MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 56/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 56         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 18 ianuarie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 484 din 27 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 645 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

26. - Decizie privind unele măsuri pentru asigurarea conducerii Corpului de control al prim-ministrului

 

Rectificări la:

 - Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 1.098/2017

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 484

din 27 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Florian Cosmin Voicu în Dosarul nr. 1.659/94/2016 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.344D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale concretizată spre exemplu, prin Decizia nr. 919 din 6 iulie 2010 sau Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă nr. 5,486 din 11 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.659/94/2016, Judecătoria Buftea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin, (3) lit. e) şi art. 109 alin, (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Florian Cosmin Voicu într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că nu există niciun text de lege care să reglementeze specializarea agenţilor constatatori de a opera cu aparatele tehnice omologate şi verificate metrologic. Susţine că, anterior, exista o astfel de reglementare în cuprinsul Ordinului directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, care a fost însă abrogat prin Ordinul nr. 187 din 14 iulie 2009 privind modificarea şi completarea Normei de metrologie legală NML 021-05 Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”. Această împrejurare, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, creează prezumţia rezonabilă că judecătorul este pus în imposibilitatea de a verifica specializarea şi calificarea agentului constatator de a lucra cu aparate calibrate ce necesită condiţii speciale de amplasare în strictă legătură cu măsurătorile de viteză. Aşa fiind, consideră că „se impune reglementarea publică a unor norme de natură să califice ori să controleze activitatea agenţilor constatatori cu mijloace tehnice omologate.”

6. Judecătoria Buftea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este neîntemeiată. De asemenea, instanţa de judecată apreciază că susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora poliţiştii operatori radar nu sunt pregătiţi sau atestaţi potrivit unor reguli care să fie prevăzute în acte normative în vigoare, nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, fiind relevat doar faptul că ar exista un vid legislativ în domeniu. Toate acestea nu reprezintă însă probleme de neconstituţionalitate, ci vizează o eventuală intervenţie a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, şi nu a Curţii Constituţionale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este inadmisibilă, întrucât criticile formulate nu evidenţiază vicii de neconstituţionalitate ale textelor legale criticate şi nu identifică contrarietatea între dispoziţiile constituţionale invocate şi textele legale criticate. Totodată, consideră că prin criticile formulate autorul excepţiei relevă aspecte ce ţin de lipsa unor norme subsecvente sau adiacente obiectului de reglementare al textelor criticate, or, Curtea Constituţională nu are competenţa de a suplini lipsa unor asemenea reglementări prin actele pe care le pronunţă.

9. Avocatul Poporului menţionează că prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2010 sau Decizia nr. 94 din 4 februarie 2010, decizii în care şi-a exprimat punctul de vedere în sensul constituţionalităţii prevederilor legale criticate, punct de vedere pe care îl menţine şi în prezenta cauză.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 102 alin. (3): „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai următoarelor fapte: [...]

e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. “;

- Art. 109 alin. (2): „Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.”

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care prevăd că „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi celor ale art. 124 alin. (3) potrivit cărora „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit de faptul că nu există „niciun text de lege care să reglementeze specializarea agenţilor constatatori de a opera cu aparatele tehnice omologate şi verificate metrologic”, astfel încât, din perspectiva criticii formulate, Curtea apreciază că acesta are în vedere, de fapt, o omisiune legislativă. Or, omisiunea de reglementare sau caracterul incomplet al unui text de lege nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale, iar o astfel de critică, prin care se tinde la completarea prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii prevederilor legale, fără a le putea modifica sau completa.

15. Curtea observă totodată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu indică în ce anume constă contrarietatea normei legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu dispoziţiile constituţionale invocate, excepţia fiind, astfel, nemotivată din perspectiva prevederilor art. 10 alin, (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”.

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Florian Cosmin Voicu în Dosarul nr. 1.659/94/2016 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Buftea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 645

din 17 octombrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 24.456/303/2014 (1.793/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.532D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă Cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 4 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.456/303/2014 (1.793/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune morale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt neclare şi ambigue, conducând la o aplicare abuzivă de către instanţele judecătoreşti, „care refuză să efectueze controlul judiciar asupra legalităţii hotărârilor recurate (...)”, fiind încălcate în acest mod, cu intenţie şi rea-credinţă, prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (1) şi (5) privind statul de drept, respectarea Constituţiei şi a legilor, art. 5, 15, 16, 19, 20, 21, 24, 34, 35,40, 44, 46, 47, 50, 51, 52 şi 53, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

6. De asemenea, se mai susţine că prevederile art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 încalcă prevederile constituţionale invocate şi, în special, dreptul la apărare şi la control judiciar, „prin nulitatea absolută dată de art. 176 pct. 4 din Codul de procedură civilă privind incompatibilitatea alcătuirii completului de judecată, cât şi a interpretării voit eronate a cererii deduse judecăţii (...)”.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere faptul că prevederile art. 21 din Constituţie nu statuează expres că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui regulile de procedură. Mai mult, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Se mai apreciază că, prin noul Cod de procedură civilă, legiuitorul a dat o nouă reglementare căilor de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. În actualul sistem procesual, apelul reprezintă calea ordinară de atac, care are un caracter devolutiv, instanţa de apel pronunţându-se asupra cauzei, atât sub aspectul situaţiei de fapt, cât şi din punct de vedere al situaţiei de drept, în limita criticilor formulate de apelant, aşa cum statuează dispoziţiile art. 476 din Codul de procedură civilă. Se mai consideră că Legea fundamentală nu stipulează expres că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului. Valorificând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul de acces la instanţă nu este un drept absolut, ci poate comporta restricţionări, atât timp cât aceste restrângeri nu sunt de natură să afecteze substanţa dreptului, iar legiuitorul naţional este suveran în a dicta aceste situaţii de restrângere a exerciţiului dreptului, cu respectarea exigenţelor convenţionale impuse, instanţa de judecată a apreciat că prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi, implicit, nici prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu sunt contrare principiului accesului liber la justiţie şi nici nu sunt de natură să creeze o inegalitate discriminatorie, în condiţiile în care restricţia exercitării căii de atac a recursului stabilit se încadrează în marja de reglementare, permisă statelor, şi nu goleşte de conţinut dreptul procedural. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale pronunţată în privinţa exercitării căilor de atac.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege. În virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi, în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Iar, potrivit prevederilor art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Se mai arată că noul Cod de procedură civilă a instituit o categorie nouă de hotărâri judecătoreşti, anume aceea a hotărârilor care nu sunt susceptibile de recurs, soluţia fiind diferită de cea promovată de Codul de procedură civilă, care a cunoscut categoria hotărârilor ce nu puteau fi controlate pe calea apelului. Raţiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al descongestionării instanţei supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se, deopotrivă, într-un temei pentru suprimarea căii extraordinare de atac a recursului. Legea nr. 2/2013 a instituit, la art. XVIII alin. (2), o normă tranzitorie, excluzând de la calea de atac a recursului [suplimentar faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă], hotărârile pronunţate. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2018, asupra cererilor evaluabile în bani. În valoare de peste 500,000 lei şi până la 1.000.000 lei inclusiv. Ţinând seama şi de numărul insuficient de personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, noua soluţie legislativă a urmărit degrevarea temporară a activităţii acestei instanţe - care, în sistemul noului Cod de procedură civilă, a dobândit competenţe noi, cum ar fi procedura hotărârii prealabile, precum şi observarea impactului normelor de competenţă instituite de noua reglementare procesual civilă asupra activităţii acestei instanţe.

10. Se mai arată că, în sistemul noului Cod de procedură civilă, apelul este singura cale ordinară de atac, cale de atac obişnuită, care a fost suprimată în puţine cazuri, faţă de vechea reglementare, tocmai pentru a sublinia că, de regulă, ultima care poate îndrepta o nedreptate este instanţa de apel, care asigură o nouă judecată de fond, şi, deci, dublul grad de jurisdicţie, recursul intervenind excepţional, în condiţii restrictive şi exclusiv pentru motive de legalitate; recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate; recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile; în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată [art. 483 alin. (3) şi alin. (4) teza I din noul Cod de procedură civilă]; „recursul hibrid”, prevăzut de art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă nu se mai regăseşte în noul Cod de procedură civilă; necesitatea acestui recurs, ca substitut (imperfect) al apelului, a fost generată de suprimarea discutabilă a apelului într-un număr mare de cauze, în vechea reglementare. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, principiul egalităţii în drepturi şi al reglementării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.

11. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că acestea nu sunt discriminatorii, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor. Pe cale de consecinţă, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica este neîntemeiată. Referitor la invocarea principiului constituţional al accesului liber la justiţie, se arată că dreptul la un tribunal nu este unul absolut, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie. De asemenea, se mai arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 483 alin. (2) (Obiectul şi scopul recursului. Instanţa competentă) din Codul de procedură civilă. Potrivit prevederilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016, Curtea reţine că prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019. Or, în cauza în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 29 decembrie 2014, aşa cum reiese din înscrisurile anexate excepţiei de neconstituţionalitate, se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

15. De asemenea, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune morale, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică numai teza referitoare la cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, astfel încât obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Totodată, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că obiectul acesteia cuprinde şi prevederile art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: (2) în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului

- Art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013: „(2) Cererea (de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru s.n.) se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, numai după soluţionarea cererii de reexaminare.”

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, respectarea Constituţiei şi a legilor, art. 5 - Cetăţenia, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 19 - Extrădarea şi expulzarea, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 - Dreptul la mediu sănătos, art. 40 - Dreptul de asociere, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 46 - Dreptul la moştenire, art. 47 - Nivelul de trai, art. 50 - Protecţia persoanelor cu handicap, art. 51 - Dreptul de petiţionare, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Deşi autorul excepţiei nu indică în mod expres, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 mai rezultă şi invocarea dispoziţiilor art. 129 - Folosirea căilor de atac din Constituţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1000.000 lei inclusiv”cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

18. În esenţă, Curtea a reţinut că, din moment ce legiuitorul a reglementat calea de atac a recursului, acesta trebuie să asigure egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea acestei căi de atac, chiar dacă este una extraordinară. Legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea căii de atac a recursului, reglementând anumite situaţii în care nu se poate formula recurs, însă acest tratament juridic diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv şi raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În consecinţă, legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. În consecinţă, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 contravine, pe lângă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi celor ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.

19. Curtea a mai arătat că recursul este parte a mecanismului pus la îndemâna instanţei supreme de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, precum şi a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, în sensul că cetăţeanul trebuie să fie încredinţat de faptul că i s-a aplicat corect legea la judecata în fond şi că au fost respectate normele de ordine publică referitoare la compunerea instanţei sau competenţa instanţei, alte reguli de procedură apreciate ca fiind importante, cerinţele referitoare la motivarea hotărârii sau autoritatea de lucru judecat. Este adevărat că recursul în interesul legii este un alt element al mecanismului de interpretare şi aplicare unitară a legii, însă acesta se aplică numai în situaţiile în care există o jurisprudenţă neunitară de o anumită consistenţă. Mai mult, recursul în interesul legii acoperă situaţiile pentru viitor, el nefiind un remediu direct, nemijlocit al persoanei pentru revenirea la starea de legalitate în cazul concret dedus judecăţii. Prin urmare, în vederea unificării jurisprudenţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are numai rolul de a soluţiona recursuri în interesul legii, ci şi pe acela de a casa hotărârile instanţelor inferioare care nu sunt conforme cu regulile de drept aplicabile.

20. Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie.

21. În prezenta cauză, având în vedere, pe de o parte, faptul că data sesizării Curţii Constituţionale este anterioară pronunţării deciziei amintite, precum şi, pe de altă parte, prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

22. În aceste condiţii, potrivit jurisprudenţei Curţii, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, în temeiul Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.

23. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea Constituţională a mai analizat constituţionalitatea acestor prevederi legale, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la cele invocate în prezenta cauză.

24. Astfel, prin Decizia nr. 1.561 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 3 februarie 2012, Curtea a constatat că prevederile art. 39 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 constituie o normă procedurală care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, aşadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată, întrucât în discuţie este o chestiune prealabilă, soluţionarea acesteia fiind guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, ca şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare.

25. Curtea a mai observat că raţiuni ce ţin de necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti justifică în mod obiectiv soluţia legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - şi mijloacele procedurale utilizate.

26. Totodată, Curtea a constatat că acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanţei judecătoreşti să examineze circumstanţele specifice fiecărui caz şi să realizeze un just echilibru între interesele individuale şi cele privind administrarea justiţiei, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiţie.

27. Cu privire la sintagma „încheiere definitivă” 6\n cuprinsul art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra unor critici de neconstituţionalitate referitoare la faptul că nu există cale de atac în cazul respingerii cererii de reexaminare, care este soluţionată în primă instanţă, prin încheiere definitivă. Astfel, prin Decizia nr. 471 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, Decizia nr. 696 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 27 noiembrie 2015, sau Decizia nr. 466 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 26 august 2016, Curtea a constatat că raţiuni ce ţin de necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti justifică în mod obiectiv soluţia legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - şi mijloacele procedurale utilizate. Totodată, Curtea a reţinut că acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanţei judecătoreşti să examineze circumstanţele specifice fiecărui caz şi să realizeze un just echilibru între interesele individuale şi cele privind administrarea justiţiei, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiţie.

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 24.456/303/2014 (1.793/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II l-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind unele măsuri pentru asigurarea conducerii Corpului de control al prim-ministrului

 

În temeiul art. 15 lit. c) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul, interimar, emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Bogdan-Cosmin Ştefan se eliberează din funcţia de secretar de stat, şef al Corpului de control al prim-ministrului.

Art. 2. - Începând cu data prevăzută la art. 1, doamna Marcelica Păun, director al Direcţiei juridice şi administrative, exercită atribuţiile secretarului de stat, şef al Corpului de control al prim-ministrului, până la numirea conducătorului structurii, potrivit legii.

 

PRIM-MINISTRU, INTERIMAR,

MIHAI-VIOREL FIFOR

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 18 ianuarie 2018.

Nr. 26.

 

RECTIFICĂRI

 

La Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 1.098/2017 pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 541/2013 privind condiţiile şi procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 11 ianuarie 2018, se face următoarea rectificare:

- în titlu, în loc de: „Ordin pentru...”se va citi: „Decizie pentru...”.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.