MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 172/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 172         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 23 februarie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 660 din 24 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Decizia nr. 853 din 14 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

5.677/2017. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind aprobarea unor programe şcolare pentru învăţământul liceal

 

125. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 16 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 660

din 24 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Hoffman GmbH Gualitätswerkzeuge din München, Germania, în Dosarul nr. 25.502/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.185D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna Andreea Cosmina Stănescu, consilier juridic şi consilier de proprietate industrială, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele expuse pe larg în motivarea scrisă aflată la dosar. Depune un set de înscrisuri, precum şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 30 ianuarie 2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, prin Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială. Totodată, precizează că cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 246 din 25 aprilie 2017 sunt incidente şi în cauza de faţă.

5. Solicitând cuvântul în replică, reprezentatul autoarei excepţiei arată că, deşi prin decizia menţionată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a clarificat problema reprezentării persoanelor juridice, rămâne nesoluţionată cea a reprezentării persoanelor fizice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 21 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 25 502/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Hoffman GmbH Gualitätswerkzeuge din München, Germania, într-un litigiu de proprietate intelectuală având ca obiect soluţionarea contestaţiei introduse împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, prin care s-a respins cererea de înregistrare a unei mărci.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia, persoană juridică cu sediul în străinătate, arată că nu poate formula prin consilierul juridic propriu cereri sau apărări în faţa instanţelor judecătoreşti din România, întrucât se prezumă că acesta nu cunoaşte legislaţia şi limba română. Obligaţia persoanei juridice cu sediul în străinătate de a angaja un avocat pentru procedurile în faţa instanţelor judecătoreşti din România, în condiţiile în care are deja un mandatar specializat în proprietate industrială, care o reprezintă în instanţă prin consilierul juridic, constituie o sarcină disproporţionată, de natură a o descuraja să apeleze la serviciul justiţiei, dreptul la un apărător ales neputând fi transformat într-o obligaţie ori într-o condiţie de admisibilitate a apărării formulate pe fond sau într-o cale de atac. Susţine că, în cazul persoanelor juridice, nu pot fi identificate nici măcar remediile consacrate de legiuitor în cazul persoanelor fizice prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, rezultând astfel că, în cazul persoanelor juridice, cheltuielile obligatorii de angajare a unul avocat se constituie într-o sarcină disproporţionată care poate afecta activitatea acestor entităţi. Obligaţia impusă persoanelor juridice străine de a formula cereri şi apărări doar prin avocat este de natură a împiedica exercitarea dreptului de acces liber la justiţia şi a dreptului de apărare, căci exclude posibilitatea întocmirii unor astfel de acte de procedură prin alte categorii de profesionişti în domeniul juridic. Mai arată că legea specială, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, stabileşte, prin art. 28 alin. (2), că reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic, iar art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic. Consideră că sunt neconstituţionale prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prin care a statuat că cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică şi nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în esenţă, că soluţia legislativă criticată este determinată de un scop legitim - necesitatea asigurării unei reprezentări calificate în instanţă şi combaterea avocaturii clandestine - iar ingerinţa asupra dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la apărare este proporţională cu scopul urmărit, acestea nefiind atinse în însăşi substanţa lor.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând în esenţă că, în opinia sa, prevederile de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere normelor constituţionale privitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la apărare, ci au ca raţiune impunerea unei rigori şi discipline procesuale şi asigurarea, în considerarea complexităţii activităţii persoanelor juridice, a unei reprezentări juridice convenţionale adecvate a acestor subiecte de drept.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, actele depuse la dosar, susţinerile reprezentatului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Din motivarea scrisă a excepţiei rezultă însă că obiect al acesteia îl reprezintă prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la examinarea sesizării formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modul de interpretare a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul de â şti dacă acestea permit reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată printr-un mandatar persoană juridică, inclusiv formularea cererii introductive de instanţă printr-o astfel de persoană juridică, respectiv prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016. Textul de lege criticat are următoarea redactare: „Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin decizia menţionată, că cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil şi art. 24 care garantează dreptul la apărare.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-un litigiu în materia proprietăţii industriale în cadrul căruia s-a pus în discuţie problema reprezentării convenţionale a persoanei juridice care este autoare a prezentei excepţii de neconstituţionalitate printr-un consilier de proprietate industrială, ca profesionist care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţe) Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 1.019 din 21 decembrie 2006. Autoarea excepţiei susţine că, pentru situaţia particulară a reprezentării persoanelor juridice prin consilier de proprietate intelectuală, prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, în sensul că cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică şi nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, aduc atingere dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la apărare al persoanelor juridice.

16. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 246 din 15 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017, a constatat constituţionalitatea prevederilor din Codul de procedură civilă criticate şi în cauza de faţă, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală, respectiv art. 21, care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi art. 24, care garantează dreptul la apărare şi, în concordanţă cu cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, întărind argumentele pe care aceasta din urmă le-a avut în vedere atunci când s-a pronunţat asupra interpretării prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă în sensul că cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică şi nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

17. Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia mai sus menţionată (paragraful 18), că textul de lege criticat are în vedere ipoteza reprezentării convenţionale a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată, indiferent de etapa procesuală, în primă instanţă sau în soluţionarea unei căi de atac, aceasta realizându-se numai prin consilier juridic sau avocat. Ca regulă generală, persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de părţi într-un proces legea le recunoaşte posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale şi de a îndeplini actele procedurale fie în mod direct, personal, fie mediat, prin intermediul unui reprezentant. Curtea a observat (paragrafele 18 şi 19) că art. 209 din Codul civil stabileşte regula potrivit căreia persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare. Alături de această reprezentare legală, persoanele juridice pot beneficia şi de o reprezentare convenţională, care, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se poate realiza în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Curtea a considerat că limitarea posibilităţii reprezentării convenţionale a persoanelor juridice în faţa instanţelor doar la avocat sau consilier juridic nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiţie, de vreme ce reprezentarea convenţională este o simplă facultate, persoanele juridice păstrându-şi permanent posibilitatea de a sta în justiţie prin reprezentantul legal. Prin urmare, în măsura în care nu pot îndeplini exigenţele impuse de prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, persoanele juridice au posibilitatea de a introduce acţiuni şi de a formula cereri, a ridica excepţii şi a propune probe, precum şi de a efectua orice alt act procesual prin reprezentantul legal, astfel că nu se pune problema încălcării dreptului de acces liber la justiţie sau a dreptului la apărare.

18. Curtea Constituţională a reţinut de asemenea (paragraful 20) că atât timp cât legea oferă posibilitatea reprezentării într-o manieră profesionalizată, fie prin intermediul unui avocat ales, cu care a încheiat un contract de reprezentare judiciară, fie prin consilierul juridic propriu, angajat cu contract de muncă, nici nu îşi găseşte raţiunea eventuala reprezentare convenţională printr-o altă persoană juridică,

19. În acest context (paragraful 21) Curtea Constituţională a apreciat interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 pronunţată pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, concluzia acesteia constituindu-se într-un argument suplimentar în sprijinul conformităţii dispoziţiilor criticate din Codul de procedură civilă. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, dacă s-ar agrea ideea ca o persoană juridică să fie reprezentată de o altă persoană juridică, s-ar ajunge la concluzia de neacceptat că reprezentarea în sine ar putea constitui obiect de activitate al mandatarului, or, activitatea de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată este o activitate necomercială, rezervată prin lege avocaţilor şi consilierilor juridici, astfel cum rezultă şi din Decizia nr. XXII din

12 iunie 2006, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, prin care s-a statuat că nu este permisă înfiinţarea societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică.

20. Cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia citată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

21. Curtea reţine totodată că, în procesul aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în cursul soluţionării căruia a fost ridicată prezenta excepţie, a fost adresată şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o întrebare prealabilă prin care s-a solicitat, în esenţă, să se clarifice dacă reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată în litigiile din domeniul proprietăţii industriale poate fi asigurată şi printr-un avocat care nu este angajat direct de către acea persoană juridică sau printr-un alt consilier juridic decât cel al persoanei juridice, în condiţiile în care, potrivit art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic. Prin Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 2 martie 2017, instanţa supremă a statuat, în spiritul prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi menţinând condiţionalitatea instituită prin acestea referitoare la calitatea de consilier juridic sau avocat, că reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială.

22. În ce priveşte problema reprezentării persoanelor fizice, antamată în şedinţa publică de reprezentantul autoarei excepţiei, Curtea constată că, în considerarea calităţii de persoană juridică a acesteia, o asemenea solicitare este lipsită de interes. De aceea, nu poate fi analizată în cauza de faţă, întrucât existenţa unui interes direct în formularea unei cereri este o condiţie de admisibilitate primordială şi general aplicabilă.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Hoffman GmbH Gualitätswerkzeuge din München, Germania, în Dosarul nr. 25.502/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 853

din 14 decembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, excepţie ridicată de Pali Ignac Szabolcs, Janos Zsolt şi Ambrus Laszlo în Dosarul nr. 718/96/2016 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.557D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei de neconstituţionalitate, Janos Zsolt şi Ambrus Laszlo, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul celor doi autori ai excepţiei, care susţin, pe rând, argumentele potrivit cărora au candidat într-o comună cu aproximativ 1500 de alegători şi au fost aleşi în mod democratic, fără a efectua campanie electorală, care să implice costuri financiare. Acceptarea dosarelor de candidatură s-a realizat fără a se solicita documentele prevăzute de lege, astfel că, după alegerea lor în calitate de consilieri locali, mandatele nu au putut fi validate. Prin urmare, solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate şi recunoaşterea dreptului la validarea mandatelor de consilieri locali.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea nr. 1 din 23 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 718/96/2016, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Excepţia a fost ridicată de Pali Ignac Szabolcs, Janos Zsolt şi Ambrus Laszlo, intervenienţi într-o cauză în contencios administrativ, declanşată de acţiunea prefectului judeţului Harghita împotriva Consiliului Local Dăneşti, prin care solicită instanţei judecătoreşti constatarea nelegalităţii Hotărârii nr. 30/2016 privind validarea mandatelor consilierilor aleşi la alegerile locale din 5 iunie 2016 şi anularea sa parţială în ceea ce priveşte mandatele intervenienţilor în cauză.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că, la depunerea candidaturilor independente pentru mandatul de consilier local, Biroul Electoral de Circumscripţie al comunei Dăneşti, judeţul Harghita, a primit şi înregistrat candidaturile fără nicio menţiune referitoare la lipsa mandatului financiar şi nedepunerea raportului financiar ale candidaţilor, aspecte care rezultă din dosarele de candidatură. Mai mult, în cursul campaniei electorale, având în vedere circumscripţia mică în care au candidat, persoanele candidate susţin că nu au făcut nicio cheltuială, nu au beneficiat de nicio sursă de finanţare, aspecte care rezultă din declaraţiile date la sfârşitul campaniei electorale, în faţa notarului public. În acest context, dispoziţia legală care impune condiţia depunerii raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale în vederea validării mandatelor candidaţilor declaraţi aleşi este neconstituţională, întrucât îngrădeşte dreptul constituţional al persoanei de a fi aleasă în funcţia publică.

7. Tribunalul Harghita - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând Că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă sunt menite să asigure eficienţa principiului constituţional al mandatului reprezentativ al aleşilor în funcţiile publice elective. Exercitarea unui mandat reprezentativ presupune posibilitatea verificării inexistenţei unei delegări imperative a alesului, prin urmare şi a surselor de finanţare care au făcut posibilă alegerea lui în funcţie.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, din analiza jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra unor critici similare vizând instituirea, prin lege, a unor condiţii pentru exercitarea dreptului de a fi ales, statuând, prin Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010, că, în ceea ce priveşte „condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales, acestea sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în legea electorală. Acestea din urmă se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă totodată după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri”. Guvernul apreciază că aspectele statuate în jurisprudenţa menţionată a Curţii Constituţionale sunt aplicabile şi în prezenta speţă, astfel că excepţia având ca obiect dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 este neîntemeiată.

10. Avocatul Poporului arată că, în legătură cu drepturile electorale fundamentale, respectiv dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, potrivit căruia sistemul electoral se reglementează prin lege organică, legiuitorul ordinar are competenţa exclusivă ca, subordonându-se principiilor prevăzute de art. 16 alin. (3), art. 37 şi art. 40 din Legea fundamentală, să dezvolte, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, condiţiile concrete pentru exercitarea dreptului de a fi ales la nivelul fiecărei funcţii publice elective. Astfel, reglementările privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale obligă competitorii electorali (respectiv partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi) la transparenţa financiară, la declararea veniturilor încasate şi a cheltuielilor efectuate mai ales pentru campaniile electorale. Prin urmare, depunerea raportului financiar nu face altceva decât să disciplineze şi să transparentizeze activitatea competitorilor electorali şi mai ales modul de finanţare a campaniilor electorale, asigurând eficienţa principiului constituţional prevăzut de art. 121 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

11. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 iunie 2015. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Candidaţilor declaraţi aleşi nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic sau candidat independent nu a fost depus în condiţiile legii. “

14. în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 37 privind dreptul de a fi ales.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor electorale fundamentale, dispoziţiile art. 2 din Constituţie se coroborează cu cele ale art. 73 alin. (3) lit. a), potrivit cărora sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Aşadar, constituantul a lăsat în seama legiuitorului ordinar libertatea de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie. În virtutea textelor constituţionale menţionate, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili modalităţile şi condiţiile de funcţionare a sistemului electoral. Norma constituţională de referinţă a fost concretizată şi dezvoltată, în privinţa alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale - consilii locale, consilii judeţene, primari şi preşedinţi ai consiliilor judeţene, prin Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

16. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi art. 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în aceleaşi legi electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri (a se vedea în acest sens Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010). Din aceeaşi jurisprudenţa rezultă că adăugarea prin lege a unor condiţii suplimentare pentru ca o persoană să poată ocupa demnităţi publice elective este motivată de importanţa acestora, de rolul organelor reprezentative în exercitarea puterii suverane a poporului şi de ideea unei reprezentări responsabile şi eficiente, ca o garanţie a reprezentativităţii acestora. De asemenea, prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 septembrie 2001, referindu-se la prevederile art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, Curtea Constituţională a statuat că „dreptul de a fi ales trebuie exercitat fără restricţii nerezonabile, ceea ce implică posibilitatea existenţei unor condiţionări în exerciţiul acestor drepturi”.

17. Astfel, reglementările privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale obligă competitorii electorali (respectiv partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi) la transparenţă financiară, la declararea veniturilor încasate şi a cheltuielilor efectuate, cu precădere în perioada sau pentru campaniile electorale. Pe de altă parte, finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale nu trebuie să afecteze independenţa acestora sau să obstrucţioneze campaniile electorale.

18. În temeiul art. 42 din Legea nr. 334/2006, Autoritatea Electorală Permanentă este abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, ale alianţelor politice sau electorale, ale candidaţilor independenţi, precum şi legalitatea finanţării campaniilor electorale. Transparenţa veniturilor şi cheltuielilor pentru activitatea partidelor politice şi pentru campaniile electorale se realizează prin publicarea pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente şi în Monitorul Oficial al României, Parte a I, a declaraţiilor şi rapoartelor prevăzute de lege.

19. În ceea ce priveşte finanţarea în timpul campaniilor electorale, art. 28 din lege prevede că, „până cei mai târziu la data începerii campaniei electorale, partidul politic, alianţa politică şi candidaţii independenţi, prin mandatar financiar, deschid câte un cont bancar la nivelul fiecărui judeţ, un cont bancar la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti sau la nivelul municipiului Bucureşti, după caz, precum şi un cont bancar la nivel central

20. Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, „Evidenţa contribuţiilor şi a cheltuielilor pentru campania electorală aparţinând partidelor politice şi candidaţilor independenţi este organizată exclusiv de către mandatari financiari Mandatarul financiar este numit de conducerea partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale sau de către candidaţii independenţi. Un competitor electoral va avea un singur mandatar financiar coordonator la nivel central, respectiv câte un mandatar financiar desemnat la nivelul fiecărui judeţ, sector al municipiului Bucureşti şi la nivelul municipiului Bucureşti. Dispoziţiile art. 34 alin. (14) din lege reglementează expres interdicţia candidaţilor de a fi mandatari financiari. În cel mult 48 de ore de la data depunerii unei sume în unul dintre conturile deschise, candidatul are obligaţia de a preda mandatarului financiar judeţean o declaraţie cu indicarea sursei contribuţiei. Legea instituie obligaţia ca toate contribuţiile pentru campania electorală să fie declarate Autorităţii Electorale Permanente de către mandatarul financiar, acestea putând fi folosite numai după data declarării acestora.

21. Ulterior desfăşurării scrutinului electoral, în termen de 15 zile, mandatarii financiari coordonatori sunt obligaţi să depună la Autoritatea Electorală Permanentă rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi, precum şi cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei, însoţite de declaraţiile prevăzute de lege, în acest context legea reglementează, prin norma supusă controlului de constituţionalitate, interdicţia validării mandatelor candidaţilor declaraţi aleşi, dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic sau candidat independent nu a fost depus în condicile legii.

22. Prin urmare, Curtea constată că obligaţia depunerii raportului financiar nu constituie decât o modalitate prin care se urmăresc disciplinarea şi transparentizarea activităţii competitorilor electorali şi, mai ales, modul de finanţare a campaniilor electorale, prin controlul contribuţiilor pecuniare de care aceştia beneficiază. Această obligaţie reprezintă o condiţie procedurală pe care o persoană care a intrat într-o competiţie electorală trebuie să o îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi aleasă în funcţia pentru care a candidat. Cu alte cuvinte, legea instituie o condiţie suplimentară, ulterioară procesului electoral, dar în strânsă conexiune cu activităţile pe care acesta le implică, condiţie de a cărei îndeplinire depinde validarea mandatului în funcţia publică electivă. Operaţiunea de validare a mandatului sub rezerva executării obligaţiilor prevăzute de lege este motivată de importanţa procedurii electorale, de rolul organelor reprezentative în exercitarea puterii suverane a poporului şi de ideea unei reprezentări responsabile şi eficiente, ca o garanţie a reprezentativităţii acestora, şi constituie expresia dreptului de a fi ales, consacrat de art. 37 din Constituţie. Aşa fiind, Curtea reţine că, sancţionând nerespectarea obligaţiei legale prin invalidarea mandatului, dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 dau eficienţă principiului constituţional prevăzut de art. 121 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală, în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii”.

23. Cu privire la argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora, la depunerea candidaturilor independente pentru mandatul de consilier local, Biroul Electoral de Circumscripţie a primit şi înregistrat candidaturile fără nicio menţiune referitoare la lipsa mandatului financiar şi nedepunerea raportului financiar ale candidaţilor, precum şi că, în cursul campaniei electorale, având în vedere o circumscripţie mică, persoanele candidate nu au făcut nicio cheltuială, nu au beneficiat de nicio sursă de finanţare, aspecte care rezultă din declaraţiile date la sfârşitul campaniei electorale, în faţa notarului public, Curtea observă că acestea nu constituie elemente de natură a demonstra neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate prin raportare la dreptul constituţional al persoanei de a fi aleasă într-o funcţie publică. Din contră, aceste aspecte vizează chestiuni de aplicare a legii de către organele cu atribuţii în procedura electorală, aspecte care cad în competenţa de control şi soluţionare a instanţei judecătoreşti în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

24. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Pali Ignac Szabolcs, Janos Zsolt şi Ambrus Laszlo în Dosarul nr. 718/96/2016 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind aprobarea unor programe şcolare pentru învăţământul liceal

 

În temeiul art. 65 alin (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă lista programelor şcolare pentru discipline de trunchi comun din învăţământul liceal, cuprinsă în anexa nr. 1*), care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă programele şcolare pentru discipline de trunchi comun din învăţământul liceal, cuprinse în anexele nr. 2 şi 3*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Programele şcolare cuprinse în anexele nr. 2 şi 3 se aplică în sistemul de învăţământ începând cu anul şcolar 2018-2019.

Art. 4. - Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu parlamentul, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Liviu Marian Pop

 

Bucureşti, 19 decembrie 2017,

Nr. 5.677.


*) Anexele nr. 1-3 se publică Un Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 16 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 16 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Bălăceanu - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 3, 4 şi 29;

b) unitatea administrativ-teritorială Beceni - sectoarele cadastrale nr. 18, 19, 74, 75, 76, 78, 79 şi 81;

c) unitatea administrativ-teritorială Brădeanu - sectoarele cadastrale nr. 3, 22, 25 şi 43;

d) unitatea administrativ-teritorială Buda - sectorul cadastral nr. 17;

e) unitatea administrativ-teritorială Căneşti - sectoarele cadastrale nr. 8, 16, 17 şi 24;

f) unitatea administrativ-teritorială Movila Banului - sectoarele cadastrale nr. 5, 6, 7, 27, 28, 29, 30, 34, 35, 56, 73 şi 74;

g) unitatea administrativ-teritorială Pârscov - sectorul cadastral nr. 54;

h) unitatea administrativ-teritorială Pogoanele - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 20, 21, 22, 23 şi 83;

i) unitatea administrativ-teritorială Robească - sectoarele cadastrale nr. 12, 13, 15, 16, 18, 23 şi 26;

j) unitatea administrativ-teritorială Săgeata - sectoarele cadastrale nr. 1, 3 şi 6;

k) unitatea administrativ-teritorială Scutelnici - sectoarele cadastrale nr. 3, 14, 15, 31, 44 şi 51;

l) unitatea administrativ-teritorială Stâlpu - sectoarele cadastrale nr. 37 şi 55;

m) unitatea administrativ-teritorială Vadu Paşii - sectoarele cadastrale nr. 2, 3, 4, 5, 8, 11 şi 12;

n) unitatea administrativ-teritorială Valea Râmnicului - sectoarele cadastrale nr. 22, 23, 47, 48, 49 şi 51;

o) unitatea administrativ-teritorială Valea Sălciei - sectorul cadastral nr. 19;

p) unitatea administrativ-teritorială Zărneşti - sectoarele cadastrale nr. 22 şi 43.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-16*) la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-16 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu-Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 6 februarie 2018.

Nr. 125.


*) Anexele nr. 1-16 sunt reproduse în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: BUZĂU

UAT: BĂLĂCEANU

Sectoare: 1, 2, 3, 4, 29

 

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 82

din 20 noiembrie 2017

 

Dosar nr. 1.630/1/2017

 

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă

Romaniţa Ecaterina Vrînceanu - judecător la Secţia I civilă

Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a civilă

Paulina Lucia Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Liliana Vişan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Ana-Hermina Iancu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cezar Hîncu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.630/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel laşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: interpretarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 285/2010), art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010), art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 5 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (Legea nr. 283/2011), ari. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012), art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013), art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), prin raportare la art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), în sensul de a se lămuri dacă funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 au dreptul la sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25% de studii superioare, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015).

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui şi intimaţii-pârâţi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Afacerilor Interne au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept, prin care au solicitat să se constate admisibilitatea sesizării şi pronunţarea unei hotărâri pe fond.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel laşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 23 mai 2017, în Dosarul nr. 585/89/2016, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept enunţată anterior.

2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 iunie 2017 cu nr. 1.630/1/2017.

II. Expunerea succintă a procesului

3. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 martie 2016 pe rolul Tribunalului Vaslui cu nr. 585/89/2016, reclamantul X, funcţionar public cu statut special (agent de poliţie), i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui şi a solicitat înlăturarea stărilor de discriminare ivite la nivelul instituţiei angajatoare, prin acordarea sumelor reprezentând contravaloarea sporului de 25% pentru studii superioare şi a sporului de 20% salariu de merit, de la data de 23 martie 2013 şi până în prezent, actualizate cu indicele de inflaţie.

4. În motivare a arătat că primeşte drepturi salariale mai mici în comparaţie cu agenţii de poliţie care ocupă aceeaşi funcţie, execută aceleaşi activităţi, au aceleaşi atribuţii prin fişa postului, ceea ce încalcă principiul „la muncă egală, salariu egal” prevăzut de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 137/2000. A depus în susţinere refuzul din 11 martie 2016 emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, prin care se arată că reclamantul nu poate beneficia de aceste drepturi, deoarece cuantumul aferent sporului de 25% pentru studii superioare absolvite se acordă doar agenţilor de poliţie care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de acest drept, or reclamantul a absolvit studiile de învăţământ superior în anul 2011

5. Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei sale de calitate procesuală, pe considerentul că reclamantul îşi desfăşoară activitatea la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, iar acordarea drepturilor băneşti este atributul angajatorului. Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte sporul de 25% pentru agenţii de poliţie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior, arată că acest Spor a fost acordat prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003), şi Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004” privind specialităţile studiilor superioare, cursurilor postuniversitare etc. şi domeniile corespunzătoare studiilor absolvite de agenţii de poliţie pentru care beneficiază de sporul de 25%, ambele în vigoare până la data de 31 decembrie 2009. După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, cuantumul acestui spor a fost inclus într-o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu şi a fost menţinut doar atât timp cât agentul de poliţie care a beneficiat de acest spor la data de 31 decembrie 2009 a rămas încadrat pe funcţia ocupată sau similară, în cadrul aceluiaşi compartiment, la momentul acordării sporului, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Prin art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, aceste sume compensatorii au fost incluse în salariul de bază/indemnizaţia de încadrare brută lunară/solda/salariul în funcţie. Menţinerea acestor drepturi salariale s-a realizat şi prin dispoziţiile legale ulterioare din materia salarizării personalului din sectorul bugetar. În concluzie, în opinia sa, numai agenţii de poliţie care deţineau dreptul în discuţie la data de 31 decembrie 2009 beneficiază de cuantumul aferent sporului în cauză, inclus în suma compensatorie cu caracter tranzitoriu şi numai în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, respectiv îşi desfăşoară activitatea în domeniile corespunzătoare studiilor superioare absolvite.

6. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată. După expunerea aceloraşi dispoziţii legale amintite şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a arătat că suma corespunzătoare sporului de 25% se regăseşte, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, în suma compensatorie cu caracter tranzitoriu acordată doar personalului care beneficia la momentul intrării în vigoarea legii de acest spor şi doar în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, ceea ce nu e cazul reclamantului. A invocat şi dezlegarea dată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 9,02,2016 (Decizia nr. 32/2015), potrivit căreia plata efectivă a drepturilor salariale se face în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

7. Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa calităţii sale procesuale şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii. Cu privire la sporul de 25% în raport cu studiile superioare absolvite, a arătat că singurul obstacol în obţinerea de către reclamant a acestui spor este faptul că acesta a absolvit studiile superioare În anul 2011, când acordarea dreptului era abrogată. La 31 decembrie 2009 reclamantul nu a beneficiat de acest spor, deoarece nu era încă absolvent de studii superioare, astfel că nu poate beneficia de aceste sume nici în prezent.

8. În cauză a fost citat, din oficiu, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a apreciat că aspectele semnalate de reclamant creează prezumţia aplicării unui tratament diferenţiat.

9. Prin Sentinţa nr. 319 din 28 noiembrie 2016, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, a obligat pe acest pârât să plătească reclamantului diferenţele salariale începând cu data de 24 martie 2013, reprezentând suma echivalentă sporului de 25% pentru studii superioare, actualizată cu indicele de inflaţie, şi a respins cererea reclamantului de acordare a sporului de 20% pentru salariu de merit.

10. Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, referitor la sporul de 25% de studii superioare, pentru perioada ulterioară Legii nr. 71/2015, că acest drept se cuvine prin lege Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. reclamantului, în temeiul art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (1) şi (11) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 83/2014, aşa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9.11.2016. Pentru perioada anterioară datei de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, instanţa de fond, constatând că pârâtul a recunoscut existenţa unor diferenţe salariate nejustificate, reţinând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 14 din Convenţie, caracterul prioritar al aplicării Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă), Directivei Consiliului 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi Directivei Consiliului 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, dar şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a observat că nu a fost respectat principiul echităţii prevăzut de art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010, s-a încălcat art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi că reclamantul este îndreptăţit să solicite înlăturarea efectelor discriminării prin acordarea diferenţelor salariale pe ultimii 3 ani de la data formulării cererii de chemare în judecată.

11. Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui şi reclamantul.

12. Critica reclamantului a vizat neacordarea de către prima instanţă a sporului de 20% aferent salariului de merit.

13. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept substanţial, în sensul că din momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor privind salarizarea unitară a personalului din sectorul bugetar (Legea-cadru nr. 330/2009), sporul de 25% pentru studii superioare nu mai are nicio justificare legală. Soluţia primei instanţe privind acordarea acestui spor ignoră faptul abrogării lui prin Legea-cadru nr. 330/2009, precum şi dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 32/2015, dar şi art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, care se aplică doar personalului nou-încadrat, numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de aceiaşi fel, promovat în funcţii sau trepte în anul 2015, şi Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Cu privire la situaţia de discriminare constatată, a susţinut că, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că este la latitudinea statului ce sume vor fi plătite angajaţilor din bugetul de stat. Politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului. Curtea Constituţională a stabilit prin jurisprudenţa sa (Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12.12.2006) că sporul nu este un drept fundamental.

14. Prin încheierea din 3 mai 2017, instanţa a repus cauza pe rol, pentru a pune în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

15. Sesizarea a fost considerată admisibilă prin încheierea din 23 mai 2017, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus şi suspendarea judecăţii.

III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

16. Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 519 din Codul procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

A. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor legale amintite depinde soluţionarea recursului în cauza ce are ca obiect examinarea refuzului unei autorităţi publice de acordare către un funcţionar public, care a absolvit studiile superioare în 2011, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, a dreptului la sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de studii superioare de 25%, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, în limitele termenului de prescripţie. Motivul de recurs invocat vizează interpretarea acestor dispoziţii legale, în contextul în care reclamantul a solicitat aceste sume şi pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar prima instanţă le-a acordat.

B. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre în procedura recursului în interesul legii sau a hotărârii prealabile, în litigiile de pe rolul instanţelor Curţii de Apel laşi privind sporul de studii superioare, ca de altfel şi în cele privind sporul de doctorat, derulate până la pronunţarea Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13.12.2016 (Decizia nr. 21/2016), practica a fost în sensul respingerii acţiunilor funcţionarilor publici. Decizia nr. 21/2016 a interpretat dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin, (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, doar cu privire la persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, sporul de doctorat fiind reintrodus expres prin Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare (Legea nr. 193/2016). După publicarea considerentelor acestei decizii, judecătorii Curţii de Apel laşi au apreciat că este necesară o nouă abordare a problematicii şi în cazul sporului de studii superioare, aparent similar sporului de doctorat, existând premisele unei schimbări de practică judiciară.

C. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 23 mai 2017.

IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

17. Reclamantul nu a prezentat o opinie cu privire la textele de lege invocate de instanţă, apreciind că soluţia tribunalului de admitere a acţiunii şi pentru perioada anterioară Legii nr. 71/2015, pentru înlăturarea discriminării, este corectă şi că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

18. Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui consideră că această chestiune nu este nouă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia 21/2016 cu privire la interpretarea acestor texte de lege. Prin această decizie, referitoare la acordarea sporului de doctorat de 15% şi persoanelor care au obţinut titlul de doctor după data de 31 decembrie 2009, s-a constatat că au fost emise acte normative care au prevăzut expres acordarea acestuia, respectiv Legea nr. 193/2016. Potrivit acestei noi legi, se acordă sporul şi pentru cei care nu au beneficiat de acordarea lui sau nu a fost introdus în salariul de bază potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie. S-a reţinut, aşadar, că reglementările anterioare nu au prevăzut plata acestor sporuri. Cu privire la sporul de 25% pentru studii superioare, legiuitorul nu a mai emis acte normative care să prevadă acordarea lui ulterioară şi condiţiile necesare pentru aceasta. Aşadar, legea este clară şi nu lasă loc la interpretări. Invocă practica instanţelor judecătoreşti în cauze similare: Decizia 3.153 din 27 mai 2016 şi Decizia 5.234 din 5 noiembrie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal, pe care le depune în copie certificată.

19. Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române opinează că sunt îndeplinite condiţiile necesare şi obligatorii pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sesizarea este necesară, deoarece la nivelul Tribunalului Vaslui există mai multe sentinţe judecătoreşti, aflate acum pe rolul Curţii de Apel laşi în faza recursului, în care au fost acordate aceste sporuri salariate de la date diferite: de la 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) sau cu trei ani în urmă de la data promovării acţiunii. Nu exprimă un punct de vedere asupra posibilei interpretări a textelor de lege invocate.

20. După comunicarea raportului, recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui şi intimaţii-pârâţi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Afacerilor Interne au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept, prin care au solicitat să se constate admisibilitatea sesizării şi pronunţarea unei hotărâri pe fond.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

21. Completul de judecată învestit cu soluţionarea recursurilor în Dosarul nr. 585/89/2016 a apreciat că sumele solicitate de reclamant reprezintă contravaloarea sporului de studii superioare de 25%, în condiţiile în care a absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare Legii-cadru nr. 330/2009, în 2011, iar angajatorul refuză acordarea sumelor compensatorii pentru acest unic motiv.

22. Sporul de studii superioare a fost instituit pentru prima dată de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi, de Ea intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, nu a mai fost reglementat ca spor (nu a fost prevăzut în anexele la lege), astfel că a fost acordat ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu, în vederea păstrării cuantumului drepturilor salariale avute de funcţionarii publici anterior intrării în vigoare a legii unice de salarizare. După intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, suma compensatorie a fost introdusă în salariul de bază, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare. Acest spor, deşi diferit de sporul de doctorat, are o natură similară, legea care l-a instituit prevăzând că este condiţionat de absolvirea studiilor de învăţământ superior cu diplomă de licenţă, dar şi de desfăşurarea activităţii în domeniul corespunzător studiilor absolvite, fiind valabil cât timp funcţionarul public rămâne pe acel post pentru care s-a făcut analiza utilităţii studiilor superioare (la mutarea pe alt post, procedura de acordare reluându-se).

23. Practica instanţelor din cadrul Curţii de Apel laşi, anterioară Deciziei nr. 21/2016, a fost aceea de a respinge cererile funcţionarilor publici de acordare a acestor sume compensatorii, dacă au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, cât timp această lege, urmată de legile de salarizare ulterioare, nu a mai prevăzut acest spor. Aceste sume s-au acordat totuşi de la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, care a prevăzut dispoziţii de înlăturare a situaţiilor de discriminare, născute ca urmare a punerii în aplicare a legilor de salarizare care s-au succedat până la acel moment. În acest sens, s-a depus Decizia nr. 413 din 26 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel laşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 584/89/2016.

24. Prin Decizia nr. 21/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, instanţa supremă a statuat asupra interpretării şi aplicării unora dintre dispoziţiile legale care fac obiect de aplicare şi în cauza de faţă, dar în litigiile privind acordarea despăgubirilor pentru discriminarea persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. A stabilit că sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de doctorat trebuie incluse în salariul de bază, indiferent de data dobândirii titlului ştiinţific de doctor, reţinând şi că, atunci când este analizată identitatea de situaţie între doi angajaţi, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională.

25. În acest context, una dintre opiniile completului care a formulat sesizarea este că interpretarea textelor de lege indicate mai sus este în sensul că sporul de studii superioare, la fel ca şi sporul de doctorat, a supravieţuit şi ulterior Legii-cadru nr. 330/2009, sub forma sumelor compensatorii, introduse apoi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 în salariul de bază, nefiind vorba de o abrogare veritabilă şi efectivă, ci de o natură juridică nouă a aceleiaşi sume, prin care se recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională. Prin urmare, aceste sume compensatorii se impuneau a fi incluse în salariul de bază, indiferent de data absolvirii studiilor, anterior sau ulterior Legii-cadru nr. 330/2009, o astfel de interpretare fiind în acord cu principiile echităţii, coerenţei şi remuneraţiei egale pentru muncă de valoare egală, principii statuate în mod constant de toate legile de salarizare care s-au succedat în timp.

26. Într-o a două opinie, deşi se apreciază că reglementarea juridică a dreptului la sporul de studii superioare este similară cu reglementarea juridică a dreptului la sporul de doctorat, ceea ce ar putea impune, pentru considerente de identitate de raţionament juridic, adoptarea aceleiaşi soluţii, în sensul că acest drept a supravieţuit şi ulterior Legii-cadru nr. 330/2009, sub forma sumelor compensatorii introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 în salariul de bază, Decizia nr. 21/2016 produce efecte exclusiv în problematica dedusă judecăţii, respectiv cea a dreptului la sporul de doctorat, în lipsa unei decizii similare în materia dreptului la sporul de studii superioare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei nu are căderea să aprecieze, prin analogie, şi asupra altei chestiuni de drept, mai ales în contextul unei practici constante a Curţii Constituţionale (deciziile nr. 818, nr. 819 şi nr. 820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16.07.2008, şi nr. 1,325 din 4 decembrie 2008, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23.12.2008), care apreciază că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, neputând cenzura soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, în caz contrar încălcându-se roiul autorităţii legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat. Curtea a mai constatat că instanţele judecătoreşti pot acorda orice reparaţii/despăgubiri pe care le consideră adecvate, numai în măsura în care repararea prejudiciului nu vizează drepturi salariale prevăzute de lege. Condiţia pe care trebuie să o respecte instanţa de judecată este aceea de a nu înlocui acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, transformându-se în acest fel într-un legiuitor pozitiv.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

27. Jurisprudenţa Curţii de Apel laşi - instanţa de trimitere a comunicat că la nivelul Tribunalului Vaslui există practică unitară, în sensul că funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 au dreptul la sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25%, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Tribunalul laşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a transmis opinia unanimă a judecătorilor, în sensul acordării acestui drept începând cu 9 aprilie 2015, deoarece Legea nr. 71/2015 nu retroactivează, ci se aplică de la data intrării sale în vigoare. Se invocă în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul că sporul solicitat nu este un drept fundamental, ci un drept salarial suplimentar, în privinţa căruia statul are o marjă largă de apreciere cu privire la momentul la care se acordă şi persoanele care beneficiază. S-au ataşat sentinţele nr. 49/CA din 19 ianuarie 2017, definitivă, şi nr. 767/CA din 22 mai 2017, aflată în recurs.

28. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară:

Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat următoarele:

Opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu este că, în aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a acestei legi au dreptul la sumele compensatorii reprezentând sporul de 25% pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Hunedoara este în sensul respingerii cererilor cu acest obiect.

Tribunalul Alba a comunicat 6 hotărâri judecătoreşti, una definitivă, 4 suspendate în condiţiile art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi una aflată în termenul de exercitare a recursului. Hotărârile cuprind soluţii de admitere a cererilor de acordare a sporului de 25%, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 şi pe Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 09.11.2016 (Decizia nr. 23/2016).

Curtea de Apel Cluj a comunicat Sentinţa nr. 935 din 13 aprilie 2017 a Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, atacată cu recurs, prin care s-a admis acţiunea pentru acordarea sporului de 25%, fundamentată pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, precum şi pe Decizia nr. 23/2016.

Curtea de Apel Constanţa a comunicat că la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost identificate trei dosare având ca obiect problema de drept precizată, din care unul a fost soluţionat definitiv în sensul recunoaşterii dreptului invocat, iar în celelalte cauze judecata s-a suspendat în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă. S-a ataşat Decizia nr. 940/CA din 23 noiembrie 2016 a acestei secţii.

Curtea de Apel Galaţi a comunicat opinia judecătorilor Secţiei pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii unei asemenea cereri.

Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că, în lipsa unei decizii similare cu cea privind sporul de doctorat, dată şi în materia dreptului la sporul de studii superioare, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei nu are căderea să aprecieze prin analogie şi asupra altei chestiuni de drept. S-au ataşat sentinţele nr. 587 din 29 iunie 2016, nerecurată, nr. 427 din 23 mai 2016 şi nr. 483 din 8 iunie 2016, casate în recurs, cu consecinţa acordării sporului de 25%.

Curtea de Apel Oradea a comunicat Sentinţa nr. 195 din 2 februarie 2017 a Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea de acordare a sporului de 25% anterior intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, aflată în recurs.

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat Decizia nr. 1.957 din 6 decembrie 2016, pronunţată de Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi sentinţa atacată, cu soluţia de respingere a acţiunii, reţinându-se inexistenţa discriminării.

Celelalte curţi de apel nu au identificat hotărâri judecătoreşti relevante şi nici nu au comunicat opinii ale judecătorilor asupra problemei de drept în discuţie.

29. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

30. În urma verificărilor efectuate, se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării.

31. Astfel, prin Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7.082012, Curtea a constatat că „sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”.

32. În acest sens, Curtea Constituţională a mai pronunţat Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8.03.2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 915 din 10.11.2006, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12.12.2006, Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10.03.2009, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7.052009, Decizia nr. 487 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 371 din 2.06.2009, Decizia nr. 876 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17.08.2009, Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18.05.2010, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16.11.2010, Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24.11.2010, Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4.02.2011, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8.02.2012.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

33. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat, în principal, că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu este îndeplinită condiţia ca problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, faţă de Decizia nr. 21/2016, privind acordarea sporului de doctorat, ce s-ar putea aplica, prin analogie, şi în legătură cu sporul de studii superioare.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilităţii sesizării

34. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

35. Verificând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată îndeplinirea numai în parte a condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, astfel: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu judecarea recursului urmând să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze.

36. Ultimele două condiţii de admisibilitate, respectiv problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, nu sunt însă îndeplinite.

37. În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate”, verificarea întrunirii acesteia aparţine completului învestit cu pronunţarea hotărârii.

38. Din verificările efectuate a rezultat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior asupra acestei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în interesul legii sau o hotărâre prealabilă cu acest obiect.

39. La prima vedere, în absenţa identificării unei dezlegări anterioare a aceleiaşi chestiuni de drept, condiţia noutăţii ar fi îndeplinită.

40. Nu trebuie însă pierdut din vedere faptul că acest caracter de noutate se pierde pe măsură ce o chestiune de drept similară a primit o dezlegare din partea instanţei supreme.

41. Deşi sporul de 25% pentru studii superioare instituit prin Ordonanţă Guvernului nr. 38/2003 este diferit de sporul de doctorat de 15% reglementat prin legi speciale [art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007 1, cu modificările şi completările ulterioare, pentru magistraţi şi prin art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare 2, pentru cadrele didactice], Decizia nr. 21/2016 privind sporul de doctorat se poate aplica prin analogie şi în legătură cu sporul de studii superioare, interpretarea textelor în discuţie decurgând din aceleaşi principii statuate de legile de salarizare care s-au succedat în timp şi impunându-se cu caracter obligatoriu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

42. În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte în niciun fel cerinţa noutăţii, aceasta trebuie să se circumscrie scopului instituţiei hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesităţii preîntâmpinării jurisprudenţei neunitare.

43. Or, în condiţiile în care mecanismul de interpretare şi aplicare a actelor normative în domeniul salarizării funcţionarilor publici [cu referire la art. 30 alin, (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010] a fost dezlegat cu valoare de principiu prin decizia menţionată, chiar dacă vizând alt spor, similar celui în discuţie, riscul unei practici neunitare nu mai subzistă.

44. Teoreticienii dreptului au considerat că este justificată sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile atunci când chestiunea de drept prezintă un element de noutate în sensul că, de exemplu, nu a mai fost analizată în doctrină sau nu a fost dedusă judecăţii anterior.

45. Pentru a nu se ajunge la abuz, chestiunea de drept respectivă trebuie să prezinte o dificultate suficient de mare, în aşa fel încât judecătorul cauzei să considere că, pentru a se înlătura orice incertitudini privitoare la securitatea sau stabilitatea raportului juridic dedus judecăţii, generate de modul în care se va pronunţa, se impune intervenţia instanţei supreme prin darea unei rezolvări de principiu,

46. Având în vedere că sporurile în discuţie, deşi reglementate prin acte normative diferite, au aceeaşi natură - sporuri pentru studii (superioare şi doctorale) şi acelaşi regim juridic, în sensul că s-au supus aceloraşi modificări în domeniul legilor salarizării, acordarea acestora se face prin analogie potrivit aceloraşi principii de interpretare a legii, ubi eadem ratio, ibi idem jus.

47. Analogia, ca procedeu tehnico-juridic de interpretare a legii, este consacrată de Codul civil, fiind interzisă doar atunci când textul analog conţine o regulă de principiu şi de drept comun, adică o normă cu caracter general, iar nu special, de strictă interpretare

48. Astfel, art. 10 din Codul civil, deşi intitulat „Interzicerea analogiei”, nu interzice analogia, ci doar enumera cazurile în care aceasta nu poate fi folosită, şi anume: în cazul legilor care derogă de la o dispoziţie generală, al acelora care restrâng exerciţiul unor drepturi civile, precum şi în cazul legilor care prevăd sancţiuni civile.

49. Şi Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, face trimitere la analogie, în art. 4 alin. (2), prin care prevede că judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Acest text este reluat în art. 5 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă (reglementând acelaşi principiu ca art. 3 din Codul civil de la 1864): „(1) Judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii. (2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

50. Prin urmare, nimic nu împiedică instanţele învestite cu soluţionarea cererilor în discuţie să recurgă la aceleaşi principii în interpretarea şi aplicarea legilor cu privire la acordarea sporului de studii superioare, ca şi în cazul normelor juridice ce reglementează sporul de doctorat.

51. Pentru toate aceste considerente,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel laşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 585/89/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 5 din Legea nr. 283/2011, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, în ceea ce priveşte acordarea sumelor compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25% de studii superioare, pentru funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2017.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu

 


1 Abrogat prin art. 48 pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

2 Art. 50 alin. (10) a fost abrogat prin art. 14 lit. m) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.