MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 107/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 107         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 5 februarie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 669 din 24 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

33. - Hotărâre privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017, precum şi a modelului planului de remediere

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

161. - Ordin al ministrului sănătăţii pentru modificarea Normelor privind autorizarea unităţilor de distribuţie angro de medicamente de uz uman, certificarea de bună practică de distribuţie şi înregistrarea brokerilor de medicamente de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 131/2016

 

3.020. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind aprobarea Metodologiei de monitorizare specială a Universităţii „Adventus” din Cernica

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 91 din 4 decembrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE CAMEREI CONSULTANŢILOR FISCALI

 

1. - Hotărâre privind aprobarea cuantumului taxei pentru examenul/interviul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent în anul 2018

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 669

din 24 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Marinei Alin Covaşă şi Veronica Covaşă în Dosarul nr. 14.457/86/2011** al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.952D/2Q16.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.029D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de Adrian Turculeţ în Dosarul nr. 589/39/2016 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în ambele dosare menţionate, autorii excepţiei au transmis la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

6. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 3.029D/2016 la Dosarul nr. 2.952D/2016. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.029D/2016 la Dosarul nr. 2.952D/2016, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează că exproprierea echivalează cu o vânzare forţată, dar în cadrul căreia este normal să se obţină un preţ apropiat de cel real şi, prin urmare, stabilirea preţului în raport cu cel cu care se vând în mod obişnuit imobilele este cea corectă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

8. Prin încheierile din 15 şi 17 noiembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 14.457/86/2011** şi, respectiv, nr. 589/39/2016, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „La calcularea cuantumului despăgubirilor; experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” cuprinsă În art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Excepţia a fost ridicată de Marinei Alin Covaşă şi Veronica Covaşă şi, respectiv, Adrian Turculeţ în cauze având ca obiect soluţionarea unor litigii rezultate din aplicarea prevederilor legale referitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că modalitatea de calculare a cuantumului despăgubirilor care ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate, în speţă, cu cel mult două luni înainte de momentul transferului dreptului de proprietate, încalcă prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu poate stabili valoarea reală a imobilului, respectiv o dreaptă şi rezonabilă despăgubire. Autorii excepţiei susţin că stabilirea valorii de piaţă a imobilului expropriat în funcţie de preţurile rezultate din contractele de vânzare-cumpărare autentice încheiate în perioada de referinţă este neconstituţională, atât în ceea ce priveşte raportarea la preţurile prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare, cât şi cu privire la perioada de referinţă avută în vedere. În acest sens, arată că, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 380 din 26 mai 2015, prin care s-a statuat că data la care trebuie Să se raporteze experţii în stabilirea valorii de piaţă a terenurilor expropriate este data transferului dreptului de proprietate - În cazul lor, 14 septembrie 2011 -, pentru întocmirea raportului de expertiză eu fost analizate contractele de vânzare-cumpărare autentice înaintate de birourile notariale privind tranzacţii cu terenuri similare situate în Comuna Şcheia, din perioada 14 iulie 2011-14 septembrie 2011. Prin rapoartele de expertiză dispuse, experţii au analizat şi au stabilit că preţurile stipulate în contractele încheiate în acea perioadă nu reflectă niciun fel de deosebiri între imobilele tranzacţionate sau, chiar dacă acestea există, caracterul predeterminat, identic şi repetitiv al preţului stipulat nu permite o comparaţie reală, deoarece examinarea mai multor preţuri identice nu dă posibilitatea stabilirii asemănărilor şi deosebirilor dintre imobilele tranzacţionate. Aceste contracte nu ţin seama de cel mai important element ce trebuie luat în considerare la estimarea valorii de piaţă, şi anume cea mai bună utilizare a terenului. Indiferent de situaţiile juridice ale terenurilor prezentate în contracte (cu uzufruct, cu servituţi), indiferent de dimensiunile loturilor şi de deschiderile acestora, toate au aceeaşi valoare unitară, minimală, din grila notarilor publici. Autorii excepţiei mai susţin că, dacă s-ar avea în vedere aceste valori din contractele de vânzare-cumpărare, nici nu ar mai fi necesară efectuarea unui raport de expertiză, ci valoarea despăgubirilor ar putea fi stabilită la preţul minim din Calculatorul notarial pentru anul 2011, fapt care ar duce la o stabilire iluzorie a despăgubirilor, diferită de valoarea de piaţă a imobilului expropriat. Precizează că, în opinia lor, experţii trebuie să fie liberi să îşi aleagă elementele de comparaţie pe care le consideră oportune în vederea stabilirii valorii de piaţă reale a imobilelor expropriate, pentru ca instanţa de judecată să poată acorda o despăgubire dreaptă şi rezonabilă. Experţii nu trebuie să fie constrânşi să stabilească o valoare cu caracter numai teoretic raportat hi mod strict la contractele de vânzare-cumpărare autentice. Susţin că este neconstituţională şi perioada de referinţă la care s-au raportat experţii, deoarece este de natură să conducă la stabilirea unor despăgubiri diferenţiate doar în raport cu momentul exproprierii şi cu tranzacţiile încheiate în perioada de două luni anterioară exproprierii, iar nu în raport cu valoarea reală a bunului de la data exproprierii. Dacă momentul exproprierii ar fi intervenit cu patru luni mai devreme, valoarea stabilită de experţi ar fi fost mai mare. Consideră că perioada de referinţă care trebuie să fie avută în vedere de experţi este de cel puţin şase luni, această perioadă fiind prevăzută şi în Normele internaţionale de evaluare ANEVAR [Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România].

10. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă apreciază că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pot fi considerate ca aducând atingere exigenţelor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, opinia instanţei fiind în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

13. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale menţionate de autoarea excepţiei.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise şi documentele depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea li nr. 853 din 20 decembrie 2010, raportate la sintagma „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţui cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de aceiaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011. Din economia motivării excepţiei, rezultă că este vorba, de fapt, despre sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială”.Prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 au următorul conţinut: „(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”. Acţiunea la care se referă textul criticat are ca obiect soluţionarea de către instanţa de judecată a contestaţiei formulate de persoana expropriată împotriva stabilirii cuantumului despăgubirii.

17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie potrivit cărora nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Legea fundamentală, invocă şi dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul de proprietate privată.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 15 iulie 2015, pe care o invocă autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate în motivarea acesteia, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a apreciat că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Curtea a reţinut că aplicarea tale quale, în ipoteza determinării cuantumului despăgubirii prevăzute de Legea nr. 255/2010, a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, generează o situaţie juridică ce se abate de la această finalitate, în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. În consecinţă, despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este „dreaptă” (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională.

19. În cauza de faţă, criticile de neconstituţionalitate, deşi fac referire la decizia mai sus citată, sunt formulate dintr-o perspectivă diferită, raportat la sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” cuprinsă în acelaşi ârt. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Astfel, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că modalitatea de calculare a cuantumului despăgubirilor, care ţine seama de preţul la care se referă textul de lege menţionat, încalcă prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu poate stabili valoarea reală a imobilului, respectiv o dreaptă şi rezonabilă despăgubire. Autorii excepţiei consideră că stabilirea valorii de piaţă a imobilului expropriat în funcţie de preţurile rezultate din contractele de vânzare-cumpărare autentice încheiate până la momentul transferului dreptului de proprietate - care, în speţă, s-a realizat pe un interval de timp de două luni -, este neconstituţională, atât în ceea ce priveşte raportarea la preţurile prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare, cât şi cu privire la perioada de referinţă avută în vedere.

20. Curtea constată că nu pot fi reţinute aceste critici de constituţionalitate, întrucât legiuitorul a dat pe deplin expresie condiţiei impuse de dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie potrivit căreia despăgubirea pe care statul este obligat să o plătească pentru imobilele expropriate trebuie să fie dreaptă, adică stabilită în mod just, la valoarea reală a acestora. Astfel, această exigenţă este exprimată în mod inechivoc în textul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, care precizează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzai proprietarului sau altor persoane îndreptăţite “. Criteriul în baza căruia se va calcula cuantumul despăgubirilor, care generează nemulţumirea autorilor excepţiei, este prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, la care se adaugă şi valoarea daunelor aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite. Or, Curtea reţine că aceasta este modalitatea care reflectă în maniera cea mai obiectivă valoarea reală a bunului imobil expropriat, fiind stabilită prin comparaţie cu preţurile efective cu care imobile similare s-au vândut, preţuri negociate în mod liber între vânzător şi cumpărător, dovedite prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate de notarul public. Aşadar, legiuitorul român nu a fixat în mod arbitrar un anumit prag valoric sau alte reguli restrictive, ci a dat prevalentă realităţii pieţei imobiliare, tocmai pentru a oferi proprietarului expropriat şansa de a obţine, în procedura exproprierii, acelaşi preţ pe care l-ar fi obţinut dacă, din proprie voinţă, ar fi ales să vândă imobilul în cadrul unor raporturi juridice de drept privat.

21. Sub acest aspect, Curtea observă, de asemenea, că, prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iunie 2017, paragraful 24, în considerarea art. 44 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”, a constatat că, deşi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat faptul că obiective legitime, de utilitate publică, cum ar fi realizarea unor reforme economice sau de justiţie socială, pot milita pentru o indemnizaţie inferioară valorii de piaţă a imobilului (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54), Curtea Constituţională a reţinut că despăgubirea trebuie să fie justă şi să privească toate elementele care au cauzat apariţia prejudiciului suferit de persoana expropriată. Curtea a constatat în jurisprudenţa sa [a se vedea Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013] că reglementarea internă în domeniul exproprierii este mai favorabilă decât cea consacrată prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, deoarece art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că exproprierea cuprinde valoarea „reală” a imobilului şi despăgubirile cuvenite proprietarului şi altor persoane îndreptăţite, iar la stabilirea despăgubirii se are în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, adică preţul de piaţă al acestora la momentul realizării efective a exproprierii.

22. Împrejurarea particulară existentă în speţă, astfel cum a fost expusă de autorii excepţiei, în sensul că prin rapoartele de expertiză s-a stabilit că preţurile stipulate în contractele încheiate într-o anumită perioadă în aceeaşi zonă au fost identice ori au prezentat doar mici variaţii nesemnificative, nu este de natură să conducă la constatarea neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

23. Opinia exprimată de autorii excepţiei, în sensul că experţii trebuie să fie liberi să îşi aleagă elementele de comparaţie pe care le consideră oportune în vederea stabilirii valorii de piaţă reale a imobilelor expropriate nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci o apreciere personală, care se constituie într-o propunere de modificare a textului de lege, asupra căreia Curtea Constituţională nu are competenţa de a se pronunţa.

24. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica bazată pe faptul că este neconstituţională şi perioada de referinţă de doar două luni la care s-au raportat experţii pentru stabilirea preţului. Curtea observă că prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu conţin nicio indicaţie cu privire la intervalul de timp pe care trebuie să îl aibă în vedere experţii pentru a evalua cuantumul despăgubirilor în funcţie de preţul prevăzut în contractele de vânzare-cumpărare încheiate în acea perioadă, raportarea, în speţă, la o anumită perioadă nefiind o consecinţă a textului de lege criticat.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marinel Alin Covaşă, Veronica Covaşă şi de Adrian Turculeţ în Dosarul nr. 14.457/86/2011** şi în Dosarul nr. 589/39/2016 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017, precum şi a modelului planului de remediere

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. (3) din Legea prevenirii nr. 270/2017,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se stabilesc contravenţiile care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 28 decembrie 2017, care sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se stabileşte modelul planului de remediere care se anexează la procesul-verbal de constatare a contravenţie şi de aplicare a sancţiunii, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU, INTERIMAR,

MIHAI-VIOREL FIFOR

Contrasemnează:

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat,

Ilan Laufer

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Paul Stănescu

Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Graţiela Leocadia Gavrilescu

Ministrul economiei,

Gheorghe Şimon

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul turismului,

Mircea-Titus Dobre

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

Ministrul transporturilor,

Felix Stroe

Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,

Lucian Şova

Ministrul educaţiei naţionale,

Liviu-Marian Pop

Ministrul apelor şi pădurilor,

Adriana-Doina Pană

 

Bucureşti, 25 ianuarie 2018.

Nr. 33.

 

ANEXA Nr. 1

 

CONTRAVENŢIILE

care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017

 

1. Art. 23, pentru încălcarea prevederilor art. 5, art. 7 alin. (1), art. Salin. (2), art. 9 alin. (1) şi (4), art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 7 august 2013, cu modificările ulterioare;

2. Art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006;

4. Art. 113 lit. a), b), e), h) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Art. 9 din Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006;

6. Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 12 decembrie 2013, cu modificările ulterioare;

7. Art. 39 alin. (2), pentru încălcarea prevederilor art. 13 lit. c), art. 39 alin. (6) lit. a) pentru încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1), art. 39 alin. (6) lit. b) pentru încălcarea prevederilor art. 14 şi 15, art. 39 alin. (8) lit. a), pentru încălcarea prevederilor ari. 12 alin. (1) lit. d), art. 13 lit. g) şi art. 18 alin. (6), precum şi art. 40 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, cu modificările ulterioare;

8. Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 mai 2006, cu modificările ulterioare;

9. Art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

10. Art. 68 lit. a)-d) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

11. Art. 1392 lit. a)-c) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificările şi completările ulterioare;

12. Art. 360 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

13. Art. 31 lit. c) şi d) din Legea nr. 589/2004 privind regimul juridic al activităţii electronice notariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.227 din 20 decembrie 2004;

14. Art. 19, pentru încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 25 februarie 2014;

15. Art. 22 fit. a), c)-f) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 29 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare;

16. Art. 15 lit. c)-e), n), p) şi q) din Hotărârea Guvernului nr. 1.267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 23 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

17. Art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 237/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2008;

18. Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 511/2001 privind unele măsuri de organizare a activităţii de agrement în staţiunile turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 iunie 2001, cu modificările ulterioare;

19. Art. 10 lit. a), f)-h) din Hotărârea Guvernului nr. 452/2003 privind desfăşurarea activităţii de agrement nautic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 23 aprilie 2003;

20. Art. 7 lit. b)-g) din Hotărârea Guvernului nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2008;

21. Art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 16 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

22. Art. 32 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea zootehniei nr. 72/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 2 aprilie 2014;

23. Art. 18 alin. (1) lit. b)-f) din Legea apiculturii nr. 383/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 9 ianuarie 2014, cu modificările ulterioare;

24. Art. 13 lit. a)-c) şi f) din Legea nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 19 noiembrie 2013;

25. Art. 14 alin. (1) lit. g), h) şi I) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor şt ecvideelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 martie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 191/2012;

26. Art. 31 pct. 1 lit. a) şi d), precum şt pct. 4 lit. c)-e) din Ordonanţa Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şt utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 30 ianuarie 1995, aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/1995, cu modificările şi completările ulterioare;

27. Art. 3 alin. (1) lit. h) şi i) din Hotărârea Guvernului nr. 1.230/2012 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 21 decembrie 2012;

28. Art. 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

29. Art. 65 alin. (1) lit. b), c), e)-g), n), p), s), ş), ţ) şi aa) din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 30 iunie 2015, cu modificările ulterioare;

30. Art. 2 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 131/2013 pentru stabilirea măsurilor şi sancţiunilor necesare în vederea respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 5 aprilie 2013;

31. Art. II alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2014 pentru modificarea art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul produselor agroalimentare ecologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 30 august 2014, aprobată prin Legea nr. 30/2015;

32. Art. 16 lit. a), pentru încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1), precum şi art. 11 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 312/2003 privind producerea şi valorificarea legumelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 10 august 2007;

33. Art. 29 din Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 17 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

34. Art. 112 lit. c), d) şi g) din Hotărârea Guvernului nr. 267/2004 privind instituirea Sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 16 martie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

35. Art. 45 lit. e) şi f) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 3 aprilie 2014;

36. Art. 14 alin. (1) lit. a)-d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 27 februarie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 225/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

37. Art. 26 din Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2002 privind instituirea Sistemului naţional de gradare a seminţelor de consum, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 9 decembrie 2002, cu completările ulterioare;

38. Art. 21 lit. a)-g) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 101/2014 privind măsuri de reglementare a depozitării seminţelor de consum şi a regimului certificatelor de depozit pentru acestea, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 169/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 26 martie 2015;

39. Art. 3 alin. (2), alin. (3) lit. a) şi b), art. 4, art. 6 lit. a) şi c), art. 7 alin. (1) lit. d) şi f), art. 9 lit. f), art. 10 lit. a), art. 12 lit. a)-c) şi d), g) şi h), art. 13 alin. (1) lit. e) şi f) şi alin. (2), art. 15 alin. (1) lit. c) şi e), art. 16 alin. (3), art. 17 lit. a) şi e), art. 19 alin. (4) lit. g)--i), m) şi o), art. 21 lit. a) şi b) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

40. Art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 23 martie 2010, cu modificările ulterioare;

41. Art. 48 alin. (1) lit. a), pentru încălcarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. m), art. 48 alin. (1) lit. c1) şi art. 48 alin. (1) lit. d), pentru încălcarea prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

42. Art. 10 lit. f)-h), j) şi u) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

43. Art. 336 alin. (1) lit. a), b), d)-f), h), s) şi ş), art. 336 alin. (31) şi alin. (32) şi art. 337 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

44. Art. 16 lit. a) şi c)-h) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 31 octombrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;

45. Art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 18 iunie 2003;

46. Art. 73 pct. 5, 6, 8-11, 13, 14, 17-19 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

47. Art. 2703 alin. (1) şi (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

48. Art. 45 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;

49. Art. 24 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 31 mai 1999, cu modificările şi completările ulterioare;

50. Art. 337 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;

51. Art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea serviciilor nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 22 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

52. Art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din

23 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

53. Art. 23 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 5 decembrie 2011, cu modificările ulterioare;

54. Art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013;

55. Art. 50 alin. (1) lit. d), pentru încălcarea art. 18, art. 19, art. 20 şi a art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

56. Art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 9 septembrie 2008, cu modificările ulterioare;

57. Art. 36 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 29 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare;

58. Art. 8 lit. d) din Instrucţiunile de metrologie legală IML8-01 „Preambalarea unor produse în funcţie de masă sau volum”, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 530/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 11 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

59. Art. 493 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

60. Art. 26 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

61. Art. 32 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 30 septembrie 2016;

62. Art. 47 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, cu modificările şi completările ulterioare;

63. Art. 39 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015;

64. Art. 30 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 8 septembrie 2014, cu modificările ulterioare;

65. Art. 37 din Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 15 iunie 2006;

66. Art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon şi de abrogare a Ordonanţei Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 252/2011;

67. Art. 53 alin. (1) lit. c), i), j) şi I) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

68. Art. 23 alin. (1) lit. a), pentru încălcarea prevederilor art. 5 lit. g) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 10 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

69. Art. 8 alin. (1) lit. a), pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 27 martie 2012;

70. Art. 12 pct. 8, 13 şi 36 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării “, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 7 decembrie 1993, cu modificările şi completările ulterioare

 

ANEXA Nr. 2

 

- Model -

 

ANEXĂ

la Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii încheiat astăzi,

ziua ................ luna ................ anul ................

 

PARTEA I

ziua ................ luna ................ anul ................

 

Plan de remediere

 

Nr. crt.

Fapta săvârşită

Măsuri de remediere

Termen de remediere

1.

 

 

 

2.

 

 

 

...

 

 

 

 

Alte menţiuni

....................................................................................................................................................

....................................................................................................................................................

....................................................................................................................................................

....................................................................................................................................................

 

Agent constatator/

Contravenient,

Persoană competentă,

.....................................................

.....................................................

(numele, prenumele, semnătura)

 

Ştampila

 

Martor,

 

.....................................................

(numele, prenumele, semnătura)

(numele, prenumele, semnătura)

 

PARTEA a II-a

ziua ................ luna ................ anul ................

 

Modul de îndeplinire a măsurilor de remediere

 

Nr. crt.

Fapta săvârşită

Măsuri de remediere

Mod de îndeplinire

1.

 

 

 

2.

 

 

 

...

 

 

 

 

Alte menţiuni

....................................................................................................................................................

....................................................................................................................................................

....................................................................................................................................................

....................................................................................................................................................

 

Agent constatator/

Contravenient,

Persoană competentă,

.....................................................

.....................................................

(numele, prenumele, semnătura)

 

Ştampila

 

Martor,

 

.....................................................

(numele, prenumele, semnătura)

(numele, prenumele, semnătura)

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

pentru modificarea Normelor privind autorizarea unităţilor de distribuţie angro de medicamente de uz uman, certificarea de bună practică de distribuţie şi înregistrarea brokerilor de medicamente de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 131/2016

 

Văzând Referatul de aprobare nr. FB954/2018 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale şi Adresa Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale nr. 49.082E/2017, înregistrată la Ministerul Sănătăţii cu nr. 63.366/2017,

având în vedere prevederile art. 800 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 734/2010 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Alineatul (1) al articolului 31 din Normele privind autorizarea unităţilor de distribuţie angro de medicamente de uz uman, certificarea de bună practică de distribuţie şi înregistrarea brokerilor de medicamente de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 131/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 11 februarie 2016, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 31. - (1) Pentru unităţile de distribuţie angro autorizate la data intrării în vigoare a prezentelor norme, deţinătorul trebuie să obţină certificat de bună practică de distribuţie angro până la data de 28 februarie 2019.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

 

Bucureşti, 29 ianuarie 2018.

Nr. 161.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind aprobarea Metodologiei de monitorizare specială a Universităţii „Adventus” din Cernica

 

În baza prevederilor art. 216 alin. (2) lit. c) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.418/2006 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referinţă şi a listei indicatorilor de performanţă a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior, cu modificările ulterioare,

în baza art. 7 din Legea nr. 227/2017 privind înfiinţarea Universităţii Adventus din Cernica,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Metodologia de monitorizare specială a Universităţii „Adventus” din Cernica, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Monitorizarea specială a Universităţii „Adventus” din Cernica se realizează pe o perioadă de 3 ani, începând cu data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. - În vederea aplicării prevederilor art. 2 cu ocazia vizitei de monitorizare se va numi prin ordin de serviciu comisia de monitorizare specială a Universităţii „Adventus” din Cernica.

Art. 4. - Direcţia generală învăţământ universitar va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Liviu Marian Pop

 

Bucureşti, 8 ianuarie 2018.

Nr. 3.020.

 

ANEXĂ

 

METODOLOGIE

de monitorizare specială a Universităţii „Adventus” din Cernica

 

Art. 1. - Universitatea „Adventus” din Cernica, instituţie de învăţământ superior, care face parte din sistemul naţional de învăţământ conform Legii nr. 227/2017 privind înfiinţarea Universităţii Adventus din Cernica, este monitorizată pe o perioadă de 3 ani, începând cu data publicării prezentei metodologii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 2. - (1) Monitorizarea specială se referă la întreaga activitate desfăşurată de către Universitatea „Adventus” din Cernica şi vizează asigurarea respectării standardelor legale de calitate specifice învăţământului superior, privind întreaga activitate didactică, de cercetare ştiinţifică, financiară, administrativă, de finalizare a studiilor, de eliberare a actelor de studii.

(2) în procesul de monitorizare a activităţii, Ministerul Educaţiei Naţionale colaborează atât cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior (ARACIS), cât şi cu alte instituţii de învăţământ superior acreditate, precum şi, după caz, cu alte organisme specializate ale statului.

Art. 3. - (1) Universitatea „Adventus” din Cernica elaborează un plan de măsuri în vederea asigurării respectării reglementărilor privind organizarea şi funcţionarea învăţământului superior, cercetarea universitară, managementul financiar, etica universitară şi asigurarea calităţii în învăţământul superior.

(2) Universitatea „Adventus” din Cernica, pe perioada monitorizării, are obligaţia de a prezenta semestrial Ministerului Educaţiei Naţionale rapoarte de progres privind îndeplinirea planului de măsuri asumat, menţionat la alin. (1).

(3) Aceste rapoarte vor conţine informaţii referitoare la:

a) evidenţa studenţilor înmatriculaţi pe specializări, forme de învăţământ şi locaţii geografice;

b) registre matricole, cataloage de examene, transferuri, exmatriculări;

c) planuri de învăţământ;

d) personal didactic, state de funcţii;

e) bază materială;

f) capacitate instituţională, spaţii de cazare;

g) alte aspecte din activitatea instituţiei;

h) evoluţia implementării planului de măsuri menţionat la alin. (1).

Art. 4. - În situaţia în care pe perioada monitorizării se constată neîndeplinirea planului de măsuri asumat, se vor avea în vedere următoarele măsuri:

1. Universitatea „Adventus” din Cernica nu poate organiza examene de admitere în anul I la specializările/programele de studii universitare.

2. Universitatea „Adventus” din Cernica nu poate organiza examene de finalizare a studiilor universitare. Aceste examene vor fi organizate de către instituţii de învăţământ superior de stat care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, pe baza unui protocol,

3. Alte măsuri prevăzute de lege.

Art. 5. - (1) Comisia de monitorizare specială se va deplasa ori de câte ori este nevoie la instituţie pentru a verifica conformitatea şi realitatea celor precizate de către universitate în rapoartele de progres transmise şi va întocmi rapoarte ce vor prezenta stadiul îndeplinirii planului de măsuri elaborat de către Universitatea „Adventus” din Cernica, problematica menţionată în art. 3 alin. (1) şi (3), precum şi alte aspecte semnalate la faţa locului.

(2) în luna martie, comisia de monitorizare specială va solicita universităţii informaţii în legătură cu depunerea de către Universitatea „Adventus” din Cernica a unui dosar de evaluare instituţională la ARACIS sau la altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în învăţământul Superior (EQAR).

(3) În funcţie de rezultatele monitorizării speciale şi de propunerile formulate de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în învăţământul Superior (EQAR), ori la propunerea formulată de către comisia de monitorizare specială, vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 91

din 4 decembrie 2017

 

Dosar nr. 2.091/1/2017

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă

Simona Gina Pietreanu - judecător la Secţia I civilă

Petronela Iulia Niţu - judecător la Secţia a II-a civilă

Ianina Blandiana Grădinaru - judecător la Secţia a II-a civilă

George Bogdan Florescu - judecător la Secţia a II-a civilă

Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit CU soluţionarea Dosarului nr. 2.091/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la „aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a două din Codul civil, în sensul dacă reducerea corespunzătoare a preţului la care se referă dispoziţiile legale: poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două imobile distincte, două suprafeţe de teren de categorii diferite, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură, poate fi cerută şi obţinută, în situaţia bunurilor imobile determinate, în care preţuieşte unul global pentru două imobile distincte, iar vânzarea se referă la unul din acestea (cererea de perfectare); interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziţii sunt incidente şi în situaţia bunurilor imobile determinate”.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Vrancea - Secţia l civilă a dispus, prin încheierea din 8 iunie 2017, în Dosarul nr. 5.198/231/2015, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la chestiunea de drept mai sus menţionată.

2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 iulie 2017, primind termen de judecată la 4 decembrie 2017.

II. Expunerea succintă a procesului

3. Cauza are ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cerere promovată de către reclamanţii X şi Y împotriva pârâtului Z, cu privire la suprafaţa de 1.431 mp teren intravilan, care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul la data de 15 octombrie 2014.

4. Reclamanţii au solicitat să se constate şi nulitatea parţială a acestui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la suprafaţa de 48.700 mp pădure, dat fiind că promitentul-vânzător nu este proprietar exclusiv al terenului.

5. Antecontractul de vânzare-cumpărare priveşte promisiunea de vânzare a suprafeţei de 1.431 mp teren intravilan şi a suprafeţei de 48.700 mp pădure, cu preţul total de 27.000 euro.

6. Reclamanţii au arătat că au achitat avansul în sumă de 12,000 euro, urmând ca vânzătorul să întreprindă toate demersurile pentru încheierea actelor în formă autentică într-un termen rezonabil. Au procedat la notificarea pârâtului, dar acesta a refuzat să se prezinte la notar şi a comunicat că se va prezenta la un alt notar, ales de el, pentru negocieri.

7. Prin cererea reconvenţională pârâtul a solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, repunerea părţilor în situaţia anterioară, desfiinţarea construcţiilor C2 şi C4, edificate fără drept, precum şi evacuarea reclamanţilor.

8. Pârâtul a arătat că nu a fost de acord cu perfectarea actelor în formă autentică, deoarece nu este proprietar exclusiv al pădurii; că reclamanţii au refuzat să plătească preţul construcţiilor, deşi au fost notificaţi; că înscrisul sub semnătură privată vizează doar terenul intravilan şi terenul pădure, fără a cuprinde şi preţul construcţiilor de pe terenul intravilan, iar din înscris nu rezultă că preţul s-a raportat la grila notarilor publici.

9. Prin Sentinţa nr. xxxx din 7 iunie 2016, Judecătoria Focşani a admis acţiunea, a perfectat Convenţia de vânzare-cumpărare încheiată la 15 octombrie 2014 pentru suprafaţa de 1.431 mp teren intravilan şi construcţiile aflate pe acest teren, a constatat nulitatea parţială â convenţiei de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafaţa de 48.700 mp pădure, a constatat că din preţul total al vânzării, de 27.000 euro, a fost achitată suma de 12.000 euro şi a obligat reclamanţii să achite vânzătorului diferenţa de preţ de 5.000 euro, proporţional cu valoarea imobilelor. A respins cererea reconvenţională având ca obiect rezoluţiunea contractului şi ridicarea construcţiilor, ca neîntemeiată.

10. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că s-a încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare între părţi pentru o suprafaţă de teren intravilan şi aproximativ 5 ha teren forestier, preţul vânzării fiind de 27.000 euro, fără a se stipula exact preţul individual pentru fiecare imobil cumpărat. După ce reclamanţii au intrat în posesia imobilului, între părţi au apărut neînţelegeri datorate faptului că sora vânzătorului, proprietară în indiviziune cu acesta asupra terenului pădure, nu a fost de acord cu vânzarea, întrucât cumpărătorii au înţeles să stabilească valoarea pădurii conform grilelor notariale, astfel încât preţul achitat pentru imobilul compus din teren intravilan şi construcţii era prea mic.

11. După ce au intrat în posesia terenului, reclamanţii au folosit casa drept locuinţă, au deschis un magazin şi au edificat şi alte construcţii.

12. În cuprinsul înscrisului ce constata convenţia nu au fost trecute construcţiile existente pe teren, dar instanţa a apreciat că vânzarea s-a referit şi la acestea, deoarece cumpărătorii au intrat în posesia de fapt a imobilului de la data încheierii convenţiei, au stăpânit-o, au edificat construcţii noi şi au efectuat îmbunătăţiri, au exploatat magazinul construit pe teren.

13. Instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea cauzei şi dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil.

14. În ceea ce priveşte anularea convenţiei ce are ca obiect terenul forestier a avut în vedere nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la dreptul de preempţiune reglementat de art. 1.746 din Codul civil. Diferenţa de preţ pentru terenul intravilan şi construcţii, în sumă de 5.000 euro, a fost stabilită ca fiind la valoarea de circulaţie pentru suprafaţa de 48.700 mp pădure, preţul total de 10.000 euro pentru această suprafaţă fiind considerat unul echitabil.

15. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, care a arătat, printre alte critici, că în mod greşit s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, deoarece preţul a fost stabilit global pentru ambele suprafeţe de teren, fără o individualizare a preţului fiecăreia şi fără vreo menţiune cu privire la construcţii şi preţul lor. Instanţa a perfectat convenţia la un preţ de 17.000 euro, fără a argumenta criteriile avute în vedere şi modalitatea de stabilire a acestui preţ, iar dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil reglementează vânzarea unor bunuri viitoare, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

16. În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţi a dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) din Codul civil, acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece au în vedere situaţia unui singur imobil a cărui suprafaţă reală ar fi mai mică decât cea din contract, ori în cauză este vorba de două imobile, un teren pădure şi altul intravilan, cu amplasamente diferite.

17. În şedinţa publică din 25 mai 2017, Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă, din oficiu, a pus în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a două şi art. 1.658 alin. (3) din Codul civil.

18. Sesizarea a fost considerată admisibilă prin încheierea din 8 iunie 2017, dată la care s-a dispus şi suspendarea judecăţii, în condiţiile art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

19. Completul de judecată al Tribunalului Vrancea - Secţia I civilă, învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 5.198/231/2015, a apreciat că sesizarea este admisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele argumente:

- de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a două şi art. 1.658 alin. (3) din Codul civil depinde soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece instanţa de fond a dezlegat litigiul dintre părţi pe baza acestor texte legale;

- problema de drept este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre;

- problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierii.

IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

20. Apelantul-pârât a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că invocarea dispoziţiilor art. 1.743 din Codul civil nu poate avea consecinţa reducerii preţului de 27.000 euro cu preţul apreciat de reclamanţi pentru terenul pădure, întrucât textul de lege face referire la indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de măsură, aşadar cu privire la fiecare teren în parte.

În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, reţinute ca incidente în cauză de instanţa de fond, consideră că acestea reglementează vânzarea unor bunuri viitoare, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

Perfectarea vânzării pentru un singur bun dintre cele două ce fac obiectul antecontractului nu poate fi echivalată nerealizării parţiale a bunului, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil.

21. Intimaţii-reclamanţi au apreciat că nu se justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece interpretarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a două din Codul civil este clară, neechivocă şi asupra ei a statuat instanţa supremă prin Decizia civilă nr. 2.471 din 27 iunie 2014, pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă. Prin această decizie s-a stabilit că dacă după încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare se constată că suprafaţa de teren este în fapt mai mică decât cea trecută în act, primează remediul instituit de prevederile art. 1,327 din Codul civil de la 1864, respectiv diminuarea preţului.

Dispoziţiile art. 1.745 din Codul civil, ce vizează vânzarea a două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia, pentru un singur preţ, stabilesc că dacă întinderea unuia este mai mare, iar a celuilalt mai mică, se va face compensaţia între valoarea surplusului şi valoarea lipsei, iar acţiunea, fie pentru suplimentul de preţ, fie pentru scăderea sa, nu poate fi introdusă decât potrivit regulilor prevăzute de art. 1.743 şi art. 1.744 din Codul civil.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil consideră că sunt aplicabile bunurilor imobile, deoarece se referă la bunuri determinate.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

22. Instanţa de trimitere a apreciat că se justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, deoarece pe dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil şi-a sprijinit soluţia instanţa de fond, iar dispoziţiile art. 1.743 alin. (1) teza a două din Codul civil au fost invocate de către reclamanţi în susţinerea demersului lor judiciar pe parcursul procesului. Interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale la raportul juridic litigios vor da naştere unei practici judiciare contradictorii.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

23. Niciuna dintre curţile de apel nu a identificat hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării.

24. Opiniile exprimate de judecătorii instanţelor naţionale sunt diferite.

25. Astfel, s-a apreciat că în cauză este vorba despre o chestiune de probaţiune raportat la specificul litigiului şi la împrejurările de fapt, astfel că nu se poate stabili o soluţie de plano (Judecătoria Bistriţa) sau că problema de drept în discuţie este una de speţă, care nu necesită dezlegare de principiu (Curtea de Apel Cluj) ori că interpretarea textelor se realizează, în concret, în funcţie de datele speţei, prin raportare la poziţia afirmată de creditorul obligaţiei şi la respectarea principiilor bunei-credinţe şi executării în natură a prestaţiei, astfel cum a fost asumată (Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II l-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie). De asemenea s-a arătat că nu este îndeplinită cerinţa noutăţii chestiunii de drept, situaţia fiind şi anterior reglementată prin art. 1.333 din Codul civil de la 1864 şi analizată în doctrină (Curtea de Apel Braşov).

26. Cu privire la prima problemă de drept, o parte a instanţelor a apreciat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1)teza a două din Codul civil, reducerea corespunzătoare a preţului nu poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două imobile distincte, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură (Judecătoria Sălişte, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Cluj, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Braşov, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă). Tribunalul Argeş consideră că în ipotezele vizate de sesizare se ajunge ca instanţa să intervină în voinţa părţilor şi să stabilească, în lipsa oricăror elemente certe, preţui corespunzător fiecărui imobil menţionat în antecontract.

Dimpotrivă, alte instanţe au apreciat că reducerea corespunzătoare a preţului la care se referă dispoziţiile art. 1.743 alin. (1) teza a două din Codul civil poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două imobile distincte, două suprafeţe de teren de categorii diferite, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură (Curtea de Apel Bacău, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Făgăraş, Curtea de Apel laşi, Curtea de Apel Suceava)

27. Cât priveşte cea de-a două problemă de drept s-au exprimat două opinii: fie s-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil în cazul bunurilor imobile determinate (Judecătoria Sălişte, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Moineşti, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Bistriţa, Tribunalul Argeş, Curtea de Apei Suceava), fie s-a apreciat că acestea privesc numai bunurile viitoare, aplicându-se acelor bunuri individual determinate care nu existau la momentul acordului de voinţă (Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Judecătoria Făgăraş, Tribunalul Cluj, Judecătoria Baia Mare, Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă).

28. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a comunicat deciziile nr. 2.471 din 27 iunie 2014 şi nr. 4.028 din 23 noiembrie 2010, apreciind că sunt relevante în cauză.

Prin Decizia nr. 4.028 din 23 noiembrie 2010 s-a confirmat existenţa unui drept, şi nu a unei obligaţii a cumpărătorului de a solicita întregirea suprafeţei de teren înstrăinată, în temeiul art. 1.327 din Codul civil, situaţia de fapt fiind diferită de cea din dosarul în care s-a făcut sesizarea.

29. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

30. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) şi art. 1.743 alin. (1) teza a două din Codul civil.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

31. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilităţii sesizării

32. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

33. În cauză se observă că, la data formulării sesizării, sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Tribunalul Vrancea învestit cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să o soluţioneze.

34. A patra condiţie însă nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită, art. 519 din Codul de procedură civilă instituind obligaţia ca lămurirea chestiunii de drept să presupună interpretarea unor texte legale incidente în cauza supusă judecăţii. Din această perspectivă se constată că titularul sesizării nu solicită interpretarea unor texte legale. Din modul de formulare a sesizării rezultă că ceea ce se solicită este să se stabilească dacă textele legale invocate de una dintre părţi şi, respectiv, de prima instanţă de judecată sunt incidente în cauza supusă judecăţii, în raport cu situaţia de fapt concretă, şi nu se solicită o interpretare propriu-zisă a conţinutului dispoziţiilor legale.

35. Aşa cum a subliniat în mod constant în practica sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedura sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării asupra unor chestiuni de drept printr-o hotărâre prealabilă reprezintă o procedură al cărei scop este crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare, care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare româneşti într-una predictibilă, care să răspundă aşteptărilor rezonabile ale justiţiabililor.

36. În analiza aspectelor generale de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie avute în vedere, pe lângă scopul instituirii acestui mecanism de unificare a practicii, raţiunea şi fundamentul său.

37. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esenţiale şi controversate.

38. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

39. În cazul analizat, titularul sesizării solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a două din Codul civil, în sensul dacă reducerea corespunzătoare a preţului la care se referă dispoziţiile legale poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două suprafeţe de teren de categorii diferite, stabilit global, fără o Indicare a preţului pe unitate de măsură, iar cererea de perfectare a vânzării se referă numai la unul dintre acestea, respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziţii sunt incidente şi în situaţia bunurilor imobile determinate.

40. Se observă astfel că sesizarea vizează în concret tranşarea aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, în condiţiile în care aceasta nu a indicat o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

41. Tot astfel, se poate constata că, în apelul formulat în cauză, se critică modalitatea în care instanţa de judecată a procedat la interpretarea şi aplicarea concretă a acestor prevederi legale în cauza dedusă judecăţii. Or, asemenea operaţiuni de interpretare şi aplicare a textului de lege la diferite circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective fiind atributul ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată.

42. Problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o chestiune juridică reală, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu.

43. Mai mult, sentinţa primei instanţe este susţinută pe dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, fără â se face aplicarea în cauză şi a celorlalte norme legale indicate în actul de sesizare. Dispoziţiile art. 1.743 alin. (1) teza a două din Codul civil au fost invocate în apelul formulat în cauză de pârât, iar în actul de sesizare se arată că acestea au fost invocate de către intimaţii-reclamanţi în susţinerea demersului lor judiciar, pe parcursul procesului.

44. De asemenea, tot sub aspectul condiţiei existenţei unei chestiuni de drept reale, se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”. În interpretarea acestei noţiuni, doctrina afirmă că sintagma trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, iar pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, să prezinte o dificultate suficient de mare şi să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

45. În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, nefiind identificată vreo chestiune de drept controversată, susceptibilă de a genera interpretări diferite, în egală măsură de pertinente, care să necesite pronunţarea unei hotărâri prealabile.

46. Conţinutul normelor este foarte clar, ţinând cont şi de topografia textelor în cauză în cadrul secţiunilor aferente:

„§3. Obiectul vânzării

Vânzarea unui bun viitor

Art. 1.658 - (1) Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândeşte proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat. În privinţa construcţiilor, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare în materie de carte funciară. (2) În cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii contractului, cumpărătorul dobândeşte proprietatea la momentul individualizării de către vânzător a bunurilor vândute. Atunci când bunul sau, după caz. genul limitat nu se realizează, contractul nu produce niciun efect. Cu toate acestea, dacă nerealizarea este determinată de culpa vânzătorului, el este ţinut să plătească daune-interese. (3) Când bunul se realizează numai parţial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desfiinţarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a preţului. Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul prevăzut la alin. (2) atunci când genul limitat s-a realizat numai parţial şi, din acest motiv, vânzătorul nu poate individualiza întreaga cantitate de bunuri prevăzută în contract. Dacă nerealizarea parţială a bunului sau, după caz, a genului limitat a fost determinată de culpa vânzătorului, acesta este ţinut să plătească daune-interese. (...)”

„§1. Reguli speciale aplicabile vânzării imobilelor

Vânzarea unui imobil determinat cu indicarea suprafeţei

Art. 1.743. - (1) Dacă, în vânzarea unui imobil cu indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de măsură, suprafaţa reală este mai mică decât cea indicată în contract, cumpărătorul poate cere vânzătorului să îi dea suprafaţa convenită. Atunci când cumpărătorul nu cere sau vânzătorul nu poate să transmită această suprafaţă, cumpărătorul poate obţine fie reducerea corespunzătoare a preţului, fie rezoluţiunea contractului dacă, din cauza diferenţei de suprafaţă, bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpărat. (...)”(s.n.)

47. Atunci când niciun raţionament juridic al instanţei de trimitere nu arată în ce ar consta caracterul lacunar al normei, care să necesite o dezlegare de principiu în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost aceea de respingere a sesizării ca inadmisibilă.

48. De asemenea, prin încheierea de sesizare, completul de judecată nu a făcut nicio referire la cerinţa noutăţii chestiunii de drept, aşa cum prevede în mod expres art. 519 din Codul de procedură civilă, şi nici cu privire la vreunul din criteriile de determinare a caracterului de noutate, limitându-se la a menţiona că în urma consultării jurisprudenţei a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

49. Din interpretarea gramaticală a art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă însă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este o condiţie diferită de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare cu privire la acea chestiune de drept, numai în acest fel justificându-se folosirea conjuncţiei „şi” în cuprinsul normei citate.

50. În lipsa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul textului analizat, în doctrină s-a subliniat că sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizata în doctrină - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ Intrat în vigoare recent sau relativ recent, prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior.

51. Normele din actul de sesizare nu sunt dispoziţii legale noi în materia vânzării.

Potrivit Codului civil de la 1864;

Art. 965.; „Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei. (...)”

Art. 1.327: „Dacă vânzarea unui imobil s-a făcut cu arătare de cuprinsul său, şi pe atât măsură, vânzătorul este dator să predea cumpărătorului, dacă acesta cere. cuprinsul arătat în contract. Neputând, sau cumpărătorul necerând, vânzătorul este dator să sufere o scădere proporţională la preţ.”

52. Aceste texte, cu conţinut similar textelor de lege ce fac obiectul sesizării, au fost amplu analizate în doctrină de-a lungul timpului.

53. Ca atare, câtă vreme problema de drept ce face obiectul sesizării a mai fost analizată în doctrină, în interpretarea unui act normativ mai vechi, dar care cuprindea o reglementare similară sub aspectele care interesează în cauza de faţă, caracterul de noutate se pierde şi face inadmisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă.

Prin Decizia nr. 2.471 din 27 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, s-a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 1.327 din Codul civil de la 1864, într-o cauză în care preţul a fost stabilit în antecontract pe metru pătrat, reţinându-se că aceste dispoziţii ar conferi cu prioritate remediul diminuării preţului (acţiunea în rezoluţiune având un caracter subsidiar).

54. Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că, în prezentarea punctului de vedere al instanţei de trimitere, aceasta se limitează la a arăta faptul că pe dispoziţiile art. 1.658 alin. (3) din Codul civil şi-a sprijinit soluţia instanţa de fond, iar dispoziţiile art. 1.743 alin. (1) teza a II-a din Codul civil au fost invocate de către intimaţii-reclamanţi în susţinerea demersului lor judiciar, susţinând că „interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale la raportul juridic litigios vor da naştere la o practică contradictorie”.

55. Sub acest aspect trebuie subliniat faptul că interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de control judiciar în limitele căii de atac cu care a fost legal învestită, diferit faţă de prima instanţă, nu pot fi apreciate ca reprezentând practică judiciară neunitară.

56. În considerarea argumentelor expuse se constată că sesizarea de faţă nu este admisibilă, întrucât mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile legale poate fi uzitat doar ca urmare a întrunirii condiţiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privinţa chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanţă a fi lămurite şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 5.198/231/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la:

1. aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 1.743 alin. (1) teza a două din Codul civil în sensul dacă reducerea corespunzătoare a preţului la care se referă dispoziţiile legale: poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două imobile distincte, două suprafeţe de teren de categorii diferite, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură; poate fi cerută şi obţinută, în situaţia bunurilor imobile determinate, în care preţul este unul global pentru două imobile distincte, iar vânzarea se referă la unul dintre acestea (cererea de perfectare);

2. interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziţii sunt incidente şi în situaţia bunurilor imobile determinate.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu

 

ACTE ALE CAMEREI CONSULTANŢILOR FISCALI

 

CAMERA CONSULTANŢILOR FISCALI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea cuantumului taxei pentru examenul/interviul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent în anul 2018

 

În baza prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 36 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 3/2017,

Consiliul superior al Camerei Consultanţilor Fiscali, întrunit în şedinţa din 23 ianuarie 2018, hotărăşte:

Art. 1. - În anul 2018, cuantumul taxei pentru examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, precum şi cuantumul taxei pentru interviu - în cazurile prevăzute de lege - sunt în valoare de 500 lei.

Art. 2. - Plata taxei se poate face în contul Camerei Consultanţilor Fiscali (C.I.F. 18677087) deschis la Banca Transilvania, Sucursala Lipscani - IBAN RO36BTRL04101202D58602XX, sau în contul deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Sector 4 - IBAN R091RNCB0075119726870001, precum şi în numerar la sediul Camerei Consultanţilor Fiscali din municipiul Bucureşti, str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 4, ap. 9, sectorul 2.

Art. 3. - Direcţia de servicii generale va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali,

Dan Manolescu

 

Bucureşti, 23 ianuarie 2018.

Nr. 1.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.