MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 625         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 19 iulie 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracţiunea de spălare a banilor

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

69. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

 

70. - Ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind imobilul „Sala Palatului” şi pentru modificarea unor acte normative

 

71. - Ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului de administrare, de către organele fiscale de la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti, a obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, de la data de 1 august 2018 la data de 1 noiembrie 2018

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

237. - Decizie privind eliberarea doamnei Maria Magdalena Grigore din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor

 

238. - Decizie privind numirea doamnei Maria Magdalena Grigore în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe

 

239. - Decizie privind numirea domnului Ovidiu Marcel Sîrbu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor

 

240. - Decizie privind numirea domnului Sorin-Valeriu Naş în funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

 

241. - Decizie pentru eliberarea domnului Victor Stelian Fedorca din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

242. - Decizie privind numirea domnului Victor Stelian Fedorca în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 418

din 19 iunie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracţiunea de spălare a banilor

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Mureş - Secţia penală în dosarele nr. 2.100/102/2013 şi nr. 5.873/102/2013, care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 887D/2017 şi nr. 888D/2017.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 martie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea Constituţională a conexat cele două dosare, conform art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 19 aprilie 2018. Ulterior, în mod succesiv, pentru aceleaşi motive, Curtea a amânat pronunţarea pentru datele de 26 aprilie 2018, 31 mai 2018 şi 19 iunie 2018, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierile din 17 februarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 2.100/102/2013 şi nr. 5.873/102/2013, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, excepţie invocată, din oficiu, de Tribunalul Mureş - Secţia penală într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei inculpaţilor sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002, printre care şi infracţiunea de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din actul normativ anterior menţionat.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că norma penală de la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 are un caracter general şi ambiguu, neindicând, în mod clar şi de o manieră concretă, în ce constă conduita incriminată, respectiv care este sfera de cuprindere a sintagmei „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni* Pentru aceste motive se arată că textul criticat este lipsit de previzibilitate, având ca rezultat ducerea în derizoriu a infracţiunii analizate, întrucât orice deţinere sau folosire, a oricăror bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea unor infracţiuni, ar putea forma conţinutul constitutiv al acesteia. Cu titlu exemplificativ se arată că, potrivit textului criticat, folosirea unei sume de bani furate pentru achiziţionarea de alimente constituie infracţiunea de spălare de bani. Se susţine că infracţiunea de spălare de bani este o infracţiune gravă, care are ca scop sancţionarea criminalităţii financiare cu un înalt grad de specializare, care a fost introdusă în legislaţia naţională pentru a preveni şi sancţiona activităţi ilicite complexe, respectiv crearea unor circuite infracţionale de amploare, prin manevre ascunse, care, de cele mai multe ori, nu permit identificarea infracţiunii în legătură cu care au fost concepute sau tragerea la răspundere penală a autorilor acesteia, în opinia instanţei, comportamentul infracţional pedepsit prin norma de incriminare criticată trebuie să aibă un caracter specific domeniului reglementat, din acesta trebuind să rezulte, cu claritate, intenţia de a disimula sau favoriza disimularea provenienţei bunului deţinut. Se susţine că prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 au ca rezultat o supraincriminare a tuturor faptelor penale producătoare de prejudicii materiale urmate de normala utilizare a produsului infracţional de către autorul infracţiunii sau de către o altă persoană. Se susţine că infracţiunea de spălare de bani trebuie să aibă o componentă dolosivă, de deghizare, de încercare de pierdere a urmei provenienţei ilicite a bunurilor. Se conchide că textul criticat nu îndeplineşte condiţiile de calitate a legii, în general, şi a legii penale, în special, arătându-se, totodată, că, în aceste condiţii, infracţiunea de spălare de bani este greu de diferenţiat de cea de tăinuire, prevăzută la art. 270 alin. (1) din Codul penal.

5. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

6. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, anterior republicării Legii nr. 656/2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, când norma de incriminare analizată se regăsea la art. 23 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege. Sunt invocate, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 517 din 9 aprilie 2009 şi nr. 856 din 24 iunie 2010, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată, apreciindu-se că soluţiile şi considerentele acestora sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. De asemenea, se face trimitere la Decizia nr. 379 din 7 iunie 2016, paragraful 22.

7. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 sunt constituţionale. Se arată că textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 379 din 7 iunie 2016.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, care au următorul cuprins: „Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani: [...] dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.1

11. Anterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 au făcut obiectul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, respectiv dacă acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, (schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea şi dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Prin decizia anterior menţionată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 25 august 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, printre altele, că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile. Aşa fiind, la data sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevederile art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 erau aplicabile în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 anterior menţionată.

12. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unşi hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, respectiv dacă acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, (schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea şi dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a Infracţiunii de spălare a banilor.

13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la statul român, art. 11 alin. (1) şi alin. (2) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ârt. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepsei, precum şi prevederilor art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi la legalitatea incriminării şi a pedepsei.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 379 din 7 Iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 25 iulie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prin decizia anterior menţionată, Curtea a reţinut că termenul de „infracţiune” este folosit de legiuitor generic, pentru a acoperi multitudinea de „infracţiuni bază” din care pot proveni bunurile. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că „faptul că infracţiunea se poate comite în diferite modalităţi, nu este de natură a afecta prezumţia de constituţionalitate a art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, fiind unanim acceptată cu caracter axiomatic teza interdicţiei dobândirii, deţinerii sau folosirii de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Împrejurarea că infracţiunea criticată ar fi uşor confundată cu cea de tăinuire, reglementată de art. 270 din Codul penal, nu conferă caracter neconstituţional primei, deoarece interpretarea şi aplicarea în concret a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de judecată, cu atât mai mult cu cât diferenţa esenţială dintre spălarea de bani şi tăinuire este că, la dobândirea unui bun în cazul infracţiunii de spălare a banilor, fondurile provin din operaţiuni ilicite, ce au ca scop ascunderea banilor negri, pe când la tăinuire dobândirea bunurilor se face numai cu bani albi.” Prin decizia mai sus invocată, Curtea nu s-a pronunţat însă cu privire la problema subiectului activ al infracţiunii de spălare a banilor prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

15. Pentru înţelegerea cadrului normativ al reglementării domeniului infracţional al spălării banilor în România, Curtea reţine că Legea nr. 656/2002, în forma sa republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit menţiunilor din finalul ei, transpune în legislaţia internă prevederi ale Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2005/60/CE din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 309 din 25 noiembrie 2005. Directiva 2005/60/CE din 26 octombrie 2005 are ca obiect şi ca domeniu de aplicare infracţiuni de spălare a banilor, săvârşite cu intenţie, prevăzând, printre altele, la art. 29 alin. (2) lit. c), că achiziţia, deţinerea sau utilizarea de bunuri, cunoscând, la data primirii lor, că acestea provin dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la astfel de activităţi, constituie infracţiunea de spălare a banilor. Astfel, directiva anterior menţionată reglementează, într-o manieră similară, infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 Aceeaşi directivă face trimitere, în preambulul său, la  „fluxurile masive de bani murdari” (considerentul 1), despre care arată că pot prejudicia stabilitatea şi reputaţia sectorului financiar şi ameninţa piaţa unică, precum şi faptul că „terorismul zdruncină înseşi temeliile societăţii (considerentul 2), motiv pentru care, pe lângă abordarea bazată pe dreptul penal, se impune a fi făcut un efort în materie de prevenţie, în domeniul sistemelor financiare. Referitor la acestea din urmă, în acelaşi preambul se menţionează că „soliditatea, integritatea şi stabilitatea instituţiilor de credit şi financiare şi încrederea în sistemul financiar în ansamblu ar putea fi puse grav în pericol de eforturile infractorilor şi ale complicilor acestora fie de a disimula originea produselor infracţiunii, fie de a canaliza fonduri legale sau ilegale în scopuri teroriste” (considerentul 2), statuând că, pentru a evita adoptarea de către statele membre a unor măsuri de protejare a sistemelor lor financiare care ar putea fi incompatibile cu funcţionarea pieţei interne, cu normele statului de drept şi cu ordinea publica din Comunitate, este necesară o acţiune comunitară în acest domeniu. În acest fel, Directiva 2005/60/CE din 26 octombrie 2005 delimitează domeniul său de aplicare la infracţiuni de spălare a banilor ce au, de principiu, ca obiect material sume mari de bani, de natură a afecta activitatea instituţiilor financiare, susceptibile de a fi utilizate în scopul finanţării terorismului.

16. Ulterior transpunerii ei prin Legea nr. 656/2002, Directiva 2005/60/CE din 26 octombrie 2005 a fost abrogată, prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2015/849 din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 141 din 5 iunie 2015. Aceasta, la rândul său, prevede, la art. 1 alin. (3) lit. c), ca infracţiune de spălare a banilor, dobândirea, deţinerea sau utilizarea de bunuri, cunoscând, la data primirii lor; că acestea provin dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate. În acest fel, şi Directiva 2015/849 din 20 mai 2015 prevede o infracţiune de spălare a banilor corespunzătoare celei reglementate la art. 29 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 656/2002, De asemenea, în preambulul său, directiva analizată arată că „a fost elaborată în scopul prevenirii operaţiunilor de spălare a banilor de mari dimensiuni” (considerentul 1) ce pot deteriora integritatea, stabilitatea şi reputaţia sectorului financiar şi pot ameninţa piaţa internă a Uniunii, precum şi dezvoltarea internaţională. Prin acelaşi preambul se reţine că spălarea de bani, finanţarea terorismului şi criminalitatea organizată rămân probleme semnificative care ar trebui abordate la nivelul Uniunii şi că spălarea banilor şi finanţarea terorismului se produc deseori în context internaţional (considerentul 4), motiv pentru care măsurile adoptate numai la nivel naţional sau chiar la nivelul Uniunii, fără coordonarea şi cooperarea internaţională, ar avea efecte foarte limitate. Pentru aceste motive se arată că acţiunea Uniunii ar trebui să ţină seama, în continuare, în mod special de recomandările Grupului de Acţiune Financiară Internaţională (GAFI) şi de instrumentele altor organisme internaţionale active în lupta împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului.

17. Distinct de cele două acte europene mai sus invocate, România este parte la Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului (denumită în continuare Convenţia de la Varşovia). adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, pe care a ratificat-o prin Legea nr. 420/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 4 decembrie 2006. Convenţia de la Varşovia defineşte, la art. 1 lit. a) şi b), noţiunea de „produs”ca fiind orice avantaj economic, derivat sau obţinut direct ori indirect din infracţiuni şi care poate consta într-un bun de orice natură, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum şi în acte juridice sau documente atestând un titlu ori un drept cu privire la un bun. De asemenea, acelaşi art. 1 mai sus menţionat arată că prin „infracţiune predicat”se înţelege orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni de spălare a banilor, dintre cele reglementate la art. 9 din Convenţia de la Varşovia. Printre aceste infracţiuni, art. 9 anterior referit reglementează ca fiind infracţiune de spălare a banilor faptele de achiziţionare, deţinere sau folosire a bunurilor despre care cel care le achiziţionează, le deţine sau le foloseşte ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse, săvârşite cu Intenţie, definind, astfel, o infracţiune de spălare a banilor similară celei prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. Spre deosebire de reglementarea infracţiunilor de spălare a banilor din cuprinsul Legii nr. 656/2002, dispoziţiile art. 9 paragraful 4 din Convenţia de la Varşovia prevăd  condiţia aplicabilităţii dispoziţiilor paragrafului 1 ale aceluiaşi art. 9, ce reglementează infracţiunile de spălare a banilor, doar în cazul infracţiunilor predicat prevăzute în anexa la Convenţia de la Varşovia. În anexa anterior precizată sunt enumerate, în mod exhaustiv, infracţiunile din care pot proveni produsele ce constituie obiectul material al infracţiunilor de spălare a banilor, reglementate prin Convenţia de la Varşovia, respectiv: participarea la un grup criminal organizat, terorismul, inclusiv finanţarea terorismului, traficul de persoane şi migraţia ilegală, exploatarea sexuală, inclusiv exploatarea sexuală a minorilor, traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope, traficul ilicit cu arme, traficul ilicit cu bunuri furate şi alte bunuri, corupţia şi darea de mită, înşelăciunea, contrafacerea de monedă, contrafacerea de produse, infracţiuni împotriva mediului înconjurător, omorul, vătămarea corporală gravă, răpirea, reţinerea ilegală şi luarea de ostatici, tâlhăria sau furtul, contrabanda, şantajul, falsificarea, pirateria şi restricţionarea comerţului şi manipularea pieţei.

18. Cu privire la infracţiunea analizată, din jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, Curtea reţine Decizia nr. 147/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a statuat, printre altele, că infracţiunea de spălare a banilor, precum şi infracţiunile de tăinuire şi favorizare a infractorului „sunt infracţiuni distincte de infracţiunile prin care s-a obţinut produsul infracţiunii. Caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor reiese din împrejurarea că ea derivă dintr-o altă infracţiune care este situaţia premisă. Deci, subiectul activ al celor două infracţiuni nu poate fi una şi aceeaşi persoană”. De asemenea, referitor la aceeaşi infracţiune, înalte Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a pronunţat Decizia nr. 836/2013, prin care a statuat că infracţiunea prevăzută la art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 [actualul art. 29 alin. (1) lit. c)] din Legea nr. 656/2002] „presupune, ca situaţie premisă, existenţa unei alte infracţiuni şi anume aceea din care provine bunul. Totodată, participantul la infracţiunea principală nu poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor deoarece e/ a devenit deţinător al bunului prin comiterea faptei principale. În caz contrar, s-ar încălca principiul ne bis în idem, conform căruia o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru aceeaşi faptă numai o singură dată.”

19. Ulterior deciziilor anterior invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, mai sus menţionată, prin care a stabilit următoarele: „1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea, sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor. 2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile. 3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile.” Prin urmare, la pct. 2 al dispozitivului Deciziei nr. 16 din 8 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, sunt incriminate şi faptele de „autospălare a banilor”, fără a distinge între modalităţi normative din cuprinsul prevederilor legale anterior menţionate.

20. Pentru a pronunţa această soluţie, referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, din punct de vedere teoretic, soluţia juridică potrivit căreia subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile este şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani nu este interzisă de lege. S-a constatat în acest sens că, în scopul punerii în practică sau al aplicării măsurilor ce se dovedesc necesare pentru sancţionarea în dreptul intern a faptelor ce constituie spălare de bani, Convenţia de la Varşovia stipulează, la art. 9 paragraful 2 Ut. a), că „se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat” S-a arătat, însă, că, la momentul aderării la Convenţia de la Varşovia, statul român nu a exprimat nicio rezervă. Cum nici în Legea nr. 656/2002 nu există vreo dispoziţie care să împiedice reţinerea în sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile şi a infracţiunii de spălare de bani, rezultă că, din punct de vedere teoretic, un asemenea concurs de infracţiuni este posibil. Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat însă că „infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate. S-a arătat, totodată, că revine organelor judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o unică infracţiune,

21. Tot prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, mai sus invocată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut şi opiniile unor specialişti în drept penal. Astfel, în legătură cu subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor s-a susţinut că, în principiu, în lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, inclusiv autorul infracţiunii din care provin bunurile, cu unele excepţii care exclud posibilitatea ca autorul infracţiunii din care provin bunurile să fie şi autor al infracţiunii de spălare a banilor. Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în modalitatea faptică de săvârşire prin schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, nu poate fi comisă de autorul infracţiunii din care provin bunurile, deoarece acesta nu se poate autofavoriza. Infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, constând în dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, nu poate fi comisă de autorul infracţiunii din care provin bunurile deoarece ar însemna o încălcare a principiului ne bis în idem. S-a arătat în acest sens că autorul infracţiunii premisă dobândeşte, deţine sau foloseşte bunurile provenite din infracţiunea săvârşită în starea în care le-a dobândit, ele fiind „fructul infracţiunii”. Or pentru aceeaşi faptă nu poate fi pedepsit de două ori, altfel ar însemna că în chiar momentul săvârşirii infracţiunii de furt, înşelăciune etc., el comite prin dobândire şi infracţiunea de spălare a banilor, ceea ce, evident, este absurd. S-a reţinut, de asemenea, că acţiunile de spălare a banilor sunt acţiuni posterioare comiterii infracţiunii din care provin bunurile (infracţiune predicat, infracţiune premisă), or, dacă dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri se săvârşeşte fără a ascunde sau disimula ori transforma bunurile provenite din infracţiune, nu existe intenţia de a le da acestora aparenţa de dobândire legală, caracteristică infracţiunilor de spălare a banilor.

22. Curtea constată că şi sub aspect doctrinar au fost exprimate opinii în sensul imposibilităţii reţinerii infracţiunii de spălare a banilor, în varianta prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile, argumentele vizând, pe de o parte, imposibilitatea logică a săvârşirii celor două infracţiuni (a infracţiunii predicat şi a celei de spălare a banilor) de către acelaşi subiect activ, iar, pe de altă parte, încălcarea principiului ne bis în idem, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţia pronunţată, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, atunci când a stabilit că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu a distins între modalităţile normative alternative ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şl, respectiv, c) din Legea nr. 656/2002. Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei anterior menţionate a fost exprimată o distincţie referitoare la varianta normativă reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, arătându-se că, în ipoteza săvârşirii faptelor de spălare a banilor şi a infracţiunii din care aceştia provin de către acelaşi subiect activ, organele judiciare sunt chemate să aprecieze, în fiecare situaţie în parte, dacă infracţiunea de spălare a banilor este suficient de bine individualizată faţă de infracţiunea predicat şi dacă se Impune reţinerea unul concurs de infracţiuni sau a unei infracţiuni unice.

23. Având în vedere considerentele mai sus invocate. Curtea reţine că se impune ca instanţa de contencios constituţional să verifice dacă dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la ipoteza săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor de către subiectul activ al infracţiunii predicat respectă exigenţele art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie. Pentru a evalua constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, din perspectiva interpretării date acestora prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016, Curtea va analiza, raportat la ipoteza dată, modul în care a fost structurat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor în acest sens, Curtea reţine că fiecare element de tipicitate al infracţiunii reprezintă o componentă a unei norme juridice de drept penal substanţial, astfel încât aceste elemente, în sine, trebuie să respecte exigenţele dispoziţiilor constituţionale anterior menţionate. În caz contrar, neconstituţionalitatea acestor elemente, intrinseci şi inerente conţinutului infracţiunii, determină neconstituţionalitatea, totală sau parţială, a normei de incriminare analizate.

24. Curtea reţine că autorul sau coautorul infracţiunii principale, complicele ori instigatorul la infracţiunea principală (delictum principale - din care provin banii murdari) nu poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor (delictum subsequens). S-a arătat, totodată, că expresia „cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni”, existentă în cuprinsul normei de incriminare, este folosită de legiuitor pentru a exclude din sfera subiecţilor activi persoanele implicate în comiterea infracţiunii din care provin bunurile şi, de asemenea, că legiuitorul foloseşte o exprimare asemănătoare şi în cazul infracţiunii de tăinuire şi nimeni nu a susţinut că persoana care a săvârşit infracţiunea din care provine bunul tăinuit poate fi subiect activ al infracţiunii de tăinuire. În acelaşi sens s-a reţinut că se încalcă principiul ne bis în idem prin reţinerea în concurs ideal a infracţiunii din care rezultă banii supuşi spălării şi a infracţiunii de spălare a banilor în varianta normativă prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 atunci când autorul spălării banilor dobândeşte bunuri provenind din săvârşirea de infracţiuni.

25. Analizând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, Curtea constată că varianta normativă prevăzută la alin. (1) lit. a) constă în fapte de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul ajutării persoanei care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; varianta normativă reglementată la alin, (1) lit. b) constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; iar varianta infracţională prevăzută la alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege constă în dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

26. Dacă primele două modalităţi normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, corespund scopului reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acţiunilor de ascundere şi disimulare a provenienţei unor bunuri care provin din săvârşirea de infracţiuni, cea de-a treia variantă normativă, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, constând în dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, nu vizează, în mod direct, scopul ascunderii provenienţei bunurilor despre care autorul Infracţiunii cunoaşte că provin din săvârşirea de Infracţiuni. De asemenea, analiza aceloraşi modalităţi normative conduce la concluzia că faptele de schimbare sau transfer de bunuri şi cele de ascundere sau disimulare sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracţiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte de cele care formează elementul material al infracţiunii predicat. Aceste acţiuni pot fi săvârşite de acelaşi subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracţiunii predicat. Prin urmare, o asemenea reglementare, în privinţa elementului material al infracţiunii, nu ridică probleme din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie.

27. Spre deosebire de acestea, dobândirea sau deţinerea, ce constituie două dintre modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin 1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, sunt, în realitate, situaţii de fapt rezultate, în mod inevitabil, din comiterea infracţiunii din care provin bunurile dobândite sau deţinute, şi nu acţiuni separate, de sine stătătoare, care să poată fi săvârşite de autorul infracţiunii predicat la un moment ulterior consumării acesteia, pe baza unei rezoluţii infracţionale distincte. Aşa fiind, prin natura lor, dobândirea şi deţinerea bunurilor provenite din săvârşirea unor infracţiuni, de către subiectul activ al infracţiunilor în cauză, nu pot fi disociate de infracţiunile predicat şi, prin urmare, nu pot fi analizate ca infracţiuni separate

28. La rândul său, modalitatea alternativă ce constă în folosirea bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, de către subiectul activ al infracţiunii în cauză, este o acţiune care poate fi realizată ulterior momentului consumării infracţiunii predicat, potrivit unei rezoluţii infracţionale distincte, însă, prin natura sa, activitatea de folosire a unor bunuri de către persoana care a săvârşit o faptă prevăzuta de legea penală, în scopul obţinerii acestor bunuri, este o activitate mai degrabă firească, ce nu presupune, în sine, existenţa unei noi rezoluţii infracţionale. Aceasta, întrucât, în mod logic, de regulă, dobândirea licită sau ilicită a unor bunuri se face în vederea folosirii lor. Prin urmare, simpla folosire a bunurilor rezultate din comiterea unei infracţiuni de către subiectul activ al infracţiunii săvârşite nu corespunde de plano scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de a disimula provenienţa bunurilor obţinute din infracţiuni. Dacă însă această „folosire a bunurilor presupune activităţi de schimbare sau transfer al bunurilor în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite, atunci se realizează elementele de tipicitate ale variantelor normative de la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

29. Aşa fiind, reţinerea, ca infracţiune distinctă, respectiv infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, a oricăreia dintre faptele de dobândire, deţinere şi, respectiv, folosire de bunuri care provin din săvârşirea unor infracţiuni, în sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile, implică tragerea acestuia la răspundere penală, de două ori, pentru săvârşirea aceloraşi fapte.

30. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 sunt vădit excesive în privinţa primelor două modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii reglementate prin textul criticat, fiind, astfel, contrare prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, şi, respectiv, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate,în privinţa celei de-a treia modalităţi alternative a elementului material al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, aspecte ce contravin atât dispoziţiilor art. 1 alin. (5), cât şi celor ale art. 23 alin. (12) din Constituţie. Configurarea elementului material al infracţiunii antereferite,în modalitatea descrisă, este de natură a determina angajarea, în mod disproporţionat, a răspunderii penale a inculpatului pentru comiterea aceleiaşi fapte. În acest sens, Curtea reţine că, pentru a fi conformă cu dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie, incriminarea unor fapte prin norme juridice de drept penal trebuie să respecte principiul proporţionalităţii incriminării, potrivit căruia respectiva incriminare trebuie să fie strict necesară obiectivului urmărit de legiuitor, iar intruziunea ce vizează drepturile fundamentale restrânse prin aplicarea normei incriminatoare să fie justificată prin raportare la protecţia juridică asigurată prin reglementarea acelei infracţiuni. Curtea constată însă că incriminarea faptelor de spălare a banilor, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, nu corespunde criteriilor anterior menţionate, fiind în mod vădit contrară principiului proporţionalităţii incriminării, întrucât obiectivul urmărit de legiuitor, şi anume asigurarea protecţiei dreptului de proprietate, este garantat prin infracţiunea predicat, nefiind necesară o incriminare suplimentară a faptei ilicite. Aşa fiind, Curtea reţine că textul criticat contravine principiului legalităţii incriminării, astfel cum acesta este prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituţie, întrucât are ca efect o dublă tragere la răspundere penală a subiectului activ al infracţiunii pentru faptele ce constituie primele două modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii reglementate prin textul criticat şi, respectiv, ar putea avea efectul anterior precizat, în cazul faptei ce constituie cea de-a treia modalitate alternativă a elementului material al aceleiaşi infracţiuni. De altfel, în acelaşi sens, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 33, Curtea a reţinut că legiuitorul nu are competenţa constituţională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze infracţiuni într-o manieră care să consacre o disproporţie vădită între importanţa valorii sociale care trebuie ocrotită şi cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge Sa nesocotirea acesteia din urmă.

31. Prin urmare, reglementarea infracţiunii prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 îndeplineşte cerinţele de claritate şi coerenţă logica doar în condiţiile în care autorul acestei infracţiuni este diferit de autorul infracţiunii predicat. Practic, incriminarea analizată vizează o tăinuire, iar tăinuirea poate fi comisă doar de o persoană diferită de autorul infracţiunii din care provin bunurile tăinuite.

32. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al infracţiunilor în chiar cuprinsul normei legale sau acesta trebuie să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang legal cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii. Potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, s-a reţinut că legiuitorul nu trebuie să îşi respecte numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii, o asemenea situaţie putând determina o lipsă de previzibilitate a respectivului text, contrară exigenţelor constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv la condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, paragrafele 21 şi 22, şi Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 24 şi 25). Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă şi să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul şi că norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform şi să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34).

33. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), impune definirea, în mod clar, prin lege, a infracţiunilor şi pedepselor aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de „drept” folosită la art. 7 corespunde celei de „lege” care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42,Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este în special cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (hotărârile pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).

34. Or, prin raportare la jurisprudenţa mai sus analizată, dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016, încalcă cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, ce rezultă din principiul statului de drept, impuse de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), dar şi principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi la art. 7 din Convenţie.

35. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ârt. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât textul criticat conţine o normă de drept penal substanţial, iar dreptul la un proces echitabil poate fi asigurat doar prin dispoziţii legale specifice dreptului procesual penal.

36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tribunalul Mureş - Secţia penală, din oficiu, în dosarele nr. 2.100/102/2013 şi nr. 5.873/102/2013 şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Mureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 iunie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

 

În considerarea faptului că România a ratificat Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, s-a identificat nevoia de consolidare a unui cadru unic şi obiectiv de asigurare a măsurilor de egalizare a şanselor şi de respectare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi care presupun în mod deosebit eliminarea barierelor ca proces continuu, pentru că orice obstacol poate întârzia sau limita integrarea socială şi participarea,

ţinând cont de necesitatea unei mai bune administrări şi monitorizări a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi se impun reglementări privind modalitatea de facilitare a accesului la acestea prin utilizarea legitimaţiei şi crearea cadrului pentru tipărirea biletelor de transport interurban de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului,

având în vedere că izolarea persoanelor cu dizabilităţi în instituţii perpetuează stigmatizarea şi marginalizarea lor, încălcându-se astfel dreptul acestora de a trăi independent în comunitate, aşa cum este acesta garantat prin articolul 19 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, se impun de urgenţă măsuri pentru a se asigura că persoanele cu dizabilităţi au acces efectiv la o serie de opţiuni în cadrul comunităţii, inclusiv la asistenţa personală necesară pentru a sprijini viaţa independentă şi integrarea în comunitate,

ţinând cont de situaţia centrelor de tip vechi de dimensiuni mari, caracterizate de cele mai multe ori prin clădiri cu destinaţie colectivă, cu aspect de unitate medicală şi localizate departe de viaţa comunităţii, lipsa unor măsuri de sprijin în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor sociale, de practicile care îngrădesc procesul de reabilitare, dezvoltare şi incluziune a persoanelor cu dizabilităţi, se impune urgentarea procesului de tranziţie de la sistemul instituţionalizat la servicii integrate în comunitate,

luând în considerare asumarea procesului de dezinstituţionalizare ca prioritate pentru sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi, concomitent cu diversificarea măsurilor de prevenire a instituţionalizării şi de susţinere a traiului în comunitate, apreciem că neluarea de urgenţă a unor măsuri privind încurajarea alternativelor la serviciile rezidenţiale de tip vechi, creşterea gradului de responsabilizare socială, simplificarea procedurilor administrative şi fluidizarea circuitelor financiare ar putea împiedica crearea cadrului eficient şi corect pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor asumate,

întrucât au fost iniţiate demersurile pentru obţinerea de fonduri europene pentru realizarea infrastructurii noilor centre de zişi rezidenţiale, este imperios necesară stabilirea capacităţii centrelor rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap la maximum 50 de locuri, în corelare cu redefinirea mandatului centrelor existente şi avizarea de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi monitorizarea eficientă a condiţiilor de viaţă a persoanelor cu dizabilităţi se impun ca acţiuni imediat necesare;

întrucât implicarea administraţiei publice locale de la nivel de municipiu, oraş sau comună în procesul de dezinstituţionalizare şi de prevenire a instituţionalizării este decisivă, se impune de urgenţă stabilirea finanţării măsurilor de protecţie de tip centre de zi şi centre rezidenţiale,

având în vedere că neasigurarea cadrului pentru exercitarea deplină a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv la viaţă independentă şi integrare în comunitate, la respectarea demnităţii şi la nediscriminare, constituie consecinţe negative grave, se impune adoptarea în regim de urgenţă a unor măsuri pentru eliminarea efectelor pe care acestea le pot avea asupra calităţii vieţii, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 5, după punctul 23 se introduce un nou punct, punctul 231, cu următorul cuprins:

„231. măsuri de protecţie - măsuri stabilite de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cuprinse în programul individual de reabilitare şi integrare socială, de tip: asistent personal, asistent personal profesionist, servicii sociale la domiciliu sau centre de zi sau rezidenţiale.”

2. La articolul 7, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:

„(3) Legitimaţia acordată persoanelor cu handicap este eliberată de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, costurile fiind suportate din bugetele acestora, şi este valabilă şi recunoscută pe întreg teritoriul ţării.

(4) Modelul legitimaţiei este aprobat prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.”

3. La articolul 24, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (61), cu următorul cuprins:

„(61) Dreptul prevăzut la alin. (1)-(6) se asigură în baza biletelor de călătorie gratuită care se tipăresc de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, costul tipăririi fiind suportat din bugetele acestora.”

4. La articolul 45, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

(11) îngrijirea şi protecţia persoanei adulte cu handicap grav sau accentuat se asigură de către asistentul personal profesionist, altul decât soţul, soţia sau rudele în linie dreaptă.”

5. Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 46. - Pentru fiecare adult cu handicap aflat în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist se acordă o alocaţie lunară de îngrijire reprezentând cheltuieli lunare de locuit, hrană şi echipament, astfel:

a) 1,2 din indicatorul social de referinţă, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoana adultă cu handicap accentuat;

b) 1,5 din indicatorul social de referinţă, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pentru persoana adultă cu handicap grav.”

6. După articolul 47 se introduce un nou articol, articolul 471, cu următorul cuprins:

„Art. 471. - (1) Finanţarea sumelor prevăzute la art. 46 şi 47 se asigură din bugetul propriu al judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa asistentul personal profesionist.

(2) Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot contracta servicii sociale licenţiate de tip asistent personal profesionist cu furnizori privaţi de servicii sociale, acreditaţi, în condiţiile legii.”

7. Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 51. - (1) Persoana cu handicap poate beneficia de servicii sociale acordate în centre de zi şi centre rezidenţiale de diferite tipuri, publice, public-private sau private.

(2) Centrele de zi şi centrele rezidenţiale reprezintă servicii sociale acordate persoanelor adulte cu handicap, cu personal calificat şi infrastructură adecvată; centrele rezidenţiale sunt servicii sociale în care persoana cu handicap este găzduită cel puţin 24 de ore.

(3) în sensul prezentei legi, tipurile de centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap sunt:

a) locuinţe protejate;

b) centre pentru viaţă independentă;

c) centre de abilitare şi reabilitare;

d) centre de îngrijire şi asistenţă;

e) centre respiro/centre de criză.

(4) Capacitatea centrelor rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap nu poate fi mai mare de 50 de locuri.

(5) Admiterea unei persoane cu handicap într-un centru rezidenţial, cu excepţia celor prevăzute la alin. (3) lit. e), se face în cazul în care acesteia nu i se pot asigura servicii la domiciliu sau în comunitate.

(6) Centrele de zi şi centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap se înfiinţează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, astfel:

a) în subordinea consiliilor judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;

b) în subordinea autorităţii administraţiei publice locale la nivel de municipiu, oraş sau comună, în structura serviciului public de asistenţă socială, cu excepţia celor de la alin. (3) lit. b)-d).

(7) Centrele de zi şi centrele rezidenţiale private pentru persoanele adulte cu handicap se înfiinţează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

(8) Centrele de zi şi centrele rezidenţiale publice şi private pentru persoane adulte cu handicap funcţionează cu respectarea standardelor specifice de calitate.

(9) Centrele publice şi private pentru persoane adulte cu handicap sunt coordonate metodologic de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

(10) Finanţarea măsurilor de protecţie de tip centre de zi şi centre rezidenţiale pentru persoanele adulte cu handicap se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau al autorităţii administraţiei publice locale la nivel de municipiu, oraş sau comună, după caz, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate cu această destinaţie, în proporţie de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale.”

8. Articolul 901 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 901. - (1) în structura Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi funcţionează Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare Comisia superioară, cu activitate de coordonare metodologică şi monitorizare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap.

(2) Comisia superioară are următoarea componenţă:

a) un membru, medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă sau medicină fizică şi de reabilitare sau un medic de medicină generală şi cu experienţă în dizabilitate;

b) un membru licenţiat în asistenţă socială şi cu experienţă în dizabilitate;

c) un membru licenţiat în psihologie şi cu experienţă în dizabilitate;

d) un membru licenţiat în ştiinţe juridice şi cu experienţă în dizabilitate.

(3) Componenţa nominală a Comisiei superioare se aprobă prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi. Preşedintele Comisiei superioare este numit, prin aceeaşi decizie, dintre membrii menţionaţi la alin. (2).

(4) Activitatea de secretariat a Comisiei superioare se asigură de personal din structura Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

(5) Preşedintele şi membrii Comisiei superioare au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă, echivalentă cu până la 5% din indemnizaţia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi. Cuantumul lunar brut al indemnizaţiilor de şedinţă, pentru fiecare membru al Comisiei superioare, nu poate depăşi 35% din indemnizaţia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi se acordă proporţional cu numărul de şedinţe la care a participat în luna respectivă.

(6) în situaţii justificate, în funcţie de volumul şi specificul activităţii, componenţa Comisiei superioare poate fi suplimentată cu maximum 3 membri, de alte specialităţi decât cele menţionate la alin. (2), cu încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinaţie.

(7) în cazul în care membrii şi/sau preşedintele Comisiei superioare se deplasează în interesul serviciului, în ţară ori în străinătate, pot beneficia de drepturile de delegare prevăzute de legislaţia în vigoare pentru personalul din sectorul bugetar, în limita bugetului aprobat.”

9. La articolul 902 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

„a1) elaborează, modifică şi/sau completează Criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap a persoanelor adulte, aprobate prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi.”

10. La articolul 99, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 99. - (1) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi finanţează, în proporţie de până la 98%, prin derogare de la prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap.”

11. La articolul 100 alineatul (1), literele b) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„b) nerespectarea dispoziţiilor art. 16 -22, art. 23 alin. (1) - (2) şi (4), art. 24 alin. (1)-(6), art. 27 alin. (1) şi (2), art. 28, art. 30, art. 31, art. 32 alin. (2), art. 33 alin. (1)-(3), art. 34 alin. (3), art. 37 alin. (2), art. 51 alin. (4)-(7), art. 54 alin. (1)-(3), art. 55 alin. (1)-(2), art. 61-64, art. 65 alin. (1), (2) şi (5), art. 66-68, art. 69 alin. (1), art. 70, 71 şi art. 75 alin. (2) cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

.......................................................................................................................

f) parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.”

Art. II. - (1) Până la data de 31 decembrie 2018, centrele rezidenţiale, publice sau private, se reorganizează, cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, ţinând cont de nevoile individuale ale beneficiarilor corelate cu standardele specifice de calitate în vigoare.

(2) în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi elaborează Metodologia de reorganizare a centrelor rezidenţiale pentru persoanele adulte cu handicap, care se aprobă prin decizie a preşedintelui acesteia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Până la data de 31 decembrie 2018, direcţiile generale de asistenţă generală şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi furnizorii de servicii sociale privaţi acreditaţi vor elabora planurile de restructurare a centrelor rezidenţiale cu capacitate mai mare de 50 de locuri.

(4) Planul de restructurare a centrului, prevăzut la alin. (3), reprezintă documentul avizat de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi aprobat de consiliul judeţean, respectiv local al sectorului municipiului Bucureşti, care cuprinde acţiuni planificate pentru perioada 2019-2021 cu scopul de a asigura tranziţia persoanelor cu handicap beneficiare de servicii sociale în instituţii rezidenţiale de tip vechi în alternativele de tip familial sau rezidenţial nou-înfiinţate.

(5) Metodologia de elaborare a planului de restructurare se aprobă, în termen de 45 de zile, prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. III. - Începând cu data de 1 ianuarie 2019, finanţarea de la bugetul de stat a centrelor rezidenţiale a căror capacitate este mai mare de 50 de locuri se diminuează anual cu 25%, urmând ca, începând cu 1 ianuarie 2022, finanţarea lor să se asigure exclusiv din bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.

Art. IV. - În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se va emite decizia privind componenţa nominală a Comisiei superioare.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează;

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

Ministrul sănătăţii,

Sorina Pintea

p. Ministrul transporturilor,

Mircea Florin Biban,

secretar de stat

p. Ministrul fondurilor europene,

Mihaela Virginia Toader,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 17 iulie 2018.

Nr. 69.

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru stabilirea unor măsuri privind imobilul „Sala Palatului” şi pentru modificarea unor acte normative

 

1. Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2017 privind înfiinţarea Centrului Cultural „Sala Palatului” şi pentru stabilirea unor măsuri care să asigure funcţionarea acestuia, cu modificările ulterioare, nu au fost puse în aplicare, întrucât soluţia avută în vedere la adoptarea acestui act normativ s-a dovedit a fi neviabilă, motiv pentru care imobilul „Sala Palatului” nu a fost efectiv preluat în administrare de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Situaţia extraordinară care necesită intervenţia legislativă prin delegare este determinată de starea precară a imobilului „Sala Palatului”, care impune în regim de maximă urgenţă intervenţii pentru consolidarea şi reabilitarea acestui imobil simbol al vieţii culturale din Bucureşti, cerinţă care implică, totodată, transmiterea dreptului de administrare a imobilului, anterior demarării procedurilor de obţinere a fondurilor necesare lucrărilor, către întreprinderea publică abilitată în acest sens.

Consecinţele negative ale neadoptării măsurilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă sunt deteriorarea gravă a imobilului „Sala Palatului”, imposibilitatea, în scurt timp, a utilizării acestuia şi lipsirea capitalei României de clădirea reprezentativă a vieţii culturale contemporane, în condiţiile în care municipiul Bucureşti nu dispune de o altă sală de spectacole comparabilă ca anvergură cu imobilul „Sala Palatului”.

2. Având în vedere importanţa deosebită şi rolul funcţiilor de Preşedinte al României, preşedinte al Senatului, preşedinte al Camerei Deputaţilor, prim-ministru, preşedinte al Curţii Constituţionale, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinte al Curţii de Conturi, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedinte al Academiei Române, se impune modificarea cadrului legal pentru ca persoanele care ocupă aceste funcţii să beneficieze de reşedinţe oficiale din cadrul fondului locativ de protocol şi bunuri mobile aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” printr-o procedură mai suplă, care să asigure un caracter de confidenţialitate şi securitate, impuse de lege.

Neadoptarea măsurilor prevăzute prin prezenta ordonanţă de urgenţă va genera efecte negative concretizate în nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

Întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - (1) Se aprobă transmiterea bunului imobil aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Centrul Cultural „Sala Palatului”, în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.

(2) Se aprobă transmiterea bunurilor de natura activelor fixe şi obiectelor de inventar identificate conform anexei nr. 2, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Centrul Cultural „Sala Palatului”, în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”.

(3) Patrimoniul Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” se majorează cu valoarea de inventar a imobilului prevăzut la alin. (1) şi a bunurilor prevăzute la alin. (2).

Art. II. - Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol şi bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 87 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 640/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) Reşedinţele oficiale, cu toate dotările aferente, se atribuie persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a), la cererea acestora, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, şi le sunt puse la dispoziţie de către R.A. - A.P.P.S. pe întreaga perioadă a exercitării mandatului sau pe perioada prevăzută de Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.”

Art. III. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2017 privind înfiinţarea Centrului Cultural „Sala Palatului” şi pentru stabilirea unor măsuri care să asigure funcţionarea acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 27 decembrie 2017, cu modificările ulterioare.

Art. IV. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă,

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

Ministrul culturii şi identităţii naţionale,

George Vladimir Ivaşcu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 17 iulie 2018.

Nr. 70.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului aflat în domeniul public al statului, care se transmite din administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pentru Centrul Cultural „Sala Palatului” în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”

 

Nr. crt.

Nr. M.F.P.

Denumirea şi locul unde este situat imobilul

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Caracteristicile tehnice ale imobilului

Valoarea de inventar (lei)

1.

153183

Imobil „Sala Palatului”, str. Ion Câmpineanu nr. 28, sectorul 1, Bucureşti CF: 226281

Statul român, domeniul public, din administrarea Regiei Autonome „Administraţia

Patrimoniului Protocolului de Stat”

CUI: 2351555

Statul român, domeniul public, în administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pentru Centrul Cultural „Sala Palatului”

CUI: 4192812

Suprafaţa terenului - 8.955 mp

Suprafaţa utilă - 20.287,52 mp

Suprafaţa construită la sol - 6.998 mp

Suprafaţa desfăşurată - 21.212 mp

34.966.575,08

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunurilor de natura activelor fixe şi obiectelor de inventar (în număr de 45) aflate în domeniul public al statului, care se transmit din administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (CUI: 4192812) pentru Centrul Cultural „Sala Palatului” în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (CUI: 2351555)

 

Nr. crt.

Nr. inv. MFP

Denumire

Data punerii în funcţiune

Preţ unitar

Cant.

Valoare evidenţă

Valoare totală

1

21089

BR. RE. PE AŞTEPTARE HO. FLAMANDU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

2

21090

BR. RE. DE VEGHE HO. FLAMANDU

01.01.1991

1.800

1

1.800

1.800

3

21091

BR. RE. LA FERESASTRA H. FLAMANDU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

4

21092

BR. RE DARURI I HO. FLAMANDU

01.01.1991

1.800

1

1.800

1.800

5

21093

BR. RE. DEP. O AMIN. HO. FLAMANDU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

6

21094

BR. RE. DIN PROFIL HO. FLAMANDU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

7

21095

BR. RE FALCONIER HO. FLAMANDU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

8

21096

BR. RE. PR. LA GHERGHEF FLAMANDU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

9

21097

BR. RE. PICTORUL HOREA FLAMANDU

01.02.1991

1.500

1

1.500

1.500

10

21098

BR. RE. LA DESEN HOREA FLAMANDU

01.01.1998

1.500

1

1.500

1.500

11

21099

BR. RE. PROFIL PIERDUT FLAMANDU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

12

21100

BR. RE, SOMN IN MÂINI H. FLAMANDU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

13

21101

BR. RE. FAŢA ARLECHIN H. FLAMANDU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

14

21102

BR. RE. ANOTIMPURILE MUNCII HF

01.01.1991

500

4

2.000

2.000

15

21103

BR. RE, FEMEIA CU LIRA FLAMANDU

01.01.1991

1.000

1

1.000

1.000

16

21104

BR, RE. FEM. CU CARTE H. FLAMANDU

01.01.1991

1.000

1

1.000

1.000

17

21105

PIC. FR. DE ARŢAR V. MĂRGINEAN

01.11.1996

2.000

1

2.000

2.000

18

21106

PIC. LIVADA DE MERI E, NICULESCU

01.01.1996

600

1

600

600

19

21107

PIC. PLANTAŢIE EMILIA NICULESCU

01.11.1996

600

1

600

600

20

21108

PIC. FLORI DAN HATMANU

01.01.1991

1.500

1

1.500

1.500

21

21109

PIC. FLORI DE LILIAC EUGEN POPA

01.01.1991

1.000

1

1.000

1.000

22

21110

PIC. BUJORI VIRGIL ALMASAN

01.01.1991

2.000

1

2.000

2.000

23

21111

PIC. DUBLU PEISAJ V. MĂRGINEAN

01.11.1996

1.000

1

1.000

1.000

24

21112

PIC. FLORI DE CÂMP EUGEN POPA

01.01.1991

600

1

600

600

25

21113

PIC. PRIMAVARA VIRGIL ALMASAN

01.01.1991

2.000

1

2.000

2.000

26

21114

PIC. FLORI SIMIONA CHINTILA

01.01.1991

600

1

600

600

27

21115

PIC. CRINI VIRGIL ALMASAN

01.01.1991

1.800

1

1.800

1.800

28

21116

PIC. TRIPTIC FLORIN CIUBOTARU

01.11.1996

1.600

1

1.600

1.600

29

21117

PIC. GAROAFE DIMITRIE GRIGORAS

01.01.1991

500

1

500

500

30

21118

PIC. ANEMONE NIVOLAE BLEI

01.01.1991

120

1

120

120

31

21120

PIC. IARNA IN DELTA P. POPOVICI

01.01.1991

500

1

500

500

32

21121

TAPIS. ROD VIORICA IACOB

01.01.1991

3.000

1

3.000

3.000

33

21123

TAPIS. COMPOZIŢIE FILARET O.

01.01.1991

1.000

1

1.000

1.000

34

21124

TAPIS. MIHAI-VITEAZUL L. SARU

01.12.1982

4.000

1

4.000

4.000

35

21125

TAPIS. BRAZDA BOGATA IL. BALOTA

01.01.1991

1.800

1

1.800

1.800

36

21126

TAPIS. PRIMAVARA NICOLAE BALAJ

01.01.1991

1.200

1

1.200

1.200

37

21127

TAPIS. DRUM GABRIELA BEJA

01.01.1991

600

1

600

600

38

21128

TAPIS. MUNTELE FILARET OLOIER

01.01.1991

2.500

1

2.500

2.500

39

21129

TAPIS. ARC PESTE TIMP O. PASTINA

01.01.1991

1.000

1

1.000

1.000

40

21130

TAPIS. PEISAJ V GEORGETA PECULA

01.01.1991

400

1

400

400

41

21131

TAPIS. SOLARA SZERVATUSZ B.

01.01.1998

1.200

1

1.200

1.200

42

21132

TAPIS. COVOR ZB. ANA LUPAS

01.01.1991

2.000

1

2.000

2.000

43

21133

TAPIS. UNDE I OLOIER MARIANA

01.11.1996

1.000

1

1.000

1.000

44

21134

TAPIS. UNDE II OLOIER MARIANA

01.11.1996

1,000

1

1.000

1.000

45

21135

TAPIS. COMPOZIŢIE I M.FLAMIND

01.01.1991

1.000

1

1.000

1.000

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind prorogarea termenului de administrare, de către organele fiscale de la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti, a obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, de la data de 1 august 2018 la data de 1 noiembrie 2018

 

Luând în considerare necesitatea prorogării termenului de administrare a contribuabililor mijlocii de către organele fiscale de la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti de la data de 1 august 2018 la data de 1 noiembrie 2018,

în scopul evitării riscului ca contribuabilii mijlocii să nu poată fi administraţi corespunzător, a riscului direct asupra colectării creanţelor bugetare, având în vedere ponderea veniturilor realizate de către aceşti contribuabili în bugetul general consolidat, se impune prorogarea termenului.

Ţinând cont de situaţia obiectivă creată de reglementarea la nivel de lege a unui termen care nu poate fi modificat decât printr-un act normativ de nivelul legii, fiind necesar ca măsura prorogării să fie adoptată anterior împlinirii termenului de către titularii obligaţiei,

luând în considerare necesitatea modificării competenţei organului fiscal central în domeniul administrării contribuabililor mijlocii, precum şi necesitatea reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aceşti contribuabili şi situaţia extraordinară ce se poate crea prin imposibilitatea administrării contribuabililor mijlocii în lipsa unor structuri competente, pentru evitarea impactului negativ asupra colectării creanţelor bugetare,

având în vedere faptul că aceste situaţii aduc atingere interesului public general şi constituie un motiv de urgenţă deosebită şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. 1. - Termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 30/2018 pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 18 ianuarie 2018, se prorogă până la data de 1 noiembrie 2018,

Art. 2. - Până la data de 1.08.2018 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) elaborează proiectul de hotărâre a Guvernului de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin care să declanşeze procedurile de implementare a Legii nr. 30/2018 pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul preluării administrării contribuabililor mijlocii de către organele fiscale de la nivel judeţean şi a municipiului Bucureşti.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 17 iulie 2018.

Nr. 71.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea doamnei Maria Magdalena Grigore din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Maria Magdalena Grigore se eliberează din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 18 iulie 2018,

Nr. 237.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Maria Magdalena Grigore în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Maria Magdalena Grigore se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 238.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Ovidiu Marcel Sîrbu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ovidiu Marcel Sîrbu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 239.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Sorin-Valeriu Naş în funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Sorin-Valeriu Naş se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 240.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru eliberarea domnului Victor Stelian Fedorca din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului

 

În temeiul art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 15 lit. c), al art. 19 şi al art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Victor Stelian Fedorca se eliberează din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 241.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Victor Stelian Fedorca în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România

 

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Victor Stelian Fedorca se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ioana-Andreea Lambru

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 242.