MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 165/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 165         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 21 februarie 2018

 

SUMAR

 

ACTE ALE SENATULUI

 

20. - Hotărâre pentru desemnarea unui membru titular şi a unui membru supleant în Consiliul de coordonare al Institutului Naţional de Administraţie

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 760 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 6 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Decizia nr. 772 din 28 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (8) şi art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Decizia nr. 815 din 7 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Decizia nr. 816 din 7 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 831 din 14 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (5) fraza a două teza întâi şi art. 49 lit. c) frazele a două şi a treia din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.194. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind modificarea Metodologiei de înscriere şi înregistrare a calificărilor din învăţământul superior în Registrul Naţional al Calificărilor din învăţământul Superior (RNCIS), aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.475/2017

 

ACTE ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

pentru desemnarea unui membru titular şi a unui membru supleant în Consiliul de coordonare al Institutului Naţional de Administraţie

 

În temeiul prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 23/2016 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 44/2017,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Senatul îi desemnează în Consiliul de coordonare al Institutului Naţional de Administraţie pe domnul senator Eugen Dogariu, ca membru titular, şi pe domnul senator Bogdan Constantin Matei, ca membru supleant.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IULIAN-CLAUDIU MANDA

 

Bucureşti, 21 februarie 2018.

Nr. 20.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 760

din 23 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 6 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Irina Dogar în Dosarul nr. 3.485/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.359D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 9 noiembrie 2017, cu participarea părţii BRD Groupe Société Générale - S.A. din Bucureşti şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 23 noiembrie 2017, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 17 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.485/62/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Irina Dogar cu prilejul soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 251/MAS din 24 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.485/62/2015.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege, care prevăd încetarea de drept a contractului individual de muncă ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, contravin prevederilor art. 41 alin. (1), art. 53 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care sunt interpretate că se aplică tuturor salariaţilor condamnaţi, chiar şi celor pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei. Astfel, consideră că se încalcă dreptul la muncă, întrucât, în cazul suspendării executării pedepsei, salariatul nu se află în imposibilitatea executării obligaţiilor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă. Mai mult, încetarea de drept a contractului individual de muncă echivalează, în această ipoteză, cu o pedeapsă complementară pe care însă legea penală nu a prevăzut-o. În plus, este o măsură disproporţionată, depăşind limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite.

5. Totodată, autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat nesocoteşte prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la respectarea vieţii private şi de familie.

6. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă arată că nu îşi poate exprima opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât aceasta ar putea echivala cu o antepronunţare.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

8. Guvernul, apreciind că în cauză sunt incidente cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, potrivit cărora dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali fac referire „numai la tipul de pedeapsă aplicată, respectiv privativă de libertate, fără a distinge în funcţie de modul de individualizare a executării pedepsei privative de libertate”, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora „(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: [...] f) ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;”.

12. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituţie: art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă, art. 53 alin. (1) şi (2) privind limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 11 alin. (2) referitor la relaţia dintre tratatele internaţionale şi dreptul intern, prin raportare la prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003, în măsura în care s-ar interpreta că se aplică şi persoanelor pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei privative de libertate. Doar în această interpretare aceste dispoziţii de lege ar fi contrare prevederilor constituţionale invocate şi, în vederea clarificării conţinutului şi sferei de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate, autorul excepţiei a solicitat, în acelaşi dosar, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: „aplicabilitatea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003, în sensul stabilirii dacă acestea sunt aplicabile în toate cazurile condamnării unui salariat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv cu suspendarea executării pedepsei.”

14. Prin Decizia nr. 15 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 22 iunie2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a răspuns acestei sesizări, reţinând că „dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că sunt aplicabile numai în situaţia în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă”.

15. Având în vedere interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dat-o dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 prin Decizia nr. 15 din 6 martie 2017, Curtea apreciază că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate în raport cu criticile formulate,

16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irina Dogar în Dosarul nr. 3.485/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 6 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 772

din 28 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (8) şi art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (8) şi art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Marcel Brânduşan în Dosarul nr. 1.694/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.953D/2016.

2. La apelul nominal răspunde consilierul juridic Mihai Alexandru Ionescu, cu delegaţie Sa dosar, pentru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Lipseşte autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii susţine, ca o apreciere generală, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu conţine perse nicio prevedere cu caracter lustrativ şi nicio altă sancţiune cu privire la persoanele cărora li se constată calitatea de colaborator sau lucrător al Securităţii. Solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece aceasta nu priveşte chestiuni veritabile de neconstituţionalitate şi, în subsidiar, respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Mai arată că dispoziţiile art. 1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 instituie doar dreptul de acces la propriul dosar al soţului supravieţuitor şi al rudelor, astfel că autorul excepţiei nu are niciun interes în atacarea acestor dispoziţii.

4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, referitoare la dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008. Cât priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (8) din acelaşi act normativ susţine că acestea nu aduc atingere prevederilor invocate din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.694/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (8) şi art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de pârâtul Marcel Brânduşan într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect acţiunea în constatare formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţi a Guvernului nr. 24/2008 contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie posibilitatea de petiţionare în numele persoanei decedate urmaşilor acesteia. Aşa a fost şi situaţia din speţă, în care O persoană, în numele tatălui său decedat, a solicitat şi a obţinut aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 pentru verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate pe numele tatălui său, deşi nu avea capacitatea procesuală. Posibilitatea de petiţionare în numele unei persoane decedate a condus la aplicarea procedurilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă menţionată, inclusiv iniţierea acţiunii civile în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate. Iniţierea acţiunii civile în constatare s-a realizat prin mandatarea în acest sens a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) de către o persoană fără calitate procesuală şi care nu justifică un interes, iar inexistenţa calităţii procesuale rezultă din lipsa de identitate între persoana reclamantului şi titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii. De asemenea, interesul, folosul practic urmărit prin declanşarea procesului civil, se apreciază în raport cu cel pentru care s-a acţionat, iar, în această situaţie, interesul nu aparţine celui care a mandatat C.N.S.A.S. pentru a iniţia acţiunea civilă. Acest fapt este nelegal şi din perspectiva art. 32 şi 40 din Codul de procedură civilă care stabilesc condiţiile de exercitare a acţiunii civile şi sancţiunile încălcării acestor condiţii.

7. Cât priveşte dispoziţiile art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, autorul excepţiei susţine Că acestea contravin art. 15, art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 15 alin. (1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, deoarece principiul neretroactivităţii legii are rolul de a asigura stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice. Totodată, susţine că este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru activităţile profesionale desfăşurate, care nu constituiau un act delictuos, potrivit dreptului naţional sau internaţional, la momentul săvârşirii lor.

8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, departe de a fi o reglementare penală, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 are ca scop cunoaşterea istoriei recente, cunoaştere ce constituie o prioritate pentru societatea românească, motiv pentru care administrarea şi valorificarea istorică a arhivelor fostei Securităţi, precum şi a documentelor cu privire la reprimarea de către Securitate a acţiunilor în favoarea democraţiei sunt necesare într-o Românie europeană. Cunoaşterea publică a acestor abuzuri contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti. Modul în care se analizează această cunoaştere â adevărului istoric este clar detaliat în actul normativ, pentru cazurile şi condiţiile acolo prevăzute fiind instituite norme de procedură (în special cele ce guvernează acţiunea în instanţă şi calea de atac a acesteia) ce se conformează pe deplin cerinţelor europene şi constituţionale privind accesul la justiţie, respectiv prezumţia de nevinovăţie. Dreptul de acces la dosarul de Securitate al unei persoane decedate este instituit pentru soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorii testamentari ai acesteia printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, act normativ care reprezintă o „lege”

În sensul art. 15 alin. (1) din Constituţie, invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 760 din 7 iunie 2011. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 51 alin. (1) din Constituţie, Guvernul apreciază că cererea formulată de un moştenitor al unei persoane pentru a se stabili calitatea de lucrător al Securităţii pentru persanele care au instrumentat dosarul de Securitate al autorului respectivei cereri este o cerere formulată în nume propriu de către moştenitor. Nici dispoziţiile art. 124 din Constituţie nu sunt încălcate prin reglementările criticate, iar, referitor la art. 148 din Constituţie, Guvernul apreciază că nu au incidenţă în cauză.

11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, având în vedere, pe de-o parte, preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 care defineşte scopul reglementării ca fiind „continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist”, exercitat, în special prin intermediul Securităţii, ca „o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi a libertăţilor lor fundamentale”, iar, pe de altă parte, faptul că art. 1 din acelaşi act normativ reglementează accesul cetăţenilor români sau străini care după 1945 au avut cetăţenie română, precum şi al cetăţenilor unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională, precum şi dreptul acestor persoane de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului. Astfel, art. 1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu aduce atingere dreptului de petiţionare, întrucât acest act normativ reglementează o procedură specială, având în vedere că, prin actul normativ criticat, se îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor, contribuind la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti. Referitor la dispoziţiile art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 consideră că acestea nu contravin normelor constituţionale invocate. În fapt, ordonanţa de urgenţă reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare, fără a fi aplicată retroactiv.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitateîl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (8) şi art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008, prevederi ce au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (8): „De drepturile prevăzute la alin. (1)-(7) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorii săi testamentari. De aceste drepturi beneficiază în primul rând soţul supravieţuitor şi după aceea rudele în ordinea proximităţii legăturii de rudenie, în cazul rudelor de acelaşi grad, au acces la dosar toţi în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar, este nevoie de consimţământul tuturor

- Art. 2 lit. a): „în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945- 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;”.

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 51 privind dreptul de petiţionare, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi celor ale art. 15 alin. (1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cărora „Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau un act delictuos, potrivit dreptului naţional sau internaţional, în momentul în care au fost săvârşite. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsă mai severă decât cea cana era aplicabilă în momentul comiterii infracţiunii. Dacă ulterior comiterii infracţiunii, legea prevede aplicarea unei pedepse mai uşoare, delincventul trebuie să beneficieze de aceasta.”

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la dispoziţiile art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, că autorul excepţiei susţine că acestea contravin art. 15, art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 15 alin. (1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, deoarece principiul neretroactivităţii legii are rolul de â asigura stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice. Referitor la aceste critici, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 543 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea i, nr. 713 din 15 septembrie 2016, paragraful 22, reţinând că dispoziţiile art. 2 din ordonanţa de urgenţă criticată, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).

17. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 772 din 18 decembrie 2014, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 4 februarie 2015, paragraful 27, Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011). Astfel, acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

18. Cât priveşte criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 15 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Curtea constată că acestea nu au legătură cu cauza de faţă, ce are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, ce definesc noţiunea de „lucrător al Securităţii”.

19. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, deoarece instituie posibilitatea de petiţionare în numele persoanei decedate urmaşilor acesteia, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, încalcă art. 15 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 543 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 15 septembrie 2016, paragraful 25, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 conferă persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea, inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care

au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite. Totodată, Curtea a reţinut că părţile au, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesuală civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept.

20. Cât priveşte posibilitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia fără a avea o legitimare procesuală activă, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legitimarea procesuală a acestuia izvorăşte din însăşi prevederea legală care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îi manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011, sau Decizia nr. nr. 543 din 12 iulie 2016, precitată, paragraful 24).

21. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 196 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, paragraful 20, Curtea a reţinut că acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată. Aşadar, în condiţii de independenţă şi imparţialitate, instanţa de judecată competentă este cea care, în urma administrării întregului probatoriu în cauză, pronunţă soluţia de constatare a calităţii de colaborator al Securităţii. Procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea şi dreptul la apărare, părţile beneficiind de posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept.

22. Având în vedere aceste considerente, Curtea nu poate reţine nici critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), potrivit cărora ,,Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea” şi nici ale art. 51 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Cetăţenii au dreptul Să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor”.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marcel Brânduşan în Dosarul nr. 1.694/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (8) şi art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 815

din 7 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Bicheru în Dosarul nr. 1.933/216/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 924D/2017.

2. La apelul nominal, lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a instanţei de control constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 134/A din 16 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.933/216/2015, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Bicheru, cu ocazia soluţionării apelurilor declarate de acesta şi Parchetul de pe lângă judecătoria Curtea de Argeş împotriva Sentinţei penale nr. 216 din 22 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în Dosarul nr. 1.933/216/2015, prin care a fost condamnat inculpatul, autor al excepţiei, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, la pedeapsa de 4.000 lei amendă penală. Prin aceeaşi sentinţă a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere acordat inculpatului, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, prin Sentinţa penală nr. 75 din 15 aprilie 2013, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate aduc atingere principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, contrar celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Susţine, totodată, că textul de lege criticat creează o discriminare pozitivă în favoarea persoanelor care au beneficiat de o condamnare anterioară la o pedeapsă a închisorii cu aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, comparativ cu un recidivist condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea suspendării condiţionate a executării, în condiţiile săvârşirii unei noi infracţiuni, în termenul de încercare, pentru care textul sancţionator prevede alternativa pedepsei amenzii.

6. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că nu pot fi reţinute vicii de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, deoarece textul de lege criticat a fost instituit pentru situaţii tranzitorii în care, anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, inculpatul săvârşise o infracţiune pentru care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea în modalitatea suspendării condiţionate, prevăzute de vechiul Cod penal. Reţine că, potrivit practicii instanţelor de judecată şi deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu este vorba de stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile pentru o infracţiune în curs de judecată, ci de o situaţie tranzitorie în sensul reţinut anterior. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 715 din 27 octombrie 2015, prin care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, în acest sens, menţionează că nu se poate reţine existenţa unei discriminări, deoarece nu sunt incidente în cauză niciunul dintre criteriile de discriminare prezente în art. 4 din Constituţie. Totodată, face precizarea că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014 şi prin Decizia nr. 715 din 27 octombrie 2015, în sensul constituţionalităţii textului de lege criticat.

9. Avocatul Poporului precizează că punctul său de vedere, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a fost transmis în dosarele Curţii Constituţionale nr. 247D/2016, nr. 708D/2016 şi nr. 1.970D/2016, fiind reţinut în deciziile Curţii nr. 715 din 27 octombrie 2015 şi nr. 732 din 6 decembrie 2016. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului şi Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: „Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.”

13. Autorul excepţiei susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare. Invocă, totodată, dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 15 din Legea nr. 187/2012 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva afectării dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. Astfel, prin Decizia nr. 343 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 29 iunie 2015, ale cărei considerente au fost preluate şi în deciziile nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015; nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015; nr. 632 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015; nr. 666 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015; nr. 682 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 27 noiembrie 2015; nr. 692 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 25 noiembrie 2015 şi nr. 715 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015, Curtea a reţinut că situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Totodată, Curtea a constatat că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia.

15. Curtea a reţinut, de asemenea, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pus în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de-o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 861, cât şi În noul Cod penal, la art. 91-98. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aşa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal,

16. Cât priveşte critica referitoare la crearea unui regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiţionat şi persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere, se constată că o problemă similară a fost analizată prin Decizia nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015, paragrafele 16 şi 17, ocazie cu care s-a reţinut că, fiind în prezenţa unor instituţii juridice diferite, şi regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiţii, diferenţa de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situaţii juridice similare.

17. Curtea a reţinut, totodată, că modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate a fost dezlegată prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prilej cu care s-a statuat că „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior.

18. Cât priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate permit instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, privitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, cu cele ale actualului Cod penal, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1), întrucât prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor, în interpretarea legii instanţa neavând competenţa de a legifera, Curtea a reţinut că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat presupune existenţa unui control reciproc între puterile statului, sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuţiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept şi democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului (a se vedea Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011). Controlul textelor de lege invocate ca temei de drept, realizat de instanţa învestită cu soluţionarea unei cauze penale, corespunde atribuţiilor constituţionale ale instanţelor judecătoreşti. Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, în activitatea de înfăptuire a justiţiei, judecătorii se supun numai legii, a cărei interpretare se realizează în mod necesar în procesul soluţionării cauzelor, întrucât interpretarea este o fază indispensabilă aplicării legii. În aceste condiţii, prin interpretarea şi aplicarea de către instanţă a textelor de lege criticate nu se realizează un .transfer” de competenţă din sfera puterii legislative în sfera puterii judecătoreşti.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

20, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Bicheru în Dosarul nr. 1.933/216/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie

Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 816

din 7 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură, excepţie ridicată de Vasile Niculescu în Dosarul nr. 30.289/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.024D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a instanţei de control constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 6 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 30.289/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Vasile Niculescu în cauza penală în care acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în faţa instanţei de judecată, inculpatul, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, a negat săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate sunt discriminatorii, întrucât un inculpat trimis în judecată pentru infracţiuni concurente este obligat să recunoască toate faptele reţinute în rechizitoriu pentru a beneficia de judecata în procedură accelerată, cu reducerea limitelor speciale de pedeapsă, conform art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Arată că, dacă - referitor la aceleaşi fapte - sesizarea s-ar face prin rechizitorii separate, inculpatul ar putea opta pentru recunoaşterea unora dintre infracţiuni, negând săvârşirea altora, fără ca prin aceasta să fie lipsit de beneficiul procedurii simplificate şi, pe cale de consecinţă, de reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru infracţiunile recunoscute.

6. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care raţiunea pentru care s-a prevăzut judecarea cauzei în procedura simplificată o constituie soluţionarea cauzei penale cu celeritate. Reţine, totodată, că, în situaţia în care inculpatul recunoaşte doar unele dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar, în urma derulării cercetării judecătoreşti după procedura obişnuită, instanţa va reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea prezentată de inculpat, acesta va beneficia de reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru faptele recunoscute, chiar dacă judecata nu a avut loc în procedura accelerată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că beneficiul reducerii limitelor speciale de pedeapsă nu se acordă condiţionat de desfăşurarea judecăţii în procedura accelerată, ci de împrejurarea ca declaraţia de recunoaştere făcută de inculpat să corespundă adevărului judiciar stabilit de instanţă, astfel încât dispoziţiile criticate nu determină o diferenţă de tratament între inculpaţii trimişi în judecată pentru infracţiuni concurente în funcţie de numărul rechizitoriilor întocmite cu privire la acestea.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016, având următorul conţinut: „în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).”

12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 16, ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie şi la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critica potrivit căreia inculpatul care solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, trebuie „să recunoască în totalitate” faptele reţinute în sarcina sa.

14. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015 Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.

15. Curtea a statuat, de asemenea, că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, Instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.

16. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, în deciziile precitate, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - În primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadrul procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

18 Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Niculescu în Dosarul nr. 30,289/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin (4) din Codul de procedură sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 831

din 14 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (5) fraza a două teza întâi şi art. 49 lit. c) frazele a două şi a treia din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu,

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (5) şi art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Cecilia-Camelia Răducanu în Dosarul nr. 682/57/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 396D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 397D/2016 şi nr. 681D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 683/57/2015 şi nr. 374/57/2015 ale Curţii de Apei Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

4. La apelul nominal răspunde, pentru partea Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, domnul Benone Vişan, în calitate de consilier juridic, depunând delegaţie în ambele dosare. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 397D/2016 şi nr. 681D/2016 la Dosarul nr. 396D/2016. Reprezentantul părţii prezente şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 397D/2016 şi nr. 681D/2016 la Dosarul nr. 386D/2016, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Referitor la prevederile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, arată că părţii i se asigură dreptul la un proces echitabil, împotriva soluţiei date de Comisia superioară de disciplină a Camerei executorilor judecătoreşti putând fi formulată contestaţie la instanţa judecătorească, respectiv curtea de apel. Aceasta asigură un control al legalităţii procedurii disciplinare efectuate şi al temeiniciei hotărârii. Împotriva soluţiilor pronunţate de curtea de apel se poate formula recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că se realizează şi dreptul la un dublu grad de jurisdicţie. Cu privire la art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, susţine că nu contravine dispoziţiilor constituţionale care consacră gratuitatea jurisdicţiilor speciale administrative.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că autoarea acesteia nu formulează veritabile critici de constituţionalitate, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, nefiind încălcat dreptul de acces liber la justiţie, în condiţiile în care partea are deschisă calea contestaţiei la instanţa judecătorească. Totodată, arată că textele de lege criticate sunt în deplină concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie disciplinară.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

8. Prin încheierile din 17 februarie 2016, 18 martie 2016 şi 10 februarie 2016, pronunţate în dosarele nr. 682/57/2015, nr. 683/57/2015 şi nr. 374/57/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (5) şt art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. Excepţia a fost ridicată de Cecilia-Camelia Răducanu, în calitate de executor judecătoresc, în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de anulare a unor hotărâri pronunţate de Consiliul de disciplină al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin care acesta a admis acţiunea disciplinară formulată de Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, respectiv amenda, pentru săvârşirea unor fapte ce aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, prevăzute de art. 47 lit. c)din Legea nr. 188/2000.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate impun crearea şi existenţa unui titlu executoriu, înainte de deducerea cauzei spre judecată instanţelor judecătoreşti, întrucât conţin dispoziţii foarte energice, şi anume suspendarea de drept din funcţie a executorului judecătoresc. De asemenea, conferă organului disciplinar profesional - Comisia superioară de disciplină - puterea de a judeca, de a hotărî şi de a sancţiona, dincolo de sfera disciplinară, conferindu-i acesteia atribuţii jurisdicţionale, ce reprezintă apanajul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, şi ignorând principiul separaţiei puterilor în stat. Susţine, totodată, că se creează o jurisdicţie administrativă paralelă, cu caracter obligatoriu şi oneros. Autoarea excepţiei arată că, în opinia sa, prevederile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, care stabilesc că hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă, sunt susceptibile de o dublă interpretare, respectiv, pe de o parte, contravin sau completează art. 634 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, reafirmă dispoziţiile art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În ce priveşte art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 arată că este, de asemenea, susceptibil de o dublă interpretare, întrucât este în contradicţie cu dispoziţiile art. 641 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin exceptarea hotărârii Comisiei superioare de disciplină de la formalitatea obligatorie prevăzută de textul menţionat. Mai susţine că art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 contravine prevederilor art. 21 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al executorilor judecătoreşti, precum şi dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora doar ministrul justiţiei dispune suspendarea din funcţie a executorului judecătoresc, şi, totodată, textul de lege criticat creează o nouă situaţie juridică, astfel că suspendarea din funcţie a executorului judecătoresc nu se mai dispune în mod exclusiv de ministrul justiţiei, ci acţionează de drept.

10. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că autoarea acesteia formulează critici referitoare la actele contestate, iar nu la neconstituţionalitatea textelor legale invocate. De asemenea, stabilirea amenzii nu se încadrează în norma constituţională care vizează gratuitatea jurisdicţiilor speciale administrative, iar reglementarea cercetării disciplinare asigură accesul la o instanţă judecătorească, aşa cum prevede art. 126 din Constituţie.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 523 din 9 octombrie 2014 şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa referitoare la jurisdicţiile organismelor profesionale.

13. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, precizând că, de vreme ce prevăd o cale de atac împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti, nu se poate susţine încălcarea accesului liber la justiţie. Arată că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu aduc atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 48 alin. (5) şi art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, care au următoarea redactare:

- Art. 48 alin. (5): (5) împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti părţile pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel.”;

- Art. 49 lit. c): „Sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptelor şi constau în: (...)

c) amendă de la 500 lei la 3.000 lei, care se face venit la bugetul Camerei executorilor judecătoreşti în a cărei rază teritorială este situat biroul executorului judecătoresc respectiv. Neachitarea amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a stabilit sancţiunea disciplinară atrage suspendarea de drept din funcţie a executorului judecătoresc până la achitarea sumei. Hotărârea definitivă constituie titlu executoriu;”.

17. Din motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autoarea acesteia critică doar prevederile art. 48 alin. (5) fraza a două teza întâi şi art. 49 lit. c) frazele a două şi a treia, asupra acestora urmând să se pronunţe Curtea Constituţională.

18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative şi art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, criticate în cauză, stabilesc regimul juridic al hotărârii emise de Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti în materie disciplinară. Potrivit art. 47 din aceeaşi lege, răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine în situaţii precum nerespectarea secretului profesional, încălcarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute de lege, săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, neîndeplinirea obligaţiilor privind formarea profesională a executorilor judecătoreşti stagiari, angajaţi pe bază de contract, întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor, absenţa nejustificată de la birou şi omisiunea de a efectua publicitatea vânzării prin Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite. Hotărârile Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti pot fi contestate, potrivit art. 48 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 188/2000, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. Critica formulată în cauza de faţă poartă asupra faptului că hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă, ceea ce îi conferă caracter de titlu executoriu înainte de deducerea cauzei spre judecată instanţelor judecătoreşti, şi, totodată, conţine dispoziţii foarte energice, şi anume suspendarea de drept din funcţie a executorului judecătoresc.

20. Faţă de aceste critici, Curtea observă că, prin Decizia nr. 298 din 1 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 6 aprilie 2011, a statuat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/2000, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să efectueze un serviciu de interes public, şi anume executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinind acte de autoritate publică, care au forţa probantă specifică unui asemenea act. Pornind de la aceste observaţii, Curtea a constatat că este firesc ca activitatea executorilor judecătoreşti să fie supusă controlului profesional, iar, în situaţia în care sunt constatate abateri, aceştia să răspundă disciplinar. Curtea a observat că faptele pentru care executorul judecătoresc răspunde disciplinar sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi se referă la conduita profesională a acestuia. Aşa fiind, Curtea a constatat că un control al activităţii executorilor judecătoreşti nu impietează asupra separaţiei puterilor în stat şi nici asupra dreptului la un proces echitabil, atât timp cât hotărârea prin care se soluţionează acţiunea aparţine organelor deliberative din cadrul profesiei, care poate fi atacată la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul profesional, astfel cum prevede art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000.

21. Totodată, prin Decizia nr. 523 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 19 noiembrie 2014, paragrafele 24 şi 25, Curtea a observat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut, referitor la competenţa unor organisme profesionale de a judeca acţiuni disciplinare, că, în numeroase state ale Consiliului Europei, abaterile disciplinare sunt de competenţa acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competenţă nu este contrară dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care impune totuşi unul dintre următoarele sisteme: sau jurisdicţiile organismelor profesionale îndeplinesc exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie sau ele nu le îndeplinesc şi atunci legea naţională trebuie să permită accesul la o instanţă judecătorească care prezintă toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială (Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert şi Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Bryan împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 20 mai 1998, pronunţată în Cauza Gautrin şi alţii împotriva Franţei, paragraful 57, Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Frankowicz împotriva Poloniei, şi Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Chaudet împotriva Franţei). Aşa fiind, Curtea Constituţională a constatat că „recursul” din materia disciplinară a executorilor judecătoreşti - astfel cum acesta era prevăzut anterior modificării Legii nr. 188/2000 prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012 - îndeplineşte exigenţele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanţă judecătorească, fiind o veritabilă şi efectivă cale de atac împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cale de atac prin care instanţa de judecată, ţinând seama şi de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât asupra legalităţii procedurii disciplinare, cât şi asupra temeiniciei hotărârii.

22. De altfel. Curtea constată că. potrivit art. 48 alin. (2)-(4) din Legea nr. 188/2000, pentru suspendarea din funcţie sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabilă, în cadrul căreia audierea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi să îşi formuleze apărarea. Totodată, Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti citează părţile şi pronunţă o hotărâre motivată care se comunică acestora, hotărâre care poate fi atacată cu contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. Curtea observă că, alături de această procedură disciplinară, amănunţit reglementată, legiuitorul român a oferit posibilitatea contestării soluţiei pronunţate de Comisia superioară de disciplină în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, pentru a da expresie dreptului de acces liber la justiţie, pentru a conferi deplină eficacitate dreptului la apărare şi pentru a oferi certitudinea întrunirii exigenţelor dreptului la un proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială, în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală.

23. Totodată, prin Decizia nr. 165 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea a reţinut că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.

24. De altfel, referirea la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti vizează sistemul intern, din interiorul profesiei, de exercitare a acţiunii disciplinare, existând posibilitatea contestării acesteia în faţa unei instanţe de judecată, aşa cum s-a arătat mai sus. În redactarea anterioară a Legii nr. 188/2000 era prevăzută calea de atac a recursului, dar, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, acesta a fost înlocuit cu contestaţia care se judecă de curtea de apel, ceea ce înseamnă că soluţia pronunţată de aceasta este susceptibilă de a fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

25. Procedura disciplinară în cazul executorilor judecătoreşti este similară celei corespunzătoare prevăzute de Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014. De asemenea, există o reglementare similară privind competenţa de soluţionare a abaterilor disciplinare şi în ceea ce îs priveşte pe avocaţi (potrivit art. 71 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare sunt de competenţa consiliului baroului, iar, potrivit art. 88, în cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanţă şi în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou, iar recursul declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca instanţă de fond, este judecat de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România constituit ca instanţă disciplinară în plenul său, în afară de persoana implicată în cauză).

26. Prin Decizia nr. 650 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iulie 2008, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea organelor care judecă acţiunea disciplinară în condiţiile Legii nr. 36/1995, constatând că atât Consiliul de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, cât şi Consiliul uniunii sunt organisme profesionale, cu competenţe în domeniul răspunderii disciplinare a notarilor publici. Curtea a constatat că procedura judecării abaterilor disciplinare nu trebuie confundată cu o jurisdicţie specială administrativă, care, în conformitate cu art. 21 alin. (4) din Constituţie, este gratuită şi facultativă. În acest sens, Curtea a observat că, potrivit art. 2 alin. (1J lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, jurisdicţia administrativă specială este „activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale”. Prin urmare, domeniul procedurii disciplinare diferă de cel al unei proceduri jurisdicţionale speciale administrative. Ca atare, pentru identitate de raţiune, nici în cauza de faţă nu se poate reţine încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituţie referitor la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, întrucât organele disciplinare din cadrul profesiei de executor judecătoresc nu întrunesc caracteristicile unor astfel de jurisdicţii.

27. Curtea nu poate reţine nici susţinerea potrivit căreia ar fi nesocotite prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie, care consacră caracterul gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, întrucât autoarea excepţiei de neconstituţionalitate porneşte de la o premisă greşită. Astfel, faptul că sancţiunea aplicată de organele de disciplină ale profesiei constă în obligaţia de a achita o amendă într-un anumit cuantum nu echivalează cu obligaţia instituită în sarcina părţii de a plăti o taxă pentru a apela la jurisdicţia administrativă, ci este consecinţa conduitei profesionale necorespunzătoare a acesteia, constatată şi sancţionată ca atare de autoritatea disciplinară organizată în cadrul profesiei.

28. Tot astfel, nu este întemeiată nici critica referitoare la încălcarea caracterului facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, prevăzut de acelaşi text din Legea fundamentală. Faptul că partea înţelege să conteste hotărârea Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti, fiind interesată să obţină, în faţa Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, anularea hotărârii prin care acesteia i se aplică sancţiunea amenzii, nu imprimă acestui demers un caracter obligatoriu, rămânând la latitudinea părţii să apeleze sau nu la acest mecanism procedural.

29. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, Curtea constată că autoarea acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci evidenţiază contradicţia dintre acestea şi prevederi de lege având forţă juridică inferioară Constituţiei. Astfel, potrivit susţinerilor autoarei excepţiei, acestea sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 641 din Codul de procedură civilă, prin exceptarea hotărârii Comisiei superioare de disciplină de la formalitatea obligatorie prevăzută, la data ridicării excepţiei, de textul menţionat, a învestirii cu formulă executorie, hotărârea acesteia fiind executorie chiar în lipsa unei asemenea învestiri, în acest context este de reţinut că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, a fost eliminată din cuprinsul Codului de procedură civilă cerinţa învestirii cu formula executorie a hotărârilor judecătoreşti, la care se referă autoarea excepţiei - prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017. Autoarea excepţiei mai susţine că art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 contravine prevederilor art. 21 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al executorilor judecătoreşti, precum şi dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora doar ministrul justiţiei dispune suspendarea din funcţie a executorului judecătoresc.

30. Curtea observă că toate aceste critici sunt realizate prin compararea textului de lege supus controlului de constituţionalitate cu prevederi din alte acte normative, inferioare Legii fundamentale, fără să fie argumentate eventualele contradicţii dintre prevederile de lege criticate şi dispoziţii sau principii cuprinse în Constituţie. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate motivată în această manieră apare ca inadmisibilă, neîndeplinind cerinţa impusă de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia sesizările trebuie motivate.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 lit. c) frazele a două şi a treia din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Cecilia-Camelia Răducanu în dosarele nr. 682/57/2015, nr. 683/57/2015 şi nr. 374/57/2015 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 48 alin. (5) fraza a două teza întâi din Legea nr. 188/2000 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind modificarea Metodologiei de înscriere şi înregistrare a calificărilor din învăţământul superior în Registrul Naţional al Calificărilor din învăţământul Superior (RNCIS), aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.475/2017

 

În temeiul prevederilor art. 340 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 556/2011 privind organizarea, structura şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Calificări, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. I. - Metodologia de înscriere şi înregistrare a calificărilor din învăţământul superior în Registrul Naţional al Calificărilor din învăţământul Superior (RNCIS), aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.475/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La capitolul 4 punctul 4.1, litera a) va avea următorul cuprins:

,,a) Tariful pentru verificarea unui dosar de solicitare în vederea validării şi înregistrării, respectiv înscrierii unui program de studii universitare de licenţă sau maşter în RNCIS este egal cu:

- valoarea unui salariu minim net pe economie (conform legislaţiei în vigoare la data transmiterii dosarului), pentru un program de licenţă;

- valoarea unui salariu minim net pe economie (conform legislaţiei în vigoare la momentul transmiterii dosarului), pentru primul program de maşter dintr-un anumit domeniu, iar pentru alte programe de maşter din acelaşi domeniu ale aceleaşi universităţi, tariful perceput este de 25% din valoarea salariului minim net;

- pentru un program de studii postuniversitare de calificare, valoarea unui salariu minim net pe economie (conform legislaţiei în vigoare la data transmiterii dosarului).”

Art. II. - Autoritatea Naţională pentru Calificări, Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în învăţământul Superior, instituţiile de învăţământ superior acreditate şi Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

 

Bucureşti, 9 februarie 2018.

Nr. 3.194.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.