MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 168/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 168         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 22 februarie 2018

 

SUMAR

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

8. - Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

                           

Decizia nr. 665 din 24 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 859 din 14 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 raportat la art. 386 alin. (1) din Codul penal

 

Opinie separată

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

55. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 23/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

 

REPUBLICĂRI

 

Hotărârea Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

 

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) şi art. 43 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045 din 23 decembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- doamna deputat Podaşcă Gabriela-Maria, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, este desemnată în calitate de membru al Comisiei pentru politică externă;

- domnul deputat Vasilică Radu Costin, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, în calitate de membru;

- domnul deputat Stan Viorel, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

NICOLAE-LIVIU DRAGNEA

 

Bucureşti, 21 februarie 2018.

Nr. 8.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 665

din 24 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 18.014/302/2016/a1 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 2.340D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele din motivarea scrisă, aflată la dosarul cauzei.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât critica vizează omisiunea legiuitorului de a acorda anumite scutiri de la plata taxei judiciare de timbru, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 17 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 18.014/302/2016/a1, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Cristian Munteanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare a unei taxe judiciare de timbru.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine c㠄pretenţiile care provin dintr-o cauză sau mai multe cauze scutite de taxa judiciară de timbru sau demersurile făcute pentru a putea obţine o rejudecare a cauzei iniţiale, toate aceste cauze scutite de plata taxei de timbru judiciar, nu trebuie să conducă la faptul ca ultima acţiune sau cerere să nu poată fi scutită de această taxă în condiţii ce nu ţin de demersurile petentului în scopul obţinerii solicitărilor cererii iniţiale”. Precizează că, în situaţia sa, „o cauză care provine dintr-o altă cerere şi o sesizare în care ambele sunt scutite de plata taxei de timbru judiciar (litigiu de muncă, în baza art. 285 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi sesizarea Inspecţiei Judiciare, conform legilor în vigoare în acel moment cu decizie definitivă) trebuie scutită de plata acestei taxe în condiţii similare cu situaţia prevăzută de art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 deoarece situaţiile sunt similare şi trebuie rezolvate în mod similar”. De asemenea, arată c㠄se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece în mod evident petenţii puteau obţine drepturile solicitate iniţial fie în mod direct, fie prin sancţionarea magistraţilor pe căi de atac prevăzute de lege, urmând să poată cere revizuirea cauzei iniţiale scutite de această taxă”. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 387 din 27 mai 2015 şi solicită ca prevederile de lege criticate să fie declarate neconstituţionale dacă pretenţiile provin din alte acţiuni şi cereri care sunt scutite de taxa de timbru judiciar. Menţionează că art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 stabileşte că, dacă o acţiune sau cerere este scutită de plata taxei de timbru judiciar, şi căile de atac sunt scutite de această taxă, dacă legea nu prevede altfel. În cauze în care, din diverse motive ce nu ţin de demersurile petentului, nu s-a putut obţine o cale de atac ordinară sau extraordinară pentru una sau mai multe cauze sau cereri scutite de această taxă, art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului sunt încălcate, deoarece este posibil ca alţi petenţi să poată face acele demersuri fără a plăti această taxă, astfel că se creează diferenţe între acelaşi tip de petenţi, ale căror demersuri sunt îndreptate spre acelaşi scop, dar care nu au aceleaşi drepturi în timpul efectuării acestor demersuri. Cei ale căror demersuri sunt îngreunate de deciziile diverselor instituţii publice sunt practic sancţionaţi o dată în plus de stat prin obligarea la plata acestei taxe pentru a remedia o situaţie în care se află fără voia lor şi astfel trebuie să facă demersuri împotriva instituţiilor statului, iar modalitatea de recuperare a prejudiciului se face prin pretenţii faţă de instituţii publice. Taxa de timbru judiciar pentru aceste pretenţii se calculează în baza art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, iar acesta este motivul pentru care solicită ca textul criticat să fie declarat neconstituţional dacă pretenţiile pe care le are petentul sunt de fapt prejudicii pe care le-a suferit independent de voinţa sa, iar prejudiciul se datorează instituţiilor publice, petentul fiind sancţionat în mod particular şi fără vina sa. În acest mod, adică prin obligaţia de a plăti taxa de timbru judiciar pentru aceste cauze, se încalcă de către instituţiile publice şi principiul speranţei legitime, atât în ceea ce priveşte bunul în sine, cât şi modalitatea de obţinere a acestuia.

7. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, remarcând că reclamantul invocă, în esenţă, omisiunea legiuitorului de a adăuga cazurilor de scutire de la plata taxei judiciare de timbru orice acţiune ulterioară - nu doar cele privitoare la căile de atac, ordinare sau extraordinare, conform art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013- legată de un demers judiciar anterior, demers ce a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform prevederilor legale. Or, în opinia instanţei, stabilirea cazurilor de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, excepţii de la regula plăţii acesteia, intră în competenţele legiuitorului, fără a constitui o problemă de neconstituţionalitate în condiţiile în care obligaţia achitării taxei judiciare de timbru i-ar reveni oricărei persoane care ar învesti instanţa cu un litigiu identic cu cel declanşat de reclamant.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1 )din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece omisiunile de reglementare sau caracterul incomplet al acesteia nu pot fi suplinite de Curtea Constituţională.

10 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, care au următoarea redactare:

- Art. 3 alin. (1); „(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 500 lei - 8%, dar nu mai puţin de 20 lei:

b) între 501 lei şi 5.000 lei - 40 lei + 7% pentru ce depăşeşte 500 lei;

c) între 5.001 lei şi 25,000 lei - 355 lei + 5% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;

d) între 25.001 lei şi 50.000 lei - 1.355 lei + 3% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;

e) între 50.001 lei şi 250.000 lei - 2.105 lei +2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;

f) peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.”

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în faţa legii.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, din actele dosarului rezultă că, în cauză, autorul acesteia a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata unor sume de bani cu titlul de daune materiale şi de daune morale, motivat, în esenţă, de faptul că, în perioada 2007-2009, a avut un litigiu de muncă, având ca obiect obţinerea unor drepturi salariate pentru personalul din justiţie, finalizat prin Decizia nr. 3.193R/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care acţiunea a fost admisă în parte.

În continuare, autorul excepţiei s-a adresat inspecţiei judiciare, solicitând cercetarea disciplinară a judecătorilor care au soluţionat cauza, însă sesizarea a fost clasată prin rezoluţie definitivă, ce nu a putut fi contestată, întrucât, la acel moment, legea nu prevedea vreo cale de atac împotriva acesteia. Ulterior, a fost publicată în Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că sintagma „rezoluţia de clasare este definitiv㔠din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege. Mai exact, caracterul definitiv al rezoluţiei de clasare dispuse de inspectorul judiciar prin care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare contravine prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, precum şi celor convenţionale privind dreptul la un proces echitabil. Ideea urmărită de autorul excepţiei este că dacă ar fi avut dreptul de a contesta soluţia inspecţiei judiciare, ar fi existat şi o speranţă legitimă de a obţine o sancţiune disciplinară pentru judecători, care i-ar fi permis să ceară revizuirea hotărârii, în baza art. 509 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă un judecător a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză.

15. Întrucât în procedura regularizării cererii de chemare în judecată a Ministerului Finanţelor Publice instanţa i-a pus în vedere să achite o anumită taxă judiciară de timbru, calculată la valoarea pretenţiilor, reclamantul a ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate, cu motivarea că pretenţiile sale provin, de fapt, dintr-o cauză scutită de taxa judiciară de timbru, respectiv un litigiu de muncă şi o sesizare a Inspecţiei Judiciare. Arată că demersurile făcute pentru a se putea obţine rejudecarea cauzei iniţiale, scutite de la plata taxei de timbru judiciar, nu trebuie să conducă la faptul ca ultima acţiune sau cerere să nu poată fi scutită de la plata acestei taxe. Pentru comparaţie, face, în acest sens, referire şi la prevederile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, potrivit cărora este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru.

16. Faţă de criticile formulate şi de contextul cauzei, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 87 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 12 februarie 2009, Decizia nr. 808 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, şi Decizia nr. 358 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 decembrie 2013, a statuat că accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

17. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 90 din Codul de procedură civilă, cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupun declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar (Decizia nr. 425 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 24).

18. Cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, legiuitorul având deplina competenţă de a stabili, în cadrul marjei sale de apreciere, excepţiile de la regula obligativităţii achitării taxelor judiciare de timbru, persoanele care se încadrează în ipoteza normativă care le impune obligaţia plăţii acestora aflându-se în mod obiectiv în situaţii diferite de cele care întrunesc condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 pentru a beneficia de scutirea de la plata acestor taxe.

Or, principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii care nu sunt identice şi care, de aceea, reclamă reglementări diferite.

19. Curtea observă că autorul excepţiei îşi motivează critica de neconstituţionalitate prin învedera rea situaţiei generate de existenţa a două litigii distincte, având, însă, naturi juridice diferite, un litigiu de muncă, pe de o parte, şi o acţiune în pretenţii, pe de altă parte. Faptul că judecarea primului proces este, potrivit legii, scutită de taxă judiciară de timbru nu implică automat ca orice litigiu ulterior, subsecvent acestuia, dar având o fizionomie juridică diferită, aşa cum este, în speţă, acţiunea în vederea plăţii unor despăgubiri introdusă împotriva Ministerului Finanţelor Publice, să fie, de asemenea, scutit de la achitarea acestei taxe. Aceasta, deoarece stabilirea taxei judiciare de timbru se face pentru fiecare proces în parte, în funcţiile de obiectul acţiunii acestuia, fără să fie influenţată în vreun fel de împrejurarea că acesta reprezintă modalitatea prin care, prin intermediul justiţiei, reclamantul înţelege să continue o anumită strategie destinată obţinerii, recunoaşterii sau apărării unui anumit drept sau interes legitim, care a debutat cu o acţiune pentru care nu există obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 18.014/302/2016/a1 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 859

din 14 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 raportat la art. 386 alin. (1) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 raportat la art. 386 din Codul penal, excepţie ridicată de Bogdan Cristian Măgurean în Dosarul nr. 10.816/211/2013/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.296D/2016.

2. Dosarul a fost repus pe rol în data de 19 septembrie 2017, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, după dezbaterile care au avut loc în şedinţa publică din 11 iulie 2017. La această dată, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 396 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 5 octombrie 2017, dată la care, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării la data de 17 octombrie 2017. Ulterior, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei, în mod succesiv, pentru datele de 28 noiembrie 2017 şi 14 decembrie 2017, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 7 decembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 10.816/211 /2013/a 1, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 raportat la art. 386 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Bogdan Cristian Măgurean în soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, şi de autorul excepţiei împotriva Sentinţei penale nr. 175 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Inculpatul, autor al excepţiei, a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 943/P/2012 din 4 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, în forma complicităţii prevăzute de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 54 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 din Codul penal din 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969. În cauză, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, apreciindu-se că actualul Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă, prin Sentinţa penală nr. 175 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca fiind condamnat inculpatul, autor al excepţiei, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 din Codul penal raportat la art. 386 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 392 din Codul penal cu aplicarea art. 44 din Codul penal şi, respectiv, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal cu aplicarea art. 44 din Codul penal.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi alin (5) referitoare la statul de drept, în componenta sa privind garantarea drepturilor cetăţenilor şi care consacră, totodată, principiul legalităţii. Apreciază că doar prin analogie în defavoarea inculpatului s-ar putea interpreta că scopul urmărit prin incriminarea reglementată de art. 392 din Codul penal raportat la art. 386 din Codul penal ar fi determinarea alegătorului să voteze într-0 anumită manieră sau să nu voteze. Or, consideră că o astfel de interpretare este imprevizibilă pentru cetăţenii cărora li se adresează norma. Susţine că prevederile art. 392 din Codul penal raportat la art. 386 din Codul penal sunt neconstituţionale prin faptul că sunt lipsite de previzibilitate şi accesibilitate, deoarece nu se poate determina ce a dorit legiuitorul să incrimineze - determinarea unei persoane să voteze în cadrul referendumului într-un anumit fel, determinarea alegătorului să voteze în cadrul referendumului conform propriei păreri ori ambele variante menţionate. Art. 386 din Codul penal prevede că alegătorul trebuie să fie determinat să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat, or, în cazul referendumului nu se poate susţine acest lucru. Aşa încât lipsa de previzibilitate, claritate şi precizie a normelor criticate oferă posibilitatea interpretării acestora prin analogie în defavoarea inculpatului, prin adăugare la lege, în cauză, atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţa atacată reţinându-se că nu a avut importanţă modul în care votau alegătorii, faptele fiind comise cu scopul de a atrage o prezenţă masivă la vot. Invocă atât jurisprudenţa instanţei de control constituţional cu referire la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii penale, respectiv deciziile nr. 363 din 7 mai 2015, nr. 553 din 16 iulie 2015 şi nr. 603 din 6 octombrie 2015, cât şi jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg cu privire la cerinţele de calitate a legii (Beyeier împotriva Italiei, Rotaru împotriva României, Sissanis împotriva României, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României).

5. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că prevederile criticate nu respectă cerinţele constituţionale referitoare la calitatea legii, fiind contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie. Invocă Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coame şi alţii împotriva Belgiei, în care, la paragraful 145, instanţa de la Strasbourg a statuat că, potrivit art. 7 din Convenţie care consacră principiul „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, legea penală nu trebuie să fie interpretată exclusiv în detrimentul acuzatului. În acelaşi sens, reţine Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, paragraful 29, în care s-a statuat că infracţiunile şi pedepsele relevante trebuie să fie clar definite de lege, cerinţă care este îndeplinită numai în cazul în care individul îşi poate da seama din conţinutul dispoziţiei penale care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală. Reţine că, din punct de vedere al tehnicii legislative, astfel cum rezultă din art. 50 din Legea nr. 24/2000, o normă de trimitere are ca scop evitarea repetării în text a acelui articol la care se face referire şi presupune preluarea în întregime a textului, iar nu adaptarea corespunzătoare a acesteia la situaţia de fapt, Având în vedere modul în care sunt redactate textele de lege invocate în excepţia de neconstituţionalitate formulată, apreciază că acestea nu întrunesc condiţiile de previzibilitate şi claritate, astfel cum sunt acestea definite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu referire la dreptul la un proces echitabil.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

8. În temeiul art. 50 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, Curtea a solicitat catedrelor de drept penal ale facultăţilor de Drept din cadrul universităţilor Bucureşti, Cluj-Napoca şi laşi, opinia ştiinţifică cu privire la următoarele aspecte: 1. Tipul normei juridice cuprinse în art. 392 din Codul penal, având în vedere criteriul structurii logice. 2. Dacă norma juridică cuprinsă în art. 392 din Codul penal poate împrumuta/se poate completa cu scopul special ce califică latura subiectivă a infracţiunii de corupere a alegătorilor (art. 386 din Codul penal), având în vedere dispoziţiile art. 5 şi 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, referitoare la condiţiile de valabilitate, respectiv de validare a referendumului. Instituţiile de învăţământ precizate anterior nu au comunicat opinia cu privire la aspectele menţionate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorului excepţiei, concluziile orale ale apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 392 raportat la art. 386 din Codul penal. Examinând notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 392 raportat la art. 386 alin. (1) din Codul penal, care au următorul conţinut:

- Art. 392 din Codul penal -„Fapte săvârşite în legătură cu un referendum„Dispoziţiile art. 385-391 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui referendum

- Art. 386 alin. (1) din Codul penal - „Coruperea alegătorilor”: „Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

11. Autorul susţine că normele penale criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme în statul de drept şi alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului”, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, cât şi prevederilor art. 6 referitor la dreptul la m proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că titlul IX al părţii speciale a Codului penal în vigoare, având denumirea „Infracţiuni electorale”, incriminează o serie de fapte săvârşite în legătură cu procesul electoral, respectiv împiedicarea exercitării drepturilor electorale (art. 385), coruperea alegătorilor (art. 386), frauda la vot (art. 387), frauda la votul electronic (art. 388), violarea confidenţialităţii votului (art. 389), nerespectarea regimului urnei de vot (art. 390), falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale (art. 391), respectiv fapte săvârşite în legătură cu un referendum (art. 392). Potrivit Expunerii de motive la Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, „Titlul IX a fost consacrat infracţiunilor electorale, fapte regăsite în prezent în mai multe legi speciale. Astfel, la ora actuală infracţiuni electorale se regăsesc în Legea nr. 3/2000 privind organizarea referendumului, în Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor publice locale şi în Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. La rândul său, art. 27 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României face trimitere la textele de incriminare din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. În aceste condiţii, s-a considerat preferabilă regruparea infracţiunilor electorale într-un titlu distinct al Codului penal, pentru a asigura o mai mare stabilitate acestor texte, dar şi pentru a elimina paralelismele existente în prezent în reglementare. Textele propuse de proiect aduc şi o mai bună sistematizare a incriminărilor în această materie, având în vedere obiectul juridic al acestora. În acelaşi timp, au fost restructurate unele dintre incriminări, în scopul unei mai corecte individualizări legale. [...] De asemenea, au fost înlăturate câteva erori de reglementare strecurate în textele din legislaţia specială.” Din punct de vedere istoric, Curtea reţine că legea penală din 1936 reglementa în titlul IE - ,,Delicte în contra exerciţiului drepturilor politice şi cetăţeneşti”(ari. 232-235), Codul penal din 1969 nu cuprindea infracţiuni electorale, acestea fiind reglementate în diferite legi speciale, iar Codul penal din 2004 (care nu a intrat niciodată în vigoare) incrimina în titlul V al părţii speciale - „Delicte contra exercitării drepturilor politice şi cetăţeneşti”, în art. 301-304, respectiv împiedicarea exercitării drepturilor electorale, divulgarea secretului votului şi falsificarea votului, coruperea alegătorilor, atacul prin orice mijloace asupra secţiei de votare.

13. Curtea reţine că, de lege lata, fapta de corupere a alegătorilor este incriminată în art. 386 din titlul IX al părţii speciale a Codului penal în vigoare. Infracţiunea de corupere a alegătorilor nu are corespondent în Codul penal din 1969, fiind preluată, cu mici modificări, din legislaţia specială, regăsindu-se anterior în acte normative ce reglementau diferitele procese electorale, respectiv art. 109 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, art. 58 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, art. 58 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi art. 55 din Legea nr. 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. În raport de reglementările anterioare, art. 388 din Codul penal are o reglementare similară cu cea din art. 58 din Legea nr. 370/2004, pe care o completează, în sensul că se referă şi la votarea unei liste de candidaţi, şi nu doar a unui anumit candidat. De asemenea, legiuitorul a renunţat să mai sancţioneze şi „promiterea” de avantaje, ca modalitate de comitere a faptei, iar limitele pedepsei închisorii au fost reduse faţă de unele dispoziţii anterioare.

14. Curtea observă că obiectul juridic special al infracţiunii de corupere a alegătorilor este complex, fiind format, în principal, din relaţiile sociale referitoare, pe de o parte, la libertatea exercitării dreptului de vot al cetăţeanului, care presupune posibilitatea votantului de a-şi manifesta opţiunea electorală, fără influenţarea sau constrângerea libertăţii sale psihice, iar, pe de altă parte, la respectarea egalităţii de şanse a persoanei/formaţiunii politice/alianţei politice sau electorale în exercitarea dreptului de a fi ales. În subsidiar, cuprinde şi relaţiile sociale privitoare la procesul democratic de alegere a autorităţilor publice, care trebuie să se desfăşoare în deplină corectitudine, pentru a conferi legitimitate rezultatelor votului corpului electoral. Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunii de corupere a alegătorilor poate fi orice persoană, iar participaţia penală este posibilă sub toate formele - coautorat, instigare, complicitate. Subiectul pasiv principal este statul, titular al valorilor sociale în legătură cu desfăşurarea în bune condiţii a procesului electoral.

15. Curtea reţine că în structura infracţiunii de corupere a alegătorilor se regăsesc situaţia premisă - desfăşurarea unor alegeri - şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, respectiv latura obiectivă şi latura subiectivă. Latura obiectivă presupune existenţa, ca la orice infracţiune, a elementului material, a urmării imediate şi a legăturii de cauzalitate. Elementul material al infracţiunii de corupere a alegătorilor constă în activitatea de oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase. Coruperea alegătorilor are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru libera exercitare a dreptului de vot al cetăţeanului, dar şi pentru egalitatea de şanse în exercitarea dreptului de a fi ales, iar legătura de cauzalitate între acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de corupere a alegătorilor şi urmarea imediată rezultă din realizarea efectivă a activităţii corespunzătoare elementului material.

16. Cu privire la latura subiectivă a infracţiunii, Curtea reţine că forma de vinovăţie care caracterizează săvârşirea acestei infracţiuni este intenţia directă calificată prin scop, autorul urmărind influenţarea voinţei alegătorului, în sensul de a-l determina, prin diverse mijloace caracteristice unei infracţiuni de corupţie, să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat. Scopul reprezintă un element care condiţionează existenţa acestei infracţiuni, aşadar, întreaga activitate infracţională a inculpatului trebuie să se circumscrie finalităţii urmărite de acesta. Prin urmare, Curtea reţine că oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase trebuie să se producă doar în scopul special de a determina exercitarea/neexercitarea dreptului de vot în favoarea/ defavoarea unui candidat sau a unei liste de candidaţi.

17. Cât priveşte dispoziţiile art. 392 din Codul penal, Curtea observă că acestea incriminează faptele săvârşite în legătură cu un referendum, stabilind c㠄Dispoziţiile art. 385-391 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui referendum Aşadar, potrivit normei penale precitate, toate infracţiunile care se regăseau anterior atât în Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (art. 52-57), cât şi în celelalte legi electorale, reformulate şi resistematizate, sunt aplicabile în materia referendumului, şi nu doar în ipoteza votului unui candidat sau a unei liste de candidaţi.

18. Curtea reţine că incriminarea faptelor de corupere a electorilor săvârşite cu ocazia desfăşurării unui referendum se regăsea, anterior legii penale în vigoare, în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea ei desfăşurarea referendumului, potrivit căruia „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”. Faţă de vechea reglementare, noul Cod penal nu menţine modalitatea „promisiunii”, reduce maximul special al pedepsei principale a închisorii de la 5 ani la 3 ani şi introduce aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.

19. Examinând conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate prin raportare la susţinerile autorului excepţiei, Curtea reţine că trimiterea din conţinutul art. 392 din Codul penal la dispoziţia şi pedeapsa din normele prevăzute în art. 385-391 din acelaşi act normativ constituie un procedeu de tehnică legislativă, având ca scop evitarea paralelismelor în reglementare, în condiţiile în care, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative, astfel că pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere, art. 50 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilind că, în cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine. Ca şi la infracţiunea de corupere a alegătorilor săvârşită în procesul electoral de alegere a unui candidat/a unei liste de candidaţi, elementul material al laturii obiective al infracţiunii de corupere a electorilor săvârşită cu prilejul unui referendum constă într-o acţiune, şi anume oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase. Coruperea electorilor are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de lege, respectiv libera exercitare a dreptului de vot al cetăţeanului, iar legătura de cauzalitate între acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de corupere a electorilor săvârşită cu prilejul unui referendum şi urmarea imediată rezultă din realizarea efectivă a activităţii corespunzătoare elementului material.

20. Cât priveşte latura subiectivă, Curtea reţine că forma de vinovăţie care caracterizează infracţiunea de corupere a electorilor săvârşită cu prilejul referendumului este intenţia directă calificată printr-un scop special. Astfel cum s-a arătat în paragraful 15 al prezentei decizii, scopul reprezintă un element care condiţionează existenţa infracţiunii de corupere a alegătorilor. Curtea reaminteşte că, în cazul infracţiunii reglementate de art. 386 din Codul penal, autorul urmăreşte influenţarea voinţei alegătorului, în sensul de a-l determina să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat. Curtea reţine însă că faptele interzise de legea penală, prin dispoziţiile art. 386 şi art. 392 din Codul penal, sunt similare, fie că se comit în legătură cu alegerea unui candidat sau a altuia, fie cu exprimarea opiniei legat de aspectul pus în discuţie în cadrul referendumului, deşi, în ipoteza art. 392 din Codul penal, scopul nu poate fi acela de a vota sau nu în favoarea unui anume candidat sau a unei anume liste de candidaţi. Art. 392 din Codul penal stabileşte însă că dispoziţiile art. 386 „se aplică în mod corespunzător” şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui referendum, aşadar prin preluarea mutatis mutandis a elementelor împrumutate. În aceste condiţii, Curtea constată că norma penală criticată - art. 392 din Codul penal raportat la art. 386 alin. (1) din Codul penal - respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, nefiind contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin aceasta neaducând atingere nici dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind liberul acces la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil.

21. Cât priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia lipsa de previzibilitate, claritate şi precizie a normelor criticate oferă posibilitatea interpretării acestora prin analogie în defavoarea inculpatului, Curtea reţine că analogia presupune extinderea aplicării unei norme penale cu privire la o situaţie nereglementată expres, dar care este asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă, elemente care nu se regăsesc în cauza de faţă, atât timp cât nu suntem în prezenţa unei lacune de reglementare neintenţionate ce constituie principala condiţie de incidenţă a analogiei.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Cristian Măgurean în Dosarul nr. 10.816/211/2013/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 392 raportat la art. 386 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

OPINIE SEPARATĂ

 

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 392 raportat la art. 386 alin, (1) din Codul penal trebuia admisă şi trebuia constatat că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, în raport cu criticile formulate, pentru următoarele motive:

De principiu, incriminând un act de conduită, legiuitorul elaborează conceptul faptei, care reprezintă dispoziţia din norma de incriminare şi prevede sancţiunea, respectiv pedeapsa aplicabilă faptului incriminat. Cu alte cuvinte, ca regulă, o normă penală completă se compune dintr-o dispoziţie care descrie faptul incriminat (interzicerea sau impunerea unei anumite acţiuni sau inacţiuni) şi o sancţiune care caracterizează ilicitul ca fiind de natură penală prin prevederea unei pedepse ce urmează a se aplica în cazul nerespectării dispoziţiei. Norma cuprinsă în art. 386 alin. (1) din Codul penal - care incriminează infracţiunea de corupere a alegătorilor - este o normă completă, în structura sa regăsindu-se atât dispoziţia (oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat), cât şi sancţiunea (închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi). De asemenea, art. 386 din Codul penal reprezintă norma de incriminare a variantei-tip a faptei de corupere a alegătorilor, conţinând condiţiile obiective şi subiective care se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru ca fapta să constituie infracţiune.

Norma penală cuprinsă în art. 392, însă, nu are structura dihotomică obişnuită, nu este o normă penală completă/unitară, ci preia conţinutul constitutiv - latura obiectivă şi latura subiectivă - al infracţiunilor reglementate în art. 385-391 din Codul penal. Aşadar, în ceea ce priveşte art. 392 din Codul penal, legiuitorul a folosit tehnica legislativă a normei incomplete, iar, pentru a-i întregi conţinutul, a făcut trimitere la normele de incriminare cuprinse în art. 385-391 din Codul penal, extinzând incidenţa acestora din urmă la faptele descrise în cuprinsul lor, săvârşite însă cu prilejul unui referendum. Prin modalitatea de reglementare, dispoziţiile art. 392 din Codul penal nu definesc o infracţiune-tip, de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă, cu o configuraţie proprie, ci se face trimitere la dispoziţiile şi pedepsele cuprinse în alte norme de incriminare, printre care şi cele prevăzute în art. 386 din Codul penal, referitoare la coruperea alegătorilor.

În aceste condiţii, norma juridică cuprinsă în art. 392 din Codul penal nu are aptitudinea de a funcţiona independent, ca infracţiune-tip, ci doar în strânsă legătură cu normele de incriminare pe care le enumera. În cazul de faţă, art. 386 din Codul penal îndeplineşte o funcţie complinitoare, de vreme ce întregeşte conţinutul normei de trimitere, în care nu s-a dorit a se repeta situaţii anterior reglementate. Similar infracţiunii de corupere a alegătorilor săvârşite în procesul electoral de alegere a unui candidat/a unei liste de candidaţi, elementul material al laturii obiective al infracţiunii de corupere a electorilor săvârşite cu prilejul unui referendum constă într-o acţiune - oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase. Coruperea electorilor are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de lege, respectiv libera exercitare a dreptului de vot al cetăţeanului, iar legătura de cauzalitate între acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de corupere a electorilor săvârşite cu prilejul unui referendum şi urmarea imediată rezultă din realizarea efectivă a activităţii corespunzătoare elementului material.

Cât priveşte latura subiectivă, reţinem că forma de vinovăţie care caracterizează infracţiunea de corupere a electorilor săvârşită cu prilejul referendumului este intenţia directă calificată printr-un scop special. Scopul reprezintă un element care condiţionează existenţa infracţiunii de corupere a electorilor săvârşită cu prilejul unui referendum şi, întrucât norma penală cuprinsă în art. 392 este o normă incompletă, pe cale de consecinţă aceasta ar trebui să se completeze, în ceea ce priveşte scopul special cu dispoziţiile cuprinse în art. 386 din Codul penal. De lege lata, în cazul infracţiunii reglementate de art. 386 din Codul penal, autorul urmăreşte influenţarea voinţei alegătorului, în sensul de a-l determina să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat.

Reţinem însă că infracţiunea de corupere a electorilor, ce face obiect al cauzei în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, a fost săvârşită cu ocazia organizării referendumului pentru demiterea Preşedintelui României. Aşa încât, considerăm că, în ceea ce priveşte infracţiunea de corupere a electorilor săvârşită cu prilejul referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, scopul special nu poate fi cel prevăzut pentru incriminarea din art. 386 din Codul penal, având în vedere c㠄demiterea prin referendum a Preşedintelui României nu are semnificaţia unei competiţii electorale”, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 731 din 10 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iulie 2012. Participarea la referendum a majorităţii cetăţenilor reprezintă un act de responsabilitate civică prin care corpul electoral se exprimă în probleme fundamentale ale statului - revizuirea Constituţiei, demiterea Preşedintelui, probleme de interes naţional (Decizia nr. 731 din 10 iulie 2012, precitată).

În cazul coruperii electorilor, în cadrul referendumului, scopul nu poate fi acela de a vota sau nu în favoarea unui anume candidat sau a unei anume liste de candidaţi şi, totodată, considerăm că elementul subiectiv al infracţiunii de corupere a alegătorilor nu poate fi adaptat în acord cu specificul procedurii referendumului, deşi în acest sens pare a fi voinţa legiuitorului care, în redactarea art. 392 din Codul penal, prevede că dispoziţiile art. 386 „se aplică în mod corespunzător” şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui referendum. Aşadar, considerăm că scopul infracţiunii de corupere a electorilor săvârşite cu prilejul referendumului nu poate fi stabilit prin completarea şi nici prin adaptarea scopului special, reglementat în art. 386 din Codul penal, la specificul infracţiunii reglementate în art. 392 din Codul penal, pentru a se putea susţine că ar putea fi acela „de a vota sau nu în favoarea sau în contra aspectului ce face obiectul referendumului*. Aceasta întrucât art. 392 din Codul penal este o normă penală divizată, o normă de trimitere care, ca regulă, funcţionează pe structura normei de incriminare, a normei complement, reglementate - printre alte articole - de art. 386 din Codul penal. Aşadar, atât timp cât norma penală din art. 392 este o normă de trimitere, conţinutul constitutiv al infracţiunii de corupere a alegătorilor, reglementat în art. 382 din Codul penal, cât şi sancţiunea corespunzătoare ar trebui să poată fi preluate în întregime, iar nu adaptate la situaţia de fapt. Prin tehnica legislativă a trimiterii, între cele două norme juridice - norma complement/norma de trimitere - se creează o legătură în plan normativ, una devenind suportul juridic al celeilalte, norma de trimitere completându-se cu elemente ale normei complement.

Aşadar, norma incompletă din art. 392 din Codul penal ar trebui să dobândească toate caracteristicile unei norme de incriminare tip numai ca urmare a completării sale cu dispoziţia şi pedeapsa cuprinse în norma de incriminare din art. 386 din Codul penal, iar nu prin adaptarea - în procesul de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de judecată - vreunuia dintre elementele conţinutului constitutiv (latura obiectivă/latura subiectivă) ale normei complement De altfel, referitor la tehnica trimiterilor legislative, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a reţinut c㠄efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text.”

Or, astfel cum am arătat, scopul special care califică latura subiectivă a infracţiunii de corupere a electorilor săvârşită în cadrul referendumului nu coincide cu scopul special ce califică latura subiectivă a infracţiunii de corupere a alegătorilor; pentru ca norma complement (art. 386 din Codul penal), prin tehnica legislativă a trimiterii, să completeze, în mod clar, precis şi previzibil, norma de trimitere (art. 392 din Codul penal).

În aceste condiţii, judecătorul este „constrâns să stabilească el însuşi, pe cale jurisprudenţială, în afara legii, adică substituindu-se legiuitorului” (Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006), scopul care califică elementul subiectiv al infracţiunii de corupere a electorilor săvârşite în cadrul referendumului, în acest fel norma penală criticată fiind contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, coroborat cu art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală.

În materie penală, principiul legalităţii incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte. În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei de control constituţional potrivit căreia ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanţii împotriva arbitrarului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege [înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului], neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 61).

Cu privire la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii în materie penală, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, paragrafele 24 şi 25, şi Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, paragraful 23, Curtea a reţinut că, în ipoteza infracţiunilor, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii. S-a constatat că, dacă legiuitorul îşi respectă numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii, aceasta poate determina o lipsă de previzibilitate a respectivului text (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016).

Am arătat că dispoziţiile art. 392 din Codul penal nu se pot completa cu scopul special al infracţiunii reglementate prin prevederile art. 386 din Codul penal, deşi primele sunt norme de trimitere, iar ultimele reprezintă norma complement, iar eventuala adaptare - realizată de interpret - a scopului infracţiunii de corupere a alegătorilor la specificul procedurii referendumului este afectată de vicii de neconstituţionalitate, întrucât nu se poate stabili care a fost voinţa legiuitorului atunci când a incriminat, în actuala lege penală, acţiunea de oferire sau darea de bani, bunuri sau alte foloase săvârşită cu prilejul referendumului. A intenţionat să sancţioneze oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase săvârşită cu prilejul referendumului în scopul participării sau nu la referendum sau în vederea votării cu DA sau NU la referendum ori ambele variante Considerăm că stabilirea unuia sau altuia dintre scopurile enumerate nu o poate face interpretul, fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili conţinutul normei penale, inclusiv scopul special ce califică latura subiectivă a infracţiunii de corupere a electorilor.

Anterior abrogării prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului stabilea, incriminând faptele de corupere a electorilor săvârşite cu ocazia referendumului, că promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase „în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze” în cadrul referendumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Pe de altă parte, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de fond a reţinut c㠄era necesar ca alegătorii să se prezinte la vot şi să voteze pentru demiterea Preşedintelui, însă şi mai importantă era atingerea pragului pentru validarea referendumului, situaţie ce impunea o prezenţă masivă la vot”. Aşadar, în interpretarea şi aplicarea normelor penale criticate, instanţa de fond a reţinut drept scop al acţiunilor ilicite săvârşite de inculpat atât prezentarea la vot a electorilor, cât şi exprimarea votului în sensul demiterii Preşedintelui României.

Totodată, potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, rezultatul referendumului depinde de îndeplinirea cumulativă a două condiţii: una referitoare la numărul minim de cetăţeni care trebuie să participe la referendum pentru ca acesta să fie valabil şi una privitoare la numărul de voturi valabil exprimate, care determină rezultatul referendumului. Aceste condiţii sunt detaliate în art. 5 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 3/2000, potrivit căruia „(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

(3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.”, respectiv, în art. 10, din acelaşi act normativ, care, în ceea ce priveşte referendumul privind demiterea Preşedintelui României, stabileşte c㠄Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. “Aşadar, având în vedere specificul procedurii referendumului, s-ar putea reţine că acţiunea - ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de coruperea electorilor săvârşită cu prilejul referendumului, respectiv oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase - trebuie să fie susceptibilă de a determina atât participarea la referendum a electorilor, cât şi influenţarea deciziei celui care votează în cadrul referendumului. Cu alte cuvinte, s-ar putea interpreta că coruperea voinţei electorilor ar avea drept scop participarea/neparticiparea la referendum şi exprimarea, în mod valabil, a votului, intr-un anumit fel.

În aceste condiţii, având în vedere cele arătate anterior, considerentele de principiu dezvoltate în jurisprudenţa instanţei de control constituţional referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, în materie penală, considerăm că norma penală criticată - art. 392 din Codul penal raportat la art. 386 alin. (1) din Codul penal - nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, fiind contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

În concluzie, în dezacord cu opinia majoritară, considerăm că prevederile criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, prin faptul că permit configurarea scopului special al laturii subiective a infracţiunii de corupere a electorilor săvârşite cu prilejui unui referendum, prin activitatea altor organe, altele decât Parlamentul - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie -, sau Guvernul - prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.

 

Judecători,

Daniel Marius Morar

Mona-Maria Pivniceru

Mircea Ştefan Minea

Varga Attila

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 23/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 23/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 6, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:

„(51) în contextul demersurilor de pregătire şi exercitare de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, numărul maxim de posturi, prevăzut la alin. (5), se suplimentează pentru perioada 1 martie 2018-31 august 2019 cu 11 posturi de natură contractuală.”

2. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat,

Ştefan-Radu Oprea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Adrian Marius Rîndunică,

secretar de stat

p. Ministrul afacerilor externe,

George Cîamba,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Victor Negrescu

 

Bucureşti, 15 februarie 2018.

Nr. 55.

 

ANEXĂ 1

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 23/2017)

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

 

Numitul maxim de patul - 331

(Inclusiv cele 83 porturi aferente reţelei externe şi exclusiv demnitarii gl posturile aferente cabinetelor)

 

 

Serviciul de comunicare şi relaţii publice

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Audit public intern *

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment informaţi clasificate

 

 

 

 

 

 

MINISTRU

 

 

 

 

 

Corp control **

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Colegiul ministerului

 

 

Cabinet ministru

 

 

 

 

 

 

 

Structura de securitate*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment politici publice şi control intern/managerial

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

Secretar general

 

 

 

SECRETAR DE STAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

 

 

 

 

 

CABINET SECRETAR DE STAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Secretar general adjunct

 

 

 

 

Secretar general adjunct

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia economică

 

 

Direcţia mediul de afaceri

 

 

 

 

 

 

 

Departamentul de comerţ

exterior ***

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia servicii interne

 

 

Direcţia de antreprenoriat şi programe pentru IMM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia juridica şi relaţia cu Parlamentul

 

 

 

 

Direcţia Europa UE

 

Direcţia Europa necomunitara şi Asia Centrală

 

Direcţia politici comerciale şi afaceri europene

 

Direcţia strategii şi relaţii externe Asia, America, Africa şi Orientul Mijlociu

 

Direcţia instrumente şi programe promovare export

 

Direcţia investiţi străine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul resurse umane

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reţea externa

 

Reţea externa

 

Reţea reprezentare UE +  OMC

 

Reţea externa

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biroul pentru relaţii cu publicul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

* Se organizează la nivel de compartiment.

** Se organizează la nivel de serviciu,

*** Se organizează la nivel de direcţie generala, condusă de un director general şi de doi directori generali adjuncţi.

 

REPUBLICĂRI

 

 

HOTĂRÂREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

Nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii*)

 


*) Republicată în temeiul art. II din Hotărârea Parlamentului României nr. 85/2017 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 18 octombrie 2017, dându-se textelor o nouă numerotare.

Hotărârea Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 18 mai 2017.

 

CAPITOLUL I

Organizarea şi funcţionarea comisiei

 

Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre reglementează organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, denumită în continuare comisia.

(2) Se constituie Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

(3) Comisia veghează la îndeplinirea de către Serviciul Român de Informaţii a misiunilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi efectuează un control concret şi permanent asupra activităţilor Serviciului Român de Informaţii.

(4) Comisia este alcătuită din 9 membri, aleşi în şedinţa comună a celor două Camere, la propunerea birourilor permanente ale acestora, prin consultarea liderilor grupurilor parlamentare, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

(5) în aceeaşi şedinţă, la propunerea birourilor permanente, prin consultări cu liderii grupurilor parlamentare, sunt aleşi preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul comisiei, cu majoritatea voturilor prevăzute în alin. (4).

(6) Membrii comisiei nu pot face parte, în acelaşi timp. din alte comisii parlamentare permanente.

(7) Calitatea de membru al comisiei este incompatibilă cu celelalte funcţii şi calităţi prevăzute de lege.

(8) Nu pot fi membri ai comisiei parlamentarii care:

a) au fost condamnaţi penal, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni contra securităţii naţionale;

b) au făcut parte din organele de securitate, ca poliţie politică, sau au colaborat cu acestea.

(9) în cazul încetării mandatului unui membru al comisiei, grupul parlamentar respectiv poate face o propunere de înlocuire, ce urmează a fi supusă votului în condiţiile alin. (4).

(10) Membrii comisiei nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

Art. 2. - După alegere, membrii comisiei depun în faţa celor două Camere următorul jurământ:

„Eu jur să păstrez secretul asupra documentelor, datelor şi informaţiilor de care voi lua cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor, atât pe timpul mandatului, cât şi după încetarea acestuia. Jur pe propria răspundere că nu am făcut parte din structurile fostei securităţi şi că nu fac parte din cadrele Serviciului Român de informaţii sau ale altor servicii secrete de informaţii.”

Art. 3. - Comisia îşi exercită mandatul pe durata legislaturii în care a fost desemnată.

 

CAPITOLUL II

Atribuţiile comisiei

 

Art. 4. - Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii se exercită de către comisie astfel:

a) verifică dacă, în exercitarea atribuţiilor ce revin Serviciului Român de Informaţii, sunt respectate prevederile Constituţiei şi ale celorlalte acte normative;

b) verifică modul în care Serviciul Român de Informaţii asigură respectarea, în cadrul activităţii de informaţii, a drepturilor şi libertăţilor persoanelor;

c) examinează cazurile în care s-au semnalat încălcări ale prevederilor constituţionale şi ale altor dispoziţii legale în activitatea Serviciului Român de Informaţii şi se pronunţă asupra măsurilor ce se impun pentru restabilirea legalităţii;

d) analizează şi cercetează, la cererea oricăreia dintre comisiile permanente pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere, sesizările cetăţenilor care se consideră lezaţi în drepturile şi libertăţile lor, prin mijloacele de obţinere a informaţiilor privind securitatea naţională; examinează şi soluţionează celelalte plângeri şi sesizări ce îi sunt adresate în legătură cu încălcarea legii de către Serviciul Român de Informaţii;

e) audiază persoana propusă de Preşedintele României pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, în legătură cu care prezintă un raport în faţa celor două Camere ale Parlamentului;

f) examinează rapoartele prezentate Parlamentului, potrivit legii, de către directorul Serviciului Român de Informaţii şi întocmeşte un raport propriu asupra acestora, pe care îl înaintează birourilor permanente ale celor două Camere;

g) examinează proiectele de buget pentru Serviciul Român de Informaţii şi prezintă comisiilor parlamentare de specialitate observaţiile şi propunerile sale cu privire la alocaţiile bugetare;

h) controlează modul de utilizare a fondurilor băneşti destinate prin bugetul de stat, precum şi constituirea şi folosirea mijloacelor extrabugetare pentru Serviciul Român de Informaţii;

i) verifică modul de respectare a dispoziţiilor legale privind funcţionarea regiei autonome, societăţilor comerciale de producţie, instituţiilor sanitare şi asociaţiilor cu caracter cultural-sportiv din cadrul Serviciului Român de Informaţii;

j) hotărăşte asupra rapoartelor, informărilor şi explicaţiilor scrise, documentelor, datelor şi informaţiilor care urmează a fi solicitate Serviciului Român de Informaţii, precum şi a personalului militar şi civil din cadrul acestuia ce va fi audiat;

k) întocmeşte şi prezintă birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului rapoarte cu privire la constatările şi concluziile rezultate în exercitarea atribuţiilor ce îi revin.

Art. 5. - (1) în exercitarea controlului concret şi permanent asupra Serviciului Român de Informaţii, comisia:

a) se informează permanent şi sistematic cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii Serviciului Român de Informaţii prin:

(i) examinarea documentelor de planificare şi reglementare a activităţii de informaţii;

(ii) verificarea modului în care sunt respectate normele legale în domeniul operaţional, pe baza rapoartelor sau informărilor transmise de Serviciul Român de Informaţii;

(iii) analizarea situaţiilor statistice privind destinaţia informărilor realizate şi structura tematică a acestora, în funcţie de ameninţările, riscurile, vulnerabilităţile, disfuncţiile, precum şi natura problemelor semnalate, după caz;

(iv) analizarea raportului statistic trimestrial privind punerea în aplicare a autorizărilor judecătoreşti pentru acte de culegere a informaţiilor prin operaţiuni care implică restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, în care se vor menţiona natura motivelor în funcţie de ameninţări, durata restrângerilor, relevanţa şi destinaţia informaţiilor obţinute;

(v) examinarea raportului statistic anual privind indicatorii activităţii informativ-operative desfăşurate;

(vi) analizarea situaţiei statistice referitoare la notificările persoanelor ale căror drepturi sau libertăţi au fost afectate prin activităţile autorizate, cu privire la activităţile desfăşurate faţă de acestea şi perioadele în care s-au desfăşurat;

b) verifică concordanţa activităţii Serviciului Român de Informaţii cu Strategia naţională de apărare, precum şi cu politicile şi strategiile de securitate aprobate;

c) monitorizează modul de îndeplinire de către Serviciul Român de Informaţii a cerinţelor legale în ceea ce priveşte măsurile care presupun restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; în situaţia respingerii unor astfel de solicitări de către instanţele competente, conform legii, comisia verifică oportunitatea şi temeinicia propunerii unor astfel de măsuri;

d) analizează buletinele informative, sintezele informative tematice, notele de evenimente transmise cu regularitate de către Serviciul Român de Informaţii care privesc securitatea naţională;

e) examinează proiectul de buget al Serviciului Român de Informaţii şi modul de utilizare a fondurilor băneşti destinate prin buget, constituirea şi destinaţia fondurilor şi mijloacelor extrabugetare;

f) examinează rapoartele de audit intern realizate la nivelul Serviciului Român de Informaţii;

g) analizează rapoartele şi deciziile Curţii de Conturi care privesc Serviciul Român de informaţii şi unităţile subordonate;

h) evaluează anual situaţia statistică şi rapoartele privind activităţile comisiilor de disciplină, consiliilor de onoare şi consiliilor de judecată.

(2) în vederea informării, membrii comisiei primesc din partea Serviciului Român de Informaţii materiale cu scop documentar care privesc domeniul securităţii naţionale şi al activităţii serviciilor de informaţii, elaborate sistematic de către acesta, ca urmare a exploatării specializate a surselor deschise ori rezultate din cercetarea ştiinţifică cu caracter sistematic.

(3) Atribuţiile de control ale comisiei pot fi exercitate inclusiv prin controale la sediile unităţilor Serviciului Român de Informaţii, cu notificarea prealabilă a perioadei şi tematicii de control. Comisia poate hotărî şi realizarea unor controale inopinate.

(4) Comisia poate iniţia proiecte de legi în domeniul securităţii naţionale.

(5) Comisia examinează proiectele şi propunerile legislative ce i-au fost transmise de birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, în vederea elaborării rapoartelor şi/sau avizelor.

(6) Comisia îşi adoptă propriul regulament de organizare şi funcţionare, pe care îl supune aprobării birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului şi îl revizuieşte ori de câte ori este necesar.

(7) Comisia poate reprezenta Camera Deputaţilor şi Senatul în activităţi de diplomaţie parlamentară, cum ar fi întrevederi cu reprezentanţi ai comisiilor omoloage din alte ţări ale Uniunii Europene sau state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, precum şi la alte consultări parlamentare în cadrul cărora se dezbat teme specifice activităţii comisiei.

Art. 6. - (1) în realizarea atribuţiilor care îi revin, comisia solicită Serviciului Român de Informaţii, prin intermediul directorului acestuia, rapoarte, informări, explicaţii, documente, date şi informaţii şi poate audia persoane în legătură cu problemele analizate.

(2) Serviciul Român de Informaţii este obligat să pună la dispoziţia comisiei, în termen de 7 zile lucrătoare, rapoartele, informările, explicaţiile, documentele, datele şi informaţiile solicitate şi să permită audierea personalului militar şi civil indicat de comisie.

(3) în cazul în care durata necesară pentru identificarea şi transmiterea informaţiilor solicitate depăşeşte termenul de 7 zile lucrătoare, Serviciul Român de Informaţii va comunica motivele şi perioada necesară pentru a prezenta răspunsul la solicitările prevăzute la alin. (2).

(4) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) şi (2) documentele, datele şi informaţiile în legătură cu acţiunile informative privind securitatea naţională, aflate în curs sau care urmează a fi executate, precum şi informaţiile care pot conduce la deconspirarea calităţii reale a cadrelor operative, la identificarea surselor de informare, a metodelor şi mijloacelor de muncă concrete folosite în activitatea de informaţii. Nu fac obiectul excepţiei acele situaţii în care un organ judiciar a constatat încălcarea unor drepturi sau libertăţi cetăţeneşti.

(5) Comisia se poate sesiza din oficiu cu privire la acele acţiuni care ar putea afecta activitatea Serviciului Român de Informaţii sau ar crea suspiciuni cu privire la legalitatea acesteia.

(6) Comisia poate sesiza, după caz, Preşedintele României, organele de cercetare penală şi alte instituţii, precum: Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, ministere, în situaţia în care se constată posibile încălcări ale legii de către Serviciul Român de Informaţii.

(7) Serviciul Român de Informaţii, prin director, se poate adresa comisiei ori de câte ori consideră că imparţialitatea sau reputaţia instituţiei este afectată, în orice mod.

(8) Comisia apără onoarea şi demnitatea cadrelor instituţiei lezate de afirmaţii sau acţiuni prin care se nasc suspiciuni asupra integrităţii lor morale.

(9) Comisia poate dispune efectuarea de verificări pentru clarificarea aspectelor prevăzute la alin. (1)-(4) şi prezintă public concluziile acestora.

(10) Comisia poate solicita Serviciului Român de Informaţii, în vederea realizării atribuţiilor de control parlamentar, punerea la dispoziţie de mijloace specifice necesare, cu respectarea standardelor de protecţie a informaţiilor clasificate.

(11) La solicitarea comisiei, Serviciul Român de Informaţii poate asigura, în condiţiile legii, protecţia membrilor acesteia.

Art. 7. - (1) Anual, în şedinţa comună a celor două Camere, comisia prezintă un raport referitor la activitatea desfăşurată de către aceasta. Raportul se prezintă în termen de 5 luni de la încheierea anului anterior.

(2) La cererea birourilor permanente ale celor două Camere, sau când consideră, comisia întocmeşte şi prezintă acestora rapoarte cu privire la constatările şi concluziile rezultate în exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit art. 4.

(3) Concluziile cuprinse în rapoartele comisiei sunt autorizate de a fi făcute publice prin hotărârea birourilor permanente reunite a celor două Camere.

 

CAPITOLUL III

Procedura de lucru a comisiei

 

Art. 8. - (1) Comisia poate să invite la şedinţele sale preşedinţii birourilor permanente ale celor două Camere, preşedinţii comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai altor organisme, precum şi specialişti în domeniu.

(2) Şedinţele comisiei se pot desfăşura independent de programul de lucru al comisiilor permanente, dar nu în acelaşi timp cu şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor, Senatului ori cu şedinţele de plen ale celor două Camere reunite.

(3) Prin excepţie de la alin. (2), şedinţele sau activităţile comisiei se pot desfăşura în acelaşi timp cu şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, a Senatului ori cu şedinţele de plen ale celor două Camere reunite, cu aprobarea birourilor permanente, după caz.

Art. 9. - (1) Solicitarea datelor şi informaţiilor necesare comisiei, precum şi orice alt demers în relaţiile acesteia cu Serviciul Român de Informaţii se realizează de către comisie, prin intermediu] preşedintelui acesteia.

(2) Solicitările adresate Serviciului Român de Informaţii de către senatori, deputaţi, precum şi de oricare dintre comisiile parlamentare se realizează prin intermediul comisiei.

(3) Răspunsurile Serviciului Român de Informaţii la solicitările prevăzute la alin. (2) se realizează prin intermediul comisiei.

(4) Comisia poate invita la şedinţele sale orice persoană despre care are date că ar putea deţine informaţii relevante în ceea ce priveşte sfera de activitate a comisiei.

(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) au obligaţia de a se prezenta la audieri. Dispoziţiile art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt aplicabile.

Art. 10. - (1) în exercitarea atribuţiilor sale, comisia poate colabora cu specialişti în domeniu.

(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) trebuie;

a) să îndeplinească condiţiile de acces la informaţiile clasificate;

b) să aibă o bună reputaţie profesională şi experienţă în domeniul securităţii naţionale;

c) să respecte interdicţiile prevăzute La art. 1 alin. (8).

(3) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să respecte dispoziţiile legale cu privire la protecţia informaţiilor clasificate şi să protejeze datele şi informaţiile de care iau cunoştinţă.

(4) încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (3) atrage răspunderea materială, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, potrivit legii.

Art. 11, - (1) în exercitarea atribuţiilor care îi sunt conferite prin prezenta hotărâre, lucrările comisiei se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor săi.

(2) Comisia adoptă decizii cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

Art. 12. - (1) Lucrările şi actele comisiei se supun prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Membrii comisiei au obligaţia să respecte reglementările legale cu privire la protecţia informaţiilor clasificate în legătură cu toate documentele, datele şi informaţiile de care iau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor ce le revin, asigurând deplina protejare a acestora, conform legii.

(3) Nerespectarea prevederilor alin. (1) şi (2) atrage de drept încetarea calităţii de membru al comisiei.

Art. 13. - Cazurile de încălcare a prevederilor art. 2 şi art. 12 alin. (1) şi (2), sesizate în conformitate cu prevederile programului propriu de prevenire a scurgerii de informaţii, vor fi cercetate de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor şi Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, care vor prezenta birourilor permanente ale celor două Camere concluziile şi propunerile ce se impun.

Art. 14. - Preşedintele care conduce lucrările şedinţelor comune ale celor două Camere în care se dezbat probleme ce intră în competenţa comisiei poate cere, din oficiu, la solicitarea unui grup parlamentar, a preşedintelui comisiei sau a directorului Serviciului Român de Informaţii, ca lucrările respective să se desfăşoare în şedinţă secretă. Hotărârea se ia cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Art. 15 - Deplasările membrilor şi ale funcţionarilor publici parlamentari ai comisiei la unităţile teritoriale ale Serviciului Român de Informaţii, precum şi la alte activităţi care sunt de competenţa comisiei se efectuează cu validarea birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, decontarea cheltuielilor efectuându-se pe baza documentelor justificative.

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

 

Art. 16. - (1) Documentele comisiei se păstrează în arhiva proprie a acesteia, cu respectarea normelor legale privind apărarea secretului de stat.

(2) La sfârşitul legislaturii, documentele comisiei vor fi inventariate şi sigilate sub supravegherea membrilor acesteia şi predate comisiei desemnate de noul Parlament, împreună cu documentele preluate de la comisiile anterioare, conform regulamentului de funcţionare a comisiei.

(3) Comisia are dreptul de a accesa oricare dintre documentele din arhiva preluată de la comisiile anterioare.

Art. 17. - Dispoziţiile prezentei hotărâri se completează cu prevederile aplicabile din Regulamentul 1 Camerei Deputaţilor, din Regulamentul 2 Senatului, precum şi din Regulamentul 3 activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 18. - În aplicarea prezentei hotărâri, comisia va elabora şi va înainta spre aprobare birourilor permanente ale celor două Camere regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.


1 Aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994 şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare.

2 Aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005 şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 25 ianuarie 2018.

3 Aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, publicată Un Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992 şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 februarie 2018.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.