MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 565         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 5 iulie 2018

 

SUMAR

 

Decizia nr. 40 din 30 ianuarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

Decizia nr. 81 din 27 februarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 134 din 20 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

147. - Ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru aprobarea Normelor privind prevenirea, pregătirea şi răspunsul în caz de situaţii de urgenţă pentru categoria de pregătire pentru urgentă IV şi categoria de pregătire pentru urgenţă VI

 

1.122. - Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 342/2017 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile şi serviciile specifice asigurate de Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă

 

2.458. - Ordin al ministrului finanţelor publice pentru completarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare – Forexebug

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 40

din 30 ianuarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Holland Farming Agro - S R L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.565/98/2014/a9 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.000D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Monica Livescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.001D/2016, având ca obiect excepţia de neconstitu­ţionalitate a art. 5 alin. (1) pct. 23 şi a art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Holland Farming Agro - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.565/98/2014/a 11 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

4. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Monica Livescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public şi reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.

7. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.001D/2016 la Dosarul nr. 2.000D/2016, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că lipsa dosarului de fond şi contextul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate pot face dificilă urmărirea finalităţii invocării excepţiei, din perspectiva necesităţii de interpretare. Este adevărat că instanţa de contencios constituţional face o interpretare în abstract prin raportare strict la prevederile constituţionale, însă situaţia în care este necesară interpretarea normelor criticate este circumscrisă felului în care, în mod arbitrar şi cu rea-credinţă, se întocmeşte un plan de reorganizare. Pe fond, soluţia în cauză a fost pozitivă, însă problema de drept rămâne de actualitate. În continuare, prezintă aspecte legate de aplicarea normelor legale criticate în practică.

9. Totodată, arată că textele criticate necesită o interpretare constituţională raportat la art. 135 din Constituţie, respectiv care sunt criteriile în funcţie de care sunt aleşi creditorii indispensabili, astfel că sintagma „aceleaşi condiţii financiare” trebuie lămurită, pentru a nu fi lăsată la aprecierea administratorului judiciar, iar, în continuare, susţine excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată prin notele scrise.

10. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că sunt două texte legale criticate, iar, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 85/2014, solicită respingerea ca inadmisibilă, deoarece aceasta este nemotivată, întrucât nu se arată care sunt acele condiţii de concurenţă la nivel constituţional şi care dintre acestea şi sub ce aspect sunt încălcate, făcându-se doar trimitere la art. 135 din Constituţie. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

11. Prin încheierile din 27 septembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 2.565/98/2014/a9 şi nr. 2.565/98/2014/a 11, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Holland Farming Agro - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, pe de o parte, că prevederile art. 5 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 85/2014 sunt contrare art. 57 şi art. 135 din Constituţie şi solicită instanţei de contencios constituţional să constate neconstituţionalitatea acestora în măsura în care se interpretează şi se aplică astfel încât ar permite constituirea arbitrară a listei creditorilor indispensabili, fără respectarea condiţiilor de concurenţă consacrate la nivel constituţional, rezultată din sintagma „în aceleaşi condiţii financiare”.

13. Pe de altă parte, consideră că dispoziţiile art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 sunt contrare art. 21 şi art. 135 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituţie, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se exceptează de la controlul de legalitate al instanţei de judecată chiar obiectul hotărârii, respectiv planul de reorganizare propus. Această limitare a accesului la justiţie ar nega însăşi raţiunea prevederilor art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, care permit, fără distincţie, atacarea în justiţie a hotărârii adunării generale de aprobare a planului de reorganizare. Or, dacă obiectul hotărârii îl constituie chiar planul de reorganizare, este absurd ca aplicarea textului de lege să fie limitată exclusiv la alte motive de nelegalitate a hotărârii, de ordin formal, şi ar fi exceptat de la contestare, pe cale judiciară, planul de reorganizare propus şi aprobat prin această hotărâre. Se aduce astfel atingere şi dreptului de proprietate asupra creanţei creditorului chirografar exclus de la planul de reorganizare, precum şi scopului legii insolvenţei prevăzut la art. 1 coroborat cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

14. În final, apreciază că este necesar ca judecătorul-sindic să poată controla dacă au fost respectate măsurile concordante cu ordinea publică, sub toate aspectele pe care le implică aprobarea unui plan de reorganizare, cu privire la nelegalitatea acestui plan, inclusiv sub aspectul drepturilor aparţinând altor persoane - cum ar fi cele ale creditorilor neincluşi în planul întocmit în frauda legii, având în vedere obligaţia generală de protecţie a statului consacrată prin art. 1 din Constituţie.

15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

16. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

17. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale Criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins:

- Art. 5 alin. (1) pct. 23: (1) în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: [...] 23. creditori indispensabili sunt creditorii chirografari care furnizează servicii, materii prime, materiale sau utilităţi fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi de niciun alt furnizor care oferă servicii, materii prime, materiale sau utilităţi de aceiaşi fel, în aceleaşi condiţii financiare;”,

- Art. 48 alin. (7): „(7) Hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit. Hotărârea, cu excepţia celei prin care a fost desemnat, poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate, şi de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.”

21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi art. 135 cu privire la economie. De asemenea, prin prisma art. 20 din Constituţie, se menţionează art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 cu privire la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 23- creditori indispensabili - din Legea nr. 85/2014, acestea fac parte din titlul preliminar capitolul II - Principii fundamentale ale procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Definiţii, secţiunea a 2-a - Definiţii, iar, în înţelesul acestei legi, creditori indispensabili sunt creditorii chirografari care furnizează servicii, materii prime, materiale sau utilităţi fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi de niciun alt furnizor care oferă servicii, materii prime, materiale sau utilităţi de acelaşi fel, în aceleaşi condiţii financiare.

23. De asemenea, din evaluarea dinamicii legislative în materie, Curtea observă că vechea reglementare, respectiv Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, se referea la faptul că, în vederea administrării eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi, iar lista acestor creanţe trebuia confirmată de administratorul judiciar.

24. Astfel, textul criticat în prezenta cauză defineşte în mod concret noţiunea de creditori indispensabili şi aduce un plus de claritate faţă de cel cuprins în Legea nr. 85/2006, respectiv sintagma „creditori indispensabili” se circumscrie creditorilor chirografari care deţin creanţe născute din furnizarea unor servicii, utilităţi, materii prime sau alte materiale care sunt strict necesare pentru funcţionarea activităţii debitorului, furnizori care nu ar putea fi înlocuiţi de niciun alt furnizor care oferă aceleaşi servicii, în aceleaşi condiţii financiare.

25. Mai mult, potrivit art. 134 din Legea nr. 85/2014, în vederea votării planului de reorganizare se poate constitui categoria creditorilor indispensabili, astfel cum este aceasta definită la art. 5 pct. 23. Administratorul judiciar confirmă, în tot sau în parte, ori infirmă lista acestor creditori. Lista creditorilor indispensabili este depusă de către debitor împreună cu celelalte documente prevăzute la art. 67 alin. (1) din aceeaşi lege, listă ce se anexează, menţionându-se şi creanţele acestora, la raportul întocmit de administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar, potrivit art. 97 din aceeaşi lege. Nedepunerea acestei liste conduce la decăderea debitorului din dreptul de a propune, în vederea votării planului de reorganizare, categoria creditorilor indispensabili.

26. Raţiunea creării acestei categorii de creditori indispensabili este tocmai caracterul prestaţiei lor, indispensabil pentru continuarea activităţii debitorului în reorganizare, respectiv faptul că prestarea serviciilor lor nu poate fi întreruptă şi înlocuită, fiind în acord cu însăşi scopul prevederilor legale în materia insolvenţei, mai cu seamă în ceea ce priveşte acordarea şansei de redresare a activităţii debitorului, atunci când este posibil. Aşadar, legiuitorul are competenţa de a defini şi stabili un regim juridic propriu acestor creditori în procedura insolvenţei.

27. În ceea ce priveşte condiţiile de concurenţă consacrate la nivel constituţional, potrivit prevederilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, care se coroborează cu cele ale alin. (2) lit. a) şi b), în virtutea cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi cu cele ale art. 45 din Constituţie referitoare la libertatea economică. Astfel, Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 59 din 17 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 februarie 2007, a statuat că art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie instituie obligaţia statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, obligaţie ce reprezintă garanţia constituţională a libertăţii concurenţei, iar libera concurenţă este reglementată la nivel de lege, şi nu în plan constituţional. De asemenea, prin Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, Curtea a statuat că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.

28. Ca atare, Curtea constată că textul art. 5 pct. 23 din Legea nr. 85/2014 se circumscrie tocmai cerinţelor constituţionale invocate de autoarea excepţiei în susţinerea acesteia, prin prisma scopului legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia, ceea ce este în acord cu principiul concurenţei loiale şi principiul economiei de piaţă, cu respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice, protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.

29. Cu privire la dispoziţiile art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, Curtea constată că acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 767 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 6 ianuarie 2016. Cu acel prilej, Curtea a arătat că, prin Decizia nr. 390 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, s-a constatat că art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 prevedea dreptul judecătorului-sindic de a desfiinţa hotărârea nelegală a adunării creditorilor la cererea creditorilor care au votat împotriva adoptării hotărârii respective şi au cerut consemnarea acestui fapt în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor care au lipsit justificat de la adunare. Hotărârile luate în adunarea creditorilor privesc realizarea intereselor legitime ale acestora, în mod colectiv, în vederea recuperării creanţelor lor. În aceste condiţii, acţionarii debitorului nu au nicio justificare pentru a cere desfiinţarea hotărârii adunării creditorilor. De altfel, acţionarii respectivi nu sunt participanţi în nume propriu în procedura insolvenţei, participant fiind debitorul persoană juridică, directori reprezentat de administratorul sau de lichidatorul judiciar.

30. Din economia prevederilor art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 reiese că hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit. Hotărârea, cu excepţia celei prin care a fost desemnat, poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate, şi de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

31. Astfel, din compararea prevederilor legale criticate cu cele care au fost abrogate, respectiv art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, şi asupra cărora Curtea Constituţională a exercitat controlul de constituţionalitate, Curtea observă că prin noile prevederi se extinde sfera celor care pot formula cerere de anulare a hotărârii adunării creditorilor, respectiv a fost inclus şi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, precum şi faptul că se precizează că hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată, stabilind astfel natura acţiunii prin care se atacă hotărârea adunării creditorilor ca fiind o acţiune în anulare a hotărârii adunării creditorilor.

32. Totodată, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că prevederile legii insolvenţei stabilesc competenţele exclusive în cadrul procedurii insolvenţei. Astfel, judecătorul-sindic efectuează controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi soluţionează procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, administratorul judiciar ori lichidatorul sau, în mod excepţional, debitorul, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea, exercită atribuţiile manageriale, în vreme ce creditorii, prin organele acestora, pot controla, sub aspectul oportunităţii, deciziile manageriale adoptate de persoanele competente.

33. Astfel, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 stabileşte principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, printre acestea regăsindu-se şi confirmarea planului de reorganizare, după votarea lui de către creditori. Totodată, prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 prevăd că atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale ale administratorului judiciar, ale lichidatorului judiciar sau ale debitorului care şi-a păstrat dreptul de administrare pot fi controlate sub aspectul oportunităţii numai de către creditori, prin organele acestora.

34. Delimitarea prin lege a competenţelor tuturor celor implicaţi în procedura prevăzută de legea insolvenţei stabileşte cadrul procesual în care părţile îşi pot exercita eficient drepturile procesuale Extinderea competenţei judecătorului-sindic asupra controlului oportunităţii deciziilor adoptate în activitatea de administrare a debitorului ar constitui o depăşire a atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, o intervenţie inadmisibilă în activitatea de organizare şi funcţionare a unei societăţi comerciale. Controlul exercitat de instanţă trebuie să se limiteze la aspectele de legalitate ale deciziilor manageriale, iar nu să cenzureze opţiunile considerate oportune de către persoanele competente legal în exercitarea atribuţiilor de administrare, respectiv administratorul judiciar sau lichidatorul (a se vedea Decizia nr. 525 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).

35. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea observă că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. De asemenea, textul constituţional menţionat prevede faptul că dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

36. În acest context, Curtea reţine că, în cazul dedus judecăţii, litigiul nu poartă asupra unui drept de proprietate şi nici asupra unei creanţe asupra statului, fiind vorba de drepturi de creanţă invocate de părţi şi care, în ipoteza aprobării/confirmării planului de reorganizare, nu ar mai putea ajunge să fie satisfăcute, respectiv drept de proprietate asupra unor creanţe ale creditorului chirografar exclus prin pianul de reorganizare. Or, câtă vreme Constituţia nu garantează satisfacerea efectivă a oricărei creanţe, indiferent de debitor, ci numai a creanţelor asupra statului, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiilor constituţionale enunţate. De altfel, posibilitatea adoptării unui plan de reorganizare prin care anumite creanţe să nu mai fie satisfăcute este permisă numai în cazurile în care printr-o evaluare a patrimoniului debitorului ajuns în stare de insolvenţă se poate concluziona că acele creanţe, datorită rangului lor şi a ordinii de preferinţă, oricum nu ar fi satisfăcute nici prin procedura lichidării judiciare (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 116 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 12 mai 2014).

37. Aşadar, aplicând considerentele de principiu cu privire la limitele dreptului de proprietate la prevederile criticate, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, având în vedere că, astfel cum reiese din ansamblul Legii nr. 85/2006, toate creanţele creditorilor, indiferent de categoria acestora, sunt înscrise în tabelul de creanţe, însă procedura insolvenţei nu garantează recuperarea integrală a creanţelor aparţinând tuturor creditorilor, scopul insolvenţei fiind instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

38. De altfel, şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 10 martie 2003, Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). În acest context. Curtea Constituţională reţine că, în virtutea prevederilor convenţionale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general.

39. În ceea ce priveşte celelalte aspecte menţionate, Curtea observă că autoarea excepţiei critică textele de lege prin prisma unor presupuse şi ipotetice interpretări ce s-ar aduce textelor criticate. Or, Curtea constată că acestea sunt chestiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea legii la speţele deduse judecăţii, fiind atributul celor care sunt îndrituiţi cu asemenea operaţiuni la cazuri concrete şi care trebuie sa acţioneze cu respectarea principiului bunei-credinţe, neintrând în sfera contenciosului constituţional.

40. Faţă de cele expuse mai sus, Curtea reţine că prevederile criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

41. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Holland Farming Agro - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 2.565/98/2014/a9 şi nr. 2.565/98/2014/a11 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 81

din 27 februarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adriana Dumitriu în Dosarul nr. 22.363/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia Civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.393D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate nu pot fi interpretate decât în sensul că partea care invocă incidenţa unui caz de recuzare este singura care alege modalitatea concretă în care formulează o astfel de cerere, astfel încât apreciază că textul de lege criticat nu limitează dreptul de acces liber la justiţie, nu afectează dreptul la apărare, iar dispoziţiile normative sunt suficient de clar redactate, astfel încât partea să poată înţelege toate garanţiile procesuale de care beneficiază pe toată durata procesului. Prin urmare, apreciază că prin textul legal criticat nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 19 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 22.363/4/2015, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adriana Dumitriu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare formulate împotriva unui judecător.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, în lipsa specificaţiilor privind cine decide modalitatea de formulare a cererii, lasă preşedintelui de complet, care poate fi chiar judecătorul recuzat, posibilitatea de a impune părţii modalitatea de formulare a cererii de recuzare, deşi, intenţia legiuitorului, care nu este foarte clară, este ca partea să decidă asupra modalităţii. Astfel, dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, în sensul că nu se prevede dacă judecătorul recuzat sau partea care formulează cererea de recuzare decide asupra modalităţii de formulare a cererii de recuzare, respectiv în formă verbală sau în scris.

6. Se mai arată că prin formularea verbală a cererii de recuzare în şedinţa publică este afectată solemnitatea şedinţei.

7. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă principiile constituţionale invocate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Cererea de recuzare se poate face verbal în şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege să se folosească.”

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţia legală criticată reglementează condiţiile de formă a cererii de recuzare a judecătorilor într-o cauză, lăsând posibilitatea părţii interesate de a formula cererea de recuzare în două modalităţi, respectiv verbal în şedinţă, când va fi consemnată în încheierea de şedinţă, sau în scris, situaţie în care partea o poate depune fie la termenul de judecată, fie prin intermediul registraturii.

16. În legătură cu afirmaţia autoarei excepţiei potrivit căreia acest text legal ar încălca cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, Curtea reţine că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. Astfel, art. 44 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede faptul că cererea de recuzare poate fi formulată de către părţi dacă judecătorul se află într-unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, iar dispoziţia legală criticată stabileşte modalitatea în care aceasta poate fi făcută, respectiv verbal în şedinţă sau în scris. Totodată, potrivit art. 47 alin. (3) şi (4) din Cod, este inadmisibilă cererea de recuzare întemeiată pe alte motive decât cele prevăzute de lege, situaţie în care inadmisibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare. Prin urmare, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

17. În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 439 din 10 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, Decizia nr. 718 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2010, sau Decizia nr. 1.007 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 septembrie 2011), accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, a cărui exercitare nu ar putea fi condiţionată prin lege de îndeplinirea unor cerinţe prealabile şi de respectarea unor termene de prescripţie sau de decădere. Important este ca persoana care se consideră lezată în drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime să aibă efectiv posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, iar, în cadrul judecării cauzei sale, să beneficieze de toate garanţiile şi mijloacele procedurale prevăzute, care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu limitează, ci, din contră, reglementează dreptul de a recuza judecătorii în vederea asigurării imparţialităţii justiţiei.

18. Prin urmare, dispoziţia legală criticată dă expresie dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, având în vedere şi faptul că legiuitorul, prin reglementarea procedurii de soluţionare a cererii de recuzare, a urmărit asigurarea respectării termenului rezonabil şi a principiului accesului liber la justiţie.

19. În continuare, referitor la susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia formularea verbală a cererii de recuzare afectează solemnitatea şedinţei, Curtea reţine că aceasta nu poate fi susţinută, câtă vreme cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afara cazurilor prevăzute de lege (art. 249 din Codul de procedură civilă), iar cei prezenţi la şedinţa de judecată sunt datori să manifeste respectul cuvenit faţă de instanţă şi să nu tulbure buna desfăşurare a şedinţei de judecată [art. 23 alin. (1) din Cod].

20. În fine, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură reglementate, în conformitate cu competenţa constituţională, conferită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adriana Dumitriu în Dosarul nr. 22.363/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 134

din 20 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionela Manea, Ecaterina Ionela Brişcă şi Marinela Ionela Nedelescu în Dosarul nr. 17.986/236/2016/a 1 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 828D/2017.

2. La apelul nominal răspund autoarele excepţiei, reprezentate de domnul avocat Tiberius Bărbăcioru, din cadrul Baroului Bucureşti. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se arată că textul criticat a mai făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, excepţiile fiind respinse, ca neîntemeiate, şi se solicită schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, pentru argumentele invocate în prezenta cauză. Se arată că prevederile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, garanţia asistenţei juridice obligatorii fiind extinsă de la faza judecăţii şi la faza camerei preliminare. Se susţine că, în acest fel, textul criticat creează discriminare între persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat în etapa urmăririi penale şi cele care au calitatea de inculpat în etapa camerei preliminare şi în cea a judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani cu atât mai mult cu cât etapa camerei preliminare se poate finaliza cu restituirea dosarului la procuror. Un alt argument în sprijinul reconsiderării jurisprudenţei Curţii Constituţionale invocate este acela al regândirii structurii procesului penal, conform Codului de procedură penală în vigoare. Se susţine că, potrivit acestuia, etapa urmăririi penale nu mai este una formală, putându-se pronunţa hotărâri penale de condamnare, exclusiv pe baza probelor administrate în etapa urmăririi penale, ca urmare a necontestării acestora sau a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Se arată că, astfel, se poate ajunge la situaţia pronunţării unei hotărâri de condamnare, în situaţiile anterior menţionate, fără ca inculpatul să fi beneficiat de asistenţă juridică în etapa urmăririi penale. Se mai susţine că lipsa garanţiei dreptului la apărare analizată nu poate fi acoperită de prevederile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, întrucât, în practică, acestea nu sunt aplicate decât în mod excepţional. Pentru aceste motive, se susţine încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la apărare.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în repetate rânduri, ocazii cu care Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate, ca neîntemeiate. Se susţine că dreptul la asistenţă juridică obligatorie nu trebuie confundat cu dreptul la apărare, cel dintâi nefiind garantat constituţional în orice fază a procesului penal. Se arată că legiuitorul este cel care are atribuţia de a stabili cazurile în care dreptul la asistenţă juridică obligatorie este garantat. Se susţine că nu există elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia analizată şi se solicită menţinerea acestei jurisprudenţe. Se mai arată că inculpatul are posibilitatea de a-şi angaja un apărător ales pe tot parcursul procesului penal, aspect ce reprezintă o garanţie a dreptului la apărare. Se susţine că, prin modificarea prevederilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, prin art. II pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul a corelat textul criticat cu prevederile art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 9 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.986/236/2016/a1, Judecătoria Giurgiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionela Manea, Ecaterina Ionela Brişcă şi Marinela Ionela Nedelescu, într-o cauză aflată în stadiul procesual al camerei preliminare.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că neasigurarea asistenţei juridice obligatorii, în cursul urmăririi penale, pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, în condiţiile asigurării acestui drept în cursul procedurii în cameră preliminară şi al judecăţii, pentru aceleaşi categorii de infracţiuni, nu poate fi justificată din punct de vedere constituţional, având în vedere că şi urmărirea penală reprezintă o etapă a procesului penal. Se susţine că urmărirea penală este de o însemnătate majoră, întrucât probele administrate în această fază constituie unicul temei al pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, în cazul recunoaşterii învinuirii, conform art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, şi în cel al necontestării probelor, potrivit art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. Se arată că dispunerea, în condiţiile reglementate prin dispoziţiile procesual penale anterior enumerate, unor condamnări la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, în lipsa asigurării asistenţei juridice obligatorii în etapa urmăririi penale, este de natură a încălca dreptul la apărare al persoanei condamnate. Se susţine că, pentru a nu fi lipsit de conţinut, dreptul la apărare trebuie garantat, în etapa urmăririi penale, în condiţii similare garantării sale în etapa camerei preliminare şi în cea a judecăţii. Se arată, totodată, că în lipsa garantării dreptului la apărare, prin asigurarea asistenţei juridice obligatorii, în etapa urmăririi penale, pentru infracţiunile prevăzute la art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, dreptul la un proces echitabil devine iluzoriu, întrucât o astfel de reglementare încalcă principiul egalităţii armelor, opunând suspectului sau inculpatului, care este lipsit de asistenţă juridică de specialitate, organele statului, aflate pe o poziţie dominantă, consolidată prin specializarea juridică a acestora şi prin rolul de coordonare pe care îl au, în etapa procesului penal analizată. Se mai susţine că dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii în drepturi, întrucât creează discriminare între persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat, aflate În cursul urmăririi penale, care sunt acuzate de săvârşirea unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, şi persoanele acuzate de săvârşirea unor infracţiuni din aceeaşi categorie, aflate în etapa camerei preliminare sau a judecăţii, prin asigurarea, doar în cazul celor din urmă, a asistenţei juridice obligatorii. Se susţine că această diferenţă de tratament juridic nu poate fi justificată, întrucât persoanele anterior menţionate se află în situaţii similare.

7. Judecătoria Giurgiu - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 328 din 24 mai 2016, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcându-se trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 328 din 24 mai 2016, prin care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală a fost respinsă, ca neîntemeiată.

10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se arată că textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, şi că îşi menţine punctele de vedere reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 461 din 28 iunie 2016 şi nr. 506 din 5 iulie 2016.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autoarelor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Asistenţa juridică este obligatorie: [...] c) în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.”

14. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 328 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, şi Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, prin care excepţia de neconstituţionalitate invocată a fost respinsă, ca neîntemeiată.

16. Prin Decizia nr. 328 din 24 mai 2016, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi lit. c) din Codul de procedură penală reglementează două cazuri de asistenţă juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, şi anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, respectiv cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar cauza se află în cursul judecăţii. Art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligaţia de a asigura prezenţa unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligaţii este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.

17. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi lit. c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. Aşadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, aşa cum a statuat Curtea printr-o bogată jurisprudenţă cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură penală din 1968, dispoziţii cu un conţinut similar cu cel al art. 90 lit. b) şi lit. c) şi al art. 91 alin. (1) din noul Cod de procedură penală (de exemplu, Decizia nr. 80 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006, Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, Decizia nr. 102 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008, Decizia nr. 312 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008, Decizia nr. 771 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008, Decizia nr. 834 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010, Decizia nr. 313 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 12 aprilie 2011, şi Decizia nr. 970 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011).

18. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege.

19. Totodată, Curtea a reţinut şi faptul că tocmai norma cuprinsă în art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală - care este mai favorabilă decât norma corespondentă din art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi sau de a fi asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer, asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistenţa juridică este obligatorie, şi anume în cazurile stabilite de art. 90 din Codul de procedură penală.

20. Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc nici dreptul subiecţilor procesuali interesaţi de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor lor legitime şi de a se prevala. În tot cursul procesului penal, de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.

21. De asemenea, Curtea nu a putut reţine nici critica adusă dispoziţiilor art. 90 lit. b) şi lit. c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, câtă vreme dispoziţiile de lege criticate se aplică În mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 90 lit. b) şi lit. c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistenţă juridică din oficiu dacă nu are avocat ales şi se află într-una dintre situaţiile reglementate de art. 90 lit. b) şi lit. c) din Codul de procedură penală, având în vedere că principiul egalităţii presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, iar nu uniformizarea situaţiilor în care se poate afla o persoană.

22. În fine, Curtea a reţinut că nu se poate susţine că legiuitorul lasă la aprecierea discreţionară a procurorului existenţa în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanţele de natură a-l împiedica pe suspect sau inculpat să îşi facă singur apărarea pot să fie dovedite în faţa judecătorului de cameră preliminară şi să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanţe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Altfel spus, modul de interpretare şi aplicare de către organul judiciar a dispoziţiilor art. 90 lit. b) şi lit. c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.

23. Întrucât, până în prezent, nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

24. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa mai sus analizată, Curtea constată că persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat în cursul urmăririi penale şi cele care au calitatea de inculpat în cursul judecăţii se află în situaţii juridice diferite, chiar dacă sunt acuzate de săvârşirea unor infracţiuni din aceeaşi categorie, respectiv infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau detenţiunea pe viaţă, diferenţă determinată de specificul celor două etape procesuale invocate şi de drepturile şi obligaţiile diferite pe care părţile procesului penal le au în cadrul acestora. Aceste aspecte justifică acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul asigurării asistenţei juridice din oficiu, fără ca, în acest fel, textul criticat să contravină prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Cu toate acestea, astfel cum s-a reţinut prin jurisprudenţa mai sus invocată, în cursul urmăririi penale, persoanele în sarcina cărora este reţinută săvârşirea unor infracţiuni din categoria anterior menţionată au dreptul de a-şi angaja un avocat, fiindu-le asigurat, conform aceleiaşi jurisprudenţe, dreptul la apărare.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionela Manea, Ecaterina Ionela Brişcă şi Marinela Ionela Nedelescu în Dosarul nr. 17.986/236/2016/a1 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor privind prevenirea, pregătirea şi răspunsul în caz de situaţii de urgenţă pentru categoria de pregătire pentru urgenţă IV şi categoria de pregătire pentru urgenţă VI

 

În conformitate cu prevederile:

- art. 7 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere:

- art. 5 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului nuclear sau radiologie, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 61/113/2018,

luând în considerare Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a Directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom,

preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele privind prevenirea, pregătirea şi răspunsul în caz de urgenţă pentru categoria de pregătire pentru urgenţă IV şi categoria de pregătire pentru urgenţă Vi, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

Prezentul ordin transpune art. 17 alin, (3) şi (4), art. 53 alin. (4) şi art. 98 alin. (1) din Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a Directivelor 89/618/Eunatom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 13/1 din 17 ianuarie 2014.

 

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

Rodin Traicu

 

Bucureşti, 27 iunie 2018.

Nr. 147.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 342/2017 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile şi serviciile specifice asigurate de Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă

 

Ţinând cont de Referatul Direcţiei transport aerian nr. 15.975 din 16 aprilie 2018,

luând în considerare Hotărârea Consiliului de conducere al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă nr. 4 din 4 aprilie 2018 prin care se avizează Nota de fundamentare privind aprobarea unor tarife practicate de Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă,

având în vedere dispoziţiile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1999 privind înfiinţarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 352/2003,

în temeiul prevederilor art. 4 lit. y) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) pct. 31 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului transporturilor Civilă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 nr. 342/2017 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile şi din 6 aprilie 2017, se modifică şi se completează după cum serviciile specifice asigurate de Şcoala Superioară de Aviaţie urmează:

1. La partea I „Tarifele pentru cursurile de pregătire a personalului navigant”, poziţiile 4, 10 şi 30 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Denumirea cursului

Codul

Tarif

(euro)

Unitatea de măsură

»4.

Curs de pregătire pilot particular pe avion CESSNA

PPL (A)-CES

9.965

euro/persoană

.............................................

10.

Oră zbor instruire avion CESSNA 172

I2-CES

165

euro/oră

.............................................

30.

Curs calificare clasa SEP land (CESSNA 172)

CR-CES

1.363

euro/persoană”

 

2. La partea I „Tarifele pentru cursurile de pregătire a personalului navigant”, după poziţia 41 se introduc trei noi poziţii, poziţiile 42-44, cu următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Denumirea cursului

Codul

Tarif

(euro)

Unitatea de măsură

„42.

Curs de pregătire pilot particular pe avion TECNAM

PPL (A)-TEC

8.305

euro/persoană

43.

Oră zbor instruire avion TECNAM P2008

IZ-TEC2008

130

euro/oră

44.

Curs de calificare clasa SEP land (TECNAM P2008)

CR-TEC

1.118

euro/persoană”

 

Art. II. - Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

 

Bucureşti, 22 iunie 2018.

Nr. 1.122.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru completarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare - Forexebug

 

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 3 „Procedura privind modulul «înregistrarea angajamentelor legale şi angajamentelor bugetare în sistemul de control al angajamentelor»u la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare - Forexebug, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 21 aprilie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

- După articolul 5 se introduc două noi articole, articolele 6 şi 7, cu următorul cuprins:

„Art. 6. - (1) în cazul în care entităţile publice se află în una dintre situaţiile de forţă majoră sau de caz fortuit, aşa cum acestea sunt definite în legislaţia vigoare, se va proceda conform cu art. 33 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) în cazul plăţilor dispuse în condiţiile art. 33 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi utilizate coduri de angajament unice care se stabilesc în următoarea structură:

a) ZZZZZZZZZZZ, pentru operaţiuni care se dispun în cazul în care bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat potrivit legislaţiei în vigoare nu a putut fi depus în sistemul naţional de raportare Forexebug ca urmare a faptului că funcţionalităţile acestuia nu pot fi accesate;

b) YYYYYYYYYYY, pentru operaţiuni care se dispun în cazul în care funcţionalităţile sistemului naţional de raportare Forexebug nu pot fi accesate, dar bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat potrivit legislaţiei în vigoare a putut fi depus în sistemul naţional de raportare Forexebug şi a fost declarat valid de sistem.

Art. 7. - (1) Formularul «Notă contabilă corecţie CAB», anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură, şi instrucţiunile pentru completarea şi utilizarea acestuia pot fi descărcate prin accesarea «Punctului unic de acces» de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice - Sistemul naţional de raportare Forexebug sau pot fi puse la dispoziţie de către unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care este arondată entitatea publică. Formularul «Notă contabilă corecţie CAB» se completează electronic.

(2) Formularul «Notă contabilă corecţie CAB», aprobat prin prezenta procedură, se utilizează numai pentru efectuarea corecţiei codurilor de angajament din sistemul de control al angajamentelor, astfel:

a) în cazul plăţilor, corecţia se efectuează numai în cadrul aceluiaşi cont de cheltuieli bugetare;

b) în cazul încasărilor, corecţia poate fi efectuată atât în cadrul aceluiaşi cont de cheltuieli bugetare, cât şi în relaţia cu conturile de cheltuieli bugetare, de venituri bugetare sau de disponibilităţi cărora sumele respective se cuvin

(3) Entităţile publice au obligaţia ca, înainte de completarea formularului «Notă contabilă corecţie CAB», să verifice şi să descarce/să solicite unităţii teritoriale a Trezoreriei Statului ultima versiune a formularului electronic respectiv.

(4) Completarea elementelor din formularul electronic «Notă contabilă corecţie CAB» se efectuează de către entitatea publică în vederea corectării plăţilor/încasărilor din sistemul de control al angajamentelor, astfel:

a) în rubrica «Număr» se înscrie numărul Notei contabile corecţie CAB atribuit de entitatea publică;

b) în rubrica «Data» se înscrie data calendaristică a întocmirii Notei contabile corecţie CAB;

c) rubrica «Suma» se va completa automat la finalizarea Notei contabile corecţie CAB; totalul sumelor înscrise în formular trebuie să fie 0 (zero);

d) în rubrica «Denumire entitate publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entităţii publice;

e) în rubrica «Cod de înregistrare fiscală» se înscrie codul de identificare fiscală al entităţii publice;

f) rândul 1 din formularul «Nota contabilă corecţie CAB» se va completa cu stornarea operaţiunii pentru care se realizează corecţia după cum urmează:

f 1) în rubrica «Simbol cont» se completează contul pentru care se efectuează corecţia conform extrasului de cont;

f2) în rubrica «Cod program» se înscrie codul de program pentru care se efectuează corecţia, conform extrasului de cont;

f3) în rubrica «Cod angajament» se înscrie codul de angajament pentru care se efectuează corecţia, conform extrasului de cont;

f4) în rubrica «Indicator angajament» se înscrie indicatorul de angajament pentru care se efectuează corecţia, conform extrasului de cont;

f5) în rubrica «Nr. ref. operaţiune iniţială» se completează numărul de referinţă unic atribuit de trezorerie operaţiunii pentru care se efectuează corecţia, conform extrasului de cont;

f6) în rubrica «Data operaţiune iniţială» se înscrie data aferentă operaţiunii iniţiale pentru care se solicită corecţia, conform extrasului de cont;

f7) în rubricile «Sumă debit»/«Sumă credit» se va completa doar una dintre cele două coloane, cu valoarea negativă, a operaţiunii care se doreşte a fi corectată. În coloana necompletată («Sumă debit» sau „Sumă credit») va fi înscrisă automat valoarea 0 (zero);

f8) în rubrica «Explicaţii» se înscriu informaţii despre corecţia efectuată;

g) rândurile 2-10 din formularul «Notă contabilă corecţie CAB» se completează cu informaţiile operaţiunilor corecte, astfel:

g1)în rubrica «Simbol cont» se completează:

- în cazul în care se efectuează corecţia unei plăţi - cu simbolul contului precizat la lit. f1);

- în cazul în care se efectuează corecţia unei încasări - cu simbolul contului corect sau cu simbolul contului precizat la lit. f1) dacă operaţiunea de încasare efectuată este aferentă aceluiaşi cont;

g2) în rubrica «Cod program» se înscrie codul de program pentru care se dispun operaţiunile corecte de către entităţile publice care au cuprinse programe în bugetele aprobate potrivit prevederilor legale în vigoare. În cazul operaţiunilor aferente unor cheltuieli bugetare pentru care nu sunt aprobate programe, rubrica «Cod program» se completează cu «0000000000»;

g3) în rubrica «Cod angajament» se completează numărul unic generat de sistemul de control al angajamentelor;

g4) în rubrica «Indicator angajament» se înscrie codul generat de sistemul de control al angajamentelor aferent angajamentului completat în rubrica «Cod angajament»; g5) rubrica „Nr. ref. operaţiune iniţială” nu se completează; g6) rubrica «Data operaţiune iniţială» nu se completează; g7)în rubricile «Sumă debit»/«Sumă credit» se va completa doar una dintre cele două coloane cu valoarea pozitivă a operaţiunii corecte. În coloana necompletată («Sumă debit» sau «Sumă credit») va fi înscrisă automat valoarea 0 (zero);

g8)în rubrica «Explicaţii» se va completa cu informaţii privind justificarea operaţiunii efectuate;

h) în rubrica «Entitate publică - semnătura şi ştampila» persoanele autorizate din cadrul entităţilor publice care dispun plăţi din conturile deschise la Trezoreria Statului semnează şi aplică amprenta ştampilei conform fişelor cu specimenele de semnături depuse la unităţile Trezoreriei Statului.

(5) Se va întocmi câte o «Notă contabilă corecţie CAB», pentru fiecare operaţiune de plată/încasare care face obiectul corecţiei din sistemul de control al angajamentelor.

(6) După completarea formularului «Notă contabilă corecţie CAB» potrivit precizărilor de la alin. (4) lit. a)-g), se selectează butonul «VALIDARE NOTĂ CONTABILĂ» în scopul validării datelor introduse.

a) în situaţia în care nu se identifică erori în completarea formularului «Notă contabilă corecţie CAB» şi se afişează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, se salvează şi se printează formularul în vederea prezentării acestuia la unitatea Trezoreriei Statului;

b) în situaţia în care se identifică erori în completarea formularului «Notă contabilă corecţie CAB», se afişează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. a).

(7) Nota contabilă corecţie CAB se depune de către entităţile publice la unităţile Trezoreriei Statului în timpul programului de funcţionare al acestor unităţi.

(8) Notele contabile corecţie CAB depuse de către entităţile publice la unităţile Trezoreriei Statului potrivit aţin. (7) vor fi însoţite obligatoriu de anexa nr. 2 «Solicitare corecţii în aplicaţia control angajamente bugetare (CAB)» care face parte integrantă din prezenta procedură, întocmită în două exemplare. Ambele exemplare ale anexei nr. 2, care se prezintă la unităţile Trezoreriei Statului, se semnează de către ordonatorul de credite şi de către conducătorul compartimentului financiar contabil, din care, un exemplar se semnează de către unitatea Trezoreriei Statului şi se restituie persoanei delegate Să depună/să ridice documente, iar celălalt exemplar se reţine de către unitatea Trezoreriei Statului în vederea arhivării.

(9) Răspunderea privind corecţiile efectuate potrivit prevederilor prezentului articol revine exclusiv entităţilor publice care dispun efectuarea operaţiunilor respective,”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 2 iulie 2018.

Nr. 2.458.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la procedură)

 

NOTĂ CONTABILĂ CORECŢIE CAB

 

NCC_CAB_A1.0.01

 

 

 

 

 

Număr

 

Data

 

 

Cod de bare

 

 

 

 

 

Suma

 

lei, adică:

............................................................... lei

 

 

 

Denumire entitate publica:

 

 

 

 

 

Cod de înregistrare fiscală:

 

 

 

 

 

 

 

 

Nr. rd.

Simbol cont

Cod program

Cod angajament

Indicator angajament

Nr. ref. operaţiunea iniţială

Data operaţiune iniţială

Sumă debit

Sumă credit

Explicaţii

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9

 

 

 

 

 

 

 

 

 

10

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Entitate publică Semnătura şi ştampila

Unitatea de trezorerie

Primire/Acceptare

 

VALIDARE NOTĂ CONTABILĂ

 

Semnătura

 

Denumire entitate publică ..........................................................

Cod de identificare fiscală ..........................................................

Nr. ........................... /Data ...........................

 

Către:

Trezoreria ..........................................................

 

Solicitare corecţii în aplicaţia „Control angajamente bugetare”

În vederea efectuării corecţiilor operaţiunilor eronate din aplicaţia „Control angajamente bugetare” vă rugăm să procesaţi următoarele note contabile de corecţie CAB:

1. Nota contabilă corecţie CAB nr. ........................... din data de ...........................

2. Nota contabilă corecţie CAB nr. ........................... din data de ...........................

.........................................................................................................................................

 

Nume, prenume ..........................................................

 

Ordonator de credite

Conducătorul Compartimentului financiar-contabil

Semnătura:

 

Data:

Loc ştampilă