MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 733         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 24 august 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 369 din 31 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

 

Decizia nr. 370 din 31 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi ale art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 371 din 31 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.498. - Ordin al ministrului afacerilor externe privind ieşirea din vigoare a unor tratate internaţionale

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII PENTRU SUPRAVEGHEREA PUBLICĂ A ACTIVITĂŢII DE AUDIT STATUTAR

 

89. - Ordin pentru aprobarea Normelor privind buna reputaţie a stagiarilor în activitatea de audit financiar, a auditorilor financiari şi a firmelor de audit

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 369

din 31 mai 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare, cu privire la sintagma „pot aproba”, excepţie ridicată de Mircea Dinculescu, în Dosarul nr. 4.445/117/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.998D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, dând expresie principiului autonomiei universitare. Pe baza acestui criteriu, respectiv gradul de îndeplinire, de către persoanele vizate, a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale, senatele universitare puteau decide menţinerea sau, după caz, încetarea raporturilor juridice de muncă, în funcţie de particularităţile concrete ale fiecărui caz în parte.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 7 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.445/117/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia I Civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare, cu privire la sintagma „pot aproba.” Excepţia a fost ridicată de Mircea Dinculescu, în calea de atac a apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 849 din 14 martie 2016 a Tribunalului Cluj, pronunţată într-o cauză având ca obiect contestaţie cu privire la o decizie de concediere.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagma „pot aproba” din cuprinsul art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 nu respectă exigenţa accesibilităţii impusă de prevederile Convenţiei şi este lipsită de claritate şi previzibilitate, destinatarul normei neavând posibilitatea de a înţelege care ar trebui să fie conduita conformă acestor prevederi. Prin urmare, în privinţa prelungirii raportului juridic de muncă, această sintagmă este de natură a determina o interpretare conform căreia este vorba de o competenţă discreţionară a conducerii instituţiei de învăţământ, care determină decizii arbitrare. Ca dovadă, susţine autorul excepţiei, atât pârâta, cât şi instanţa judecătorească au interpretat textul legal în sensul că este strict la latitudinea conducerii instituţiilor de învăţământ superior decizia privind continuarea raportului juridic de muncă.

6. În continuare, autorul excepţiei apreciază că legiuitorul, prin norma criticată, menită a constitui o excepţie de la dispoziţiile alineatului (7) al art. 362 din lege, a înţeles să stabilească un criteriu în baza căruia senatele universitare să poată decide continuarea sau nu a raporturilor juridice de muncă încheiate cu persoane care încă nu au obţinut titlul de doctor, nu o competenţă discreţionară a instituţiilor de învăţământ, într-o astfel de interpretare, susţine autorul excepţiei, sintagma „pot aproba”, din cuprinsul art. 362 alin, (8) din Legea nr. 1/2011, este neconstituţională.

7. Se susţine că tocmai stipularea sintagmei „în funcţie de gradul de îndeplinire de către acestea a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale”, în cuprinsul art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, semnifică faptul că posibilitatea de a continua raportul juridic de muncă este determinată de un criteriu obiectiv - gradul de îndeplinire a obligaţiilor - şi că se impune ca fiecare situaţie să fie analizată în baza criteriului, înainte de a se decide soarta raportului juridic de muncă. Altfel, în lipsa acestei analize s-ar ajunge la concluzia că legiuitorul nu a oferit un drept persoanelor aflate în situaţia de a nu fi obţinut încă titlul de doctorat, ci a lăsat senatul universitar să decidă. Prin urmare, autorul consideră că o asemenea interpretare face ca norma să nu respecte principiul egalităţii.

8. Autorul excepţiei apreciază că persoana căreia i se adresează norma, în speţă asistentul universitar, care încă nu a obţinut diploma de doctor până la data de 30.09.2015, nu are reprezentarea clară a consecinţelor şi implicaţiilor pe care art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 le are asupra raportului său de muncă, neştiind dacă ceea ce prevede legea cu titlu de excepţie înseamnă sau nu o reală şansă de a-şi continua raportul juridic de muncă cu instituţia de învăţământ superior, respectiv dacă această normă lasă sau nu la latitudinea instituţiei de învăţământ continuarea raportului juridic de muncă, în orice stadiu s-ar regăsi îndeplinirea obligaţiilor din cadrul programului de studii doctorale.

9. În final, autorul susţine că sintagma „pot aproba* este neconstituţională în măsura în care s-ar interpreta că aceasta stabileşte o competenţă discreţionară a instituţiilor de învăţământ, în ceea ce priveşte decizia continuării raporturilor juridice de muncă.

10. Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015, cu privire la sintagma „pot aproba”, este neîntemeiată, întrucât nu este de natură a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ocrotite de Constituţie.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Se arată că, din analiza conţinutului normativ al art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, se poate constata faptul că aceste dispoziţii au avut un caracter temporar, ele fiind aplicabile doar în anul universitar 2015-2016. Dispoziţiile de lege criticate nu mai sunt în vigoare, însă, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766/2011 pot fi supuse controlului Astfel, se consideră că prevederile legale criticate dau expresie, în mod adecvat, principului fundamental al autonomiei universitare, garantat prin art. 32 alin. (6) din Constituţie. Pe baza unui criteriu obiectiv pus la dispoziţie de legiuitor, respectiv gradul de îndeplinire de către persoanele vizate a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale, senatele universitare puteau decide menţinerea sau, după caz, încetarea raportului juridic de muncă, în funcţie de particularităţile concrete ale speţei. Aşadar, norma criticată îndeplineşte cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate, astfel cum aceste exigenţe au fost cristalizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015, sunt neconstituţionale, întrucât textul de lege criticat instituie o excepţie care nu respectă coordonatele unei norme juridice sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. I alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011 cu privire la sintagma „pot aproba* introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare. Însă, având în vedere atât notele autorului depuse în motivarea criticii, cât şi art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, cu următorul cuprins: „Prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (7), senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ pot aproba, la propunerea consiliului de administraţie, în anul universitar 2015-20/6, continuarea raporturilor juridice de muncă, pentru persoanele aflate sub incidenţa prevederilor alin. (1)-(6), în funcţie de gradul de îndeplinire de către acestea a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale.”

17. Alin. (7) al art. 362 din Legea nr. 1/2011, la care face trimitere norma criticată, prevede că: „Termenele prevăzute la alin. (1)-(6) se prorogă până la încheierea anului universitar 2014-2015, respectiv 30 septembrie 2015”.

18. Alineatele (1)-(6) ale art. 362 din Legea nr. 1/2011 stabilesc că: „(1) Personalul didactic care ocupă, la momentul intrării în vigoare a prezentei legi. funcţia de preparator universitar şi care obţine diploma de doctor în termen de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi ocupă de drept funcţia de asistent universitar

(2) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de preparator universitar încetează de drept.

(3) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de asistent universitar sau asistent de cercetare şi nu sunt studenţi-doctoranzi sau nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept.

(4) Prin excepţie de la prevederile art. 301 alin. (2), persoanelor care ocupă la momentul intrării în vigoare a prezentei legi funcţia de asistent universitar într-o instituţie de învăţământ superior nu li se aplică respectivele prevederi. La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale respectivelor persoane, care nu au obţinut diploma de doctor, încetează de drept.

(5) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de lector universitar/şef de lucrări sau o funcţie didactică universitară superioară şi nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept.

(6) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă, în instituţii de învăţământ superior, funcţia de cercetător ştiinţific sau o funcţie de cercetare superioară şi nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept”

19. Din analiza conţinutului normativ al art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, Curtea observă că aceste norme au avut un caracter temporar, fiind aplicabile doar în anul universitar 2015- 2016. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 vor fi supuse controlului de controlului de constituţionalitate.

20. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind statul român, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 23 alin. (1) teza a II-a privind libertatea individuală.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia a contestat în faţa instanţei judecătoreşti Decizia nr. 1.120/30.09.2015, emisă de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin care s-a decis că, începând cu data de 1 octombrie 2015, îi încetează de drept contractul individual de muncă, având în vedere dispoziţiile art. 362 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care la alin. (3) prevăd că la împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a legii, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de asistent universitar sau asistent de cercetare şi nu sunt studenţi-doctoranzi sau nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept.

22. Din analiza normei legale criticate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 septembrie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 112/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2016, instituie o excepţie de la termenul prevăzut la art. 362 alin. (7) din lege, respectiv 30 septembrie 2015. Totodată, Curtea reţine că autorul excepţiei căruia, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, i-a încetat raportul juridic de muncă deoarece nu a obţinut diploma de doctor până la data de 30 septembrie 2015, este nemulţumit de faptul că nu a beneficiat de aplicarea excepţiei instituită prin art. 362 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale.

23. Prin urmare, faţă de obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei, dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 nu au legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

24. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei”, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, sau Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Or, în prezenta cauză, autorul excepţiei căruia i s-a aplicat regula încetării de drept a raportului de muncă, întrucât nu a obţinut diploma de doctor până la data de 30 septembrie 2015, este nemulţumit de faptul că nu a beneficiat de excepţia instituită prin dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 „ Astfel, nu se poate susţine în mod pertinent existenţa unei legături, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, între textul de lege criticat şi obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei judecătoreşti. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de Mircea Dinculescu, în Dosarul nr. 4.445/117/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 31 mai 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 370

din 31 mai 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi ale art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi ale art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Dora-Laura Veress (fostă Viziteu) în Dosarul nr. 7.048/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.228D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de menţinere a jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. Referitor la art. 9 alin. (4) din acelaşi act normativ, susţine că nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 3 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.048/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi ale art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia a fost ridicată de Veress Dora-Laura (fostă Viziteu), într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă atât art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât cetăţenii care vând maşini nu sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice cu cei care cumpără maşini, cât şi art. 20 din Constituţie, în condiţiile în care cerinţa previzibilităţii, clarităţii şi a caracterului accesibil al legii a fost consacrată de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

6. De asemenea se apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 51 alin. (1) şi ale art. 52 alin. (1), în măsura în care prezentarea dovezii care atestă că nu a comis o contravenţie pentru care a fost sancţionată nu este suficientă pentru un răspuns pozitiv al autorităţii, ci este obligată să se adreseze instanţei judecătoreşti.

7. În final, autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stipulează obligaţia cumpărătorului unei maşini de a proceda la înmatricularea acesteia, iar statui este obligat să urmărească îndeplinirea acestei obligaţii, însă statul transferă obligaţia înmatriculării autovehiculului înstrăinat asupra vânzătorului, care nu are nicio posibilitate să procedeze în acest sens.

8. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, având în vedere cele statuate de către Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.

11. Avocatul Poporului apreciază că, având în vedere considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 459 din 16 iunie 2015, nr. 303 din 13 iunie 2013 şi nr. 217 din 9 mai 2013, dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, acestea fiind în acord cu prevederile din Legea fundamentală invocate.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin, (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:

Art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002: „în înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;”;

- Art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002: „Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare şi a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

- Art. 9 alin, (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002: „în cazul utilizatorilor români, dacă se constată prin intermediul sistemelor de camere video lipsa rovinietei valabile sau a peajului valabil, în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor, personalul care efectuează controlul conform alin. (2) lit. c) pct. (ii) aplică sancţiunea şi încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

- Art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului

15. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prin Ordonanţa Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 23 august 2017, dispoziţiile art. 11 alin.(4) au fost modificate, cu următorul conţinut: „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente de înmatriculare transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.”

16. De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă a Guvernului, la art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, după alin. (4) s-au introdus opt noi alineate, alineatele (41)- (48), cu următorul cuprins:

„(41) Organul fiscal care operează scoaterea vehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar are obligaţia de a notifica înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informaţii prevăzut de reglementările în materie fiscală, în termen de 5 zile lucrătoare, autorităţii competente de înmatriculare. Aceasta face menţiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor; în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

(42) De la data înregistrării notificării prevăzute la alin. (41), autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor, transmite instituţiilor interesate datele noului proprietar, la solicitarea acestora.

(43) în situaţia în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul prevăzut la alin. (4), înmatricularea vehiculului se suspendă de drept până la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

(44) în cazul în care până la transcriere intervin transmiteri succesive ale dreptului de proprietate asupra vehiculului, termenul prevăzut la alin. (4) curge de la data primei transmiteri a dreptului de proprietate.

(45) Suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului intervine şi la data expirării sau, după caz, a anulării inspecţiei tehnice periodice şi încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.

(46) în cazurile prevăzute la alin. (43) şi (45), autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor, înregistrează suspendarea înmatriculării în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate. Datele referitoare la suspendare se şterg după 5 ani de la data încetării acesteia.

(47) înregistrarea suspendării înmatriculării potrivit alin. (46) în cazul prevăzut la alin. (45) se realizează pe baza datelor referitoare la inspecţia tehnică periodică a vehiculului existente

în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, respectiv comunicate Direcţiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor de către Registrul Auto Român în condiţii stabilite prin protocol.

(48) În scopul verificării efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculului, respectiv a valabilităţii acesteia, poliţia rutieră are drept de acces pentru consultarea Registrului naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate în condiţiile stabilite prin protocolul încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor.”

17. Însă, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma anterioară intrării în vigoarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2017.

18. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare şi art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

19. Din înscrisurile aflate la dosar, Curtea reţine că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a fost determinat de faptul că autoarea excepţiei a înstrăinat un autovehicul prin contract de vânzare-cumpărare, noul proprietar nu şi-a îndeplinit obligaţia de a efectua formalităţile de transcriere a transmiterii dreptului de proprietar şi a circulat cu autovehiculul fără a deţine peaj valabil, şi atât timp cât aceasta figura ca proprietar al autovehiculului în evidenţele Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări a vehiculelor, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor a fost comunicat acesteia.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, precum şi cele ale art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai făcut obiectai controlului de constituţionalitate şi prin Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015, Decizia nr. 303 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 31 iulie 2013 şi Decizia nr. 35 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 23 aprilie 2018, a statuat conformitatea acestor norme cu prevederile Legii fundamentale.

21. Astfel, referitor la art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, prin Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 23 iulie 2012, Curtea Constituţională a apreciat ca neîntemeiată critica potrivit căreia sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de a deţine rovinietă pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii de persoane. Curtea a reţinut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie ca aceasta să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine.

22. De asemenea, prin Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015, paragrafele 13-16, Curtea Constituţională a statuat că „prezumţia legală referitoare la sfera persoanelor care sunt considerate a fi utilizatori este o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, persoana sancţionată contravenţional având posibilitatea de a demonstra că, la data constatării săvârşirii contravenţiei, nu întrunea condiţiile precizate în art. 1 alin. (1) fit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 pentru a fi considerată utilizator al autovehiculului care a circulat în lipsa achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale şi a fi sancţionată în consecinţă”.

23. Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut că „certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat” şi că „deşi în limbajul comun termenul de «utilizator» poate evoca acea persoană care conduce la un moment dat autovehiculul, legiuitorul a oferit o definiţie legală, circumscrisă domeniului în care norma a fost edictată. Astfel, acesta a optat pentru stabilirea obligaţiei de plată a tarifului de utilizare în sarcina celui înscris în certificatul de înmatriculare în considerarea faptului că, teoretic, acelaşi autovehicul poate fi folosit, temporar şi succesiv, de mai multe persoane. Or, ar fi avut loc o relativizare a obligaţiei plăţii acestui tarif în ipoteza în care legiuitorul ar fi conferit responsabilitatea plăţii persoanei care era conducător al autovehiculului la momentul depistării acestuia în trafic fără a fi fost achitat acest tarif. Scopul introducerii unui asemenea tarif l-a reprezentat îmbunătăţirea calităţii reţelei de drumuri naţionale, obiectiv preconizat a fi îndeplinit inclusiv prin contribuţia fiecărui deţinător legal de autovehicule (proprietar sau titular al unui contract de leasing). Soluţia legislativă aleasă este optimă pentru realizarea finalităţii menţionate şi, în acelaşi timp, nu este de natură să contravină prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, constituind, în fapt, una dintre modalităţile prin care statul îşi duce la îndeplinire obligaţia stabilită în textul constituţional menţionat”.

24. Cu privire la prevederile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, prin Decizia nr. 1.376 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009, şi Decizia nr. 303 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 31 iulie 2013, Curtea a constatat că instituirea responsabilităţii achitării tarifului de utilizare şi deţinere a rovinietei valabile pentru utilizatorii români şi cei străini nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional nu are semnificaţia uniformităţii, astfel încât dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, situaţiilor diferite trebuie să le corespundă un tratament diferit. Situaţia evident diferită a celor două categorii de utilizatori, în funcţie de care distinge textul de lege criticat, justifică tratamentul diferit stabilit de legiuitor.

25. Totodată, Curtea nu poate reţine nici critica de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, întrucât această dispoziţie se aplică tuturor utilizatorilor români surprinşi de sistemele de cameră video circulând fără rovinietă valabilă sau peajul valabil, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

26. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin Decizia nr. 35 din 23 ianuarie 2018, paragrafele 22-23, Curtea a reţinut că în cazul transmiterii vehiculului în proprietatea altei persoane, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi pentru emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Curtea a reţinut că situaţia de fapt particulară din litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate - determinată de faptul că, la câteva zile după încheierea vânzării-cumpărării, cumpărătorul, la rândul său, a vândut acelaşi autoturism altei persoane, care a circulat cu autovehiculul pe drumurile publice fără a deţine rovinietă, amenda contravenţională fiindu-i aplicată autoarei excepţiei, deoarece aceasta încă figura înscrisă în Registrul Naţional de Evidenţă Vehicule ca fiind proprietar - nu este o problemă de constituţionalitate a textelor de lege criticate, ci o chestiune de aplicare a legii de către instanţa judecătorească, ce trebuie să soluţioneze litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Ca atare, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 35 din 23 ianuarie 2018 îşi păstrează, mutatis mutandis, valabilitatea şi în cauza de faţă.

27. Prin urmare, având în vedere cele anterior referite, Curtea nu poate reţine nici critica privind încălcarea art. 20, 51 şi 52 din Constituţie.

28. De altfel, prin Decizia nr. 4/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 7 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportat la art. 7 şi art. 1 alin, (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator şi de subiect activ al contravenţiei constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, iar dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dora-Laura Veress (fostă Viziteu) în Dosarul nr. 7.048/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 1 alin, (1) lit. b), art. 7 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi ale art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 31 mai 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 371

din 31 mai 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6, art. 7y art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, 4, art. 5 alin. (2), art. 6, 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Verida Credit IFN - SA din Bucureşti în Dosarul nr. 26.749/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.445D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu menţinerea jurisprudenţei în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 27 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 26.749/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea Verida Credit IFN - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulată în baza dispoziţiilor Legii nr. 77/2016.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea susţine, în esenţă, că Legea nr. 77/2016 este neconstituţională în ansamblul său. Astfel, se afirmă că Legea nr. 77/2016 nu instituie reguli necesare, nu a fost însoţită de studii de impact şi prin măsurile sale neproporţionale nu corespunde politicilor publice ale Uniunii în domeniul protecţiei consumatorilor şi încalcă drepturile creditorilor protejate convenţional şi constituţional. Prin lipsa de fundamentare, prin refuzul legiuitorului de a lua în considerare reacţiile tuturor actorilor interesaţi şi instituţiilor relevante, autoritatea legislativă a transformat regulile de legistică în norme futile şi abstracte ce pot fi încălcate ori de câte ori există voinţa politică pentru a le încălca. Aceste încălcări nu pot rămâne nesancţionate. Dispoziţiile constituţionale nu au caracter declarativ, ci constituie norme obligatorii, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzut la art. 1 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, autoarea arată că se încalcă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât i se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu.

6. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie se apreciază că art. 11 din Legea nr. 77/2016 modifică starea legală anterioară intrării sale în vigoare şi stabileşte un mecanism de intervenţie forţată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente, prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic al contractului,

7. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie se apreciază că în urma stingerii creanţei, ca urmare a dării în plată, prin această procedură, creditorul ipotecar diligent care şi-a constituit o garanţie, dobândeşte o situaţie juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari) care, deşi nu au o garanţie, pot urmări bunuri mobile şi imobile prezente şi viitoare ale debitorilor până la satisfacerea întregii creanţe.

8. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 53 alin. (2) din Constituţie se apreciază că art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul proporţionalităţii, întrucât legea nu are un scop legitim, bazându-se pe o falsă lacună legislativă şi nu reprezintă o măsură adecvată. Ca atare, se susţine că măsura adoptată este injustă, întrucât legiuitorul nu poate interveni în preţul contractului şi în reaşezarea riscurilor acestuia,

9. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 din Constituţie se apreciază că prin dispoziţiile de lege criticate este limitat exerciţiul dreptului de proprietate, cel puţin în privinţa capitalului împrumutat, fără ca măsura să fie adecvată situaţiei de fapt şi faţă de scopul declarat de legiuitor. Limitarea dreptului de proprietate, prin stingerea creanţei constând în diferenţa dintre soldul creditului şi valoarea imobilului, nu asigură un just echilibru între interesul creditorului şi pretinsul interes general.

10. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 24 din Constituţie se arată că art. 4 şi 7 din lege dau dreptul debitorilor să schimbe obiectul, preţul, riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea „protecţiei”. Se mai arată că art. 4 şi art. 7 alin. (1) din lege limitează acţiunea creditorului de a contesta starea bunului dat în plată, culpa debitorului în diminuarea valorii bunului ipotecat sau starea de necesitate învederată de debitor, drept care nu se respectă cerinţele accesului liber la justiţie.

11. În fine, se mai arată că, potrivit domeniului de reglementare al legii, aceasta se aplică şi în cazul contractelor de credit de consum referitoare la bunuri imobile rezidenţiale care intră în sfera de reglementare a Directivei 2014/17/UE. Potrivit art. 23 din Directiva 2014/17/UE, statele membre pot să reglementeze un cadru legal care să asigure cel puţin dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiţii specificate, sau să fie în vigoare alte aranjamente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar. Cu toate acestea, în art. 23 alin. (5) din Directiva 2014/17/UE se prevede în mod clar că astfel de reglementări nu pot fi aplicate cu efect retroactiv.

12. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, fiind necesară extinderea controlului de constituţionalitate cu privire la întregul act normativ, din perspectiva respectării principiului securităţii raporturilor juridice şi a condiţiilor de previzibilitate şi accesibilitate ce decurg din principiul statului de drept, enunţat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi a principiului neretroactivităţii. De asemenea, instanţa consideră că modalitatea în care a fost reglementată operaţiunea de „dare în plată” afectează dreptul de proprietate privata al unor persoane juridice de drept privat, garantat de art. 44 alin. (2) din Constituţie.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatului Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, 4, art. 5 alin. (2), art. 6, 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Însă, din examinarea notelor scrise depuse de autoarea excepţiei în motivarea criticii rezultă că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi Legea nr. 77/2016, în ansamblul său. Prin urmare, Curtea va supune controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, 4, art. 5 alin. (2), art. 6, 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (3): „Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi În cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.

- Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.0;

- Art. 4: „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dara în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

(2) în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.”;

- Art. 5 alin. (2): „Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite,

în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar. În conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

- Art. 6: „(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.

(2) în situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedura judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.

(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.

(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.”;

- Art. 7: (1) în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.

(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.

(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(5) în situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.

(6) în termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.”;

- Art. 8: (1) în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.

(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.

(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.”;

- Ari. 10: „(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.”;

- Art. 11: „în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.”,

17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 referitor la economie.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre dispoziţiile legale criticate, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Astfel, cu privire la situaţia de fapt a cauzei, se reţine că, în ceea ce priveşte data încheierii contractului de credit, acesta a fost încheiat la data de 17 august 2012, aşadar sub imperiul dispoziţiilor noului Cod civil.

19. Autoarea excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 11 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a două teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.

20. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste dispoziţii legale ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

21. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională.

22. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Prin urmare, ţinând cont de faptul că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, mai sus menţionată, a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 alin. (1)-(3),

(5), (6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere şi faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional.

23. Referitor la dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016, prin Decizia nr. 701 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I , nr. 73 din 25 ianuarie 2018, paragrafele 22-35, Curtea a respins, ca neîntemeiată, critica de neconstituţionalitate a acestor norme. Astfel, analizând şi coroborând prevederile Legii nr. 77/2016 cu cele ale noului Cod civil, Curtea a observat că, în realitate, prin sintagma „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil”, Legea nr. 77/2016 a instituit o situaţie particulară pentru contractele încheiate între consumatori şi instituţiile de credit, în sensul că, pentru acestea, instanţa de judecată, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din lege şi constatând aplicabilă instituţia impreviziunii, dispune darea în plată a imobilului ipotecat, cu consecinţa ştergerii tuturor datoriilor consumatorului, însă numai în condiţiile art. 3 din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost conturate prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. Darea în plată la care se face referire în art. 3 din Legea nr. 77/2016 este o dare în plată forţată, fiind condiţionată doar de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din lege şi de constatarea de către instanţă a situaţiei extraordinare care justifică aplicarea impreviziunii, desigur, în interpretarea obligatorie dată prevederilor sale prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. Curtea a mai observat că art. 1.492 cu denumirea marginală - Darea în plată - din noul Cod civil nu are relevanţă în cauză, acesta aplicându-se oricărui tip de contract reglementat ca atare de dreptul comun. Legea nr. 77/2016 fiind însă o lege specială, care reglementează strict raporturile dintre instituţiile de credit şi consumatori, persoane fizice, derogă, în mod evident, de la prevederile noului Cod civil, pe de o parte, de la art. 1.271 alin. (2) lit. b) teza a doua, în ceea ce priveşte dreptul şi competenţa exclusivă a instanţei de a dispune încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte şi, pe de altă parte, instituţia prevăzută la art. 1.492 nu are nicio incidenţă cu dispoziţiile Legii nr. 77/2016. În acest context, Curtea a reiterat cele statuate prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 119, respectiv faptul că singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia.

24. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, „având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează” (paragraful 115).

25. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 1 din lege, prin Decizia nr. 566 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2018, paragraful 40, Curtea a constatat că nu contravine niciunui text constituţional invocat, acesta stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv a raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici măcar nu stabileşte obiectul legii, obiect care se conturează începând cu art. 3 din lege.

26. Referitor la art. 11 teza întâi raportat la art. 5 şi 6 din lege, prin Decizia nr. 566 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2018, paragraful 41, Curtea a constatat că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Curtea a observat că art. 3 teza a două a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate.

27. Prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragrafele 50-60, Curtea a constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim ce se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea, că măsura critică este adecvată, necesară şi respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare. În consecinţă, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private.

28. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 8 alin. (5) din lege, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragrafele 44-49, constatând că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Ca atare, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează, Prin urmare, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie.

29. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a legii în ansamblul său, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2017, paragrafele 107-108, Curtea a statuat că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care în art. 348 reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată.

30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Verida Credit IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 26.749/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1 >^-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1>-(4) din Legea nr. 77/2016, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile “din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea i.

Pronunţată în şedinţa din data de 31 mai 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

 

ORDIN

privind ieşirea din vigoare a unor tratate internaţionale

 

În baza art. 38 alin. (4) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

constatând că părţile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru ieşirea din vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,

în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Art. 1. - La data de 26 ianuarie 2018 a ieşit din vigoare Acordul încheiat prin schimb de note verbale la Bucureşti la 28 decembrie 1994 şi la Minsk la 25 ianuarie 1995, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Belarus privind asistenţa medicală gratuită acordată membrilor misiunii diplomatice şi postului consular, precum şi membrilor familiilor acestora în Belarus, publicat prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1.496/2018 privind publicarea unui acord încheiat prin schimb de note verbale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018.

Art. 2. - La data de 1 ianuarie 2019 va ieşi din vigoare pentru Aruba Convenţia dintre România şi Regatul Ţărilor de Jos privind schimbul automat de informaţii referitoare la veniturile din economii sub forma plăţilor de dobânzi, convenită prin schimb de scrisori, semnată la Bucureşti la 7 octombrie 2006 şi la Haga la 1 noiembrie 2006, ratificată prin Legea nr. 134/2007 pentru ratificarea unor convenţii şi acorduri privind impunerea veniturilor din economii şi schimbul automat de informaţii referitoare la astfel de venituri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 7 iunie 2007.

Art. 3. - La data de 1 ianuarie 2019 va ieşi din vigoare pentru Curaçao Convenţia dintre România şi Regatul Ţărilor de Jos pentru Antilele Olandeze privind schimbul automat de informaţii referitoare la veniturile din economii sub forma plăţilor de dobânzi, convenită prin schimb de scrisori, semnată la Bucureşti la 7 octombrie 2006 şi la Willemstad la 20 octombrie 2006, ratificată prin Legea nr. 134/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 7 iunie 2007.

 

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 9 august 2018.

Nr. 1.498.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII PENTRU SUPRAVEGHEREA PUBLICĂ A ACTIVITĂŢII DE AUDIT STATUTAR

 

AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHEREA PUBLICĂ A ACTIVITĂŢII DE AUDIT STATUTAR

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor privind buna reputaţie a stagiarilor în activitatea de audit financiar, a auditorilor financiari şi a firmelor de audit

 

În temeiul prevederilor art. 2 pct. 6, art. 5 alin. (2), art. 6 alin. (3), art. 51 şi art. 73 alin. (2) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, având în vedere prevederile art. 77 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 162/2017,

preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Normele privind buna reputaţie a stagiarilor în activitatea de audit financiar, a auditorilor financiari şi a firmelor de audit, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice alte norme emise anterior având acelaşi obiect îşi încetează aplicabilitatea.

 

Preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar,

Cristiana Doina Tudor

 

Bucureşti, 14 august 2018.

Nr. 89.

 

ANEXĂ

 

NORME

privind buna reputaţie a stagiarilor în activitatea de audit financiar, a auditorilor financiari şi a firmelor de audit

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - (1) Prezentele norme reglementează buna reputaţie a stagiarilor în activitatea de audit financiar, a auditorilor financiari şi a firmelor de audit şi stabilesc criteriile privind buna reputaţie.

(2) Prezentele norme sunt emise în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative.

Art. 2. - Prezentele norme se aplică;

a) persoanelor fizice care solicită înscrierea la stagiul în activitatea de audit financiar;

b) stagiarilor în activitatea de audit financiar;

c) auditorilor financiari, inclusiv partenerilor-cheie de audit şi auditorilor financiari care efectuează audit în numele unei firme de audit;

d) firmelor de audit.

Art. 3. - (1) Buna reputaţie reprezintă o condiţie pentru accesul la stagiul în activitatea de audit financiar, pentru desfăşurarea efectivă a stagiului, precum şi pentru dobândirea şi menţinerea autorizării ca auditor financiar sau a autorizării ca firmă de audit, după caz.

(2) Condiţia de bună reputaţie trebuie îndeplinită de următoarele persoane fizice sau juridice, după caz:

a) persoanele fizice care solicită înscrierea la testul de verificare a cunoştinţelor pentru accesul la efectuarea stagiului în activitatea de audit financiar;

b) persoanele fizice care se află în perioada de stagiu în activitatea de audit financiar sau au finalizat stagiul şi solicită înscrierea la examenul de competenţă profesională în vederea dobândirii calităţii de auditor financiar, după caz;

c) persoanele juridice care solicită autorizarea ca firmă de audit;

d) auditorii financiari, pe perioada deţinerii acestei calităţi;

e) firmele de audit, pe perioada autorizării/existenţei;

f) membrii organului administrativ sau de conducere al firmei de audit care sunt auditori financiari.

 

CAPITOLUL II

Criteriile de bună reputaţie

 

Art. 4. - (1) Buna reputaţie are în vedere un comportament adecvat, cu respectarea cerinţelor Codului etic emis de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC) şi adoptat de Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS).

(2) Buna reputaţie a persoanei fizice şi a firmei de audit se analizează prin raportare la îndeplinirea următoarelor criterii:

a) persoana fizică sau firma de audit nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie;

b) faţă de persoana fizică nu a fost luată o măsură preventivă privativă sau restrictivă de libertate în cadrul unui proces penal, în cazul în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni cu intenţie;

c) persoanei fizice nu i-a fost aplicată pedeapsa complementară şi/sau pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării activităţii de audit financiar;

d) persoanei fizice nu i-a fost aplicată măsura de siguranţă prin care i s-a interzis exercitarea profesiei de auditor financiar;

e) persoana fizică sau firma de audit nu a fost sancţionată disciplinar sau administrativ de către alte autorităţi, instituţii sau organisme române ori străine din domeniul financiar-contabil, pentru aspecte de natură profesională;

f) persoanei fizice sau firmei de audit nu i-au fost aplicate restricţii pentru a desfăşura activităţi în domeniul financiar-contabil de către autorităţi, instituţii sau organisme române sau străine din domeniul financiar-contabil.

(3) Sancţiunile disciplinare sau administrative aplicate auditorului financiar de către alte autorităţi, instituţii sau organisme române ori străine din domeniul financiar-contabil cuprind acele sancţiuni aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri/fapte de natură a aduce atingere exercitării unei activităţi din punct de vedere profesional.

Art. 5. - (1) în vederea verificării îndeplinirii criteriilor de bună reputaţie prevăzute la art. 4 alin. (2), persoanele fizice şi firmele de audit depun anual, până la data de 31 martie, la sediul ASPAAS o declaraţie pe propria răspundere, conform anexei la prezentele norme.

(2) îndeplinirea criteriilor de bună reputaţie prevăzute la art. 4 alin. (2) este o condiţie pentru obţinerea vizei anuale emise de ASPAAS de către persoanele fizice şi firmele de audit.

(3) Exercitarea activităţii de audit financiar fără viza anuală emisă de ASPAAS constituie contravenţie, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 162/2017.

(4) în situaţia în care o persoană fizică sau o firmă de audit nu îndeplineşte oricare dintre criteriile de bună reputaţie prevăzute la art. 4 alin. (2), în declaraţia pe propria răspundere este indicat/sunt indicate criteriul/criteriile care nu este îndeplinit/ nu sunt îndeplinite.

(5) Persoana fizică sau firma de audit care nu îndeplineşte Oricare dintre criteriile de bună reputaţie prevăzute la art. 4 alin. (2) este obligată să furnizeze orice informaţii şi/sau să comunice orice documente suplimentare solicitate de ASPAAS şi care au legătură cu situaţia de compromitere a bunei reputaţii.

(6) Declaraţia pe propria răspundere prevăzută la alin. (1) se completează avându-se în vedere prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6. - (1) Persoanele fizice care solicită accesul la efectuarea stagiului în activitatea de audit financiar şi cele care solicită înscrierea la examenul de competenţă profesională în vederea dobândirii calităţii de auditor financiar au obligaţia de a depune declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 5 alin. (1),

(2) Auditorii financiari şi firmele de audit au obligaţia de a transmite anual ASPAAS. până la data de 31 martie, declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 5 alin. (1).

(3) Stagiarii în activitatea de audit financiar, auditorii financiari şi firmele de audit au obligaţia să notifice ASPAAS dacă nu mai îndeplinesc vreunul dintre criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2), în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă despre încălcarea condiţiei de bună reputaţie.

(4) în situaţia în care o persoană fizică a formulat o cerere de înscriere la testul de verificare a cunoştinţelor pentru accesul la stagiu sau la examenul de competenţă profesională, după caz. aceasta are obligaţia să notifice ASPAAS dacă nu mai îndeplineşte oricare dintre criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2), în termen de 48 de ore de la data luării la cunoştinţă de situaţia respectivă.

 

CAPITOLUL III

Compromiterea serioasă a bunei reputaţii

 

Art. 7. - (1) Buna reputaţie este serios compromisă în cazul în care o persoană fizică sau o firmă de audit nu îndeplineşte oricare dintre criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2), situaţie care va conduce la:

a) respingerea cererii persoanei fizice de înscriere la testul de verificare a cunoştinţelor pentru accesul la stagiu;

b) pierderea dreptului persoanei fizice de a efectua/continua stagiul în activitatea de audit financiar şi, dacă este cazul, respingerea cererii de înscriere la examenul de competenţă profesională;

c) retragerea autorizării auditorului financiar sau firmei de audit, după caz.

(2) în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) ASPAAS comunică persoanei acest fapt, inclusiv prin mijloace electronice, precum şi motivarea respingerii.

(3) în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b) preşedintele ASPAAS emite un ordin, în două exemplare, din care un exemplar se comunică persoanei în cauză.

(4) în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c) preşedintele ASPAAS emite un ordin privind retragerea autorizării, în trei exemplare, din care un exemplar se arhivează la nivelul instituţiei conform reglementărilor legale, un exemplar se comunică auditorului financiar, iar cel de-al treilea exemplar se transmite Camerei Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare CAFR.

(5) Ordinul preşedintelui ASPAAS prevăzut la alin. (3) şi (4) se emite, de regulă, în termen de 30 de zile de la data convocării prevăzute la art. 8 alin. (4).

Art. 8. - (1) în oricare din cazurile de compromitere serioasă a bunei reputaţii ASPAAS poate fi sesizată de orice persoană sau se poate autosesiza prin personalul Biroului reglementare, autorizare, înregistrare şi formare continuă (BRAIFC) din cadrul ASPAAS, după caz.

(2) Cazurile de compromitere serioasă a bunei reputaţii sunt analizate de către personalul ASPAAS din cadrul BRAIFC.

(3) ASPAAS înştiinţează persoana în cauză, prin poştă sau e-mail, cu privire la rezultatele analizei situaţiei de compromitere serioasă a bunei reputaţii şi aceasta este obligată să transmită ASPAAS toate informaţiile sau documentele solicitate de autoritate, în termen de 15 zile de la transmiterea solicitării.

(4) Dacă personalul ASPAAS din cadrul BRAIFC consideră că sunt necesare lămuriri suplimentare, persoana în cauză este convocată la sediul ASPAAS. Convocarea se realizează în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin orice alt mijloc de comunicare care asigură confirmarea primirii, astfel încât să fie comunicată către persoana în cauză cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită pentru convocare/întâlnire.

(5) în cazul în care scrisoarea menţionată la alin, (4) nu este primită de destinatar, ASPAAS publică convocarea pe site-ul propriu şi o afişează la sediul său.

(6) în cazul în care persoana în cauză, convocată la sediul ASPAAS, conform alin. (4) şi (5), nu dă curs convocării, ASPAAS hotărăşte în lipsa acesteia.

(7) După analizarea documentelor depuse şi a eventualelor declaraţii ale persoanelor în cauza, personalul ASPAAS din cadrul BRAIFC întocmeşte un raport adresat preşedintelui ASPAAS, care conţine concluzia analizei privind compromiterea serioasă a bunei reputaţii.

(8) în urma sesizării sau autosesizării prevăzute la alin. (1), în cazul în care se constată că buna reputaţie a fost serios compromisă, raportat la criteriile de bună reputaţie prevăzute la art. 4 alin. (2), preşedintele ASPAAS va hotărî în conformitate cu prevederile art. 7.

(9) în urma sesizării sau autosesizării prevăzute la alin. (1), în cazul în care se constată că sunt îndeplinite criteriile de bună reputaţie prevăzute la art. 4 alin (2), personalul ASPAAS din cadrul BRAIFC înştiinţează prin poştă sau mijloace electronice atât persoana în cauză, cât şi persoana care a făcut sesizarea, după caz, cu privire la rezultatele analizei situaţiei de compromitere a bunei reputaţii.

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

Art. 9. - ASPAAS recunoaşte declaraţiile pe propria răspundere privind respectarea criteriilor de bună reputaţie depuse de către auditorii financiari şi firmele de audit în anul 2018 la CAFR.

 

ANEXĂ

la norme

 

DECLARAŢIE

privind respectarea criteriilor de bună reputaţie

 

Subsemnatul/Subsemnata, .............................................., domiciliat(ă) în .....................................................

.........................................................................................................................................................................

.........................................................................................................................................................................

a) în calitate de persoană fizică care solicită înscrierea la testul de verificare a cunoştinţelor pentru accesul la stagiu;

b) în calitate de persoană fizică, stagiar în activitatea de audit financiar, care solicită înscrierea la examenul de competenţă profesională;

c) în calitate de auditor financiar, autorizat prin .............................................., număr autorizaţie ..............................................;

d) în calitate de reprezentant legal al firmei de audit .............................................., autorizată prin .............................................., număr autorizaţie ..............................................,

declar pe propria răspundere următoarele 2):

1. nu sunt condamnat(ă)/nu s-a dispus o condamnare penală împotriva firmei de audit pe care o reprezint, pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie;

2. nu s-a dispus faţă de persoana mea o măsură preventivă privativă sau restrictivă de libertate în cadrul unui proces penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni cu intenţie;

3. nu mi-a fost aplicată pedeapsa complementară şi/sau pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării activităţii de audit financiar;

4. nu mi-a fost aplicată măsura de siguranţă prin care mi s-a interzis exercitarea profesiei de auditor financiar;

5. nu am fost sancţionat(ă) disciplinar sau administrativ/nu a fost sancţionată disciplinar firma de audit pe care o reprezint de către alte autorităţi, instituţii sau organisme române ori străine din domeniul financiar-contabil, pentru aspecte de natură profesională;

6. nu mi-au fost aplicate restricţii/nu i s-au aplicat restricţii firmei de audit pe care o reprezint pentru a desfăşura activităţi în domeniul financiar-contabil de către autorităţi, instituţii sau organisme române ori străine din domeniul financiar-contabil;

7. membrii organului administrativ sau de conducere al firmei de audit care sunt auditori financiari îndeplinesc criteriile de bună reputaţie prevăzute la pct. 1-6.

Prezenta declaraţie este conformă cu realitatea şi este dată cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Data ..............................................

Semnătura ..............................................

 

În situaţia în care o persoană fizică sau firma de audit nu îndeplineşte oricare din criteriile de bună reputaţie prevăzute la pct. 1-7, se menţionează expres criteriul/criteriile care nu este îndeplinit/nu sunt îndeplinite.


1) Se va încercui una din literele a)-d) în funcţie de calitatea pe care o deţine persoana care completează prezenta declaraţie.

2) Se va completa în funcţie de criteriul de bună reputaţie aplicabil persoanei fizice sau firmei de audit, după caz. Pentru auditorii financiari sunt aplicabile criteriile prevăzute la pct. 1-6. Pentru firma de audit sunt aplicabile criteriile prevăzute la pct. 1, 5, 6 şi 7.