MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 158/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 158         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 20 februarie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 621 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Decizia nr. 622 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

54. - Hotărâre pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

15. - Ordin al ministrului afacerilor interne pentru stabilirea datelor de identificare a vehiculului care se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate şi a codurilor armonizate aferente acestora

 

106. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Moşoaia din judeţul Argeş

 

107. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 2 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Neamţ

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 621

din 17 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Maria Magdalena Posea în Dosarul nr. 1.458/105/2012/a2 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 199D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.941D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Societatea Inforomtur - S.R.L. din comuna Ciuperceni, judeţul Gorj, în Dosarul nr. 19.901/318/2012* al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent precizează că, în acest dosar, partea Mioara Glaje Halastiuc a transmis note scrise prin care descrie situaţia de fapt ce a generat litigiul în cadrul soluţionării căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare, Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.941D/2016 la Dosarul nr. 199D/2016, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă Cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra textelor de lege criticate constatând conformitatea acestora cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate şi în cauzele de faţă şi că nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei existente.

8. După încheierea dezbaterii publice a celor două cauze, în Dosarul nr. 199D/2016 a fost înregistrată o cerere de amânare formulată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, pe care Curtea nu o mai poate lua în considerare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

9. Prin încheierile din 19 ianuarie 2016 şi nr. 167 din 13 septembrie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 1.458/105/2012/a2 şi, respectiv, în Dosarul nr. 19.901/318/2012*, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi Tribunalul Gorj - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv ale art. 31 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Maria Magdalena Posea şi de Societatea Inforomtur - S.R.L. din comuna Ciuperceni, judeţul Gorj, în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de recuzare.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 încalcă dreptul la un proces echitabil şi la o instanţă imparţială. Aceasta, deoarece, în cazul judecării cererii de recuzare, părţilor nu ii se dă posibilitatea să se apere faţă de susţinerile judecătorului recuzat, care este însă ascultat, potrivit textului de lege criticat, dar nu permite petentului să ia cunoştinţă şi să combată motivele pentru care un judecător care s-a pronunţat deja în litigiu nu formulează cerere de abţinere, iar cererile de recuzare sunt soluţionate de colegii magistraţilor recuzaţi, care niciodată nu vor fi imparţiali în judecarea acestora. Se arată că este adevărat că legiuitorul a urmărit să limiteze posibilitatea justiţiabilului de a formula cereri de recuzare în scopul tergiversării judecăţii, dar justiţiabilul trebuie să fie apărat de abuzurile instanţei, iar justiţia trebuie făcută în interesul justiţiabilului, nu împotriva acestuia.

11. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.

12. Tribunalul Gorj - Secţia i civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

15. Avocatul Poporului consideră, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 199D/2016, că prevederile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile nr. 41 din 13 ianuarie 2009, nr. 654 din 30 aprilie 2009, nr. 619 din 12 iunie 2012 şi nr. 889 din 25 octombrie 2012.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următoarea redactare: „1 Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.

2 Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.

3 în cursul judecării cererii de recuzare nu se va face niciun act de procedură.

19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 127 referitor la caracterul public al dezbaterilor şi art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, se invocă şi prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 28 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că recuzarea judecătorului reprezintă, alături de abţinere, unul din mijloacele procedurale prin care legiuitorul a înţeles să asigure deplina imparţialitate a instanţei, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil. Prin posibilitatea de a formula cereri de recuzare, părţilor din proces li se oferă remediul legal împotriva eventualei incertitudini cu privire la obiectivitatea judecătorului cauzei, înlăturându-se astfel orice risc de judecată părtinitoare.

21. Dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă din 1865 reglementau în mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând, astfel, partea în cazul în care s-ar presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. În jurisprudenţa sa, (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.176 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2008, Decizia nr. 364 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, sau Decizia nr. 375 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 mai 2012), Curtea a observat că aceste dispoziţii de lege acoperă o paletă foarte largă de situaţii, iar toate cazurile de recuzare cuprinse în art. 27 din Codul de procedură civilă din 1865, la baza cărora stau criterii obiective şi raţionale, duc la finalitatea mai sus arătată. Totodată, Curtea a reţinut că, pe această cale, este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credinţă a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice.

22. În ceea ce priveşte judecarea cererii de recuzare, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 754 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 6 decembrie 2006, că prevederile art. 31 din Codul de procedură civilă din 1865 nu încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi nici dreptul la apărare. Aceasta, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, legiuitorul având în vedere, prin această reglementare, instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii. În aceeaşi ordine de idei, Curtea a arătat că cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. În considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. În ipoteza exercitării căii de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, instanţa de control judiciar va reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

23. De asemenea, prin Decizia nr. 86 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 7 martie 2012, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul a înţeles să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a drepturilor constituţionale invocate, respectiv dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Curtea a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii. Curtea a observat că dispoziţiile legale analizate corespund art. 126 alin. (2) din Constituţie, din care rezultă că legiuitorul are libertatea de a institui reguli de procedură judiciară adecvate situaţiilor procedurale pe care le reglementează. În acest context, admiterea interogatoriului ca mijloc de probă pentru dovedirea unor motive de recuzare ar supune, în mod evident, judecătorul unor presiuni, ceea ce ar deteriora actul de justiţie.

24. Curtea reţine, totodată, că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că „existenţa unor proceduri naţionale pentru asigurarea imparţialităţii, şi anume a unor norme care să reglementeze recuzarea judecătorilor, reprezintă un factor relevant. Aceste norme exprimă preocuparea legiuitorului naţional de a înlătura toate îndoielile rezonabile cu privire la imparţialitatea judecătorului sau a instanţei în cauză şi constituie o încercare de a asigura imparţialitatea prin eliminarea cauzelor acestor preocupări. În plus, pentru a asigura lipsa unei părtiniri reale, acestea au ca scop înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate, servind astfel la promovarea încrederii pe care instanţele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică” (Hotărârea din 15 iulie 2005, pronunţată în Cauza Meznaric împotriva Croaţiei, paragraful 27).

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, îţi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă cele statuate prin deciziile mai sus citate.

26. În ce priveşte invocarea, în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 148 din Constituţie referitor la integrarea în Uniunea Europeană şi a celor ale art. 28 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor, Curtea reţine, având în vedere conţinutul lor normativ, că nu au incidenţă în soluţionarea cauzei de faţă.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Magdalena Posea în Dosarul nr. 1.458/105/2012/a2 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi de Societatea Inforomtur - S.R.L. din comuna Ciuperceni, judeţul Gorj, în Dosarul nr. 19.901/318/2012* al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 31 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr.  622

din 17 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Constantin Chicheanu şi Ştefania Chicheanu în Dosarul nr. 1.190/36/2007* al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2), (3) şi (4) şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Stelică Marzavan în Dosarul nr. 36.614/3/2013*** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II l-a civilă, şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (3), art. 4 teza întâi şi art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege, ridicată de Constantin-Daniel Matei în Dosarul nr. 52.634/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, excepţii care constituie obiectul dosarelor nr. 405D/2016, nr. 671D/2016 şi, respectiv, nr. 1.237D/2017 ale Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 671D/2016, doamna Mihaela Marzavan, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. De asemenea, în Dosarul nr. 1.237D/2017, răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de domnul Bodnar Severin, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în şedinţa publică din 26 septembrie 2017, Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea dosarelor nr. 671D/2016 şi nr. 1.237D/2017 la Dosarul nr. 405D/2016, iar, la cererea autorului excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 1 237D/2017, în temeiul art. 156 din Codul de procedură civilă şi art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat judecarea cauzei, pentru termenul prezent. De asemenea, magistratul-asistent învederează Curţii că părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au comunicat, în cele trei dosare conexate, punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că este inadmisibilă, iar autorul excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 671 D/2016 a transmis precizări cu privire la aceasta, prin care combate susţinerile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor. În Dosarul nr. 671D/2016, apărătorul ales arată că în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a sesizat un aspect particular, având în vedere că la momentul încheierii contractului referitor la dreptul litigios nu se putea prevedea această evoluţie legislativă care a pus autorul excepţiei, cesionar al dreptului litigios, în situaţia de a nu-şi mai putea recupera banii plătiţi, deşi încheierea contractului de cesiune a dreptului litigios a fost modalitatea prin care acesta putea obţine o sumă de bani de la cedentul dreptului litigios, care era, la acel moment, debitor al acestuia. Consideră că instanţa de judecată trebuie să aibă posibilitatea de a analiza care au fost cauzele care au dus la încheierea contractului şi dacă la încheierea acestuia se putea întrevedea o asemenea stare de fapt.

5. Apărătorul ales al autorului excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.237D/2016 solicită admiterea acesteia, susţinând, în esenţă, că Legea nr. 165/2013 are caracter retroactiv, aplicându-se unor situaţii preexistente intrării sale în vigoare. De asemenea, prin prevederile acesteia se ajunge la situaţia în care statul se îmbogăţeşte a două oară pe nedrept, după preluarea abuzivă a imobilelor prin Decretul nr. 92/1950. Faţă de Legea nr. 10/2001, care permitea restituirea în natură a acestora, Legea nr. 165/2013 instituie un regim foarte restrictiv. Totodată, se poate ajunge la situaţia în care beneficiul statului să fie dublu sau chiar la cea în care acesta devine coproprietar în indiviziune cu alte părţi, iar pentru a se sista această indiviziune, statul va primi alţi bani. Or, asemenea situaţii nu au nimic în comun cu echitatea, ca principiu fundamental al dreptului şi al Constituţiei, în plus, cesionarii de drepturi litigioase reprezintă o categorie discriminată şi prejudiciată prin prevederile Legii nr. 165/2013.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că Legea nr. 165/2013 dispune numai pentru viitor şi se aplică de la intrarea sa în vigoare unor situaţii juridice în curs de derulare. În acelaşi timp, consideră nu se pune problema unei discriminări între persoanele cărora li se acordă măsuri compensatorii, iar textele de lege criticate nu vizează crearea unei situaţii juridice privilegiate pentru anumite categorii de beneficiari ai acestor măsuri compensatorii. Precizează că în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cea a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

7. Prin încheierile din 16 martie 2016, 26 aprilie 2016 şi 13 februarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 1.190/36/2007*, nr. 36.614/3/2013*** şi nr. 52.634/3/2010, Curtea de Apei Constanţa - Secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2), (3) şi (4) şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4 teza întâi şi art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege. Excepţia a fost ridicată de Constantin Chicheanu şi Ştefania Chicheanu, Stelică Marzavan şi, respectiv, Constantin-Daniel Matei, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Constanţa a respins cererea de restituire în natură a unui imobil revendicat în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, ca urmare a faptului că reclamanţii au calitatea de cesionari de drepturi litigioase asupra respectivului imobil, ipoteză în care nu este posibilă restituirea în natură, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, şi a obligat entitatea deţinătoare să înainteze propunerea de acordare de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, potrivit art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013; într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, de reanalizare a valorii compensaţiilor stabilite şi de obligare a acesteia la emiterea unei noi decizii de compensare şi, respectiv, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva refuzului nejustificat de restituire a unui imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist, refuz materializat prin absenţa unui răspuns al persoanelor juridice deţinătoare cu privire la notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, se susţine, în Dosarul nr. 405D/2016, că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice stabilite între titularii drepturilor de proprietate şi dobânditorii acestora. Se arată că transmisiunile de drepturi încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 s-au realizat în considerarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada de referinţă a legilor de restituire a proprietăţilor. Legea nr. 165/2013 intervine în raporturile private dintre transmiţător şi dobânditor, anulând protecţia oferită de art. 1.391 şi art. 1.392 din Codul civil şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi garanţia prevăzută de art. 44 din Constituţie. De asemenea, se susţine că persoanele care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratate diferit de noua lege, care le împarte în două categorii, respectiv cei care au obţinut măsurile reparatorii pe care autorii lor au dorit şi au avut dreptul să le înstrăineze şi cei care nu au reuşit să obţină drepturile cuvenite autorilor lor, doar pentru că dreptul de petiţionare al acestora din urmă a fost încălcat de către autorităţi. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, se arată că litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, iar faptul că în cursul judecăţii au fost surprinse de apariţia Legii nr. 165/2013, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, încalcă principiul neretroactivităţii legii civile. Se mai arată că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitându-l la un procent de 15% şi conţin dispoziţii echivalente unei confiscări a averii dobândită în condiţii de perfectă legalitate de către dobânditorii drepturilor oferite de legea specială de reparaţie, confiscând din patrimoniul dobânditorului restul de 85%, procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, beneficiare ale acestei legi.

9. În Dosarul nr. 671 D/2016, se susţine, în esenţă, că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 pot fi asimilate retractului litigios, astfel cum era reglementat prin Codul civil de la 1864, când cesionarul avea posibilitatea de a prevedea un fapt care ar fi putut să ducă la diminuarea despăgubirilor, aşa că, din acest punct de vedere, nu se poate vorbi despre o încălcare a drepturilor, dar motivarea deciziilor Curţii Constituţionale de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2), în sensul că plafonarea despăgubirilor nu echivalează cu o expropriere, nu poate fi aplicată în situaţia particulară din cauză.

10. În Dosarul nr. 1.237D/2017, autorul excepţiei, cesionar de drepturi litigioase, susţine, în esenţă, că limitarea despăgubirilor la 15% din diferenţa până la valoarea imobilului echivalează cu o expropriere forţată, ajungându-se la o nouă formă de naţionalizare cu titlu (Legea nr. 165/2013), prin efectul căreia imobilul revine statului, acesta devenind noul proprietar de necontestat, împotriva căruia nu mai poate fi promovată nicio acţiune în revendicare din partea adevăraţilor proprietari ai imobilului. Autorul excepţiei arată că este reclamant împreună cu moştenitorii proprietarului, între aceştia realizându-se un regim discriminatoriu privind tratamentul juridic aplicabil, întrucât pentru unii poate fi aplicată măsura restituirii în natură a cotelor aferente, iar pentru ceilalţi se impune doar măsura acordării de măsuri reparatorii plafonate. În ce priveşte art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, susţine că este neconstituţional, întrucât modifică regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termen legal, permiţând aplicarea unei legi noi la situaţiile juridice vechi, constituite anterior intrării în vigoare a legii noi, ceea ce duce la încălcarea principiului tempus regit actum.

11. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

14. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, susţinerile reprezentanţilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare din Dosarul nr. 405D/2016, prevederile art. 1 alin, (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Având în vedere că procesul a fost declanşat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind în curs de soluţionare la momentul precizat, rezultă că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013. În Dosarul nr. 671D/2016, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 31 din aceeaşi lege, dar nici în cuprinsul motivării scrise a excepţiei şi nici în susţinerile orale ale reprezentantului autorului excepţiei nu se face nicio referire la dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, astfel încât Curtea nu îl va reţine ca obiect al excepţiei, iar în Dosarul nr. 1.237D/2017 obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4 teza întâi şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Cu privire la acest din urmă dosar, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, aşa cum identifică autorul excepţiei, ci cele ale art. 4 teza a două din aceeaşi lege, întrucât, la dată intrării în vigoare a acesteia, dosarul se afla deja în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele conexate în cauza de faţă îl reprezintă dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut normativ:

- Art. 1 alin. (3): (3) în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţi, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).”;

- Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi”;

- Art. 24 alin. (2)-(4): (2) în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari al acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari al acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) în cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari al acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).n

18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 15 alin. (2), care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16, care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, art. 78 privitor la intrarea în vigoare a legii şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie, se invocă şi prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi în art. 14 - Interzicerea discriminării.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Astfel, cu privire la pretinsa încălcare a normelor fundamentale cuprinse la art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privată, Curtea, prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, a reţinut, în esenţă, că politicile de restituire ce au stat la baza legilor cu caracter reparatoriu combină o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenţei restituirii în natură - rezervată proprietarilor sau moştenitorilor acestora -, iar în ipoteza despăgubirii prin echivalent, numărul de puncte stabilit prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate (fost proprietar sau moştenitori legali ori testamentari ai acestuia), stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele care se considerau îndreptăţite şi care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune, situaţie pentru care legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Plecând de la analiza naturii juridice a acestor contracte de cesiune şi de la caracterul lor aleatoriu şi oneros, Curtea a reţinut că specificul lor constă în incertitudinea, pentru ambele părţi, la momentul încheierii contractului, asupra întinderii sau chiar existenţei obligaţiei pentru una dintre părţi ori pentru ambele părţi contractante, deoarece depinde de un eveniment viitor şi incert - în cazul de faţă, confirmarea dreptului de proprietate al cedentului. Fără a se putea stabili cu certitudine existenţa unui drept de proprietate al cedentului, care să determine un drept la despăgubire al cesionarului, nu se poate aprecia cuantumul câştigului ori al pierderii sau existenţa acestora, având în vedere că persoanele care se consideră îndreptăţite la măsurile reparatorii, dar şi cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire, au doar vocaţia obţinerii unor măsuri reparatorii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii (paragrafele 31-33 din decizia menţionată).

20. Analizând normele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea noţiunii de „bun” cuprinsă la aii. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea Constituţională, prin aceeaşi decizie, a conchis că cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul Convenţiei, astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituţie (paragrafele 34 şi 35), şi că, nefiind vorba despre restrângerea exerciţiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparaţii, nu se poate vorbi nici despre aplicarea art. 53 din Constituţie (paragraful 36).

21. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2)-(4), Curtea, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, a reţinut că statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Aceasta, deoarece art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit). Împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului (paragraful 21 din decizia menţionată).

22. În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 15, Curtea, în considerarea art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a mai observat că dispoziţiile criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. De altfel, prin reiterarea jurisprudenţei sale în materie, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (paragrafele 39 şi 40 din Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014).

23. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate potrivit cărora textele de lege examinate creează o discriminare între cesionarii care au obţinut o despăgubire neplafonată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cei care, după intrarea în vigoare a legii, vor obţine o despăgubire plafonată, Curtea a constatat, de pildă, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, că cele două categorii de subiecte de drept se află, într-adevăr, în aceeaşi situaţie juridică şi că tratamentul juridic aplicat acestora este diferit, în funcţie de legea de referinţă. Cu toate acestea, diferenţa de tratament juridic instituită de legiuitor nu este de natură a crea o discriminare, astfel cum aceasta este consacrată la nivel constituţional şi este reflectată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Potrivit acesteia, tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Or, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, Curtea a apreciat că opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, întrucât asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă [se vedea, în acest sens, paragrafele 18,19 şi 20 din decizia menţionată].

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor citate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Chicheanu şi Ştefania Chicheanu în Dosarul nr. 1.190/36/2007* al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, de Stelică Marzavan în Dosarul nr. 36.614/3/2013*** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi de Constantin-Daniel Matei în Dosarul nr. 52.634/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a II l-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Alineatul (2) al articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 22 iunie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe termen mediu şi lung pentru operaţiuni legate de exportul de bunuri şi/sau servicii în ţări care sunt membre ale Uniunii Europene şi în ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi care sunt finanţate prin credit-cumpărător sau prin credit-furnizor ori plătite în numerar se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 1233/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind aplicarea anumitor orientări în domeniul creditelor la export care beneficiază de susţinere oficială şi de abrogare a Deciziilor 2001/76/CE şi 2001/77/CE, cu modificările ulterioare, şi, respectiv, ale Regulamentului privind activitatea de asigurare a creditelor de export desfăşurată de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., în numele şi în contul statului, pentru operaţiunile pe termen mediu şi lung, prevăzut în anexa nr. 2, care transpune Directiva 98/29/CE a Consiliului Uniunii Europene din 7 mai 1998 privind armonizarea principalelor dispoziţii aplicabile asigurării creditelor de export pentru operaţiunile care beneficiază de acoperire pe termen mediu şi lung.”

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Victor Negrescu

 

Bucureşti, 15 februarie 2018.

Nr. 54.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru stabilirea datelor de identificare a vehiculului care se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate şi a codurilor armonizate aferente acestora

 

În temeiul art. 11 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. 1. - Prezentul ordin stabileşte datele de Identificare a vehiculului şi codurile armonizate aferente acestora pe care autorităţile competente de înmatriculare le înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate cu ocazia realizării operaţiunilor de înmatriculare prevăzute la art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Datele de identificare a vehiculului care se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate şi codurile armonizate aferente acestora sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4. - Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

Prezentul ordin transpune în legislaţia naţională prevederile art. 3 alin. (4) teza întâi cu referire la datele de identificare a vehiculului din Directiva 1999/37/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 138 din 1 iunie 1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin Directiva 2003/127/CE a Comisiei din 23 decembrie 2003, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 10 din 16 ianuarie 2004, Directiva 2006/103/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 363 din 20 decembrie 2006, Directiva 2013/22/UE a Consiliului din 13 mai 2013, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 158 din 10 iunie 2013, şi prin Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 127 din 29 aprilie 2014.

 

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 9 februarie 2018.

Nr. 15.

 

ANEXA

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a vehiculului care se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate şi codurile armonizate aferente acestora

 

(A) numărul de înmatriculare a vehiculului;

(B) data primei înmatriculări a vehiculului;

(D) vehicul:

(D.1) marca;

(D.2) tipul:

- varianta (dacă este disponibilă);

- versiunea (dacă este disponibilă);

(D.3) descrierea comercială;

(E) numărul de identificare al vehiculului;

(F) masa:

(F.1) masa încărcată maxim admisă din punct de vedere tehnic, cu excepţia motocicletelor;

(G) masa vehiculului în serviciu cu caroseria şi cu dispozitiv de cuplare în cazul unui vehicul de tractare în exploatare, din orice altă categorie în afară de M1;

(H) perioada de valabilitate, dacă nu este nelimitată;

(I) data înmatriculării la care se referă acest certificat de înmatriculare:

(1.1) data emiterii certificatului de înmatriculare;

(J) categoria vehiculului (dacă este disponibilă);

(K) numărul omologării de tip (dacă este disponibil);

(P) motorul:

(P.1) capacitatea cilindrică (în cm3);

(P.2) puterea netă maximă (în kW) (dacă este disponibilă);

(P.3) tipul de combustibil sau de sursă de putere;

(Q) raportul putere/masă (în kW/kg) (numai pentru motociclete);

(R) culoarea vehiculului;

(S) numărul de locuri:

(5.1) număr de tocuri, inclusiv locul conducătorului auto;

(5.2) număr de locuri în picioare (acolo unde este cazul);

(V) emisiile de gaze de eşapament:

(V.7) C02 (în g/km) (dacă este disponibil);

(V.9) indicaţii privind categoria de mediu a omologării CE de tip (dacă este disponibilă); trimitere la versiunea aplicabilă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor (JOUE, seria L, nr. 171,29.06.2007) sau Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iunie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor şi a motoarelor cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) şi accesul la informaţii privind repararea şi întreţinerea vehiculelor şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 şi a Directivei 2007/46/CE şi de abrogare a Directivelor 80/1269/CEE, 2005/55/CE şi 2005/78/CE (JOUE, seria L, nr. 188,18.07.2009);

(X) data următoarei inspecţii tehnice periodice şi dovada trecerii inspecţiei tehnice periodice;

(Y) seria cărţii de identitate a vehiculului;

(Z) autoritatea emitentă.

Rezultatul inspecţiei tehnice periodice şi perioada de valabilitate a certificatului de inspecţie tehnică, începând cu 20 mai 2018

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Moşoaia din judeţul Argeş

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, în sectoarele cadastrale nr. 18, 79, 81, 82, 86 şi 87 din unitatea administrativ-teritorială Moşoaia din judeţul Argeş.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu-Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 29 ianuarie 2018.

Nr. 106.


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

ANEXĂ

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: ARGEŞ

UAT: MOŞOAIA

Sectoare: 18, 79, 81, 82, 86, 87

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 2 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Neamţ

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, în sectoarele cadastrale nr. 26, 35, 55, 56, 67, 68, 69 şi 70 din unitatea administrativ-teritorială Doljeşti, precum şi în sectoarele cadastrale nr. 112 şi 113 din unitatea administrativ-teritorială Gherăeşti din judeţul Neamţ.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1 şi 2*) care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu-Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 29 ianuarie 2018.

Nr. 107.


*) Anexele nr. 1 şi 2 sunt reproduse în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: NEAMŢ

UAT: Doljeşti

Sectoare: 26, 35, 55, 56, 67, 68, 69, 70

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.