MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 65/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 65         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 22 ianuarie 2018

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.646/2017. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 34 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş

 

7. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în două unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mehedinţi

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 34 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin:

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 34 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Adămuş - sectoarele cadastrale nr. 36, 46, 47, 50, 76, 81, 82, 83, 84, 85, 88 şi 91;

b) unitatea administrativ-teritorială Albeşti - sectoarele cadastrale nr. 11, 12, 13, 15, 18, 19, 20, 21, 35, 41, 43, 45, 46, 49, 50, 51, 52, 53, 60, 61 şi 62;

c) unitatea administrativ-teritorială Aluniş - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 3, 4, 27, 28, 29, 34, 35, 36. 37, 38, 41, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 56, 57, 58, 59, 63, 64, 65 şi 66;

d) unitatea administrativ-teritorială Apold - sectoarele cadastrale nr. 34, 35, 36, 37, 38, 48, 49, 50, 51, 54, 64, 66, 84, 85, 89, 90, 104 şi 105;

e) unitatea administrativ-teritorială Aţintiş - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 3, 4, 9, 23, 24, 25, 27, 41, 42, 52, 53 şi 79;

f) unitatea administrativ-teritorială Băgaciu - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 3 şi 17;

g) unitatea administrativ-teritorială Bălăuşeri - sectoarele cadastrale nr. 9, 10, 11, 13 şi 41;

h) unitatea administrativ-teritorială Breaza - sectoarele cadastrale nr. 7, 8, 9, 10, 17, 19, 21, 22, 37, 43, 44, 45, 49, 51, 52, 66, 68, 69, 73, 74, 75, 76, 88, 91 şi 93;

i) unitatea administrativ-teritorială Ceuaşu de Câmpie - sectoarele cadastrale nr. 1, 8, 17, 19, 27, 32, 38, 39, 55, 65, 67, 68, 81, 83, 89, 90, 92, 95, 106, 115, 119 şi 123;

j) unitatea administrativ-teritorială Chibed - sectoarele cadastrale nr. 13, 14, 16, 17, 18, 22, 26, 27, 28 şi 29;

k) unitatea administrativ-teritorială Chiheru de Jos - sectoarele cadastrale nr. 28, 29, 35, 36, 44, 59, 60, 61, 66, 67, 68, 69, 70, 71 şi 72;

l) unitatea administrativ-teritorială Coroisânmartin - sectoarele cadastrale nr. 10, 14, 21, 22, 28, 30, 32, 34, 35, 37, 38, 42, 43, 44, 57 şi 58;

m) unitatea administrativ-teritorială Crăciuneşti - sectoarele cadastrale nr. 27, 28, 48, 49, 54, 56, 63, 66, 67, 68, 83, 84 şi 91;

n) unitatea administrativ-teritorială Crăieşti - sectoarele cadastrale nr. 4, 5, 8, 11, 12, 16, 17, 18, 23, 24, 26, 28, 36, 37, 38 şi 41;

o) unitatea administrativ-teritorială Fărăgău - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 21, 22, 27, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 39, 40, 41, 43, 44, 45, 59 şi 62;

p) unitatea administrativ-teritorială Fântânele - sectoarele cadastrale nr. 1, 3, 4, 5, 44, 45 şi 46;

q) unitatea administrativ-teritorială Găieşti - sectoarele cadastrale nr. 11, 12, 13, 14, 19, 31, 32 şi 33;

r) unitatea administrativ-teritorială Gurghiu - sectorul cadastral nr. 90;

s) unitatea administrativ-teritorială Hodac - sectoarele cadastrale nr. 34, 39, 42, 52, 57, 59, 60, 61, 62, 66, 74, 75, 76, 79, 83, 87, 98, 99, 108, 109 şi 110;

ş) unitatea administrativ-teritorială Ibăneşti - sectoarele cadastrale nr. 41, 42, 45, 59, 62 şi 64;

t) unitatea administrativ-teritorială Lunca - sectoarele cadastrale nr. 15, 16, 17, 18, 21, 22, 23, 24, 25, 30, 33, 34, 57, 58, 59, 64, 65, 83, 84, 88, 89, 90, 99 şi 100;

ţ) unitatea administrativ-teritorială Măgherani - sectoarele cadastrale nr. 28, 32, 36, 37, 38, 40, 41, 42, 43, 44, 49, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 70,71, 72, 73, 76,77, 78, 79, 80, 81, 82, 83 şi 84;

u) unitatea administrativ-teritorială Miheşu de Câmpie - sectoarele cadastrale nr. 5, 25, 27, 35, 36, 55, 56, 57, 59, 85, 86 şi 91;

v) unitatea administrativ-teritorială Nadeş - sectoarele cadastrale nr. 1, 4, 5, 18, 19, 20, 29, 30, 35, 55, 63, 69, 76, 77, 80, 82, 84, 85, 86 şi 87;

w) unitatea administrativ-teritorială Ogra - sectoarele cadastrale nr. 1, 7, 9, 11, 17, 21, 23, 33, 38, 41, 42, 43, 47, 48, 52, 53, 57 şi 58;

x) unitatea administrativ-teritorială Păsăreni - sectoarele cadastrale nr. 2, 3, 4, 6, 7, 10, 11, 12, 13, 14, 16, 19, 23, 25, 26, 30, 31 şi 32;

y) unitatea administrativ-teritorială Sărăţeni - sectorul cadastral nr. 32;

z) unitatea administrativ-teritorială Sărmaşu - sectoarele cadastrale nr. 16, 17, 22, 23, 27, 28, 29, 30, 42, 43, 50, 51, 53, 55, 56, 58, 62, 77, 85, 89, 90, 91, 92, 93 şi 94;

aa) unitatea administrativ-teritorială Şincai - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 3, 4, 5, 8, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 21, 24, 26, 29, 30, 31, 33, 44, 45, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 58, 59, 60, 61, 62, 64, 65, 66, 67 şi 68;

bb) unitatea administrativ-teritorială Sânpetru de Câmpie - sectoarele cadastrale nr. 3, 18, 39, 52, 53, 54, 55, 59, 60, 89, 90, 91, 97, 98, 99, 104, 105, 113 şi 114;

cc) unitatea administrativ-teritorială Solovăstru - sectoarele cadastrale nr. 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 16, 17, 22, 24, 31, 32, 33, 34 şi 37;

dd) unitatea administrativ-teritorială Suplac - sectoarele cadastrale nr. 1, 8, 9, 12, 21, 24, 27, 29, 30, 31, 44 şi 47;

ee) unitatea administrativ-teritorială Vătava - sectoarele cadastrale nr. 20, 21, 27, 37, 38, 39, 40, 59, 60, 61,62, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 76, 90, 91, 95, 96, 100, 103 şi 106;

ff) unitatea administrativ-teritorială Zagăr - sectoarele cadastrale nr. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 21, 23, 25, 26, 27, 28, 34, 36, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 50, 51.53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 64, 65, 70, 72, 73, 74, 75, 78, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 88, 89, 91, 95, 96, 97, 98, 101, 102, 104, 105 şi 106.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-34*) la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-34 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu-Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 21 decembrie 2017.

Nr. 1.646.


*) Anexele nr. 1-34 sunt reproduse în facsimil.

 

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: MUREŞ

UAT: ADĂMUŞ

Sectoare: 36, 46, 47, 50, 76, 81, 82, 83, 84, 85, 88, 91

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în două unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mehedinţi

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a două unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mehedinţi, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Dumbrava - sectoarele cadastrale nr. 7, 19, 28, 30 şi 31;

b) unitatea administrativ-teritorială Obârşia de Câmp - sectoarele cadastrale nr. 3, 5, 12, 14, 21 şi 23.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1 şi 2*) la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Ileana Spiroiu

 

Bucureşti, 5 ianuarie 2018.

Nr. 7.


*) Anexele nr. 1 şi 2 sunt reproduse în facsimil.

 

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: MEHEDINŢI

UAT: DUMBRAVA SECTOARE: 7, 19, 28, 30, 31

 

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

 

DECIZIA Nr. 27

Şedinţa din 12 decembrie 2017

 

Dosar nr. 2.683/1/2017

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Daniel Grădinaru - judecător la Secţia penală

Luciana Mera - judecător la Secţia penală

Sandel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală

Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală

Marius Dan Foitoş - judecător la Secţia penală

 

Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 1.710/295/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor probleme de drept:

„- dacă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, reprezintă o condiţie imperativă pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţia în care inculpatul nu se prezintă la judecată pentru a-si exprima acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, respectiv stabilirea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 de zile;

- dacă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal reprezintă o condiţie imperativă pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţia în care inculpatul cu ocazia audierii arată că nu îşi dă acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penai, respectiv stabilirea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 de zile”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

Conform art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat doamna Liliana Miu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef birou în cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.683/1/2017 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, la data de 22 noiembrie 2017, a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, doamna judecător Florentina Dragomir, care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la dosar nefiind depuse puncte de vedere din partea acestora privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

În continuare, magistratul-asistent a arătat că la dosar au transmis puncte de vedere Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apei Ploieşti, Curtea de Apei Timişoara şi Curtea de Apel Suceava, fiind conturate două opinii, astfel cum sunt menţionate în raportul depus la dosar.

De asemenea, a învederat că Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat în scris punctul de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

A mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, la dosar fiind comunicate puncte de vedere formulate de către Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

La data de 31 octombrie 2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal a depus la dosar adresa nr. 2.453/C/2.628/II 1-5/2017, prin care s-a adus la cunoştinţă faptul că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind comunicate, totodată, şi concluzii scrise.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat reprezentantului Ministerului Public să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut, în principal, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept în raport cu jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a statuat, în mod constant, că îndeplinirea acestei condiţii presupune ca problema de drept să fie una veritabilă şi să privească interpretarea unor dispoziţii legale, în abstracta, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu.

Astfel, s-a apreciat că pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Prin urmare, s-a arătat că, pentru a face obiectul unei sesizări întemeiate pe dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, problema trebuie să fie exclusiv de drept, neputând face obiect al chestiunii de drept sesizările care combină elemente de fapt şi de drept sau care pun în discuţie aspecte concrete ale contextului cauzei şi a căror dezlegare ar presupune inevitabil un examen al situaţiei concrete care, de altfel, aparţine în exclusivitate judecătorului fondului. Or, în cauză, chestiunea de drept este particularizată cu elemente procedurale ţinând de poziţia/prezenţa inculpatului, precum şi de procesul de formare a convingerii instanţei, de deliberare.

Referitor la punctul doi al sesizării s-a arătat că inculpatul, pe parcursul urmăririi penale, deşi legal citat, nu s-a prezentat pentru a fi audiat în calitate de suspect şi inculpat, după comiterea faptei părăsind ţara, astfel încât cercetările au fost efectuate faţă de acesta în lipsă, iar în cursul cercetării judecătoreşti, deşi legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.

Pe cale de consecinţă, a susţinut că al doilea aspect al chestiunii de drept nu îndeplineşte condiţia de a se afla în dependenţă cu soluţionarea cauzei pe fond, astfel încât sesizarea este inadmisibilă.

Referitor la chestiunea de drept ce ar putea face eventual obiect al dezlegării date de instanţa supremă, respectiv caracterul condiţiei prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal în raport cu caracterul facultativ al obligaţiei impuse de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, dacă se va aprecia că o asemenea identificare a obiectului sesizării nu reprezintă o modificare a acestuia de către instanţa chemată să dea dezlegare, parchetul a exprimat opinia în sensul că, amânarea aplicării pedepsei fiind un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, legiuitorul a impus o serie de condiţii pentru incidenţa acestei instituţii, astfel că includerea acordului infractorului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, drept condiţie de ordin subiectiv, printre condiţiile de incidenţă ale instituţiei conduce la o unică concluzie, aceea conform căreia aceasta are aceeaşi valoare legală ca şi celelalte condiţii, respectiv este o condiţie imperativă care trebuie îndeplinită cumulativ, alături de celelalte.

Concluzia caracterului imperativ al condiţiei prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal s-a apreciat că rezultă din însuşi modul de sistematizare a reglementării amânării aplicării pedepsei, în doctrină fiind arătat în mod expres că în ipoteza absenţei unui asemenea acord nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă impunerea prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii are caracter facultativ.

A mai arătat că cele impuse de prevederile art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu se află în relaţie exclusivă, univocă cu obligaţia prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, ci se află în relaţie de condiţionare necesară cu însăşi existenţa instituţiei amânării aplicării pedepsei.

S-a mai arătat că un argument în acelaşi sens îl reprezintă şi dispoziţiile art. 378 alin. (3) din Codul de procedură penală, care prevăd că, în situaţiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul să fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, acesta va fi întrebat dacă îşi manifestă acordul în acest sens.

În consecinţă, s-a arătat că indiferent de faptul că instanţa va stabili sau nu în sarcina inculpatului obligaţia prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei trebuie să existe consimţământul inculpatului pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în lipsa acestui acord, inculpatul nu are vocaţia de a beneficia de amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă instanţa urmăreşte să îl oblige sau nu la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, neîndeplinirea acestei condiţii determinând inaplicabilitatea instituţiei.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar dosarul a fost reţinut în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 1.710/295/2016, în baza art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

„- dacă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, reprezintă o condiţie imperativă pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţia în care inculpatul nu se prezintă la judecată pentru a-şi exprima acordul de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, respectiv stabilirea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 de zile;

- dacă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, reprezintă o condiţie imperativă pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţia în care inculpatul cu ocazia audierii arată că nu îşi dă acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, respectiv stabilirea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 de zile”.

II. Expunerea succintă a cauzei

În primul ciclu procesual, prin Sentinţa penală nr. 278 din 21 iunie 2017, a Judecătoriei Sânnicolau Mare - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1.710/295/2016, a fost condamnat inculpatul P.M.N., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.

În esenţă s-a reţinut că, la data de 31 august 2015, inculpatul RM.N. a condus pe drumurile publice din oraşul Sânnicolau Mare mopedul marca KEEWAY cu număr de înregistrare Dudeştii Vechi 1119, fără a poseda permis de conducere şi a produs un accident rutier soldat cu avarierea autoturismului marca Renault Symbol cu număr de înmatriculare TM-74-JUR, condus de numitul J.I.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că inculpatul nu a fost audiat în calitate de suspect deoarece nu a fost găsit la locuinţa sa din oraşul Sânnicolau Mare, întrucât după comiterea faptei a părăsit ţara (fiind plecat la muncă în străinătate), astfel încât în cursul urmăririi penale cercetările faţă de acesta au fost efectuate în lipsă.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, prima instanţă nu a avut posibilitatea să îl întrebe pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, având în vedere că, deşi legal citat, acesta nu s-a prezentat la termenul de judecată fixat.

Prin urmare, prima instanţă a considerat că nu poate reţine cauza de reducere a pedepsei prevăzute de ari 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.

Totodată s-a reţinut că, întrucât inculpatul nu şi-a exprimat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, nu poate dispune, ca modalitate de executare a pedepsei, amânarea aplicării pedepsei şi nici suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, singura modalitate fiind cea privativă de libertate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu.

La termenul din 26 septembrie 2017, nefiind alte cereri de formulat, cauza a rămas în pronunţare, inculpatul nefiind prezent la termenul de judecată, deşi a fost legal citat.

III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problemele de drept a căror dezlegare se solicită

1. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

2. Referitor la problemele de drept ce formează obiectul sesizării

Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a apreciat că soluţia ce ar trebui adoptată, în cazul problemei de drept a interpretării dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, este în sensul că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de a nu putea beneficia de amânarea aplicării pedepsei infractorul care nu îşi manifestă în mod expres acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii sau refuză să îşi dea acest acord în limita în care instanţa apreciază că în raport cu datele personale ale infractorului şi infracţiunea săvârşită nu este necesară stabilirea unei astfel de obligaţii în sarcina celui în cauză; a aprecia un astfel de acord ca o condiţie indispensabilă pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei poate fi privit ca un formalism excesiv ce nu serveşte scopului şi funcţiilor pedepsei penale.

IV. Punctul de vedere al procurorului şi al inculpatului cu privire la problemele de drept a căror dezlegare se solicită

Procurorul a arătat că, în opinia sa, nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei fără acordul expres al inculpatului de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, chiar şi în situaţia în care, cu ocazia deliberării asupra cauzei, instanţa va aprecia că nu se impune stabilirea acestei obligaţii.

Inculpatul, prin apărător din oficiu, a arătat că s-ar putea dispune amânarea aplicării pedepsei şi în cazul în care inculpatul nu se prezintă pentru a-şi exprima acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii.

V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în această materie, la nivelul instanţelor,au fost conturate mai multe opinii, după cum urmează:

Într-o opinie, majoritară, s-a apreciat în sensul că, întrucât în dispoziţiile art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal se prevede în mod expres acordul inculpatului de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru a beneficia de instituţia amânării aplicării pedepsei, instanţa nu poate dispune această amânare fără acordul expres al inculpatului în acest sens, de asemenea nici în cazul în care inculpatul refuză să îşi dea acordul de a presta muncă în folosul comunităţii.

În acest sens s-au pronunţat următoarele instanţe: Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Suceava, fiind transmise hotărâri în acest sens.

Într-o altă opinie, minoritară, unele instanţe arondate acestor curţi de apel au arătat că nu este o condiţie imperativă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal atunci când inculpatul nu se prezintă la judecată pentru a-şi exprima acordul şi nici atunci când inculpatul cu ocazia audierii arată că nu îşi dă acordul, în situaţia în care instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

Curtea de Apel Bucureşti, în opinie majoritară, a apreciat că manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat reprezintă una dintre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanţa să dispună amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă, în concret, nu va opta pentru stabilirea acestei obligaţii; dispoziţiile imperative ale art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu pot conduce la altă interpretare, fiind anexate hotărâri pronunţate în acest sens.

La aceeaşi instanţă s-a exprimat şi o opinie minoritară, în sensul că nu este obligatorie îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal în cazul în care instanţa optează pentru impunerea obligaţiei de a se presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar inculpatul nu se prezintă pentru a-şi da acordul în sensul prestării unei munci în folosul comunităţii, atât timp cât condiţia existenţei acestui acord este prevăzută de lege în beneficiul inculpatului (pentru a nu fi obligat la muncă forţată), iar nu pentru a impune instanţei de judecată să pronunţe o soluţie de condamnare cu executarea pedepsei în regim privativ de libertate în cazul în care un astfel de acord nu există.

De asemenea, la nivelul acestei instanţe a fost exprimat şi punctul de vedere în sensul respingerii sesizării, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, atât timp cât din încheierea pronunţată de instanţa de trimitere rezultă fără echivoc faptul că în cauză inculpatul nu s-a prezentat la judecată pentru a-şi exprima acordul de a presta muncă în folosul comunităţii, aşa încât nu poate avea legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei ipoteza în care inculpatul se prezintă la judecată şi, cu ocazia audierii, arată că nu îşi dă acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii.

VI Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Referitor la chestiunile de drept care formează obiectul sesizării prealabile în Dosarul nr. 2.683/1/2017 s-a susţinut că, în interpretarea dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută în art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, reprezintă o condiţie a amânării aplicării pedepsei, a cărei neîndeplinire are ca efect imposibilitatea instanţei de a dispune amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă neîndeplinirea acestei condiţii este determinată de neprezentarea inculpatului la judecată său de exprimarea refuzului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi independent de caracterul facultativ al impunerii obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută în art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

Astfel, s-a arătat că dispoziţiile art. 83 din Codul penal reglementează condiţiile amânării aplicării pedepsei, enumerând în cuprinsul alin. (1) un prim set de patru condiţii [art. 83 alin. (1) lit. a)-d) din Codul penal], a căror îndeplinire creează premisele pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei, set de condiţii care include manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

S-a mai arătat că din modul în care legiuitorul a formulat partea introductivă a dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din Codul penal rezultă că cele patru condiţii enumerate în art. 83 alin. (1) lit. a)-d) din Codul penal trebuie să fie întrunite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre acestea, inclusiv a condiţiei prevăzute în art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, are ca efect imposibilitatea instanţei de a dispune amânarea aplicării pedepsei.

Totodată, s-a menţionat că în cuprinsul dispoziţiilor art. 83 din Codul penal ca, de altfel, în întreg cuprinsul dispoziţiilor care alcătuiesc secţiunea consacrată amânării aplicării pedepsei, legiuitorul nu a indus nicio dispoziţie legală derogatorie, care să permită dispunerea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care una dintre condiţiile enumerate în art. 83 alin. (1) lit. a)-d) din Codul penal nu este îndeplinită şi, în consecinţă, s-a apreciat că nu a creat un temei legal care să permită dispunerea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care condiţia prevăzută în art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu este îndeplinită.

Prin urmare, în absenţa unui temei legal, s-a reţinut că neîndeplinirea condiţiei prevăzute în art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal - ca a oricăreia dintre celelalte condiţii prevăzute în art. 83 alin. (1) din Codul penal - are ca efect imposibilitatea instanţei de a dispune amânarea aplicării pedepsei, indiferent de cauza care a determinat neîndeplinirea condiţiei (neprezentarea inculpatului la judecată sau refuzul acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii).

Totodată, s-a arătat, referitor la caracterul facultativ al impunerii obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, reglementată în art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, Că acesta nu transformă manifestarea acordului de a presta O muncă neremunerată în folosul comunităţii prevăzută în art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal într-o condiţie facultativă a amânării aplicării pedepsei. În acest sens s-a arătat că îndeplinirea condiţiei prevăzute în art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, referitoare la manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, nu are numai rolul de a asigura conformitatea reglementării cu art. 4 paragrafele 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în materia muncii forţate sau obligatorii, impunerea acestei cerinţe are şi rolul de a contribui la formarea convingerii instanţei că nu se impune aplicarea unei pedepse, precum şi rolul de a reflecta atitudinea inculpatului în raport cu comunitatea şi disponibilitatea de a realiza o activitate în folosul acesteia, ca elemente pe baza cărora se poate dispune o soluţie de amânare a aplicării pedepsei.

În consecinţă, s-a arătat că manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se poate transforma într-o condiţie facultativă a amânării aplicării pedepsei, în ipoteza în care instanţa nu ar impune obligaţia reglementată în art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

Şi din punct de vedere practic s-a arătat că manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii se realizează anterior momentului în care instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Or, în cadrul individualizării pedepsei instanţa verifică îndeplinirea condiţiilor amânării aplicării pedepsei şi, numai în ipoteza în care constată îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute în art. 83 din Codul penal, evaluează dacă se impune sau nu se impune executarea uneia sau a mai multor obligaţii prevăzute în art. 85 alin. (2) din Codul penal, inclusiv a obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii reglementată în art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal şi, în consecinţă, s-a apreciat că instanţa poate evalua dacă s-ar impune sau nu s-ar impune obligaţia prevăzută în art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal doar dacă, verificând în prealabil condiţiile amânării aplicării pedepsei, a constatat îndeplinirea acestora.

În susţinerea punctului de vedere au fost relevate şi unele hotărâri judecătoreşti, prin care instanţele au constatat îndeplinirea condiţiei prevăzute în art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, dar nu au impus obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii prevăzută în art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal (cu titlu de exemplu s-a indicat Sentinţa nr. 10/F din 3 februarie 2017 a Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, Sentinţa nr. 284/F din 9 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Decizia nr. 613 din 17 mai 2017 a Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 901 din 1 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 709 din 27 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori).

VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării a apreciat, în principal, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept în raport cu jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a statuat, în mod constant, că îndeplinirea acestei condiţii presupune ca problema de drept să fie una veritabilă şi să privească interpretarea unor dispoziţii legale, în abstracta, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu.

În sprijinul acestei opinii a fost invocată jurisprudenţa [naltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 16 din 22 mai 2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015; Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015; Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2016, şi Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016.

Astfel, s-a apreciat că pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia da fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, relevante în acest sens fiind deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015, şi nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016).

Prin urmare, s-a arătat că, pentru a face obiectul unei sesizări întemeiate pe dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, problema trebuie să fie exclusiv de drept, neputând face obiect al chestiunii de drept sesizările care combină elemente de fapt şi de drept sau cele care pun în discuţie aspecte concrete ale contextului cauzei şi a căror dezlegare ar presupune inevitabil un examen al situaţiei concrete care, de altfel, aparţine în exclusivitate judecătorului fondului. Or, în cauză, chestiunea de drept este particularizată cu elemente procedurale ţinând de poziţia/prezenţa inculpatului, precum şi de procesul de formare a convingerii instanţei, de deliberare.

Un alt argument în susţinerea acestei opinii şi care a vizat doar cea de-a două întrebare l-a constituit neîndeplinirea cerinţei ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Raportat la conţinutul întrebării adresate de instanţa de sesizare şi la situaţia ce rezultă din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul, pe parcursul urmăririi penale, deşi legal citat, nu s-a prezentat pentru a fi audiat în calitate de suspect şi inculpat, după comiterea faptei părăsind ţara, astfel încât cercetările au fost efectuate faţă de acesta în lipsă, iar în cursul cercetării judecătoreşti, deşi legal citat, nu s-a prezentat la niciun termen de judecată. Prin urmare, premisa din cuprinsul întrebării (respectiv situaţia în care inculpatul, cu ocazia audierii, arată că nu îşi dă acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii) nu se regăseşte în cauză. Pe cale de consecinţă, al doilea aspect al chestiunii de drept nu îndeplineşte condiţia de a se afla în dependenţă cu soluţionarea cauzei pe fond, astfel încât sesizarea este inadmisibilă.

Referitor la chestiunea de drept ce ar putea face eventual obiect al dezlegării date de instanţa supremă, respectiv caracterul condiţiei prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal în raport cu caracterul facultativ al obligaţiei impuse de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, dacă se va aprecia că o asemenea identificare a obiectului sesizării nu reprezintă o modificare a acestuia de către instanţa chemată să dea dezlegare, parchetul a exprimat opinia în sensul că amânarea aplicării pedepsei fiind un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, legiuitorul a impus o serie de condiţii pentru incidenţa acestei instituţii, astfel că includerea acordului infractorului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, drept condiţie de ordin subiectiv, printre condiţiile de incidenţă ale instituţiei conduce la o unică concluzie, aceea conform căreia aceasta are aceeaşi valoare legală ca şi celelalte condiţii, respectiv este o condiţie imperativă care trebuie îndeplinită cumulativ, alături de celelalte.

Concluzia caracterului imperativ al condiţiei prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal s-a apreciat că rezultă din însuşi modul de sistematizare a reglementării amânării aplicării pedepsei, în doctrină fiind arătat în mod expres că în ipoteza absenţei unui asemenea acord nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă impunerea prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii are caracter facultativ.

Condiţia prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu este în relaţie exclusivă, univocă cu obligaţia prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, ci se află, în primul rând, în relaţie de condiţionare necesară cu însăşi existenţa instituţiei amânării aplicării pedepsei. S-a mai arătat că un argument în acelaşi sens îl reprezintă şi dispoziţiile art. 378 alin. (3) din Codul de procedură penală care prevăd că, în situaţiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul să fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, acesta va fi întrebat dacă îşi manifestă acordul în acest sens.

În consecinţă, s-a arătat că, indiferent de faptul că instanţa va stabili sau nu în sarcina inculpatului obligaţia prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei trebuie să existe consimţământul inculpatului pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii; în lipsa acestui acord, inculpatul nu are vocaţia de a beneficia de amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă instanţa urmăreşte să îl oblige sau nu la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, neîndeplinirea acestei condiţii determinând inaplicabilitatea instituţiei.

VIII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Universitatea din Craiova - Facultatea de Drept a apreciat că manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, reprezintă o condiţie imperativă pentru a se reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţiile în care inculpatul, fie nu se prezintă la judecată pentru a-şi exprima acordul, fie cu ocazia audierii arată că nu îşi dă acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, respectiv obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 zile.

Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti - Facultatea de Drept a apreciat că manifestarea din partea inculpatului a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii este o condiţie necesară pentru ca instanţa să poată pronunţa soluţia de amânare a aplicării pedepsei.

Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept a apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă a sesizării, faţă de claritatea interpretării dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, ce prevăd fără echivoc condiţia existenţei acordului inculpatului pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei.

Universitatea Babeş-Bolyaî din Cluj-Napoca - Facultatea de Drept a apreciat că nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei în cazul în care inculpatul nu se prezintă la judecată pentru a-şi exprima acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, exceptând situaţia în care acest acord este exprimat, de exemplu, printr-o declaraţie autentică şi cu atât mai puţin atunci când inculpatul declară în mod neechivoc că nu consimte la prestarea muncii.

IX. Dispoziţiile legale incidente

Art. 83 din Codul penal. Condiţiile amânării aplicării pedepsei

„(1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, daca sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Art. 85 din Codul penal. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile

(2) Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

(...)

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor;

(...)”

X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, în Dosarul nr. 1.710/295/2016, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de către Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele:

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şt Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în conţinutul art. 475 din Codul de procedură penală legiuitorul a prevăzut posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca atare, faţă de prevederile legale invocate, se constată că pentru a fi admisibilă, o sesizare formulată în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să îndeplinească cumulativ trei cerinţe, respectiv: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat (cerinţă ce vizează etapa procesuală în care se poate formula această sesizare şi titularul sesizării); soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării (cerinţă ce vizează natura chestiunii de drept şi consecinţele juridice directe ale dezlegării asupra modului de rezolvare a fondului cauzei); problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii (cerinţă privind inexistenţa unei dezlegări anterioare prin vreunul dintre mecanismele de unificare a practicii judiciare).

În realizarea analizei admisibilităţii sesizării prin prisma criteriilor enunţate în cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză este îndeplinită prima condiţie privind existenţa unei cauze pendinte aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală fiind învestită în Dosarul nr. 1.710/295/2016 cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul P.M.N. Împotriva Sentinţei penale nr. 278 din 21 iunie 2017 a Judecătoriei Sânicolau Mare - Secţia penală.

De asemenea este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie de admisibilitate a sesizării instituite de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o dezlegare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.

Cât priveşte a două condiţie ce vizează legătura dintre chestiunile de drept sesizate şi soluţionarea pe fond a apelului inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu este îndeplinită pentru niciuna dintre întrebările formulate de titularul sesizării.

Referitor la cele două întrebări prin care se solicită dezlegarea chestiunilor de drept „dacă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, reprezintă o condiţie imperativă pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţia în care inculpatul nu se prezintă la judecată pentru a-şi exprima acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, respectiv stabilirea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 de zile” şi „dacă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prev. la art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal reprezintă o condiţie imperativă pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţia în care inculpatul cu ocazia audierii arată că nu îşi dă acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, respectiv stabilirea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 de zile”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pentru prima întrebare nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept, iar pentru cea de-a doua, nici condiţia referitoare la aptitudinea dezlegării de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Astfel, în mod constant în jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat în interpretarea sintagmei „chestiune de drept” în sensul că, pentru a se putea aprecia că această condiţie este îndeplinită, este necesar, pe de o parte, ca între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii (deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 503 din 7 iulie 2014 şi nr. 19 din 15 septembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014), iar, pe de altă parte, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea în abstracta a unor dispoziţii legale ce ţin de particularităţile fondului speţei.

Totodată, s-a mai reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de normele procesual penale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile atunci când întrebarea formulată a depăşit cadrul unei interpretări în abstracto a dispoziţiilor legale. Astfel, prin Decizia nr. 16 din 22 mai 2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015, sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, constatându-se că prin formularea acesteia se tinde, în realitate, la pronunţarea unei decizii definitive şi obligatorii cu privire la o chestiune de fapt, ceea ce excedează procedurii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală; deciziile nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016, şi nr. 10 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2016, prin care sesizările au fost respinse ca inadmisibile, reţinându-se că este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea în abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei; deciziile nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016 şi nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015, prin care sesizările au fost respinse ca inadmisibile, reţinându-se că hotărârile prealabile trebuie pronunţate numai în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii; pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Or, faţă de modalitatea formulării celor două întrebări de către instanţa de trimitere, care combină elemente de fapt şi de drept sau care vizează particularităţile cauzei privind prezenţa/absenţa inculpatului de la judecata apelului sau poziţia procesuală a inculpatului în sensul exprimării refuzului de a presta o muncă în folosul comunităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în realitate, nu se solicită interpretarea unor dispoziţii legale în abstracto, ci o rezolvare a fondului cauzei în limitele învestirii sale ca instanţă de apel, raportat la elemente de fapt din dosar, astfel că nu este îndeplinită condiţia restrictivă de admisibilitate prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală ce vizează dezlegarea cu valoare de principiu a unei chestiuni de drept.

În legătură cu cea de-a două întrebare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este îndeplinită nici cerinţa privind aptitudinea dezlegării date problemei de drept de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Astfel, deşi se solicită de către instanţa de trimitere lămurirea chestiunii de drept „dacă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prev. la art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, reprezintă o condiţie imperativă pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţia în care inculpatul cu ocazia audierii arată că nu îşi dă acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, respectiv stabilirea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 de zile”, din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul P.M.N., deşi a fost legal citat, nu a fost prezent nici la judecata în fond, nici la judecarea apelului, părăsind teritoriul ţării după comiterea faptei, acesta fiind cercetat şi judecat în lipsă, astfel că ipoteza din conţinutul întrebării referitoare la lipsa acordului inculpatului care declară că nu doreşte să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se regăseşte în cauză; prin urmare, dezlegarea chestiunii de drept în raport cu această situaţie ipotetică nu are consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 1.710/295/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

- dacă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, reprezintă o condiţie imperativă pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţia în care inculpatul nu se prezintă la judecată pentru a-şi exprima acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, respectiv stabilirea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 de zile;

- dacă manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de către inculpat, prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, reprezintă o condiţie imperativă pentru a se putea reţine ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal pentru amânarea aplicării pedepsei în situaţia în care inculpatul, cu ocazia audierii arată că nu îşi dă acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar instanţa apreciază că nu se impune stabilirea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penai, respectiv stabilirea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă între 30 şi 60 de zile.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Liliana Miu


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.