MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 573         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 6 iulie 2018

 

SUMAR

 

DECRETE

 

518. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

519. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

520. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

521. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

522. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

523. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 75 din 22 februarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. d) şi art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

 

Decizia nr. 78 din 22 februarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

 

Decizia nr. 179 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a două din Codul penal

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.219. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 1.801/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de investiţii, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 680/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 23 iulie 2018, doamna Fulga Mihai, judecător la Tribunalul Mehedinţi, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării,

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 518.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 641/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Marius Radu Vlădoianu, procuror, în prezent suspendat din funcţie, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, se eliberează din funcţie ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 519.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 639/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 15 iulie 2018, doamna Maria Borca, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, delegată în funcţia de prim-procuror la această unitate de parchet, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 520.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 617/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 16 iulie 2018, domnul Mircea Petrescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 521.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 633/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul colonel magistrat Ionică Voicu, procuror militar în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, delegat procuror militar şef Birou documente clasificate la această unitate de parchet, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 522.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin, (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 614/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Liviu Popescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 523.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 75

din 22 februarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. d) şi art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 lit. d) şi art. 42 alin, (1) lit. m) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Liviu Puiu Bulbucan, Iulian Cosmin Bulbucan şi Liviu Dragoş Bulbucan în Dosarul nr. 2.795/176/2016/a3 al Judecătoriei Alba Iulia şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.253D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Apreciază că nu există niciun fel de problemă cu privire la modalitatea de definire a infracţiunii de braconaj din punctul de vedere al previzibilităţii, legea folosind termeni foarte clari. Cât priveşte opţiunea legiuitorului de a incrimina tentativa sau modul în care legiuitorul a incriminat tentativa la infracţiunea de braconaj, aceasta este, de asemenea, atributul său exclusiv. Legiuitorul poate alege să incrimineze într-un anumit mod tentativa la anumite infracţiuni şi în alt mod tentativa la alte infracţiuni, discriminarea putând exista numai între persoane. Prin urmare, modalitatea în care a fost reglementată tentativa la infracţiunea de braconaj - modalitate diferită de cea din Codul penal - nu afectează dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea penală nr. 623 din 28 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.795/176/2016/a3, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 1 alin. 1 lit. d) şi art. 42 alin. 1 lit. m” din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Liviu Puiu Bulbucan, Iulian Cosmin Bulbucan şi Liviu Dragoş Bulbucan în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. a) şi m) din Legea nr. 407/2006.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la principiul legalităţii pedepsei şi la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Astfel, principiul legalităţii pedepsei impune respectarea următoarelor patru imperative: lex scripta, lex certa, lex stricta şi lex praevia. Primele două constituie obligaţii ale legiuitorului, în timp ce următoarele se adresează judecătorului care aplică legea. Potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, lex certa presupune obligaţia legiuitorului de a adopta norme de incriminare cu un conţinut clar şi precis, astfel încât persoanele cărora le sunt adresate să poată să prevadă de la bun început consecinţele faptelor în situaţia în care se produce o încălcare a dispoziţiei legale. Referitor la previzibilitate, instanţa europeană a reiterat faptul că infracţiunile trebuie să fie prevăzute expres de lege, iar această condiţie este îndeplinită şi atunci când individul poate să-şi dea seama din interpretările anterioare ale instanţelor ce acţiuni sau omisiuni îl pun în postura de a fi găsit vinovat.

6. Or din redactarea textului prevăzut de art. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2006, definiţia dată de legiuitor infracţiunii de braconaj nu respectă cerinţele cu privire la previzibilitate. Definiţia infracţiunii de braconaj, mult prea generală şi echivocă, lasă posibilitatea autorităţilor judiciare de a interpreta în mod subiectiv şi după bunul plac situaţiile care s-ar putea încadra în noţiunea de braconaj. S-a ajuns, aşa cum susţin autorii excepţiei, să se considere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj în cazul deplasării pe fondul de vânătoare, având autorizaţie legală pentru vânătoare, pe timp de noapte, folosind farurile autoturismului, pe un drum care în general este unul şerpuit şi sinuos şi având asupra lor arme de vânătoare.

7. O altă critică ce se aduce art. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2006 este aceea că nu face nicio distincţie între tentativa la infracţiunea de braconaj şi fapta consumată de braconaj, considerând că ambele situaţii sunt identice.

8. Aşa fiind, în condiţiile în care legiuitorul a înţeles să sancţioneze în aceeaşi manieră atât tentativa la infracţiunea de braconaj, cât şi fapta consumată de braconaj, s-a creat o situaţie discriminatorie prin raportare la celelalte infracţiuni unde tentativa beneficiază de un regim sancţionator mai blând, aceasta fiind considerată doar o formă imperfectă de infracţiune, limitele de pedeapsă reducându-se în mod automat.

9. Având în vedere că art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 407/2006 precizează una dintre situaţiile care se încadrează în categoria infracţiunii de braconaj, neconstituţionalitatea art. 1 lit. d) din aceeaşi lege are implicaţii directe şi asupra art. 42 alin. (1) lit. m), fiind deopotrivă în neconcordanţă cu dispoziţiile constituţionale în materie.

10. Judecătoria Alba Iulia opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, art. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2006 defineşte noţiunea de „braconaj” ca reprezentând tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată sau nu cu un rezultat, cu încălcarea prevederilor legii. Prin urmare, legiuitorul a dat o definiţie generală noţiunii de „braconaj”, lămurind generic mai mulţi termeni sau mai multe noţiuni, pentru ca, ulterior, în Capitolul V să definească contravenţiile şi infracţiunile. În acest context, rezultă că nu poate fi împărtăşită ideea generală invocată de autori în sensul că nu se face distincţie între tentativă şi infracţiunea consumată şi că legea nu este suficient de clară şi previzibilă. Prin urmare, aşa cum se întâmplă în cazul infracţiunilor reglementate de Codul penal, acolo unde legiuitorul a înţeles să sancţioneze tentativa, a prevăzut în mod expres, în norma generală însăşi, reglementând în art. 33 alin. (1) din Codul penal, că „tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.

11. Aşa fiind, aspectele invocate de autori nu constituie o încălcare a prevederilor art. 23 alin. (12) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care, pedeapsa, în eventualitatea în care inculpaţii vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii reţinute, va fi stabilită în conformitate cu legea, lege care este clară şi care nu creează confuzii în sensul reţinerii infracţiunii consumate ori a tentativei. Legea este clară şi previzibilă, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din declaraţiile date, inculpaţii sunt vânători autorizaţi, cu experienţă. În egală măsură, aceştia sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, beneficiind de dreptul la un proces echitabil, cu garantarea dreptului la apărare. Pe de altă parte, inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie pe tot parcursul judecăţii şi, în condiţiile în care legiuitorul nu a sancţionat tentativa, nu se poate vorbi de o încălcare a vreunui drept constituţional.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece criticile privesc, pe de o parte, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, iar, pe de altă parte, soluţia legislativă prin raportare la ceea ce nu cuprinde.

14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, textele de lege criticate sunt suficient de precise şi clare pentru a se observa cu uşurinţă că sancţiunea penală se aplică doar în condiţiile cuprinse în cele două norme contestate. Astfel, elementele infracţiunii nu necesită alte intervenţii din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerinţele calitative ale legii, în condiţiile în care elementul material al infracţiunii de braconaj este reprezentat de vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum şi prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute de lege.

15. În atare condiţii, se apreciază că prevederile criticate dau expresie textului constituţional cuprins în art. 23 alin. (12), fiind în deplină concordanţă cu regula constituţională potrivit căreia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.

16. De asemenea, persoanele care săvârşesc fapta cuprinsă în art. 42 alin, (1) lit. m) din Legea nr. 407/2006 sunt egale în faţa legii, bucurându-se de acelaşi tratament, fără discriminări. O asemenea reglementare este în concordanţă cu principiul egalităţii, care, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile „art. 1 alin. 1 lit. d şi art. 42 alin. 1 lit. m” din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 şi pct. 48 din Legea nr. 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 24 iunie 2015. În realitate, obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. 1 lit. d) şi art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, întrucât articolul 1 nu are alineate, ci numai litere. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

- Art. 1 lit. d): „În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

d) braconaj - tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi;”

- Art. 42 alin. (1) lit. m): „(1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:

m) vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum şi prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad).”

20. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Legea nr. 407/2006, legiuitorul a înţeles să reglementeze cu privire la protecţia, conservarea, administrarea şi exploatarea faunei de interes cinegetic ca resursă naturală, regenerabilă şi, respectiv, bun public de interes naţional şi internaţional. De aceea, exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv.

22. Potrivit art. 1 lit. ad) din lege, prin vânătoare se înţelege „acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate; nu constituie acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora Totodată, potrivit art. 1 lit. ae) din lege, vânătorul este „persoana fizică licenţiată, membră a unei organizaţii vânătoreşti gestionare de faună cinegetică, care ocroteşte, îngrijeşte şi extrage fauna cinegetică în condiţiile legii”.

23. Interpretând sistematic dispoziţiile Legii nr. 407/2006 şi cu precădere pe cele ale art. 1 lit. d) şi art. 42 alin. (1) lit. m) din acelaşi act normativ, Curtea constata că acestea întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât conţinutul lor este clar, inteligibil şi lipsit de generalizări excesive.

24. Susţinerea autorilor excepţiei, potrivit căreia textul legal criticat nu este clar, nu poate fi primită, deoarece legiuitorul a definit în chiar cuprinsul Legii nr. 407/2006 ce se înţelege prin braconaj - respectiv, tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi. Definind noţiunea de braconaj, destinatarul normei a fost informat că orice nesocotire a dispoziţiilor Legii nr. 407/2006 cu prilejul tentativei sau acţiunilor desfăşurate în vederea dobândirii sau capturării vânatului intră, în acord cu art. 41 coroborat cu art. 42 din aceeaşi lege, sub incidenţa legii atrăgând răspunderea penală. Aceasta s-a impus cu atât mai mult cu cât poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).

25. În ce priveşte critica referitoare la faptul că dispoziţiile legale criticate nu fac nicio distincţie între tentativa la infracţiunea de braconaj şi fapta consumată de braconaj, Curtea constată că, în acord cu art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, pentru evitarea unor paralelisme, fiind interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din aceiaşi act normativ, legiuitorul a definit în art. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2007 o noţiune, respectiv aceea de braconaj, iar în art. 42 alin. (1) lit. m) din aceeaşi lege a definit o infracţiune, respectiv infracţiunea de braconaj. Aşa fiind, înţelesul termenului de „tentativă1 folosit în art. 1 lit. d) din legea criticată, făcând parte din definirea unei noţiuni şi nu a unei infracţiuni, nu poate fi cel consacrat de art. 33 din Codul penal cu consecinţele ce decurg din aceasta, respectiv cu reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate. De aceea, sensul acestui termen are în vedere un sens obişnuit ce vizează o încercare sau acte care nu au fost finalizate, adică o acţiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranţa izbânzii. Totodată, Curtea constată că voinţa legiuitorului a fost aceea de a incrimina infracţiunea de braconaj, indiferent că a vizat o încercare sau un act finalizat de a vâna cu nerespectarea legii. Aceasta, deoarece, din raţiuni de politică penală evidente, justificate de protecţia anumitor valori sociale referitoare la fauna de interes cinegetic - resursă naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional -, legiuitorul este liber să stabilească variantele de săvârşire a infracţiunii folosind o exprimare corespunzătoare şi, în consecinţă, de a reglementa un regim sancţionator identic.

26. De asemenea, Curtea constată că, după ce legiuitorul a interzis în art. 39 lit. ad) utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care funcţionează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroşu şi a dispozitivelor cu termoviziune, a înţeles să incrimineze prin lege în art. 42, în limitele art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, infracţiunea de braconaj prin mai multe modalităţi normative de realizare a elementului material al laturii obiective, stabilind astfel, în acord cu art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, pedeapsa corelativă. Aşa fiind, fapta de a vâna la lumina farurilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, neavând importanţă dacă acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului a fost finalizată sau nu. Prin urmare, legiuitorul, urmărind să protejeze fauna de interes cinegetic, a interzis folosirea la vânătoare a luminii farurilor ori a altor sisteme de iluminare.

27. Aşa fiind, prevederile legale criticate nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţei constituţionale consacrate de art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, legea instituind în termeni foarte clari că este prohibită vânătoarea, pe timp de noapte, la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum şi prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 lit. ad).

28. Totodată, şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, impune aceste exigenţe, motiv pentru care art. 8 alin. (4), art. 16 alin. (1), art. 25 şi art. 36 alin. (1) şi alin. (4) teza finală prevăd că: „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. [...] Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor„în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mal multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere”; „în cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite„Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie “; „Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.”;

29. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Astfel, numeroasa legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare Sa circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza SW. Împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru- Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).

30. Totodată, drept consecinţă logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31).

31. De aceea, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia destinatarii dispoziţiilor legale criticate nu-şi pot adapta conduita în funcţie de conţinutul lor, deoarece acestea sunt suficient de clare, precise şi previzibile, sens în care legiuitorul a definit în termeni lipsiţi de echivoc în cuprinsul Legii nr. 407/2006 ce se înţelege prin braconaj şi ce reprezintă acţiunea de a vâna.

Totodată, o condiţie sine qua non a existenţei infracţiunii contestate o reprezintă împrejurarea că persoana care vânează foloseşte lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum şi prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 lit. ad), neavând relevanţă dacă acţiunea a fost finalizată sau nu, întrucât infracţiunea contestată nu este una de rezultat.

32. În ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza legală, fără privilegii şi fără discriminări, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească elementele de tipicitate ale infracţiunii. Faptul că o anumită infracţiune nu cunoaşte tentativa în sensul Codului penal este o problemă de opţiune de politică penală a legiuitorului care, în sine, nu este contrară art. 16 alin. (1) din Codul penal.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Puiu Bulbucan, Iulian Cosmin Bulbucan şi Liviu Dragoş Bulbucan în Dosarul nr. 2.795/176/2016/a3 al Judecătoriei Alba Iulia şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. d) şi art. 42 alin. (1) lit. m) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Alba Iulia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 78

din 22 februarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Rarnona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea,

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în Dosarul nr. 160/753/2016/a1 al Tribunalului Militar Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 395D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, faţă de părţile cu domiciliul în străinătate, având în vedere lipsa de procedură cu acestea, s-a dispus citarea acestora la uşa instanţei şi pe site-ul Curţii Constituţionale. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Arată că, prin Legea nr. 9/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017, a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, ordonanţă prin care s-a abrogat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, astfel că aceasta din urmă nu mai poate intra în vigoare. Faţă de aceste considerente, apreciază că art. 5 alin. (2) din Codul penal nu s-a aplicat în cauză, în sensul că nu există nicio decizie a Curţii Constituţionale care să poată fi aplicată ca „lege penală mai favorabilă”. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Apreciază că aceleaşi consideraţii sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că nici aceste dispoziţii nu au legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 6 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 160/753/2016/a1, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal sunt neconstituţionale în măsura în care prevederile declarate neconstituţionale constituie o lege penală mai favorabilă. Apreciază că o astfel de interpretare „încurajează fenomenul infracţional la nivel înalt, ştiut fiind că prin adoptarea unor acte normative vădit neconstituţionale se obţine beneficiul exonerării de răspunderea penală sau, după caz, de executare a pedepsei”. Această situaţie este cu atât mai evidentă în cazul ordonanţelor simple şi de urgenţă ale Guvernului, care nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare. Totodată, cetăţenilor care se află în situaţii juridice reglementate prin acte normative care sunt declarate neconstituţionale li se instituie, prin art. 5 alin. (2) din Codul penal, privilegiul de a se considera lege penală mai favorabilă un act contrar Legii fundamentale, comparativ cu persoanele aflate în situaţii juridice reglementate de acte normative valide din punct de vedere constituţional.

6. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, susţine că prevederile art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, reglementând atribuţia instanţei de contencios constituţional de a se pronunţa, în cadrul excepţiei de neconstituţionalitate, asupra constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor, nu distinge după cum acestea sunt în vigoare sau nu. Cu toate acestea, printr-un act normativ, de rang inferior normei constituţionale, se adaugă sintagma „în vigoare”. Acest fapt permite ca, prin intermediul ordonanţelor (simple sau de urgenţă), puterea executivă să fie exercitată în mod discreţionar şi în afara oricărui control al celorlalte puteri. Efectele unor ordonanţe vădit neconstituţionale, prin care statul de drept este ameninţat în însăşi substanţa sa, sunt ireversibile după intrarea lor în vigoare. Astfel, actuala reglementare, care nu permite exercitarea controlului de constituţionalitate a unei ordonanţe a Guvernului, înainte de intrarea ei în vigoare, contravine prevederilor art. 16, art. 21 şi art. 146 lit. d) din Constituţie.

7. Tribunalul Militar Bucureşti apreciază că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale invocate de către autorul excepţiei.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei critică o omisiune legislativă. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 este neîntemeiată. Făcând referire la Decizia nr. 362 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 28 februarie 2003 şi la Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Guvernul susţine că nu ar putea face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate o dispoziţie legală care nu a intrat în vigoare, deoarece o astfel de prevedere legală nu ar fi incidenţă într-o cauză concretă aflată pe rolul instanţelor de judecată, neavând deci legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, în ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, apreciază că nici această critică nu este întemeiată, câtă vreme dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără privilegii sau discriminări. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, Guvernul, făcând referire la cele evidenţiate în practica judiciară şi în doctrină, apreciază că aceasta este neîntemeiată.

10. Plecând de la cele susţinute de autorul excepţiei, Guvernul arată că, în realitate, nu este vorba de instituirea niciunui privilegiu prin dispoziţiile criticate, ci de aplicarea principiilor prevăzute de art. 23 alin. (12) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie. Totodată, menţionează că dispoziţiile legale criticate sunt tocmai o transpunere în legislaţia infraconstituţională a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la supremaţia acesteia, fiind, pe cale de consecinţă, conforme cu acestea. Totodată, susţine că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal nu afectează dreptul la un proces echitabil şi nici garanţiile acestuia, respectiv egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

- Art. 5 alin. (2) din Codul penal: „Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă În timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.

- Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept şi la valorile supreme din stat, art. 1 alin. (4) referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 146 lit. d) referitor la competenţa Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, Curtea observă că, în realitate, autorul acesteia tinde, prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, la contracararea unei eventuale intrări în vigoare a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017, intrare în vigoare urmată de o eventuală pronunţare de către instanţa de contencios constituţional a unei decizii de admitere prin care să se constate neconstituţionalitatea art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017. Or analizând încheierea de sesizare, Curtea constată că instanţa judecătorească a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, constatând că aceasta a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2017.

16. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că autorul excepţiei pune în discuţie o problemă ipotetică, ce determină lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal. Or conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. „Legătura cu soluţionarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

17. Totodată, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a specificat, în contextul obiectului procedurii în camera preliminară - fază procesuală în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, care ar fi acea dispoziţie care, deşi declarată neconstituţională de către instanţa de contencios constituţional, urmează să se aplice în virtutea principiului aplicării legii penale mai favorabile. Or lipsa unei asemenea dispoziţii determină, în realitate, neaplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal în litigiul pendinte şi, implicit, lipsa legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate cu un atare obiect. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal este inadmisibilă, urmând să o respingă în consecinţă

18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea observă că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că sintagma „în vigoare” cuprinsă în articolul anterior menţionat determină imposibilitatea analizării, din perspectivă constituţională, a acelor dispoziţii care, deşi publicate în Monitorul Oficial al României, nu sunt în vigoare.

19. În acest context, cu privire la obiectul controlului de constituţionalitate a posteriori, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 146 din Constituţie stabilesc competenţa materială a Curţii Constituţionale, ca garant al supremaţiei Legii fundamentale, enumerând în mod restrictiv atribuţiile jurisdicţiei constituţionale.

Potrivit art. 146 din Constituţie, „Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: [... ] d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului în aplicarea prevederilor constituţionale, dispoziţiile cap. I din Legea nr. 47/1992 consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi de unică autoritate de jurisdicţie constituţională din România [art. 1 alin. (1) şi alin. (2)]. În considerarea acestei calităţi, Curtea „asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului” [art. 2 alin. (1)].

20. Reglementând obiectul controlului de constituţionalitate, atât Constituţia, cât şi Legea nr. 47/1992 prevăd expres şi limitativ actele care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale. Totodată, dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. Astfel, obiectai excepţiei îl constituie o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă care: este în vigoare; are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale

21. De asemenea, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată, Curtea a constatat că, în sistemul român de control concret al constituţionalităţii legilor, declanşarea controlului a posteriori operează doar pe cale incidentală, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, iar nu printr-o „actio popularis”, pe baza sesizării directe de către orice persoană. Rezultă, aşadar, că se poate solicita controlul de constituţionalitate numai privind acele dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor, legi sau ordonanţe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Condiţia ca dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă.

22. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 42, instanţa de contencios constituţional a statuat că premisa axiomatică a analizei Curţii Constituţionale pentru a reţine incidenţa art. 146 lit. d) din Constituţie este aceea ca actul normativ să fi făcut parte din dreptul pozitiv, având în vedere faptul că acest text constituţional reglementează controlul a posteriori de constituţionalitate. Prin urmare, Curtea nu are competenţa de a verifica, în cadrul acestei atribuţii, constituţionalitatea unei norme de reglementare primară care nu a făcut parte din dreptul pozitiv; în schimb, are competenţa de a analiza constituţionalitatea unui act normativ care este sau a fost în vigoare, după caz, în funcţie de caracterul abstract sau concret al controlului de constituţionalitate subsumat art. 146 lit. d) din Constituţie.

23. Astfel, Curtea constată că reglementarea, prin înseşi dispoziţiile constituţionale ale art. 146 lit. d), a condiţiei ca excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţei judecătoreşti sau de arbitraj comercial nu poate avea semnificaţia unei competenţe formale a acestora în sensul transformării lor în simple entităţi la care sunt depuse excepţiile de neconstituţionalitate pentru a fi transmise instanţei de contencios constituţional. Din contră, precizarea expresă, în textul Constituţiei, că excepţia de neconstituţionalitate se ridică în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial presupune că acest lucru se realizează în cadrul activităţii derulate de acestea şi că, implicit, se poate stabili o legătură între această activitate şi excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Acest fapt a fost transpus la nivel legislativ nu doar în reglementarea necesităţii ridicării excepţiei în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial [art. 29 alin. (1) prima teză din Legea nr. 47/1992], ci şi în necesitatea existenţei unei legături între excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei în care aceasta a fost ridicată [art. 29 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 47/1992].

24. În acest context, Curtea observă că, în ceea ce priveşte dispoziţiile care sunt în vigoare la momentul exercitării controlului de constituţionalitate, cele două condiţii de admisibilitate (de a fi în vigoare şi de a avea legătură cu soluţionarea cauzei) vor fi analizate separat, putându-se ajunge la concluzia că, deşi dispoziţia criticată este în vigoare, ea nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Pe de altă parte, pentru dispoziţiile de lege care, deşi au făcut parte din dreptul pozitiv, nu mai sunt în vigoare la data exercitării controlului de constituţionalitate, condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei nu poate fi disociată de cea potrivit căreia dispoziţia criticată trebuie să fie în vigoare, în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată. Astfel, sesizată fiind cu o excepţie de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din legi sau din ordonanţe abrogate, instanţa de contencios constituţional va analiza, întotdeauna, în ce măsură efectele juridice ale acestor dispoziţii continuă să se producă în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate şi după ieşirea lor din vigoare, în măsura în care va constata că efectele juridice ale acestor dispoziţii continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea va constata, implicit, că aceste dispoziţii sunt în vigoare, în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014, paragraful 16; Decizia nr. 265 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, paragraful 11). Astfel, Curtea constată că, în cazul actelor normative care nu sunt în vigoare la data exercitării controlului de constituţionalitate, constatarea îndeplinirii condiţiei de a fi în vigoare este subsecventă şi indisolubil legată de constatarea îndeplinirii condiţiei de a avea legătură cu soluţionarea cauzei.

25. Plecând de la cele anterior precizate, Curtea observă că ipoteza descrisă de autorul excepţiei se referă la un act normativ sau dispoziţii dintr-un act normativ care nu au făcut parte din dreptul pozitiv, neintrând în vigoare. Din perspectiva aplicării legii în timp, premisa este aceea că un act normativ sau unele dispoziţii dintr-un act normativ care nu au intrat în vigoare nu se vor fi aplicat niciunei situaţii juridice, neproducându-şi efectele. Astfel, este evident că, în aceste condiţii, nu se va putea constata o legătură între aceste dispoziţii şi cauza în care este ridicată excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect. Or, astfel cum s-a arătat anterior, pentru a putea fi exercitat controlul de constituţionalitate privind un act normativ care nu este în vigoare, trebuie verificat, în primul rând, în ce măsură acesta îşi produce efectele în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, deci trebuie constatat în ce măsură acesta are legătură cu soluţionarea cauzei. A achiesa la cele susţinute de autorul excepţiei ar presupune, în fapt, transformarea controlului de constituţionalitate privind un act normativ, care nu a făcut parte din dreptul pozitiv, într-o actio popularis, deoarece, deşi este evident că actul nu are legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa va trebui să sesizeze Curtea Constituţională cu o astfel de excepţie.

26. Mai mult, aşa cum a statuat instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată în abstracte, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20; Decizia nr. 539 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 25 august 2016, paragrafele 19, 21). Or, aplicând aceste considerente de principiu la cauza dedusă judecăţii, Curtea reţine că o eventuală decizie de admitere cu privire la un act normativ care nu a făcut parte din dreptul pozitiv nu îşi va produce niciun efect în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect, tocmai pentru că nu se poate constata incidenţa actului normativ criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este neîntemeiată, urmând să o respingă în consecinţă.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în Dosarul nr. 160/753/2016/a1 al Tribunalului Militar Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Militar Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 179

din 29 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a două din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe roi se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Puiu Florentin Cristea, Vasilică Ionuţ Stîrcu şi Tudorel Costel Grasu în Dosarul nr. 553/339/2016 (579/2016) al Judecătoriei Zimnicea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.974D/2016,

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 7 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 553/339/2016 (579/2016), Judecătoria Zimnicea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Puiu Florentin Cristea, Vasilică Ionuţ Stîrcu şi Tudorel Costel Grasu cu ocazia verificării admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire formulate împotriva unei hotărâri penale definitive prin care autorii excepţiei au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de tăinuire - art. 270 alin. (1) din Codul penal (Puiu Florentin Cristea)-, respectiv de furt calificat - art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal (Vasilică Ionuţ Stîrcu şi Tudorel Costel Grasu).

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât, în cursul procesului penal, inculpaţilor nu li s-a adus la cunoştinţă existenţa posibilităţii împăcării, motiv pentru care a survenit condamnarea lor definitivă. Consideră că împăcarea trebuie să poată interveni oricând, inclusiv după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, ceea ar contribui şi la rezolvarea problemei supraaglomerării penitenciarelor.

6. Judecătoria Zimnicea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că textul de lege criticat reglementează limitarea în timp a posibilităţii de împăcare a părţilor şi a subiecţilor procesuali principali, fără a aduce vreo atingere prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece prevederea unui termen-limită până la care poate interveni împăcarea asigură o disciplinare a procesului penal, constituind o garanţie a exercitării drepturilor procesuale cu bună-credinţă.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 508 din 7 octombrie 2014, prin care aceasta a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit.

9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere transmis în dosarele Curţii Constituţionale nr. 292D/2014, nr. 516D/2014 şi nr. 552D/2014, în sensul că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la faptele săvârşite sub imperiul vechiului Cod penal, în cauzele în care s-a depăşit momentul procedural al citirii actului de sesizare a instanţei.

10 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal. Din notele scrise ale autorilor excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a două din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins: „împăcarea produce efecte [...] dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei”.

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. d) - referitor la dreptul acuzatului de a întreba sau de a solicita audierea martorilor acuzării şi de a obţine citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării - din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia verificării, potrivit prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, a admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire formulate împotriva unei hotărâri penale definitive prin care autorii excepţiei au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de tăinuire - art. 270 alin. (1) din Codul penal (Puiu Florentin Cristea) -, respectiv de furt calificat - art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal (Vasilică Ionuţ Stîrcu şi Tudorel Costel Grasu). Autorii excepţiei invocă faptul că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a avut loc împăcarea cu persoanele vătămate. Or, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 alin, (1) din Codul de procedură penală, care vizează fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei - fiind descoperite ulterior - şi care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară. Având în vedere că motivul invocat de revizuienţi - cu privire la intervenirea împăcării ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea extraordinară de atac a revizuirii, exercitată în cauză, este inadmisibilă. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate este, la rândul ei, inadmisibilă, pentru lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei.

15. Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepţie de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluţionarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014, Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 671 din 31 august 2016, paragraful 22, şi Decizia nr. 784 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 6 martie 2018, paragraful 16),

16. În plus, Curtea observă că autorul excepţiei Puiu Florentin Cristea a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 270 alin, (1) din Codul penal, infracţiune pentru care legea nu prevede posibilitatea împăcării. Această cauză de înlăturare a răspunderii penale poate interveni, potrivit art. 159 alin. (1) din Codul penal, numai dacă legea o prevede în mod expres, ceea ce nu este cazul infracţiunii de tăinuire.

17. Aşadar, ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin, (3) teza a două din Codul penal este inadmisibilă.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin, (3) teza a două din Codul penal, excepţie ridicată de Puiu Florentin Cristea, Vasilică Ionuţ Stîrcu şi Tudorel Costel Grasu în Dosarul nr. 553/339/2016 (579/2016) al Judecătoriei Zimnicea.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Zimnicea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puici

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 1.801/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de investiţii, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole nr. 241.633 din 6.06.2018, având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.149/2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte programele naţionale de sprijin în sectorul vitivinicol şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 555/2008 al Comisiei, ale Regulamentului nr. 1.150/2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte programele naţionale de sprijin în sectorul vitivinicol, precum şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 256/2017 al Comisiei de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1.150 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte programele naţionale de sprijin în sectorul vitivinicol,

în temeiul prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 578/2014 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2014- 2018, cu completările ulterioare, şi ale art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 1.801/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de investiţii, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 21 noiembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La punctul 1, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) solicitanţi -- întreprinderile vinicole care desfăşoară activitate economică de producţie, prestări servicii sau de comerţ în sectorul vitivinicol, organizate ca:

- persoane juridice cu domiciliul fiscal în România;

- instituţii şi unităţi de cercetare-dezvoltare vitivinicolă, definite conform legislaţiei naţionale în vigoare;

- persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale;

- asociaţii de doi sau mai mulţi producători şi/sau organizaţii interprofesionale.

Solicitanţii care propun programe de investiţii, altele decât cele finanţate prin Programul naţional de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020, denumit în continuare P.N.D.R., îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

- exploatează plantaţii viticole înscrise în Registrul plantaţiilor viticole, denumit în continuare R.P.V., produc şi/sau îmbuteliază produse vinicole în întreprinderea vinicolă proprie sau, în nume propriu, la terţi şi comercializează produsele vinicole în nume propriu;

- achiziţionează struguri pentru vin, produc şi/sau îmbuteliază produse vinicole în întreprinderea vinicolă proprie sau, în nume propriu, la terţi şi comercializează produsele vinicole în nume propriu;

- comercializează produse vinicole achiziţionate de pe piaţa internă;

- nu au o creanţă certă, lichidă şi exigibilă stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă în favoarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

- nu au creat condiţii artificiale;

- prezintă certificate fiscale prin care atestă lipsa datoriilor la bugetul de stat şi bugetele locale;

- nu sunt în dificultate în sensul orientărilor comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.”

2. La punctul 1, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,d) operaţiune - înseamnă acţiunea sau setul de acţiuni care sunt incluse în studiul de fezabilitate/memoriul justificativ prezentat de solicitant, conform prevederilor anexei nr. 1 la prezentele norme;”,

3. La punctul 1, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:

,,g) produse vinicole - produsele menţionate în anexa VII partea II a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului.”

4. La punctul 2 subpunctul 2.1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) construcţia/achiziţia, inclusiv prin leasing, a imobilelor destinate vinificaţiei, a laboratoarelor pentru controlul calităţii, a imobilelor cu destinaţia de prezentare şi vânzare, precum şi a sălilor de degustare;”.

5. La punctul 2, subpunctul 2.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„2.3. Termenul de execuţie a programului de investiţii pentru care se acordă sprijin financiar este de maximum:

- 3 ani de la data aprobării pentru programele care conţin operaţiunile prevăzute la subpct. 2.1 lit. a) şi/sau b);

- 3 ani de la data aprobării pentru programele care conţin operaţiunile prevăzute la subpct. 2.1 atât la lit. c), cât şi la lit. a) şi/sau b);

- 2 ani de la data aprobării programului, pentru programele care conţin doar operaţiunea prevăzută la subpct. 2.1 lit. c;”.

6. La punctul 4, după subpunctul 4.2 se introduce un nou subpunct, subpunctul 4.3, cu următorul cuprins:

„4.3. Prin excepţie de la prevederile subpct. 4.2, pentru anul 2018, programele de investiţii se depun până la data de 15 octombrie, la sediul centrului judeţean al A.P.I.A., pe raza căruia are loc implementarea programului de investiţii.”

7. La punctul 6, subpunctul 6.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„6.1. Acordarea sprijinului financiar pentru operaţiunile eligibile din cadrul măsurii de investiţii se face pe baza cheltuielilor eligibile, realizate de către beneficiar în baza programului de investiţii aprobat de A.P.I.A., fără a se depăşi valoarea aprobată a acestuia.”

8. La punctul 6, subpunctul 6.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„6.2. Studiile de fezabilitate prevăzute la pct. 7 subpct. 7,1 lit. a) se realizează conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

9. La punctul 6, subpunctul 6.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„6.3. Beneficiarul poate solicita modificarea programului aprobat, o singură dată pentru fiecare dintre operaţiunile aprobate. Toate modificările trebuie să fie comunicate A.P.I.A. pentru aprobare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de data-limită de finalizare a operaţiunilor pentru care se solicită modificarea, cu condiţia ca modificarea:

- să nu afecteze scopul principal al programului de investiţii;

- să fie justificată în mod corespunzător;

- să fie însoţită de studiul de fezabilitate/memoriul justificativ modificat;

- să se încadreze în limita a 20% din valoarea aprobată programului;

- să nu depăşească termenul maxim de realizare a programului, prevăzut la pct. 2 subpct. 2.3,”

10. La punctul 6, după subpunctul 6.3 se introduc două noi subpuncte, subpunctele 6.31 şi 6,32, cu următorul cuprins:

„6.31. Prin excepţie de la prevederile subpct. 6.3 pot fi efectuate modificări minore asupra programului de investiţii, fără a se depăşi valoarea eligibilă aprobată iniţial şi fără aprobare prealabilă, cu condiţia înştiinţării A.P.I.A. asupra modificărilor şi a justificării acestora. Modificările minore nu trebuie să afecteze eligibilitatea niciunei acţiuni din cadrul operaţiunii şi obiectivele generale ale operaţiunii.

6.32. Următoarele tipuri de modificări sunt considerate modificări minore:

- modificarea graficului de implementare cu respectarea termenelor maxime;

- modificarea bugetului acţiunilor din cadrul unei operaţiuni în limita a 20% din valorile aprobate iniţial pentru fiecare acţiune.”

11. La punctul 7 subpunctul 7.1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) studiu de fezabilitate realizat conform legislaţiei în vigoare pentru programele ce conţin operaţiunile prevăzute la pct. 2 subpct. 2.1 lit. a) şi/sau b) şi pentru programele ce conţin operaţiunile prevăzute la pct. 2 subpct. 2.1 atât la lit. c), cât şi la lit. a) şi/sau b);”.

12. La punctul 7 subpunctul 7.1, litera a2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a2) orice modificare a memoriului justificativ sau a studiului de fezabilitate se constituie anexă la acestea, după aprobarea programului, după caz;”.

13. La punctul 7 subpunctul 7.1, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„f) copie a documentului ce atestă comercializarea produselor vinicole, după caz;”.

14. La punctul 7 subpunctul 7.1, litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,i) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului din care să rezulte faptul că infrastructura la care se fac lucrări de renovare/reabilitare/modernizare sau imobilul ce se achiziţionează nu face obiectul vreunui litigiu;”.

15. La punctul 7 subpunctul 7.1, după litera n) se introduc cinci noi litere, literele o), p), q), r) şi s), cu următorul cuprins:

,,o) raport de evaluare a imobilului realizat de către experţi evaluatori ANEVAR, conform legislaţiei naţionale în vigoare, pentru operaţiunile prevăzute la nr. crt. 1 din anexa nr. 1, ce cuprind achiziţia bunurilor imobile;

p) în cazul achiziţiei de bunuri imobile, solicitantul trebuie Să facă dovada dreptului de folosinţă al terenului de sub bunul imobil în cauză, pe o perioadă cel puţin egală cu termenul de 5 (cinci) ani de la efectuarea plăţii finale către beneficiar;

q) copii ale actelor de proprietate asupra bunului imobil care urmează a fi achiziţionat, precum şi documentaţia cadastrală aferentă;

r) copia extrasului de carte funciară de informare privind bunul imobilul ce urmează să fie achiziţionat, din care să rezulte lipsa sarcinilor asupra acestuia;

s) încheierea de intabulare a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce urmează a fi achiziţionat, eliberată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.”

16. La punctul 7 subpunctul 7.2, litera a1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,a1) studiul de fezabilitate în cazul tuturor operaţiunilor prevăzute la pct. 2 subpct. 2.1 lit. a) şi/sau b);”.

17. La punctul 7 subpunctul 7.2, litera f) se modificaşi va avea următorul cuprins:

,,f) copii ale facturi lor ca re atestă achiziţii de materii/materiale şi/sau prestări servicii, precum şi copii ale declaraţiilor de conformitate/certificatelor de calitate;”.

18. La punctul 7 subpunctul 7.2, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

„j) copie după contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică sau după antecontractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, în cazul în care se solicită avans.”

19 La punctul 7, subpunctul 7.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„7.3. Centrele judeţene ale A.P.I.A. comunică solicitanţilor, în scris, în termen de 60 de zile de la depunerea programelor de investiţii, complete şi conforme, hotărârea de aprobare/ respingere.”

20. La anexa nr. 1, numărul curent 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Operaţiuni din cadrul programului de investiţii

Acţiuni eligibile

„1

Construcţia/Achiziţia, inclusiv prin leasing, a imobilelor destinate vinificaţiei, a laboratoarelor pentru controlul calităţii, a imobilelor cu destinaţia de prezentare şi vânzare, precum şi a sălilor de degustare

la. Investiţii corporale

Construcţia/Reconstrucţia/Achiziţia, inclusiv prin leasing, a clădirilor pentru producţie, ambalare, depozitare, inclusiv recepţie, a laboratoarelor pentru controlul calităţii, a imobilelor cu destinaţia de prezentare şi vânzare, a sălilor de degustare etc.

- construcţia/achiziţia bunurilor imobile (clădiri, anexe)

- reconstrucţia/reabilitarea bunurilor imobile (clădiri, anexe), imobile care au avut în momentul construcţiei destinaţia de întreprindere vinicolă sau imobile în scopul schimbării destinaţiei lor în întreprinderi vinicole

- excavare (terasamente), fundaţii, pavaje, interioare (pereţi, uşi şi ferestre, zugrăveli, gresie, rame etc.), instalaţii sanitare, electricitate, interior şi exterior la urcare (încadrare), acoperişuri, izolaţii, aer condiţionat

- construcţia/(re)construcţia/achiziţia clădirilor şi anexelor pentru transformare, stocare, condiţionare sau comercializare

- construcţia/(re)construcţia/achiziţia pivniţelor aflate deasupra şi sub nivelul solului

- lucrări la infrastructura de bază, cum ar fi: instalaţii electrice, mecanice şi hidraulice, de protecţie împotriva incendiilor, de aer condiţionat şi de ventilaţie a locului de producţie a vinului, precum şi alte echipamente; instalaţii speciale şi sisteme pentru protecţia mediului, reducerea poluării şi economisirea energiei, precum şi sisteme de sănătate şi de igienă

- construcţia/(re)construcţia/achiziţia imobilelor pentru prezentare şi vânzare:

- spaţii de depozitare a vinotecilor

- săli de degustare şi/sau săli de prezentare şi vânzare a vinurilor proprii

- unităţi de vânzare şi/sau puncte de vânzare/puncte pentru vânzarea directă

- amenajările şi conexiunile legate de instalarea unui echipament achiziţionat sunt eligibile sub rezerva ca devizul, apoi factura să menţioneze explicit legătura cu echipamentul eligibil

lb. Investiţii necorporale

- costuri generale legate de cheltuielile privind onorariile/tarifele pentru specialişti (arhitecţi şi/sau ingineri, consultanţi de orice fel), pentru consultanţă, studii de fezabilitate, achiziţie de patente şi licenţe, înregistrarea mărcilor şi desenelor industriale, cheltuieli de autorizare şi alte costuri generate de cele de mai sus.”

 

21. La anexa nr. 2, poziţia nr. 8, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) Construcţia/Achiziţia, inclusiv prin leasing, a imobilelor destinate vinificaţiei, a laboratoarelor pentru controlul calităţii, a imobilelor cu destinaţia de prezentare şi vânzare, precum şi a sălilor de degustare”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

 

Bucureşti, 3 iulie 2018.

Nr. 1.219.