MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 49/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 49         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 18 ianuarie 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

27. - Lege pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional

 

44. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional

 

28. - Lege pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

 

45. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

 

30. - Lege pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

 

47. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

 

31. - Lege pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor

 

48. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.132/472/2017. - Ordin al ministrului finanţelor publice şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.155/868/2016 privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea de îngrăşăminte şi de pesticide utilizate în agricultură, seminţe şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, precum şi pentru prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol

 

3. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping privind aprobarea cuantumului taxei de prelevare a probelor de control doping

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 81 din 6 noiembrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă Programul geologic la nivel naţional, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, denumit în continuare Program.

(2) Perioada de derulare a Programului, precum şi bugetul estimat necesar pentru întreaga perioadă de derulare a acestuia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului. Sumele aprobate Programului vor fi evidenţiate în anexa la bugetul ordonatorului principal de credite.

(3) Programul se adiţionează anual după aprobarea legii bugetului de stat cu încadrarea în creditele bugetare aprobate anual cu această destinaţie.

(4) Pentru îndeplinirea Programului, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă, denumită în continuare ANRM, va transmite Ministerului Economiei listele cu obiectivele geologice propuse În funcţie de necesităţile şi priorităţile identificate la nivel naţional, după consultarea prealabilă a Ministerului Apelor şi Pădurilor, conform domeniului de competenţă al acestuia

(5) ANRM întocmeşte şi publică pe site-ul propriu raportul anual de activitate care va conţine modul de îndeplinire a obligaţiilor ce îi revin conform prevederilor prezentei legi.

(6) Raportul prevăzut la alin. (5) este aprobat de Ministerul Economiei.

Art. 2, - (1) Programul este structurat pe obiective geologice, teme şi etape.

(2) ANRM, în calitate de autoritate competentă, va transmite Ministerului Economiei listele cu obiectivele geologice, propuse în funcţie de necesităţile şi priorităţile identificate la nivel naţional, şi este responsabilă cu monitorizarea activităţii titularilor permiselor de prospecţiune şi valorificarea rezultatelor lucrărilor geologice din Program.

(3) ANRM va furniza rezultatele privind apele subterane şi Ministerului Apelor şi Pădurilor.

Art. 3. - În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) obiectiv geologic - un element sau ansamblu de elemente teritoriale individualizate, incluse în Program, în vederea realizării unor teme specifice de prospecţiune;

b) temă - un subiect, o materie, problemă principală sau idee fundamentală care urmează să fie lămurită sau tratată printr-o prospecţiune şi/sau studiu geologic, într-un obiectiv geologic; o temă este formată din maximum 3 etape şi presupune prospectarea unui anumit obiectiv geologic şi/sau realizarea unui studiu geologic; durata unei teme nu poate depăşi durata legală a permisului de prospecţiune;

c) etapă-un interval de timp sau stadiu în dezvoltarea unei teme din Program, caracterizat, de obicei, prin activităţi importante, stabilit la faza de ofertare; o etapă a unei teme poate avea o perioadă de maximum un an;

d) obiectiv geologic de prospecţiune - un perimetru de prospecţiune comunicat de ANRM.

Art. 4. - (1) Fondurile necesare pentru finanţarea Programului se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei, care are calitatea de ordonator principal de credite, în limita prevederilor bugetare aprobate anual cu această destinaţie.

(2) Ministerul Economiei va repartiza pe fiecare obiectiv geologic fondurile alocate anual, conform metodologiei de aplicare a prezentei legi.

(3) în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Economiei şi cu avizul ANRM, prin hotărâre a Guvernului se aprobă metodologia de aplicare a prezentei legi.

Art. 5. - (1) Implementarea Programului se face etapizat, prin procedură competitivă de ofertare deschisă, transparentă şi nediscriminatorie în condiţii de piaţă, conform legislaţiei specifice achiziţiilor publice, în baza unor contracte încheiate între Ministerul Economiei şi câştigătorii concursurilor de soluţii organizate pentru realizarea obiectivelor geologice din etapa respectivă, titulari ai permiselor de prospecţiune.

(2) Decontarea sumelor datorate pentru prestarea serviciilor şi/sau lucrărilor se va face de către ordonatorul principal de credite în condiţiile legii, cu încadrarea în valorile aprobate în limitele sumelor alocate prin legea bugetului de stat.

(3) Lucrările şi bunurile recepţionate vor intra în proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Economiei, urmând a fi predate către ANRM şi, după caz, Ministerului Apelor şi Pădurilor, pe bază de protocol de predare-primire.

Art. 6. - (1) Lucrările cuprinse în Program se supun prevederilor privind legislaţia specifică din domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor şi vor fi demarate numai după obţinerea avizelor specifice.

(2) Titularii de contracte au obligaţia remedierii mediului afectat de lucrările de prospecţiune şi explorare, în conformitate cu legislaţia specifică privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate, precum şi cu legislaţia specifică gestionării deşeurilor din industria extractivă.

Art. 7. - Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 27.

 

ANEXĂ

 

 

Programul geologic la nivel naţional

 

I. Introducere

1. Resursele minerale sunt o parte componentă a resurselor naturale ale României şi constituie baza de materii prime pentru produse industriale, producţia de energie şi securitatea naţională. Modul de evidenţiere şi punere în valoare a resurselor minerale este reglementat de Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Resursele minerale neregenerabile sunt cantonate în structurile geologice ale scoarţei terestre, iar creşterea gradului de cunoaştere a situaţiei acestora trebuie realizată permanent, având în vedere că sunt epuizabile şi supuse activităţii hidrogeologice a pământului. Pe de altă parte, resursele minerale regenerabile trebuie evaluate permanent din punct de vedere cantitativ şi calitativ, ca o condiţie a dezvoltării durabile.

3. De asemenea trebuie să ţinem cont că, prin natura sa ori limitările tehnologice existente, activitatea minieră afectează peisaje şi structuri geologice milenare şi poate afecta, uneori ireversibil, mediul înconjurător. În acest context este necesar să se menţină un echilibru între nevoia de dezvoltare socioecoromică şi protejarea mediului înconjurător, prin consum şi folosire raţională a resurselor, reabilitarea zonelor afectate, conservarea, identificarea de noi resurse şi transmiterea către generaţiile viitoare a informaţiilor, indispensabile dezvoltării lor.

4. Resursele minerale care fac obiectul prezentei legi sunt cele prevăzute în cuprinsul art. 2 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

5. Prevederile prezentei legi se aplică şi apelor subterane, destinate potabilizării sau utilizării în industrie

6. Scopul Programului îl constituie creşterea gradului de cunoaştere a potenţialului geologic de resurse minerale ale României.

7. Obiectivul general constă în realizarea lucrărilor de prospecţiune şi cercetare geologică la nivel naţional.

8. Obiective specifice:

a) asigurarea datelor necesare bazei de ofertare a lucrărilor de explorare viitoare;

b) actualizarea informaţiilor privind baza de substanţe minerale utile naţionale;

c) furnizarea studiilor/rapoartelor de sinteză de evaluare şi interpretare a informaţiilor;

d) sprijinirea autorităţilor centrale şi locale în fundamentarea programelor de dezvoltare economică viitoare pornind de la baza de materii prime, respectiv de substanţe minerale utile identificate la nivel naţional, regional şi local.

9. Activităţi eligibile:

a) cercetare specifică diversă: mineralogică, geochimică, geofizică, hidrogeologică, precum şi alte tipuri de cercetări specifice;

b) prelevări de probe, analize şi determinări de laborator;

c) execuţia de lucrări miniere de prospecţiune şi foraje;

d) lucrări de cartare geologică;

e) studii de documentare şi monitorizare;

f) alte activităţi specifice necesare.

10. Cheltuieli eligibile:

Decontarea cheltuielilor se va face în condiţiile legii, doar în baza unor deconturi ce vor conţine documente justificative privind:

a) contravaloarea cheltuielilor realizate conform devizului ofertă acceptat de autoritatea contractantă;

b) contravaloarea taxelor, impozitelor, expertizelor, concesiunilor, despăgubirilor şi altora asemenea, necesare derulării serviciilor/lucrărilor, conform prevederilor legale;

c) cheltuieli diverse şi neprevăzute, acceptate în prealabil de autoritatea contractantă.

11. Indicatori fizici:

a) număr de obiective geologice la care s-a confirmat existenţa acumulărilor de substanţe minerale utile;

b) număr de obiective geologice la care s-a realizat verificarea încadrării parametrilor cantitativi şi calitativi ai acviferetor apelor subterane în normele naţionale de calitate;

c) număr de obiective geologice la care s-a confirmat existenţa unor noi structuri cu mineralizaţii şi zone cu condiţii favorabile de acumulare;

d) număr de obiective geologice la care s-au evaluat cantitativ şi calitativ halde/depozite;

e) numărul lucrărilor de cercetare geologică sintetizate într-un areal;

f) număr de perimetre miniere cu activitate sistată sau închise evaluate;

g) alţi indicatori specifici.

12. Indicatori de eficienţă:

a) creşterea gradului de cunoaştere a potenţialului de substanţe minerale;

b) creşterea gradului de cunoaştere a calităţii apelor subterane potabile, industriale, apelor minerale naturale, terapeutice şi geotermale;

c) creşterea gradului de cunoaştere a cantităţii şi calităţii haldelor de steril cu conţinut de substanţe minerale;

d) identificarea unor acumulări noi de substanţe minerale;

e) creşterea gradului de cunoaştere a zonelor generatoare de pericol din exploatări miniere.

13. Rezultate:

a) stabilirea temelor de cercetare geologică în conformitate cu Programul;

b) recepţionarea rapoartelor, sintezelor, inventarelor şi lucrărilor;

c) transmiterea inventarelor de zăcăminte/substanţe minerale utile identificate şi lucrărilor către autoritatea competentă în domeniul resurselor minerale;

d) valorificarea informaţiilor obţinute din perimetrele de prospecţiune cu potenţial confirmat în faza de explorare.

II. Direcţii de acţiune pentru implementarea Programului

Programul vine în întâmpinarea unei necesităţi obiective a României privind cunoaşterea potenţialului de resurse minerale disponibile la nivel naţional, printr-un ansamblu de acţiuni

proiectate pentru a realiza setul de obiective definite, în limitele de finanţare aprobate, prin:

a) elaborarea de documentaţii geologice şi tehnico-economice în vederea evaluării resurselor/rezervelor valorificabile în condiţii de eficienţă economică;

b) efectuarea de prospecţiuni geologice, geochimice, geofizice, însoţite, după caz, de lucrări miniere specifice, cum sunt cele de săpături de şanţuri sau puţuri şi foraje, pentru concretizarea premiselor privind existenţa unor acumulări de substanţe minerale utile;

c) întocmirea de documentaţii pentru stabilirea gradului de cunoaştere şi de punere în evidenţă de noi structuri geologice cu mineralizaţii şi zone cu condiţii favorabile de acumulare a substanţelor minerale utile, ce urmează a fi incluse în programe anuale de cercetare geologică;

d) efectuarea de studii geologice şi tehnico-economice pentru perimetre noi sau aflate în diverse faze de cercetare geologică; activităţile de implementare a Programului sunt supuse prevederilor legislaţiei privind protecţia mediului şi gospodărirea apelor;

e) determinări geofizice specifice în efectuarea lucrărilor de prospecţiuni geologice executate în scopul localizării anomaliilor determinate de prezenţa mineralizaţiilor;

f) cercetări pentru determinarea parametrilor acviferelor apelor subterane potabile, industriale, apelor minerale naturale, terapeutice şi geotermale, evoluţiei caracteristicilor calitative ale apelor şi evaluarea protecţiei împotriva poluării şi degradării;

g) identificarea proceselor de tip geodinamic şi/sau geochimic prin lucrări de cercetare şi efectuarea de prospecţiuni geologice pentru stabilirea posibilităţilor de realizare a obiectivelor cu caracter industrial civil şi de reabilitare a factorilor de mediu impactaţi de activităţi miniere;

h) constituirea bazei naţionale de date rezultate în urma activităţii geologico-miniere;

i) cercetări pentru perfecţionarea metodologiilor şi tehnicilor de achiziţie şi de prelucrare a datelor şi informaţiilor obţinute din activitatea de cercetare geologică;

j) cunoaşterea condiţiilor geologice, hidrogeologice, geotehnice, în vederea evaluării degradării mediului ambiant în urma activităţii geologico-miniere, realizarea protecţiei mediului înconjurător şi refacerea terenurilor afectate;

k) cercetări privind stabilirea tehnologiilor de prelucrare-preparare pentru creşterea gradului de recuperare a elementelor utile din zăcăminte.

III. Alte prevederi

Programul se individualizează şi se concretizează pe obiective. Programele anuale de lucrări elaborate se aprobă de ANRM prin emiterea permiselor de prospecţiune. Lucrările de cercetare în domeniul ape subterane potabile şi industriale, pentru activităţile de prospecţiune, explorare, determinare şi evidenţă a resurselor, pot fi realizate de titulari pe baza actelor de reglementare emise de Ministerul Mediului şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, Acesta este informat de către organele centrale ale administraţiei de stat de profil referitor la lucrările ce vor fi realizate, în vederea supravegherii modului de respectare a reglementărilor specifice de mediu şi gospodărire a apelor

 

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 44.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 21 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 30, după alineatul (43) se introduc două noi alineate, alineatele (44) şi (43), cu următorul cuprins:

„(44) Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu conform alin. (41), beneficiarii investiţiilor care vizează construcţii publice au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective, cu următorul conţinut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roşie, pe fundal alb: «Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu.»

(45) Obligaţia prevăzută la alin. (44) vizează categoriile de construcţii, cuprinse în hotărârea de Guvern prevăzută la alin. (4), cu următoarele destinaţii şi funcţiuni:

a) clădiri ori spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de comerţ - baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine, supermagazine şi hipermagazine;

b) clădiri ori spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de cultură-teatre, cinematografe, săli polivalente, săli de spectacole sau altele asemenea, destinate sau deschise participării publicului;

c) clădiri ori spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de turism-hoteluri, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni, apartamente şi camere de închiriat în regim hotelier.”

2. La punctul III al articolului 44, după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:

,,k) nerespectarea obligaţiei de realizare şi amplasare a panourilor de înştiinţare de către beneficiarii investiţiilor în construcţii şi amenajări, conform prevederilor art. 30 alin. (44);”.

Art. II. - Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 21 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 28.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 45.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - La articolul 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

„(31) Administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, se realizează de organul fiscal de la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz.”

Art. II. - Prevederile art. 30 alin. (31) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu prima zi a trimestrului următor intrării în vigoare a prezentei legi.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 30.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea L

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 47.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Articolul 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 9. - În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o informare şi o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile, iar în domeniul energiei şi gazelor naturale, termenul poate fi prelungit cu cel mult 30 de zile, cu notificarea prealabilă a petentului.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 31.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 48.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Nr. 3.132 din 29 noiembrie 2017

Nr. 472 din 27 decembrie 2017

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.155/868/2016 privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea de îngrăşăminte şi de pesticide utilizate în agricultură, seminţe şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, precum şi pentru prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol

 

În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul finanţelor publice şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emit următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.155/868/2016 privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea de îngrăşăminte şi de pesticide Utilizate în agricultură, seminţe şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, precum şi pentru prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1), literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:

„b) pesticide care se încadrează la codurile NC 3808 59, 3808 61,3808 62, 3808 69, 3808 91, 3808 92, 3808 93, 3808 99 10;

c) seminţe şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, care se încadrează la codurile NC 0601,0602,0701 10 00, 0703 10 11, 0712 90 11, 0713 10 10, 0713 33 10, 1001 11 00, 1001 91,100210 00,10031000, 1004 10 00,100510, 10061010, 100710,10082100,120110 00,1202 30 00,1204 0010,12051010, 12060010,120721 00,12074010,1207 5010,1207 7000,12079110, 1207 9920,1209.”

2. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Prestările de servicii pentru care se aplică cota redusă de TVA de 9% conform art. 291 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”

3. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Ionuţ Mişa

Petre Daea

 

ANEXĂ

(Anexa la Ordinul nr. 1.155/868/2016)

 

Prestări de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol

 

1. Fertilizat

2. Arat

3. Discuit sau grăpat

4. Pregătit pat germinativ cu combinator şi modelat sol

5. Semănat sau plantat

6. Tăvălugit

7. Stropit, prăfuit - combatere boli şi dăunători, erbicidat

8. Tratarea seminţelor utilizate la înfiinţarea culturilor agricole, cu produse de protecţie a plantelor

9. Recoltat sau dislocat culturi

10. Colectarea şi balotarea materialului vegetal, prin presare în baloţi

11. tocat resturi vegetale

12. Prăşit culturi

13. Executat sau deschis rigole în vederea modelării solului la legume

14. Nivelatul terenului agricol, prin care se asigură o suprafaţă cât mai plană terenului de cultură, prin reducerea abaterilor de microrelief provocate de celelalte lucrări agricole

15. Plantatul în biloane la cartof şi legume

16. Decoletarea la sfecla de zahăr

17. Înşirat, balotat, păpuşit la tutun

18. Cosit

19. Greblat

20. Lucrări de însilozare şi depozitare a furajelor în ferme zootehnice

21. Scarificare, respectiv afânare adâncă pe soluri compactate

22. Desfundat terenul la adâncimi mari, pentru a favoriza creşterea rădăcinilor

23. Săpat gropi pentru plantarea pomilor şi a viţei-de-vie

24. Tocat coarde, crengi

25. Lucrări de colectare, sortare, condiţionare, etichetare la legume şi fructe

26. Operaţiuni de montare a spaţiilor protejate, respectiv sere şi/sau solare

27. Curăţarea vegetaţiei nedorite şi distrugerea muşuroaielor de pe păşuni şi fâneţe

28. Supraînsămânţări pe pajişti, amenajare surse de apă pentru animale pe pajişti, parcelarea pajiştilor

29. Lucrări specifice de evacuare a dejecţiilor şi de asigurarea furajelor în/sau din fermele zootehnice

30. Dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea în fermele zootehnice, crame, depozite de păstrare a legumelor şi fructelor

31. Tunsul oilor

32. Sortarea, marcarea şi ambalarea ouălor

33. Curăţatul copitelor sau ongloanelor la animale

34. Decolmatat sau curăţat canale de irigaţii şi/sau de desecare

35. Plantat culturi horticole viţă-de-vie, pomi

36. Defrişare plantaţii viticole şi pomicole

37. Instalare sistem de susţinere, conducere şi palisaj în plantaţii viticole şi pomicole

38. Instalare sistem de irigare/fertirigare în plantaţii viticole şi pomicole

39. Instalare sistem de protecţie antigrindină şi antiploaie în plantaţiile viticole şi pomicole

40. Înfiinţarea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale

41. Determinarea calităţii genetice a animalelor

42. Lucrările specifice domeniului îmbunătăţirilor funciare prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 157/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, altele decât irigaţiile.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTI-DOPING

 

ORDIN

privind aprobarea cuantumului taxei de prelevare a probelor de control doping

 

Având în vedere:

- dispoziţiile art. 3 pct. 62, art. 7 pct. 8 şi art. 30 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. a) şi c) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.522/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

- Referatul nr. 5,378 din 22.12.2017 al Direcţiei generale de testare, anti-trafic substanţe interzise, relaţii publice şi internaţionale,

în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă cuantumul taxei de prelevare a probelor de control doping în valoare de 900 lei/probă.

Art. 2, - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 101/2017 privind aprobarea cuantumului taxelor de prelevare a probelor de control doping, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 11 mai 2017.

Art. 3. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping,

Graziela Elena Vâjială

 

Bucureşti, 8 ianuarie 2018.

Nr. 3.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 81

din 6 noiembrie 2017

 

Dosar nr. 1.914/1/2017

 

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile-preşedintele completului

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă

Florentin Sorin Drăguţ - judecător la Secţia I civilă

Rodica Susanu - judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă

Simona Gina Pietreanu - judecător la Secţia I civilă

Aurelia Rusu - judecător la Secţia I civilă

Creţu Dragu - judecător la Secţia I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.914/1/2017 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă, raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Lavinia Curelea, preşedintele delegat al Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia civilă în Dosarul nr. 3.633/211/2016 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse practica judiciară identificată şi punctele de vedere teoretice ale instanţelor naţionale, precum şi raportul întocmit de judecătorul-raportor. Se mai referă că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus de către apelanta-reclamantă, prin avocat, un punct de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii, însoţit de practică judiciară şi înscrisuri doveditoare.

Doamna judecător Lavinia Curelea, preşedintele completului, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Cluj - Secţia civilă a dispus, prin încheierea din data de 6 aprilie 2017, în Dosarul nr. 3.633/211/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile ulterior datei de 14 februarie 2001, având în vedere prevederile art. 52 şi art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

II. Expunerea succintă a procesului În cadrul căruia s-a Invocat chestiunea de drept

2. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă la data de 4 martie 2016, cu nr. 3.633/211/2016, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi municipiul Cluj-Napoca, obligarea acestora la efectuarea formalităţilor de vânzare cu privire la apartamentul situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, ce face obiectul Contractului de închiriere nr. xxxxx/1999 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, precum şi obligarea pârâţilor la plata de penalităţi în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate şi până la îndeplinirea obligaţiei, conform art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.

3. Prin Sentinţa civilă nr. 8,105 din 28 septembrie 2016, prima instanţă a respins acţiunea.

4. S-a reţinut că reclamanta ocupă locuinţa situată în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, în temeiul Contractului de închiriere nr. xxxxx/1999 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi a solicitat obligarea pârâţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil, motivat de calitatea sa de chiriaş şi de faptul că imobilul nu a fost revendicat de foştii proprietari.

5. Raporturile de locaţiune dintre părţi s-au născut la data de 8 iulie 1999, art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare (Legea nr. 112/1995), nefiind incident în cauză, conform prevederilor Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicate (Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995). Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), nu a abrogat prevederile Legii nr. 112/1995 privitoare la înstrăinarea către chiriaşi a spaţiilor proprietatea unităţilor locale. Prin urmare, art. 42 din Legea nr. 10/2001 nu stabileşte anumite condiţii în care se poate face înstrăinarea, ci doar prevede că înstrăinarea se face potrivit legislaţiei care permite acest lucru. Or, singura lege care să permită o astfel de vânzare este Legea nr. 112/1995 care fixează regulile după care se face vânzarea, iar Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 (art. 6) au recunoscut dreptul de a cumpăra imobilele numai chiriaşilor care au contract de închiriere valabil încheiat la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, condiţie pe care reclamanta nu o îndeplineşte, contractul său de închiriere fiind încheiat la data de 8 iulie 1999.

6. Cât priveşte sintagma „pot fi înstrăinate” folosită de legiuitor în dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 10/2001, legea nu stabileşte o obligaţie în sarcina deţinătorului actual, ci o facultate a acestuia, întrucât în caz contrar s-ar încălca dreptul de proprietate prevăzut de art. 489 din Codul civil, garantat de Constituţia României şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

7. În cazul în care ar exista o derogare de la principiul libertăţii contractuale, aceasta ar fi fost prevăzută expres de către legiuitor, având în vedere că este vorba de o restrângere a drepturilor subiecţilor de drept. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că ingerinţa statului în exerciţiul drepturilor cu caracter patrimonial trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord). Ca atare, instanţa a apreciat că prin obligarea pârâţilor la vânzarea imobilului s-ar încălca Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

8. Mai mult, pârâţii au tot dreptul să refuze încheierea contractului atât timp cât reclamanta are debite neachitate, respectiv penalităţi de întârziere.

9. Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel reclamanta, arătând, pe lângă alte critici ce vizează argumentele primei instanţe, că şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra imobilul deţinut cu titlu de chirie, iar intimaţii au analizat cererea sa şi au constatat că sunt întrunite condiţiile de a se proceda la vânzarea spaţiului, efectuând evaluarea acestuia şi stabilind preţul de 21.571 lei prin procesul-verbal de evaluare încheiat la data de 20 ianuarie 2015.

10. Apelanta-reclamantă a susţinut că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 nu suni contrare prevederilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci cel din urmă text de lege a venit doar cu o completare, în sensul că le conferă chiriaşilor un drept de preempţiune.

11. Prin întâmpinarea formulată de intimaţii municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, ambii reprezentaţi prin primar, s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, arătându-se că legea cuprinde o normă permisivă şi nu una imperativă de obligare la vânzare, legiuitorul lăsând la latitudinea unităţilor administrativ-teritoriale opţiunea de a vinde sau de a păstra imobilele în fondul locativ de stat.

III. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

12. Prin încheierea de sesizare din data de 6 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.633/211/2016, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât: există o cauză în curs de judecată; completul de judecată care sesizează instanţa supremă judecă în ultimă instanţă; cauza se află în competenţa materială a tribunalului, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedura civilă; chestiunea de drept adusă în discuţie în apel nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de dezlegarea dată depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

IV. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

13. Completul de judecată al Tribunalului Cluj - Secţia civilă a arătat că prin art. 42 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării cererii, s-a instituit doar un drept de preempţiune privind cumpărarea imobilelor de către chiriaşi şi nu o obligaţie legală a deţinătorului de a vinde imobilele.

14. În conformitate cu dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 10/2001, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 au fost abrogate implicit dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, care stabileau dreptul chiriaşilor de a cumpăra apartamentele care nu se restituiau foştilor proprietari.

15. Aşadar, chiar dacă apelanta ar fi îndeplinit la data formulării cererii de cumpărare condiţiile prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, această stare de fapt nu poate produce consecinţele juridice dorite de aceasta, în condiţiile în care aceste dispoziţii legale nu mai sunt aplicabile.

16. În practica altor instanţe s-au pronunţat soluţii în sens contrar, reţinându-se că art. 9 din Legea nr. 112/1995 stabileşte în favoarea chiriaşilor un drept special de cumpărare, drept care nu poate fi restrâns prin voinţa unităţii administrativ-teritoriale, iar dreptul de preempţiune instituit de prevederile art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu modifică şi nici nu abrogă implicit dreptul de opţiune al chiriaşului de a cumpăra şi nici obligaţia de a vinde către chiriaş în cazul exercitării de către acesta a dreptului de opţiune, ci reglementează doar posibilitatea proprietarului de a vinde bunul şi altor persoane decât chiriaşului, cu rezervarea unui drept de opţiune a chiriaşului la preţ egal.

V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

17. Apelanta-reclamantă a arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 3 din 16 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 14 martie 2001, s-a constatat că prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu sunt neconstituţionale, reţinându-se că prin aceste prevederi legale s-a stabilit o obligaţie în sarcina statului român de a vinde imobilul în cazul în care chiriaşul îşi manifestă dorinţa de cumpărare.

18. De la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanţele de judecată au dat interpretări diferite art. 9 din Legea nr. 112/1995 şi art. 42 alin. (3) coroborat cu art. 52 din Legea nr. 10/2001, deşi acestea nu sunt contrare, cele din urmă ducând doar la concluzia că şi alte persoane pot solicita vânzarea imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, chiriaşii având un drept de preempţiune.

19. Intimaţii-pârâţi au apreciat că obligaţia de vânzare impusă prin textul de lege menţionat unităţilor deţinătoare de imobile cu destinaţia de locuinţe s-a modificat implicit într-o facultate de a vinde prin adoptarea Legii nr. 10/2001.

20. Art. 9 din Legea nr. 112/1995 prevede dreptul chiriaşilor titulari de contract la cumpărarea apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari, în timp ce art. 42 din Legea nr. 10/2001 stabileşte că aceste locuinţe rămân în administrarea deţinătorilor actuali, dar pot fi înstrăinate conform legislaţiei în vigoare. Prin art. 52 din Legea nr. 10/2001 s-au abrogat tacit dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 prin înlocuirea obligaţiei de a vinde cu disponibilitatea de a vinde.

21. La data la care apelanta a înregistrat cererea de cumpărare a locuinţei, respectiv data de 7 august 2014, prevederile Legii nr. 10/2001 erau în vigoare, iar instanţa de judecată nu poate obliga proprietarul locuinţei să încheie contract de vânzare-cumpărare.

22. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat în scris un punct de vedere de către apelanta-reclamantă, prin avocatul ales, prin care s-a susţinut admisibilitatea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, apreciindu-se că sunt întrunite cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. De asemenea a arătat că este necesară dezlegarea chestiunii de drept în discuţie, respectiv, să se stabilească dacă, prin apariţia Legii nr. 10/2001, prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 şi-au încetat sau nu aplicabilitatea.

23. La punctul de vedere formulat s-au ataşat practică judiciară (hotărâri judecătoreşti pronunţate în perioada 2013- 2015 la nivelul Curţilor de Apel Cluj-Napoca, laşi, Timişoara, Oradea), precum şi copiile contractelor de închiriere încheiate la data de 23 martie1993 şi, respectiv, 8 iulie 1994.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

24. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au transmis hotărârile judecătoreşti identificate că fiind relevante pentru chestiunea de drept ce face obiectul analizei în prezenta cauză, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de către judecători, din răspunsurile comunicate rezultând următoarele aspecte:

25. La nivelul instanţei de trimitere - Curtea de Apel Cluj, din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti transmise rezultă că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 au fost abrogate implicit dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 care stabileau dreptul chiriaşilor de a cumpăra apartamentele care nu se restituiau foştilor proprietari, chiriaşul având doar un drept de preempţiune, în ipoteza în care deţinătorul imobilului se hotărăşte să îl înstrăineze.

26. Curţile de Apel laşi, Ploieşti, Suceava, Alba Iulia, Craiova şi Târgu Mureş au comunicat că nu au identificat practică judiciară în materia vizată.

27. Curţile de Apel Oradea, Piteşti, Timişoara, Braşov şi Bacău au învederat prin răspunsurile formulate că nu au identificat practică judiciară, însă au transmis punctele de vedere teoretice exprimate de judecători cu privire la chestiunea de drept analizată, care relevă opinii divergente.

28. Curtea de Apel Galaţi a comunicat că opinia judecătorilor este în sensul că prin art. 42 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 s-a instituit doar un drept de preempţiune privind cumpărarea imobilelor de către chiriaşi şi nu o obligaţie legală a deţinătorului de a le vinde. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 10/2001, ca urmare a intrării în vigoare a acestei legi au fost abrogate implicit dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, care stabileau dreptul chiriaşilor de a cumpăra apartamentele care nu se restituiau foştilor proprietari.

La nivelul Secţiei I civile a Tribunalului Galaţi practica judiciară este în sensul că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 sunt aplicabile şi ulterior datei de 14 februarie 2001.

29. Curtea de Apel Bucureşti a transmis exemplificativ practică judiciară şi a arătat că opinia majoritară exprimată a fost în sensul că dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 sunt aplicabile şi ulterior datei de 14 februarie 2001.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/2005 este aplicabil în continuare în raport cu sfera de aplicare a acestei legi şi cu regulile după care se rezolvă conflictul de legi în timp, norma juridică în discuţie aplicându-se doar acelor categorii de chiriaşi care aveau un contract de închiriere valabil încheiat şi care ocupau efectiv locuinţa la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995.

Pe lângă faptul că, prin această lege, s-a instituit o măsură de protecţie socială, obligarea unităţii administrativ-teritoriale de a vinde un spaţiu locativ aflat sub incidenţa Legii nr. 112/1995 este O obligaţie în rem, instituită de legiuitor în considerarea obiectului (locuinţa preluată de stat), iar nu o obligaţie in personam, reglementată în considerarea subiectului (unitatea administrativ-teritorială), astfel încât nu se poate accepta argumentul conform căruia se aduce atingere dreptului de dispoziţie asupra bunului.

Prin art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu s-a făcut decât să se completeze art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, să se dea dreptul unităţii deţinătoare de a vinde imobilul şi altor persoane decât chiriaşii, însă cu respectarea dreptului de preempţiune al acestora. Referirea la „legislaţia în vigoare” este un argument în plus în sensul că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 continuă să-şi producă efectele.

A fost exprimată şi opinia minoritară contrară, în sensul că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 nu sunt aplicabile ulterior datei de 14 februarie 2001, opinie justificată pe o interpretare gramaticală a art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi pe contrarietatea acestei norme cu cea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, înlăturată prin aplicarea art. 52 din Legea nr. 10/2001.

30. Curtea de Apel Constanţa a identificat o singură decizie relevantă, prin care s-a reţinut că dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 trebuie aplicate în sensul că se conferă chiriaşului opţiunea cumpărării acelei locuinţe, iar unitatea deţinătoare are obligaţia de a înstrăina locuinţa în litigiu.

Practica judiciară la nivelul Tribunalului Constanţa, potrivit hotărârilor definitive transmise, este în sensul că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 sunt aplicabile şi ulterior datei de 14 februarie 2001.

31. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit Adresei nr. 87/civ. 1/5.09.2017 a Secţiei I civile, â fost identificată Decizia nr. 6129 din 7 iulie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a reţinut în susţinerea soluţiei de admitere a recursului, în esenţă, că în raport cu dispoziţiile art. 43 alin. (3) coroborat cu ari. 52 din Legea nr. 10/2001, refuzul pârâtei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare nu este legal, acesta neavându-şi temei în lege.

32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar civil, prin Adresa nr. 1.760/C//NI-5/2016 din 13 ianuarie 2017, a comunicat că nu se analizează practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

33. Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate numeroase decizii, relevante fiind Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Decizia nr. 485 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 aprilie 1998, şi Decizia nr. 3 din 16 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 14 martie 2001.

Prin deciziile sus-menţionate s-a reţinut, în esenţă, că posibilitatea vânzării către chiriaşi a locuinţelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari constituie recunoaşterea, prin lege, a unui drept subiectiv, înlăturându-se astfel discriminarea anterioară când un asemenea drept era recunoscut numai chiriaşilor din locuinţele construite din fondurile statului. Prin art. 9 din Legea nr. 112/1995 se acordă posibilitatea tuturor chiriaşilor titulari ai unor contracte de închiriere a apartamentelor în care locuiesc de a opta între a cumpăra aceste apartamente, după expirarea termenului prevăzut la art. 14 din lege, sau de a rămâne în continuare chiriaşi.

34. Cu referire la prevederile art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a pronunţat Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 17 aprilie 2008.

Curtea a constatat că, în opinia autorului excepţiei, neconstituţionalitatea art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se întemeiază pe modul diferit în care sunt reglementate două situaţii juridice similare, cu toate că privesc aceeaşi categorie de persoane, respectiv chiriaşii, şi aceeaşi categorie de bunuri, respectiv imobilele având destinaţia de locuinţe, prin raportare la art. 9 din Legea nr. 112/1995, aspect care nu reprezintă un aspect de neconstituţionalitate şi atrage inadmisibilitatea excepţiei.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

35. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, sub aspectul ultimelor două cerinţe impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă.

36. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate, opinia judecătorului-raportor a fost, reformulând chestiunea de drept în discuţie, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, chiriaşii au şi dreptul de a opta pentru cumpărarea imobilelor cu destinaţia de locuinţe, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

37. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

38. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

39. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, tribunalul învestit cu judecata apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să soluţioneze cauza. _

40. În punctul de vedere la raport, apelanta-reclamantă a susţinut că deţinea contract de închiriere la data intrării în vigoarea Legii nr. 112/1995, ataşând copii de pe înscrisuri (care urmează a fi valorificate în faţa instanţei de judecată), iar în cauză se pune problema existenţei în vigoare a unei norme legale care fundamentează acţiunea, contestată prin susţinerea unei abrogări implicite, problema de drept în discuţie fiind una veritabilă şi cu dificultate suficient de mare pentru a necesita intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe această cale.

41. În privinţa condiţiei referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării se constată că instanţele naţionale nu au pronunţat hotărâri judecătoreşti de natură a contura o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă, în baza unei interpretări unitare a textelor care au generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.

42. De asemenea, chestiunea de drept este de actualitate, ridicându-se probleme de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară.

43. Aşa fiind, în cauză este îndeplinită situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare, aşa cum rezultă din analiza hotărârilor judecătoreşti şi a punctelor de vedere divergente exprimate de instanţele naţionale.

44. Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile, iar decizia anterioară, de speţă, nu a făcut o analiză în sensul solicitat prin actul de sesizare.

45. Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori) şi asigurarea securităţii raporturilor juridice.

46. Pe fondul sesizării se constată că prima instanţă a fost sesizată la data de 4 martie 2016 cu o cerere prin care reclamanta a solicitat, în principal, pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligaţi pârâţii la efectuarea formalităţilor de vânzare cu privire la un imobil cu destinaţia de locuinţă, în urma demersurilor efectuate la deţinător, la data de 7 august 2014.

47. În cauză s-a pus problema existenţei unui conflict între art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, ce ar intra sub incidenţa art. 52 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare. “

48. Pentru a se putea vorbi despre o contrarietate sunt necesare analiza şi compararea conţinutului normelor indicate ca fiind concurente, iar în acest scop trebuie să se apeleze inclusiv la metoda de interpretare sistematică a normelor juridice.

49. Potrivit art. 42 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, imobilele cu destinaţia de locuinţă care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administrarea deţinătorilor actuali şi pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preempţiune.

50. Într-adevăr, dreptul de preempţiune, prin natura lui, conferă preferinţă unei persoane numită preemptor la cumpărarea unui bun, la preţ egal 1, atunci când proprietarul acestuia îl vinde, iar existenţa lui nu transformă vânzarea într-una forţată, deoarece nu este substituită voinţa vânzătorului de a înstrăina, ci se îngrădeşte numai libertatea acestuia (în anumite limite) de a-şi alege persoana cumpărătorului, nu şi libertatea de a vinde.

51. Practic, dacă proprietarul se decide să vândă, el nu poate să vândă cui doreşte, ci este ţinut să respecte dreptul de prioritate al preemptorului. În măsura în care s-a hotărât să vândă, proprietarul trebuie să respecte dreptul de preempţiune.

52. Aceste aspecte de drept comun care conturează dreptul de preempţiune, regăsite în doctrină şi în opinia instanţei de trimitere (precum şi în opiniile exprimate în cadrul altor instanţe), erau pe deplin valabile şi suficiente în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în măsura în care numai acesta s-ar fi regăsit în conţinutul normei legale, cum este în cazul altor situaţii reglementate în această lege.

53. Astfel, art. 17 din Legea nr. 10/2001 prevede că:

„Art. 17. - (1) Locatarii imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a)2 şi lit. b) pct. 13, care face parte integrantă din prezenta lege, au drept de preemţiune la cumpărarea acestora.

(2) Acest drept se poate exercita, sub sancţiunea decăderii, în termen de 90 de zile de la data primirii notificării privind intenţia de vânzare.

(3) Notificarea se face prin executorul judecătoresc, potrivit legii.

(4) Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dreptului de preemţiune sunt lovite de nulitate.”

Potrivit art. 19 alin. (4) din aceeaşi lege, „Noul proprietar al suprafeţei restituite în proprietate potrivit alin. (2) are un drept de preemţiune la cumpărarea suprafeţei adăugate imobilului după trecerea acestuia în proprietatea statului, dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi (3 )fiind aplicabile în mod corespunzător.”  4

54. Aceste două situaţii au fost supuse de legiuitor exclusiv regimului dreptului de preempţiune, îndreptăţind doctrina să afirme, cu referire la art. 17, că proprietarul nu este obligat să vândă, singura lui obligaţie fiind de a permite preemptorului să cumpere cu preferinţă.

55. Dacă ar fi avut intenţia ca şi chiriaşului care ocupă imobilul cu destinaţia de locuinţă să i se recunoască exclusiv un drept de preempţiune. legiuitorul ar fi procedat în acelaşi mod şi nu ar fi introdus în art. 42 alin. (3) sintagma „potrivit legislaţiei în vigoare”. Mai mult, în ceea ce priveşte dreptul de preempţiune, nici nu a făcut trimitere la art. 17, aşa cum a procedat în art. 19, supunându-l astfel dreptului comun, respectiv Codului civil. 5

56. Din modul de reglementare rezultă în mod clar intenţia legiuitorului de a supune situaţia chiriaşilor la care se referă art. 42 alin. (3) unui alt regim juridic decât cel cuprins în art. 17 şi 19.

57. Art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 cuprinde o normă de trimitere, care se completează cu cea de referinţă, iar în măsura în care „legislaţia în vigoare1 cuprinde şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 este exclusă ipoteza unei contrarietăţi, care, în mod necesar, ar fi dus problema în discuţie pe tărâmul art. 52 din Legea nr. 10/2001.

58. Procedând în acest mod, legiuitorul a respectat tehnica legislativă impusă prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), care în art. 50 alin. (1) prevede că „în cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine. Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere.

59. Sintagma „potrivit legislaţiei în vigoare” nu se poate referi decât la Legea nr. 112/1995, concluzie impusă de prevederile art. 42 alineatul final, care prevede că „Sumele încasate ca urmare a vânzării imobilelor prevăzute la alin. (3) vor alimenta fondul prevăzut la art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995” şi în lipsa normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

60. Potrivit Legii nr. 112/1995, art. 9 alin. (1), „Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpătarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului.”

61. Aceste norme reglementează un drept al chiriaşului de a cumpăra, drept însoţit de obligaţia deţinătorului de a vinde, interpretarea şi aplicarea în acest sens a textului legal neridicând probleme. Atât instanţa de trimitere, cât şi celelalte instanţe care şi-au exprimat opinia (unele teoretic, altele jurisprudenţial) recunosc sensul normei din Legea nr. 112/1995, diferenţele de poziţie fiind determinate de aprecierea caracterului contradictoriu sau nu al acesteia cu dispoziţiile art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, din perspectiva art. 52 din cea din urmă lege.

62. Nu există nicio raţiune ca, sub aspectul în discuţie, din „legislaţia în vigoare” - Legea nr. 112/1995 să fie exclus art. 9 alin. (1), pentru că, pe de o parte, art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincţie, iar, pe de altă parte, acesta este în concordanţă şi se completează cu celelalte prevederi ale art. 42 alin. (3), dat fiind şi contextul socioistoric al legilor de reparaţie.

63. Legea nr. 10/2001 a fost elaborată cu pretenţia de a fi prima lege-cadru care să reglementeze regimul juridic al celei mai mari părţi a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, înglobând în domeniul său şi sfera de reglementare a legii anterioare de reparaţie, Legea nr. 112/1995.

64. Legea nr. 112/1995 reglementează situaţia juridică a imobilelor cu destinaţia de locuinţă, trecute în proprietatea statului cu titlu după data de 6 martie 1945 şi care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, în vreme ce Legea nr. 10/2001 priveşte regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent dacă acestea există sau au fost demolate, cu o categorie mai vastă de deţinători şi cu moment de referinţă data intrării în vigoare - imobilele preluate în mod abuziv fiind indicate prin art. 2 din lege ca fiind atât imobilele preluate cu titlu, cât şi cele preluate fără titlu, dintre acestea interesând cele cu destinaţia de locuinţă.

65. Corelaţia dintre cele două legi este, de necontestat, cea mai semnificativă în raport cu corelaţia Legii nr. 10/2001 cu alte legi, în cuprinsul acestei legi regăsindu-se elemente care confirmă intenţia legiuitorului de a continua politica adoptată în domeniul imobilelor cu destinaţia de locuinţă sub regimul Legii nr. 112/1995.

66. Exemplul reprezentativ al acestei corelări este dat de art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „Persoanele îndreptăţite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, precum şi cele ale căror cereri au fost respinse ori

67. Totodată, în ipoteza în care imobilul nu a fost vândut până la intrarea în vigoare a noii legi (deci inclusiv în baza Legii nr. 112/1995), persoana îndreptăţită poate solicita restituirea în natură, chiar dacă a primit despăgubiri în lumina acestei legi [art. 20 alin. (1)].

68. Nu în ultimul rând, pe aceeaşi linie, în protejarea intereselor chiriaşilor, în aplicarea art. 501 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare (foştii chiriaşi, cu alte cuvinte), încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor. Inclusiv în situaţia opusă, a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, s-a recunoscut o măsură de favoare, prin scutirea de taxe de timbru a cererilor formulate de chiriaşi pentru restituirea preţului plătit, actualizat.

69. Legiuitorul a recunoscut prin sintagma „potrivit legislaţiei în vigoare”, în continuare, dreptul de favoare pe care l-a conferit chiriaşilor printr-o măsură de protecţie socială, anterior, prin art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 - extinzând însă sfera de aplicare de la chiriaşii imobilelor cu destinaţia de locuinţă preluate cu titlu şi la ceilalţi, ale căror imobile, cu aceeaşi destinaţie, se încadrează în celelalte categorii de preluări, considerate abuzive prin art. 2 din lege.

70. Menţinerea măsurii de protecţie este cu atât mai evidentă în condiţiile în care, prin reglementarea dreptului de preempţiune, legiuitorul a recunoscut pentru prima dată şi dreptul deţinătorului de a înstrăina imobilul cu destinaţia de locuinţă, impunându-i o limită în exerciţiul acestui drept, prin obligarea de a-l prefera pe chiriaş în calitate de cumpărător, în cazul în care acesta din urmă ar face această opţiune.

71. Procedând în acest mod, pe lângă faptul că a păstrat poziţia adoptată în regimul legii anterioare de reparaţie în domeniul imobilelor cu destinaţia de locuinţe, legiuitorul s-a conformat jurisprudenţei Curţii Constituţionale, mai sus menţionată, în care s-a reţinut că posibilitatea vânzării către chiriaşi a locuinţelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari constituie recunoaşterea, prin art. 9 din Legea nr. 112/1995, a unui drept subiectiv, înlăturându-se astfel discriminarea anterioară când un asemenea drept era recunoscut numai chiriaşilor din locuinţele construite din fondurile statului. 6

72. Prin urmare, prin art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se reglementează posibilitatea înstrăinării imobilelor cu destinaţia de locuinţă, pe de o parte, ca urmare a opţiunii chiriaşului de a cumpăra, iar, pe de altă parte, din iniţiativa deţinătorului, cu recunoşterea în acest caz a dreptului de preempţiune al chiriaşului, ambele ipoteze sub condiţia epuizării procedurilor administrative şi jurisdicţionale, în cazul în care acestea s-au declanşat - neexistând astfel o suprapunere de reglementare, în sensul art. 52 din Legea nr. 10/2001, ci o completare.

73. În respectarea ierarhiei actelor normative prevăzute de Constituţia României şi de art. 4 din Legea nr. 24/2000 7, hotărârea Guvernului prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, emisă pentru organizarea aplicării legii în temeiul art. 51 din acest act normativ, explicitează normele a căror executare o asigura.

74. Sensul acestor norme nu poate fi decât acela că s-a urmărit explicitarea noutăţii aduse pe plan legislativ, respectiv recunoaşterea unui drept de preempţiune în favoarea chiriaşului.

75. Aceasta deoarece, sub aspectul în discuţie, prevederea „potrivit legislaţiei în vigoare” nu mai avea nevoie de o explicitare în detaliu, aceasta fiind Legea nr. 112/1995 [art. 9 alin. (1)], confirmată sub acest titlu în art. 42.1 lit. B din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare - deşi, cum s-a arătat, şi în lipsa unei explicitări era singura aplicabilă (supra, paragraful 59).

76. În caz contrar, prin normele de aplicare a legii s-ar depăşi limitele în care acestea pot fi elaborate, schimbându-se sensul sintagmei „potrivit legislaţiei în vigoare” - Legea nr. 112/1995, care prin art. 9 alin. (1) conferă chiriaşului dreptul de a opta pentru cumpărare, operaţiune nepermisă de normele în materia tehnicii legislative.

77. Prin Decizia nr. 3/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2017, s-a statuat în sensul că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicate, stabileşte că proprietarul construcţiei are dreptul să dobândească proprietatea şi asupra terenului aferent acesteia şi să solicite, în caz de refuz, pe calea acţiunii în justiţie, obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. “

78. Fără a lămuri chestiunea ce face obiectul dosarului de faţă, prin această decizie s-a prefigurat o orientare privind interpretarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 (coroborate şi cu art. 37 din normele de aplicare a acestei legi), arătându-se că dreptul de a se solicita obligarea la încheierea actului de vânzare-cumpărare asupra terenului aferent locuinţei se naşte pe data exercitării opţiunii legale de a dobândi apartamentul odată cu terenul aferent sau de a dobândi terenul aferent după ce a fost încheiat contractul de vânzare asupra construcţiei.

79. Întrucât s-a confirmat includerea în art. 42 alin, (3) din Legea nr. 10/2001 a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, iar dreptul şi obligaţia impuse prin această normă nu au ridicat probleme din perspectiva regimului naţional al dreptului de proprietate privată şi a art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se mai impune o analiză de natura celei făcute de prima instanţă care, în interpretarea art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a stabilit conţinutul normei ca referindu-se exclusiv la dreptul de preempţiune al chiriaşilor, caz în care o astfel de evaluare era impusă, date fiind natura şi efectele acestui drept.

80. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia civilă în Dosarul nr. 3.633/211/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe lângă dreptul de preempţiune, chiriaşii au şi dreptul de a opta pentru cumpărarea imobilelor cu destinaţia de locuinţe, drept prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE DELEGAT AL SECŢIEI I CIVILE

LAVINIA CURELEA

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 


1 Potrivit art. 1.730 alin. (1) din Codul civil, „În condiţiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preempţiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun.”

2 1. Imobile ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat (grădiniţe, şcoli, licee, colegii, şcoli profesionale, şcoli postliceale. instituţii de învăţământ superior);

2. Imobile ocupate de unităţi sanitare şi de asistenţă medico-socială din sistemul public (creşe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii);

3. imobilele ocupate de administraţii financiare, trezorerii, ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, parchete, judecătorii, tribunale, curţi de apel, poliţie, polipe de frontieră, jandarmerii, servicii publice comunitare pentru situaţi de urgenţă, sedii vamale, arhive naţionale, direcţii judeţene, case de asigurări de sănătate, primării, prefecturi, consilii locale şi judeţene, inspectorate şcolare;

4. imobilele ocupate de instituţii publice de cultură: teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultură.

3 Imobile ocupate de sedii ale partidelor politice legal înregistrate.

4 Potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „În situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

5 Potrivit art. 1.730 alin. (2) din Codul civil, „Dispoziţiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempţiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabileşte altfel”, iar potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile referitoare la dreptul de preempţiune cuprinse în legile speciale aflate în vigoare la data intrării în vigoare a actualului Cod civil sunt completate cu dispoziţiile art. 1.730-1.740 din Codul civil. nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul de a formula o asemenea cerere în condiţiile prezentei legi.”

6 În materia Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 30 septembrie 2008, şi Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată 1h Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 3 aprilie 2013.

7 Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede: „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.”

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.