MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 99/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 99         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 1 februarie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 632 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Decizia nr. 679 din 2 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 689 din 7 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

50. - Decizie pentru eliberarea domnului Ciprian Pandea din funcţia de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului

 

51. - Decizie pentru numirea domnului Ciprian Pandea în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

52. - Decizie privind acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului doamnei Anca-Nicoleta Alexandrescu

 

53. - Decizie pentru exercitarea atribuţiilor comisarului general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

81. - Ordin al ministrului sănătăţii pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie Zam

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 632

din 17 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Claudiu Cristian Hurmuzescu în Dosarul nr. 1.692/4/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1,735 D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei a depus o cerere de judecată în lipsă.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că, în etapa executării pedepsei, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. Se face trimitere la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale referitoare la principiul anterior menţionat, fiind, date, ca exemplu, deciziile nr. 462 din 15 mai 2007 şi nr. 496 din 19 aprilie 2011, referitoare la soluţii legislative similare celei criticate în prezenta cauză. Distinct de cele reţinute de instanţa de contencios constituţional, prin jurisprudenţa anterior precizată, se susţine că judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu acţionează împreună cu administraţia penitenciarului, în cadrul procedurii de soluţionare a plângerii formulate împotriva măsurii luate de administraţia penitenciarului, ci în mod independent, conform art. 9 din Legea nr. 254/2013, având obligaţia de a asculta persoana supusă sancţiunii disciplinare şi de a administra probe, putând pronunţa dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru administraţia penitenciarului. Pentru aceste motive, soluţionarea de către acesta a plângerii formulate de persoana condamnată constituie un remediu, în sensul art. 13 din Convenţie. Aşa fiind, în ipoteza invocată de autorul excepţiei, nu există acces la o singură instanţă, adică la judecătorie, ci există acces şi la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, neexistând nicio raţiune pentru reglementarea unei căi de atac suplimentare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 548/C din 8 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.692/4/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Claudiu Cristian Hurmuzescu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale de respingere a contestaţiei promovate de acelaşi autor împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, prin care acesta a respins o plângere împotriva unei hotărâri a comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului în care autorul excepţiei se află în executarea unei pedepse privative de libertate, hotărâre prin care acestuia i-a fost aplicată o pedeapsă disciplinară.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituţionale şi neconvenţionale, întrucât privează persoana condamnată de exercitarea unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, împotriva hotărârii prin care judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul soluţionează contestaţia introdusă împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, prin care acesta a soluţionat plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină, pronunţată conform art. 103 din Legea nr. 254/2013. Se susţine că, pentru acest motiv, textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că situaţia juridică în care se află este similară cu cea a persoanei care solicită liberarea condiţionată şi care, conform art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, poate formula contestaţie împotriva hotărârii judecătoriei de respingere a cererii formulate în acest sens.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că persoana condamnată are posibilitatea de a supune analizei unui magistrat independent hotărârea comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului, prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, atât prin formularea unei plângeri împotriva unei astfel de hotărâri, cât şi prin promovarea unei contestaţii împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. Se mai arată că, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac se exercită în condiţiile legii. Se susţine, totodată, că autorul excepţiei nu formulează argumente referitoare la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 prin raportare la art. 1 din Constituţie şi că, de asemenea, nu se poate vorbi de o încălcare, prin textul criticat, a prevederilor constituţionale ale art. 16.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că, faptul că persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind, în acest sens, citată şi putând pune concluzii scrise, consacră caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de autorul excepţiei - Se face, de asemenea, trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în materie penală, conform căreia garanţiile specifice dreptului anterior menţionat nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepsei. Sunt menţionate, astfel, hotărârile din 23 septembrie 2004, 27 iunie 2006 şi 23 octombrie 2012, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Pilla împotriva Italiei, Szabo împotriva Suediei şi Ciok împotriva Poloniei. Se face, totodată, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 733 din 16 decembrie 2014. În fine, se arată că prevederile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 sunt constituţionale. Arată că reglementarea căilor de atac este de competenţa legiuitorului, care poate să stabilească, în cazul etapei executării pedepselor, o procedură specială, care să prevadă posibilităţi de contestare a hotărârilor pronunţate, diferite de cele existente în materie penală. Se mai susţine că dispoziţiile art. 6 din Convenţie nu sunt aplicabile În cazul executării pedepselor, făcându-se trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 mai 1990, 22 februarie 1995 şi 13 mai 2003, pronunţate în cauzele Adrian împotriva Austriei, A.B. împotriva Elveţiei şi Montcomet de Caumont împotriva Franţei.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „Hotărârea judecătoriei este definitivă*

13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 referitor la statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului, art. 13 cu privire la dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiilor art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 reglementează plângerea formulată împotriva hotărârii comisiei de disciplină, formată în cadrul penitenciarului în care petentul execută o pedeapsă penală privativă de libertate. Astfel, dacă împotriva unei persoane condamnate este declanşată o acţiune disciplinară, de către şeful secţiei penitenciarului în care aceasta este încarcerată, iar sancţiunea disciplinară dispusă prin hotărârea comisiei de disciplină, în urma parcurgerii procedurii prevăzute la art. 103 din Legea nr. 254/2013, este contestată de către persoana în cauză, aceasta are dreptul de a se adresa judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancţiunea disciplinară, prin formularea unei plângeri împotriva hotărârii comisiei de disciplină. În soluţionarea acestei plângeri, conform dispoziţiilor art. 104 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, judecătorul de supraveghere a privării de libertate este obligat să procedeze la ascultarea persoanei condamnate, la locul de deţinere, putând să procedeze, potrivit alin. (6) al aceluiaşi art. 104, la ascultarea oricărei alte persoane condamnate sau a oricărei alte persoane care desfăşoară activităţi în sistemul penitenciar. Plângerea analizată, conform procedurii anterior arătate, se soluţionează, potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 254/2013, prin încheiere motivată - La rândul său, această încheiere poate fi supusă, potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, căii de atac a contestaţiei, ai cărei titulari sunt persoana condamnată şi administraţia penitenciarului. Această contestaţie poate fi formulată, conform aceluiaşi alin. (9) al art. 104, la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul şi este soluţionată, potrivit art. 104 alin. (12) coroborat cu art. 39 alin. (14)-(19) din Legea nr. 254/2013, de urgenţă şi cu precădere, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului, însă cu ascultarea obligatorie a persoanei condamnate. Conform aceloraşi dispoziţii legale anterior menţionate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot depune memorii şi concluzii scrise.

15. Analizând procedura mai sus arătată, Curtea constată că aceasta prevede dreptul persoanei condamnate, care este nemulţumită de o soluţie a comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului în care este deţinută, de a supune respectiva soluţie, mai întâi controlului judecătorului de supraveghere a privării de libertate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul penitenciarului, iar apoi judecătoriei competente, aspecte ce constituie, contrar susţinerilor autorului excepţiei, garanţii ale dreptului de acces liber la justiţie, respectiv o aplicare, de către legiuitor, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, în ipoteza invocată în prezentul dosar.

16. De altfel, referitor la dreptul fundamental mai sus referit, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puţin odată, unei instanţe naţionale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă, prin aceeaşi jurisprudenţă, s-a arătat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, inclusiv în privinţa căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) şi, totodată, că dreptul de acces liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).

17. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 13 din Convenţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, norma convenţională anterior invocată presupune asigurarea unei căi de atac interne care să trateze fondul unei „plângeri admisibile”, conform Convenţiei, şi să ofere o soluţie adecvată (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunţată în Cauza Aii sic şi alţii împotriva Bosniei şi Herzegovinei, Croaţiei, Serbiei, Sloveniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, procedura de soluţionare a contestaţiei, formulată conform dispoziţiilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, este precedată de soluţionarea, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, a unei alte plângeri, cu privire la decizia administrativă a comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului în care petentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, aspecte care, coroborate cu dreptul de a formula contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, satisfac exigenţele dreptului la un recurs efectiv.

18. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 16 din Constituţie şi ale art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, Curtea reţine că autorul excepţiei compară situaţia persoanelor condamnate, care au interesul procesual de a promova o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate, conform dispoziţiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, cu cea a persoanelor care solicită liberarea condiţionată şi care, conform art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, pot formula contestaţie împotriva hotărârii judecătoriei de respingere a cererii promovate, în acest sens. Curtea reţine, însă, că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, determinate de natura distinctă a cererilor pe care le promovează. Astfel, în timp ce persoanele aflate în ipoteza autorului excepţiei formulează o cale de atac, reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 254/2013, împotriva unei decizii prin care se dispune o sancţiune disciplinară, pronunţată de o comisie de disciplină din cadrul unui penitenciar, sancţiune impusă ca urmare a nerespectării unor dispoziţii legale referitoare la executarea pedepselor în locurile de deţinere, persoanele care solicită liberarea condiţionată exercită un drept procesual, prevăzut în Codul de procedură penală, referitor la liberarea condiţionată, instituţie de drept penal substanţial, reglementată la art. 99-106 din Codul penal. Având în vedere aceste diferenţe, Curtea constată că reglementarea diferită a căilor de atac ce pot fi promovate de către cele două categorii de persoane, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, nu este de natură a încălca principiul constituţional şi convenţional al interzicerii discriminării. De altfel, cu privire la egalitatea în drepturi, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că aceasta nu înseamnă uniformitate şi că acesta nu interzice reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenţei de situaţii (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996 şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Claudiu Cristian Hurmuzescu în Dosarul nr. 1.692/4/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 679

din 2 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea „Nitroporos” - S.R.L. din Făgăraş, judeţul Braşov, în Dosarul nr. 602/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1516D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Aurel Lungu, prin Sindicatul Liber „Nitramonia Rompiro”. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.517D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Societatea „Nitroporos” - S.R.L. din Făgăraş, judeţul Braşov, în Dosarul nr. 604/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă.

4. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Lucian Cupu, prin Sindicatul Liber „Nitramonia Rompiro”. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.516D/2016 şi nr. 1.517D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.517D/2016 la Dosarul nr. 1.516D/2016, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit de modul de aplicare a legii, aspect ce nu poate fi soluţionat de Curtea Constituţională, potrivit competenţei sale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 2 iunie 2016, pronunţate în dosarele nr. 602/62/2015 şi nr. 604/62/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea „Nitroporos” - S.R.L. din Făgăraş cu prilejul soluţionării apelurilor formulate împotriva Sentinţei civile nr. 1.411 din 2 iulie 2015, pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarele nr. 602/62/2015 şi nr. 604/62/2015.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu sunt suficient de clare şi predictibile pentru a stabili cu exactitate care sunt toate drepturile de care ar fi beneficiat salariatul, cuantumul majorărilor, indexărilor şi actualizărilor aplicate la momentul calculului despăgubirii şi momentul de la care se dispune reintegrarea acestuia, iar aprecierea tuturor acestor aspecte este lăsată în competenţa instanţei de judecată.

9. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele trebuie să se bucure de plenitudine de jurisdicţie, atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât trebuie să aibă competenţa să analizeze toate chestiunile de fapt şi de drept pertinente pentru litigiul cu care au fost învestite. De asemenea, arată că legea impune un anumit cuantum al despăgubirii, norma fiind suficient de clară şi predictibilă, chiar dacă are caracter general, având în vedere că lasă instanţei posibilitatea de a analiza, pe baza probelor, care este prejudiciul efectiv suferit, în raport cu particularitatea fiecărei speţe. În plus, instanţa de judecată susţine că ceea ce solicită autorul excepţiei nu se poate realiza, deoarece sunt aspecte particulare, care ţin de executarea unei hotărâri judecătoreşti în funcţie de petitele contestaţiei, de ceea ce s-a cerut, angajatorul având dreptul de a-şi exprima şi el un mod de calcul al acestor pretenţii şi de a le contestata.

10. În ceea ce priveşte texul art. 80 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă arată că acest text de lege, împreună cu dispoziţiile art. 80 alin. (3) din acelaşi act normativ impun cerinţa ca salariatul să solicite în mod expres repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, iar momentul de la care se poate cere repunerea în situaţia anterioară ţine de aplicarea şi interpretarea principiului restitutio în integrum, în cazul în care contestatorul nu invocă expres încetarea contractului individual de muncă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, arată că argumentele expuse de autorul excepţiei pun în evidenţă anumite lacune ale legii şi aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, care nu intră în competenţa instanţei de control constituţional, ci a instanţelor de judecată.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora: (1) în cazul În care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

(2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.”

16. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitor la Obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai analizat dispoziţiile de lege criticate în raport cu critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 1 iulie 2016, paragraful 16, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Codul muncii fac parte din secţiunea 7 „Controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale” a capitolului V „încetarea contractului individual de muncă” şt stabilesc că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Astfel, dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară deciziei de concediere, aceasta fiind o consecinţă firească a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Obligaţia angajatorului de plată a acestor despăgubiri operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere, ope legis. Spre deosebire de aceasta, reintegrarea în funcţia deţinută anterior poate avea loc numai dacă cel concediat solicită expres acest lucru instanţei judecătoreşti. În acest sens, art. 80 alin. (2) din Codul muncii prevede că „La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”, iar alin. (3) prevede că, „în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti. “

18. Analizând criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 574 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 1 august 2016, paragrafele 13-16, a reţinut că, potrivit textului din Constituţie invocat, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens Curtea a precizat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Curtea a observat, în acelaşi timp, că, pentru legiuitor, poate fi dificil să redacteze legi de o precizie totală şi a considerat că o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, fără a afecta însă previzibilitatea legii. Raportând aceste considerente la critica de neconstituţionalitate analizată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 sunt formulate cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. De asemenea, Curtea a apreciat că aspectele referitoare la calculul despăgubirii, momentul cu care se dispune reintegrarea salariatului sau aspectul ce se referă la vechimea în muncă, vizează chestiuni ce ţin de aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, ceea ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.

19. fot cu privire la aceleaşi aspecte, Curtea, prin Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2016, paragraful 20, a reţinut că „în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiţiei. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi.”

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21, Pentru considerentele expuse. În temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea „Nitroporos” - S.R.L. din Făgăraş, judeţul Braşov, în dosarele nr. 602/62/2015 şi nr. 604/62/2015 ale Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 689

din 7 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Sergiu Lucinschi în Dosarul nr. 3.991/2/2015 (2.380/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.909D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Referitor la noţiunea de „constrângere” se arată că aceasta a prezentat continuitate în reglementare, fiind prevăzută şi prin dispoziţiile Codului penal din 1969, la lămurirea înţelesului acesteia contribuind atât doctrina, cât şi jurisprudenţa. Se face, de asemenea, trimitere la sensul noţiunii analizate prevăzut de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. În mod similar, în ceea ce priveşte sintagma „în scopul de a dobândi, în mod injust, un folos patrimonial, se susţine că aceasta nu este lipsită de claritate, jurisprudenţa şi doctrina arătând că, într-o astfel de ipoteză, este sancţionat orice demers prin care se încearcă obţinerea, pe cale injustă, a unui folos, Se arată că folosul anterior precizat poate fi legal datorat, întrucât ceea ce sancţionează legea penală este maniera injustă sau nelegală prin care se încearcă dobândirea acestuia. De asemenea, folosul prevăzut la art. 207 din Codul penal poate fi de natură patrimonială sau nepatrimonială, în cazul acestuia legiuitorul prevăzând două variante infracţionale, în funcţie de natura folosului. Se conchide că destinatarul textelor criticate are suficiente repere, pentru a~şi adapta conduita la exigenţele normele penale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 14 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.991/2/2015 (2.380/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, excepţie invocată de Sergiu Lucinschi într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele criticate sunt neconstituţionale şi neconvenţionale, întrucât sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Se susţine, în acest sens, că noţiunea de „constrângere” şi sintagma „în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial” sunt ambigue, motiv pentru care dau naştere la interpretări arbitrare şi la abuzuri ale organelor judiciare. Totodată, dispoziţiile art. 207 din Codul penal sunt comparate, de autorul excepţiei, cu prevederile art. 193 şi art. 233 din Codul penal, ce reglementează infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi de tâlhărie, despre care afirmă că prevăd, cu exactitate, conduita sancţionată, dar şi cu cele ale art. 194 din Codul penal din 1969, prin care era reglementată infracţiunea de şantaj, dispoziţii legale care, în opinia sa, respectau exigenţele de calitate a legii, întrucât cuprindeau expresia „prin violenţă sau ameninţare”, care arăta cum trebuie să fie săvârşite faptele de şantaj pentru a primi această încadrare juridică. Se susţine că, prin eliminarea din cuprinsul textului criticat a sintagmei anterior menţionate, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj nu mai poate fi determinat.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal sunt clare, precise şi previzibile, textul criticat fiind, totodată, în acord cu prevederile art. 7 din Convenţie.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şt Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la sintagma „în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial” se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, despre care se susţine că este aplicabilă şi în prezenta cauză. În ceea ce priveşte noţiunea de „constrângere”se arată că sensul acesteia este cel uzual şi că legiuitorul a folosit acest sens, renunţând, în mod intenţionat, la expresia „prin violenţă sau ameninţare”, pentru a nu limita variantele de săvârşire a infracţiunii analizate la cele anterior menţionate. Cu privire la standardele de calitate a legii se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 şi nr. 1 din 11 ianuarie 2012, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind date ca exemplu hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996 şi 4 mai 2000, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, şi Rotaru împotriva României, paragraful 55, prin care au fost arătate criteriile prin care se asigură standardele de calitate a legii şi de legalitate a incriminării.

9. Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se susţine că prevederile art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal respectă exigenţele dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 7 din Convenţie. Se face trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 5 ianuarie 2000 şi 8 iulie 2008, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Fener Rum Pathkligi împotriva Turciei, paragraful 70. Se susţine că textul criticat este clar, precis şi previzibil.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, care au următorul cuprins: „(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu Iacă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. [...]

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”

13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1), alin. (3) şi alin. (5) referitor la statul român. art. 11 alin. (1) şi alin. (2) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (12) cu privire la legalitatea pedepsei, precum şi prevederilor art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ce reglementează dreptul la un proces echitabil şi principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie referitor la protecţia proprietăţii.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, într-adevăr, noţiunea de „constrângere” nu este definită în legislaţia penală sau în cea procesual penală, aspect ce denotă intenţia legiuitorului de a conferi cuvântului criticat sensul său uzual. În limbajul curent, prin „constrângere” se înţelege determinarea unei persoane să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale. Cum infracţiunea, în a cărei reglementare este folosit substantivul analizat, este o infracţiune împotriva libertăţii persoanei, mai exact împotriva libertăţii de ordin moral a persoanei, pentru că aceasta nu presupune o privare de libertate, în sens fizic, constrângerea exercitată împotriva subiectului pasiv al infracţiunii de şantaj trebuie să îi producă acestuia o stare de temere, de natură a-l determina să acţioneze conform conduitei prevăzute în dispoziţia normei de incriminare. Prin urmare, constrângerea, astfel exercitată, reprezintă punerea în mişcare a unei forţe exterioare subiectului pasiv al infracţiunii, care poate fi de natură fizică sau morală. În cazul constrângerii fizice, aceasta poate fi exercitată, în mod direct, prin energia fizică a făptuitorului sau prin punerea în mişcare, de către acesta, a unei alte energii de aceeaşi natură, capabilă să înfrângă rezistenţa fizică a subiectului pasiv. Spre deosebire de aceasta, constrângerea psihică se exercită prin efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că, în viitor, ea sau o altă persoană apropiată ei va suporta un rău, care va provoca o pagubă. În ambele cazuri, pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii, constrângerea trebuie să fie efectivă.

15. Având în vedere aceste particularităţi ale infracţiunii de şantaj şi, în mod special, obiectul său juridic, care are în vedere libertatea morală a persoanei, legiuitorul nu a prevăzut, în cuprinsul normei de incriminare criticate, modalităţile concrete de realizare a constrângerii, cum ar fi cele „prin violenţă sau ameninţare”, invocate de autorul excepţiei, evitându-se, astfel, restrângerea, în mod nejustificat, a sferei de aplicare a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul penal. În acest fel intră sub incidenţa dispoziţiei legale analizate toate formele de constrângere, care au ca rezultat determinarea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, săvârşite în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, indiferent de acţiunile sau inacţiunile prin care constrângerea este executată.

16. Aceste aspecte nu sunt, însă, de natură a lipsi prevederile art. 207 alin. (1) din Codul penal de claritate, precizie şi previzibilitate, textul criticat respectând condiţiile de calitate a legii, impuse prin dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

17. Referitor la sintagma „în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 207 alin. (3) din Codul penal, aceasta indică, în mod explicit, faptul că infracţiunea de şantaj, în forma prevăzută prin textul criticat, este săvârşită cu intenţie directă, respectiv în vederea dobândirii unui folos, de către subiectul activ al infracţiunii sau de către o altă persoană. Acest folos poate să prevină de la orice persoană, nu doar de la cea constrânsă. Întrucât scopul infracţiunii nu este cel de lezare a victimei, ci are în vedere procurarea respectivului beneficiu. În mod evident, folosirea de către legiuitor a cuvântului „patrimonial”, în cuprinsul sintagmei criticate, denotă caracterul direct evaluabil în bani al respectivului folos, care, de altfel, deosebeşte forma de bază a infracţiunii de şantaj, reglementată la art. 207 alin. (1) din Codul penal, de cea agravată, prevăzută la alin. (3) al aceluiaşi articol. În fine, utilizarea cuvântului „injust”, în cuprinsul normei de incriminare supuse controlului de constituţionalitate, relevă caracterul incorect şi nelegal al modalităţii de obţinere a folosului vizat, respectiv prin restrângerea libertăţii persoanei.

18. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 207 alin. (3) din Codul penai sunt clare, precise şi previzibile, nefiind de natură a încălca dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

19. Pentru motivele mai sus arătate, prevederile art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal corespund exigenţelor principiului legalităţii incriminării, reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi (a art. 7 din Convenţie. În acest sens, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 31, instanţa de contencios constituţional, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepsei, a reţinut că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, una dintre tehnicile standard de reglementare constând în recurgerea, mai degrabă, la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a statuat că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică şi că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare existând întotdeauna. Prin aceeaşi jurisprudenţă s-a arătat că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. S-a reţinut, de asemenea, că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dublilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. S-a conchis că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (hotărârile din

22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013, pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Deal Io Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).

20. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de drept penal substanţial, iar garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal.

21. Totodată, Curtea constată că nu sunt aplicabile în prezenta cauză nici dispoziţiile constituţionale are art. 1 alin. (1) şi alin. (3), întrucât acestea definesc statul român, şi nici cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie referitor la protecţia proprietăţii.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sergiu Lucinschi în Dosarul nr. 3.991/2/2015 (2.380/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru eliberarea domnului Ciprian Pandea din funcţia de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului

 

În temeiul art. 15 lit. c), art. 19 şi art. 211 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ciprian Pandea se eliberează din funcţia de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 1 februarie 2018.

Nr. 50.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Ciprian Pandea în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

În temeiul art. 15 lit. c) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ciprian Pandea se numeşte în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti. 1 februarie 2018.

Nr. 51.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului doamnei Anca-Nicoleta Alexandrescu

 

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - Se acordă doamnei Anca-Nicoleta Alexandrescu calitatea de consilier onorific al prim-ministrului.

Art. 2. - Activitatea doamnei Anca-Nicoleta Alexandrescu este neremunerată.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 1 februarie 2018.

Nr. 52.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru exercitarea atribuţiilor comisarului general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu

 

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, atribuţiile comisarului general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, se exercită de către domnul Szep Robert, comisar general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, până la numirea conducătorului instituţiei, potrivit legii.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 1 februarie 2018.

Nr. 53.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie Zam

 

Având în vedere:

- Referatul de aprobare al Direcţiei management şi structuri sanitare nr. FB 749/2018;

- Adresa Spitalului de Psihiatrie Zam nr. 3.434/2017,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) şi art. 14 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie Zam, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, Art. 2. - Structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Spitalul de Psihiatrie Zam vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publica în Monitorul Oficial al României Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

 

Bucureşti, 23 ianuarie 2018.

Nr. 81.

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie Zam

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Spitalul de Psihiatrie Zam, denumit în continuare spitalul, este unitatea sanitară publică, cu personalitate juridică, înfiinţată în anul 1973, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Art. 2. - Spitalul are sediul în localitatea Zam, Strada Principală nr. 270, judeţul Hunedoara.

 

CAPITOLUL II

Obiectul de activitate al spitalului

 

Art. 3. - Spitalul Zam este unicul spital de monospecialitate (psihiatrie) din judeţul Hunedoara şi asigură asistenţă medicală psihiatrică pentru cazurile cele mai severe din întreg judeţul, având un număr de 350 de paturi, organizate pe 6 secţii, din care 2 secţii de psihiatrie cronici,

Art. 4. - În spital sunt tratate cazuri din întreg judeţul Hunedoara şi din judeţele alăturate:

a) majoritatea cazurilor noi de îmbolnăvire (debuturile) de schizofrenie sub toate formele clinice, psihoze paranoide, psihoze organice, tulburări schizoafective, tulburări afective bipolare (episoade maniacale şi depresive severe):

b) toate cazurile de psihoze endogene şi/sau organice cu agitaţie psihomotorie sau stări confuze severe;

c) majoritatea depresiilor severe recurente cu agitaţie sau inhibiţie psihomotorie şi cele cu risc suicidar.

 

CAPITOLUL III

Conducerea unităţii

 

Art. 5. - Conducerea Spitalului de Psihiatrie Zam este asigurată de:

a) consiliul de administraţie;

b) comitetul director;

c) manager.

Art. 6. - Conducerea spitalului acţionează cu diligenta pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale şi răspunde de integritatea acestuia, precum şi de întocmirea şi prezentarea la termenele stabilite a situaţiei patrimoniului în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

A. Consiliul de administraţie

Art. 7. - (1) în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul spitalului funcţionează un consiliu de administraţie, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare şi funcţionare a spitalului.

(2) Managerul unităţii participă la şedinţele Consiliului fără drept de vot.

Art. 8. - Consiliul de administraţie are atribuţii conform art. 187 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

B. Comitetul director

Art. 9. - (1) Comitetul director este format din: managerul Spitalului de Psihiatrie Zam, directorul medical şi directorul financiar-contabil.

(2) Comitetul director are atribuţii conform Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 921/2006 pentru stabilirea atribuţiilor comitetului director din cadrul spitalului public.

Art. 10. - Directorul medical şi directorul financiar-contabil au atribuţii generale şi specifice conform Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.628/2007 privind aprobarea modelului contractului de administrare a spitalului public din reţeaua Ministerului Sănătăţii.

C. Managerul

Art. 11. - (1) Spitalul este condus de către un manager. Acesta încheie un contract de management cu Ministerul Sănătăţii pe o perioadă de 3 ani. Contractul poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanţă stabilite de către Ministerul Sănătăţii.

(2) Atribuţiile managerului sunt prevăzute în contractul de management, conform ordinului ministrului sănătăţii.

 

CAPITOLUL IV

Structura organizatorică

 

Art. 12. - Structura organizatorică a Spitalului de Psihiatrie Zam este constituită din:

1. secţia psihiatrie I - cronici;

2. secţia psihiatrie II;

3. secţia psihiatrie Iii;

4. secţia psihiatrie IV - cronici;

5. secţia psihiatrie V;

6. secţia psihiatrie VI;

7. farmacie;

8. laborator analize medicale;

9. laborator radiologie şi imagistică medicală;

10. laborator recuperare, medicină fizică şi balneologie (bază de tratament);

11. cabinet psihologie;

12. cabinet asistenţă socială;

13. birou de evaluare şi statistică medicală;

14. biroul de management al calităţii serviciilor medicale;

15. compartimentul ergoterapie;

16. compartiment prevenire şi control infecţii nosocomiale;

17. aparat funcţional.

 

CAPITOLUL V

Atribuţiile secţiilor şi compartimentelor

 

A. Structuri cu paturi

Art. 13. - (1) Secţiile medicale sunt organizate în sistem pavilionar şi sunt conduse de către un medic şef/coordonator de secţie, ajutat de asistentul medical şef.

(2) Secţiile cu paturi internează cazurile după profilul patologiei indiferent de teritoriul din care provin, internări la cerere cu aprobarea şefului de secţie, pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, transfer de la altă unitate spitalicească şi internări la cerere cu plată.

(3) Externarea pacienţilor se face pe baza biletului de ieşire din spital întocmit de medicul curant şi semnat de medicul şef de secţie. Biletul de ieşire din spital se înmânează pacientului, iar foaia de observaţie se îndosariază.

(4) Pacientul poate părăsi spitalul şi la cerere, dar numai după ce i s-au adus la cunoştinţă consecinţele acestei hotărâri asupra stării sale de sănătate, consemnată în foaia clinică şi semnată de medicul curant şi de pacient,

Art. 14. - Secţiile medicale au în principal următoarele atribuţii:

a) examinează imediat şi complet bolnavul, asigură primul ajutor şi asistenţă medicală calificată până la internarea în secţie;

b) supraveghează să se execute îmbăierea bolnavilor, dezinfecţia şi deparazitarea (când este cazul) acestora şi a efectelor, transportul în secţie, consemnează în registrul de internări datele referitoare la diagnostic, modul de rezolvare, semnează şi îşi pune parafa;

c) execută tratamente pentru bolnavii care nu necesită sau refuză internarea;

d) repartizează pe saloane şi examinează bolnavii în ziua internării, efectuând în cel mai scurt timp toate investigaţiile necesare stabilirii diagnosticului;

e) asigură tratamentul medical complet, individualizat în raport cu starea pacientului, cu forma şi stadiul evolutiv al bolii, medicaţia, alimentaţia dietetică,  materialele sanitare, instrumentarul şi aparatura medicală necesară;

f) asigură permanent, 24 de ore din 24, asistenţa medicală necesară pe tot timpul spitalizării;

g) verifică administrarea corectă a medicaţiei, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;

h) asigură pacienţilor condiţiile unui regim raţional de odihnă, servire a mesei, de igienă personală, de vizitare din partea aparţinătorilor şi de legătură cu familia;

i) transmite concluziile diagnostice şi terapeutice, pentru pacienţii externaţi, medicilor de familie, prin scrisoare medicală;

j) organizează perfecţionarea profesională a tuturor categoriilor de salariaţi pentru ridicarea continuă a nivelului profesional, precum şi instruirea personalului medico-sanitar aflat în stagii practice;

k) analizează periodic calitatea asistenţei medicale acordată bolnavilor, precum şi alte aspecte legate de buna organizare şi funcţionare a secţiei

B. Structuri fără paturi

Art. 15. - Farmacia cu circuit închis a spitalului are, în principal, următoarele atribuţii:

a) asigură aprovizionarea ritmică şi constantă cu medicamente în conformitate cu planul de aprovizionare aprobat de comitetul director al spitalului;

b) este responsabilă cu realizarea necesarului anual şi lunar de medicamente;

c) organizează, coordonează şi controlează prin autoinspecţie, procedura de depozitare a medicamentelor, materialelor sanitare;

d) aplică la nevoie procedura de retragere a produsului medicamentos, conform procedurii agreate;

e) stabileşte procedura de eliberare a produselor către secţiile spitalului şi comunicarea ei către personalul de specialitate;

f) gestionează baza de date privind consumul de medicamente pentru bolnavii internaţi;

g) efectuează recepţia produselor farmaceutice pe baza documentelor de primire;

h) participă la întocmirea necesarului privind aprovizionarea cu medicamente, depozitarea şi păstrarea lor în condiţii corespunzătoare;

i) verifică termenul de valabilitate a medicamentelor şi substanţelor farmaceutice;

j) răspunde pentru lipsuri sau plusuri constatate de comisia de inventariere constituită de managerul spitalului, în condiţiile legii;

k) asigură activitatea de monitorizare a temperaturii în oficină, receptură şi frigiderele care se găsesc în farmacie.

Art. 16. - Laboratorul de analize medicale are, în principal, următoarele atribuţii:

a) recepţionează şi înregistrează probele biologice recoltate în secţiile medicale;

b) efectuează analize de biochimie, hematologie, imunologie şi toxicologie pentru pacienţii internaţi în spital;

c) validează analizele pe baza controlului intern al rezultatelor şi le înregistrează în evidenţele laboratorului,

d) elaborează buletinele de analiză şi le distribuie secţiilor;

e) efectuează controlul intern al rezultatelor analizelor de laborator;

f) întocmeşte şi gestionează baza de date privind consumul de reactive şi rezultatele analizelor de laborator.

Art. 17. - Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală are, în principal, următoarele atribuţii:

a) efectuează examinarea cu izotopi radioactivi în funcţie de contextul clinic, indicaţiile şi aportul în stabilirea diagnosticului;

b) identifică riscurile şi contraindicaţiile pentru bolnavi;

c) urmăreşte reducerea la minim a riscului de suprairadiere sau contaminare;

d) înregistrează rezultatele examenelor radiologice;

e) urmăreşte evoluţia afecţiunilor bolnavului iradiat.

Art. 18. - Laboratorul de recuperare, medicină fizică şi balneologie (baza de tratament) are, în principal, următoarele atribuţii:

a) aplică procedurile existente cu toţi parametrii agentului fizic în vederea recuperării medicale conform prescripţiei medicului;

b) supraveghează starea pacientului pe perioada aplicării procedurilor fizioterapeutice;

c) consemnează pe fişele de tratament procedurile efectuate pacientului.

Art. 19. - Cabinetul de psihologie are, în principal, următoarele atribuţii:

a) efectuează teste psihologice şi consiliere psihologică pentru bolnavii internaţi;

b) întocmeşte fişa de observaţie psihologică a pacientului;

c) urmăreşte reinserţia pacientului în societate;

d) participă la activităţi de terapie ocupaţională.

Art. 20. - Cabinetul de asistenţă socială are, în principal, următoarele atribuţii:

a) acordă sprijin persoanelor internate în vederea obţinerii unor ajutoare băneşti, materiale, sociale, pensii etc.;

b) se ocupă de obţinerea actelor de identitate de la organele în drept în cazul persoanelor fără acte;

c) face demersurile necesare în vederea obţinerii anchetelor sociale de la primăriile din localităţile de reşedinţă a pacienţilor internaţi în spital.

Art. 21. - Biroul de evaluare şi statistică medicală are, în principal, următoarele atribuţii:

a) înregistrează şi completează documente pentru pacienţii internaţi;

b) verifică şi centralizează date statistice;

c) raportează date statistice către Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, Ministerul Sănătăţii, Centrul Naţional de Statistică şi alte instituţii abilitate.

Art. 22. - Compartimentul de ergoterapie desfăşoară activităţi de ergoterapie pentru pacienţii internaţi în spital.

Art. 23. - Compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale are, în principal, următoarele atribuţii:

a) elaborează planul anual de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale;

b) asigură supravegherea epidemiologică a infecţiilor nosocomiale şi a cazurilor de boli transmisibile prin colectarea, înregistrarea, analiza, interpretarea şi diseminarea datelor;

c) verifică respectarea normelor de igienă, igiena produselor alimentare, în special a celor dietetice, a normelor de sterilizare şi menţinerea sterilităţii materialelor sanitare şi a soluţiilor injectabile;

d) propune şi iniţiază activităţi complementare de prevenţie sau control cu caracter de urgenţă, în cazul unor situaţii de risc sau focar de infecţie nosocomială;

e) organizează şi realizează programe instructiv-educative, colaborând cu personalul calificat din secţii/compartimente;

f) coordonează elaborarea şi actualizarea anuală, împreună cu conducerile secţiilor a Ghidului de prevenire a infecţiilor nosocomiale;

g) implementează şi evaluează activitatea de prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale;

Art. 24. - Structura management al calităţii serviciilor medicale are, în principal, următoarele atribuţii:

a) pregăteşte şi analizează Planul anual al managementului calităţii;

b) coordonează activităţile de elaborare a documentelor sistemului de management al calităţii:

1. manualul calităţii;

2. procedurile;

c) coordonează şi implementează programul de acreditare a tuturor serviciilor oferite în cadrul unităţii, pe baza procedurilor operaţionale specifice fiecărei secţii, laborator etc. şi a standardelor de calitate;

d) coordonează şi implementează procesul de îmbunătăţire continuă a calităţii serviciilor;

e) colaborează cu toate structurile unităţii în vederea îmbunătăţirii continue a sistemului de management al calităţii;

f) implementează instrumente de asigurare a calităţii şi de evaluare a serviciilor oferite;

C. Structura aparatului funcţional

Art. 25. - Biroul financiar-contabilitate are, în principal, următoarele atribuţii:

a) organizarea contabilităţii conform prevederilor legale şi asigurarea efectuării corecte şi la timp a înregistrărilor;

b) organizarea analizei periodice a utilizării bunurilor materiale şi luarea măsurilor necesare împreună cu celelalte birouri şi servicii din unitate, în ceea ce priveşte stocurile disponibile, supranormative, fără mişcare sau cu mişcare lentă sau pentru prevenirea oricăror altor imobilizări de fonduri;

c) întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a dărilor de seamă contabile;

d) exercitarea controlului financiar preventiv în conformitate cu dispoziţiile legale;

e) participarea la organizarea sistemului informaţional al unităţii, urmărind folosirea cât mai eficientă a datelor contabilităţii;

f) organizarea evidenţei tehnico-operative şi gestionare; asigurarea ţinerii lor corecte şi la zi;

g) organizarea inventarierii periodice a mijloacelor materiale şi regularizarea diferenţelor constatate;

h) întocmirea proiectelor privind bugetul de venituri şi cheltuieli;

i) efectuarea corectă şi în conformitate cu dispoziţiile legale a operaţiunilor de încasări şi plăţi în numerar;

j) se ocupă de creditele necesare, corespunzător comenzilor şi contractelor emise, în limita creditelor aprobate;

k) verificarea documentelor justificative de cheltuieli sub aspectul formei, conţinutului şi legalităţii operaţiunii;

l) întocmirea propunerilor de plan casa pentru plăţi în numerar;

m) luarea măsurilor necesare pentru asigurarea integrităţii patrimoniului şi pentru recuperarea pagubelor produse;

n) urmăreşte înscrierea în Registrul privind operaţiunile prezentate la viza de control financiar preventiv a documentelor prezentate la viza de control financiar preventiv;

o) respectă termenul stabilit prin decizie internă pentru acordarea/refuzului vizei de control financiar preventiv,

Art. 26. - Biroul RUNOS are, în principal, următoarele atribuţii:

a) aplicarea legislaţiei în domeniul managementului resurselor umane privind angajarea, evaluarea, perfecţionarea profesională a resurselor umane din cadrul unităţii;

b) asigură întocmirea documentaţiilor privind modificarea/ actualizarea organigramei spitalului, a numărului de posturi, a statului de funcţii;

c) efectuează lucrări privind încheierea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă, precum şi acordarea tuturor drepturilor prevăzute de legislaţia muncii;

d) urmăreşte întocmirea şi actualizarea de către conducătorii de compartimente/secţii a fişelor de post şi asigură gestionarea lor conform prevederilor legale;

e) gestionează procesul de realizare a evaluării şi întocmirea rapoartelor/fişelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale;

f) stabileşte şi actualizează conform reglementărilor legale, salariile de încadrare şi celelalte drepturi salariate pentru personalul din cadrul unităţii spitaliceşti;

g) asigură introducerea în baza de date a informaţiilor referitoare la personal şi actualizează baza cu datele noilor angajaţi;

h) întocmeşte şi actualizează registrul de evidenţă a salariaţilor;

i) asigură secretariatul comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilor vacante şi întocmeşte lucrările privind încadrarea în muncă a candidaţilor declaraţi admişi pe baza proceselor-verbale ale comisiilor, în conformitate cu prevederile legale;

j) calculează vechimea în specialitate şi vechimea în muncă la încadrare;

k) execută lucrările de normare a personalului aplicând criteriile de normare din normativele în vigoare;

l) fundamentează fondul de salarii necesar personalului din unitate în vederea întocmirii proiectului de buget de venituri şi cheltuieli;

m) întocmeşte lunar documentaţia necesară pentru salarizare;

n) întocmeşte şi transmite situaţiile periodice solicitate de Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, Direcţia Generală a

Finanţelor Publice Hunedoara, Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara, Ministerul Sănătăţii;

o) asigură operarea programărilor şi efectuării concediilor de odihnă ale angajaţilor;

p) întocmeşte formalităţile în vederea acordării de concedii cu/fără plată şi ţine evidenţa acestora;

q) eliberează la cerere adeverinţe privind calitatea de salariat care atestă vechimea în muncă sau drepturile salariale;

r) întocmeşte documentaţia privind sancţionarea personalului unităţii în baza raportului Comisiei de disciplină;

s) întocmeşte orice alte lucrări prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

t) execută la termenul precizat orice alta lucrare repartizată de către conducerea unităţii privind problemele specifice serviciului RUNOS.

Art. 27. - Compartimentul juridic are, în principal, următoarele atribuţii:

a) asigură reprezentarea cererilor unităţii în faţa organelor de judecată şi căilor de atac;

b) asigură consultanţa de specialitate conducătorului instituţiei şi şefilor de compartimente în vederea aplicării prevederilor actelor normative specifice;

c) urmăreşte apariţia dispoziţiilor cu caracter normativ şi semnalarea organelor de conducere asupra sarcinilor ce le revin unităţilor sanitare potrivit acestor dispoziţii;

d) avizează legalitatea măsurilor şi actelor ce urmează să se stabilească de conducerea unităţii;

e) participă la negocierea şi încheierea contractelor;

f) avizează contractele de munca şi deciziile emise de conducerea unităţii.

Art. 28. - Serviciul achiziţii publice-contractare are, în principal, următoarele atribuţii:

a) fundamentează şt elaborează planul anual de achiziţii publice pe baza solicitărilor fiecărei secţii/compartiment;

b) elaborează şi actualizează pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale spitalului programul anual de achiziţii publice, ca instrument managerial pe baza căruia se planifică procesul de achiziţie;

c) întocmeşte planul anual de achiziţii al anului în curs, în baza datelor cuprinse în planul anual de achiziţii precedent, a balanţei contabile la data de 31 decembrie, a necesarului cuprins în planul transmis de către şefii de secţie şi compartimente;

d) stabileşte şi verifică cerinţele minime de selectare;

e) stabileşte şi verifică respectarea criteriilor de atribuire şi a cerinţelor legate de garanţia de participare;

f) elaborează documentaţia de atribuire şi a legalităţii procedurilor de achiziţie;

g) verifică publicarea anunţurilor de atribuire în Serviciul electronic de achiziţii publice.

Art. 29. - Biroul administrativ are, în principal, următoarele atribuţii:

a) organizează, îndrumă şi răspunde de întocmirea planurilor de reparaţii capitale, dotare, construcţii, aprovizionare şi transport;

b) aprobă documente legate de gestionare a bunurilor, mişcarea obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe în unitate şi ieşirea acestora din unitate conform normelor în vigoare;

 c) elaborează măsuri pentru aprovizionarea ritmică a unităţii, pentru reducerea consumurilor şi optimizarea stocurilor de materiale;

d) coordonează activităţile de întreţinere şi reparaţii a clădirilor şi instalaţiilor aferente;

e) participă la inventarierea generală a patrimoniului şi întocmeşte actele necesare declasării obiectelor de inventar ce îndeplinesc condiţiile potrivit legii, casarea acestora şi valorificarea deşeurilor recuperate;

f) asigură păstrarea şi arhivarea în condiţii de securitate a documentelor predate la arhiva unităţii conform legislaţiei în domeniu;

g) administrează clădirile spitalului şi perimetrul acestuia:

h) remediază defecţiunile ce pot conduce la accidente de muncă în unitate:

i) administrează şi exploatează parcul auto din dotarea unităţii;

j) realizează activităţi de protecţie a mediului cu respectarea şi aplicarea legislaţiei în vigoare;

k) identifică riscurile asociate activităţilor pe care le dezvoltă în vederea realizării obiectivelor specifice structurii.

Art. 30. - Compartimentul aprovizionare-transport are, în principal, următoarele atribuţii:

a) urmăreşte aprovizionarea ritmică şi la timp cu toate bunurile, medicamentele şi materialele necesare bunului mers al activităţii medicale, administrative şi tehnice;

b) coordonează activitatea magaziilor asigurând condiţii optime de păstrare şi depozitare a bunurilor;

c) recepţionează calitativ şi cantitativ materialele primite de la furnizori şi asigură transportul acestora în condiţii igienico-sanitare, în conformitate cu normele în vigoare;

d) colaborează cu secţiile şi serviciile din spital şi cu furnizorii de materiale şi medicamente;

Art. 31. - Compartimentul tehnic are, în principal, următoarele atribuţii:

a) elaborează planul de reparaţii pe centre de cost pentru realizarea lucrărilor planificate în limita bugetului aprobat;

b) urmăreşte realizarea planului de reparaţii, controlează calitatea lucrărilor executate şi verifică încadrarea în cheltuielile planificate;

c) analizează defecţiunile sau avariile instalaţiilor, stabileşte cauzele care le-au determinat şi ia măsuri de înlăturare a efectelor;

d) verifică regimul de funcţionare la centrala termică pentru furnizarea neîntreruptă a utilităţilor necesare desfăşurării activităţii spitaliceşti;

e) participă la recepţia lucrărilor de investiţii şi avizează acceptarea facturilor în conformitate cu stadiul lucrărilor

Art. 32. - Compartimentul securitatea muncii, PSI, protecţie civilă şi situaţii de urgenţă are, în principal, următoarele atribuţii:

a) elaborează şi întocmeşte planul de prevenire şi protecţie, planul de analiză şi acoperire a riscurilor, planul de apărare la cutremur, planul de evacuare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă etc.;

b) analizează periodic sau atunci când condiţiile de muncă suferă modificări activitatea de securitate şi sănătate în muncă;

c) elaborează programul de instruire şi testare a personalului în probleme de securitate şi sănătate în muncă, atât prin cele trei forme de instructaj, cât şi prin cursuri de perfecţionare;

d) stabileşte zonele cu risc specific ridicat în cadrul spitalului, inclusiv pe cele cu risc de incendiu;

e) colaborează cu medicul de medicină a muncii pentru efectuarea controlului medical periodic şi pentru identificarea factorilor de risc din unitate;

f) monitorizează funcţionarea sistemelor şi dispozitivelor de protecţie.

Art. 33. - Compartimentul informatică are, în principal, următoarele atribuţii:

a) elaborează şi întreţine aplicaţii software şi baza de date;

b) configurează aplicaţii necesare, testează aplicaţii şi modifică programele;

c) oferă asistenţă utilizatorilor pentru folosirea proiectelor de software dezvoltate;

d) asigură buna funcţionare a programelor instalate în respectarea procedurilor legate de protecţia împotriva viruşilor informatici, menţinerea configuraţiei software.

 

CAPITOLUL VI

Consiliile şi comisiile ce funcţionează în cadrul spitalului

 

Art. 34. - În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în cadrul spitalului au fost organizate următoarele comisii şi consilii, astfel;

Art. 35. - (1) în cadrul spitalului funcţionează Consiliul medical, în care directorul medical este preşedinte.

(2) Printre atribuţiile principale ale Consiliului medical se enumera:

a) îmbunătăţirea standardelor clinice şi a modelelor de practică în scopul acordării de servicii medicale de calitate în scopul creşterii gradului de satisfacţie a pacienţilor;

b) monitorizarea şi evaluarea activităţii medicale desfăşurate în spital în scopul creşterii performanţelor profesionale şi utilizării eficiente a resurselor alocate;

c) înaintează comitetului director propuneri privind utilizarea fondului de dezvoltare al spitalului;

d) propune comitetului director măsuri pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii spitalului în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei şi conform ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală;

e) alte atribuţii stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

Art. 36. - Consiliul etic funcţionează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar atribuţiile acestuia sunt prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.502/2016 pentru aprobarea componenţei şi a atribuţiilor Consiliului etic care funcţionează în cadrul spitalelor publice.

Art. 37. - Comisia medicamentului are, în principal, următoarele atribuţii:

a) stabilirea unei liste de medicamente de bază, obligatorii, care să fie în permanenţă accesibile în farmacia spitalului;

b) stabilirea unei liste de medicamente care se achiziţionează doar în mod facultativ, la cazuri bine selecţionate şi documentate medical, pe bază de referat; aceasta din urmă trebuie să prezinte criteriile pe baza cărora se face recomandarea, susţinute cu buletine de analiză şi recomandări ale experţilor;

c) analiza referatelor de necesitate trimise direcţiunii în vederea aprobării şi avizarea lor de către medici specialişti corespunzător profilului de acţiune al medicamentului solicitat;

d) verificarea continuă a stocului de medicamente de bază, pentru a preveni disfuncţiile în asistenţa medicală;

e) verificarea ritmică a cheltuielilor pentru medicamente şi analiza lor cu raportarea lunară a situaţiei financiare;

f) elaborarea de ghiduri terapeutice pe profiluri de specialitate medicală bazate pe bibliografie naţională şi internaţională şi pe condiţiile locale;

g) solicitarea de rapoarte periodice de la şefii de secţie privind administrarea de medicamente în funcţie de incidenţa diferitelor afecţiuni;

h) dispunerea, dacă e cazul, a întreruperii administrării de medicamente cu regim special în cazul când acel tratament se consideră inutil.

Art. 38. - Comisia de disciplină are, în principal, următoarele atribuţii:

a) analizează cazurile de abateri disciplinare în rândul angajaţilor unităţii;

b) face propuneri de sancţionare a acestora către conducerea spitalului.

Art. 39. - Comisia de analiză a decesului are, în principal, următoarele atribuţii:

a) analizează şi cercetează cauzele de deces în unitatea sanitară, precum şi calitatea serviciilor şi îngrijirilor medicale acordate până la deces, în funcţie de circumstanţele în care a survenit decesul, sesizând organele abilitate;

b) încheie procese-verbale pentru fiecare caz de deces analizat în unitatea sanitară;

c) întocmeşte rapoarte periodice privind activitatea desfăşurată, pe care le prezintă managerului spitalului.

Art. 40. - Comitetul de securitate şi sănătate în muncă are, în principal, următoarele atribuţii:

a) analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă şi planul de revenire şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare;

b) urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor necesare prevederilor lui şi eficienţa acestora din punctul de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;

c) analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de prevenire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;

d) propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscurile specifice;

e) urmăreşte modul în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă şi de inspectorii sanitari;

f) analizează cauzele producerii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor profesionale şi evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării.

Art. 41. - Comisia de concurs/examen pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant are, în principal, atribuţiile stabilite conform Hotărârii Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 42. - Comisia de promovare în grade şi trepte profesionale funcţionează conform Hotărârii Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 43. - Comisia de supraveghere şi control al calităţii serviciilor medicale are, în principal, următoarele atribuţii:

a) verificarea condiţiilor igienico-sanitare din toate secţiile şi compartimentele spitalului;

b) verificarea implementării procedurilor operaţionale şi de sistem;

c) verificarea implementării şi aplicării protocoalelor de diagnostic şi tratament;

d) verificarea concordanţei între consemnările din condica de prezentă şi programul de lucru;

e) verificarea concordanţei între situaţia de hrană, meniul zilnic şi prezenţa efectivă a pacienţilor în secţie;

f) verificarea completării corecte a documentelor medicale în format letric şi electronic, a foilor de observaţie clinică generală, a condicii de prescripţie medicamente, a registrelor de contenţie, a registrelor de declarare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, a registrelor de internări etc.;

g) verificarea condiţiilor de păstrare şi securizare a documentelor, bunurilor şi a medicamentelor, potrivit prevederilor legale în vigoare şi a recomandărilor Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate;

h) verificarea implementării programului de dezvoltare a sistemului de control intern managerial;

i) verificarea listelor de alimente cu încadrarea în valoarea calorică;

j) verificarea meniurilor pe tipuri de diete;

k) verificarea respectării ritmicităţii (legale ori stabilită prin decizii, proceduri etc.) de întrunire a comisiilor care funcţionează în cadrul spitalului (comisia medicală/nemedicală: consiliul medical, consiliul etic, comisia de decese, comisia medicamentului, comisia de sănătate şi securitate în muncă etc.).

 

CAPITOLUL VII

Finanţarea spitalului

 

Art. 44. - Spitalul de Psihiatrie Zam este unitatea sanitară cu paturi, cu personalitate juridică, care funcţionează pe principiul autonomiei financiare, fiind finanţată integral din veniturile proprii. Veniturile proprii ale spitalului provin din sumele încasate pentru serviciile medicale prestate în baza contractului de furnizare de servicii medicale încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

Art. 45. - Spitalul realizează venituri suplimentare din închirieri, copiată şi alte surse.

 

CAPITOLUL VIII

Dispoziţii finale

 

Art. 46. - Prezentul regulament de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie Zam, precum şi orice modificări vor fi aduse la cunoştinţa tuturor salariaţilor pe bază de semnătură, după aprobarea acestuia prin ordin de ministru şi publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 47. - Modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare se face cu avizul consiliului de administraţie şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.