MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 555         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 3 iulie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 44 din 30 ianuarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

 

Decizia nr. 83 din 27 februarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2), art. 53 alin. (2), art. 486 alin. (1) şi art. 489 din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

462. - Hotărâre privind funcţionarea sistemului de coordonare la nivel naţional a implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

 

466. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.401/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

145. - Ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru aprobarea Normelor privind estimarea dozelor efective şi a dozelor echivalente datorate expunerii interne şi externe

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 43 din 11 iunie 2018 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 44

din 30 ianuarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Aurora Abas, Marcela Abas, Petruţa Mocanu şi Dumitru Mocanu în Dosarul nr. 20.620/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 592D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită,

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta invocă jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 23 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 20.620/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Aurora Abas, Marcela Abas, Petruţa Mocanu şi Dumitru Mocanu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii întemeiate pe Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate instituie o discriminare nejustificată între persoanele care au luat un credit ce depăşeşte suma de 250.000 euro şi cele care au luat un credit cu o valoare mai mică sau egală cu această sumă.

6. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, legiuitorul având prerogativa de a institui un prag valoric, ţinând cont şi de caracterul protecţionist al Legii nr. 77/2016.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 clin 28 aprilie 2016, care au următorul conţinut: „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: [...]

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;”.

11. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în drepturi şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 14 privind nediscriminarea din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 26 privind egalitatea din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, asupra dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care este Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2017*, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii.


*) Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 7 iunie 2018.

 

13. Prin decizia menţionată, Curtea a statuat că acea critică de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, ce vizează o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie întrucât dispoziţiile criticate ar crea un privilegiu persoanelor ce cad sub incidenţa Legii nr. 77/2016 - respectiv ale art. 4 din această lege, este neîntemeiată.

14. Însă, orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul are deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile cu privire la teoria impreviziunii din Codul civil.

15. Astfel, Curtea a mai reţinut că, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiului Cod civil sau al noului Cod civil şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa de judecată, care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Astfel, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.271 din noul Cod civil, instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre prin care să dispună fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.

16. De altfel, în ceea ce priveşte principul egalităţii în faţa legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Totodată, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni cât priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002. Or, în cazul de faţă, cele două categorii de debitori se află într-o situaţie juridică diferită, ceea ce a determinat adoptarea unei soluţii legislative diferite de către legiuitor.

17. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurora Abas, Marcela Abas, Petruţa Mocanu şi Dumitru Mocanu în Dosarul nr. 20,620/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 83

din 27 februarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2), art. 53 alin. (2)f art. 486 alin. (1) şi art. 489 din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2), art. 53 alin. (2), art. 486 alin. (1) şi art. 489 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 3.197/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.310D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită,

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că, din motivele arătate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că invocă, în realitate, o pretinsă încălcare a normelor de procedură, fiind, de fapt, nemulţumită de modul în care magistratul-asistent a întocmit referatul asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Or aceste aspecte exced controlului de constituţionalitate exercitat de Curte.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 15 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.197/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2), art. 53 alin. (2), art. 486 alin. (1) şi art. 489 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Sfîrăială într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de abţinere a unui judecător.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 43 alin. (2) din cod sunt neconstituţionale, întrucât dau posibilitatea respingerii declaraţiilor unilaterale de abţinere, care ar trebui să fie, în opinia sa, irevocabile. Or, prin posibilitatea respingerii acestor declaraţii, judecătorul incompatibil va fi obligat să judece în continuare cauza, apărând astfel o îndoială cu privire la imparţialitatea sa. Mai departe, susţine că o declaraţie de abţinere presupune că există un motiv de incompatibilitate circumscris dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct.13 din cod, care privesc situaţia în care există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului. În ceea ce priveşte imparţialitatea judecătorului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în jurisprudenţa sa, că trebuie să se stabilească dacă au existat elemente de fapt verificabile, apte de a ridica dubii cu privire la imparţialitatea judecătorului, independent de comportamentul său personal şi că, din acest punct de vedere, chiar şi aparenţele pot fi importante. În consecinţă, orice judecător cu privire la care există un motiv legitim care să îndreptăţească temerea că ar putea să nu fie imparţial trebuie să se retragă de la judecata cauzei.

6. În continuare, referitor la dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se arată că acestea sunt neconstituţionale, deoarece este de neconceput ca încheierea de respingere a declaraţiei de abţinere să nu aibă cale de atac, cu atât mai mult cu cât încheierea de respingere a cererii de recuzare are cale de atac. Prin urmare, această construcţie a legiuitorului este şubredă şi naşte dubii în mod real, contravenind dreptului la un proces echitabil. Totodată, se arată că sintagma „În condiţiile legii” din cuprinsul art. 129 din Constituţie trebuie înţeleasă în mod corect, în sensul că stabilesc doar modalitatea procedurală de realizare a dreptului la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, iar nu în sensul că legiuitorul ar putea elimina orice cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

7. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 486 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se apreciază că acestea sunt neconstituţionale din cauza formalismului excesiv, iar, referitor la dispoziţiile art. 489 din cod, arată că sunt neconstituţionale, întrucât permit anularea unui recurs în condiţiile în care hotărârea nu a fost niciodată comunicată, iar termenul de recurs curge de la comunicare.

8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civili apreciază, în esenţă, că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci se invocă, în realitate, o pretinsă încălcare a normelor de procedură, aspect care se tranşează pe plan procesual, dar nu prezintă valenţe de neconstituţionalitate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

11. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 43 alin. (2), art. 53 alin. (2), art. 486 alin. (1) şi art. 489 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 43 alin. (2): „Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat să se abţină de la judecarea pricinii.”;

- Art. 53 alin. (2): „Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.

- Art. 486 alin. (1): „Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate;

b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului;

c) indicarea hotărârii care se atacă;

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;

e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

- Art. 489: „(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de Ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă. chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.11

15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi art. 124 alin. (3) potrivit cărora „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.”

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că acestea reglementează cu privire la obligaţia judecătorului de a se abţine de la judecarea unei pricini atunci când ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa, reprezentând un incident procedural a cărui invocare şi soluţionare este menită să garanteze stabilirea adevărului şi asigurarea unei judecăţi imparţiale şi echitabile în toate cauzele, în scopul respectării condiţiei de imparţialitate prevăzute de art. 124 din Constituţie.

17. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile legale menţionate din perspectiva faptului că, odată ce un judecător se consideră incompatibil şi se abţine de la judecarea cauzei, fiind o manifestare unilaterală de voinţă, aceasta nu mai poate fi supusă controlului judecătoresc, dând posibilitatea altui judecător să stabilească în sens contrar.

18. Prin urmare, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate, deşi cuprinde cele trei elemente intrinseci ale sale (â se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012), respectiv indicarea textului legal contestat, textul de referinţă pretins încălcat (art. 1, art. 20 şi art. 21 din Constituţie), precum şi motivarea autorului excepţiei, acest din urmă element, în sine, nu are nicio legătură cu textul criticat, referindu-se la procedura de soluţionare a cererii de abţinere, în timp ce textul legal criticat se referă la o obligaţie a judecătorului. Totodată, textele de referinţă invocate sunt cu titlu general, nefiind suficient de precise şi dare, astfel încât să poată fi reţinută, în mod rezonabil, existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate.

19. Având în vedere cele de mai sus, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă, ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin, (2) din Legea nr. 47/1992,

20. În continuare, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea sunt criticate din perspectiva faptului că, spre deosebire de încheierea prin care se soluţionează cererea de recuzare, încheierea prin care se soluţionează cererea de abţinere este lipsită de o cale de atac.

21. Referitor la această critică, Curtea reţine că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare şi abţinere reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Dispoziţiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, Curtea reţine că accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale în considerarea unor situaţii speciale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 914 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008).

22. Având în vedere că declaraţia de abţinere nu este O acţiune de sine stătătoare care să vizeze realizarea sau recunoaşterea unui drept al părţilor, ci un incident procedural în cadrul litigiului în curs de judecată, formularea sa are drept scop tocmai asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării cu imparţialitate a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. Totodată, este de competenţa instanţei de judecată de a se pronunţa asupra acestui incident procedural, iar faptul că regula procesual civilă potrivit căreia încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea nu este supusă niciunei căi de atac, nu poate avea ca efect nici încălcarea principiului unicităţii şi imparţialităţii justiţiei. Mai mult, cererea de recuzare este formulată de părţile din proces, iar declaraţia de abţinere este formulată de chiar judecătorul cauzei, care apreciază că s-ar afla într-un caz de incompatibilitate prevăzut de lege, instanţa de judecată fiind cea care rezolvă aceste incidente procedurale.

23. Curtea reţine că prevederile legale criticate nu contravin nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu.

24. Referitor la art. 486 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stabileşte menţiunile pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, se susţine că acestea sunt neconstituţionale din cauza formalismului excesiv, sancţionat de Curte sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865. Mai arată că excepţia de neconstituţionalitate este invocată, întrucât aceste dispoziţii sunt menţionate în raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

25. Curtea reţine că sub vechea reglementare procesual civilă a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă din 1865 şi a constatat că dispoziţiile legale sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte sancţionarea cu nulitatea absolută a omisiunii de a preciza în cuprinsul cererii de recurs .numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar*, precum şi - dacă recurentul locuieşte în străinătate - „domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005).

26. În raport cu vechea reglementare care prevedea că „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: [...)”în noul Cod de procedură civilă, la art. 486 alin. (1), sunt enumerate doar menţiunile care trebuie cuprinse în cererea de recurs, fără a se mai reglementa sancţiunea nulităţii, care se regăseşte la alin. (2) al art. 486 doar în privinţa unora dintre elementele enumerate la primul alineat, respectiv cele prevăzute la lit. a), c)-e) ale alin. (1).

27. Aşadar, art. 486 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin faptul că stabileşte doar menţiunile pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, nu poate conţine, în sine, un viciu de neconstituţionalitate prin prisma criticilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, drept pentru care acestea sunt neîntemeiate.

28. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 489 din Codul de procedură civilă care reglementează sancţiunea nemotivării recursului, Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate le critică din perspectiva faptului că permit anularea recursului în condiţiile în care hotărârea nu a fost niciodată comunicată, ipoteză în care instanţa de recurs trebuia să facă aplicarea art. 487 alin. (1) teza a două raportat la art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă, cu alte cuvinte se critică modul de stabilire a termenului de recurs.

29. Or, prin reglementarea instituţiei nulităţii, ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de recurs care nu a fost motivată cu respectarea cerinţelor impuse de lege, nu este încălcat accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un recurs efectiv. De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 741 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 19 aprilie 2018, a statuat că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti, în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care rezultă din dispoziţiile art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, iar principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege.

30. Celelalte aspecte învederate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă chestiuni de fapt care aparţin competenţei instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii.

31 Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 3.197/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 53 alin. (2), art. 486 alin. (1) şi art. 489 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind funcţionarea sistemului de coordonare la nivel naţional a implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

 

Având în vedere prevederile art. 2 pct. 45 din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 12 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Prezenta hotărâre reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului de coordonare la nivel naţional a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, denumită în continuare SUERD, care reprezintă un mecanism comunitar de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale şi teritoriale a macroregiunii dunărene şi care este structurat pe arii prioritare SUERD în domeniile: transporturi, energie durabilă, cultură, turism, mediu, cercetare, educaţie, competitivitatea întreprinderilor, capacităţi instituţionale, securitate.

Art. 2. - Coordonarea procesului de implementare la nivel naţional a SUERD se realizează la următoarele niveluri decizionale:

a) Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin ministrul delegat pentru afaceri europene;

b) Coordonatorul naţional SUERD şi structura organizatorică aferentă din cadrul MAE, organizată la nivel de birou;

c) Grupul de lucru interministerial pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, denumit în continuare GLI SUERD:

d) Forumul naţional pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, denumit în continuare Forum naţional SUERD

Art. 3. - (1) Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru afaceri europene, coordonează Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

(2) Gestionarea coordonării la nivel naţional a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării este realizată de către coordonatorul naţional SUERD şi structura organizatorică aferenta din cadrul MAE.

(3) Coordonatorul naţional SUERD este numit prin ordin al ministrului afacerilor externe şi al ministrului delegat pentru afaceri europene

(4) Coordonatorul naţional SUERD va realiza următoarele atribuţii:

a) asigurarea reprezentării României la reuniunile coordonatorilor naţionali SUERD, precum şi la alte reuniuni organizate în cadrul guvernanţei SUERD sau legate de alte strategii macroregionale ale UE;

b) coordonarea elaborării şi aprobarea poziţiilor naţionale privind SUERD în toate formatele relevante;

c) monitorizarea activităţilor coordonatorilor de arii prioritare SUERD şi reprezentanţilor României în grupurile directoare ale ariilor prioritare SUERD, în vederea implementării obiectivelor din planul de acţiune al SUERD, prin mijloace precum: reuniunile GLI SUERD, schimb de documente, rapoarte, diverse solicitări punctuale;

d) sprijinirea şi coordonarea participării reprezentanţilor instituţiilor şi autorităţilor publice din România la forumul anual SUERD şi la celelalte reuniuni SUERD;

e) solicitarea de la instituţii şi autorităţi cu responsabilităţi în implementarea SUERD a rapoartelor cu privire la participarea la reuniuni cu relevanţă SUERD, precum şi a informaţiilor actualizate vizând stadiul implementării planului de acţiune SUERD pe fiecare arie prioritară SUERD, a inventarului proiectelor iniţiate şi implementate, precum şi a eventualelor deficienţe întâmpinate în activitatea de punere în aplicare a

SUERD la nivelul ministerelor sectoriale şi a soluţiilor pentru remedierea acestora;

f) menţinerea dialogului cu reprezentanţi ai instituţiilor academice, asociaţiilor profesionale şi structurilor societăţii civile, precum şi ai administraţiei publice centrale sau locale cu privire la domeniile de competenţă, în vederea identificării de proiecte şi acţiuni SUERD;

g) participarea, în nume propriu sau prin delegaţi, în calitate de membru sau observator, la reuniunile, la nivel naţional, pentru implementarea SUERD, cum ar fi comitetele de monitorizare a programelor operaţionale sau alte programe cu fonduri europene;

h) convocarea GLI SUERD, precum şi a Forumului naţional SUERD;

i) convocarea, după caz, a unor reuniuni tematice, cu participarea reprezentanţilor ariilor prioritare SUERD, a reprezentanţilor societăţii civile şi a mediului de afaceri privind măsurile necesare în vederea impulsionării implementării obiectivelor SUERD;

j) realizarea evaluărilor semestriale ale stadiului implementării SUERD şi formularea propunerilor adresate ministrului delegat pentru afaceri europene referitoare la consolidarea activităţii SUERD.

(5) Coordonatorii de arii prioritare SUERD vor realiza, cu aprobarea conducerii ministerului din care fac parte şi cu notificarea Coordonatorului naţional SUERD, următoarele atribuţii:

a) asigură reprezentarea României la reuniunile coordonatorilor de arii prioritare SUERD, în grupurile directoare ale ariilor prioritare SUERD, precum şi la alte reuniuni organizate în cadrul guvernanţei SUERD;

b) participă la elaborarea poziţiilor naţionale privind SUERD în toate formatele relevante;

c) monitorizează activităţile structurilor subordonate şi ale reprezentanţilor României în grupurile directoare ale ariilor prioritare SUERD, în vederea implementării obiectivelor din planul de acţiune al SUERD, prin mijloace precum: schimb de documente, rapoarte, diverse solicitări punctuale adresate categoriilor menţionate, pentru clarificarea unor teme de interes, şi răspund la solicitări venite din partea factorilor implicaţi în SUERD, din ariile de competenţă;

d) la propunerea Coordonatorului naţional SUERD sprijină participarea reprezentanţilor instituţiilor şi a autorităţilor publice din România, precum şi a organizaţiilor relevante pentru SUERD, din ariile de competenţă, la Forumul naţional/anual SUERD şi la alte reuniuni tematice aferente ariilor prioritare SUERD şi informează referitor la posibilitatea ca instituţiile pe care le reprezintă să contribuie logistic la organizarea reuniunilor menţionate;

e) menţin dialogul cu reprezentanţii instituţiilor academice, asociaţiilor profesionale şi structurilor societăţii civile, precum şi ai administraţiei publice centrale sau locale cu privire la domeniile de competenţă, în vederea identificării de proiecte şi acţiuni SUERD;

f) pot solicita Coordonatorului naţional SUERD convocarea GLI SUERD;

g) convoacă, după caz, reuniuni tematice corespunzătoare ariilor prioritare SUERD, pentru a discuta şi decide măsurile necesare în vederea implementării obiectivelor ariilor prioritare SUERD;

h) realizează evaluări periodice ale stadiului implementării SUERD la nivelul ariei prioritare SUERD de competenţă şi trimit propuneri referitoare la consolidarea activităţii SUERD către Coordonatorul naţional SUERD;

i) participă la GLI SUERD, convocat de Coordonatorul naţional SUERD.

Art. 4. - (1) GLI SUERD se constituie în vederea sprijinirii implementării SUERD.

(2) GLI SUERD este un organism de lucru, fără personalitate juridică, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru afaceri europene. Convocarea, conducerea şi coordonarea activităţilor GLI SUERD este asigurată de coordonatorul naţional SUERD.

(3) GLI SUERD este alcătuit din coordonatorul naţional şi coordonatorii români de arii prioritare SUERD, reprezentanţii României în grupurile directoare ale ariilor prioritare SUERD, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor de management şi ai autorităţilor naţionale ale programelor cu finanţare UE.

(4) Coordonatorii români de arii prioritare SUERD şi reprezentanţii României în grupurile directoare ale ariilor prioritare SUERD sunt numiţi de către conducerea instituţiilor şi autorităţilor publice cu responsabilităţi în implementarea obiectivelor ariilor prioritare SUERD. Pentru fiecare arie prioritară SUERD vor fi nominalizaţi un titular şi cel puţin un supleant. Coordonatorii români de arii prioritare SUERD au funcţie de conducere sau rol decizional în instituţiile lor.

(5) Persoanele desemnate în conformitate cu alin. (4) primesc de la conducerea instituţiilor şi a autorităţilor publice cu responsabilităţi în implementarea obiectivelor ariilor prioritare SUERD atribuţii specifice şi resurse necesare pentru desfăşurarea activităţilor aferente, inclusiv în vederea asigurării participării la reuniunile cu relevanţă SUERD, în special la reuniunile coordonatorilor de arii prioritare SUERD şi la cele ale grupurilor directoare ale ariilor prioritare SUERD.

(6) Mandatul participării coordonatorilor români de arii prioritare SUERD şi a reprezentanţilor României în grupurile directoare ale ariilor prioritare SUERD la reuniuni specifice, precum şi rapoartele întocmite de aceştia ca urmare a participării la aceste reuniuni se aduc la cunoştinţa Coordonatorului naţional SUERD. La rândul său, Coordonatorul naţional SUERD va informa membrii GLI SUERD asupra activităţilor externe şi interne la care participă Dacă la reuniunile menţionate participă demnitari sau asimilaţi ai acestora, vor fi urmate prevederile legale în vigoare.

(7) GLI SUERD se întâlneşte semestrial sau ori de câte ori este nevoie, pentru a dezbate evoluţiile relevante de la nivel european, macroregional şi naţional cu incidenţă asupra SUERD, respectiv pentru a identifica şi decide asupra modalităţilor concrete de implementare a SUERD. Deciziile în cadrul GLI SUERD se iau cu majoritate calificată a membrilor prezenţi.

(8) GLI SUERD contribuie la elaborarea poziţiilor naţionale şi a documentelor de planificare strategică privind SUERD, respectiv a informărilor şi raportărilor periodice cu privire la stadiul implementării obiectivelor SUERD, pe fiecare arie prioritară SUERD.

(9) La reuniunile GLI SUERD pot fi invitaţi să participe reprezentanţi ai altor instituţii şi autorităţi publice centrale şi locale şi ai aparatului prim-ministrului, în calitate de observatori.

Art. 5. - (1) în vederea sprijinirii activităţii GLI SUERD se constituie Consiliul consultativ SUERD.

(2) Consiliul consultativ SUERD este o structură fără personalitate juridică, care are rol de sprijinire şi consiliere a GLI SUERD, inclusiv în pregătirea forumurilor naţionale SUERD şi a altor reuniuni de importanţă majoră.

(3) Din Consiliul consultativ SUERD fac parte reprezentanţi ai mediului de afaceri, mediului academic şi universitar şi ai societăţii civile. La lucrările Consiliului consultativ SUERD vor fi invitaţi să participe şi membrii GLI şi alţi reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii aferente ariilor prioritare SUERD.

(4) Reuniunile Consiliului consultativ SUERD pot fi organizate în marja reuniunilor GLI SUERD sau separat, după caz. Convocarea, conducerea şi coordonarea activităţii Consiliului consultativ SUERD sunt asigurate de Ministerul

Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru afaceri europene sau de către coordonatorul naţional SUERD.

(5) Consiliul consultativ SUERD are următoarele atribuţii:

a) sprijină şi consiliază GLI SUERD în elaborarea poziţiilor naţionale şi a documentelor strategice şi de evaluare privind implementarea SUERD;

b) susţine GLI SUERD în promovarea obiectivelor SUERD şi a activităţilor aferente;

c) susţine GLI SUERD în soluţionarea problemelor identificate în implementarea SUERD şi

d) contribuie la pregătirea forumurilor naţionale SUERD şi a altor reuniuni de importanţă majoră.

Art. 6. - (1) în virtutea atribuţiilor sale de coordonare naţională, Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru afaceri europene, poate organiza Forumul naţional SUERD.

(2) Forumul naţional SUERD reprezintă un cadru de dezbateri şi decizii, cu rol de orientare strategică, prezidat de prim-ministrul României, în calitate de preşedinte onorific.

(3) Lucrările Forumului naţional SUERD vor fi conduse de Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru afaceri europene, în calitate de preşedinte executiv, alături de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, al cărui reprezentant are calitatea de vicepreşedinte.

(4) Obiectivul principal al Forumului Naţional SUERD constă în stabilirea priorităţilor şi liniilor de acţiune ale României în procesul de implementare a SUERD la nivel naţional, macroregional şi european.

(5) La lucrările Forumului naţional SUERD vor participa miniştrii, conducătorii şi experţii din instituţiile şi autorităţile publice, centrale şi locale, cu responsabilităţi în implementarea obiectivelor ariilor prioritare ale SUERD, membrii GLI SUERD, reprezentanţii mediului academic, de afaceri, ai societăţii civile, precum şi conducerea şi reprezentanţii Parlamentului şi Administraţiei Prezidenţiale, după caz,

Art. 7. - (1) în vederea unei coordonări eficiente pentru implementarea SUERD, toate instituţiile şi autorităţile publice cu responsabilităţi în implementarea obiectivelor stabilite în cadrul ariilor prioritare ale SUERD sunt pe deplin răspunzătoare pentru activitatea din domeniile lor sectoriale. Acestea vor asigura resursele umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare în vederea participării eficiente la activităţi specifice pentru implementarea obiectivelor SUERD în limitele bugetului aprobat sau prin accesarea de fonduri nerambursabile şi din alte surse interne sau externe, în condiţiile legii.

(2) în cazul schimbărilor la nivelul structurii şi a portofoliilor ministerelor şi altor autorităţi, conducerea instituţiilor va notifica Ministerul Afacerilor Externe cu privire la responsabilităţile acestora în domeniul SUERD, aferente domeniului de activitate.

Art. 8. - Finanţarea cheltuielilor materiale şi a serviciilor specifice ce decurg din implementarea la nivel naţional a SUERD, prin structurile menţionate la art. 2, se realizează cu încadrarea în bugetul de stat aprobat fiecărei instituţii şi autorităţi implicate, din accesarea de fonduri nerambursabile sau din alte surse interne sau externe, în condiţiile legii.

Art. 9. - Instituţiile şi autorităţile publice cu responsabilităţi în implementarea obiectivelor ariilor prioritare SUERD sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 10. - Instituţiile şi autorităţile publice cu responsabilităţi în implementarea obiectivelor ariilor prioritare SUERD, prevăzute în anexă vor armoniza regulamentele interne de organizare şi funcţionare proprii cu dispoziţiile prezentei hotărâri.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Ministrul transporturilor,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Lucian Şova

p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Ministrul culturii şi identităţii naţionale,

Cristian-Gabriel Winzer,

George Vladimir Ivaşcu

secretar de stat

p. Ministrul apelor şi pădurilor,

Viceprim-ministru,

Ilie Covrig,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

secretar de stat

Paul Stănescu

Ministrul fondurilor europene,

Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Rovana Plumb

Graţiela Leocadia Gavrilescu

Ministrul turismului,

Ministrul afacerilor interne,

Bogdan Gheorghe Trif

Carmen Daniela Dan

Ministrul cercetării şi inovării,

Ministrul finanţelor publice,

Nicolae Burnete

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,

Ministrul educaţiei naţionale,

Petru Bogdan Cojocaru

Valentin Popa

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat,

Ministrul economiei,

Ştefan-Radu Oprea

Dănuţ Andruşcă

Ministrul pentru românii de pretutindeni,

p, Ministrul energiei,

Natalia-Elena Intotero

Iulian Robert Tudorache,

Secretarul general al Guvernului,

secretar de stat

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 28 iunie 2018.

Nr. 462.

 

ANEXĂ

 

INSTITUŢIILE ŞI AUTORITĂŢILE PUBLICE

cu responsabilităţi în implementarea obiectivelor stabilite în cadrul ariilor prioritare SUERD

 

1. Ministerul Transporturilor pentru aria prioritară SUERD 1a (căi navigabile interioare) şi aria prioritară SUERD 1b (legături rutiere, feroviare şi aeriene)

2. Ministerul Energiei pentru aria prioritară SUERD 2 (încurajarea energiilor durabile)

3. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (coordonator), Ministerul Turismului, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice pentru aria prioritară SUERD 3 (promovarea culturii şi a turismului, a contactelor directe dintre oameni)

4. Ministerul Apelor şi Pădurilor pentru aria prioritară SUERD 4 (restaurarea şi întreţinerea calităţii apelor) şi pentru aria prioritară SUERD 5 (gestionarea riscurilor de mediu)

5. Ministerul Mediului pentru aria prioritară SUERD 6 (conservarea biodiversităţii, a peisajelor şi a calităţii aerului şi solurilor)

6. Ministerul Cercetării şi Inovării (coordonator), Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru aria prioritară SUERD 7 (dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere prin cercetare, educaţie şi tehnologii ale informaţiei)

7. Ministerul Economiei (coordonator) şi Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat pentru aria prioritară SUERD 8 (sprijinirea competitivităţii întreprinderilor, inclusiv dezvoltarea grupurilor)

8. Ministerul Educaţiei Naţionale pentru aria prioritară SUERD 9 (investiţia în oameni şi competenţe)

9. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru aria prioritară SUERD 10 (ameliorarea capacităţii instituţionale şi a cooperării)

10. Ministerul Afacerilor Interne pentru aria prioritară SUERD 11 (conlucrarea în vederea promovării securităţii şi pentru soluţionarea problemelor generate de criminalitatea organizată şi de infracţiunile grave)

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.401/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 1.401/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 30 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare are ca scop coordonarea ştiinţifică şi profesională a sistemului naţional de evaluare şi examinare în învăţământul preuniversitar şi coordonarea evaluării manualelor şcolare.”

2. La articolul 3, literele a), c), d), I), m) şi n) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) asigură elaborarea probelor pentru evaluările, examenele şi concursurile naţionale;

..................................................................................................................................

c) efectuează la solicitarea Ministerului Educaţiei Naţionale expertize şi sondaje de evaluare a rezultatelor şcolare şi a eficienţei învăţământului, furnizând ministerului un feedback sistematic şi operativ, în scopul adoptării măsurilor de optimizare a activităţii în învăţământul preuniversitar;

d) elaborează, la solicitarea Ministerului Educaţiei Naţionale în vederea informării publice, rapoarte privind rezultatele înregistrate la examenele şi evaluările naţionale, evidenţiind oportunitatea adoptării de către ministrul educaţiei naţionale a unor decizii cu privire la factorii care permit îmbunătăţirea performanţelor şcolare;

..................................................................................................................................

l) constituie şi coordonează activitatea unor grupuri de lucru, remunerate conform legii, compuse din specialişti şi din cadre didactice cu experienţă, în scopul elaborării subiectelor pentru evaluările, examenele şi concursurile naţionale şi construirii şi actualizării bazelor de date cu instrumente de evaluare;

m) coordonează derularea mecanismelor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. În realizarea acestei atribuţii cooptează evaluatori - cadre didactice şi specialişti externi, remuneraţi conform legii;

n) realizează, la solicitarea Ministerului Educaţiei Naţionale, expertize şi sondaje în unităţile de învăţământ cu privire la procesul de alegere şi utilizare a manualelor şcolare;”.

3. La articolul 3, după litera l) se introduce o nouă literă, litera l1), cu următorul cuprins:

„l1) asigură, împreună cu direcţiile specializate din Ministerul Educaţiei Naţionale, elaborarea subiectelor pentru olimpiadele şcolare, faza judeţeană;”.

4. La articolul 3, literele q), r) şi s) se abrogă,

5. La articolul 4, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) Numărul maxim de posturi ale Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare este de 58.

..................................................................................................................................

 (5) Cele 58 de posturi prevăzute la alin. (3) se încadrează în numărul maxim de posturi aprobate Ministerului Educaţiei Naţionale pentru unităţile din subordine finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.”

6. La articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Veniturile proprii ale Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare provin din tarife percepute pentru activităţi de: evaluare a manualelor şcolare potrivit prevederilor legale în vigoare, analiză a solicitărilor şi gestionare a acestora în vederea aprobării auxiliarelor didactice pentru învăţământul preuniversitar, consultanţă pentru elaborarea de proiecte în domeniul educaţiei, derularea de programe de formare în domeniul evaluării.”

7. La articolul 5, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Tarifele aferente activităţilor generatoare de venituri proprii se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.”

Art. II. - Hotărârea Guvernului nr. 1.401/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 821 din 30 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 28 iunie 2018.

Nr. 466.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor privind estimarea dozelor efective şi a dozelor echivalente datorate expunerii interne şi externe

 

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere:

- Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea,

autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului educaţiei naţionale şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 752/3.978/136/2018 pentru aprobarea Normelor privind cerinţele de bază de securitate radiologică,

luând în considerare:

- Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a Directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom;

- publicaţiile nr. 103, 116, 119, 126 şi 137 ale Comisiei Internaţionale de Protecţie Radiologică (ICRP);

- Referatul de aprobare nr. 23.796 din 13.06,2018 al Direcţiei ciclul combustibilului nuclear din cadrul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele privind estimarea dozelor efective şi a dozelor echivalente datorate expunerii interne şi externe, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin,

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

Prezentul ordin transpune art. 13 şi anexa II din Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a Directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 13/1 din 17.01.2014.

 

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

Rodin Traicu

 

Bucureşti, 26 iunie 2018.

Nr. 145.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 43

din 11 iunie 2018

 

Dosar nr. 611/1/2018

 

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului

Liliana Vişan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Denisa Angelica Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cezar Hîncu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Maria Hrudei - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Laura-Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mona Magdalena Baciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul Î.C.C.J.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 32.287/215/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 3 raportat la art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată”.

Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că numai câteva instanţe au transmis jurisprudenţă şi puncte de vedere sau simple opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării; se arată, de asemenea, că la dosar au fost depuse răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi raportul întocmit de judecătorul-raportor, act comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţilor, ale căror puncte de vedere sunt ataşate la dosar.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 11 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 32.287/215/2016, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o interpretare „dispoziţiilor art. 3 raportat la art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată”.

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

A. Hotărârea instanţei de fond

2. Prin Plângerea contravenţională formulată la data de 8.11.2016, petenta, societate comercială, în contradictoriu cu Direcţia Regionala Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, a solicitat anularea Procesului-verbal de contravenţie seria D.G.A.F. nr. 0085236 din 20,10.2016, în principal, sau înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul, în subsidiar.

3. În susţinerea plângerii, petenta a arătat că este o societate având ca obiect activitatea de vânzare de produse alimentare şi băuturi, pe care o desfăşoară la puncte de lucru fixe şi pe teren, şi că a asigurat dotarea cu aparate electronice de marcat fixe şi mobile, în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999), în vederea încasării contravalorii mărfii de la persoanele fizice.

4. În urma controlului efectuat asupra activităţii societăţii a fost întocmit procesului-verbal de contravenţie contestat, prin care i-a fost aplicată petentei sancţiunea amenzii în cuantum de 20.000 lei, conform art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată (Legea nr. 12/1990), precum şi sancţiunea complementară, constând în confiscarea sumei de 552.389 lei, reprezentând totalul încasărilor obţinute din valorificarea mărfurilor către persoane fizice, înregistrate de aparatele electronice de marcat mobile, în perioada 21.04.2016-20.10.2016.

5. Petenta a invocat nulitatea procesului-verbal de contravenţie conform art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), susţinând că nu au fost menţionate data şi locul săvârşirii faptei şi că fapta nu există.

6. Petenta a solicitat anularea, în parte, a pedepsei complementare, arătând că măsura confiscării tuturor veniturilor este contrară spiritului legii şi dispoziţiilor constituţionale, organele de control putând dispune cel mult confiscarea veniturilor obţinute din activitatea desfăşurată, respectiv a adaosului comercial, nu şi a componentei cost din sumele reţinute.

7. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

8. Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, susţinând că petenta a efectuat activitatea de vânzare de mărfuri în regim ambulant, în alte locuri decât cele autorizate. Valoarea vânzărilor înregistrate de cele 5 aparate de marcaj electronice fiscale în regim ambulant, conform rapoartelor informative emise pentru perioada 21,04.2016-20.10,2016, este în cuantum de 552,398 lei.

9. Intimata a constatat că petenta desfăşoară activitatea de comerţ ambulant, astfel cum este definită aceasta de dispoziţiile art. 4 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000), respectiv activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul în rulote mobile, standuri mobile, chioşcuri mobile sau în vehicule special amenajate, pe raza mai multor localităţi din judeţele Dolj, Olt, Gorj şi Mehedinţi, fără a deţine autorizaţii emise de primării, consilii judeţene sau prefecturi, fapta ce constituie contravenţia prevăzuta de art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990.

10. Intimata a susţinut că nu sunt întemeiate criticile privind legalitatea procesului-verbal de contravenţie, deoarece acesta indică perioada şi locul în care contravenţia a fost săvârşită, elementul material al contravenţiei constând în însăşi activitatea de comerţ ambulant fără a deţine autorizaţiile legale, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000.

11. A arătat, de asemenea, că măsura confiscării reprezintă o sancţiune complementară, obligatorie pentru săvârşirea contravenţiei săvârşite de petentă.

12. Prin Sentinţa civilă nr. 5.712 din 2 mai 2017 a fost admisă, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentă şi s-a dispus reducerea amenzii contravenţionale aplicate de la suma de 20.000 lei la suma de 2.000 lei, fiind menţinute restul dispoziţiilor din procesul-verbal de contravenţie.

13. Instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal contestat este întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile obligatorii prevăzute de textul legal.

14. Elementul material al contravenţiei nu este fiecare livrare de marfă în parte, ci însăşi activitatea de comerţ ambulant fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege.

15. Constatând că petenta a desfăşurat activitatea de comerţ ambulant, astfel cum aceasta este definită de art. 4 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, respectiv activitatea de comercializare cu amănuntul, realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioşcuri mobile sau în vehicule special amenajate, pe raza mai multor localităţi din judeţele Dolj, Olt, Gorj şi Mehedinţi, fără a deţine autorizaţii emise de primării, consilii judeţene sau prefecturi, faptă ce constituie contravenţia prevăzută de art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990, care este sancţionată cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, instanţa de fond a concluzionat că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa.

16. În ceea ce priveşte măsura confiscării, instanţa de fond a reţinut că aceasta reprezintă o sancţiune complementară, iar în măsura în care actul normativ de sancţionare prevede că pentru săvârşirea contravenţiei reglementate de acesta se aplică şi o sancţiune complementară, aceasta este obligatorie.

17. instanţa â apreciat că nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului, întrucât, astfel, nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin sancţionarea contravenţiei.

B. Calea de atac exercitată

18. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel petenta, reiterând, în motivarea căii de atac, motivele invocate în cuprinsul plângerii contravenţionale.

III. Dispoziţiile legale supuse interpretării

19. Legea nr. 12/1990:

„Art. 1. - Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:

(...)

b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi;

(...)

Art. 3. - Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă.”

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

A. Apelanta-petentă a apreciat că dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării trebuie interpretate în sensul că măsura confiscării trebuie să vizeze doar adaosul comercial aplicat asupra bunurilor, nu şi preţul de cost al acestora, care are o provenienţă licită.

B. Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere asupra cererii de sesizare.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

20. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fără însă a proceda la analiza efectivă a acestora şi a menţiona motivele pentru care a ajuns la concluzia admisibilităţii, conform art. 520 din acelaşi cod.

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

21. Nici cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor legale în discuţie Tribunalul Dolj nu şi-a exprimat punctul de vedere.

22. Instanţa de trimitere, contrar dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, s-a mărginit să opineze că „bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, se confiscă, dispoziţiile art. 3 din actul normativ menţionat fiind neechivoce în acest sens”.

23. Mai mult, instanţa de trimitere menţionează în mod expres, în cuprinsul încheierii de sesizare, că „la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Craiova nu au fost sesizate aspecte de practică neunitară în acest sens, măsura confiscării fiind dispusă automat, în baza dispoziţiilor legale care o instituie ca sancţiune contravenţională complementară”.

VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

24. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată, în majoritate, au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă care să aibă legătură cu întrebarea formulată de instanţa de trimitere; numai câteva instanţe au transmis hotărâri judecătoreşti care fac aplicarea dispoziţiilor legale supuse interpretării, iar altele au formulat simple opinii referitoare la problema în discuţie; acestea din urmă pot fi grupate astfel:

A. Dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 sunt neechivoce, interpretarea acestora fiind evidentă, în sensul că sancţiunea confiscării se aplică în cazul contravenţiei prevăzute la art. 1 lit. b) din acelaşi act normativ, ea vizând suma dobândită prin săvârşirea contravenţiei, deci întreaga sumă rezultată din săvârşirea faptei, iar nu doar adaosul comercial aplicat.

25. S-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat opinia în acest sens cele mai multe instanţe:

- Curtea de Apel Craiova;

- tribunalele Prahova, Galaţi (Secţia de contencios administrativ şi fiscal - Sentinţa nr. 767 din 7 octombrie 2016), Vrancea (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), Bucureşti, Arad, Suceava (Secţia de contencios administrativ şi fiscal) şi Sibiu (Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ);

- judecătoriile Târgu-Neamţ (Sentinţa nr. 1.209 din 12 august 2016), Sectorului 5 Bucureşti (Secţia a II-a civilă - Sentinţa nr. 1.860 din 13 martie 2016), Botoşani (sentinţele nr. 2.249 din 22 martie 2010 şi nr. 9.359 din 8 decembrie 2016) şi Fălticeni.

26. Arătându-se că întrebarea formulată priveşte bunurile supuse confiscării, ca sancţiune contravenţională complementară, aplicată în cazul exercitării unei activităţi ilicite de comerţ, în varianta incriminată de art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990, s-a apreciat că acestea sunt „bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei”, şi anume sumele de bani realizate prin vânzarea unor mărfuri, considerată de către legiuitor ca fiind ilicită; o distincţie între preţ (efect al vânzării apreciat a fi licit) şi adaos comercial nu este logică, atât timp cât preţul (în totalitatea componentelor lui de formare) este primit ca efect al unei operaţiuni ilicite de vânzare.

27. O asemenea limitare a dreptului de proprietate este recunoscută şi de art. 44 alin. (9) din Constituţia României (normă de rang superior, ce utilizează aceeaşi sintagmă de „bunuri rezultate din contravenţii*), a cărei sferă de aplicare este interpretată, spre exemplu, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 128 din 9 martie 2017 1.


1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017.

 

B. În sensul că sancţiunea confiscării, prevăzută de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 12/1990, trebuie să vizeze doar adaosul comercial aplicat asupra bunurilor ce fac obiectul vânzării ilicite în condiţiile art. 1 lit. b) din acelaşi act normativ, nu şi preţul de cost al acestora, care are o provenienţă licită, a opinat o singură instanţă - Tribunalul Caraş-Severin, fără a aduce, însă, niciun argument în sprijinul acestei opinii.

VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

28. Prin Adresa nr. 727/C/943/111-5/2018 din 30 martie 2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţelor europene

29. Asupra dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri, cei mai recent prin Decizia nr. 128 din 9 martie 2017, sus-menţionată, stabilind că respectivele dispoziţii legale sunt constituţionale.

30. În considerentele acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a menţionat că soluţia legislativă prevăzută de textul supus analizei „a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin numeroase decizii (a se vedea Decizia nr. 429 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 76 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 9 martie 2004, Decizia nr. 148 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, Decizia nr. 225 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, Decizia nr. 262 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 30 mai 2008, Decizia nr. 135 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Decizia nr. 433 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010), Curtea Constituţională reţinând că măsura confiscării cu privire la mărfurile şi produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea activităţilor comerciale ilicite prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum şi a sumelor de bani şi a lucrurilor dobândite prin săvârşirea respectivelor contravenţii reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispoziţiile art. 44 alin. (9) din Constituţie, potrivit cărora: «Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.» Soluţia legislativă criticată nu instituie o prezumţie de dobândire ilicită a bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată, deoarece presupune existenţa dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor şi încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură subsidiară dobândirii ilegale şi se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârşirea contravenţiei.”

31. De asemenea, Curtea Constituţională a făcut trimitere la jurisprudenţa sa constantă, conform căreia „aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât sunt consecinţa unor încălcări ale legii (în acest sens, Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august2003, precum şi Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005).”

32. Referitor la critica potrivit căreia prin dispoziţiile de lege contestate s-ar aduce atingere prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care privesc protecţia proprietăţii, Curtea Constituţională a statuat că instanţa de la Strasbourg, deşi a recunoscut că o anumită măsură de confiscare a unor bunuri reprezintă o privare de proprietate, a reţinut că aceasta nu intră sub incidenţa celei de-a două fraze din paragraful 1 al art. 1 din Primul Protocol, ci ţine de paragraful 2, care reglementează folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, în speţă, confiscarea efectuată a avut drept scop să prevină ca reclamantul să folosească bunurile confiscate la săvârşirea altor infracţiuni (Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunţată în Cauză Raimondo împotriva Italiei).

IX. Raportul asupra chestiunii de drept

33. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluţia respingerii sesizării.

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

34. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

35. Înainte de cercetarea în fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să analizeze dacă sesizarea îndeplineşte cerinţele legale, atât cele privind regularitatea formulării, cât şi cele privind admisibilitatea mecanismului procedural în discuţie, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

A. Cu privire la neregularitatea actului de sesizare se reţine că, potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

36. Rezultă că, sub aspectul regularităţii sesizării, art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă impune ca actul de sesizare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să îndeplinească anumite exigenţe de ordin structural, respectiv să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului, prin care să se argumenteze în concret necesitatea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi punctul de vedere al părţilor.

37. Aşa cum s-a arătat deja în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (deciziile nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, şi nr. 8 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2017) raţiunea instituirii acestor condiţii formale ale actului de sesizare constă în asigurarea scopului pentru care a fost reglementat acest nou mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără a se determina însă suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării sale de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii duratei procedurii judiciare şi afectării art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care prevede şi protejează dreptul la un proces echitabil, cu garanţia sa esenţială constând în soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

38. Referitor la consecinţa absenţei din încheierea de sesizare a elementelor esenţiale pentru soluţionarea chestiunii prealabile, în lipsa reglementării, printr-o normă expresă, a soluţiilor posibile într-o asemenea ipoteză, s-a apreciat că instanţa de trimitere a unei întrebări prealabile ar trebui să fie preocupată nu doar de a primi un răspuns îndoielilor sale cu privire la un text legal, ci chiar de a realiza, prealabil acestei trimiteri, un examen riguros al îndeplinirii condiţiilor impuse de textul art. 519 din Codul de procedura civilă şi o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum este acesta reglementat în dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă.

39. Or, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Dolj, se constată că în cuprinsul acesteia nu se regăseşte punctul de vedere al completului de judecată autor al sesizării asupra îndeplinirii condiţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, condiţie impusă, în mod expres, de dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod.

40. Astfel, se constată că în încheierea de sesizare nu sunt prezentate aspectele referitoare la problematica de interpretare şi/sau aplicare a textului legal supus analizei, interpretările posibile sau criteriile/elementele care ar putea conduce, eventual, la o neaplicare a normei legale şi nici cele referitoare la dificultatea interpretării/aplicării acestei norme, raportat la datele concrete ale litigiului.

41. Completul de judecată a exprimat un punct de vedere conform căruia „bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre laptele prevăzute la art. 1 (din Legea nr. 12/1990-n.r.), dacă sunt ale contravenientului, se confiscă, dispoziţiile art. 3 din actul normativ menţionat fiind neechivoce în acest sens”, dar această apreciere a instanţei de trimitere nu priveşte chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, care, astfel cum s-a arătat mai sus, se referă la confiscarea sumelor de bani dobândite prin săvârşirea contravenţiei.

42. În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015) s-a sancţionat, sub aspectul admisibilităţii, neregăsirea în încheierea de sesizare a punctului de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei asupra condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cerinţă impusă prin dispoziţiile art. 520_alin. (1) teza a li-a din Codul de procedură civilă.

43. În virtutea acestor argumente şi urmând aceeaşi linie jurisprudenţială se apreciază că încheierea care nu cuprinde punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea asupra chestiunii de drept supuse dezlegării nu îndeplineşte condiţiile unui act de sesizare legal întocmit şi, deci, nu ar putea declanşa o examinare pe fond a problemei de drept supuse dezbaterii în cadrul mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

B. De asemenea, pentru admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul a instituit, prin art. 519 din Codul de procedură civilă, o serie de condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei chestiuni de drept; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite;

- chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond” trebuie înţeleasă în sens târg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă şi să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

44. Procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate, se constată că tocmai prima dintre acestea, cea referitoare la existenţa unei veritabile probleme de drept, nu este îndeplinită, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

45. Astfel, în analiza aspectelor generale de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie avute în vedere, pe lângă scopul instituirii acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, raţiunea şi fundamentul său.

46. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esenţiale şi controversate, cu caracter de noutate.

47. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

48. Sesizarea vizează, însă, dispoziţii legale ale căror interpretare şi aplicare nu sunt deloc controversate, întrucât, aşa cum rezultă din examinarea datelor comunicate de instanţele naţionale, practica judiciară în materie şi punctele de vedere formulate de instanţele naţionale sunt unitare, o singură instanţă având o opinie diferită, care nu este însă argumentată.

49. Totodată, se constată că sesizarea nu vizează o problemă de drept reală, textul legal care face obiectul sesizării fiind clar şi neechivoc, iar instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune accesarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale respective, nu a prezentat în cuprinsul încheierii care ar fi dificultăţile de interpretare sau sensurile diferite ce s-ar putea da în aplicarea normei legale în discuţie, aşa cum s-a arătat mai sus, la lit. A, în cadrul analizării aspectului privind neregularitatea actului de sesizare.

50. Or, scopul mecanismului hotărârii prealabile îl constituie prevenirea practicii judiciare neunitare, prin dezlegarea unor probleme veritabile şi dificile de drept; dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării sunt însă clare, interpretarea acestora nefiind susceptibilă de a ridica dificultăţi, aşa cum rezultă din jurisprudenţa şi punctele de vedere ale instanţelor naţionale, prezentate mai sus.

51. Cum condiţiile de admisibilitate trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea primei cerinţe face inadmisibilă sesizarea şi de prisos analizarea celorlalte condiţii.

52. În considerarea argumentelor expuse se apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare, reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificat atât timp cât legiuitorul a stabilit, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel încât sesizarea nu este admisibilă.

53. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ fiscal, în Dosarul nr. 32.287/215/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Interpretarea dispoziţiilor art. 3 raportat la art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iunie 2018.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

IONEL BARBĂ

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu