MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 569         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 5 iulie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 130 din 20 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) şi alin. (51), art. 255 alin. (1) teza a doua, art. 426 lit. d) şi art. 431 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 131 din 20 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală

 

ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

58. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020

 

479. - Hotărâre privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ

 

480. - Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţiile din perioada iunie-iulie 2018

 

481. - Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Constanţa de către domnul Albu Ioan

 

482. - Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al municipiului Bucureşti de către domnul Petcu Adrian

 

483. - Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al municipiului Bucureşti de către doamna Cliseru Speranţa

 

Rectificări la:

 - Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2015

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 130

din 20 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) şi alin. (51), art. 255 alin. (1) teza a doua, art. 426 lit. d) şi art. 431 din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin, (4) şi alin. (51), art. 255 alin, (1) teza a două şi art. 431 din Codul de procedură penală, precum şi art. II pct. 62 şi 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Lucia Prusac în Dosarul nr. 2.940/40/2016 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 176D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 250 alin. (4) şi alin. (51) din Codul de procedură penală reprezintă o materializare a prevederilor art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie şi a dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un remediu efectiv, şi nicidecum o încălcare a drepturilor fundamentale anterior menţionate. Se susţine că, în materia luării măsurilor asigurătorii, legiuitorul nu este obligat să asigure un anumit număr de căi de atac, aşa cum, în mod greşit, susţine autoarea excepţiei. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală se arată că acestea fac trimitere la prevederile art. 250 alin. (4) şi alin. (51) din Codul de procedură penală, motiv pentru care argumentele mai sus enunţate sunt valabile şi în privinţa acestora. Cu privire la dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală se susţine că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, ocazii cu care s-a arătat că textul criticat nu vizează soluţionarea unei acuzaţii în materie penală, motiv pentru care legiuitorul nu are obligaţia instituirii a două grade de jurisdicţie în materia reglementată. Referitor la critica formulată cu privire la dispoziţiile art. II pct. 62 şi 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 se susţine că aceasta este inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei este nemulţumit, mai degrabă, de un vid legislativ şi nu formulează o reală critică de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 15 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.940/40/2016, Tribunalul Botoşani - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) şi alin. (51), art. 255 alin. (1) teza a două şi art. 431 din Codul de procedură penală, precum şi art. II pct. 62 şi 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin, (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Lucia Prusac într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulată împotriva unei încheieri de şedinţă, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, cu privire la o cerere de restituire promovată de autoarea excepţiei.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) şi alin, (51) şi art. 255 alin, (1) teza a două din Codul de procedură penală, se susţine că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale anterior enumerate, întrucât prevăd caracterul definitiv al încheierii prin care este soluţionată contestaţia împotriva măsurilor asigurătorii. Se arată că, în lipsa unei căi de atac împotriva unei astfel de încheieri, persoanele interesate au dreptul să se adreseze unei instanţe naţionale, conform art. 13 din Convenţie, potrivit căruia statul este obligat la asigurarea unui remediu efectiv. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 20-30, prin care Curtea a statuat cu privire la aplicarea principiului subsidiarităţii şi la prioritatea în aplicare a dispoziţiilor Convenţiei, atunci când dreptul naţional este contrar acestora.

6. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 din Codul de procedură penală se susţine că ele încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate prin faptul că nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârii de respingere, în principiu, a contestaţiei în anulare. Se face comparaţie cu procedura examinării admisibilităţii, în principiu, a cererii de revizuire, în privinţa căreia, se susţine, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării sentinţei de respingere, ca inadmisibilă, cu aceleaşi căi de atac ce pot fi promovate împotriva hotărârii la care se referă revizuirea. Se arată, totodată, că, întrucât dreptul naţional nu prevede un asemenea remediu, dispoziţiile art. 13 din Convenţie sunt direct aplicabile, fiind obligatorie asigurarea unui remediu efectiv, în situaţia respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de contestaţie în anulare, conform dispoziţiilor art. 431 din Codul de procedură penală.

7. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală se arată că acestea, după ce au fost modificate prin prevederile art. II pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, prevăd posibilitatea formulării contestaţiei în anulare doar cu privire la hotărârile instanţelor de apel care nu au fost compuse potrivit legii sau au existat cazuri de incompatibilitate, excluzând alte hotărâri sau încheieri definitive, pronunţate de către complete care nu erau competente material să soluţioneze respectivele cauze, cum este cazul încheierii penale definitive pronunţată de un judecător de cameră preliminară care, deşi nu avea competenţa necesară, a respins o contestaţie împotriva unor măsuri asigurătorii dispuse de procuror.

8. Tribunalul Botoşani - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autoarea excepţiei, întrucât reglementează tocmai posibilitatea de a supune controlului judecătoresc acte ale procurorului,

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în ceea ce priveşte prevederile art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală, şi neîntemeiată, în privinţa dispoziţiilor art. 260 alin, (4) şi alin. (51) şi art. 431 din Codul de procedura penală. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală se arată că autoarea critică, de fapt, omisiuni legislative, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, motiv pentru care, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) şi alin. (51) din Codul de procedură penală se susţine că dispoziţiile art. 250 alin. (51) din Codul de procedură penală operează o prorogare de competenţă în favoarea judecătorului de cameră preliminară, în scopul asigurării celerităţii soluţionării cauzelor. Se arată că aceleaşi dispoziţii legale au în vedere faptul că judecătorul de cameră preliminară poate dispune, el însuşi, măsuri asigurătorii, în această etapă a procesului penal, conform art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cu privire la critica referitoare la caracterul definitiv al încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, în ipoteza analizată, se arată că aceasta este lipsită de temei, regimul juridic prevăzut pentru încheierea anterior menţionată fiind cel reglementat şi pentru situaţia pronunţării aceleiaşi încheieri de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Se susţine, totodată, că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, legiuitorul este liber să reglementeze căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti. Mai mult, se arată că persoana interesată poate contesta, în faţa unei instanţe judecătoreşti, măsura asigurătorie dispusă de procuror, aspect ce asigură dreptul la un recurs efectiv al acesteia. Se susţine, totodată, că prevederile art. 250 alin. (4) şi alin. (51) din Codul de procedură penală nu au un caracter discriminatoriu, întrucât se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipotezele pe care le reglementează. Cu privire la dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală se arată că, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, reglementarea procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, în etapa admisibilităţii în principiu, respectiv reglementarea căii de atac împotriva încheierii de respingere a contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, este de competenţa legiuitorului. Cu privire la aceleaşi dispoziţii legale se susţine că acestea nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât toţi justiţiabilii care au interesul de a promova calea de atac a contestaţiei în anulare sunt supuşi aceloraşi condiţii, în etapa verificării admisibilităţii acesteia. Se arată, de asemenea, că textul criticat nu încalcă dreptul la apărare, câtă vreme acesta prevede citarea părţilor, care, în acest fel, pot participa la judecată, pot formula apărări şi pot pune concluzii cu privire la admisibilitatea în principiu a căii de atac promovate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 250 alin. (4) şi alin. (51), art. 255 alin. (1) teza a două şi art. 431 din Codul de procedură penală, precum şi art. II pct. 62 şi 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Analizând excepţia de neconstituţionalitate şi având în vedere prevederile ari. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitoare la efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare, Curtea reţine că obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (4) şi alin. (51), art. 255 alin. (1) teza a doua, art. 426 lit. d) şi art. 431 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 250 alin. (4) şi alin. (51): „(4) Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie. [...)

(51) Dacă, până la soluţionarea contestaţiei formulate conform alin. (1), a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, contestaţia se înaintează, spre competentă soluţionare, judecătorului de cameră preliminară. Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător. [...]”;

- Art. 255 alin. (1) teza a doua: „[...] Dispoziţiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.

- Art. 426: „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: [...] d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

- Art. 431: „(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu.

(2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate

14. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 126 privind instanţele judecătoreşti, art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi prevederilor art. 6, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi la interzicerea discriminării şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penala.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 250 alin. (4) şi alin. (51), art. 426 lit. d) şi art. 431 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 696 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) şi alin. (51) şi art. 431 din Codul de procedură penală şi, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală.

16. Prin Decizia nr. 696 din 7 noiembrie 2017, Curtea a constatat că prevederile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 659 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014, Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016, şi Decizia nr. 310 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 3 august 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

17. Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită „în condiţiile legii” (în acest sens este Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005). Astfel, Curtea a reţinut că împrejurarea că împotriva încheierii instanţei, prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 6 din Convenţie, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, măsura sechestrului asigurător nu intră sub incidenţa prevederilor convenţionale menţionate. Aceasta vizează în principal garantarea executării unei eventuale creanţe ce va fi recunoscută în favoarea unor terţi lezaţi prin infracţiunea ce face obiectul judecăţii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispunerea măsurii asigurătorii luate de sine stătător nu avea niciun impact asupra cazierului reclamantului. În aceste circumstanţe, instanţa europeană a considerat că măsura nu poate fi privită ca o „acuzaţie în materie penală” adusă reclamantului în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie (Decizia de admisibilitate din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, aceeaşi instanţă europeană a reţinut că acestea obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie, doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală. În aceste condiţii, nefiind vorba despre o acuzaţie în materie penală, s-a apreciat că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt incidente în cauză.

18. Cu privire la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât persoanele în privinţa cărora sunt dispuse măsuri asigurătorii se află într-o altă situaţie juridică decât cele în favoarea cărora legiuitorul a prevăzut dreptul de a formula căi de atac, dintre cele reglementate prin dispoziţiile Codului de procedură penală, motiv pentru care nu se poate susţine discriminarea celor dintâi sub aspectul lipsei dreptului de a contesta soluţia pronunţată prin încheierea de soluţionare a contestaţiei promovate împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acestora. În acest sens, Curtea Constituţională a arătat, de nenumărate ori, în jurisprudenţa sa că aceasta nu înseamnă uniformitate şi că nu se interzice reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenţei de situaţii (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

19. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 13 din Convenţie, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, norma convenţională anterior invocată presupune asigurarea unei căi de atac interne care să trateze fondul unei „plângeri admisibile”, conform Convenţiei, şi să ofere o soluţie adecvată (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunţată în Cauza Alisic şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovinei, Croaţiei, Serbiei, Sloveniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei). Or, persoanele ale căror bunuri fac obiectul unor măsuri asigurătorii dispuse de procuror, prin ordonanţă, pot formula contestaţie, conform prevederilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală.

20. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (51) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că reglementarea de către legiuitor, în ipoteza supusă analizei, a aplicabilităţii prevederilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală denotă intenţia acestuia de a supune încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, conform dispoziţiilor art. 250 alin. (51) din Codul de procedură penală, cu privire la contestaţia formulată împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acestora, aceluiaşi regim juridic reglementat pentru situaţia soluţionării aceleiaşi contestaţii de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Acest fapt este explicabil, având în vedere că, în realitate, trimiterea contestaţiei formulate, conform art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară are loc ca urmare a sesizării, prin rechizitoriu, a instanţei, pe parcursul procedurii soluţionării aceleiaşi cereri de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Per a contrario, soluţia juridică ce constă în reglementarea intervenţiei unui alt regim juridic de soluţionare a contestaţiei analizate, survenit pe parcursul soluţionării acesteia, schimbare ce este determinată de o cauză exterioară persoanei în privinţa căreia au fost dispuse măsuri asigurătorii şi pe care aceasta nu o poate controla, este de natură a crea discriminare între titularii contestaţiilor promovate, potrivit dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, discriminare pe criterii referitoare la timpul necesar organelor judiciare pentru a finaliza activitatea de urmărire penală şi a emite rechizitoriul, interval de timp ce diferă de la o cauză la alta.

21. Astfel, Curtea a reţinut că regimul juridic astfel reglementat presupune atât soluţionarea contestaţiei analizate, în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, cu participarea obligatorie a procurorului, cât şi caracterul definitiv al încheierii pronunţate. Prin urmare, considerentele reţinute de Curte în privinţa art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt aplicabile mutatis mutandis şi în privinţa art. 250 alin. (51) din Codul de procedură penală.

22. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de contestaţie în anulare, cu prilejul analizei admisibilităţii în principiu a acestora, Curtea a reţinut că procedura admiterii în principiu a cererilor formulate, conform dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală, nu presupune o judecată asupra temeiniciei contestaţiei în anulare, care să implice administrarea unui probatoriu în faţa instanţei sesizate, ci o verificare formată a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea unei astfel de cereri, în acest sens, potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa sesizată va verifica dacă cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală şi dacă În sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

23. Conform dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală - astfel cum acestea au fost modificate prin art. II pct. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 542 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015 -, procedura de examinare, în principiu, a admisibilităţii cererii de contestaţie în anulare are loc în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Aşa fiind, părţile au posibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei de judecată, personal sau prin intermediul unui avocat, şi de a-şi expune propriile argumente cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) al art. 431 din Codul de procedură penală, susţinându-şi, astfel, interesul procesual, în sensul admiterii sau respingerii cererii de contestaţie în anulare, în această fază procesuală, premergătoare soluţionării fondului cauzei. Astfel, părţile care se prezintă cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare au posibilitatea de a cunoaşte susţinerile procurorului şi, la nevoie, de a formula argumente contrare acestora, întrucât, conform aceloraşi dispoziţii legale anterior menţionate, participarea procurorului la judecată este obligatorie. Având în vedere aceste aspecte, procedura examinării, în principiu, a cererii de contestaţie în anulare se desfăşoară cu asigurarea garanţiilor procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.

24. De asemenea, din interpretarea gramaticală şi per a contrario a prevederilor art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că procedura mai sus analizată se finalizează fie prin admiterea, de principiu, a cererii de contestaţie în anulare, condiţii în care instanţa dispune citarea părţilor interesate, în vederea soluţionării pe fond a respectivei contestaţii, fie prin respingerea cererii, ca inadmisibilă. Hotărârea pronunţată cu ocazia examinării admisibilităţii, în principiu, a contestaţiei în anulare, indiferent de soluţia pronunţată, este, într-adevăr, definitivă, concluzie ce poate fi desprinsă din interpretarea sistematică a prevederilor art. 426- 432 din Codul de procedură penală. Acest aspect nu este, însă, de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al persoanelor interesate de admiterea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, procedura analizată presupune verificarea de către instanţa de judecată a unor aspecte strict formale (referitoare la termenul introducerii cererii, la motivele acesteia şi la existenţa, la dosarul cauzei, a probelor invocate), ce nu vizează soluţionarea fondului cererii. Această verificare se face cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, care pot participa şi, respectiv, participă, în mod activ, la procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.

25. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că lipsa reglementării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care este examinată admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare nu contravine drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Referitor la dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţie, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puţin o dată, unei instanţe judecătoreşti, independente şi imparţiale (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). În ceea ce priveşte dreptul la apărare, astfel cum este prevăzut la art. 24 din Constituţie şi cum rezultă din prevederile art. 6 din Convenţie, prin aceeaşi jurisprudenţă, s-a arătat că acesta este asigurat de fiecare dală când o persoană interesată are posibilitatea de a-şi formula apărările pe care le consideră necesare, în faţa unei instanţe, în cadrul unei proceduri caracterizate prin contradictorialitate şi oralitate, personal sau prin intermediul unui avocat (a se vedea Decizia nr. 429 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.220 din 20 decembrie 2004).

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

27. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că autorul critică, în realitate, lipsa prevederii, alături de hotărârile pronunţate în apel, şi a altor hotărâri definitive pronunţate de instanţe care nu erau competente material să soluţioneze respectivele cauze, cum este încheierea judecătorului de cameră preliminară, care soluţionează contestaţia împotriva unor măsuri asigurătorii dispuse de procuror. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului” motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată este inadmisibilă.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucia Prusac în Dosarul nr. 2.940/40/2016 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucia Prusac în Dosarul nr. 2.940/40/2016 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (4) şi alin. (51), art. 255 alin. (1) teza a două şi art. 431 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 131

din 20 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4881 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 903/303/2017, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 566D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţii. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.106D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Baicu în Dosarul nr. 10.410/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, precum şi de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, din oficiu.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.106D/2017 la Dosarul nr. 5.66D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.106D/2017 la Dosarul nr. 566D/2017, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, neidentificându-se încălcări, prin textul criticat, ale dispoziţiilor Legii fundamentale. Se susţine că, de altfel, contestaţia reglementată prin prevederile art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală nu poate fi concepută în lipsa începerii procesului penal, acesta fiind motivul pentru care textul criticat condiţionează un astfel de demers de acest moment procesual. Mai mult, conform

dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedură penală, ori de câte ori există bănuiala rezonabilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, organul judiciar are obligaţia de a dispune începerea urmăririi penale, aşa încât nu este vorba de o ţinere într-o stare de incertitudine a celor vizaţi de o astfel de măsură.

Se solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia analizată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 8 februarie 2017 şi 25 aprilie 2017, pronunţate în dosarele nr. 903/303/2017 şi nr. 10.410/3/2017, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4881 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală şi, respectiv, ale art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu, în Dosarul nr. 903/303/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, şi respectiv, din oficiu şi de Cristian Baicu în Dosarul nr. 10.410/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii privind durata procesului penal.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea lipsesc de conţinut şi de eficienţă instituţia contestaţiei cu privire la durata procesului penal, lăsând la îndemâna procurorului soluţia de a nu dispune continuarea urmăririi penale cu privire la persoana faţă de care există bănuiala rezonabilă că a comis infracţiunea cercetată. Se arată că aceasta din urmă, neavând calitatea de suspect, nu are dreptul de a contesta modul în care se desfăşoară urmărirea penală şi nici tergiversarea acesteia. Se susţine că, pentru aceste motive, textul criticat încalcă accesul Sa justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 423 din 9 iunie 2015 şi se arată că, prin raportare la acestea, condiţionarea dreptului de a formula contestaţie cu privire la durata procesului penal de începerea urmăririi penale constituie o piedică disproporţionată în calea accesului liber la justiţie, în special pentru persoana vătămată prin săvârşirea unei infracţiuni, aceasta neavând posibilitatea să acceadă la procedura ce constituie remediul prevăzut în legislaţia naţională pentru situaţia prelungirii nejustificate a procesului penal, atunci când organele de urmărire penală nu dispun, în mod culpabil, începerea urmăririi penale. Se susţine că o astfel de persoană este privată de posibilitatea de a se plânge cu privire la tergiversarea soluţionării cauzei, într-un moment al procesului penal în care un astfel de remediu ar fi foarte eficient, întrucât posibilitatea de administrare a probatoriului este invers proporţională cu timpul scurs de la momentul săvârşirii infracţiunii. Se arată că trebuie asigurat un just echilibru între disciplinarea conduitei părţilor, prin limitarea posibilităţii acestora de a beneficia de remedii procesuale, şi asigurarea eficienţei administrării probelor în procesul penal. Se susţine că textul criticat reglementează o limitare disproporţionată a dreptului de acces la justiţie, întrucât subminează orice demers al persoanei vătămate de actul de dispoziţie al organului de urmărire penală referitor la neînceperea urmăririi penale cu privire la fapte. Se arată că persoana vătămată prin actul de justiţie nu are posibilitatea să conteste neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei de începere a urmăririi penale de către organul de urmărire penală, care, în acest fel, poate tergiversa soluţionarea cauzei prin simpla omisiune de a începe urmărirea penală. Se conchide că prevederile art. 4881 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Se mai arată că, atunci când o persoană fizică sau juridică formulează o plângere penală, conform art. 289 din Codul de procedură penală, împotriva unui făptuitor ale cărui date sunt cunoscute, este evident că şi făptuitorul are un interes legitim în procesul penal, atât pentru aflarea adevărului, cât şi pentru clarificarea acuzaţiei ce i se aduce. Însă, conform prevederilor art. 4881 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, doar persoana vătămată, nu şi făptuitorul are dreptul de a formula contestaţie cu privire la durata procesului penal. Se susţine că, în aceste condiţii, făptuitorului îi este încălcat accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, prin neasigurarea standardului egalităţii armelor. Se susţine că, în acest fel, îi este creat un prejudiciu material şi moral persoanei împotriva căreia este făcută sesizarea. Se face trimitere la principiul legalităţii procesului penal, care presupune şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, şi la dispoziţiile art. 8 din acelaşi cod, care prevăd caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal. Se mai susţine că, prin reglementarea condiţiei de admisibilitate a contestaţiei privind durata procesului penal referitoare la termenul de 1 an, de la momentul începerii urmăririi penale, se creează un vid între momentul formulării plângerii şi momentul începerii urmăririi penale in rem, ajungându-se la situaţia în care se pot scurge perioade lungi de timp, aspect ce nu poate fi cenzurat şi de natură a încălca accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 19 februarie 2009, pronunţată în Cauza Shabelnik împotriva Ucrainei, paragraful 57, prin care s-a reţinut că, din momentul în care reclamantul a mărturisit comiterea faptei, nu se poate susţine că organul de anchetă nu suspecta participarea reclamantului la săvârşirea acesteia, iar situaţia reclamantului a fost substanţial afectată din momentul în care suspiciunea care îl privea a fost investigată. Se arată că scopul textului criticat este acela de a spori celeritatea soluţionării cauzelor, dar că acesta încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al persoanei interesate Să formuleze contestaţie cu privire la durata procesului penal, în situaţia tergiversării urmăririi penale in rem. Se conchide că persoana împotriva căreia se realizează acte de urmărire penală în cadrul unei astfel de proceduri poate fi interesată de clarificarea, într-un timp rezonabil, a situaţiei sale procesuale, însă nu dispune de mijloacele juridice necesare apărării acestui interes legitim, aspect ce contravine principiului egalităţii armelor.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că termenul de 1 an, reglementat prin textele criticate, începe să curgă de la începerea urmăririi penale, întrucât numai de la acel moment se poate vorbi despre existenţa unui proces penal. Se susţine, totodată, că persoana reclamată poate formula contestaţie cu privire la durata procesului penal doar după ce dobândeşte calitatea de suspect, întrucât anterior acestui moment procesual urmărirea penală se desfăşoară in rem, persoana anterior menţionată neavând interes procesual în promovarea unei astfel de cereri, deoarece nu există o acuzaţie în materie penală îndreptată împotriva sa, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se face trimitere, în acest sens, la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 8 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza Bucur şi Toma împotriva României, prin care s-a reţinut că art. 6 din Convenţie vizează o persoană învinuită de săvârşirea unei infracţiuni, dar şi că prin „acuzaţie în materie penată” se înţelege orice măsură care are repercusiuni importante asupra situaţiei suspectului. Se conchide că prevederile art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală constituie, de fapt, garanţii ale accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se susţine că dreptul de a formula contestaţie cu privire la durata procesului penal poate fi exercitat doar ulterior începerii urmăririi penale, deoarece doar de la momentul procesual anterior menţionat actele realizate fac parte din procesul penal. Se face, totodată, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, prin care s-a statuat că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Se conchide că modalitatea de reglementare a contestaţiei privind durata procesului penal oferă o cale optimă de atac, cu luarea în considerare a fazei procesului penal în care aceasta este invocată şi a etapei procesuale începând cu care este asigurat accesul liber la justiţie. În subsidiar, se arată că criticile formulate tind la completarea dispoziţiilor legale criticate, aspect ce nu este de competenţa Curţii Constituţionale, astfel cum aceasta este reglementată la art. 2 alin, (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală: „(2) Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.

(3) Contestaţia poate fi formulată după cum urmează:

a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;

15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 4881 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

17. Prin Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017, Curtea a constatat că procedura specială reglementată la art. 4881-4886 din Codul de procedură penală, referitoare la contestaţia privind durata procesului penal, reprezintă o garanţie a soluţionării cauzelor penale într-un termen rezonabil şi, în acest fel, a respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenţie şi la art. 21 alin. (3) din Constituţie, drept fundamental reglementat, totodată, la art. 8 din Codul de procedură penală ca principiu al aplicării legii procesual penale, dispoziţie legală ce constituie o aplicare a normei constituţionale anterior menţionate. De asemenea, legiuitorul a prevăzut procedura contestaţiei privind durata procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 13 din Convenţie, ca un remediu efectiv ce poate fi exercitat împotriva prelungirii nejustificate a etapelor procesului penal, în situaţia în care astfel de întârzieri sunt de natură a încălca drepturile fundamentale ale părţilor. În acest sens a fost reglementat, pentru fiecare etapă a procesului penal, un termen după a cărui împlinire poate fi promovată contestaţia analizată. Astfel, contestaţia reglementată la art. 4881-4886din Codul de procedură penală poate fi introdusă după trecerea a cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în etapa procesuală anterior menţionată, sau de la data trimiterii în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă, şi, respectiv, după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile ordinare sau extraordinare de atac.

18. Curtea a reţinut, prin aceeaşi decizie, mai sus invocată, că, astfel reglementată, contestaţia privind durata procesului penal presupune, aşa cum rezultă şi din denumirea instituţiei analizate, existenţa unui proces penal început. Şi, cum prima etapă a procesului penal, conform dispoziţiilor procesual penale, este cea a urmăririi penale, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează, ca etapă distinctă a procesului penal, anterioară urmăririi penale, realizarea actelor de cercetare penală premergătoare începerii urmăririi penale, titularii contestaţiei reglementate la art. 4881-488® din Codul de procedură penală sunt suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente; în cursul judecăţii, contestaţia privind durata procesului penal poate fi formulată şi de către procuror.

19. Aşa fiind, Curtea a constatat ca persoana faţă de care sunt realizate acte de cercetare penală, în cursul urmăririi penale începute in rem - sau chiar în cursul urmăririi penale începute in personam, dar în cadrul căreia persoana în cauză nu are calitatea de parte -, nu are dreptul de a promova contestaţia privind durata procesului penal. Prin urmare, în situaţia în care, deşi sesizat cu o plângere, procurorul nu dispune nicio măsură şi nu efectuează niciun act, pasivitatea organelor judiciare nu poate fi sancţionată prin utilizarea procedurii speciale analizate.

20. Curtea a conchis că această soluţie juridică apare ca fiind rezonabilă, fiind justificată prin lipsa formulării, cu privire la o persoană în legătură cu care sunt efectuate doar acte de cercetare penală, dar care nu are calitatea de suspect sau de inculpat, a unei suspiciuni referitoare la săvârşirea de către aceasta a unei infracţiuni. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragrafele 23-25, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 29 din Codul de procedură penală definesc ca fiind participanţi în procesul penal organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali, iar, cu privire la părţi, art. 32 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că acestea sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită acţiunea penală, iar alin. (2) al aceluiaşi art. 32 enumeră părţile procesului penal ca fiind inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Totodată, s-a arătat că art. 33 din Codul de procedură penală precizează, la alin. (1), că subiecţii procesuali principali sunt suspectul şi persoana vătămată, iar la alin. (2) stabileşte, cu valoare de principiu, că aceştia au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţile, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora. În fine, art. 34 din Codul de procedură penală reglementează alţi subiecţi procesuali, aceştia fiind martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege, având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. Astfel, Curtea a observat că făptuitorul nu este reglementat în Codul de procedură penală, ca participant la procesul penal, această noţiune fiind utilizată în cuprinsul acestui cod, în lipsa unei definiţii legale, spre exemplu, la art. 44 referitor la competenţa în caz de reunire a cauzelor, art. 48 cu privire la competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului, art. 61 referitor la actele încheiate de unele organe de constatare, art. 62 privind actele încheiate de comandanţii de nave şi aeronave, art. 1461 cu privire la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, art. 147 referitor la reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale şi art. 148 cu privire la utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor. Având în vedere aspectele anterior menţionate, Curtea a conchis că prin „făptuitor” se înţelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. Astfel, pot avea calitatea de făptuitor persoanele împotriva cărora a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfăşurarea urmăririi penale in rem, dar în privinţa cărora nu este atins standardul de probaţiune necesar pentru a putea fi încadrate în categoria suspecţilor sau a inculpaţilor. Prin urmare, în privinţa acestor persoane, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăţie în săvârşirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăţiei persoanelor care săvârşesc fapte de natură penală. Această evoluţie graduală debutează cu existenţa unor bănuieli rezonabile că persoana în cauză a săvârşit o infracţiune, bănuieli a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect, continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârşit o infracţiune, etapă ce determină punerea în mişcare a acţiunii penale, conform art. 15 din Codul de procedură penală, şi dobândirea calităţii de inculpat, şi se finalizează cu demonstrarea vinovăţiei acesteia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapt ce transformă inculpatul în persoană condamnată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017).

21. Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea a constatat că, într-adevăr, procesul etapizat de formulare şi demonstrare a unei acuzaţii în materie penală presupune, printre altele, crearea, pentru participanţii la procesul penal, a unei stări de incertitudine juridică, ce evoluează odată cu etapele procesului penal, incertitudine de natură a afecta existenţa acestora şi de a influenţa conţinutul raporturilor juridice pe care ei le încheie cu alţi subiecţi de drept, motiv pentru care se impune a fi limitată în timp, pentru a nu afecta în mod ireversibil existenţa persoanelor în cauză.

22. Curtea a constatat că această problemă nu poate fi invocată, însă, în privinţa făptuitorului sau a altor persoane chemate, în cursul urmăririi penale, pentru a fi audiate cu privire la diferite fapte reţinute în dosarele penale şi care nu au calitatea de părţi ale procesului penal. Acest aspect a fost reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, spre exemplu, prin Hotărârea din 27 septembrie 2007, paragrafele 48 şi 54, pronunţată în Cauza Reiner şi alţii împotriva României, a statuat, în privinţa reclamantului, că „deşi a fost audiat în anul 1991 de poliţie, el nu avea niciun motiv să presupună că este vizat personal şi nimic nu indică faptul că în acest stadiu era el însuşi bănuit de săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Deşi este adevărat că martorul F.G. l-a menţionat printre agresorii lui A.A., nu a fost luată nicio măsură care ar fi putut avea urmări importante asupra situaţiei sale. În plus, din 1991 până în 1997, el nu a fost citat pentru a depune mărturie şi nicio altă măsură nu a fost luată împotriva lui. Deşi numărul dosarului penal indică faptul că a fost constituit în anul 1990, nu este mai puţin adevărat făptui că era vorba de o urmărire penală in rem şi că era posibil ca ancheta împotriva reclamantului să înceapă mai târziu. De altfel, reclamantul însuşi a precizat în formularul său de cerere trimis Curţii că a fost citat pentru a fi audiat în anul 1997. Abia la data de 13 noiembrie 1997 Parchetul l-a audiat şi l-a informat oficial că era bănuit de săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, Curtea a apreciat că abia la această dată a început procedura penală în ceea ce îl priveşte.” Prin aceeaşi hotărâre, instanţa europeană a reamintit că, în materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are tocmai scopul de a evita „ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine privind soarta sa (Hotărârea din 10 noiembrie 1969, pronunţată în Cauza Stogmuiler împotriva Austriei, paragraful 5)”.

23. De altfel, Curtea a reţinut că aceeaşi soluţie juridică rezultă şi din raţiunea reglementării instituţiei prescripţiei răspunderii penale. Aceasta, pe de o parte, limitează în timp starea de incertitudine a persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală şi care nu mai pot fi trase la răspundere după împlinirea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele comise, termene ce sunt calculate conform art. 154 din Codul penal şi, respectiv, art. 155 alin. (4) din acelaşi cod, iar, pe de altă parte, asigură dreptul organelor judiciare ca, până la împlinirea termenelor anterior menţionate, sau chiar în scopul întreruperii curgerii acestora, să efectueze toate actele de urmărire penală pe care le consideră necesare, în vederea aflării adevărului. Astfel, în interiorul termenelor de prescripţie a răspunderii penale, organele judiciare au dreptul de a efectua toate actele procedurale pe care le consideră necesare, în vederea soluţionării cauzelor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor implicate.

24. Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că excluderea persoanelor faţă de care au fost realizate acte de urmărire penală, dar care nu au calitatea de părţi ale procesului penal, din categoria titularilor dreptului de a formula contestaţie privind durata procesului penal este firească, nefiind de natură a încălca accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al acestora. Cu privire la drepturile fundamentale anterior menţionate, Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie este asigurat atunci când persoana interesată are dreptul de a se adresa cel puţin unei instanţe naţionale independente, în vederea valorificării drepturilor sau intereselor sale legitime (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78), iar dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor garanţii precum egalitatea armelor între acuzare şi apărare, dreptul de a formula apărările necesare şi dreptul de a beneficia de soluţionarea cauzelor în cadrul unor proceduri caracterizate prin contradictorialitate (a se vedea Decizia nr. 307 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010). Or, persoanelor aflate în ipoteza invocată de autorul excepţiei le sunt asigurate aceste garanţii procesuale, în forme corespunzătoare etapei procesuale, anterioare urmăririi penale, în care se află.

25. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că persoanele care au calitatea de părţi ale procesului penal, aflate în etapele procesuale la care fac referire prevederile art. 4881 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv în cursul urmăririi penale, al judecăţii sau în căile ordinare sau extraordinare de atac, sunt în situaţii diferite sub aspectul nevoii de a limita starea de incertitudine ce rezultă din calitatea procesuală şi etapa procesuală în care se regăsesc, prin formularea unei contestaţii privind durata procesului penal. Acest aspect justifică reglementarea de către legiuitor a unor termene diferite după a căror împlinire persoanele în cauză pot promova calea de atac astfel reglementată, fără ca, în acest fel, să fie încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi. De altfel, cu privire la acest principiu, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că acest principiu nu interzice reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenţei de situaţii (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

27. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa anterior menţionată, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate conform căreia dispoziţiile art. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală plasează făptuitorul pe o poziţie de inferioritate faţă de persoana vătămată, încălcându-i, în acest fel, dreptul la un proces echitabil, prin faptul că acesta nu este enumerat printre persoanele care au dreptul de a formula contestaţie cu privire la durata procesului penal. Curtea reţine, în acest sens, că, astfel cum s-a arătat şi în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală nu pot fi aplicate decât în coroborare cu cele ale alin. (3) lit. a) din acelaşi articol, potrivit cărora contestaţia analizată poate fi promovată, în cursul urmăririi penale, după trecerea a cel puţin un an de la momentul începerii etapei procesuale anterior menţionate. Or, în aceste condiţii, prevederea făptuitorului în ipoteza normei criticate ar fi fost lipsită de raţiune juridică.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 903/303/2017 şi, respectiv, de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, din oficiu, şi de Cristian Baicu în Dosarul nr. 10.410/3/2017 şi constată că dispoziţiile art. 4881 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020

 

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 83/2017, precum şi utilitatea unei corelări urgente a anumitor prevederi din textul actului normativ actual cu necesitatea asigurării unui cadru legislativ clar, stabil, predictibil şi coerent şi o mai bună transpunere a acestuia cu actualele cerinţe ale pieţei, în vederea evitării unor disfuncţionalităţi în implementarea şi derularea Programului de susţinere a internaţionalizării, cu impact deosebit de grav asupra nivelului de reprezentare pe pieţele internaţionale, precum şi necesitatea responsabilizării operatorilor economici români, pentru a evita riscul apariţiei unor efecte negative datorate neacordării în timp util de facilităţi în vederea îndeplinirii unor angajamente asumate de România în scopul relansării şi încurajării activităţii economice, astfel încât sectorul operatorilor economici români să devină un motor de creştere economică şi o sursă de locuri de muncă, lipsa unui instrument de lucru puternic, eficient şi coerent, urmărind creşterea nivelului de reprezentare a operatorilor economici români pe pieţele internaţionale, necesitatea de a identifica soluţiile care să permită maxima sustenabilitate a exporturilor pe toate palierele şi de a valorifica perspectivele de dezvoltare în contextul noilor provocări şi creşterea deficitului balanţei comerciale a României, afectează dezvoltarea economică atât sub aspect social, cât şi în ceea ce priveşte mediul de afaceri, contribuind la întreţinerea unui climat nesigur şi neatractiv.

Se impune eliminarea urgentă a tuturor impedimentelor de natură legislativă sau operaţională în vederea debirocratizării prin adoptarea unei proceduri simplificate, fiind esenţială pentru atingerea obiectivului statului român.

În considerarea faptului că elementele mai sus menţionate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată, precum şi a deficienţelor constatate în legislaţia specifică curentă, se impune promovarea urgentă de soluţii legislative menite să asigure punerea în aplicare şi respectarea planului de export pentru târguri şi misiuni economice, prevăzute în anul 2018.

Luând în considerare perioada lungă pe care o presupune procedura parlamentară, o consecinţă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării şi derulării programului, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local,

şi în considerarea faptului că aspectele sus-menţionate vizează interesul producătorului român şi constituie o situaţie de urgenţă a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 26 ianuarie 2017, aprobată cu modificări prin Legea nr. 83/2017, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3 - Prin Program se finanţează, prin alocaţie financiara nerambursabilă, atât participări ale operatorilor economici români la târguri şi expoziţii cu caracter internaţional organizate în statele membre ale Uniunii Europene şi în ţările terţe, cu stand de prezentare a produselor/serviciilor, cât şi misiuni economice.”

2. La articolul 4, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Alocaţia financiară nerambursabilă este de tip sprijin forfetar şi va fi stabilită prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat în limita bugetului alocat anual Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat prin Legea bugetului de stat şi se acordă cu îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, precum şi a criteriilor de evaluare însoţite de punctajele aferente stabilite prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.”

3. La articolul 4, alineatul (4) se abrogă.

4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - Pentru încadrarea în Program, beneficiarul este înregistrat, potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, CU modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau ca instituţie medicală în baza Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi îşi desfăşoară activitatea în România.”

5. La articolul 6, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Procedurile necesare elaborării normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, prevăzute la art. 8, se vor face cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare.”

6. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat va aproba prin ordin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care vor cuprinde: condiţiile de eligibilitate, criteriile de evaluare şi punctajele aferente, modalitatea de accesare, alocaţia financiară forfetară, normele de implementare a schemei de ajutor de minimis

Art. II. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 503/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat,

Ştefan-Radu Oprea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 28 iunie 2018.

Nr. 58.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa si Neamţ

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. 1 lit. a) şi alin. 3, precum şi al art. 8 alin. 3 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, În limita sumei de 767.700 lei, exclusiv transportul, pentru populaţia afectată de fenomenele hidrometeorologice periculoase produse în judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ.

(2) Transportul produselor până la locurile de destinaţie indicate de instituţiile prefectului din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ se efectuează cu mijloace de transport puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale sau de alte structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi prin operatori economici, în condiţiile reglementărilor legale în vigoare.

Art. 2. - Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale scade din gestiune, la preţul de înregistrare, prin debitarea contului 6890100 „Cheltuieli privind rezerva de stat”, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, proporţional cu datele din avizele de expediţie şi procesele-verbale de predare-primire semnate de persoanele împuternicite desemnate de instituţiile prefectului din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ.

Art. 3. - Cheltuielile pentru realizarea operaţiunilor de transport prevăzute la art. 1 alin. (2) se suportă din veniturile proprii ale Activităţii pentru intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate, înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, conform Hotărârii Guvernului nr. 598/2014 privind înfiinţarea pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - (1) Distribuirea construcţiilor uşoare din elemente modulate către populaţia afectată se va face de comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, prin grija Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău.

(2) Preluarea locuinţelor de către persoanele sinistrate se face pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu precizarea obligaţiilor şi îndatoririlor primitorului, întocmit după modelul contractului-cadru de închiriere prevăzut în anexa nr. 8 la Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pe termen de un an calendaristic, dar nu mai puţin decât perioada necesară rezolvării situaţiei locative definitive a sinistratului beneficiar de locuinţă provizorie.

(3) Pe măsura finalizării reconstrucţiei locuinţelor, Instituţia Prefectului - Judeţul Bacău urmează a prelua de la populaţie construcţiile uşoare din elemente modulate acordate în condiţiile prezentei hotărâri.

(4) Preluarea prevăzută la alin. (3) se face pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu constatarea stării constructiv-funcţionale şi aplicarea măsurilor, după caz.

(5) Construcţiile uşoare din elemente modulate preluate potrivit alin. (3) şi (4) se transmit, în condiţiile legii, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, care va asigura gestionarea şi conservarea acestora.

Art. 5. - (1) Instituţiile prefectului din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ vor justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale.

(2) Documentele justificative privind distribuirea produselor se păstrează la instituţiile prefectului din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ, în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate.

(3) Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produselor acordate ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, din rezervele de stat, este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.

Art. 6. - Finanţarea întregirii stocului rezervă de stat pentru produsele scoase în condiţiile art. 1 alin. (1), cu excepţia produselor făină, ţevi instalaţii, uşi exterior, ferestre de bale, oţel beton, tablă zincată, cherestea răşinoase, se efectuează în limita sumei de 625.000 lei din veniturile proprii ale activităţii pentru intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate, înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, conform Hotărârii Guvernului nr. 598/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

p. Ministrul afacerilor interne,

Gheorghe Nucu Marin,

secretar de stat Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,

Voicu Dorin Sandu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 479.

 

ANEXĂ

 

LISTA

produselor constând în căsuţe modulate şi dotarea aferentă, acordate ca ajutor umanitar pentru populaţia afectată de alunecările de teren şi inundaţii, cauzate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ

 

Nr. crt.

Produsul

U.M.

Cantitate

Bacău

Botoşani

Buzău

Covasna

Dâmboviţa

Neamţ

0

1

2

3

4

5

6

7

8

1.

Construcţii uşoare din elemente modulate

buc.

15

-

-

-

-

-

2.

Paturi

buc.

25

19

-

130

-

-

3.

Saltele pat

buc.

25

19

-

130

-

-

4.

Pături

buc.

40

19

-

260

-

-

5.

Feţe de pernă

buc.

40

-

-

-

-

-

6.

Cearşafuri

buc.

25

38

-

260

-

-

7.

Aragaz cu 3 ochiuri

buc.

15

6

-

-

-

-

8.

Butelie

buc.

15

6

-

-

-

-

9.

Conserve de carne

kg

150

-

-

351

-

540

10.

Pate de ficat

kg

-

-

-

-

-

120

11.

Apă minerală

litri

13.599

-

2.592

495

-

1.899

12.

Saci de dormit

buc.

250

-

-

-

-

150

13.

Făină

kg

-

-

-

400

-

1.800

14.

Var

tone

-

-

-

-

117,825

-

15.

Ciment

tone

-

-

-

-

385

-

16.

BCA (240 X 200 X 265)

mc

-

-

-

-

232

-

17.

Oţel beton Φ 6 mm

tone

-

-

-

-

1,2

-

18.

Oţel beton Φ 8 mm

tone

-

-

-

-

8

-

19.

Oţel beton Φ 12 mm

tone

-

-

-

-

6,4

-

20.

Tablă zincată

tone

-

-

-

-

1,44

-

21.

Cherestea răşinoase

mc

-

-

-

-

29,017

-

22.

Ţevi instalaţii

kg

-

-

-

-

120

-

23.

Uşi de exterior

buc.

-

-

-

-

1

-

24.

Fereastră de bale

buc.

-

-

-

-

1

-

Valoare (lei)/judeţ

264.600

12.500

86.700

50.200

348.000

5.700

Valoare totală (lei)

767.700

 

NOTĂ:

Cantităţile de apă minerală pot fi diminuate în funcţie de unitatea de ambalaj.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţiile din perioada iunie-iulie 2018

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă, în limita sumei de 6.000.000 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pentru anul 2018, pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe ori gospodării au fost afectate de inundaţiile, alunecările de teren şi fenomenele meteorologice deosebite produse în perioada iunie-iulie 2018.

Art. 2. - (1) Ajutoarele de urgenţă prevăzute la art. 1 se acordă familiilor sau persoanelor singure, astfel:

a) câte 10,000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror gospodării au fost afectate în proporţie de peste 50%;

b) câte 5.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror gospodării au fost afectate în proporţie de până la 50%, inclusiv.

(2) în cazul în care, ca urmare a inundaţiilor, a alunecărilor de teren şi a fenomenelor meteorologice deosebite produse în perioada iunie-iulie 2018, s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti, familia persoanei decedate beneficiază de suma de 25.000 lei

(3) în situaţia prevăzută la alin. (2), ajutorul se plăteşte soţului/soţiei ori rudelor directe de gradul 1 sau 2 sau, în lipsa acestora, persoanei care s-a ocupat de organizarea înmormântării.

Art. 3. - (1) Sumele care se acordă cu titlu de ajutoare de urgenţă, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, se stabilesc prin anchete sociale efectuate de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţele în care s-au înregistrat inundaţiile, alunecările de teren şi fenomenele meteorologice deosebite produse în perioada iunie-iulie 2018, denumite în continuare agenţii teritoriale Pentru propunerea nominală a sumelor cu titlu de ajutor de urgenţă, anchetele sociale vor ţine cont de gradele de avariere/distrugere stabilite de inspectoratul judeţean pentru Situaţii de urgenţă/comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă prevăzute la art. 2 nu este necesară completarea cererii.

Art. 4. - (1) Ajutoarele de urgenţă se plătesc în baza aprobării ministrului muncii şi justiţiei sociale, pe măsură ce sunt efectuate anchetele sociale de către agenţiile teritoriale.

(2) în vederea plăţii ajutoarelor de urgenţă, pe baza anchetelor sociale efectuate, agenţiile teritoriale întocmesc centralizatorul nominal al persoanelor care urmează să primească ajutorul, care va conţine în mod obligatoriu:

a) numele şi prenumele titularului ajutorul de urgenţă;

b) adresa de domiciliu/reşedinţă;

c) gradul de afectare a gospodăriei stabilit de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă/comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă;

d) existenţa sau inexistenţa asigurării obligatorii şi/sau facultative a locuinţelor care să acopere pagubele suferite;

e) suma propusă cu titlu de ajutor de urgenţă, în conformitate cu nivelurile şi limitele prevăzute la art. 2.

(3) Pe baza centralizatorului prevăzut la alin. (2), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială întocmeşte situaţiile centralizatoare cu titularii ajutorului de urgenţă cu propunerea de aprobare, pe care le transmite Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pentru aprobare.

(4) Plata ajutorului de urgenţă se poate face atât în numerar, direct titularului, cât şi prin cont bancar. Pentru plata prin cont bancar, titularul îşi va exprima opţiunea în scris pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, cu ocazia efectuării anchetei sociale.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 480.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Constanţa de către domnul Albu Ioan

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Constanţa de către domnul Albu Ioan.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează: p. Ministrul afacerilor interne,

Gheorghe Nucu Marin,

secretar de stat

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 481.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al municipiului Bucureşti de către domnul Petcu Adrian

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată.

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al municipiului Bucureşti de către domnul Petcu Adrian.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

p. Ministrul afacerilor interne,

Gheorghe Nucu Marin,

secretar de stat

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 482.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al municipiului Bucureşti de către doamna Cliseru Speranţa

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (21) şi ale art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Doamna Cliseru Speranţa exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al municipiului Bucureşti.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

p. Ministrul afacerilor interne,

Gheorghe Nucu Marin,

secretar de stat

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 483.

 

RECTIFICĂRI

 

În cuprinsul Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 8/2018 pentru completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 21 iunie 2018, se face următoarea rectificare:

- la art. I pct. 2, în loc de: „... se introduce un nou cont, contul 644,...” se va citi: „...se introduce un nou cont, contul 646,...”.