MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 629         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 19 iulie 2018

 

SUMAR

 

DECRETE

 

562. - Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de parteneriat economic dintre statele CARIFORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte] semnat la Bridgetown la 15 octombrie 2008

 

563. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

564. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

565. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

566. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

567. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

568. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

569. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui Judecător

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 452 din 4 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] şi ale articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 11 alin. (5^) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

72. - Ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind finalizarea lucrărilor de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe din cadrul Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe

 

73. - Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de parteneriat economic dintre statele CARI FORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Bridgetown la 15 octombrie 2008

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 93 din 13 iunie 2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se supune spre ratificare Parlamentului Acordul de parteneriat economic dintre statele CARI FORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Bridgetown la 15 octombrie 2008, şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 562.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Marius Constantin Borănescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Africa de Sud, se acreditează şi în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Seychelles, cu reşedinţa la Pretoria.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 563.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Genţiana Şerbu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Cuba, se acreditează şi în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Commonwealth Dominica şi în Federaţia Sfântul Cristofor şi Nevis, cu reşedinţa la Havana.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 564.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 630/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Mariana Cioară, judecător la Tribunalul Arad, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 565.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin, (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 636/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Csilla-Rita Forro-Fazakas, judecător la Judecătoria Târgu Secuiesc, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 566.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 626/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Ioan Drăgan, judecător la Tribunalul Hunedoara, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 567.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin, (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 627/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Irina Tănăsescu, judecător la Tribunalul Hunedoara, delegată în funcţia de vicepreşedinte al acestei instanţe, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 568.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 623/2018,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Aurelia Danciu, judecător la Tribunalul Argeş, delegată în funcţia de preşedinte al Secţiei civile a acestei instanţe, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 569.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 452

din 4 iulie 2018

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] şi ale articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, obiecţie formulată de Preşedintele României.

2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.373 din 6 iunie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 853A/2018. La sesizare a fost anexată Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Preşedintele României susţine că, având în vedere forma rezultată după reexaminarea de către Parlament, formă diferită faţă de cea transmisă iniţial la promulgare, unele dintre dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, contravin prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2), art. 52, art. 77 alin. (2) şi art. 76 din Constituţie.

4. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, se susţine că, la art. unic pct. 3 din legea criticată, în forma anterioară cererii de reexaminare - ce vizează modificarea art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 -, se prevedea că preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ANCOM sunt numiţi de către Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. După reexaminare, textul art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 a suferit modificări, Parlamentul stabilind că numirea conducerii ANCOM se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Aşadar, potrivit acestor noi prevederi, majoritatea necesară pentru numirea conducerii acestei autorităţi devine una absolută, faţă de forma precedentă, potrivit căreia majoritatea stabilită în acest scop era una simplă - majoritatea deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Deşi una dintre solicitările Preşedintelui României, din cererea de reexaminare, priveşte chiar art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aceasta avea însă cu totul alt obiect, vizând problematica eliminării din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM, a implicării întregii puteri executive (atât a Guvernului, cât şi a Preşedintelui României). Or, în urma reexaminării, Parlamentul a intervenit într-o cu totul altă problematică referitoare la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, respectiv cea a majorităţii necesare numirii conducerii ANCOM. De asemenea, se susţine că art. unic pct. 5 al legii criticate, în forma anterioară cererii de reexaminare - ce vizează introducerea art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 -, prevedea că demiterea din funcţie a conducerii ANCOM se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Ca urmare a dezbaterii solicitării de reexaminare, Parlamentul a modificat aceste dispoziţii, în sensul că majoritatea necesară pentru demiterea conducerii acestei autorităţi devine una absolută. O astfel de modificare încalcă limitele reexaminării, întrucât acest articol nu a făcut obiectul cererii de reexaminare, aspect care contravine dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

5. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 76 din Constituţie, se susţine că, stabilind faptul că numirea/demiterea conducerii ANCOM se poate realiza cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, dispoziţiile art. unic pct. 3 şi pct. 5 din legea criticată contravin şi prevederilor constituţionale potrivit cărora legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, în timp ce legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră. Din punct de vedere tehnico-legislativ, numirea, respectiv demiterea de către Parlament a conducerii ANCOM se materializează într-o hotărâre a celor două Camere ale Parlamentului. În conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, pentru a fi adoptat, un asemenea act ar trebui să întrunească votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, iar nu votul majorităţii membrilor celor două Camere. În acest sens se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 17 aprilie 2007, prin care s-au stabilit următoarele: „în ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, legiuitorul face distincţie între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi, sens în care exemplificăm cu prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţie, referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, şi hotărârile care se adoptă cu majoritate simplă de voturi, de exemplu hotărârile aşa cum dispune alin. (2) al aceluiaşi articol constituţional”. Prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional a statuat că, de regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel. Or, cu privire la numirea ori demiterea conducerii ANCOM, Constituţia nu prevede expres o majoritate necesară adoptării hotărârii parlamentare în cauză. Prin urmare, dispoziţiile art. unic pct. 3 şi pct. 5 din legea supusă controlului de constituţionalitate contravin prevederilor art. 76 din Constituţie, hotărârea celor două Camere, în acest caz, urmând să se adopte cu votul majorităţii membrilor prezenţi, instituirea unei alte majorităţi fiind contrară Legii fundamentale.

6. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din Constituţie, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că art. unic pct. 5 din legea criticată, în forma anterioară reexaminării - care introduce alin. (51) în art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 - prevede următoarele: „Demiterea din funcţie se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pe baza unui raport comun al comisiilor prevăzute la art. 15 alin. (1). Raportul se publică pe paginile de internet ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se comunică persoanei demise”. Referitor la această problematică, în cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României s-a arătat faptul că „legea nu prevede (...) niciun remediu efectiv, aşa cum expres impune Directiva (2002/21/CE). Presupunând că demiterea ar fi dispusă printr-o hotărâre a Parlamentului, precizăm că hotărârile, ca acte individuale ale Parlamentului, nu pot fi atacate în justiţie pentru a ne putea afla în prezenţa unui remediu efectiv”. Faţă de această critică, în procedura de reexaminare a legii, Parlamentul a modificat textul de la art. unic pct. 5 din legea criticată. Se susţine că modul în care este reglementată procedura de demitere din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui ANCOM este contrară atât dispoziţiilor art. 76 din Constituţie, cât şi celor ale art. 21 alin. (1) şi (2), respectiv art. 52 din Constituţie, întrucât din analiza sistematică a dispoziţiilor legii criticate nu rezultă dacă şi conform cărei proceduri persoana care se consideră vătămată prin actul de demitere din funcţie se poate adresa unei instanţe de judecată. Astfel, în această situaţie, a unui act de autoritate individual, adoptat în temeiul legii (hotărârea Parlamentului), legiuitorul nu prevede niciun remediu efectiv pentru a proteja persoana vătămată ca urmare a existenţei unui viciu de nelegalitate al respectivului act de demitere. Desigur, se poate considera că hotărârile Parlamentului sunt acte juridice care pot fi atacate la Curtea Constituţională, însă la fel de adevărat este şi faptul că persoana vizată de o eventuală hotărâre de demitere din funcţia de conducere de la ANCOM nu este subiect de sezină în faţa Curţii Constituţionale. Totodată, nu s-ar putea reţine argumentul conform căruia actul de demitere din funcţie este un act exceptat de la controlul în contencios administrativ, întrucât face parte din finele de neprimire prevăzute la art. 126 alin. (6) din Constituţie. Art. 126 alin. (6) se referă doar la actele de comandament militar şi la actele autorităţilor publice în raporturile acestora cu Parlamentul, iar nu la actele administrative, de autoritate, ale Parlamentului însuşi. În aceste condiţii se susţine că legea criticată încalcă prevederile privind dreptul la un proces echitabil, reglementat în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, precum şi dreptul de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, prevăzut de art. 52 din Constituţie.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.

8. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere, prin Adresa cu nr. 2/6.111 din 20 iunie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.743 din 20 iunie 2018, în sensul că sesizarea formulată de Preşedintele României este neîntemeiată.

9. Referitor le critica de neconstituţionalitate raportată la art. 77 alin. (2) din Constituţie, arată că, drept urmare a dezbaterii solicitării de reexaminare, Parlamentul a modificat aceste dispoziţii, în sensul că majoritatea necesară pentru demiterea conducerii acestei autorităţi devine una absolută. Prin coroborarea dispoziţiilor punctelor 3, 4 şi 5 din cererea de reexaminare, Preşedintele României solicită eliminarea gradului de subiectivitate a deciziei de demitere a preşedintelui şi a celor doi vicepreşedinţi ai ANCOM şi, în aceiaşi timp, eliminarea riscului de exces de putere, de natură să afecteze independenţa operaţională a ANCOM. Or, textul legii a cărei neconstituţionalitate se invocă, prin înlocuirea cerinţei majorităţii simple cu majoritatea absolută, necesară pentru demiterea/numirea preşedintelui ANCOM, are ca scop, aşa cum s-a solicitat şi prin cererea de reexaminare, să ofere tocmai acele garanţii suplimentare că numirea/demiterea efectuată astfel, asigură o conducere independentă autorităţii de reglementare, asigură coerenţă şi stabilitate pentru îndeplinirea obiectivelor acestei instituţii. Prin urmare, în urma reexaminării, modificarea Parlamentului nu numai ca a intervenit chiar în problematica modalităţii de numire/demitere a conducerii ANCOM, criticată prin cererea de reexaminare, dar este şi în sensul întăririi independenţei autorităţii naţionale de reglementare, prin demiterea/alegerea conducerii, în condiţii de majoritate absolută. Astfel, Parlamentul, prin modificarea majorităţii necesare pentru demiterea conducerii ANCOM, aţinut cont de solicitarea Preşedintelui României.

10. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 76 din Constituţie, se susţine că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la aceasta regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală. Astfel, pe lângă situaţia reglementată de art. 76 alin. (1), referitoare la hotărârile prin care se adoptă sau se modifică regulamentele parlamentare, Constituţia mai prevede patru situaţii în care Parlamentul, în Camere reunite, adoptă hotărâri cu votul majorităţii absolute a membrilor săi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor, şi anume în cazurile care privesc: suspendarea Preşedintelui României - art. 95 alin. (1), acordarea încrederii Guvernului - art. 103 alin. (3), adoptarea unei moţiuni de cenzură prin care se retrage încrederea Guvernului - art. 113 alin. (1) sau adoptarea unei moţiuni de cenzură în procedura angajării răspunderii Guvernului-art. 114 alin. (2). De asemenea, Constituţia cere întrunirea unei majorităţi calificate de vot, respectiv două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, în cazul hotărârii adoptate în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, prin care Preşedintele României este pus sub acuzare pentru înaltă trădare. Din analiza acestor dispoziţii constituţionale rezultă că toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, urmează regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră. Însă, tot potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 260 şi nr. 261 din 8 aprilie 2015), legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie şi previzibilitate. Dispoziţiile constituţionale stabilesc, astfel, condiţii minime ce trebuie garantate la momentul elaborării diferitelor categorii de acte normative, având în vedere raţiuni referitoare la importanţa domeniilor sociale pe care le reglementează. Rezultă, astfel, că instituirea cerinţei adoptării cu o majoritate absolută este de natură să asigure o garanţie mai puternică a atingerii dezideratelor avute în vedere la elaborarea respectivului act normativ. În acelaşi sens există şi alte dispoziţii legale care reglementează majorităţi de adoptare a hotărârilor Parlamentului, diferite de cea prevăzută de art. 76 din Constituţie. Cu titlu exemplificativ, se menţionează majoritatea de vot necesară pentru numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului Legislativ (art. 9 din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată).

11. Sub aspectul garanţiilor pe care le consacră dispoziţiile art. 21 din Constituţie se susţine că aceste prevederi constituţionale se corelează cu cete ale art. 1 alin. (4), referitoare la separaţia puterilor în stat, art. 24, referitor la dreptul la apărare, art. 52, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 124-130, referitoare la instanţele judecătoreşti, precum şi cu art. 142-147, referitoare la Curtea Constituţională. Examinând art. 21 din Constituţie, în ansamblul normelor constituţionale, se constată - astfel cum, de altfel, s-a reţinut şi în doctrină - că, prin generalitatea formulării sale, acesta permite accesul la justiţie al oricărei persoane pentru apărarea oricărui drept sau libertate şi a oricărui interes legitim, în mod concret şi efectiv, în sensul că justiţiabilul să beneficieze de posibilitatea clară şi concretă de a contesta un act care aduce o atingere drepturilor sale, şi fără ca vreo lege să poată îngrădi acest drept. În ceea ce priveşte art. 52 din Constituţie, acesta se referă la dreptul persoanei care se consideră vătămată de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Or, hotărârea emisă de Parlament nu este un act administrativ, în sensul în care a fost reglementat prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind emisă în temeiul art. 67 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 712 din 30 septembrie 2014). Prin urmare, nu se poate susţine că actul contestat încalcă dispoziţiile art. 52 din Constituţie, cât timp acestea nu sunt aplicabile situaţiei reglementate. Mai mult decât atât, prin aceeaşi decizie, Curtea, referindu-se la „numirea persoanelor care au întrunit votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, la propunerea birourilor permanente şi pe baza recomandării comisiilor juridice”, a arătat că „o atare reglementare este necesară în considerarea specificului activităţii unei Camere a Parlamentului, acela de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică, pe baza unei proceduri stabilite de lege. Potrivit poziţiei preeminente a Parlamentului în sistemul autorităţilor publice ale României, el exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare. Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea de numire în funcţiile de demnitate publică. Desigur, Parlamentul nu poate desfăşura, în plenul său, o atare activitate fără a beneficia de suportul informaţional necesar pentru a-şi formula o opinie corectă asupra persoanelor care urmează a fi desemnate pentru exercitarea atribuţiilor pe care funcţia de demnitate publică o implică. Rolul comisiilor juridice în procedura de numire a judecătorilor constituţionali este tocmai acela de a culege şi a oferi acele date necesare plenului fiecărei Camere spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii”. Prin urmare, procedura demiterii/numirii de către Parlament este de natură să asigure, în cel mai înalt grad, o decizie fundamentată şi corectă. Prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012, Curtea Constituţională a reţinut că „Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, activitatea sa fiind supusă controlului parlamentar. Ca urmare, Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora, şi în consecinţă, printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare, să dispună măsurile legale. A decide altfel ar însemna să se recunoască Curţii Constituţionale posibilitatea de a se substitui Parlamentului, de a invalida evaluările făcute de acesta şi de a ie înlocui cu evaluările proprii ale Curţii, ceea ce ar exceda, în mod evident, atribuţiilor instanţei de contencios constituţional.” Această modalitate de reglementare este în conformitate şi cu exigenţele Directivei 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE, având în vedere că directivele fac parte din dreptul secundar al UE şi impun statelor membre să atingă un rezultat, dar lasă la aprecierea acestora o libertate deplină în alegerea soluţiei legislative pentru a se atinge rezultatul determinat. Aşadar, procedura de demitere şi, respectiv, de desemnare în funcţie a conducerii ANCOM, prevăzută în legea supusă controlului de constituţionalitate, nu încalcă prevederile directivei, asigurând respectarea drepturilor recunoscute de aceasta. Mai mult. hotărârea parlamentară de demitere permite opoziţiei să conteste motivele demiterii şi chiar să atace hotărârea parlamentară respectivă în faţa Curţii Constituţionale.

12. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum este menţionat în sesizarea Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, lege adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 22 mai 2018, ca urmare a cererii de reexaminare, formulată de Preşedintele României. Analizând susţinerile autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acesta critică doar dispoziţiile articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009] şi ale articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Articolul unic pct. 3: „3. La articolul unic, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

1. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 11, - (1) Conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, numiţi de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

- Articolul unic pct. 5: „5. La articolul unic, după punctul 2 se introduc şase noi puncte, punctele 3-8, cu următorul cuprins:

3. La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Salariul preşedintelui ANCOM se stabileşte la nivelul a cinci salarii medii la nivelul instituţiei aferente lunii ianuarie a fiecărui an, iar salariul vicepreşedinţilor ANCOM se stabileşte la nivelul a patru salarii medii la nivelul instituţiei aferente lunii ianuarie a fiecărui an;”

4. La articolul 11, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ANCOM sunt funcţii de demnitate publică asimilate funcţiei de ministru, respectiv secretar de stat, cu drept de cabinet al demnitarului.

5. La articolul 11 alineatul (5), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:

„g) prin demitere, în cazul în care nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), în condiţiile alin. (8), sau în situaţii excepţionale, atunci când, prin acţiunile lor, au afectat în mod grav independenţa funcţională a autorităţii faţă de entităţile prevăzute la art. 18 alin. (5) sau capacitatea administrativă a autorităţii de a-şi îndeplini atribuţiile conferite de lege. “

6. La articolul 11, după alineatul (5), se introduc trei noi alineate, alineatele (51)-(53), cu următorul cuprins:

„(51) Demiterea din funcţie se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pe baza unui raport comun al comisiilor prevăzute la art. 15 alin. (1). Raportul se publică pe paginile de internet ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se comunică persoanei demise. [...]”

15. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 77 alin. (2) privind reexaminarea legii şi art. 76 privind adoptarea legilor şi a hotărârilor.

16. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care trebuie realizate sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutile analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).

17. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea constată că obiecţia care formează obiectul Dosarului nr. 853A/2018 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, aceasta fiind formulată de Preşedintele României, care are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori.

18. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că, iniţial, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, iniţiat de Guvern, s-a considerat adoptat în plenul Camerei Deputaţilor din data de 3 octombrie 2017, în forma iniţiatorului, fără a fi dezbătut în plen, potrivit prevederilor art. 115 alin. (5) teza a 11l-a din Constituţia României, republicată (conform căruia ,,Dacă în termen de cel mult 30 zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă*). Ulterior, proiectul de lege a fost dezbătut în plenul Senatului şi adoptat la data de 18 decembrie 2017, iar legea fost trimisă la promulgare. La data de 15 ianuarie 2018, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

19. Prin Decizia nr. 64 din 14 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 366 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, şi a constatat că aceste dispoziţii sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate. Criticile de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României au vizat atât neconstituţionalitatea extrinsecă a legii criticate - şi anume încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), referitoare la condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, şi ale art. 75, referitoare la principiul bicameralismului -, cât şi neconstituţionalitatea intrinsecă a legii criticate, şi anume încălcarea Directivei 2002/21/CE, prin prisma art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.

20. După publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, Preşedintele României a trimis Parlamentului, la data de 4 mai 2018, o cerere de reexaminare, prin care solicita modificarea dispoziţiilor art. I pct. 3, pct. 4 şi pct. 5, din perspectiva lipsei de precizie, claritate şi previzibilitate, a lipsei vreunei căi de atac împotriva hotărârii Parlamentului privind demiterea conducerii ANCOM şi a lipsei garantării independenţei funcţionale a ANCOM. Parlamentul a adoptat legea, la data de 22 mai 2018, ca urmare a cererii de reexaminare, formulate de Preşedintele României, singura modificare fiind cea privind majoritatea cerută pentru adoptarea hotărârii referitoare la numirea, respectiv demiterea conducerii ANCOM. După adoptare, legea a fost trimisă la promulgare, la data de 31 mai 2018, iar Preşedintele României a formulat prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, la data de 6 iunie 2018, în interiorul termenului de promulgare de 10 zile pe care Preşedintele României îl are la dispoziţie pentru promulgarea legii, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „(...) promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”.

21. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că aceasta vizează Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, lege adoptată ca urmare a cererii de reexaminare, formulată de Preşedintele României. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate a formulat o critică de neconstituţionalitate extrinsecă, arătând că dispoziţiile art. unic pct. 3 şi art. unic pct. 5 din legea criticată încalcă limitele reexaminării impuse de art. 77 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că Parlamentul, în cadrul procedurii de reexaminare, a modificat în alt sens dispoziţia de lege care a format obiectul reexaminării. De asemenea, autorul obiecţiei a formulat şi două critici de neconstituţionalitate intrinsecă, după cum urmează: art. unic pct. 5 din legea criticată - cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 - încalcă art. 21 alin. (1 j şi (2) şi art. 52 din Constituţie, deoarece legea nu prevede o cale de atac a persoanei interesate împotriva hotărârii Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM; art. unic pct. 3 din legea criticată - care vizează modificarea art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 -, precum şi art. unic pct. 5 - care vizează introducerea art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, încalcă dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, deoarece hotărârile Parlamentului trebuie să se adopte cu votul majorităţii membrilor prezenţi, iar nu cu votul majorităţii membrilor săi.

22. Curtea reţine ca drept urmare a cererii de reexaminare, Parlamentul a modificat majoritatea necesară pentru adoptarea hotărârii privind numirea şi demiterea conducerii ANCOM. Referitor la articolele criticate din punct de vedere al constituţionalităţii intrinseci, singura diferenţă specifică între varianta iniţială şi varianta adoptată după reexaminare este modificarea majorităţii necesare pentru adoptarea hotărârii Parlamentului privind numirea, respectiv demiterea conducerii ANCOM, din cuprinsul art. unic pct. 3 - cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 - şi din cuprinsul art. unic pct. 5 - cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009. Astfel, în varianta legii adoptate înainte de reexaminare, aceste texte de lege prevedeau că atât numirea, cât şi demiterea conducerii ANCOM se hotărau de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, „cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi” în varianta legii adoptate după reexaminare, aceleaşi texte prevăd că numirea şi demiterea conducerii ANCOM se hotărăsc de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, „cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”..

23. Cu privire la obiectul sesizării de neconstituţionalitate privind o lege adoptată, ca urmare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, similar cu reexaminarea realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, „cererea de reexaminare, formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are drept efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare (Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 47]. Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea [Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragraful 46]. Prin urmare, şi în privinţa legii adoptate ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. De asemenea, întrucât cererea de reexaminare nu este obligatorie pentru Parlament, spre deosebire de decizia de neconstituţionalitate, în cazul în care Parlamentul o respinge sau o admite în parte, nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Prin urmare, indiferent că o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului a priori de constituţionalitate numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare, cu titlu exemplificativ, reţinându-se cvorumul de şedinţă, majoritatea de vot sau ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, paragraful 32).

24. Aplicând jurisprudenţa sa referitoare la sfera de competenţă a Curţii cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate formulate ulterior reexaminării legii criticate, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate, formulată în interiorul termenului de 10 zile, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, poate viza atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la procedura de adoptare a legii, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, dar numai în privinţa dispoziţiilor legale reexaminate, care au suferit modificări sau completări în procedura de reexaminare. Or, sub aspectul criticii de neconstituţionalitate intrinsecă privind lipsa căii de atac împotriva hotărârii Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM, Curtea constată că, în procedura de reexaminare, această soluţie legislativă nu a fost avută în vedere, nemodificându-se, sub acest aspect, articolul unic pct. 5 din legea criticată - cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009. Aceeaşi soluţie legislativă criticată - a lipsei vreunei căi de atac a hotărârii Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM -, se regăsea atât în forma anterioară a legii, cât şi în forma ulterioară reexaminării.

25. Aşadar, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu puteau fi aduse critici de neconstituţionalitate intrinsecă dispoziţiilor legale cuprinse în forma iniţială a legii, anterioare cererii de reexaminare formulate. Astfel de critici puteau fi formulate cu ocazia primei sesizări de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României, aspect ce se încadrează în ipoteza a treia din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, cu privire la termenul de 20 zile de promulgare, conform art. 77 alin. (1) din Constituţie, dat fiind că termenul de promulgare a fost întrerupt, ca urmare a formulării în prealabil a unei prime obiecţii de neconstituţionalitate, soluţionate prin Decizia nr. 64 din 14 februarie 2018. De altfel, critica referitoare la lipsa vreunei căi de atac a hotărârii Parlamentului privind demiterea conducerii ANCOM a fost formulată şi cu ocazia obiecţiei de neconstituţionalitate a legii, înainte de reexaminare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 64 din 14 februarie 2018, paragraful 14). În consecinţă, Curtea constată că, în ceea ce priveşte articolul unic pct. 5 din legea criticată - cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 -, critica privind încălcarea art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din Constituţie (referitoare la faptul că legea nu prevede o cale de atac a persoanei interesate împotriva hotărârii Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM) a fost formulată cu depăşirea termenului stabilit prin ipoteza a treia din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, cu privire la termenul de 20 de zile de promulgare, conform art. 77 alin. (1) din Constituţie. Pe de altă parte, deşi formulată în termenul stabilit prin ipoteza a două din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, cu privire la termenul de 10 zile de promulgare, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie, această critică nu vizează o soluţie legislativă care să fi fost supusă reexaminării.

26. Prin urmare, în considerarea celor două aspecte antereferite, care vizează atât regularitatea sesizării Curţii Constituţionale, cât şi sfera sa de competenţă, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] - cu privire la soluţia legislativă care nu prevede o cale de atac împotriva hotărârilor Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM - din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

27. În ceea ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii din articolul unic pct. 5 [cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009], precum şi a articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009], Curtea constată că aceasta este admisibilă, atât sub aspectul obiectului său [deoarece vizează critici de neconstituţionalitate extrinsecă, privind încălcarea limitelor reexaminării şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă a unor dispoziţii care au suferit modificări sau completări în procedura de reexaminare], cât şi sub aspectul termenului de sesizare [fiind formulată în interiorul termenului de 10 zile pe care Preşedintele României îl are la dispoziţie pentru promulgarea legii, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70)].

28. Analizând critica de neconstituţionalitate extrinsecă, privind încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, referitoare la limitele reexaminării, Curtea reţine că autorul obiecţiei susţine că prevederile articolul unic pct. 3 şi ale articolului unic pct. 5 din legea criticată încalcă limitele reexaminării, deoarece aceste articole nu au făcut obiectul cererii de reexaminare. Astfel, se susţine că, deşi una dintre solicitările cuprinse în cererea de reexaminare priveşte chiar art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aceasta avea însă cu totul alt obiect, vizând problematica eliminării, din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM, a implicării întregii puteri executive. Or, în urma reexaminării, Parlamentul a intervenit într-o cu totul altă problematică, referitoare la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, respectiv cea a majorităţii necesare numirii conducerii ANCOM. De asemenea, se susţine că art. unic pct. 5 al legii criticate, în forma anterioară cererii de reexaminare - ce vizează introducerea art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 - a fost modificat, în sensul că majoritatea necesară pentru demiterea conducerii acestei autorităţi devine una absolută, iar o astfel de modificare încalcă limitele reexaminării. Întrucât acest articol nu a făcut obiectul cererii de reexaminare, aspect care contravine dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

29. Cu privire la această susţinere, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa referitoare la limitele reexaminării, prevăzute de art. 77 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 26, a reţinut că, printre atribuţiile Preşedintelui României în cadrul raporturilor pe care acesta le are cu Parlamentul şi care vizează legiferarea, este cererea de reexaminare a unei legi înainte de promulgare. Potrivit art. 77 alin, (2) din Constituţie, „înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii”. Din examinarea dispoziţiilor constituţionale rezultă că Preşedintele, în cadrul procedurii de promulgare, analizează conţinutul normativ al legii şi constată dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau convenţionale la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării. Prin urmare, analiza Preşedintelui poate viza aspecte de legalitate, deficienţe ale legii, legate de procedura de adoptare sau de conţinutul său, prin raportare la acte normative interne sau internaţionale în vigoare, fiind necesară corelarea cu ansamblul reglementărilor interne şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, această analiză poate avea în vedere aspecte de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările adoptate, legiuitorul fiind obligat să fundamenteze temeinic soluţiile pe care le cuprinde legea, pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern. Reexaminarea poate fi cerută o singură dată, pentru orice motiv-de formă/procedură sau de fond/conţinut, cu privire la legea în integralitatea sa ori pentru o parte dintre normele sale. Ca urmare a formulării cererii de reexaminare, legea este retrimisă în Parlament, care este obligat să reia procedura de legiferare şi să dezbată în plenul celor două Camere solicitările adresate de Preşedinte.

30. Curtea a mai stabilit că, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul - în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării - poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară. Astfel, în urma reexaminării legii, Parlamentul poate admite în întregime sau parţial solicitarea, modificând în totalitate sau doar o parte din textele de lege cuprinse în cererea de reexaminare, precum şi dispoziţiile legii care se impun a fi recorelate, sau poate să respingă cererea de reexaminare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008, sau Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013). Prin Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 44, Curtea a constatat că „trebuie reexaminate textele cuprinse în cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, fiind necesară corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispoziţiilor din lege. În acest context, pot fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare. Parlamentul deliberează numai în limitele cererii de reexaminare, dar are obligaţia să se exprime cu privire la toate textele din lege care se referă la o problemă ridicată de Preşedintele României, chiar în absenţa unei menţiuni exprese în solicitarea acestuia. Parlamentul, fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesară.” Prin aceeaşi decizie, paragraful 46, Curtea a constatat că „limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare. Având în vedere scopul cererii de reexaminare, respectiv îmbunătăţirea actului normativ, nu se poate admite ca reexaminarea să aibă drept consecinţă adoptarea unei legi cu contradicţii sau necorelări între texte, astfel că, în virtutea regulilor de tehnică legislativă, necesitatea coerenţei reglementării impune completarea unor texte din lege care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare. Această practică este în beneficiul reglementării şi nu afectează limitele reexaminării, admiterea unor obiecţii din cererea de reexaminare putând antrena modificări cu privire la toate sau doar la unele dintre dispoziţiile legii în cauză, ceea ce impune corelarea tuturor prevederilor acesteia, chiar prin eliminarea sau abrogarea unor texte. Astfel, Curtea a constatat că, în aplicarea normei constituţionale cuprinse la art. 77, Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context, se impun a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea. În cadrul acestei proceduri, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare dintre textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României şi celelalte dispoziţii ale legii. Pentru aceleaşi raţiuni, dacă cererea de reexaminare vizează doar aspecte punctuale sau dispoziţii concrete din lege, iar, în economia actului normativ, acestea se dovedesc a fi esenţiale, întrucât constituie fundamentul reglementării, lipsa lor afectând însăşi filosofia actului normativ, apare cu evidenţă faptul că înlăturarea, eliminarea lor va prejudicia întregul act şi va conduce la respingerea legii în ansamblul său [Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, paragrafele 12 şi 13, şi Decizia nr. 31 din 27 ianuarie 2016, paragrafele 11 şi 12, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016].”

31. În cazul legii criticate, Curtea constată că, prin cererea de reexaminare, Preşedintele României a solicitat Parlamentului, printre altele, modificarea articolului unic pct. 3 - cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 - deoarece „întreaga putere executivă (atât Guvernul, cât şi Preşedintele României) este eliminată din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM, ceea ce determină un dezechilibru între puterile statului în ceea ce priveşte atribuţiile legate de propunerea, numirea şi controlul care vizează o autoritate administrativă autonomă precum ANCOM”. De asemenea, în cererea de reexaminare pe care Preşedintele a transmis-o Parlamentului, s-a precizat că „la art. I pct. 5 din legea transmisă la promulgare, se introduce pct. 6, potrivit căruia la art. 11 se adaugă alin. (53), care prevede că vicepreşedinţii ANCOM pot fi demişi, la propunerea motivată a preşedintelui ANCOM, de către cele două Camere ale Parlamentului. Ne aflăm din nou în faţa unei reglementări imprecise şi insuficiente, întrucât atât preşedintele, cât şi cei doi vicepreşedinţi trebuie să se bucure de o protecţie egală în ceea ce priveşte motivele demiterii, astfel încât propunerea preşedintelui ANCOM pentru demiterea vicepreşedinţilor să nu se poată baza decât pe motivele de demitere prevăzute, în prealabil, în lege.”

32. Curtea reţine că, în cadrul procedurii de reexaminare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, din cadrul Camerei Deputaţilor, au întocmit un raport comun de admitere parţială a cererii de reexaminare, prin care au propus aprobarea legii cu amendamente admise. Printre aceste amendamente, s-au aflat şi modificarea articolului unic pct. 3 din legea criticată - care vizează modificarea art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 -, precum şi modificarea articolului unic pct. 5 - care vizează introducerea art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 -, în sensul că, pentru adoptarea hotărârii Parlamentului privind numirea conducerii ANCOM, s-a eliminat cerinţa votului majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, şi s-a introdus o cerinţă mai strictă, cea a votului majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Ulterior, atât Camera Deputaţilor, cât şi Senatul au adoptat această formă a articolului unic pct. 3 şi a articolului unic pct. 5 din legea criticată.

33. Analizând, în mod comparativ, cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României şi forma legii criticate, adoptate de Parlament, după reexaminare, Curtea reţine că, deşi, atât articolul unic pct. 3, cât şi articolul unic pct. 5 din legea criticată au făcut, în mod formal, obiectul cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, solicitările acestuia au vizat, în mod direct, atât schimbarea procedurii de numire a conducerii ANCOM, întrucât, din această procedură, a fost eliminată întreaga putere executivă (atât Guvernul, cât şi Preşedintele României), cât şi imprecizia şi insuficienţa textului, în ceea ce priveşte protecţia egală, atât a preşedintelui, cât şi a celor doi vicepreşedinţi, referitoare la motivele demiterii.

34. Curtea constată că modificarea articolului unic pct. 3 şi a articolului unic pct. 5 din legea criticată, privind tipul majorităţii cerute pentru hotărârea Parlamentului de numire sau de demitere a conducerii ANCOM, nu a fost făcută pentru a răspunde unora dintre solicitările Preşedintelui, ci este o soluţie legislativă distinctă, care nu are legătură cu cele solicitate în cererea de reexaminare. Aşadar, Parlamentul a adoptat altă soluţie legislativă decât cea solicitată de Preşedinte prin cererea de reexaminare. Or, potrivit jurisprudenţei sale, anterior citate, Curtea constată că limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare. Aşadar, în cazul legii criticate, Parlamentul a depăşit limitele reexaminării, încălcând astfel dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu a existat o solicitare a Preşedintelui privind majoritatea cerută pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului de numire sau de demitere a conducerii ANCOM, astfel că această soluţie legislativă nu a făcut obiectul cererii de reexaminare.

35. În concluzie, ţinând de cont de cele mai sus arătate, Curtea constată că sintagmele „cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, din cuprinsul articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009] şi al articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009], au fost introduse cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie.

36. Având în vedere admiterea criticii de neconstituţionalitate extrinsecă, privind adoptarea legii cu depăşirea limitelor cererii de reexaminare, Curtea constată că nu mai este necesară analizarea criticii de neconstituţionalitate intrinsecă, privind încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, de către sintagmele „cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor0, din cuprinsul articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009] şi al articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009], şi că se impune reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare, în condiţiile şi limitele fixate de art. 77 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragrafele 51 şi 52).

37. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi*, în ceea ce priveşte soluţia de inadmisibilitate, prevăzută la pct. 1 din dispozitiv, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte soluţia de admitere, prevăzută la pct. 2 din dispozitiv,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] - cu privire la soluţia legislativă care nu prevede o cale de atac împotriva hotărârilor Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM - din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

2. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că sintagmele „cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor0 din cuprinsul articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] şi al articolului unic pct. 5 [cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 


* Cu opinia separată a doamnei judecător Livia-Doina Stanciu, în sensul celei formulate la Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018.

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru stabilirea unor măsuri privind finalizarea lucrărilor de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe din cadrul Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe

 

Având în vedere modificările aduse, prin Legea nr. 231/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constând în transformarea acestuia din program anual în program multianual, în modificarea categoriilor lucrărilor de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi în majorarea cotei-părţi a alocaţiilor de la bugetul de stat pentru finanţarea executării lucrărilor de intervenţie de la 50% la 60%,

întrucât creditele destinate acţiunilor multianuale reprezintă sume alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective şi altele asemenea, care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de un an şi antrenează credite de angajament şi credite bugetare prevăzute distinct în legea bugetară anuală,

ţinând cont de faptul că prin Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru finanţarea programului, în sumă de 20.000.000 lei, au caracter anual, ceea ce permite angajarea sumelor şi efectuarea plăţilor exclusiv în cursul anului bugetar 2018, fără a fi posibilă angajarea acestora pe parcursul mai multor ani în vederea derulării programului multianual,

având în vedere neconcordanţa dintre cadrul legal privind derularea Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi cadrul legal financiar instituit de legea bugetară anuală în anul 2018, ce a condus la imposibilitatea implementării până la această dată a programului, imposibilitate ce se va menţine câtă vreme prin legea bugetară nu se vor prevedea creditele aferente programului multianual.

se impune intervenţia legislativă de urgenţă pentru instituirea unor norme care permită derularea Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, menţinându-se, în anul 2018, caracterul anual al programului şi modul de derulare a acestuia, conform cadrului legal existent anterior intrării în vigoare a Legii nr. 231/2017.

Consecinţa negativă pe care o poate avea neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă este faptul că în anul 2018 nu este posibilă derularea Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce conduce, pe lângă apariţia unor întârzieri în atingerea ţintelor stabilite prin iniţierea programului, şi la constatarea imposibilităţii legale a angajării sumelor aprobate prin Legea nr. 2/2018 şi la anularea de drept şi integrală a acestora la sfârşitul exerciţiului bugetar, conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului ar avea consecinţe negative şi asupra autorităţilor publice locale, care au incluse în cadrul programului naţional blocuri de locuinţe şi care au încheiate în prezent contracte de lucrări pentru creşterea performanţei energetice a acestora, contracte pe care nu le pot implementa din cauza lipsei fondurilor de la bugetul de stat.

Este necesară reglementarea derulării Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe în anul 2018 ca un program anual, ţinând cont şi de faptul că prin Legea nr. 231/2017 nu s-au prevăzut şi dispoziţii tranzitorii care să conducă la recepţionarea obiectivelor de investiţii cu asigurarea implementării acestora în condiţii de precizie, previzibilitate, claritate, asigurându-se respectarea principiilor [egalităţii şi pe cel al securităţii juridice.

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgentă.

 

Articol unic. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru blocurile de locuinţe cuprinse în Programul naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, la care nu au fost recepţionate lucrările de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, până la finalizarea acestora, cota-parte care se alocă de la bugetul de stat pentru finanţare este în cuantum de 50%, în baza documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie elaborate de coordonatorii locali şi indicatorilor tehnico-economici aprobaţi, conform prevederilor legale în vigoare la data introducerii în program a blocurilor de locuinţe.

(2) în anul 2018 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice încheie cu autorităţile administraţiei publice locale care au alocate fonduri de la bugetul de stat contracte de finanţare anuale pentru finalizarea lucrărilor de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe cuprinse în programul prevăzut la alin. (1) şi transferul cotei-părţi care se alocă de la bugetul de stat.

(3) începând cu anul 2019, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice încheie cu autorităţile administraţiei publice locale contracte de finanţare multianuale, pentru finalizarea lucrărilor de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe cuprinse în programul prevăzut la alin. (1), la care nu au fost recepţionate lucrările de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, şi transferul cotei-părţi care se alocă de la bugetul de stat, în limita fondurilor bugetare disponibile.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Paul Stănescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 17 iulie 2018.

Nr. 72.

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

 

Având în vedere că actualul context economic impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici,

având în vedere faptul că în procesul complex de aplicare a Programului de guvernare 2018-2020 sunt necesare măsuri de consolidare pe termen lung a realizărilor anului 2017, ce includ o rată de creştere economică de 7%, un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB (mai mic decât în 2016), o datorie publică de 36,4% din PIB (în scădere faţă de 2016 cu mai mult de 1% din PIB), o rată a şomajului la minimum istoric şt 13 din 14 criterii respectate din Procedura de dezechilibru macroeconomic instituită de Comisia Europeană,

dat fiind faptul că întreprinderile publice la care statul deţine participaţii integrale sau majoritare reprezintă un segment important al economiei naţionale şi, în consecinţă, lichiditatea, solvabilitatea şi funcţionalitatea acestor societăţi au o influenţă determinantă asupra stabilităţii ansamblului economiei, luând în considerare importanţa strategică a creşterii investiţiilor, atât a celor finanţate din buget sau prin accelerarea absorbţiei de fonduri europene, cât şi prin stimularea investiţiilor private şi crearea premiselor necesare stimulării investitorilor străini prin acordarea de facilităţi,

dată fiind necesitatea creşterii rapide a contribuţiei reale a întreprinderilor publice la îmbunătăţirea parametrilor economiei româneşti şi la echilibrarea bugetului de stat,

având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice instituie norme cu aplicabilitate generală asupra întreprinderilor publice, la care statul deţinea direct sau indirect participaţii majoritare la data intrării lor în vigoare,

întrucât prevederile celor două acte normative sus-menţionate se pot dovedi contrare însuşi scopului avut în vedere de legiuitor, atunci când pentru protejarea unor interese naţionale strategice de natură economică şi/sau socială este necesară transformarea în viitor a participaţiilor minoritare deţinute în prezent de statul român la unii agenţi economici în participaţii majoritare la aceiaşi agenţi economici,

eficienţa unui operator economic depinde, în mod determinant, de performanţa managementului acestuia, de corecta implementare în funcţionarea societăţii a mecanismelor de bună guvernare.

Constatând că legislaţia generală a societăţilor nu este adaptată specificului societăţilor de stat, neoferind premisele legislative pentru ca aceste societăţi să poată funcţiona eficient şi să reprezinte un vector de relansare economică,

având în vedere că pentru eficientizarea activităţii societăţilor de stat este necesară dezvoltarea de noi mecanisme de guvernanţă corporativă, suplimentare în raport cu cele reglementate de legislaţia generală a societăţilor şi adaptate particularităţilor societăţilor de stat,

 observând că actualul cadru legislativ prezintă lacune importante în ceea ce priveşte buna guvernare a regiilor autonome, influenţând negativ performanţa economică şi competitivitatea acestora şi generând, pe cale de consecinţă, disfuncţionalităţi ale operatorilor economici cu care intră în raporturi contractuale,

întrucât neadoptarea în regim de urgenţă a acestui act normativ ar avea drept consecinţă crearea unor bariere în dezvoltarea investiţiilor străine generate de disfuncţionalităţi în diversificarea activităţilor societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, afectând capacitatea acestor operatori economici de a contribui la echilibrarea bugetului de stat şi la relansarea economiei,

întrucât întârzierea în implementarea măsurilor de eficientizare a întreprinderilor publice influenţează negativ lichiditatea, solvabilitatea şi funcţionalitatea acestor societăţi, iar acest efect negativ se repercutează asupra echilibrului bugetului de stat consolidat,

date fiind importanţa acestor entităţi economice şi caracterul strategic al sectoarelor în care acestea operează, nefuncţionalitatea lor fiind de natură a conduce la dezechilibre la nivel macroeconomic şi social,

în considerarea faptului că aspectele mai sus menţionate constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă pentru asigurarea stabilităţii economiei şi a echilibrului bugetar,

necesitatea aprobării în regim de urgenţă a completării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, rezidă în exigenţa reglementarii situaţiilor de acest gen, în care investitorul privat, acţionar minoritar, invocă necesitatea luării deciziilor privitoare la situaţia societăţii în timp real, contrar înregistrându-se pierderi iremediabile pentru societate. Subliniem faptul că este necesar a se reglementa, în mod general, situaţiile în care investitorul privat este cel care asigură capital, know-how, tehnologie, comenzi şi contracte, mărci, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - După alineatul (3) al articolului 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 14 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă operatorii economici care se încadrează în prevederile art. 2 pct. 2 ca urmare a faptului că acţionarul privat nu mai deţine participaţia majoritară şi deţine capacitatea financiară şi tehnică necesară dezvoltării obiectului de activitate al operatorului, caz în care i se poate încredinţa conducerea executivă a societăţii, controlul managerial şi/sau operaţional al acestuia, în condiţii de eficienţă economică cu asigurarea de know-how, a portofoliului de clienţi şi a forţei de muncă.”

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

p. Ministrul economiei,

Bogdan Constantin Andronic,

secretar de stat Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,

Petru Bogdan Cojocaru

Ministrul tineretului şi sportului,

Ioana Bran

Ministrul energiei,

Anton Anton

p. Ministrul transporturilor,

Mircea Florin Biban,

secretar de stat Ministrul sănătăţii,

Sorina Pintea

p. Ministrul cercetării şi inovării,

Ciprian-Ion Preda,

secretar de stat

 

Bucureşti, 17 iulie 2018.

Nr. 73.