MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 100/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 100         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 1 februarie 2018

 

SUMAR

 

ACTE ALE SENATULUI

 

1. - Hotărâre pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Biroului permanent al Senatului

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

1. - Hotărâre pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b)din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

 

Decizia nr. 775 din 28 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 797 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

32. - Hotărâre privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi transmiterea acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în domeniul public al oraşului Aleşd, judeţul Bihor

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

162. - Ordin al ministrului sănătăţii privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

 

1.237. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor Publice a unor împrumuturi pe pieţele externe de capital, prin lansarea unor serii noi de obligaţiuni cu maturitatea de 12 şi, respectiv, 20 de ani, în sumă totală cuprinsă între 1 miliard euro şi 2 miliarde euro, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” şi desemnarea administratorilor tranzacţiei

 

ACTE ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Biroului permanent al Senatului

 

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 26 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aleg în funcţia de vicepreşedinte al Biroului permanent al Senatului următorii senatori:

 

1. Iulian-Claudiu Manda

- Grupul parlamentar al PSD

2. Adrian Ţuţuianu

- Grupul parlamentar al PSD

3. Cornel Popa

- Grupul parlamentar al PNL

4. Nicu Fălcoi

- Grupul parlamentar al USR

 

Art. 2. - Se aleg în funcţia de secretar al Biroului permanent al Senatului următorii senatori:

 

1. Emilia Arcan

- Grupul parlamentar al PSD

2. Marian Pavel

- Grupul parlamentar al PSD

3. Mario-Ovidiu Oprea

- Grupul parlamentar al PNL

4. Gheorghe Baciu

- Grupul parlamentar al PMP

 

Art. 3. - Se aleg în funcţia de chestor al Biroului permanent al Senatului următorii senatori:

 

1. Doina-Elena Federovici

- Grupul parlamentar al PSD

2. Nicolae Marin

- Grupul parlamentar al PSD

3. Nazare Eugen Ţapu

- Grupul parlamentar al PNL

4. Barna Tánczos

- Grupul parlamentar al UDMR

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1 februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 1 februarie 2018.

Nr. 1.

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor

 

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 24 şi 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aleg în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor următorii deputaţi:

 

Florin Iordache

- Grupul parlamentar al PSD

Carmen-Ileana Mihălcescu

- Grupul parlamentar al PSD

Petru-Gabriel Vlase

- Grupul parlamentar al PSD

Ben-Oni Ardelean

- Grupul parlamentar al PNL

 

Art. 2. - Se aleg în funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor următorii deputaţi:

 

Mircea-Gheorghe Drăghici

- Grupul parlamentar al PSD

Georgian Pop

- Grupul parlamentar al PSD

Cristian Buican

- Grupul parlamentar al PNL

Seidler Cristian-Gabriel

- Grupul parlamentar al USR

 

Art. 3. - Se aleg în funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor următorii deputaţi:

 

Ion-Marcel Ciolacu

- Grupul parlamentar al PSD

Seres Denes

- Grupul parlamentar UDMR

Andrei-Dominic Gerea

- Grupul parlamentar ALDE

Dragoş-Gabriel Zisopol

- Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 1 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

NICOLAE-LIVIU DRAGNEA

 

Bucureşti, 1 februarie 2018.

Nr. 1.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 634

din 17 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Decebal Ninel Creţescu în Dosarul nr. 46/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.004D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra previzibilităţii tuturor noţiunilor care fac obiectul criticilor de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză. Se face trimitere la Decizia Curţii nr. 673 din 17 noiembrie 2016, în privinţa noţiunilor de „acte contabile” şi de „operaţiuni comerciale1, şi la Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, în privinţa noţiunii de „obligaţii fiscale”.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 29 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 46/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Decebal Ninel Creţescu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 2 lit. c) şi lit. e) şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 încalcă normele  constituţionale şi europene invocate, întrucât sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, neexcluzând echivocul, aspect ce face imposibilă stabilirea cu exactitate a conţinutului infracţiunii reglementate la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Se susţine că, întrucât legiuitorul nu a definit, în mod expres, noţiunile de „obligaţii fiscale”, „acte contabile”, „documente legale”, „operaţiuni comerciale efectuate”, sfera înţelesului acestora este greu de stabilit, neputând fi determinată cu precizie. Se mai susţine că trimiterile făcute de legiuitor la Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, în cazul definirii noţiunii de „obligaţii fiscale”, şi la documentele prevăzute în Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi la reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora, în cazul definirii „documentelor legale”, sunt prea vagi, lăsând, pe de o parte, în sarcina destinatarului legii parcurgerea a numeroase acte normative, ce trebuie coroborate pentru stabilirea conţinutului constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală reţinute în sarcina autorului excepţiei, iar, pe de altă parte, în sarcina magistraţilor, determinarea actelor care se înscriu în definiţiile date sintagmelor mai sus menţionate. În susţinerea încălcărilor invocate se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României, paragraful 55, Sissanis împotriva României, paragraful 66, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 34, Amman împotriva Elveţiei, paragraful 50, Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, hotărâri prin care instanţa europeană a stabilit standardele specifice respectării principiului legalităţii incriminării, prevăzut la art. 7 din Convenţie, Sunt invocate, de asemenea, considerentele şi soluţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 363 din 7 mai 2015, nr. 553 din 16 iulie 2015, nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care instanţa de contencios constituţional a făcut aplicarea principiului constituţional şi convenţional al legalităţii incriminării şi a pedepsei. În fine, se conchide că, prin raportare la dispoziţiile Legii contabilităţii nr. 82/1991, sensul sintagmelor „acte contabile”, „documente legale”, „operaţiuni comerciale efectuate” şi „obligaţii fiscale” nu poate fi stabilit, cu consecinţa încălcării drepturilor fundamentale mai sus enumerate.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că sensul sintagmelor criticate de autorul excepţiei a fost stabilit prin jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele şi soluţia din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 817 din 24 noiembrie 2015, despre care se susţine că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Se mai arată că textele criticate nu încalcă dreptul la apărare, întrucât nu împiedică persoana interesată să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, care are dreptul să consulte documentele existente la dosarul cauzei şi să formuleze apărările pe care le consideră necesare. Se susţine, de asemenea, că textele criticate nu contravin pactelor şi tratatelor internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, neîncălcând, prin urmare, prevederile art. 20 din Constituţie.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins:

- Art. 2 lit. c) şi lit. e): „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...]

c) documente legale - documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora; e) obligaţii fiscale - obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală;

- Art. 9 alin. (1) lit. b): „Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...] b) omisiunea, În tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; [..

12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 15 alin. (1) cu privire la universalitate, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei şi art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un recurs efectiv şi la legalitatea incriminării, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie referitor la interzicerea generală a discriminării şi art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu privire la egalitatea în faţa legii şi la dreptul la un recurs efectiv.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate în acest sens Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea J, nr. 387 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, şi Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

14. Prin Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, Curtea a observat, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, că, prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se urmăreşte asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să garanteze o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor. Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia alternanţa între termenii „acte contabile” şi „alte documente legale”, utilizată de legiuitor, ar contraveni dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 24 din Constituţie. În acest sens, în primul rând, Curtea a reţinut că termenii „acte contabile” şi „alte documente legale” constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispoziţia referindu-se expres la „omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate*. Curtea a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute şi că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea, şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. Mai mult, Curtea a constatat că pentru o înţelegere corectă a termenilor, autorii excepţiei trebuie să aibă în vedere atât dispoziţiile din Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, cât şi din reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a actelor normative menţionate, neputând invoca propria necunoaştere a legii potrivit principiului nemo censetur ignorare legem. Pe de altă parte, Curtea a reţinut dispoziţia criticată reprezintă o normă de drept substanţial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de garanţiile care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil şi dreptul la apărare. Totodată, Curtea a constatat că reglementarea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 reprezintă o opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

15. De asemenea, prin Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, paragrafele 16-20, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, astfel că o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, însă aceasta nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii. Referitor la dispoziţiile de lege criticate, Curtea a observat că, potrivit acestora, constituie infracţiune de evaziune fiscală săvârşirea faptelor în modalităţile prevăzute la lit. a)-g) ale art. 9, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. De asemenea, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 2 din Legea nr. 241/2005, în înţelesul legii, expresia „obligaţii fiscale” se referă la obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal, „codul stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ precizându-se şi contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora. Astfel, Codul fiscal reglementează fiecare categorie de impozit, taxă şi contribuţie, indicând, de asemenea, persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare şi termenele legale. În acest context, Curtea a reţinut că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin, (1) teza a două din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeaşi forţă juridică. Referitor la tehnica trimiterilor legislative, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a reţinut că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text. Plecând de la aceste premise, Curtea a apreciat că sintagma „obligaţii fiscale” prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 este clar definită de lege, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

16. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa analizată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

17. Distinct de cele anterior arătate, referitor la sintagma „operaţiuni comerciale efectuate” din cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că, potrivit art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial” sau „contracte comerciale” se înlocuieşte cu sintagma „contract civil” sau, după caz, „contracte civile”, iar sintagma „contracte sau acte de comerţ” cu termenul „contracte”. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale anterior menţionate, prin „operaţiuni comerciale efectuate” se înţelege acele operaţiuni civile ce presupun înregistrarea în contabilitate a fluxurilor financiare de venituri şi cheltuieli aferente, în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale ale titularului.

18. În ceea ce priveşte criticile referitoare la sintagmele „documente contabile” şi „obligaţii fiscale” din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi lit. e) din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că acestora le sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele reţinute, în privinţa aceloraşi expresii, prin deciziile nr. 189 din 10 februarie 2011 şi nr. 199 din 7 aprilie2016.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Decebal Ninel Creţescu în Dosarul nr. 46/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 2 lit. c) şi lit. e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 775

din 28 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pamfii Berar în Dosarul nr. 3.030/337/2016/a 1 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 973D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017. Consideră că declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor care fac obiect al prezentei excepţii vizează acele situaţii în care legea nu instituie o prorogare de competenţă, caz în care nu se poate vorbi despre o lipsă de competenţă materială, personală a organelor de urmărire penală. Reţine că astfel de situaţii sunt cele reglementate în art. 325 din Codul de procedură penală referitor la preluarea cauzelor de la alte parchete, art. 326 din Codul de procedură penală privind trimiterea cauzei la un alt parchet, cu toate că în acest din urmă caz este vorba despre o prorogare teritorială de competenţă, sau art. 5 din Legea nr. 255/2013, care instituie o prorogare de competenţă materială şi personală în situaţii tranzitorii, ori art. 60 din Codul de procedura penală, care prevede o prorogare de competenţă în cazuri urgente. În speţa de faţă apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Codul de procedură penală privind competenţa în caz de reunire a cauzelor. În consecinţă, fiind vorba despre un caz legal de prorogare de competenţă, apreciază că nu se poate pune problema lipsei competenţei, cu atât mai puţin a unei critici de neconstituţionalitate a unei nesancţionări a unei inexistente necompetenţe. În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, cu precizarea că îşi întemeiază concluziile pe modul cum a înţeles Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 1 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.030/337/2016/a1, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Pamfii Berar într-o cauză penală.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu sancţionează cu nulitatea absolută efectuarea urmăririi penale de către un organ de urmărire penală necompetent. La baza noţiunii „stat de drept” stau două principii, respectiv principiul legalităţii şi cel al constituţionalităţii. Astfel, principiul legalităţii poate fi exprimat prin două cerinţe - pe de o parte, ordonarea normelor juridice într-un sistem unic şi unitar, armonios şi ierarhizat, iar, pe de altă parte, respectarea regulilor de drept de către toate subiectele - autorităţi publice, persoane fizice sau juridice. Totodată, principiul constituţionalităţii cumulează şi articulează mijloacele juridice având ca scop asigurarea conformităţii regulilor dreptului cu Constituţia. Aşadar, aplicarea sancţiunii nulităţii absolute doar pentru nerespectarea competenţei instanţelor judecătoreşti, nu şi a parchetelor, în cursul urmăririi penale, oferă posibilitatea organelor de cercetare penală de a-şi alege competenţa după bunul plac, în lipsa unei sancţiuni efective, acest lucru fiind contrar unui stat de drept, care se opune arbitrarului.

6. Tribunalul Sălaj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. Susţine că în prezenta cauză situaţia este diferită, având în vedere că, în mod legal, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, fiind vorba despre o infracţiune de evaziune fiscală concurentă cu o altă faptă. Aspectul referitor la plata prejudiciului pentru infracţiunea care a atras competenţa unităţii de parchet superioare nu poate conduce la susţinerea că urmărirea penală este nelegală. Mai mult, prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală atrag nulitatea atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, în speţă, chiar dacă efectele nulităţii s-ar extinde şi asupra fazei de urmărire penală, urmărirea penală a fost efectuată de instanţa superioară celei inferioare, dispoziţiile invocate nefiind aplicabile.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Arată că nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul, în art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, a instituit regula potrivit căreia încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi, iniţial, nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să dovedească vătămarea pretinsă. Aplicarea regimului nulităţii relative nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa organului de urmărire penală nu echivalează cu lipsa unei sancţiuni efective a încălcării normelor procedurale. În final, susţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică reglementarea art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece nu prevede sancţiunea nulităţii absolute şi în situaţia descrisă de acesta. Asemenea critici vizează însă completarea textului de lege, soluţia legislativă în cauză nemulţumindu-l pe autorul excepţiei din perspectiva a ceea ce nu cuprinde. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

9. Avocatul Poporului arată că, având în vedere decizia prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate, devin incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Apreciază că excepţia de neconstituţionalitate din prezenta cauză a devenit inadmisibilă.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legai sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: (...) b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente:”.

13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.

15. Cu acel prilej, Curtea a observat că, deşi există modificări ale normelor ce guvernează urmărirea penală şi, implicit, a competenţei de realizare a acesteia, aceste modificări nu au determinat o diminuare a importanţei acestei faze procesuale şi nici a rolului pe care organul de urmărire penală îl ocupă în cadrul procesului penal, astfel încât să se desprindă o justificare rezonabilă a eliminării din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

16. Curtea a constatat că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile/competenţele autorităţilor sunt definite prin lege. Principiul legalităţii presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv cele ale normelor de competenţă, în acest sens, dispoziţiile art. 58 din Codul de procedură penală reglementează instituţia verificării competenţei de către organul de urmărire penală, care este dator să îşi verifice competenţa imediat după sesizare, iar, dacă se constată că nu este competent, să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, fie să dispună de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă, fie să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent.

17. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte legiuitorul, principiul legalităţii - componentă a statului de drept - îl obligă pe acesta să reglementeze în mod clar competenţa organelor judiciare. În acest sens, Curtea a statuat că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, paragraful 17). Cu toate acestea, Curtea a apreciat că sarcina legiuitorului nu poate fi considerată îndeplinită doar prin adoptarea unor reglementări relative la competenţa organelor judiciare. Având în vedere importanţa regulilor de competenţă în materia penală, legiuitorului îi incumbă obligaţia de a adopta prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, prin reglementarea unor sancţiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislaţiei poate fi obstrucţionată prin absenţa unor sancţiuni corespunzătoare, precum şi printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancţiunilor relevante.

18. Astfel, deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, Curtea a apreciat că aceasta trebuie să fie incidenţă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competenţă, Curtea a observat că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia. Aceasta este şi explicaţia pentru care încălcarea dispoziţiilor legale privind această competenţă se sancţiona în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută.

19. Or, eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancţiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenţei sale materiale şi după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă pe care le-a adoptat.

20. Totodată, Curtea a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica şi, implicit, determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situaţie, prezumată iuris et de iure.

21. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

22. În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi reţinând că Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 â fost publicată la data de 17 iulie 2017, iar încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentul dosar este pronunţată anterior acestei date, respectiv din 1 martie 2017, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pamfil Berar în Dosarul nr. 3.030/337/2016/a1 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 797

din 5 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius George Ghiţă în Dosarul nr. 40.857/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 84D/2017.

2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că textul criticat reprezintă materializarea liberului acces la justiţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 22 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 40.857/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marius George Ghiţă în contestaţia formulată de acesta împotriva măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanţa din data de 27 aprilie 2014, dată în Dosarul de urmărire penală nr. 1.553/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât limitează contestarea „pe fond” a măsurii asigurătorii la un termen de 3 zile, termen care curge de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii, în condiţiile în care comunicarea este lăsată la dispoziţia procurorului, care poate comunica ordonanţa ori poate omite, din neglijenţă sau orice alt motiv, să o comunice. Cu toate acestea, ordonanţa procurorului, chiar necomunicată terţului proprietar, produce efecte juridice asupra bunurilor acestuia, în sensul că le indisponibilizează „pe ascuns”, proprietarul imobilului fiind pus în imposibilitatea de a se adresa unui judecător pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse de procuror. În aceste condiţii, susţine că se limitează drastic dreptul de acces la justiţie al terţului proprietar Susţine că, deşi este de competenţa legiuitorului să reglementeze această procedură, în temeiul art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, acesta a condiţionat-o de un element subiectiv, respectiv de voinţa procurorului de a comunica sau nu terţului proprietar ordonanţa prin care s-a dispus sechestrul asigurător.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 alin, (1) şi alin. (2) din Legea fundamentală, în condiţiile în care dispoziţiile constituţionale instituie posibilitatea reglementării unor limite în exercitarea drepturilor fundamentale, iar dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut. În cauză, limitarea este prevăzută de lege, urmăreşte un scop licit-asigurarea securităţii raporturilor juridice - există un raport rezonabil de proporţionalitate, termenul de 3 zile începe să curgă de la data la care persoana interesată a cunoscut instituirea măsurii sechestrului, existând astfel un termen cu o durată strict determinată al cărui punct de plecare este momentul în care persoana interesată a cunoscut instituirea măsurii asigurătorii şi această limitare nu lipseşte de substanţă dreptul părţii de a se adresa instanţei, de vreme ce există posibilitatea contestării ordonanţei în cadrul acestui termen.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Consideră că, în prezenta cauză, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 612 din 12 iunie 2012, legiuitorul optând pentru un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv data comunicării ordonanţei de luare a măsurii - dacă se contestă luarea măsurii asigurătorii - sau data aducerii la îndeplinire a acesteia - în cazul în care se contestă modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii. Menţionează că instanţa în faţa căreia s-a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate a respins, ca tardivă, contestaţia, reţinând că aceasta a fost formulată după expirarea termenului de 3 zile de când contestatorul a luat la cunoştinţă despre existenţa unei măsuri asigurătorii. Aşadar, termenul de 3 zile curge de la comunicare sau de la momentul la care cel interesat a luat cunoştinţă de ordonanţă, dacă aceasta nu a fost comunicată. În aceste condiţii, apreciază că textul criticat nu împiedică accesul la justiţie, fiind conform cu art. 21 din Constituţie. Invocă, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 486 din 23 iunie 2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală.

9. Avocatul Poporului menţionează că a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, acesta fiind reţinut în Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.”

13. În susţinerea neconstituţionalităţii normei penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, analizând, anterior prezentei sesizări, constituţionalitatea prevederilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, a reţinut, în Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect, considerentele ce urmează.

15. Măsurile asigurătorii dispuse de procuror pot fi contestate atât pe fond, cât şi cu privire la aducerea lor la îndeplinire, la judecătorul de drepturi şi libertăţi. O primă condiţie de admisibilitate a contestaţiei este ca persoana care o formulează să dovedească interesul ei privind bunurile sau sumele asupra cărora a fost instituită măsura, în cazul suspectului sau inculpatului, interesul legal în a formula contestaţia fiind prezumat.

16. Pe fond, sechestrul asigurător poate fi contestat în 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii, odată cu contestarea temeiniciei măsurii putându-se contesta şi neregularităţile actului prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător, aşadar toate menţiunile pe care trebuie să le conţină ordonanţa procurorului, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală, aşa încât judecătorul de drepturi şi libertăţi va proceda la verificarea condiţiilor legale pentru luarea măsurii asigurătorii, respectiv necesitatea şi întinderea prejudiciului.

17. O a două etapă din cadrul procedurii privind măsurile asigurătorii, după dispunerea lor de către organul judiciar competent, constă în executarea lor, aducerea lor la îndeplinire. Sechestrul asigurător se instituie diferenţiat în funcţie de tipul bunurilor, mobile sau imobile, iar dispoziţia de sechestrare conţine fie descrierea bunului, fie valoarea până la concurenţa căreia se estimează despăgubirea ori confiscarea specială sau extinsă. Potrivit art. 251 din Codul de procedură penală, ordonanţa de luare a măsurii asigurătorii dispuse de către procuror se aduce la îndeplinire de către organele de cercetare penală, în aceste condiţii, Curtea a reţinut că, ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurii în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare.

18. Aşadar, Curtea a constatat că, prin norma criticată, legiuitorul a instituit un control judiciar atât al ordonanţei procurorului de luare a măsurii - un control de legalitate şi temeinicie, cât şi al modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, aşadar al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor - fiind necesară o examinare a unei autorităţi judiciare a acestor acte procedurale şi procesuale, din perspectiva respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor interesate.

19. Cât priveşte termenul în care calea de atac poate fi exercitată de persoanele interesate, acesta este de 3 zile „de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia”. Aşadar, momentul de la care începe să curgă termenul de 3 zile este cel al comunicării ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului, când se contestă, pe fond, măsura dispusă de procuror, sau cel al datei de la care s-a pus în executare măsura, când se contestă modalitatea de aducere la îndeplinire a acesteia de către organele de cercetare penală. Formularea normelor procesuale criticate indică necesitatea de a alege între două alternative, respectiv între două momente de la care termenul de 3 zile urmează a fi calculat, în funcţie de contestarea ordonanţei procurorului sau a actelor de executare ale organelor de cercetare penală.

20. Cât priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală limitează contestarea măsurii asigurătorii la un termen de 3 zile care începe să curgă de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data ducerii la îndeplinire a acesteia, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, Curtea a reţinut că, potrivit art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac. În condiţiile legii”. Prin urmare, legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate astfel cum prevede şi art. 126 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia ..Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

21. În consecinţă, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă, astfel cum s-a arătat, din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

22. Curtea a constatat, în acest fel, că, prin edictarea normei legale criticate, legiuitorul şi-a exercitat tocmai competenţa dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituţie, ţinând cont de specificul măsurilor asigurătorii instituite în procesul penal - măsuri procesuale cu caracter provizoriu - şi de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Prin instituirea măsurilor asigurătorii se acordă persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilităţii suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plăţii amenzii ori a existenţei bunurilor în proprietatea subiecţilor procesuali, a părţilor menţionate ori a altor persoane, în vederea confiscării.

23. Aşadar, Curtea a constatat că norma procesuală criticată - limitând contestarea măsurilor asigurătorii la un termen de 3 zile care începe să curgă de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia - asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

25. Totodată, Curtea observă că, în prezenta cauză, autorul excepţiei formulează motivele de neconstituţionalitate din perspectiva unei greşite aplicări a legii, în condiţiile în care textul de lege criticat limitează contestarea pe fond a măsurii asigurătorii într-un termen de 3 zile, termen care curge de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii, comunicarea fiind lăsată la dispoziţia procurorului care poate comunica ordonanţa ori poate omite, din neglijenţă sau orice alt motiv, să o comunice. Curtea constată însă că aceste susţineri ale autorului excepţiei nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, deoarece instanţa de contencios constituţional, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, are rolul de a asigura conformitatea legilor cu Constituţia, iar nu şi competenţa de a asigura aplicarea corectă a legilor în activitatea judiciară.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius George Ghiţă în Dosarul nr. 40,857/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi transmiterea acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în domeniul public al oraşului Aleşd, judeţul Bihor

 

Având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale imobilelor identificate cu numerele M.F.P 156268 şi 157092, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit anexei nr. 1.

Art. 2. - (1) Se aprobă transmiterea imobilelor prevăzute la art. 1 din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în domeniul public al oraşului Aleşd, judeţul Bihor, potrivit anexei nr. 2, declarându-se din bun de interes public naţional în bun de interes public local.

(2) Imobilele transmise potrivit alin. (1) vor fi utilizate ca sediu pentru instituţiile publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale Aleşd.

Art. 3. - Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 2 se face pe bază de protocoale încheiate între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 11 şi, respectiv, în anexa nr. 14 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU, INTERIMAR,

MIHAI-VIOREL FIFOR

Contrasemnează:

p. Ministrul justiţiei,

Sofia Mariana Moţ,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Paul Stănescu

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 25 ianuarie 2018.

Nr. 32.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilelor identificate cu numerele M.F.P. 156268 şi 157092, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ale căror valori de inventar se actualizează

 

Nr. M.F.P.

Cod de clasificare

Tip bun

(mobil/imobil)

Denumirea

Descriere tehnică

Adresa

Anul dobândirii/ dării în folosinţă

Valoarea de inventar a bunului imobil înscris în inventarul centralizat al statului (lei)

Valoare de inventar actualizată

(lei)

Situaţie juridică

Baza legală

Administrator

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

156268

8.29.09

Imobil

Judecătoria Aleşd

Sc = 405,96 mp Sd= 1.183,22 mp

Steren = 1.088,56 mp C.F, nr. 100809

România, judeţul Bihor, oraşul Aleşd,

str. Bobâlna nr. 23-25

2011

191.284,00

190.768,18

H.G. nr. 785/2011

Ministerul Justiţiei

157092

8.29.10

Imobil

Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd

Construcţie cu:

Sc = 203,04 mp;

Sd = 591,79 mp;

Su = 559 mp.

Regim înălţime: S+P+1E, Steren = 544,44 mp

C.F. nr. 100809

România, judeţul Bihor, oraşul Aleşd,

str. Bobâlna nr. 23-25

2011

113.753,28

113.093,51

H.G. nr. 785/2011

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilelor care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei, respectiv a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în domeniul public al oraşului Aleşd, judeţul Bihor

 

Număr M.F.P.

Caracteristicile tehnice ale bunului care se transferă

Adresă/ Carte funciară

Valoarea bunului care se transferă

(lei)

Persoana juridică de la care se transmite bunul/ C.U.I.

Persoana juridică la care se transmite bunul/ C.U.I.

156268

Sc = 405,96 mp Sd = 1.183,22 mp Steren = 1.088,56 mp

Str. Bobâlna nr. 23-25

C.F. nr. 100809

190.768,18

Statul român, din administrarea Ministerului Justiţiei/ C.U.I. 4265841 Tribunalul Bihor/ C.U.I. 4245003

Oraşul Aleşd - domeniul public

C.U.I. 4348920

157092

Construcţie cu:

Sc = 203,04 mp;

Sd = 591,79 mp;

Su = 559 mp.

Regim de înălţime: S+P+1E Steren = 544,44 mp

Str. Bobâlna nr. 23-25

C.F. nr. 100809

113.093,51

Statul român, din administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor/ C.U.I. 4411246

Oraşul Aleşd - domeniul public

C.U.I. 4348920

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul

Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

 

Văzând Referatul de aprobare nr. FB 1.038 din 29.01.2018 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii,

având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare;

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 şi 179 bis din 13 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

 

1. După poziţia nr. 6164 se introduc şase noi poziţii, poziţiile nr. 6165-6170, cu următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Cod_cim

Obs.

Denumire produs

Formă

Concentraţie

Firmă/Ţară

DCI

Ambalaj

Grupa ATC

Statut_frm

Statut_anm

Preţ

producător

(lei)

Preţ ridicata maximal fără TVA (lei)

Preţ

amănuntul maximal cu TVA (lei)

Stare

Observaţii

Valabilitate preţ

„6165

W64016001

 

ARGIPRESINA

20 Ul/ml

SOL INJ.

20 Ul/ml

PHARMNET PLUS – S.R.L. - ROMÂNIA

VASOPRESINUM

Cutie x 10 fiole x 1 ml soluţie injectabilă (24 luni)

H01BA01

MG

 

4028.65

4058.85

4462.30

N

Cant 20 cutii

Preţurile sunt valabile până la data de 14 noiembrie 2018.

6166

W64018001

 

BRULAMICINA

40 mg/ml

SOL. PT. ADM. I.V.ŞI I.M.

40 mg/ml

PHARMNET PLUS - S.R.L. - ROMÂNIA

TOBRAMYCINUM

Cutie x 10 fiole (5 ani)

J01GB01

MG

 

44.78

51.05

64.55

N

Cant 2.000 cutii

Preţurile sunt valabile până la data de 14 noiembrie 2018.

6167

W63978001

 

FENILEFRINA

10 mg/ml

SOL INJ.

10 mg/ml

PHARMNET PLUS - S.R.L. - ROMÂNIA

PHENYLEPHRINUM

Cutie x 10 fiole x 1ml soluţie injectabilă (2 ani)

C01CA

MG

 

429.88

459.88

539.42

N

Cant 1.500 cutii

Preţurile sunt valabile până la data de 7 noiembrie 2018.

6168

W63972001

 

FLUCLOXACILINA

1 g

PULS. PT. SOL INJ. SAU PERF.

1 g

PHARMNET PLUS - S.R.L. - ROMÂNIA

FLUCLOXACILLINUM

Cutie x 10 fiole (Sâni)

J01CF05

MG

 

466.88

496.88

579.75

N

Cant 700 cutii

Preţurile sunt valabile până la data de 31 octombrie 2018.

6169

W580B4001

 

NITRONAL

1 mg/ml

SOL. PERF.

1 mg/ml

CHIMIMPORTEXPORT - PLURIMEX - S.R.L. - ROMÂNIA

NITROGLYCERINUM

Cutie cu 10 fiole a cate 10 ml soluţie perfuzabilă (3 ani)

C01DA02

MG

 

51.71

57.92

73.23

N

Cant

16.201 cutii

Preţurile sunt valabile până la data de 16 iulie 2018.

6170

W61098001

 

TETANEA

1500UI/ml

SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ

1500 Ul/ml

CN UNIFARM - SA. -

ROMÂNIA

IMUNOGLOBULINĂ

TETANICĂ

Cutie cu 1 seringă preumplulă x 1 ml (1500 Ul/ml) soluţie injectabilă (3 ani)

J06BB02

Ml

 

223.26

245.58

299.81

N

Cant 76 cutii

Preţurile sunt valabile până la data de 21 iunie 2018.”

 

2. Poziţia nr. 5604 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Cod_am

Obs.

Denumire produs

Formă

Concentraţie

Firmă/Ţară

DCI

Ambalaj

Grupa ATC

Statut_frm

Statut_anm

Preţ

producător

(lei)

Preţ ridicata maximal fără TVA (lei)

Preţ

amănuntul maximal cu TVA (lei)

Stare

Observaţii

Valabilitate preţ

„5604

W59766001

 

NATULAN

50 mg

CAPS.

50 mg

CN UNIFARM – S.A. -

ROMÂNIA

PROCARBAZINUM

Cutie x 1 flacon x 50 capsule

L01XB01

Ml

 

674.26

704.26

805.79

N

Cant 44 cutii

Preţurile sunt valabile până la data de 2 august 2018.”

 

3. Poziţia nr. 5605 se abrogă.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

 

Bucureşti, 29 ianuarie 2018.

Nr. 162.

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor Publice a unor împrumuturi pe pieţele externe de capital, prin lansarea unor serii noi de obligaţiuni cu maturitatea de 12 şi, respectiv, 20 de ani, în sumă totală cuprinsă între 1 miliard euro şi 2 miliarde euro, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” şi desemnarea administratorilor tranzacţiei

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor pct. 4.1.a), b) 2 subpct.10 şi 11 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului 1.264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, cu modificările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă contractarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unor împrumuturi pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, în sumă totală cuprinsă între 1 miliard euro şi 2 miliarde euro, prin lansarea unor serii noi de obligaţiuni cu maturitatea de 12 şi, respectiv, 20 de ani, împrumuturile fiind denumite în continuare emisiune. Suma finală, precum şi ceilalţi termeni şi condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării emisiunii, în funcţie de condiţiile de piaţă.

Art. 2. - Emisiunea este administrată de către Barclays Bank PLC, Erste Group Bank AG, ING Bank NV, Societe Generale şi UniCredit Bank AG.

Art. 3. - Suma aferentă emisiunii se virează în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Banca Naţională a României şi se utilizează pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind datoria publică.

Art. 4. - Plata serviciului datoriei publice aferentă emisiunii se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 1 februarie 2018.

Nr. 1.237.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.