MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 638         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 23 iulie 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

185. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

552. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 139 din 27 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

587. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul mediului, privind aprobarea Planului de management şi Regulamentului Rezervaţiei Pietrele Roşii de la Tulgheş

 

LEGI ŞI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31 din 18 aprilie 2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul I, înaintea punctului 1 se introduc două noi puncte, cu următorul cuprins:

„- La articolul 2, după alineatul (5) se introduc şapte noi alineate, alineatele (6)-(12), cu următorul cuprins:

«(6) Pentru înscrierea în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a terenurilor agricole din domeniul public şi/sau privat al statului, situate în extravilan, a suprafeţelor terestre şi acvatice, inclusiv a terenurilor aflate permanent sub apă şi a plajelor din Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, responsabilitate ce revine, conform legii, administratorilor bunurilor din domeniul public sau privat al statului, instituţii publice centrale ce deţin în administrare astfel de terenuri în temeiul legislaţiei speciale, aceştia pot contracta lucrări de înregistrare sistematică pentru sectoarele cadastrale care includ astfel de imobile.

(7) Măsura prevăzută la alin. (6) este aplicabilă şi imobilelor supuse procedurilor necesare trecerii terenurilor proprietate publică a statului în proprietatea privată a statului pentru a fi afectate restituirii în natură, ce fac obiectul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare

(8) Lucrările prevăzute la alin. (6) şi (7) sunt incluse în Programul naţional de cadastru şi carte funciară şi constituie pentru administratorii domeniului public şi/sau privat al statului, instituţii publice centrale ce deţin în administrare astfel de terenuri în temeiul legislaţiei speciale, indiferent de sistemul de finanţare, acţiuni urgente, pentru a căror îndeplinire este necesar a se solicita de către aceştia Agenţiei Naţionale finanţare.

(9) Sumele necesare finanţării activităţii de înregistrare sistematică contractată de administratorii domeniului public şi/sau privat al statului se aprobă de către Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale, în limita bugetului aprobat, de la o poziţie distinctă de transferuri, şi constituie sursa de finanţare a acestei activităţi, ce urmează a fi evidenţiată la o poziţie distinctă de venituri în bugetul administratorilor, în temeiul prezentei legi, şi utilizate potrivit acestei destinaţii.

(10) Agenţia Naţională, prin oficiile teritoriale, realizează, conform procedurilor legale în vigoare, înscrierea în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilelor aferente sectoarelor cadastrale ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, pe baza solicitărilor administratorilor bunurilor din domeniul public sau privat al statului prevăzuţi la alin. (6) şi (7).

(11) Fondurile aferente acestor lucrări se virează de către Agenţia Naţională în contul administratorilor domeniului public şi/sau privat al statului, după înfiinţarea cărţilor funciare pentru toate imobilele din sectorul cadastral contractat.

(12) Efectuarea lucrărilor de înregistrare sistematică derulate în condiţiile alin. (6) şi (7) se face cu respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (7)-(9), precum şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 17.»

- La articolul 3, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins:

«(21) Instituţiile subordonate Agenţiei Naţionale sunt conduse de directori, care au calitatea de ordonatori terţiari de credite, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale.

(22) în cazul în care aplicarea normelor de la alin. (21) de numire şi revocare din funcţie a directorilor instituţiilor subordonate Agenţiei Naţionale are drept consecinţă încetarea de drept a contractelor individuale de muncă ale persoanelor încadrate anterior în aceste funcţii, acestea pot opta pentru o funcţie de execuţie vacantă la nivelul instituţiei pentru care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, în caz contrar urmând a se proceda la eliberarea din funcţie.»“

2. La articolul I, după punctul 1 se introduc două noi puncte, punctele 11 şi 12, cu următorul cuprins:

„11. La articolul 3, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (91), cu următorul cuprins:

«(91) Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară are rang de secretar de stat.»

12. La articolul 3, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (111), cu următorul cuprins:

«(111) Structura organizatorică, precum şi, prin derogare de la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, numărul de personal al Agenţiei Naţionale şi instituţiilor subordonate se stabileşte cu aprobarea Consiliului de administraţie şi cu încadrare în cheltuielile de personal aprobate, prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.»“

3. La articolul I, după punctul 3 se Introduce un nou punct, punctul 31, cu următorul cuprins:

u31. La articolul 9, alineatele (7) şi (11) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

«(7) Plata onorariilor şi tarifelor în vederea eliberării de către notarii publici a certificatelor de moştenitor, certificate întocmite cu privire la imobile ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, se face de către Agenţia Naţională din veniturile proprii, în aplicarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară, chiar şi ulterior finalizării înregistrării sistematice, sub condiţia respectării termenelor maximale prevăzute la alin. (9).

............................................................................................................

(11) Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, actele notariale prin care operează transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia constatate prin certificat de moştenitor, certificat de moştenitor suplimentar sau certificat de legatar, eliberate la solicitarea oficiului teritorial sau a secretarului unităţii administrativ-teritoriale în vederea realizării înregistrării sistematice, nu sunt supuse impozitului pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare.»“

4. La articolul I, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 41, cu următorul cuprins:

„41. La articolul 9, alineatul (25) sa modifică şi va avea următorul cuprins:

«(25) în aplicarea prevederilor alin. (23) şi (24), ca urmare a sesizării camerei notarilor publici, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. g) şi ale art. 12 alin. (4), notarii publici eliberează certificatele de moştenitor pentru succesiunile nedezbătute.»“

5. La articolul I, punctul 6 se abrogă.

6. La articolul I, punctul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„7. La articolul 11 alineatul (2), litera p) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«p) informarea publică, prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, cu privire la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;»“.

7. La articolul I, după punctul 7 se introduc trei noi puncte, punctele 71-73, cu următorul cuprins:

„71. La articolul 11 alineatul (2), litera s) se abrogă.

72. La articolul 13, alineatul (2) şi partea introductivă a alineatului (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

«(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile inclusiv imobilelor care au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, din regiunile unde au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, în situaţia în care proprietarii nu sunt identificaţi cu ocazia realizării interviurilor pe teren, însă sunt identificaţi posesorii imobilelor din zonele foste necooperativizate, imobilelor din zonele foste cooperativizate pentru care s-a finalizat procesul de retrocedare prin emiterea titlurilor de proprietate, precum şi imobilelor situate în intravilanul localităţilor care au făcut obiectul legilor de restituire a proprietăţilor funciare. În aceste cazuri, posesia poate fi notată doar până la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică din respectiva unitate administrativ-teritorială.

............................................................................................................

 (7) În toate cazurile în care s-a notat posesia în cartea funciară, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, în următoarele condiţii:».

73. La articolul 13, alineatele (8), (9) şi (10) se abrogă.»“

8. La articolul I, după punctul 9 se introduc trei noi puncte, punctele 91-93, cu următorul cuprins:

„91. La articolul 14, după alineatul (6) se Introduce un nou alineat, alineatul (61), cu următorul cuprins:

«(61) în situaţia în care, cu prilejul înregistrării sistematice, sunt identificaţi mai mulţi proprietari asupra aceluiaşi imobil, care au dobândit dreptul de proprietate în baza unor acte juridice diferite, se deschide o singură carte funciară în care se notează în partea a II-a existenţa acestei situaţii juridice, fără a fi intabulat dreptul de proprietate. Ulterior, intabularea dreptului de proprietate se va efectua în baza hotărârii judecătoreşti definitive, concomitent cu radierea din oficiu a notării.»

92. La articolul 14, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(7) înscrierile din cărţile funciare deschise ca urmare a finalizării înregistrării sistematice pot fi modificate din oficiu sau la cerere, fără plata unui tarif, până la data primei înscrieri subsecvente efectuate în condiţiile alin. (8).»

93. La articolul 22, alineatul (13) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(13) în baza protocolului de colaborare privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în vederea unificării procedurilor de lucru, Agenţia Naţională şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România organizează şedinţe de lucru periodice ale căror soluţii, consemnate în minutele de şedinţă, sunt obligatorii pentru notarii publici şi personalul de specialitate din oficiile teritoriale, de la data comunicării lor, cu privire la modul de soluţionare a situaţiei juridice analizate şi sunt urmate concomitent de emiterea deciziilor prevăzute la alin. (12).»“

9. La articolul I punctul 10, alineatul (1) al articolului 221 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 221. - (1) Prelucrarea de către Agenţia Naţională şi instituţiile sale subordonate a datelor cu caracter personal în temeiul prezentei legi, al Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al altor acte normative incidente se face cu respectarea prevederilor cu caracter general ale Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), într-o măsură necesară şi proporţională cu scopul prelucrării, astfel încât exercitarea drepturilor de către persoanele vizate să nu facă imposibilă sau să nu afecteze în mod grav desfăşurarea activităţii specifice ce are ca scop ocrotirea interesului public.1

10. La articolul I, după punctul 10 se introduc şase noi puncte, punctele 101-106, cu următorul cuprins:

„101. La articolul 24, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins:

«(5) Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil, ca urmare a reorganizării persoanei juridice, se vor înscrie în cartea funciară pe baza unui certificat de constatare a transferului prin reorganizare ca urmare a fuziunii sau absorbţiei, denumit certificat de reorganizare, încheiat de un notar public în funcţie în România, prin care se constată transmisiunea bunului imobil în temeiul hotărârii adunării generale a acţionarilor/deciziei asociatului unic prin care se aprobă fuziunea/divizarea, al hotărârii instanţei de judecată care se pronunţă asupra legalităţii acestei operaţiuni, precum şi al dovezii de înregistrare la registrul comerţului a fuziunii/divizării.

(6) Certificatul de reorganizare va cuprinde constatările notarului public cu privire la persoana juridică reorganizată, bunurile care se transferă din patrimoniul persoanei reorganizate, persoana juridică în patrimoniul căreia se transferă bunurile.

(7) Pentru eliberarea certificatului de reorganizare, notarul public va solicita extras de carte funciară pentru autentificare, în situaţia în care, ulterior emiterii certificatului de reorganizare, se constată că în patrimoniul persoanei juridice reorganizate mai există şi alte bunuri, notarul public va putea emite un certificat suplimentar în care se vor menţiona aceste bunuri. Competenţa de emitere a certificatului de reorganizare aparţine notarului public de la sediul persoanei/persoanelor juridice.»

102. La articolul 26, alineatele (3-(6) se abrogă.

103. La articolul 31, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(6) Hotărârea judecătorească definitivă ce poartă menţiunea „conform cu originalul, pronunţată în dosarul ce are ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară, se comunică de îndată, din oficiu, biroului teritorial de către instanţa de fond, în vederea efectuării înscrierilor dispuse de către instanţă.»

104. La articolul 35, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

«(5) Hotărârea judecătorească definitivă prin care se constituie sau se transmite un drept real imobiliar, ce poartă menţiunea „conform cu originalul”, se comunică de îndată, din oficiu, biroului teritorial de către instanţa de fond, în vederea notării în cartea funciară sau în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, după caz.

(6) Notarea prevăzută la alin. (5) se radiază concomitent cu efectuarea, la cerere, a înscrierilor dispuse prin hotărârea judecătorească definitivă.»

105. La articolul 35, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

«(7) Hotărârea judecătorească definitivă cu privire la imobilele înscrise în cartea funciară şi la actele care au stat la baza operaţiunilor de carte funciară, ce poartă menţiunea „conform cu originalul”, se comunică de îndată, din oficiu, biroului teritorial de către instanţa de fond, în vederea notării în cartea funciară sau în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, după caz. Această notare se radiază concomitent cu efectuarea, la cerere, a rectificării înscrierii din cartea funciară.»

106. La articolul 37, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(5) Ipoteca constituită asupra unui bun viitor se poate intabula în condiţiile legii privind creditul ipotecar pentru investiţiile imobiliare, dacă în prealabil a fost notată existenţa autorizaţiei de construire.»“

11. La articolul I punctul 11, alineatul (1) al articolului 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 41. - (1) Prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se poate realiza şi în baza certificatului de moştenitor, indiferent de data deschiderii procedurii succesorale notariale, a actului de partaj voluntar încheiat în formă autentică sau a actului de partaj judiciar, indiferent de data acestora, precum şi a documentaţiei cadastrale.”

12. La articolul I, după punctul 11 se introduc două noi puncte, punctele 111 şi 112, cu următorul cuprins:

„111. La articolul 41, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

«(11) Dacă din actele înfăţişate de părţi rezultă că imobilul este în coproprietatea a două sau mai multe persoane, fără a se putea îndeplini condiţiile prevăzute la art. 29 în vederea înscrierii tuturor coproprietarilor în cartea funciară, aceasta se va deschide pe cote-părţi în favoarea titularilor dreptului de proprietate cunoscuţi. Cu privire la celelalte cote-părţi din dreptul de proprietate se face menţiunea „proprietar neidentificat”, înscrierea în cartea funciară se poate face ulterior, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.»

112. La articolul 41 alineatul (3), litera d) se abrogă.”

13. La articolul I, după punctul 13 se introduce un nou punct, punctul 14, cu următorul cuprins:

„14. La articolul 41, alineatele (8) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

«(8) în cazul proprietăţii private, în lipsa actelor de proprietate asupra imobilelor neînscrise în cartea funciară sau înscrise în cartea funciară deschisă în baza Decretului-lege nr. 115/1938, în care nu s-au efectuat înscrieri în ultimii 30 de ani anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, persoana interesată poate solicita notarea posesiei, în baza următoarelor documente:

a) documentaţia cadastrală recepţionată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară;

b) adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că:

(i) posesorul a plătit taxele şi impozitele locale ca un adevărat proprietar;

(ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;

c) proces-verbal de vecinătate, cu semnăturile tuturor proprietarilor imobilelor învecinate;

d) declaraţia pe propria răspundere a posesorului, dată în formă autentică, prin care acesta declară că:

(i) posedă imobilul ca un adevărat proprietar;

(ii) este sau nu căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza şi regimul matrimonial;

(iii) nu a înstrăinat sau grevat imobilul;

(iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic;

(v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu;

(vi) imobilul este deţinut sau nu pe cote-părţi; în cazul în care imobilul este deţinut pe cote-părţi, toţi posesorii vor declara întinderea cotelor;

e) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există;

f) copia de pe actele de identitate şi stare civilă;

g) extrasul de carte funciară pentru informare, după caz.

(9) în toate cazurile în care s-a notat posesia în cartea funciară potrivit alin. (8), dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, în condiţiile art. 13 alin. (7) lit. a) şi b).»“

14. Articolul II se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. II. - Termenele procedurale prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, sunt aplicabile inclusiv pentru lucrările de înregistrare sistematică aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”

15. Articolul III se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. III. - Normele prevăzute la art. 9 alin. (345) şi (347) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, referitoare la cuantumul finanţării de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a lucrărilor de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale, respectiv la termenele procedurale privind încheierea contractelor la nivel de sectoare cadastrale, sunt aplicabile contractelor de finanţare, precum şi contractelor de prestări servicii încheiate de unităţile administrativ-teritoriale după intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”

16. După articolul III se introduce un nou articol, articolul IV, cu următorul cuprins:

„Art. IV. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să efectueze modificările ce decurg din aplicarea sa, în bugetele administratorilor domeniului public al statului care au solicitat finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică prevăzute la art. 2 alin. (6)-(12) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Art. II. - (1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, directorii instituţiilor subordonate, şefii serviciilor cadastru, şefii serviciilor publicitate imobiliară şi şefii serviciilor/birourilor/ compartimentelor economic sunt angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenţia Naţională, cu locul de muncă la oficiile teritoriale în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea şi păstrarea tuturor drepturilor dobândite.

(2) Evaluarea personalului de conducere preluat de la oficiile teritoriale conform alin. (1) se efectuează de către o comisie care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui regulament intern ce cuprinde obiectivele şi indicatorii de performanţă, modalitatea de evaluare, organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare,

care se aprobă prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale.

(3) în situaţia în care rezultatul evaluării anuale, efectuată de către comisia prevăzută la alin. (2), care este formată din personal de conducere de la nivelul Agenţiei Naţionale, este nesatisfăcător, personalul cu funcţie de conducere astfel evaluat va fi destituit din funcţie, în cazul care nu va opta pentru o funcţie de execuţie vacantă la nivelul instituţiei în cadrul căreia îşi are locul de muncă, compatibilă cu pregătirea sa profesională, în condiţiile legii.

(4) în situaţia în care rezultatul evaluării anuale de către comisia prevăzută la alin. (2) din ultimul an este satisfăcător, personalul astfel evaluat va fi retrogradat pe o perioadă de 60 de zile, prin decizie a directorului oficiului teritorial.

Art. III. - (1) Administratorii domeniului public şi/sau privat al statului, respectiv instituţiile publice centrale, prevăzuţi la art. 2 alin. (8) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, vor solicita finanţarea în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), Agenţia Naţională comunică administratorilor domeniului public şi/sau privat care solicită finanţarea, posibilitatea alocării sumelor necesare finanţării acestor acţiuni, ce vor face obiectul contractelor de finanţare multianuale, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin comun al directorului general al Agenţiei Naţionale şi al ministrului de resort, care stabileşte modalitatea de alocare şi de decontare a sumelor pe hectar, precum şi toate celelalte drepturi şi obligaţii ce revin părţilor.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

FLORIN IORDACHE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 18 iulie 2018.

Nr. 185.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 17 iulie 2018.

Nr. 552.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 139

din 27 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (5) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Parohia Greco-Catolică Cistei, judeţul Alba, în Dosarul nr. 31/191/2016 al Judecătoriei Blaj şi care formează obiectul Dosarului nr. 559D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că, la dosar, partea Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Alba a transmis note scrise, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în următoarele dosare: dosarele nr. 774D/2016 şi nr. 1.065D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de Parohia Greco-Catolică Mihalţ, judeţul Alba, şi Ilie Loghin în dosarele nr. 32/191/2016 şi nr. 77/191/2016 ale Judecătoriei Blaj; Dosarul nr. 1.066D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015, ridicată de Vasile Bolboacă, Chirilă Bolboacă, Aurel Bolboacă, Gavril Bolboacă, Rozalia Pop, Maria Lucica Nechifor, Iacob Nechifor, Ioan Nechifor, Vasile-Iacob Nechifor, Rozalia Zamfir, Ana Vas, Ioan Pădurean, Aurel Pădurean, Ana Nicoară, Mihaela Gabriela Mureşan, Gabriel Radu Căpâlnaş, Aurel Radu, Vasile Rusu, Ana Cătuna şi Ileana Pipaş în Dosarul nr. 21.821/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca; Dosarul nr. 1.167D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Anisia Cira în Dosarul nr. 10.523/190/2015 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă; Dosarul nr. 1.176D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015, ridicată de Elena Sântimbrean în Dosarul nr. 57/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia; Dosarul nr. 1.210D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015, ridicată de Gheorghe V. Arfir în Dosarul nr. 54/179/2016 al Judecătoriei Babadag şi Dosarul nr. 3.057D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015, ridicată de Parohia Greco-Catolică Crăciunelu de Jos, judeţul Alba, în Dosarul nr. 89/191/2016 al Judecătoriei Blaj.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în dosarele nr. 774D/2016, nr. 1.065D/2016 şi nr. 3.057D/2016, partea Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Alba a transmis note scrise, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.

7. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 774D/2016, nr. 1.065D/2016, nr. 1.066D/2016, nr. 1.167D/2016, nr. 1.176D/2016, nr. 1 210D/2016 şi nr. 3.057D/2016 la Dosarul nr. 559D/2016, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 21 şi art. 53 din Legea fundamentală, întrucât textele de lege criticate sunt norme de procedură, a căror reglementare este apanajul legiuitorului. Nu este nesocotit nici art. 16 din Constituţie, fiind vorba despre un tratament juridic diferit aplicat unor situaţii diferite. În ce priveşte posibila încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Legea fundamentală arată că, în opinia sa, nu poate fi reţinută, pentru că, în cauză, reclamanţilor nu le-a fost recunoscut încă dreptul de proprietate, calitatea lor de proprietari făcând obiectul unor cereri de chemare în judecată sau al unor notificări care nu au fost soluţionate. Referitor la critica prin raportare la dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, apreciază că este neîntemeiată, precizând că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 a fost justificată urgenţa care a impus adoptarea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

9. Prin încheierile din 13 aprilie 2016, 15 aprilie 2016, 28 aprilie 2016, 19 mai 2016, 31 mai 2016, 15 iunie 2016 şi 27 septembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 31/191/2016, nr. 32/191/2016, nr. 77/191/2016, nr. 21.821/211/2016, nr. 10.523/190/2015, nr. 57/176/2016, nr. 54/179/2016 şi nr. 89/191/2016, Judecătoria Blaj, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă, Judecătoria Alba Iulia şi Judecătoria Babadag au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (5) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Parohia Greco-Catolică Cistei, judeţul Alba, de Parohia Greco-Catolică Mihalţ, judeţul Alba, de Mie Loghin, de Vasile Bolboacă, Chirilă Bolboacă, Aurel Bolboacă, Gavril Bolboacă, Rozalia Pop, Maria Lucica Nechifor, Iacob Nechifor, Ioan Nechifor, Vasile-Iacob Nechifor, Rozalia Zamfir, Ana Vas, Ioan Pădurean, Aurel Pădurean, Ana Nicoară, Mihaela Gabriela Mureşan, Gabriel Radu Căpâlnaş, Aurel Radu, Vasile Rusu, Ana Cătuna şi Ileana Pipaş, de Anisia Cira, de Elena Sântimbrean, de Gheorghe V. Arfir şi de Parohia Greco-Catolică Crăciunelu de Jos, judeţul Alba, în cauze având ca obiect soluţionarea acţiunilor prin care autorii excepţiei de neconstituţionalitate au solicitat instanţei obligarea unor comisii locale/judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să procedeze la punerea lor în posesie asupra unor terenuri pentru care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate privată şi la emiterea titlului de proprietate cu privire la acestea.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere dreptului de acces liber la justiţie, întrucât orice persoană îndreptăţită la punerea în posesie sau la eliberarea unui titlu de proprietate este îngrădită, până după data de 1 ianuarie 2017, în dreptul de a se adresa instanţei cu o acţiune având ca obiect obligaţia de a face. Mai mult, termenul impus prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 nu poate fi considerat ca definitiv, în condiţiile în care, iniţial, art. 11 alin, (1) din Legea nr. 165/2013 stabilea un alt termen, şi anume 1 ianuarie 2016. Se arată că legea nu este predictibilă, legiuitorul putând să modifice oricând, în mod discreţionar, dispoziţiile criticate. Se arată că entităţile învestite invocă excepţia prematurităţii, acţiunile fiind introduse înainte de data de 1 ianuarie 2016, data-limită până la care acestea aveau obligaţia legală de a finaliza procedurile de punere în posesie. Se mai susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 este neconstituţională, întrucât, conform principiului simetriei actelor normative, termenele stabilite printr-o lege organică puteau fi modificate, prorogate numai printr-un act normativ cu aceeaşi valoare juridică, respectiv printr-o lege organică, nu printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului.

11. Judecătoria Blaj apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că, prin textele de lege criticate, a fost restrâns în mod arbitrar şi doar aparent justificat dreptul de acces la justiţie pentru soluţionarea unor cereri în materia fondului funciar. Astfel, deşi adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate a avut la bază dificultăţile întâmpinate în ce priveşte finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv apariţia unor impedimente legate, în special, de asigurarea serviciilor topografice şi de suprapunerea titlurilor de proprietate, totuşi, această restrângere nu poate fi justificată doar prin prisma incapacităţii organelor abilitate de a definitiva într-un termen rezonabil problemele ce privesc domeniul fondului funciar. Consideră că se încalcă şi dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, de vreme ce procesul include şi faza prealabilă sesizării unei instanţe, respectiv parcurgerea unei proceduri administrative obligatorii.

12. Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

13. Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, instituind o măsură cu caracter temporar, în vederea soluţionării tuturor cererilor de restituire, de punere în posesie şi de eliberare a titlurilor de proprietate de către comisiile locale şi judeţene de fond funciar.

14. Judecătoria Alba Iulia opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că sunt de actualitate considerentele avute în vedere de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 684 din 26 noiembrie 2014.

15. Judecătoria Babadag apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât ordonanţa de urgenţă criticată nu conţine o reglementare a procesului de restituire sau o modificare a acestuia, ci doar o prorogare a anumitor termene, măsură ce are drept scop tocmai protejarea dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite la restituire.

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

17. Guvernul, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 559D/2016, nr. 1.167D/2016, nr. 1.210D/2016 şi nr. 3.057D/2016, consideră că prevederile de lege criticate nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, deoarece Legea nr. 165/2013 prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege. Arată însă că, în adresa Ministerului Justiţiei prin care S-a avizat proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015, s-a semnalat faptul că o nouă prelungire, la doi ani după prorogarea iniţială a acestor termene, fără a fi aduse noi argumente, poate conduce la apariţia unor vicii de neconstituţionalitate în raport cu art. 21 din Constituţie. Invocaşi cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.278 din 12 octombrie 2010, în sensul că „prorogarea repetată a intrării în vigoare (...) nu este de dorit, întrucât ar putea înfrânge, în final, chiar esenţa dreptului [în speţă era vorba despre dreptul la pensie], ceea ce este inadmisibil”, arătând că, asupra aplicabilităţii în cauza de faţă a acestor considerente, revine Curţii Constituţionale competenţa de a aprecia. În punctul de vedere exprimat în dosarele nr. 774D/2016, nr. 1.065D/2016 şi nr. 1.176D/2016, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiata, întrucât, prin prorogarea termenelor, prevăzută la articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015, dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 devin lipsite de previzibilitate.

18. Avocatul Poporului, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 1.065D/2016, nr. 1.066D/2016, nr. 1.167D/2016, nr. 1.176D/2016 şi nr. 1.210D/2016, consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, nepunând în discuţie îngrădirea dreptului persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru valorificarea drepturilor pretinse şi a intereselor lor legitime şi de a se prevala, în tot cursul litigiului, de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.

19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, în ansamblul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 11 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, şi cele ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (5) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015, care, la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următoarea redactare: „(1) Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2017,

(2) în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptăţită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.

(3) în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), comisiile locale de fond funciar sunt obligate să predea Agenţiei Domeniilor Statului suprafeţele preluate şi neutilizate în cadrul procesului de restituire.

(4) în situaţia în care plângerea formulată potrivit alin. (2) are ca obiect un teren predat Agenţiei Domeniilor Statului conform alin. (3), această instituţie are calitatea de intervenient forţat în cauză.”

- Articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015: „Termenele prevăzute la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (5) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru analizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2017”.

22. Ulterior, prin art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 decembrie 2016, termenul cuprins în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat, fiind fixat pentru 1 ianuarie 2018.

23. Prin Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017, a fost abrogat art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016. Totodată, prin aceeaşi lege, art. 11 din Legea nr. 165/2013 a fost abrogat integral. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 a fost, ulterior, respinsă prin Legea nr. 149/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 30 iunie 2017.

24. În ce priveşte menţionarea de către unii dintre autorii excepţiei a articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 ca obiect al excepţiei, Curtea reţine că, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază”. Aşadar, articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 nu are existenţă de sine stătătoare, ci este inclus în textul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel că nu poate fi considerat, în mod distinct, obiect al excepţiei.

25. În consecinţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 11 din Legea nr. 165/2013, asupra acestuia urmând sa poarte controlul exercitat de Curtea Constituţională.

26. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16, care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, care stabileşte că regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii se reglementează prin lege organică.

27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 44 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 28 martie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Prin această decizie, Curtea a reţinut (paragraful 28) că durata iniţială a termenului administrativ prevăzut de art. 11 alin. (1) din legea criticată a fost acceptată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Curtea Constituţională, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, respectiv prin Decizia nr. 684 din 26 noiembrie 2014, prin raportare la certitudinea - cel puţin legală, din acel moment - epuizării lui la data de 1 ianuarie 2016, dar considerentele din jurisprudenţa menţionată, formulate la scurt timp după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu mai pot fi valabile şi în contextul normativ al prorogării succesive a acestui termen, mai întâi până la 1 ianuarie 2017, apoi până la 1 ianuarie 2018. Acele argumente au avut în vedere faptul că, în redactarea iniţială, dispoziţiile art. 11 alin. (1) prevedeau un termen bine definit, clar şi unic, până la 1 ianuarie 2016, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a exprimat fără echivoc posibilitatea de a-şi reconsidera aprecierile ulterior epuizării acestor termene administrative, acestea fiind valabile numai sub rezerva respectării lor în acea formă (1 ianuarie 2016). Însă, în condiţiile prorogării succesive a termenului acordat entităţilor administrative pentru a soluţiona cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, Curtea Constituţională a constatat, prin decizia de admitere mai sus amintită (paragraful 33), că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu întrunesc cerinţa previzibilităţii legii, componentă a constituţionalităţii normei sub aspectul calităţii sale. Astfel, persoanele interesate nu pot avea o previziune exactă a epuizării duratei termenului în care sunt obligate să aştepte soluţionarea pe cale administrativă a cererilor lor, fiind împiedicate a se adresa în mod eficient instanţei judecătoreşti pentru apărarea dreptului lor de proprietate. Guvernul a intervenit intempestiv, prima dată la 30 decembrie 2015 (prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015), apoi la 15 decembrie 2016 (prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 98/2016), chiar la finele termenului în vigoare, prelungindu-l pentru încă un an.

28. Faţă de data invocării prezentelor excepţii de neconstituţionalitate şi având în vedere soluţia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 44 din 31 ianuarie 2017, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin, (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Sub acest aspect, este de menţionat faptul că, de principiu, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii poate reprezenta motiv de revizuire conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

29. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea prevăd că, în situaţia neîndeplinirii de către comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti a obligaţiei de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate în termenul a cărui prorogare succesivă a sancţionat-o Curtea Constituţională prin decizia citată, persoana care se consideră îndreptăţită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Aşadar, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 consacră dreptul persoanelor care au formulat cereri de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991 de a se adresa instanţei în cazul neîndeplinirii de către autoritatea administrativă a obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (1) al art. 11 din aceeaşi lege. Or, efectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 44 din 31 decembrie 2016, prin care a fost constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 referitoare la termenul de îndeplinire a acestei obligaţii, se răsfrânge şi asupra dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel că, de la publicarea acesteia, persoanele interesate se puteau adresa fără constrângerea unui termen instanţei judecătoreşti pentru obligarea comisiilor de fond funciar la ducerea la îndeplinire a atribuţiilor referitoare la soluţionarea cererilor de restituire, efectuarea punerilor în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate.

30. Aşa cum s-a arătat mai sus, ulterior, art. 11 din Legea nr. 165/2013 a fost abrogat în întregime prin Legea nr. 111/2017. Curtea apreciază că aceasta nu înseamnă însă că persoanele interesate nu mai dispun de un mecanism procedural care să le permită accesul la o instanţă împotriva neîndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina entităţii învestite. În prezent, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, persoanele interesate se pot adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a solicita obligarea comisiilor locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, a comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, în condiţiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la soluţionarea cererilor de restituire, efectuarea punerilor în posesie şi, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate, în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, „dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărâri”.

31. În condiţiile abrogării exprese a art. 11 din Legea nr. 165/2013 şi faţă de caracterul strict procedural al prevederilor acestuia, Curtea constată că nu poate fi reţinută incidenţa, în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, a celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. De aceea, întrucât atât Decizia nr. 44 din 31 ianuarie 2017, cât şi abrogarea art. 11 prin Legea nr. 111/2017 au survenit ulterior invocării excepţiei de neconstituţionalitate, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 va fi respinsă ca devenită inadmisibilă. De altfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, care prevăd că, în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), comisiile locale de fond funciar sunt obligate să predea Agenţiei Domeniilor Statului suprafeţele preluate şi neutilizate în cadrul procesului de restituire, iar în situaţia în care plângerea formulată potrivit alin. (2) are ca obiect un teren predat Agenţiei Domeniilor Statului, această instituţie are calitatea de intervenient forţat în cauză, Curtea observă că în niciuna dintre cauze nu sunt formulate critici distincte referitoare la acestea.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Parohia Greco-Catolică Cistei, judeţul Alba, Parohia Greco-Catolică Mihalţ, judeţul Alba, şi Ilie Loghin în dosarele nr. 31/191/2016, nr. 32/191/2016 şi, respectiv, nr. 77/191/2016 ale Judecătoriei Blaj, de Vasile Bolboacă, Chirilă Bolboacă, Aurel Bolboacă, Gavril Bolboacă, Rozalia Pop, Maria Lucica Nechifor, Iacob Nechifor, Ioan Nechifor, Vasile-Iacob Nechifor, Rozalia Zamfir, Ana Vas, Ioan Pădurean, Aurel Pădurean, Ana Nicoară, Mihaela Gabriela Mureşan, Gabriel Radu Căpâlnaş, Aurel Radu, Vasile Rusu, Ana Cătuna şi Ileana Pipaş în Dosarul nr. 21.821/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, de Anisia Cira în Dosarul nr. 10.523/190/2015 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, de Elena Sântimbrean în Dosarul nr. 57/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia, de Gheorghe V. Arfir în Dosarul nr. 54/179/2016 al Judecătoriei Babadag şi de Parohia Greco-Catolică Crăciunelu de Jos, judeţul Alba, în Dosarul nr. 89/191/2016 al Judecătoriei Blaj.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Blaj, Judecătoriei Cluj-Napoca, Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă şi Judecătoriei Alba Iulia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 290

din 26 aprilie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin, (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Laura Ileana Gal, Florin Dănuţ Ciucaş şi Societatea Bihor Media - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 17.133/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi de Baroul Vâlcea în Dosarul nr. 30.098/3/2014/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 331D/2016 şi nr. 2.531 D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 martie 2018, în prezenţa reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 331 D/2016, domnul avocat Mircea Ursuţa din Baroul Bihor, cu delegaţie depusă la dosar, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 2.531 D/2016 la Dosarul nr. 331 D/2016 şi, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru data de 3 aprilie 2018. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat \a dezbateri, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 19 aprilie 2018. La data de 19 aprilie 2018, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 26 aprilie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin Sentinţa civilă nr. 2.215 din 10 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.133/271/2015, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Laura Ileana Gal, Florin Dănuţ Ciucaş, Mircea Chirilă şi Societatea Bihor Media - S.R.L. din Oradea într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii civile privind obligarea autorilor excepţiei de  neconstituţionalitate la plata despăgubirilor reprezentând daune morale, precum şi publicarea integrală, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite celelalte articole ale săptămânalului, pe pagina unu şi următoarele, a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză, în două editoriale succesive ale săptămânalului „Bihoreanul”, precum şi postarea în format electronic, începând cu săptămâna următoare motivării şi rămânerii definitive a acesteia, sub sancţiunea acordării de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în publicarea hotărârii de sancţionare.

4. Prin încheierea din 26 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 30.098/3/2014/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Baroul Vâlcea din Râmnicu Vâlcea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind anularea unor acte administrative prin care a fost preluat spaţiul avocaţilor deţinut în sediul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Autorul excepţiei, având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a introdus acţiunea pe rolul Tribunalului Bucureşti, având în vedere calitatea pârâţilor - Tribunalul Vâlcea - instanţă competentă teritorial să soluţioneze cauza. Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare Tribunalului Vâlcea.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă se referă numai la calitatea reclamantului de judecător la instanţa competentă să judece cererea de chemare în judecată. Însă, în jurisprudenţa naţională s-a admis, în unele situaţii, că, în analiza competenţei prevăzute de art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, trebuie avute în vedere nu numai instanţa la care funcţionează reclamantul, ci şi celelalte instanţe din circumscripţia curţii de apel în care se află această instanţă, în acest sens, menţionează Decizia nr. 271 din 29 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi Sentinţa nr. 1.594 din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău. Mai arată că practica judiciară nu este unitară, existând numeroase situaţii în care excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât este respinsă în cazul în care instanţa sesizată nu este cea la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, ci o altă instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. Astfel, se apreciază că situaţiile în care dispoziţiile legale criticate se aplică judecătorilor curţilor de apel sunt extrem de limitate prin raportare la normele care stabilesc competenţa materială a acestor instanţe, marea majoritate a cererilor de chemare în judecată fiind de competenţa judecătoriilor sau tribunalelor, în funcţie de obiectul lor, Or nu este normal şi nu este în concordanţă cu scopul reglementării ca judecătorii curţilor de apel, ca instanţe superioare, de control judiciar, să nu aibă obligaţia să sesizeze cu soluţionarea cererilor instanţa competentă din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate. Prin urmare, se apreciază că, atât timp cât judecătorii curţilor de apel pot sesiza instanţe ierarhic inferioare din circumscripţia curţii de apel în cadrul căreia funcţionează, iar soluţionarea unei eventuale căi de atac să fie chiar de competenţa curţii de apel, este încălcat dreptul părţii pârâte la un proces echitabil care ar urma să fie soluţionat de magistraţi care să se bucure de prezumţia de imparţialitate.

6. Se mai arată că şi în ipoteza formulării unei cereri de strămutare a cauzei, aceasta ar fi de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, astfel încât finalitatea urmărită de legiuitor prin introducerea în Codul de procedură civilă a textului legal criticat nu ar fi atinsă, pârâţii din astfel de cereri fiind lipsiţi de orice mijloace care să le garanteze o judecată obiectivă.

7. Prin urmare, se apreciază că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care se referă exclusiv la o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se susţine că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care nu se aplică şi ipotezei în care pârât este însăşi instanţa de judecată competentă să judece cauza. Raţiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea normei legale criticate - de a conferi reclamantului posibilitatea de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care a fost competentă potrivit legii, în situaţia în care cererea se introduce împotriva unui judecător,- trebuie să fie aplicată şi în cazul în care pârâtul este chiar tribunalul ca instituţie, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea toţi judecătorii care ar fi chemaţi să judece cererea. Astfel, în măsura în care s-ar considera că acest articol nu este incident în privinţa alegerii competenţei, s-ar ajunge în situaţia în care cererea de chemare în judecată să fie soluţionată de magistraţii tribunalului, instanţă care are calitatea de parte pârâtă.

9. Or un proces echitabil presupune soluţionarea cauzei de către o instanţă de judecată imparţială, independentă, şi nu de către una dintre părţi. Având în vedere contextul procedural creat, în care unul dintre pârâţi este chiar tribunalul, care este şi instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată, se apreciază că nici formularea unei cereri de strămutare nu ar fi suficientă pentru garantarea dreptului la un proces echitabil şi judecarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, întrucât cererea ar fi strămutată la celălalt tribunal din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel.

10. Se mai arată că un justiţiabil reclamant care se judecă cu un magistrat are posibilitatea de a uza de dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pe când un justiţiabil reclamant care se judecă cu o instanţă de judecată nu are această posibilitate. Aşadar, în măsura în care dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu se aplică extensiv şi în cazul părţii pârâte - instanţa competentă teritorial să judece cererea de chemare în judecată -, sunt încălcate principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, precum şi principiul egalităţii armelor. Plasarea persoanelor aflate într-un raport sau conflict juridic pe poziţii inechitabile, prin norme juridice care favorizează una dintre aceste părţi, conduce în mod inevitabil la înfrângerea principiului egalităţii, cu consecinţa ruperii echilibrului indispensabil bunei funcţionări a statului de drept.

11. În continuare, se arată că într-un proces civil desfăşurat în deplină echitate părţilor trebuie să li se asigure acelaşi tratament procesual de la începutul şi până la finalizarea litigiului. De asemenea, se apreciază că nici dreptul la apărare nu poate fi garantat în mod efectiv, având în vedere că reclamantul este în situaţia realizării unei apărări chiar în faţa judecătorilor din cadrul instanţei care are calitatea de parte pârâtă în proces.

12. Judecătoria Oradea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate au un caracter imperativ, de ordine publică, în considerarea protejării aparenţei de imparţialitate obiectivă în soluţionarea cauzei. Instanţa apreciază că noţiunea cuprinsă în textul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată lato sensu, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă ce fundamentau, sub vechea reglementare, formularea unor cereri de strămutare. Raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie a fost aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor.

13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele legale criticate fiind în conformitate cu prevederile constituţionale invocate. Arată că trebuie făcută distincţia între noţiunea de „instanţă” şi cea de Judecător” în această materie, distincţie pe care, de altfel, legiuitorul o face, astfel încât, dacă, într-adevăr, intenţia acestuia ar fi fost să se refere în cuprinsul prevederilor legale pretins neconstituţionale la ambele noţiuni, ar fi făcut-o în mod expres.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

15. Guvernul consideră că autorii excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, susţinerile acestora fiind de domeniul interpretării şi aplicării normelor legale contestate, excedând astfel controlului de constituţionalitate.

16. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 331D/2016, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată, în esenţă, că raţiunea dispoziţiilor legale criticate este aceea de a oferi părţii adverse pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant. Prevederile legale criticate nu contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie. Întrucât este subînţeles că accesul liber la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei soluţionare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, şi sunt în concordanţă cu art. 124 alin. (2) din Constituţie care consacră principiul imparţialităţii justiţiei. Totodată, menţionează Decizia nr. 49 din 17 februarie 2015.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea

(2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii”

20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituţie şi prin prisma art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei privind accesul liber la justiţie.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă introduc noţiunea de competenţă facultativă, care se referă la o categorie specială de cereri în care judecătorul are calitatea de parte reclamantă şi circumscriu obligaţia reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate calităţii sale de a fi judecător la instanţa competentă să îi soluţioneze cauza, nu şi la instanţa de grad superior. De aceea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a hotărât, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, că sintagma „la care îşi desfăşoară activitatea* din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

22. În continuare, Curtea reţine că interesul ocrotit prin norma legală este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi a imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul.

23. Dispoziţiile art. 127 din Codul de procedură civilă pot fi invocate doar în faţa primei instanţe, nu şi în căile de atac, având în vedere că, potrivit art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de către părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Aşadar, Curtea observă că art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă este un mijloc procedural, la îndemâna justiţiabililor încă de la debutul procesului civil, care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii, fiind alternativa la instituţia strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curţii de apel sau a instanţei supreme, după caz, pentru a se pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor.

24. În ceea ce priveşte competenţa facultativă, Curtea reţine că aceasta are un caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în Codul de procedură civilă din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului civil (la care se putea apela în temeiul vechii reglementări), legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. În ceea ce priveşte instituţia strămutării, Curtea constată, în esenţă, faptul că, pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică, aceasta se poate cere în orice fază a litigiului, bănuiala fiind legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori a unor relaţii conflictuale [art. 141 alin. (1) şi art. 140 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia, iar dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite cauza spre soluţionare unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta cauza la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate [art. 145 alin. (1) din Codul de procedură civilă].

25. Aşadar, în ipoteza analizată, în care judecătorul este parte în proces, Curtea subliniază că cele două instituţii procesuale, competenţa facultativă şi strămutarea, urmăresc în principal acelaşi scop, respectiv apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, prin asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor. Chiar dacă cele două instituţii procesuale servesc aceluiaşi scop, sub aspectul aplicării ele sunt diferite.

26. Deşi în cazul competenţei facultative, reglementate de art. 127 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a optat ca delimitarea teritorială a instanţei competente să se facă în funcţie de vecinătatea curţilor de apel, în cazul strămutării a optat ca aceasta să se facă în cadrul aceleiaşi circumscripţii a curţii de apel. Numai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are la dispoziţie o soluţie similară celei înscrise în art. 127 din Codul de procedură civilă, respectiv poate trimite judecarea procesului la o instanţă aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel de la care se cere strămutarea.

27. Competenţa facultativă are ca situaţie premisă calitatea reclamantului de judecător la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, şi nu toate ciclurile procesuale ale judecăţii, putând fi invocată doar până la primul termen de judecată în faţa primei instanţe, spre deosebire de strămutare, care poate fi cerută în orice fază a litigiului.

28. Astfel, în situaţia în care cauza este de competenţa de soluţionare a unei instanţe, iar partea are calitatea de judecător la instanţa de control judiciar, partea interesată din litigiu va putea uza de instituţia strămutării întemeiată pe aspecte ce vizează judecătorii instanţei superioare, fie în prima fază procesuală, fie în calea de atac, după caz.

29. În această situaţie, Curtea reţine, în privinţa efectelor admiterii cererii de strămutare formulate în căile de atac, că, în ipoteza în care instanţa învestită prin strămutare este o instanţă de control judiciar şi aceasta apreciază că se impune anularea sau, după caz, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, în condiţiile legii, nu va trimite cauza la o instanţă din raza celei de la care s-a dispus strămutarea, pentru că astfel ar fi înlăturate efectele strămutării, ci trimiterea va fi făcută la o instanţă din circumscripţia sa teritorială. În caz de admitere a apelului sau a recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci când legea o prevede, se va face la o instanţă din circumscripţia celei care a soluţionat calea de atac.

30. În concluzie, dispoziţiile art. 127 din Codul de procedură civilă au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu legea şi adevărul şi instituie un mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării, reglementarea corespunzând totodată principiului accesului liber la justiţie şi exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la „o instanţă independentă şi imparţială” (în acest ultim sens a se vedea Decizia nr. 49 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 20 martie 2015, paragrafele 20 şi 26).

31. Curtea reţine dă la forma redacţională actuală a textului legal criticat s-a ajuns după ce, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, a fost modificat textul iniţial din cod care prevedea faptul că dacă judecătorul avea calitatea de reclamant, acesta ar fi urmat să sesizeze instanţa competentă, iar pârâtul era în drept ca, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal sesizate, să ceară declinarea competenţei în favoarea unei instanţe de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate. Această reglementare prezenta dezavantajul unei pierderi de timp semnificative pentru reclamant, precum şi riscul neinvocării excepţiei de necompetenţă, datorită neştiinţei ori neglijenţei pârâtului.

32. În acest context, Curtea reţine că legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora.

33. O atare situaţie a fost avută în vedere de Curtea Constituţională la pronunţarea Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, când a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanţă de control judiciar, strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că se poate prezuma că acestea vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. Având în vedere că motivul de bănuială legitimă evocat nu poate fi înlăturat în temeiul normelor procedurale criticate referitoare la strămutare, Curtea a apreciat că acestea nu îşi ating scopul pentru care au fost edictate, respectiv nu sunt de natură a înlătura îndoielile cu privire la parţialitatea instanţei de judecată (paragrafele 20-22 din decizia menţionată).

34. Curtea a mai reţinut că, datorită circumstanţelor cauzei şi în lipsa unui mecanism procedural alternativ care să permită corectarea normelor legale, se justifică temerile în ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă a instanţei care trebuie să judece fondul cauzei în urma admiterii cererii de strămutare. Totodată, Curtea a arătat, având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că, în aprecierea imparţialităţii obiective, aparenţele au un rol deosebit, deoarece, într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justiţiabililor (paragraful 25). În fine, Curtea a indicat că legiuitorul este obligat să reconfigureze regulile de competenţă în materia strămutării şi să creeze un mecanism apt să surmonteze deficienţele de aplicare a art. 142 alin. (1) teza întâi şi a art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, eventual prin adaptarea, spre exemplu, a dispoziţiilor art. 127 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că soluţionarea unor asemenea cereri de strămutare nu poate reveni curţii de apel. Astfel, strămutarea urmează să fie făcută din raza curţii de apel, noţiune cu aceeaşi finalitate şi semnificaţie juridică cu cea „de la curtea de apel”, fiind astfel aplicabilă, mutatis mutandis, în această ipoteză, teza a două a art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă (paragraful 26)

35. Legiuitorul nu a intervenit ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014 nici prin modificarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi a art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, nici prin adaptarea art. 127 din Codul de procedură civilă, astfel încât ipoteza normativă neconstituţională cuprinsă în dispoziţiile legale analizate de Curte prin decizia menţionată a încetat de drept, în timp ce sfera normativă a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza a două din Codul de procedură civilă a fost extinsă pentru a se evita un vid legislativ, reglementând, astfel, remediul specific pentru situaţia dată. În această situaţie, cauza urmează a fi strămutată din raza curţii de apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea părţii interesate.

36. Totuşi, pentru ca principiul egalităţii de arme să fie garantat în mod efectiv, părţilor trebuie să li se asigure acelaşi tratament de la începutul şi până la finalizarea litigiului, acesta trebuind să fie respectat şi în căile de atac. Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a reglementa un cadru legislativ care să asigure imparţialitatea obiectivă a instanţelor încă de la promovarea procesului civil, ca expresie a previzibilităţii derulării acestuia şi a respectării drepturilor procesuale. Pentru situaţii de excepţie, legiuitorul a reglementat remedii specifice, cum ar fi strămutarea, pentru salvgardarea imparţialităţii obiective. În acest fel se poate asigura garantarea unor drepturi concrete şi efective, şi nu a unor drepturi teoretice şi iluzorii, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, spre exemplu, prin Decizia nr. 665 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, sau Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, că drepturile constituţionale trebuie să fie reale şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii. De asemenea, şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut, spre exemplu, prin Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunţată în Cauza Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, paragraful 45, că statele membre semnatare ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi-au asumat obligaţii de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenţie să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii, măsurile legislative adoptate urmărind apărarea eficientă a drepturilor.

37. Prin asigurarea unui cadru legal previzibil şi nesusceptibil de a naşte îndoieli cu privire la respectarea drepturilor procesuale, părţile nu trebuie să apeleze, pe tot parcursul unui litigiu, la remedii procesuale, ci vor recurge la acestea numai atunci când este necesar.

38. Prin urmare, având în vedere că este fundamental ca într-o societate democratică instanţele să inspire încredere justiţiabililor, Curtea reţine că legiuitorul are obligaţia reglementării cadrului procesual care să garanteze asigurarea imparţialităţii obiective a acestora. Dispoziţiile art. 127 din Codul de procedură civilă se încadrează în regulile instituite de legiuitor în vederea asigurării independenţei obiective a instanţei, fiind capabile să înlăture orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor, stabilind de la debutul procesului civil reperele după care acesta se va desfăşura.

39. Din acest punct de vedere, Curtea constată că, de principiu, competenţa facultativă este o expresie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 124, însă, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea reclamantul judecător, nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situaţiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăţi. De aceea, dispoziţia legală criticată nu îşi atinge scopul pentru care a fost edictată, justiţiabilii fiind nevoiţi să recurgă, în diferite momente ale parcursului cauzei lor, la mijloace procedurale alternative în vederea asigurării egalităţii armelor în soluţionarea cauzei lor în mod echitabil.

40. În desfăşurarea procesului civil, strămutarea trebuie privită ca un mecanism care poate fi invocat în mod excepţional, pentru situaţii neprevăzute la momentul demarării procesului civil, fiind un remediu procesual eficient atunci când regulile generale de competenţă aduc o umbră de îndoială asupra imparţialităţii instanţei. Prin urmare, legiuitorul trebuie să creeze justiţiabililor o previzibilitate a procedurilor judiciare, prin oferirea garanţiilor necesare încă de la debutul procesului civil, întrucât înfăptuirea justiţiei nu se realizează doar prin aplicarea acelor dispoziţii care au înrâurire asupra fondului cauzei şi care determină pronunţarea unei anumite soluţii, ci şi prin aplicarea întregului cadru procedural incident în cauza dedusă judecăţii, care comportă legături evidente cu înfăptuirea actului de justiţie. De altfel, Curtea reţine că viziunea de ansamblu a Codului de procedură civilă urmăreşte acordarea justiţiabililor a accesului la mijloace şi forme procedurale mai simple şi accesibile, în schimb caracterul restrictiv al dispoziţiei legale criticate nu corespunde acestei concepţii.

41. Curtea mai reţine faptul că art. 47 din Codul de procedură francez completat prin art. 3 din Decretul nr. 2017-891 din 6 mai 2017, care a reprezentat sursa de inspiraţie a legiuitorului român la redactarea dispoziţiilor art. 127 din Codul de procedură civilă, prevede că „în cazul în care un magistrat sau un auxiliar al justiţiei este parte dintr-un litigiu ce ţine de competenţa unei instanţe în circumscripţia căreia acesta îşi desfăşoară activitatea, reclamantul poate sesiza o instanţă situată într-o circumscripţie învecinată.

Pârâtul sau părţile la recurs pot solicita trimiterea cauzei la o instanţă aleasă în aceleaşi condiţii. Sub sancţiunea inadmisibilităţii, cererea se prezintă imediat ce autorului acesteia i se aduce la cunoştinţă cauza trimiterii.”

42. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civila sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma „instanţei la care îşi desfăşoară activitatea”din cuprinsul lor.

43. În continuare, art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede că, „în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare”.

44. Faţă de prevederile legale citate rezultă că, în cadrul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale cu privire la care a fost sesizată prin încheierea instanţei de judecată. În ipoteza în care admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cu privire la care a fost sesizată, Curtea îşi poate extinde controlul şi asupra altor dispoziţii din acelaşi act normativ, cu condiţia ca acestea din urmă să nu poată fi disociate de prevederile ce formează obiectul sesizării.

45. Prin urmare, Curtea constată că este necesară extinderea controlului de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă, având în vedere că acest text de lege, care reglementează competenţa facultativă pentru situaţia în care judecătorul este parte pârâtă în litigiu, nu poate fi disociat, sub aspectul determinării instanţei, de norma procesual civilă constatată ca fiind neconstituţională.

46. Drept consecinţă a constatării neconstituţionalităţii sintagmei „de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea” din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă se impune constatarea neconstituţionalităţii şi a sintagmei „care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza” din cuprinsul art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă, întrucât, pentru aceleaşi considerente, şi aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

47. În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din Codul de procedură civilă, că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului „poate”, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de O instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia.

48. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Prin urmare, puterea judecătorească se circumscrie activităţii instanţelor judecătoreşti desfăşurate de către judecătorii care alcătuiesc aceste instanţe.

49. Având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea constată că există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, întrucât instanţa din care face parte cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte în proces. Curtea reţine că, în urma constatării neconstituţionalităţii sintagmelor menţionate la paragraful 46 al prezentei decizii, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu. În aceste condiţii, Curtea reţine că noţiunea de judecător privită stricto sensu din cuprinsul dispoziţiilor legale criticate are un caracter restrictiv şi nu corespunde cerinţelor de imparţialitate obiectivă a instanţelor.

50. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

51. Şi în acest caz, în mod simetric constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă cu privire la conţinutul constituţional al normei menţionate, Curtea îşi extinde controlul, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 la art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă sub aspectul sensului constituţional al acestuia. Astfel, Curtea reţine că noţiunea de Judecă tor” din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

52. Având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea reţine că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin, (2) din Constituţie.

53. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laura Ileana Gal, Florin Dănuţ Ciucaş şi Societatea Bihor Media - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 17.133/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi constată că sintagma „de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi sintagma „care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza” din cuprinsul art. 127 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale

2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Baroul Vâlcea în Dosarul nr. 30.098/3/2014/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea i.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 aprilie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi Regulamentului Rezervaţiei Pietrele Roşii de la Tulgheş

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 101.361/AC din 18.05.2018 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Decizia etapei de încadrare nr. 425 din 15.01.2013 şi Adresa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita nr. 1.425 din 10.02.2016, Avizul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate nr. 1.064 din 11.09.2017, Avizul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 1.618 din 8.03.2018, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 162.000 din 24.04.2018, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 52.018 din 25.04.2018 şi Adresa Ministerului Apelor şi Pădurilor nr. 5.813 din 19.04.2018,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul mediului, emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al Rezervaţiei Pietrele Roşii de la Tulgheş, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul Rezervaţiei Pietrele Roşii de la Tulgheş, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Graţiela-Leocadia Gavrilescu

 

Bucureşti, 18 iunie 2018.

Nr. 587.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.