 16/2013, cu modificările ulterioare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

p. PREŞEDINTELE SENATULUI.

PETRU-GABRIEL VLASE

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 20 aprilie 2018.

Nr. 95.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin, (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 20 aprilie 2018.

Nr. 354.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 743

din 23 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

 

1. Prin încheierea din 21 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.957/180/2016, Judecătoria Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în integralitatea sa, şi în special ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din acest act normativ, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.405D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.439D/2016, nr. 1.462D/2016, nr. 1.469D/2016, nr. 1.470D/2016, nr. 1 483D/2016, nr. 1.487D/2016, nr. 1.567D/2016, nr. 1.574D/2016, nr. 1.602D/2016, nr. 1.689D/2016, nr. 1.691D/2016, nr. 1.885D/2016, nr. 1.910D/2016, nr. 1.912D/2016, nr. 1.940D/2016, nr. 1.961 D/2016 şi nr. 1.980D/2016, având un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate Excepţia a fost ridicată de Societatea ERB NEW Europe Funding II B.V. din Olanda în Dosarul nr. 4.840/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.474/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, de Societatea ING BANK Sucursala Bucureşti în Dosarul nr. 14.093/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea Banc Post - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.464/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea Banca Comercială ÎNŢESA SAOPAOLO ROMANIA în Dosarul nr. 918/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, de Societatea Banca Transilvania - S.A. În Dosarul nr. 7.971/193/2016 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă, de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.274/239/2016 al Judecătoriei Hârlău, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj în Dosarul nr. 6.764/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.764/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea BANCA TRANSILVANIA - S.A. din Cluj-Napoca, sucursala Otopeni, în Dosarul nr. 8.740/94/2016 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, de Societatea BANCA TRANSILVANIA - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.878/196/2016 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă, de Societatea PIRAEUS BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.052/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea PIRAEUS BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.353/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea PIRAEUS BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.696/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, de Societatea ALPHA BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.673/245/2016 al Judecătoriei laşi - Secţia civilă, de Societatea BANCA ROMÂNEASCĂ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.477/1.748/2016 al Judecătoriei Cornetu şi de către Societatea PIRAEUS BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.144/204/2016 al Judecătoriei Câmpina.

4. La apelul nominal, în Dosarul nr. 1.602D/2016, se prezintă, personal, partea Ioana Badea, iar în Dosarul nr. 1.910D/2016 răspunde, pentru Societatea Piraeus Bank România - S.A., avocatul Cristian Mitescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.470D/2015 şi nr. 1.980D/2016, părţile Alin Cristian Ionescu şi, respectiv, Elena Schfetz au depus note scrise prin care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, solicită respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate. De asemenea, învederează faptul că, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.940D/2016, Societatea Alpha Bank România - S.A. a depus note de şedinţă prin care solicită să se ia act de cererea sa de renunţare la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6 alin, (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016.

6. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a cererii de renunţare la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Curtea, având în vedere prevederile art. 55 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de renunţare la judecarea excepţiei,

8. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.405D/2016, nr. 1.439D/2016, nr. 1.462D/2016, nr. 1 469D/2016, nr. 1.470D/2016, nr. 1.483D/2016, nr. 1.487D/2016, nr. 1.567D/2016, nr. 1.574D/2016, nr. 1.602D/2016, nr. 1.689D/2016, nr. 1.691 D/2016, nr. 1.885D/2016, nr. 1.910D/2016, nr. 1.912D/2016, nr. 1.940D/2016, nr. 1.961 D/2016 şi nr. 1.980D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

9. Reprezentantul Ministerului Public şi părţile prezente sunt de acord cu conexarea dosarelor.

10. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.439D/2016, nr. 1.462D/2016, nr. 1.469D/2016, nr. 1.470D/2016, nr. 1.483D/2016, nr. 1.487D/2016, nr. 1.567D/2016, nr. 1.574D/2016, nr. 1.602D/2016, nr. 1.689D/2016, nr. 1.691 D/2016, nr. 1.885D/2016, nr. 1.910D/2016, nr. 1.912D/2016, nr. 1.940D/2016, nr. 1.961D/2016 şi nr. 1.980D/2016 la Dosarul nr. 1.405D/2016, care este primul înregistrat.

11. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, Ioana Badea, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care depune concluzii scrise la dosar.

12. Reprezentantul legal al Piraeus Bank România - S.A., avocatul Cristian Mitescu, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi arată, în esenţă, că prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 raportat la art. 11 din această lege, contravin principiului securităţii raporturilor juridice, dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi celor ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Arată că, prin aplicarea art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, legiuitorul nu a respectat principiul proporţionalităţii măsurii faţă de scopul urmărit, respectiv nu a fost realizat un just echilibru între interesul de a-i proteja pe consumatorii care în mod obiectiv nu pot să plătească şi dreptul fundamental de proprietate al băncii. Menţionează faptul că Legea nr. 77/2016 ar fi trebuit să prevadă ca o instanţă de judecată să poată verifica o anumită aparenţă a existenţei impreviziunii pentru a opera o suspendare a executării obligaţiilor. Or, aceste prevederi criticate permit suspendarea executării obligaţiilor de către debitori pentru o perioadă îndelungată de timp, într-o manieră discreţionară, golind, astfel, de conţinut dreptul de proprietate al băncii. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor criticate din Legea nr. 77/2016 depune note scrise la dosar.

13. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, având în vedere soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, pure concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016. Referitor la celelalte prevederi criticate din acest act normativ invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin deciziile nr. 639 din 27 octombrie 2016, nr. 15 din 17 ianuarie 2017 şi nr. 95 din 28 februarie 2017, sens în care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi din Legea nr. 77/2016.

14. În ceea ce priveşte măsura suspendării temporare a plăţilor rezultate din contractul de credit, instituită prin art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, reprezentantul Ministerului Public arată că această măsură este ulterioară contractului şi se supune legii la momentul în care ea este invocată, deci în baza Legii nr. 77/2016, astfel încât această reglementare legală nu operează nicio retroactivitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

15. Prin încheierea din 21 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.957/180/2016, Judecătoria Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în integralitatea sa, în special ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.405D/2016.

16. Prin încheierea din 28 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.840/190/2016, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.439D/2016.

17. Prin încheierea din 19 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.474/280/2016, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională  cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4), (5) şi (6), art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.462D/2016.

18. Prin încheierea nr. 10.048 din 18 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.093/212/2016/a1, Judecătoria Constanţă - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.469D/2016.

19. Prin încheierea nr. 10.049 din 18 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.464/212/2016/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.470D/2016.

20. Prin încheierea din 2 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 918/310/2016, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 8 aţin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.483D/2016.

21. Prin încheierea din 30 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.971/193/2016, Judecătoria Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.487D/2Q16.

22. Prin încheierea din 23 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.274/239/2016, Judecătoria Hârlău a sesizat Curtea Constituţionala cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.567D/2016.

23. Prin încheierea din 10 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.764/288/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, în special ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8, art. 10 şi art. 11 din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.574D/2016.

24. Prin încheierea din 11 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.764/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.602D/2016.

25. Prin încheierea din 26 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.740/94/2016, Judecătoria Buftea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.689D/2016.

26. Prin încheierea din 7 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.878/196/2016, Judecătoria Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.691D/2016.

27. Prin încheierea nr. 13.234 din 14 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.052/212/2016/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, În ansamblul său, în special ale art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi art. 11 din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.885D/2016.

28. Prin încheierea din 2 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.353/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în ansamblul său. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.910D/2016.

29. Prin încheierea din 23 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.696/325/2016, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.912D/2016.

30. Prin încheierea din 19 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 22.673/245/2016, Judecătoria laşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.940D/2016.

31. Prin încheierea din 11 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.477/1.748/2016, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în integralitatea sa. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.961D/2Q16.

32. Prin încheierea din 22 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.144/204/2016, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în integralitatea sa, în Special ale art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi art. 11 din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.980D/2016.

33. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A., din Bucureşti, de Societatea ERB NEW Europe Funding II B.V. din Olanda, de Societatea Banca Transilvania - SA, de Societatea ING BANK Sucursala Bucureşti, de Societatea Banc Post - S.A. din Bucureşti, de Societatea Banca Comercială INTESA SAOPAOLO ROMÂNIA, de Societatea PIRAEUS BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti, de Societatea ALPHA BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti, precum şi de către Societatea BANCA ROMÂNEASCĂ - S.A. din Bucureşti, în cauze având ca obiect Legea nr. 77/2016.

34. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că legiuitorul intervine asupra unor raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat. Aceştia arată, astfel, că prin reglementarea cuprinsă în art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost respinse acţiunile în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale sau prin care au fost respinse contestaţii la executare formulate în procedura executării silite.

35. Se arată, în esenţă, că sunt încălcate principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât se impune creditorului ipotecar să accepte bun uf în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietate în patrimoniul său. Susţine, astfel, că legiuitorul modifică destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus, Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părţi sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia.

36. Autorii excepţiei menţionează că art. 3 din Legea nr. 77/2016 dispune că dispoziţiile sale derogă de la Codul civil, fără a se indica, însă, expres textul/articolul de la care se derogă. În sfârşit, întrucât regimul juridic general al proprietăţii trebuie să fie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, şi dispoziţiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate tot prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii nr. 77/2016.

37. De asemenea se apreciază că prevederile art. 3,4,6, 7, 8 din Legea nr. 77/2016 contravin exigenţelor de calitate a legii, stabilităţii juridice şi respectării drepturilor dobândite şi a intereselor legitime. Se arată că modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului, ci doar în ipoteze excepţionale, de rupere a echilibrului contractual, ce trebuie analizate pentru fiecare contract în parte de către instanţa judecătorească. Tot în acest context se arată că art. 7 din lege stabileşte o procedură antinomică Codului de procedură civilă, iar prin art. 8 din lege se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept. Se mai arată că previzibilitatea impunea menţinerea aceloraşi efecte ale contractului de credit cu cele pe care părţile le-au prevăzut sau ar fi putut în mod rezonabil să le prevadă la momentul încheierii contractului, or, transformarea bunului din garanţie imobiliară în mijloc de plată cu efect liberatoriu pe parcursul derulării contractului de credit, fără acordul creditorului, încalcă accesibilitatea şi previzibilitatea legii.

38. Cu privire la încălcarea art. 11 şi 20 din Constituţie autorii excepţiei arată că legea criticată nu respectă principiul securităţii juridice şi cerinţele de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

39. Referitor la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie se arată că prin reglementarea cu titlu obligatoriu a mecanismului dării în plată în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, legiuitorul a intervenit într-o situaţie juridică ale cărei efecte au fost epuizate încă de la momentul încheierii contractului de credit, drept care prevederile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale. În acelaşi sens arată că principiul neretroactivităţii legii civile este încălcat atât timp cât se conferă debitorilor executaţi silit posibilitatea de a cere instanţei constatarea ştergerii unor datorii rezultate din contracte de credit declarate scadente anticipat, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii. Mai mult, după darea în plată forţată a bunului imobil, creditorul trebuie să preia toate costurile de administrare, conservare, valorificare aferente proprietăţii, devenind în acelaşi timp şi garant în favoarea debitorului în situaţia în care acesta a constituit garanţii reale asupra imobilului sau alte sarcini, efecte inexistente la data încheierii contractului de credit. Astfel, legea nu face diferenţa între facta praeterita, facta pendentia şi facta futura.

40. În ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie se arată că, în urma ştergerii creanţei ipotecare prin darea în plată a bunului imobil, creditorul respectiv nu va avea dreptul de urmărire asupra celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului, faţă de ceilalţi creditori ipotecari sau chirografari care nu au calitatea de instituţie de credit, instituţie financiară nebancară sau cesionar al acestora. Se mai precizează că prevederile art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4)-(6) din Legea nr. 77/2016 au un caracter discriminatoriu, întrucât se aplică numai consumatorilor care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 4 din lege, iar ceilalţi consumatori nu se pot bucura de beneficiile acestui act normativ.

41. Cu privire la încălcarea art. 21 şi art. 24 din Constituţie se arată că art. 4 şi 7 din Legea nr. 77/2016 dau dreptul debitorilor să schimbe obiectul, preţul, riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea „protecţiei”. Se mai arată că art. 4 şi art. 7 alin. (1) din lege limitează acţiunea creditorului de a contesta starea bunului dat în plată, culpa debitorului în diminuarea valorii bunului ipotecat sau starea de necesitate învederată de debitor, drept care nu se respectă cerinţele accesului liber la justiţie.

42. Cât priveşte încălcarea art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie se apreciază că, prin efectul liberatoriu, constând în ştergerea creanţei reziduale a băncii formată din diferenţa dintre soldul creditorului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanţe este iremediabil afectat, ceea ce duce la concluzia neconstituţionalităţii art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016. De asemenea, pentru aceleaşi motive, apreciază că este neconstituţional şi art. 8 alin. (5) din lege. Autorii excepţiei consideră că prin reglementarea criticată se încalcă atât dreptul de proprietate al băncii, cât şi al creditorului cesionar, după caz, şi se ajunge la pierderea dreptului de creanţă avut împotriva împrumutatului/garanţilor, acesta fiind înlocuit cu un drept real asupra unui imobil care are o valoare incertă. Mai mult, se poate întâmpla ca bunul imobil să nu fie transmis în patrimoniul băncii liber de sarcini, nefiind reglementată nici măcar obligaţia de garantare a debitorului ce apelează la procedura dării în plată a imobilului. Se mai menţionează faptul că, prin efectul art. 3 din Legea nr. 77/2016, banca este deposedată de un bun actual, respectiv dreptul de creanţă născut în temeiul contractului de credit, iar prin Legea nr. 77/2016 se restrânge dreptul de proprietate privată, fără ca niciuna dintre justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe.

43. Referitor la încălcarea art. 45 din Constituţie, autorii excepţiei de neconstituţionalitate subliniază că libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea acestora de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, pe care trebuie să le respecte. Libertatea economică presupune un cadru economic caracterizat prin stabilitate, în care participanţii pot stabili un preţ al contractului prin negociere în funcţie de condiţiile de pe piaţă. Se susţine, aşadar, că Legea nr. 77/2016 restrânge libertatea contractuală, fără ca niciuna dintre justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe.

44. Cu privire la încălcarea art. 53 alin. (2) din Constituţie, autorii excepţiei apreciază că art. 3 şi art. 4 din actul normativ criticat permit hazardul moral al liberării discreţionare de datorie de către debitori aflaţi în situaţii economico-financiare care nu sunt excepţionale. Astfel, se permite modificarea discreţionară a preţului contractului de către debitor, ceea ce reprezintă un stimulent pentru ca acesta să nu îşi execute obligaţiile de plată a datoriilor. Se mai indică faptul că legea nu urmăreşte un scop legitim, în sensul că vizează interese pur private, şi nu cele generale, că adoptarea acesteia nu a fost necesară, existând la îndemâna părţilor contractante şi alte mecanisme, precum cel al impreviziunii, şi că legea nu asigură un just echilibru între interesele creditorului şi al debitorului.

45. Cu privire la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie se arată că Legea nr. 77/2016, reglementând aspecte referitoare la proprietate, trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ordinară. Din moment ce legea criticată instituie derogări de la Codul civil, lege organică, autorii excepţiei apreciază că şi normele derogatorii trebuiau să fie adoptate tot prin lege organică.

46. Referitor la încălcarea art. 135 din Constituţie se susţine că prevederile art. 3, art. 4 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1), aii. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 aduc atingere principiilor libertăţii contractuale, întrucât procedura dării în plată, deşi ar fi trebuit să aibă un caracter consensual, este lăsată exclusiv la opţiunea debitorului, nefiind, astfel, necesar consimţământul creditorului. Mai mult, legea, în ansamblul său, favorizează comportamentul iresponsabil al consumatorilor care, la momentul încheierii contractului de credit, trebuiau să prevadă şi riscurile acestuia cu privire la aprecierea/deprecierea monedei de schimb.

47. În fine, în ceea ce priveşte la încălcarea art. 148 din Constituţie este invocat caracterul contrar al legii cu referire la Directiva 2014/17/UE şi, în special, faţă de art. 43 alin. (1) al acesteia. Se arată astfel că legea criticată este contrară Directivei 2014/17/UE, aceasta din urmă reglementând într-un mod proporţional, adecvat şi cu respectarea exigenţelor principiului neretroactivităţii posibilitatea stingerii obligaţiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil. Se mai arată că, potrivit domeniului de reglementare a legii, aceasta se aplică şi în cazul contractelor de credit de consum referitoare la bunuri imobile rezidenţiale care intră în sfera de reglementare a Directivei 2014/17/UE. Potrivit art. 23 din Directiva 2014/17/UE, statele membre pot să reglementeze un cadru legal care să asigure cel puţin dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiţii specificate sau să fie în vigoare alte aranjamente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar. Cu toate acestea, în art. 23 alin. (5) din Directiva 2014/17/UE se prevede în mod clar că astfel de reglementări nu pot fi aplicate cu efect retroactiv. În acelaşi sens dispune şi art. 43 din Directivă, dispoziţiile fiind clare în sensul stabilirii aplicării lor doar pentru viitor, neputând fi aplicate cu efect retroactiv, ci doar contractelor de credit încheiate după data de 21 martie 2016. Din această perspectivă, autorii excepţiei apreciază că este evidentă contradicţia dintre reglementarea europeană şi cea naţională.

48. Judecătoria Bacău - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.405D/2016, Judecătoria Sinaia, în Dosarul nr. 1.483D/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, în Dosarul 1.574D/2016, şi Judecătoria Cornetu, în Dosarul nr. 1.961D/2016, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-au exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

49. Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.439D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7 şi art. 10 este neîntemeiată, iar în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din aceeaşi lege o apreciază ca fiind întemeiată.

50. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.462D/2016, Judecătoria Botoşani - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.487D/2016, Judecătoria Hârlău, în Dosarul nr. 1.567D/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.602D/2016, Judecătoria Buftea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.689D/2016, Judecătoria Brăila - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.691D/2016, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.885D/2016, Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. 1.910D/2016, Judecătoria laşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.940D/2016, şi Judecătoria Câmpina, în Dosarul nr. 1.980D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

51. Judecătoria Constanţa - Secţia civili, în Dosarul nr. 1.469D/2016 şi Dosarul nr. 1.470D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fiind de analizat însă modalitatea concretă pe care Legea nr. 77/2016 o propune în legătură cu darea în plată a imobilelor ipotecate, din perspectiva existenţei unei ingerinţe asupra dreptului de opţiune al instituţiilor creditoare, a justificării acesteia în raport cu interesul consumatorilor şi a proporţionalităţii măsurii.

52. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 1.912D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată, în ceea ce priveşte art. 11 din Legea nr. 77/2016, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2).

53. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

54. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, înscrisurile depuse la dosare, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

55. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

56. Din examinarea dispozitivului încheierilor de sesizare şi a criticilor formulate, Curtea observă că, pe lângă invocarea, în mod individual, a unor prevederi ale Legii nr. 77/2016, acest act normativ este criticat, în majoritatea cauzelor, în integralitatea sa. Aşa fiind, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată 8 unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.

57. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile Legii nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, alin. (4) [coroborat cu art. 126 alin. (1)] şi alin. (5) care consacră principiul securităţii juridice, al previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) referitor la regimul juridic al proprietăţii, art. 135 privind economia, art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii, art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

58. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în prezentele cauze, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile legale criticate din Legea nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Astfel, Curtea reţine ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat instanţa de contencios constituţional în prezentele dosare că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autorii excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil l,Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016.

59. De asemenea, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a două a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a două teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, Curtea respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.

60. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a constatat că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) - în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale” Prin urmare, ţinând cont de faptul că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezentele cauze, Curtea respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5), (6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

61. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 77/2016, Curtea constată că acesta reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a două a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi art. 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate.

62. Cu privire la constituţionalitatea art. 11 teza întâi raportat la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, prin care Curtea a reţinut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin aceste prevederi din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare.

63. În acest context, Curtea a reţinut că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost de altfel nefiresc ca pe această perioadă contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una preprocesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge de termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia.

64. În acest context, Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Din cele de mai sus, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că aceste prevederi legale reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs.

65. Astfel, Curtea a constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente, iar suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat.

66. Aşa fiind, Curtea a constatat că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea a constatat că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socioeconomice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist - consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere, apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauza care tranşează problema litigioasă dintre părţi.

67. Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportat la cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 95 din 23 februarie 2017, paragrafele 44-49. Cu acel prilej, s-a arătat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului.

Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent că bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea de-a două etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului, ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens.

68. Prin urmare, a apela direct la instanţa judecătorească, cu nesocotirea primei etape, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului. Acesta a fost şi sensul Deciziei nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, în care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, pe motiv că însăşi acţiunea principală era inadmisibilă. Prin urmare, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi de abia după aceea să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei.

69. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoarea legii, Curtea a constatat că legiuitorul ordinara recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent dacă bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează.

70. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie.

71 Referitor la critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/2016, în integralitatea sa, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragrafele 107-108, Curtea a statuat că, „în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, care se referă Sa lege în ansamblul său, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât Legea nr. 77/2016 a fost adoptată ca o lege ordinară. Or, în condiţiile în care se instituie un regim derogatoriu de la regimul general al proprietăţii [care este reglementat, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, prin lege organică], această derogare trebuie operată tot printr-o lege organică. În acest context, se menţionează, cu titlu de exemplu, art. 8 alin. (1) din lege prin care se reglementează posibilitatea pentru instanţa de judecată de a obliga creditorul să devină titular al dreptului de proprietate asupra imobilului. Aşadar, critica de neconstituţionalitate formulată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate se raportează la problema reglementării printr-o lege ordinară, cum este Legea nr. 77/2016, a unor situaţii care vizează aspecte importante legate de dreptul de proprietate (precum transmiterea forţată a unui imobil în patrimoniul creditorului). Curtea a reţinut că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul generai al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic generai al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată”. În acelaşi sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 566 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2018.

72. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea.

73. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte prevederile art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, referitor la celelalte prevederi ale acestui act normativ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.957/180/2016 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă, de Societatea ERB NEW Europe Funding II B.V. din Olanda în Dosarul nr. 4.840/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.474/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, de Societatea ING BANK Sucursala Bucureşti în Dosarul nr. 14.093/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea Banc Post -

S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.464/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea Banca Comercială INTESA SAOPAOLO ROMANIA în Dosarul nr. 918/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, de Societatea Banca Transilvania - S.A. În Dosarul nr. 7.971/193/2016 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă, de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.274/239/2016 al Judecătoriei Hârlău, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj în Dosarul nr. 6.764/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.764/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea BANCA TRANSILVANIA - S.A. din Cluj-Napoca, sucursala Otopeni, în Dosarul nr. 8.740/94/2016 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, de Societatea BANCA TRANSILVANIA - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.878/196/2016 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă, de Societatea PIRAEUS BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.052/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea PIRAEUS BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.353/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea PIRAEUS BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.696/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, de Societatea ALPHA BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.673/245/2016 al Judecătoriei laşi - Secţia civilă, de Societatea BANCA ROMÂNEASCĂ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.477/1.748/2016 al Judecătoriei Cornetu şi de Societatea PIRAEUS BANK ROMÂNIA - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.144/204/2016 al Judecătoria Câmpina.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti, şi constată că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

4. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti, şi constată că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate,

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia civilă, Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, Judecătoriei Sinaia, Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă, Judecătoriei Hârlău, Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, Judecătoriei Brăila - Secţia civilă, Judecătoriei Braşov, Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei laşi - Secţia civilă, Judecătoriei Cornetu şi Judecătoriei Câmpina şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 56

din 13 februarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cosmin Marian Văduva - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 3.734/279/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.186D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât este criticat modul de reglementare a unei instituţii de drept. În subsidiar, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate îşi au temeiul în prevederile art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „haita Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 26 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.734/279/2016, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum din Piatra-Neamţ, apelantă într-o cauză având ca obiect pretenţii şi evacuare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că, în temeiul prevederilor criticate, decizia dată în recurs în interesul legii devine obligatorie, întrucât, contrar practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu mai poate fi atacată. Prevederile criticate duc astfel la un amestec nemotivat în activitatea legislativă şi încalcă independenţa judecătorilor.

6. Se mai arată că deciziile pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii pot avea, cel mult, rol de îndrumare şi nu pot interfera cu activitatea Parlamentului şi a Guvernului.

7. De asemenea, dreptul fundamental de proprietate privată este încălcat, întrucât, în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, perceperea unei taxe judiciare de timbru i-a creat autoarei un disconfort financiar excesiv.

8. Liberul acces la justiţie este limitat, întrucât, ca efect al deciziei Înaltei Curţi precitate, sunt impuse condiţii nerezonabile de exercitare a acestuia.

9. Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate trebuie respinsă, fără a-şi motiva însă opinia cu privire la temeinicia acesteia.

10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul conţinut: „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea i.”

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 124 alin. (3) referitor la independenţa judecătorilor, art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie referitor la protecţia proprietăţii şi art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţie referitor la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, într-o democraţie constituţională efectivă, unele norme constituţionale, datorită caracterului lor general, sunt şi trebuie să fie concretizate de către legiuitorul ordinar (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 123, potrivit căruia Curtea nu neagă posibilitatea legiuitorului constituant derivat de a reglementa sau defini de principiu o anumită instituţie, fiind, desigur, exclusă detalierea în amănunt).

16. Recursul în interesul legii, instituit şi reglementat în prevederile art. 514-518 din Codul de procedură civilă, reprezintă, de asemenea, o consacrare la nivel infraconstituţional, realizată de legiuitorul ordinar, a normei constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (3), potrivit căreia „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”. Cu privire la această atribuţie a instanţei supreme, în Decizia nr. 1.338 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, şi în Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011, Curtea a reţinut că instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât să dea eficienţă rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

17. Cu referire la situaţiile pe care legiuitorul ordinar le vizează şi ale căror efecte urmăreşte să le limiteze, prin reglementarea instituţiei recursului în interesul legii, Curtea Constituţională a statuat că divergenţele profunde de jurisprudenţă sunt susceptibile de a crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009).

18. De asemenea, în Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că divergenţele profunde de jurisprudenţă care persistă în timp şi care privesc un domeniu ce prezintă un mare interes social sunt de natură să genereze o incertitudine permanentă şi să facă să scadă încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept (în acest sens, a se vedea şi jurisprudenţă Curţii Constituţionale, de pildă în Decizia nr. 296 din 1 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 12 iulie 2011, Decizia nr. 1.193 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.064 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 1 februarie 2013, sau Decizia nr. 54 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 24 aprilie 2014).

19. Valorile constituţionale pe care legiuitorul ordinar le ocroteşte prin instituirea mecanismului recursului în interesul legii au fost, de asemenea, indicate de Curte prin Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, în care a reţinut că, pronunţându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanţa supremă contribuie la asigurarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, prin interpretarea şi aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul ţării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. De aceea, este inadmisibil ca persoane aflate în situaţii juridice egale să fie supuse unor reglementări legale diferite.

20. În continuare, Curtea reţine că textul art. 126 alin. (3) din Constituţie conţine, în realitate, mai multe norme. Mai întâi, instanţelor judecătoreşti, care compun puterea judecătorească, menţionată, alături de cea executivă şi cea legislativă, în art. 1 alin. (4) din Constituţie, le revine îndatorirea de a interpreta şi aplica legea. În al doilea rând, sarcina de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii îi revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În sfârşit, norma constituţională prevede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va exercita această atribuţie potrivit competenţei sale. Se observă deci că puterea constituantă a stabilit, în mod expres, 3 veritabile obligaţii instituţionale. Astfel, instanţele judecătoreşti trebuie să interpreteze şi să aplice legea. Apoi, instanţele judecătoreşti trebuie să interpreteze şi să aplice legea în mod unitar. În sfârşit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să asigure dezideratul interpretării şi aplicării unitare a legii.

21. Legiuitorul constituant îi impune, în mod explicit şi nemijlocit, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sarcina de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Prin urmare, demersul legiuitorului ordinar de a adopta reglementarea referitoare la recursul în interesul legii şi, în mod specific, instituirea caracterului obligatoriu, pentru instanţele judecătoreşti, al dezlegărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie problemelor de drept judecate reprezintă o consecinţă inevitabilă a instituirii de către puterea constituantă a competenţei instanţei supreme de a asigura aplicarea şi interpretarea unitară a legii.

22. Toate criticile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate trebuie evaluate prin prisma celor anterior precizate. Astfel, susţinerea acesteia, potrivit căreia, din cauza caracterului obligatoriu al dezlegărilor problemelor de drept date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, judecătorii instanţei supreme „se amestecă nemotivat şi nedorit în activitatea legislativului”, trebuie respinsă. Rolul şi funcţiile puterii judecătoreşti în democraţia constituţională din România sunt desemnate prin expresiile înfăptuirea justiţiei - art. 124 alin. (1) - şi realizarea justiţiei - art. 126 alin. (1). Deopotrivă însă Constituţia introduce un corectiv esenţial cu privire la conţinutul acestor noţiuni, respectiv acela că justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Astfel, aşa cum a statuat deja Curtea în Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, sensul art. 124 alin. (1) din Constituţie este acela că instanţele judecătoreşti trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice şi juridice în circuitul civil şi în sfera publică. Respectarea de către judecători a normelor emise de puterea legislativă reprezintă, în fapt, procesul de aplicare a legii. În procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, instanţele judecătoreşti interpretează, în mod necesar, legea, interpretarea fiind faza indispensabilă a procesului de aplicare a legii. Potrivit unui considerent care, datorită frecvenţei cu care este utilizat în jurisprudenţă sa, poate sta ca definiţie a noţiunii de interpretare a legilor, aceasta este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare (a se vedea deciziile nr. 427 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013, nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, nr. 1.338 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, nr. 1.027 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 5 octombrie 2011, nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009). În plus, Curtea reaminteşte paragraful 34 al Hotărârii din 22 noiembrie 1995 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit: „Oricât de clar arii textul unei dispoziţii legale - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]”.

23. Prin urmare, susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia, prin faptul că dezlegările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unor probleme de drept sunt obligatorii, judecătorii instanţei supreme se amestecă, nedorit, în activitatea de legiferare, trebuie respinsă. De altfel, în Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, precitată, precum şi în Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, Curtea a reţinut că, având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării, situaţie în care textul de lege amintit ar contraveni prevederilor art. 61, art. 67 şi ale art. 73 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, în Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, precitată, Curtea a reţinut că legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de procedură civilă din 1865 [recursul în interesul legii era reglementat în art. 329 şi 3305-3307, în vreme ce, în Codul de procedură civilă actual, este reglementat în art. 514-517], a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.

24. De asemenea, nu se susţine afirmaţia potrivit căreia prevederile legale criticate aduc atingere principiului independenţei judecătorului. Independenţa judecătorului trebuie, într-adevăr, să subziste şi în interiorul sistemului judiciar din care face parte. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Hotărârea din 22 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Pariov-Tkaicic împotriva Croaţiei, paragraful 86, că absenţa unor garanţii suficiente care să asigure independenţa judecătorilor în interiorul sistemului judiciar şi, în particular, faţă de superiorii lor poate să conducă Curtea la concluzia că îndoielile cu referire la imparţialitatea şi independenţa unei curţi sunt în mod obiectiv justificate. O asemenea situaţie este însă cu totul distinctă de cea în care legiuitorul ordinar, în concretizarea unei norme constituţionale explicite, obligă, printr-o dispoziţie, precum, aceea criticată în prezenta cauză, instanţele judecătoreşti să respecte dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unor probleme de drept care au fost soluţionate în mod contradictoriu.

25. Susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului de proprietate şi, respectiv, a liberului acces la justiţie sunt neîntemeiate. Astfel, Curtea reţine că simplul fapt invocat de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că, în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, perceperea unei taxe judiciare de timbru i-a creat autoarei un disconfort financiar excesiv, nu atrage incidenţa protecţiei de rang constituţional oferite dreptului de proprietate privată.

26. În plus, nu se poate pune problema încălcării garanţiilor de rang constituţional ale liberului acces la justiţie prin simplul fapt al stabilirii de către o instanţă judecătorească, în aplicarea unei decizii de soluţionare a unui recurs în interesul legii, a unui cuantum al taxei judiciare de timbru de două ori mai mare decât cuantumul pe care aceasta l-ar fi avut dacă Înalta Curte de Casaţie de Justiţie nu ar fi pronunţat respectiva decizie în interesul legii de care este nemulţumită autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.

27. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 3.734/279/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cosmin Marian Văduva

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea unor acte normative privind aplicarea unor documente de cooperare bilaterală în domeniul regimului frontierei de stat

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2004 privind desemnarea reprezentanţilor părţii române în Comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 5 octombrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Se numeşte în calitatea de şef al delegaţiei române în Comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană domnul comisar şef de poliţie Marin Turică, împuternicit adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române.”

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Se numeşte în calitatea de locţiitor al şefului delegaţiei române în Comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană domnul comisar de poliţie inginer Hîrtopanu Bogdan, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.”

3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - Se numesc în calitatea de membri ai delegaţiei române în Comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană domnul Sorta Vlad din cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, domnul Meluş Florin din cadrul Direcţiei topografice militare, Ministerul Apărării Naţionale, domnul Dumitru Liviu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, domnul Dumitru Dorian din cadrul Ministerului Transporturilor - «Administraţia Fluvială a Dunării de Jos» R.A. Galaţi şi doamna Neagu Carmen din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor.”

Art. II. - Hotărârea Guvernului nr. 152/2010 privind atribuirea calităţii de împuternicit de frontieră la frontiera româno-sârbă, pentru desemnarea componenţei delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru întreţinerea şi reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei româno-bulgare şi privind modificarea unor acte normative pentru aplicarea unor documente de cooperare bilaterală în domeniul regimului frontierei de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 17 martie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul III va avea următorul cuprins:

„Art. III. - Se numeşte în calitatea de preşedinte al delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru întreţinerea şi reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare domnul comisar şef de poliţie Popescu Adrian, împuternicit adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.”

2. Articolul IV va avea următorul cuprins:

„Art. IV. - Se numesc în calitatea de membri ai delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru întreţinerea şi reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare domnul comisar de poliţie inginer Hîrtopanu Bogdan din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi domnul Dumitru Liviu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.”

Art. III. - Hotărârea Guvernului nr. 508/2007 privind numirea delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru reconstituirea şi marcarea frontierei de stat dintre România şi Republica Serbia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 4 iunie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Se numeşte în calitatea de preşedinte al delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru reconstituirea şi marcarea frontierei de stat între România şi Republica Serbia domnul comisar şef de poliţie Popescu Adrian, împuternicit adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.”

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Se numesc în calitate de membri ai delegaţiei părţii române în Comisia mixtă pentru reconstituirea şi marcarea frontierei de stat dintre România şi Republica Serbia domnul comisar de poliţie inginer Hîrtopanu Bogdan din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi domnul Dumitru Liviu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.”

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

Ministrul apărării naţionale,

Mihai-Viorel Fifor

Ministrul apelor şi pădurilor,

Ioan Deneş

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

 

Bucureşti, 18 aprilie 2018.

Nr. 223.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea modelului de contract de vânzare a cerealelor

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 241.220 din 19.04.2018 al Direcţiei generale politici agricole,

ţinând cont de Adresa Organizaţiei Interprofesionale „Cereale şi Produse Derivate” din România nr. 19 din 11.01.2018, prin care aceasta a propus modelul de contract de vânzare a cerealelor,

în baza prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 225/2006, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă modelul contractului de vânzare a cerealelor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

 

Bucureşti, 23 aprilie 2018.

Nr. 590.

 

ANEXĂ

 

- Model –

 

CONTRACT DE VÂNZARE

nr. .................... din ...................................

 

Prezentul contract este încheiat în temeiul art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 225/2006, cu modificările ulterioare, şi cuprinde clauzele minime obligatorii care vor fi preluate în contractul de vânzare-cumpărare ce urmează a se încheia ulterior între părţi în scopul valorificării de către producători a cerealelor din producţia proprie către primul partener comercial de pe filiera cerealelor.

Între:

Domnul (doamna), ................................................, domiciliat(ă) în judeţul ................................................, localitatea ................................................. str. ................................................ nr. ...., legitimat(ă) cu CI/BI seria ..................... nr. ................................................, având cod numeric personal (CNP) ................................................, atestat de producător seria ...................... nr. ................................................, carnet de comercializare seria ................................................, în calitate de vânzător,

sau

..................................................................................................................................................

................................................ 1,  cu sediul în (localitatea) ................................................, str. ................................................ nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ....,, judeţul/sectorul ................................................, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ................................................ din ................................................, cod fiscal nr. ................................................ din ................................................, având contul nr. ................................................, deschis la ................................................, reprezentată de ................................................, 2 legitimat(ă) cu CI/BI seria ...................... nr. ................................................ cod numeric personal (CNP) ................................................,  în calitate de vânzător,

şi

................................................, cu sediul în str. ................................................ nr. ....., cod unic ................................................, înregistrat la oficiul registrului comerţului cu nr. ................................................ cont ................................................, deschis la Banca ................................................, tel ./fax ................................................, e-mail: ................................................, reprezentată prin având funcţia de ................................................, în calitate de cumpărător.

Între părţi a intervenit următorul contract prin care producătorul se angajează să vândă şi cumpărătorul se angajează să cumpere produsul în următoarele condiţii:

- Produsul: ................................................

- Origine: România, recolta din anul ................................................

- Calitatea: grad parametri de calitate specifici ................................................

- Cantitate: ................................................  cu o limită de toleranţă de +/-........................ % la produsul ................................................ .

Cantitatea finală va fi stabilită la livrare, prin cântărirea mijloacelor de transport pe cântare verificate metrologic. Durata contractului şi clauze de reziliere: ................................................

- Preţ fără TVA:  ................................................

În cazul preţului stabilit în valută, cursul de schimb este cel stabilit de Banca ................................................  din data de ................................................

- Modalităţi de plată: Cumpărătorul va plăti factura prin transfer bancar în XXX zile lucrătoare de la data primirii acesteia în original.

- Loc de livrare: ................................................

- Perioada de livrare: ................................................

- Dispoziţii aplicabile în caz de forţă majoră

- Vânzătorul declară şi garantează pe propria răspundere că:

a) produsul îndeplineşte condiţiile de depozitare şi comercializare prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor din cereale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 225/2006, cu modificările ulterioare;

b) cunoaşte şi respectă legislaţia naţională şi europeană aplicabilă hranei destinate consumului uman şi hranei destinate consumului pentru animale, iar produsul vândut îndeplineşte condiţiile acesteia privind, printre altele, limitele maxime admise la seminţe toxice, seminţe de buruieni, produse de uz fitosanitar (pesticide), îngrăşăminte, metale grele, micotoxine şi organisme modificate genetic.

Părţile declară că sunt de acord în totalitate cu prevederile prezentului contract, acceptându-le expres prin semnarea acestuia^ iar reprezentanţii semnatari declară că sunt autorizaţi să le reprezinte în vederea încheierii acestuia.

Încheiat astăzi, ................................................ , în ........... exemplare, fiecare având valoare de original.

 

 

Vânzător,

Cumpărător,

................................................

................................................

(nume, prenume, semnătura)

(nume, prenume, semnătura)


1 Se completează cu denumirea formei de organizare, conform reglementărilor legale: societate (S.R.L., S.A., S.N.C., S.C.S., S.C.A.)/persoană fizică autorizată/Întreprindere individuală etc.

2 Se completează de către: asociat, administrator, împuternicit, întreprinzător titular al întreprinderii individuale/reprezentant al întreprinderii familiale/membru al întreprinderii familiale etc.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.