MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 613         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 17 iulie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 202 din 3 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Decizia nr. 386 din 5 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

498. - Hotărâre privind trecerea unei părţi dintr-un bun imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi folosinţa gratuită a Arhiepiscopiei Târgoviştei

 

500. - Hotărâre privind modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi transmiterea unor imobile proprietate publică a statului din administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale - Universitatea din Craiova în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţie „Varianta de ocolire a municipiului Caracal”

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 202

din 3 aprilie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Nicuşor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 6,854/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.245D/2017.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei a depus o cerere de judecată în lipsă.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că legiuitorul a avut în vedere, cu precădere, respectarea îndatoririlor legale, specifice funcţiei publice, şi care, de altfel, formează categoria îndatoririlor de serviciu. Se arată că textul criticat reglementează o obligaţie de a face şi o obligaţie de a nu face, în privinţa celei dintâi legiuitorul prevăzând şi exigenţele pe care funcţionarul public trebuie să le îndeplinească, respectiv profesionalism, legalitate şi imparţialitate. Cu privire la obligaţia de a nu face, legiuitorul nu a reglementat, în mod expres, faptele de la care funcţionarul public trebuie să se abţină, putând fi, astfel, avută În vedere orice faptă şi nicio limitare a prejudiciului provocat prin faptele sale, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 atât prejudiciile materiale, cât şi cele morale. Pentru aceste motive se susţine că textul criticat este reglementat în termeni clari şi precişi, fiind îndeplinite condiţiile de calitate a legii. Se arată, totodată, că neconstituţionalitatea prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 este dedusă din aplicarea concretă a acestora în cauza în cadrul căreia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.854/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri împotriva unei sentinţe penale de condamnare, prin care, în sarcina autorului excepţiei, a fost reţinută infracţiunea de abuz în serviciu, sentinţă în a cărei motivare se face trimitere la încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, ca temei al săvârşirii infracţiunii reglementate la art. 297 din Codul penal.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi, în subsidiar, dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, atunci când acestea sunt invocate ca „suport” pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Se arată că textul criticat, pe de o parte, nu permite funcţionarilor publici să îi anticipeze efectele şi să îşi adapteze conduita profesională la exigenţele sale, iar, pe de altă parte, impune un anumit tip de comportament, nedefinit ca cerinţe şi dimensiune, a cărui nerespectare duce la aplicarea prevederilor art. 297 din Codul penal. Se susţine că dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 sunt cu atât mai lipsite de claritate, cu cât enumera mai multe obligaţii, care trebuie îndeplinite cumulativ, iar, neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute prin textul criticat atrage aplicarea prevederilor art. 246 din Codul penal din 1969, art. 297 din Codul penal sau ale art. 132 din Legea nr. 78/2000. Se arată că art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 descrie fapta unui funcţionar public pasibil de a săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu, deoarece, fiind lipsit de profesionalism, nefiind imparţial şi neadoptând o atitudine pasivă, intenţionează să producă un prejudiciu prin activitatea sa, prevăzând, aşadar, că acest rezultat se va produce, fără ca, în schimbul atitudinii sale abuzive, defectuoase, să se prefigureze un beneficiu al său sau al altuia. Prin urmare, se susţine că, prin redactarea neclară a textului criticat, acesta poate fi aplicat unui funcţionar public dezinteresat, care prevede că va săvârşi o infracţiune de abuz în serviciu, pentru că se află în una dintre situaţiile anterior menţionate, şi acceptă că va produce un rezultat prejudiciabil, fără a cunoaşte întinderea acestui rezultat şi fără a şti cum să se comporte pentru a fi apreciat ca fiind profesionist şi imparţial, funcţionar care riscă, în acest fel, ani grei de închisoare, doar din dorinţa de a rămâne în funcţia pe care o deţine. Se arată că o astfel de interpretare duce la aplicarea pedepsei penale a închisorii, prevăzută pentru infracţiunea de abuz în serviciu, unor funcţionari publici cărora li se reproşează lipsa de profesionalism, imparţialitatea, pasivitatea sau o atitudine mult prea activă, fără, însă, ca aceste acţiuni sau omisiuni să conţină o rezoluţie infracţională. De asemenea este invocată interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 în coroborare cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 61, prin care Curtea Constituţională a statuat că elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu trebuie să rezulte din norma primară ce reglementează infracţiunea săvârşită şi nu din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice. Se mai susţine că, pentru motivele anterior menţionate, textul criticat creează discriminare între anumiţi funcţionari publici, în sarcina cărora procurorii sau instanţele de judecată reţin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, şi alţi funcţionari publici, care, aflându-se în aceeaşi situaţie, nu sunt condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni. Se susţine că, potrivit reglementării criticate, aceeaşi faptă a unui funcţionar public poate fi apreciată ca abatere disciplinară, neglijenţă în serviciu sau abuz în serviciu, fără a exista criterii obiective de diferenţiere între acestea. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 573 din 3 mai 2011, nr. 196 din 4 aprilie 2013, nr. 166 din 17 martie 2015 şi nr. 553 din 16 iulie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la standardele de calitate a legii. De asemenea se face referire la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat, statuând asupra unei îndatoriri cu caracter general a funcţionarilor publici de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu cu imparţialitate, profesionalism şi în conformitate cu legea, precum şi de a se abţine de la orice faptă cauzatoare de prejudicii, nu este de natură a încălca dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se susţine, însă, că autorul nu invocă adevărate vicii de neconstituţionalitate, derivate din redactarea inexactă a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, ci susţine că lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate provine dintr-o eventuală invocare a încălcării obligaţiei reglementate prin textul criticat în scopul reţinerii săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Prin urmare, se apreciază că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea textului criticat din felul în care acesta a fost aplicat în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, aspect ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Mai mult, se susţine că neconstituţionalitatea textului criticat este argumentată prin compararea acestuia cu alte dispoziţii legale, aspect ce face aplicabilă, în prezenta cauză, mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 537 din 15 octombrie 2014. Se mai arată că invocarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituţie, nu este pertinentă, având în vedere natura normei criticate şi faptul că dreptul la un proces echitabil poate fi asigurat prin dispoziţii de drept procesual penal

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se arată, în acest sens, că autorul argumentează neconstituţionalitatea textului criticat prin raportare la prevederile art. 297 din Codul penal. Or, conform dispoziţiilor art. 2 alin, (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi celor statuate de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, astfel de excepţii sunt respinse ca inadmisibile.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 sunt constituţionale. Se susţine că textul criticat este clar, precis şi previzibil, fiind în acord cu standardele de calitate a legii, aşa cum ele au fost stabilite prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi prin cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se face trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 5 ianuarie 2000 şi 8 iulie 2008, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70. Se arată, totodată, că prevederile art. 21 alin. (3) nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât textul criticat reprezintă o normă de drept substanţial, şi nu de drept procedural.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, potrivit cărora: „Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici”,

13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin, (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, ce reglementează infracţiunea de abuz în serviciu, sunt constituţionale, în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

15. Prin decizia anterior menţionată, paragraful 64, Curtea a reţinut că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act din categoria celor care intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public, în vederea reţinerii infracţiunii de abuz în serviciu, trebuie să se raporteze la atribuţii prevăzute într-un act normativ cu putere de lege. De asemenea, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, infracţiunea de abuz în serviciu a devenit o incriminare subsidiară, aplicabilă în situaţia în care nu există o dispoziţie legală distinctă, care să incrimineze încălcarea de către funcţionarul public a respectivelor obligaţii legale. Totodată, prin aceeaşi decizie, paragraful 85, instanţa de contencios constituţional a reţinut că o „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime” presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorinţa/preocuparea acesteia de a-şi satisface un drept/interes ocrotit de lege. În acest context s-a constatat că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituţie şi de legile în vigoare, potrivit Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Aşadar, Curtea a reţinut că gama intereselor (dorinţa de a satisface anumite nevoi, preocuparea de a obţine un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilităţile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societăţii pe care legea i le recunoaşte şi i le garantează. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut, însă, că este totuşi necesar ca fapta săvârşită de funcţionarul public să prezinte o anumită gravitate, pentru a putea fi încadrată potrivit dispoziţiilor ari 246 din Codul penai din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, ce incriminează infracţiunea de abuz în serviciu. S-a arătat, în acest sens, că, în caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară.

16. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că reţinerea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu presupune nu doar neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă de către un funcţionar public a atribuţiilor sale de serviciu, reglementate prin legi sau acte normative de nivelul legii, ci şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute în ipoteza normei de incriminare, aşa cum acestea au fost analizate în considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016. Aşa fiind, faptele de abuz în serviciu trebuie să cauzeze o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, să fie săvârşite cu intenţie directă sau indirectă şi să prezinte un anumit grad de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin normele juridice de incriminare a abuzului în serviciu, de natură a atrage răspunderea penală a funcţionarului public, şi nu angajarea altei forme de răspundere juridică.

17. În acest sens, prin aceeaşi decizie, mai sus citată, paragraful 80, Curtea a reţinut că sarcina aplicării principiului „ultima ratio” revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, Curtea a apreciat că responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind abuzul în serviciu ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare - Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare.

18. În realitate, textul criticat prevede o obligaţie cu caracter general, a funcţionarilor publici, de a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu Cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea, precum şi obligaţia acestora de a se abţine de la orice faptă prin care ar putea crea prejudicii persoanelor fizice sau juridice, sau care ar aduce atingere prestigiului funcţiei publice cu care au fost învestiţi. Această obligaţie este reglementată în vederea asigurării îndeplinirii de către funcţionarii publici, cu corectitudine, profesionalism şi probitate, a atribuţiilor ce le revin.

19. Aşa fiind, o normă juridică din cuprinsul unui act normativ de nivelul legii, care prevede obligaţii ale funcţionarilor publici, cum este şi cea de la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, criticată de autorul excepţiei, nu poate fi exclusă de plano din sfera mecanismului juridic mai sus arătat, ce are ca rezultat reţinerea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dar nici nu poate fi inclusă, de principiu, în aceasta, încadrarea unei fapte drept infracţiune de abuz în serviciu urmând a fi făcută, prin raportare la o asemenea reglementare, de către organele judiciare, în fiecare caz concret, în funcţie de condiţiile săvârşirii ei şi de gravitatea urmărilor produse.

20. Pentru aceste motive, Curtea reţine că dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 nu pot constitui per se un „suport” al infracţiunii de abuz în serviciu, aşa cum le denumeşte autorul excepţiei, ci potenţiale prevederi de raportare a normelor ce reglementează infracţiunea anterior menţionată, condamnarea unei persoane, ca urmare a încălcării lor, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu urmând a se materializa în urma constatării de către organele judiciare, în concreto, a îndeplinirii condiţiilor mai sus analizate.

21. Toate aceste aspecte sunt valabile, atât pentru prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cât şi pentru toate actele normative de nivelul legii ce reglementează obligaţii ale funcţionarilor publici, fără, însă, ca, în acest fel, să fie încălcate standardele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Aceasta întrucât lăsarea la latitudinea organelor judiciare a aprecierii referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni, în general, şi a infracţiunii de abuz în serviciu, în special, aşa cum aceste elemente constitutive au fost circumstanţiate printr-o decizie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, nu este de natură a conferi un caracter neclar, imprecis sau imprevizibil dispoziţiilor legale ce urmează a fi astfel interpretate şi aplicate.

22. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 reglementează obligaţii ale funcţionarilor publici, iar dreptul la un proces echitabil este un drept fundamental ce poate fi asigurat prin norme de drept procesual. Pentru aceleaşi motive, Curtea reţine că nu sunt aplicabile, în prezenta cauză, nici prevederile art. 124 din Constituţie, deoarece acestea reglementează cu privire la înfăptuirea justiţiei.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicuşor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 6.854/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2018.

 

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 386

din 5 iunie 2018

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, obiecţie formulată de Preşedintele României în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă cu Adresa nr. CP1/687/26 aprilie 2018, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.153/26 aprilie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 610A/2018.

3. La termenul de judecată fixat pentru data de 23 mai 2018, Curtea, având în vedere cererea de amânare a deschiderii dezbaterilor, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, acordarea unui nou termen de judecată pentru data de 5 iunie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie,

4. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că legea contestată, prin care Regia Autonomă „Monitorul Oficial” este trecută de sub autoritatea Guvernului sub autoritatea Camerei Deputaţilor, încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2), ale art. 78, art. 79, art. 100 alin. (1), art. 108 alin. (1), (2) şi (4), art. 115 alin. (4), precum şi pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.

5. Schimbarea autorităţii executive de tutelă cu una legislativă este transpusă tehnic-legislativ prin substituirea sistematică a cuvântului „Guvern” cu sintagma „Camera Deputaţilor”, fără a se ţine cont de diferenţa de natură juridică dintre cele două, ceea ce conduce, în opinia autorului sesizării, la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 64 alin. (1) şi (2). Se susţine că această schimbare este doar la nivel declarativ, deoarece legea nu prevede expres atribuţii distincte ale Camerei Deputaţilor, prin care aceasta să îşi exercite în concret calitatea de autoritate publică tutelară, astfel că, în realitate, autoritatea asupra Regiei Autonome „Monitorul Oficial” se exercită fie de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, fie de către Biroul permanent al acesteia. În acest sens, art. I pct. 9 din legea examinată stabileşte că Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are competenţa de a stabili tarifele de publicare a actelor în Monitorul Oficial al României, tarife ce se constituie într-un element ce ţine de funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, activitate asupra căreia Camera Deputaţilor nu exercită niciun fel de control. Totodată, conform art. II din legea criticată, secretarul general al Camerei Deputaţilor are competenţa numirii consiliului de administraţie, în cadrul căruia desemnează un reprezentant propriu, iar în stabilirea componenţei consiliului de administraţie, Camera Deputaţilor nu are niciun drept de decizie. Se conchide că dispoziţiile legii supuse controlului sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind, pe de o parte, antinomice şi, pe de altă parte, imprevizibile şi neclare, având în vedere şi faptul că acestea nu dispun cu privire la situaţia mandatelor membrilor actualului consiliu de administraţie şi că prevăd un termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi în care, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”.

6. Neclaritatea legii se raportează şi la faptul că aceasta nu conţine exceptări exprese de la aplicarea reglementărilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi nici prevederi referitoare la diferite elemente ce configurează, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, raporturile dintre autoritatea publică tutelară şi regiile autonome.

7. Contradicţia legii examinate faţă de prevederile art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie este evidenţiată tot prin raportare la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, care permit ca autoritatea tutelară să fie exercitată prin intermediul structurilor interne proprii. Or, textele constituţionale anterior menţionate impun ca prerogativele/atribuţiile stabilite prin Constituţie sau prin lege Parlamentului ori uneia dintre Camerele sale să nu poată fi exercitate în numele lor, prin reprezentare, de către organe interne de conducere sau de lucru. Din această perspectivă se apreciază că autoritatea Camerei Deputaţilor asupra Regiei Autonome „Monitorul Oficial” nu poate fi exercitată prin delegarea acesteia către Biroul permanent sau către secretarul său general, întrucât, potrivit Constituţiei, niciun alt organism sau persoană nu se poate substitui voinţei unei Camere a Parlamentului României, ce se exprimă întotdeauna prin vot.

8. O altă critică de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. I pct. 4 din legea examinată, prin care se modifică art. 12 din Legea nr. 202/1998, arătându-se că sunt lipsite de claritate şi predictibilitate deoarece, deşi instituie o aparentă obligaţie a secretarului general al Camerei Deputaţilor de a transmite actele spre publicare, în realitate, o lasă exclusiv la latitudinea acestuia, de vreme ce nu există în cuprinsul legii nicio menţiune care să prevadă un termen cert pentru îndeplinirea acestei obligaţii.

9. De asemenea, dispoziţiile legale ale art. I pct. 6, potrivit cărora retragerea actelor de la publicare este supusă „încuviinţării secretarului general”încalcă principiul separaţiei şi echilibrului în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece este de neconceput ca voinţa unui înalt funcţionar public să înfrângă voinţa autorităţii publice emitente a actului a cărui retragere de la publicare se solicită. În plus, în privinţa actelor administrative, atât dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cât şi literatura juridică de specialitate şi jurisprudenţa în materie recunosc principiul revocabilităţii acestora în activitatea autorităţilor publice, atât timp cât actul nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice. Prin urmare, textul de lege menţionat afectează, din această perspectivă, inclusiv principiile legalităţii şi al securităţii raporturilor juridice, statuate de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

10. Articolul I pct. 7 din legea criticată modifică art. 16 din Legea nr. 202/1998, în sensul că „Republicarea actelor normative se face cu aprobarea secretarului general al Camerei Deputaţilor, pe baza avizului prealabil al Consiliului Legislativ Or, aşa cum se arată în cuprinsul art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicarea este un eveniment legislativ ce se realizează prin efectul şi în aplicarea legii, în termen de cei mult 45 de zile de la data publicării actului care a dispus această măsură, astfel că republicarea nu poate fi condiţionată de voinţa unui înalt funcţionar public care ar putea în acest mod să înfrângă voinţa legiuitorului, precum şi a celorlalte autorităţi publice implicate în procedura de republicare. Prin urmare, se afirmă nerespectarea art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie.

11. Procedura rectificării, astfel cum este prevăzută la art. I pct. 8 din legea examinată, prin care se modifică alin. (1) al art. 17 din Legea nr. 202/1998, contravine, în opinia autorului sesizării, dispoziţiilor art. 1 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 79 din Constituţie, deoarece, contrar prevederilor art. 71 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, exclude avizul Consiliului Legislativ, ceea ce este de natură să afecteze inclusiv rolul constituţional al acestei instituţii fundamentale.

12. Dispoziţiile art. I pct. 9 din legea criticată încalcă prevederile art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece atribuie Biroului permanent al Camerei Deputaţilor prerogativa de a aproba anual tarifele aplicate publicării actelor în Monitorul Oficial al României, însă hotărârile pe care biroul le poate adopta, în calitatea sa de organ de conducere internă, privesc, potrivit regulamentului, fie activitatea internă a Camerei Deputaţilor, fie relaţia cu alte instituţii publice. Însă, în acest din urmă caz, respectivele hotărâri pot fi emise doar în exercitarea prerogativelor constituţionale ale acestei Camere. Prin urmare, aprobarea tarifelor de publicare prin hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor reprezintă o competenţă nouă a acestuia, care însă excedează roiului pe care acesta îl are în organizarea internă a fiecărei Camere a Parlamentului. Se mai arată că, faţă de formă anterioară a Legii nr. 202/1998, potrivit căreia Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se afla sub autoritatea Camerei Deputaţilor, prezenta lege modificatoare nu mai conţine dispoziţia conform căreia hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, de stabilire a acestor tarife, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea i, aşa cum, şi în prezent, hotărârea de Guvern prin care se aprobă anual tarifele în discuţie, se publică în Monitorul Oficial al României. În lipsa instituirii obligaţiei de publicare a acestei hotărâri a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor apar reale probleme sub aspectul transparenţei şi al opozabilităţii actului normativ faţă de terţi, al efectelor sale juridice şi al exercitării controlului judecătoresc. Neclaritatea normei criticate atât sub aspectul publicităţii, cât şi al modalităţii de stabilire a tarifelor contravine exigenţelor de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii.

13. De asemenea, sintagma „cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenţi”, cuprinsă în aceleaşi dispoziţii ale art. I pct. 9, încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin raportare la cele ale art. 78, art. 100 alin. (1), art. 108 alin. (4), art. 115 alin. (4) şi ale art. 147 alin. (4) din aceasta, texte ce impun publicarea în Monitorul Oficial al României a anumitor acte emise de unele autorităţi publice constituţionale (Parlament, Preşedintele României, Guvern, Curtea Constituţională), fără condiţionarea achitării unui tarif. Deoarece nepublicarea atrage sancţiunea inexistenţei acestor acte normative, condiţionarea achitării unor tarife pentru realizarea serviciului public de publicare în Monitorul Oficial al României a unor acte ce reprezintă materializarea prerogativelor constituţionale ale respectivelor autorităţi publice este contrară prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea fundamentală.

14. Argumentele anterior menţionate, referitoare la lipsa competenţei organelor interne de conducere ale Camerelor Parlamentului de a emite acte opozabile erga omnes, precum şi la publicitatea acestora sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi dispoziţiilor art. I pct. 11 din lege, ce modifică art. 22 din Legea nr. 202/1998, care prevăd competenţa secretarului general al Camerei Deputaţilor de a emite ordin prin care se stabileşte procedura publicării în părţile I-VII, procedura republicării şi a rectificării, precum şi cea a publicării unor acte normative în numere speciale, cu tiraj limitat. Potrivit art. 251 alin. (1) şi (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, secretarul general conduce personalul din serviciile acestui for legislativ şi numai în îndeplinirea acestor atribuţii emite ordine, în privinţa cărora nu există obligaţia legală a publicării în Monitorul Oficial al României. În plus, procedurile mai sus enumerate nu se rezumă la simple chestiuni administrative, ci presupun reglementarea relaţiilor dintre autorităţile publice implicate în aceste proceduri, astfel că vizează organizarea executării legii. Or, potrivit art. 108 din Constituţie, numai Guvernul este competent să emită acte în organizarea legii.

15. Dispoziţiile art. II din legea examinată prevăd atribuţia secretarului general al Camerei Deputaţilor ca, în 3 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, să numească, prin ordin, Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”. Prin excepţie de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, acesta este compus din 9 membri, unul dintre aceştia fiind, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaţilor. Acest text ridică probleme de constituţionalitate sub aspectul respectării art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, din modul său de redactare, rezultă că excepţia instituită vizează exclusiv numărul membrilor ce compun Consiliul de administraţie (9 în loc de 3-7 membri, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011), ceea ce înseamnă că rămân aplicabile regulile de numire, de către autoritatea publică tutelară, pe baza unor criterii de selecţie şi potrivit unei proceduri prealabile determinate, pe care însă legea examinată nu le reglementează. Intervenţia legislativă criticată perpetuează soluţia cuprinsă la art. 12 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, text ce a fost, însă, abrogat în mod expres prin art. 65 din ordonanţa de urgenţă menţionată.

16. În plus, se apreciază că secretarul general al Camerei Deputaţilor nu se poate substitui autorităţii publice tutelare (Camera Deputaţilor) în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor acesteia şi nu poate avea propriul reprezentant în consiliul de administraţie, deoarece s-ar încălca art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor este, potrivit Legii nr. 7/2006, o funcţie publică parlamentară corespunzătoare înalţilor funcţionari publici. Chiar şi în ipoteza în care art. II din legea criticată instituie o derogare implicit de la cadrul general privind exercitarea funcţiilor publice, legea dedusă controlului nu permite identificarea criteriilor şi condiţiilor pe care ar trebui să le îndeplinească reprezentantul secretarului general în Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”. Acest reprezentant, făcând parte din personalul din serviciile Camerei Deputaţilor, poată să aparţină fie categoriei funcţionarilor publici parlamentari, fie personalului contractual. Or, în lipsa unei prevederi exprese care să dispună cu privire la calitatea secretarului general al Camerei Deputaţilor de reprezentant legal al acesteia în relaţiile cu terţii, rezultă că persoana desemnată în calitate de reprezentant al acestuia este, în realitate, un submandatar al secretarului general şi ar putea fi un funcţionar public parlamentar, ceea ce contravine însă prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, potrivit cărora funcţionarii publici parlamentari nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită, deoarece ar fi susceptibili de incompatibilitate.

17. Articolul III din legea supusă controlului de constituţionalitate prevede soluţia aprobării prin hotărâre a Guvernului, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a legii, a organizării şi funcţionării Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, concomitent cu abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea acestei entităţi. Acest text contravine prevederilor art. 1 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât legiuitorul dispune în domeniul propriu de apreciere a altei autorităţi, respectiv a Guvernului, care are deplină competenţă de a decide dacă în vederea organizării executării legii criticate se impune emiterea unui nou act, cu consecinţa abrogării celui anterior sau doar modificarea şi completarea celui existent.

18. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

19. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază, în punctul de vedere transmis, că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

20. Cu privire la susţinerile autorului sesizării, potrivit cărora Regia Autonomă „Monitorul Oficial” este trecută doar la nivel declarativ sub autoritatea Camerei Deputaţilor, deoarece, în concret, aceasta se exercită de către secretarul general al Camerei Deputaţilor şi de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, astfel cum rezultă din criticile formulate cu privire la prevederile art. I pct. 1, precum şi faţă de afirmaţiile conform cărora atribuţiile Camerei Deputaţilor nu se pot exercita de către Biroul permanent sau de către secretarul său general, susţinute în sensul neconstituţionalităţii prevederilor art. I pct. 1,6, 7, 8 şi 9, art. II şi ale art. III din legea examinată, se arată că acestea nu pot fi reţinute.

21. Potrivit art. 251 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, secretarul general al Camerei Deputaţilor este ordonator principal de credite şi conduce personalul Serviciilor Camerei Deputaţilor. Acesta este numit şi eliberat din funcţie de către Camera Deputaţilor, la propunerea Biroului permanent al Camerei, cu consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Conform art. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciilor Camerei Deputaţilor, activitatea serviciilor Camerei Deputaţilor are ca scop îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor Camerei Deputaţilor, fiind condusă de secretarul general al Camerei Deputaţilor. Potrivit art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi art. 32 alin. (1) lit. r) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor conduce şi controlează serviciile Camerei Deputaţilor, concluzia definind-o art. 21 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, potrivit căruia secretarul general al Camerei Deputaţilor răspunde de buna funcţionare a activităţii serviciilor Camerei, asigurând conducerea acestora sub autoritatea şi controlul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Mai mult decât atât, potrivit alin. (3) al art. 22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, secretarul general îndeplineşte atribuţiile stabilite prin acte normative, prin hotărâri ale Camerei Deputaţilor sau ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. În ceea ce priveşte Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, incident în cauză este art. 32 alin. (1) lit. t) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia acesta îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de regulament, alte dispoziţii legale sau însărcinări date de Camera Deputaţilor.

22. În consecinţă, prin aplicarea articolelor Regulamentelor anterior invocate, secretarul general al Camerei Deputaţilor poate îndeplini atribuţiile conferite de legea supusă controlului de constituţionalitate, iar Biroul permanent al Camerei Deputaţilor poate îndeplini sarcinile statuate.

23. În legătură că pretinsul caracter declarativ al trecerii Regiei Autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Camerei Deputaţilor sunt indicate dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora textul articolelor trebuie să aibă caracter dispozitiv, adică să prezinte norma fără explicaţii sau justificări. De asemenea, în ce priveşte presupusa neclaritate a dispoziţiilor art. III alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate, potrivit cărora Guvernul aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” prin hotărâre, sunt incidente prevederile art. 55 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „(1) Dispoziţiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia conform art. 12, implicaţiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări, precum şi dispoziţia de republicare, dacă este cazul.

(2) în cazul în care. pentru punerea în aplicare a unui act normativ, sunt prevăzute norme de aplicare, în cuprinsul acestuia se vor stabili termenul de elaborare a acestora şi data intrării lor în vigoare, care să nu depăşească, de regulă, 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ* în consecinţă, pentru punerea în aplicare a legii atacate este necesară şi existenţa hotărârii Guvernului pentru organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, termenul de elaborare a acestei hotărâri fiind de 7 zile de la data intrării în vigoare. Mai mult decât atât, potrivit art. 11 lit. c) şi r) din Legea nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, Guvernul emite hotărâri pentru organizarea executării legilor şi îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

24. Un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor de neconstituţionalitate îl reprezintă însăşi istoricul legislativ al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, în sensul că, anterior reorganizării regiei sub autoritatea Guvernului (forma republicată în 2013), Legea nr. 202/1998 prevedea ca autoritate tutelară Camera Deputaţilor (în forma republicată în 2009), astfel că între această din urmă formă şi cea configurată prin legea examinată există o semnificativă similitudine în sensul preluării majorităţii soluţiilor juridice anterioare în cuprinsul art. I pct. 1-10 din legea examinată.

25. Tot astfel, inclusiv în privinţa soluţiei juridice reglementate la art. III alin. (1) coroborat cu alin. (2) din legea criticată, potrivit căreia în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a legii, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, se observă că aceasta a fost aceeaşi, indiferent sub a cui autoritate s-a aflat Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, a Camerei Deputaţilor sau a Guvernului. Totodată, aprobarea prin hotărâre a Guvernului a unor activităţi de natură tehnică privind funcţionarea Regiei reprezintă o practică instituţională de cooperare loială, dovadă fiind în acest sens Hotărârea Guvernului nr. 138/2012 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, regie autonomă aflată sub autoritatea Camerei Deputaţilor.

26. Comparând prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012, aprobată prin Legea nr. 74/2013, prin care Regia a trecut În subordinea Guvernului, cu prevederile legii supuse controlului de constituţionalitate, rezultă că exercitarea autorităţii Guvernului, precum şi activităţile de natură tehnică pe care le implică funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial11 s-au realizat prin secretarul general al Guvernului, situaţie similară cu rolul secretarului general al Camerei Deputaţilor, ambele categorii de funcţionari făcând parte din aceeaşi categorie a înalţilor funcţionari publici, conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

27. Cu privire la critica prin care prevederile art. III ar fi trebuit „raportate11 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice se arată că forma legii transmisă la promulgare în urma reexaminării instituie, la art. II, o normă de derogare de la prevederile acestei ordonanţe de urgenţă, în acord cu dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

28. În sfârşit, referitor la lipsa, din cuprinsul art. I pct. 4, a unui termen cert, pentru îndeplinirea de îndată a obligaţiei secretarului general de a transmite Regiei actele primite spre publicare, se precizează, pe de o parte, că o atare observaţie nu a făcut obiectul cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, autor al sesizării de neconstituţionalitate. Pe de altă parte, o atare menţiune ar fi inutilă, având în vedere art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia „în redactarea actului normativ, de regulă, verbele se utilizează la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective”. În concluzie, având în vedere că s-a folosit verbul la prezent „transmite”, s-a accentuat caracterul imperativ al normei, iar pe cale de consecinţă, criticile formulate de autorul sesizării sunt nefondate.

29. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

30. Curtea Constituţională a fost sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10,15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

31. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, prin care, se reglementează organizarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” ca regie autonomă, sub autoritatea Camerei Deputaţilor.

32. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei formulate sunt cele ale art. 1 alin. (4) şi (5), referitoare la principiul separării şi echilibrului puterilor şi la principiul legalităţii, ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2), privind rolul şi structura Parlamentului, respectiv organizarea internă a fiecărei Camere acestuia, ale art. 78 - Intrarea în vigoare a legii, art. 79 - Consiliul Legislativ, art. 100 alin. (1), art. 108 alin. (4), art. 115 alin. (5) [şi nu alin. (4), cum în mod eronat a fost indicat] şi art. 147 alin. (4), invocate din perspectiva actelor emise de Preşedintele României, Guvern şi Curtea Constituţională care se publică în Monitorul Oficial al României, precum şi ale art. 108 alin. (1) şi (2), referitoare la hotărârile emise de Guvern pentru organizarea executării legii.

(1) Parcursul legislativ al actului normativ examinat

33. Propunerea legislativă privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, a fost iniţiată de 28 de deputaţi şi senatori aparţinând Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România.

34. Procesul legislativ a debutat în aprilie 2017. legea propusă având caracter ordinar. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins-o în data de 24 octombrie 2017. La Camera Deputaţilor a primit avizele comisiilor de specialitate, a fost întocmit un prim raport şi un raport de înlocuire favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, iar apoi, la data de 22 decembrie 2017, propunerea legislativă a fost dezbătută şi adoptată.

35. La data de 30 decembrie 2017, legea a fost trimisă Preşedintelui spre promulgare, iar acesta, la data de 22 ianuarie 2018, a formulat cerere de reexaminare.

36. Ca urmare a cererii de reexaminare, legea a fost adoptată de Senat la data de 28 martie 2018 şi de Camera Deputaţilor la data de 11 aprilie 2018, cererea de reexaminare fiind parţial admisa.

37. La data de 17 aprilie 2018, legea, în forma sa reexaminată, a fost trimisă Preşedintelui spre promulgare, iar acesta, la data de 26 aprilie 2018, a formulat prezenta sesizare de neconstituţionalitate.

(2) Soluţii legislative preconizate

38. Actul normativ prevede că Regia Autonomă „Monitorul Oficial , care în prezent funcţionează sub autoritatea Guvernului, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului, se organizează ca persoană juridică care desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, sub autoritatea Parlamentului României, exercitată prin Camera Deputaţilor.

39. Potrivit Expunerii de motive, măsura legislativă se impune, în esenţă, în contextul În care Regia Autonomă „Monitorul Oficial11, după 14 ani de funcţionare sub autoritatea Camerei Deputaţilor, a trecut intempestiv sub autoritatea Guvernului, printr-o Ordonanţă de urgenţă a Guvernului din 27 iunie 2012, cu o justificare lacunară şi profitându-se de un anumit context politic favorabil. Ţinând cont de faptul că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, de controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului, precum şi de faptul că evidenţa oficială a legislaţiei României se află, prin intermediul Consiliului Legislativ, în subordinea Parlamentului, se arată că revenirea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Parlamentului are beneficiul de a elimina orice intervenţie a Executivului în procesul legislativ şi de a înlătura orice suspiciune de abuz a acestuia, precum şi de a urgenta procedura administrativă de avizare a actelor normative şi de publicare în Monitorul Oficial a unor texte corecte şi în acord cu întreaga legislaţie.

(3) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

40. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, paragraful 38 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018).

41. Cu privire la titularul dreptului de sesizare se constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.

42. Cu privire la termenul în care obiecţia a fost formulată, Curtea observă, cu titlu prealabil, că obiectul prezentei sesizări poartă asupra unei legi în privinţa căreia Preşedintele statului a formulat cerere de reexaminare, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, termenul de sesizare a Curţii Constituţionale de către acelaşi subiect de drept este cel prevăzut de art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală, respectiv de 10 zile de la primirea legii după reexaminare, termen respectat în cauza de faţă, astfel cum se arată la paragraful 37 al deciziei de faţă.

43. Dată fiind particularitatea prezentei sesizări, ce vizează o lege în forma sa reexaminată, ca urmare a solicitării Preşedintelui în acest sens, incidenţă în analiza admisibilităţii sesizării este jurisprudenţa Curţii cu privire la condiţiile de admisibilitate referitoare la sfera sa de competenţă în exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, cu referire specială la Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018), coroborată cu Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 568 din 11 august 2010), şi la Decizia nr. 334 din 10 mai 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018).

44. În esenţă, Curtea a reţinut în aceste decizii că cererea de reexaminare formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are ca efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare. Aceasta înseamnă că dacă un text legal nu a format obiectul reexaminării, acesta nu poate forma nici obiect al controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. Ca atare, Curtea se poate pronunţa numai asupra acelor soluţii legislative care au fost adoptate în considerarea şi în limitele cererii de reexaminare, întrucât numai acestea pot forma obiectul operei de legiferare, în condiţiile formulării unei cereri de reexaminare de către Preşedintele României. În concluzie, Curtea a reţinut că „în măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia.”

45. Astfel trasate aceste limite ale competenţei Curţii în exercitarea controlului de constituţionalitate a priori asupra unei legi reexaminate, urmează ca, în prezenta cauză, să fie stabilite dispoziţiile legale modificate în urma reexaminării legii, printr-un studiu comparativ între forma iniţială a legii, trimisă la promulgare la data de 30 decembrie 2017 şi cea adoptată în urma procedurii reexaminării, trimisă la promulgare în data de 17 aprilie 2018.

46. Astfel, se observă că cererea de reexaminare a fost admisă parţial, în sensul că doar unele dispoziţii au fost completate în acord cu cererea de reexaminare, iar altele au fost introduse în scopul corelării tehnico-legislative a textelor normative ale legii. În forma sa reexaminată, legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde un total de patru noi intervenţii legislative, şi anume în privinţa art. I pct. 4, pct. 8 şi pct. 10 şi a art. II din aceasta. Dintre acestea patru, doar trei texte sunt vizate prin criticile de neconstituţionalitate formulate, şi anume: art. I pct. 4 şi 8 şi art. II din legea examinată.

47. Prin urmare, Curtea urmează a constata că nu poate să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la toate celelalte texte criticate din legea examinată, deoarece acestea nu se califică drept „diferenţă specifică” între forma reexaminată a legii şi cea iniţială, astfel că, sub acest aspect, urmează să respingă, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate.

48. Rezultă că obiecţia de neconstituţionalitate are un caracter parţial admisibil, în sensul că doar dispoziţiile art. I pct. 4 şi 8 şi cele ale art. II din legea criticată au potenţialul, în sine, de a reprezenta obiect al controlului de constituţionalitate, sub aspectul sferei de competenţă a Curţii în această materie. Aşadar, în concret, doar aceste prevederi din legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României urmează a fi examinate de Curtea Constituţională, prin raportare la criticile de neconstituţionalitate formulate.

49. Curtea precizează, în acest context, faptul că sesizarea de neconstituţionalitate nu cuprinde şi critici de neconstituţionalitate extrinsecă, care să vizeze procedura de adoptare a legii în etapa reexaminării, doar acestea putând forma, în mod necondiţionat, obiect al controlului de constituţionalitate exercitat asupra unei legi reexaminate (a se vedea, în acest sens, paragraful 33 al Deciziei nr. 334/2018).

(4) Analiza criticilor de neconstituţionalitate

50. Odată stabilită întinderea sferei de competenţă a Curţii cu privire la exercitarea controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor art. I pct. 4 şi 8 şi ale art. II din legea atacată, prin raportare la criticile de neconstituţionalitate formulate.

51. În privinţa art. I pct. 4 se constată că, în urma admiterii parţiale a cererii de reexaminare, acesta a fost completat cu sintagma „Partea a II-a”, în acord cu solicitarea Preşedintelui din cererea de reexaminare, în plus faţă de această observaţie, atât în cererea de reexaminare, cât şi în sesizarea privind neconstituţionalitatea legii, adresată Curţii Constituţionale, autorul acestora a evidenţiat necesitatea introducerii unui termen rezonabil sau a unui termen cert şi grabnic înăuntrul căruia secretarul general al Camerei Deputaţilor să îşi îndeplinească obligaţia de a transmite spre publicare actele primite de la diferite autorităţi publice emitente. În urma analizării cererii de reexaminare, legiuitorul nu a dat curs acestei solicitări, astfel că, strict sub aspectul acestor solicitări/critici de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. I pct. 4 nu cuprind modificări/completări care să reprezinte o diferenţă specifică. Aplicând considerentele de principiu reţinute în jurisprudenţa recentă a Curţii, mai sus rezumate, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. I pat. 4 din legea supusă controlului de constituţionalitate este inadmisibilă, prin raportare la criticile de neconstituţionalitate formulate.

52. Cu privire la art. I pct. 8, Curtea reţine că acesta a fost introdus în procesul legislativ de reexaminare a legii ca urmare a observaţiilor formulate de Preşedintele statului în cererea de reexaminare, prin care a subliniat o lipsă de corelare legislativă a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 202/1998, faţă de noua concepţie a legii, prin care Regia Autonomă „Monitorul Oficial” trece de sub autoritatea tutelară a Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor. Aceste observaţii au fost transpuse sub forma art. I pct. 8 din legea examinată, potrivit căruia „La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: «în cazul în care, după publicarea actului normativ, se descoperă erori materiale, la cererea organului emitent, adresată secretarului general al Camerei Deputaţilor, se procedează la publicarea unei rectificări»“. Este de precizat faptul că, în forma iniţială a legii, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 202/1998 nu făcea obiectul niciunei modificări, iar, potrivit formei în vigoare a acestui text, destinatarul cererii în vederea publicării unei rectificări este secretarul General al Guvernului. Aşadar, la sesizarea Preşedintelui formulată în cererea de reexaminare, omisiunea legislativă a fost corectată.

53. Având în vedere redactarea noului art. I pct. 8 din lege, autorul sesizării de neconstituţionalitate semnalează lipsa, din cuprinsul acestui text, a vreunei menţiuni referitoare la necesitatea obţinerii avizului Consiliului Legislativ pentru efectuarea rectificării, aşa cum prevede art. 71 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, motivând că această omisiune intră în contradicţie cu art. 79 din Constituţie, deoarece afectează rolul constituţional al Consiliului Legislativ.

54. Examinând natura acestor critici, raportat la faptul că dispoziţiile art. I pct. 8 reprezintă diferenţă specifică între forma reexaminată a legii şi forma sa iniţială, trimisă la promulgare, Curtea constată, cu titlu prealabil, că obiecţia de neconstituţionalitate privind textul legal mai sus indicat este admisibilă, urmând să fie analizate pe fond criticile de neconstituţionalitate formulate.

55. Curtea constată, în continuare, că art. I pct. 8 din legea examinată modifică doar alin. (1) al art. 17 din Legea nr. 202/1998, celelalte alineate ce compun acest articol rămânând în vigoare. Or, potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 prevede, în prezent, faptul că „Rectificarea se face cu avizul prealabil al Consiliului Legislativ”. Prin urmare, criticile de neconstituţionale, referitoare tocmai la această lipsă de reglementare din cuprinsul art. 17 alin. (1), sunt neîntemeiate.

56. Cu privire la art. II din legea criticată, Curtea reţine că a fost modificat urmare a admiterii parţiale a solicitărilor cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui. Astfel, noul text cuprinde în plus, în urma reexaminării legii, sintagmele „În 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi” şi „Prin excepţie de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare”, răspunzându-se astfel observaţiilor din cererea de reexaminare, cu referire, pe de o parte, la incertitudinea momentului intrării în vigoare a legii (în forma iniţială, textul conţinea sintagma „până la aplicarea prevederilor prezentei legi”) şi, pe de altă parte, la lipsa de claritate şi previzibilitate a procedurii de numire a membrilor Consiliului de administraţie, aplicată prin raportare la regulile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 (în forma iniţială, legea nu cuprindea nicio excepţie expresă în acest sens).

57. În privinţa art. II, cererea de reexaminare adresată Parlamentului cuprinde, în plus faţă de criticile de mai sus, şi observaţii referitoare la nereglementarea situaţiei mandatelor în curs ale actualilor membri ai Consiliului de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, acestea nefiind, însă, însuşite în cursul procedurii de reexaminare a legii. Aceste critici se regăsesc şi în sesizarea de neconstituţionalitate, însă, deoarece Parlamentul nu a operat nicio modificare normativă în acest sens, care să constituie diferenţă specifică a legii în forma reexaminată faţă de forma sa iniţială, nu pot avea caracter admisibil în faţa Curţii Constituţionale.

58. De asemenea, acelaşi caracter inadmisibil îl au şi criticile referitoare la imposibilitatea substituirii Camerei Deputaţilor cu secretarul general al Camerei Deputaţilor în privinţa exercitării atribuţiilor specifice unei autorităţi tutelare şi a reprezentării acestuia din urmă cu propriul reprezentant în consiliul de administraţie. Aceasta deoarece aceste critici au fost formulate şi în faza cererii de reexaminare a legii, iar dispoziţiile legale vizate nu au fost modificate în consecinţă, astfel că nu se poate constata o diferenţă specifică ce ar putea constitui obiect al controlului de constituţionalitate.

59. Aşadar, în privinţa dispoziţiilor art. li din Legea pentru modificarea şt completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, Curtea reţine Că acestea nu pot fi analizate decât din perspectiva criticilor ce vizează sintagma „Prin excepţie de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice” cuprinsă în art. II alin. (1) teza a doua, celelalte critici având caracter inadmisibil, deoarece soluţiile legislative vizate de acestea nu au fost modificate în urma aceloraşi solicitări/critici formulate în cererea de reexaminare.

60. Criticile formulate în această privinţă se referă la nerespectarea standardelor de calitate a legii, din perspectiva clarităţii normei juridice, deoarece, prin formula utilizată de legiuitor pentru exceptare, în contextul art. II alin. (1) al legii examinate, nu se înţelege cu suficientă claritate dacă exceptarea se referă strict la numărul membrilor consiliului de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi dacă, astfel, rămân aplicabile toate celelalte reguli prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, sub aspectul respectării şi aplicării criteriilor de competenţă profesională şi a procedurii de numire/selecţie a celorlalţi membri Consiliului de administraţie, sau dacă, dimpotrivă, exceptarea instituită are drept consecinţă excluderea regiei autonome de la aplicarea tuturor regulilor privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

61. Dispoziţiile art. II din legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României au următorul conţinut: „Art. II. - (1) în 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor se numeşte Consiliul de administraţie al Regiei Autonome «Monitorul Oficial». Prin excepţie de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, Consiliul de administraţie este compus din 9 membri, dintre care unui este directorul general al Regiei Autonome «Monitorul Oficial» şi preşedinte al consiliului de administraţie.

(2) Din Consiliul de administraţie al Regiei Autonome «Monitorul Oficial» fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaţilor şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice

62. În privinţa administrării şi conducerii unei regii autonome sub aspectul consiliului său de administraţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 stabileşte, la art. 5, următoarele reguli: „(1) Regia autonomă este administrată de un consiliu de administraţie, format din 3-7 persoane.

(2) Consiliul de administraţie este constituit din:

a) un reprezentant din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, licenţiat în ştiinţe economice sau juridice şi cu experienţă în domeniul economic, contabilitate, de audit, financiar sau juridic de cel puţin 5 ani de la data obţinerii diplomei de studii superioare;

b) un reprezentant al autorităţii publice tutelare, cu experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul de activitate al regiei autonome şi/sau în activitatea de administrare de societăţi ori regii autonome;

c) 1-5 persoane cu experienţă în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăţi, inclusiv societăţi din sectorul privat. Aceste persoane nu pot fi funcţionari publici sau alte categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare sau al altor instituţii publice.

(3) Membrii consiliului de administraţie se numesc de autoritatea publică tutelară. În cazul reprezentantului Ministerului Finanţelor Publice, numirea se face la propunerea acestei instituţii.

(4) Majoritatea membrilor consiliului de administraţie este formată din administratori neexecutivi şi independenţi, în sensul art. 1382 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Desemnarea membrilor consiliului de administraţie va fi făcută în baza unei evaluări sau selecţii prealabile efectuate de o comisie organizată la nivelul autorităţii publice tutelare, iar în cazul reprezentantului Ministerului Finanţelor Publice de o comisie organizată la nivelul acestei instituţii. Pentru desemnarea reprezentantului autorităţii publice tutelare şi a celorlalţi 1-5 administratori, autoritatea publică tutelară poate decide ca în procesul de selecţie comisia să fie asistată sau ca selecţia Să fie efectuată de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate, în condiţiile legii.

(6) în cazul regiilor autonome cu un număr de peste 500 de angajaţi, selecţia este efectuată în mod obligatoriu de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate de autoritatea publică tutelară, în condiţiile legii.

(7) Criteriile de selecţie a administratorilor sunt stabilite, potrivit art. 3 alin. (4), de către comisiile sau, după caz, de expertul independent prevăzut la alin. (5) sila alin. (6), cu luarea în considerare a specificului şi complexităţii activităţii regiei autonome şi a cerinţelor din scrisoarea de aşteptări.

(8) Anunţul privind selecţia membrilor consiliului de administraţie se publică prin grija autorităţii publice tutelare cel puţin în două ziare economice şi/sau financiare cu largă răspândire şi, prin grija preşedintelui consiliului de administraţie, pe pagina de internet a întreprinderii publice. Acesta trebuie să includă condiţiile care trebuie întrunite de candidaţi şi criteriile de evaluare a acestora. Selecţia se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei.

(9) în cazul selecţiei realizate în condiţiile alin. (6), numirea administratorilor se realizează de către autoritatea publică tutelară la propunerea expertului independent, prin selectarea candidaţilor dintr-o listă scurtă, respectiv pe baza nominalizării efectuate de către Ministerul Finanţelor Publice pentru reprezentantul acestei instituţii.

(10) Lista membrilor consiliului de administraţie şi CV-ul fiecărui administrator se publică, prin grija preşedintelui consiliului de administraţie, pe pagina de internet a regiei autonome pe întreaga durată a mandatului acestora.”

63. Statutul de regie autonomă pe care îl are „Monitorul Oficial”, în calitate de entitate care asigură serviciul public constând în editarea publicaţiei oficiale a statutului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţie, de Legea nr. 202/1998 şi de alte acte normative, rezultă din art. 3 alin. (1) teza întâi al Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, în forma în prezent în vigoare: „(1) Editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă «Monitorul Oficial.»“ \n plus faţă de cele prevăzute în actuala formă a acestei legi cu privire la statutul Regiei Autonome „Monitorul Oficial, Curtea observă că, prin legea supusă controlului de constituţionalitate, sunt introduse, după alin. (1) al art. 1 din Legea nr. 202/1998, două noi alineate, de natură a clarifica statutul acestei entităţi, astfel: „(2) Regia Autonomă «Monitorul Oficial» se organizează ca regie autonomă, sub autoritatea Camerei Deputaţilor. (3) Regia Autonomă «Monitorul Oficial» este persoana juridică care desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară,9

64. În acelaşi timp, Curtea constată că obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 îl reprezintă regulile de guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice, iar Regia Autonomă „Monitorul Oficial” nu se află printre excepţiile expres prevăzute la art. 1 alin. (3) din acest act normativ. Totodată, prevederile art. II din legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României instituie o exceptare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie reclamând un grad ridicat de ambiguitate sub aspectul determinării regulilor ce urmează a fi aplicate în privinţa desemnării membrilor consiliului de administraţiei al regiei autonome menţionate.

65. Examinând comparativ conţinutul normativ al art. II din legea criticată şi cel al art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, Curtea reţine că, în mod expres, legiuitorul a prevăzut un număr diferit de membri ai consiliului de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, de 9, în loc de 3-7, stabilit prin ordonanţa menţionată. În plus, este prestabilită calitatea a 3 din cei 9 membri, astfel; directorul general al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” (care este şi preşedinte al consiliului de administraţie), un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaţilor şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice. La rândul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului prestabileşte calitatea a doar 2 dintre cei 3-7 membri ai consiliului de administraţiei ai unei regii autonome, dar şi condiţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească pentru numire, astfel: un reprezentant din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, licenţiat în ştiinţe economice sau juridice şi cu experienţă în domeniul economic, contabilitate, de audit, financiar sau juridic de cel puţin 5 ani de la data obţinerii diplomei de studii superioare şi un reprezentant al autorităţii publice tutelare, cu experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul de activitate al regiei autonome şi/sau în activitatea de administrare de societăţi ori regii autonome. În privinţa celorlalţi 1-5 membri ce completează consiliul de administraţie, ordonanţa de urgenţă impune condiţia experienţei în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăţi, inclusiv societăţi din sectorul privat, precum şi interdicţia de a fi funcţionari publici sau alte categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare sau al altor instituţii publice [art. 5 alin. (2)]. Totodată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 stabileşte că desemnarea membrilor consiliului de administraţie va fi făcută în baza unei evaluări sau selecţii prealabile efectuate de o comisie organizată la nivelul autorităţii publice tutelare, iar în cazul reprezentantului Ministerului Finanţelor Publice, de o comisie organizată la nivelul acestei instituţii, aceste comisii fiind îndrituite să stabilească criteriile de selecţie a administratorilor, cu luarea în considerare a specificului şi complexităţii activităţii regiei autonome şi a cerinţelor din scrisoarea de aşteptări [art. 5 alin. (5) şi (7)].

66. Având în vedere obiectul de reglementare şi conţinutul legislativ al celor două acte normative, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, cu deosebire prevederile art. II ale acesteia din urmă, Curtea constată că acestea se află într-un raport de derogare şi completare specific legii speciale faţă de legea generală. Cu alte cuvinte, acest raport este guvernat de regula tex specialis derogat legi generali, ceea ce înseamnă că excepţiile sunt cele prevăzute în legea specială şi sunt aplicate strict în ceea priveşte situaţiile expres determinate în aceasta, urmând ca legea generală - sau dreptul comun, lato sensu - Să se aplice tuturor celorlalte cazuri.

67. Aplicând această regulă de interpretare sistematică şi logico-juridică, instanţa de contencios constituţional constată că prevederile art. II din legea examinată nu încalcă exigenţele de calitate specifice normei juridice - claritate, previzibilitate, accesibilitate -, având în vedere faptul că acestea se referă, punctual, la un număr diferit al membrilor ce compun consiliul de administraţie al regiei autonome - 9, în loc de 3-7 -, precum şi la calitatea a 3 dintre aceştia. Prin urmare, înţelesul sintagmei „Prin excepţie de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice” este determinabil prin opera de interpretare coroborată şi aplicare a normelor legii generale - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 - la specificul legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, respectiv a conţinutului normativ al art. II din aceasta, care reglementează modalitatea de formare a consiliului de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”. Nefiind exceptate în mod expres prin actul normativ dedus controlului de constituţionalitate, celelalte reglementări din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 rămân aplicabile în continuare, în calitate de norme generale de drept comun în materia guvernării corporative a întreprinderilor publice, deci şi a regulilor de selecţie şi a criteriilor obligatorii la numirea celorlalţi membri ai consiliului de administraţie.

68. În privinţa modalităţii de numire a membrilor consiliului de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Curtea constată că art. II alin. (1) din legea examinată stabileşte, în calitate de lege specială, faptul că aceştia sunt numiţi prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 prevede că „Membrii consiliului de administraţie se numesc de autoritatea publică tutelară. În cazul reprezentantului Ministerului Finanţelor Publice, numirea se face la propunerea acestei instituţii.”Textul mai sus indicat nu instituie o veritabilă derogare de la normele generale în materia guvernării corporative a întreprinderilor publice, ci, mai degrabă, adaptează regula generală la specificul Legii nr. 202/1998,. În forma preconizată a intra în vigoare, având în vedere calitatea secretarului general al Camerei Deputaţilor de reprezentant al autorităţii publice tutelare.

69. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi*,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 8 şi ale art. II din legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la celelalte dispoziţii criticate din legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Claudia-Margareta Krupenschi

 


* Cu opinia separată a doamnei judecător Livia-Doina Stanciu, în sensul celei formulate la Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind trecerea unei părţi dintr-un bun imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi folosinţa gratuită a Arhiepiscopiei Târgoviştei

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată, precum şi al art. 867 alin. (1), art. 868 alin. (1), art. 869 şi art. 874 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă modificarea descrierii tehnice a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa, potrivit anexei nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă trecerea unei părţi din bunul imobil prevăzut la art. 1 din administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi folosinţa gratuită a Arhiepiscopiei Târgoviştei, potrivit anexei nr. 2.

Art. 3. - Se aprobă darea în folosinţa gratuită a Arhiepiscopiei Târgoviştei, pe termen limitat, de 49 de ani, a părţii din imobil prevăzute la art. 2, în vederea desfăşurării unei activităţi specifice cu caracter de continuitate.

Art. 4. - Predarea-preluarea părţii din imobil transmise potrivit prevederilor art. 2 se face pe bâză de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 5. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Secretariatul de Stat pentru Culte şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-va lori că, iar Secretariatul General al Guvernului, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

Art. 6. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

Secretariatul de Stat pentru Culte

Victor Opaschi,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 498.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunului imobil aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa pentru care se modifică descrierea tehnică

 

Nr. MFP

Codul de clasificare

Denumirea

Descrierea tehnică

Adresa

Valoarea de inventar (lei)

1

2

3

4

5

6

147.558

8.29.08

Centrul Local Pucioasa

S c. = 184 mp

S d. = 217 mp

S teren = 2.255 mp

S curte = 2.064 mp

Regim de înălţime P+M C.F. nr. 70761

şi

C.F. nr. 70285 Pucioasa

România,

judeţul Dâmboviţa,

oraşul Pucioasa,

Str. Republicii nr. 139

936.943

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale părţii din Imobil care se transmite din administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi folosinţa gratuită a Arhiepiscopiei Târgoviştei

 

Nr. MFP

Codul de clasificare

Persoana juridică de la care se transmite o parte din imobil

Persoana juridică la care se transmite o parte din imobil

Caracteristicile tehnice ale părţii din imobil care se transmite

Adresa

Valoarea de inventar (lei)

1

2

3

4

5

6

7

147558

(Parţial)

8.29.08

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa

CIF 20853223

Secretariatul de Stat pentru Culte

CIF 26429279

S teren = 903 mp

C.F. nr. 70285 Pucioasa

România,

judeţul Dâmboviţa,

oraşul Pucioasa,

Str. Republicii nr. 139

11.248

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi transmiterea unor imobile proprietate publică a statului din administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale - Universitatea din Craiova în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţie „Varianta de ocolire a municipiului Caracal”

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - În anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, la numărul M.F. 107715 se modifică caracteristicile tehnice şi denumirea, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art. II. - (1) Se aprobă transmiterea unor imobile, în suprafaţă totală de 615 mp, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale - Universitatea din Craiova în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţie „Varianta de ocolire a municipiului Caracal”, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Imobilele identificate potrivit alin. (1) nu pot primi altă destinaţie.

Art. III. - Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. II alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. IV. - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Transporturilor, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, vor opera modificările corespunzătoare în anexele nr. 8 şi 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. V. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 5 iulie 2018.

Nr. 500.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilelor care îşi schimbă descrierea tehnică şi denumirea

 

Ordonator principal de credite

Ministerul Educaţiei Naţionale

13729380

Grupa 8 (bunuri aflate în patrimoniul public)

 

 

Elemente de identificare

 

 

Nr. crt.

Nr. M.F.

Codul de clasificaţie

Persoana juridică care administrează imobilul

Denumirea

Descrierea tehnică

1

107715

8.05.03

Ministerul Educaţiei Naţionale CUI 13729380, Universitatea din Craiova CUI 4553380

Terenuri agricole destinate cercetării ştiinţifice, producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi creşterii animalelor de rasă

Suprafaţa totală 25.868.777 mp: suprafaţă teren 117.574 mp - CF nr. 50079, nr. cad. 181; suprafaţă teren 224.921 mp - CF nr. 51927, nr. cad. 2372; suprafaţă teren 216.690 mp - CF nr. 51928, nr. cad. 2373; suprafaţă teren 505.059 mp - CF nr. 51922, nr. cad. 2388; suprafaţă teren 1.175.350 mp - CF nr. 51916, nr. cad. 2393; suprafaţă teren 118.537 mp - CF nr. 51911, nr. cad. 2379, suprafaţă teren 179.996 mp - CF nr. 51906. nr. cad. 2371; suprafaţă teren 1.012.438 mp - CF nr. 51905, nr. cad. 2377; suprafaţă teren 898.163 mp - CF nr. 51344. nr. cad. 51344; suprafaţă teren 5.675 mp - CF nr. 53907, nr. cad. 53907; suprafaţă teren 252.063 mp - CF nr. 51915, nr. cad. 2390; suprafaţă teren 412.428 mp - CF nr. 51910, nr. cad. 2385; suprafaţă teren 48.536 mp, CF nr. 51904, nr. cad. 51904; suprafaţă teren 139.897 mp - CF nr. 54913, nr. cad. 54193; suprafaţă teren 16.043 mp - CF nr. 53908, nr. cad. 53908; suprafaţă teren 305.939 mp - CF nr. 50083, nr. cad. 193; suprafaţă teren 638.099 mp - CF nr. 50078, nr. cad. 183; suprafaţă teren 536.556 mp - CF nr. 50088, nr. cad. 189; suprafaţă teren 434.823 mp - CF nr. 50089, nr. cad. 192; suprafaţă teren 171.286 mp - CF nr. 50084, nr. cad. 186; suprafaţă teren 420.021 mp - CF nr. 50075, nr. cad, 188; suprafaţă teren 87.986 mp - CF nr. 51342, nr. cad. 51342; suprafaţă teren 167.967 mp - CF nr. 51941, nr. cad. 51941; suprafaţă teren 80.491 mp - CF nr. 51907, nr. cad. 2380; suprafaţă teren 487.149 mp - CF nr. 51912, nr. cad. 2389; suprafaţă teren 508.604 mp - CF nr. 51917, nr. cad. 2381; suprafaţă teren 119.585 mp - CF nr. 51923, nr. cad. 2396; suprafaţă teren 1.612.852 mp - CF nr. 51932, nr. cad. 2392; suprafaţă teren 125.212 mp - CF nr. 51926, nr. cad. 239; suprafaţă teren 1.025.226 mp - CF nr. 51921, nr. cad. 2383; suprafaţă teren 849.741 mp - CF nr. 51920, nr. cad. 2367; suprafaţă teren 264.599 mp - CF nr. 51902, nr. cad. 2387; suprafaţă teren 271.396 mp - CF nr. 51909, nr. cad. 2386; suprafaţă teren 97.596 mp - CF nr. 51914, nr. cad. 2394; suprafaţă teren 7.686 mp - CF nr. 51929 nr. cad. 2395; suprafaţă teren 1.055.517 mp - CF nr. 51343, nr. cad. 51343; suprafaţă teren 1.007.949 mp - CF nr. 51925, nr. cad. 2384; suprafaţă teren 91.874 mp - CF nr. 50085, nr. cad, 179; suprafaţă teren 295.842 mp - CF nr. 50090, nr. cad. 178; suprafaţă teren 90.922 mp - CF nr. 50080, nr. cad, 184, suprafaţă teren 1.982.570 mp - CF nr. 51919, nr. cad. 2368; suprafaţă teren 513.249 mp - CF nr. 51918, nr. cad. 2391; suprafaţă teren 162.937 mp - CF nr. 51913, nr. cad. 2364; suprafaţă teren 1.317.072 mp - CF nr. 51908, nr. cad. 2370; suprafaţă teren 1.146.309 mp - CF nr. 51481, nr. cad. 51481; suprafaţă teren 246.361 mp - CF nr. 54210, nr. cad. 54210; suprafaţă teren 60.332 mp - CF nr. 50087, nr. cad. 180; suprafaţă teren 519.011 mp - CF nr. 50077, nr. cad. 187; suprafaţă teren 135.766 mp - CF nr. 50082, nr. cad. 182; suprafaţă teren 1.015.837 mp - CF nr. 51931, nr. cad. 2375; suprafaţă teren 394.543 mp - CF nr. 50086, nr. cad. 190; suprafaţă teren 588.597 mp - CF nr. 50081, nr. cad. 185; suprafaţă teren 317.362 mp - CF nr. 51930, nr. cad. 2369; suprafaţă teren 580.687 mp - CF nr. 50076, nr. cad. 191; suprafaţă teren 349.595 mp - CF nr. 51924, nr. cad. 2366. Pentru terenul în suprafaţă de 460.261 mp nu a fost emisă cartea funciară, urmând ca Universitatea să dispună măsurile necesare în acest sens.

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a unor imobile în suprafaţă totală de 615 mp, aflate în domeniul public al statului, care se dau în administrarea Ministerului Transporturilor din administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale - Universitatea din Craiova, în vederea finalizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţie „Varianta de ocolire a municipiului Caracal”

 

Nr. MFP

Denumirea bunului

Locul unde este situat terenul care se dă în administrare

Caracteristicile tehnice

Valoarea de inventar - lei -

Persoana juridică de la care se dă în administrare terenul

Persoana juridică la care se dă în administrare terenul

Cod de clasificaţie

107715

(parţial)

Teren extravilan

Str. Vasile Alecsandri nr. 106, municipiul Caracal,

judeţul Olt

Teren în suprafaţă totală de 615 mp, din care:

- suprafaţa: 601 mp, tarla 100/1/TRUP II LOT 1, număr cadastral 51904, număr carte funciară 51904;

- suprafaţa: 14 mp, tarla 119/P187A, număr cadastral 51342, număr carte funciară 51342.

542,48

Ministerul Educaţiei Naţionale

(CUI 13729380) - Universitatea din Craiova

(CUI 4553380)

Ministerul Transporturilor (CU113633330) - Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. (CU116054368)

8.05.03