MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 47/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 47         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 17 ianuarie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 635 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (13) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 636 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

23. - Decizie privind eliberarea domnului chestor şef de poliţie Bogdan Despescu din funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române

 

24. - Decizie privind împuternicirea domnului chestor principal de poliţie Alexandru-Cătălin Ioniţă pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 635

din 17 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (13) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu – judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (13) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, din oficiu, în Dosarul nr. 35.004/3/2016 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.022D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se solicită, în acest sens, Curţii Constituţionale să constate că instanţa a respins cererea de luare a măsurii internării medicale provizorii în cauza dedusă judecăţii. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 621 din 13 octombrie 2016. În subsidiar, pentru situaţia în care Curtea va trece peste argumentele de inadmisibilitate, se susţine că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 569 din Codul de procedură penală prevăd obligaţia instanţelor de a verifica periodic persistenţa cauzelor care au determinat dispunerea măsurii internării medicale, respectiv a stării de boală şi a pericolului determinat de aceasta pentru sănătate, precum şi obligaţia de a efectua o expertiză medicală care să ateste îmbunătăţirea stării de sănătate a persoanei internate. Prin urmare, măsura criticată durează câtă vreme durează starea de pericol, neputând fi dispusă, în mod similar celorlalte măsuri de siguranţă, pentru intervale de timp determinate. Se face trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Witold împotriva Poloniei. Se mai arată că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât măsura este întemeiată pe dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. e) din Convenţie. Prin urmare, având în vedere natura juridică diferită de cea a măsurilor preventive şi împrejurarea că măsura criticată este luată pentru a proteja chiar propriile interese ale persoanelor vizate, este imposibil a se stabili o durată maximă a luării acestei măsuri, neputându-se aprecia momentul în care persoana internată medical se va însănătoşi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 30 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 35.004/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tribunalul Bucureşti - Secţia ( penală, din oficiu, într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei cereri de internare medicală provizorie a inculpatului, formulată de parchet, într-un dosar penal ce are ca obiect stabilirea vinovăţiei acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd un termen maxim pentru care poate fi dispusă măsura internării medicale provizorii, aceasta fiind, în consecinţă, cerută până la însănătoşirea persoanei sau până la ameliorarea stării sale de sănătate. Se arată că, astfel reglementată, măsura internării medicale provizorii constituie o ingerinţă în libertatea individuală a persoanei internate, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituţie, ingerinţă ce determină per se încălcarea altor drepturi şi libertăţi fundamentale, precum libera circulaţie, viaţa intimă familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică.

6. Se susţine că, într-adevăr, drepturile fundamentale anterior menţionate nu sunt absolute, exercitarea lor putând fi limitată printr-o reglementare etatică, dar că stabilirea conţinutului şi a limitelor acestor drepturi trebuie făcută în acord cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie. Or, textele criticate nu respectă condiţiile prevăzute prin norma constituţională anterior referită. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010 şi nr. 712 din 4 decembrie 2014. Se susţine că ingerinţa reglementată prin dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi alin. (13) din Codul de procedură penală nu este proporţională cu cauza care a determinat-o. Astfel, chiar dacă textele criticate reglementează o măsură provizorie, ea poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp, în condiţiile în care principiul proporţionalităţii, prevăzut la art. 53 din Legea fundamentală, presupune măsuri cu caracter extraordinar, acesta din urmă implicând şi caracterul temporar al respectivelor măsuri. Se arată că recurgerea la restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, în lipsa altor soluţii, în vederea salvgardării valorilor democraţiei, presupune încetarea măsurilor luate odată cu încetarea cauzei care le-a provocat. Se susţine că, de altfel, acesta este sensul dat de instanţa de contencios constituţional prevederilor art. 53 din Constituţie, în jurisprudenţa sa, prin decizii precum Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, Decizia nr. 139 din 14 decembrie 1994 şi Decizia nr. 291 din 22 martie 2007.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că, chiar dacă textele criticate nu prevăd o perioadă maximă pentru care poate fi dispusă internarea medicală provizorie, conform art. 248 alin. (11) din Codul de procedură penală, aceasta poate fi menţinută doar până la însănătoşirea suspectului sau a inculpatului sau până la ameliorarea stării sale de sănătate, ameliorare ce înlătură pericolul pe care el îl prezintă. Se arată, de asemenea, că pentru ridicarea măsurii internării medicale provizorii se dispune efectuarea unei expertize medico-legale care să ateste rezultatele mai sus menţionate. Se mai susţine că legea procesual penală prevede posibilitatea reevaluării, în fiecare moment, a stării de sănătate a suspectului sau a inculpatului, pentru a se observa dacă mai prezintă sau nu un pericol concret şi actual şi recunoaşte calitatea procesuală activă nu doar persoanei faţă de care s-a dispus măsura criticată, ci şi membrilor familiei sale, procurorului şi medicului curant. Aceste subiecte pot solicita oricând instanţei competente dispunerea unei expertize medico-legale în vederea ridicării măsurii internării medicale provizorii. Se conchide că prevederile art. 248 alin. (1) şi alin. (13) din Codul de procedură penală respectă principiul proporţionalităţii prevăzut la art. 53 din Constituţie.

9. Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că măsura internării medicale provizorii poate fi dispusă faţă de suspect sau inculpat, pentru înlăturarea unei stări de pericol, până la însănătoşire sau până la ameliorarea stării de sănătate a acestuia, fiind astfel o măsură de drept penal cu caracter eminamente preventiv. Se mai arată că scopul acestei măsuri este acela al înlăturării unei stări de pericol, care vizează atât persoana în privinţa căreia este dispusă măsura, cât şt restul membrilor societăţii Pentru acest motiv, perioada pentru care este luată măsura internării medicale provizorii coincide cu perioada necesară înlăturării stării de pericol. Or, astfel reglementată, măsura prevăzută la art. 248 alin. (1) şi alin. (13) din Codul de procedură penală respectă exigenţele dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Se mai arată că, potrivit art. 248 alin. (11) din Codul de procedură penală, în vederea ridicării măsurii internării medicale provizorii aplicate, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 248 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că analiza constituţionalităţii prevederilor art. 248 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi disociată de cea a dispoziţiilor art. 248 alin. (13) din acelaşi cod. Pentru acest motiv, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 248 alin. (1) şi alin. (13) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: (1) în cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă o propunere motivată de luare faţă de suspect sau inculpat a măsurii internării medicale provizorii. [...]

(13) în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apei, faţă de inculpat se poate dispune internarea medicală provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de către instanţa în faţa căreia se află cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispoziţiile alin. (4)-(11) se aplică în mod corespunzător:”

13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 referitor la libertatea individuală şi, în subsidiar, celor ale art. 25 cu privire la libera circulaţie, art. 26 privind viaţa intimă familială şi privată, art. 39 referitor la libertatea întrunirilor, art. 41 cu privire la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 45 privind libertatea economică şi art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 433 din 22 iunie 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a constatat că măsurile de siguranţă, reglementate în titlul IV al Părţii generale a Codului penal, respectiv la art. 107-1121 din cuprinsul acestui cod, sunt sancţiuni de drept penal care, alături de pedepsele penale, completează categoria sancţiunilor penale necesare prevenirii fenomenului infracţional, aplicabile ca urmare a evidenţierii, cu prilejul comiterii unor infracţiuni, a anumitor împrejurări din realitatea socială, aflate în raport de cauzalitate cu infracţiunile săvârşite care, dacă nu sunt combătute, pot determina săvârşirea unor noi infracţiuni. În acest sens, art. 108 din Codul penal reglementează drept măsuri de siguranţă obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială şi confiscarea extinsă. Dintre acestea, obligarea la tratament medical, prevăzută la art. 108 fit. a) din Codul penal, este dispusă, conform art. 109 din Codul penal, atunci când făptuitorul, din cauza unei boli de care suferă, a intoxicării cu alcool sau cu stupefiante ori cu alte substanţe similare, prezintă pericolul săvârşirii unor noi infracţiuni. Măsura analizată constă în obligarea persoanei în cauză de a se prezenta regulat la medic, în vederea urmării unui tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. La rândul său, măsura de siguranţă a internării medicale, reglementată la art. 108 lit. a) din Codul penal, este dispusă, potrivit art. 110 din Codul penal, în condiţiile constatării unei stări psihice sau fizice anormale a făptuitorului, care suferă fie de o boală psihică, fie de o boală infectocontagioasă, motiv pentru care prezintă pericol pentru societate. Măsura de siguranţă anterior menţionată constă în internarea persoanei în cauză într-o instituţie medicală de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Dispunerea acestor măsuri se face, conform art. 245 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii camerei preliminare, sau de către instanţa de judecată, în cursul judecăţii, pe baza unor rapoarte de expertiză medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării unor asemenea măsuri, potrivit art. 246 alin. (2) şi art. 247 alin. (3) din Codul de procedură penală. De asemenea, punerea în executare a măsurilor de siguranţă anterior menţionate se face, conform art. 566 alin. (1) şi art. 569 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către instanţele de executare, prin hotărâri definitive însoţite de rapoarte de expertiză medico-legală, cu ajutorul autorităţilor de sănătate publică din judeţele pe teritoriul cărora locuiesc persoanele faţă de care sunt luate aceste măsuri. La rândul lor, expertizele medico-legale, la care fac trimitere dispoziţiile art. 566 alin. (1) şi art. 569 alin. (1) din Codul de procedură penală şi care stau la baza dispunerii măsurilor de siguranţă criticate, sunt expertiza medico-legală psihiatrică şi examinarea fizică, reglementate exhaustiv la art. 184 şi art. 190 din Codul de procedură penală. Acestea sunt efectuate în cadrul instituţiilor medico-legale şi, respectiv, de către medici, asistenţi medicali sau de către alte persoane cu pregătire medicală de specialitate, potrivit art. 184 alin. (2) şi art. 190 alin. (7) din Codul de procedură penală. Având în vedere considerentele anterior menţionate, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea, prin textele criticate, a libertăţii individuale, prin impunerea măsurilor de siguranţă prevăzute la art. 108 lit. a) şi lit. b) din Codul penal unor persoane sănătoase, întrucât dovada bolii psihice, a bolii infectocontagioase şi a intoxicării cu alcool sau cu stupefiante ori cu alte substanţe asemănătoare se face pe baza unor expertize elaborate de medici, de medici legişti, de asistenţi medicali sau de alte persoane cu pregătire medicală, conform art. 184 şi art. 190 din Codul de procedură penală, aspecte ce constituie garanţii ale excluderii persoanelor care nu suferă de astfel de tulburări, fizice sau psihice, de la impunerea Obligaţiilor criticate.

15. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 433 din 22 iunie 2017, ale cărei considerente şi soluţie se aplică, mutatis mutandis. şi în prezenta cauză, Curtea constată că, având în vedere natura măsurii de siguranţă analizate, faptul că dispoziţiile Codului de procedură penală nu prevăd un termen maxim, exprimat în zile, pentru care poate fi aplicată măsura internării medicale nu echivalează cu posibilitatea aplicării acesteia sine die. Dimpotrivă, având în vedere scopul acestei măsuri, acela al eliminării stării de pericol pe care o persoană îl prezintă pentru societate, ca urmare a unei stări psihice sau fizice anormale în care se află, generate de o boală psihică sau de o boală infectocontagioasă, măsura analizată este aplicată şi menţinută, până la însănătoşire, sau până la o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol. De altfel, caracterul limitat în timp al aplicării măsurii de siguranţă a internării medicale rezultă şi din interpretarea gramaticală a textelor criticate, mai exact din folosirea, de către legiuitor, a cuvântului „provizorii”, după sintagma „măsura internării medicale”. Astfel, momentul la care încetează măsura analizată este determinat cronologic prin efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care să ateste însănătoşirea sau ameliorarea stării de sănătate a persoanei internate, urmată de ridicarea de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată a măsurii de siguranţă aplicate conform textelor criticate.

16. Acest mecanism procesual penal apare ca fiind firesc, având în vedere caracterul pur tehnic, respectiv medical, al constatărilor necesare în scopul dispunerii şi, respectiv, ridicării măsurii de siguranţă a internării medicale, ce obligă organele judiciare să formuleze propuneri şi să dispună soluţii pe baza unor concluzii formulate de experţi medico-legali. De altfel, o soluţie juridică contrară, care ar reglementa un termen maxim pentru care judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată să poată dispune măsura internării medicale, ar contraveni raţiunii acestei instituţii şi scopului pentru care a fost reglementată, cu consecinţa menţinerii sau potenţării stării de pericol pe care o prezintă persoana internată.

17. Având în vedere aceste considerente Curtea constată că procedura dispunerii măsurii internării medicale implică o limitare a exercitării libertăţii individuale şi a celorlalte drepturi fundamentale invocate în susţinerea excepţiei, limitare ce respectă însă exigenţele dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală. Curtea reţine, în acest sens, că procedura aplicării măsurii internării medicale este prevăzută prin lege, respectiv prin Codul de procedură penală, se impune în vederea apărării sănătăţii publice şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi pentru desfăşurarea instrucţiei penale, este necesară într-o societate democratică, în scopul înlăturării unei stări de pericol, este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este aplicată în mod nediscriminatoriu, tuturor persoanelor care se află în ipoteza dispoziţiilor legale criticate şi nu aduce atingere substanţei drepturilor fundamentale prevăzute la art. 23, art. 25, art. 26, art. 39, art. 41 şi art. 45 din Constituţie, invocate în motivarea excepţiei.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, din oficiu, în Dosarul nr. 35.004/3/2016, şi constată că dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi alin. (13) din Codul de procedură penala sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 433 din 22 iunie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 841 din 24 octombrie 2017.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 636

din 17 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea,

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea COMCAS LJ 2000 S.P.R.L. din Satu Mare, în Dosarul nr. 7.468/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.117D/2016

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat cu privire la soluţia juridică de a nu permite judecătorului de la judecătorie să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile, prin Decizia nr. 440 din 21 iunie 2016. Se susţine că, de fapt, o astfel de cerere, cum este cea formulată în prezenta cauză, nu ar trebui să fie raportată la art. 21 din Constituţie, întrucât accesul liber la justiţie nu presupune dreptul de acces la procedura specifică pronunţării hotărârilor cu caracter obligatoriu, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Se arată că art. 126 din Constituţie stabileşte faptul că atribuţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anterior referită este exercitată în condiţiile legii, motiv pentru care condiţiile accesului la procedura criticată sunt cele stabilite prin lege. Se conchide că dispoziţia legală care nu permite judecătoriei să formuleze întrebări prealabile nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 4 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.468/296/2016, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 475 din Codul da procedură penală, excepţie ridicată de Societatea COMCAS LJ 2000 S.P.R.L. din Satu Mare, într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei cereri de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul criticat este neconstituţional, întrucât nu include printre instanţele judecătoreşti care pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile şi judecătoriile, aspect ce încalcă accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

6. Judecătoria Satu Mare - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 mai 2016. Se mai arată că instituţia procesual penală reglementată la art. 475 din Codul de procedură penală este diferită de cea prevăzută la art. 471 din acelaşi cod, ce reglementează condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, dar şi de cea reglementată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care permite invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în orice fază a litigiului.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 mai 2016, despre care se afirmă că este aplicabilă şi în prezenta cauză.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”..

12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi alin. (3) referitoare la dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare, fiind pronunţată, în acest sens, Decizia nr. 270 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

14. Prin Decizia nr. 270 din 10 mai 2016, paragrafele 15-24, Curtea a reţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare. Alături de recursul în interesul legii, acesta are menirea de a asigura crearea unei jurisprudenţe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunţate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunţate înaintea soluţionării definitive a cauzelor, pentru a evita situaţia imposibilităţii producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluţionate definitiv. Prin urmare, prevederile art. 475-4771 din Codul de procedură penală preîntâmpină apariţia unei practici neunitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti

15. Astfel reglementata, procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci valoarea unui incident procedural prin care se soluţionează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfăşurare. De altfel, introducerea de către legiuitor a menţiunii „în cursul judecăţii” în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală denotă intenţia acestuia de a exclude judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile.

16. Condiţiile pentru promovarea unei astfel de cereri sunt, conform art. 475 din Codul de procedură penală, următoarele: de lămurirea chestiunii de drept vizate să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii; chestiunea de drept avută în vedere să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

17. Referitor la obiectul sesizării, textul criticat prevede că acesta constă într-o problemă de drept de care depinde soluţionarea fondului unei cauze penale.

18. Asupra cererilor formulate conform art. 475 din Codul de procedura penală, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţă, potrivit art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin decizii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru instanţe de la data publicării.

19. Cu privire la titularii dreptului de sesizare, potrivit textului criticat, aceştia sunt completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apei sau ale tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă. Prin urmare, judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, nu pot formula astfel de sesizări tribunalele, curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării unor cauze în primă instanţă.

20. Curtea a reţinut însă că criticile formulate în cauză nu vizează sfera constituţionalităţii legii şi că reglementarea criticată reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, adoptată potrivit atribuţiilor constituţionale prevăzute la art. 61 din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea. Acesta este şi sensul prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

21. În acest context, Curtea a constatat că, potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă, poate fi formulat apel, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Iar, conform art. 417 din Codul de procedură penală, apelul reprezintă o cale ordinară de atac integral devolutivă, instanţa fiind obligată, conform alin. (2) al articolului anterior menţionat, ca, în limitele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, limite date de persoana care a declarat apelul, de persoana la care se referă declaraţia de apel şi de calitatea pe care apelantul o are în proces, şi, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

22. Aşa fiind, nimic nu împiedică oricare dintre persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală să solicite instanţei de apel sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, atunci când apreciază că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia este necesar ca instanţa supremă să se pronunţe înaintea soluţionării definitive a cauzei. Prin urmare, procedura soluţionării căii de atac a apelului oferă dreptul de a solicita instanţei de apel sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală.

23. Având în vedere considerentele reţinute prin Decizia nr. 270 din 10 mai 2016, ale cărei considerente şi soluţie sunt valabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, Curtea reţine că aspectul existenţei dreptului părţilor de a solicita sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării unei chestiuni prealabile, cu prilejul soluţionării cererilor de apel, constituie o garanţie suficientă a dreptului de acces liber la justiţie, precum şi a dreptului la un proces echitabil.

24. Referitor la accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puţin o singură dată, unei instanţe naţionale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă, prin aceeaşi jurisprudenţă, s-a arătat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) şi, totodată, că dreptul de acces liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procesuale prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).

25. În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, acesta semnifică acordarea unor garanţii precum soluţionarea cauzelor în faţa unor instanţe independente şi imparţiale, obţinerea probelor în mod legal, egalitatea armelor, dreptul la apărare, asigurarea caracterului contradictoriu al procedurilor, garanţii pe care textul criticat nu le afectează (a se vedea Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014).

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea COMCAS LJ 2000 S.P.R.L. din Satu Mare, în Dosarul nr. 7.468/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului chestor şef de poliţie Bogdan Despescu din funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române

 

Având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne, formulată prin Adresa nr. 225.038 din 17 ianuarie 2018, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/253 din 17 ianuarie 2018,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul, interimar, emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul chestor şef de poliţie Bogdan Despescu se eliberează din funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

PRIM-MINISTRU, INTERIMAR,

MIHAI-VIOREL FIFOR

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 17 ianuarie 2018.

Nr. 23.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind împuternicirea domnului chestor principal de poliţie Alexandru-Cătălin Ioniţă pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române

 

Având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne, formulată prin Adresa nr. 225.074 din 17 ianuarie 2018, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/263 din 17 ianuarie 2018, precum şi acordul domnului chestor principal de poliţie Alexandru-Cătălin Ioniţă, înregistrat la Ministerul Afacerilor Interne cu nr. 225.072 din 17 ianuarie 2018,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 9 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2715 şi art. 2716alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul, interimar, emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul chestor principal de poliţie Alexandru-Cătălin Ioniţă se împuterniceşte pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru o perioadă de 6 luni.

 

PRIM-MINISTRU, INTERIMAR,

MIHAI-VIOREL FIFOR

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 17 ianuarie 2018.

Nr. 24.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.