MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 58/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 58         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 19 ianuarie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 479 din 27 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 776 din 28 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

7. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 230/2015 pentru aprobarea documentelor oficiale pe care le foloseşte ofiţerul de control doping în timpul desfăşurării controlului doping, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 244/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea controlului doping

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 479

din 27 iunie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Metropolitan Life Asigurări - S.A. În Dosarul nr. 30.238/325/2013/a2 al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.280D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 466 din 28 iunie 2016 sau Decizia nr. 696 din 20 octombrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 34/R din 14 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 30.238/325/2013/a2, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost invocată de Metropolitan Life Asigurări - S.A. cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din 21 octombrie 2015, pronunţate de Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, într-o cauză având ca obiect o acţiune în răspundere contractuală.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia apreciază ca fiind necesară o analiză comparativă între prevederile Codului de procedură civilă (art. 200) şi cele ale art. 39 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care vizează instituţia cererii de reexaminare. Arată că analiza acestor prevederi legale relevă diferenţe majore, deşi au ca obiect cererea de reexaminare, întrucât formularea cererilor de reexaminare, din perspectiva celor două reglementări, se realizează în momente diferite şi împotriva unor acte diferite ale instanţei de judecată. Astfel, potrivit art. 200 din Codul de procedură civilă, cererea de reexaminare va fi îndreptată împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, iar cererea de reexaminare, formulată în temeiul art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, are ca obiect modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru. Cu alte cuvinte, obiectul celor două cereri este unul diferit, dar având acelaşi scop final, respectiv recalcularea taxei de timbru, astfel încât reclamantul să plătească o taxă cât mai mică.

6. În esenţă, consideră că este vorba despre un tratament discriminatoriu, ambele texte proclamând dreptul exclusiv al reclamantului de a formula cerere de reexaminare, cu toate că, într-un proces, calitatea de parte o deţine şi pârâtul. Mai mult, încheierile pronunţate în cazul cererilor de reexaminare sunt definitive, ceea ce înseamnă că ele nu vor mai putea fi supuse controlului unei instanţe superioare, pârâtul fiind pus, şi de această dată, în imposibilitatea de a exprima un punct de vedere şi de a contesta hotărârea instanţei în situaţia în care nu ar fi de acord cu soluţia pronunţată. Aşa fiind, reglementarea cererii de reexaminare prin două acte normative distincte conferă reclamantului dreptul şi posibilitatea de a ataca actele instanţei, pârâtul fiind în imposibilitatea vădită de a beneficia de aceleaşi drepturi ca reclamantul.

7. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte prevederile art. 200 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată a apreciat că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, ceea ce justifică respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar referitor la prevederile art. 39 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 arată că „o atare limitare a fost voinţa legiuitorului de a da posibilitatea doar reclamantului de a contesta modul de stabilire a taxei de timbru, aceasta fiind o măsură care dă procesului posibilitatea de a se desfăşura cu celeritate, evitând tergiversarea voită în faza procedurii de regularizare a cererii, prin exercitarea cu rea-credinţă de către pârât a unor căi de atac în mod formal.”

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 471 din 23 septembrie 2014 şi Decizia nr. 1.668 din 15 decembrie 2009, prin care s-a statuat că prevederile criticate sunt constituţionale.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea  Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 39 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Potrivit prevederilor criticate, (1) împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

(2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, numai după soluţionarea cererii de reexaminare.

13. Curtea reţine totodată că, prin încheierea din 21 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a celor ale art. 200 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, formulată de Metropolitan Life Asigurări - S.A. Această încheiere a fost atacată cu recurs, în termenul legal de 48 ore de la pronunţare, iar prin Decizia civilă nr. 34/R din 14 martie 2016, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a admis recursul formulat şi a admis, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie. De asemenea apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 6 pct. 1 şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cele ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prevederi care consacră accesul efectiv la justiţie, contradictorialitatea, dreptul la apărare şi egalitatea în faţa legii.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens, fiind, spre exemplu, Decizia nr. 471 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, Decizia nr. 696 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 27 noiembrie 2015, Decizia nr. 221 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, Decizia nr. 466 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 26 august 2016, şi Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2017, prin care Curtea a statuat în sensul constituţionalităţii prevederilor criticate.

16. Raportat la critica formulată în speţă, Curtea reţine că, potrivit noii reglementări procesual civile, pârâtul nici nu va lua la cunoştinţă despre cererea de chemare în judecată decât după ce aceasta este verificată în prealabil de către instanţă şi după ce instanţa s-a pronunţat cu privire la îndeplinirea tuturor cerinţelor legale referitoare la cererea de chemare în judecată, inclusiv cu privire la îndeplinirea cerinţei timbrării (art. 200 - Verificarea cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia). De asemenea, potrivit Codului de procedură civilă, la art. 200 alin. (5), se prevede că „împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare (...)”.

Aşa fiind, sub aspectul subiectului activ al dreptului procesual de a ataca modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, atât Codul de procedură civilă, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt în concordanţă, recunoscând acest drept numai reclamantului.

17. Curtea apreciază, de altfel, că interes în utilizarea căii de atac a reexaminării o au doar persoanele fizice sau juridice care au obligaţia de a timbra. Chiar dacă toate părţile implicate într-un proces urmăresc rezolvarea litigiului într-un cadru legal, exercitarea unei cereri (indiferent că este o cerere de chemare în judecată sau o cale de atac) trebuie să aibă la bază interesul. Interesul trebuie să fie justificat de partea care formulează cereri în procesul civil, deoarece, printr-un demers în justiţie, trebuie să se urmărească asigurarea propriilor interese. Prin urmare, calea de atac numită „cerere de reexaminare” se află numai la dispoziţia titularului cererii taxabile, acesta fiind „reclamantul-debitor” faţă de stat. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. Totodată, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru pot fi restituite, la cererea petiţionarului, în condiţiile şi situaţiile prevăzute de art. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

18. Curtea subliniază faptul că cererea de reexaminare este instrumentul juridic pe care legiuitorul l-a pus la îndemână reclamantului din cadrul unei acţiuni aflate pe rolul instanţei, prin care acesta poate cere unui alt complet de judecată decât cel care i-a stabilit cuantumul taxei de timbru să recalculeze suma fixată cu acest titlu, pe care o apreciază ca fiind nejustificat de mare, iar nu pârâtului, care poate contesta suma doar ca apărare, pe cale de excepţie. Obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru este o obligaţie fiscală şi este prevăzută de legea specială numai în sarcina celor care apelează la justiţie, între beneficiarul serviciului public al justiţiei şi instanţa de judecată se stabileşte un raport de drept fiscal, caracterizat prin relaţia de subordonare a părţilor. Plătitorul taxei judiciare de timbru se află într-un raport de autoritate cu instanţa de judecată, separat şi distinct de raportul juridic pe care îl are cu partea cu care se judecă şi care este. de regulă, unul de drept privat, procesul civil sau comercial debutând numai în măsura în care obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru a fost executată, în acest sens fiind şi considerentele Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul examinării unui recurs în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2008. Calitatea procesuală activă, ca şi condiţie de exercitare a acţiunii, presupune existenţa unei identităţi între cel care formulează cererea şi subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii în acea cerere, întrucât în cadrul cererii de reexaminare se pune în discuţie raportul juridic născut din obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, între reclamant şi unitatea administrativ-teritorială de domiciliu, calitate procesual activă în astfel de cereri are doar destinatarul obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, respectiv reclamantul. Pe cale de consecinţă, pârâtul nu are calitate procesual activă în cadrul cererii de reexaminare faţă de modul de calcul al taxei judiciare de timbru. Lipsa calităţii procesuale active rezultă din împrejurarea că în cadrul cererii de reexaminare se pune în discuţie raportul juridic născut din obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, statornicit între reclamant şi unitatea administrativ-teritorială. Distinct de raporturile juridice stabilite în procesul în care s-a formulat cererea de reexaminare, plata taxei judiciare de timbru impune stabilirea unui raport juridic între plătitorul ei şi unitatea administrativ-teritorială. Cum cererea de reexaminare se grefează pe acest din urmă raport juridic, în care pârâtul nu este „parte”, el (pârâtul) nu poate dobândi calitate procesuală activă în formularea căii speciale de atac.

19. Astfel, Curtea apreciază că reglementarea legală criticată reprezintă voinţa legiuitorului de a oferi dreptul de a contesta modul de stabilire a taxei de timbru doar reclamantului, aceasta fiind o măsură care dă procesului posibilitatea de a se desfăşura cu celeritate, evitând tergiversarea voită în faza procedurii de regularizare a cererii, prin exercitarea cu rea-credinţă de către pârât a unor căi de atac în mod formal, fără ca această procedură, însă, să constituie o încălcare a liberului acces la justiţie şi nici a dreptului la apărare. În ceea ce priveşte egalitatea în faţa legii, aceasta trebuie privită din perspectiva calităţii diferite pe care pârâtul şi reclamantul le au în cadrul procesului civil, astfel încât aceştia îşi exercită drepturile adecvat poziţiei lor procesuale.

20. Concluzionând, Curtea reaminteşte şi cele reţinute prin Decizia nr. 757 din 5 noiembrie 2015, paragraful 15, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 12 ianuarie 2016, şi anume că „mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că «statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale»“.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Metropolitan Life Asigurări - S.A. În Dosarul nr. 30.238/325/2013/a2 al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 39 alin, (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 776

din 28 noiembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cioroianu Ştefan şi Cioroianu Maria în Dosarul nr. 1.157/54/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.437D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorii au depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, la care au anexat înscrisuri.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile criticate au fost modificate, având în vedere necesitatea asigurării unei justiţii mai aproape de justiţiabil, a unei justiţii mai deschisă acestuia, totodată, fiind asigurată şi celeritatea procesului penal. De asemenea, reţine, faţă de criticile autorilor excepţiei, că - în măsura în care se va pune în discuţie ca instanţa care este, în prezent, competentă să se pronunţe cu privire la strămutare să devină instanţă de control judiciar a cauzei care se solicită a fi strămutată - această problemă va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit posibilităţilor legale. Reţine că strămutarea vizează o cauză în raport de un anumit moment procesual, iar nu cauza penală în raport cu întreg parcursul său. Totodată, strămutarea vizează instanţa sesizată cu cauza în care se solicită strămutarea, iar nu instanţa de judecată ce ar putea fi, cândva, sesizată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentinţa penală nr. 169 din 25 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.157/54/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Cioroianu Ştefan şi Cioroianu Maria, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin că accesul liber la justiţie constituie un principiu fundamental al organizării oricărui sistem juridic democratic, reprezentând facultatea oricărei persoane de a introduce o cerere în justiţie, implicând obligaţia corelativă a statului ca, prin instanţa competentă, să soluţioneze această cerere. În doctrina dreptului european, dreptul de acces la un tribunal este înţeles ca un drept de acces concret şi efectiv, care presupune ca justiţiabilul „să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale”. Dreptul de acces la justiţie impune obligaţii în sarcina legiuitorului şi executivului. Statul este ţinut să acorde oricărei persoane toate facilităţile rezonabile de drept şi de fapt pentru a accede la instanţă, elemente ce se concretizează în efectivitatea dreptului de acces la instanţă. Plecând de la aceste premise, autorii excepţiei apreciază că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, se impune ca judecarea plângerii împotriva soluţiei procurorului să se efectueze de o instanţă independentă şi imparţială, iar nu de o instanţă asupra căreia planează suspiciuni reale de parţialitate. În sensul celor susţinute invocă Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei.

7. În continuare, apreciază că aspectele arătate creează cel puţin un dubiu asupra imparţialităţii judecătorilor secţiei penale. Susţin că doar prin strămutarea cauzei la o altă instanţă egală în grad, din zona altei curţi de apel, se va putea asigura desfăşurarea normală a procesului, cu respectarea tuturor principiilor necesare asigurării unei judecăţi echitabile, proces în care să nu planeze asupra judecătorilor bănuieli cu privire la lipsa de imparţialitate a acestora. Cu toate acestea, strămutarea este împiedicată de dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală, care dispun strămutarea cauzei „de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa.”

8. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prevederile art. 21 din Constituţie, prin generalitatea formulării lor, permit accesul la justiţie al oricărei persoane fizice sau juridice pentru apărarea oricărui drept sau libertate şi a oricărui interes legitim, în mod concret şi efectiv, în sensul că justiţiabilul trebuie să beneficieze de posibilitatea clară şi concretă de a contesta un act care aduce o atingere drepturilor sale, fără ca vreo lege să poată îngrădi acest drept. Instituţia strămutării reprezintă un remediu procesual instituit de legiuitor în vederea asigurării standardului de imparţialitate în efectuarea actului de justiţie. Strămutarea vizează o suspiciune colectivă de lipsă de imparţialitate a judecătorilor unei instanţe, iar dispunerea acestei măsuri, în cazurile în care se impune, vizează dezideratul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi respectarea dreptului la un proces echitabil, atunci când nu există garanţii de imparţialitate în privinţa niciunuia dintre judecătorii instanţei sesizate. Apreciază că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient. În final, arată că motivele invocate de petent în susţinerea cererii de sesizare nu reflectă faptul că i s-ar îngrădi autorului excepţiei dreptul de acces la justiţie, acesta având asigurat acest drept prin prisma procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorilor excepţiei şi înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.”

13. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorii excepţiei critică normele procesual penale ale art. 71 din perspectiva imposibilităţii strămutării unei cauze de la un tribunal sau judecătorie aflată în circumscripţia unei curţi de apel la o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel.

15. În ceea ce priveşte strămutarea, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a stabilit că aceasta nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea a reţinut că strămutarea este acea „deplasare a competenţei”, care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel (civilă sau militară) şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competenţa materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale (a se vedea Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragraful 15).

16. Strămutarea se defineşte ca fiind acea instituţie procesuală prin care o instanţă competentă potrivit regulilor generale de competenţă va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16). Totodată, Curtea a reţinut că strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată (Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15).

17. Astfel, din cele reţinute de instanţa de control constituţional în jurisprudenţa sa, Curtea constată că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil. De altfel, Curtea a reţinut că un element esenţial al dreptului la un proces echitabil îl constituie independenţa şi imparţialitatea instanţei, aceasta din urmă definindu-se, de regulă, prin lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 18).

18. În acest context Curtea observă că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a statuat că imparţialitatea magistratului poate fi apreciată într-un sens dublu: din perspectiva unui demers subiectiv – imparţialitatea subiectivă, şi din perspectiva unui demers obiectiv - imparţialitatea obiectivă. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a reţinut că demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, iar demersul obiectiv are scopul de a determina dacă există garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 19, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 19).

19. Cu privire la imparţialitatea obiectivă, Curtea observă că, analizând dispoziţiile procesual civile referitoare la temeiurile strămutării, a constatat că, în unele cazuri, există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Astfel, Curtea a constatat că strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că ele vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel (Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 23, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21). Cu acele prilejuri, Curtea a identificat, drept element pe care se fundamentează bănuiala legitimă şi care trebuie să determine în toate cazurile strămutarea, o anumită calitate a părţilor din proces. Astfel, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile criticate din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta, întotdeauna, imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor judecătoreşti din circumscripţia unei curţi de apei. Astfel, Curtea a statuat, cu valoare de principiu că, perse, calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului reprezintă elemente ce afectează imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor aflate în circumscripţia acelei curţi de apel.

20. Cu toate acestea, Curtea reţine că, în prezenta cauză, autorii excepţiei nu critică dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală din perspectiva calităţii pe care părţile sau subiecţii procesuali principali o pot avea. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea observă că autorii excepţiei se rezumă la a susţine că toate instanţele judecătoreşti aflate în circumscripţia unei curţi de apel sunt lipsite de imparţialitate, fără a indica existenţa elementelor obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea acestor instanţe. În aceste condiţii, Curtea nu poate identifica niciun motiv care să permită constatarea că norma procesual penală criticată contravine dispoziţiilor constituţionale privind liberul acces la justiţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cioroianu Ştefan şi Cioroianu Maria în Dosarul nr. 1.157/54/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

GUVERNUL ROMÂNIEI AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTI-DOPING

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 230/2015 pentru aprobarea documentelor oficiale pe care le foloseşte ofiţerul de control doping în timpul desfăşurării controlului doping, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 244/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea controlului doping

 

Având în vedere prevederile art. 29 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice privind organizarea şi desfăşurarea controlului doping, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2015, cu modificările şi completările ulterioare,

Adresa nr. 27 din 9.01,2018 emisă de Direcţia generală de testare, anti-trafic substanţe interzise, relaţii publice şi internaţionale din cadrul Agenţiei Naţionale Anti-Doping,

în temeiul art. 13 alin. (2) şi din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 230/2015 pentru aprobarea documentelor oficiale pe care le foloseşte ofiţerul de control doping în timpul desfăşurării controlului doping, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 244/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea controlului doping, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 4 noiembrie 2015, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. III. - Agenţia Naţională Anti-Doping va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping,

Graziela Elena Vâjială

 

Bucureşti, 11 ianuarie 2018.

Nr. 7.

 

ANEXĂ*)

(Anexa nr. 3 /a Ordinul nr. 230/2015)

 

FORMULAR DE CONTROL DOPING

 

Formular Original - ALB

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.