MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 636         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 20 iulie 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

207. - Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

599. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 246 din 19 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) coroborate cu art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 260 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 483 din 12 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Opinie separată

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

533. - Hotărâre privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2018- 2019, precum şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018

 

LEGI ŞI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1- - (1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.”

2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Justiţia se înfăptuieşte de către judecători În numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi.”

3. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Configuraţia sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalităţii de arme în ceea ce priveşte aşezarea judecătorului, procurorilor şi avocaţilor”

4. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 9. - Hotărârile Secţiei pentru judecători, respectiv ale Secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun.”

5. La articolul 16, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.”

6. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Completul de divergenţă se constituie prin includerea, în completul de judecată, a judecătorului din planificarea de permanenţă.”

7. La articolul 19, alineatul (21) se modifică şi va avea următorul cuprins:

.(21) În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi completurile de 5 judecători.”

8. La articolul 21 se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:

„(2) Hotărârea de respingere a cererii de înaintare a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de ultima instanţă, este supusă căii de atac a recursului.

(3) Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.”

9. La articolul 24 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

„(2) Completurile de 5 judecători soluţionează şi recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de un alt complet de 5 judecători.”

10. La articolul 28, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 28. - (1) Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi colegiul de conducere.

(3) Preşedintele, vicepreşedinţii şi câte 2 judecători de la fiecare secţie, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, constituie Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Când se dezbat probleme economico-financiare şi administrative, la şedinţele colegiului de conducere participă managerul economic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are vot consultativ. La şedinţele colegiilor de conducere pot participa şi preşedinţii de secţii.”

11. La articolul 29 alineatul (1), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,b) propune Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care vor face parte din comisiile de concurs pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

c) propune Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi;”.

12 La articolul 29, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este prezidat de către preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un vicepreşedinte.

(3) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a unuia dintre vicepreşedinţi sau la solicitarea a cel puţin 3 dintre membrii săi.”

13. La articolul 301, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Verificarea prevăzută la alin. (1) se face în condiţiile prevăzute prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Raportul întocmit cu ocazia verificărilor va fi făcut public, prin afişare pe site-ul oficial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

14. La articolul 31 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) pentru contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 2 judecători;”.

15. La articolul 31 alineatul (1), după litera g) se Introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

h) pentru recursurile împotriva încheierilor prin care curţile de apel şi Curtea Militară de Apel resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, completul de judecată este format din 3 judecători;”.

16. La articolul 31, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, numiţi, prin tragere la sorţi, de către preşedintele sau unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

17. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 32. - (1) La începutul fiecărui an, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere aprobă numărul şi compunerea completurilor de 5 judecători.

(2) în materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) în alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzelor.

(4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi sau de preşedinţii de secţie atunci când aceştia fac parte din complet, desemnaţi potrivit alin. (4).

(6) în Cazul în care niciunul dintre aceştia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotaţie, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora.

(7) Cauzele care intră în competenţa completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat.”

18. La articolul 35, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale.”

19. La articolul 36, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) în cadrul tribunalelor funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale.”

20. La articolul 38, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Localităţile care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc, cu avizul conform al ministrului justiţiei, prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

21. La articolul 41, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 41. - (1) Secţiile curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe, prin hotărâre a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Completurile specializate ale secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează de preşedintele instanţei, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe.”

22. La articolul 45, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 45. - (1) în funcţie de volumul de activitate şi de complexitatea cauzelor, la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătoriile care îşi au sediul în reşedinţele de judeţ, precum şi la judecătoriile din municipiul Bucureşti, preşedintele poate fi ajutat de 1-2 vicepreşedinţi, iar la celelalte judecătorii, preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte.”

23. La articolul 49, alineatul (21) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(21) în cazul în care, la judecătorii şi tribunale specializate, numărul judecătorilor este de 5 sau mai mic, atribuţiile colegiului de conducere se exercită de preşedinte.”

24. La articolul 49, după alineatul (21) se introduce un nou alineat, alineatul (22), cu următorul cuprins:

„(22) Dispoziţiile alin. (21) se aplică în mod corespunzător şi în situaţiile în care, din motive obiective, colegiul de conducere nu se poate constitui.”

25. La articolul 50, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,(4) Adunările generale ale judecătorilor se pot convoca şi de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii sau de către colegiul de conducere al instanţei,”

26. La articolul 51, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,e) formulează puncte de vedere la solicitarea Plenului sau, după caz, a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii;”.

27. La articolul 53, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se auditează extern, la fiecare 2 ani sub conducerea Ministerului Justiţiei şi cu implicarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor. Concluziile auditului sunt publice.”

28. La articolul 54, alineatele (1) şi (11) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 54. - (1) Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. În condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii stagiari pot asista, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată ale completurilor formate din judecători definitivi.

(11) Contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală de către judecătorii şi tribunale în cursul judecăţii în primă instanţă, de către judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la aceste instanţe se soluţionează în complet format din 2 judecători.”

29. La articolul 54, alineatul (12) se abrogă.

30. La articolul 54, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.”

31. La articolul 58, alineatele (2) şi (3) se abrogă.

32. La articolul 62, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Procurorii trebuie să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil, principiul egalităţii de arme, independenţa instanţelor şi forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti definitive. În comunicarea publică, parchetele trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie, caracterul nepublic al urmăririi penale şi dreptul nediscriminatoriu la informare.”

33. La articolul 63, litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„k) exercită atribuţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;”.

34. La articolul 63, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:

„l) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.”

35. La articolul 64, alineatele (2), (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2) în soluţiile dispuse, procurorul este independent, În condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei.

(3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice.

................................................................................................................

 (5) Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei procurorilor, măsura dispusă, potrivit alin. (4), de procurorul ierarhic superior,”

36. La articolul 661 după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

„(31) Nu pot ocupa funcţia de ofiţer sau agent de poliţie judiciară, lucrători, informatori sau colaboratori, chiar acoperiţi, ai serviciilor de informaţii. Anterior numirii în funcţie, aceştia vor da o declaraţie olografă pe propria răspundere că nu fac şi nu au făcut parte din serviciile de informaţii, că nu sunt şi nu au fost colaboratori sau informatori ai acestora.”

37. La articolul 67, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, pentru influenţarea în orice formă a concluziilor.”

38. La articolul 69, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 69. - (1) Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de ministrul justiţiei.

................................................................................................................

(3) Ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.”

39. Articolul 79 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 79. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”

40. La articolul 791, alineatele (2), (3) şi (9)-(11) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului-şef al acestei direcţii, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.

(3) Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 8 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.

................................................................................................................

 (9) Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pot fi revocaţi prin ordin al procurorului-şef al acestei direcţii, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.

(10) La data încetării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorul revine la parchetul de unde provine.

(11) De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii.”

41. După articolul 793 se Introduce un nou articol, articolul 794, cu următorul cuprins:

„Art. 794. - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.”

42. La articolul 86, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 86. - (1) în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului-şef al acestei direcţii, cu avizul conform al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.”

43. La articolul 87, alineatele (1)-(3), (6), (8), (9) şi (91) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 87. - (1) Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la propunerea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma concursului organizat în acest sens, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.

(2) Pentru a fi numiţi În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 8 ani vechime În funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs susţinut în faţa Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Concursul prevăzut la alin. (2) constă în:

a) un interviu transmis în direct, susţinut în faţa Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) o probă având ca obiect evaluarea a minimum 5 rechizitorii alese aleatoriu, precum şi a altor acte întocmite de candidaţi şi considerate relevante de aceştia, din ultimii 5 ani de activitate.

................................................................................................................

 (6) Evaluarea prevăzută la alin. (3) lit. b) se efectuează de o comisie desemnată de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, formată din 2 procurori de la Direcţia Naţională Anticorupţie propuşi de procurorul-şef al direcţiei, 2 procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie propuşi de procurorul general şi un formator propus de Institutul Naţional al Magistraturii.

................................................................................................................

 (8) Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul conform al secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare,

(9) La data încetării activităţii în cadru) Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine.

(91) De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei.”

44. Articolul 88 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 88. - Direcţia Naţională Anticorupţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.”

45. După articolul 88 se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 21-a, cuprinzând articolele 881-889, cu următorul cuprins:

SECŢIUNEA a 21-a

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

Art. 881. - (1) în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi păstrează competenţa de urmărire penală şi în situaţia în care, alături de persoanele prevăzute la alin. (1 )r sunt cercetate şi alte persoane,

(3) în cazul infracţiunilor săvârşite de judecătorii şi procurorii militari, dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile.

(4) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este condusă de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct, numiţi în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile prezentei legi.

(5) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.

Art. 882. - (1) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.

(2) Este interzisă delegarea sau detaşarea de procurori în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

(3) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie funcţionează cu un număr maxim de 15 procurori,

(4) Numărul de posturi al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie poate fi modificat, în funcţie de volumul de activitate, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea procurorului-şef secţie, cu avizul conform al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 883. - (1) Procurorul-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este numit în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în urma unui concurs care constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere respective, urmărindu-se competenţele manageriale, gestiunea eficientă a resurselor, capacitatea de a-şi asuma decizii şi responsabilităţi, competenţele de comunicare şi rezistenţa la stres, precum şi integritatea candidatului, evaluarea activităţii sale ca procuror şi modul în care acesta se raportează la valori specifice profesiei, precum independenţa justiţiei ori respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

(2) Componenţa comisiei de concurs este următoarea:

a) 3 membri judecători, care fac parte din Secţia pentru judecători şi au funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel, desemnaţi de Secţia pentru judecători;

b) un membru procuror, care face parte din Secţia pentru procurori şi a funcţionat la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel, desemnat de Secţia pentru procurori.

(3) Condiţiile pentru ca un procuror să se înscrie la concursul pentru ocuparea postului de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie sunt cele prevăzute la art. 885 alin. (3).

(4) Fiecare candidat va depune un curriculum vitae, declaraţiile prevăzute la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante în susţinerea candidaturii sale.

(5) Documentele depuse de fiecare candidat vor fi publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu cel puţin 10 zile înaintea concursului.

(6) Comisia de concurs va propune Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numirea procurorului-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, după evaluarea candidaturilor şi a proiectelor, în urma unui interviu transmis în direct.

(7) Revocarea din funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se face de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în caz de neîndeplinire a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul în care acesta a fost sancţionat disciplinar în ultimii 3 ani, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (2).

(8) Procurorul-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este numit în funcţie pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Art. 884. - (1) Procurorul-şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este numit în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivată a procurorului-şef secţie, dintre procurorii deja numiţi în cadrul secţiei.

(2) Numirea în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

(3) Revocarea procurorului-şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se face de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivată a procurorului-şef secţie, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, în cazul în care acesta a fost sancţionat disciplinar.

Art. 885. - (1) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se încadrează cu procurori numiţi de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în urma unui concurs, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea continuării activităţii în cadrul secţiei pentru o perioadă totală de cel mult 9 ani.

(2) Concursul este susţinut în faţa comisiei de concurs compuse potrivit art. 883 alin. (2), din care face parte de drept şi procurorul-şef secţie.

(3) Pentru a participa la concursul pentru numirea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, procurorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani;

b) să aibă cel puţin gradul de parchet de pe lângă curte de apel;

c) să aibă o vechime efectivă de cel puţin 18 ani în funcţia de procuror;

d) să aibă o bună pregătire profesională;

e) să aibă o conduită morală ireproşabilă.

(4) La concurs poate participa orice procuror care, până la data stabilită pentru începerea concursului, îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (3).

(5) Concursul prevăzut la alin. (2) constă în:

a) un interviu transmis în direct, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, susţinut în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

b) o evaluare a activităţii din ultimii 5 ani;

c) o evaluare a unor acte profesionale întocmite de candidaţi din ultimii 3 ani de activitate.

(6) Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi a altor calităţi specifice. La interviu participă procurorul-şef secţie şi un psiholog, care pot pune întrebări candidaţilor.

(7) Evaluarea prevăzută la alin. (5) lit. b) se efectuează de către 2 procurori şi 2 judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare, desemnaţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea inspectorului-şef. Punctajul se acordă în urma unei analize ce va avea în vedere inclusiv durata şi complexitatea cazurilor lucrate de procuror, rata de achitări, restituiri, condamnări, eventualele sesizări făcute din partea persoanelor cercetate şi soluţiile date la acestea.

(8) Evaluarea prevăzută la alin. (5) lit. c) se efectuează de o comisie desemnată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, formată din 2 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi 2 judecători din Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, propuşi de colegiile de conducere ale acestora, precum şi un formator din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, propus de Consiliul ştiinţific al acestuia.

(9) Punctajul maxim ce poate fi atribuit la probele de concurs este de 100 de puncte, distribuite astfel:

a) 60 de puncte pentru proba prevăzută la alin. (5) lit. a);

b) 20 de puncte pentru proba prevăzută la alin. (5) lit. b);

c) 20 de puncte pentru proba prevăzută la alin. (5) lit. o).

(10) Punctajul minim pentru a fi declarat admis la concurs este de 70 de puncte, dar nu mai puţin decât următorul punctaj pentru fiecare probă în parte:

a) minimum 25 de puncte pentru proba prevăzută la alin. (5) lit. a);

b) minimum 15 puncte pentru proba prevăzută la alin. (5) lit. b);

c) minimum 10 puncte pentru proba prevăzută la alin. (5) lit. c).

(11) Numirea în funcţia de procuror din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se va face de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturile vacante şi în ordinea punctelor obţinute.

(12) Procedurile de numire, continuare a activităţii în cadrul secţiei şi revocare din funcţiile de conducere şi execuţie din cadrul secţiei vor fi detaliate într-un regulament aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 886. - (1) La expirarea termenului de 3 ani, procurorul poate cere continuarea activităţii în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pe o nouă perioadă de 3 ani, fără a depăşi în total 9 ani de activitate în cadrul secţiei.

(2) Cu 3 luni înainte de expirarea termenului de numire, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza cererea depusă de procurorul care solicită continuarea activităţii în cadrul secţiei şi decide asupra acesteia, având în vedere evaluarea activităţii desfăşurate de acesta în ultimii 3 ani.

(3) La data încetării activităţii în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, procurorul revine la parchetul de unde provine.

(4) De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul secţiei.

Art. 887. - (1) Procurorii numiţi în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pot fi revocaţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea motivată a procurorului-şef al secţiei, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.

(2) în cazul revocării, procurorul revine la parchetul de unde provine şi îşi redobândeşte gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei,

Art. 888. - (1) Atribuţiile Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie sunt următoarele:

a) efectuarea urmăririi penale, în condiţiile prevăzute în Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile aflate în competenţa sa;

b) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile prevăzute la lit. a);

c) constituirea şi actualizarea bazei de date în domeniul infracţiunilor aflate în domeniul de competenţă;

d) exercitarea altor atribuţii prevăzute de lege.

(2) Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Art. 889. - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă, nu mai târziu de luna februarie a anului următor, Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.”

46. La articolul 90, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

.(2) în raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii pot funcţiona secţii specializate.”

47. La articolul 94, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

- Art. 94. - (1) în funcţie de volumul de activitate, la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, judecătoriile care îşi au sediul în reşedinţele de judeţ, precum şi parchetele de pe lângă judecătoriile din municipiul Bucureşti, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1-2 adjuncţi, iar la parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi celelalte judecătorii, prim-procurorul poate fi ajutat de un adjunct.”

48. Articolul 101 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 101. - Când persoana cercetată este militar activ, urmărirea penală se efectuează de procurorul militar, indiferent de gradul militar al persoanei cercetate.”

49. La articolul 103, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Institutul Naţional al Magistraturii poate desfăşura acţiuni de cooperare cu instituţii de formare profesională a judecătorilor şi procurorilor din alte state, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Superior al Magistraturii. În condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, Institutul Naţional al Magistraturii poate suporta din bugetul propriu sau, după caz, din fonduri externe cheltuielile efectuate pentru participarea reprezentanţilor instituţiilor din alte state la acţiunile de cooperare desfăşurate în România.”

50. La articolul 106, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Directorul Institutului Naţional al Magistraturii este ordonator terţiar de credite.”

51. La articolul 108, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Salarizarea personalului de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii, la plata cu ora, se face în funcţie de activităţile desfăşurate şi de indemnizaţia brută lunară maximă a unui judecător cu funcţie de execuţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu vechimea cea mai mare în muncă şi în funcţie, astfel:

a) în cazul activităţilor de predare de tip curs sau conferinţă, orele efectuate se înmulţesc cu un coeficient de 2,5;

b) în cazul activităţilor de seminar, precum şi al altor activităţi didactice şi/sau conexe procesului de formare iniţială şi continuă, orele efectuate se înmulţesc cu un coeficient de 1,5;

c) celelalte activităţi specifice formării iniţiale şi continue vor fi cuantificate pe baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a Consiliului ştiinţific al Institutului.”

52. După articolul 113 se introduce un nou articol, articolul 1131, cu următorul cuprins:

„Art. 1131. - (1) Asistenţii judiciari sunt supuşi unor evaluări privind calitatea activităţii din 2 în 2 ani. Prima evaluare a asistenţilor judiciari se face la un an de la numirea în funcţie.

(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face de preşedintele tribunalului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea asistentul judiciar. Criteriile de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor prevăzute de lege se aplică în mod corespunzător şi asistenţilor judiciari, raportat la atribuţiile exercitate de aceştia potrivit legii,

(3) Asistenţii judiciari nemulţumiţi de calificativul acordat pot face contestaţie la ministrul justiţiei, în termen de 30 de zile de la comunicare. În soluţionarea contestaţiei, ministrul justiţiei poate solicita conducătorului tribunalului orice informaţii pe care le consideră necesare şi va proceda la audierea asistentului judiciar.

(4) Asistentul judiciar care primeşte în urma evaluării calificativul «nesatisfăcător» este eliberat din funcţie pentru incapacitate profesională de către ministrul justiţiei.

(5) Asistenţii judiciari pot fi eliberaţi din funcţie şi ca urmare a reducerii numărului de posturi, în raport cu volumul de activitate al instanţei.”

53. La articolul 120, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:

„(6) Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariate prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege.”

54. După articolul 1201 se introduc trei noi articole, articolele 1202-1204, cu următorul cuprins:

„Art. 1202. - (1) în vederea efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor din domeniul economic, financiar, fiscal şi vamal, în cadrul parchetelor de pe lângă tribunale funcţionează, prin detaşare, ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, în limita posturilor aprobate potrivit legii.

(2) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară efectuează acte de cercetare penală în cauzele prevăzute la alin. (1), în care urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror ori în care procurorul a dispus preluarea în vederea efectuării urmăririi penale, conform prevederilor art. 324 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1) pot efectua acte de cercetare penală şi în cauzele preluate de parchetul de pe lângă curtea de apel de la parchetele de pe lângă tribunale.

(4) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa conducere, supravegherea şi controlul nemijlocit al acestora.

(5) Dispoziţiile procurorilor sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, actele întocmite de aceştia din dispoziţia scrisă a procurorilor fiind efectuate în numele acestora.

Art. 1203. - (1) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la art. 1202 sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, la propunerea nominală a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către ministrul afacerilor interne, pe O perioadă de cel mult 6 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, cu acordul acestora.

(2) Numirea în funcţii a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se face prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la parchetele prevăzute la art. 1202 alin. (1).

(3) încetarea detaşării ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se poate dispune înaintea perioadei prevăzute la alin. (1), prin ordin motivat al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(4) Pe durata detaşării, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nicio însărcinare.

(5) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi în condiţiile prezentului articol au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru ofiţerii de poliţie, cu excepţiile prevăzute în prezenta lege, şi beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 13 şi art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) Salariul de bază şi sporurile ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară detaşaţi sunt cele prevăzute pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, reduse cu 20%.

(7) Drepturile salariale sunt suportate din bugetul Ministerului Public şi se acordă de către parchetul unde este detaşat.

Art. 1204. - (1) Atribuţiile prevăzute de lege pentru ministrul afacerilor interne privind drepturile şi răspunderile ce revin ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară detaşaţi se exercită de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(2) Atribuţiile privind acordarea gradelor profesionale pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi se exercită de ministrul afacerilor interne, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(3) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie evaluează anual activitatea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară detaşaţi, în condiţiile legii.

(4) Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător în raport cu activitatea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară.

(5) Funcţia de ofiţer şi agent de poliţie judiciară prevăzută la art. 1202 alin. (1) este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

(6) Numărul ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul parchetelor prevăzute la art. 1202 alin. (1), precum şi repartizarea acestora se stabileşte, în funcţie de necesităţi, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”

55. La articolul 121, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Numărul personalului Jandarmeriei Române necesar pentru aplicarea prevederilor alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei şi a ministrului afacerilor interne, precum şi a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

56. Articolul 129 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 129. - Prin derogare de la prevederile legislaţiei în domeniul finanţelor publice, preşedinţii instanţei şi conducătorii parchetelor pot delega calitatea de ordonator de credite managerilor economici.”

57. La articolul 132, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(6) Proiectele de buget anual ale instanţelor militare se elaborează de Curtea Militară de Apel, iar cele ale parchetelor militare de secţia sau serviciul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după consultarea instanţelor militare, respectiv a parchetelor militare, şi se transmit ordonatorului principal de credite.”

58. La articolul 133, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedinţii curţilor de apel, împreună cu ministrul justiţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism analizează anual volumul de activitate al instanţelor şi parchetelor şi, în funcţie de rezultatele analizei, iau măsuri pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi, cu acordul Secţiei pentru judecători sau al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz.”

59. La articolul 134, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numărul maxim de posturi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei şi a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.”

60. La articolul 1341, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Numărul posturilor vacante temporar care se pot ocupa în cazurile prevăzute la alin. (1) se aprobă pentru fiecare instanţă sau, după caz, parchet, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea ordonatorilor de credite.”

61. Articolul 135 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 135. - (1) Statele de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.

(2) Majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă cu avizul conform al secţiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiţiei.”

62. La articolul 139, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se aprobă de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,”

63. La articolul 140, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Regulamentul de ordine interioară prevăzut la alin. (1) se aprobă de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu avizul ministrului justiţiei.”

Art. II. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative urmează a fi modificată în vederea punerii de acord cu prevederile din secţiunea a 21-a - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie - din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin prezenta lege.

Art. III. - (1) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie începe să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Cauzele de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie înregistrate la orice structură de parchet şi nesoluţionate până la data la care secţia este operaţională se înaintează spre soluţionare Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, de îndată ce aceasta este operaţională.

Art. IV. - Dispoziţiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. V. - Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt numiţi în funcţie în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie rămân în funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul acestor structuri.

Art. VI. - Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

ADRIAN ŢUŢUIANU

 

Bucureşti, 20 iulie 2018.

Nr. 207.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 20 iulie 2018.

Nr. 599.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 246

din 19 aprilie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) coroborate cu art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dănuţ Drăghia în Dosarul nr. 298/42/2017/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.567D/2017.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Dragoş Mihai Ciob din cadrul Baroului Buzău, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. De asemenea, răspund şi părţile Carmen Marinescu şi Dorin Marinescu, lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei de neconstituţionalitate care solicită admiterea acesteia, reiterând concluziile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. Depune totodată la dosarul cauzei, în completarea concluziilor orale, un set de înscrisuri şi concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că excepţia de neconstituţionalitate, ce face obiectul prezentului dosar, a fost invocată pe fondul interpretării eronate a normelor procesual penale criticate de către judecătorul de cameră preliminară, întrucât acesta nu a dat eficienţă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 21 din 18 ianuarie 2018, în temeiul căreia ar fi putut să solicite declasificarea mandatelor de siguranţă naţională, în camera preliminară, ori să permită accesul avocatului, având abilitarea prevăzută de lege, la aceste informaţii. Reţine că, potrivit unei doctrine constante şi, având în vedere decizia instanţei de control constituţional, precitată, obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea legalităţii tuturor actelor efectuate în cursul urmăririi penale şi pe care se întemeiază acuzaţia, indiferent de organul care le-a dispus, autorizat sau efectuat. Faţă de considerentele expuse solicită ca excepţia de neconstituţionalitate să fie respinsă ca inadmisibilă. În subsidiar solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, în condiţiile în care dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală coroborate cu considerentele Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018 acordă inculpatului şi altor părţi posibilitatea de a contesta legalitatea tuturor probelor în procedura de cameră preliminară.

5. Apărătorul autorului excepţiei, având cuvântul în replică, precizează că, la momentul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională nu pronunţase Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018 şi, pe de altă parte, decizia precitată nu are în vedere dispoziţiile art. 342 şi art. 345 din Codul de procedură penală. Subliniază faptul că opinia instanţei de judecată, care a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, este în sensul că aceasta este întemeiată.

6. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în replică, arată că instanţa de control constituţional a stabilit, în decizia precitată, care este locul dispoziţiilor alin. (11) şi alin. (12) ale art. 352 din Codul de procedură penală, astfel încât o nouă examinare a acestora nu este posibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 25 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 298/42/2017/a1, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Dănuţ Drăghia în procedura de cameră preliminară.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 342 şi art. 345 alin. (1)din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit judecătorului de cameră preliminară să declasifice informaţiile necesare verificării legalităţii efectuării actelor de urmărire penală şi a administrării probelor. Arată că, în timpul instrumentării Dosarului nr. 64/D/P/2014 de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău, a fost dispusă supravegherea sa tehnică în perioada iunie 2014 - martie 2015, astfel cum este menţionat la fila 45 din rechizitoriu. De asemenea, arată că în cuprinsul cererilor şi excepţiilor depuse la dosarul cauzei la datele de 17, 22 mai, 3 august şi 4 septembrie 2017 a contestat întreaga supraveghere tehnică efectuată faţă de persoana sa. Din cuprinsul relaţiilor furnizate de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău a rezultat că supravegherea tehnică a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor Serviciului Român de Informaţii care au asigurat suportul tehnic şi că, în cauză, a existat un mandat de siguranţă naţională pentru perioada 26 iulie 2013 - 18 aprilie 2014. Referitor la modalitatea prin care a fost solicitat suportul tehnic din partea Serviciului Român de Informaţii, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău a menţionat că acesta a fost solicitat în baza unor adrese clasificate ca secret de serviciu. Ca urmare a răspunsurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău, autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat declasificarea adreselor prin care au fost solicitate Serviciului Român de Informaţii atât acordarea suportului tehnic, cât şi declasificarea mandatului de siguranţă naţională şi a datelor obţinute în urma punerii acestuia în executare. Prin încheierea de şedinţă din data de 4 aprilie, judecătorul de cameră preliminară a respins solicitarea de declasificare cu motivarea că, în conformitate cu art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, această operaţiune ar putea avea loc numai după începerea judecăţii. Totodată, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că verificarea legalităţii efectuării actelor de urmărire penală şi a administrării probelor se face numai în procedura de cameră preliminară. Susţine, având în vedere prevederile art. 342 din Codul de procedură penală, prin raportare la circumstanţele cauzei, că judecătorul de cameră preliminară este împiedicat să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în condiţiile în care acestea au la bază informaţii sau acte ori documente clasificate, situaţie contrară prevederilor constituţionale invocate. Referitor la dispoziţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, precizează că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care, în procedura de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, judecătorul de cameră preliminară nu are posibilitatea de a declasifica informaţiile, actele ori documentele ce au stat la baza efectuării actelor de urmărire penală, pentru a putea verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Consideră că normele procesual penale criticate sunt neconstituţionale, întrucât limitează accesul la justiţie şi au un caracter discriminatoriu în raport cu prevederile art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală care permit declasificarea informaţiilor actelor ori documentelor după începerea judecăţii. Totodată consideră că prevederile legale criticate încalcă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi apreciază că judecătorul de cameră preliminară ar trebui să aibă posibilitatea de a declasifica informaţiile, actele ori documentele ce au stat la baza efectuării actelor de urmărire penală şi a administrării probelor, întrucât numai în acest mod obiectul camerei preliminare poate avea o finalitate reală, în condiţiile în care există posibilitatea ca, după declasificarea informaţiilor, actelor ori documentelor, conform art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, să se constate că anumite acte de urmărire penală erau nelegale ori că anumite probe ar fi trebuit excluse ori să se constate că s-ar fi impus restituirea cauzei la parchet, ipoteze în care vătămarea cauzată drepturilor inculpatului nu mai poate fi înlăturată în niciun mod.

9. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că prevederile legale criticate coroborate cu dispoziţiile la art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit judecătorului de cameră preliminară să desecretizeze, să declasifice informaţii sau documente care au stat la baza efectuării actelor de urmărire penală şi a administrării probelor. Apreciază că declasificarea eventualelor informaţii, conform art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, abia în faza de judecată poate conduce la o vătămare a drepturilor inculpatului ce nu mai poate fi înlăturată, în situaţia în care se constată abia în această fază că anumite probe ar fi trebuit excluse ori anumite acte de urmărire penală sunt apreciate ca fiind nelegale. Consideră că normele procesual penale criticate încalcă cel puţin dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin, (3) şi art. 26,

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reţine că prevederile criticate dau în competenţa judecătorului de cameră preliminară verificarea legalităţii tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală, precum şi a tuturor actelor efectuate de organele de urmărire penală, fără a distinge după cum acestea au sau nu legătură cu informaţii sau documente clasificate.

Întrucât legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă, aşa încât apreciază că dispoziţiile art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală nu permit interpretarea pe care autorul excepţiei o dă acestora. Faptul că în reglementarea procedurii de judecată există o prevedere expresă care dă judecătorului posibilitatea de a solicita declasificarea informaţiilor clasificate atunci când acestea sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei - art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală - nu poate fi interpretat per a contrario, în sensul că în procedura de cameră preliminară judecătorul nu ar avea o asemenea prerogativă, deoarece argumentul para contrario nu poate fi folosit pentru ca, plecând de la o dispoziţie cu caracter general, să se concluzioneze că într-o situaţie cu caracter special intenţia de reglementare este diametral opusă. Apreciază că motivele de neconstituţionalitate invocate vizează, în fapt, modul de interpretare şi aplicare de către judecătorul de cameră preliminară a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar nu conformitatea lor cu prevederile constituţionale şi convenţionale.

12. Avocatul Poporului precizează că a transmis punctul său de vedere, în sensul constituţionalităţii textelor de lege criticate, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 732D/2016, acesta fiind reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 9 martie 2017.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală. Faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate de către autor, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 342 şi art. 345 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, având în vedere şi faptul că aceste din urmă prevederi constituie norma specială ce reglementează cu privire la declasificarea informaţiilor clasificate, respectiv permiterea accesului la informaţiile clasificate. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 342 din Codul de procedură penală: ,Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probator şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.”;

- Art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penala: „La termenul stabilit conform ari. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului.”;

- Art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală: (11) în cazul în care informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea Intr-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului.

(12) Dacă autoritatea emitentă nu permite apărătorului inculpatului accesul la informaţiile clasificate, acestea nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză.”

16. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie în România, art. 11 alin. (1) şi alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (1) şi alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1) şi alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil. Totodată invocă dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală - excepţie ridicată de autor în faza procesuală a camerei preliminare - prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „instanţa solicită” cu raportare la sintagma „permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală este neconstituţională şi totodată a constatat că sintagma „autoritatea emitentă” din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală este neconstituţională.

18. Pentru a pronunţa soluţia menţionată, Curtea a analizat, într-o primă etapă, admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul legăturii cu cauza dedusă judecăţii, prin stabilirea naturii juridice a informaţiilor clasificate, în acest sens, în paragrafele 25-31 ale deciziei precitate, Curtea a reţinut că sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală vizează informaţii clasificate „esenţiale pentru soluţionarea cauzei”, care sunt susceptibile „de a servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei”, deci cu privire la care există argumente rezonabile că ar putea concura la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului. Potrivit art. 103 alin, (2) din Codul de procedură penală, „în luarea deciziei asupra existentei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. “Sub acest aspect, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, după ce enumera expres declaraţiile (ale părţilor în procesul penal, ale persoanei vătămate, ale martorilor), înscrisurile, rapoartele de expertiză sau constatare, procesele-verbale, fotografiile, mijloacele materiale de probă, prevăd, la lit. f), că „Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: [...] f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege.” Aşa fiind, Curtea a reţinut că, pentru a produce consecinţele prevăzute de lege, legiuitorul a conferit informaţiilor clasificate, apreciate „esenţiale pentru soluţionarea cauzei”, valoare probatorie în procesul penal, acestea putând dovedi, singure sau coroborate cu alte probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, veridicitatea acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatului. Prin urmare, Curtea a statuat că informaţiile clasificate dobândesc calitatea de probe în dosar, urmând a fi supuse regimului juridic al probelor instituit de Codul de procedură penală.

19. Curtea a reţinut, ca o primă consecinţă juridică a acestei constatări, incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor referitoare la controlul legalităţii probelor. Potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, judecătorul de cameră preliminară îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată, deci „notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale” şi, implicit, o acuzaţie în materie penală. În continuare, reţinând, în acord cu deciziile Curţii nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 599 din 21 octombrie 2014, că procedura desfăşurată în camera preliminară este deosebit de importantă, având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis, că probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal, iar informaţiile clasificate, apreciate „esenţiale pentru soluţionarea cauzei”, au valoare probatorie în procesul penal, pe de o parte, şi că principiul contradictorialităţii este un element al principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil, iar legalitatea administrării probelor are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului penal, pe de altă parte, Curtea a statuat că inculpatul trebuie să aibă acces la informaţiile clasificate în vederea combaterii sau a susţinerii, în mod contradictoriu cu acuzatorul, a legalităţii administrării acestor probe.

20. În acest fel, Curtea a statuat că, până cel târziu la finalizarea procedurii de cameră preliminară, probele care constau în informaţii clasificate şi pe care se întemeiază actul de sesizare a instanţei de judecată trebuie să fie accesibile inculpatului în vederea asigurării posibilităţii contestării legalităţii acestora, în acord cu obiectul procedurii în camera preliminară, prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală. Numai într-o atare situaţie acestea pot fundamenta o soluţie de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, adoptată ca urmare a parcurgerii unui proces penal echitabil.

21. Aşa fiind, Curtea a stabilit că - în ceea ce priveşte probele care constau în informaţii clasificate şi pe care se întemeiază actul de sesizare a instanţei de judecată - nu instanţa de fond - aşa cum arată locul reglementării, dispoziţiile art. 352 fac parte din titlul III - „Judecata” din Codul de procedură penală - este aceea care trebuie să solicite, din oficiu, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare şi permiterea accesului la acestea de către apărătorul inculpatului. Problema informaţiilor clasificate, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, respectiv verificarea legalităţii administrării unor astfel de probe, trebuie să fi fost deja soluţionată în camera preliminară, deci înainte de a se trece la faza procesuală a judecăţii în fond, întrucât, în această din urmă fază a procesului penal, nu au cum să mai existe probe constând în informaţii clasificate inaccesibile părţilor, fără a se încălca dispoziţiile art. 324-347 din Codul de procedură penală şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia procedurii camerei preliminare (paragraful 32 al Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018).

22. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, analizând contextul normativ şi jurisprudenţial, intern şi european, în materia dreptului la informare în cadrul procesului penal, Curtea a constatat, în paragraful 73 al Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, că dispoziţiile art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală contravin dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi, prevăzut de art. 16 alin. (1) şi alin. (2) şi de art. 124 alin. (2) din Constituţie.

23. În paragrafele 70 şi 71 ale deciziei precitate, Curtea a reţinut, având în vedere necesitatea aflării adevărului în procesul penal şi cerinţa explicită a Codului de procedură penală ca o persoană să fie condamnată în baza unui probatoriu care să-i demonstreze vinovăţia dincolo de orice îndoială rezonabilă, că orice informaţie care poate fi utilă aflării adevărului trebuie să fie folosită în procesul penal. Astfel, în cazul în care informaţiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, accesul la acestea trebuie să fie dispus de judecătorul cauzei atât acuzării, cât şi apărării, altfel nu se poate discuta despre o egalitate a armelor şi de respectarea dreptului la un proces echitabil. Pe de altă parte, accesul la informaţiile clasificate poate fi şi refuzat de judecător, care, deşi constată rolul esenţial al acestora în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, apreciază că accesul poate conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau că refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important sau poate afecta grav securitatea naţională.

24. Prin urmare, Curtea a statuat că numai un judecător poate aprecia cu privire la interesele care intră în conflict - cel public, general, al statului, referitor la protejarea informaţiilor de interes pentru securitatea naţională sau pentru apărarea unui interes public major, respectiv cel individual, al părţilor unei cauze penale concrete, astfel încât, prin soluţia pe care o pronunţă, să asigure un just echilibru între cele două. Aşadar, Curtea a apreciat că protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părţilor din procesul penal, decât în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege. Restrângerea dreptului la informaţie poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţie a unui interes legitim privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau siguranţa naţională, decizia de refuz a accesului Sa informaţiile clasificate aparţinând întotdeauna unui judecător.

25. În concluzie, Curtea a statuat, în considerentele Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precitată, că, în ceea ce priveşte probele care constau în informaţii clasificate şi pe care se întemeiază actul de sesizare a instanţei de judecată, nu instanţa de fond este aceea care dispune accesul sau care refuză accesul, după caz, la informaţiile clasificate, ci judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile în care „problema informaţiilor clasificate, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, respectiv verificarea legalităţii administrării unor astfel de probe, trebuie să fi fost deja soluţionată în camera preliminară, deci înainte de a se trece la faza procesuală a judecăţii în fond”.

26. Având în vedere că, în mod constant, Curtea-începând cu Decizia Plenului nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995 - a statuat că „puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta” (în acelaşi sens sunt Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, şi Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012), Parlamentul, cât şi Guvernul şi toate celelalte autorităţi şi instituţii publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivul Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precitate. Cu alte cuvinte, atât considerentele, cât şi dispozitivul Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, precitată, sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, decizia precitată urmând a fi aplicată, potrivit principiului constituţional al comportamentului loial, de către Parlament în sensul restabilirii stării de constituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015).

27. Totodată, Curtea constată că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevăd că „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Având în vedere însă că actul de sesizare a Curţii Constituţionale este anterior deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, precitată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 342 şi art.. 345 alin. (1) coroborate cu art. 352 alin, (11) şi (12) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) coroborate cu art. 352 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dănuţ Drăghia în Dosarul nr. 298/42/2017/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 260

din 24 aprilie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu – judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Coţofană în Dosarul nr. 3.432/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 586D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a comunicat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. În acest sens arată că, potrivit sistemului Ecris, a fost admisă în principiu cererea de revizuire formulată de autor împotriva unei încheieri pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat împotriva unei decizii pronunţate de aceeaşi instanţă, în apel. Ca atare, apreciază că susţinerile autorului excepţiei - potrivit cărora o astfel de încheiere ar fi exceptată de la calea de atac extraordinară a revizuirii, în condiţiile în care anterior invocase o excepţie de neconstituţionalitate, admisă într-o altă cauză - au rămas fără fundament.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 7 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.432/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Coţofană în soluţionarea unei cereri de revizuire.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că, prin Sentinţa nr. 339 din 8 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 7.180/2/2013 a fost condamnat la patru ani închisoare, reţinându-se în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Apelul formulat împotriva sentinţei menţionate a fost respins de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală prin Decizia nr. 190 din 27 mai 2015. Cu privire la această din urmă decizie autorul excepţiei a formulat recurs în casaţie, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, şi totodată a invocat neconstituţionalitatea art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală care nu permitea atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel. Ulterior sesizării instanţei de control constituţional cu privire la excepţia de neconstituţionalitate menţionată, recursul în casaţie formulat de către autor a fost respins ca inadmisibil, completul competent al Instanţei Supreme pronunţând, în Dosarul nr. 2.665/1/2015, încheierea nr. 95 din 22 martie 2016. După respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casaţie formulat de autor, Curtea Constituţională, sesizată fiind într-o altă cauză, a pronunţat Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, este neconstituţională.

6. Precizează că a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016, iar, în procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a revizuirii, întrucât hotărârea atacată cu revizuire nu este o hotărâre definitivă în sensul prevăzut de art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorul susţine că acestea din urmă se referă inclusiv la încheierile prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie. Consideră că, dacă s-ar respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată cu privire la încheierea prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul, cu motivarea că această din urmă încheiere nu se referă direct la latura penală sau civilă, nu evocă fondul, s-ar lipsi de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât părţile s-ar afla în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci de controlul de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, ceea ce ar reprezenta o veritabilă sancţiune aplicată acestora. Susţine că, în acest fel, deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale ar fi lipsite de orice efecte juridice, iar rolul instanţei constituţionale ar fi negat. Mai mult, apreciază că aceasta ar echivala cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac. Consideră că decizia de neconstituţionalitate trebuie să profite celor îndreptăţiţi, chiar dacă în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate s-a pronunţat o hotărâre definitivă prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului. Apreciază că reglementarea condiţiei evocării fondului în vederea admisibilităţii cererii de revizuire în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” d\r\ cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora.

8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penala, exprimându-şi opinia, constată că există două decizii ale Curţii Constituţionale care pot fi invocate în speţă şi care vizează materia revizuirii, respectiv deciziile nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, şi nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016. Reţine că, prin Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora, şi face referire la considerentele cuprinse în paragrafele 29. 30 şi 33 ale deciziei precitate. Totodată, reţine că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională, şi face referire la considerentele cuprinse în paragraful 43 al deciziei.

9. Consideră că dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în acord cu prevederile care reglementează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 din Constituţie, respectiv art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict şi limitativ prevăzute de legiuitor, determinat de caracterul acesteia de cale extraordinară de atac şi nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege şi de a se prevala de garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil. În contextul concret al cauzei reţine că revizuentul a beneficiat de liberul acces la justiţie, întrucât, ca urmare a exercitării căii de atac a apelului, cauza a fost examinată de o instanţă de control judiciar, la un grad de jurisdicţie superior, integral şi sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de prima instanţă. Apreciază că, prin indicarea hotărârilor care pot fi supuse căii extraordinare de atac a revizuirii, legiuitorul nu a intenţionat să îngrădească accesul liber la justiţie, fiind vorba despre o cale de atac exercitată numai împotriva unor hotărâri definitive, după parcurgerea etapei judecăţii în primă instanţă şi în apel.

10. Reţine, de asemenea, că respectarea egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci stabileşte ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 decembrie 2013, prin care s-a statuat că instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv cu privire la căile de atac, nu creează discriminare atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. În plus, arată că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege”.

11. În concluzie, Instanţa Supremă apreciază că, în contextul actualei politici penale, în care se urmăreşte asigurarea celerităţii procesului penal, exercitarea căii extraordinare de atac împotriva anumitor hotărâri nu este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi nici cu cele ale Convenţiei, atât timp cât revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei, dar că declararea unui text neconstituţional ar trebui să poată fi invocată de orice persoană a cărei soluţie în procesul penal a fost influenţată de textul declarat a fi contrar Constituţiei.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reţine că normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac constituie reguli de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege, Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale ale art. 21, câtă vreme acestea nu împiedică părţile interesate să apeleze la o instanţă de judecată care să se bucure de jurisdicţie deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce priveşte aspectele de fapt, cât şi cele de drept, nici nu limitează dreptul acestora de a fi apărate, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 722 din 6 decembrie 2016 şi apreciază că prevederile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict şi limitativ prevăzute de legiuitor, având în vedere caracterul acesteia de cale extraordinară de atac, acest fapt neîmpiedicând părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate, de a promova căile de atac prevăzute de lege, garanţii ale unui proces echitabil.

14. Avocatul Poporului menţionează că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 1.094D/2015 şi nr. 218D/2016, în sensul că prevederile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016 şi nr. 722 din 6 decembrie 2016, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Precizează că menţine punctul de vedere anterior exprimat.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţionala a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: „Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală. cât şi cu privire la latura civilă. “

18. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale şi efectele acestora. Invocă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta a fost ridicată de autor în soluţionarea cererii de revizuire formulată de acesta, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în Dosarul nr. 2.665/1/2015, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de autor împotriva Deciziei penale nr. 190/A din data de 27 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, ca instanţă de apel, în Dosarul nr. 7.180/2/2013. În cadrul procedurii recursului în casaţie, autorul excepţiei din prezenta cauză a invocat neconstituţionalitatea art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală care nu permitea atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în apel.

20. În context, Curtea reţine că, fiind sesizată într-o altă cauză, a pronunţat Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, este neconstituţională. În aceste condiţii, prin Decizia nr. 182 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 11 iulie 2017, Curtea a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) cu privire la soluţia legislativă care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, şi art. 436 alin. (2) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor din prezenta cauză - Gheorghe Coţofană - în Dosarul nr. 2.665/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. În paragraful 20 al deciziei menţionate, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale nr. 432 din 21 iunie 2016 şi nr. 540 din 12 iulie 2016, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în temeiul deciziilor anterior menţionate prin care s-a admis excepţia, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, cu respectarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016.

21. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiect al prezentului dosar, autorul susţine. În esenţă, că, dacă s-ar respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată cu privire la încheierea prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie, cu motivarea că această din urmă încheiere nu se referă direct la latura penală sau civilă şi nu evocă fondul, s-ar lipsi de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât părţile s-ar afla în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci de controlul de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, ceea ce ar reprezenta o veritabilă sancţiune aplicată acestora.

22. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, „legătura cu soluţionarea cauzei “, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat În cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată În abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

23. Având în vedere considerentele de principiu anterior expuse, Curtea observă că, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin încheierea de şedinţă pronunţată în camera de consiliu, în data de 31 ianuarie 2018, în Dosarul nr. 3.432/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, a admis în principiu cererea de revizuire formulată de autorul excepţiei, Gheorghe Coţofană, împotriva încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2.665/1/2015. În aceste condiţii, Curtea constată că normele procesual penale criticate sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii, însă în speţă este incidenţă o cauză de inadmisibilitate, şi anume lipsa condiţiei interesului în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate. Cu alte cuvinte, eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar produce niciun efect în cauză, întrucât cererea de revizuire formulată de autor, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva încheierii nr. 95/RC din 22 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în Dosarul nr. 2665/1/2015, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de autor împotriva Deciziei penale nr. 190/A din data de 27 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, ca instanţă de apel, în Dosarul nr. 7.180/2/2013, a fost admisă în principiu, urmând a se rejudeca cauza potrivit dispoziţiilor art. 461 şi următoarele din Codul de procedură penală, avându-se în vedere dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016.

24. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată.” (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauza, că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia (...).” (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

25. Curtea constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu şi cauzei în care a fost ridicată, unde nu ar produce nicio consecinţă. Aşadar, în prezenta cauză, examinarea constituţionalităţii normelor criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-un control abstract.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Coţofană în Dosarul nr. 3.432/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 aprilie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 483

din 12 iulie 2018

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

2. Cu Adresa nr. 1.076 din 28 iunie 2018, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.139 din 28 iunie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 998A/2018.

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorul obiecţiei susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 64, art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată şi cu încălcarea principiilor ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie. Autorul obiecţiei susţine că sesizarea vizează motive de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare Sa nerespectarea normelor şi principiilor constituţionale aplicabile în procedura de adoptare a legilor, întemeiate pe jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materia procedurii reexaminării legilor, respectiv deciziile nr. 334 din 10 mai 2018, nr. 63 din 13 februarie 2018, nr. 30 din 27 ianuarie 2016, nr. 624 din 26 octombrie 2016.

4. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, întregul mecanism constituţional al reexaminării este guvernat de principiul colaborării loiale dintre Preşedinte şi Parlament. Aplicat la dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie, principiul constituţional al colaborării loiale dintre cele două autorităţi implică din partea Preşedintelui obligaţia de a formula o singură dată o asemenea solicitare către Parlament, pe de o parte, precum şi necesitatea ca această cerere să fie motivată în substanţialitatea sa. La rândul său, Parlamentul are obligaţia de a dezbate legea în limitele cererii de reexaminare, analizând rând pe rând motivele invocate de Preşedinte, analiză ce se va realiza cu respectarea normelor constituţionale şi regulamentare aplicabile procedurii de legiferare. În limitele mecanismului procedural deschis prin cererea de reexaminare, Parlamentul poate lua orice decizie (de admitere, respingere, modificare/ completare a textelor/legii supuse reexaminării).

5. În mod firesc, respectarea acestui cadru de acţiune trebuie să rezulte fie din actele procedurale întocmite de organele de lucru ale Camerelor (rapoarte sau avize ale comisiilor), fie din dezbaterile din Plen şi/sau comisii. În absenţa motivelor de respingere se poate înţelege că cererea de reexaminare a făcut doar obiectul unei decizii politice, care, deşi justificată, este insuficientă pentru a predetermina caracterul pe deplin constituţional al unei dezbateri raportate la cadrul procedural deschis prin dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie. În opinia autorului obiecţiei, un comportament loial al Parlamentului cu privire la cererea de reexaminare a Preşedintelui României nu exclude dezbaterea cu celeritate a acesteia (fiind chiar o cerinţă a regulamentelor parlamentare - art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 150 din Regulamentul Senatului), însă această dezbatere implică şi o explicitare oricât de sumară a motivelor, a raţiunilor avute în vedere în Parlament, exprimate prin instrumentele procedurale de care acesta dispune (rapoarte/avize ale comisiilor, dezbateri parlamentare, puncte de vedere exprimate de grupurile parlamentare). În acest sens, elocvente sunt aceleaşi dispoziţii regulamentare mai sus indicate, ce trimit la regulile procedurii legislative, atrăgând incidenţa acestora şi în cazul procedurii în care urmează să fie soluţionată cererea de reexaminare. Astfel, potrivit art. 67 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, respectiv art. 74 alin. (2) din Regulamentul Senatului, raportul comisiei sesizate în fond va cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificări şi/sau completări.

6. Or, în cazul legii deduse controlului de constituţionalitate, din raportul comisiei sesizate în fond (atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat) această motivare a respingerii cererii de reexaminare lipseşte. De asemenea, din dezbaterile din Plenul Camerei Deputaţilor nu rezultă că aceasta a dezbătut motivele de reexaminare cuprinse în cererea Preşedintelui României. În opinia autorului obiecţiei, nici din dezbaterile Plenului Senatului nu rezultă o asemenea împrejurare, câtă vreme în cadrul acestora discuţiile s-au purtat în jurul unor aspecte procedurale, iar raportul comisiei sesizate în fond nu cuprindea nicio motivare a raţiunii respingerii amendamentelor formulate de senatori.

7. Absenţa oricăror motive de respingere a cererii de reexaminare în cadrul raportului comisiei sesizate în fond conduce la ideea că aceasta nu şi-a îndeplinit rolul constituţional, cel statuat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de a organiza şi de a realiza actele pregătitoare pentru plenul fiecărei Camere. Această neregularitate procedurală ar fi putut fi suplinită în ipoteza în care în plen ar fi existat dezbateri specializate asupra motivelor cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că, în realitate, în lipsa unei dezbateri specializate limitate la motivele de reexaminare, nu a fost supus la vot actul normativ reexaminat, ci a fost supus la vot, pentru a două oară, însuşi actul normativ a cărui reexaminare s-a solicitat, inclusiv textele ce nu au făcut obiectul cererii de reexaminare, cu consecinţa încălcării limitelor reexaminării.

8. Preşedintele României şi-a exercitat dreptul constituţional de a formula cerere de reexaminare în litera şi în spiritul principiului colaborării loiale şi al dialogului interinstituţional. A înaintat autorităţii legiuitoare argumente punctuale, concrete, cărora Parlamentul nu le-a răspuns, nici prin analiza în cadrul comisiilor, nici prin dezbaterile în cadrul Plenului fiecărei Camere. În spiritul aceluiaşi principiu constituţional, dar şi ca expresie a raportului dintre două autorităţi publice cu legitimitate egală, corelativ Parlamentului îi incumba obligaţia minimală de a-şi motiva soluţia adoptată.

9. Menţionarea raţiunilor pentru care se adoptă o anumită soluţie în cadrul dezbaterilor din Parlament a cererii de reexaminare în limita obiecţiilor formulate de Preşedintele României este indisolubil legată de principiile ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate CU cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală. Orice altă interpretare ar face ca reexaminarea cerută de Preşedintele României să fie pur formală, iar atribuţia constituţională de care acesta dispune potrivit art. 77 alin. (2) ar fi golită de conţinut.

10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

11. Preşedintele Senatului a transmis cu Adresa nr. 11.542 din 4 iulie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.290 din 4 iulie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea ce face obiectul Dosarului Curţii nr. 998A/2018. Arată că solicitarea de reexaminare a unei legi formulată de Preşedintele României poate fi motivată de constatarea, în cadrul procedurii de promulgare, a unor erori materiale, lacune legislative, deficienţe de formă sau de conţinut ale actului normativ, neconcordanţe de reglementare etc. De asemenea. Preşedintele poate formula şi obiecţii cu privire la oportunitatea legiferării. Parlamentul poate accepta astfel de obiecţii, inclusiv propuneri pentru regândirea unor soluţii legislative, sau le poate respinge prin vot. Cererea Preşedintelui României de reexaminare a unei legi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele care au stat la baza refuzului de promulgare a legii. Aceste motive permit Parlamentului să dezbată din nou prevederile legale faţă de care Preşedintele are obiecţii. Parlamentul nu este însă ţinut să-şi motiveze opţiunea legislativă în raport cu cererea de reexaminare a legii. După finalizarea procedurii de reexaminare a legii, Preşedintele nu mai are atribuţia constituţională de a formula o altă cerere de reexaminare; fie semnează decretul de promulgare a legii reexaminate, fie sesizează Curtea Constituţională, semnalându-i obiecţii de neconstituţionalitate, dar în niciun caz, Preşedintele nu are dreptul de a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care Parlamentul a soluţionat cererea sa de reexaminare a legii, sub forma unei sesizări de neconstituţionalitate. Un astfel de demers procedural contravine principiului colaborării instituţionale loiale între autorităţile publice şi art. 57 din Constituţie, care consacră principiul exercitării drepturilor cu bună-credinţă. Dacă în procedura de reexaminare a legii Parlamentul ar fi obligat formal să-şi motiveze expres opţiunea pentru fiecare soluţie legislativă pe care o adoptă (admitere, respingere, modificarea/completarea textelor supuse reexaminării), ar însemna că Preşedintele României ar dobândi un nou drept de a cere reexaminarea legii. De altfel, nici regulamentele parlamentare nu conţin dispoziţii speciale care să oblige comisiile să motiveze, în raportul întocmit în urma reexaminării unei legi, soluţia legislativă pe care o propun spre dezbatere fiecărei Camere. Lipsa unei astfel de proceduri nu este însă de natură se atragă neconstituţionalitatea legii criticate.

12. Faţă de cele arătate, preşedintele Senatului solicită Curţii Constituţionale să respingă, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate.

13. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/6.740/5 iulie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.347 din 5 iulie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este neîntemeiată. Expresie a dispoziţiilor prevăzute la art. 64 alin. (1) din Constituţie, autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului conferă acestora dreptul de a dispune cu privire la propria organizare şi instituire a procedurilor de desfăşurare a activităţilor parlamentare, operând în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală, în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român îşi exercită suveranitatea naţională. În virtutea principiilor statuate, Curtea Constituţională a considerat că aplicarea regulamentului este o atribuţie a fiecărei Camere, astfel încât contestaţiile deputaţilor şi senatorilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentelor sunt de competenţa exclusivă a Parlamentului, considerând totodată că. dacă şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai că ar pronunţa soluţii fără temei constituţional, dar ar încălca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Camerei. Din această perspectivă, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aspectele referitoare la actele concrete de aplicare a procedurilor parlamentare în cazul reexaminării nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare, doar plenul Camerei Deputaţilor, respectiv plenul Senatului având competenţa legiferării.

14. Cu privire la soluţiile pe care le poate adopta Parlamentul în urma parcurgerii procedurii legislative declanşate de formularea unei cereri de reexaminare de către Preşedintele României, normele regulamentare prevăzute la art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd expres următoarele soluţii: adoptarea legii modificate şi completate în întregime sau parţial, în sensul cerut de Preşedinte - în această împrejurare, legea adoptată, cuprinzând textele reexaminate, se trimite Preşedintelui, în vederea promulgării -, respingerea legii - ipoteză care determină încetarea procedurii legislative a legii la Camera decizională -, respectiv adoptarea legii în forma adoptată iniţial de Parlament, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare - legea se trimite Preşedintelui în forma adoptată iniţial de către Parlament. Din analiza comparată a documentelor aferente derulării procedurii legislative a reexaminării legii ca urmare a solicitării formulate de Preşedintele României, a formei adoptate de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, Preşedintele Camerei Deputaţilor constată că exigenţele prevederilor constituţionale invocate de autor au fost respectate. La data de 18 iunie 2018, cererea Preşedintelui României a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care a dispus sesizarea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi în vederea întocmirii unui raport cu privire la solicitările formulate. Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (3) lit. b) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor a adoptat, cu votul majorităţii membrilor săi, raportul prin care a propus plenului respingerea solicitării şi adoptarea legii în forma trimisă la promulgare. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor şi a fost dezbătută cu respectarea regulilor procedurii legislative, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din regulament, fiind supusă votului final şi adoptată cu 177 de voturi pentru, 74 contra şi o abţinere, în condiţiile existenţei cvorumului legal, conform art. 67 din Legea fundamentală. Procedura legislativă derulată la Camera decizională a urmat un traseu similar, Senatul adoptând legea în forma trimisă iniţial la promulgare cu 79 de voturi pentru şi 33 împotrivă. Contrar elementelor prezentate în conţinutul sesizării de neconstituţionalitate, se evidenţiază făptui că atât în cadrul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, cât şi în cea a Senatului au fost organizate şi s-au desfăşurat dezbateri la care reprezentanţii grupurilor parlamentare au avut posibilitatea expunerii punctelor de vedere cu privire la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României.

15. Prin urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că reexaminarea actului normativ dedus controlului de constituţionalitate s-a realizat cu respectarea în ansamblu a prevederilor regulamentare aplicabile acestei proceduri parlamentare speciale, cu consecinţa că legea adoptată în redactarea transmisă iniţial în vederea promulgării, ca urmare a respingerii cererii Preşedintelui României, este conformă cu Legea fundamentală, inclusiv din perspectivă procedural-legislativă.

16. Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate

17. La dosarul cauzei a fost depusă o cerere din partea preşedintelui Partidului Naţional Liberal, prin care arată că, „în urma demersurilor iniţiate la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de către parlamentarii Partidului Naţional Liberai, Comisia de Monitorizare a APCE a decis, în 26 aprilie 2018, sesizarea Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) pentru a analiza modificările aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. În acest sens, la nivelul Comisiei de la Veneţia a fost constituit dosarul de analiză nr. 924/2018.” Faţă de aceste împrejurări, autorul cererii solicită Curţii „suspendarea soluţionării cauzei aflate pe rolul Curţii Constituţionale, până la finalizarea şi publicarea punctelor de vedere ale Comisie de la Veneţia”.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

18. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său.

19. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 64, art. 77 alin. (2), art. 80 alin. (2), precum şi ale art. 147 alin. (4).

20. Cu privire la cererea formulată de Preşedintele Partidului Naţional Liberal privind suspendarea soluţionării cauzei aflate

pe rolul Curţii Constituţionale, până la finalizarea şi publicarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneţia, plenul Curţii, reiterând cele statuate prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, paragrafele 54-55, şi prin Decizia nr. 357 din 30 mai 2018, paragrafele 15-16, reţine că „din perspectiva atribuţiilor sale şi a controlului pe care aceasta îl realizează exclusiv prin raportare la normele constituţionale, opinia transmisă de Comisia de la Veneţia nu poate fi valorificată în cadrul examenului de constituţionalitate. Recomandările formulate de forul internaţional ar fi putut fi utile legiuitorului, în procedura parlamentară de elaborare sau modificare a cadrului legislativ, Curtea Constituţională fiind abilitată la efectuarea unui control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, şi nicidecum la verificarea oportunităţii unei soluţii legislative sau alteia, aspecte care intră în marja de apreciere a legiuitorului, în cadrul politicii sale în materia legilor justiţiei”. Pentru argumentele expuse, cu majoritate de voturi, Curtea respinge cererea formulată şi urmează a soluţiona prezenta obiecţie de neconstituţionalitate la termenul fixat pentru deliberările asupra cauzei.

21. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).

22. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.

23. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a două din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, în ipoteza în care Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, potrivit alin. (3) al art. 77, „promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată, ca urmare a cererii de reexaminare formulate de Preşedinte, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, în procedură de urgenţă, de Senatul României, Cameră decizională, în data de 20 iunie 2018 şi a fost depusă în aceeaşi zi la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare în data de 22 iunie 2018. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 28 iunie 2018. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 10 zile, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.

24. În vederea analizării admisibilităţii prezentei sesizări cu privire la cel de al treilea aspect de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, este necesară analiza criticilor formulate de autorul sesizării,

25. Premisa unei atare analize o constituie considerentele Deciziei nr. 334 din 10 mai 2018, paragraful 32, în care Curtea a statuat că în mod similar procedurii de reexaminare a legii realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale”, „cererea de reexaminare formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are drept efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare [Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 47]. Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea [Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragraful 46]. Prin urmare, şi în privinţa legii adoptate ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. De asemenea, întrucât cererea de reexaminare nu este obligatorie pentru Parlament, spre deosebire de decizia de neconstituţionalitate, în cazul în care Parlamentul o respinge sau o admite în parte, nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Prin urmare, indiferent că o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului a priori de constituţionalitate numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare, cu titlu exemplificativ, reţinându-se cvorumul de şedinţă, majoritatea de vot sau ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia

26. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie procedura de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în urma cererii de reexaminare. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea urmează să examineze pe fond obiecţia de neconstituţionalitate.

27. Analizând fondul criticilor de neconstituţionalitate, cu privire la procedura de soluţionare a cererilor de reexaminare formulate de Preşedintele României, prin Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016, paragrafele 10-14, Curtea a reţinut că printre atribuţiile Preşedintelui României în cadrul raporturilor pe care acesta le are cu Parlamentul şi care vizează legiferarea este cererea de reexaminare a unei legi înainte de promulgare, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii”. Din examinarea dispoziţiilor constituţionale rezultă Că „10. [...] Preşedintele, în cadrul procedurii de promulgare, are obligaţia de a analiza conţinutul normativ al legii şi de a constata dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau convenţionale la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării. Prin urmare, analiza Preşedintelui poate viza, pe de o parte, aspecte de legalitate, deficienţe ale legii legate de procedura de adoptare sau de conţinutul său prin raportare la acte normative interne sau internaţionale în vigoare, fiind necesară corelarea cu ansamblul reglementărilor interne şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului [a se vedea şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative] şi, pe de altă parte, aspecte de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care ie produc reglementările adoptate, legiuitorul fiind obligat să fundamenteze temeinic soluţiile pe care ie cuprinde legea, pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern [a se vedea şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000].

11. Reexaminarea poate fi cerută o singură dată, pentru orice motiv - de formă/procedură sau de fond/conţinut, cu privire la legea în integralitatea sa sau pentru o parte dintre normele sale. Ca urmare a formulării cererii de reexaminare, legea este retrimisă în Parlament, care este obligat să reia procedura de legiferare şi să dezbată în plenul celor două Camere solicitările adresate de Preşedinte.

12. Atât doctrina de specialitate, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, sau Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2015) sunt în sensul că limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare. Având în vedere scopul cererii de reexaminare, respectiv îmbunătăţirea actului normativ, nu se poate admite ca reexaminarea să aibă drept consecinţă adoptarea unei legi cu contradicţii sau necorelări între texte, astfel că, în virtutea regulilor de tehnică legislativă, necesitatea coerenţei reglementării impune completarea unor texte din lege care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare. Această practică este în beneficiul reglementării şi nu afectează limitele reexaminării, admiterea unor obiecţii din cererea de reexaminare putând antrena modificări cu privire la toate sau doar la unele dintre dispoziţiile legii în cauză, ceea ce impune corelarea tuturor prevederilor acesteia, chiar prin eliminarea sau abrogarea unor texte.

13. Cu alte cuvinte, Curtea constată că, în aplicarea normei constituţionale a art. 77, Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context, se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea. În cadrul acestei proceduri, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare dintre textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României şi celelalte dispoziţii ale legii. Pentru aceleaşi raţiuni, dacă cererea de reexaminare vizează doar aspecte punctuale sau dispoziţii concrete din lege, iar; în economia actului normativ, acestea se dovedesc a fi esenţiale, întrucât constituie fundamentul reglementării, lipsa lor afectând însăşi filosofia actului normativ, apare cu evidenţă faptul că înlăturarea, eliminarea lor va prejudicia întregul act şi va conduce la respingerea legii în ansamblul său.

14. Având în vedere solicitările cuprinse în cererea Preşedintelui României, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora este unica autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară. Astfel, în urma reexaminării legii, Parlamentul poate admite în întregime sau parţial solicitarea, modificând în totalitate sau o parte din textele de lege cuprinse în cererea de reexaminare, precum şi dispoziţiile legii care se impun a fi recorelate, sau poate să respingă cererea de reexaminare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 682 din 6 octombrie 2008, sau Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 136 din 14 martie 2013)”.

28. Aceste considerente au fost reluate şi prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragrafele 26-27.

29. Din perspectiva procedurii parlamentare a soluţionării cererilor de reexaminare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie fac menţiune expresă la „legea adoptată după reexaminare”. În acest context, prin Decizia nr. 1.596 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Decizia nr. 1.597 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, şi Decizia nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Curtea a constatat că aceste norme constituţionale impun supunerea la votul final în plenul fiecărei Camere a legii, astfel că Parlamentul, în cadrul procedurii de reexaminare, trebuie să îşi exprime votul asupra actului normativ reexaminat, iar nu asupra cererii de reexaminare sau asupra rapoartelor comisiilor parlamentare întocmite potrivit dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere, în ceea ce priveşte dispoziţiile infraconstituţionale în baza cărora se desfăşoară procedura de reexaminare a legii, acestea sunt reprezentate de dispoziţiile art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 150 din Regulamentul Senatului.

30. Cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată, şi anume lipsa în cadrul dezbaterii cererii de reexaminare a unei „explicitări oricât de sumare a motivelor, a raţiunilor avute în vedere în Parlament, exprimate prin instrumentele procedurale de care acesta dispune (rapoarte/avize ale comisiilor, dezbateri parlamentare, puncte de vedere exprimate de grupurile parlamentare)” care să susţină soluţia de respingere a cererii Preşedintelui României, Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa constantă cu privire la rolul comisiilor parlamentare. Instanţa constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri (exemplu fiind Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018), arătând că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Dat fiind caracterul auxiliar al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter facultativ, de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduita, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale.

31. Pe de altă parte, Curtea a mai statuat [Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 (anterior citată)] că, în situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile lor. În fond, specificul activităţii unei Camere a

Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni.

32. În contextul criticilor formulate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului stabilesc durata maximă a procedurii, ordinea de reexaminare în funcţie de competenţa de sesizare a celor două Camere, procedura de urmat, posibilele soluţii care pot fi propuse prin raportul comisiei competente să analizeze cererea de reexaminare, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească amendamentele admise, obiectul dezbaterii plenului celor două Camere, după regulile procedurii legislative, votul final asupra legii, precum şi condiţiile de restituire a legii Către comisie în vederea reexaminării. Aşadar, normele procedurale au un conţinut complex, reglementând aspectele esenţiale ale procedurii reexaminării legii.

33. Analizând critica referitoare la lipsa motivării soluţiei de respingere a cererii de reexaminare, Curtea constată că aceasta constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere. Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstituţionalitate îl constituie, de fapt, modul în care a fost întocmit raportul asupra cererii de reexaminare de către comisiile de fond sesizate,

34. Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, raportul comisiei cu privire la solicitările formulate de Preşedintele României cuprinse în cererea de reexaminare va cuprinde una dintre cele 3 variante:

a) propunerea de adoptare a legii modificate şi completate în întregime sau parţial, în sensul cerut de Preşedinte în cererea de reexaminare; b) propunerea de adoptare a legii în forma adoptată iniţial de Parlament, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare; c) propunerea de respingere a legii. Aceleaşi dispoziţii regulamentare prevăd că „în cazul în care solicitările din cererea de reexaminare sunt acceptate, în parte sau în totalitate, comisia va formula textele corespunzătoare şi raportul va cuprinde toate amendamentele admise şi respinse depuse de deputaţi. Textele propuse trebuie să aibă legătură cu solicitările din cererea de reexaminare şi să asigure corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispoziţiilor legii. În cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare, raportul nu va mai cuprinde amendamentele depuse.” Din analiza conţinutului normei regulamentare nu rezultă vreo obligaţie în sarcina comisiei de a motiva, în Cuprinsul raportului, respingerea solicitărilor formulate în cererea de reexaminare. De altfel, cu privire la obiectul acestor solicitări, Curtea constată că o parte dintre criticile formulate de Preşedintele României au constituit obiect al controlului de constituţionalitate efectuat în prealabil de Curte, şeful statului, prin cererea de reexaminarea adresată Parlamentului, nefăcând altceva decât să reitereze critici de neconstituţionalitate formulate în sesizările anterioare ale instanţei constituţionale care vizau dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, critici asupra cărora Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 33 din 23 ianuarie 2018 şi nr. 250 din 19 aprilie 2018.

35. În continuare, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, „Se supun dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, după regulile procedurii legislative, propunerile Comisiei sesizate în fond de adoptare a legii modificate sau completate în întregime sau parţial, în sensul solicitărilor formulate de Preşedintele României cuprinse în cererea de reexaminare, sau, după caz, propunerile Comisiei de adoptare a legii în forma adoptată iniţial. În cazul respingerii solicitărilor cuprinse în cererea de reexaminare. În şedinţa dedicată votului final se votează legea în ansamblul ei. Dacă nicio formă a legii supusă aprobării nu este adoptată de Cameră, legea este respinsă.” Prin urmare, dată fiind natura juridică a raportului adoptat de comisia parlamentară, care, sub aspectul soluţiilor propuse, are caracter de recomandare, conţinutul acestuia (motivarea/nemotivarea soluţiilor propuse) nu are relevanţă constituţională, doar Senatul şi Camera Deputaţilor, în plenul fiecărei Camere, având competenţă în îndeplinirea atribuţiei de legiferare.

36. În prezenta cauză, Curtea reţine că, în şedinţa din data de 18 iunie 2018, Camera Deputaţilor a luat în dezbatere raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care cuprindea propunerea comisiei de respingere a solicitărilor cuprinse în cererea de reexaminare şi adoptare a legii în forma adoptată iniţial, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi, ulterior, în procedura de vot final, a adoptat legea cu 177 de voturi pentru, 74 voturi împotrivă şi o abţinere. Legea a fost înaintată Senatului, care, în calitate de Cameră decizională, a luat în dezbatere raportul de respingere a cererii de reexaminare întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, în temeiul art. 150 alin. (2) din Regulamentul Senatului, şi, ulterior, în procedura de vot final, a adoptat legea cu 79 de voturi pentru, 33 voturi împotrivă şi 0 abţineri.

37. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa unor dezbateri reale sau a unor dezbateri sumare în şedinţele de plen ale Camerelor Parlamentului, Curtea reţine că modul în care fiecare Cameră a dezbătut în şedinţele de plen rapoartele comisiilor prin care s-a propus respingerea cererii Preşedintelui de reexaminare a legii constituie o problemă de fapt, care variază de la caz la caz şi pentru a cărei evaluare nici Constituţia şi nici regulamentele parlamentare nu prevăd criterii calitative sau cantitative, astfel că o atare verificare excedează controlului de constituţionalitate.

38. Prin urmare, întrucât legea a fost supusă votului final, Curtea constată că Parlamentul României a respectat procedura constituţională şi regulamentară de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sub aspectul prevederilor art. 77 alin. (3) din Constituţie, De altfel, întrucât dispoziţiile regulamentare nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017), aspectele invocate de autorul sesizării nu sunt probleme de constituţionalitate, ci, eventual, de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 sau Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018).

39. Pentru aceste argumente, Curtea apreciază ca neîntemeiată critica privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 64, art. 77 alin. (2), art. 80 alin. (2), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.

40. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este constituţională, în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

OPINIE SEPARATĂ

 

În dezacord cu soluţia pronunţata, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituţională, formulăm prezenta opinie separată, considerând că sesizarea de neconstituţionalitate - formulată de Preşedintele României - se impunea a fi admisă şi să se constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 este neconstituţională, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

1. Motivarea autorului sesizării

În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorul obiecţiei (Preşedintele României) a susţinut c, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 64, art. 77 alin. (2) şi art. 147 alin. (4), în sensul că Parlamentul a procedat la respingerea cererii de reexaminare fără dezbaterea tuturor punctelor înscrise în cererea de reexaminare şi a argumentelor invocate în susţinerea acestora, ceea ce constituie o încălcare nu numai a prevederilor constituţionale mai sus menţionate, ci şi a dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora reexaminarea legii pe baza cererii Preşedintelui României se face cu respectarea procedurii legislative, procedură ce implică dezbaterea tuturor punctelor înscrise în cererea de reexaminare.

2. Parcursul legislativ al legii analizate

În aplicarea prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, la data de 15 iunie 2018, Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Motivele de reexaminare, structurate în 19 puncte, au vizat atât aspecte ce ţin de necesitatea reglementării ori de modul în care dispoziţiile nou-introduse se integrează în sistemul normativ, cât şi respectarea normelor de tehnică legislativă de natură să asigure coerenţa actului normativ.

Pe data de 18 iunie 2018, cererea de reexaminare a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi, în aceeaşi zi, a fost trimisă pentru raport la Comisia juridică de disciplină şi imunităţi. La aceeaşi dată de 18 iunie 2018 Comisia juridică de disciplină şi imunităţi a întocmit raportul asupra cererii de reexaminare a legii, raport ce a fost trimis Plenului Camerei Deputaţilor, legea fiind adoptată, tot pe data de 18 iunie 2018, de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată.

În aceeaşi zi de 18 iunie 2018, legea a fost înaintată la Senat, în calitate de Cameră decizională, care a adoptat-o în procedură de urgenţă pe data de 20 iunie 2018, în forma transmisă iniţial la promulgare, respingând implicit cererea de reexaminare.

Legea a fost depusă în aceeaşi zi de 20 iunie 2018 la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare Preşedintelui României la data de 22 iunie 2018.

Cu Adresa nr. 1.076 din 28 iunie 2018, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sesizare care face obiectul prezentei cauze.

3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele Români şi, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie

Printr-o jurisprudenţă constantă Curtea Constituţională a statuat următoarele:

Printre atribuţiile Preşedintelui României în cadrul raporturilor pe care acesta le are cu Parlamentul şi care vizează legiferarea este cererea de reexaminare a unei legi înainte de promulgare. Potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, „înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii”. Din examinarea dispoziţiilor constituţionale rezultă că Preşedintele, În cadrul procedurii de promulgare, are obligaţia de a analiza conţinutul normativ al legii şi de a constata dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau convenţionale la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării.

Prin urmare, analiza Preşedintelui poate viza, pe de o parte, aspecte de legalitate, deficienţe ale legii legate de procedura de adoptare sau de conţinutul său prin raportare la acte normative interne sau internaţionale în vigoare, fiind necesare corelarea cu ansamblul reglementărilor interne şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului [a se vedea şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative], şi, pe de altă parte, aspecte de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările adoptate, legiuitorul fiind obligat să fundamenteze temeinic soluţiile pe care le cuprinde legea, pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern [a se vedea şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000].

Reexaminarea poate fi cerută o singură dată, pentru orice motiv - de formă/procedură sau de fond/conţinut, cu privire la legea în integralitatea sa sau pentru o parte dintre normele sale. Ca urmare a formulării cererii de reexaminare, legea este retrimisă în Parlament, care este obligat să reia procedura de legiferare şi să dezbată în Plenul celor două Camere solicitările adresate de Preşedinte,

Atât doctrina de specialitate, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, şi Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015) sunt în sensul că limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare.

Totodată, Curtea Constituţională a mai constatat că, în aplicarea normei constituţionale a art. 77, Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării (a se vedea în acest sens Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008, Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32, şi Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragrafele 46-47).

4. Prezenta sesizare vizează motive de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la nerespectarea de către Parlament a normelor şi principiilor constituţionale şi regulamentare aplicabile în procedura de adoptare a legii, ca urmare a unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României.

După cum s-a stabilit constant în jurisprudenţa constituţională, reexaminarea unei legi ca urmare a unei cereri formulate de Preşedintele României implică o dezbatere specializată, limitată la motivele/raţiunile/textele cuprinse în această cerere.

Astfel, Curtea Constituţională a stabilit că (...) relaţia dintre Preşedintele României şi Parlament este caracterizată printr-un dialog constituţional permanent, iar în cadrul acestuia fiecare dintre cele două autorităţi trebuie să colaboreze în mod loial, cu respectarea rolului lor constituţional. Astfel, constituantul a acordat dreptul Preşedintelui de a cere reexaminarea legii pentru a se putea corecta erorile materiale comise în actul de legiferare sau pentru a se regândi o anumită soluţie legislativă atât pentru motive de constituţionalitate, cât şi de oportunitate. Prin intermediul acestui mecanism constituţional se deschide un dialog interinstituţional ce trebuie să fie guvernat de normele constituţionale referitoare la colaborarea loială între acestea. În acest caz, Parlamentului îi revine rolul fie de a-şi însuşi observaţiile, atunci când consideră că motivele invocate în cererea de reexaminare sunt întemeiate, iar anvergura acestora determină caracterul inacceptabil al legii, fie de a le repudia şi de a respinge prin vot propunerea/proiectul de lege.

Prin urmare, dialogul constituţional are drept efect redeschiderea procedurii legislative între aceste instituţii, însă numai în limitele cererii de reexaminare. (. ..) Rezultă că soluţia corectă care conciliază rolul preeminent al Parlamentului în procesul de legiferare şi rolul Preşedintelui României de a sancţiona punerea în executare a legii este aceea ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare. Această soluţie se sprijină pe dialogul constituţional dintre cele două autorităţi publice, ce implică separarea şi echilibrul dintre funcţiile statului pe care acestea le exercită, pe necesitatea respectării rolului lor constituţional şi pe colaborarea constituţională loială dintre acestea. (...) Aşadar, pronunţarea Parlamentului asupra legii, în limitele cererii de reexaminare, decurge din art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art. 80 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că art. 77 alin. (2) şi (3) din Constituţie trebuie coroborat cu textele constituţionale anterior referite (a se vedea în acest sens Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragrafele 47-48).

Deşi în prezenta cauză motivele din cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României trimiteau la texte concrete din legea criticată, din rapoartele comisiilor sesizate în fond ale ambelor Camere ale Parlamentului nu rezultă care au fost raţiunile pentru care s-a ajuns la soluţia respingerii acestora.

Absenta oricăror motive de respingere a cererii de reexaminare în cadrul rapoartelor comisiilor sesizate în fond (respectiv Comisia juridică de disciplină şi imunităţi - la Camera Deputaţilor - şi Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări - la Senat -, ambele fiind comisii permanente) demonstrează că acestea nu şi-au îndeplinit rolul constituţional statuat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de a organiza şi de a realiza actele pregătitoare pentru Plenul fiecărei Camere.

De asemenea, lipsa acestor argumente ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare rezultă şi din şedinţele

Plenului Camerei Deputaţilor şi al Senatului, ceea ce demonstrează că atribuţia Preşedintelui României prevăzută În art. 77 alin. (2) din Constituţie şi care II conferă posibilitatea ca, înainte de promulgarea legii, să poată cere Parlamentului reexaminarea legii, a fost golită de conţinut. încălcându-se astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Mai mult, din stenograma şedinţei de la Camera Deputaţilor din data de 18 iunie 2018 rezultă că mai mulţi parlamentari au solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004. rezultat în urma cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României şi retrimiterea acestuia la Comisia juridică de disciplină şi imunităţi, cu motivarea că. În acelaşi interval orar (respectiv la ora 16.001 în Comisie s-a discutat acest proiect de lege. iar În Plenul Camerei Deputaţilor s-au dezbătut modificările operate la Codul de procedură penală. astfel că. fizic, nu puteau fi în locuri diferite în acelaşi timp şi că au dat prioritate modificărilor la Codul de procedură penală, neavând posibilitatea de a formula amendamente pentru proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, deşi aveau astfel de amendamente de propus. Aceiaşi parlamentari au susţinut că în Plenul Camerei Deputaţilor nu a avut loc nicio dezbatere a proiectului de lege, prin raportare la motivele invocate de Preşedintele României în cererea de reexaminare.

Din cele expuse mai sus rezultă că, prin modul în care Parlamentul La respins Preşedintelui României cererea de reexaminare, fără ca măcar să o examineze, să o dezbată, au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 64, art. 77 alin. (2) şi art. 80 alin. (2) din Constituţia României.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, întregul mecanism constituţional al reexaminării trebuie să fie guvernat de principiul colaborării loiale dintre Preşedinte şi Parlament, principiu care implică din partea Preşedintelui obligaţia ca cererea de reexaminare să fie motivată în substanţialitatea sa. iar din partea Parlamentului obligaţia de a dezbate legea în limitele cererii de reexaminare, analizând rând pe rând motivele invocate de Preşedinte, analiză ce trebuie realizată cu respectarea normelor constituţionale şi regulamentare aplicabile procedurii de legiferare.

În mod firesc, respectarea acestui cadru de acţiune trebuie să rezulte fie din actele procedurale întocmite de organele de lucru ale Camerelor (rapoarte sau avize ale comisiilor), fie din dezbaterile din Plen şi/sau comisii.

În prezenta cauză, simpla lectură a rapoartelor întocmite de Comisia juridică de disciplină şi imunităţi (pentru Camera Deputaţilor) şi de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (pentru Senat), precum şi a stenogramelor şedinţelor Plenului celor două Camere demonstrează, pe de o parte, lipsa totală a motivării respingerii cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, iar pe de altă parte, linsa unei dezbateri specializate în Plenul fiecărei Camere, raportată la cadrul procesual deschis prin dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie.

În opinia noastră, un comportament loial al Parlamentului cu privire la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României implica o explicitare măcar sumară a motivelor, a raţiunilor avute în vedere în respingerea cererii de reexaminare, exprimată prin instrumentele procedurale de care acesta dispune (rapoarte/avize ale comisiilor, dezbateri parlamentare, puncte de vedere exprimate de grupurile parlamentare), aceasta fiind şi o cerinţă nu numai a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi ale art. 77 alin. (2), ci şi a prevederilor regulamentare cuprinse în art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 150 din Regulamentul Senatului.

În concret, în absenţa motivelor de respingere punctuală a criticilor formulate de Preşedintele României, actul a cărui reexaminare s-a solicitat nu a beneficiat de o reală reexaminare.

Această neregularitate procedurală ar fi putut fi suplinită în ipoteza în care în Plenul fiecărei Camere ar fi existat dezbateri specializate asupra motivelor cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României.

În spiritul principiului constituţional al colaborării loiale, dar şi ca expresie a raportului dintre cele două autorităţi publice cu legitimitate egală (Preşedintele şi Parlamentul), deşi Preşedintele României a înaintat autorităţii legiuitoare, în cererea de reexaminare formulată, argumente punctuale, concrete, Parlamentul nu a răspuns acestora nici prin analiza în cadrul comisiilor sesizate în fond şi nici prin dezbaterile în cadrul Plenului fiecărei Camere.

Parlamentul avea această responsabilitate minimală, cu atât mai mult cu cât prin cererea de reexaminare Preşedintele României a semnalat că, în conţinutul legii criticate, există norme neclare, ce fac trimitere la o altă reglementare ce nu se regăseşte în forma legii aflată în vigoare (a se vedea pct. 11 din cererea de reexaminare).

Menţionarea raţiunilor pentru care se adoptă o anumită soluţie în cadrul dezbaterilor din Parlament a cererii de reexaminare, în limita obiecţiilor formulate de Preşedintele României, este indisolubil legată de principiile ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, toate prin raportare la art. 77 alin.. (2) din Legea fundamentală. Orice altă interpretare ar face ca reexaminarea cerută de Preşedintele României să fie pur formală, iar atribuţia constituţională de care acesta dispune potrivit art. 77 alin. (2) ar fi golită de conţinut.

*

Pentru toate argumentele mai sus expuse, considerăm că sesizarea de neconstituţionalitate - formulată de Preşedintele României - se impunea a fi admisă şi să se constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 este neconstituţională.

 

Judecător,

dr. Livia Doina Stanciu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2018-2019, precum şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018, şi al Deciziei de punere în aplicare a Comisiei C (2018) 1.762 final din 27.03.2018 de stabilire a repartizării definitive a ajutorului din partea Uniunii către statele membre pentru fructe şi legume în şcoli şi pentru lapte în şcoli, pe perioada 1 august 2018-31 iulie 2019, şi de modificare a Deciziei de punere în aplicare C (2017) 1.792,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - (1) Prezenta hotărâre stabileşte bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2018-2019, care cuprinde şi ajutorul financiar alocat conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei C (2018) 1.762 din 27.03.2018 de stabilire a repartizării definitive a ajutorului din partea Uniunii către statele membre pentru fructe şi legume în şcoli şi pentru lapte în şcoli, pe perioada 1 august 2018-31 iulie 2019, şi de modificare a Deciziei de punere în aplicare C (2017) 1.792, aşa cum este prevăzut în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Pentru anul şcolar 2018-2019 se alocă suma de 571.988 mii lei pentru Programul pentru şcoli al României,

(3) Suma prevăzută la alin. (2) pentru anul şcolar 2018-2019 se utilizează după cum urmează:

a) 87.372 mii lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 43,689 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente, conform anexei nr. 1;

b) 192.219 mii lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 43.689 mit lei pentru derularea măsurilor educative aferente, conform anexei nr. 2;

c) 205.019 mii lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, conform anexei nr. 3, exclusiv din bugetul naţional.

(4) Repartizările orientative ale ajutorului financiar FEGA pentru flecare stat membru sunt cele care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 795/2016 al Consiliului din 11 aprilie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.370/2013 privind măsuri pentru stabilirea anumitor ajutoare şi restituţii în legătură cu organizarea comună a pieţelor produselor agricole, respectiv pentru anul şcolar 2018-2019 suma de 6.866.848 euro pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi derularea măsurilor educative aferente şi de 10.743.836 euro pentru acordarea gratuită de lapte şi produse lactate şi derularea măsurilor educative aferente.

Art. II. - Hotărârea Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 13 septembrie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Prezenta hotărâre stabileşte bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în anul şcolar 2017-2018, care cuprinde şi ajutorul financiar alocat conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei C (2017) 1.792 final de stabilire a repartizării definitive a ajutorului din partea Uniunii către statele membre pentru fructe şi legume în şcoli şi pentru lapte în şcoli, pentru perioada 1 august 2017- 31 iulie 2018, precum şi ajutorul financiar alocat conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei C (2018) 1.762 din 27.03.2018 de stabilire a repartizării definitive a ajutorului din partea Uniunii către statele membre pentru fructe şi legume în şcoli şi pentru lapte în şcoli, pe perioada 1 august 2018- 31 iulie 2019, şi de modificare a Deciziei de punere în aplicare C (2017) 1.792.”

2. La articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

„(6) Prevederile alin. (1)-(5) se aplică şi pentru perioada 2018-2023.”

3. La articolul 4, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - (1) Măsurile educative care însoţesc distribuţia fructelor, legumelor, laptelui şi produselor lactate în anii şcolari din perioada Programului pentru şcoli al României se implementează la nivelul unui an şcolar, în oricare din cele două semestre, şi sunt următoarele:”.

4. La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Documentaţiile de atribuire prevăzute în acordurile-cadru de furnizare a produselor se elaborează pe baza documentaţiei standardizate prevăzute la alin. (8), cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri şi ale hotărârii anuale a Guvernului adoptate în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018, pentru fiecare an şcolar.”

5. La articolul 13, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Plata ajutorului financiar din FEGA se face de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în termen de 3 luni de la depunerea cererilor de plată, cu încadrarea în sumele alocate cu această destinaţie prevăzute la art. 17 alin. (1).”

6. La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 17. - (1) Repartizările orientative ale ajutorului financiar FEGA pentru fiecare stat membru sunt cele care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 795/2016 al Consiliului din 11 aprilie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.370/2013 privind măsuri pentru stabilirea anumitor ajutoare şi restituţii în legătură cu organizarea comună a pieţelor produselor agricole, iar pentru anul şcolar 2017-2018, potrivit Deciziei de punere în aplicare a Comisiei C (2018) 1.762 din 27.03.2018 de stabilire a repartizării definitive a ajutorului din partea Uniunii către statele membre pentru fructe şi legume în şcoli şi pentru lapte în şcoli, pe perioada 1 august 2018- 31 iulie 2019, şi de modificare a Deciziei de punere în aplicare C (2017)1 792, suma este de 5,493 478 euro pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi derularea măsurilor educative aferente şi de 12.605,204 euro pentru acordarea gratuită de lapte şi produse lactate şi derularea măsurilor educative aferente.”

7. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 171, cu următorul cuprins:

«Art. 171. - (1) Ajutorul financiar alocat din FEGA pentru măsurile educative aferente nu poate depăşi 15% din ajutorul financiar alocat pentru acordarea gratuită de fructe şi legume, respectiv de lapte şi produse lactate şi pentru derularea măsurilor educative aferente.

(2) în cazul în care ajutorul financiar pentru măsurile educative aferente nu este utilizat în întregime, acesta este utilizat pentru stabilirea ajutorului financiar destinat acordării gratuite de fructe şi legume, respectiv de lapte şi produse lactate.

(3) Stabilirea plafonului ajutorului financiar semestrial pentru acordarea gratuită de fructe şi legume, respectiv de lapte şi produse lactate se realizează ţinând seama de numărul total de zile de şcoală din anul şcolar aferent şi de numărul de zile de şcoală din semestrul respectiv.

(4) în cazul în care valoarea totală eligibilă a cererilor de plată pentru acordarea gratuită de fructe şi legume, respectiv de lapte şi produse lactate depăşeşte plafonul calculat semestrial, valoarea ajutorului financiar pentru fiecare cerere eligibilă se stabileşte proporţional cu încadrarea în plafonul respectiv.

(5) Plafonul ajutorului financiar al semestrului II al anului şcolar se regularizează cu eventualele economii apărute ca urmare a plăţilor efectuate pentru semestrul I”

8. La articolul 23, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 23 - (1) în aplicarea prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018, contractele/acordurile-cadru încheiate pentru distribuţia laptelui şi produselor lactate, precum şi pentru distribuţia de fructe şi/sau legume proaspete aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri fac excepţie de la prevederile art. 3 alin. (3) în privinţa numărului de porţii distribuite, produsele distribuindu-se în conformitate cu acordurile-cadru/contractele încheiate, până la expirarea acestora, fără posibilitatea de prelungire, cu încadrarea în sumele alocate conform prevederilor art. 17 alin, (3) şi (4).”

9. La articolul 23, alineatul (3) se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sirma Caraman,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul sănătăţii,

Sorina Pintea

Ministrul educaţiei naţionale,

Valentin Popa

p, Ministrul afacerilor externe,

Dănuţ Sebastian Neculăescu,

secretar de stat

p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Cristian-Gabriel Winzer,

secretar de stat

 

Bucureşti, 12 iulie 2018.

Nr. 533.

 

ANEXA Nr.1

 

SUME

pentru acordarea gratuită de fructe şi legume proaspete şi pentru derularea măsurilor educative aferente în anul şcolar 2018-2019

 

 

 

 

 

 

- mii lei –

Judeţul

Numărul total de preşcolari şi elevi din ticlui primar şi gimnazial

Distribuţia fructelor şi legumelor

Total

distribuţie

Măsuri educative 2019

10 septembrie-21 decembrie 2018

14 ianuarie-1 februarie 2019

11 februarie-14 iunie 2019

Alba

35.853

617

129

688

1.434

717

Arad

46.007

791

166

883

1.840

920

Argeş

64.727

1.113

233

1.243

2.589

1.295

Bacău

70.995

1.222

256

1.363

2.841

1.420

Bihor

68.061

1.170

245

1.307

2.722

1.361

Bistriţa-Năsăud

35.862

617

129

689

1.435

717

Botoşani

50.056

863

180

961

2.004

1.001

Braşov

63.568

1.091

229

1,221

2.541

1271

Brăila

32.129

554

116

617

1.287

643

Buzău

47.564

818

171

913

1902

951

Caraş-Severin

26.988

465

97

518

1080

540

Călăraşi

32.690

562

118

628

1.308

654

Cluj

71.796

1.232

258

1.378

2.868

1436

Constanţa

78.860

1.355

284

1.514

3.153

1.577

Covasna

26.289

452

95

505

1052

526

Dâmboviţa

52.245

899

188

1.003

2.090

1.045

Dolj

64.818

1.114

233

1.245

2.592

1.296

Galaţi

55.625

958

200

1.068

2.226

1113

Giurgiu

27.743

477

100

533

1.110

555

Gorj

35.076

604

126

673

1.403

702

Harghita

38.914

669

140

747

1.556

778

Hunedoara

37.326

643

134

717

1.494

747

Ialomiţa

28.580

491

103

549

1143

572

Iaşi

97.771

1.682

352

1.877

3.911

1.955

Ilfov

42.987

738

155

825

1718

860

Maramureş

50.927

876

183

978

2.037

1019

Mehedinţi

24.785

427

89

476

992

496

Mureş

65.307

1.123

235

1.254

2.612

1306

Neamţ

51.548

888

186

990

2.064

1.031

Olt

40.767

702

147

783

1.632

815

Prahova

77.540

1.335

279

1.489

3.103

1551

Satu Mare

40.257

692

145

773

1.610

805

Sălaj

27.622

475

99

530

1104

552

Sibiu

48.842

839

176

938

1.953

977

Suceava

83.474

1.436

301

1.603

3.340

1.669

Teleorman

31.786

647

114

610

1.271

636

Timiş

70.382

1.209

253

1.351

2.813

1.408

Tulcea

22.821

393

82

438

913

456

Vaslui

49.229

848

177

945

1.970

985

Vâlcea

36.440

627

131

700

1.458

729

Vrancea

37.234

641

134

715

1.490

745

Municipiul Bucureşti

192.971

3.311

696

3.704

7.711

3.857

TOTAL

2.184.462

37.566

7.864

41.942

87.372

43.689

 

ANEXA Nr. 2

 

SUME

pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi pentru derularea măsurilor educative aferente în anul şcolar 2018-2019

 

 

 

 

 

- mii lei -

Judeţul

Numărul total de preşcolari şi elevi din ciclul primar şi gimnazial

Distribuţia laptelui natural de consum şi a produselor lactate fără adaos de lapte praf

Total distribuţie

Măsuri educative 2019

10 septembrie-21 decembrie 2018

14 ianuarie-1 februarie 2019

11 februarie-14 iunie 2019

Alba

35.853

1.357

284

1.514

3.155

717

Arad

46.007

1.740

364

1.943

4.047

920

Argeş

64.727

2.449

513

2.734

5.696

1.295

Bacău

70.995

2.689

562

2.999

6.250

1.420

Bihor

68.061

2.574

539

2.875

5.988

1.361

Bistriţa-Năsăud

35.862

1.357

284

1.515

3.156

717

Botoşani

50.056

1.898

396

2.114

4.408

1.001

Braşov

63.568

2.401

503

2.685

5.589

1.271

Brăila

32.129

1.218

254

1.357

2.829

643

Buzău

47.564

1.801

377

2.009

4.187

951

Caraş-Severin

26.988

1.022

214

1.140

2.376

540

Călăraşi

32.690

1.237

259

1.381

2.877

654

Cluj

71.796

2.710

569

3.033

6.312

1.436

Constanţa

78.860

2.981

625

3.331

6.937

1.577

Covasna

26.289

994

208

1.110

2.312

526

Dâmboviţa

52.245

1.979

414

2.207

4.600

1.045

Dolj

64.818

2.451

513

2.738

5.702

1.296

Galaţi

55.625

2.107

441

2.350

4.898

1.113

Giurgiu

27.743

1.050

220

1.172

2.442

555

Gorj

35.076

1.330

278

1.482

3.090

702

Harghita

38.914

1.471

308

1.644

3.423

778

Hunedoara

37.326

1.414

296

1.577

3.287

747

Ialomiţa

28.580

1.081

226

1.207

2.514

572

Iaşi

97.771

3.701

774

4.130

8.605

1.955

Ilfov

42.987

1.623

340

1.816

3.779

860

Maramureş

50.927

1.927

403

2.151

4.481

1.019

Mehedinţi

24.785

939

196

1.047

2.182

496

Mureş

65.307

2.470

517

2.759

5.746

1.306

Neamţ

51.548

1.953

408

2.177

4.538

1.031

Olt

40.767

1.544

323

1.722

3.589

815

Prahova

77.540

2.937

614

3.275

6.826

1.551

Satu Mare

40.257

1.522

319

1.700

3.541

805

Sălaj

27.622

1.044

219

1.167

2.430

552

Sibiu

48.842

1.845

387

2.063

4.295

977

Suceava

83.474

3.159

661

3.526

7.346

1.669

Teleorman

31.786

1.204

252

1.343

2.799

636

Timiş

70.382

2.660

557

2.973

6.190

1.408

Tulcea

22.821

864

181

964

2.009

456

Vaslui

49.229

1.865

390

2.079

4.334

985

Vâlcea

36.440

1.380

289

1.539

3.208

729

Vrancea

37.234

1.409

295

1.573

3.277

745

Municipiul Bucureşti

192.971

7.289

1.529

8.151

16.969

3.857

TOTAL

2.184.462

82.646

17.301

92.272

192.219

43.689

 

ANEXA Nr. 3

 

SUME

pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie în anul şcolar 2018-2019

 

- mii lei –

Judeţul

Numărul total de preşcolari şi elevi din ciclul primar şi gimnazial

10 septembrie - 21 decembrie 2018

14 ianuarie - 1 februarie 2019

11 februarie - 14 iunie 2019

Total distribuţie

Alba

35.853

1.465

307

1.594

3.366

Arad

46.007

1.878

393

2.045

4.316

Argeş

64.727

2.644

553

2.878

6.075

Bacău

70.995

2.903

607

3.156

6.666

Bihor

68.061

2.778

582

3.026

6.386

Bistriţa-Năsăud

35.862

1.465

307

1.594

3.366

Botoşani

50.056

2.049

428

2.225

4.702

Braşov

63.568

2.592

544

2.826

5.962

Brăila

32.129

1.315

275

1.428

3.018

Buzău

47.564

1.944

407

2.115

4.466

Caraş-Severin

26.988

1.103

231

1.200

2.534

Călăraşi

32.690

1.336

279

1.453

3.068

Cluj

71.796

2.926

614

3.192

6.732

Constanţa

78.860

3.219

674

3.506

7.399

Covasna

26.289

1.073

225

1.169

2.467

Dâmboviţa

52.245

2.136

447

2.323

4.906

Dolj

64.818

2.646

554

2.882

6.082

Galaţi

55.625

2.275

476

2.473

5.224

Giurgiu

27.743

1.134

237

1.233

2.604

Gorj

35.076

1.436

300

1.559

3.295

Harghita

38,914

1.588

333

1.730

3.651

Hunedoara

37.326

1.526

319

1.660

3.505

Ialomiţa

28.580

1.167

244

1.271

2.682

Iaşi

97.771

3.995

836

4.347

9.178

Ilfov

42.987

1.752

368

1.911

4.031

Maramureş

50.927

2.080

435

2.264

4.779

Mehedinţi

24.785

1.013

212

1.102

2.327

Mureş

65.307

2.666

558

2.904

6.128

Neamţ

51.548

2.108

441

2.292

4.841

Olt

40.767

1.666

349

1.813

3.828

Prahova

77.540

3.171

663

3.447

7.281

Satu Mare

40.257

1.643

344

1.790

3.777

Sălaj

27.622

1.127

236

1.228

2.591

Sibiu

48.842

1.992

418

2.172

4.582

Suceava

83.474

3.411

714

3.711

7.836

Teleorman

31.786

1.299

272

1.413

2.984

Timiş

70.382

2.871

602

3.129

6.602

Tulcea

22.821

933

195

1.015

2.143

Vaslui

49.229

2.014

421

2.189

4.624

Vâlcea

36.440

1.490

312

1.620

3.422

Vrancea

37.234

1.521

318

1.655

3.494

Municipiul Bucureşti

192.971

7.871

1.647

8.581

18.099

TOTAL

2.184.462

89.221

18.677

97.121

205.019